Sociologie

Tescan Luminita

PL-1B

Sociologia romaneasca

Dintre disciplinele tiinifice, sociologia este, n Romnia, cea care a ptruns cel mai
adnc n viaa intelectual a rii. ea nu i preocup aci doar pe iniiatorii de idei, atitudini i
aciuni occidentale, att de caracteristici popoarelor din sud-estul europei la care
europenizarea nceput odat cu secolul al XiX-lea nu s-a ncheiat nc. ea reprezint mai mult
dect o disciplin consacrat de autoritile publice prin crearea de catedre universitare i prin
includerea ei definitiv n programele de nvmnt secundar. Sociologia a devenit, ntre cele
dou rzboaie, un factor important de orientare teoretic i practic a societii romneti graie
activitii unui profesor de sociologie care a tiut nu numai s se fac ascultat de publicul
universitar, ci i s creeze instituii neoficiale de cercetare i aplicare, s grupeze un numr
nsemnat de oameni de tiin de toate vrstele, s iniieze o serie de anchete colective precum i
msurile practice desti - nate s le fructifice rezultatele, s editeze, n sfrit, numeroase
publicaii. Sociologia a fost introdus n Romnia spre sfritul secolului trecut de ctre
pozitiviti pasionai de Religia Umanitii ca Doctorul Zorins, profesori de filozofie i istorici
influenai de J. Stuart Mill ca titu Maiorescu i A.D. Xenopol, membri ai institutului
internaional de sociologie al lui Worms, ca Scraba. nainte de primul rzboi mondial s-au creat
catedre de sociologie n universitile din iai (profesorul Gusti) i din Bucureti (profesorul
pogoneanu); sociologia a fost, apoi, introdus n programul liceelor. Graie activitii
profesorului Gusti, chemat n 1919 la Universitatea din Bucureti, graie Seminarului de
sociologie, institutului de tiine Sociale i Fundaiei Regale consacrate modernizrii vieii rurale
din Romnia, sociologia a devenit un factor al vieii intelectuale romneti contemporane.
numele ei evoc romnului nespecialist cercetrile monografice colective asupra strii actuale a
satelor din diferite regiuni ale rii, menite s duc la mai buna lor administrare i s trezeasc n
cei tineri dragostea pentru aceast misiune. Astfel, sociologia e acum perfect integrat n viaa
romneasc, iar istoricii ei, romni i strini, o consider, pe bun dreptate, nu numai drept
lstarul romnesc al tiinei concepute de Comte i Spencer, ci i drept consecina ncercrilor
fcute n secolul al XiX-lea n Romnia pentru a asigura modernizarea rii prin adaptarea
metodelor administrative la realitile descoperite de alte tiine i activiti sociale, de economia
politic, critica literar. nceputurile sociologiei n Romnia. nceputurile sociologiei n Romnia
sunt strns legate de concepiile filozofice. Sociologia e considerat fie n lumina unui sistem
filozofic particular, fie ca un aspect al filozofiei istoriei. Aparin acestei etape de dezvoltare a
sociologiei romneti Vasile Conta i A.D. Xenopol. n filozofia determinist a lui Conta
fatalitatea domin fenomenele sociale, dovada fiind furnizat de studiul statistic al faptelor
sociale. Statistica, scrie Conta, probeaz n modul cel mai convingtor existena fatalitii n
domeniul faptelor sociale; fenomenele sociale sunt, n plus, perfect comparabile cu fenomenele
biologice iar sociologia nu poate progresa ca tiin fr ajutorul biologiei. Conta a lsat, ca
ncercare de sistem de sociologie aplicat, o schi sumar asupra Artei de a se purta i de a

crmui n societate. Aceasta reprezint primul germene al unui sistem romnesc de sociologie.
pentru Xenopol, sociologia este o tiin ntemeiat pe legi tot att de stabile i de imuabile dei
nu tot att de precise ca cele care conduc micarea corpurilor cereti. Dar aceasta este valabil
exclusiv pentru sociologia static limitat la faptele sociale coexistente. Sociologia dinamic,
avnd drept obiect studiul dezvoltrii, deci fapte succesive8, nu poate produce concepii ideale
dect ntr-un domeniu pur abstract situat n afara realitii faptelor, astfel c istoria sau
sociologia dinamic vor trebui s se mulumeasc cu a ntrevedea direcia pe care o vor lua
faptele n viitor. Metoda aplicat nu poate fi deci nici inductiv, nici deductiv, ci metoda
inferenelor, singura caracteristic pentru istoria tiinific.
Spiru C. Haret face parte dintr-o alt categorie de sociologi romni13. lui i aparine
prima ncercare de a construi o sociologie tiinific pe baz matematic. Activitatea lui Haret,
deosebit de apreciat de Gaston Richard, este un efort de a aplica mecanica raional la studiul
fenomenelor sociale. Activitatea lui Haret nu a fost continuat, dac facem abstracie de Al.
Alexandrescu care a cutat s dezvolte cteva dintre concepiile lui, fr a folosi ns aparatul
matematic al acestuia.

Socializare si devenire

Una din calitatile fundamentale ale omului este aceea de fiinta sociala, de fiinta grupala.
n afara societatii, omul ete pus n fata unei alternative tragice : sa piara sau sa se dezumanizeze.
"Calitatea omului de a fi fiinta sociala si proprietatea societatii de a se constitui ca forma a interexistentei oamenilor" pot fi cuprinse ntr-un singur termen si anume, acela de socialitate.
Socialitatea este considerata a fi premisa constitutiva a societatii si ea se distinge
de sociabilitate, care desemneaza "capacitatea (abilitatea) unui om sau a unui grup de oameni de
a se integra n societate".
Socialitatea este strns legata de socializare. Omul nu se naste ci devine fiinta sociala. Cu
alte cuvinte, ajungem la socialitate, prin socializare. Aceasta de pe urma reprezinta procesul prin
care organismul biologic "Homo sapiens" se transforma ntr-o fiinta sociala, ntr-un membru
efectiv al societatii. Socializarea este procesul psiho-social de transmitere-asimilare a atitudinilor,
valorilor, normelor, conceptiilor, modelelor de comportament specifice unui grup n vederea
formarii, adaptarii si integrarii sociale. B. Bernstein considera ca "efectul socializarii este sa-i
faca pe oameni siguri si previzibili", ntruct n cursul acestui ndelungat proces "individul
devine constient, prin intermediul diferitelor coduri pe care este chemat sa le ndeplineasca, de
diferitele principii care actioneaza n societate".
Socializarea este procesul prin care individul dobndeste o anmita identitate culturala si
n raport cu care reactioneaza, nu ramne inert, pasiv.
Evidentiind functiile principale ale socializarii ( de "normalizare" a vietii sociale, de
asigurare a continuitatii si coeziunii grupurilor sociale, de asigurare a stabilitatii si functionalitatii
structurilor sociale), J.L. Child defineste socializarea ca acel proces prin care individul este
orientat n a-si dezvolta comportamentul sau actual n concordanta cu standardele grupului din
care face parte".

