Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
refugiati, adica mai mult de jumatate din populatia regiunii. Abia la 15 mai
1994 s-a semnat acordul de incetare a focului, ceea ce a condus la
desfasurarea unor forte de mentinere a pacii (UNOMIG), sub egida ONU, cu
rol de monitorizare. Cateva luni mai tarziu, la 4 noiembrie 1994, Abhazia a
adoptat o noua Constitutie, prin care-si proclama independenta. Cea mai
importanta enclava secesionista din intregul spatiu ex-sovietic, pentru
pozitionarea strategica, accesul maritim, potentialul economic, Abhazia,
desi de jure a fost parte a Georgiei, de facto s-a aflat sub controlul total al
Rusiei.
Inceput cu o violenta extrema inca din 1990, conflictul din Osetia de Sud si-a
pierdut din intensitate, continuand insa, in tot cursul anului 1992. Au alternat
perioadele de incetare a focului cu momentele de tensiune maxima generate
de diferite incidente armate. In iulie 1992 s-a semnat armistitiul, fara ca
luptele sa inceteze. Si totusi, in regiune, si-au facut aparitia trupe de
mentinere a pacii din Rusia si observatorii OSCE. Rezultatul razboiului era pe
masura: 93 de sate arse din temelie, peste 1.000 de morti, 60-70.000 de refugiati. Osetia de Sud a devenit o structura administrativa capturata de
structurile mafiote, in frunte cu generali pensionari rusi din KGB si GRU.
Supravietuieste doar datorita ajutoarelor financiare primite din Rusia, prin
Osetia de Nord. Rusia nu doar plateste pensiile, ci asigura si putinele locuri
de munca, ca personal civil angajat la bazele militare. 90% din populatia
zonei are pasaport rusesc.
"Revolutia trandafirilor"
La 23 noiembrie 2003, printr-o revolutie pasnica, la care au participat
protestatari "inarmati" cu trandafiri, Eduard Sevardnadze a fost inlaturat de
la conducerea Georgiei. Sevardnadze, care s-a aflat vreme de aproape 30 de
ani in structurile de conducere georgiene sovietice si independente, a parasit
cladirea parlamentului pe usa din dos de teama ca va fi agresat de cei care ii
cereau demisia. Miscarea populara din noiembrie 2003, denumita mai tarziu
"revolutia trandafirilor", l-a adus la conducerea Georgiei pe Mihail Saakasvili,
care, la alegerile din ianuarie 2004, a reusit sa obtina 96% din voturile georgienilor. Sustinut de Miscarea Nationala Unita (MNU), Saakasvili a intrat in
cursa electorala cu un program numit "Georgia fara Sevardnadze" care
anunta reforme radicale atat in politica interna, cat si in cea externa.
Programul electoral al lui Saakasvili avea printre obiective reunificarea teritoriala a Georgiei, eliminarea coruptiei si a saraciei, respectarea drepturilor
omului, libertate de exprimare pentru mass-media. In politica externa,
candidatul opozitiei se pronunta pentru apropierea statului georgian de UE si
SUA, care erau vazute ca principalii sustinatori ai transformarii democratice a
Georgiei.
Dupa alegerile legislative din martie 2004, MNU a obtinut majoritatea parlamentara, iar Saakasvili a dobandit un important sprijin pentru programul sau
de reforma. In iunie 2004, guvernul de la Tbilisi a propus la Bruxelles, unei
focului, care permitea prezenta unor trupe de mentinere a pacii sub aparenta
supraveghere a CSI. La nivel international, negocierile s-au purtat cu participarea ONU si sub monitorizareaOSCE si a Grupului de Prieteni (SUA,
Germania, Marea Britanie, Franta si Rusia). In 2005, in solutionarea
conflictului s-au implicat Statele Baltice, Bulgaria, Polonia si Romania, in
cadrul grupului Prietenii Georgiei. Cu prilejul intalnirilor organizate in
Germania si Elvetia, cele 6 state au cerut partilor implicate in conflict sa
puna capat ostilitatilor si initierea de noi negocieri. In 2008, Mihail Saakasvili
a oferit, fara succes, autoritatilor de la Suhumi recunoasterea autonomiei
Abhaziei in cadrul statului georgian si trimiterea de reprezentanti abhazi in
Executivul si Legislativul de la Tbilisi.
