Sunteți pe pagina 1din 6

Limfomul Hodgkin

Neagoe
Robert
III A AMG

Liceul Charles Laugier Craiova


Scoala Postliceala Sanitara

Limfomul Hodgkin
Limfomul Hodgkin (cunoscut si ca boala Hodgkin) este de fapt un cancer al sistemului
limfatic, un limfom cu potential curabil, ce prezinta caracteristici histologice, biologice si
clinice particulare. Aceasta afectiune maligna are doua varfuri de incidenta: primul, in
perioada 15-35 de ani, si al doilea dupa 55 de ani. Cancerul pare a fi mai frecvent la
barbati comparativ cu femeile. Aceasta predominanta este mult mai pregnanta la varstele
mici, cand peste 85% din pacienti sunt baieti. Detectarea si tratarea bolii intr-un stadiu
incipient va imbunatati semnificativ supravietuirea pacientului, aceasta ajungand chiar la
90% daca tratamentul aplicat este corect, iar diagnosticarea s-a facut inca din stadiul I de
boala. Rata supravietuirii la 5 ani scade la 65% pentru limfomul Hodgkin stadiul IV

Cauze
Deocamdata, cauzele exacte de aparitie a limfomului Hodgkin nu sunt cunoscute. Totusi,
specialistii au observat anumite asociatii si chiar factori de risc pentru aparitia bolii. De
exemplu,mononucleoza infectioasa, boala aparuta prin infectie cu virus Epstein Barr,
manifestata dupa copilarie, poate fi un important factor de risc pentru aparitia ulterioara
a limfomului. La peste 50% din pacienti tumora are celule Epstein Barr pozitive. Se pare
ca perioada medie de incubatie (de evolutie de la mononucleoza infectioasa la limfom
Hodgkin) este de aproximativ 3 ani.
Limfomul Hodgkin pare a fi mai frecvent si in cazul pacientilor cu infectie HIV, cu
sindroame congenitale caracterizate prin imunodepresie, in cazul celor aflati sub
tratament imunosupresor (post transplant, glucocorticoizi). In ciuda faptului ca limfomul
Hodgkin apare mai frecvent la pacientii cu infectie HIV, aceasta neoplazie nu este
incadrata in grupul bolilor ce caracterizeaza stadiul de SIDA (sindrom al imunodeficientei
umane dobandite). Predispozitia genetica poate avea si ea un rol important in
dezvoltarea cancerului. Aproximativ 1% dintre pacienti au un istoric familial de boala
Hodgkin. La randul lor, rudele unui pacient cu limfom au un risc de 3-7 ori mai mare de a
dezvolta, la randul lor, aceasta afectiune. Cel mai mare risc il au gemenii monozigoti.

Simptome
Simptomele limfomului Hodgkin sunt relativ nespecifice, si pot include:
- Transpiratii nocturne;
- Astenie;
- Dureri osoase;
- Cresterea susceptibilitatii la infectii;
- Prurit generalizat;
- Scadere involuntara in greutate (mai mult de 10% in 6 luni);

- Modificari ale nodulilor limfatici: apare marirea in dimensiuni a ganglionilor, adesea


nedureroasa. Cel mai frecvent se pot palpa ca modificati ganglionii cervicali si
supraclaviculari (in peste 80-90% din cazuri). In unele situatii poate sa apara si sindromul
de vena cava superioara, cand ganglionii sunt atat de mariti in dimensiuni incat
determina compresie pe vasele mari ale regiunii cervicale;
- Splenomegalie: marirea in volum a splinei se intalneste la 30% dintre pacientii cu
limfom Hodgkin. Splenomegalia nu este insa foarte importanta si nu determina
sindroame compresive asupra organelor din jur. Dimensiunile ei pot varia in cursul bolii;
- Hepatomegalie: caracterizeaza 5% din pacienti si se datoreaza extensiei hepatice a
limfomului;
- Hepatosplenomegalie: marirea concomitenta a splinei dar si a ficatului;
- Dureri de spate: sunt nespecifice, nu au o localizare exacta ci mai degraba sunt difuze.
Majoritatea pacientilor le raporteaza la nivelul regiunii lombare;
- Petesii, hematoame ce apar spontan sau in urma unor traumatisme minore sunt
rezultatul infiltrarii maduvei osoase, cresterii distructiei plachetelor in splina (cu alte
cuvinte, limfomul favorizeaza diminuarea producerii de plachete si cresterea distrugerii
lor);
- Durere la nivelul ganglionilor limfatici dupa ingestia de alcool (este inalt susceptibila
pentru diagnosticul de limfom Hodgkin). Apare doar la 10% dintre pacienti;
- Febra, persistenta sau care alterneaza cu perioade de temperatura corporala normala;
- Simptome sugestive pentru o afectare de sistem nervos central: neuropatii, sindrom
Guillain - Barre.
De retinut!
Principalii factori de risc identificati de catre specialisti pentru aparitia limfomului
Hodgkin sunt:
- Sexul masculin;
- Varsta: intre 15-40 sau peste 55 de ani;
- Istoric famial de limfom Hodgkin;
- Istoric de mononucleoza infectioasa;
- Utilizare prelungita a preparatelor hormonale pe baza de hormon de crestere;
- Stari de imunodepresie marcata.