Violenta in societate

Evoluia societilor contemporane evideniaz faptul c dei sau intensificat msurile i

interveniile instituiilor specializate de control social mpotriva faptelor de delicven i
criminalitate, n multe ri se constat o recrudescen i o multiplicare a delictelor comise cu
violen i agresivitate precum i a celor din domeniul economic i financiar-bancar, fraud,
antaj, mit i corupie. Reprezentnd o problem social a crei modalitate de manifestare i
soluionare intereseaz att factorii de control social (poliie, justiie, administraie) ct i opinia
public. Asemenea de delicte i crime comise prin violen i corupie tind s devin deosebit de
intense i periculoase pentru stabilitatea i securitatea instituiilor, grupurilor i indivizilor; fiind
asociat de multe ori cu cele de crim organizat, terorism i violen instituionalizat, specifice,
subculturilor violenei i crimei profesionalizate. Dei cauzele recrudescenei violenei i
crimei organizate sunt dificil de identificat i explicat datorit existenei unor diferene sensibile
n ceea ce privete amploarea i intensitatea lor de la o ar la alta; majoritatea specialitilor i
cercettorilor consider c sursele acestor fenomene rezid n perpetuarea unor structuri politice,
economice i normative deficitare, n meninerea i accentuarea discrepanelor sociale i
economice dintre indivizi, grupuri i comuniti i intensificarea conflictelor i tensiunilor sociale
i etnice. Dificultile ntmpinate n definirea actelor i crimelor comise prin violen sunt
determinate att de varietatea formelor de violen i crim violent ntlnite n diverse societi
ct i de diferenele n ceea ce privete sancionarea i pedepsirea acestora, mai ales c, de multe
ori, violena acoper o gam larg de comportamente individuale i sociale ce in de propria lor
etiologie. Totodat, aprecierea i definirea violenei se face n funcie de anumite criterii istorice,
culturale i normative, de ordinea social existent la un moment dat ntr-o anumit societate, de
anumite interese politice i sociale, dar i n funcie de anumite criterii i contexte subiective i
accidentale, care sunt ns relative spaial i temporal (att de la o societatea la alta ct i de la o
perioad la alta). Violena nu constituie totui, un fenomen nou, apariia i evoluia ei fiind strns
legat de evoluia indivizilor, grupurilor, organizaiilor i societilor umane. Pentru acest motiv
unii cercettori i specialiti consider c violena reprezint o permanen uman, fiind intens
legat de esena uman i de funcionarea societii. Ea este amplificat n prezent de acte de
terorism i crim organizat, comise cu scopul de a inspira fric, spaim i groaz n rndul
opiniei publice, dar i o serie de delicte i crime, ce violeaz drepturile i libertile individului
(omoruri, asasinate, violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alturi de violena primitiv, ocazional,
pasional sau utilitar se constat amplificarea i proliferarea violenei raionale, specific crimei
organizate i organizaiilor criminale profesioniste. Asistm la o aa numit internaionalizare a
violenei i crimei organizate la nivelul diferitelor societi, state i naiuni prin apariia i
proliferarea unor noi tipuri de delicte i crime, ce transgreseaz i interpenetreaz noi forme de
prevenire, combatere i neutralizare a violenei i crimei organizate la nivel naional i
internaional. Dezvluirea cauzelor fenomenului infracional nu poate fi realizat dect printr-o

cercetare care s exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare n acest sens
investigaii cu caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, biologic i antropologic.
Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalitii i nlturarea, prin acest
concept, a susinerilor biologizante, psihosociologizante, corespunde realitii obiective i
reprezint una din premisele majore necesare cercetrilor criminologice fundamentale n scopuri
profilactice.

Violena i agresivitatea n societatea uman

Una dintre marile probleme ale umanitii a constituit-o problema violenei i agresivitii
umane,a acelor tipuri de personaliti pentru care agresivitatea i violena le apar ca cele mai
corespunztoare pentru existena i supraveuirea social. n epoca marximului din
Romnia,ideologii partidului din psihiatrie negau existena sociopatiilor i mai ales n societatea
socialist (care nu putea s aib dect un rol sanogen,n ciuda tarelor i a totalitarismului care
agresa personalitatea uman.n acest fel s-a constatat c fenomenele violenei i agresivitii i
chiar a criminalogiei pot s coincid parial i cu domeniul psihiatriei sociale. Furia i
agresivitatea. n ultimii 30 de ani,aproape c nu a trecut un an fr a se consacra acestui
subiect,cel puin un congres,la care au participat profesioniti foarte diferii
(psihologi,sociologi,psihiatri,geneticieni,neurochimiti etc). Dac la animal comportamentul
agresiv apare ca motivat (sexual,legat de instinctul de aprare sau alimentar),la om apare adesea
fr asemenea motivaii (bande de tineri care agreseaz trectorii,luarea de ostatici etc).Numeroi
autori vorbesc,n sens social de agresivitate,n sensul unor ambiii comportamentale
competitive.Von Bertalanffy (1958) descrie omul ca pe o fiin cu instincte srac
desvoltate,consecina fiind apariia unei fiine periculoase pentru el nsi i mediu.Acest
lucru,subliniaz Bastians (1972),se bazeaz pe faptul c omul nu are totdeauna capacitatea de a
conduce i controla universul simbiolic care face comunicarea posibil.ntrebarea dac natura
uman este bun sau rea a fost pus de mult vreme.Hobbes spunea c "home homini lupus",n
timp ce Locke arat c n natur oamenii triesc mpreun,fr lideri,n raport cu dreptatea i
legile naturale,ca o comunitate a virtuoilor anarhiti,aceast lege natural fiind,spune Locke "de
origine divin".Dar subliniaz Hiwert (1969) criminalul,ca i bolnavul mintal particip la aceiai
mitologie a omului alienat.Contrar numeroaselor preri,n acest domeniu,Durkheim (1885) nu
vede caracterul patologic al crimei,pentru el crima fiind un fapt social normal,deoarece
fenomenul nu apare doar n unele societi sau la unele specii,ci n toate societile,din toate
timpurile.Din acest motiv,delictul,crima apar legate de condiiile vieii colective,de toate
vrstele,ceea ce face din violen o adevrat maladie social.Mai mult,chiar,Durkheim
subliniaz c aceasta este un "fapt social normal",deoarece ar fi util i necesar,legat de condiiile
fundamentale ale vieii sociale i util cci aceste condiii care o genereaz sunt ele nsi
indispensabile evoluiei normale a moralei i a dreptului.Din acest motiv,rufctorul nu mai

apare ca un antisocial radical,ca o specie parazit,un corp strin,inasimilabil n snul societii,ci

ca un agent regulator al vieii sociale.Transformnd crima ntr-un fapt oarecare,nu nseamn s
nu o urm,deoarece nici durerea nu este dezirabil (Durkheim).Dei individul i societatea ursc
violena i crima-acesta fiind aspectul normal al problemei-ea ar juca totui un rol util n
societate. Totui trebuie subliniat c Durkheim scria acestea n 1895,n anumite condiii specifice
i c,a denatura aceast viziune,n sensul c el ar face apologia crimei nu este real,deoarece
autorul avea nevoie de aceast exagerare pentru a se opune,la acea epoc,unor concepii statice
sau religioase ale timpului su i pentru a implica fenomenul violenei n cadrul unui complex
studiu sociologic,n care nsi autorul a fost printre pioneri.Realitatea ste c fiina uman se afl
angajat continuu n gsirea de soluii n ceea ce privete agresivitatea i crima,aceasta fiind
poate mult mai actual dect n secolul trecut. Imaturitatea afectiv a tinerilor va face ca la acetia
furia i agresivitatea s apar n condiii mult mai uoare,fiind implicai mai ales factorii familiali
(prini cruzi,criticism exagerat,favorizarea unui frate etc).Exist,subliniaz Jersild i colab.
(1978) o serie de condiii care cresc susceptibilitatea adolescenilor i mresc frecvena i
intensitatea comportamentelor agresive,a furiei i a urei.Aceste fenomene ar fi:foamea i
oboseala fizic i psihic,ironizarea permanent,lezarea constant a mndriei i autostimei.Eecul
este o adevrat traum psihic,el produce adesea sentimentul de ruine din care mai ales tinerii
caut s ias prin violen.

