Sunteți pe pagina 1din 10

www.referat.

ro

UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE DREPT

Fapte de concuren neloial

FAPTE DE CONCURENTA NELOIALA

Concurenta neloiala antagonismul dintre agentii economici


(ag.ec.) exercitat prin instrumente contrare uzantelor comerciale cinstite,
in sectoarele de libera competitie a pietei. Exista si sectoare sustrase prin
lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie exclusiva) liberei
competitii.
Diferenta dintre concurenta neloiala si practicile monopoliste :
a) finalitati diferite (concurenta neloiala presupune captarea
clientelei concurentului lezat, in timp ce practicile monopoliste presupun
captarea pietei ca atare, ceea ce in subisidiar conduce si la dobandirea
clientelei concurentilor lezati);
b) rezultatele (concurenta neloiala duce la deformarea competitiei in
timp ce practicile monopoliste duc la suprimarea concurentei).
c) concurenta
neloiala
reprezinta
incalcarea
unor
norme
deontologice, in timp ce practicile monopoliste duc la dezechilibre socioeconomice.
Concurenta neloiala graviteaza in jurul conceptului de clientela,
in timp ce practicile monopoliste au in vedere conceptul de piata.
Totusi, tendinta recenta in cazul ambelor practici anti-concurentiale este
de a le evalua prin prisma atingerilor aduse consumatorilor.
Element comun celor doua practici:
- ambele presupun existenta unui raport de concurenta intre agentul
economic agresor si agentii econonici agresati, aflati pe aceeasi piata
relevanta (v. piata relevanta la sectiunea de practici monopoliste). Cred
ca concluzia nu se mai verifica, daca admit ca faptul de concurenta
neloiala se poate desfasura si cand agentii economici nu se afla in
concurenta. In dreptul comparat, o asemenea conceptie a fost deja
consacrata legislativ in Elvetia, prin intrarea in vigoare in martie 1988 a
noii Legi impotriva concurentei neloiale (Bundesgesetz gegen den
unlauteren Wettbewerb). Conform art.1, legea are drept scop sa garanteze
concurenta loiala si nedenaturata in interesul tuturor participantilor. [ art.2
vorbeste de comportament neloial si ilicit ca fiind orice comportament sau
practica comerciala care este inselatoare sau care contravine in orice alt
mod regulilor de buna credinta si care influenteaza raporturile intre
concurenti sau intre furnizori si clienti, formulare diferite in partea ei
finala de ceea ce prevede legea noastra ]. Cum s-a remarcat in doctrina

elvetiana, prin aceasta prevedere s-a extins sfera de aplicare a legii la toti
participantii la piata (agentii economici, indiferent ca se afla in raporturi
de concurenta sau nu, si consumatori). Autorul citat arata ca desi
conceptul de concurenta neloiala presupune ideea de concurenta, totusi
oricine desfasoara o activitate organizata in domeniul economic (chiar
daca nu este in scop de profit) trebuie sa se raporteze la standardele legii
privind concurenta neloiala. Ceea ce inseamna ca nu numai agentii
economici, ci si organizatiile de protectie a consumatorilor sau alte
organizatii economice trebuie cuprinse in sfera de aplicare a dreptului
concurentei loiale (ceea ce permite sanctionarea unei organizatii de
protectie a consumatorilor care denatureaza concurenta prin prezentarea
rezultatelor incomplete ale unei testari de marfuri). In consecinta, sfera
de aplicare a legii elvetiene ar trebui descrisa printr-un criteriu begativ:
nu intra in sfera domeniului economic (si deci a concurentei) relatiile pur
private si unele raporturi comerciale in care intra functionarii publici,
determinate de aplicarea unor masuri politienesti. Motivul extinderii
sferei de aplicare a reglementarilor privind concurenta neloiala este
urmatorul: aceste reglementari nu protejeaza numai interesul concurentilor
individuali de a participa la relatii comerciale bazate pe moralitate, ci si
interesul tuturor participantilor la piata si in cele din urma al intregii
comunitati de a exista o concurenta functionala. Legea concurentei
neloiale nu este impregnata numai de individualism, ci si de conceptie a
dreptatii sociale.
Largirea sferei conceptului de concurenta permite luarea in
considerare a actiunilor tertilor care sunt importante pentru concurenta,
dar care nu intra direct in jocul concurential (cum ar fi organele massmedia, institutele de teste comparative). Simplul risc ca aceste actiuni sa
produca un rezultat anti-concurential este suficient, independent de
folosirea sau nu a unor mijloace specifice.
In ceea ce priveste campul de aplicare a dispozitiilor care combat
concurenta neloiala, acesta este domeniul economic, care este in foarte
larg, incluzand ansamblul activitatilor de productie, distributie si consum
de bunuri si servicii (inclusiv profesiile liberale), caracterizate printr-un
schimb de prestatii facute in scop de castig. De asemenea, intra in sfera
domeniului economic prestatiile de natura economica ale colectivitatilor
publice, in masura in care influenteaza piata, independent de existenta
unui raport de concurenta.
Cat priveste caracterul neloial al actiunii, el consta in incalcarea
unor reguli de comportament economic, independent de existenta unei
forme de vinovatie. Totusi, vinovatia joaca un rol in ceea ce priveste
actiunea penala si actiunea in repararea prejudiciului.
Incalcarea regulilor de conduita economica reflecta un
comportament contrar bunei-credinte. Pentru a aprecia buna-credinta in
acest caz special, judecatorul trebuie sa aiba in vedere doua criterii: un

