Sunteți pe pagina 1din 73

TEST nr.

1
SUBIECTUL I : Examinarea si solutionarea litigiilor ecologice.
A)Definiti notiunea si particularitatile litigiilor ecologiceObiect al relaiilor reglementate de legislaia
ecologic snt resursele naturale: solul, subsolul, apele, flora, fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum i
aerul din spaiul de deasupra acestui teritoriu, care, conform art. 4 alin. (1) din Legea cu privire la protecia
mediului nconjurtor nr.1515-XII din 16.06.1993, constituie patrimoniul naional al Republicii Moldova.
In literatura juridica de specialitate se considera ca litigiul ecologic reprezinta un conflict de interese intre
beneficiarii de resurse naturale care are ca obiect apararea unui drept sau interes ocrotit de legislatia
ecologica. Dupa obiect, litigiile ecologice se clasifica dupa cum urmeaza: a)litigii funciare; b)litigii silvice;
c)litigii ce tin de protectia aerului atmosferic; d)litigii ce tin de protectia si folosirea zacamintelor minerale
utile; e)litigii ce tin de protectia si folosirea obiectivelor acvatice si resurselor acvatice. Dupa continut avem
litigii ecologice patrimoniale si litigii ecologice nepatrimoniale. Toate litigiile patrimoniale se solutioneaza
in exclusivitate de catre instantele de judecata; litigiile nepatrimoniale se solutioneaza de organele de
protectie a mediului, deciziile carora pot fi atacate in instanta de contencios administrativ. Dupa subiecti
litigiile se clasifica in litigii dintre persoane fizice si litigii dintre persoane juridice. Litigiile de
recunoastere a dreptului de proprietate se solutioneaza in instanta de judecata (in procedura speciala).
B)determinate organelle competente in domeniul solutionarii litigiilor ecologice.Se atenioneaz
instanele judectoreti c soluionarea incorect a litigiilor ecologice poate aduce atingere drepturilor
fundamentale ale persoanelor fizice i juridice, protejate de art. 2 al Conveniei Europene pentru Aprarea
Drepturilor Omului i a Libertilor Fundamentale dreptul la via, care presupune respectarea vieii i
integritii fizice i dreptul la un mediu sntos , art. 8 al Conveniei Europene respectarea vieii private.
n acest context, este relevant hotrrea Guerra i alii contra Italiei.Instanele judectoreti, la examinarea
pricinilor civile privind nclcarea legislaiei ecologice, snt n drept s aplice direct jurisprudena CEDO
Conform art. 94 alin. (1) din Legea cu privire la protecia mediului nconjurtor nr. 1515-XII, litigiile n
domeniul proteciei mediului, care nu pot fi rezolvate n condiiile unei concilieri amiabile ntre prile
interesate, snt supuse spre soluionare instanelor de judecat.
Litigiile privind problemele folosirii subsolului se soluioneaz de autoritile administraiei publice n
domeniul folosirii i proteciei subsolului n conformitate cu competena acestora, prevzut de art. 9, 10,
11, 12 din Codul subsolului, i de instanele de judecat, n modul stabilit de legislaie. (art. 81 Codul
subsolului)Actele cu caracter normativ sau individual emise de organele administraiei publice n vederea
exercitrii legii, privind naterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de drept administrativ n
domeniul vizat, vor fi contestate n instan de contencios administrativ.
Litigiile patrimoniale legate de folosirea i protecia subsolului se soluioneaz de instana de drept comun
sau, dup caz, de judectoria economic competent.Se atenioneaz c, potrivit art. 80 din Codul
subsolului, tragerea persoanei vinovate de nclcarea legislaiei cu privire la subsol la rspundere
contravenional sau penal nu o elibereaz de obligaia de a nltura nclcrile comise de ea i de a
compensa prejudiciul cauzat. Autoritatea competent pentru producia agroalimentar ecologic este
Ministerul Agriculturii i Industriei Alimentare.Se atenioneaz c cererile de chemare n judecat privind
contestarea actelor administrative, n domeniul vizat, emise de organul competent pentru producia
agroalimentar ecologic vor fi depuse i examinate n instan de contencios administrativ.
C)dezvoltati principiul Accesul la justitie in domeniul protectiei mediului.Conform art. 4 alin. (1) pct. 6)
din Legea taxei de stat nr.1216-XII din 03.12.1992, reclamanii snt scutii de plata taxei de stat n cauzele
de ncasare a pagubei pricinuite prin poluarea mediului nconjurtor i folosirea iraional a resurselor
naturale. n sensul art. 98 alin. (1) CPC, taxa de stat, de a crei plat reclamantul a fost
scutit, se ncaseaz la buget de la prt proporional prii admise din aciune dac
prtul nu este scutit de plata acesteia.Se menioneaz c, conform prevederilor Conveniei de la
Aarhus din 25 iunie 1998 privind accesul la informaie, justiie i participarea publicului la adoptarea
deciziilor n domeniul mediului, statul va garanta accesul tuturor persoanelor la informaie.Se atenioneaz
instanele de judecat c informaia legat de ecologie se atribuie la informaia cu caracter public, iar
refuzul nejustificat de a furniza informaie cu caracter ecologic poate fi contestat n instan de judecat,
fiind obiect al aciunii n contenciosul administrativ.
SUBIECTUL II: Notiunea , Obiectul si Sistemul Dr. Funciar - Regimul Juridic al Terenurilor cu
Destinatie Agricola.A)definite obiectul de reglementare a dreptului funciar.Se considera ca dreptul
1

funciar are obiect propriu de studiu si acest obiect il formeaza totalitatea relatiilor ce apar in procesul de
folosire a terenurilor denumite in literatura de specialitate relatii funciare care sunt reglementate de normele
juridice funciare. In cadrul dreptului funciar se studiaza urmatoarele categorii de relatii funciare, care
reprezinta obiectul de studiu: relatii cu privire la atribuirea terenului art.11, 12, 13, 15; relatii cu privire la
retragerea terenurilor din folosinta art. 25; relatii cu privire la protectia terenurilor art.5; relatii cu privire la
ameliorarea terenurilor; relatii cu privire la schimbarea destinatiei terenurilor art.71; relatii cu privire la
schimbarea modului de folosinta a terenurilor art.73; relatii ce reies din exercitarea dreptului de proprietate
funciara; relatii ce reies din administrarea si gestionarea terenurilor; relatii ce reiese din incalcarea
legislatiei funciare; relatii agrare.Obiectul de reglementare-reprezinta relatiile sociale care apar in timpul
folosirii pamintului . specificul acestor raporturi este legat de functiile pe care le indeplineste pamintul
pentru diferite ramuri ale economiei nationale.In agricultura si silvicultura pamintul este mijlocul principal
de productie , unde stratul fertile al solului are o insemnatate hotaritoare . cu totul alte functii indeplineste
pamintul inrestul sferelor de activitate economica . pentru industrie , transporturi , constructii . localitati ,
pamintul serveste drept spatiu , suprafta, teren de amplasare a cladirilor , utilajelor,cailor de comunicatie
etc.Indeplinirea acestor functii economice genereaza aparitia si existenta unor raporturi funciare exprimate
in relatii sociale ce apar in procesul de atribuire , folosire, retragere si protectie a terenurilor de pamint.
B)Delimitati obiectul raporturilor juridice funciare de obiectele relatiilor funciare.Obiecte ale relaiilor
funciare snt: sectoarele de teren, cotele de teren i drepturile asupra lor. Adica sunt anumite bunuri
determinate exhaustiv de lege. Variatii la acest subiect nu pot exista.Sectoarele de teren se
caracterizeaz prin suprafa, amplasament, hotare, au statut juridic i alte caracteristici, specificate n
documentaia nregistrrii de stat a dreptului asupra pmntului. Sectoarele de teren i obiectele aferente
acestora (solul, bazinele de ap nchise, pdurile, plantaiile multianuale, cldirile, construciile, edificiile
etc.), strmutarea crora este imposibil fr a cauza pierderi directe destinaiei lor, constituie bunuri
imobile. Sectoarele de teren pot fi divizibile i indivizibile. Se consider divizibile sectoarele de teren care
pot fi mprite n poriuni fr a le schimba destinaia, fr a nclca normele antiincendiare, sanitare,
ecologice, agrotehnice i urbanistice, fiecare poriune formnd dup divizare un teren de sine stttor. n
cazurile prevzute de lege sectorul de teren poate fi considerat indivizibil. Cotele de teren ale sectorului de
teren aflat n folosin comun de asemenea constituie obiecte ale relaiilor funciare. Cotele de teren au
expresie cantitativ i descriere, cuprinznd indicaii privind destinaia i categoria de folosin. Cotele de
teren n natur nu se delimiteaz. Se considera ca dreptul funciar are obiect propriu de studiu si acest obiect
il formeaza totalitatea relatiilor ce apar in procesul de folosire a terenurilor denumite in literatura de
specialitate relatii funciare care sunt reglementate de normele juridice funciare. In cadrul dreptului funciar
se studiaza urmatoarele categorii de relatii funciare, care reprezinta obiectul de studiu: relatii cu privire la
atribuirea terenului art.11, 12, 13, 15; relatii cu privire la retragerea terenurilor din folosinta art. 25; relatii
cu privire la protectia terenurilor art.5; relatii cu privire la ameliorarea terenurilor; relatii cu privire la
schimbarea destinatiei terenurilor art.71; relatii cu privire la schimbarea modului de folosinta a terenurilor
art.73; relatii ce reies din exercitarea dreptului de proprietate funciara; relatii ce reies din administrarea si
gestionarea terenurilor; relatii ce reiese din incalcarea legislatiei funciare; relatii agrare. Aici este vorba
despre anumite interactiuni sociale care sunt legate de folosirea obiectelor relatiilor funciare.Obiectul
relatiilor funciare este doar o parte componenta a obiectului raportului juridic funciar. Obiectul RJ Funciar
cuprinde multe ale relatii sociale. De ex : gestiuneal, administrarea, instrainarea terenurilor s.a.m.d
C)Formulati cazurile pentru care pot fi aplicate sanctiui administrative in legatura cu incalcarea
legislatiei agrare.-in cazul incalcarii dr. de proprietate, posesiune si beneficiere funciara;-in cazul incalcarii
recomandarilor agrothnice , conditiile de exploatare a terenurilor, structura asolamentelor, folosirii abusive
a ingrasamintelor chimice si preparatoarelor de fitosanitarie;-in cazul neachitarii impozitului funciar si alte
plati pentru folosirea terenurilor;- in cazul neintreprinderii unor masuri de prevenire si combatere a
eroziunilor, a compactarii solului, a alunecarilor de teren, a salinizarii sau imlastinirii secundare, sa asigure
atit obtinerea unei productii calitative, cit si protectia solului si sporirea fertilitatii lui;-in cazul nerespectarii
drepturilor altor detinatori de terenuri ;- in cazul nepastrarii bornelor de hotar si punctele retelei geodezice
de stat din teren;-in caz de nerespectare a a proiectului de organizare a teritoriului.CONTRAVENII N
DOMENIUL AGRICOL I SANITAR-VETERINAR
Daunele provocate semnturilor, plantaiilor sau recoltei strnse de culturi agricole ce se afl n cmp se
aplica proprietarului de vite sau de psri ori persoanei responsabile de ele. Producerea, prelucrarea,
2

pstrarea i comercializarea seminelor neconforme dup calitate standardelor n vigoare sau fr actele
de confirmare a calitii de soi i a calitii culturale aplicat persoanei cu funcie de rspundere, aplicat
persoanei juridice cu sau fr privarea, n ambele cazuri, de dreptul de a desfura o anumit activitate pe
un termen de la 3 luni la un an. Producerea i/sau comercializarea neautorizat sau fr documentele
respective a materialului de nmulire i sditor pomicol, viticol i bacifer, falsificarea documentelor de
nsoire, falsificarea denumirii soiurilor i a categoriilor biologice, a calitii de soi i a calitii culturale
a materialului de nmulire i sditor pomicol, viticol i bacifer persoanei fizice, persoanei cu funcie de
rspundere. Neexecutarea msurilor obligatorii de combatere a organismelor duntoare sau nclcarea
regulilor de efectuare a unor astfel de msuri, fapt ce a condiionat apariia i rspndirea n mas a
bolilor, vtmtorilor i buruienilor, aplicat persoanei fizice, aplicat persoanei cu funcie de rspundere.
nclcarea modului stabilit de ncercare i raionare a soiurilor de vi-de-vieaplicat persoanei cu
funcie de rspundere.
TEST nr.2
SUBIECTUL I :Normele ,Metoda, si Principiile Dreptului Ecologic.
1.1Definti notiunea si particularitatile normelor de drept ecologic.
Dreptul ecologiceste o ramura de drept independenta dar complexa dupa natura ei ce cuprinde totalitatea
normelor juridice ce reglementeaza relatii care apar intre stat (in persoana organelor puterii de stat) si
persoanele fizice/juridice in legatura cu Dreptul mediului este o ramura de sine statatoare de drept, o
totalitate de norme si institutii juridice care reglementeaza raporturile sociale din domeniul utilizarii
rationale a resurselor naturale, protectia mediului natural, conservarea unor componente ale mediului,
asigurarea securitatii ecologice in scopul mentinerii si dezvoltarii unui mediu favorabil si nepericulos
pentru generatiile actuale si viitoareprotectia mediului natural si folosirea rationala a resurselor naturale.
Particularitatile :Norme principii- norme care consfintesc principiile utilizarii rationale a resurselor
naturaleNorme priortati- ex.prioritatea utilizarii apelor pentru satisfacerea necesitatilor in ape potabile si
menajere.Norme reguli de conduita.Sunt asiguarte prin forta de constringere a statului.Caracter statalsint elaborate de stat, prin procesul de legiferare.Caracterul obligatoriu- norma de conduita care stabileste
participantilor la acesta relatie sociala anumite drepturi si obligatii.Dr la mediu sanatos; accesul la
informatie privind mediul; obligatia de acontribui la protectia mediului.
B) Determinati metodele de reglementare juridica a dr. Ecologic Luind in consideratie faptul, ca protectia
si amiliorarea mediului, conservarea acestuia , precum si asigurarea dezvoltarii durabile constitue probleme
de talie nationala si un obiectiv de interes public major, statul intervine in relatiile ecologice in mod direct,
conferind un caracter imperativ reglemantarii juridice a acestor raporturi.In acest context, pentru dreptul
ecologic este caracteristic predominarea metodei imperative(administrative)de reglementare.Aceasta
metoda consta in instituirea prescriptiei comportarii subiectelor, interdictiilor si constringerii statale pentru
asigurarea comportamentului necesar si a prevederilor normelor de drept.Aceasta metoda se aplica in
raporturile cu caracter administrativ, in care un subiect are o pozitie dominanta fata de celalalt, de
subordonare,cu volum diferit de drepturisi obligatiuni.In dreptul ecologic, metoda imperativa se
materializeaza in normarea calitatii mediului, controlul ecologic,expertiza ecologica,certificatul si
licentierea etc.In dreptul ecologic se aplica si a doua metoda, denumita dispozitiva(civila).Aceasta metoda
se bazeaza pe pozitie de egalitate a subiectelor in raport, pe volumul egal de drepturisi obligatii ale
acestora.Aceste drepturi si obligatii sint determinate de insasi subiectele raportului prin intermediul
acordului(tranzactiei)incheiate.Astfel de tranzactii in domeniul utilizarii resurselor naturale si protectiei
mediului sint incheiate tot mai frecvent. Totodata, la etapa actuala, ia nastere si o alta metodade
reglementare-economica, care se manifesta prin stabilirea platilor pentru poluarea mediului si utilizarea
resurselor naturale, instituirea prioritatilor, inlesnirile si avantajelorpentru protectia mediului, utilizarea
rationala a resurselor naturale, precum si prin crearea fondurilor ecologice.
C)dezvoltati principiul folosirea rationala si in complex a resurselor naturaleAcest principiu
presupune folosirea atenta a resurselor naturale in interesul generatiilor prezente si viitoare.Sub aspectul
pastrarii echilibrului ecologic, o mare importanta are modul in care se folosesc resursele naturale.Resursele
naturale care se reinoiesc trebuie sa fie utilizate in limitele in care se produce aceasta reinoire.Nu trebuie
uitat insa ca toate resursele naturale , inclusiv cele care se reinoiesc(apa, cele vegetale sau animale)sunt
totusi limitate.In acelasi timp, resursele naturale ce nu pot fi reinoite trebuie astfel exploatate, incit sa nu
riste sa se epuizeze, iar avantajele obtinute de pe urma folosirii lor sa fie maxime. Omul poarta o rasp
3

speciala in ceea ce priveste apararea si administrarea rationala a patrimoniului constituit din flora si fauna
salbatica si al mediului lor inconjurator, amenintate azi de factorii defavorabili.Astfel trebuie sa adoptam
urmatoarele directii principale:a) utilizarea rationala a resurselor naturale prin implementarea de tehnologii
de prelucrare a lor care genereaza mai putine deseurib) inlocuirea unor resurse naturale traditionale cu
resurse naturale netraditionale (cum ar fi energia vantului, energia solara etc.).
SUBIECTUL II: Dreptul de Beneficiere Funciara. Regimul juridic al terenurilor cu destinatie
agricola.A)Definiti continutul dreptului de beneficiere funciara.Se considera ca dreptul de beneficiere
asupra resurselor naturale poate fi examinat sub cateva aspecte: A)Dreptul de beneficiere funciara
reprezinta o institutie juridica care cuprinde in esenta sa o totalitate de norme juridice care reglementeaza
relatiile dintre organele administratiei publice si beneficiarii de terenuri care reglementeaza relatiile cu
privire la atribuirea, exploatarea, protectia, retragerea din folosinta terenurilorB)Dreptul de beneficiere
funciara reprezinta un drept subiectiv al unei persoane fizice sau juridice care exploateaza sau poate
exploata terenul din punct de vedere cantitativ si calitativ. C)Dreptul de beneficiere reprezinta din punct de
vedere teoretic un raport juridic, raport care apare intre organele de stat si beneficiarii de terenuri care este
reglementat de legislatia speciala funciara cu privire la atribuirea, exploatarea, autorizarea, licentierea,
retragerea din folosinta a terenurilor.Dreptul de beneficiere asupra terenurilor cu destinatie agricola
reprezinta posibilitatea beneficiarului de a folosi o cota sau sector de teren in scopuri personale in
conformitate cu legislatia in vigoare. Una din modalitatile de folosire a terenurilor agricole o reprezinta
arenda in agricultura. Relatiile de arenda in agricultura sunt reglementate de CC, CF, Legea cu privire la
arenda in agricultura. Arenda in agricultura reprezinta transmiterea in posesiune si folosinta in baza de
contract pe o durata determinata si contra plata a terenurilor cu destinatie agricola si a altor bunuri agricole.
B)Determinati volumul drepturirlor si obligatiilor beneficiarilor funciari.Posesorii i beneficiarii au
dreptul:--s foloseasc terenurile potrivit condiiilor de atribuire; --s fie proprietarii produciei obinute;
(drept de proprietate asupra fructelor)--s foloseasc n modul stabilit de lege zcmintele, pdurile, apele
i alte bogii ale pmntului; --s primeasc, n caz de stingere a dreptului de posesiune sau beneficiere,
compensarea cheltuielilor legate de ameliorarea terenului. Deintorii de terenuri snt obligai: s
foloseasc terenurile n conformitate cu destinaia lor; s respecte, conform recomandrilor agrotehnice,
condiiile de exploatare a terenurilor, structura asolamentelor, s nu admit folosirea abuziv a
ngrmintelor chimice i a preparatelor de fitosanitrie; s achite la timp impozitul funciar i alte pli
pentru folosirea terenurilor; s ia msuri de prevenire i combatere a eroziunilor, a compactrii solului, a
alunecrilor de teren, a salinizrii sau nmltinirii secundare, s asigure att obinerea unei producii
calitative, ct i protecia solului i sporirea fertilitii lui; s respecte drepturile altor deintori de
terenuri; s pstreze bornele de hotar i punctele reelei geodezice de stat din teren; s respecte proiectul
de organizare a teritoriului; s prezinte la timp autoritilor administraiei publice locale informaiile
stabilite prin legislaie, privitoare la starea i folosirea terenului.
C)Formulati cazurile pentru care survine raspunderea civila in legatura cu incalcarea legislatiei agrare.
Instanele de judecat, la judecarea pricinilor civile cu privire la recuperarea prejudiciilor cauzate datorit
nclcrii legislaiei ecologice, urmeaz s stabileasc cu certitudine prezena tuturor elementelor eseniale
i suficiente pentru angajarea rspunderii civile delictuale.Astfel, condiiile generale, necesare pentru
antrenarea rspunderii delictuale, snt: prejudiciul,fapta ilicit, raportul cauzal dintre fapt i prejudiciu i
vinovia.Lipsa unei din aceste condiii, potrivit regulii generale, exclude rspunderea delictual, cu
excepia cazurilor prevzute expres de lege, cnd rspunderea delictual se poate angaja i n lipsa unei
sau altei condiii. n cazurile prevzute de art. 1402 Cod civil, rspunderea delictual se antreneaz n lipsa
caracterului ilicit al faptei. Se atenioneaz c, pentru antrenarea rspunderii delictuale, este necesar ca ntre
fapta ilicit i prejudiciu s existe un raport cauzal. Raportul cauzal este i condiia n funcie de care se
determin mrimea despgubirii. Se repar numai prejudiciul care este o consecin direct a faptei
ilicite.Totodat, se menioneaz c, n funcie de posibilitatea evalurii, deosebim prejudiciul moral i
prejudiciul patrimonial. Prejudiciul moral se compenseaz numai n cazurile prevzute de lege. Spre
exemplu: n cazul prejudiciului adus sntii ca urmare a consumului de ap din sistemele de alimentare
cu ap potabil, n afar de acoperirea prejudiciului material, Legea cu privire la apa potabil nr. 272 din
10.02.1999 prevede i repararea prejudiciului moral de ctre persoana vinovat.Potrivit regulii generale,
pentru angajarea rspunderii delictuale, este necesar vinovia autorului faptei ilicite. Nu ntotdeauna
aceeai persoan ntrunete calitatea de autor al faptei ilicite i cea de debitor n obligaia delictual.
4

TEST NR.3
SUBIECTUL I Raspunderea juridico-ecologica.
A)Caracterizati temeiuril si conditiile raspunderii juridice pentru incalcarea legislatiei ecologice.
Temeiul raspunderii penale (1) Temeiul real al raspunderii penale l constituie fapta prejudiciabila savrsita,
iar componenta infractiunii, stipulata n legea penala, reprezinta temeiul juridic al raspunderii penale.
(2) Raspunderii penale este supusa numai persoana vinovata de savrsirea infractiunii
prevazute de legea penala. Contraventia are urmatoarele elemente: Obiectu, latura obiectiva, latura
subiectiva si subiectu.Conditiile :-existenta actului normativ ;-fapta ilicta ;- prejudiciul ecologic;-legatura
cauzala dinre fapta ilicita si prejudiciu;-vinovatia;-subiectu:virsta, responsabilitatea(ex. Padurarii),
subiectul special;-sanctiunea;-termenul de prescriptive de tragere la raspundere;- existent unor conditii care
inlatura raspunderea(ex. Extrema necessitate)
B)Determinati sistemul organelor ce examineaza si solutioneaza cazurile privind incalcarea legislatiei
ecologice.1.ContraventionalOrganele pentru protecia mediului i Agenia pentru Silvicultur
"Moldsilva"(1) Contraveniile se examineaz de organele pentru protecia mediului. (2) Snt n drept s
examineze cauze contravenionale i s aplice sanciuni inspectorul principal de stat pentru ecologie i
adjuncii lui, inspectorii superiori de stat pentru ecologie. (3) Contraveniile se constat de ctre Agenia
pentru Silvicultur "Moldsilva". (4) Snt n drept s constate contravenii i s ncheie procese-verbale
directorul general al Ageniei pentru Silvicultur "Moldsilva" i adjuncii lui, directorii ntreprinderilor de
stat pentru silvicultur, ai ntreprinderilor silvo-cinegetice, ai rezervaiilor naturale. (5) Procesele-verbale
cu privire la contraveniile se remit spre examinare comisiei administrative. Organele supravegherii
sanitar-epidemiologice de stat(1) Contraveniile se examineaz de organele supravegherii sanitarepidemiologice de stat. (2) Snt n drept s examineze cauze contravenionale i s aplice sanciuni
medicul-ef sanitar de stat al Republicii Moldova i adjuncii lui, medicii-efi sanitari de stat ai raioanelor
i oraelor (municipiilor). Organele supravegherii de stat n domeniul agricol i sanitar-veterinar (1)
Contraveniile se constat de organele supravegherii de stat n domeniul agricol i sanitar-veterinar. (2)
Snt n drept s constate contravenii i s ncheie procese-verbale: a) eful Inspectoratului General Agricol
i adjuncii lui, efii oficiilor teritoriale ale inspectoratului, pentru contraveniile prevzute la art.131, 183188, 192-195; b) directorul Ageniei Fitosanitare i adjuncii lui, efii direciilor teritoriale ale ageniei,
pentru contraveniile prevzute la art.189, 190; c) medicii veterinari oficiali din cadrul Ageniei SanitarVeterinare i pentru Sigurana Produselor de Origine Animal 2.Penal-Organele de urmarire
penalaInstanta de judecata 3.CIVIL-Instantele de judecata (dupa caz de drept comun, economica,
contencios administrativ)4.RASPUNDEREA DISCIPLINARA:Angajatorul aplica sanctiuni disciplinare
fata de salariat, atunci cind el nusi indeplineste oligatiile prevazute de contractual individual de munca, ce
rees din producerea in vederea folosirii resurselor naturale si de protective a mediului inconjurator.Poate fi
creata o comisie interna care va examina situatia
C)Formulati cazurile de raspundere penala pentru nerespectarea legislatie ecologice.Raspunderea
penala este cea mai aspra masura de constringere aplicata persoanei care a savirsit infractiuni ecologicefapte socialemente periculoase savirsita cu vinovatie de opersoana responsabila care atenteaza la relatiile e
asigura protectia mediului, folosirea rationala a resurselor naturale.Urmatoarele infractiuni.-infractiuni ce
atenteaza la securitatea ecologica a populatiei;-infr.care ateteaza la regimul juridic al substantei radioactive,
biologice si adeseurilor;-infr. Care atenteaza la ordinea de lichidare a prejudiciilor ecologice;-infr.care
atenteaza la protectia solului ;-infr. Care atenteaza la protectia subsolului ;-infractiunea care atenteaza la
protectia apei;-infr. Care atenteaza la protectia aerului -infr.care atenteaza la protectia regnului animal;
-infr. Care atenteaza la protectia fondului silvic;-infr. Care atenteaza la regimul de administrare si
protective a fondului ariilor materiale protejate de stat;Fapta infractionala trebuie sa intruneasca cumulative
elementele :1.Obiectul generic-relatiile care asigura protectia mediului natural Obiectul material-resursele
naturale , obiectele naturii, ariile protejate de stat;2.latura obiectiva actiuni/onactiuni criminale indreptate
impotriva ordinii de dr. ecologice, inclusive si cauzarea de prejudicii ecologice. legatura cauzala dintre
fapta si consecinta . 3.subiectul persoana fizica responsabila -16 ani; subiectul special persoana cu functe
de raspundere investta cu functie de paza si protective, pesoana juridica. 4-latura subiectiva-intentia ,
imprudenta.
5

SUBIECTUL II Dreptul de beneficiere funciara. Regimul juridic al terenurilor cu destinatie


Agricola.A)Definiti notiunea dreptului de beneficiere funciara.Se considera ca dreptul de beneficiere
asupra resurselor naturale poate fi examinat sub cateva aspecte: 1)institutie juridica care cuprinde in esenta
sa o totalitate de norme juridice care reglementeaza relatiile dintre organele administratiei publice si
beneficiarii de terenuri care reglementeaza relatiile cu privire la atribuirea, exploatarea, protectia, retragerea
din folosinta a terenurilor.2) un drept subiectiv al unei persoane fizice sau juridice care foloseste sau poate
folosi din punct de vedere cantitativ si calitativ. 3)din punct de vedere teoretic un raport juridic, raport care
apare intre organele de stat si beneficiarii de resurse naturale care este reglementat de legislatia speciala
funciara cu privire la atribuirea, exploatarea, autorizarea, licentierea, retragerea din folosinta a terenurilor.
B)Determinati temeiurile juridice de aparitie si incetare a dreptului de beneficiere funciare.Conform
legislatiei distingem temeiuri de aparitie a dr de beneficiere funciare:1)actul normativ(elaborat, adoptat si
sanctionat de catre organele puterii de stat; publicat in MO); 2)actul administrativ individual (deciziile
consiliilor; hotararile de Guvern); 3)contractul ( arenda in agricultura,); 4)hotararea instantei de judecata
(irevocabila, definitiva).Conform codului funciar Dreptul asupra terenului se stinge n cazurile1) renunrii
benevole a deintorului la teren;2) retragerii terenului pentru nevoile statului i societii; 4) retragerii
terenului n cazul i n modul stabilit n articolul 25 din prezentul Cod;5) decedrii beneficiarului persoana
fizica;6) neachitrii sistematice a impozitului funciar n termenul stabilit de lege;7) expirrii termenului
pentru care a fost dat n folosin terenul8) ncetrii activitii ntreprinderii, instituiei, organizaiei;10)
nerespectrii condiiilor contractului de arend;11) exploatrii terenului prin metode care conduc la
degradarea solurilor,la poluarea lor chimic,radioactiv i de alt natur,la nrutirea situaiei
ecologice;12) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la nmltinire, la salinizare secundar i
la apariia focarelor de eroziune prin irigare. Persoanele care ncalc legislaia funciar poart rspundere
admini penal n conformitate cu legislaia.Constatarea contraveniilor se efectueaz de ctre autoritile
admpublice locale i organele de stat autorizate n acest scop, n limitele competenei lor.Aplicarea
sanciunilor nu scutete persoana culpabil de obligaiunea de a lichida nclcrile comise. Mijloacele
ncasate n urma aplicrii amenzilor se vars n bugetul de stat i se folosesc pentru restabilirea,
mbuntirea terenurilor i sporirea fertilitii solurilor i protecia mediului nconjurtor. n cazul stingerii
dreptului de posesiune sau de folosin funciar autoritatea administraiei publice locale respectiv, cu
participarea prilor interesate, adopt o hotrre privitoare la eliberarea de compensaie deintorilor pentru
cheltuielile legate de ameliorarea terenurilor sau de repararea de ctre acetia a daunelor pricinuite de ei
prin folosirea lor neraional. Apariia temeiurilor de stingere a dreptului de proprietate, posesiune sau
folosin funciar nu priveaz pe deintorii de terenuri, inclusiv pe arenda, de dreptul de a strnge recolta
i nu scutete de plata impozitelor, de obligaia de a pstra calitatea solului.Documentele ce confirm
drepturile deintorilor de teren snt: titlul de autentificare a dreptului deintorului de teren, eliberat de
autoritile administraiei publice locale n cazul atribuirii de ctre acestea a terenurilor proprietate public
a unitilor administrativ-teritoriale sau de ctre Agenia de Stat Relaii Funciare i Cadastru n cazul
atribuirii de ctre stat a terenurilor proprietate public a statului, certificatul de motenire, contractul de
vnzare-cumprare, contractul de donaie, contractul de schimb, contractul de arend i altele.Deintorii
de terenuri nu au dreptul la folosina lor, inclusiv n condiii de arend, pn cnd primria, n cazul
atribuirii de ctre aceasta a terenurilor proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale, sau Agenia
de Stat Relaii Funciare i Cadastru, n cazul atribuirii de ctre stat a terenurilor proprietate public a
statului, nu va stabili hotarele terenurilor n natur (pe loc).Se interzice
atribuirea n folosin (inclusiv provizorie) a terenurilor n alte scopuri dect cele agricole i silvice
ntreprinderilor, instituiilor i organizaiilor care nu au reparat prejudiciile i pierderile de producie
agricol, legate de terenurile repartizate anterior, sau care nu i-au ndeplinit obligaiile ctre deintori
privind folosirea conform destinaiei a terenurilor, anterior productive i degradate ulterior din vina acestor
ntreprinderi, instituii i organizaii.
C)Formulati cazurile pentru care pot fi aplicate sanctiuni in legatura cu incalcarea legislatiei agarare
in cazul incalcarii regimului stabilit a terenului ;Cod Contraventional perevde: --Daunele provocate
semnturilor, plantaiilor sau recoltei strnse de culturi agricole ce se afl n cmp aplicat proprietarului
de vite sau de psri ori persoanei responsabile de ele.--nfiinarea de plantaii cu suprafa de peste 0,5
hectare fr proiect, cu material sditor necertificat sau cu soiuri i tipuri de portaltoi persoanei fizice, cu
persoanei cu funcie de rspundere.--Defriarea neautorizat a plantaiilor pomicole i bacifere cu suprafa
6

de peste 0,5 persoanei fizice, persoanei juridice cu sau fr privarea, n ambele cazuri, de dreptul de a
desfura o anumit activitate pe un termen de la 3 luni la un an.--Nerespectarea regimului fitosanitar i de
carantin, nclcarea tehnologiei de cultivare a plantaiilor pomicole i bacifere, soldat cu pierderi
materiale considerabile sau cu distrugerea plantaiilor, persoanei fizice, persoanei cu funcie de rspundere.
--mpiedicarea n orice mod a specialitilor din Agenia Fitosanitar de a-i exercita funciile de
supraveghere i control aplicata persoanei fizice, persoanei cu funcie de rspundere--nfiinarea de
plantaii viticole pe o suprafa de peste 0,5 hectare cu soiuri neraionate sau cu material sditor viticol
necorespunztor normelor tehnice ori fr proiect sau autorizaie, sdirea de noi plantaii viticole n locul
celor defriate pn la expirarea a 3 ani de la defriare PF si pers cu funct de raspundere- nclcarea
modului stabilit de trecere la pierderi i de defriare a plantaiilor viticole .--Nerespectarea clauzelor
contractuale privitor la masurile cu privire la decopertarea stratului fertil al solului, ameliorare terenului
agricol sau recultivarea acestuia.(raspundere contractuala)--Cauzarea de prejudicii detinatorilor terenurilor
agricole, inclusiv si productiei agricole.(raspundera civila delictuala)
TEST NR.4
SUBIECTUL I Dreptul de proprietate asupra Resurselor Naturale
A)Definite fondul resurselor natural ca obiect al dreptului de proprietate. Resurse naturale snt obiectele,
fenomenele, condiiile naturale i ali factori, utilizabili n trecut, prezent i viitor pentru consum
direct sau indirect, care au valoare de consum i contribuie la crearea de bunuri materiale i spirituale.
Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de munc, surse de energie, de materie prim
i de materiale, nemijlocit ca obiecte de consum i recreare, ca banc a fondului genetic sau surs de
informaii despre lumea nconjurtoareIn literatura juridica de specialitate dreptul de proprietate asupra
resurselor naturale este examinat si se studiaza sub cateva aspecte: - o institutie juridica complexa care
cuprinde o totalitate de norme juridice ce reglementeaza relatiile dintre organele puterii de stat si
persoanele fizice/juridice in legatura cu posesia, folosirea si dispunerea de resurse naturale. - un drept real
subiectiv al proprietarului prin intermediul si cu ajutorul caruia exercita una din elementele constitutive ale
acestui drept: posesiune, folosinta, dispozitie. - raport juridic adica ca o relatie ce apare intre subiecti in
legatura cu posesia, folosirea si dispunerea de resurse naturale relatie care este reglementata de normele
juridice civile si normele juridice ecologice (in principal).
B)Determinati tipurile si formele dreptului de proprietate asupra resurselor naturale.Legislatia ecologica
a RM determina ca exista 2 tipuri de proprietate asupra resurselor naturale: a)publica care poate fi
exclusiva a statului si proprietatea unitatilor administrativa-teritoriale; b)privata care poate fi exercitata sub
2 forme:- in devalmasie ;- cote-parti. Este de mentionat faptul ca dreptul de proprietate privata asupra
resurselor naturale este limitat. Modul de dobandire a dreptului de proprietate privata asupra resurselor
naturale este determinat de legislatia speciala: Codul Funciar, Codul Apelor, Codul Silvic. Legislatia
ecologica determina cateva particularitati in ceea ce priveste exercitarea dreptului de proprietate asupra
resurselor naturale. Astfel, indiferent de tipul si forma de proprietate, toate categoriile de resurse naturala
sunt inregistrate in mod obligatoriu sub aspect cantitativ si calitativ in Cadastrele Resurselor Naturale.
Indiferent de tipul si forma de proprietate, toate categoriile de resurse naturale sunt supuse supravegherii
si controlului ecologic de stat; controlul ecologic de stat se efectueaza cu regularitate, dar nu mai putin de
1 pe an. Indiferent de tipul si forma de proprietate, toate schimbarile esentiale privind tendintele negative
de degradare a resurselor naturale sub aspectul volumului, calitatii, se inregistreaza in Monitoringul
Ecologic Integrat (tinut nemijlocit de Ministerul Mediului); in baza acestor date se efectueaza prognoze,
programe de ameliorare pentru viitor. Dreptul de proprietate publica, ese xercitata sub 2 forme:1proprietate publica exclusive a statului;2-proprietate a autoritatilor administrative teritoriale;
Reglementarea posesiunii si folosintei resurselor naturale proprietate publica tine de competent Guvernului.
Resursele natural proprietate publica se dau numai in posesiune provizorie si folosinta. Dreptul de folosinta
a resurselor naturale se acorda in conformitate cu decizia organului de stat abilitat cu gestiunea resurselor
naturale si cu protectia mediului inconjurator si autoritatile administrative publice locale si se legalizeaza
printrun document juridic. Resursele naturale pot fi date in arenda sau concesiune.Seinterzice subarendarea
rascumpararea sau ipotecarea resurselor naturale proprietate publica date in arenda concesiune
Dreptul de propriette privata :-proprietate comuna ; -proprietate pecote-parti.Resursele naturale proprietate
privata apartin persoanelor fizice-juridice cu drept de posesiune , de folosinta, dispozitie.
C)Recomandati formele si metodele de aparare a dreptului de proprietate asupra resurselor naturale.
7

In conformitate cu legislatia civila deosebim citeva categorii de mijloace de aparare:---mijloace reale de


aparare(urmaresc restabilirea dreptului de posesiune, dreptul de folosinta, dreptul de dispozitie) :actiunea
de revendicare, actiunea negatorie 1.Revendicarea de catre proprietar a bunurilor sale -proprietarul este in
drept sa-si revendice resursele naturale aflate in posesiune nelegitime a altei persoane daca acestea mai
exista in natura. Daca a dobindit posesiunea prin samovolnicie sau prin savirsirea unei delict, posesorul
raspunde fata de proprietar in conformitate cu normele procesuale raspunderii delictuale. Posesorul va
raspunde fata de proprietar pentru prejudiciul cauzat prin faptul ca din vina lui bunul sa deteriorat , a pierit
sau nu poate fi restituit din alt motiv.2-daca dreptul de proprietate este incalcat , proprietarul poate cere
autorului incetare incalcarii. Poate cere si despagubiri. 3-recunoasterea dreptului de proprietate.
--- mijloace obligationale(in cazul in care intre tert si proprietar exista un raport obligational): a)actiunea
privind repararea prejudiciului cauzat proprietarului ;b)actiunea privind restituirea bunului dat in folosinta
temporara -- - mijloace de aparare in cazurile de stingere a dr deproprietate1.Art 46 constitutie nimeni nu
poate fi expropriat decit pt cauza de utilitate publica , cu dreapta si prealabila despagubire. 2.Persoana al
carei bun a fost rechizitionat poate cere restituirea lui, daca dupa incetarea situatie exceptionale, aceasta sa
pastrat in natura. Controlul asupra folosirii resurselor naturale urmrete asigurarea respectrii de ctre
toate persoanele fizice i juridice a legislaiei privind resursele naturale i protecia mediului
nconjurtor. Sistemul de control asupra folosirii resurselor naturale include controlul de stat, controlul
departamental i controlul obtesc.Controlul de stat asupra folosirii resurselor naturale este exercitat de
ctre organele menionate la art.12 alin.(1), a) Guvernul; b) organul de stat abilitat cu gestiunea resurselor
naturale i cu protecia mediului nconjurtor;c) autoritile administraiei publice locale conform
competenelor stabilite de legislaie.Controlul departamentalministerele, departamentele, ntreprinderile,
instituiile i organizaiile beneficiare de resurse naturale snt obligate s exercite controlul n vederea
utilizrii resurselor n conformitate cu condiiile stipulate n prezenta lege i n alte acte normative.
Controlul obtesc statul garanteaz participarea publicului la luarea de decizii privind folosirea
resurselor naturale, precum i la exercitarea controlului obtesc asupra modului n care persoanele fizice
i juridice respect legislaia privind ocrotirea naturii, n baza unei informri ample a populaiei i
asigurrii accesului acesteia la orice informaie de interes public.Controlul obtesc asupra lurii de decizii
n domeniul folosirii resurselor naturale se exercit n conformitate cu Legea privind expertiza
ecologic i evaluarea impactului asupra mediului nconjurtor i cu Legea privind accesul la informaie.
Guvernul, autoritile administraiei publice locale, organul de stat abilitat cu gestiunea resurselor naturale
i cu protecia mediului nconjurtor, precum i agenii economici, prezint regulat publicului
informaii veridice i accesibile despre activitatea din domeniul folosirii resurselor naturale i proteciei
mediului nconjurtor.n cazul n care pot fi lezate drepturile cetenilor sau poate
fi divulgat secretulprotejat de lege, ori poate fi pus n pericol securitatea naional, accesul la o astfel
de informaie se limiteaz, organul respectiv aducnd n fiecare caz publicului argumente exhaustive n
mod accesibil.
SUBIECTUL II Raspunderea juridica pentru incalacarea legislatiei funciare
A)Definiti raspunderea juridical penala pentru incalcarea legislatiei funciare Se considera raspundere
penala condamnarea publica, in numele legii, a faptelor infractionale si a persoanelor care le-au savrsit,
condamnare ce poate fi precedata de masurile de constrngere prevazute de lege. Temeiul raspunderii
penale (1) Temeiul real al raspunderii penale l constituie fapta prejudiciabila savrsita, iar componenta
infractiunii, stipulata in legea penala, reprezinta temeiul juridic al raspunderii penale. (2) Raspunderii
penale este supusa numai persoana vinovata de savrsirea infractiunii prevazute de legea penala. Obiectul
material l constituie toate terenurile, indiferent de destinaie i proprietate, care constituie, n ansamblu,
fondul funciar al RM. Componenta infractiunii (1) Se considera componenta a infractiunii totalitatea
semnelor obiective si subiective, stabilite de legea penala, ce califica o fapta prejudiciabila drept infractiune
concreta. (2) Componenta infractiunii reprezinta baza juridica pentruunui articol concret din prezentul cod.
B) Clasificati litigiile funciareDupa nat jur litiigile funciare se clasifica in citeva categorii:a)dupa
continut:-Litigii funciare nepatrimoniale;-si patrimoniale ;Litigiile nepatrimoniale -se solutionaeza de
organele erarhic superioare, decizia lor poate fi atacata in instanta de contencios administrativ, unele se
examineaza nemijlocit de instanta de judecata(art 90,95cod funciar);Litigile patrimoniale funciare -se
solutioneaza in exclusivittate de inst de judecata art. 92 cfunciar;b)dupa subiecti:-litigii funci ce aparintre
organe adm pub si pers fiz sa jur; -itigii funci ce apar intre detinatorii de terenuri;- litigii aparute intre
8

persoane juridice;c)dupa obiect:-lit ce tin funciare cu privire la folosirea fond apelor(7 la nr.forestier,
intravilanul localitatilor, ariilor protejate de stat, ect.)prezinta o institutie jur complexa din cadrul partii
generale a dr funciar ce cuprinde un ansambu de norme jur ce reglementaeza relatiile aparute in legatura cu
C)Formulati temeiurile juridice de aparitie a raspunderii civile pentru incalcarea legislatiei funciare.
Instanele de judecat, la judecarea pricinilor civile cu privire la recuperarea prejudiciilor cauzate datorit
nclcrii legislaiei ecologice, urmeaz s stabileasc cu certitudine prezena tuturor elementelor eseniale
i suficiente pentru angajarea rspunderii civile delictuale.Astfel, condiiile generale, necesare pentru
antrenarea rspunderii delictuale, snt: prejudiciul, fapta ilicit, raportul cauzal dintre fapt i prejudiciu i
vinovia.Lipsa unei din aceste condiii, potrivit regulii generale, exclude rspunderea delictual, cu
excepia cazurilor prevzute expres de lege, cnd rspunderea delictual se poate angaja i n lipsa unei sau
altei condiii. n cazurile prevzute de art. 1402 Cod civil, rspunderea delictual se antreneaz n lipsa
caracterului ilicit al faptei.Se atenioneaz c, pentru antrenarea rspunderii delictuale, este necesar ca ntre
fapta ilicit i prejudiciu s existe un raport cauzal. Raportul cauzal este i condiia n funcie de care se
determin mrimea despgubirii. Se repar numai prejudiciul care este o consecin direct a faptei
ilicite.Totodat, se menioneaz c, n funcie de posibilitatea evalurii, deosebim prejudiciul moral i
prejudiciul patrimonial. Prejudiciul moral se compenseaz numai n cazurile prevzute de lege. Spre
exemplu: n cazul prejudiciului adus sntii ca urmare a consumului de ap din sistemele de alimentare
cu ap potabil, n afar de acoperirea prejudiciului material, Legea cu privire la apa potabil nr. 272 din
10.02.1999 prevede i repararea prejudiciului moral de ctre persoana vinovat.Potrivit regulii generale,
pentru angajarea rspunderii delictuale, este necesar vinovia autorului faptei ilicite. Nu ntotdeauna
aceeai persoan ntrunete calitatea de autor al faptei ilicite i cea de debitor n obligaia delictual.
Litigiile dintre deintorii de terenuri i autoritile administraiei publice locale -Litigiile dintre deintorii
de terenuri i autoritile administraiei publice locale se soluioneaz de organele ierarhic superioare, a
cror decizie poate fi atacat n instana judectoreasc de drept comun sau economic competent.
Litigiile dintre deintorii de terenuri cu titlu de proprietate -Litigiile n care prile sau una din pri snt
deintori de terenuri cu titlu de proprietate se examineaz de ctre instana judectoreasc de drept comun
sau economic competent. Litigiile patrimoniale privind raporturile funciare-Litigiile patrimoniale dintre
ntreprinderi, instituii i organizaii privind raporturile funciare se soluioneaz de ctre judectoria
economic. Litigiile patrimoniale privind raporturile funciare, n care prile sau una din pri snt persoane
fizice se examineaz de ctre judectoria raional, municipal (de sector) dac legislaia nu prevede altfel.
TESTUL NR.5
Subiectul 1 Regimul juridic al subsolului.
a) Definiti si clasificati Zacamintele de Substante Minerale Utilezacamintele de substante min
utile sunt recunoscute spatiile subterane in perimetrul carora se afla cantitati de substante minerale utile.
1)Toate ZMU se clasifica in descoperite si nedescoperite .ZMU descoperite sunt recunoscute zacamintele
in cadrul carora sa stabilit cu certitudine prin metode de cercetare geologica prezenta acestora 2)In
dependenta de modul de exploatare : ZMU Inchise (se extrag din mine) si ZMU Deschise (se extrag din
cariera) 3)Conform codului subsolului Substantele MU se clasifica in :minereuri metalifere ;minereuri
nemetalifere ;combustibile solide ;petrol ;gaze naturale ;gaze inerte ;ape subterane;
Conform importantei economice si scopului determinarii statutului juridic al beneficiarului in vederea
regimului de folosire Substantele MU se clasifica in:
Substante minerale utile de importanta nationala (petrolul, gazele natural inerte...) ;
Substante minerale utile larg raspindite (nisipul, argila, piatra de constructie, nisipul argilos, argila
nisipoasa).
b)
Determinati functiile de administrare de stat in domeniul utilizarii si protectiei subsolului.