Schimbari in mediile familiale

In cursul devenirii si existentei sale, individul parcurge diverse clase de relatii

definitorii pentru personalitatea sa, relatii de filiatie, relatii scolare, relatii profesionale, relatii de
asociere extrascolara si extraprofesionala, relatii interumane generale (relatii de prietenie, relatii
de dragoste), relatii transpersonale (relatii cu divinitatea, cu universul valorilor culturale), etc..
Relatia primordiala n care fiinta umana este integrata prin nsusi procesul genezei sale
este aceea de filiatie, de rudenie. Pe lnga dimensiunea fizica, relatia de filiatie are si o
dimensiune functionala ce consta n satisfacerea de catre parinti a trebuintelor primare ale
copilului. De asemenea, importanta n dezvoltarea generala a personalitatii copilului este
siinteractiunea si comunicarea cu proprii parinti. Astfel, "n functie de felul n care mama si
tatal si nteleg si si joaca rolul n primii ani de viata ai copilului, dezvoltarea psihica a acestuia
poate fi stimulata, accelerata sau dimpotriva, ntrziata, frnata, fiind desfasurata n maniera
echilibrata, armonioasa ori cu producerea unor dezechilibre si dizarmonii ce-i vor periclita mai
trziu modul de relationare cu cei din jur si integrarea normala n viata sociala si profesionala".
Familia constituie mediul natural al copilului, nsa 11511b111l acest mediu, a carui
influenta asupra dezvoltarii individului este esentiala, difera mult de la o familie la alta, pe de o
parte n functie de societatea pe care o reflecta, iar pe de alta parte n functie de propria sa
structura interioara.
Mediul familial l satisface pe copil n masura n care raspunde trebuintelor sale
elementare, adica n masura n care este un mediu afectiv si protector, dubla conditie
indispensabila pentru dezvoltarea copilului.
Familia este o lume care, n anumite mprejurari trebuie sa-si organizeze apararea fata
de agresiunile exterioare, pentru a-i proteja pe acei membri ai sai care sunt nca prea slabi pentru
a le suporta fara prejudicii. n aceste situatii, ea nu trebuie sa se limiteze numai la acest rol, de
"cetate ntarita", sarcina familiei consta si n pregatirea membrilor sai pentru viata, nu sa-i
condamne la "nchisoare".
Parintii reprezinta primii mentori reali n viata copilului, ei furnizndu-i primele repere
de orientare n lume, primele informatii si nvataturi despre lucrurile si fenomenele din natura si
din societate, primele sfaturi, norme si reguli de conduita.
Nu toate familiile si nteleg rolul n acelasi fel. De aceea, diversitatea de "formule"
familiale nu depinde numai de activitatea parintilor, ci rezulta, de asemenea si din structura
mediului. Toate preocuparile, framntarile, ambitiile parintilor - uneori flancate de bunici, unchi
si matusi - converg spre copil, l coplesesc, l strivesc. "Cnd prea multa lume se amesteca sa-si
dea cu parerea asupra felului cum trebuie crescut un copil, rezultatul este si mai rau dect daca

nimeni nu s-ar ngriji de el, chiar daca printre aceste numeroase pareri, sunt si unele ntru totul
rationale. n acelasi timp, mediul familial nu actioneaza numai prin compozitia sa numerica. n
interiorul unei familii se contureaza curentii afectivi carora fiecare dintre membrii care o
compun le suporta efectele. Ceea ce primeaza si ceea ce imprima mediului familial trasatura sa
specifica este calitatea legaturii dintre parinti. ntreaga structura familiala depinde n mare
masura de atitudinea pe care o au sotul si sotia unul fata de celalalt. Astfel, un mediu familial
nchegat se constituie, n mod clasic din tata, mama si copii.
Absenta sau carenta definitiva sau momentana, a unuia sau a altuia dintre acesti membri
se face resimtita n mod obligatoriu. De exemplu, unui barbat care nu si-a cunoscut tatal si fata
de care nimeni nu a jucat acest rol cu adevarat parintesc, i vine foarte greu sa-si ndeplineasca
sarcinile de tata. Att de adevarat este ca este foarte greu sa dai ceea ce tu nsuti nu ai primit!
Potrivit lui A. Berge, fiecare copil este, n mic, oglinda mediului sau familial, astfel
nct, "mediul familial actioneaza concomitent printr-un fel de osmoza si prin imaginile pe care
le prezinta copilului pentru a-l ajuta sa se ncadreze n existenta si sa se dezvolte dupa modelul
celor care-l nconjoara si cu care el este n mod firesc nclinat sa se identifice. ntr-un mediu
dizarmonic, este evident mai dificil pentru individ sa-si gaseasca unitatea interioara.
Mentinndu-si aceeasi idee, A. Berge amintea ca "familia constituie un soi de personalitate
colectiva, a carei armonie generala influenteaza armonia fiecareia dintre parti".
Avnd n vedere ca parintele este principalul manager al relatiei filiale, el trebuie sa
asigure evolutia acestor relatii att n continut, ct si n forma, modificndu-si expectatiile,
cerintele si comportamentele n concordanta cu dezvoltarea fizica si psihica a copilului.

Metode si tehnici de cercetare sociologica

Legitimitatea sociologiei ca stiinta este legata de existenta unor metode, a unui set de
modalitati cu ajutorul carora sa se poata investiga fenomenele si faptele soiale. H. Poincar
afirma ca sociologia este stiinta cu cele mai multe metode si cu cele mai putine rezultate. Desigur
ca rezultatele sunt insuficiente n raport cu numarul mare al problemelor care solicita a fi
rezolvate. Pe de alta parte, numarul mic de rezultate n raport cu asteptarile si nevoile societatii,
poate fi explicat si prin absenta unitatii cercetarii sociologice. Numeroasele metode sociologice
ntrebuintate nu beneficiaza de o metodologie coordonatoare. Validarea stiintifica a sociologiei
presupune deci att existenta metodei sociologice ct si a metodologiei cercetarii sociologice.
Cea de pe urma este menita sa dirijeze cercetarile si sa ofere altora o modalitate de a verifica
rezultatele.
Metoda vine din grecescul methodos, semnificnd "cale", "mijloc", "mod de expunere".
Orice activitate de cercetare necesita utilizarea anumitor metode. Metoda este "felinarul care
lumineaza calea n ntuneric", avertiza Fr. Bacon subliniind importanta majora pe care o joaca n
realizarea unei bune cercetari. Ea si subsumeaza tehnici, procedee, instrumente, norme,
principii.
Cercetarea sociologica foloseste att metode specifice, proprii sociologiei ct si metode
mprumutate de la alte stiinte.
Conceptul de metodologie are o sfera de cuprindere mai larga dect cel de metoda. n cazul
stiintelor socio-umane, el include ansamblul metodelor folosite n investigarea socialului si are
un caracter predominant normativ. Metodologia reflecteaza asupra experientelor trecute de
cercetare, elaboreaza strategii de investigare, indica att eventualele obstacole si deficiente, ct si
caile de obtinere a unor rezultate valide din punct de vedere stiintific.
Investigatia sociologica se realizeaza n mai multe etape. Nu exista un punct de vedere
unanim cu privire la numarul etapelor. A.G. Zdravomslov vorbeste de cinci etape, J. Plano si D.
Katz de sase, Mucchielli de douasprezece, Claude Joveau de cincisprezece.
J. Plano 1 prevede urmatoarele momente ale cercetarii stiintifice :
a)

identificarea (definirea) problemei ce urmeaza a fi cercetata ;

b)

formularea ipotezei despre presupusele relatii ntre variabile ;

c)

stabilirea tehnicilor si procedeelor aferente ;

d)

culegerea de date pentru testarea empirica a ipotezei; 414p151e

e)

analiza cantitativa si calitativa a datelor ;

f)

acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei .

ntr-o lucrare de referinta2, sociologul S. Chelcea preia si dezvolta clasificarea etapelor

investigatiei sociologice propuse de R. Mucchielli si anume : determinarea obiectului,
preancheta, stabilirea obiectivelor, determinarea universului anchetei, esantionarea, alegerea
tehnicilor de cercetare, pretestarea instrumentelor de cercetare, definitivarea lor, aplicarea n
teren, prelucrarea informatiilor detinute, analiza rezultatelor si redactarea raportului de cercetare.
Delimitarea obiectului se refera la decuparea din multitudinea faptelor, fenomenelor sociale
a celor pe care urmeaza sa le investigam n lumina unei anumite teorii. Raymond
Boudon 3 considera ca exista trei mari categorii de "probleme sociologice ", care au fost si au
ramas n atentia cercetatorilor : studiul societatilor globale, "att sub raportul schimbarilor
sociale ct si al sistemului social, nsusi studiul segmentelor sociale a indivizilor n contextul
social n care sunt situati si, n sfrsit, studiul unitatilor naturale (grupe, institutii, comunitati).
Anumite probleme sociale devin probleme sociologice.
n viziunea lui C. Zamfir, problema sociala este "un proces, o caracteristica, o situatie
despre care societatea sau un sistem al ei considera ca trebuie schimbat".4 Ea nsumeaza
urmatoarele clase de fapte, fenomene, procese sociale :
a)

starea sociala perimata (tensiunile rasiale, organizarea deficitara) ;

b)
procesele sociale considerate n sine ca negative, n orice societate: omuciderea,
furtul, anomia etc. ;
c)
consecintele negative ale unui proces social pozitiv (ex. efectele negative ale
industrializarii) ;
d)

fluctuatiile factorilor externi, naturali sau sociali (razboaie, catastrofe naturale

etc.) ;
e)
decalajele produse de dezvoltarea diferentelor de ritm, tensiuni, contradictii ntre
elemente etc.) ;
f)
aparitia de noi necesitati (cresterea aspiratiilor, necesitatea cresterii gradului de
calificare n raport cu tehnologiile utilizate etc .) ;
g)

probleme de dezvoltare (probleme de perspectiva mai ndepartate) .

Trebuie remarcat faptul ca nu toate problemele sociale sunt si probleme sociologice.

Problemele sociale constientizate si transmise spre cercetare sociologilor devin probleme
sociologice. Ele contin anumite conceote sociologice sau variabile sociologice. Acestea sunt
definite operational, adica sunt traduse n "evenimente observabile" deoarece "numai astfel este
posibila repetabilitatea masurarii " (Julian L. Simon, 1969). Acest lucru presupune alegea
indicatorilor si gruparea lor n dimensiuni. Indicatorii sociologici sunt raportabili la termenii de
dimensiune, variabila, coeficient statistic. "Indicatorul este un semn exterior, observabil,

masurabil care se afla fata de indicat ntr-un raport de corespondenta totala, fie ntr-un raport de
corespondenta statistica. Un fapt de observatie, un raspuns la o ntrebare, un numar, constituie n
cercetarile sociologice cei mai frecventi indicatori".5
Etapa a doua, respectiv preancheta, consta n analiza detaliata a ipotezelor posibile n
vederea selectarii celor verificabile. O buna ancheta, precizeaza W. J. Goode si P. K. Hatt (1959)
presupune ipoteze bune, studiul serios al literaturii de specialitate si experienta n
domeniu. Preancheta are ca scop si estimarea costurilor cercetarii, stabilirea termenelor
calendaristici, prevederea eventualelor dificultati ce pot apare n desfasurarea investigatiilor
(aprobari necesare, accesul n diferite unitati, economice, culturale, cazarea operatorilor de
interviu etc.).
Cea de a treia etapa are ca scop determinarea obiectivelor si formularea explicita a
ipotezelor cercetarii si se realizeaza pornind de la sinteza datelor obtinute din preancheta.
"Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale ntr-o forma care permite verificarea empirica" precizeaza Theodor Caplov (1970). "n procesul inductiv - constata S. Chelcea - ipoteza
constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata de materialul faptic, putnd fi
confrmata sau infirmata partial sau total".6
n cercetarea sociologica empirica o ipoteza este valida daca ndeplineste urmatoarele trei
conditii : este verificabila (utilizeaza concepte stiintifice si se bazeaza pe observarea faptelor
reale), este specifica (are un nalt continut informational) si este n conformitate cu continutul
actual al cunostintelor stiintifice din domeniul respectiv (Madelein Grawitz, 1972).
n etapa a patra, se stabileste universul anchetei, se determina deci, populatia care va fi
investigata. n functie de caz, universul anchetei poate fi largit mai mult sau mai putin.
Se trece apoi la alcatuirea esantionului, iar pentru aceasta, se stabileste mai nti care este
cea mai adecvata unitate de esantionare : firma, echipa, angajatul? Trebuie aflat, mai apoi, care
sunt cadrele de esantionare disponibile : liste nominale cuprinznd angajatii firmei, registrele de
prezenta, statele de plata.
Esantionarea este o tehnica statistico-metodologica, care consta n selectarea unei parti
(esantion) dintr-o populatie (persoane, organizatii), n vederea analizarii ei pentru a facilita
elaborarea de interferente despre ntreaga populatie. "Esantionul trebuie sa ofere o imagine ct
mai precisa a populatiei de referinta, sa fie obtinut prin aplicarea unor tehnici probabilistice
(legea numerelor mari, teorema limitei centrale), sa fie reprezentativ n termeni statistici si cu
privire la problema teoretica analizata, sa fie economicos n raport cu resursele (financiare, de
timp, de personal) disponibile".7
n functie de tehnica de selectie a elementelor populatei n esantion, distingem ntre
esantionarea probabilistica si neprobabilista. n primul caz, "orice esantion posibil de
dimensiune n din populatia N dispune de aceeasi probabilitate de a fi selectat, tot asa cum orice
persoana sau entitate a populatiei dispune de probabilitati echivalente de selectare".8

Esantionarea neprobabilista presupune utilizarea informatiilor prealabile sau de experti

