Curs 5

Acreditivul documentar
Partile mecanismului interbancar
- ordonatorul emitent - importatorul cumparator
- banca importatorului - banca emitenta
- banca exportatorului - banca confirmatoare/notificatoare
- beneficiarul acreditivului - exportatorul
Mecanismul derularii
1. Incheierea contractului de vanzare-cumparare si includerea modalitatii de plata acreditiv.
2. Importatorul ordonator da ordin bancii sale in vederea deschiderii acreditivului, pe baza disponibilului pe care
il are deja in contul sau sau pe baza unui credit pe care banca il acorda in acest scop.
3. Deschiderea acreditivului si incunostiintarea bancii exportatorului.
4. Avizarea exportatorului cu privire la deschiderea acreditivului.
5. Confirmarea de catre exportator a concordantei dintre clauzele inserate in contractul initial si datele din
acreditiv.
6. Livrarea marfurilor conform conditiilor contractului de vanzare-cumparare intervenit intre vanzator-exportator
si cumparator-importator.
7. Remiterea de catre exportator catre banca sa a documentelor care dovedesc expedierea marfurilor (documente
indicate in mod espres in acreditiv).
8. Banca exportatorului remite documentele bancii importatorului ordonator.
9. Banca importatorului ordonator, pe baza documentelor primite, efectueaza plata, creditand banca exportatorului
(banca, care la randul ei, crediteaza contul propriu al exportatorului).
10. Banca emitenta va transmite documentele catre ordonator importator, pe baza carora va intra in posesia
marfurilor.
Raporturile juridice stabilite intre partile acreditivului documentar
1. Raporturile dintre banca emitenta si ordonator
In ceea ce priveste raporturile dintre banca emitenta si ordonator, acestea echivaleaza cu o deschidere de credit.
Trebuie precizat, in ceea ce priveste continutul acreditivului, ca acesta trebuie sa corespunda intocmai
instructiunilor primite de banca emitenta de la ordonator.
In ceea ce priveste obligatiile pe care si le asuma banca emitenta, acestea difera dupa cum acreditivul este
revocabil sau irevocabil.
In concret, in cazul unui acreditiv revocabil, banca emitenta nu isi asuma nicio obligatie de plata fata de
exportator, in calitate de beneficiar, limitandu-si responsabilitatea la a-l instiinta despre creditul care poate fi incasat in
schimbul documentelor.
In cazul unui acreditiv irevocabil, banca emitenta isi asuma angajamentul ferm si personal de a plati beneficiarului
contra documentelor prin intermediul bancii corespondente.
2. Raporturile dintre banca emitenta si banca corespondent
Raporturile difera in functie de obligatiile pe care si le asuma banca corespondent. In concret, banca corespondent
isi poate limita obligatiile, comportandu-se ca o banca notificatoare, respectiv ca un mandatar al bancii emitente,
limitandu-se doar la a aviza pe beneficiar despre acreditiv (sunt rare cazurile in care intr-o astfel de situatie se efectueaza
plata).
In cazul in care banca corespondent se comporta ca o banca confirmatoare, implicit suntem in situatia unui
acreditiv irevocabil, situatie in care beneficiarul platii dobandeste drepturi autonome si impotriva bancii corespondent
(putand solicita implicit plata direct de la aceasta banca).
3. Raporturile dintre banca platitoare si beneficiar
Aceste raporturi au drept rezultat efectuarea platii de catre banca corespondent catre beneficiar, dupa ce, in
prealabil, au fost verificate documentele prezentate la plata.
Distingem urmatoarele situatii:
a) in cazul in care documentele sunt conforme dispozitiilor din acreditiv, banca satisface pe beneficiar prin urmatoarele
modalitati:
- plata in numerar
- plata prin decontare

- acceptarea cambiei trase de beneficiar impotriva bancii

b) in cazul in care exista neconcordanta intre dispozitiile inserate in acreditiv si documentele prezentate spre plata, banca
va refuza plata
c) in cazul in care, desi se constata neconcordante, acestea sunt considerate minore, banca va "dezinteresa" pe beneficiar
cu clauza "sub rezerva" comunicata ordonatorului si acceptata de acesta pentru a-si conserva dreptul de regres eventual
impotriva bancii emitente.