planificarea folosirii subsolului si a ZMU aceasta presupune intocmirea si elaborarea diverselor


planuri de activitati atit la nivel national cit si la nivel de intreprindere miniera cu scopul de a favoriza
protectia, utilizarea rationala si complexa a subsolului.Functia data face posibila determinarea cheltuielilor
nejustificate , astfel se coordoneaza exploararea subsolului cu alte activitati a economiei nationale.

evidenta obiectelor ce tin de exploatarea subsolului procedura privind evidenta obiectelor ce tin de
exploatarea subsolului in cadastrul de stat a ZMU este stabilita de legislatie.

atribuirea si redistribuirea subsolului ordinea de atribuire a ZMU depinde de scopurile si de tipul


de folosinta a acestora. Pentru atribuire, beneficiarului subsolului i se pune la dispozitie un sector de teren
9

in urma carui fapt beneficiarul este obligat sa decoperteze stratul fertil al solului,iar dupa extragerea ZMU
beneficiarul este obligat sa efectueze procedura de recultivare a sectorului de teren. In aceeasi ordine de
idei, redistribuirea terenului presupune retragerea unui sector de teren de la beneficiar si transmiterea
acestuia unui alt beneficiar.

efectuarea expertizei de stat a rezervelor SubstantelorMU -toate resursele de ZMU sunt supuse
expertizei ecologice (geologice) se face in scopul crearii unor conditii favorabile privind folosirea rationala
si complexa a ZMU (ex : in cazul cind subsolul este atribuit pentru constructia obiectelor de subteran,
proiectul de constructie a acestora urmeaza sa treaca procedura de expertiza ecologica-obligatorie).

supravegherea si controlul privind respectarea legislatiei cu privire la subsolul in cadrul controlului


ecologic se verifica actele cu privire la atribuirea terenului, actele ce confirma dreptul de beneficiere ,
conditiile tehnice de exploatare a terenurilor, planul de masuri privind protectia sectorului de subsol atribuit
, in care sunt incluse masurile de securitate a muncii pentru salariati. In urma exercitarii controlului se
intocmeste obligatoriu un act de control in care se indica volumul din licenta si perimetrul minier (act ce
confirma spatiul in care beneficiarul are dreptul sa exploateze) si volumul deja exploatat. Se mai indica
incalcarile depistate intocmind concomitent si in proces-verbal.
c)
Recomandati masurile de protectie juridica a subsolului prevazute de legislatia in vigoare.
Statul are obligatia sa asigure exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national, ceea ce
implica si respectarea normelor de protectie si conservare a mediului. Persoanele fizice si juridice care
exploateaza ZMU au obligatia de a cere si a obtine acordul si/sau autorizatia de mediu si de a respecta
prevederile acestora ;de a reface terenurile afectate , aducindu-le la parametrii productivi si ecologici
naturali sau la un nou ecosistem functoinal, conform prevederilor si in termenele continute in acordul si/sau
autorizatia de mediu ;de a anunta autoritatile pentru protectia mediului, sau alte autoritati competente ,
potrivit legii, despre orice situatii accidentale care pun in pericol ecosistemul terestru si de a actiona pentru
refacerea acestuia s.a.
Competenta indomeniul folosirii si protectiei subsolului o au :
Guvernul
a) asigura realizarea politicii statului n domeniul folosirii i proteciei subsolul
b) stabileste modului de gestionare a Fondului de stat al subsolului ca obiect al proprietii de stat;
c) aproba tarifele i normelor de timp pentru lucrrile de explorri geologice finanate din bugetul de stat;
d) stabileste modului de prezentare de ctre beneficiarii subsolului a rapoartelor privind micarea
rezervelor de substane minerale utile;
e) stabileste modului de construire pe suprafeele cu zcminte de substane minerale utile i de amplasare
a construciilor subterane nelegate de extragerea substanelor minerale utile;
f) stabileste modului de nfiinare i inere a Fondului de stat de informaii privind subsolul;
Ministerul Mediului
a) elaboreaza i promoreaza politica statului n domeniul folosirii i proteciei subsolului;
b) aproba lista sectoarelor de subsol scoase la concurs pentru dreptul de folosire a acestora;
c) adopta deciziilor cu privire la transmiterea pentru valorificare industrial a zcmintelor de substane
minerale utile, cu excepia celor de importan naionala ;
d) exercita controlului ecologic de stat n domeniul folosirii subsolului;
Ageniei pentru Geologie i Resurse Minerale
c) exercita funciei de beneficiar al lucrrilor de explorri geologice finanate din bugetul de stat;
d) nregistreaza de stat i evidena de stat a lucrrilor de cercetare geologic a subsolului;
e) organizeaza expertizei de stat a rezervelor de substane minerale utile conform rezultatelor lucrrilor de
explorri geologice;
f) exercita, n limitele competenei, a controlului lucrrilor de explorri geologice;
g) elaboreaza de propuneri pentru lista substanelor minerale utile de importan naional;
h) exercita controlului de stat asupra folosirii raionale i proteciei subsolului;
Autoritilor administratiei publice locale n domeniul folosirii i proteciei subsolului
a) coordoneaza atribuirea terenurilor proprietate public a unitii administrativ-teritoriale pentru cercetare
geologic i exploatarea zcmintelor de substane minerale utile;
b) participa la elaborarea programelor de extindere i folosire raional a bazei de materie prim mineral
la nivel local i luarea msurilor pentru realizarea acestora;
10

c) elaboreaza programele de extindere i folosire raional a bazei de materie prim mineral la nivel local
i asigurarea realizrii acestora.
Subiectul 2 Raspunderea juridica pentru incalcarea legislatiei funciare.
a)
Definiti raspunderea juridica pentru incalcarea legislatiei funciare.
Raspunderea juridica pentru incalcarea legislatiei funciare reprezinta o institutie complexa din cadrul
partii generale a dreptului funciar ce cuprinde un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza relatiile
aparute in legatura cu constatarea si examinarea contraventiei funciare ,apararea dreptului si intereselor
legitime ale detinatorilor de terenuri stabilirea sistemului de sanctiuni, inclusive recuperarea prejudiciului
cauzat fondului funciar.Raspunderea juridica pentru incalcarea legislatiei funciare-o obligatiune a
contravenientului de a recupera prejudiciile aduse fondului funciar in legatura cu savirsirea de catre acesta
a contraventiei funciare.
b)
Clasificati contraventiile funciare
Toate raporturile contraventionale carese nasc din cadrul raporturilor juridice,privind terenurile pot fi
clasificate inmai multe grupe :

incalcari cu caracter economic :


ocuparea nelegitima a terenurilorincalcarea termenului de reintoarcere a terenurilor temporar
ocupate,nereintoarcerea lor in starea de destinatie speciala, abaterea samovolnica de la proiectele de
organizare a teritoriului;

incalcari cu caracter ecologic :


poluareaterenurilor destinate agriculturii cusubstante chimice, cu deseuriradioactive, cu ape reziduale,
nimicireastratului fertil al solului, neluareamasurilor de printimpinare a eroziuniisolului, amlasarea
constructia si dare inexploatare a obiectivelor care provoaca efecte de poluare a solului ;

incalcari de alta natura :


constructianelegitima, distrugerea bornelor dehotar, incalcarea termenului deexaminare a cererilor
cetatenilorprivind atribuirea terenurilor sitainuirea informatiilor despre fondulfunciar disponibil.Cele
mai frecvent intilnite sunturmatoarele contraventii : ocupareanelegitima a terenului, acapararea lui
inlipsa unui temei legal, fara obtinereatitlului de autentificare a drepturilorasupra pamintului.
c)
Formulati temeiurile juridice de aparitie a raspunderii pentru incalcarea legislatiei funciare
Pentru angajarea rspunderii juridice trebuie s fie ntrunite urmtoarele condiii:
s existe o conduit ilicit;
s existe un rezultat vtmtor al respectivei conduite ilicite;
s existe o legtur cauzal ntre conduita ilicit i rezultatul produs;
s existe vinovie din partea subiectului care a produs actul ilicit;
s nu existe mprejurri sau cauze care nltur n principiu, rspunderea juridic.
Drept temei juridic de aparitie a raspunderii pentru incalcarea legislatiei funciare putem
mentiona nerespectarea normelor de drept a mediului, a reglementarilor sectoriale ,speciale, care determina
actiunile/inactiunile prin a caror savirsire se contravine cerintelor ecologice,atragind una sau mai multe
dintre formele acestei raspunderi (-contraventionala,-civila,-penala,-speciala).
Ca temei de aparitie a raspunderii contraventionale este :-degradarea stratului fertil al solului ;-folosirea
terenurilor contra destinatiei acestora ;-ocuparea neligitima a terenurilor ;-falsificarea informatiei privind
starea si folosirea terenurilor
Ca temei de aparitie a raspunderii civile contractuale este situatia in care obiectul contractului este un
sector de teren sau cota si in raport cu care acestea au fost folosite contrar destinatiei, scopului de atribuire
sau contractele sunt declarate nule.
Ca temei de aparitie a raspunderii civile delictuale survine in cazul in care detinatorilor de terenuri sau
cauzat pagube (venitul ratat).
Ca temei de aparitie a raspunderii penale este :
-impurificarea solului cu produse nocive ale activitatii economice ;-otravirea solului cu produse nocive ale
activitatii ecologice ;-infectarea solului.
Test Nr.7
Regimul juridic de folosire a apelor
1.1
Definiti drepturile si obligatiile beneficiarilor acvatici Beneficiarii de folosin a apei au dreptul
s foloseasc obiectivele acvatice numai n scopurile pentru care acestea le-au fost atribuite.n conformitate
11

cu destinaia special a obiectivelor acvatice, beneficiarii de folosin a apei au dreptul:a) s extrag apa
pentru folosirea ei ulterioar;b) s exploateze obiectivele acvatice pentru necesitile
agriculturii industriei, hidroenergeticii, transportului, gospodriei piscicole i vntoreti;c) s foloseasc
obiectivele acvatice pentru deversarea apelor reziduale;d) s edifice construcii i instalaii pentru
gospodrirea apelor, s efectueze reconstrucia i lichidarea lor;e) s foloseasc obiectivele acvatice pentru
agrement, desfurarea aciunilor sportive i de asanare, ntreinerea ansamblurilor naturale, precum i
pentru alte aciuni de folosire a obiectivelor acvatice, neinterzise de legislaia n vigoare. n cazurile
stabilite de legislaia n vigoare, drepturile beneficiarilor de folosin a apei pot fi limitate, reieind din
interesele statului i ale altor beneficiari de folosin a apei. ns, aceast limitare nu trebuie s agreveze
condiiile folosirii obiectivelor acvatice pentru aprovizionarea populaiei cu ap potabil i menajer.
Beneficiarii de folosin a apei snt obligai: a) s foloseasc raional resursele de ap, s consume
economicos ap i s efectueze msuri de remediere i mbuntire a calitii apei; b) s nu admit
deversarea n obiectivele acvatice a apelor reziduale cu un coninut de impuritai peste limita admisibil;
c) s previn poluarea, impurificarea i epuizarea obiectivelor acvatice; d) s nu admit nclcarea
drepturilor, acordate altor beneficiari de folosin a apri, precum i prejudicierea obiectivelor economice i
naturale (terenurilor, pdurilor, faunei, zcmintelor minerale etc.); e) s asigure epurarea normativ a
apelor reziduale; f) s menin nstare de funcionare, conform regulilor i instruciunilor de exploatare,
instlaiile de epurare, alte instalaii pentru gospodrirea apelor i dispozitive tehnice, care afecteaz starea
apelor, s amelioreze parametrii lor de exploatare, s in n modul stabilit evidena cantirii i calitii
apelor. g) s implementeze cele mai bune tehnologii disponibile n scopul limitrii deversrilor apelor
reziduale i consumului de ap.
1.2. Determinati functiile de administrare de stat in domeniul utilizarii si protectiei apelor
Administrarea de stat n domeniul folosirii i proteciei apelor este exercitat de ctre Guvern, autoritile
administraiei publice locale i de autoritile administraiei publice centrale, autorizate n modul special n
acest scop, conform legislaiei n vigoare.Controlul de stat asupra folosirii i proteciei apelor este chemat
s asigure:a) respectarea de ctre toate persoanele juridice i fizice, indiferent de form de proprietate, a
modului stabilit de folosire a apelor; b) executarea obligaiunilor i prescripiilor privind protecia apelor,
prevenirea i lichidarea efectelor lor distructive, respectarea regulilor de inere a evidenei apelor, precum i
altor reguli, stabilite de legislaia apelor. Controlul de stat asupra folosirii i proteciei apelor este
exercitat de ctre organele pentru protecia mediului nconjurtor i de autoritile administraiei publice
centrale, autorizate n mod special n acest scop.Controlul de stat asupra respectrii prevederilor legii n
domeniul gospodririi apelor se exercit de ctre autoritatea central pentru resursele naturale i mediu i
de ctre organul de stat pentru gestionarea fondului apelor.Competenta Guvernului-stabileste atit modul
de coordonare si eliberare a autorizatiei de folosinta a papei cit si modelul Titlul de stat de folosire separate
a apelor.Competenta Min.Ecologiei si Resurselor Naturale-este abilitata cu dreptul de a efectua
expertize ecologice de stat, a monitoringului ecologic integrat,efectuarea recesamintului resurselor
natural.Competenta Agentiei Apele Moldovei-responsabil de planificarea ,proiectarea ,contructia si
explotarea sistemelor de amiliorare si alimentare cu apa, calculare si stabilire a limitelor consumului de
apa.Competenta Centrului de Medicina Preventiva-evidenta surselor de apa,atribuirea si redistribuirea a
obiectelor acvatice,planificarea activitatilor de utilizare si protectiei a apelor,controlul respectarii
legislatiei,monitoringul ape,etc.Atribuirea in folosinta si redistribuirea obiectelor acvatice este realizata de
a.p.l. sau de govern de comun accord cu Agentia Apele Moldovei.
1.3 Dezvaluiti masurile de protective juridical a apelorToate apele (obiectivele acvatice) snt ocrotite
mpotriva polurii, impurificrii, epuizrii, care pot prejudicia sntatea populaiei i pot conduce la
diminuarea rezervelor piscicole, la degradarea condiiilor de aprovizionare cu ap i altor fenomene
negative, cauzate de modificarea proprietilor fizice, chimice i biologice ale apelor, reducerea nsuirii
lor de epurare natural, perturbarea regmului hidrologic i hidrogeologic. Persoanele juridice i fizice,
activitatea crora afecteaz starea apelor, snt obligate s realizeze msuri tehnologice, de ameliorri
silvice, agrotehnice, hidrotehnice, sanitare i de alt natur, coordonate cu autoritile pentru mediu, pentru
gestionarea fondului apelor, pentru supravegherea sanitar de stat, cu autoritile administraiei publice
locale, care s asigure protecia apelor, mpotriva polurii, impurificrii i epuizrii, precum i ameliorarea
strii i regimului apelor. Persoanele juridice, activitatera crora afecteaz starea apelor snt obligate s
12

planifice msuri corespunztoare care s asigure protecia apelor i s le coordoneze cu autoritile pentru
mediu.Stimularea economic a folosirii raionale i a proteciei resurselor acvatice se realizeaz prin:
a) stabilirea unei pli pentru folosirea resurselor de ap i deversarea substanelor poluante n
obiectivele acvatice: b) acordarea unor nlesniri de creditare i altor avantaje beneficiarilor de folosin a
apei pentru implementarea unor tehnologii i cicluri de producie hidroeconomicoase i cu deeuri minime,
pentru realizarea altor activiti de mare eficien n domeniul proteciei apelor;
d) obligarea beneficiarilor de folosin a apei s remedieze starea ecologic a obiecvtivelor acvatice;
e) ncasarea n modul stabilit a compensaiilor bneti pentru prejudiciul cauzat prin nclcarea
legislaiei apelor; f) luarea de msuri pentru ameliorarea strii zonelor de protecie sanitar ale surselor de
alimentare cu ap, optimizarea regimului de exploatare a prizelor de ape subterane i mbuntirea
evidenei funcionrii acestor prize.
Legislaia, autoritile administraiei publice locale pot stabili i alte modaliti de stimulare economic
a activitii de protecie a apelor. Eficiena aciunilor de protecie a apelor, desfurate de persoanele
juridice, este luat n considerare la aprecierea activitii lor economico-financiare.
Notiunea ,obiectl ,sistemul dr funciar
1.1. Definiti principiile dreptului funciar
Sunt acele idei calauzitoare prevazute de legistlatie si stau la baza dezvoltarii legistlatiei si doctrinei
funciare..Principiile generale-pr legalitatii, pr egalitatii;pr raspunderii pentru cauzarea prejudiciului;pr
protectiei tuturor formelor de proprietate.Principii speciale-pr prioritatii protectiei mediului inconjurator in
timpul utilizarii terenurilor;pr folosirii tereurilor conform destinatiei;pr stabilirii dr asupra terenurilor;pr
folosirii cntra plata a terenurilor;pr folosirii in complex a terenurilor;pr planificarii folosirii terenurilor.
2.2.Relatati despre raporturile juridice funciareTemeiurile juridice de aparitie a dreptului de proprietate funciara sunt faptele, evenimentele care dau
nastere, modifica si sting raporturile juridice aparute intre subiecti in legatura cu posesia, folosinta,
dispozitia asupra unei cote de teren sau sector de teren. Temeiuri: actul normativ; actul administrativ
individual; contractul translativ de proprietate; hotararea instantei de judecata; mostenirea. Actele care
confirma dreptul de proprietate funciara: titlul detinatorului de teren cu drept de proprietate (proprietatea
statului eliberat de Relatia Agentiei Funciare si Cadastru); contractul de vanzare-cumparare; contractul de
donatie; contractul de schimb (toate se incheie in scris); certificatul de mostenitor. Temeiurile juridice de
incetare a drepturilor funciare sunt: decesul proprietarului; desfiintarea persoanei juridice; calamitatile
naturale; exproprierea pentru cauza de utilitate publica; hotararea instantei de judecata; Raspunderea civila
contractuala pentru incalcarea legislatiei funciare survine atunci cand obiectul este o cota sau sector de
teren si in raport cu care acestea au fost folosite contrar destinatiei, scopului de atribuire sau sunt declarate
nule.
2.3. Recomandati metode de protectie a terenurilor din intravelanul localitatilorProtecia terenurilor
constituie un sistem de msuri juridice, organizatorice, economice i de alt natur, prin care se urmrete
folosirea lor raional, prentmpinarea retragerii nentemeiate a terenurilor din circuitul agricol, protecia
lor contra efectelor antropogene nocive, precum i regenerarea i sporirea fertilitii solurilor,
productivitii terenurilor destinate agriculturii i silviculturii. Protecia terenurilor se face pe baza
calificrii n complex a terenurilor agricole drept formaiuni (ecosisteme) naturale complexe, inndu-se
cont de particularitile lor zonale (regionale), de caracterul folosirii lor n scopul:prentmpinrii
degradrii i distrugerii terenurilor, altor urmri defavorabile ale
activitiieconomice.mbuntirii i restabilirii terenurilor supuse degradrii sau distrugerii ,crerii unui
mecanism de eviden i control asupra strii ecologice a terenurilor, asigurrii deintorilor cu normative
ecologice ale regimurilor de folosire optim a terenurilor.
Deintorii de terenuri:- organizeaz raional teritoriul;- pstreaz i mbuntesc fertilitatea solurilor, alte
proprieti utile ale terenului, introducnd asolamente fundamentate tiinific,
administrnd raional ngrminte, aplicnd metode crutoare de lucrare a terenului i alte msuri de
protecie; - protejeaz terenurile contra eroziunii, cauzate de ape i de vnt, prin msuri economicoorganizatorice, agrotehnice i hidrotehnice, prin crearea unui sistem de perdele forestiere de protecie i
nierbare; - protejeaz terenurile contra subinundrii, nmltinirii, salinizrii uscrii excesive, tasrii,
polurii cu deeuri industriale, cu substane chimice, biologice i radioactive, produse petroliere, cu gunoi
13

menajer i de producie, cu ape de scurgere, precum i contra altor procese de ruinare; - protejeaz
terenurile agricole contra acoperirii lor cu tufari, contra altor procese ce duc la nrutirea strii lor
agrotehnice; - conserveaz terenurile agricole degradate, dac este imposibil restabilirea fertilitii
solurilor; - recultiv terenurile degradate, restabilesc i mbuntesc fertilitatea lor, le antreneaz n
circuitul economic;- decoperteaz stratul fertil al solului n procesul efecturii lucrrilor de construcie,
ameliorative i altor lucrri legate de distrugerea solului, l pstreaz i l folosesc n scopuri de recultivare
i ameliorare a terenurilor agricole; - realizeaz programele de stat de dezvoltare economic i social
privind protecia terenurilor. Aciunile de protecie a terenurilor se efectueaz pe baza proiectelor de
reglementare a regimului proprietii funciare, de ameliorare i de alt natur, elaborate i aprobate n
modul stabilit pe baza recomandrilor tiinei i practicii naintate.Modul de protecie a terenurilor este
stabilit de legislaia privind ocrotirea naturii i mediului nconjurtor.La proiectarea, amplasarea,
construcia i darea n exploatare a obiectelor, edificiilor i amenajrilor noi i celor reconstruite, precum i
la implementarea unor tehnologii noi ce influeneaz negativ starea terenurilor, trebuie s se prevad i s
se ia msuri n vederea proteciei lor, de comun acord cu organele de ocrotire a naturii.Darea n exploatare
a obiectelor i aplicarea tehnologiilor care nu asigur protecia terenurilor contra degradrii sau distrugerii
snt interzise.Amplasarea obiectelor care influeneaz negativ starea terenurilor se face pe baza unei
argumentri ecologice speciale, se coordoneaz cu deintorii de terenuri, cu organele de ocrotire a naturii
i cu alte organe, n modul stabilit de legislaie. Prin stimularea economic a folosirii raionale i a
proteciei terenurilor se urmrete ridicarea interesrii deintorilor n pstrarea i mbuntirea fertilitii
solurilor, n protejarea terenurilor de urmrile negative ale activitii de producie.Stimularea economic
prevede:- alocarea mijloacelor de la bugetul republican i de la cel local pentru restabilirea terenurilor
distruse nu din vina deintorilor;- scutirea de plat pentru terenurile aflate n stadiul de valorificare
agricol sau de mbuntire a strii lor n perioada efecturii lucrrilor prevzute de proiect;- acordarea de
credite avantajoase;- compensarea parial din mijloacele bugetului respectiv a reducerii venitului ca
urmare a conservrii provizorii a terenurilor distruse nu din vina deintorilor;- stimularea pentru
mbuntirea terenurilor, pentru sporirea fertilitii solurilor i a productivitii lor, pentru obinerea unei
producii pure din punct de vedere ecologic. n interesul aprrii sntii omului, al proteciei mediului
nconjurtor se stabilesc norme maxime de concentraie a substanelor chimice, bacteriologice, parazitare i
a diferitelor substane active n sol, care se iau n consideraie la aprecierea terenului.
Din categoria terenurilor agricole de calitate superioar fac parte terenurile situate pe cumpna apelor i
pe versantele cu panta de pn la 3 grade, precum i terenurile cu gradul de evaluare a fertilitii naturale de
peste 60, terenurile irigate, loturile experimentale, terenurile instituiilor de cercetri tiinifice i de
nvmnt. n vederea proteciei terenurilor agricole de calitate superioar se interzice retragerea acestora
din circuitul agricol, utilizarea lor n alte scopuri dect cele agricole, desfurarea pe aceste terenuri a
operaiunilor tehnologice i de alt natur ce conduc la degradarea solului, cu excepia cazurilor cnd snt
repartizate pentru construcia obiectivelor liniare (drumuri, linii de telecomunicaii i de transport electric,
conducte), obiectivelor de exploatare mineral a petrolului i gazelor i a construciilor de producie
necesare pentru exploatarea acestora.Retragerea terenurilor agricole de calitate superioar din circuitul
agricol pentru necesitile de stat i publice se face numai n cazuri excepionale, prin hotrre a
Guvernului. Din categoria terenurilor irigate fac parte terenurile potrivite pentru agricultur i irigare pe
care se afl reele permanente sau provizorii de irigare, legate de sursa de irigare, ale crei resurse asigur
irigarea acestor terenuri.Organele gospodriei apelor snt obligate s asigure deintorii de terenuri irigate
cu ap de irigare conform limitelor i evidenei debitului surselor de ap.Trecerea terenurilor irigabile n
categoria celor neirigabile se face n modul stabilit de legislaie.Fondurile pentru proiectarea i executarea
lucrrilor de restabilire i ameliorare a terenurilor degradate i poluate, provenind de la bugetul de stat i
din mijloacele deintorilor de terenuri, pot fi completate cusumele ce reprezint despgubirea pltit de
persoanele fizice sau juridice vinovate de degradarea sau poluarea solului.
st Nr.8
Raspundere juridico-ecologica
1.1
Definiti notiunea si particularitatile raspunderii jurico-ecologiceIn literatura juridica de
specialitate raspunderea pentru incalcarea legislatiei ecologice este studiata ca fiind un institut juridic la
baza formarii caruia isi gasesc existenta normele juridice cu caracter omogen de sanctionare ce
reglementeaza relatiile dintre organele puterii de stat si persoanele fizice/juridice in legatura cu prevenirea,
14

constatarea contraventiilor ecologice, aplicarea santiunilor prevazute de legislatie, inclusiv modalitatea de


recuperare a prejudiciilor ecologice cauzate. Totodata se considera ca raspunderea pentru incalcarea
legislatiei ecologice reprezinta o obligatiune a contravenientului de a repara daunele cauzate factorilor de
mediu natural. Se mai considera ca raspunderea pentru incalcarea legislatiei ecologice reprezinta o functie
de constrangere a statului in vederea aplicarii sanctiunilor pentru contraventiile ecologice savarsite,
inclusiv recuperarea prejudiciilor ecologice. Raspunderea pentru incalcarea legislatiei ecologice este
studiata ca un raport juridic deosebit de complex care apare intre organele puterii de stat si beneficiarii de
resurse naturale in legatura cu savarsirea faptelor ce sunt considerate contraventii ecologice.
1.2. Determinati formele raspunderii juridico-ecologica In dependenta de fapta savarsita si in dependenta
de consecintele acesteia sunt cunoscute cateva tipuri de raspundere pentru incalcarea legislatiei ecologice:
1)Raspunderea contraventionala; 2)Raspunderea penala; 3)Raspunderea civila (2 forme: contractuala si
delictuala); 4)Raspunderea disciplinara; 5)Raspunderea juridico-ecologica speciala (de taxa: taxele sunt
materiale si nemateriale).Se considera ca temeiurile juridice de aparitie a raspunderii sunt savarsirea
contraventiilor ecologice, insa pentru atragerea la raspundere sunt necesare concomitent urmatoarele
conditii: 0)existenta actului normativ; 1)fapta ilicita consta in actiuni si inactiuni cu caracter ilegal, fiind
prevazute in dispozitia normei in cauza; 2)urmarea prejudiciabila prejudiciul ecologic care consta in
prejudiciul real, venitul ratat si cheltuielile legate de regenerarea resurselor naturale; 3)legatura cauzala
actul de prelevare a probelor ca temei de probatiune; 4)vinovatia (cuantumul prejudiciului se incaseaza
imediat; ulterior se determina vinovatul art. 3c Legea 1515); 5)subiectul (responsabil si sa aiba varsta
corespunzatoare; uneori statut special); 6)lipsa circumstantelor care exclud raspunderea/caracterul
socialmente periculos al faptei extrema necesitate (frecvent e recuperat prejudiciul de persoana in
favoarea careia s-a activat).
1.3. Formulati caracteristicile si cazurile de aplicare a raspunderii speciale(de taxa) Este de remarcat
faptul ca pentru incalcarea legislatiei ecologice pot fi aplicate nu numai sanctiuni penale,contraventionale,
civile, disciplinare, dar pot fi aplicate si sanctiuni care nemijlocit sunt prevazute de legislatia ecologica
speciala. Sanctiunile speciale pentru incalcarea legislatiei ecologice sunt determinate pentru a fi aplicate
indiferent de faptul daca fapta intruneste elementele unei fraude ecologice sau nu si indiferent de faptul
daca a fost cauzat un prejudiciu sau exista un pericol real de a fi cauzat. Aplicarea unor astfel de sanctiuni
tine de incalcarea normelor juridico-ecologice speciale, cum ar fi cele funciare, silvice, acvatice. In
literatura juridica de specialitate se considera ca raspunderea speciala pentru incalcarea legislatiei ecologice
consta pe de o parte in aplicarea sanctiunilor cu caracter material ce sunt caracterizate si determinate sub
forma de taxe, tarife, iar pe de alta parte consta in aplicarea sanctiunilor nemateriale care sunt legate de
neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor ecologice prevazute de legislatie. Tarifele
sau taxele dupa natura lor juridica reprezinta niste sanctiuni specifice materiale principala functie a carora
este compensarea prejudiciului cauzat ce reiese din folosirea neautorizata a resurselor naturale sau poluarea
mediului natural. Marimea taxelor si tarifelor depinde de fiecare data de volumul folosirii neautorizate a
resurselor naturale sau poluarii ilegale a obiectelor naturii. In continutul tarifelor si taxelor sunt incluse
toate consecintele de ordin material care urmeaza a fi lichidate sau restabilite din contul persoanei care a
cauzat prejudiciul. Legislatia ecologica a RM de asemenea prevede sistemul de tarife si taxe in cazurile de
incalcare a legislatiei. Actele normative care prevad tarifele si taxele pentru folosirea neautorizata a
resurselor naturale, poluarea mediului, sunt Codul Silvic anexele 1-16; Legea privind regnul animal;
Instructiunea privind evaluarea prejudiciilor cauzate resurselor de sol; Instructiunea privind evaluarea
prejudiciilor cazuate in rezultatul nerespectarii legislatiei privind subsolul; Instructiunea privind evaluarea
prejudiciilor cauzate aerului atmosferic in rezultatul poluarii de catre sursele stationare; Instructiunea
privind evaluarea prejudiciilor cauzate aerului atmosferic la gestionarea deseurilor de productie si
menajere. Aplicarea sanctiunilor materiale sunt determinate de actiunile sau inactiunile persoanelor fizice
sau juridice care contravin legislatiei ecologice si au ca scop si sarcina prevenirea cauzarilor de prejudicii
mediului natural. Astfel in conformitate cu prevederile art.27 Legii 1515, Inspectorul principal de stat
pentru ecologie este in drept sa sisteze din proprie intiativa orice activitate economica daca aceasta
contravine legislatiei cu privire la protectia mediului inconjurator. Aceeasi procedura este prevazuta si de
art. 31 a Legii cu privire la resursele naturale. Astfel sistarea activitatii economice din initiativa proprie ca
functie a Inspectorului principal de stat pentru ecologie reprezinta o forma a raspunderii speciale care este
deosebita de alte tipuri de raspundere specificul careia poate fi reprezentat prin 3 modalitati: 1)limitarea
15

dreptului de folosire si poluare a resurselor naturale; 2)suspendarea dreptului de folosire si poluare a


resurselor naturale; 3)incetarea dreptului de folosire si poluare a resurselor naturale. Aceste sanctiuni cu
caracter nematerial sunt prevazute de actele normative cu caracter ecologic special: Codul Funciar
art.32.1.11; Codul Subsolului art.31 32 33 36 3; Codul Apelor Cap X art. 57 64 73.2,3; Codul Silvic 27 28
32.2; Legea privind aerul atmosferic art. 14; Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat art. 96.3;
Legea privind regnul animal art.18.3,3 20 30.2 32 38. Desi aceste sanctiuni sunt aplicate de organele
administratiei de stat, totusi raspunderea speciala este diferita de cea contraventioala. Deosebirile
raspunderii speciala de cea contraventionala pentru incalcarea legislatiei ecologice se determina si se
evidentiaza prin a)forma de aplicare; b)termenele de aplicare; c)procedura de aplicare; d)organele
imputernicite de a aplica astfel de sanctiuni; e)continutul sanctiunilor.
Not obiectul si sistemul dr funciar
2.1. Definiti notiunea de drept funciar-Dreptul funciar reprezinta o ramura de drept independenta dar
complexa care cuprinde o totalitate de norme juridice ce reglementeaza relatiile care apar intre subiecti
(detinatorii de terenuri) in procesul de folosire a terenurilor ce formeaza fondul funciar al RM.
2.2 Relatati despre terenurile din intravelanul localitatilor
In conformitate cu legislatia in vigoare , se considera terenurile din intravelanul localitatilor toate terenurile
din teritoriul localitatii in limitele hotarilor ei, adica este teritoriu unei localitati ocupate de constructii ce il
desparte de extravelan(de paminturile agricole,agroindustriale).Aceste teritorii au alta menire decit cele
agricole.Legea privind principiile urbanismului si amenajarii teritoriului prevede utilizarea notiunii de
intravelan ca teritoriu ocupat de terenuri ,amenajari si constructii ce constituie localitatea inclusiv de
terenuri prevazute pentru extinderea ei.Potrivit legislatiei terenurile de intravelan se impart in terenuri le
municipiilor,oraselor,comunelor si satelor.Din componenta terenurilor municipiilor,oraselor si satelor fac
parte:terenuride uz public:pentru transportur rutier,feroviar,aerian,naval:terenurile impadurite.
Terenurile din intravelanul localitatilor se afla atit in proprietate publica atit si in proprietate privata a
cetatenilor,pers.fiz si pers.jur.In acelasi timp terenurile din intravelanul localitatilor se pot afla in folosinta
temporara si permanenta. Perimetru al localitii este hotarul intravilanului (teritoriului ei) care l desparte
de extravilan. Perimetrul respectiv al localitii se stabilete prin reglementarea regimului proprietii
funciare n conformitate cu planul general i pe baza argumentrii tehnico-economice a dezvoltrii oraului
i satului (comunei).Perimetrul oraelor se stabilete i se modific de ctre Guvern. Perimetrul celorlalte
localiti se stabilete i se modific de autoritile administraiei publice locale. Includerea terenurilor n
perimetrul oraului nu implic suspendarea dreptului asupra terenurilor aflate n posesiune sau n
folosin.Retragerea acestor terenuri se face n modul stabilit de prezentul Cod i de alte acte legislative.
De competena Guvernului in:-- aprobarea perimetrului localitilor urbane;-- elaborarea msurilor de
protecie a terenurilor i organizarea realizrii lor;-- inerea cadastrului funciar i organizarea
reglementrii regimului proprietii funciare pe teritoriul republicii;-- aprobarea cadastrului funciar anual;
-- stabilirea modului de ncasare a impozitelor funciare i a altor pli;--stabilirea i schimbarea
destinaiei terenurilor, la propunerea consiliilor unitilor administrativ-teritoriale de nivelul nti sau,
respectiv, de nivelul al doilea, n temeiul cererii proprietarului -- schimbarea categoriei terenurilor cu
destinaie special;-- elaborarea programelor, schemelor, proiectelor i planurilor de reglementare a
regimului proprietii funciare n republic i asigurarea realizrii lor;-- elaborarea unei metodici unice
de evaluare a terenurilor;-- organizarea controlului asupra folosirii i proteciei terenurilor;
aprobarea hotarelor unitilor administrativ-teritoriale n baza propunerilor consiliilor raionale sau
municipale;-- determinarea listei ntreprinderilor, instituiilor i organizaiilor ale cror terenuri rmn n
proprietatea statului i prezentarea acesteia spre aprobare Parlamentului;==aprobarea suprafeelor de vii i
livezi supuse casrii n baza propunerilor comitetelor executive raionale sau primriilor municipale.
De competena consiliilor raionale i municipale in:-- exercitarea controlului asupra folosirii i
proteciei terenurilor;-- stabilirea impozitelor funciare i altor pli, ncasarea lor-- stabilirea i
schimbarea perimetrului intravilanului localitilor i soluionarea litigiilor privind perimetrele-- inerea
cadastrului funciar al raionului i municipiului, organizarea reglementrii regimului proprietii funciare;
elaborarea programelor, schemelor, proiectelor i planurilor de reglementare a regimului proprietii
funciare pe teritoriul raionului i municipiului i asigurarea realizrii lor-- repartizarea i retragerea
terenurilor, n modul stabilit de lege;-- stabilirea suprafeelor care rmn n proprietatea statului n limita
raionului i municipiului;-- schimbarea destinaiei terenurilor agricole cu gradul de evaluare a fertilitii
16