pentru a coordona selectia de esantioane tipice sau reprezentative pentru o problema teoretica sau
factuala.
O alta etapa a investigatiei sociologice este alegerea metodelor si tehnicilor de culegere a
datelor empirice ("unelte", "instrumente") menite sa dezvaluie ct mai exact faptele si
fenomenele sociale.
S-a constatat ca n alegerea metodei de investigare, pe lnga adecvarea tehnicilor la
obiectul cercetat, mai intervin si alti factori, cum ar fi accesibilitatea, economia de resurse s.a.
(Stephen A. Richardson, Barbara Shell, Dohrewend David Klein, 1965).
Principalele metode de culegere a datelor empirice sunt : observatia, experimentul, ancheta
sociala, analiza documentelor sociale.
Observatia presupune perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor si
interactiunilor actorilor sociali, n momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte elaborat
si cu aportul unor tehnici specifice de nregistraere.
Gold si Gans 9 au distins trei roluri diferite ale analistului social : a)participant total
implicat emotional, nregistrnd post-festum date si informatii; b) exterior situatiilor sociale
supuse observatiei culegnd informatii cu ajutorul unor tehnici speciale; c) cercetator participant
(implicat doar partial) si dispunnd de posibilitati de producere si nregistrare a datelor.
Gradul de implicare al cercetatorului interfereaza cu modul de nregistrare a datelor,
rezultnd anumite combinatii ce se concretizeaza n urmatoarele trei tipuri de practicare a
obsrvatiei : observatia structurata, nedistorsionata si participativa.
n observatia structurata, observatorul si asuma rolul de cercetator si foloseste ca tehnici
de nregistrare a datelor : listele de control, scalele de evaluare, sistemele de codificare a
interactiunilor si descrierea narativa. Tipice observatiei structurate sunt sistemele de codificare a
interactiunilor al caror scop este de a aduna informatii referitoare la continutul, frecventa,
orientarea si tipologia interactiunilor, a atitudinilor si comportamentelor asociate relatiilor
interpersonale si manifestate n grupurile n care se constituie o retea de comunicare interactiva.
Observatia nedistorsionata consta n folosirea aparatelor tehnice pentru nregistrarea
fenomenelor sociale n desfasurarea lor naturala sau n laborator. Observatorul este n afara
scenei sociale, aparatele tehnice sunt camuflate evitndu-se astfel "efectele reactive sistematice
sau de conformare a subiectilor la normele dezirabilitatii sociale".
Observatia participativa presupune implicarea observatorului n activitatile sociale ale
subiectilor pentru a le ntelege mecanismele si a le supune analizei teoretice ulterioare. Dupa
modul de nregistrare a datelor distingem doua variante de aplicare : 1) implicarea observatorului
n situatia sociala respectiva, pna la identificarea cu actorii si notarea post-festum (s-a folosit n
studiul grupurilor de munca si al deviantei) ; 2) observatorul adopta n grup att rolul de

participant, ct si cel de cercetator, putnd apela si la alte metode de investigare (chestionare,

interviuri formale, teste, analiza documentelor sociale etc.).
Experimentul. El consta n producerea deliberata a unui fenomen si n analiza
manifestarilor, directiei si intensitatii acestei produceri n conditii de controlare si manipulare
directa a factorilor generativi".10 Producerea fenomenului poate fi repetata, schimbndu-se n
mod sistematic conditiile pentru a nota variatiile aferente.
Experimentul este metoda cea mai precisa si productiva de analiza a relatiilor dintre
variabile, de testare a ipotezelor. n experimentul sociologic, ca observatie provocata, se
urmareste ca factorii exteriori, n afara celor manipulati de cercetator, sa ramna constanti pentru
a nu influenta situatia experimentala.
Pentru a si ndeplini functia cognitiva, experimentul sociologic trebuie sa se ntemeieze pe
teorie, alfel ramne o activitate sterila.
J. St. Mill distinge ntre experimentul natural n care situatia experimentala este nsasi viata
sociala si cel artificial, n care situatia experimentala este creata de cercetaor.
F. S. Chapin recurge la o alta clasificare a experimentelor sociologice : experimentul
sociologic proiectat, n care situatia experimentala este planificata de cercetator si cel ex post
facto, n care situatia experimentala oferita de schimbarile din viata sociala constituie materialul
de analiza rationala a legaturilor dintre variabile. E. Sydenstricker, utiliznd criteriul temporal
delimiteaza ntre experimente sociologice succesive si simultane. Clasificarea ntlnita cel mai
frecvent este cea care distinge ntre experimente de laborator si experimente de teren.
M. Duverger sesiza faptul ca experimentele de teren desfasurate n situatii sociale reale pot
fi : pasive, cnd alti factori dect cercetatorul determina introducerea variabileor independente
sau active, cnd cercetatorul are posibilitatea de a introduce variabilele independente n situatia
experimentala naturala. Nu este permisa generalizarea rezultatelor experimentului sociologic
dect la populatii din care au fost selectionati subiectii experimentului sociologic.
Realizat conform principiilor metodologice deontologice, experimentul sociologic
constituie o metoda principala de cercetare a relatiilor cauzale n sociologie.
Ancheta sociala. Ea consta n culegera de date sau informatii despre entitatile sociale
(indivizi, grupuri, organizatii, zone socio-geografice, unitati culturale si chiar societati) cuprinse
n esantion n scopul identificarii de distributii statistice si interrelatii (asocieri, covariatii,
raporturi functionale sau cauzale etc.) ntre indicatorii sau variabilele care corespund unui model
teoretic si pentru extrpolarea concluziilor de la nivelul esantionului la cel al populatiei de
referinta.11
Ancheta sociala ncorporeaza tehnici, procedee si instrumente interogative de culegere a
informatiilor, specifice interviului si chestionarului sociologic.

Specific acestei metode este ca actorii sociali sunt cei care furnizeaza informatiile.
Realizarea anchetei sociale presupune un demers metodologic riguros pentru ca, pe de o parte,
trebuie suplinita lipsa de control (manipulare, asupra variabilelor) si pe de alta parte, pentru ca n
cadrul acestei metode sunt antrenate si cadre ajutatoare (operatorii de ancheta) n scopul culegerii
unei mari cantitati de informatii de la populatia investigata.
Deseori, ancheta nu se multumeste cu utilizarea tehnicilor, procedurilor si instrumentelor
de lucru interogative pentru culegera informatiilor ( ca n cazul sondajului de opinie ), ci n
scopul nca mai bunei cunoasteri, ele sunt corelate cu alte metode si tehnici de cercetare cum ar fi
observatia stiintifica, analiza documentara si de continut.
Importanta deosebita pe care o are ancheta sociala n cercetarea sociologica rezida n faptul ca
deseori ea constituie singura modalitate stiintifica de investigare a universului subiectiv al vietii
sociale (opinii, atitudini, satisfactii, aspiratii, convingeri, cunostinte, interese). Procedeul de baza
al anchetei pentru culegerea datelor empirice este chestionarea, care consta n formularea de
catre sociologi (investigatorul social al unor enunturi, afirmatii sau interogatii la care se asteapta
reactii, raspunsuri din partea subiectilor investigati. Cnd chestionarea se realizeaza oral de catre
operatorii (de interviu), care-si noteaza raspunsurile, atunci ancheta se realizeaza prin interviu.
Cnd completarea chestionarului se face n mod independent si n scris de catre persoana
investigata, pe baza unor instructiuni de completare, avem de a face cu ancheta pe baza de
chestionar.
Un caz particular al anchetei este sondajul de opinie. El urmareste culegerea de date prin
chestionarea orala si scrisa cu privire la opiniile sau atitudinile unui esantion reprezentativ n
legatura cu o anumita problema n vederea predictiei cu un anumit grad de probabilitate a
comportamntului populatiei de referinta sau a diverselor categorii de persoane. Rostul sondajelor
este sa nregistreze opiniile n vederea anticiparii probabile a comportamentului corespunzator.
Asa, de exemplu, prezicerea comportamentului electoral se poate realiza cu ajutorul sondajelor
care nregistreaza opiniile alegatorilor despre candidati.
Analiza documentelor sociale. Analiza documentelor sociale este o sursa fundamentala a
cercetarii din stiintele sociale si, deci, din sociologie. Pentru a nu derapa pe panta interpretarilor
si explicatiilor simplificatoare, sociologia nu trebuie sa se cantoneze exclusiv n actualitate, nu
trebuie sa ignore experientele trecute tot asa cum nu trebuie sa omita proiectiile viitoare. n
functie de forma de prezentare (limbaj, continut, adresabilitate), documentele pot fi expresive
(personal si/sau publice) si oficiale. Primele utilizeaza un limbaj mai diversificat, mai flexibil, pe
cnd celelalte mbraca o forma standardizata "birocratica", incluznd coduri, indici, cifre
statistice catalogate n diverse modalitati. Documentele expresive personale includ
autobiografiile, biografiile, istoriile orale etc.
Documentele expresive publice (reportaje, articole din ziar, din reviste, filme documentare
si artistice, continutul emisiunilor de radio si TV etc.) reprezinta un domeniu mult mai extins de
surse si de date si informatii (pentru cercetarea sociala) comparativ cu cel al documentelor
personale si sunt superioare acestora de pe urma sub aspectul fidelitatii, validitatii si
posibilitatilor de cuantificare. O pondere tot mai mare n categoria documentelor oficiale tind sa