criteriu etic (constand in morala comerciala, in regulile de deontologie


profesionala si in uzantele comerciale, codificate sau nu, morala care
constituie un liant intre concurenti si clienti si care asigura mentinerea
unei increderi indispensabile schimburilor economice) si un criteriu
economic (abuzul de libertate economica denatureaza concurenta
normala).
In intelesul larg pe care l-a dobandit conceptul de concurenta
dupa modificarea din 1986, dreptul elvetian al concurentei neloiale
protejeaza mai multe categorii de interese, si anume:
(i) cele ale concurentilor (care din punct de vedere istoric au fost
protejate intotdeauna, pe baza unei conceptii care se axa exclusiv
pe protectia personalitatii economice a persoanei lezate. Actul
de concurenta neloiala poate aduce atingere unui concurent, mai
multor concurenti sau chiar unui intreg domeniu economic);
(ii)

cele ale clientilor (acestia sunt destinatarii eforturilor depuse de


concurenti si au interesul de a putea alege in mod liber intre
prestatiile oferite, pe cele care corespund cel mai bine nevoilor
lor. Protectia intereselor clientilor, mai ales cand ei sunt
consumatori, raspunde unei cerinte de politica sociala, si anume
protectia partii mai slabe economiceste);
(iii)
cele ale colectivitatii (societatea in ansamblul ei are
interesul ca lupta de concurenta sa nu fie denaturata).

Faptele prevazute de Legea nr.21/ 1996 ca fapte monopoliste pot fi


calificate si drept fapte de concurenta neloiala, daca impactul lor asupra
pietei este mai redus. Aceasta deoarece ambele categorii de fapte sunt
contrare uzantelor cinstite. Drept urmare, principalul criteriu de distinctie
intre faptele monopoliste si cele de concurenta neloiala este dat de
magnitudinea puterii economice a autorului incalcarii uzantei cinstite.
In ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot
mai mult de ideea protectiei consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se
astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului anormal de
concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul
concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a
legiuitorului de a include in sfera consumatorilor si micii agenti
economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea
faptelor comerciale neoneste a fost adoptata pentru
a proteja
consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent si comportamentelor
care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenti
economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea
comportamente de pe piata este cel mai bine promovata de o interdictie
generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii in