naturale mai mic de 40, n cazul trecerii acestora n fondul silvic, la propunerea consiliilor unitilor
administrativ-teritoriale de nivelul nti, n temeiul cererii proprietarului-- autentificarea drepturilor
deintorilor de terenuri;-- privarea deintorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor n
conformitate cu legislaia n vigoare;-- determinarea i repartizarea terenurilor pentru construcii;
-- elaborarea propunerilor privind hotarele unitilor administrativ-teritoriale pentru a fi aprobate de
Guvern. De competena consiliilor steti (comunale) i oreneti in:-- atribuirea terenurilor i
nstrinarea lor fr schimbarea destinaiei acestora, n modul stabilit de lege;-- autentificarea drepturilor
deintorilor de terenuri, n modul stabilit de lege;-- asigurarea perceperii impozitului funciar;-exercitarea controlului de stat asupra folosirii i proteciei terenurilor;-- inerea cadastrului funciar n
teritoriul din subordine; privarea de drepturi a deintorilor de terenuri n condiiile prevzute de lege;-determinarea i atribuirea terenurilor pentru construcii i amplasarea lor, n conformitate cu legea;-soluionarea litigiilor funciare n limitele competenei lor; organizarea evalurii terenurilor conform
metodicii unice, elaborate de Guvern;-- stabilirea suprafeelor care rmn n proprietatea statului n limita
teritoriilor satelor (comunelor);--elaborarea propunerilor viznd aprobarea de ctre consiliul raional i
municipal a perimetrelor localitilor steti;prezentarea propunerilor de schimbare a destinaiei terenurilor
agricole n temeiul cererii proprietarului.Din componena terenurilor oraelor i satelor (comunelor) fac
parte:--terenurile pe care snt amplasate construcii i alte amenajri;-- terenurile de uz public;-- terenurile
pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de telecomunicaii, de
transport electric, pentru exploatri miniere i pentru alte industrii;-- terenurile mpdurite;-- terenurile
cu destinaie agricol i alte terenuri.
2.3. Formulati institutiile ce formeaza sistemul dreptului funciar.
Sistemul dreptului funciar reprezinta si constituie o totalitate de institutii juridice la baza formarii carora isi
gasesc existenta normele juridice funciare cu caracter omogen care au ca scop reglementarea relatiilor
funciare dintre detinatorii de terenuri; sistemul este constituit din 2 parti: partea generala si partea speciala.
Partea general cuprinde asa institutii juridice cum sunt: izvoarele dreptului funciar; principiile dreptului
funciar; dreptul de proprietate funciara; dreptul de beneficiere (folosinta) funciara; administrarea de stat si
gestionarea fondului funciar; schimbarea destinatiei terenurilor; protectia juridica a terenurilor (cantitativa
si calitativa); raspunderea juridica pentru incalcarea legislatiei funciare. Partea speciala cuprinde
urmatoarele institutii juridice: regimul juridic de protectie si folosire a terenurilor cu destinatie agricola;
regimul juridic a terenurilor din intravilan; regimul juridic al terenurilor destinate industriei, transportului,
telecomunicatiilor, si cu alta destinatie speciala; regimul juridic al terenurilor destinate ocotirii naturii,
sanatatii, monumentelor naturii, etc.; regimul juridic al terenurilor din fondul silvic; regimul juridic al
terenurilor din fondul apelor; regimul juridic al terenurilor din fondul de rezerva. Dreptul de proprietate
funciara reprezinta o institutie juridica complexa care cuprinde o totalitate de norme juridice ce
reglementeaza relatiile care apar in legatura cu posesia, folosinta si dispozitia asupra unor cote de teren sau
sectoare de teren. De asemenea dreptul de proprietate funciara este caracterizat ca fiind un drept real,
subiectiv, prin intermediul caruia proprietarul unei cote de teren sau sector de teren isi exercita dreptul de
posesiune funciara, dreptul de folosinta funciara si/sau dreptul de dispozitie funciara. In conformitate cu
Constitutia RM, Codul funciar, terenurile in RM pot fi in proprietate publica si in proprietate privata.
Dreptul de proprietate publica asupra terenurilor este exercitat de catre statul RM si organele administratiei
publice locale; delimitarea terenurilor proprietate publica a statului si proprietate publica a unitatilor
administrativ teritoriale este determinata de legea privind terenurile proprietate publica si delimitarea lor.
Este de mentionat faptul ca actul normativ nominalizat determina si delimiteaza domeniul public si
domeniul privat atat a statului cat si a unitatilor administrativ teritoriale.
TEST Nr. 9
Subiect 1:Administrarea in domeniul protectiei si utilizarii resurselor naturale.
a) Definiti notiunea , functiile si metodele de administrare.
Din literatura de specialitate administrarea de stat in domeniul protectiei si utilizarii resurselr naturale se
examineaza ca:
institutie juridica foarte complexa ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglemnteaza
relatiile dintre organele puterii de stat si beneficiarii resurselor naturale in legatura cu gestionarea resurselor
naturale, supravegherea respectarii legislatiei ecologice , combaterea si constarea contraventiilor ecologice,
17

examinarea cauzelor privind incalcarea legislatiei ecologice, evaluarea impactului asupra mediului
inconjurator precum si atragerea persoanelor la raspunderejuridica.
O functie primordiala a statului care are ca scop prevenirea cazurilor de poluare , evaluarea
prejudicilor ecologice precum si combaterea contraventiilor ecologice.
Un raport, o relatie ce apare pe de o parte intre organele puterii de stat fie de competenta generala
sau competenta speciala si persoanele fizice , juridice adica beneficiarii de resurse naturale in legatuara cu
efectuarea expertizelor ecologice, eliberarea autorizatiilor si licentelor in legatura cu atribuirea si retragerea
resurselor naturale din folosinta.( insa aceste relatii mai sunt reglementate si de normele juridice
administrative fapt ce confirma caracterul complex al acestei institutii juridice)
Se considera ca exista citeva forme de administrare care sunt specifice si domeniului protectiei
mediului si utilizarii resurselor naturale:
1.
elaborarea si adoptarea legilor ecologice
2.
executarea si aplicarea in practica a normelor juridice ecologice
3.
supravegherea respectarii legislatiei ecologice
Legislatia ecologica in vigoare determina functiile de baza ale organelor administratiei publice in domeniul
protectiei mediului:
a)elaborarea, adoptarea, sanctionarea normelor juridice ecologice;
b)supravegherea respectarii legislatiei ecologice;
c)exercitarea controlului ecologic de stat;
d)exercitarea expertizei ecologice de stat;
e)evaluarea impactului asupra mediului inconjurator;
f)constatarea si examinarea contraventiilor ecologice;
g)intocmirea proceselor verbale si a actelor de control ecologice;
h)intentarea actiunilor civile privind recuperarea prejudiciilor ecologice;
i)eliberarea autorizatiilor si licentelor pentru folosirea resurselor naturale;
j)elaborarea unor metodici de calcul privind poluarea resurselor naturale;
k)evidenta resurselor naturale: intocmirea cadastrelor resurselor naturale; elaborarea si asigurarea cu
informatii veridice a monitoringului ecologic integrat.
b) Determinati sistemul organelor administrarii de stat
Sistemul organelor administratiei de stat in domeniul protectiei mediului si gestionarii resurselor naturale
reprezinta si constituie totalitatea acestora care dupa natura lor juridica (competenta) se pot clasifica in 2
grupe mari:
1.
organe de competenta generala;
La categoria organelor de competenta generala se atribuie: Parlamentul RM; Guvernul RM; Presedintele
RM; Organele administratiei publice locale.
2.
organele de competenta speciala.
Cele de competenta speciala se subclasifica in:
a)
organe de supraveghere si control;
b)
organe care gestioneaza resursele naturale;
c)
organe metodice, care elaboreaza diferite metode, modalitati de expertiza (Institutul National de
Ecologie). Organe de competenta speciala: Ministerul Mediului in componenta caruia isi desfasoara
activitatea urmatoarele: 1.Inspectoratul Ecologic de Stat in componenta caruia sunt incluse: -Agentiile
Ecologice Teritoriale Cahul, Chisinau, Balti, Gagauzia; -Inspectiile Ecologice Teritoriale in fiecare raion;
-Serviciul Piscicol. 2.Serviciul Hidrometeorologic de Stat.3.Institutul National de Ecologie si Geografie.
4.Agentia pentru Geologie si Resurse Minerale. 5.Agentia pentru Silvicultura Moldsilva.
6.Agentia Apele Moldovei. 7.Ministerul Sanatatii in cadrul careia activeaza Centrul de Medicina
Preventiva (Sanatate Publica). 8.Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare (Legea privind calitatea
agroindustriala ecologica). 9. Departamentul Situatii Exceptionale. 10. Asociatia Vanatorilor si Pescarilor.
c) Dezvoltati sistemul de evidenta a resurselor naturale prin intermediul cadastrului resurselor naturale.
Legislatia ecologica RM nu determina notiunea de Cadastre ale Resurselor Naturale, insa determina tipurile
lor. Reglementarea juridica privind evidenta resurselor naturale este stabilita de legislatia speciala: Codul
Funciar; Codul Silvic; Codul Apelor; Codul Subsolului; Legea privind regnul animal; Legea privind ariile
naturale protejate de stat; Legea privind spatiile verzi din localitatile urbane si rurale.
18

In literatura juridica de specialitate se considera ca cadastele resurselor naturale reprezinta o totalitate de


date si informatii cu caracter ecologic, economic, juridic, privind stabilirea regimului de protectie si
folosire a resurselor naturale, cantitatea, calitatea, volumul lor, date despre locul aflarii acestora,
inclusiv informatie despre beneficiarii resurselor naturale.
In conformitate cu legislatia in vigoare, exista cateva tipuri de cadastre:
Cadastru funciar, care reprezinta in sine o totalitate de date si informatii, harti topografice privind
clasificarea terenurilor ce formeaza fondul funciar al RM dupa destinatia lor principala, precum si
informatii privind regimul de protectie si folosire, bonitatea, fertilitatea, inclusiv date despre proprietarii
funciari, beneficiarii funciari, posesorii funciari. Cadastrul funciar este tinut la nivel republican (Agentia
Relatii Funciare si Cadastru) si la nivel local (Organele cadastrale teritoriale); cu toate acestea la nivel local
exista si registru de evidenta a detinatorilor de terenuri, tinut de primar si inginerul cadastral. Primarul
scoate problema la ordinea de zi la consiliu, care decide atribuirea terenului. Dupa ce se ofera in natura
bunul, viitorului proprietar i se da numar cadastral, dupa care acesta este inscris ca proprietarul terenului.
Legea cu privire la terenurile proprietate publica si delimitarea lor. Categorii de terenuri: cu destinaie
agricol; din intravilanul localitilor; destinate industriei, transporturilor, telecomunicaiilor i cu alte
destinaii speciale; destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sntii, activitii recreative, terenurile de valoare
istorico-cultural, terenurile zonelor suburbane i ale zonelor verzi; ale fondului silvic; ale fondului apelor;
ale fondului de rezerv. Cadastrul funciar are menirea de a asigura autoritile administraiei publice locale,
ntreprinderile, instituiile, organizaiile interesate i cetenii cu informaii despre starea terenului n
scopul organizrii folosirii raionale i proteciei lui, reglementrii relaiilor funciare, regimului proprietii
funciare, fundamentrii proporiilor plilor funciare, aprecierii activitii economice, efecturii altor
msuri legate de folosirea terenului.
Cadastrul silvic reprezinta o totalitate de date si informatii cu privire la clasificarea padurilor pe
grupe si categorii functionale (o singura grupa de protectie a mediului si 5 categorii functionale)
precum si informatii privind productivitatea padurilor, starea lor biologica, inclusiv date despre proprietarii
si beneficiarii silvici (din 1996 poate fi dobandit dreptul de proprietate asupra padurilor). Cadastrul e tinut
la nivel republican de catre agentia MoldSilva.
Cadastrul apelor reprezinta o totalitate de date si informatii privind clasificarea obiectivelor
acvatice, resurselor acvatice, volumul acestora, locul amplasarii, starea lor ecologica, inclusiv date privind
proprietarii si beneficiarii acvatici. E mentinut de Agentia Apele Moldovei.
Cadastrul subsolului reprezinta o totalitate de date si informatii, harti geologice si geodezice privind
locul aflarii zacamintelor minerale utile, volumul lor, clasificarea acestora, precum si date despre
beneficiarii minieri. E tinut de Agentia pentru Geologie si Resurse Minerale.
Cadastrul spatiilor verzi ale localitatilor urbane si rurale reprezinta o totalitate de date si informatii
privind suprafata spatiilor verzi, clasificarea acestora (parcuri, gradini publice, padure-parc, scuar Legea
privind spatiile verzi ale localitatilor urbane si rurale) inclusiv informatii privind beneficiarii spatiilor verzi.
Cadastrul spatiilor verzi este tinut la nivel local de AdmPubLoc (Organele Spatiilor Verzi).
Cadastrul Ariilor Naturale Protejate de Stat, contine si cuprinde informatii privind clasificarea
ariilor protejate de stat in gradini botanice, gradini dendrologice, rezervatie stiintifica, parc national,
rezervatie naturala, monumente ale naturii, gradinile zoologice, etc. Cadastrul e detinut de Ministerul
Mediului si Academia de Stiinte.
Subiect 2 :Dreptul de proprietate funciara.Regimul juridic al terenurilor din intravelanul localitatii
a) Definiti dreptul de proprietate funciaraDreptul de proprietate funciara reprezinta
o institutie juridica complexa care cuprinde o totalitate de norme juridice ce reglementeaza relatiile
care apar in legatura cu posesia, folosinta si dispozitia asupra unor cote de teren sau sectoare de teren.
un drept real, subiectiv, prin intermediul caruia proprietarul unei cote de teren sau sector de teren isi
exercita dreptul de posesiune funciara, dreptul de folosinta funciara si/sau dreptul de dispozitie funciara.
o relatie ce apare intre subiecti in legatura cu posesia, folosirea si dispunerea terenurile ce constituie
fondul funciar al RM care este reglementata de normele dreptului funciar in vigoare.
b) Relatati despre terenurile proprietate publica si proprietate privata.
In conformitate cu Constitutia RM, Codul funciar, terenurile in RM pot fi in proprietate publica si in
proprietate privata. --Dreptul de proprietate publica asupra terenurilor este exercitat de catre statul RM si
organele administratiei publice locale. Delimitarea terenurilor proprietate publica a statului si proprietate
19

publica a unitatilor administrativ teritoriale este determinata de legea privind terenurile proprietate publica
si delimitarea lor. ---De proprietate public snt terenurile cu drept de proprietate al statului sau al unitilor
administrativ-teritoriale, dreptul de posesiune, de folosin i de dispoziie asupra crora ine de competena
Guvernului sau a autoritilor administraiei publice locale.
Proprietatea public asupra terenurilor poate fi:
a) de interes naional, regim de drept n care proprietatea aparine statului (proprietate public a statului);
b) de interes local, regim de drept n care proprietatea aparine satului (comunei), oraului
(municipiului), raionului, unitii teritoriale autonome Gguzia (proprietate public a unitilor
administrativ-teritoriale).
Terenurile din domeniul public snt inalienabile, insesizabile i imprescriptibile, dup cum urmeaz:
a) nu pot fi nstrinate, ci pot fi date numai n administrare, n concesiune, n arend sau n locaiune n
condiiile legii; b) nu pot fi supuse executrii silite; asupra lor nu se pot constitui garanii reale; c) nu pot
fi dobndite de teri prin uzucapiune.
Actele juridice ncheiate cu nclcarea celor mentionate snt lovite de nulitate absolut.Terenurile din
domeniul public pot fi trecute n domeniul privat doar n condiiile legiTerenurile din domeniul public pot
fi date, dup caz, n administrare ministerelor, altor autoriti ale administraiei publice centrale,
autoritilor administraiei publice locale, instituiilor publice, ntreprinderilor de stat sau municipale. Darea
n administrare se efectueaz, dup caz, prin hotrre de Guvern, prin decizie a consiliului raional, a
Adunrii Populare a unitii teritoriale autonome Gguzia, a consiliului orenesc (municipal), stesc
(comunal). Concesionarea, arendarea i locaiunea terenurilor din domeniul public se fac, dup caz, prin
hotrre de Guvern, decizie a consiliului autoritii administraiei publice locale de nivelul nti sau al
doilea. Concesionarea, arendarea i locaiunea terenurilor se fac prin licitaie public.Statul sau, dup caz,
unitatea administrativ-teritorial poate atribui terenuri n folosin persoanelor juridice cu scop nelucrativ
care desfoar activitate de binefacere sau de utilitate public, n conformitate cu legislaia.
Delimitarea terenurilor proprietate public n terenuri proprietate public a statului i terenuri proprietate
public a unitilor administrativ-teritoriale, inclusiv a terenurilor ce in de domeniul public sau cel privat,
are drept scop: a) protecia i folosirea eficient a terenurilor proprietate public a statului n interesul
deintorilor de terenuri i al Republicii Moldova; b) protecia i folosirea eficient a terenurilor
proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale n interesul deintorilor de terenuri i al unitilor
administrativ-teritoriale. Delimitarea terenurilor proprietate public se efectueaz prin aciuni de
identificare i formare a terenurilor proprietate public a statului i a terenurilor proprietate public a
unitilor administrativ-teritoriale n modul stabilit de legislaie.n cazul n care terenurile proprietate
public a statului se mrginesc cu terenuri proprietate public dobndite de unitatea administrativteritorial, reprezentanii statului i reprezentanii unitii administrativ-teritoriale coordoneaz hotarele
acestor terenuri. Dac reprezentanii prilor nu convin asupra hotarelor, litigiul se examineaz n instan
de judecat.Executarea lucrrilor de delimitare a terenurilor proprietate public a statului i a terenurilor
proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale este asigurat de Agenia Relaii Funciare i
Cadastru. Lucrrile de identificare a acestor terenuri, inclusiv a terenurilor care aparin domeniului public
sau celui privat, snt executate de instituiile i organizaiile subordonate Ageniei Relaii Funciare i
Cadastru. Lucrrile de elaborare a planului cadastral snt executate de ntreprinderile de stat i de cele
private care activeaz n domeniu.De domeniul public al statului in:
a) terenurile institutelor i staiunilor de cercetri tiinifice, ale unitilor de nvmnt agricol i silvic,
destinate cercetrilor, producerii de semine i de material sditor din categoriile biologice, precum i
obinerii animalelor de ras;
b) terenurile fondului silvic proprietate public a statului; terenurile fondului apelor proprietate public a
statului, inclusiv terenurile obiectivelor acvatice de suprafa situate pe teritoriul a dou sau mai multor
raioane, ori situate pe teritoriul unui singur raion i destinate proteciei sistemului energetic, necesitilor
domeniului transporturilor i ale altor servicii de stat; terenurile obiectivelor acvatice de frontier;
terenurile declarate arii naturale protejate de stat; terenurile staiunilor balneare de importan naional;
terenurile zonelor de protecie a apelor i zonelor sanitare, conform datelor din cadastrele respective;
c) terenurile aferente cldirilor n care i desfoar activitatea ministerele, alte autoriti ale
administraiei publice centrale, instituiile subordonate lor;
20

d) terenurile ocupate de drumurile naionale, de cile ferate i de zonele lor de protecie, terenurile
ocupate de conductele naionale i internaionale de transport al gazelor, de alte reele de transport
proprietate public a statului;
e) terenurile destinate ocrotirii naturii, inclusiv ariile naturale protejate de stat, ocrotirii sntii,
activitii recreative i terenurile de valoare istorico-cultural (rezervaiile istorico-culturale, parcurile
memoriale, monumentele arheologice i arhitecturale etc.) care snt de interes public naional;
f) terenurile destinate necesitilor de aprare, necesitilor trupelor de grniceri i trupelor de interne;
g) alte terenuri utilizate pentru asigurarea securitii statului.
De domeniul privat al statului in terenurile aferente ntreprinderilor de stat, alte terenuri care aparin
statului conform cadastrului funciar sau terenurile dobndite de stat, dac nu fac parte din domeniul public.
De domeniul public al satului (comunei), oraului (municipiului) in:
a) terenurile aferente cldirilor n care i desfoar activitatea primria, instituiile publice de interes
local, cum ar fi: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile, instituiile de educaie i de
nvmnt etc.;
b) terenurile mpdurite, cu excepia celor prevzute la art.4 alin.(1) lit.b), fiile forestiere, terenurile
destinate reinerii apei, terenurile zonelor de protecie a apelor i zonelor sanitare, terenurile destinate
msurilor antierozionale, coridoarelor ecologice i altor scopuri de protecie a mediului;
c) terenurile aferente obiectivelor de menire social-cultural proprietate public a unitilor
administrativ-teritoriale, terenurile ocupate de piee, strzi, pasaje, terenurile folosite pentru cile de
comunicaie, terenurile ocupate de parcuri, grdini publice, scuaruri, terenurile folosite pentru cimitire i
pentru alte necesiti ale gospodriei comunale locale;
d) terenurile destinate transportului rutier, feroviar, naval, aerian, transportului prin conducte, liniilor de
telecomunicaii, liniilor de transport de energie electric, exploatrilor miniere i altor necesiti industriale
ale autoritilor administraiei publice locale, cu excepia celor prevzute la art.4 alin.(1) lit.d);
e) terenurile zonelor verzi;
f) terenurile ocupate de obiective acvatice artificiale, cu excepia celor prevzute la art.4 alin.(1) lit. b),
precum i a celor aflate n proprietate privat.
De domeniul public al raionului, unitii teritoriale autonome Gguzia in:
a) terenurile aferente cldirilor n care i desfoar activitatea consiliul raional i aparatul lui,
administraia unitii teritoriale autonome Gguzia, instituiile publice de interes raional, instituiile
publice ale Gguziei, cum ar fi: biblioteci, muzee, spitale etc.;
b) drumurile de interes raional;
c) alte terenuri de interes raional.
De domeniul privat al satului (comunei), oraului (municipiului) in:
a) terenurile neprivatizate aferente obiectivelor privatizate sau private, inclusiv cele aferente
construciilor nefinalizate, precum i terenurile aferente obiectivelor din fondul de imobile nelocuibile date
n locaiune (arend) dac nu fac parte din domeniul public;
b) terenurile neprivatizate aferente cldirilor i altor construcii date n proprietate privat n contul
cotelor valorice, conform legislaiei cu privire la privatizare;
c) terenurile aferente ntreprinderilor municipale dac nu fac parte din domeniul public;
d) loturile neprivatizate ale ntovririlor pomicole;
e) terenurile fondului de rezerv dac nu fac parte din domeniul public;
f) alte terenuri dobndite de unitatea administrativ-teritorial dac nu snt destinate uzului public.
Atribuirea terenurilor proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale n gestiunea economic a
ntreprinderilor municipale, nstrinarea, concesionarea, arendarea sau locaiunea terenurilor proprietate
public a unitilor administrativ-teritoriale se efectueaz n condiiile legii. Este de mentionat faptul ca
actul normativ nominalizat determina si delimiteaza domeniul public si domeniul privat atat a statului cat si
a unitatilor administrativ teritoriale. - Dreptul de proprietate privata asupra terenurilor este exercitat de
catre persoanele fizice si juridice, apatrizi, cetateni straini, care detin un act ce confirma dreptul de
proprietate funciara si este inregistrat in cadastrul bunurilor imobile, cadastrul funciar si registrul
detinatorilor de terenuri.Persoanele fizice si juridice ale RM pot detine: terenuri cu destinatie agricola;
terenurile destinate constructiei caselor de locuit individuale si anexelor gospodaresti, inclusiv terenurile
aferente acestora (limite: localitati urbane: 0.04-0.07 ha; localitati rurale: 0.08-0.12; de la reguli sunt
21

exceptii); terenurile din fondul forestier; terenuri din fondul apelor. Cetatenii straini, apatrizii pot dobandi
dreptul de proprietate asupra terenurilor destinate constructiilor. Art. 6 din legea cu privire la pretul
normativ si modul de c/v a pamantului.n cazul n care cetenii strini sau apatrizii devin proprietari de
terenuri cu destinaie agricol sau ale fondului silvic prin motenire legal sau testamentar, ei au dreptul
de a le nstrina prin acte juridice ntre vii numai cetenilor Republicii Moldova.
c)Formulati cazurile pentru care pot fi aplicate sanctiuni in legatura cu incalcarea legislatiei privind
terenurile din intravelanul localitatii.Terenuri din intravilanul localitatilor:
terenurile transportului auto local;
terenuri atribuite pentru pietile publice si cele agricole;
terenuri atribuite pentru spatiile verzi in scop de agrement si recreere;
- terenurile menite pentru constructia caselor de locuit, retelelor ingineresti, gospodariilor comunale,
constructiilor social-culturale, retelelor de canalizare.
Reesind din acesta constatare putem enumera urmatoarele cazuri:--incalcarea dreptului familiei nou
formate privind acordarea teren pentru constructia caselor de locuit,--Nerespectarea regulilor i
instruciunilorprivind exploatarea construciilor, instalaiilori aparatelor de msurat hidrotehnice, de
gospodrire i de protecie a apelor- Tierea ilegal sau vtmarea arborilori
arbutilor- nclcarea
cerinelor ecologice la construcia, la punerea n funciune, la exploatareantreprinderilor, instalaiilor,altor
obiective - nclcarea regulilor de gestionare a deeurilor - Inceperea lucrarulor de constructie inainte
de obtinerea permisiunii de la organele de arhitectura si urbanistica
TEST 10
SUBIECT 1:Regimul juridic al subsoluluia) Descrieti specificul subsolului ca obiect de folosire si de
protective.In sistemul unic al mediului inconjurator, subsolul reprezinta totalitatea formatiunilor geologice
mai vechi decat stratul fertil al solului care este element integral al acestuia. Se considera ca subsolul este
o parte componenta a teritoriului statului care reprezinta spatiu fizic situat sub stratul fertil al solului.
Subsolul are o forma geometrica a unui con neregulat cu baza constituita din sol si cu varful in centrul
pamantului. O notiune juridica este prevazuta de CodSubsolul care determina ca subsolul reprezinta
partea scoartei terestre situata mai jos de stratul de sol fertil iar in lipsa acestuia mai jos de suprafata
terestra si de fundul bazinelor de apa si apelor curgatoare care se extinde pana la adancimi accesibile pentru
cercetare geologica si valorificare (exploatarea cantitativa si calitativa a zacamintelor minerale utile).
a)ASTFEL CA OBIECT DE FOLOSIRE consta in aceea ca zacamintele minerale utile sunt un izvor de
materie prima care contribuie la cresterea economiei nationale. De asemenea subsolul se exploateaza si in
scopul instalarii unor retele termice, de comunicatie, de depozitare, de canalizare.
b) CA OBIECT DE PROTECTIE .Subsolul este folosit in vederea depozitarii deseurilor de diferit tip si
caracter. De asemenea subsolul reprezinta intermediarul dintre natura vie si natura moarta.
b) Determinati formele, subiectii, obiectul si continutul dreptului de folosinta a subsolului.Dreptul de
beneficiere reprezinta posibilitatea beneficiarului subsolului de a realiza unul din tipurile de folosire a
sectorului de subsol. Formele de folosire a subsolului sunt urmatoarele: 1)cercetarea geologica, inclusiv
evaluarea si exploatarea zacamintelor minerale utile; 2)extragerea substantelor minerale utile, apelor
subterane; 3)construirea sau exploatarea constructiilor din subteran ce nu tin de extragrerea zacamintelor
minerale utile; 4)depozitarea substantelor nocive si deseurilor industriale; 5)organizarea obiectelor
geologice protejate de insemnatate stiintifica, ecologica, culturala, sanitar-curativa si de alta natura;
6)colectarea materialelor mineralogice, paleontologice, altor materiale geologice de colectie.7) nhumarea
(depozitarea) substanelor nocive i deeurilor industriale;
Temeiurile de aparitie a dreptului de folosinta a sectoarelor de subsol sunt:
1)hotararea Guvernului, care este adoptata pentru: a)ca urmare a concursului pentru explorarea sau
extragerea substantelor minerale utile de importanta nationala in baza de concesiune; b)in scopul
depozitarii substantelor nocive si deseurilor industriale; c)in vederea organizarii obiectelor geologice de
importanta republicana protejata de stat; 2)hotararea organului abilitat cu gestiunea resurselor naturale si cu
protectia mediului inconjurator; 3)transmiterea sau trecerea dreptului de folosinta a sectoarelor de subsol in
conformitate cu Legislatia Civila referitoare la succesiune; 4)stabilirea si confirmarea descoperirii
zacamintelor de substante minerale utile de catre beneficiarul subsolului din mijloace proprii.
22

Obiecte ale dreptului de folosinta sunt sectoarele de subsol, substantele minerale utile. Sectorul de subsol
reprezinta o parte de subsol geometrizata atribuita pentru folosirea subsolului care are hotare in spatiu ale
caror coordonate sunt fixate sub forma de tabel sau forma grafica. Actele care confirma dreptul de
beneficiere asupra unui sector de subsol sunt perimetrul geologic si perimetrul minier. Perimetrul geologic
reprezinta un act in care este determinat un sector al subsolului atribuit pentru cercetare geologica.
Perimetrul minier reprezinta un act in care este determinat un sector al subsolului ce este atribuit pentru
exploatarea zacamintelor minerale utile, construirea sau exploatarea constructiilor din subteran ce nu tine
de exploatarea zacamintelor minerale utile. Insa legislatia RM determina ca pentru exploatarea
zacamintelor minerale utile si pentru imbutelierea apelor minerale este necesar inca un act: licenta.
Termenele de folosinta a subsolului sunt:
1)pe un termen de 5 ani pentru cercetare geologica a subsolului in vederea realizarii constructiilor
subterane ce nu tin de exploatarea zacamintelor minerale utile; 2)pana la exploatarea definitiva a
zacamintelor minerale utile; 3)pentru extragerea actelor subterane 25 ani; 4)pentru depozitarea deseurilor
industriale termen nelimitat-se atribuie autoritilor administraiei publice centrale, instituiilor publice
din subordinea acestora.
Temeiuri de incetare a dreptului de folosinta asupra sectoarelor de teren sunt: 1)expirarea termenului
actului prin care se atribuie sectorul; 2)necesitatea de retragere a sectorului de subsol in scopuri publice;
3)lichidarii sau reorganizarii persoanei juridice; 4)neachitarea platilor pentru folosire; 5)folosirea
sectorului de subsol contrar destinatiei si scopului de atribuire; 6)imposibilitatea folosiri sectoarelor de
subsol in cazuri de calamitati naturale; 7)expirarea termenului licentei.
Continutul este reprezentat de totalitatea de drepturi si actiuni care apartin beneficiarilor subsolului.
!!! Acte necesare: perimetrul minier/geologic; decizia consiliului de atribuire a terenului; proiectul de
recultivare a terenului; licenta;
In conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare, beneficiarii subsolului au urmatoarele drepturi:
Beneficiarii subsolului au dreptul: a) s foloseasc sectoarele de subsol atribuite n conformitate cu
scopurile i clauzele prevzute n contract;b) s foloseasc rezultatele activitii lor, inclusiv materia prim
mineral extras i deeurile produciei extractive miniere, dup cum gsesc de cuviin n cazul n care
contractul nu prevede altfel;c) s sisteze ridicarea construciilor pe suprafeele cu zcminte de substane
minerale utile n limita perimetrelor miniere, prin organele abilitate ale administraiei publice centrale i
locale; d) s efectueze, fr autorizaie suplimentar, cercetarea geologic a subsolului din contul
mijloacelor proprii, n limitele perimetrelor miniere atribuite, cu nregistrarea cercetrii n Fondul de stat de
informaii privind subsolul; e) s antreneze subantreprenori pentru executarea unor tipuri de lucrri legate
de folosirea subsolului; f) s solicite prelungirea termenului de folosire temporar a sectoarelor de
subsol; g) s se adreseze autoritilor care au acordat dreptul de folosin asupra sectorului de subsol,
inclusiv n condiii de concesiune, pentru revizuirea condiiilor de folosire a sectoarelor de subsol n cazul
apariiei unor circumstane care se deosebesc n mod substanial de cele n care a fost ncheiat contractul;
h) s-i nceteze activitatea n conformitate cu condiiile determinate de prezentul cod sau de contract.
Totodata legislatia determina si volumul obligatiilor beneficiarilor sectoarelor de subsol:
a) s respecte cerinele legislaiei, precum i ale standardelor, normelor i regulilor, privind tehnologiile de
efectuare a lucrrilor legate de folosirea subsolului i de prelucrarea primar a materiei prime minerale;
b) s foloseasc sectoarele de subsol numai n scopurile pentru care au fost atribuite; c) s achite la timp
i integral plile pentru folosirea subsolului; d) s respecte cerinele proiectelor tehnice, schemelor i
planurilor de dezvoltare a lucrrilor miniere, limitelor i normelor; s nu admit pierderi supranormative,
diluarea i extragerea selectiv a substanelor minerale utile; e) s in i s perfecteze documentaia
geologic, de topografie minier i de alt natur n procesul folosiri subsolului; s asigure integritatea
acesteia; s elaboreze planuri anuale de dezvoltare a lucrrilor miniere; f) s prezinte informaia
geologic Fondului de stat de informaii privind subsolul; g) s prezinte Fondului de stat de informaii
privind subsolul, precum i autoritilor publice, n conformitate cu competenele acestora, date veridice
despre rezervele de substane minerale explorate, extrase i rmase n subsol, componentele coninute n ele
(despre micarea rezervelor), despre folosirea subsolului n scopuri nelegate de extragerea substanelor
minerale utile; h) s pstreze excavaiile miniere de explorare i sondele de foraj care pot fi folosite la
exploatarea zcmintelor de substane minerale utile sau n alte scopuri; i) s lichideze, n modul stabilit,
excavaiile miniere i sondele de foraj ce nu vor fi folosite n continuare; j) s asigure securitatea
23

efecturii lucrrilor legate de folosirea subsolului ; k) s respecte cerinele actelor normative care
reglementeaz condiiile de folosire i protecie a subsolului, protecie a aerului atmosferic, terenurilor,
pdurilor, apelor, precum i a cldirilor i construciilor de impactul duntor al lucrrilor legate de
folosirea subsolului; l) s informeze nentrziat autoritile administraiei publice despre crearea situaiilor
periculoase pentru viaa i sntatea populaiei, mediul nconjurtor; m) s decoperteze stratul de sol fertil
i s-l pstreze n tot volumul iniial n stare util pentru recultivarea terenurilor degradate; n) s aduc,
potrivit prevederilor actelor normative i cerinelor proiectelor tehnice, terenurile, alte obiective naturale,
cldirile i construciile distruse n timpul folosirii subsolului ntr-o stare bun pentru utilizarea lor
ulterioar conform destinaiei; o) n cazul descoperirii unor obiective unice naturale i cultural-istorice, s
sisteze lucrrile care pot distruge integritatea obiectivelor menionate i s ntiineze despre aceste
descoperiri autoritile administraiei publice centrale i instituiile tiinifice; p) s asigure respectarea
regulilor de comercializare a substanelor minerale utile solide, stabilite de Guvern.
Obiectele dreptului de beneficiere asupra subsolului sunt substantele minerale utile, zacamintele de
substante minerale utile si sectoarele de subsol.
Subiecti ai dreptului de beneficiere sunt persoanele fizice sau juridice care in conformitate cu prevederile
legislatiei in vigoare are dreptul sa desfasoare activitate ce tine de folosirea subsolului. Legislatia
subsolului determina un subiect special a dreptului de beneficiere asupra subsolului si anume intreprinderea
miniera. Intreprinderea miniera este agentul economic titular de licenta pentru genul respectiv de activitate
care foloseste subsolul in scopul extragerii si prelucrarii zacamintelor minerale utile.
c) Argumentati cazurile de aplicare a masurilor de constringere cu caracter penal, contraventional si
civil pentru nerespectarea legislatiei subsolului.
Raspunderea penala pentru legislatia cu privire la subsol este prevazuta de 228 CP si anume Incalcarea
cerintelor de protectie a subsolului. Obiectul nemijlocit al acestei componente il constituie relatiile sociale
ce asigura protectia subsolului ca obiect al naturii. Obiectul material zacamintele minerale, alte resurse
alesubsolului (apele subterane); Latura obiectiva se manifesta prin actiuni criminale ce se caracterizeaza
prin 1)incalcarea cerintelor de protectie a zacamintelor minerale; 2)incalcarea cerintelor de protectie a
altor resurse ale subsolului; 3)constructia neautorizata pe terenurile cu zacaminte minerale; 4)amplasarea
deseurilor toxice pe terenurile cu zacaminte minerale; 5)deversarea nesanctionata a substantelor nocive in
subsol. Infractiunea se considera consumata numai in cazurile in care au survenit urmatoarele daune:
a)prabusirii sau alunecarilor de proportii ale terenurilor;
b)poluarea apelor subterane ce creeaza un pericol pentru sanatatea populatiei (real si imediat); c)decesul
persoanei din imprudenta;
d)alte urmari grave. Latura subiectiva se caracterizeaza printr-o forma de vinovatie dubla, adica intentie
fata de actiuni si imprudenta fata de consecinte. Subiectul e persoana fizica responsabila care la momentul
savarsirii infractiunii a atins varsta de 16 ani; persoana juridica tot poate fi subiect.
In conformitate cu prevederile Codului Subsolului, persoanele fizice si juridice poarta raspundere
contraventionala, penala si civila pentru urmatoarele fapte: 1)folosirea neautorizata a subsolului;
2)incalcarea modului de atribuire in folosinta a subsolului; 3)neresepctarea prevederilor actelor normative
in domeniul efectuarii in conditiile de securitate a lucrarilor ce tin de folosirea subsolului, protectia
subsolului si mediului inconjurator inclusiv normelor tehnice si standardelor in vigoare ce determina
procesul in exploatare a zacamintelor minerale utile; 4)construirea neautorizata pe suprafetele cu zacaminte
minerale utile; 5)incalcarea regulilor, normelor si cerintelor in procesul de cercetare geologica a subsolului;
6)incalcarea dreptului de proprietate la informatia geologica si de alta natura privind subsolul (proiectul de
recultivare, expertiza ecologica de stat efectuata si achitata reprezinta proprietate beneficiarului).
Raspunderea contraventionala pentru incalcarea legislatiei cu privire la subsol este prevazuta de 119 al
CCon si anume Incalcarea modului de protectie si de folosire a subsolului.
Obiectul nemijlocit al acestei componente de contraventie constituie totalitatea de relatii sociale ce
asigura protectia, folosirea rationala a subsolului, precum si relatiile privind securitatea lucrarilor de
exploatare a subsolului.
Obiectul material substantele minerale utile, constructiile din subteran.
Latura obiectiva se manifesta prin actiuni si inactiuni contraventionale care se caracterizeaza prin
a)folosirea neautorizata a subsolului;
b)studierea si cercetarea subsolului fara proiecte speciale;
24

c)prezentarea de informatii neveridice privind cantitatea si calitatea substantelor minerale utile;


d)nerespectarea cerintelor de proiectare, construire, dare in exploatare a obiectivelor legate de folosirea
subsolului;
e)neindeplinirea cerintelor si masurilor privind recultivarea terenurilor.
Este o componenta formala si se considera consumata din momentul producerii actiunilor si inactiunilor.
Latura subiectiva se caracterizeaza atat prin intentie, cat si prin imprudenta. Subiectul e persoana fizica
responsabila de 18 ani. Subiect special e persoana cu functie de raspundere. De asemenea in calitate de
subiect poate fi si persoana juridica.Legislatia cu privire la subsol determina faptul ca daca prin actiuni
ilegale s-a cauzat un prejudiciu, acesta urmeaza sa fie recuperat. Astfel daunele cauzate statului ca urmare a
activitatii beneficiarului subsolului sunt supuse compensarii din contul beneficiarului subsolului.
Legislatia cu privire la subsol determina ca gradul de raspundere si marimea compensarii pentru
prejudiciul cauzat se stabileste in fiecare caz in parte de catre instanta de judecata. Daunele cauzate
beneficiarului subsolului ca urmare a actiunilor intreprinse de catre autoritatile administratiei publice se
recupereaza si se supun compensarii din contul persoanelor vinovate. In cazurile in care printr-o decizie a
autoritatilor de mediu sa- incalcat un drept, s-a suspendat sau a incetat activitatea, actul administrativ
urmeaza a fi atacat in instanta de contencios administrativ. Prejudiciul cauzat subsolului urmeaza a fi
evaluat in baza metodicii de calcul a prejudiciilor cauzate subsolului. Calculul prejudiciului este efectuat de
catre colaboratorii Agentiei pentru geologie si resurse mineral
SUBIECT2: Dreptul de proprietate funciara. Regimul juridic al terenurilor din intravelanul localitatii
a) Caracterizati particularitatile dreptului de proprietate funciara
Dreptul de proprietate funciara reprezinta o institutie juridica complexa care cuprinde o totalitate de norme
juridice ce reglementeaza relatiile care apar in legatura cu posesia, folosinta si dispozitia asupra unor cote
de teren sau sectoare de teren. De asemenea dreptul de proprietate funciara este caracterizat ca fiind un
drept real, subiectiv, prin intermediul caruia proprietarul unei cote de teren sau sector de teren isi exercita
dreptul de posesiune funciara, dreptul de folosinta funciara si/sau dreptul de dispozitie funciara.
Deosebim urmatoarele particularitati ale dreptului de proprietate funciara:
indiferent de tipul si forma de proprietate toate categoriile de terenuri ce constituie fondul funciar al
RM sunt inregistrate in mod obligatoriu sub aspect cantiativ si calitativ in cadastrul funciar.
Indiferent de tipul si forma de proprietate toate categoriile de terenuri ce constituie fondul funciar al
RM sunt supuse supravegherii si controlului de stat asupra folosirii i proteciei terenurilor exercitat de
Guvernul i autoritile administraiei publice locale.
Indiferent de tipul si forma de proprietate toate categoriile de terenuri ce constituie fondul funciar al
RM, toate schimbarile esentiale privind tendintele negative de degradare a terenurilor sub aspectul calitatii
se inregistreaza in Monitoringul fondului funciar.Monitoringul fondului funciar reprezint un sistem de
supraveghere i prognoz a strii fondului funciar pentru evidena schimbrilor, pentru aprecierea acestor
schimbri, pentru prentmpinarea urmrilor proceselor i tendinelor negative.
b) Relatati despre subiectii dreptului de proprietate funciara
Analizand legislatia funciara, putem spune ca exista cateva categorii de subiecti ce detin dreptul de
proprietate funciara si anume:
- statul RM poseda, foloseste si dispune de urmatoarele categorii de terenuri:
a)terenuri cu destinatie agricola; lista acestora este aprobata prin hotarare de Parlament; b)terenuri destinate
industriei, transportului auto national, naval, feroviar, aerian, destinate telecomunicatiilor;
c)terenurile atribuite ministerelor si organizatiilor de stat;
d)terenurile din fondul apelor proprietate publica a statului; e)terenurile din fondul forestier, proprietate
publica a statului;
f)terenuri monumente istorico-culturale si ale naturii de valoare nationala;
g)terenurile ocupate de spatiile verzi de-a lungul cailor de comunicatie.
- Unitatile administrativ-teritoriale poseda, folosesc si dispun de urmatoarele categorii de terenuri:
a)terenurile cu destinatie agricola din intravilanul localitatilor;
b)terenurile ocupate de constructii pentru constructia caselor de locuit individuale;
c)terenuri ocupate de gospodaria comunala;
d)retelele ingineresti, de canalizare;
e)terenurile ocupate de spatiile verzi;
25

f)terenuri din fondul forestier proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale;


g)terenuri din fondul apelor proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale;
h)terenuri din fond de rezerva. Delimitarea fondurilor stat/unitate administrativ teritoriale se face de
Guvern in favoarea autoritatilor administrativ-teritoriale si de consiliile locale in favoarea Guvernului.
- Persoanele fizice si juridice ale RM pot detine: terenuri cu destinatie agricola; terenurile destinate
constructiei caselor de locuit individuale si anexelor gospodaresti, inclusiv terenurile aferente acestora
(limite: localitati urbane: 0.04-0.07 ha; localitati rurale: 0.08-0.12; de la reguli sunt exceptii- ex se acorda
manastirilor teren agricol pina la 100 hectare); terenurile din fondul forestier; terenuri din fondul apelor.
- Cetatenii straini, apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor destinate constructiilor.
Art. 6 din legea cu privire la pretul normativ si modul de vinzare/cumparare a pamantului spune ca in cazul
n care cetenii strini sau apatrizii devin proprietari de terenuri cu destinaie agricol sau ale fondului
silvic prin motenire legal sau testamentar, ei au dreptul de a le nstrina prin acte juridice ntre vii numai
cetenilor Republicii Moldova.
c) Propuneti categoriile de terenuri incluse in intravelanul localitatii.
Terenuri din intravilanul localitatilor:
terenurile transportului auto local;
terenuri atribuite pentru pietile publice si cele agricole;
terenuri atribuite pentru spatiile verzi in scop de agrement si recreere;
terenurile menite pentru constructia caselor de locuit, retelelor ingineresti, gospodariilor comunale,
constructiilor social-culturale, retelelor de canalizare.