Diagnostic
Limfomul Hodgkin trebuie diferentiat de alte limfoame sau alte cauze de adenopatie
(marire in volum a ganglonilor). Diagnosticul de certitudine se stabileste doar prin
realizarea de biopsii ganglionare si identificarea particularitatilor tesutului analizat.
Pacientului i se vor recolta si probe de sange, in principal pentru a se stabili statusul
hematologic anterior inceperii chimioterapiei. Investigarea pacientului suspectat de
limfom Hodgkin este inceputa insa cu anamneza, care va stabili debutul simptomelor si
evolutia acestora.
Pacientului i se va face si examenul fizic general care poate releva:
- Limfadenopatie nedureroasa, palpabila in regiunea cervicala (la 60-80% dintre

pacienti), axilara (la 6-20% dintre pacienti) si mai putin frecvent, inghinala;
- Splenomegalie;
- Hepatomeglaie;
- Eventual semne de neuropatie.
Procedura care stabileste diagnosticul si care poate orienta urmatoarele investigatii este
biopsia ganglionara. Se prefera biopsia ganglionara excizionala, deoarece felul in care sa modificat arhitectura si anatomia nodulului limfatic sunt esentiale si pentru stadializare
si pentru clasificarea histologica a afectiunii. Daca pacientul prezinta limfadenopatie
cervicala, se preferabiopsia aspirativa cu ac fin. Fragmentul tisular se va analiza
microscopic, anatomopatologul stabilind care sunt caracteristicile piesei si cum variaza
ele fata de normal.
Pacientului i se poate recolta si biopsie osoasa, adesea preferandu-se recoltarea
bilaterala, deoarece leziunile sugestive pentru limfom nu apar peste tot, ci doar disparat.
Afectarea maduvei osoase este mult mai frecvent intalnita in cazul pacientilor in varsta,
al celor cu simptome sistemice sau ai celor cu factori de risc. Biopsia de maduva poate fi
omisa in cazul pacientilor diagnosticati cu limfom in stadiul I sau II dar care nu au si
anomalii hematologice concomitente.
Investigatiile paraclinice care vor fi efectuate sunt:
- Hemograma: isi propune sa stabileasca daca pacientul are anemie, limfopenie,
neutropenie sau eozinofilie. Limfomul Hodgkin asociaza relativ frecvent anemia, datorita
caracterului cronic al bolii. Citopeniile sunt mai frecvente in stadiile avansate ale
limfomului;
- Masurarea nivelului lactat dehidrogenazei: LDH poate sa apara crescut, insa aceasta
analiza nu ofera informatii specifice;
- Masurarea fosfatazei alcaline: ea apare crescuta cand exista si afectarea ficatului sau a
osului. Pacientii pot prezenta de asemenea
si hipercalcemie, hipernatremie, hipoglicemie;
- Determinarea VSH-ului (vitezei de sedimentare a hematiilor): VSH este considerat un
marker general al inflamatiei, iar nivelurile sale pot fi crescute in limfomul Hodgkin.
Cresterea VSH indica un prognostic mai prost.
Investigatiile imagistice includ:
- Tomografie computerizata de torace, abdomen si pelvis: se pot observa ganglionii
mariti, splenomegalie si/sau hepatomegalie cu anomalii parenchimatoase focale,
infiltrate pulmonare difuze si chiar pleurezii. Frecvent, mai ales in cazul bolii Hodgkin, se
pot vizualiza si mase mediastinale, ce reprezinta de fapt limfadenopatii mediastinale;
- Tomografie cu emisie de pozitroni (PET): este o procedura de scanare a organismului,
utilizata in special in stadializarea limfomului. Ea poate vizualiza leziuni mai mici, care
scapa CT-ului;
- Radiografii toracice: pot identifica modificari aparute in hilul pulmonar precum si
revarsatele;
- Rezonanta magnetica nucleara are o indicatie similara CT;
- Scintigrafiile osoase sunt recomandate in cazul pacientilor care acuza dureri osoase