Rusia - politica de putere
Care au fost obiectivele politice pe care Rusia le-a urmarit prin agresiunea
impotriva Georgiei? Moscova si-a propus sa-si reafirme suprematia
geopolitica in spatiul care in mod traditional este considerat in imaginarul elitelor ruse ca reprezentand sfera sa legitima de dominatie strategica
- strainatatea apropiata. Asistam de fapt la restauratia unei anumite logici de
interactiune cu restul sistemului international: politica de mare putere (great
power politics). Kremlinul traieste si reactioneaza parca ghidat de un sindrom
postimperial de recuperare a capitalului de influenta geopolitica pierdut in
1990. Prin reactia disproportionata impotriva Georgiei, Moscova a aratat ca
are vointa politica de a-si folosi resursele de putere pentru a-si intimida
vecinii, expunand limitele garantiilor pe care lumea euroatlantica este
pregatita sa le ofere acestora. In perspectiva, mesajul dat Occidentului nu
lasa loc de interpretare: strainatatea apropiata trebuie sa ramana in
afara NATO si a influentei Statelor Unite; nu va atingeti de Ucraina si Georgia.
Prin Georgia s-a urmarit tactic transmiterea unui avertisment strategic (urmeaza Ucraina).
Presedintele Medvedev enunta la 31 august un principiu care urmeaza sa
ghideze politica sa externa, fiind totodata si un foarte serios avertisment
pentru Vest: "sunt regiuni in care Rusia are interese privilegiate. Aceste
regiuni adapostesc state cu care impartim relatii istorice speciale si de care
suntem legati impreuna ca prieteni si vecini. Vom acorda o atentie speciala
acestor regiuni pentru a consolida legaturi de prietenie cu vecinii nostri
apropiati". Cu alte cuvinte, Occidentul sa stea departe! Si daca, totusi, lumea
euroatlantica indrazneste sa se extinda in aceste zone care sunt sensibile
pentru securitatea Rusiei si unde se afla numerosi etnici rusi (posesori printre
altele si de pasapoarte rusesti)? Medvedev continua nu mai putin
amenintator: "protejarea vietilor si a demnitatii cetatenilor nostri, oriunde sar afla acestia, este o prioritate de necontestat pentru tara noastra. Deciziile
noastre de politica externa vor avea in vedere aceasta necesitate. Vom
proteja interesele comunitatii noastre de afaceri de peste hotare. Trebuie sa
fie foarte clar tuturor ca vom raspunde oricarui act de agresiune impotriva
noastra". Acest ultim argument formulat de catre presedintele Rusiei este cel
Conform datelor unui sondaj de opinie, care a fost realizat in perioada 23-24
august 2008 de Fundatia pentru Opinia Publica (FOP) din Rusia, majoritatea
populatiei - 75% - considera ca autoritatile ruse au luat o decizie corecta de a
trimite armata rusa in Osetia de Sud, la data de 8 august, si doar 13% sunt
de parere ca a fost o decizie gresita.
In privinta consecintelor acestui conflict, 34% considera ca atitudinea fata de
Federatia Rusa, pe plan international, s-a inrautatit; 20% considera ca
atitudinea fata de Rusia s-a schimbat spre bine, iar 21% - considera ca nu s-a
schimbat.
60% dintre respondenti sunt de parere ca Rusia, in prezent, este o mare
putere, in timp ce 26% considera ca Rusia nu poate fi numita o mare putere.
Cei care cred ca Rusia poate fi numita o mare putere fac trimitere, de cele
mai multe ori, la dimensiunile ei geografice (8%); consolidarea puterii
statului (8%); resursele naturale (7%); istorie, care a stabilit cu mult timp
inainte locul Rusiei printre marile puteri ("a fost dintotdeauna, este si va fi o
mare putere" - 7%); autoritatea si influenta Rusiei pe plan international ("fara
participarea noastra nu se pot lua decizii in probleme importante" - 6%);
potentialul militar al Rusiei (6%); este mentionata "politica externa
flexibila" (3%); "patriotismul populatiei" (3%);"mostenirea istoricoculturala" (2%); "arma nucleara" (1%) etc.
Politica externa a Rusiei este vazuta de majoritatea populatiei din Rusia ca
fiind foarte eficienta. Astfel, 50% dintre cei chestionati considera ca Rusia
reuseste, in prezent, sa-si atinga mai des scopurile in politica externa, in
timp ce 21% sustin ca nu reuseste. De asemenea, 50% din populatia Rusiei
este de parere ca, in ultimii ani, atitudinea fata de Rusia, pe plan
international, s-a imbunatatit, in timp ce despre o atitudine negativa fata de
Rusia vorbesc 16% dintre cei chestionati, iar 25% sunt de parere ca
atitudinea fata de Rusia, pe plan international, nu s-a schimbat. De
asemenea, 85% dintre respondenti sunt de parere ca Rusia ar trebui sa-si
propuna sa devina una dintre cele mai influente tari din lume.