ocupe bancile de date. Ele reprezinta nregistrari (pe cartele, benzi magnetice, discuri ), ale
datelor rezultate din cercetarile psiho-sociale ce faciliteaza accesul celor interesati n cunoasterea
lor.
n lume (SUA, Germania, Franta etc.) exista multe institutii de cercetare sociala ce detin
banci proprii de date, ce constituie surse documentare si de analiza secundara. Daca documentele
sociale respective sunt disponibile, urmeaza analiza continutului lor.
Bernard Berelson (1953) preciza ca cercetarile sociologice realizate pe baza analizei de
continut pot fi grupate astfel : compararea continutului unor texte elaborate n diferite perioade
de timp ; amplasarea continutului unor texte emise de surse diferite, compararea continutului
comunicarii utilizndu-se diferite etaloane, studiul reactiilor verbale n conditii experimentale.
Cele mai frecvente domenii n care se aplica analiza de continut sunt studiul campaniilor
electorale, campaniilor de presa, stabilirea paternitatii textelor, studiul lizibilitatii n dezvaluirea
propagandei camuflate etc.

n efectuarea propriu-zisa a analizei de continut, principalele probleme le constituie

fidelitatea si validitatea.
Revenind acum la etapele investigatiei sociologice propuse de Mucchielli dupa culegerea
datelor empirice prin metodele mai sus amintite, dupa alegerea tehnicilor de cercetare, urmeaza
pretestarea instrumentelor de cercetare care se realizeaza n cadrul anchetei pilon.
Jan Szczepanski sustine ca n aceasta etapa pot fi standardizate instrumentele de cercetare :
o ancheta standardizata consta n aceea ca fiecaruia dintre cei anchetati i se pune o ntrebare
identica, ntr-o formulare identica, cu o intonatie identica etc., pentru a asigura astfel detinerea
unui raspuns care sa constituie o reactie la exact acelasi stimul". 12
Pretestarea unui chestionar poate pune sub semnul ntrebarii accesibilitatea limbajului
folosit. Este necesara ntotdeauna adecvarea terminologiei la standardele culturale ale subiectilor
chestionati.
Dupa pretestare are loc definitivarea instrumentelor de cercetare, etapa premergatoare
aplicarii lor "n teren". Definitivarea se refera att la elementele de continut ct si la cele de
prezentare a instrumentelor (punerea n pagina, formatul ghidului de interviu etc.).
Cea de a noua etapa consta n aplicarea n teren a instrumentelor de cercetare, etapa
importanta dar nu singura si nici cea mai importanta n investigarea fenomenelor sociale.
Urmeaza apoi etapa prelucrarii datelor, informatiilor obtinute prin aplicarea n teren a
instrumentelor. Pentru a putea fi utilizate informatiile obtinute trebuie clasificare nseriate,
codificate. Operatia de codificare consta n atribuirea fiecarei categorii de informatii a unui

numar sau litere, "fiind un moment esential al cunoasterii", deoarece asigura "condensarea,
sistematizarea si normalizarea informatiilor " (Ion Cauc, 1973).
Cel care realizeaza codificarea face o analiza si o interpretare a informatiilor n vedera
ncorporarii lor n catregorii exclusive. Codificarea informatiilor obtinute cu ajutorul
chestionarului sau a interviului consta n distribuirea raspunsurilor n mai multe categorii si
atribuirea unui numar de cod fiecarei categorii de raspuns.
Dupa prelucrarea datelor, urmeaza analiza rezultatelor cercetarii n vederea confirmarii sau
infirmarii ipotezelor avansate. Se evalueaza din punct de vedere statistic importanta fiecarei
variabile, stabilindu-se daca "miscarea" variabilei este semnificativa sau nu. Cercetnd,
bunaoara, modelul culturii politice n Romnia, am avansat ipoteza ca nivelul cunoasterii politice
este influentat pozitiv de nivelul educational. Corelam apoi indicatorii performantelor cognitive
politice cu nivelul educational si stabilim apoi daca respectiva corelatie este statistic
semnificativa sau nu, aplicnd un test de semnificatie (ex., Karl Parson, 1908). Pna aici, asa
cum preciza C. A. Moser, avem de-a face mai mult cu o descriere statistica a rezultatelor.
Descoperirea unei relatii direct proportionate ntre doua variabile nu ne spune nimic nsa n
legatura cu raportul de cauzalitate. Pentru stabilirea acestui raport, se trece de la analiza bivariata
la cea multivariata : care consta n introducerea succesiva a "variabilelor - test" . "Daca prin
introducerea variabilelor-test corelatia dintre variabilele initiale se mentine si daca exista un
raport de anterioritate temporala a variabilei independente fata de variabila dependenta, atunci
putem considera ca ne aflam probabil n fata unui raport de cauzalitate".13
Analiza rezultatelor presupune, deci, att descrierea statistica (analiza cantitativa) ct si
explicatia cauzala (analiza calitativa).
n afara acestei analize primare (cantitative si calitative), n cercetarea sociologica se pune
tot mai mult si problema analizei secundare. Aceasta de pe urma este o tehnica moderna de
prelucrare a datelor arhivate, constnd n valorificarea datelor deja colectate si consemnate de
alte persoane si institutii, n alte scopuri dect cele ale temei cercetate.
Ultima etapa cu care se finalizeaza investigarea sociala, sustine M. Mucchielli, consta n
readaptarea raportului de cercetare. Modul n care se readapteaza raportul de cercetare difera n
functie de publicul caruia i se adreseaza : n orice caz, este necesar ca el sa parcurga urmatorii
pasi :

- o introducere n problema studiata ;

- un scurt istoric al proiectului de cercetare ;
- un rezumat al cercetarilor anterioare ;
- o clara reformulare a problemei ;

- redactarea completa a procedeelor utilizate pentru cunoasterea si prelucrarea

informatiilor;
- prezentarea detaliata a a rezultatelor ;
- un rezumat cu interpretarea rezultatelor.

Politici sociale si de sanatate

Politicile sociale sunt politici comunitare ce au ca principala sarcina relansarea

strategiilor sociale si imbunatatirea nivelului de trai a populatiei dintr-o comunitate
Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii, ele protejeaza practic toata populatia
tarii si anume att salariatii, ct si pensionarii, somerii, dar si persoanele care nu sunt salariate,
dar au obligatia sa si asigure sanatatea potrivit prevederilor legii nr. 145/1997. Datorita faptului
ca asigurarile sociale de sanatate functioneaza n regim obligatoriu, consecinta imediata este
aceea ca plata contributiei de asigurari sociale de sanatate este obligatorie, att pentru
persoanele fizice, ct si pentru cele juridice, n cuantumurile si la termenele prevazute.n afara
asigurarilor sociale de sanatate care functioneaza n regim obligatoriu, pot functiona si alte forme
de asigurari de sanatate care acopera riscuri individuale, n diferite situatii speciale. De
asemenea, se pot organiza si societati private de asigurari de sanatate. Aceste asigurari nu sunt
obligatorii. Este de mentionat ca reforma sistemului sanitar din tara noastra cuprinde majoritatea
componentelor acestuia, iar asigurarile sociale de sanatate obligatorii, adecvate economiei de
piata si practicilor din Uniunea Europeana, joaca un rol deosebit.