cazuri particulare. Drept urmare, si agentii economici urmaresc aplicarea


legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru ca in acest fel se
ajunge la suprimarea practicilor neloiale. Pe de alta parte, standardele
privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele
trebuie privite in contextul international. Se poate astfel afirma ca
legislatia privind protectia consumatorilor are o natura dubla, pe de o
parte urmareste sa corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte
promoveaza valori sociale (sanatatea si siguranta consumatorului, justitia
sociala si prevenirea exploatarii). Aceasta legislatie urmareste de
asemenea sa promoveze informarea completa si la timp a consumatorului,
mai ales in legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de
forte dintre consumator si agent economic, in cazul care primul este lipsit
de puterea efectiva de negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta
ultima perspectiva, se naste si o pozitie critica: intervenind prea mult in
sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai vulnerabile, statul
dovedeste un anume paternalism, in dauna considerentelor de eficienta a
pietei. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurentiale
neoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si
cele ale agentilor economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile
diferitelor parti interesate (de ex., intre grupurile de consumatori cu
interese diferite).
In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in eroare
consumatorii si a altor fapte neoneste, sistemele de drept nationale au
dezvoltat in general cateva principii de actiune. Astfel, nu este necesara
dovedirea intentiei de a induce in eroare sau insela; reprezentarile care nu
sunt in sine neadevarate dar al caror efect general este de a induce in
eroare, pot fi contestate; in cazul publicitatii, trebuie luata in considerare
audienta careia i se adreseaza, si nu standardul clasic de om rezonabil;
este suficient sa dovedesti capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi
necesar sa dovedesti prejudiciul comis (aceste principii se abat de la
solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se poate ajunge la un
control eficient al faptelor de concurenta neloiala).
Ca sub-ramura a dreptului concurentei, dreptul concurentei neloiale (ca si
dreptul anti-monopol, de altfel) isi justifica autonomia datorita promovarii
unui scop de ordine publica economica, si anume pastrarea jocului liber al
concurentei. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil,
deoarece conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) unor
principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor,
anularea sau modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor
clauze licite prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite
ulterior ilicite datorita modificarii conditiile economice in raport cu cele
initiale), atunci cand libertatea concurentei apare amenintata prin
executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei, ca

drept special in raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica


economica, care se adauga ordinii publice traditionale.
Nu exista un drept exclusiv al comerciantului asupra propriei
clientele. Atragerea acestei clientele de catre un alt comerciant este licita
atat timp cat ea nu este acompaniata de acte de concurenta neloiala.
Deturnarea clientelei este pana la un punct un rezultat al jocului cererii si
ofertei, dar libertatea concurentei nu poate fi fara limite. Libertatea
concurentei este un corolar al libertatii comertului. Libertatea comertului
este o libertate fundamentala, care trebuie insa exercitata cu respectarea
libertatii altora. In lipsa oricarui control, ar putea apare si dezvolta
practici contrarea uzantelor comerciale cinstite, castigatorul luptei de
concurenta nefiind cel mai bun, dar fiind in mod cert lipsit de scrupule.
Cu alte cuvinte, prejudiciul concurential (transferul clientelei de la un
agent economic la altul) este licit, dar numai daca sunt respectate uzantele
comerciale loiale.
Libertatea comertului implica libertatea pretului. Astfel, un
comerciant nu savarseste un act de concurenta neloiala atat timp cat vinde
produsele sale la un pret inferior celui al concurentilor, cu conditia ca
acest pret sa nu fie derizoriu sau contrar uzantelor comertului.
In dreptul francez, nu exista un fundament juridic special al
concurentei neloiale. Nu exista o reglementare speciala a faptelor de
concurenta neloiala. De aceea, se considera ca actiunea in concurenta
neloiala- ca instrument prin care se asigura se respectarea concurentei
loiale- este o actiune bazata pe raspunderea delictuala pentru fapta proprie
(art. 1382-1383 C.civ.fr.). Acest fundament al actiunii in concurenta
neloiala, chiar daca nu permite decat sanctionarea a posteriori (prin
interventia instantie) a comportamentelor neloiale, este vazut ca un
avantaj datorita supletii sale, articolele din C.civ. privind raspunderea
civila delictuala pentru fapta proprie putand fi folosite pentru a sanctiona
o mare varietate de asemenea comportamente.
Dar, doctrina si
jurisprudenta franceza au stabilit in timp ca actiunea in concurenta
neloiala are o sfera mai larga decat actiunea in raspundere civila
delictuala, deoarece sanctiunile pentru savarsirea faptelor de concurenta
neloiala nu urmaresc numai sa repare un prejudiciu, ele sunt in aceeasi
masura preventive (pot avea drept obiect incetarea unui fapt care
distorsioneaza artificial concurenta loiala), protejand victima impotriva
deturnarii eventuale a propriei clientele. De asemenea, prejudiciul in
materia concurentei neloiale are o anumita specificitate, fiind apreciat mai
putin riguros decat in materie civila. Evolutia recenta a jurisprudentei
franceze a fost in sensul de a recunoaste existenta unui prejudiciu in
aceasta materie in lipsa oricarei pierderi de clientela. Astfel, a fost
admisa actiunea unei soc.com. care nu avea clientela (s-a admis chiar si
actiunea introdusa de o asociatie fara scop lucrativ, care desfasura o
activitate profesionala) sau care nu avea clientela comuna cu autorul

