1

Se daramara atatia pereti ca sa se mareasca universul,

[...] se facura atatea ferestre ca sa se poata vedea marea,

[...] Incat simpla trecere dintr-un salon in altul era ca si cum te-ai aventura pe
puntea unui velier in deriva, intr-o toamna cu vanturi piezise

Despre romanul Toamna Patriarhului Gabriel Garcia Marquez a spus ca reprezinta o

biografie incifrata a propriei vieti,ca este romanul care inseamna cel mai mult pentru el.
Astfel, Toamna Patriarhului este un poem al dictatorului etern, al vietii tiranice ale carei
ite temporale se repeta la infinit intr-un univers al singuratatii. Cu un stil dens dar in acelasi timp
foarte cursiv, incadrat in fraze extrem de lungi - ultimul capitol al cartii este o singura frazaritmul prozei trece de la o perspectiva la alta, uneori in cadrul aceleiasi fraze.
Toamna este asociata in toate culturile cu sfarsitul unui ciclu, cu ideea de moarte si de
despartire, de finalitate. Natura incepe sa isi piarda verdeata, sa intre in somnul lung de iarna.
Lumina nu mai are aceeasi semnificatie de vitalitate ca si in timpul verii, ea poarta de aceasta
data o incarcatura letala. Poetul Lucian Blaga ilustreaza aceasta putere a luminii astfel :
O, sufletul!
S mi-l ascund mai bine-n piept
i mai adnc,
s nu-l ajung nici o raz de lumin:
s-ar prbui.
E toamn.

In aceasta atmosfera il gasim si pe dictatorul batran. Acesta duce o domnie

interminabila, dar care in acelasi timp pare a fi mereu chiar pe punctul de a se incheia. Este
condamnat la o agnoie si o toamna continua. Un episod semnificativ al acestei dualitati, este cel
al primei sale morti. Insasi asocierea dintre cuvantul prima, un adjectiv pronominal care
presupune o anumita enumeratie, si existenta a cel putin inca uneia, cu substantivul moarte,
care este actul definitiv si ireversibil al vietii umane, ne infatiseaza felul in care s-a desfsurat
aceasta domnie. O domnie pusa sub semnul intrebarii si al minciunii.
Pasajul ales, survine acestei prime morti, o moarte inscenata de altfel. Patriarhul doreste
sa isi reafirme puterea si suprematia asupra poporului, astfel incat decide reorganizarea si
curatarea Palatului. Deoarece moartea inscenata a fost aclamata si sarbatorita de populatie
(populatie pe care partiarhul si-o credea loiala si supusa), acesta hotaraste sa isi schimbe stilul
de viata haotic care i-a marcat intreaga domnie. Hotararea nu avea sa aiba efecte de durata,
deoarece in scurt timp palatul redobandeste dezordinea si mizeria anterioara, in care gainile se
plimba prin saloanele oficiale iar leprosii zac in tufisuri, asteptand atingerea tamaduitoare a
suveranului.
Astfel, acest pasaj cuprinde trei secvente din acelasi spatiu, dar care, cu aceeasi viteza
cu care frazele se inlantuie in text, isi schimba caracterul si atmosfera.