Principiile asigurarilor sociale de sanatate

Acestea sunt idei de maxima generalitate, care exprima ceea ce este esential si hotartor n
sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Caracteristica asigurarilor sociale de sanatate este ca
principiile acestora sunt formulate direct n articolele din legea nr. 145/1997. Astfel, potrivit
articolului 1 alin. 2, asigurarile sociale de sanatate functioneaza pe principiul solidaritatii si
subsidiaritatii n colectarea si utilizarea fondurilor. Potrivit principiului solidaritatii sociale, toti
cetatenii, indiferent de veniturile de care dispun au dreptul la o protectie adecvata. Prestatiile
susceptibile de a fi acordate populatiei sunt definite prin lege si este de la sine nteles, ca vor
trebui gasite fondurile necesare pentru a le asigura finantarea si de a raspunde conditiilor impuse
de executarea prestatiilor.
Principiul solidaritatii n baza caruia functioneaza asigurarile sociale de sanatate din tara noastra
si are sorgintea n sistemul larg raspndit n lume si anume n asigurarile sociale prin transferuri
n flux, numite si redistributive. Acestea s-au organizat prin analogie cu sistemul general de
impozite: platesti pe masura ce cstigi (pay as you earn -PAYE). Asigurarile redistributive se
bazeaza pe solidaritatea ntre generatii, dar si ntre persoanele din cadrul aceleiasi generatii. n
mod concret, generatia activa sustine prin contributii prestatiile beneficiarilor actuali, urmnd ca
si ea, la rndul ei, sa fie sustinuta de generatia activa viitoare (ce i succede). Aceasta modalitate
de organizare a asigurarilor sociale prezinta avantajul ca este deosebit de flexibila, se adapteaza

usor la nevoile care apar. Principalul dezavantaj al acestui sistem apare n cazul dezechilibrelor
dintre generatii, cnd un numar mai restrns de activi trebuie sa sustina un numar sporit de
populatie inactiva. De asemenea, articolul l alin. 2 din legea nr. 145/1997 consacra un alt
principiu si anume principiul alegerii libere de catre asigurati a medicului, a unitatii sanitare si a
casei de asigurari de sanatate. n conformitate cu prevederile art. 15 din lege, asiguratii au dreptul
sa-si aleaga medicul de familie care sa le acorde serviciile medicale primare. Prin consacrarea
acestui principiu, se doreste sa se realizeze mbunatatiri concrete n calitatea ngrijirilor medicale,
activitate ce consta n libera alegere a practicianului sau stabilimentului.
Pentru cazurile urgente care necesita asistenta medicala de urgenta se acorda ngrijiri n
dispensare, policlinici sau spitale la prezentarea la camera de garda ca si pna la aparitia legii nr.
145/1997. Asistenta medicala de urgenta nu este conditionata de calitatea de asigurat.
Un alt principiu al asigurarilor sociale de sanatate, este reglementat de articolul 3 alin. l din legea
nr. 145/1997, care consta n faptul ca asiguratii si membrii lor de familie au dreptul la servicii
medicale n mod nediscriminatoriu. Potrivit acestui principiu asiguratii si membrii lor de familie
au dreptul la servicii medicale, fara a se tine cont de criterii politice, etnice, confesionale, de
vrsta, sex si de stare materiala.

Modele de sisteme de ngrijire de sanatate

Organizarea asigurarilor sociale de sanatate se realizeaza potrivit articolului 62 din legea nr.
145/1997, de catre casele de asigurari de sanatate, care sunt institutii publice autonome,
nelucrative si care desfasoara activitati n domeniul asigurarii sanatatii.
n afara acestor institutii, importante atributii revin si altor organe. Statul defineste
politica generala n materie de asigurari de sanatate, legifereaza si exercita o supraveghere de
ansamblu. n acest cadru, casele de asigurari de sanatate au o mare autonomie.
In cadru oricarui stat, sanatatea reprezinta valoare fundamentala atat pentru individ cat si pentru
societatea din care face parte. Ea constituie premisa principala a indeplinirii rolurilor sociale de
catre indivizi si o resursa importanta a dezvoltarii vietii sociale in ansamblul ei.
Boala provoaca totodata consecinte disfunctionale in activitatea grupurilor si structurilor in care
sunt integrati indivizii.
Orice societate tinde sa-si valorifice sanatatea ca resursa functionala si sa-si elaboreze un
program, un sistem de protectie impotriva bolii, organizat in asa fel incat sa asigure depasirea,
ingrijirea si restabilirea celor afectati.
Sistemele de sanatatea au aparut sub umbrela mai larga a programelor de protectie sociala,

programe elaborate incepand cu a doua jumatate al secolului al XIX-lea in tarile industrializate,

sub presiunea miscarilor sociale, muncitoresti, a diferitelor ggrupari politice, a grupurilor de
presiune.
Din perfectionarea si dezvoltarea acestor programe s-a ajuns la definirea conceptului de
securitate sociala. Cest concept a fost utilizat pentru prima data in legislatia S.U.A. , in Legea
Securitatii Sociale(1935) si initia programe de prevenire a riscului numai pentru batranete,
moarte, handicap si somaj.
Securitatea sociala= protectia pe care o asigura societatea pentru membrii sai printr-o
serie de masuri publice, impotriva problemelor sociale cauzate de pierderea sau reducerea
substantiala a veniturilor, datorita imbolnavirii, invaliditatii, batranetii si mortii. Presupune, de
asemenea, si asigurarea ingrijirilor medicale si asigurarea alocatiilor pentru familiilor cu copii.
Sintetizand aceste definitii, securitatea sociala reprezinta expresia solidaritatii financiare dintre
indivizii unei societati.
Organizatia Internationala Muncii ( O.I.M.) a adoptat acest concept in 1952 stabilindu-i
urmatoarele componente:
1.

asigurarile sociale;

2.

asistenta sociala.

Asigurarile sociale functioneaza prin impozite si cotizatii sociale iar asistenta sociala are
ca principala sarcina ajutorarea minoritatilor lipsite de resurese in numele solidaritatii umane
facandu-se apel la responsabilitatea colectiva pentru a nu admite excluderea unor categorii
sociale.
Proiectarea, aplicarea si evaluarea acestor sisteme de protectie sociala depind de traditiile
istorice, de optiuni ideologice, de conceptii privind dezvoltarea economica, dar si de distributia
raporturilor de putere si a relatiilor dintre diferite categorii sociale.
Sisteme de asigurari de sanatate

n Europa opereaza trei modele de sisteme de ngrijire de sanatate si anume:

modelul serviciului national de sanatate - tip Beveridge;
modelul sistemului de asigurari sociale de sanatate - tip Bismarck;
modelul sistemului centralizat de stat - tip Semasko.