Test 11
Subiectul 1:Reglementarea juridica a expertizei ecologica
(1.1) Definiti notiunea si principiile expertizei ecologice
Notiunea->Expetiza ecologic de stat (denumit n continuare expetiz)-> este o activitate de protecie a
mediului efectuat n scopul:
a) prevenirii sau minimalizrii unui eventual impact direct, indirect sau cumulativ al noilor activiti
economice asupra mediului, componenilor lui, ecosistemelor, sntii oamenilor;
b) aprecierii din punct de vedere al impactului asupra mediului a tuturor activitilor economice, luate
aparte sau n asamblu, care n prezent sau pe viitor pot afecta mediul, starea sntii oamenilor, nivelul lor
de trai. ( Art. 21 Legea cu privire la protectia mediului inconjurator.)
expertiz ecologic - gen de activitate n domeniul proteciei mediului nconjurtor, constnd n
aprecierea prealabil a influenei activitilor economice preconizate asupra strii mediului, a
corespunderii parametrilor acestor activiti actelor legislative si altor acte normative, normelor si
standardelor n vigoare;( prevazuta in art.1 al L E G E privind expertiza ecologic si evaluarea
impactului asupra mediului nconjurtor Nr.851-XIII din 29.05.1996)
Expertiza ecologic- este o component a ansamblului de msuri pentru protectia mediului nconjurtor
prin care se evalueaz, n prealabil, influenta activittilor economice preconizate asupra strii mediului,
conformitatea parametrilor acestor activiti cu actele legislative si normative si standardele n vigoare.
(prevazuta in O R D I N cu privire la aprobarea Instructiunii despre ordinea de organizare si efectuare a
expertizei ecologice de stat nr. 188 din 10.09.2002in DISPOZIII GENERALE)
Principiile de baz ale expertizei ecologice snt:a) prezumtia c orice activitate economic sau alt
activitate material preconizat care presupune utilizarea resurselor naturale poate duna mediului;
b) efectuarea n mod obligatoriu a expertizei ecologice de stat nainte de adoptarea deciziilor privind
realizarea obiectelor;c) aprecierea complex a influentei activittii economice preconizate asupra
mediului nconjurtor; d) fundamentarea stiintific, obiectivitatea si legalitatea avizelor expertizei
ecologice; e) transparenta, participarea asociatiilor obstesti si luarea n considerare a opiniei
publice.(prevazute in art5 al legii)
(1.2)Clasificati tipurile de expertiza ecologica.Expertiza ecologic de ramur (departamental) se
efectueaz de ctre ministere sidepartamente n organizatiile si ntreprinderile din subordinea lor.Expertiza
ecologic obsteasc se organizeaz si se efectueaz din initiativa asociatiilor obstesti oficial nregistrate n
26

conformitate cu Legea privind expertiza ecologic si evaluarea impactului asupra mediului


nconjurtorOrganizarea si efectuarea expertizei ecologice obstesti(1) Expertiza ecologic obsteasc se
organizeaz si se efectueaz din iniiativaasociaiilor obstesti oficial nregistrate, care au profilul
proteciei mediului nconjurtor sial cror statut prevede ef ectuarea expertizei ecologice obstesti.(2)
Expertiza ecologic obsteasc poate fi efectuat pentru toate proiectele, documentele si activitile
economice preconizate, cu excepia proiectelor sau a unor pri ale acestora ce in de domeniul
securitii statului, si/sau conin secrete de stat, comerciale si/sau alte secrete aprate de lege.(3)
Expertiza ecologic obsteasc poate fi efectuat nainte de expertiza ecologic de stat sau concomitent cu
aceasta.Articolul 10. Drepturile cetenilor si asociaiilor obstesti n domeniul organizrii
expertizei ecologice obstesti
Cetenii si asociaiile obstesti au dreptul:a) s nainteze organelor sistemului expertizei ecologice de stat
propuneri si obiecii privind proiectele obiectelor economice concrete, noile activiti si tehnologii;
b) s solicite organelor sistemului expertizei ecologice de stat informaii privind rezultatele expertizrii
noilor obiecte si activiti economice preconizate; c) s organizeze expertiza ecologic obsteasc a
documentaiei de proiect si planificare pentru obiectele economice noi si potenial periculoase pentru
mediul nconjurtor.
Articolul 11. Drepturile asociaiilor obstesti n domeniul efecturii expertizei
ecologice obstesti Asociaiile obstesti care efectueaz expertiza ecologic obsteasc au dreptul:
a) s primeasc de la beneficiar, n volum deplin, documentaia de proiect si documentaia privind
evaluarea impactului asupra mediului nconjurtor (n continuare - E.I.M.), iar n cazul n care aceasta
conine secrete comerciale si/sau alte secrete aprate de lege (cu excepia secretelor de stat), n volumul
care nu permite divulgarea acestor secrete; b) s ia cunostin de documentaia tehnico-normativ cu
privire la efectuarea expertizei ecologice de stat; c) s participe, prin reprezentanii si, la sedinele
comisiilor de experi la care se iau n dezbatere avizele expertizei ecologice obstesti.
Articolul 12. Condiiile de efectuare a expertizei ecologice obstesti
(1) Expertiza ecologic obsteasc se efectueaz n baza cererii depuse de asociaia obsteasc respectiv la
organul administraiei publice locale. n decurs de 7zile, organul administraiei publice locale informeaz
oficial asociaiile obstesti, care au depus cererea, asupra deciziei luate. n cazul n care au depus cerere
dou sau mai multe asociaii obstesti, se creeaz o comisie unic de experi care efectueaz
expertiza ecologic obsteasc. (2) Cererile asociaiilor obstesti vor cuprinde: denumirea, sediul, copia de
pe statutul asociaiei obstesti, componena comisiei de experi informaia despre obiectul expertizei
ecologice obstesti si termenele expertizrii. (3) Asociaiile obstesti care efectueaz expertiza ecologic snt
obligate s informeze populaia din zona n care urmeaz s fie amplasat obiectul despre nceputul
si rezultatele expertizei efectuate.
Articolul 13. Refuzul de a nregistra cererea de efectuare a expertizei ecologiceObstesti
(1) nregistrarea cererii de efectuare a expertizei ecologice obstesti se refuz
numai n cazurile n care: a) expertiza ecologic obsteasc a fost efectuat anterior de dou ori si ulterior n
proiect nu au fost introduse schimbri eseniale; b) se intenioneaz s se expertizeze documentaia de
proiect si planificare pentru obiectele legate de securitatea statului si/sau informaia despre care constituie
secret de stat, comercial si/sau alt secret aprat de lege; c) statutul asociaiei obstesti nu prevede acest gen
de activitate; d) se ncalc cerinele de prezentare a cererii prevzute la art. 12 din prezenta
lege.
(2) Persoanele cu funcii de rspundere din organele administraiei publice locale poart rspundere
pentru refuzul nentemeiat de a nregistra cererea de efectuare a expertizei ecologice obstesti.
Articolul 14. Avizul expertizei ecologice obstesti
(1) Avizul expertizei ecologice obstesti are caracter de recomandare si poate avea putere juridic numai
dup aprobarea lui de organele sistemului expertizei ecologice de stat.
(2) Avizul expertizei ecologice obstesti poate fi publicat n pres, remis organelor administraiei publice
locale, ministerelor si departamentelor, beneficiarilor proiectelor expertizate si organelor sistemului
expertizei ecologice de stat
(1.3)Dezvoltati procedura de efectuare a expertizei ecologice de stat.
Aceasta procedura este reglementata de Instructiunea despre ordinea de organizare si efectuare a expertizei
ecologice de stat , aprobata prin ordinal ministrului ecologiei constructiilor si dezvoltarii teritoriale nr. 188
27

din 10.09.2002 Conform punct 3.1 al Instructiunii , Expertiza ecologic de stat const din urmtoarele
subdiviziuni structurale si organizatii subordonate autorittii centrale pentru resursele naturale si mediu,
care constituie un sistem unic la diferite niveluri de coordonare si expertizare a documentatiei de urbanism
si amenajare a teritoriului si de proiect a activittilor economice n dependent de complexitatea si
importanta acestor obiecte:
- Directia general impactul ecologic si managementul deseurilor a autorittii centrale pentru
resursele naturale si mediu;
- Directia expertiz ecologic de stat a Inspectoratului Ecologic de Stat;
- agentiile teritoriale ecologice ale Inspectoratului Ecologic de Stat;
- Institutul National de Ecologie;
- Comisia mixt de experi a autorittii centrale pentru resursele naturale si mediu.
Directia general impactul ecologic si managementul deseurilor a autoritii centrale pentru
resursele naturale si mediu n conformitate cu regulamentul acesteia:
- dirijeaz din punct de vedere metodologic activitatea subdiviziunilor sistemului Expertizei
ecologice de stat, organelor de expertiz ecologic departamentale;
- efectueaz Expertiza ecologic de stat a documentatiei de urbanism si amenajare a
teritoriului si de proiect pentru scheme, programe si planuri nationale, proiectelor de acte legislative
si normative, instructiuni si standarde, conventii internationale si contracte de concesiune, a
documentatiei de proiect elaborat n alte tri, care prevd utilizarea resurselor naturale si/sau care
pot afecta starea mediului; - efectueaz controlul activittii subdiviziunilor sistemului Expertizei ecologice
de stat, generalizeaz practica de efectuare a Expertizei ecologice de stat si ntocmeste recomandri privind
perfectionarea acestei activitti; - analizeaz tendintele si nivelul expertizei ecologice de peste hotare si
modul de aplicare a experientei internationale n domeniu;In conformitate cu art. 7 alin4 al Legii privind
expertiza ecologica si evaluarea impactului asupra mediului inconjurator, Expertiza ecologica de Stat a
documentatiei de urbanismsi amenajare a teritoriului si de proiect pentru obiectele si activitatile aconomice
complexe si potential periculoase pentru mediu , inclusive a celor ce necesita cercetari stiintifice special
suplimentare si implimentarea noilor tehnologii industrial , se efectueaza prin decizia autoritatiilorcentrale
pentru resursele natural si mediu de catre Comisia mixta de experti ecologici instituita pe linga autoritatea
central pentru resurse natural si mediu.Modul de constituire si desfasurare va activitatii Comisiei mixte de
experti este stipulate in Regulamentul cu privire la Comisia mixta de experti ecologici a autaritatii central
pentru resursele natural si mediu, aprobat prin ordinal ministrului mediului nr.25 din 10decembrie 1998.
Expertiza ecologica de stat se efectueaza tinind cont de avizele serviciului sanitaro-epimiologic de stat si de
alte organe cu functii de supraveghere si control de stat.Documentele si materialele de proiect si planificare
prezentate trbuie sa corespunda cerintelor normative in vigoare sis a tina autorizatiile prealabile ale
organelor publice locale si ale organizatiilor interesate privind amplasarea si asigurarea tehnica a obiectelor
proiectate , precum si avizele organelor supravegherii si controlul de stat privind desfasurarea activitatii
economice preconizate.Documenmtatia prezentata este supusa unei examinari complexeluinduse in
consideratie factorii ecologici, economici,si sociali cu studierea riguroasaa variantelor solutiilor tehnice
menite sa asigure indeplinirea cerintelor ecologice, si mentinerea stabilitatii ecosistemelor natural in
contextual unui eventual impact pe intreaga perioada de practicare a activitatii economice preconizate ,
incepind cu construirea obiectului, punere lui in functiune pina la momentul demolarii lui.Pentru tehnologii
si utilaje noi elaborate si importate este necesara prezentarea avizuluide efectuare la etapa initiala de
proiectarea expertizei ecologice a acesteiasau confirmarea documentara de catrefirma respective
asecuritatii ecologice si folosirii rationale a resurselor naturale.
Expertiza ecologica de stat se efectueaza de catre experti ecologici de stat titular , precum si concursul
savantilor, specialistilor de inalta calificare- membri ai comisiei mixte de experti, in trei etape de lucru:
1.
de pregatire,- consta din controlul suficientii completarii documentatiei prezentate spre examinare
pe obiectul proiectat conform cerintelor pct 4.1(4.1 Beneficiarii prezint pentru examinare Expertizei
ecologice de stat documentaia completprivind activitatea economic preconizat, cu anexele si avizele
necesare n conformitate cucerinele documentelor instructive si normative n vigoare, indicate n Lista
cerinelor de bazreferitor la volumul si coninutul documentelor si materialelor de urbanism si
amenajare a teritoriuluisi de proiect prezentate la organele de expertiz ecologic ale autoritii centrale
pentru resurselenaturale si mediu (anexa 2).Denumirea obiectelor concrete si organul unde necesit s fie
28

prezentate snt stabilite n Listaobiectelor cldirilor, edificiilor si instalaiilor, documentaia de urbanism


si amenajare a teritoriului side proiect a crora necesit prezentarea pentru efectuarea Expertizei ecologic
de stat lasubdiviziunile autoritii centrale pentru resursele naturale si mediu (anexa 3),al prezentei
instructiuni cu materialele si coordonarile necesare.
2.
De elaborare a avizului general
3.
de baza, -a expertizarii documentatia prezentata este supusa unei examinari complexe in cadrul
careia se verifica:

gradul de exactitate aevaluarii impactului activitatii economice preconizate asupra mediului


inconjurator

argumentarea necesitatii de realizare a activitatii economice preconizate pe terenul ales si a modului


de desfasurare a acestei activitati

caracterul solutiilor tehnice, ingineresti, architectural-urbanistice, precum si al propuneriilor privind


folosirea materiei prime, resurselor natural

Suficienta si eficacitateamasurilor prevazute pentru evitarea cazurilor de evariere a utilajelor si de


poluare a mediului inconjurator, precum si pentru interventiile de urgent in vederea lichidarii consecintilor
poluarii

Implimentarea metodelor eficiente de epurare a apelor uzate, de tratare a namolului si utilizarii


pentru obtinerea biogazului,excluderea deversariilor de ape reziduale neepurate in bazinele de apa

Introducerea metodelor noi de restabilirii a fertilitatiisolului, de amiliorare si recultivare a


terenurilor, de prevenire a eroziunilor

Metode eficiente de protective a subsolului

Aplicarea metodelor eficiente de pastrare si completare a fondului genetic al biodiversitatii, de


optimizare a structurii regnului animalsi vegetal in ecosistemele natural,folosirea mijloacelor de protective
a resurselor piscicole, tehnologiilor de reproducere a acestora, precum si metodelor de redresare ecologica
si de regenerare a padurilor

Minimalizarea a cantitatii de deseuri de productie rezultate la utilizarea resurselor minerale

Eficacitatea solutiilor tehnice de prelucrare, reciclare si inhumare a deseurilor de productie si


menajere, relevarea posibilitatilor de cooperare regionala in acest domeniu, examinarea posibilitatii de
compostare cu obtinerea biogazului

Aplicarea metodelor de control recomandate pentru asigurarea securitatii ecologice a activitatii


economice preconizate si a calitatii normale a mediuluiinconjurator

Elaborarea masurilor de prevenire sau de minimalizare a consecintelor ecologice ale realizarii


proiectului

Implimentarea producerii mai pure in procesele tehnologice a obiectelor existente cu scopul


micsorarii consumului resurselor energetic si resurse natural
Daca in materialele prezente nu este evidentiate sufficient influenta negative a obiectului proiectat, nu este
apreciata impactul posibil asupra mediului inconjurator si nu sunt prevazute masurile necesare de
protective in conformitate cu normativele in vigoare, documentatia se restitue beneficiarului pentru
reintocmire.Dupa examinarea complexa a documentatiei prezentate se eleboreaza proiectul avizului
general al expertizei ecologice de stat care trebuie contina:enumerarea documentatiei prezentate;informatia
despre obiectul proiectat;obiectiile si propunerile clar formulate despre:

Posibilitatea si conditiile de realizare a proiectului,planului,programului,schemei

Necesitatea completarii si corectarii proiectului, prezentarii lui repetatepentru expertizarea finala

Respingerea proiectului ca fiind inacceptabil in conditiile prevazute pentru realizarea


Avizul general al expertizei ecologice de stat se transmite beneficiarului proiectului si serveste drept baza
pentru:
a)
Aprobarea vdocumentatiei E.I.M.I programelor, proiectelor, planurilor,schemelor si finantarea
realizarii acestora dupa efectuarea expertizei tehnice sau generale, conform ordinei stabilite de normativele
respective
b)
Eliberarea de catre subdiviziunilor respective ale autoritatilor central pentru resursele natural si
mediu si alte si alte organe de resort ale autoritatiilor pentru dreptul de folosinta a resurselor natural si
acomponentelor naturii
29

c)
Suspendarea temporara a construirii si punerii in functiune a obiectelor respective sau executarea
altor lucrari
Controlulu asupra respectarii cerintelor avizului general al Expertizei ecologice de stat pe teren se
efectueaza de catre inspectoratul ecologic de stat si subdiviziunile acestuia
Avizul expertizei ecologice de stat este valabil in termenul preconizat pentru pentru construirea obiectului
prevazut de normativele in vigoare si proiectul examinat.daca obiectul nu a fost construe in termenele
prevazutr, documentatia de proiect trebuie sa fie prevazuta si corectata cu evident noilor conditii tehnice, cu
aparitia noilor normative in Constructii prezentata la expertiza pentru reactualizarea sau confirmarea
coordonarii anterioare.
Instructiunea contine unele anexe:

Cerinte esentiale privind component tuturor capitulelor documentatiei de planificare si proiectare,


pe solutiile carora se bazeaza masurile de protective ale mediului inconjurator

LISTA cerintelor de baz privind volumul si continutul documentatiei de urbanism si amenajarea a


teritoriului si de proiect, prezentare la organele de expertiz ecologic ale autorittii centrale pentru resurse
naturale si mediu. de elaborare a avizului general.

LISTA obiectelor, cldirilor, edificiilor si instalatiilor, documentatia de urbanism si amenajare a


teritoriului si de proiect a crora necesit prezentarea pentru expertiza ecologic de stat n subdiviziunile
autorittii centrale pentru resursele naturale si mediu

LISTA msurilor si solutiilor, prevzute de ctre investitor (beneficiar) pentru lichidarea


neajunsurilor expuse n avizul Expertizei ecologice de stat

LISTA obiectelor si activittilor pentru care documentatia privind E.I.M.I. se elaboreaz n mod
obligatoriu la etapa initial de proiectare*
Persoanele fizice si juridice care nu respecta legislatia din domeniul expertizei ecologice de stat sunt trase
la raspunderea administrative
Conform art.156 cod contraventional neindeplinirea prevederilor legislatiei privind expertiza ecologica de
stat si evaluarea impactului asupra mediului se sanctioneaza cu amenda de la 50 la 100 unitati
conventionale aplicata persoanei juridice, cu amenda de la 300 la 400 unitati conventionale aplicata
persoanei juridice
Incalcarea legislatiei si a documentelor normative privind expertiza ecologica manifestata prin

Avizarea si coordonarea documentatiei de proiect si planificare, a documentatiei privind evaluarea


impactului asupra mediului inconjurator cu incalcarea legislatiei in vigoare sau a documentelor normative

Nerespectarea premeditate a termenelor-limita de efectuare a expertizei ecologice de stat, stabilite


de legislatia si de documentele normative in domeniu

Obstructionarea premeditate sau interzicerea expertizei ecologice de stat

Neprezentarea premeditate pentru expertiza ecologica de stat a documentelor si materialelor


prevazute de legislatie sau de documentele normative atrage dupa sine aplicarea unei amenzi in marime de
la 5 la 10 salarii minime pentru cetatenii de rind si pentru persoanele cu functie de raspundere-de la 15 la
20 de salarii minime
Subiectul 2: Adminisrarea de stat a Fondului funciar.Regimul juridic a terenurilor cu destinatie
Agricola.(2.1)Caracterizati masurile de protective cantitativa si calitativa a terenurilor
Analizind legislatia funciara in vigoare putem mentiona ca protectia terenurile se realizeaza prin aplicarea
a doua mijloace :
1.
Determinarea unor obligatiuni legale
2.
Determinarea unor interdictii stabilite in normele juridice funciare
Aceste mijloace juridice se refera in primul rind la detinatorii de terenuri, dar totodata si la
organeleadministratiei publice.Normele juridice funciare referinduse la protectia terenurilor agricole pot
avea ca effect interzicerea scoaterii din din circuitul agricol a terenurilor de calitate superioara.Normele
juridice funciare cu privire la protectia terenului agricole pot fi clasificate in 2 grupe

Normele care asigura protectia cantitativa a terenurilor agricole

Norme care asigura protectia calitativa a terenurilor agricole


Normele care asigura protectia cantitativa a terenurilor agricole cuprinde urmatoarele obligatii:
a)
Obligatia de a folosi toate terenurile agricole in scopul cresterii productiei
30

b)
Obligatia de a respecta principiul prioritatii terenurilor cu destinatie Agricola
c)
Obligatia de a respecta regulile cu privire la schimbarea destinatiei agricole
d)
Obligatia de a reintroduce in circuitul agricol terenuri ce pot fi valorificate pentru productia
Agricola
e)
Obligatia de a supraveghea procedura de scoatere a terenurile agricole din circuitul agricol
Legislatia funciara contine si citeva reglementari cu privire la protectia calitativa a terenurilor in
conformitate cu legislatia ecologice in vigoare, toti detinatorii de terenuri sunt obligati sa protejeze stratul
fertile al solului, sunt obligati sa ia masuri de prevenire si combatere a eroziunilor si de combatere si de
prevenire a alunicarilor de teren.
Legislatia funciara determina urmatoarele reglementari cu privire la protectia calitativa a terenurilor
agricole:
a)
Protectia terenurilor agricole contra eroziunilor, cauzate de apa si vint(de ex: plantarea fisiilor
forestiere)
b)
Protectia terenurilor contra poluarii cu deseuri industrial cu substante chimice, biologice,
radioactive, produse petroliere, gunoi menajere si de productie cu ape reziduale precum si contra altor
procese ce duc la degradarea solului(art38 al legii privind protectia mediului inconjurator Este interzis
i se sancioneaz, coform legii, depozitarea i mprtierea pe sol, n afara perimetrelor admise i special
amenajate a deeurilor de producie i menajere, a moluzului rezultat din construcii, a fierului vechi, a
ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanelor chimice i radioactive)
c)
Decopertarea stratului fertile al solului in procesul efectuariilucrarilor de constructive si a altor
lucrari legate de protectia solului
d)
Amiliorarea terenurilor-masura de protective calitativa se efectueaza in conformitate cu actul
normative special-Legea cu privire la amiliorarea terenului degradate prin impadurire,amiliorarea
agrosilvica)
e)
Conservarea terenurilor agricole (pastrarea calitatii natural a terenurilor cu destinatie Agricola de
calitate superioara)
Protectia ecologica a terenurilor(art.5 cod funciar Terenurile, ca spaiu de importan vital, ca mijloc de
producie agricol i spaiu de amplasare a tuturor obiectelor de activitate uman snt protejate de stat.
Protecia ecologic a terenurilor este prioritar altor forme de activitate.
(2.2)Relatati despre procedura de solutionare a litigiilor funciare
Solutionarea litigiilor funciare prin notiunea de litigiu funciar trebuie de inteles un conflict dintre 2 sau
mai multe persoane detinatori de terenuri care au ca obiect o cota de teren, sector de teren, inclusiv
repunerea in drepturi (proprietate funciara si folosinta funciara).Cesta este prevazuta in capitolul 14 Cod
funciar al R.M Dupa natura juridica litiigile funciare se clasifica in citeva categorii:
1.
Dupa continut:
a)
Litigii funciare nepatrimoniale-se solutioneaza de catre organele ierarhic superioare, decizia carora
pot fi atacata in instanta de contencios administrativ, exista litigii nepatrimoniale care se examineaza de
catre instanta de judecata(prevazuta in art 90 si art.91 al codului funciar Articolul 90. Litigiile dintre
deintorii de terenuri i autoritile administraiei publice locale
Litigiile dintre deintorii de terenuri i autoritile administraiei publice locale se soluioneaz de
organele ierarhic superioare, a cror decizie poate fi atacat n instana judectoreasc de drept comun sau
economic competent.
Articolul 91.Litigiile dintre deintorii de terenuricu titlu de proprietate
Litigiile n care prile sau una din pri snt deintori de terenuri cu titlu de proprietate se examineaz
de ctre instana judectoreasc de drept comun sau economic competent.
b)
Litigii funciare patrimoniale-se solutioneaza in exclusivitate de instanta de judecata(art.92 cod
funciar Articolul 92. Litigiile patrimoniale privind raporturilor funciare
Litigiile patrimoniale dintre ntreprinderi, instituii i organizaii privind raporturile funciare se
soluioneaz de ctre judectoria economic. Litigiile patrimoniale privind raporturile funciare, n care
prile sau una din pri snt persoane fizice se examineaz de ctre judectoria raional, municipal (de
sector) dac legislaia nu prevede altfel.
2.
Dupa subiecti:
-litigii funciare ce apar intre organele administratiei publice si persoane fizce sau juridice;
31

- litigii funciare ce apar intre detinatorii de terenuri;


- litigii aparute intre persoane juridice;
3.
dupa obiect:

litigii aparute cu folosirea terenurilor agricole

litigii funciare aparute in legatura cu folosirea si protectia fondului forestier

litigii funciare aparute in legatura cu folosirea fondului apelor

litigii funciare aparute in legatura cu folosirea din intravelenul localitatii


Daca apar litigii in legatura cu delimitarea cotei echivalente se solutioneaza de instanta de judecata.
Decizia autoritilor administraiei publice locale asupra litigiilor funciare intr n vigoare n momentul
adoptrii ei. Atacarea deciziei n instana judectoreasc competent suspend ndeplinirea acesteia.
Decizia instanei judectoreti competente servete ca temei pentru eliberarea documentelor ce legalizeaz
dreptul de proprietate, de posesiune i de beneficiere funciar, inclusiv n condiii de arend. ndeplinirea
deciziei asupra litigiului funciar poate fi suspendat sau amnat de organul care a adoptat decizia sau de
organul ierarhic superior.
(2.3)Recomandati elementele contractului de arenda in agricultura
Dreptul de beneficiere asupra terenurilor cu destinatie agricola reprezinta posibilitatea beneficiarului de a
folosi o cota sau sector de teren in scopuri personale in conformitate cu legislatia in vigoare. Una din
modalitatile de folosire a terenurilor agricole o reprezinta arenda in agricultura. Relatiile de arenda in
agricultura sunt reglementate de CC, CF, Legea cu privire la arenda in agricultura.
Arenda in agricultura -reprezinta transmiterea in posesiune si folosinta in baza de contract pe o durata
determinata si contra plata a terenurilor cu destinatie agricola si a altor bunuri agricole. Prin notiunea de
alte bunuri agricole trebuie de inteles constructii, utilaje, instalatii, platforme, depozite si altele care asigura
procesul de productie agricola. Contractul de arenda in agricultura -constituie si reprezinta un acord
incheiat intre 2 parti, si anume proprietar a terenurilor agricole sau a altor bunuri agricole, denumit
arendator, si alta parte denumita arendas in vederea exploatarii terenurilor agricole ce formeaza obiectul
contractului pe o durata determinata (de lege sau de contract) si la un pret stabilit de catre parti.
Reiesind din cele mentionate anterior, contractul de arenda in agricultura se caracterizeaza din punct de
vedere juridic prin urmatoarele:

contract sinalagmatic;

cu titlu oneros;

cu executare succesiva;

comutativ;

contract netranslativ de proprietate, exceptie insa alte obiecte(utilajul) dupa exploatarea lor in
agricultura, cota si sectorul de teren nu poate fi trnslativ de proprietate
Subiectii relatiilor de arenda si parti ale contractului sunt arendatorul si arendasul. Arendator-poate fi
orice persoana fizica sau juridica care are statut juridic de proprietar (sau posesor legal al bunurilor
agricole care urmeaza a fi atribuite in arenda.Arendas-poate fi orice persoana fizica sau juridica cu
domiciliul sau sediul in RM care conform contractului ia in arenda bunuri agricole.
Obiecte ale relatiilor de arenda si respectiv a contractului de arenda in agricultura sunt bunurile agricole
aflate in proprietate publica sau privata cu exceptia celor ce sunt scoase din circuitul civil sau in privinta
carora prin lege sunt stabilite interdictii sau limitari. Contractul de arenda a bunurilor agricole trebuie sa
contina in mod obligatoriu urmatoarele date:

partile contractante, domiciliul sau sediul acestora;

obiectul contractului

actul care autentific dreptul de proprietate sau alt drept al arendatorului de a da bunul agricol n
arend (titlul detinatorului de teren cu drept de proprietate; contractul e/v; contractul de donatie; contractul
de schimb; certificatul de mostenitor legal sau testamentar);

nregistrarea contractului n modul stabilit;

termenul contractului;

componena, forma i cuantumul plii pentru arend

modalitatea, termenul i locul achitrii plii pentru arend;


32


drepturile i obligaiile prilor;

rspunderea prilor;

condiiile de modificare i de reziliere a contractului;

condiiile de folosire a obiectelor situate pe terenul arendat, inclusiv a utilajului i a tehnicii


agricole;

Inregistrarea contractului in modul stabilit


In contract de asemenea sunt incluse

condiiile de recultivare a terenului(termenul de recultivare sau conditiile de amiliorare a terenului,


dup caz;

obligativitatea respectrii normelor ecologice.


Neincluderea in contract a unei clauze esentiale sau nerespectarea formei scrise atrage nulitatea acestuia.
In conformitate cu legea cu privire la arenda in agricultura, la inceputul si la incetarea arendei partile sunt
obligate sa intocmeasca in termen de 14 zile actul/actele de predare-primire a bunurilor agricole arendate.
Actul de predare-primire a terenului agricol trebuie sa contina urmatoarele date: 1)numarul cadastral al
terenului;
2)suprafata terenului;
3)bonitatea terenului (poate fi luata bonitatea regiunii sau medie pe republica, daca nu sunt date cu privire
la teren);
4)modul de folosinta;
5)starea terenului (este sau nu prelucrat, este sau nu cultivat, care sunt culturile agricole semanate);
6)viciile materiale si juridice(erziunea de apa sau de vint);
7)culturile cultivate in ultimii 5 ani si ingrasamintele folosite pe aceeasi perioada.
Actul de predare-primire a bunurilor arendate altele decat terenurile agricole va contine urmatoarele date:
a)denumirea i destinaia bunurilor;
b)starea tehnic;
c)anul fabricrii sau drii n exploatare, termenul general i termenul care a rmas de exploatare a
bunurilor;
d)efectuarea ultimei reparaii curente i capitale;
e)valoarea real a bunurilor agricole evaluat conform prevederilor legislaiei;
f)condiiile de folosire; g)viciile materiale i juridice;
h)alte date, la cererea prilor. Din momentul semnarii, actele de predare-primire a bunurilor agricole
devine parte integranta a contractului de arenda. Contractul de arenda in agricultura poate inceta in
urmatoarele cazuri: expirarea termenului arendei; declararea nulitatii arendei; rezilierea contractului; in alte
cazuri prevazute de legislatie sau contract
TEST Nr. 12
Subiectul I:Regimul juridic de protective al aerului atmosferic
(1.1)Determinati specificul aerului atmosferic ca obiect de protective
Ca element important a mediului natural aerul atmosferic si in special calitatea acestuia reprezinta o
semnificatie deosebita pentru viata si sanatatea populatiei, inclusive pentru existent florei si faunei.Din
acest punct de vedere legislatia a hotarit sa protejeze aerul atmospheric ca unul cel mai important obiect ale
naturii.
Literatura de specialitate-> aerul atmosferic reprezinta un amestec de gaze natural, el formind stratul
atmosferic care inconjoara pamintul in afara de incaperile de locuit sau de producer care s-a format in
procesul evolutiei pamintului.Aceiasi definitie este determinate de legislatia rusa cu privire la protectia
aerului atmosferic.
Legislatia ecologica romina->atmosfera este definit ca fiind masa de aer care inconjoara suprafata terestra
ce include si stratul de OZON. Normele tehnice si standartele R.M prevede ca atmosfera reprezinta
invelisul gazos al pamintului si include in sine si notiunea de aer.
Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protectia aerului atmosferic-> aer - amestec unic de gaze (azot i
oxigen, mici cantiti de argon, neon, heliu, cripton, xenon, radon, dioxid de carbon, hidrogen, vapori de
ap i diverse particule) de importan vital major, n care pot vieui organisme vii, cel mai mobil
33

component al mediului, nedefinit prin hotare i care, ca urmare a micrii maselor sale, rspndete
urmrile influenei antropogene la distane imprevizibile.
Regimul juridic de protective a aerului atmosferic este reglemantat Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind
protectia aerului atmosferic si Legea privind protectia mediului inconjurator nr.1515 din 16.06.1997, este
de mentionat faptul ca obiectul de reglementare in cadrul dreptului ecologic sunt relatiile cu privire la
protectia aerului atmosferic si nu protectia aerului atmosferic in general.
Astfel, legea cu privire la protectia aerului atmosferic nu reglementeaza relatiile cu privire la aerul din
incaperile de locuit si de producere. Aceste categorii de relatii sunt reglementate de legislatia locativa,
legislatia muncii si legislatia sanitaro-epidemiologica.
Ca criteriu principal de delimitare a aerului atmosferic de alte categorii si tipuri de aer, serveste legatura
dintre aerul atmosferic si mediul natural. Conform prevederilor Legii cu privire la protectia aerului
atmosferic, drept obiectiv de protectie este pastrarea puritatii si ameliorarii calitatii aerului atmosferic,
prevenirea si reducerea efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi si de alta natura
asupra atmosferei cu consecinte nefaste pentru populatie si mediul inconjurator. Aerul atmosferic ca obiect
al naturii indeplineste cateva functii:
1)serveste o sursa de neinlocuit a oxigenului;
2)serveste in calitate de strat de protectie impotriva radiatiei cosmice;
3)formeaza baza conditiilor climaterice.
Una din particularitatile regimului juridic al aerului atmosferic consta in faptul ca in legatura cu capacitatile
fizice ale sale, el nu poate fi obiect al dreptului de proprietate, deoarece aerului atmosferic nu-i sunt
caracteristice elementele traditionale ale acestui institut, adica aerul atmosferic nu poate fi individualizat
sau conservat pentru a fi obiect al dreptului de proprietate. Ca nici un alt obiect al naturii, aerul atmosferic
nu recunoaste hotarele politico-geografice; aerul formeaza un mediu unic vital pentru om. Analiza
legislatiei ecologice genereaza concluzia ca aerul atmosferic este folosit in urmatoarele scopuri:
1)asigurarea vietii si sanatatii populatiei, florei si faunei;
2)pentru emisia substantelor poluante in atmosfera;
3)pentru necesitatile de productie in calitate de materie prima pentru dobandirea oxigenului si azotului.
Calitatea aerului atmosferic care in esenta sa reprezinta ansamblul de caracteristici calitative si cantitative
depinde in cea mai mare masura de activitatea economica a societatii, inclusiv de implementarea proceselor
economice noi, de politica ecologica a statului care este promovata de organele de competenta speciala.
Legea 1422 determina cateva directii in vederea luarii masurilor privind calitatea aerului atmosferic si
anume: 1)protectia juridica a aerului atmosferic adica elaborarea si adoptarea normelor juridice;
2)masuri de ordin tehnico-stiintific care dau posibilitatea de a implementa noi tehnologii ce sunt capabile
sa reduca la minim poluarea aerului atmosferic; 3)masuri de ordin organizatorico-economic care dau
posibilitatea de a elabora proiecte, programe si alocarea investitiilor de ordin financiar pentru protectia
aerului atmosferic pentru mentinerea echilibrului ecologic (e.g. largirea fondului forestier).
(1.2)Determinati masurile juridice de protectie a aerului atmosferic
Degajarea de substante nocive in atmosfera impune in acelasi timp si problema protectiei aerului
atmosferic. Unul din mecanismele cele mai reusite de exercitare a protectiei este stabilirea prin legislatie a
unor normative, standarde, masuri de protectie, conditii si cerinte care si poarta denumirea de protectie
juridica a aerului atmosferic. Legea cu privire la protectia aerului atmosferic determina 2 normative cu
privire la calitatea si protectia aerului atmosferic si anume: concentratia maxima admisibila de poluanti
(CMA) elaborat de Ministerul Sanatatii; emisiile limitat admisibile de poluanti (ELA) stabilite de
Ministerul Mediului. CMA reprezinta un normativ de calitate a aerului atmosferic ce este permisa de
legislatia in vigoare pentru anumite zone si intervale de timp care nu are actiune negativa asupra mediului.
In anumite situatii, normativele concentratiei maxime admisibile pot fi diferite si aceasta depinde de
calitatea aerului atmosferic intr-o anumita localitate si intr-o anumita perioada de timp. Un alt normativ de
calitate a aerului atmosferic sunt emisiile limitat admisibile de poluanti de la la sursele de poluare fixe si
mobile. Emisiile limitat admisibile de poluanti reprezinta normativele poluantilor evacuati in aerul
atmosferic de la suprafata solului de o sursa sau de un grup de surse de emisie in corespundere cu
normativele calitatii aerului atmosferic care sunt prevazute pentru populatie, regnul animal si cel vegetal.
Normativele emisiilor limitat admisibile de poluanti se stabilesc la un asa nivel incat substantele evacuate
de toate sursele existente dintr-o localitate sa nu depaseasca concentratia maxima admisibila de poluanti.
34

Emisiile de poluanti in atmosfera de la sursele fixe de poluare se admit in fiecare caz conceret in baza
autorizatiei eliberate de catre IES. Autorizatia pentru emisia poluantilor in atmosfera de la sursele fixe de
poluare cuprinde urmatoarele: 1)denumirea autorizatiei si numarul acesteia; 2)persoana juridica careia ii
este eliberata autorizatia si adresa juridica a acesteia; 3)autoritatea de mediu care a eliberat
autorizatia;4)numarul de inregistrare in registrul autoritatii de mediu si data eliberarii; 5)termenul de
valabilitate a autorizatiei; 6)semnatura si tampila conducatorului autoritatii de mediu.
De asemenea autorizatia prevede lista poluantilor permisi si indicii cantitativi ai acestora. Cantitatea
poluantilor se calculeaza total pe ntreprindere si se divizeaza in 2 grupe:

grupa de poluanti solizi cum sunt cenusa, praful metalic, praful de lemn;

grupa de poluanti gazosi si lichizi cum sunt vaporii de acid sulfuric, amiac, hidrocarburile.
Cantitatile poluantilor sunt calculate in grame pe secunda si tone pe an. In cazurile in care se incalca
conditiile determinate in autorizatiile de emisii a poluantilor in atmosfera si apare un pericol real de poluare
a mediului natural, IES poate limita, suspenda sau interzice printr-o hotarare de sistare emisiile de poluanti
in atmosfera, inclusiv poate stopa functionarea unei instalatii, sectii sau chiar a unei intreprinderi
industriale. Legea cu privire la protectia aerului atmosferic determina faptul ca degajarea de substante
nocive in atmosfera fara autorizatie este categoric interzisa. In ceea ce priveste emisiile de poluanti in aerul
atmosferic de la mijloacele de transport, ele nu trebuie sa depaseasca normativele emisiile limitat
admisibile. Practica demonstreaza ca aceste emisii de asemenea sunt incluse in autorizatii, iar cantitatea
poluantilor se calculeaza in dependenta de numarul mijloacelor de transport si tipul acestora
(benzina/diesel). In scopul protectiei aerului atmosferic, autoritatile administratiei publice locale si agentii
economici sunt obligati sa reduca impactul daunator asupra atmosferei al proceselor radiante, vibratiilor,
undelor sonore. De asemenea in cazul darii in exploatare a unor intreprinderi de producere urmeaza sa se
efectueze inventarierea tehnica a surselor de poluare a atmosferei. Insa pana la darea in exploatare,
proiectul activitatii economice preconizate trebuie sa fie suspus expertizei ecologice de stat. Este de
mentionat faptul ca in legatura cu protectia aerului atmosferic, RM a ratificat prin hotarare a Parlamentului
Conventia privind poluarea transfrontaliera de la distante mari Geneva 13 noiembrie 1979. Odata cu
ratificarea acestei conventii s-au luat masuri prioritare de prevenire a poluarii aerului atmosferic cum sunt:

interzicerea totale a folosirii tipurilor de combustibil etilat;

implementarea standardelor pentru combustibil cu indicii chimici.