In prima instanta este redata relatia pe care o stabileste spatiul cu Universul. Pentru a-si
arata forta si puterea subminata de supusi, patriarhul decide daramarea unui numar atat de
mare de pereti, incat intreg universul pare sa se fi marit, participand la aceasta actiune a sa : se
daramara atatia pereti ca sa se mareasca universul. Marirea se refera in mod evident la puterea
conducatorului, care trece de orice bariere si limite,si nu doar ca nu se supune Universului, ci
din contra, acesta pare a-i fi subordonat puterii sale. In aceeasi maniera, spatiul din acest pasaj
devine o personificare a puterii patriarhului, care domina universul
Relatia spatiu/casa univers, a fost amplu dezbatuta de filosoful Gaston Bachelard in
Poetica Spatiului. Acesta vorbeste de asemenea despre relatia de subordonare dintre spatiu si
univers , numind aceasta casa o casa cosmica, si o infatiseaza ca fiind un potential pentru
orice vis despre casa : O casa cosmica este potentialul oricarui vis despre case. Vanturile
radiaza din ea si pescarusii zboara prin ferestrele ei. O casa care este intr-atat de dinamica
permite poetului sa plaseze universul in ea. Sau, altfel spus, universul vine sa traiasca in
aceasta casa.
Universul si spatiul devin una si aceeasi entitate. Ele se intrepatrund si limitele dispar,
sau sunt mult prea greu de perceput. Iar acesta este efectul unei actiuni pe care spatiul interior
il are asupra exteriorului, este premiul obtinut de zidurile daramate, datorita deciziei
patriarhului. Casa isi cucereste partea de cer. Are intregul cer ca si terasa.
Aceasta prima etapa este cea de curatare a spatiului. Ca in orice revenire, primul lucru
care trebuie facut este eliminarea ramasitelor ce au ramas dupa un eveniment nefericit. Pentru
a reconstrui si a reincepe ceva, trebuie daramate problemele si urmele anterioare. Astfel este
pregatit terenul pentru noua putere, pentru urmatoarea domine, care trebuie sa fie mai durabila
si mai rezistenta decat cea anterioara.
Cea de-a doua secventa, este cea care stabileste o relatie cu un alt element exterior, si
anume cu marea (in text Marea Caraibilor). Pentru personajul principal, acesta este unul din
cele mai importante posesii, fara de care isi vede imposibila domnia. La vederea acesteia,
domnitorul bolnavicios si rece, se reculege si isi arata latura sensibila, umana. Marea este
singura fata de care isi arata aceste sentimente sis a viseze, sa aiba moment de reverie. Ea
pare capabila sa preia gandurile patriarhului si sa il elibereze. De aceea, in timpul negocierilor
cu oficiali straini, fata de care are datorii de platit, refuza mereu sa ofere ca plata marea. Desi
insistentele continua, raspunsul este unul categoric : Orice, numai marea nu!. Si cu atat mai
tulburator este episodul in care, fara a i se mai cere acordul, din cauza datoriilor mult prea mari,
ii este luata marea : [] asa incat luara Marea Caraibilor in aprilie, o luara inginerii navali si
ambasadorul Ewing in bucati numerotate ca s-o duca departe de uragane in zorii insangerati din
Arizona, o luara cu tot ce avea in ea, domnule general, cu inecatii nostril sfiosi, cu dragonii
nostril dementi, in ciuda faptului ca el pusese in joc resursele cele mai insemnate ale vicleniei
nationale.
In secventa noastra insa, marea nu a parasit inc ape bucatele taramurile natale. Ea este
aici intocmai pentru a calma, si a continua scventa inceputa prin dramarea peretilor. Dupa ce
curatenia a fost realizata, linistea, lumina, serenitatea se instaleaza (chiar si pentru un scurt

timp) in viata si domnia patriarhului : Se facura atatea ferestre pentru a se putea vedea marea.
Marea intra si ea in spatiu, si il domina. Prin numarul mare de ferestre, aceasta traieste in casa.
Spatiul reda o liniste absoluta iar absenta sunetului lasa spatiul pur.
Gaston Bachelard discuta de asemenea si despre tema linistei si a relatiei cu marea, in
capitolul House and Universe din aceeasi carte. Nu e nimic ca si linistea pentru a sugera