La acestea ar mai putea fi adaugat modelul care functioneaza n S.U.A. si care este n mod
practic bazat pe asigurari private. Fiecare dintre aceste sisteme are avantajele si dezavantajele
sale.
I. Sistemul tip Bismarck opereaza n Austria, Belgia, Franta, Olanda si Germania, sistem
ce a constituit sursa de inspiratie n elaborarea sistemului actual de asigurari sociale din tara
noastra.
Astfel, n tarile respective sistemul de asigurari sociale de sanatate este finantat prin
contributia n general obligatorie a salariatilor si patronilor, n functie de venit sau/si prin
taxe generale. Acoperirea este larga, dar acolo unde nu este obligatorie ramn categorii de
populatie fara acces la prestatiile oferite de sistem. Sumele rezultate din constituirea fondurilor
pentru finantarea asigurarilor de sanatate sunt dirijate spre organisme sau agenti care asigura
gestiunea lor si care contracteaza cu spitalele si medicii de familie ori medicii de medicina
generala serviciile ce urmeaza a fi oferite asiguratilor. Contractele cu pacientii au la baza taxa
pe servicii/prestatie, iar cu spitalele se bazeaza pe bugete adesea globale.

n cadrul acestui sistem, performantele medicale sunt relativ nalte, dar cheltuielile pe care le
implica sunt cele mai mari din Europa, pentru ca si costurile administrarii sale sunt mari.
Schimbarile n sistemul de sanatate au capatat o amploare fara precedent la sfrsitul anilor '80 si
nceputul deceniului actual, extinderea lor cuprinznd numeroase tari din Europa si America.
Schimbarile urmaresc eliminarea sau reducerea disfunctiilor aparute att n tarile democratice cu
o economie de piata stabila, ct si n tarile care au avut o economie bazata pe monopolul de stat
al factorilor de productie, cu un sistem de planificare centralizat, rigid si de comanda.
Nemultumirile care au generat procesul de reformare a sistemelor ngrijirilor de
sanatate (SIS) au fost prezente att n masa contribuabililor si a utilizatorilor, a medicilor si
institutiilor sanitare (a furnizorilor de ngrijiri), ct si a autoritatilor politice si administrative.
Insatisfactiile vizau cresterea cheltuielilor pentru sanatate ntr-un ritm greu de suportat, fara
ameliorarea substantiala a starii de sanatate, insuficienta acoperire a populatiei cu servicii,
absenta unor mecanisme eficiente de asigurare a calitatii, volumul exagerat de munca zilnica,
insuficienta elementelor de stimulare, ineficienta manageriala etc.
Avantaje:
-

transparenta mai mare a contributiilor si beneficiilor sistemului pentru cetateni;

gradul inalt de acoperire a populatiei cu servicii medicale;

finantarea sistemului medical este legata de nivelul veniturilor;

izolarea finantarilor de schimbarile politice.

Dezavantaje:

reducerea bazei de contribuabili in perioada de recesiune economica;

finantarea este puternic legata de gradul de ocupare al fortei de munca;

costuri mari pentru agentii economici.

II.
Sistemul de asigurari de sanatate de tip Beveridge apare dupa al doilea razboi mondial si
a fost fondat de William Beveridge in Anglia.
In Raportul Asigurarilor Sociale si Serviciilor Auxiliare prezentat in camera Comunelor in
1942, Beveridge considera ca orice sistem de asigurari sociale trebuie sa se bazeze pe 3
elemente:
1.- alocatii pentru copii;
2.- serviciu national de sanatate;
3.- asigurarea de catre guvern a fortei de munca si prevenirea somajului in masa.
Sistemul national de sanatate bazat pe finantarea centrala- Beveridge este aplicat in tari ca
Anglia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Grecia, etc. Fondurile necesare sanatatii sunt colecate
prin intermediul fiscal existent in fiecare tara. Gradul de echitate depinde de modalitatea de
impozitare aleasa: atunci cand impozitele sunt in progres ele sunt progresive in raport direct cu
cresterea veniturilor. Sumele alocate asistentei medicale sunt stabilite de Parlament. Plata
medicilor, in sistem Beveridge, are la baza fie capitatia( plata in functie de numarul de pacienti
inscrisi pe lista), fie salariul pentru medicul de spital.
Acest sistem de asigurare de sanatatea are atat avantaje cat si dezavantaje.
Avantaje:
-

echitatea in finantare;

acoperirea larga cu servicii medicale;

posibilitatea controlului asupra cheltuielilor medicale totale.

Dezavantaje:

lipsa participarii individului la deciziile de finantare;

lipsa transparentei in finantarea unor costuri pentru servicii medicale aditionale;

posibilitatea fectarii finantarii sistemului medical de deciziile politice.

III. Modelul sistemului de sanatate de tip Semasko se bazeaza pe centralizarea resurselor

banesti de catre Ministerul Sanatatii. Acest sistem functioneaza in tari ca Rusia si Slovacia si a
fost foarte eficient pe timpul razboaielor deorece permitea o mai buna supraveghere a fondurilor
alocate sanatatii de catre stat. Sistemul de tip Semasko este prin excelenta un sistem sanitar
socialist bazat pe planificarea centralizata birocratic si pe accesul la ingrijire al tuturor cetatenilor
.
Nu exista in nici o tara sisteme pure , cu un singur mecanism de finantare , ci un model
predominant alaturi de care pot fi intalnite in proportii diferite toate celelalte.
Toate sistemele medicale din lume se confrunta cu o serie de probleme:
-

gresita alocare a resurselor financiare;

inechitatea accesului la serviciile medicale;

ineficienta cheltuirii fondurilor destinate sanatatii;

cresterea exploziva a costurior asistentei medicale.

Principalele criterii in functie de care pot fi evaluate diferitele sisteme de sanatate sunt:
-

echitatea in finantare;

gama serviciilor pe care le acopera;

gradul de acoperire al populatiei;

eficienta;

transparenta;

libertatea de alegere;

accesibilitatea;

stabilirea formei de finantare.

IV. Sistemul asigurarilor private de sanatate este preponderent in S.U.A., Thailanda, Africa
de Sud, Filipine, nepal si a constituit exceptia in tarile occidentale europene.
Organizarea politica a S.U.A. a fost preocupata indirect de problema sanatatii, prestarii de
servicii medicale si de sistemul sanitar, in general considerand ca sistemul particular si
mecanismele pietei pot functiona mai bine, cu cheltuieli mai mici si beneficii mai mari, fara
presiune birocratica.
Ingrijirea medicala este un bun de consum pe care indivizii il cumpara daca au
posibilitati financiare, iar societatea nu datoreaza nimanui ingrijire medicala.
Politicile sociale din S.U.A. sunt un amestec de voluntarism si
liberalism. Voluntarismulpresupune responsabilitatea familiala si a propriei persoane pentru
bunastare, iar liberalismulpromoveaza unele politici sociale centrate pe intampinarea unor
nevoi, mai ales, cele ale saracilor.
Politicile sociale universale cu privire la sistemul de invatamant, securitate sociala sunt
percepute pozitiv, pe cand programele destinate saracilor sunt percepute negativ. Protectia sociala
ar crea o mentalitate de asistat, lenes si dependent social.
Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, ingrijirile spitaliere in S.U.A. erau
oferiteexclusiv contracost. In perioada postbelica a fost intemeiat sistemul asigurarilor
particulare- Blue Cross si Blue Shield care constau in contracte incheiate intre institutele de
asigurari si patronii intreprinderilor. Persoanele cu venituri reduse sau cele care nu faceau parte
din campul muncii nu beneficiau de acest sistem.
Singurele programe de anvergura sunt cele create de administratia Kennedy si Johnson in anii
1960 prin care au luat fiinta 2 sisteme nationale de asigurare medicala:
1.

Medicaid-1965 - destinat persoanelor cu venituri reduse;

2.
- Medicare-1965- program national de asigurari de baza a spitalizarii pentru persoane de
peste 65 de ani .

Bibliografie:

1.Anton Galopenita, Opere complete ,vol. I ,Sociologie. Bucuresti; editura Enciclopedica 2002
2.www.scritub.com
3.www.scribid.com
4.www.wikipedia.com
5.cursuriamg.blogspot.ro