intense.
Toate aceste investigatii vor ajuta medicul sa stabileasca cu precizie diagnosticul.
Simptomele limfomului Hodgkin sunt destul de nespecifice, multe alte boli
manifestandu-se similar. Cel mai adesea, diagnosticul diferential, ceea ce trebuie
medicul sa infirme, se face cu: limfomul non-Hodgkin, sarcoidoza, boala
serului, infectie cu citomegalovirus, tuberculoza, sifilis, lupus eritematos
sitemic. In urma analizarii rezultatelor si aprecierii starii globale de sanatate, medicul va
stadializa limfomul si in functie de stadiul evolutiv, va lua decizia terapeutica.

Tratament
Scopul tratamentului limfomului Hodgkin este distrugerea celulelor maligne si inducerea
remisiei bolii, cu afectarea minima a tesutului sanatos, si cu aparitia cat mai redusa a
reactiilor adverse la tratament, a complicatiilor si a sechelelor pe termen lung. De-a
lungul terapiei pacientii sunt sfatuiti sa discute cu medicul personal orice reactie adversa
pe care o vor resimti.
Schemele terapeutice actuale includ regimuri combinate,
de radioterapie si chimioterapie. Limfomul Hodgkin este considerat un cancer curabil,
insa tratamentul poate avea complicatii pe termen lung, inclusiv inducerea altor cancere.
In ciuda ratei foarte crescute de vindecare, multe cazuri de limfom Hodgkin reapar in
timp, adesea in primii ani. Tratamentul pentru varianta delimfom cu predominata
limfocitara este diferit, acesta fiind un cancer care se poate deveni foarte agresiv.
Radioterapia este de obicei administrata combinat cu chimioterapia. Zonele iradiate si
dozele folosite sunt alese astfel incat reactiile adverse ale terapiei sa fie cat mai reduse.
Chimioterapia implica administrarea unor medicamente care pot distruge celulele
canceroase. Deoarece aceste medicamente nu sunt specifice si nu actioneaza doar
asupra celulelor neoplazice, vor aparea reactii secundare sistemice generalizate.
Chimioterapicele vor afecta toate celulele cu rata de multiplicare rapida. Cele mai
afectate sunt celulele care tapeteaza lumenul organelor digestive, celulele maduvei
hematopoietice si foliculii pilosi. Nu exista un singur chimioterapic recomandat, ci sunt
administrate combinatii polimedicamentoase. Acestea pot fi administrate intravenos sau
oral, in functie de particularitatile medicamentului (absorbtie), dar si de preferinta
pacientului.
Pacientii cu limfom refractar la aceste combinatii terapeutice, sau cu neoplazie recurenta
vor fi tratati prin transplant autolog de celule stem. In cadrul acestui tratament,
pacientului ii vor fi administrate doze foarte crescute de radiatii dar si de chimioterapice,
in vederea distrugerii definitive a celulelor canceroase. Aceste doze sunt insa foarte
toxice pentru maduva osoasahematoformatoare. Astfel pot sa apara complicatii

hematologii grave. De aceea, inainte de administrarea acestor regimuri foarte agresive,


pacientului ii vor fi recoltate celule stem medulare, care sunt inghetate si transplantate
apoi dupa incheierea tratamentului.
Celulele sunt recoltate si vor fi reintroduse in circulatie dupa ce tratamentul se incheie,
pentru a stimula recuperarea maduvei hematoformatoare. Tratamentul pacientilor cu
limfom Hodgkin si infectie HIV este mai complicat. In aceste situatii, terapia
antineoplazica trebuie combinata cu terapie antiretrovirala. Rezultatele tratamentului
sunt monitorizate prin realizarea de tomografii computerizate, PET si chiar biopsii
ganglionare la anumite intervale de timp.