ideea de spatiu nelimitat. Sunetele dau culoare spatiului si ii ofera un fel de corp
concret. Dar absenta sunetului il lasa pur si in linistea aceea avem senzatia de vast, de
adanc si nelimitat. Acesta mai afirma : Casa mea mi-as dori-o similara cu vantul
oceanului, ca un freamat de pescarusi
Motive precum oceanul,marea, pescarusii si vantul, sunt frecvent utilizate pentru
spatii ale reveriei, spatii ale infinitului, care se prelungesc in univers :
A house that stands in my heart
My cathedral of silence
Every morning recaptured in dream
Every evening abandoned
A house covered in dawn
Open to the winds of my soul
Dar aceasta atmosfera calma, nu poate dura mult. Ea este doar linistea dinaintea
furtunii. Este un fel de angoasa cosmica ce precede furtuna, o ultima reduta de aparare
si izolare a spiritului, inainte ca patriarhul sa isi afirme noua putere intr-un mod decisiv si
agresiv. Este o etapa necesara, care sporeste efectul celei care urmeaza, tocmai prin
acest contrast de forte si energii.
Astfel, cea din urma secventa este prezentata ca o consecinta a celor doua
anterioare : incat simpla trecere dintr-un salon in altul era ca si cum te-ai aventura pe
puntea unui velier in deriva, intr-o toamna cu vanturi piezise. Apare aici motivul
vantului, mentionat in pasajele anterioare, dar de aceasta data forta si intensitatea
difera. Velierul in deriva arata lipsa controlului pe care l-ai fi putut avea. Ca si supus. in
fata acestei forte decisive, te lasi purtat de valuri si de vanturi, puterea ta nu are nici cea
mai mica sansa de a rezista acestei furtuni puternice.
Toamna este si ea expusa din perspectiva agresiva, acea amortire si finalitate pe
care o aduce cu sine, si despre care vorbeam la inceputul eseului, nu este una lina si
plina de compasiune Ea are furtunile sale puternice si distrug pana si ultimele semene
de viata, cele care nu s-au ofilit inca in lumina tomnatica.

De aceasta data, exteriorul navaleste in interior, si nu iarta nimic.Bachelard

spune despre asemenea spatii ca: Intr-o casa care a devenit pentru imaginatie, insasi
inima unui ciclon, trebuie sa trecem de simpla impresie de consolare pe care o simtim in
orice adapost. Trebuie sa participam in evenimentele cosmice dramatice, sustinute de
casa. In acelasi fel spatiul din palat nu orfera niciun adapost, el participa prin starea de
deriva. Spre deosebire de cazul mentionat de Bachlard, aici este vobra insa de o
participare impusa, si lipsita de control sau ghidaj.
Acesta concluzioneaza ca : O astfel de casa invita omul la un eroism de
proportii cosmice. Este un instrument cu care poti confrunta universul. Iar sistemele
metafizice cu care omul este aruncat in lume pot medita concret asupra casei care
este aruncata in ciclon, definind insasi mania Raiului
Patriarhul aduce aceasta furtuna intocmai pentru a-si arata asupra supusilor forta
nou dobanita, ei fiind initial cei de pe velierul in deriva, dar urmand ca pana spre
sfarsitul romanului, el insusi sa fie cel care locuieste pe un astfel de velier.
Atfel, cele trei secvente se insiruie intr-un ritm alert, dar fiecare repezinta cate o
etapa prin care domnitorul trebuie sa treaca. Este un traseu initiatic, un ritual de
renastere si luare in posesie a universului, segmentat in secvente relevante. Nu se
poate ajunge la una fara a o fi parcurs pe cea dinainte.
Prin fotografiile realizate, nu am incercat altceva decat a surprinde cele trei
atmosfere diferite (de curatare, serenitate si agresivitate) prin mijloace arhitecturale
precum lumina, reflexia si suprafete plane. Cuvintele sunt inlocuite de imagini
metaforice, care transmit acelasi mesaj si aceeasi atmosfera, dar care lasa ca aportul
privitorului sa fie mult mai semnificativ decat cel al cititorului, sau al celui care aude o
poveste. Pentru ca ce este arhitectura daca nu muzica impietrita ?

Bibliografie

Gaston Bachelard, The Poetics of Space, Editura Beacon, Boston, 2010

Lucian Blaga, Poemele Luminii, Bucuresti, 1990