In 1998 RM a semnat 2 protocoale la Aarhus: Protocolul privind poluantii organici persistenti si Protocolul
privind metalele grele. In 1996 RM a ratificat Conventia privind protectia stratului de ozon si Protocolul de
la Montreal referitor la substantele ce distrug stratul de ozon.
(1.3)Argumentati cazurile de aplicare a masurilor de constringere cu careacter penal, contraventional si
civil pentru nerespectatea aerului atmosferic.
Pentru a determina cazurile de aplicare a masurilor de constringere cu character penal, contraventional si
civil pentru nerespectarea aerului atmosferic trebuie de mentionat faptul ca una din masuri de protejare a
aerului atmosferic este si raspunderea ca un institut juridic special ce urmeaza a fi aplicat de fiecare data in
cazurile de poluare a aerului atmosferic fara autorizatie sau cu incalcarea cerintelor de protejare a aerului
atmosferic .Legea cu privire la aerul atmosferic determina care persoane fizice si juridice poarta
raspunderea contraventionalasau penala in urmatoarele cazuri:
a) depire a normativelor ELA de poluani;
b) depire a normativelor influenei fizice nocive asupra aerului atmosferic;
c) emisie a poluanilor n atmosfer fr autorizaia organului de stat abilitat;
d) nclcare a regulilor de exploatare i neutilizare a utilajului, aparatajului, instalaiilor care servesc
pentru purificarea i controlul emisiilor n atmosfer;
e) dare n exploatare a ntreprinderilor noi i a celor reconstruite, a instalaiilor i a altor obiective ce nu
corespunde normativelor de protective a aerului atmosferic ;
f) producere i exploatare a mijloacelor de transport la care concentraia emisiei de poluani depete
normativele CMA de poluani;
g) implementare a descoperirilor tiinifice, inveniilor, propunerilor de raionalizare, de noi sisteme
tehnologice, substane i materiale, precum i aplicare a utilajului tehnologic i a altor obiecte, substane i
materiale de import neconforme cu reglementrile naionale privind protecia aerului atmosferic
35

i nenzestrate cu certificate de calitate a produciei i cu mijloace tehnice de control al emisiilor de


poluani;
h)neexecutarea prescriptiilor obligatorii a autoritatilor abilitate cu control de stat in domeniul protectiei a
aerului atmosferic
Caz de aplicare a masurilor de constringere cu caracter contraventional:
Articolul 146. Nefolosirea instalaiilor pentru purificarea de poluani i controlul emisiilor n atmosfer,
pentru epurarea apelor uzate
Nefolosirea instalaiilor, utilajului, aparatajului prevzute pentru purificarea de poluani i controlul
emisiilor n atmosfer, pentru epurarea apelor uzate ce se evacueaz n obiectivele acvatice i pentru
controlul calitii lor, precum i nclcarea regulilor i instruciunilor de exploatare a instalaiilor indicate se
sancioneaz cu amend de la 10 la 20 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu amend de la
200 la 400 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice cu sau fr privarea, n ambele cazuri, de
dreptul de a desfura o anumit activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
Articolul 147. Depirea normativelor gradului admisibil de aciune duntoare asupra mediului i
emisia de poluani fr autorizaie
Depirea normativelor gradului admisibil de degajare a substanelor poluante, de aciune radiologic,
fizic i biologic asupra mediului, emisia de poluani n atmosfer fr autorizaia autoritii publice
abilitate, cnd obinerea unei astfel de autorizaii este necesar conform legislaiei,
se sancioneaz cu amend de la 10 la 20 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu amend
de la 100 la 300 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice cu sau fr privarea, n ambele cazuri,
de dreptul de a desfura o anumit activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
Articolul 148. nclcarea regimului i modului de utilizare a hidrocarburilor halogenate care
distrug stratul de ozon (1) Fabricarea sau punerea n circulaie comercial a aerosolilor sau a
extinctoarelor portabile ce conin substane chimice care distrug stratul de ozon se sancioneaz cu
amend de la 20 la 30 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu amend de la 200 la 300 de
uniti convenionale aplicat persoanei juridice. (2) Utilizarea substanelor chimice care distrug stratul de
ozon la fabricarea de aerosoli, de noi sisteme industriale de rcire, de uniti mobile de climatizare, precum
i de produse de sterilizare, utilizarea lor n orice alte domenii noi n care, anterior, nu au fost utilizate
se sancioneaz cu amend de la 20 la 30 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu amend de
la 200 la 300 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice. (3) Utilizarea substanelor chimice care
distrug stratul de ozon la fabricarea de panouri izolante i de ambalaje confecionate din expandate
organice, flexibile ori semirigide se sancioneaz cu amend de la 10 la 20 de uniti convenionale
aplicat persoanei fizice, cu amend de la 100 la 200 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice.
(4) Utilizarea i punerea n circulaie comercial a agenilor de curire i a solvenilor ce conin una sau
mai multe substane chimice care distrug stratul de ozon, cu excepia tetraclorurii de carbon n cazul cnd
este utilizat ca solvent n procesele de clorurare n sistem nchis ori ca solvent n procesele n care, din
considerente de ordin tehnic, nu poate fi substituit cu o alt substan, inofensiv pentru stratul de ozon,
se sancioneaz cu amend de la 10 la 20 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu amend de
la 100 la 200 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice. (5) nclcarea regulilor de utilizare a
bromurii de metil n agricultur se sancioneaz cu amend de la 10 la 20 de uniti convenionale
aplicat persoanei fizice, cu amend de la 100 la 200 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice.
(6) Utilizarea, stocarea i transportul containerelor cu substane chimice care distrug stratul de ozon
neetichetate cu inscripia "Conine substane care distrug stratul de ozon" se sancioneaz cu amend de
la 25 la 35 de uniti convenionale. (7) Refuzul importatorilor, exportatorilor i al persoanelor care pun n
circulaie comercial substane, produse i echipamente ce conin substane care distrug stratul de ozon de a
prezenta la control autoritilor abilitate cu acest drept documentele prevzute de legislaia privind folosirea
acestor substane
se sancioneaz cu amend de la 15 la 25 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu amend
de la 150 la 250 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice cu sau fr privarea, n ambele cazuri,
de dreptul de a desfura o anumit activitate pe un termen de la 3 la 6 luni.
Articolul 149. Poluarea mediului cu cauzarea de prejudicii
Poluarea mediului (aerului atmosferic, a bazinelor acvatice de suprafa i subterane, a terenurilor) cu
deeuri industriale, de construcie sau menajere, cu ape menajere, cu emisii de poluani ce au cauzat
36

prejudicii se sancioneaz cu amend de la 40 la 60 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu


amend de la 350 la 500 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice cu sau fr privarea, n ambele
cazuri, de dreptul de a desfura o anumit activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
Articolul 150. Nendeplinirea obligaiilor de nregistrare n actele de bord a operaiunilorcu substane i
amestecuri nocive. Nendeplinirea obligaiilor, prevzute de legislaia n vigoare, privind nregistrarea n
actele de bord ale unei nave a operaiunilor cu substane nocive pentru sntatea omului, pentru flora i
fauna acvatic ori cu amestecuri ce conin astfel de substane peste normele stabilite, nscrierea n actele de
bord a unor falsuri referitoare la astfel de operaiuni se sancioneaz cu amend de la 10 la 20 de uniti
convenionale.
Articolul 151. nclcarea regulilor de testare tehnic i ecologic
nclcarea regulilor de testare tehnic i ecologic a vehiculelor terestre, a navelor i aeronavelor prin
testare necalitativ ce a avut ca urmare depirea normelor admisibile de emisie a poluanilor sau defecte
tehnice se sancioneaz cu amend de la 40 la 50 de uniti convenionale aplicat persoanei fizice, cu
amend de la 250 la 350 de uniti convenionale aplicat persoanei cu funcie de rspundere, cu amend de
la 100 la 200 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice.
Articolul 152. Darea n exploatare a vehiculelor terestre, a navelor i aeronavelor care depesc
normativele admise de emisiea poluanilor i de emitere a zgomotului
Darea n exploatare a vehiculelor terestre, a navelor i aeronavelor care depesc normativele admise de
emisie a poluanilor i de emitere a zgomotului n timpul funcionrii
se sancioneaz cu amend de la 20 la 30 de uniti convenionale aplicat persoanei cu funcie de
rspundere, cu amend de la 200 la 300 de uniti convenionale aplicat persoanei juridice.
Articolul 153. Exploatarea vehiculelor terestre, a navelor i aeronavelor care depesc normativele
admise de emisie a poluanilor i de emitere a zgomotului
Obiectul nemijlocit al acestei componente de contraventii il constituie totalitatea de relatii ce asigura
protectia aerului atmosferic. Latura obiectiva se manifesta prin actiuni sau inactiuni contraventionale ce se
caracterizeaza prin 1)depasirea normativelor gradului admisibil de degajare a substantelor poluante, de
actiunea fizica si biologica asupra mediului; 2)emisia de poluanti in atmosfera fara autorizatie;
3)nefolosirea instalatiilor, utilajului, prevazut pentru purificarea de poluanti si controlul emisiilor in
atmosfera; 4)utilizarea substantelor chimice care distrug stratul de ozon; 5)incalcarea regulilor de testare
tehnica si ecologica a vehiculelor; 6)neindeplinirea obligatiilor de inregistrare a substantelor nocive ce pot
polua aerul atmosferic. Toate componentele sunt formale
Caz de aplicare a masurilor de constringere cu caracter penal:
Articolul 230. Poluarea aerului
Poluarea aerului cu depirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei n atmosfer a poluanilor sau a
nclcrii regulilor de exploatare, sau a neutilizrii utilajului, aparatajului, instalaiilor de purificare i
control al emisiilor n atmosfer, dac aceasta a cauzat daune n proporii considerabile mediului,
regnului animal sau vegetal, sntii populaiei ori a provocat decesul persoanei,
se pedepsete cu amend n mrime de la 300 la 800 uniti convenionale sau cu nchisoare de pn la 5
ani, iar persoana juridic se pedepsete cu amend n mrime de la 1.000 la 3.000 uniti convenionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumit activitate.
obiectul nemijlocit sunt relatiile ce asigura protectia aerului atmosferic. Latura obiectiva se manifesta prin
actiuni sau inactiuni criminale ce se caracterizeaza prin poluarea aerului a)cu depasirea normelor stabilite;
b)ca urmarea a emisie in atmosfera a poluantilor; c)ca urmare a incalcarii regulilor de exploatare a
utilajului de purificare si control al emisiilor in atmosfera; d)ca urmare a neutilizarii utilajului de purificare
si control al emisiilor in atmosfera. Infractiunea se considera consumata daca in urma savarsirii actiunilor
sau inactiunilor criminale s-au cauzat daune 1)in proportii considerabile mediului; 2)regnului animal;
3)regnului vegetal; 4)sanatatii populatiei; 5)a provocat decesul persoanei
SUBIECTUL II:Administrarea de stat a fondului funciar.Regimul juridic al terenurilor cu destinatie
agricola(1.1)Definiti notiunea de control privind protectia terenurilor.
Statul n persoana autoritilor administraiei publice locale are obligaia s asigure folosirea raional i
suficient a terenurilor, precum i protecia acestora indiferent de destinaia lor.
CONTROLUL privind folosirii i protecia terenurilor repezinta activitatea autoritatilor administartiei
publice locale ce consta n asigurarea respectrii de ctre toate organele de stat i cele obteti, de ctre
37

ntreprinderile, instituiile i organizaiile agricole de stat, cooperatiste obteti, precum i de ntreprinderile


mixte, persoanele fizice i juridice strine, a cerinelor legislaiei funciare n scopul folosirii eficiente i
proteciei cuvenite a terenurilor.Controlul de stat asupra folosirii i proteciei terenurilor l exercit
Guvernul i autoritile administraiei publice locale. Dispoziiile autoritilor administraiei publice
locale i ale organelor de stat mputernicite s exercite controlul asupra folosirii i proteciei terenurilor,
emise n limitele competenei lor, snt obligatorii pentru toi deintorii de terenuri. Dispoziiile
autoritilor administraiei publice locale i ale organelor de ocrotire a naturii n problemele folosirii i
proteciei terenurilor n limitele competenei lor snt obligatorii pentru toi deintorii de terenuri.
Monitoringul fondului funciar reprezint un sistem de supraveghere i prognoz a strii fondului funciar
pentru evidena schimbrilor, pentru aprecierea acestor schimbri, pentru prentmpinarea urmrilor
proceselor i tendinelor negative. Structura, coninutul i modul de realizare a monitoringului snt stabilite
de legislaie, inndu-se seama de condiiile zonale.
Deosebim :- protectie calitativa a terenurilor agricole
1)protectia terenurilor agricole contra eroziunilor cauzate de ape si de vant;
2)protectia terenurilor contra poluarii cu deseuri industriale, cu substante chimice, biologice, radioactive,
produse petroliere, gunoi menajer si de productie, ape reziduale precum si contra altor procese ce duc la
degradarea solului (38 Legea 1515);
3)decopertarea stratului fertil al solului in procesul efectuarii lucrarilor de constructie si a altor lucrari
legate de protectia solului;
4)ameliorarea terenurilor este o masura de protectie calitativa;
5)conservarea terenurilor agricole (mentinerea starii si neadmiterea schimbarii destinatiei); 6)protectia
ecologica a terenurilor. Ameliorarea se efectueaza in conformitate cu Legea c privire la ameliorarea
terenurilor degradate prin impadurire (ameliorare agro-silvica).
protectia calitativa a terenurilor. In conformitata cu legislatia ecologica in vigoare, toti detinatorii de
terenuri sunt obligati sa protejeze stratul fertil al solului, sunt obligati sa ia masuri de prevenire si
combatere a eroziunilor si a alunecarilor de teren.
protectie cantitativa a terenurilor cuprind:
1)
obligatia de a folosi toate terenurile agricole in scopul cresterii productiei agricole;
2)
obligatia de a respecta principiul prioritatii terenurilor cu destinatie agricola;
3)
obligatia de a respecta regulile cu privire la schimbarea destinatiei terenului;
4)
obligatia de a reintroduce in circuitul agricol terenurile ce pot fi valorificate pentru productia
agricola;
5)
obligatia de a supraveghea procedura de scoatere a terenurilor agricole din circuitul agricol.
(1.2)Relatati despre sistemul organelor administrarii de stat in domeniul protectectiei si folosirii
terenurilor
Se deosebesc 2 categorii de organe: --organe de competenta general si --organe de competenta speciala.
Organele de competenta generala sunt Guvernul, Parlamentul, Organele administratiei publice locale.
Organe de competenta speciala: Ministerul agriculturii si industriei alimentare; Ministerul Sanatatii;
Ministerul Transporturilor; Ministerul de Interne; Ministerul Apararii; Ministerul Mediului; Inspectoratul
Ecologic de Stat; Agentia Relatii Funciare si Cadastru; Organele Cadastrale Teritoriale.
Una din functiile Administratiei Publice este schimbarea destinatiei terenurilor. Schimbarea destinatiei
terenurilor poate fi efectuata prin hotarare de Guvern (daca bonitatea terenului este mai mica de 40 puncte,
atunci schimbarea destinatiei se efectueaza de catre APL nivel I si II la cererea proprietarului; daca
bonitatea solului este mai mare de 40 puncte prin hotarare de Guvern; se interzice schimbarea destinatiei
agricole a terenurilor cu calitate superioara (a)bonitatea de peste 60 puncte; b)irigate; c)atribuite institutiilor
stiintifice in scopuri de cercetare; d)este interzisa schimbarea destinatiei terenurilor destinate ocrotirii
naturii, ocrotirii sanatatii, monumentelor istorico-culturale; e)atribuite trupelor de graniceri, MAI, SIS.
Totodata legislatia funciara determina si procedura de schimbare a modului de folosire a terenurilor.
Aceasta tine de competenta APL. Principiul prioritatii terenurilor cu destinatie agricola de calitate
superioara din terenuri cu destinatia pasuni si fanete se poate schimba in plantatii multianuale si arabile;
invers nu.
De competena Guvernului in:-- aprobarea perimetrului localitilor urbane;-- elaborarea msurilor de
protecie a terenurilor i organizarea realizrii lor;-- inerea cadastrului funciar i organizarea
38

reglementrii regimului proprietii funciare pe teritoriul republicii;-- aprobarea cadastrului funciar


annual-- stabilirea modului de ncasare a impozitelor funciare i a altor pli;-- stabilirea i schimbarea
destinaiei terenurilor, la propunerea consiliilor unitilor administrativ-teritoriale de nivelul nti sau,
respectiv, de nivelul al doilea, n temeiul cererii proprietarului-- schimbarea categoriei terenurilor cu
destinaie special;-- elaborarea programelor, schemelor, proiectelor i planurilor de reglementare a
regimului proprietii funciare n republic i asigurarea realizrii lor;-- elaborarea unei metodici unice
de evaluare a terenurilor;-- organizarea controlului asupra folosirii i proteciei terenurilor;
aprobarea hotarelor unitilor administrativ-teritoriale n baza propunerilor consiliilor raionale sau
municipale;-- determinarea listei ntreprinderilor, instituiilor i organizaiilor ale cror terenuri rmn n
proprietatea statului i prezentarea acesteia spre aprobare Parlamentului;-- aprobarea suprafeelor de vii i
livezi supuse casrii n baza propunerilor comitetelor executive raionale sau primriilor municipale.
Articolul 9. Competena consiliilor raionale i municipale
De competena consiliilor raionale i municipale in: exercitarea controlului asupra folosirii i proteciei
terenurilor;-- stabilirea impozitelor funciare i altor pli, ncasarea lor;-- stabilirea i schimbarea
perimetrului intravilanului localitilor i soluionarea litigiilor privind perimetrele;-- inerea cadastrului
funciar al raionului i municipiului, organizarea reglementrii regimului proprietii funciare;-- elaborarea
programelor, schemelor, proiectelor i planurilor de reglementare a regimului proprietii funciare pe
teritoriul raionului i municipiului i asigurarea realizrii lor;-- repartizarea i retragerea terenurilor, n
modul stabilit de lege;-- stabilirea suprafeelor care rmn n proprietatea statului n limita raionului i
municipiului;-- schimbarea destinaiei terenurilor agricole cu gradul de evaluare a fertilitii naturale mai
mic de 40, n cazul trecerii acestora n fondul silvic, la propunerea consiliilor unitilor administrativteritoriale de nivelul nti, n temeiul cererii proprietarului-- autentificarea drepturilor deintorilor de
terenuri-- privarea deintorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor n conformitate cu legislaia
n vigoare;-- determinarea i repartizarea terenurilor pentru construcii;==elaborarea propunerilor privind
hotarele unitilor administrativ-teritoriale pentru a fi aprobate de Guvern.
Articolul 10. Competena consiliilor steti (comunale)i oreneti
De competena consiliilor steti (comunale) i oreneti in:
atribuirea terenurilor i nstrinarea lor fr schimbarea destinaiei acestora, n modul stabilit de lege;
autentificarea drepturilor deintorilor de terenuri, n modul stabilit de lege;
asigurarea perceperii impozitului funciar;
exercitarea controlului de stat asupra folosirii i proteciei terenurilor;
inerea cadastrului funciar n teritoriul din subordine;
privarea de drepturi a deintorilor de terenuri n condiiile prevzute de lege;
determinarea i atribuirea terenurilor pentru construcii i amplasarea lor, n conformitate cu legea;
soluionarea litigiilor funciare n limitele competenei lor;
organizarea evalurii terenurilor conform metodicii unice, elaborate de Guvern;
stabilirea suprafeelor care rmn n proprietatea statului n limita teritoriilor satelor (comunelor);
elaborarea propunerilor viznd aprobarea de ctre consiliul raional i municipal a perimetrelor
localitilor steti;
prezentarea propunerilor de schimbare a destinaiei terenurilor agricole n temeiul cererii proprietarului.
(1.3)Recomandati temuirile juridice de aparitie si incetare a dreptului de proprietate asupra terenurilor
cu destinatie agricola.Temeiurile juridice de aparitie a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu
destinatie agricola sunt:
- legea (care trebuie sa fie elaborata, adoptata si sanctionata de organele puterii de stat; publicata in MO)
actul administrativ (corespunderea conditiilor de fond si de forma);
contractul (v/c, donatie, schimb; obiect licit, determinat, consimtamant valid, scris, autentificat,
inregistrat la Oficiul Cadastral si la Cadastrul terenurilor agricole);
- hotararea instantei de judecata (intemeiata si legala; definitiva; irevocabila); Decizia instanei
judectoreti competente servete ca temei pentru eliberarea documentelor ce legalizeaz dreptul de
proprietate, de posesiune i de beneficiere funciar, inclusiv n condiii de arend.
- mostenirea.
Dreptul asupra terenului se stinge n cazurile:
1) renunrii benevole a deintorului la teren;
39

2) nstrinrii terenului de ctre proprietar;


3) retragerii terenului pentru nevoile statului i societii;
4) retragerii terenului n cazul i n modul stabilit n articolul 25 din prezentul Cod;
Articolul 25. Modul de retragere a terenurilor din dreptul de posesiune i de beneficiere
n cazul cnd deintorul cu titlu de posesiune sau de folosin nu utilizeaz terenul n scopul n care i s-a
atribuit, autoritatea administraiei publice locale respectiv, la cererea proprietarului, va dispune aplicarea
sanciunilor contravenionale prevzute de lege i l va soma n scris, stabilind termenul, s-i ndeplineasc
obligaiile.
n cazul n care deintorul nu-i ndeplinete obligaiile n termenul stabilit (nu mai mare de doi ani) el
va pierde dreptul de posesiune sau de folosin a terenului prin decizia instanei judectoreti la cererea
proprietarului funciar.
Hotrrea privind stingerea dreptului de folosin a terenului n cazurile prevzute de alineatul nti al
articolului 18 din prezentul Cod o adopt administraia ntreprinderii, instituiei, organizaiei respective.
n cazul stingerii dreptului de posesiune sau de folosin funciar autoritatea administraiei publice locale
respectiv, cu participarea prilor interesate, adopt o hotrre privitoare la eliberarea de compensaie
deintorilor pentru cheltuielile legate de ameliorarea terenurilor sau de repararea de ctre acetia a
daunelor pricinuite de ei prin folosirea lor neraional.
5) decedrii proprietarului;
6) neachitrii sistematice a impozitului funciar n termenul stabilit de lege;
7) expirrii termenului pentru care a fost dat n folosin terenul;
8) ncetrii activitii ntreprinderii, instituiei, organizaiei;
9) ncetrii raporturilor de munc, n virtutea crora a fost repartizat lotul auxiliar, dac legislaia nu
prevede altfel;
10) nerespectrii condiiilor contractului de arend;
11) exploatrii terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la poluarea lor chimic,
radioactiv i de alt natur, la nrutirea situaiei ecologice;
12) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la nmltinire, la salinizare secundar i la
apariia focarelor de eroziune prin irigare.
Punctele 3), 4), 6), 11) i 12) ale prezentului articol nu se extind asupra dreptului de proprietate a
ceteanului asupra terenului destinat construirii casei de locuit, anexelor gospodreti i a celui ocupat de
grdini personale.
Apariia temeiurilor de stingere a dreptului de proprietate, posesiune sau folosin funciar nu priveaz pe
deintorii de terenuri, inclusiv pe arenda, de dreptul de a strnge recolta i nu scutete de plata
impozitelor, de obligaia de a pstra calitatea solului.
Documentele ce confirm drepturile deintorilor de teren snt:
- titlul de autentificare a dreptului deintorului de teren, eliberat de autoritile administraiei publice
locale n cazul atribuirii de ctre acestea a terenurilor proprietate public a unitilor administrativteritoriale sau de ctre Agenia de Stat Relaii Funciare i Cadastru n cazul atribuirii de ctre stat a
terenurilor proprietate public a statului,
- certificatul de motenire,
- contractul de vnzare-cumprare, contractul de donaie, contractul de schimb, contractul de arend i
altele.
Forma titlului de autentificare a dreptului deintorului de teren se stabilete de Guvern.
Drepturile de proprietate i alte drepturi patrimoniale asupra terenului se nregistreaz n conformitate cu
legislaia.
Test 13
Subiect I:REGIMUL JURIDIC DE FOLOSIRE A FONDULUI FORESTIER 1.1. Definiti notiunea de
padure ca obiect de utilizare si protectie. Identificati componenta fondului forestierDefiniia naional
a pdurii element al landaftului geografic, unitate funcional a biosferei, compus din comunitatea
vegetaiei forestiere (n care domin arborii i arbutii), pturii vii, animalelor i microorganismelor, care
n dezvoltarea lor biologic snt interdependente i acioneaz asupra habitatului lor. Sunt considerate
pduri terenurile acoperite cu vegetaie forestier cu o suprafa de peste 0,25 ha. Consistena minim a
arborilor i arbutilor pentru ca terenurile cu vegetaie forestier s fie considerate pduri constituie nivelul
40

operaional de 30%. Consistena respectiv este stabilit doar pentru arborii i arbutii care au potenialul
natural de a atinge nlimea de minim 5 m la maturitate.
Terenurile din fondul forestier cuprind:a) terenuri pentru mpdurire: terenuri destinate rempduririi;
terenuri destinate mpduririi;b) terenuri afectate gospodriei silvice;c) terenuri neproductive: mlatini,
stncrii, pante abrupte, alunecri de teren, soloneuri etc.d)terenuri din fondul forestier care sunt transmise
temporar prin acte juridice in folosinta persoanelor juridice pentru instalatii electrice, de comunicare.
Raportarea terenurilor la fondul forestier se face pe baza amenajamentelor silvice sau a Cadastrului funciar
n conformitate cu legislaia.Nu toate plantatiile forestiere si vegetatia forestiera este amplasata pe
terenurile din fondul forestier; astfel, vegetatia forestiera din perimetrul localitatilor urbane are regim
juridic de teren din intravilan; vegetatia forestiera de-a lungul cailor de comunicatie este amplasata pe
terenurile destinate transportului, iar fasiile de protectie a raurilor si bazinelor acvatice sunt amplasate pe
terenurile din fondul apelor, iar fasiile de protectie a solului sunt amplasate pe terenurile cu destinatie
agricola.
1.2Determinati formele, subiectii, obiectele si continutul dreptului de folosinta a fondului forestier
Articolul 3. Proprietatea asupra terenurilor Terenurile n Republica Moldova pot fi n proprietate public i
privat. Statul ocrotete n egal msur ambele tipuri de proprietate. Raporturile de proprietate asupra
pmntului se stabilesc de legislaie.
Articolul 4. Deintorii de terenuri
Prin deintori de terenuri se neleg titularii dreptului de proprietate, de posesiune, de beneficiere funciar.
Deintorii de terenuri cu titlu de proprietate privat pot fi ceteni ai Republicii Moldova i investitorii
strini, n conformitate cu legislaia. Deintorii de terenuri cu orice titlu snt protejai de stat.
Nu se admite restituirea terenurilor fotilor proprietari i urmailor lor. Acestora li se pot atribui terenuri n
proprietate n condiiile prevzute de prezentul Cod.
Obiectele relaiilor funciare -Obiecte ale relaiilor funciare snt: sectoarele de teren, cotele de teren i
drepturile asupra lor. Sectoarele de teren se caracterizeaz prin suprafa, amplasament, hotare, au statut
juridic i alte caracteristici, specificate n documentaia nregistrrii de stat a dreptului asupra pmntului.
Sectoarele de teren i obiectele aferente acestora (solul, bazinele de ap nchise, pdurile, plantaiile
multianuale, cldirile, construciile, edificiile etc.), strmutarea crora este imposibil fr a cauza pierderi
directe destinaiei lor, constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile i indivizibile. Se consider divizibile sectoarele de teren care pot fi
mprite n poriuni fr a le schimba destinaia, fr a nclca normele antiincendiare, sanitare, ecologice,
agrotehnice i urbanistice, fiecare poriune formnd dup divizare un teren de sine stttor.
n cazurile prevzute de lege sectorul de teren poate fi considerat indivizibil.
Cotele de teren ale sectorului de teren aflat n folosin comun de asemenea constituie obiecte ale relaiilor
funciare. Cotele de teren au expresie cantitativ i descriere, cuprinznd indicaii privind destinaia i
categoria de folosin. Cotele de teren n natur nu se delimiteaz.
Articolul 27. Drepturile proprietarilor funciari
Proprietarii funciari au dreptul:
s gospodreasc de sine stttor terenul;
s fie proprietarii produciei obinute i a veniturilor din realizarea ei;
s foloseasc n modul stabilit de lege zcmintele, pdurile, apele i alte bogii ale pmntului;
s construiasc n modul stabilit de lege case, cldiri de producie, edificii cu destinaie social-cultural i
cu alt destinaie;
s dea terenul sau o parte din el n folosin prin arend sau sub alt form;
s primeasc, n caz de retragere a terenului pentru nevoile statului i a societii, compensarea deplin a
cheltuielilor i pierderilor, inclusiv a avantajului ratat;
s lase ca motenire terenul i s-l nstrineze n conformitate cu legea.
Articolul 28. Drepturile posesorilor i ale beneficiarilor funciari
Posesorii i beneficiarii au dreptul: ==s foloseasc terenurile potrivit condiiilor de atribuire;
==s fie proprietarii produciei obinute; ==s foloseasc n modul stabilit de lege zcmintele, pdurile,
apele i alte bogii ale pmntului; ==s primeasc, n caz de stingere a dreptului de posesiune sau
beneficiere, compensarea cheltuielilor legate de ameliorarea terenului.
Articolul 29. Obligaiile deintorilor de terenuri
41

Deintorii de terenuri snt obligai: ==s foloseasc terenurile n conformitate cu destinaia lor; ==s
respecte, conform recomandrilor agrotehnice, condiiile de exploatare a terenurilor, structura
asolamentelor, s nu admit folosirea abuziv a ngrmintelor chimice i a preparatelor de
fitosanitrie;==s achite la timp impozitul funciar i alte pli pentru folosirea terenurilor; ==s ia msuri
de prevenire i combatere a eroziunilor, a compactrii solului, a alunecrilor de teren, a salinizrii sau
nmltinirii secundare, s asigure att obinerea unei producii calitative, ct i protecia solului i sporirea
fertilitii lui; ==s respecte drepturile altor deintori de terenuri; ==s pstreze bornele de hotar i
punctele reelei geodezice de stat din teren; ==s respecte proiectul de organizare a teritoriului; ==s
prezinte la timp autoritilor administraiei publice locale informaiile stabilite prin legislaie, privitoare la
starea i folosirea terenului.
Articolul 30. Aprarea drepturilor deintorilor de terenuri
Amestecul din partea organelor i organizaiilor de stat, economice i de alt natur n activitatea
deintorilor de terenuri este interzis, cu excepia cazurilor n care ultimii ncalc legislaia.
Drepturile nclcate ale deintorilor de terenuri urmeaz s fie restabilite, iar daunele pricinuite prin
nclcarea drepturilor s fie reparate integral.
Articolul 31. Neadmiterea aciunilor negative asupra terenurilor agricole, asupra pdurilor i altor terenuri
din afara hotarelor terenurilor atribuite n proprietate, posesiune i n folosin
Proprietarii funciari, ntreprinderile, instituiile, organizaiile, ali posesori i beneficiari, care exploateaz
bogii minerale sau efectueaz alte lucrri cu aciune negativ asupra terenurilor agricole, pdurilor i altor
terenuri situate n afara hotarelor terenurilor atribuite lor snt obligai s prevad i s ia msuri pentru
neadmiterea aciunilor negative.
Articolul 32. Protecia patrimoniului
Monumentele istorice, vestigiile i obiectele arheologice, tezaurele care se vor descoperi la faa locului sau
n subsol se afl sub protecia legii.
Deintorii de terenuri pe care snt situate astfel de obiecte snt obligai s asigure integritatea lor, iar n caz
de necesitate s permit efectuarea lucrrilor de cercetare sau conservare i s aduc faptul acesta la
cunotina autoritilor administraiei publice locale.
Proprietarii terenurilor vor fi despgubii cu teren echivalent sau n bani pentru daunele suferite i
terenurile retrase n domeniul public.
Articolul 33. Descopertarea stratului fertil
Titularii obiectelor de investiii de producie amplasate pe terenuri agricole i silvice snt obligai s ia
msuri, prealabile executrii construciei obiectelor, de descopertare a stratului de sol fertil de pe
suprafeele amplasamentelor aprobate, pe care s-l depoziteze i s-l niveleze pe terenuri neproductive sau
slab productive indicate de organele agricole sau silvice, n vederea punerii n valoare sau ameliorrii
acestor terenuri.
Depozitarea stratului fertil pe alte terenuri se face numai cu acordul proprietarilor acestora fr plat pentru
sporul de valoare astfel obinut i fr despgubiri pentru perioada de nefolosire a terenurilor.
Se interzice descopertarea stratului fertil n scopuri comerciale.
Articolul 34. Plata pentru folosirea terenului i nlesnirile la ncasarea acestei pli
Plata pentru folosirea terenului se ncaseaz anual sub form de impozit funciar sau plat de arend,
stabilite n dependen de calitatea i amplasarea terenului pe baza documentelor de evaluare funciar.
Impozitul funciar i nlesnirile la plata impozitului funciar snt stabilite n Codul fiscal al Republicii
Moldova. Plata pentru folosirea terenurilor pe care se efectueaz lucrri de exploatare a zcmintelor de
substane minerale utile se ncaseaz sub form de impozit funciar conform legii.
Articolul 35. Folosirea plilor pentru terenuri
Plile pentru terenuri se ncaseaz la bugetele respective ale autoritilor administraiei publice locale i se
centralizeaz parial n bugetul republican. Ele snt alocate, n primul rnd, pentru reglementarea regimului
proprietii funciare i protecia pmnturilor, pentru mbuntirea calitii lor, pentru stimularea material
a deintorilor de terenuri care efectueaz aceste lucrri i pentru amenajarea teritoriului.
1.3. Argumentati cazurile de aplicare a masurilor de constringere cu caracter penal, contraventional si
civil pentru nerespectarea legislatiei silvice
CODUL PENAL PREVEDE URMATOARELE INFRACTIUNI ECOLOGICE FORESTIERE:
Articolul 231. Taierea ilegala a vegetatiei forestiere
42

Taierea ilegala a arborilor si arbustilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale
protejate de stat, savrsita:
a) de persoane responsabile de protectia si paza vegetatiei forestiere;
b) n proportii ce depasesc 500 de unitati conventionale,
se pedepseste cu amenda n marime de la 500 la 1000 unitati conventionale sau cu munca neremunerata n
folosul comunitatii de la 180 la 240 de ore, sau cu nchisoare de pna la 3 ani, n toate cazurile cu (sau fara)
privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate pe un termen de pna la
3 ani, iar persoana juridica se
pedepseste cu amenda n marime de la 1000 la 3000 unitati conventionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumita activitate.
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
(1) Distrugerea sau deteriorarea n proportii mari a masivelor forestiere n urma folosirii imprudente a
focului sau a unor surse de pericol sporit
se pedepseste cu amenda n marime de la 200 la 600 unitati conventionale sau cu munca neremunerata n
folosul comunitatii de la 120 la 240 de ore, sau cu nchisoare de pna la 3 ani, iar persoana juridica se
pedepseste cu amenda n marime de la 1000 la 3000 unitati conventionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumita activitate.
(2) Distrugerea sau deteriorarea intentionata n proportii ce depasesc 500 de unitati
conventionale a masivelor forestiere prin incendiere
se pedepseste cu amenda de la 300 la 1000 unitati conventionale sau cu munca
neremunerata n folosul comunitatii de la 180 la 240 de ore, sau cu nchisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana
juridica se pedepseste cu amenda n marime de la 3000 la 6000 unitati conventionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumita activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Codul Silvic prevede expres urmatoarele contraventii din domeniul silvic:
Articolul 84. Tipurile de contravenii silvice
Contravenii silvice snt considerate:
a) tierea ilicit i vtmarea arborilor i arbutilor pn la gradul de ncetare a creterii lor;
b) vtmarea ilicit a arborilor i arbutilor care nu ntrerupe creterea lor;
c) nimicirea i vtmarea pdurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii neglijente a focului;
d) nclcarea regulilor de aprare mpotriva incendiilor i regulilor sanitare n pdure;
e) distrugerea i vtmarea culturilor silvice, arboreturilor tinere provenite prin
regenerare natural, seminiului natural i preexistent de pe terenurile destinate rempduririi;
f) distrugerea i vtmarea puieilor i butailor din pepiniere i plantaii silvice;
g) nclcarea termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier sau neonorarea obligaiunilor de
aducere a terenurilor n stare util de folosire;
h) nclcarea modului i a termenelor de mpdurire a parchetelor exploatate i a terenurilor
nempdurite din fondul forestier;
i) folosirea neautorizat a terenurilor din fondul forestier pentru defriare, construcia de cldiri
administrative, depozite i alte obiecte;
j) colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor incluse n Cartea Roie a
Republicii Moldova i n anexele la Convenia privind comerul internaional cu specii slbatice de faun i
flor pe cale de dispariie (CITES);
[Art.84 lit.j) n redacia LP131-XVIII din 23.12.09, MO23-24/12.02.10 art.35]
k) recoltarea neautorizat a ierbii i punatul ilicit al vitelor pe terenurile din fondul forestier;
l) folosina special neautorizat a obiectelor regnului animal i regnului vegetal;
[Art.84 lit.l) n redacia LP131-XVIII din 23.12.09, MO23-24/12.02.10 art.35]
m) nclcarea modului stabilit de tiere, colectare i transport al masei lemnoase;
n) distrugerea i deteriorarea semnelor de restricie, indicatoarelor de amenajament silvic i
bornelor silvice, obiectelor de agitaie i informaie vizual, ngrdirilor de interdicie i a construciilor
din locurile de agrement;
o) distrugerea i deteriorarea fneelor i punilor de pe terenurile din fondul forestier;
p) distrugerea i deteriorarea canalelor de desecare, sistemelor de drenaj, drumurilor i instalaiilor
inginereti de pe terenurile din fondul forestier;
43

q) distrugerea i deteriorarea muuroaielor de furnici;


r) amplasarea neautorizat a stupilor i a priscilor pe terenurile din fondul forestier sau
nerespectarea prescripiilor din biletul silvic n cazul amplasrii lor;
s) decopertarea i distrugerea neautorizat a litierei, pturii vii i a stratului de sol fertil pentru a le
folosi n alte scopuri dect cele silvice;
t) poluarea fondului forestier cu deeuri i reziduuri de construcie, menajere i de alt natur;
u) circulaia i parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe terenurile
din fondul forestier, n afara drumurilor publice i n locuri interzise;
v) nimicirea faunei de pdure,cu excepia speciilor de carantin.
Articolul 85. Rspunderea pentru nclcarea legislaiei silvice
(1) Pentru nclcarea legislaiei silvice persoanele fizice i juridice snt trase la rspundere n
conformitate cu legislaia.
(2) Cuantumul despgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin contravenii silvice se stabilete conform
tarifelor prevzute n anexele nr.1-15 la prezentul cod. Repararea prejudiciului se face n conformitate cu
legislaia.
(3) n cazul nclcrii de ctre beneficiarii forestieri a Regulilor de eliberare a lemnului pe picior n
pduri, cuantumul despgubirilor pentru prejudiciul cauzat se calculeaz conform anexei nr.16 la prezentul
cod. Repararea prejudiciului se face n conformitate cu legislaia.
(4) Sumele prejudiciului cauzat prin nclcarea legislaiei silvice se restituie deintorului de terenuri din
fondul forestier.
CODUL CONTRAVENTIONAL ENUMERA URMATOARELE CONTRAVENTII SILVICE:
Articolul 121. Efectuarea unor exploatri forestiere contrar scopurilor sau cerinelor prevzute de legislaie
Articolul 122. Tierea ilegal sau vtmarea arborilor i arbutilor
Articolul 123. Distrugerea i vtmarea culturilor silvice, a arboretului tnr provenit prin regenerare
natural, a
seminiului natural i preexistent
Articolul 124. Distrugerea i vtmarea puieilor i butailor din pepiniere i plantaii silvice
Articolul 125. nclcarea modului i a termenelor de mpdurire a parchetelor exploatate i a terenurilor
nempdurite
Articolul 126. Distrugerea sau deteriorarea intenionat a fneelor, punilor, anurilor de desecare din
pduri, a
sistemelor de drenaj, a drumurilor i a instalaiilor inginereti de pe terenurile fondului forestier
Articolul 127. nclcarea regulilor de folosire a obiectelor fondului forestier
Instanele de judecat, la judecarea pricinilor civile cu privire la recuperarea prejudiciilor cauzate datorit
nclcrii legislaiei ecologice, urmeaz s stabileasc cu certitudine prezena tuturor elementelor eseniale
i suficiente pentru angajarea rspunderii civile delictuale.
Astfel, condiiile generale, necesare pentru antrenarea rspunderii delictuale, snt: prejudiciul, fapta ilicit,
raportul cauzal dintre fapt i prejudiciu i vinovia.
Lipsa unei din aceste condiii, potrivit regulii generale, exclude rspunderea delictual, cu excepia
cazurilor prevzute expres de lege, cnd rspunderea delictual se poate angaja i n lipsa unei sau altei
condiii. n cazurile prevzute de art. 1402 Cod civil, rspunderea delictual se antreneaz n lipsa
caracterului ilicit al faptei.
Se atenioneaz c, pentru antrenarea rspunderii delictuale, este necesar ca ntre fapta ilicit i prejudiciu
s existe un raport cauzal. Raportul cauzal este i condiia n funcie de care se determin mrimea
despgubirii. Se repar numai prejudiciul care este o consecin direct a faptei ilicite.
Totodat, se menioneaz c, n funcie de posibilitatea evalurii, deosebim prejudiciul moral i prejudiciul
patrimonial. Prejudiciul moral se compenseaz numai n cazurile prevzute de lege. Spre exemplu: n cazul
prejudiciului adus sntii ca urmare a consumului de ap din sistemele de alimentare cu ap potabil, n
afar de acoperirea prejudiciului material, Legea cu privire la apa potabil nr. 272 din 10.02.1999 prevede
i repararea prejudiciului moral de ctre persoana vinovat.
Potrivit regulii generale, pentru angajarea rspunderii delictuale, este necesar vinovia autorului faptei
ilicite. Nu ntotdeauna aceeai persoan ntrunete calitatea de autor al faptei ilicite i cea de debitor n
obligaia delictual. Astfel, n cazul n care paguba material a fost pricinuit de ctre un minor, prejudiciul
44

cauzat mediului nconjurtor se repar de prini (adoptatori), tutori, instituiile de nvmnt, de educaie,
curative sub a cror supraveghere se afl minorul, dac nu demonstreaz c prejudiciul s-a produs nu din
vina lor (art. 1406, art. 1407 CC); potrivit prevederilor art. 1410 Cod civil, persoanele a cror activitate este
legat de un izvor de pericol sporit pentru lumea nconjurtoare (exploatarea vehiculelor, a instalaiilor,
mecanismelor, a substanelor explozibile, efectuarea lucrrilor de construcii etc.) au obligaia s repare
prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dac nu demonstreaz c prejudiciul se datoreaz unei fore
majore (cu excepia cazurilor n care dauna a survenit ca urmare a exploatrii navelor aeriene) sau din
intenia persoanei vtmate.
SubiectuII:ADMINISTRAREA DE STAT SI GESTIONAREA FONDULUI FUNCIAR. REGIMUL
JURIDIC AL TERENURILOR CU DESTINATIE AGRICOLA1.1.Definiti notiunea administrarii de
stat si gestionarii fondului funciar si identitificati functiile organelor administrarii publice in domeniul
nominalizat Atribuiile statului n relaiile funciare
Funcia de atribuire i de nstrinare a terenurilor, de autentificare a dreptului deintorilor de terenuri o au
numai organele administraiei de stat.
Statul sprijin material, financiar i organizatoric dezvoltarea eficient a tuturor formelor de gospodrire
agricol, tehnologizarea agriculturii n sensul mbuntirii lucrrii i valorificrii terenului cu reducerea
corespunztoare a pierderilor i deeurilor poluante, efectuarea studiilor de impact ecologic, economic i
social care s fundamenteze deciziile de promovare a noilor investiii n agricultur, msurile de protecie a
terenului ca fundament al dezvoltrii durabile a gospodriilor, asigur folosirea economicoas a terenurilor
i restrngerea suprafeelor ocupate de construcii, garanteaz dreptul de proprietate i celelalte drepturi ale
deintorilor de terenuri.
Autoritile administraiei publice locale constituie comisii funciare din consilieri ai consiliilor locale,
specialiti ai organelor de stat pentru reglementarea regimului proprietii funciare i ai organelor de
privatizare reprezentani ai ntreprinderilor agricole i din locuitori ai unitii administrativ-teritoriale
respective. Funciile acestor comisii se stabilesc n regulamentul elaborat de Guvern.
Articolul 8. Competena Guvernului De competena Guvernului in:
aprobarea perimetrului localitilor urbane;
elaborarea msurilor de protecie a terenurilor i organizarea realizrii lor;
inerea cadastrului funciar i organizarea reglementrii regimului proprietii funciare pe teritoriul
republicii;
aprobarea cadastrului funciar anual;
stabilirea modului de ncasare a impozitelor funciare i a altor pli;
stabilirea i schimbarea destinaiei terenurilor, la propunerea consiliilor unitilor administrativ-teritoriale
de nivelul nti sau, respectiv, de nivelul al doilea, n temeiul cererii proprietarului;
schimbarea categoriei terenurilor cu destinaie special;
elaborarea programelor, schemelor, proiectelor i planurilor de reglementare a regimului proprietii
funciare n republic i asigurarea realizrii lor;
elaborarea unei metodici unice de evaluare a terenurilor;
organizarea controlului asupra folosirii i proteciei terenurilor;
aprobarea hotarelor unitilor administrativ-teritoriale n baza propunerilor consiliilor raionale sau
municipale;
determinarea listei ntreprinderilor, instituiilor i organizaiilor ale cror terenuri rmn n proprietatea
statului i prezentarea acesteia spre aprobare Parlamentului;
aprobarea suprafeelor de vii i livezi supuse casrii n baza propunerilor comitetelor executive raionale sau
primriilor municipale.
Articolul 9. Competena consiliilor raionale i municipale
De competena consiliilor raionale i municipale in: g
exercitarea controlului asupra folosirii i proteciei terenurilor;
stabilirea impozitelor funciare i altor pli, ncasarea lor;
stabilirea i schimbarea perimetrului intravilanului localitilor i soluionarea litigiilor privind perimetrele;
inerea cadastrului funciar al raionului i municipiului, organizarea reglementrii regimului proprietii
funciare; elaborarea programelor, schemelor, proiectelor i planurilor de reglementare a regimului
proprietii funciare pe teritoriul raionului i municipiului i asigurarea realizrii lor;
45

repartizarea i retragerea terenurilor, n modul stabilit de lege;


stabilirea suprafeelor care rmn n proprietatea statului n limita raionului i municipiului;
schimbarea destinaiei terenurilor agricole cu gradul de evaluare a fertilitii naturale mai mic de 40, n
cazul trecerii acestora n fondul silvic, la propunerea consiliilor unitilor administrativ-teritoriale de
nivelul nti, n temeiul cererii proprietarului;
autentificarea drepturilor deintorilor de terenuri;
privarea deintorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor n conformitate cu legislaia n vigoare;
determinarea i repartizarea terenurilor pentru construcii;
elaborarea propunerilor privind hotarele unitilor administrativ-teritoriale pentru a fi aprobate de Guvern.
Articolul 10. Competena consiliilor steti (comunale) i oreneti
De competena consiliilor steti (comunale) i oreneti in:
atribuirea terenurilor i nstrinarea lor fr schimbarea destinaiei acestora, n modul stabilit de lege;
autentificarea drepturilor deintorilor de terenuri, n modul stabilit de lege;
asigurarea perceperii impozitului funciar;
exercitarea controlului de stat asupra folosirii i proteciei terenurilor;
inerea cadastrului funciar n teritoriul din subordine;
privarea de drepturi a deintorilor de terenuri n condiiile prevzute de lege;
determinarea i atribuirea terenurilor pentru construcii i amplasarea lor, n conformitate cu legea;
soluionarea litigiilor funciare n limitele competenei lor;
organizarea evalurii terenurilor conform metodicii unice, elaborate de Guvern;
stabilirea suprafeelor care rmn n proprietatea statului n limita teritoriilor satelor (comunelor);
elaborarea propunerilor viznd aprobarea de ctre consiliul raional i municipal a perimetrelor localitilor
steti;
prezentarea propunerilor de schimbare a destinaiei terenurilor agricole n temeiul cererii proprietarului.
1.2Clasificati terenurile agricole ce formeaza fondul agrar
Fondul agrar terenurile cu destinatie agricola. Legislatia funciara a RM nu contine o notiune ampla si
certa a terenurior cu destinatie agricola. Cu toate acestea, CF prevede ca terenurile cu destinatie agricola se
repartizeaza pentru organizarea productiei agricole si agroindustriale. Terenurile cu destinatie agricola sunt
suprafetele de teren atribuite diferitor subiecti de profil agricol ce sunt folosite permanent sub forma de
cota de teren sau sector de teren precum si suprafetele atribuite temporar pentru productia agricola din
cadrul altor categorii de terenuri.
Se considera ca terenurile cu destinatie agricola pot fi clasificate in 3 grupe: folosite nemijlocit pentru
cultivarea culturilor agricole (cresterea productiei agricole sezoniere si anuale) terenurile arabile si cele
ocupate de plantatii multianuale; terenurile fara de care procesul de crestere a productiei agricole nu este
posibil depozite agricole, instalatii agrotehnice, drumuri tehnologice si de acces, inclusiv constructii
pentru deservirea tehnicii agricole;
terenurile neproductive rapele, bolovanisurile, care pot fi ameliorate prin lucrari agroindustriale pentru
productia agricola. In literatura juridica de specialitate terenurile agricole sunt determinate ca fiind un
mijloc principal de productie ce formeaza o categorie distincta de bunuri care au fost formate pe parcursul
evolutiei pamantului fara interventie umana, calitatea principala a carora este bonitatea si se caracterizeaza
prin urmatoarele particularitati: 1)terenurile agricole sunt un produs al naturii (din acest punct de vedere
terenurile agricole se clasifica in 2 categorii terenuri agricole de calitate superioara; altele decat acestea;
Cele de calitate superioara sunt cu bonitatea mai mare de 60p, terenurile irigate, terenurile atribuite in
scopuri experimentale institutiilor stiintifice de profil. Terenurile agricole sunt limitate ca suprafata in
sensul dimensiunilor lor naturale. De aceea aceste categorii de terenuri sunt protejate in mod special prin
legislatie. De altfel exista principiul prioritatii terenurilor cu destinatie agricola fata de toate celelalte
categorii de terenuri
1.3Recomandati metode si proceduri privind scoaterea terenurilor agricole din circuitul agricol
Articolul 74. Retragerea temporar a unor terenuri din circuitul agricol sau silvic
Retragerea temporar a unor terenuri din circuitul agricol sau silvic pentru executarea unor lucrri de
prospeciuni geologice, de instalare a unor linii de telecomunicaii, de transport electric sau conducte de
gaz, apeducte i alte instalaii similare se aprob de autoritile administraiei publice locale cu acordul
deintorilor de terenuri.
46

n caz de necesitate a lichidrii urmrilor avariilor i a executrii lucrrilor de urgen pentru ntreinerea
obiectivelor, prevzute la alineatul 1 al prezentului articol, ocuparea terenurilor respective se face cu
acordul deintorilor de terenuri, iar n caz dac acetia refuz cu autorizaia autoritilor administraiei
publice locale. n toate cazurile deintorii de terenuri au dreptul la despgubiri.
Organele i unitile care beneficiaz retragerea temporar din circuitul agricol sau silvic a unor terenuri
snt obligate s ia msurile necesare ca aceste terenuri s fie rencadrate n circuitul agricol i silvic la
expirarea termenului aprobat. n vederea proteciei terenurilor agricole de calitate superioar se interzice
retragerea acestora din circuitul agricol, utilizarea lor n alte scopuri dect cele
agricole, desfurarea pe aceste terenuri a operaiunilor tehnologice i de alt natur ce conduc la
degradarea solului, cu excepia cazurilor cnd snt repartizate pentru construcia obiectivelor liniare
(drumuri, linii de telecomunicaii i de transport electric, conducte), obiectivelor de exploatare mineral a
petrolului i gazelor i a construciilor de producie necesare pentru exploatarea acestora.
Retragerea terenurilor agricole de calitate superioar din circuitul agricol pentru necesitile de stat i
publice se face numai n cazuri excepionale, prin hotrre a Guvernului. Pierderile din producia agricol i
silvic, pricinuite de retragerea din circuitul agricol i silvic sau de darea n folosin provizorie a
terenurilor agricole i silvice, n alte scopuri dect producia agricol i silvic, precum i limitarea
drepturilor deintorilor de terenuri, de nrutirea calitii solurilor ca urmare a efectelor negative de
ntreprinderi, instituii i organizaii sau a folosirii lor n alte scopuri, se repar la bugetul de stat i se
cheltuiesc pentru restabilirea i valorificarea terenurilor sau sporirea fertilitii lor. Compensarea acestor
pierderi se face paralel cu repararea pagubelor. Pierderile menionate se repar integral conform
normativelor, stabilite de Guvern. Pierderile din producia agricol le repar ntreprinderile, instituiile i
organizaiile agricole de stat, cooperatiste i obteti dac ele i-au amplasat construciile pe terenuri
irigabile i desecate atribuite lor, pe terenuri cu plantaii multianuale, pe terenuri arabile sau pe alte terenuri
cu bonitate de peste 40 de puncte.
Coninutul documentaiei , pentru obinerea aprobrii de scoatere din circuitul agricol al terenurilor
situate n extravilanCererea pentru aprobarea scoaterii din circuitul agricol, din partea beneficiarului sau
a proprietarului, dup caz;Extrasul de Carte Funciara pentru informare;
Copia Actului de Proprietate sau a altui act de deinere valabil ncheiat (de exemplu : Contract de
Concesiune, Arenda, nchiriere), nsoit de acordul proprietarului;
Documentaia Cadastrala;Certificatul de Urbanism, nsoit de Planul de Situaie i de Planul de ncadrare
n Zona; Planul de Situaie va evindenia suprafaa propusa pentru scoaterea din circuitul agricol;
Documentaia pentru ncadrarea terenului n clase de calitate;Expertiza de evaluare a terenurilor efectuata
de evaluatori atestai de Ministerul Agriculturii, Pdurilor i Dezvoltrii Rurale;Copii ale documentelor de
plata a taxelor de protecie la Fondul de ameliorare a fondului funciar, virate n conturile Ministerului
Agriculturii, Pdurilor i Dezvoltrii Rurale i Ageniei Naionale de Cadastru i Publicitate
Imobiliara;Avizul de principiu favorabil al consiliului local pentru extinderea intravilanului;Avizul
Administraiei Naionale a Imbuntirilor Funciare;Avizul Direciei consolidarea proprietii, reforma
structurilor de exploatare i conservarea solurilor si/sau Direciei generale implementare politici sectoriale
i de piaa;Memoriul tehnic al lucrrii, n care se descrie obiectivul de investiiei. Coninutul documentaiei,
pentru obinerea aprobrii de scoatere din circuit, a terenurilor situate n intravilan
Cererea pentru aprobarea scoaterii din circuitul agricol, din partea beneficiarului sau a
proprietarului, dup caz;
Extrasul de Carte Funciara pentru informare i Copia Actului de proprietate sau alt act de deinere valabil
ncheiat (de exemplu : Contract de Concesiune, Arenda, nchiriere), nsoit de acordul proprietarului;
Documentaia Cadastrala;Certificatul de Urbanism ( se ia de la Primrie ), nsoit de Planul de
ncadrare n Zona i de Planul de Situaie n care se evideniaz suprafeele solicitate pentru scoaterea din
circuitul agricol;Avizul Administraiei Naionale a Imbunatirilor Funciare.
POLITICA STATULUI RM IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI
1.1Definiti functiile ecologice ale statului si a dreptului
Executivul:1. Controlul ecologic2. Licentierea3. Reglementare tehnic4. Expertiza ecologica5. Certificarea
6. Standardizarea7. Identificare ecologica ()8. Ducerea evidentei cadastrale
Judecatoresc: aplicarea raspunderii in cazul incalcarii legislatiei ecologice
Legislativ: Influenta dreptului asupra relatiilor sociale ce tin de interactiunea omului cu sfera ecologicului
47

este indreptata spre asigurarea prin metodele de reglementare juridica si a protectiei juridice a unui mediu
sanatos pentru om si pentru alte organisme vii.
1.2Principiile dreptului ecologic
Acordarea prioritatii omului, garantarea conditiilor ecologice favorabile pentru viata, munca, odihna
Practicarea activitatilor economice bazindu-se pe interesele supreme ale ecologiei==folosirea rationala a
resurselor naturale, potentialului mediului==imperativitatea reproducerii resurselor naturale.
inadmisibilitatea survenirii consecintelor negative ireversibile pentru natura/om==respectarea cu strictete a
cadrului normativ. atragerea obligatorie a rapsunderii in cazul constatarii incalcarilor
publicitatea, popularizarea importantei relatiilor ecologicecolanborarea statului cu ONG-urile ,
cetateniiasisenta internationala in materie ecologicalicentierea unor genuri de activitate ce au impact asupra
ecologieionerozitatea folosintei resurselor ecologice
1.3Continutul principiului poluatorul plateste
Test nr14
Subiectu I:REPTUL DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR
1.1Identificati categoriile de terenuri proprietate publica
1) De proprietate public snt terenurile cu drept de proprietate al statului sau al unitilor administrativteritoriale, dreptul de posesiune, de folosin i de dispoziie asupra crora ine de competena Guvernului
sau a autoritilor administraiei publice locale.
(2) Proprietatea public asupra terenurilor poate fi: a) de interes naional, regim de drept n care
proprietatea aparine statului (proprietate public a statului); b) de interes local, regim de drept n care
proprietatea aparine satului (comunei), oraului (municipiului), raionului, unitii teritoriale autonome
Gguzia (proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale) (3) Din domeniul public al statului, al
raionului, al unitii teritoriale autonome Gguzia, al oraului (municipiului), al satului (comunei), dup
cum snt de interes naional sau local, fac parte terenurile determinate de lege, precum i terenurile care,
prin natura lor, snt de uz sau de interes public. (4) Terenurile care snt n proprietatea statului sau a
unitilor administrativ-teritoriale i care nu fac parte din domeniului public aparin domeniului privat al
statului sau domeniului privat al unitii administrativ-teritoriale.
Terenurile din domeniul public i cel privatal statului
(1) De domeniul public al statului in:
a) terenurile institutelor i staiunilor de cercetri tiinifice, ale unitilor de nvmnt agricol i silvic,
destinate cercetrilor, producerii de semine i de material sditor din categoriile biologice, precum i
obinerii animalelor de ras;b) terenurile fondului silvic proprietate public a statului; terenurile fondului
apelor proprietate public a statului, inclusiv terenurile obiectivelor acvatice de suprafa situate pe
teritoriul a dou sau mai multor raioane, ori situate pe teritoriul unui singur raion i destinate proteciei
sistemului energetic, necesitilor domeniului transporturilor i ale altor servicii de stat; terenurile
obiectivelor acvatice de frontier; terenurile declarate arii naturale protejate de stat; terenurile staiunilor
balneare de importan naional; terenurile zonelor de protecie a apelor i zonelor sanitare, conform
datelor din cadastrele respective;c) terenurile aferente cldirilor n care i desfoar activitatea
ministerele, alte autoriti ale administraiei publice centrale, instituiile subordonate lor;
d) terenurile ocupate de drumurile naionale, de cile ferate i de zonele lor de protecie, terenurile ocupate
de conductele naionale i internaionale de transport al gazelor, de alte reele de transport proprietate
public a statului;e) terenurile destinate ocrotirii naturii, inclusiv ariile naturale protejate de stat, ocrotirii
sntii, activitii recreative i terenurile de valoare istorico-cultural (rezervaiile istorico-culturale,
parcurile memoriale, monumentele arheologice i arhitecturale etc.) care snt de interes public naional;
f) terenurile destinate necesitilor de aprare, necesitilor trupelor de grniceri i trupelor de interne;
g) alte terenuri utilizate pentru asigurarea securitii statului.
(2) De domeniul privat al statului in terenurile aferente ntreprinderilor de stat, alte terenuri care aparin
statului conform cadastrului funciar sau terenurile dobndite de stat, dac nu fac parte din domeniul public.
Articolul 5.Terenurile din domeniul public i cel privat al unitilor administrativ-teritoriale
(1) De domeniul public al satului (comunei), oraului (municipiului) in:
a) terenurile aferente cldirilor n care i desfoar activitatea primria, instituiile publice de interes
local, cum ar fi: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile, instituiile de educaie i de
nvmnt etc.;b) terenurile mpdurite, cu excepia celor prevzute la art.4 alin.(1) lit.b), fiile forestiere,
48

terenurile destinate reinerii apei, terenurile zonelor de protecie a apelor i zonelor sanitare, terenurile
destinate msurilor antierozionale, coridoarelor ecologice i altor scopuri de protecie a mediului;
c) terenurile aferente obiectivelor de menire social-cultural proprietate public a unitilor administrativteritoriale, terenurile ocupate de piee, strzi, pasaje, terenurile folosite pentru cile de comunicaie,
terenurile ocupate de parcuri, grdini publice, scuaruri, terenurile folosite pentru cimitire i pentru alte
necesiti ale gospodriei comunale locale;d) terenurile destinate transportului rutier, feroviar, naval, aerian,
transportului prin conducte, liniilor de telecomunicaii, liniilor de transport de energie electric,
exploatrilor miniere i altor necesiti industriale ale autoritilor administraiei publice locale, cu excepia
celor prevzute la art.4 alin.(1) lit.d); e) terenurile zonelor verzi;f) terenurile ocupate de obiective acvatice
artificiale, cu excepia celor prevzute la art.4 alin.(1) lit. b), precum i a celor aflate n proprietate privat.
(2) De domeniul public al raionului, unitii teritoriale autonome Gguzia in: a) terenurile aferente
cldirilor n care i desfoar activitatea consiliul raional i aparatul lui, administraia unitii teritoriale
autonome Gguzia, instituiile publice de interes raional, instituiile publice ale Gguziei, cum ar fi:
biblioteci, muzee, spitale etc.;b) drumurile de interes raional;c) alte terenuri de interes raional.
(3) De domeniul privat al satului (comunei), oraului (municipiului) in:
a) terenurile neprivatizate aferente obiectivelor privatizate sau private, inclusiv cele aferente construciilor
nefinalizate, precum i terenurile aferente obiectivelor din fondul de imobile nelocuibile date n locaiune
(arend) dac nu fac parte din domeniul public; b) terenurile neprivatizate aferente cldirilor i altor
construcii date n proprietate privat n contul cotelor valorice, conform legislaiei cu privire la privatizare;
c) terenurile aferente ntreprinderilor municipale dac nu fac parte din domeniul public;
d) loturile neprivatizate ale ntovririlor pomicole; e) terenurile fondului de rezerv dac nu fac parte
din domeniul public; f) alte terenuri dobndite de unitatea administrativ-teritorial dac nu snt destinate
uzului public.
(4) Atribuirea terenurilor proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale n gestiunea economic a
ntreprinderilor municipale, nstrinarea, concesionarea, arendarea sau locaiunea terenurilor proprietate
public a unitilor administrativ-teritoriale se efectueaz n condiiile legii.
1.2Determinati particularitatile continutului dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Regimul juridic al terenurilor din domeniul public
(1) Terenurile din domeniul public snt inalienabile, insesizabile i imprescriptibile, dup cum urmeaz:
a) nu pot fi nstrinate, ci pot fi date numai n administrare, n concesiune, n arend sau n locaiune n
condiiile legii;b) nu pot fi supuse executrii silite; asupra lor nu se pot constitui garanii reale;
c) nu pot fi dobndite de teri prin uzucapiune.
(2) Actele juridice ncheiate cu nclcarea alin.(1) snt lovite de nulitate absolut.
(3) Terenurile din domeniul public pot fi trecute n domeniul privat doar n condiiile legii.
(4) Dreptul de proprietate asupra terenurilor din domeniul privat al statului sau al unitii administrativteritoriale este supus regimului de drept comun dac legea nu prevede altfel. (5) Terenurile din domeniul
public pot fi date, dup caz, n administrare ministerelor, altor autoriti ale administraiei publice centrale,
autoritilor administraiei publice locale, instituiilor publice, ntreprinderilor de stat sau municipale. Darea
n administrare se efectueaz, dup caz, prin hotrre de Guvern, prin decizie a consiliului raional, a
Adunrii Populare a unitii teritoriale autonome Gguzia, a consiliului orenesc (municipal), stesc
(comunal). (6) Concesionarea, arendarea i locaiunea terenurilor din domeniul public se fac, dup caz, prin
hotrre de Guvern, decizie a consiliului autoritii administraiei publice locale de nivelul nti sau al
doilea. (7) Concesionarea, arendarea i locaiunea terenurilor se fac prin licitaie public. Pot fi ncheiate
ontracte directe doar cu proprietarii construciilor amplasate legal pe teren pn la intrarea n vigoare a
prezentei legi. Contractul de locaiune va cuprinde n mod obligatoriu clauze care s asigure exploatarea
terenului n locaiune potrivit specificului acestuia. (8) Statul sau, dup caz, unitatea administrativteritorial poate atribui terenuri n folosin persoanelor juridice cu scop nelucrativ care desfoar
activitate de binefacere sau de utilitate public, n conformitate cu legislaia.
Dreptul de proprietate funciara reprezinta o institutie juridica complexa care cuprinde o totalitate de norme
juridice ce reglementeaza relatiile care apar in legatura cu posesia, folosinta si dispozitia asupra unor cote
de teren sau sectoare de teren. De asemenea dreptul de proprietate funciara este caracterizat ca fiind un
drept real, subiectiv, prin intermediul caruia proprietarul unei cote de teren sau sector de teren isi exercita
dreptul de posesiune funciara, dreptul de folosinta funciara si/sau dreptul de dispozitie funciara. In
49

conformitate cu Constitutia RM, Codul funciar, terenurile in RM pot fi in proprietate publica si in


proprietate privata. Dreptul de proprietate publica asupra terenurilor este exercitat de catre statul RM si
organele administratiei publice locale; delimitarea terenurilor proprietate publica a statului si proprietate
publica a unitatilor administrativ teritoriale este determinata de legea privind terenurile proprietate publica
si delimitarea lor. Este de mentionat faptul ca actul normativ nominalizat determina si delimiteaza
domeniul public si domeniul privat atat a statului cat si a unitatilor administrativ teritoriale. Dreptul de
proprietate privata asupra terenurilor este exercitat de catre persoanele fizice si juridice, apatrizi, cetateni
straini, care detin un act ce confirma dreptul de proprietate funciara si este inregistrat in cadastrul bunurilor
imobile, cadastrul funciar si registrul detinatorilor de terenuri. Obiectele dreptului de proprietate funciara
sunt terenurile care formeaza fondul funciar al RM; toate categoriile de terenuri indiferent de tipul de
proprietate si destinatia lor constituie fondul funciar al RM. In dependenta de destinatia lor principala
terenurile se clasifica dupa cum urmeaza: Terenuri cu destinatie agricola: terenuri arabile, terenuri cu
plantatii multianuale; pasuni si fanete. Terenuri din intravilanul localitatilor: terenurile transportului auto
local; terenuri atribuite pentru pietile publice si cele agricole; terenuri atribuite pentru spatiile verzi in scop
de agrement si recreere; terenurile menite pentru constructia caselor de locuit, retelelor ingineresti,
gospodariilor comunale, constructiilor social-culturale, retelelor de canalizare. Terenurile destinate
industriei, transportului, telecomunicatiilor, alta destinatie speciala: terenurile atribuite pentru exploatarea
zacamintelor minerale utile; terenurile transportului auto national, transportului feroviar, transportului
naval, transportului aerian; terenurile atribuite organizatiilor TV si radio, telefonie fixa si telefonie mobila;
terenurile atribuite MAI, MApararii, Trupelor de graniceri, SIS. Terenurile destinate ocrotirii naturii,
ocrotirii sanatatii: terenurile atribuite pentru rezervatiile naturale, rezervatiile stiintifice, ariile protejate de
stat; terenurile atribuite institutiilor medicale, terenurile pe care sunt amplasate sanatoriile si statiunile
balneo-climaterice. Terenurile din fondul silvic (forestier): terenurile impadurite; terenurile destinate
impaduririi si reimpaduririi; terenurile degradate care urmeaza a fi ameliorate prin impadurire; alte
categorii de terenuri incluse in amenajamentul silvic. Terenurile din fondul apelor: terenurile care constituie
fundul bazinelor acvatice; albiile raurilor si bazinelor acvatice; zonele de protectie a raurilor si bazinelor
acvatice. Terenurile din fondul de rezerva: art 12.1 Din fondul de rezerva fac parte toate categoriile de
terenuri care nu au fost atribuite cu dreptul de posesie, folosinta funciara sau in legatura cu care s-a stins
dreptul de folosinta sau beneficiere funciara. Subiectii sunt detinatorii de terenuri care poseda, folosesc si
dispun in conformitate cu legislatia in vigoare de cote de teren sau sectoare de teren. Analizand legislatia
funciara, putem spune ca exista cateva categorii de subiecti ce detin dreptul de proprietate funciara si
anume: statul RM poseda, foloseste si dispune de urmatoarele categorii de terenuri: a)terenuri cu destinatie
agricola; lista acestora este aprobata prin hotarare de Parlament; b)terenuri destinate industriei,
transportului auto national, naval, feroviar, aerian, destinate telecomunicatiilor; c)terenurile atribuite
ministerelor si organizatiilor de stat; d)terenurile din fondul apelor proprietate publica a statului;
e)terenurile din fondul forestier, proprietate publica a statului; f)terenuri monumente istorico-culturale si
ale naturii de valoare nationala; g)terenurile ocupate de spatiile verzi de-a lungul cailor de comunicatie.
Unitatile administrativ-teritoriale poseda, folosesc si dispun de urmatoarele categorii de terenuri:
a)terenurile cu destinatie agricola din intravilanul localitatilor; b)terenurile ocupate de constructii pentru
constructia caselor de locuit individuale; c)terenuri ocupate de gospodaria comunala; d)retelele ingineresti,
de canalizare; e)terenurile ocupate de spatiile verzi; f)terenuri din fondul forestier proprietate publica a
unitatilor administrativ-teritoriale; g)terenuri din fondul apelor proprietate publica a unitatilor
administrativ-teritoriale; h)terenuri din fond de rezerva. Delimitarea fondurilor stat/unitate administrativ
teritoriale se face de Guvern in favoarea autoritatilor administrativ-teritoriale si de consiliile locale in
favoarea Guvernului. Persoanele fizice si juridice ale RM pot detine: terenuri cu destinatie agricola;
terenurile destinate constructiei caselor de locuit individuale si anexelor gospodaresti, inclusiv terenurile
aferente acestora (limite: localitati urbane: 0.04-0.07 ha; localitati rurale: 0.08-0.12; de la reguli sunt
exceptii); terenurile din fondul forestier; terenuri din fondul apelor. Cetatenii straini, apatrizii pot dobandi
dreptul de proprietate asupra terenurilor destinate constructiilor. Art. 6 din legea cu privire la pretul
normativ si modul de e/v a pamantului. Temeiurile juridice de aparitie a dreptului de proprietate funciara
sunt faptele, evenimentele care dau nastere, modifica si sting raporturile juridice aparute intre subiecti in
legatura cu posesia, folosinta, dispozitia asupra unei cote de teren sau sector de teren. Temeiuri: actul
normativ; actul administrativ individual; contractul translativ de proprietate; hotararea instantei de
50

judecata; mostenirea. Actele care confirma dreptul de proprietate funciara: titlul detinatorului de teren cu
drept de proprietate (proprietatea statului eliberat de Relatia Agentiei Funciare si Cadastru); contractul de
vanzare-cumparare; contractul de donatie; contractul de schimb (toate se incheie in scris); certificatul de
mostenitor. Temeiurile juridice de incetare a drepturilor funciare sunt: decesul proprietarului; desfiintarea
persoanei juridice; calamitatile naturale; exproprierea pentru cauza de utilitate publica; hotararea instantei
de judecata;
1.3Determinati procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publicaArticolul 5. Utilitatea publica
(1) Se considera de utilitate publica lucrarile privind:
a) prospectiunile si explorarile geologice; b) extractia si prelucrarea substantelor minerale utile;c)
instalatiile pentru producerea de energie electrica; d) caile de comunicatii si cladirile aferente lor,
trasarea,alinierea si largirea strazilor; e) sistemele de telecomunicatii, de termoficare si de canalizare, de
alimentare cu energie electrica, cu apa si cu gaze; f) instalatiile pentru protectia mediului;
g) indiguirile si regularizarile de riuri, lacurile de acumular pentru surse de apa si atenuarea viiturilor;
h) statiile hidrometeorologice, seismice si sistemele de avertizare si de prevenire a fenomenelor
naturale periculoase si de avertizare a populatiei; i) combaterea eroziunii de adincime, sistemele de
irigare si desecare; j) terenurile necesare constructiei de locuinte din fondul de stat, edificiilor de
invatamint, sanatate, cultura, sport, de protectie siasistenta sociala si altor obiective sociale care fac
parte din proprietatea publica, precum si constructiei de sedii pentru
administratia publica, pentru autoritatile judecatoresti, ambasadele, consulatele, reprezentantele tarilor
straine si organismelor internationale; k) terenurile pentru organizarea gradinilor publice si cimitirelor,
pentru acumularea si inmormintarea deseurilor; l) reconstructia centrelor urbane, zonelor locative si
industriale,a ansamblurilor arhitectonice existente, conform planurilor urbanisticeale localitatii aprobate, in
conditiile legii, de consiliul local; m) salvarea, protejarea si punerea in valoare a monumentelor,
ansamblurilor si siturilor istorice, precum si a parcurilor nationale, rezervatiilor naturale si a
monumentelor naturii; n) prevenirea dezastrelor naturale: cutremure, inundatii, alunecari si prabusiri de
terenuri, alte fenomene naturale periculoase; o) apararea tarii, ordinea publica si securitatea nationala;
p) salvarea si protejarea valorilor cultural-artistice si istorice de o importanta exceptionala pentru
sentimentele nationale ale poporului, precum si a celor care atesta statalitatea tarii; q) salvarea, protejarea
si asigurarea reproducerii speciilor de plante, de animale, tuturor reprezentantilor naturii vii, aflate pe cale
de disparitie. (2) Utilitatea publica se declara pentru lucrari de interes national sau de interes local.(3)
Sint de utilitate publica de interes national lucrarile care raspund obiectivelor si interesului intregii
societati sau ale majoritatii ei. (4) Sint de utilitate publica de interes local lucrarile care
raspund obiectivelor si interesului unei localitati, ale unui grup de localitati din cadrul unei unitati
administrativ-teritoriale.
Articolul 3. Expropriatul
Expropriat, in sensul prezentei legi, este proprietarul sau titularul de alte drepturi reale asupra
obiectului exproprierii.
Articolul 4. Expropriatorul
Expropriator, in sensul prezentei legi, este statul pentru lucrarile de interes national si pentru lucrarile de
interes local, prin organele lui abilitate sau prin persoane special desemnate conform legii. Procedura are
loc in urmatoarele etape:

Declararea utilitatii publice

Cercetarea prealabila
Declararea utilitatii publice se face numai dupa efectuarea unei cercetari prealabile si numai in cazul in
care exista toate conditiile pentru expropriere, prevazute de lege.

Publicitatea declararii utilitatii publice


Actul de declarare a utilitatii publice de interes national si de interes local se aduce la cunostinta publica
prin afisare la sediulconsiliului local in a carui raza este situat obiectul exproprierii si prin publicare in
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Inaintarea propunerii de expropriere


Inaintarea intimpinarii impotriva propunerii de expropriere (o face potentialul expropriat expune
propriile exigente vis--vis de expropriere) Intimpinarile vor fi solutionate in termen de 30 de zile de
catre o comisie constituita prin hotarire a Guvernului pentru lucrarile de interes national si prin decizie a
51

consiliului local pentru lucrarile de interes local sau prin decizie a consiliilor locale respective pentru
lucrarile de interes comun.

Solutionarea intimpinarilor

Dispozitiile de procedura
(1) In cazul in care partile nu ajung la un acord asupra exproprierii in modul stabilit la art.9-12,
exproprierea pentru cauza de utilitate publica nu poate fi facuta decit prin hotarire judecatoreasca cu
dreapta si prealabila despagubire. (2) Pentru cazurile de expropriere in scopul asigurarii apararii tarii,
ordinii publice si securitatii nationale, procedurile de expropriere mentionate la capitolele II-IV se fac
in regim secret ca sa nu se divulge informatiile si, in felul acesta, sa nu se aduca prejudicii
potentialului de aparare al tarii, ordinii publice si securitatii nationale. (3) Expropriatorul este in drept
sa renunte la expropriere, inclusive in cazul hotaririi definitive a instantei de judecata privitoare la
despagubire daca aceasta din urma nu s-a efectuat. Expropriatul, inacest caz, are dreptul sa ceara
despagubirea prejudiciului cauzat.
Articolul 21. Proceduri speciale de expropriere
(1) Cu derogare de la procedurile mentionate in prezenta lege, incaz de urgenta, de asediu si de
razboi, exproprierea se face in mod expres conform procedurilor stabilite de legislatie. (2) In caz de
executare imediata a unor lucrari ce tin de apararea tarii, ordinea publica si securitatea nationala si in caz
de calamitati naturale, expropriatorul poate intra in posesiunea obiectului exproprierii nemijlocit
dupa ce a platit despagubirea. (3) In cazul in care nu este de acord cu suma despagubirii,
expropriatul poate intenta o actiune in instanta de judecata, conformprocedurii prevazute.
Subiectul IIReglementarea juridica a controlului
(1.1)definiti si clasificati tipurile de controale ecologice
Tipurile de control ecologic reprezinta multitudinea de actiuni, organizatorice, tactice si procedural de
drept, grupate in modalitati clasificate de analiza a situatiei de mediu, effectuate de catre persoane cu
functie de raspundere/agentul constatator in scopul prevenirii, constatarii si deferirii responsabilitatii
persoanelor fizice si juridice, in dependent de situatia si circumstantele cazului concret, intru respectarea
stricta a cerintelor actelor legislative-normative ecologice in teritoriul sabordonat.
Drept actiuni de control ecologic permanent sunt considerate:

Controlul frontal(in complex) programat al activitatii agntului economic in vederea respectarii


adecvate a prevederilor si cerintelor actelor legislative-normative ecologice

Control programat al unui sector sau a unor sectoare aparte a agentului

Control periodic programat anual,semestrial,trimestrial,luna in functie de caz)

Controlulu automonitoringului(autoanalizeisi rezultatele ei) la unitatea economica, a planurilor si


masurilor ecologice ale acesteia intru evitarea poluarii mediului(departamental)

Controlul pe compartimente de mediu sau integral


In functie de obiectivele controlului, tipurile de control se clasifica, dupa cum urmeaza
a)
Control de elaborare a conformarii-reprezintacontrolulu in cadrul caruia se analizeaza modul de
conformare(de adaptare, de supunere cerintelor unui act legislative-normativ a unitatilor econmice
,inclusive a celor care desfasoara activitatii supuse autarizarii de mediu si care isi automonitorizeaza
activitatile de protective a mediului
b)
Controlul general consta in examinarea situatiei ecologice a obiectului inspectat cu initierea
monitorizarii calitatii mediului
c)
Control general de autorizare reprezinta analiza obligatory a activitatii de mediu a unitatilor
economice ce tine de afectarea mediului din momentul reactualizarii autorizatiei de mediu
d)
Control tematic consta in analiza tematica a activitatilor economice si a actiunilor de supraveghere a
legislatiei si altor acte normative de mediu , prezentind un tip specific desfasurat in scopul informarii
autoritatii central de mediu, ale altor autoritati central si locale, publicului privind situatia ecologica a
anumiti factori de mediu , precum si a unor sectoare de activitate inspectorala.
e)
Control de urmarire este tipul de control al nmodului de executare de catre persoanele fizice si
juridice a unui compartiment prescris in cadrul actiunilor de control anterior sau de revenire la analiza
activitatii unor sectoare din cadrul unui obiect supus anterior controlului, care coincide cu scopul
controlului
52

f)
Control diagnostical este un tip special de analiza a situatiei ecologice, in cadrul caruia se stabilesc
cirumstantele si cauzele neexecutarii de catre persoanele fizice si juridice a actiunilor de protective a
mediului, nereglementate direct in legislatie si in autorizatiile de madiusi/sau a investigarii modului de
confornare cadrului legal,in cazul cind acesta provoaca interpretari
g)
Control de evaluare a poluantilor toxici si/sau periculosi este un control al organului(persoanei
responsabile)de control ecologic in vederea identificarii si limitarii intensitatii de evacuare a poluantilor
toxici sau periculosi, cit si de depozitare,inhumare etc. a acestora.
(1.2)dezvoltati procedura de efectuare a controlului ecologic privind respectarea legislatiei ecologice
In sensul art 26 ((1) Inspectoratul Ecologic de Stat are funcia de exercitare a controlului de stat asupra
respectrii legilor i altor acte normative n problemele proteciei mediului i folosirii resurselor naturale.
(2) Controlul de Stat este efectuat de ctre inspectorul principal de stat, inspectorii superiori de stat,
inspectorii de stat, inspectorii principali zonali, inspectorii superiori zonali i inspectorii zonali ai mediului.
(3) Inspectorul principal de stat al mediului este eful Inspectoratul Ecologic de Stat ; inspectorii
principali zonali ai mediului snt efii ageniilor zonale ale Departamentului; inspectorii superiori de stat,
inspectorii de stat, inspectorii superiori zonali i inspectorii zonali ai mediului snt salarizaii
Departamentului sau ai subdiviziunilor lui i snt desemnai n aceste funcii conform studiilor i
rezultatelor atestriial legii cu privire la protectia mediului inconjurator) si pct.1 al Statutului inspect. De
stat de mediu, aprobat prin hot guv.R.M nr.431 din 19.07.1996 ,exercitarea controlului privind modul de
respectare a legilor si alyor acte normative ramurale in domeniul protectiei mediului si utilizarii resurselor
natural este pusa in sarcina Inspectoratului de Stat de mediu.
Structura organizatorici-juridica, atributiile , competent si domeniul de activitate a Inspectorului Ecologic
de Stat cu subdiviziunile sale a fost aprobata prin hot guv. R.M nr.77 din 30 ianuarie 2004
In dependent de nivelulu organului de control, de functie ,nivelul si volumul
abilitatilor(prerogative,competentei), inspectorii de Stat de mediu se diversifica in categorii reglementate
prin pct.2 si 3 ale art. 26 al legii cu privire la protectia mediului inconj si anume:
1.
In aparatul Inspectorului ecologic de Stat(IES):

Inspectorul principal de Stat, Sef al IES desemnat in functie de conducatorul organului central de
mediu

Loctiitorul inspectoruui principalde stat, Sef-adjunctal IES., NUMIT IN FUNCTIE DE


CONDUCATORUL ORGANULUI CENTRAL DE MEDIU

Inspectorul Superior de Stat, sef directive, sectie sau serviciu, numit in functie de Seful IES

Inspector de Stat, specialist de orice nivel, numit in functie de seful IES


2.
In Agentiile ecologice(constituite in unitatile territorial-administrative Chisinau, Balti , Cahul si
unitatea teritoriala autonoma Gagauzia(gagauzi-Yeri) si Serviciul Piscicol:

Inspectorul principal territorial(muncipal) de Stat, director al Agentiei


Teritoriale(muncipale)ecologice sau sef al Serviciului Piscicol, numit in functie de conducerea autoritatii
centrale de mediu

Inspectorul Principal Teritorial(municipal) de Stat,director-adjunct al Agentiei


Teritoriale(muncipale)Ecologice, numit in functie de Seful Ies.