Contractul de factoring
Este contractul prin care o parte, numita aderent, transfera in proprietate o anumita categorie a creantelor
sale unei alte persoane, numita factor, care, in schimbul unui comision, se obliga sa-i achite aderentului valoarea
acestora, subrogandu-se in drepturile sale fata de debitorii creantelor cedate si pe care urmeaza sa le incaseze.
La operatiunea complexa de factoring participa:
- aderentul - un producator vanzator de bunuri, prestator de servicii ori executant de lucrari
- factorul - este o institutie financiar-bancara, de principiu
- clientii aderentului (debitorii cedati) - cumparatorii de marfuri ori beneficiari ai prestatiilor de servicii ori ai
executarilor de lucrari
In concret, aderentul care fie a vandut marfa, fie a prestat servicii ori a executat lucrari unor beneficiari (deveniti
debitori cedati), cedeaza creantele astfel rezultate si materializate in facturi unui factor contra platii valorii acestora.
Prin tehnica de factoring, aderentul se vede platit mai repede si in plus, este pus la adapost de riscul insolvabilitatii
clientilor sai sau al intarzierii din partea acestora in ceea ce priveste plata creantelor.
In ceea ce priveste pe factor, acesta, in schimbul unui comision, plateste creantele acceptate de la aderent, urmand
sa le incaseze la scadenta de la debitorii acestuia, asumandu-si deci riscul insolvabilitatii acestor debitori, respectiv riscul
neachitarii la termen (risc de trezorerie).
Factorul este interesat de acest tip de operatiune, pentru ca percepe un comision, de regula mai important ca
valoare decat o dobanda practicata asupra creditului si in plus, creditul avansat aderentului este garantat cu toate garantiile
pe care le avea acesta asupra clientilor sai, intrucat are loc o subrogare a factorului in pozitia aderentului fata de debitorii
cedati.
Mai mult, factorul are posibilitatea de a verifica clientii aderentului, agreand spre plata numai o anumita categorie
de creante si anume pe acelea in care riscul de insolvabilitate a debitorilor in cauza este redus.
Tipuri de factoring
Avand in vedere criteriul momentului achitarii creantelor de catre factor, distingem:
- factoring traditional
- factoring la scadenta
In situatia factoringului traditional, factorul plateste creantele agreate de la aderent in momentul primirii lor,
creditandu-l in fapt pe aderent pana la exigibilitatea creantelor si incasarea valorii lor de la debitorii cedati.
In ipoteza factoringului la scadenta, factorul plateste creantele agreate de la aderent in momentul exigibilitatii
(scadentei) acestora, data cesiunii creantelor fiind de fapt data scadentei, spre deosebire de situatia factoringului
traditional, cand data cesiunii coincide cu data nasterii creantei respective.
Caracteristicile contractului de factoring
- este un contract sinalagmatic
- un contract cu titlu oneros
- un contract incheiat intuitu personae, in ceea ce priveste pe aderent, pe care factorul il accepta dupa o serioasa verificare
a clientilor sai
- un contract de adeziune, deoarece pentru obtinerea creditului, aderentul accepta clauzele impuse de factor in legatura de
principiu cu alegerea clientilor
- un contract afectat de o clauza de exclusivitate in privinta creantelor agreate de factor pe o anumita piata
Natura juridica a contractului de factoring
Literatura de specialitate analizeaza contractul de factoring in stransa legatura cu cesiunea de creanta, cat si cu
subrogatia conventionala, pe care le implica, dar la care nu poate fi redus.
Astfel, factoringul presupune vanzarea-cumpararea, prestarea de servicii sau executarea de lucrari din partea
aderentului fata de diferiti beneficiari (debitori cedati), precum si creditul acordat de factor aderentului din momentul
cedarii creantelor astfel nascute si pana la momentul incasarii valorii acestora de catre factor de la debitorii cedati la care
se mai adauga cesiunea creantelor de la aderentul cedent la factorul cesionar care se subroga in drepturi aderentului fata de
debitorii cedati.

Asemenea cesiunii de creanta, cedentul garanteaza numai existenta creantei la data cesiunii, nu si solvabilitatea
debitorului ori modificarile ulterioare ale creantei si in cazul factoringului aderentul raspunde fata de factor numai in caz
de inexistenta totala sau partiala a creantei.
Spre deosebire de cesiunea de creanta, care implica, pentru a fi opozabila, formalitatea acordului debitorului
cedat, in cazul factoringului transmiterea creantelor de la aderent la factor presupune formalitati simplificate, fiind
neinteresant acordul debitorilor cedati carora aderentul le notifica doar faptul ca trebuie sa plateasca valabil numai in
mana factorului.
In ceea ce priveste analogia factoringului cu subrogatia prin plata , trebuie mentionat faptul ca aceasta intitutie de
drept civil presupune, pe langa conditii de forma complicate, ca plata sa se faca in acelasi timp cu subrogarea, acordul
intervenind intre debitor si solvens, in timp ce in tehnica factoringului acordul se realizeaza intre cedent si cesionar
(solvens), debitorul fiind tert fata de aceasta conventie.
Dreptul aplicabil contractului international de factoring
Specificitatea factoringului international
In operatiunile juridice de factoring international, sfera participantilor se largeste, in sensul ca raportul juridic
complex implica urmatoarele parti:
- exportatorul (aderentul)
- clientii importatori (debitorii cedati)
- banca exportatorului (banca aderentului/cedentului) cu rol de factor la export
- banca clientilor importatori/debitori cedati cu rol de factor la import
Caracterul international este subliniat de faptul ca exportatorul (aderent/cedent) si factorul la export isi au sediile
pe teritorii statale distincte in raport de importatori si banca acestora (factorul la import).
In concret, procesul de factoring international presupune derularea urmatoarelor operatiuni:
- factorul la export (o banca) accepta sa cumpere creantele pe care unul dintre clientii sai, exportatorul/aderentul/cedentul
le are asupra unor cumparatori (debitori cedati/importatori) si sa le cedeze ulterior, contra plata, corespondentului sau din
tara importatorului (factorul la import), dar numai in masura in care factorul la import le accepta in prealabil.
Astfel, factorul la import preia in proprietate creantele de la factorul la export deja subrogat in pozitia
exportatorului aderent.
O asemenea figura juridica, extrem de complexa, ridica problema dreptului aplicabil. In concret, de principiu,
partile contractului international de factoring vor putea alegea legea aplicabila, facand aplicabilitatea legii conflictuale lex
voluntatis, determinand lex contractus.
Probleme dificile apar atunci cand partile nu au determinat legea aplicabila contractului, lipsind acel pactum de
lege utenda.
Pentru aceasta situatie, literatura de specialitate a exprimat urmatoarele opinii:
- conform unei prime opinii, contractul de factoring trebuie analizat ca un complex de mai multe operatiuni juridice si in
consecinta, supunerea fiecaruia dintre acestea legii indicate de norma conflictuala
- conform unei a doua opinii, trebuie sa se aiba in vedere caracterul unitar al operatiunii complexe, astfel ca se determina
mai intai raportul juridic considerat de esenta, respectiv cesiunea de creanta de la factorul la export la factorul la import si
extinderea legii aplicabile acestui raport la toate celelalte contracte componente.
- conform unei a treia opinii, dominanta in literatura de specialitate, la care a achiesat si practica arbitrala, contractul
complex de factoring ar urma in tacerea partilor sa fie supus legii in vigoare la sediul partii cu obligatia caracteristica,
respectiv legea factorului la import.