faptei. Notiunea de clientela comuna a autorului si victimei faptului de


concurenta neloiala tinde sa fie inlocuita cu cea de clientela finala
identica. In consecinta, s-a afirmat in doctrina ca regulile concurentei
neloiale protejeaza nu numai concurentii, dar si concurenta.
S-a mai afirmat ca actiunea in concurenta neloiala are drept scop sa
moralizeze relatiile intre profesionisti (comercianti), sa asigure
respectarea unei anume morale profesionale, fiind o actiune de tip
disciplinar si avand ca obiectiv principal sa asigure respectarea uzantelor
profesionale. Astfel, actiunea in concurenta neloiala protejeaza nu numai
concurentii direct lezati, dar si consumatorii. O asemenea abordare exista
in sistemul german, olandez si cel belgian, care combina functia
deontologica a actiunii in concurenta neloiala cu dreptul (interesul
general) consumatorilor si utilizatorilor finali de a face uz de actiunea in
concurenta neloiala pentru a obliga agentii economici sa isi respecte
obligatiile deontologice. In consecinta, pot fi astfel sanctionate fapte care
nu ar fi condamnabile intre concurenti. Alti autori, pornind de la
observatia ca actiunea in concurenta neloiala este in principal de tip
represiv si nu de tip indemnitar, considera totusi ca scopul actiunii nu este
atat disciplinar, in sensul de a sanctiona incalcarea unor uzante
profesioanle ale agentilor economici, ci este o actiune cu caracter represiv
care ia in considerare o sfera mai larga de interese, atat interesul agentilor
economici pentru a aavea un mediu concurential normal, cat si interesele
consumatorilor. In consecinta, exista o distinctie intre caracterul
disciplinar si cel represiv, distinctie care justifica introducerea actiunii in
concurenta neloiala si de catre alte persoane decat agentii economici (in
speta, consumatorii). Mai mult chiar, s-ar putea distinge intre caracterul
represiv si cel indemnitar al actiunii, desi actiunea represiva are in multe
cazuri si un caracter indemnitar (de ex., publicarea hotararii de
condamnare intr-un ziar).
Autorii italieni au propus un alt fundament al actiunii in
concurenta neloiala, si anume protectia unui drept, si anume dreptul de
proprietate asupra clientelei. Ideea a fost preluata in Franta si promovata
de G. Ripert. In acest sens, s-a afirmat ca actiunea in concurenta neloiala
recunoaste un drept privativ asupra unei valori concurentiale care nu este
protejata printr-o lege speciala. Desigur, indepartand afirmatia cu privire
la dreptul de proprietate asupra clientelei (in fond, comerciantul are un
drept de proprietate cel mult asupra fondului de comert, fara ca aceasta sa
presupuna insa si proprietatea asupra clientelei. Comerciantul are dreptul
de a propune clientelei anume bunuri/ servicii, individualizandu-le ca
fiind ale sale, dar nu are siguranta ca clientela va raspunde avansurilor
sale. Cat priveste fundamentarea actiunii pe un drept privativ, nici acest
lucru nu s-ar putea sustine, deoarece dreptul privativ presupune
interdicitia oricarei concurente, in timp ce actiunea in concurenta neloiala
exista tocmai pentru ca exista concurenta libera, in anumite limite. In
timp ce drepturile privative sunt aparate in general prin actiunea in