Ispectoratul Superior Teritorial(municipal) de Stat, sef sectie, Serviciu al Agentiei sauSefull


Serviciului piscicol

Inspectorul Teritorial(municipal) de stat, orice nivel de specialist, desemnati in functie de


conducatorii agentiei sa Serviciului Piscicol
In rezultatul activitatii de control, inspectorii de mediu tinind cont,tinind cont de nivelul de competent si in
dependent de rezultatele controlului, intocmesc
a)
Actul de controlcu prescriptii obligatorii de lichidare a abaterilor de la legislatia ecologica
b)
Proces-verbal cu privire la contraventia administrative, prevazuta de art 28 lit e(s ntocmeasc
procese-verbale i alte documente despre nclcrile legislaiei cu privire la protecia mediului, despre
neexecutarea de ctre persoanele fizice i juridice a deciziilor organelor de resort n problemele proteciei
mediului, despre nerespectarea condiiilor expuse n autorizaia de mediu;) din Legea cu privire la protectia
mediului inconjurator
53

c)
Decizia de sistare a activitatii agentului economic sau a unor sectoare de producer in bazaart27
alin.1 lit a) din aceiasi lege((1) Inspectorul principal de stat al mediului i inspectorii principali zonali ai
mediului, iar n absena lor adjuncii lor au dreptul:
a) de a sista din propria iniiativ sau la propunerea autoritilor administraiei publice locale orice
activitate, dac aceasta contravine legislaiei cu privire la protecia mediului)
In acest context mai mentionam ca in conformitate cu prevederile art 31 din legea cu privire la resurse
natural, in cazul incalcarii conditiilor de folosire a resurselor natural, prevazute in titlu de folosinta, organul
care la eliberat sau organul de control ecologic de stat este in drept sa decida suspendarea sau incetarea
dreptului de folosinta a acestora, in conformitate cu leg. In vigoare.In acest Caz, beneficiarul, pe linga
faptulca va fi tras la raspundere, va repara daunele pricinuite
In cazul in care beneficiarul nu neste de accord cu decizia suspendarii sau incetarii dreptului sau de
folosinta asupra resurselor natural, el poate ataca decizia in instant de contencios administrative competent.
1.2 Determinati competenta inspectorilor de stat de mediu
Inspectoratul Ecologic de Stat are funcia de exercitare a controlului de stat asupra respectrii legilor i
altor acte normative n problemele proteciei mediului i folosirii resurselor naturale.
Controlul de Stat este efectuat de ctre inspectorul principal de stat, inspectorii superiori de stat, inspectorii
de stat, inspectorii principali zonali, inspectorii superiori zonali i inspectorii zonali ai mediuluiInspectorul
principal de stat al mediului este eful Inspectoratul Ecologic de Stat i primul adjunct al directorului
general al autoritii centrale pentru resursele naturale i mediu; inspectorii principali zonali ai mediului
snt efii ageniilor zonale ale autoritii centrale pentru resursele naturale i mediu; Inspectorii superiori de
stat, inspectorii de stat, inspectorii superiori zonali i inspectorii zonali ai mediului snt salarizaii autoritii
centrale pentru resursele naturale i mediu sau ai subdiviziunilor lui i snt desemnai n aceste funcii
conform studiilor i rezultatelor atestrii. Inspectorul principal de stat al mediului i inspectorii principali
zonali ai mediului, iar n absena lor adjuncii lor au dreptul: a) de a sista din propria iniiativ sau la
propunerea autoritilor administraiei publice locale orice activitate, dac aceasta contravine legislaiei cu
privire la protecia mediului b) de a nainta pretenii persoanelor fizice i juridice, inclusiv strine, pentru
repararea prejudiciilor cauzate mediului ca rezultat al polurii lui i folosirii nera- ionale a resurselor
naturale; c) de a cere de la organele de resort pedepsirea disciplinar a persoanelor de decizie care nu au
asigurat respectarea legislaiei cu privire la protecia mediului, nfptuirea aciunilor de protecie a lui i
folosire raional a resurselor naturale; d) de a examina materialele (dosarele) despre nclcarea legislaiei
cu privire la protecia mediului i de a lua decizii conform legislaiei n vigoare. Directorul general al
autoritii centrale pentru resursele naturale i mediu cu acordul colegiului are dreptul de a sista sau anula
dispoziiile inspectorului principal de stat al mediului. Inspectorul principal de stat al mediului are dreptul
de a sista sau anula dispoziiile inspectorului principal zonal al mediului. Inspectorii superiori de stat,
inspectorii destat, inspectorii superiori zonali i inspectorii zonali al mediului au dreptul:
a) s controleze nestingherii orice obiectiv de pe teritoriul republicii indiferent de apartenena
departamental i forma de proprietate, n cazul unei activiti sau situaii ce pot influena negativ mediul
sau componenii lui; b) s opreasc i s inspecteze orice mijloc de transport, orice alte mijloace tehnice n
caz de nclcare a legislaiei cu privire la protecia mediului sau de aciuni susceptibile de a aduce
prejudicii mediului i resurselor naturale; c) s cear persoanelor fizice i juridice prezentarea
documentelor prevzute de legislaie ce atest dreptul lor de folosin a resurselor naturale; d) s rein
persoanelor vinovate de nclcarea legislaiei cu privire la proteciamediului i, n caz de necesitate (pentru
identificarea persoanei), s le predea la cel mai aprobat post de poliie sau primrie;
e) s ntocmeasc procese-verbale i alte documente despre nclcrile legisla- iei cu privire la protecia
mediului, despre neexecutarea de ctre persoanele fizice i juridice a deciziilor organelor de resort n
problemele proteciei mediului, despre nerespectarea condiiilor expuse n autorizaia de mediu;
f) s efectueze controlul lucrurilor personale i al mijloacelor de transport ale infractorilor legislaiei cu
privire la protecia mediului al produciei, dobndite n mod ilicit, al instrumentelor de dobndire a acestuia
i al altor corpuri delicte n locurile de dobndire, prelucrare i comercializare; g) s ridice producia,
dobndit n mod ilicit, instrumentele de dobndire a ei i alte corpuri delicte, ce au servit la nclcarea
legislaiei cu privire la protecia mediului n locurile de dobndire, de pstrare, prelucrare i comercializare
a produciei, dobndite n mod ilicit; h) s cear persoanelor fizice i juridice explicaii n scris pentru
fiecare caz de nclcare de ctre ele a legislaiei cu privire la protecia mediului; i) s interzic pe
54

teritoriile rezervaiilor naturale, monumentelor naturii, brani- tilor, parcurilor naionale, pe terenuri cu
destinaie special efectuat de lucrri ce contravin regimului acestor teritorii; 23 j) s obin gratuit de la
toate persoanele fizice i juridice, pentru exercitarea funciilor de control, informaia i explicaiile
necesare; k) s examineze materiale despre contraveniile administrative n domeniul proteciei mediului i
s trag contravenienii la rspundere n limitele competenei lor; l) s participe la lucrrile comisiilor de
stat de repartizare a terenurilor i de dare n folosin a obiectelor nou construite sau reconstruite; m) s
efectueze i alte aciuni, n limitele competenei lor, n domeniul protec- iei mediului i folosirii raionale a
resurselor naturale. Inspectorii mediului poart n exercitarea funciilor lor uniforma de serviciu, dispun
de tampil de metal i de plombator de modelul stabilit. Inspector de stat i zonali ai mediului, care
exercit controlul asupra p- durilor i bazelor acvatice, li se permite purtarea, pstrarea i aplicarea
armelor de vntoare i a armelor de serviciu; inspectorii mediului, conform regulamentului privind
statului lor juridic, au dreptul de a folosi i aplica arma de foc pentru a se apra n exercitarea funciilor lor.
Inspectorii de stat i zonali ai mediului snt supui asigurrii de stat obligatorii; n caz de prejudiciu adus
averii, sntii lor, precum i n caz de moarte a inspectorilor mediului n exerciiul funciei prejudiciul va
fi recuperat totalmente de ctre persoanele fizice i juridice responsabile de prejudiciul cauzat
Test 15
Subiectul1:Administrarea de Stat a Fondului Funciar
2.1. Determinati sistemul organelor administrarii de stat cu Fondul Funciar
Organele administrarii de stat in domeniul folosirii si protectiei terenurilor se clasifica in functie de
competenta in :
1)
organe de competenta generala ;
2)
organe de competenta speciala.
Din categoria organelor de competenta generala fac parte: Parlamentul , Guvernul, autoritatile publice
locale.
Atributiile Parlamentului RM:
reglementarea egislativa a relatiilor funciare pe integ teritoriul RM;
organizarea controlului asupra respectarii legislatiei funciare;
stabilirea suprafetelor cu regim juridic special;
stabilirea tarifelor pentru calculare pretului normative al pamintului si impozitul funciar.
Atributiile Guvernului RM :
elaborarea masurilor de protectie a terenurilor si organizarea realizarii lor ;
tinerea cadastrului funciar si organizarea reglementarii regimului proprietatii funciare pe teritoriul
RM;
aprobarea cadastrului funciar annual;
stabilirea modului de incasare a impozitelor funciare;
stabilirea si schimbarea destinatiei terenurilor.
Atributiile autoritatilor publice locale :
executarea controlului asupra folosirii si protectiei terenurilor ;
repartizarea si retragerea terenurilor in modul stabilit de lege ;
tinerea cadastrului funciar in teritoriul din subordine;
privarea de dreptul de detonator de teren in cazurile prevazute de lege;
organizarea evaluarii terenurilor conform metodei unice elaborate de Guvern.
Din categoria organelor cu competenta speciala fec parte :
ministerul ecologiei a carui structura si ale carui atributii de baza au fost aprobate prin Hotarirea
Guvernului RM
Ministerul Agriculturii RM ale carui functii si sarcini de baza sint prevazute in Regulamentul
aprobat prin Hotarirea Guvenului nr.837 din 28 noiembrie 1994
2.2 Argumentati importanta juridica a cadastrului funciar. Cadastrul este un sistem unitar si obligatoriu
de evidenta si inventariere sistematica a tuturor bunurilor imobile de pe teritoriul tarii din punct de vedere
cantitativ, calitativ si juridic, indiferent in posesia cui se afla bunurile, precum si reprezentarea acestora pe
planurile cadastrale si in documentele cadastrale, si in cartea funciara in vederea realizarii publicitatii
imobiliare. Aspectul juridic al lucrarilor de cadastru se refera la proprietari si regimul juridic al
constructiilor cu diferite destinatii si folosinte, la proprietari si dreptul de proprietate funciara si la situatia
55

juridica a fondului funciar. O componenta esentiala a cadastrului funciar general o constituie cadastrul
juridic prin care se realizeaza identificarea si evidenta proprietarilor si a titularilor de proprietate, precum
si a actelor juridice privind drepturile reale asupra terenurilor si constructiilor n vederea publicitatii
imobiliare. n functie de interesele generale ale statului si de cele specifice ale anumitor ramuri ale
economiei nationale, care detin terenuri de constructii, ministerele respective si pot organiza evidente
speciale, folosind ca date de baza numai pe cele trecute n cadastrul funciar general. In acest fel s-au
diferentiat ca activitati curente: cadastrul agricol, cadastrul forestier, cadastrul apelor, cadastrul cailor ferate
si cadastrul imobiliar - edilitar. Functia juridica a cadastrului general se realizeaza prin corespondenta
dintre imobil sau propietarul acestuia prin publicitatea imobiliara.
Aceasta se rezolva, in timpul executarii lucrarilor de cadastru pe teren, prin stabilirea posesorului de fapt al
imobilului la data introducerii cadastrului general si nu de drept.
Persoanele fizice sunt inscrise in regisrele cadastrale in calitate de posesori, care fructifica imobilul si care
au sau nu si dreptul legal de proprietate.
Raportul juridic in care se gaseste detinatorul de fapt fata de imobil inscris in cadastru se stabileste, in mod
oficial, numai prin sistemul de publicitate imobiliara, care este reprezentat de cartea funciara.
2.3 Formulati masurile de protectie a terenurilor.Dupa recoltare este interzis aratul terenurilor in panta
pentru a permite dezvoltarea vegetatiei naturale.Recomandari pentru fermieri pentru a pastra terenul arabil
n bune conditiiagricole: semanare plante anuale sau perene sau permiterea regenerarii naturale a
vegetatiei ierboasein scopul protectiei solurilor, legislatia in vigoare stabileste o serie de obligatii pentru
detinatorii de terenuri cu orice titlu, protectia juridica fiind considerata mijlocul cel mai eficient de
conservare si ameliorare a calitatii acestora. Solul poate fi protejat si ameliorat prin lucrari de imbunatatiri
funciare, sub forma de constructii hidrotehnice, lucrari de prevenire si inlaturare a secetei, inundatiilor,
umiditatii excesive, eroziunii, etc., in scopul imbunatatirii cpacitatii de productie a terenurilor
neproductive. Aceste lucrari se executa in corelare cu lucrarile de gospodarire a apelor, de amenajare a
teritoriului, in acord cu interesele proprietarilor de teren. Pentru ca regimul juridic al solului sa fie
reglementat eficient, printr-o legislatie adecvata, in scopul protectiei si imbunatatirii calitatii sale, este
necesar a se lua in considerare particularitatile specifice ale terenurilor. 4
Protectia cantitativa a terenurilor agricole are ca scop folosirea completa si eficienta, precum si pastrarea
destinatiei lor economice. Pentru a se evita reducerea fondului funciar agricol, scoaterea din circuitul
agricol (temporar sau definitiv) este admisa numai in cazuri justificate si exceptionale, conform legii.
Protectia calitativa a terenurilor agricole are ca scop pastrarea potentialului productiv al acestora,
prevenirea si inlaturarea degradarii calitatilor fizico - chimice si biologice, precum si imbunatatirea calitatii
solului terenurilor agricole.
Art. 50 din Legea privind protectia mediului stabileste in sarcina autoritatilor centrale pentru agricultura si
silvicultura obligatia de a tine evidenta terenurilor degradate, improprii pentru productia agricola, de a
indruma si controla lucrarile de imbunatatiri funciare, de a acorda asistenta tehnica de specialitate pentru
lucrarile de imbunatatiri funciare, elaborand reglementari privind mentinerea si ameliorarea calitatii
terenurilor, conservarea biodiversitatii si habitatelor naturale.
Detinatorii de terenuri cu orice titlu au stabilite prin lege6, in scopul asigurarii protectiei calitatii solurilor,
urmatoarele obligatii: - sa previna deteriorarea calitatii solurilor7; - sa respecte conditiile stipulate in
acordul/autorizatia de mediu pentru lucrarile de amplasare, construire si punere in functiune a obiectivelor
de orice fel, precum si pentru schimbarea destinatiei terenurilor; - sa nu arda vegetatia ierboasa, stuful,
tufarisurile, fara autorizatie eliberata de autoritatea de mediu competenta; - sa respecte toate prevederile
legii privind protectia terenurilor.
Organele de stat au o serie de atributii in legatura cu protectia subsolului, astfel: - sa tina evidenta tuturor
resurselor subsolului, a lucrarilor de extractie si prelucrare; - sa monitorizeze lucrarile de exploatare si
prospectiuni geologice; - sa stabileasca procedura de autorizare a lucrarilor de exploatare si explorare a
subsolului; - sa stabileasca reglementari privind protectia subsolului.
Persoanele fizice sau juridice care prospecteaza sau exploateaza bogatiile subsolului sunt obligate: - sa
solicite si sa obtina acordul/autorizatia de mediu si sa-i respecte prevederile; - sa refaca terenurile afectate
ca urmare a activitatilor desfasurate, aducandu-le la parametrii productivi si ecologici naturali;
- sa ia masurile preventive privind poluarea mediului si cauzarea de prejudicii ecologice cu ocazia
efectuarii lucrarilor de exploatare si explorare a subsolului; - sa anunte autoritatile competente despre orice
56

situatii accidentale de natura sa puna in pericol ecosistemul terestru. incalcarea normelor juridice de
protectie a subsolului ca urmare a neindeplinirii obligatiilor legale sau savarsirea de fapte interzise in
materie, de catre toti utilizatorii subsolului, atrag dupa caz raspunderea juridica contraventionala, penala
sau civila.
Subiectul 2: Regimul juridic de protectie al aerului atmosferic.
1.1 Caracterizati formele de folosire a aerului atmosferic.
1.2.Determinati concentratia maxima admisibila si evacuarea limitat admisibila a poluantilor in aerul
atmosferic.
1.3.Argumentati cazurile de aplicare a masurilor de constringere cu caracter penal, contraventional si
civil pentru nerespectarea legislatiei aerului atmosferic.
1.1. Ca element important al mediului natural, aerul atmosferic si in special calitatile acestuia reprezinta o
semnificatie deosebita pentru viata si sanatatea populatiei, inclusiv pentru existenta florei si faunei. Aerul
atmosferic ca obiect al naturii indeplineste cateva functii: 1)serveste o sursa de neinlocuit a oxigenului; 2)
serveste in calitate de strat de protectie impotriva radiatiei cosmice; 3)formeaza baza conditiilor
climaterice.Una din particularitatile regimului juridic al aerului atmosferic consta in faptul ca in legatura
cu capacitatile fizice ale sale, el nu poate fi obiect al dreptului de proprietate, deoarece aerului atmosferic
nu-i sunt caracteristice elementele traditionale ale acestui institut, adica aerul atmosferic nu poate fi
individualizat sau conservat pentru a fi obiect al dreptului de proprietate. Ca nici un alt obiect al naturii,
aerul atmosferic nu recunoaste hotarele politico-geografice; aerul formeaza un mediu unic vital pentru om.
Analiza legislatiei ecologice genereaza concluzia ca aerul atmosferic este folosit in urmatoarele scopuri:
1)asigurarea vietii si sanatatii populatiei, florei si faunei;
2)pentru emisia substantelor poluante in atmosfera;
3)pentru necesitatile de productie in calitate de materie prima pentru dobandirea oxigenului si azotului.
Calitatea aerului atmosferic care in esenta sa reprezinta ansamblul de caracteristici calitative si cantitative
depinde in cea mai mare masura de activitatea economica a societatii, inclusiv de implementarea proceselor
economice noi, de politica ecologica a statului care este promovata de organele de competenta speciala.
1.2 Unul din mecanismele cele mai reusite de exercitare a protectiei este stabilirea prin legislatie a unor
normative, standarde, masuri de protectie, conditii si cerinte care si poarta denumirea de protectie juridica a
aerului atmosferic.
Legea cu privire la protectia aerului atmosferic determina 2 normative cu privire la calitatea si protectia
aerului atmosferic si anume: concentratia maxima admisibila de poluanti (CMA) elaborat de Ministerul
Sanatatii; emisiile limitat admisibile de poluanti (ELA) stabilite de Ministerul Mediului. In anumite situatii,
normativele concentratiei maxime admisibile pot fi diferite si aceasta depinde de calitatea aerului
atmosferic intr-o anumita localitate si intr-o anumita perioada de timp.
Emisiile limitat admisibile de poluanti reprezinta normativele poluantilor evacuati in aerul atmosferic de la
suprafata solului de o sursa sau de un grup de surse de emisie in corespundere cu normativele calitatii
aerului atmosferic care sunt prevazute pentru populatie, regnul animal si cel vegetal. Normativele emisiilor
limitat admisibile de poluanti se stabilesc la un asa nivel incat substantele evacuate de toate sursele
existente dintr-o localitate sa nu depaseasca concentratia maxima admisibila de poluanti. Cantitatea
poluantilor se calculeaza total pe ntreprindere si se divizeaza in 2 grupe: grupa de poluanti solizi cum sunt
cenusa, praful metalic, praful de lemn; grupa de poluanti gazosi si lichizi cum sunt vaporii de acid sulfuric,
amiac, hidrocarburile. Cantitatile poluantilor sunt calculate in grame pe secunda si tone pe an. . In ceea ce
priveste emisiile de poluanti in aerul atmosferic de la mijloacele de transport, ele nu trebuie sa depaseasca
normativele emisiile limitat admisibile. Practica demonstreaza ca aceste emisii de asemenea sunt incluse in
autorizatii, iar cantitatea poluantilor se calculeaza in dependenta de numarul mijloacelor de transport si
tipul acestora (benzina/diesel) In scopul protectiei aerului atmosferic, autoritatile administratiei publice
locale si agentii economici sunt obligati sa reduca impactul daunator asupra atmosferei al proceselor
radiante, vibratiilor, undelor sonore. De asemenea in cazul darii in exploatare a unor intreprinderi de
producere urmeaza sa se efectueze inventarierea tehnica a surselor de poluare a atmosferei. Insa pana la
darea in exploatare, proiectul activitatii economice preconizate trebuie sa fie suspus expertizei ecologice de
stat.

57

1.3 Masurile de protectie a aerului atmosferic este si raspunderea ca un institut juridic special ce urmeaza a
fi aplicat de fiecare data in cazurile de poluare a aerului atmosferic fara autorizatie sau cu incalcarea
cerintelor de protectie a aerului atmosferic.
Legea cu privire la protectia aerului atmosferic determina ca persoanele fizice si juridice poarta raspundere
contraventionala sau penala in urmatoarele cazuri:
1)depasirea normativelor de emisii limitat admisibile de poluanti;
2)depasirea normativelor de influenta fizica nociva asupra aerului atmosferic;
3)emisia poluantilor in atmosfera fara autorizatia organului de stat abilitat;
4)incalcarea regulilor de exploatare a utilajului si a instalatiilor ce servesc pentru purificarea si controlului
emisiilor in atmosfera;
5)darea in exploatare a intreprinderilor, a instalatiilor ce nu corespund normativelor de protectie a aerului
atmosferic;
6)neexecutarea prescriptiilor obligatorii a autoritatilor abilitate cu controlul de stat in domeniul protectiei
aerului atmosferic.
Raspunderea contraventionala pentru incalcarea legislatiei privind protectia aerului atmosferic este
prevazuta de art. 146-153 CCon.
Obiectul nemijlocit al acestei componente de contraventii il constituie totalitatea de relatii ce asigura
protectia aerului atmosferic.
Latura obiectiva se manifesta prin actiuni sau inactiuni contraventionale ce se caracterizeaza prin
1)depasirea normativelor gradului admisibil de degajare a substantelor poluante, de actiunea fizica si
biologica asupra mediului; 2)emisia de poluanti in atmosfera fara autorizatie; 3)nefolosirea instalatiilor,
utilajului, prevazut pentru purificarea de poluanti si controlul emisiilor in atmosfera; 4)utilizarea
substantelor chimice care distrug stratul de ozon; 5)incalcarea regulilor de testare tehnica si ecologica a
vehiculelor; 6)neindeplinirea obligatiilor de inregistrare a substantelor nocive ce pot polua aerul
atmosferic.Toate componentele sunt formale.
Latura subiectiva se caracterizeaza atat prin intentie cat si prin imprudenta. Subiectul este persoana fizica
responsabila care la momentul savarsirii contraventiei a atins varsta de 18 ani. In calitate de subiect este si
persoana juridica. Ca sanctiune se aplica si privarea de dreptul de a desfasura o anumita activitate.
Constatarea si examinarea contraventiilor tine de competenta organelor de protectie a mediului.
Raspunderea penala este prevazuta de 230 CP; obiectul nemijlocit sunt relatiile ce asigura protectia
aerului atmosferic.Latura obiectiva se manifesta prin actiuni sau inactiuni criminale ce se caracterizeaza
prin poluarea aerului a)cu depasirea normelor stabilite; b)ca urmarea a emisie in atmosfera a poluantilor;
c)ca urmare a incalcarii regulilor de exploatare a utilajului de purificare si control al emisiilor in atmosfera;
d)ca urmare a neutilizarii utilajului de purificare si control al emisiilor in atmosfera.
Infractiunea se considera consumata daca in urma savarsirii actiunilor sau inactiunilor criminale s-au
cauzat daune 1)in proportii considerabile mediului; 2)regnului animal; 3)regnului vegetal; 4)sanatatii
populatiei; 5)a provocat decesul persoanei. Este o componenta materiala. Subiectul e persoana fizica
responsabila care la momentul savarsirii a atins 16 ani. Latura subiectiva se manifesta prin intentie fata de
actiuni si imprudenta fata de consecinte. Persoana juridica poate fi subiect.
Cod Penal Articolul 230. Poluarea aerului.
Poluarea aerului cu depirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei n atmosfer a poluanilor sau a
nclcrii regulilor de exploatare, sau a neutilizrii utilajului, aparatajului, instalaiilor de purificare i
control al emisiilor n atmosfer, dac aceasta a cauzat daune n proporii considerabile mediului, regnului
animal sau vegetal, sntii populaiei ori a provocat decesul persoanei.
Cod Contraventional
Articolul 78.Degajarea de substane poluante n atmosfer peste normative sau fr autorizaie i
aciunea fizic duntoare asupra aerului atmosferic. Depirea normativelor gradului admisibil de
degajare a substanelor poluante sau de degajare provizoriu convenit a acestor substane n atmosfer;
depirea normativelor gradului admisibil de aciuni fizice duntoare aerului atmosferic; degajarea
substanelor poluante n atmosfer fr autorizaia organelor de stat special mputernicite pentru aceasta;
aciunea fizic duntoare aerului atmosferic fr autorizaia organelor de stat special mputernicite pentru
aceasta n cazurile, cnd obinerea unei asemenea autorizaii este necesar n conformitate cu legislaia
Republicii Moldova, 58

atrage dup sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcii de rspundere n
mrime de pn la douzeci i cinci de salarii minime.
Articolul 83.Nerespectarea cerinelor de protecie a aerului atmosferic la stocarea i arderea
deeurilor industriale i a resturilor menajere nclcarea reguli de stocare a deeurilor industriale i a
resturilor menajere, nerespectarea regulilor de protecie a aerullui n timpul arderii deeurilor menionate atrage dup sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetenilor n mrime de pn la cinci salarii
minime i un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcii de rspundere - pn la douzeci
de salarii minime.
Articolul 84.nclcarea regulilor de transportare, pstare i folosire a mijloacelor pentru protecia
plantelor i altor preparate nclcarea regulilor de transportare, pstrare i folosire a mijloacelor pentru
protecia plantelor, stimulatorilor creterii lor, ngrmintelor minerale i altor preparate, care au provocat
sau snt n stare s provoace poluarea aerului atmosferic, precum i care a pricinuit o daun regnului
animal. Articolul 85.Nendeplinirea dispoziiilor organelor, care exercit controlul asupra proteciei
aerului atmosferic. Nendeplinirea dispoziiilor organelor, care exercit controlul asupra proteciei
aerului atmosferic, despre lichidarea nclcrii regulilor cu privire la protecia aerului atmosferic.
Test 16
Subiectul 1:ADMINISTRAREA DE STAT A FONDULUI FUNCIAR.REGIMUL JURIDIC AL
TERENURILOR CU DESTINATIE AGRICOLA
2.1.Definiti si caracterizati cadastrul funciar.
2.2.Clasificati litigiile funciare.
2.3.Dezvoltati procedura de schimbare a destinatiei terenurilor agricole si schimbarea a modului de
folosire a terenurilor agricole
2.1Cadastrul funciar este un sistem unitar, de sine stttor i obligator de eviden
tehnic, economic i juridic prin care se realizeaz stabilirea, nregistrarea, descrierea i marcarea pe hri
i planuri topografice a tuturor terenurilor de pe teritoriul republicii, indiferent de destinaie i de tipul
de proprietate.Unitile de baz ale acestui sistem snt terenul i deintorul de teren.Cadastrul funciar
asigur autoritile administraiei publice locale ntreprinderile, instituiile, organizaiile interesate i
cetenii cu informaii despre:1) statutul juridic al terenurilor;2) tipurile de proprietate, posesiune i
beneficiere funciar;3) parametrii cantitativi i calitativi ai terenurilor;4) valoarea economic a
terenurilor;5) alte date ce caracterizeaz particularitile resurselor funciare
n scopul impunerii fiscale, egalrii condiiilor teritoriale iorganizatorice pentru deintorii de terenuri, in
ndu-se cont de diversele particulariti ale terenurilor, n scopul evalurii economice
a terenurilor, folosirii lor raionale i proteciei, reglementrii
relaiilor funciare, efecturii altor msuri n vederea folosirii terenurilor.
Cadastrul funciar se ine la nivelul fiecrei uniti administrativ-teritoriale:
sat (comun), ora (municipiu), raion, republic.Deintorii de terenuri snt obligai s prezinte
organelor respective datele necesare pentru ntocmirea cadastrului funciar.
2.2Litigiu funciar trebuie de inteles un conflict dintre 2 sau mai multe persoane detinatori de terenuri
care au ca obiect o cota de teren, sector de teren, inclusiv repunerea in drepturi (proprietate funciara si
folosinta funciara). Dupa nat jur litiigile funciare se clasifica in citeva CATEGORII:
A)Dupa continut:
-Litigii Funciare nepatrimoniale; se solutionaeza de organele erarhic superioare, decizia lor poate fi atacata
in instanta de contencios administrativ, unele se examineaza nemijlocit de instanta de judecata(art 90,95cod
funciar);- LF patrimoniale se solutioneaza in exclusivittate de inst de judecata art. 92 cfunciar;;
B)dupa subiecti:-litigii funci ce apar intre organe adm pub si pers fiz sa jur;- litigii funci ce apar intre
detinatorii de terenuri;- litigii aparute intre persoane juridice;
C)dupa obiect:-Litigii aparute cu folosirea si protectia din fond forestier, fond apelor, destinatie agricola,
destinata transporturilor, industriei si telecomunicatiilor, intravilanul localitatilor, ariilor protejate de stat,
ocrotirii naturii ect.
2.3 Codul Funciar (Art 73-77)
Schimbarea destinaiei terenurilor agricole se efectueaz prin hotrre de Guvern, cu excepia cazurilor
prevzute la alin.2, la propunerea consiliilor unitilor administrativ-teritoriale de nivelul I sau, respectiv,
de nivelul al II, la cererea proprietarului i cu acordul organelor pentru protecia mediului nconjurtor.
59

Schimbarea destinaiei terenurilor agricole cu gradul de evaluare a fertilitii naturale mai mic de 40, n
cazul trecerii acestora n fondul silvic, se efectueaz prin decizia consiliilor unitilor administrativteritoriale de nivelul al II, la propunerea consiliilor unitilor administrativ-teritoriale de nivelul I, la cererea
proprietarului.
Schimbarea destinaiei terenurilor silvice de calitate superioar, a terenurilor ocupate de
parcuri naionale, rezervaii, monumente, ansambluri arheologice i istorice este interzis.
Daca bunitatea solului e mai mare de 40 de puncte se interzice schimbarea destinatiei terenurilor agricole
de calitate superioara. Terenurile agricole de calitate superioara sunt terenurile cu o bunitate de peste 60 de
puncte; terenurile irigate; terenurile atribuite institutiilor stiintifice in scopuri de cercetare. Este interzisa
schimbarea destinatiei terenurilor ocrotirii naturii, sanatatii, monumentelor istorico culturale, atriguite
trupelor de graniceri, mai, serviciului de informatii si securitate.
Schimbarea modului de folosin a terenurilor agricole - terenuri arabile, livezi, vii, puni,
fnee, sere, a suprafeelor pe care se afl construcii i instalaii agrozootehnice, drumuri de exploatare
agricol - se poate face cu acordul proprietarului funciar.
Trecerea terenurilor arabile ntr-o alt folosin agricol, precum i construirea de noi drumuri care
servesc activitile agricole se vor putea face numai cu autorizarea autoritilor administraiei publice
locale. Casarea viilor i livezilor se face cu autorizarea autoritilor administraiei publice locale n modul
stabilit de Guvern.
Subiectul 2: Regimul juridic de folosire a Apelor
A.
Definiti obiectivul acvatic ca obiect al raportului juridic de folosire
Conform Codul Apelor al R.M. Nr. 1532 din 22.06.1993:
Reprezint activitatea persoanelor juridice sau fizice reglementat de lege i orientat spre utilizarea
obiectivelor acvatice, care la rndul sureprezint o concentraie de ap la suprafa n formele reliefului
terenului sau n subsol, care are granie, volum i caracteristici de regim al apelor pe care la rndul su
persoan juridic sau fizic poate beneficia de folosina a resurselor de ap creia i s-a atribuit n folosin
un obiectiv acvatic (sau o parte a acestuia) n baza hotrrii autoritii publice.
B.
Determinati specificul folosirii apelor si ordinea de atribuire a lor n folosint
Conform Codul Apelor al R.M. Nr. 1532 din 22.06.1993 specificul folosirii apelor:

Poate fi beneficiar de folosin a apei orice persoan juridic i fizic, indiferent de forma de
proprietate.

Fondul apelor include toate obiectivele acvatice naturale i artificiale de pe teritoriul Republicii
Moldova. Terenuri ale fondului apelor snt terenurile aflate sub ape (albiile cursurilor de ap, cuvetele
lacurilor, iazurilor, lacurilor de acumulare), mlatinile, terenurile pe care snt amplasate construcii
hidrotehnice i alte amenajri ale serviciului apelor, precum i terenurile repartizate pentru fiile riverane
de protecie a apelor rurilor, bazinelor de ap, canalelor magistrale intergospodreti i colectoarelor.

Apa ca resurs natural este proprietate public exclusiv i poate fi atribuit doar n folosin

Folosina general i special a apei. n funcie de condiiile tehnice de folosire a apei se disting:
folosina general a apei, realizat fr aplicarea unor instalaii i (sau) dizpozitive tehnice, care afecteaz
starea apelor, i folosina special a apei, realizat cu aplicarea unor atare instalaii i (sau) dispozitive
tehnice. n unele cazuri, la categoria foloinei speciale a apei poate fi trecut folosirea obiectivelor
acvatice fr aplicarea instalaiilor i (sau) dispozitivelor tehnice, dac procesul afecteaz n consecin
starea apelor.

Folosina comun i separat a apei. n folosina separat se afl obiectivele acvatice (sau unele
pri ale acestora), atribuite beneficiarilor de folosin a apei n baza hotrrii autoritilor administraiei
publice centrale.

Folosina primar i secundar a apei. Snt considerai beneficiari primari de folosin a apei
persoanele juridice i fizice, crora li s-au atribuit obiectivele acvatice n folosin separat. n cazurile
prevzute de legislaia n vigoare, beneficiarii primari snt n drept s elibereze altor persoane juridice i
fizice n acord cu autoritile pentru mediu i organele de stat pentru gestionarea fondului apelor autorizaii
de folosin secundar a apei.
Conform Codul Apelor al R.M. Nr. 1532 din 22.06.1993 ordinea de atribuirea n folosire a apelor:

60


Obiectivele acvatice se atribuie n folosin n primul rnd n scopul satisfacerii necesitii de ap
potabil i menajar a populaiei.

Obiectivele acvatice se atribuie n folosin separat, integral sau parial n baza


hotrrii Guvernului sau a autoritilor administraiei publice local. n hotrrile cu privire la atribuirea
obiectivelor acvatice n folosin separat se indic scopul atribuirii i condiiile principale de folosin.
Modul de a face i de a examina demersurile privind atribuirea obiectivelor acvatice n folosin separat
se stabilete de ctre Guvern

Obiectivele acvatice proprietate public a statului se atribuie n folosin separat de ctre Guvern,
la propunerea autoritii centrale pentru resursele naturale i mediu, coordonat cu autoritile
administraiei publice centrale pentru gestionarea fondului apelor.

Obiectivele acvatice proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale se atribuie n folosin


separat de ctre autoritatea administraiei publice locale, de comun acord cu autoritatea central pentru
resursele naturale i mediu i cu organul de stat pentru gestionarea fondului apelor

Dreptul beneficiar la folosina separat a obiectivului acvatic (sau a unei pri a acestuia) se
autentific prin titlul de stat de folosin separat a apei, eliberat de organul de stat pentru gestionarea
fondului apelor stabilit de Guvern

Folosina special a apei se realizeaz n baza autorizaiei eliberate de ctre autoritile pentru
mediu, n coordonare cu organele de stat pentru gestionarea fondului apelor, autoritile pentru
hidrogeoligie, autoritile pentru supravegherea minier (n cazul folosirii apelor minerale i apei potabile
subterane pentru mbuteliere) autoritile pentru supraveghere sanitar de stat, autoritile pentru protecia
rezervelor piscicole, precum i cu alte organe interesate.

Folosina general a apei se realizeaz fr autorizaie. Folosina general a apei impune respectarea
necondiionat a cerinelor autoritilor pentru supravegherea sanitar de stat, autoritilor pentru protecia
rezervelor piscicole, instanelor ce reglementeaz navigaia, precum i a regulilor privind ocrotirea pe ap a
vieii oamenilor, folosirea raional i protecia apelor. n scopul ocrotirii vieii i sntii oamenilor i n
alte scopuri, autoritile administraiei publice locale stabilesc locurile unde se interzice scldatul,
plimbatul cu barca, captarea apei n scopuri potabile i menajere pentru necesitile populaiei, adpatul
animalelor preconiznd i alte condiii de folosin general a obiectivelor acvatice, situate pe teritoriul
localitii respective.

n cadrul obiectivelor acvatice, atribuite n folosin separat, folosina general a apei este
autorizat de beneficiarul primar de folosin a apei n baza condiiilor, pe care acesta le stabilete, iar n
caz de necesitate poate fi interzis. Beneficiarul primar de folosin a apei este obligat s fac publice
condiiile de folosin general a apei sau interzicerea acesteia n cadrul obiectului acvatic, care i-a fost
atribuit n folosin separat. Dac beneficiarul primar de folosin a apei i autoritile administraiei
publice locale n-au fcut publice condiiile de folosin general a apei sau interzicerea acesteia n cadrul
obiectivului acvatic atribuit n folosin separat, folosina general a apei se consider permis fr
restricii conform legislaiei apelor.

Pentru folosirea apei i poluarea ei se achit n modul stabilit plile prevzute de legislaia n
vigoare. Plata pentru poluarea apei nu scutete persoanele fizice i juridice de obligaia de a repara
prejudiciul cauzat resurselor acvatice i mediului nconjurtor.

Obiectivele acvatice se atribuie n folosin permanent (pe o perioad nelimitat) sau n folosin
temporar (pe o perioad limitat). Folosin temporar poate fi de scurt durat - pn la trei ani, i de
lung durat - de la trei pn la douzeci i cinci de ani. n caz de necesitate, termenele de folosin a apei
pot fi prelungite pe o perioad, care nu va depi respectiv termenele de folosin temporar de scurt
durat sau de lung durat. Folosin general a apei nu este limitat.

Termenul de folosin temporar a apei ncepe s curg din ziua adoptrii hotrrii cu privire la
atribuirea obiectului acvatic n folosin separat sau din ziua primirii autorizaiei de folosin special a
apei, cu excepia cazurilor cnd n decizia, hotrrea sau autorizaia n cauz nu este indicat un alt termen.
Prelungirea termenului de folosin temporar se efectueaz la cererea beneficiarilor de folosin a apei
interesai, n baza hotrrii autoritii a administraiei publice centrale, care a atribuit obiectivul acvatic n
folosin separat sau a eliberat autorizaia de folosin special a apei.
61

C.Argumentati cazurile de aplicare a msurilor de constrngere cu caracter penal, contraventional si


civil pentru nerespectarea legislatiei apelor
CONTRAVENTII :
Articolul 109. nclcarea regimului de protecie a apelor
Articolul 110. nclcarea regulilor de folosire a apei
Articolul 111. Nerespectarea regulilor i instruciunilor privind exploatarea construciilor, instalaiilor i
aparatelor de
msurat hidrotehnice, de gospodrire i de protecie a apelor
Articolul 112. Deteriorarea construciilor i instalaiilor hidrotehnice, de gospodrire i de protecie a
apelor
Articolul 113. nclcarea regulilor de desfurare a activitii economice n zonele de protecie a apelor
INFRACTIUNI:
Articolul 229. Poluarea apei
Articolul 234.ndeletnicirea ilegala cu pescuitul, vnatul sau cu alte exploatari ale apelor
CIVIL : Instanele de judecat, la judecarea pricinilor civile cu privire la recuperarea prejudiciilor cauzate
datorit nclcrii legislaiei ecologice, urmeaz s stabileasc cu certitudine prezena tuturor elementelor
eseniale i suficiente pentru angajarea rspunderii civile delictuale.
Astfel, condiiile generale, necesare pentru antrenarea rspunderii delictuale, snt: prejudiciul, fapta ilicit,
raportul cauzal dintre fapt i prejudiciu i vinovia.
Lipsa unei din aceste condiii, potrivit regulii generale, exclude rspunderea delictual, cu excepia
cazurilor prevzute expres de lege, cnd rspunderea delictual se poate angaja i n lipsa unei sau altei
condiii. n cazurile prevzute de art. 1402 Cod civil, rspunderea delictual se antreneaz n lipsa
caracterului ilicit al faptei.
Se atenioneaz c, pentru antrenarea rspunderii delictuale, este necesar ca ntre fapta ilicit i prejudiciu
s existe un raport cauzal. Raportul cauzal este i condiia n funcie de care se determin mrimea
despgubirii. Se repar numai prejudiciul care este o consecin direct a faptei ilicite.
Totodat, se menioneaz c, n funcie de posibilitatea evalurii, deosebim prejudiciul moral i prejudiciul
patrimonial. Prejudiciul moral se compenseaz numai n cazurile prevzute de lege. Spre exemplu: n cazul
prejudiciului adus sntii ca urmare a consumului de ap din sistemele de alimentare cu ap potabil, n
afar de acoperirea prejudiciului material, Legea cu privire la apa potabil nr. 272 din 10.02.1999 prevede
i repararea prejudiciului moral de ctre persoana vinovat. Potrivit regulii generale, pentru angajarea
rspunderii delictuale, este necesar vinovia autorului faptei ilicite. Nu ntotdeauna aceeai persoan
ntrunete calitatea de autor al faptei ilicite i cea de debitor n obligaia delictual. Astfel, n cazul n care
paguba material a fost pricinuit de ctre un minor, prejudiciul cauzat mediului nconjurtor se repar de
prini (adoptatori), tutori, instituiile de nvmnt, de educaie, curative sub a cror supraveghere se afl
minorul, dac nu demonstreaz c prejudiciul s-a produs nu din vina lor (art. 1406, art. 1407 CC); potrivit
prevederilor art. 1410 Cod civil, persoanele a cror activitate este legat de un izvor de pericol sporit pentru
lumea nconjurtoare (exploatarea vehiculelor, a instalaiilor, mecanismelor, a substanelor explozibile,
efectuarea lucrrilor de construcii etc.) au obligaia s repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit
dac nu demonstreaz c prejudiciul se datoreaz unei fore majore (cu excepia cazurilor n care dauna a
survenit ca urmare a exploatrii navelor aeriene) sau din intenia persoanei vtmate.
Articolul 106. Nulitatea tranzaciilor, prin care se ncalc dreptul proprietii de stat asupra apelor
Tranzaciile prin care, ntr-o form direct sau indirect, se ncalc dreptul proprietii de stat asupra apelor
snt considerate nule.
Articolul 107. Rspunderea pentru nclcarea legislaiei apelor
(1) Persoanele, culpabile de comiterea tranzaciilor, vizate la articolul 106, precum i de:
a) ocuparea nelegitim a obiectivelor acvatice sau folosirea nelegitim a apelor;
b) captarea apei cu nclcarea regimului stabilit de folosin;
c) poluarea i impurificarea apelor;
d) darea n exploatare a unor ntreprinderi, obiective comunale i altor obiective neutilate cu construciile i
instalaiile corespunztoare pentru prevenirea polurii i impurificrii apelor sau a efectelor lor distructive;
e) folosirea neraional, lipsit de spirit gospodresc, a apei;
62

f) nclcarea regimului de protecie a apelor la bazinele de recepie, care provoac impurificarea lor,
eroziunea solului i alte fenomene periculoase;
g) executarea neautorizat a lucrrilor hidrotehnice i a altor lucrri care afecteaz starea apelor;
h) deteriorarea construciilor i instalaiilor hidrotehnice, de gospodrire i de protecie a apelor, inclusiv a
reelelor i instalaiilor sistemelor de alimentare cu ap potabil;
i) nclcarea regulilor de exploatare a construciilor i instalaiilor de gospodrire a apelor;
j) nclcarea regulilor de inere a evidenei primare a folosinei de ap, snt pasibile de rspundere civil,
administrativ sau penal n conformitate cu legislaia n vigoare.
(2) Legislaia poate stabili rspunderea i pentru alte cazuri de nclcare a legislaiei apelor.
Articolul 108. Restituirea obiectivelor acvatice ocupate n mod nelegitim
Obiectivele acvatice, ocupate n mod nelegitim, se restituie deintorilor lor legali fr compensarea
cheltuielilor, suportate n decursul folosirii lor nelegitime.
Articolul 109. Repararea prejudiciilor aduse prin nclcarea legislaiei apelor
Persoanele juridice i fizice snt obligate s repare prejudiciile aduse prin nclcarea legislaiei apelor n
proporiile i n modul stabilit de legislaia n vigoare.
Articolul 110. Conveniile internaionale
Dac o convenie internaional la care Republica Moldova este parte are alte reguli dect cele prevzute de
prezentul cod, se aplic regulile conveniei internaionale.
Test Nr. 17
Subiectul I: Dreptul Ecologic - ca ramur de drept
A.
Definiti notiunea dreptului ecologic ca ramur de drept
Evolutiile sociale, economice, politice si legislative din ultimele decenii, dinamica dreptului si tendinta ce
se manifesta in sfera dreptului si anume aceea de conturare a unor noi ramuri de drept, distincte, au
determinat recunoasterea dreptului mediului ca ramura de drept autonoma in sistemul de drept. Pentru
desemnarea acestei ramuri de drept se folosesc diferite denumiri: 'dreptul mediului inconjurator' , 'dreptul
protectiei naturii si mediului', 'dreptul ecologic', 'dreptul ambiental', 'dreptul mediului', etc. Dreptul
mediului poate fi definit ca fiind ramura de drept distincta din sistemul de drept romanesc, formata din
totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre persoane stabilite in legatura cu protectia si
dezvoltarea mediului. Din aceasta definitie, putem contura urmatoarele trasaturi specifice dreptului
mediului:
- este o ramura de drept distincta in sistemul nostru de drept;
- este o ramura de drept formata din norme juridice specifice, ce prezinta trasaturi comune;
- normele de dreptul mediului reglementeaza relatiile sociale formate in procesul de prevenire a poluarii,
ameliorarea si dezvoltarea mediului, sanctionarea faptelor poluante etc.
B.
Determinati cercul de raporturi juridice ecologice. Stabiliti cercul subiectilor, obiectelor si
continutul raporturilor juridice ecologiceCercul de raporturi juridice: Relaiile sociale privind protecia i
dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga.
Statul intervine n mod autoritar i direct n reglementarea juruduc a raporturilor sociale de mediu datorit
faptului c protecia i dezvoltarea mediului reprezint o problem de interes naional.
Subiecti: Orice persoan fizic sau persoan juridic poate s aib calitatea de subiect al raporturilor
juridice privind protecia i conservarea mediului.
Calitatea de subiect activ sau pasiv poate s aparin oricrei persoane fizice sau juridice, n funcie de
raportul juridic concret care se nate, n baza normei juridice. Astfel, potrivit art.6 din Legea nr.137/1995,
protecia mediului constituie obligaia i responsabilitatea autoritilor administraiei publice centrale i
locale, precum i a tuturor persoanelor fizice i juridice. n acelai timp, potrivit art.5 din aceeai lege,
statul recunoate tuturor persoanelor dreptul la un mediu sntos.
Obiectul: Dreptului mediului l reprezint relaiile sociale ce se nasc n legtur cu conservarea i
dezvoltarea mediului natural i artificial.
Coninutul raporturilor juridice ecologice:
- relaii sociale stabilite n scopul prevenirii polurii mediului i producerii pagubelor ecologice;
63

- relaii sociale formate n scopul evitrii producerii unor daune ecologice;


- relaii sociale stabilite n scopul mbuntirii condiiilor de mediu;
- relaii privitoare la structura organizatoric a proteciei mediului.
C.
Formulati si argumentati criteriile de corelatie din dreptul ecologic cu alte ramuri de drept (drept
constitutional, drept civil, drept administrativ)
Corelatia dintre dreptul mediului si celelalte ramuri de drept in conditiile divizarii dreptului in tot mai
multe ramuri juridice si, pe cale de consecinta a aparitiei unor ramuri juridice mixte, si in cadrul dreptului
mediului se regasesc norme juridice apartinand mai multor ramuri de drept. Delimitarea dreptului mediului
de alte ramuri este dificila si prezinta dinamicitate, pe masura progresului social si a evolutiei fenomenului
juridic. Aceasta delimitare este necesara insa pentru relevarea necesitatii si determinatiilor acestei ramuri de
drept. Dreptul mediului si dreptul constitutional
Normele juridice constitutionale, reglementand relatiile sociale fundamentale, fixeaza si pentru dreptul
mediului, cadrul general de manifestare a relatiilor sociale.Constitutia cuprinde norme care consacra
principii ale dreptului mediului, obligatia statului de a ocroti si reface echilibrul ecologic, obligatia
respectarii de catre proprietari a sarcinilor privind protectia mediului, garantii juridice ale dreptului la
mediu. De asemenea Constitutia revizuita din 2003 consacra dreptul fundamental al omului la un mediu
sanatos (art.35). in privinta raspunderii juridice, dreptul constitutional creeaza cadrul in care trebuie sa se
manifeste si raspunderea juridica in dreptul mediului. Desi intre cele doua ramuri de drept exista o serie de
interferente, deosebirile dintre ele sunt evidente si planeaza asupra naturii obiectului supus reglementarii.
Dreptul mediului si dreptul civil --Dreptul civil cuprinde norme ce reglementeaza cea mai importanta
institutie juridica: proprietatea. in sfera de reglementare a acestei institutii si cu privire la aceasta, se
determina domeniul relatiilor sociale de mediu. Interconexiunile dintre cele doua ramuri sunt determinate,
in primul rand, de exercitarea dreptului de proprietate asupra factorilor de mediu protejati legal (sol, subsol,
ape, paduri, etc.). Diferentele dintre dreptul civil si dreptul mediului sunt determinate de obiectul si
metodele de reglementare specifice pentru fiecare, dar si de calitatea titularului dreptului si a obligatiei, in
raporturile juridice civile si cele de dreptul mediului. Dreptul mediului si dreptul administrativ
Intre aceste doua ramuri de drept exista atat asemanari, cat si deosebiri. Astfel, atat in raporturile juridice
administrative, cat si in cele de dreptul mediului, partile se afla pe pozitie de subordonare, una dintre ele
fiind, de regula, un organ al administratiei de stat. Raporturile de drept administrativ se nasc in cadrul si
pentru realizarea activitatii executive, pe cand, raporturile de dreptul mediului se nasc in scopul infaptuirii
protectiei, conservarii si dezvoltarii mediului. Problema infaptuirii si aplicarii unei politici de mediu a
determinat si instituirea unei administratii cu atributii specifice, organizata special in acest sens. De
asemenea, regulile aplicabile faptelor ce constituie contraventii in domeniul mediului, sunt stabilite prin
norme juridice administrative.Dreptul mediului si dreptul comercial
Dreptul comercial fixeaza regulile de baza in privinta cadrului de exercitare si a exercitarii in concret a
drepturilor comerciale, a savarsirii faptelor de comert etc. Activitatile cu caracter comercial trebuie sa se
desfasoare in asa fel incat sa nu aiba efect asupra mediului, cu respectarea normelor de dreptul mediului.
Dreptul mediului si dreptul penal
Anumite fapte pot aduce atingere grava valorilor sociale ale mediului si obiectivelor politicii de mediu. Din
acest motiv, legiuitorul a incriminat o serie de fapte antisociale cu privire la mediu, prin norme juridice
penale speciale. Dealtfel, din punct de vedere istoric, se remarca faptul ca normele juridice ce au
reglementat relatiile de mediu, la inceputul aparitiei acestora, au avut, in marea lor majoritate, un caracter
represiv. Dreptul mediului si dreptul international
In ultimele decenii, odata cu diversificarea domeniilor in care au incidenta normele juridice de drept
international, s-a conturat tot mai clar ideea ca in atingerea obiectivelor de mediu, este utila si necesara,
implicarea statelor pe plan international in elaborarea de politici de mediu, precum si urmarirea realizarii si
indeplinirii masurilor stabilite cu prilejul conferintelor si intrunirilor la nivel international. Totodata,
remarcam ca prin implicarea Romaniei in elaborarea, adoptarea sau ratificarea de tratate internationale in
materie sunt realizate si obiective de politica externa permit in acelasi timp o apreciere pozitiva a Romaniei
pe plan mondial de catre statele si organismele internationale implicate in monitorizarea mediului national
si mondial. Dreptul mediului si dreptul comparat
In toate statele lumii, obiectivele de baza ale politicii mediului sunt aceleasi si vizeaza protectia si
dezvoltarea mediului, gestionarea eficienta si continuitatea factorilor de mediu, in scopul dezvoltarii sale
64

durabile. Diferentele in privinta normelor juridice cu privire la mediu, de la un stat la altul, sunt
determinate, in primul rand, de obiectivele economice ale fiecarui stat, dar ele pot fi determinate si de alti
factori cum sunt: pozitia geografica, regimul politic, structura de stat, nivelul de dezvoltare etc. Pentru
aceste considerente, exista norme juridice cu incidenta in domeniul mediului, mai eficiente si mai evoluate,
mai necesare sau dimpotriva. Totusi, in prezent, in procesul de apropiere a legislatiei nationale cu
reglementarile comunitare ale mediului, se va ajunge la o uniformizare la nivel continental al acestor
norme.
Subiectul II: Principiile dreptului funciar
A.
Determinati principiile dreptului funciar
Principiile dreptului funciar :

Diversitatea si egalitatea juridica a tipurilor si formelor de proprietate asupra pamintului ;

Circuitul terenului ca obiect de dispunere ;

Folosirea rationala a pamintului ;

Administrarea de stat a fondului funciar ;

Raspunderea juridica pentru incalcarea legii funciare ;

Gospodarirea sinestatatoare conform destinatiei lor;

Egalitatea subiectilor privind folosirea pamintului.


B.
Comparati principiul folosirii rationale a terenurilor cu princpiul folosirii terenurilor conform
destinatiei
C.
Argumentati aplicarea practic a principiului circulatiei libere a terenurilor
Aplicarea const n ideea ele pot fi nstrainate si dobndite liber prin oricare din modurile prevazute de
lege. Terenurile cu sau fara constructii, situate n intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de
ntinderea lor, pot fi nstrainate si dobndite prin acte juridice ntre vii, ncheiate n forma autentica, sub
sanctiunea nulitatii absolute. Cetatenii straini si apatrizii, precum si persoanele juridice straine nu pot
dobndi dreptul de proprietate asupra terenurilor n R.M. n conditiile prevazute de legea speciala. Cu
exceptia litigiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate privata si legalitatea titlului de proprietate,
conform legilor fondului funciar, existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii, nu
mpiedica nstrainarea acestuia si nici constituirea altor drepturi reale sau de creanta, dupa caz. nstrainarile
realizate nu valideaza titlurile de proprietate ale nstrainatorilor si dobnditorilor, daca acestea erau lovite
de nulitate, ca urmare a ncalcarii dispozitiilor legale n vigoare la data ncheierii lor. n situatia n care,
dupa ncheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza
ulterior sa ncheie contractul, partea care si-a ndeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta, care
pronunta o hotarre care sa tina loc de contract.
TESTUL NR.18
Subiectul 1.:Regimul juridic al Fondul ariilor naturale protejate de stat
a)Definiti notiunea si componenta Fondul ariilor naturale protejate de stat
Fondul al ariilor protejate - totalitate a ariilor naturale, a obiectelor i a complexelor naturale protejate
de stat;Arie natural protejat - spaiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale reprezentative i
rare, desemnat i reglementat n scopul conservrii i proteciei tuturor factorilor de mediu din limitele lui;
Fondul ariilor protejate const din urmtoarele categorii de obiecte i complexe naturale:
1) delimitate n conformitate cu clasificarea Uniunii Internaionale de Conservare a Naturii: a)
rezervaie tiinific; b) parc naional; c) monument al naturii; d) rezervaie natural; e)
rezervaie peisajer (de peisaj geografic); f) rezervaie de resurse;g) arie cu management
multifuncional; care nu in de clasificarea Uniunii Internaionale de Conservare a Naturii: a) grdin
dendrologic; b) monument de arhitectur peisajer; c) grdin zoologic.
3) stabilite prin alte reglementri internaionale: a) rezervaie a biosferei (Programul UNESCO); b)
zon umed de importan internaional (Convenia Ramsar) a) grdin dendrologic; b) monument de
arhitectur peisager; c)grdin zoologic.
b)Comparati regimul juridic al Rezervatiilor Stiintifice cu regimul juridic al Monumentelor Naturii

65

Rezervaie tiinific - spaiu biogeografic terestru i/sau acvatic de importan naional cu statut de
instituie de cercetri tiinifice, destinat meninerii intacte a obiectelor i complexelor naturale,
conservrii biodiversitii, elaborrii bazelor tiinifice de protecie a mediului;
Rezervaia tiinific are ca obiectiv prioritar protecia mediului, efectuarea de cercetri
Rezervaia tiinific are statut de instituie de cercetri tiinifice i se subordoneaz
autoritii centrale pentru mediu. Delimitarea atribuiilor de gospodrire a terenurilor silvice
din rezervaie ntre autoritatea central pentru mediu i autoritatea central pentru silvicultur se
efectueaz n baza unui regulament special. Rezervaia tiinific are urmtoarele sarcini: a)
conservarea biodiversitii i meninerea complexului su natural n afara impactului antropic; b)
conservarea staiunilor terestre i a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre i acvatice); c) efectuarea de
cercetri tiinifice; d) aplicarea realizrilor tiinei din domeniul ariilor naturale protejate i realizarea
programelor ecologice; e) inerea analelor naturii f) efectuarea monitoringului ecologic; g) colaborarea
n domeniul ariilor naturale protejate cu organisme i instituii de specialitate din ar i din strintate; h)
popularizarea cunotinelor privind protecia mediului; i) pregtirea cadrelor tiinifice i a specialitilor
n domeniul ocrotirii naturii, n special n cel al ariilor naturale protejate.
n rezervaia tiinific, excepie fcnd zonele cu protecie integral, snt permise: a) lucrrile de
regenerare i reconstrucie ecologic; b) derularea msurilor de aprare contra incendiilor; c) efectuarea
msurilor de profilaxie veterinar i sanitar; d) reglarea
selectiv a numrului de animale pentru meninerea echilibrului ecologic; e) punatul i strngerea
fnului de ctre salariaii rezervaiei, conform regulamentului acesteia; f) tierile de igien, de ngrijire i
de regenerare a pdurilor; g) construcia de locuine de serviciu pentru personalul tiinific al
rezervaiei; h) alte activiti ce nu contravin sarcinilor rezervaiei, aprobate de consiliul ei tiinific i
coordonate cu autoritatea central pentru mediu.
n rezervaia tiinific snt interzise activitile ce pot conduce la dereglarea evoluiei fireti a proceselor
naturale, n special: a) lucrrile de instalare a reelelor de termoficare, liniilor de transport electric,
lucrrile hidroameliorative i de alt natur, care conduc la deteriorarea echilibrului ecologic; b)
explorarea i extragerea resurselor naturale, cu excepia celor de importan naional (petrol, gaze
naturale) cu condiia respectrii cerinelor speciale de protecie a mediului nconjurtor stabilite de ctre
autoritatea central abilitat cu gestiunea resurselor naturale i cu protecia mediului nconjurtor; c)
administrarea de ngrminte minerale, ierbicide, pesticide i de alte substane chimice nocive; d)
deplasarea vehiculelor pe cile terestre i acvatice altele dect cele de uz comun i parcarea lor n locuri
neamenajate n astfel de scopuri; e) punatul, vnatul, pescuitul sau cositul neautorizat, precum i
distrugerea cuiburilor, vizuinelor, ascunziurilor, muuroaielor i altor slae de animale; f) colectarea
speciilor de plante i animale n stare vie i prelucrat, precum i a unor pri ale acestora, cu excepia
colectrii lor n scopuri tiinifice i, dup caz, muzeistice; g) recoltarea plantelor medicinale, florilor,
fructelor, pomuoarelor, ciupercilor, stufului, papurei, vtmarea arborilor; h) tierile rase;
i) introducerea unor noi specii de plante i animale; j) arderea pajitilor, a stufului i a papurei,
aprinderea rugurilor, orice form de odihn a populaiei; k) aflarea persoanelor strine, cu excepia
lucrtorilor tiinifici din alte instituii i a reprezentanilor organizaiilor neguvernamentale care au permis.
n rezervaia tiinific se creeaz zon cu protecie integral unde se efectueaz numai cercetri
tiinifice. Aceast zon cuprinde cel puin 20% din teritoriul rezervaiei. Ea poate fi situat pe unul sau pe
cteva sectoare din aria rezervaiei, n dependen de suprafaa sa i de tipurile ecosistemelor.
Amplasamentul i suprafaa zonei cu protecie integral se stabilesc de consiliul tiinific al rezervaiei
i se aprob de autoritatea central pentru mediu i de Academia de tiine a Moldovei.
n rezervaia tiinific se instituie consiliu tiinific, care examineaz i reglementeaz orice activitate
din cadrul ei. (2) Componena i regulamentul consiliului tiinific snt aprobate de autoritatea central
pentru mediu. (3) n rezervaie, cercetrile tiinifice snt organizate i efectuate de secia ei tiinific i
de alte instituii tiinifice, precum i de organizaii neguvernamentale.
Statul de funcii al rezervaiei tiinifice se aprob de autoritatea central pentru mediu i de Academia de
tiine a Moldovei.
Monument al naturii - obiect unic al naturii avnd o deosebit valoare ecologic, tiinific, cultural,
istoric i estetic;Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si
conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite,
66

reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori
seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de
apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale
cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Daca monumentele naturii nu sunt
cuprinse in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor
stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului. Managementul
monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura pastrarea trasaturilor naturale
specifice. In functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis.
c)Dezvoltati cazurile de aplicare a masurilor de constringere cu caracter penal, contraventional si civil
pentru nerespecatrea legislatiei privind regimul juridic al Fondul Ariilor naturale Protejate de Stat
nclcarea legislatiei privind ariile naturale protejate de stat atrage , dup caz, atit rspundere civil,
administrativ sau penal, conform legislaiei n vigoare. Se consider contravenii, dac nu constituie,
potrivit legii, infraciuni, urmtoarele fapte:
a) folosirea ariilor naturale protejate n alte scopuri dect n cele prevzute de prezenta lege;
b) organizarea fr expertiz ecologic a activitii economice n ariile naturale protejate, precum i n
zonele lor de protecie; c) deteriorarea sau distrugerea ariilor naturale protejate;
d) nelichidarea urmrilor ecologice ale avariilor, catastrofelor i ale altor fenomene distructive;
e) introducerea de plante i animale strine zonei respective, care polueaz fondul genetic autohton;
f) nclcarea regulilor de export al plantelor i animalelor luate sub protecia statului;
g) executarea neautorizat a oricrei lucrri de amenajare i construcie;
h) deversarea deeurilor industriale i menajere n ape sau pe terenuri, depozitarea lor n ariile naturale
protejate i n zonele lor de protecie; i) folosirea peste normele admise a chimicalelor n zonele de
protecie; j) recoltarea neautorizat a fructelor i pomuoarelor de pdure, a ciupercilor, plantelor
medicinale, seminelor i a organismelor acvatice; k) strmutarea nesancionat a hotarelor ariilor naturale
protejate;l) deteriorarea, tergerea sau ridicarea bornelor de hotar, geodezice sau topografice, a
panourilor de avertizare sau a indicatoarelor;m) intrarea persoanelor neautorizate, cu sau fr
autovehicule, n zonele cu protecie integral; n) camparea n zonele interzise; o) punatul n zonele
interzise; p) organizarea i desfurarea neautorizat de activiti economice, de turism i agrement;
r) fotografierea sau filmarea n scopuri comerciale fr achitarea de taxe.
Prejudiciile materiale cauzate de persoane fizice i juridice obiectelor i complexelor din
fondul ariilor protejate se repar n modul stabilit de legislaia n vigoare.
Reparaia prejudiciilor cauzate obiectelor i complexelor din fondul ariilor protejate
se efectueaz benevol sau prin hotrre judectoreasc.
n caz de dezacord cu decizia reprezentantului autoritii pentru mediu, persoana fizic sau juridic
este n drept s o atace n ordinea contenciosului administrativ.
Deintorii de terenuri din fondul ariilor protejate nu poart rspundere pentru pagubele pricinuite
agenilor economici de animalele slbatice.
La fel , poate sa survina si raspunderea penala in caz ca persoana vinovata a incalcat
regimul de administrare i protecie a fondului ariilor naturale protejate de stat, dac aceasta creeaz
pericolul cauzrii de daune n proporii mari sau a cauzat daune n proporii mari.
Scopul acestei norme const n asigurarea proteciei unor teritorii i obiecte excepional protejatede stat,
prevenirea cauzrii unor daune lor, lumii animale care le populeaz, pdurilor sau altor vegetaiicare cresc
pe aceste teritorii, protejarea diversitii biologice. Cadrul juridic pentru asigurarea
protecieieficiente i folosirii raionale a fondului ariilor naturale protejate de stat este reglementat de
de alte acte normative. Obiectul infraciunii l constituie fondul ariilor naturale protejate de stat.
Obiectul material alinfraciunii l constituie teritoriile naturale excepional protejate de stat,
adic acele sectoare de pmnt, suprafee de ape, de aer, n care sunt amplasate complexele i obiectele
cu o destinaie special de proteciea naturii, tiinific, cultural, estetic, de ocrotire a sntii
etc., excluse complet sau parial - prin hotrrile organelor puterii de stat - din folosin n gospodria
naional, fiind considerate drept obiecteale culturii i patrimoniului naional.3.
Fondul ariilor naturale protejate de stat
l constituie rezervaiile naturale de stat, incluznd rezervaiile biosferice, parcurile naturale
naionale, monumente ale naturii, parcurile-dendrarii i grdinile botanice, localitile sanitaro67

curative i sanatoriile, care sunt asigurate cu o protecie excepional din partea statului n
interesul prezentei i viitoarelor generaii. n privina fiecruia din aceste obiecte
seinstaureaz un regim special de protecie. De exemplu, pe teritoriul rezervaiilor naturale
se scot dinfolosin gospodreasc complexele i obiectele naturale (pmntul, apa, subsolul, lumea
animal i ceavegetal). Pe aceste teritorii este interzis orice activitate ce contravine sarcinilor i
destinaiei rezervaiilor,introducerii organismelor vii n scopul aclimatizrii lor, de asemenea este interzis
accesul persoanelor fr permisiune special.4. nclcarea regimului de administrare i protecie a
fondului ariilor naturale protejate de stat se realizeaz prin svrirea de aciuni strict interzise de
legislaia i de actele normative respective, cum ar fi ptrunderea fr permisiune special pe aceste
teritorii, efectuarea unor activiti de gospodrire n
zoneler e z e r v a i i l o r n a t u r a l e i a l e p a r c u r i l o r n a i o n a l e , a c t i v i t i d e e x p l o a t a r e i e
x t r a g e r e , d o b n d i r e a mineralelor, construirea i dezvoltarea pe teritoriile parcurilor naionale a
vilelor i grdinilor, micarea i parcarea mijloacelor de transport care nu sunt legate de
funcionarea parcurilor naionale, colectarea plantelor i a altor elemente ale florei,
mprtierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste teritorii, distrugerea monumentelor naturale
etc.. Latura obiectiv a infraciuni poate fi realizat i prin inaciune, atunci cnd persoanelemputernicite (
administraia acestor teritorii i obiecte) nu iau msurile cuvenite pentru asigurarearegimului proteciei lor,
de exemplu - nu traseaz hotarele acestor teritorii, nu instaleaz alte semne nvederea distinciei lor etc.
Consecinele infracionale constau n: a) crearea pericolului cauzrii de daune n proporii mari i b)
cauzarea de daune n proporii mari.daunele n proporii mari pot fi exprimate n daune materiale (a se
vedea art.126 CP) i n alt form,n funcie de importana obiectelor asupra crora se atenteaz:
distrugerea sau degradarea unor monumentedistincte ale naturii (de exemplu, doborrea unui stejar de 500
ani, luat sub protecia statului, etc.),nrutirea strii acestor obiecte i teritorii, dobndirea pe aceste
teritorii a animalelor slbatice sau aspeciilor de vegetaie rar etc. Dauna n proporii mari este determinat
n fiecare caz aparte n funcie decircumstanele cauzei, de gradul de pierderi ireparabile, de raportul dintre
partea distrus sau degradat aobiectului i cea rmas intact, mrimea cheltuielilor necesare pentru
repararea sau restabilirea obiectelor sau teritoriilor distruse sau degradate etc.n cazul crerii pericolului
cauzrii de daune n proporii mari este necesar s constatm ca pericoluls fie real i iminent.Pentru
existena componenei de infraciune este necesar n fiecare caz existena legturii cauzalentre aciunile
fptuitorului i survenirea sau pericolul survenirii consecinelor prejudiciabile: crearea pericolului cauzrii
de daune n proporii mari sau cauzarea de daune n proporii mari.. Latura subiectiv a infraciunii se
realizeaz att prin intenie direct (persoana nelege c prinaciunile sale ncalc regimul de administrare
i de protecie a fondului ariilor naturale protejate de stat,dorete survenirea acestor consecine, de exemplu
- s doboare copaci din rezervaiile naturale sau sdistrug plantele etc.), ct i prin intenie indirect
(persoana nelege c prin aciunile sale ncalc acestregim i admite n mod contient cauzarea de daune n
proporii mari fondului ariilor naturale protejate destat sau are o atitudine indiferent fa de consecinele
survenite). Subiect al infraciunii este persoana fizic responsabil, care la momentul svririi infraciunii
aatins vrsta de 16 ani, sau persoana juridic.
Subiectul 2. :Regimul juridic al terenurilor cu destinatie agricola
a)Determinati notiunea si componenta terenurilor cu destinatie agricola
terenurile cu destinatie agricola sunt suprafete de teren atribuite diferitor subiecti de profil agricol ce sunt
folosite permanent sub forrna de cota sau sector de teren, precum si suprafete atribuite temporar pentru
producerea agricola din cadrul altor categorii de terenuri.
Parte componenta a fondului funciar, terenurile cu destinatie agricola sunt alcatuite din:
- terenuri agricole productive (arabile, vii, livezi, pasuni, fanete, sere, solarii);
- terenuri cu vegetatie forestiera (-teren.fara de care procesul de crestere a productiei agricole nu este
posibil)
- pasuni impadurite, terenuri ocupate cu constructii si instalatii agrozootehnice, amenajari piscicole, de
imbunatatiri funciare, drumurile de exploatare agricola, platforme si spatii de depozitare pentru produse
agricole ;
- terenuri neproductive (ce pot fi amenajate si folosite pentru productia agricola)
b)Comparati regimul juridic al terenurilor cu destinatie agricola cu regimul juridic al terenurilor din
intravilanul localitatilor
68

Terenurile din intravilanul localitatilor pot avea categoria de folosinta arabil, vii, livezi, pasuni, fanete,
curti, constructii sau alte terenuri. In acest sens s-a aratat, cu deplin temei, ca in intravilan, in afara de
categoria de folosinta curti constructii, se includ si alte categorii de folosinta ca arabil, livezi, ape etc. Chiar
daca terenurile din intravilanul localitatii nu au categoria de folosinta constructii, aceasta nu inseamna,
nicidecum, ca asupra lor nu pot fi amplasate constructii, cu toate acestea , nu putem mentiona acelasi lucru
referindu-ne la terenurile cu destinatie agricola, pe care in afara de faptul ca sunt arabile, cu plantatii
multianuale sau servesc ca pasuni si finete, nu pot fi utilizate in alte scopuri, decit in urma schimbarii
destinatiei acestora, deci prin urmare , terenurile din intravilanul lovalitatilor au o aplicabilitate mai larga si
pot fi exploatate in mai multe activitati economice, ecologice sau de agrement si recreare. Spre deosebire
de terenurile din intravilanul localitatilor, cele cu destinatie agricola, nu permit amplasarea pe ele a pietilor
publice si agricole ;constructia obiectelor social culturale , retelelor de canalizare,precum si amenajarea
spatiilor verzi.
c)Propuneti metode legale de scoatere a terenurilor agricole din circuitul agricol.
Documente necesare pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor situate n extravilan cuprinde:
- cererea pentru aprobarea scoaterii din circuitul agricol, din partea beneficiarului sau a proprietarului, dup
caz;- extrasul de carte funciar pentru informare i copia actului de proprietate sau a altui act de deinere
valabil ncheiat (de exemplu: contract de concesiune, arend, nchiriere), nsoit de acordul proprietarului;documentaia cadastral;certificatul de urbanism, nsoit de planul de situaie i de planul de ncadrare
n zona; planul de situaie va evidenia suprafaa propus pentru scoaterea din circuitul agricoldocumentaia pentru ncadrarea terenului n clase de calitate;
expertiza de evaluare a terenurilor efectuata de evaluatori atestai de Ministerul Agriculturii,
Pdurilor i Dezvoltrii Rurale;copii ale documentelor de plat a taxelor de protecie la Fondul de
ameliorare a fondului funciar, virate n conturile Ministerului Agriculturii, Pdurilor i Dezvoltrii Rurale i
Ageniei Naionale de Cadastru si Publicitate Imobiliara;
avizul de principiu favorabil al consiliului local pentru extinderea intravilanului, n cazul anumitor
terenuriavizul Administraiei Naionale a mbuntirilor Funciare;
memoriul tehnic al lucrrii, n care se descrie obiectivul de investiii.
Scoaterea temporar din circuitul agricol a terenurilor agricole se poate face pe o perioad de maximum doi
ani, cu plata unei garanii egale cu taxa pentru fondul de ameliorare a fondului funciar.
Scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri agricole pentru realizarea unor obiective economice sau de
destinaie social se realizeaz prin hotrre de Guvern, la propunerea consiliilor unitilor administrativteritoriale de nivelul nti sau, respectiv, de nivelul al doilea, n temeiul cererii proprietarului, cu acordul
organului central de mediu al administraiei publice ; n cazul unei hotrri pozitive se va asigura
decopertarea stratului de sol fertil i utilizarea lui pentru refacerea terenurilor degradate.
TESTUL NR. 20
Subiect I: Dreptul de proprietate asupra resurselor naturale
a)
Descrieti elementele dreptului de proprietate asupra resurselor naturale
Elementele dreptului de proprietate sunt urmatoarele:
Posesia reprezinta acel element care permite proprietarului de stapini in fapt resursele naturale ce-i
apartine.Folosinta este acel element al dreptului de proprietate care ofera proprietarului facultatea de a
intrebuinta resursele naturale ,culegind si prcepind in proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
Dispozitia este acel element al dreptului de proprietate care cuprinde posibilitateastatutului juridic al
bunurilor(vinzarea, cumparare, transmitere prin mostenire)
b)Determinati particularitatile drreptuluide proprietate asupra
Legilsatia ecologica determina citeva particulritati in ceea ce priveste dreptul de proprietate asupra
resurselor naturale.Astfel, indiferent de tipul si forma de proprietatea toate categoriile de resurse naturale
sunt inregistrate obligatoriu sub aspect cantitativ si calitativ in cadastrele resurselor naturale. Indiferent de
tipul si forma drepului de proprietae toate categoriile de proprietate sunt supuse supravegherii si control
ecologic de stat .Controlul ecologic de stat se efectuiaza cu regularitate dar nu mai putin de o data pe an.
Toate schimbarile esentiale privind tendintele negative de degradare a resurselor naturale sub aspectul
volumului, cantitatilor se inregistreaza in Monitoringul ecologic tinut de Ministerul Mediului.In baza
acestuia se efectuiaza prognoze , program de ameliorare a situatiei.
69

c)Recomandati temeuirile juridice aparitiei, modificarii si stingerii dreptului de proprietate asupra


resurselor naturaleTemeurile de aparitie si incetare sunt acele fapte si evenimente care dau nastere,
modifica si inceteaza raporturile ce apar intre participanti la relatiile ecologice in legatura cu posesisia
,folosinta si dispunerea dreptului deptului de proprietatea , benefeciereCa temeiuri de aparitie si modificare
putem mantiona urmatoarele:
legea, elaboarata ,adoptata de catre stat si publicata in Monitorul Oficial al RM
actele administrative care corespund conditiilor de fond de forma
contractele ;vinzarea cumparare donatie,schimb inregistrat la cadastrul RM
hotaririle instantei de judecata care trebuie sa fie definitiva , irevocabia , legala , intemeiata
mostenirea (testamentara ,legala
Temeiurile de incetare sunt urmatoarele:-decesul proprietarului-epuizarea reurselor naturale
-calamitatile naturale-desfiintarea persoanei jurdica-hotaririle instantei de judecata
-exproprierea in caz de utilitate publica
Subiect II; Raporturile si normele juridice funciare
a) Identificati obiectele raporturilor juridice funciare
Obiecte ale relaiilor funciare snt: sectoarele de teren, cotele de teren i drepturile asupra lor.
Sectoarele de teren se caracterizeaz prin suprafa, amplasament, hotare, au statut juridic i alte
caracteristici, specificate n documentaia nregistrrii de stat a dreptului asupra pmntului.
Sectoarele de teren i obiectele aferente acestora (solul, bazinele de ap nchise, pdurile, plantaiile
multianuale, cldirile, construciile, edificiile etc.), strmutarea crora este imposibil fr a cauza pierderi
directe destinaiei lor, constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile i indivizibile. Se consider divizibile sectoarele de teren care pot fi
mprite n poriuni fr a le schimba destinaia, fr a nclca normele antiincendiare, sanitare, ecologice,
agrotehnice i urbanistice, fiecare poriune formnd dup divizare un teren de sine stttor. n cazurile
prevzute de lege sectorul de teren poate fi considerat indivizibil. Cotele de teren ale sectorului de teren
aflat n folosin comun de asemenea constituie obiecte ale relaiilor funciare.
Cotele de teren au expresie cantitativ i descriere, cuprinznd indicaii privind destinaia i categoria de
folosin. Cotele de teren n natur nu se delimiteaz.
b) Clasificati raporturile si normele juridice funciare
In cadrul dreptului funciar se studiaza urmatoarle categorii al relatiilor funciare care si reprezinta obiectul
de studiu:1) relatiile cu privire la atribuirea terenurilor Astfel autoritile administraiei publice locale
atribuie cetenilor terenuri fr plat, eliberndu-le titluri de proprietate: In asa fel, trec n proprietatea
cetenilor sectoarele de teren ocupate de case, anexe gospodreti i grdini care li s-au atribuit n
conformitate cu legislaia;
atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva intravilanului pn la epuizarea acesteia
pentru construcia caselor de locuit, anexelor gospodreti i grdini: n orae - de la 0,04 pn la 0,07
hectare, n localiti rurale - pn la 0,12 hectare. Dimensiunile concrete ale sectoarelor de teren se stabilesc
de ctre autoritile administraiei publice locale;
trec (n limita normelor de urbanism, iar dac aceasta nu este posibil, reieind din suprafaa real a
terenului ce deservete construciile) terenurile aferente caselor de locuit cu mai multe apartamente
privatizate, care nu constituie blocuri, n proprietatea comun n diviziune a proprietarilor apartamentelo
Amplasarea terenurilor care se atribuie n calitate de cote de teren echivalent va fi determinat de primria
satului (comunei) sau oraului fr cererea titularului cotei de teren echivalent n baza proiectului de
organizare a teritoriului, elaborat de o ntreprindere de stat sau privat care dispune de licena respectiv.
Proiectul de organizare a teritoriului se aprob de primria satului (comunei) sau oraului la propunerea
comisiei funciare. La elaborarea proiectului de organizare a teritoriului se va ine cont de listele grupurilor
de proprietari ai cotelor de teren echivalent, aprobate de primria satului (comunei) sau oraului, i de
consecutivitatea atribuirii terenurilor n hotarele cmpurilor.
La cererea proprietarului cotei de teren echivalent, n cadrul elaborrii proiectului de organizare a
teritoriului, primria satului (comunei) sau oraului poate decide atribuirea n natur (pe loc) a cotei de
teren echivalent i grdinii (grdinilor) din extravilan ntr-un singur teren.
Cota de teren echivalent ce se atribuie n natur (pe loc) n conformitate cu proiectul de organizare a
teritoriului poate fi divizat, n funcie de situaie, n cel mult 3 terenuri (teren arabil, vie i livad).
70

b)relatiile cu privie la retragerea terenurilor din folosinta c)relatii cu privie la protectia terenurilor
d)relatiile cu privie la ameliorarea terenurilor c)relatii cu privire la schimbarea destinatiei terenurilor
e)relatiile cu privie lamodul de schimbare modului de folosinta a terenurilor f)relatiile ce tin de exercitarea
dreptului de proprietate g)relatiilece tin de administrarea si gestionarea terenurolor
i)relatii ce tin de incalcarea legislatiei funciare k)relatii cu privire la protectia si folosirea terenurilor
agricole
Raporturile juridice funciare sunt unice dupa forma lor si se impart in mai multe tipuri :
A. Dupa continutul reglementarilor juridice al drepturilor si obligatiilor subiectilor : de proprietate
funciara ; din domeniul administrarii de stat al pamintului ; de protectie a pamintului.
B. Dupa categorii de terenuri : cu destinatie agricola ; cu destinatie industriala ; extravilanul
localitatilor ; intravilanul localitatilor.
In cadrul raporturilor funciare sunt urmatoarle categorii de norme juridice:
Norme juridie imperative care obliga subiectii raportului funciar la anumite actiuni
Norme jurdice dispozitive care permit subiectilor raportului sasi aleaga comportamentul
Norme juridice notiuni care cuprind careva definitii si nu obliga partcipantii la raport sa faca careva actiuni
Norme principii sunt acele reguli de conduita fundamentale care stau la baza reglementarii
raporturilorfunciare
c) Recomandati temeuirile juridice specifice aparitiei, modificarii si stingerii raporturilor juridice
funciareTemeurile de aparitie si incetare sunt acele fapte si evenimente care dau nastere, modifica si
inceteaza raporturile ce apar intre participanti la relatiile ecologice in legatura cu posesisia ,folosinta si
dispunerea dreptului deptului de proprietatea , benefeciere
Ca temeiuri de aparitie si modificare putem mantiona urmatoarele:
legea, elaboarata ,adoptata de catre stat si publicata in Monitorul Oficial al RM
actele administrative care corespund conditiilor de fond de forma
contractele ;vinzarea cumparare donatie,schimb inregistrat la cadastrul RM
hotaririle instantei de judecata care trebuie sa fie definitiva , irevocabia , legala , intemeiata
mostenirea (testamentara ,legala
Temeiurile de incetare sunt urmatoarele:-decesul proprietarului-epuizarea reurselor naturale
-calamitatile naturale-desfiintarea persoanei jurdica-hotaririle instantei de judecata
-exproprierea in caz
de utilitate publica
Test Nr. 21
Subiectul 1:Dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale.
1.1 Definiti notiunea dreptului de beneficiere asupra resurselor naturale
In liter de specialitate se considera ca dr. de beneficiere asupra resurselor naturale poate fi examinat sub
citeva aspecte:A)dr de beneficiere asupra resurselor naturale reprezinta o institutie juridica care cuprinde in
esenta sa o totalitate de norme juridice care reglementeaza relatiile dintre organele administratiei publice si
beneficiarii de resurse naturale,cu privire la atribuirea,exploatarea,protectia si retragerea din folosinta a
resurselor naturale.B)dr de benef.asupra resurselor naturale reprezinta un dr subiectiv a unei pers fizice sau
juridice care exploateaza sau poate exploata din punct de vedere cantitativ si calitativ.
C)tot dr de benef.reprezinta din punct de vedere teoretic un raport juridic care apare intre organele de stat si
beneficiarii de resurse naturale care este reglementata de legislatia ecologica cu privire la atribuirea
,exploatarea,autorizarea licentierea si retragerea din folosinta a resurselor naturale.
1.2.Clasificati si determinati tipurile si formele dreptului de beneficiere asupra resurselor naturale.
Se considera ca exista 2 tipuri de beneficiere asupra resurselor naturale:
1)generala 2)speciala
Beneficiere generala se considera acel tip de beneficiere care da posibilitatea pers fizice sa si satisfaca
necesitatile vitale prin intermediul folosirii resurselor naturale.Totusi in conf cu legis R.M dr de beneficiere
general poate fi limitat Beneficiere speciala reprezinta acel tip de beneficiere prin intermediul caruia
resursele naturale se exploateaza din punct de vedere cantitativ si calitativ in scopuri exclusiv economice
si in baza de autorizatie sau licenta.Beneficierea asupra resurselor naturale se clasifica:
1:beneficiere funciara-relatiile sunt reglementate de Codul Funciar si Legea cu privire la arenda in
agricultura2:benificiere silvica-reglem de Codul Silvic si de regulamentul cu privire la folosinta a
71

terenurilor agricole3:beneficiere acvatica-Codul Apelor si Legea cu privire la zonele de protectie a riurior si


zonelor acvatice4:benificiere miniera:Codul subsolului5:beneficiere asupra spatiilor verzi asupra
localitatilor urbane si rurale6: beneficiere asupra aerului atmosferic
1.3 Dezvoltati temeiurile de incetare a dr de beneficiere
Temeiurile juridice de aparitie si incetare a dreptului de beneficiere asupra resurselor naturale constituie
totalitatea faptelor si evenimentelor care dau nastere si inceteaza raporturile juridice care apar intre
organele administratiei publice si beneficiarii de resurse naturale in legatura cu atribuirea, licentierea,
autorizarea, exploatarea, retragerea din folosinta a resurselor naturale.
Temeiuri de incetarea: -decesul beneficiarului persoana fizica; -desfiintarea persoanei juridice;
-renuntarea benevola; -epuizarea resurselor naturale/distrugerea resurselor naturale; -calamitatile naturale
(statul poate retrage in orice moment); -expirarea termenului contractului, autorizatiei, licentei; -hotararea
de sistare a activitatii economice emisa de catre seful inspectoratului ecologic de stat in cazurile incalcarii
legislatiei ecologice; --retragerea resurselor naturale pentru necesitatile statului; exproprierea;
Subiectul 2:Dreptul funciar ca ramura de drept.
2.1.Definiti notiunea dreptului funciar ca ramura de drept.
Dr funciar reprezinta o ramura de drept independenta,dar complexa care cuprinde o totalitate de norme
juridice ce reglem relatii ce apar intre subiectii(detinatori de terenuri) in procesul de folosire a terenurilor
ce formeaza fondul funciar al R.M.Se considera ca dr funciar are un obiect propriu de studio si acest obiect
il formeaza totalitea relatiilor ce apar in procesul de folosire a terenurilor denumite in lit.de specialitate
relatii funciare care sunt reglementate de normele juridice funciare.
2.2 Determinati obiectul de reglementare a dreptului funciar.
Obiectul de reglementare a D. Func. - sunt raporturile sociale ce apar in timpul folosirii pamintului.
Specificul raporturilor e legat de functiile pe care le indeplineste pamintul pentru diferite ramuri ale
economiei nationale.In agricultura si silvicultura pamintul e principalul mijloc de productie, unde stratul
fertil are o insemnatate hotaritoare.Cu totul alte functii au terenurile de pamint in restul sferelor de
activitate economica. Pentru industrie, transport, construcii, localitati, terenurile sunt spatiu, suprafata,
teren de amplasare a cladirilor,utilajelor, cailor de comunicatie .Indeplinirea acestor functiigenereaza
aparitia si existenta raporturilor funciare, exprimate in relatii sociale ce apar la atribuirea, folosirea,
retragerea si protectia terenurilor de pamint.
Reiesind din aceea ca pamintul ca principalul mijloc de productie si conditia principala pentru satisfacerea
cerintilor materiale a societatii, se afla in legatura cu celealte componente ale naturii si rezulta ca
raporturile funciare interactioneaza cu cele silvice, acvatice si trebuie sa stabilim ca raporturile funciare au
caracter prioritar fata de celelalte grupuri de raporturi sociale din domeniul folosirii obiectelor naturale.
Astazi in conditiile efectuarii reformei agrare si a celei funciare, caracterul raporturilor juridice funciare se
schimba radical. Trecerea de la nationalizarea la privatizarea pamintului, infaptuirea demonopolizarii
proprietatii de stat asupra pamintului si improprietarirea rela a taranilor prin legiferarea dreptului de
proprietate, confirma aparitia si existenta unor noi particularitati ale raporturilor funciare.
Dupa stabilirea noilor forme de proprietate aasupra pamintului, raporturile funciare au dobindit caracter
patrimonial. Pamintul e obiect al raporturilor de vinzare-cumparare, gajare, arenda, donare, mostenire etc.
deci terenurile sunt bunuri imobile si se incadreaza in circuitul de piata(economic si civil).
Pe de alta parte nu toate raporturile sociale, care au ca obiect pamintul sunt raporturi funciare( ex. cele ce
apar in procesul platii pentru folosirea pamitului, al stabilirii si perceperii impozitului funciar, au ca obiect
pamintul, dar nu sunt de ordin funciar.Raporturile funciare reglementate de normele dreptului funciar devin
raporturi juridice funciare( Constitutia RM, normele Codului Funciar s.a acte normative emise conform
legislatiei in vigoare).Relatiile din sfera folosirii si protectiei altor bogatii naturale, subsol, paduri, ape,
regnul animal si vegetal, aerul sunt reglementate prin legislatie speciala(ex. Codul apelor).
Obiecte sunt sectoare de teren, cotele de teren si dreptul asupra lor.
Raporturile juridice funciare sunt unice dupa forma lor si se impart in mai multe tipuri :
A. Dupa continutul reglementarilor juridice al drepturilor si obligatiilor subiectilor :--de proprietate
funciara ;-- din domeniul administrarii de stat al pamintului ;--de protectie a pamintului.
B. Dupa categorii de terenuri :--cu destinatie agricola ;--cu destinatie industriala ;--extravilanul
localitatilor ;--intravilanul localitatilor.
72

Raporturile financiare care apar in procesul posesiunii si folosirii a terenurilor de pamint si a drepturilor
asupra lor, constituie obiectul de reglementare a dreptului funciar.
2.3 Formulati criteriile de corelatie a dreptului funciar cu alte ramuri de drept.
Corelatia cu alte ramuri de drept-Dreptul funciar are si sistem ca ramura de drept si car amura de
stiinta.Acestea se afla intr o strinsa legatura dar se deosebesc prin cercul problemelor abordate,stiinta
dreptului funciar fiind cu mult mai larga car amura de dreptul funciarIn etapa actuala dreptul funciar se
afla in legatura cu dreptul constitutional.Normele constitutionale privind proprietatea,economia de piata
diversitatea formelor de gospodarie si apararea drepturilor si intereselor proprietarilor constituie baza
legislativa a dreptului funciar. O importanta are si legatura dreptului funciar cu drept civil.Relatiile de
proprietate,drepturile patrimoniale,apararea juridica a drepturilor funciare sint numai unele din punctele de
tangenta ale dreptului funciar cu dreptul civil.Fara folosirea pamintului este imposibila folosirea celorlalte
obiecte si resurse naturale.Prin urmare corelatia dreptului funciar cu ramurile ecologice de drept dreptul
apelor ,dreptul silvic dreptul subsolului etc.-este conditionata de faptul ca pamintul ca o parte a mediului
natural a biosferei este locul de amplasament al tuturor obiectelor naturale
Dr. Func. Dr. Administrativ sanctiuni administrative cu privire la folosirea irationala a terenului ;
raspundera administrativa a persoanelor vinovate de incalcare a legislatiei funciare, dovedesc existenta
legaturii dreptului funciar cu dreptul administrativ.
Fara folosirea pamintului e imposibila folosirea celorlalte obiecte si resurse naturale. Deci corelatia Dr.
Funciar cu ramurile ecologice de drept(dr. apelor, silvic, subsolului) e conditionata de faptul ca pamintul ca
o parte a mediului natural e un amplasament a totalitatii obiectelor naturale, de unde rezulta necesitatea
ecologizarii normelor dr. funciar si a legaturii lor cu protectia obiectelor naturii in ansamblu.

73

S-ar putea să vă placă și