contrafacere (care presupune atingerea adusa acestor drepturi), incalcarile


aduse concurentei asigura repararea unui prejudiciu cauzat printr-un act
ilicit. Teoria a fost abandonata de jurisprudenta, deoarece se baza pe
ideea ca autorul si victima a o clientela comuna.
In fine, exista si opinia conform careia fundamentul actiunii
consta in sanctionarea unui fapt ilicit. Aceast fundamentare a actiunii este
cea mai potrivita, fiind in concordanta cu caracterul ei de actiune in
raspundere civila delictuala. Ilicitul consta in abuzul libertatii comertului
care vine din partea agentului economic, si nu in incalcarea unei obligatii
generale de a nu vatama pe altii (deoarece faptul de concurenta presupune
prin definitie un prejudiciu adus concurentilor). Este insa vorba de o
fapta ilicita pentru a carui existenta nu se cere un element intentional.
Reglementari interne:
- L 11/ 1991 diferentiaza faptele de concurenta neloiala in functie de
gravitatea lor, ceea ce nu este prea rational (astfel, faptele de confuzie
sunt considerate cele mai grave si sunt sanctionate penal, in timp ce alte
fapte de concurenta neloiala sunt considerate contraventii si sanctionate
cu amenda). L 11/ 1991 a transpus aproape ad-literam textele di Codul
comercial Carol al II-lea, adoptat in 1938 dar care nu a intrat niciodata in
vigoare. L 11/ 1991 enumera fapte de concurenta neloiala, dar enumerarea
este exemplificativa . Pentru determinarea existentei unui fapt de
concurenta neloiala (chiar si a unuia dintre cele enumerate in art. 4 si 5
ale L 11/ 1991), trebuie pornit intodeauna de la definitia generala a
acestuia din art. 2 si anume faptul de concurenta neloiala este orice act
sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala (in sens
larg). Dupa cum voi arata in continuare, de regula buna credinta a
autorului faptei nu are inlatura raspunderea autorului faptei odata ce
aceasta a fost savarsita. De unde rezulta ca toata arta este de a stabili
care sunt uzantele cinstite incalcate de ag. ec. agresor (art. 4 si 5 nu fac
decat sa prezinta o lista a unor asemenea fapte. In anumite situatii insa,
chiar savarsirea uneia din faptele enumerate nu constituie o incalcare a
unei uzante cinstite).
Reglementari internationale:
- Conventia de la Paris din 20.03.1883 pentru protectia proprietatii
intelectuale (art. 10 bis) si Actul aditional de la Bruxelles din 1900.
Romania a ratificat aceasta conventie prin L din 13.03.1924.
Calificarea faptelor de concurenta neloiala (dupa Paul Roubier, Le droit
de la propriete industrielle , tome I, Sirey 1952, p.504):

confuzia in detrimentul concurentului lezat

II

denigrarea in detrimentul concurentului lezat

III

actele de dezorganizare interna a intreprinderii concurente

IV
mijloace de dezorganizare generala a pietei (acapararea agresiva a
clientelei)
Ripert, Roblot clasifica astfel:
- denigrarea
- confuzia
- parazitismul economic
- dezorganizarea concurentului
Dupa cum s-a remarcat (P. Roubier, op.cit., p. 504), exista
aproapte tot atatea clasificari ale faptelor de concurenta neloiala, cati
autori sunt. Totusi, in Franta cel putin clasificarea lui Roubier a fost
imbratisata de majoritatea docrtinei si a jurisprudentei, pana acolo incat sa ajuns ca fapte care nu se incadreaza in una din cele 4 categorii, sa nu fie
considerate fapte de concirenta neloiala.
Nu ne vom ocupa aici de faptele de concurenta neloiala cu
elemente de extraneitate (publicitatea mincinoasa trans-frontiera,
dumpingul internationalde marfuri, subventiile la export, etc.), ci numai
de faptele de concurenta neloiala desfasurate in cadrul unei piete
relevante nationale.
Legea nr.11/1990 defineste intr-un text general (art.1), ce este
faptul de concurenta neloiala, iar in alte articole sunt furnizate exemple de
asemenea fapte. Din acest punct de vedere, se asemenea cu legea germana
(Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb, din 7 iunie 1909). Dupa cum
s-a demonstrat, tarile care au avut un concept legislativ atat de general
asupra concurentei neloiale, au dezvoltat intial sistemul dreptului
concurentei neloiale in scopul protejarii concurentilor, si numai ca efect
secundar aplicarea legislatiei respective a dus si la protejarea altor agenti
economici sau a consumatorilor. Ulterior, jurisprudenta si amendamentele
aduse legislatiei initiale au condus la luarea in considerare, tot mai
frecvent, in procesul de aplicare al legislatiei concurentei neloiale, si
efectele actelor respective asupra unor agenti economici neconcurenti si a
consumatorilor. In ceea ce priveste tarile care nu au avut in mod
traditional conceptul de concurenta neloiala in dreptul lor privat, ele au
adoptat dispozitii penale care sanctionau practicile care ducea in eroare

sau erau neoneste (de ex., SUA, Australia si Canada). Principalul merit al
unei clauze generale este ca permite ca legea sa fie aplicata si unor fapte
nou aparute. Pe de alta parte, este de dorit ca legea sa sanctioneze (sa
descrie) si faptele de concurenta neloiala cele mai importante, pentru a
oferi un anumit ghid de conduita agentilor economici si o anumita
orientare instantelor.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate