Sunteți pe pagina 1din 25

CE PUTEM DEDUCE DESPRE AUTORUL TEXTULUI SI DESPRE SITUATIA DE

COMUNICARE? CUI SE ADRESEAZA TEXTUL?


Autorul=Emitorul= sursa de informaie dintr-o situaie de comunicare;
Numele autorului este indicat n subsolul textului, alaturi de titlu
In general, titlul sugereaz faptul c autorul este un:
1. scriitor text beletristic;
2. om de tiin text tehnico-tiinific;
3. Instituie legislativ ( Parlamentul Romniei ) text juridico-administrativ (oficial) ;
4. jurnalist text publicistic ( jurnalistic ) .
Cititorul=Receptorul = beneficiarul informaiei dintr-o situaie de comunicare;
Acesta poate fi:
1. specializat ( un specialist n domeniu: critic literar / jurist/ om de tiin );
2. n curs de specializare ( elevi, studeni );
3. nespecializat ( cititor obinuit ).
Mesajul = fraza care poart informaia esentiala a textului(poate fi extrasa din text, sau
poate fi sintetizata de cititor);
Codul= limba romn;
Canalul =scris;
Referentul = informaia despre ceva;despre ce este vorba n mesaj;
Contextul= poate fi vorba de contextul la care se refera mesajul, sau/si de contextul in care
este emis mesajul
FUNCIILE COMUNICRII
Exista ase funcii ale limbajului, n care sunt angajai factorii comunicrii(elementele
situatiei de comunicare). Funciile limbii corespund siturii comunicrii lingvistice n
perspectiva unuia dintre factorii comunicrii:

emitator - funcia emotiv

receptor funcia conativ

mesaj funcia poetic

cod - funcia metalingvistic

context (sau referent) funcia referenial

canal de transmitere funcia fatic

1.Functia corespunztoare centrrii mesajului pe emitor este funcia EMOTIVA,care


trdeaz starea afectiv, sentimentele, valorile morale, capacitile cognitive i cultura
emitorului. Funcia emotiv a comunicrii const n evidenierea strii interne a
emitorului. Aceasta se refer, cum bine se tie, la capacitatea pe care o avem, ca emitori,
s marcm poziia noastr fa de informaia pe care o conine enunul nostru.
Ea se se realizeaz la nivelul emotiv al limbajului prin interjecii, exclamaii, prin
lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ c intonaia are un rol deosebit de important n
exprimarea poziiei Emitorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor i augmentativelor,
preferina pentru un anumit termen din seria de sinonime aflat la dispoziia vorbitorului.
2.Funcia orientat spre receptorul mesajului este cea CONATIV, ce servete
laincitarea acestuia la aciune/respectiv la ncetarea aciunii prin ordine, ndemnuri,
rugmini, interdicii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la
receptor. Funcia conativ se concentreaza pe strategia lingvistic a contactrii receptorului,
bazat pe mrci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale i adjective) i imperativului
(mod verbal personal), de propoziii imperative, exclamative, afirmative i negative. Constructia
mesajului este la modul imperativ prin excelen.
3. Funcia aferent mesajului este cea POETIC, prin care limbajul se
orienteaz spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modulcum se
spune, cum se vorbete, spre deosebire de limbajul tiinific, care pune accentul pe ce se spune.
Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, n special reclamele pentru serviciile
turistice. Funcia poetic presupune modul n care este concentrat mesajul poetic de la emitor
spre receptor i constituie funcia esenial a artei verbale. Ea nu apare singura: n poezia
epica, unde se ntrebuineaza formulri la persoana a treia, apare i funcia refereniala; n poezia
lirica, n care enunurile sunt la persoana nti, apare i funcia emotiv, iar n poezia liricadresativ, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare i functia
conativa. n opera dramatica, se exploateaz din plin resursele oferite de funciile limbajului, mai
ales factorii de perturbare a comunicrii, care creeaz atmosfera specific.
4.Funcia corespunztoare codului este cea METALINGVISTIC, ce are n
vederenelegerea corect i complet a mesajului. Ea presupune intervenii prin care se
verific folosirea i nelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaiilor colaterale ale
semnelor din cod. Este necesar s se atrag atenia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie n

perifraze explicative (explicaii de genul glumesc, desigur). Funcia metalingvistic are n vedere
codul in care se exprima interlocutorii, modul n care funcionarea nivelurilor limbii (morfologic,
sintactic, lexico-semantic etc.) favorizeaz i faciliteaz comunicarea. Comicul de situatii se
bazeaza din plin pe functia metalingvistic a comunicarii
5.Funcia limbajului corespunztoare contextului este cea REFERENIAL. Aceasta
ilustreaz modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare
personal, o imagine, o prere sau o ide, aa cum o percepe emitorul. Funcia referenial
transmite informatii despre lumea real sau imaginar,trimite la context i stabilete
referentul. Ea poate fi denotativ sau cognitiv, avnd n vedere informarea, contextul lingvistic
i extralingvistic (social, cultural,) al comunicrii.
6. Funcia limbajului corespunztoare canalului este cea FATIC, interacional. Ea
servete la stabilirea relaiei de comunicare i la cultivarea interesului pentru aceasta pn
la ncheierea mesajului, prin verificarea funcionrii optime a circuitului. La nivelul
contactului social funcia fatic asigur comunicarea de succes prin amprenta lingvistic
degajat.
Majoritatea textelor ndeplinesc mai multe functii, dar hotrtor pentru includerea ntr-un
stil sau altul, este funcia dominant. De pild:

emotiva n memorii, confesiuni, comentarii, interpretri critice

conativ n ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame

poetic n operele literare, dar i n unele mesaje publicitare

metalingvistic n analize gramaticale, n dicionare, n texte cu caracter


didactic

referenial e dominant n comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate,


cronici

fatic n saluturi i formule de convenien, texte de receptare a mesajului


telefonic

FUNCIILE LIMBAJULUI
Scopul limbajului este acela de a transmite informaii, esenial este funcia sa de
comunicare.

Comunicarea organizeaz enunul n forme diferite, ceea ce duce la existena unor diferite
tipuri de mesaj, care presupun mai multe funcii ale limbajului.
Funcia limbajului -relaie ntre o anumit form lingvistic i situaia/ contextul/ poziia
social ori interpersonal n care aceast form lingvistic este utilizat; nsumeaz comunicarea
ideilor, exprimarea atitudinilor etc.
Fiecrei funcii i corespund, n procesul comunicrii, forme lingvistice specifice; chiar dac un
mesaj nu are o singur funcie, una dintre ele predomin i impune un anumit uz al unitilor
lingvistice n enun.
Factori care

FUNCTIILE CORESPUNZATOARE

intervin n

(ROMAN JAKOBSON)

procesul
comunicrii
EMITOR

1. EMOTIV (numit i interjecional)


- este centrat asupra emitorului, are ca scop exprimarea atitudinii
vorbitorului fa de coninutul enunului. Stratul pur emotiv al limbajului
este constituit din interjecii; dincolo de emoia pur, limba posed ns i alte
caracteristici formale menite s marcheze participarea afectiv a vorbitorului la
enun (persoana I la pronume i verb, intonaia* interogativ/ exclamativ,
lungimea sunetelor etc):Vai, ce tare plou!

DESTINATAR

2. CONATIV (numit i persuasiv sau retoric)

(RECEPTOR)

- orienteaz enunul ctre destinatar (receptor). Expresia gramatical a funciei


conative este marcat de pers. a II-a la pronume i verb, de vocativ la
substantiv i de imperativ la verb;intonaia exclamativ/interogativ
caracterizeaz i ea enunurile a cror funcie primordial este centrat asupra
receptorului: Ascult-m! De ce nu m crezi?

REFERENT

3. REFERENIAL (numit i denotativ, informativ)

(CONTEXT)

- este orientat spre referentul mesajului, este funcia primordial ntr-o mare
parte a enunurilor, coexistnd uneori cu alte funcii; i aparin enunuri neutruinformative ca: Pisica este un animal domestic.

COD

4. METALINGVISTIC
- este predominant n frazele care aparin metalimbajului, deci care transmit
informaii despre un anumit cod*, devenit el nsui obiect de descriere n enun;
distincia care st la baza identificrii acestei funcii se face ntre limbajul obiectual (care spune ceva despre obiect, referent) i metalimbaj (care
spune ceva despre limbaj); explicaiile pot privi argourile, limbajul copiilor,
(in)corectitudinea unei forme gramaticale, decodificarea unui alt cod .a.: Nu
se spune ei este, ei face", ci ei sunt, ei fac"; u" nseamn ho; Sgeat
nainte nseamn sens unic".

CONTACT

5. FATIC
- asigur meninerea contactului dintre vorbitor i interlocutor. Enunul poate
cuprinde fraze care atrag atenia destinatarului sau confirm faptul c el rmne
n continuare atent, att n comunicarea direct, ct i n cea mediat: Acum
urmrii-m cu atenie!; Alo, mai eti pe fir?

MESAJ

6. POETIC(numit i estetic sau literar)


- este centrat asupra mesajului, constituind funcia predominant a
artei verbale. Ea nu apare izolat n text, ci se combin cu celelalte funcii, de ex.
n diversele genuri poetice: poezia epic, dominat de enunuri expozitive
formulate la persoana a III-a. implic o participare a funciei refereniale; poezia
liric, dominat de persoana I, cuprinde enunuri n care intervine puternic funcia
emotiv, iar poezia liric-adresativ, cu valori retorice, formulat la pers. a II-a
(oda, epistola), implic funcia conativ.

VORBIRE DIRECTA/VORBIRE INDIRECTA


Trecerea din vorbirea direct in vorbirea indirect
VORBIRE DIRECTA = TEXT DIALOGAT
Ex.:
Dar vocea de dincolo adaog:
- Coni! Uite Ionel! Vrea s-mi rstoarne maina! Astmpr-te, c te arzi!
- Ionel! Strig iar madam Popescu; Ionel vin la mama!

Sri, coni! Vars spirtul ! s-aprinde!


Ionel! Strig iar mama, i se scoal repede s mearg dup el.

VORBIRE INDIRECTA=TEXT NARATIV


Ex.
Vocea de dincolo(servitoarea) o strig insistent pe doamna, adaugand c Ionel vrea
s-i rstoarne maina, apoi i spune lui Ionel s se astmpere, pentru c se va arde.
Madam Popescu l cheam pe Ionel s vin la ea.
Si mai ingrijorata, slujnica o roag pe stapana s i sar n ajutor, fiindc Ionel vars
spirtul i se poate aprinde ceva.
Mama l strig iar pe Ionel i se ridica repede s mearg dup el.
MODIFICARI SURVENITE:
eliminarea liniei de dialog;

transformarea persoanei I i a-II-a a


verbelor i a pronumelor n persoana a
III-a;
semnalarea replicilor prin verbe care
exprim aciunea de a spune;

plasarea, dup aceste verbe, a unor


cuvinte precum: c, s , ca s, dac,
unde, cnd, care etc. (elemente de
subordonare in fraza);
reproducerea ct mai exact a
cuvintelor vorbitorului, transpunand
narativ marcile afectivitatii;
transformarea modului imperativ n
conjunctiv;
transformarea cazului V n Ac sau D;

eliminarea exclamaiilor, interogatiilor,


interjectiilor

STILURILE FUNCTIONALE
Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un domeniu
de activitate determinat . Orice stil functional apare ca un model care exercita o anumita presiune
asupra constiintei vorbitorilor .
Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de baza:oficial(administrativ),
tehnico-stiintific, publicistic, colocvial si beletristic.

1.STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare in sfera


relatiilor oficiale .
In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de
comunicare :monologul scris ( in documente si acte oficiale ) , monologul oral ( cuvantari in
ocazii oficiale ) , dialogul scris ( corespondenta oficiala ) , dialogul oral ( in relatiile oficiale
dintre institutii si public ) .
Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama, procesul-verbal, autobiografia,
cererea, raportul, declaratia, referatul, curriculum vitae, memoriul de activitate, scrisoarea de
intentie.
Caracteristicile generale ale stilului :
- stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica , gramaticala ,
ortografica , lexicala si grafica ;
- caracter obiectiv , impersonal ; comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv , lipsite
de incarcatura afectiva ;
- accesibilitatea , claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura
interpretare ;
- absenta oricarei nuante afective , prezenta formalismului , a exprimarii rigide ; lipsesc
lexicul afectiv , mijloacele de expresie figurata , epitetele apreciative .
- specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie specifica) de tipul
: ,,Subsemnatul ..... ; ,, In conformitate ...,, ;,, Conform hotararii ...,, etc.
Caracteristicile specifice ale stilului:
a.
la nivel morfologic sunt frecvente:
substantivele provenite din infinitive lungi (calificare, executare etc.)
infinitivele cu val. de imperative (a se vedea capitolul)
viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri)
reflexivul pasiv (comitetele se aleg)
forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca .)
pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati)
preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea, in scopul, pe baza, in
consens cu.)
locut. cu subst.mod ( in mod independent, in mod necesar, in mod
obligatoriu)
b.
la nivel sintactic:
grupuri predicative cu vb. a trebui, a putea;
constructii infinitivale
c.
la nivel stilistic:
coordonarea ca mijl. principal de organizare;
elipsa
respectarea unor reguli de organizare grafica

2.STILUL TEHNICO - STIINTIFIC - indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei


si tehnicii .

Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente stiintifice si


tehnice ) , monologul oral ( in prelegeri , expuneri , sau comunicari ) , dialogul oral ( in cadrul
colocviilor , seminariilor si dezbaterilor stiintifice )
Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica , economica , politica
, botanica etc. ),studiul stiintific, comunicarea stiintifica , referatul stiintific ,eseul stiintific.
Caracteristici :
-

Corectitudine - in comunicare sunt preferate variantele literare la toate


nivelele limbii) ;

Obiectivitate - comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva ; accentul cade


pe comunicare de notiuni , cunostinte , idei etc. , astfel ca functia limbajului este
cognitiva ;

Lipsa marcilor afective - intr-un text stiintific autorul , cel care transmite un
asemenea mesaj , nu se implica in comunicare , prezinta un adevar stiintific de
necontestat , iar receptarea se face obiectiv , pentru ca se adreseaza intelectului ,
gandirii abstracte , logice (exceptie: polemica stiintifica)

Accesibilitate - comunicarile se disting prin claritate , prin precizie si


proprietate ; formularile , frazele sunt clare , precise iar topica frazei este fireasca,
fara inversiuni ; ele sunt insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvisticetabele , diagrame , schite fotografii harti etc. ;

Particularitati lingvistice:
a)la nivel lexical:
-fiecare domeniu al stiintei si tehnicii are o terminologie proprie;
-termenii lexicali sunt de obicei monosemantici;
-sunt frecvente neologismele;
-se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebrat, contraofensiva,
cvasicomplet, extrafin, izotermic) si elemente de compunere savante (aerodrom,
biografie, cardiologie, cronologie, futurologie);
-termenii lexicali se folosesc in forme apropiate de cele internationale (computer,
microbiologie, televiziune);
b)la nivel morfologic sunt frecvente:
-substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective;
-infinitivul cu valoare de imperativ in observatii si note;
-inlocuirea persoanei I sg. cu persoana I pl. (pluralul autorului, pluralul
academic);

c)la nivel sintactic predomina subordonarea fata de coordonare;


d)la nivel stilistic sunt folosite procedee care au ca scop organizarea discursului
stiintific:
-coordonarea sub diferite forme: enumeratie si repetitie, paralelism si antiteza;
-citatul ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
-figuri de stil si constructii retorice in cazul unei atitudini polemice;
-digresiunile incluse in textul comunicarii sau prezente ca note, adnotari in
subsolul paginii;
-succesiunea intrebare-raspuns ca modalitate de constructie a discursului stiintific.

3.STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul esteinformat ,
influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice ,
economice , artistice etc.
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) , monologul
oral ( la radio si televiziune ) , dialogul oral ( dezbaterile publice ) , dialogul scris ( interviuri
consemnate scris ) .
Tipuri de texte: articolul, cronica, reportajul, foiletonul, interviul, masa rotunda, stirea,
anuntul publicitar etc.
Caracteristici :
-

Contopirea celor doua componente - intelectuala si afectiva , tranzitiva


( obiectiva , informativa ) si reflexiva ( subiectiva , afectiva ) , in vederea
indeplinirii sarcinilor de informare si formare de convingeri ;

Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii


cotidiene ; este stilul cel mai sensibil la nou, la schimbari lingvistice;

Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri , datorita ariei tematice foarte


largi ;

Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru


inovatia lingvistica ( creatii lexicale proprii ) , utilizarea unor procedee menite a
starni curiozitatea cititorilor , titluri eliptice , adeseori formate dintr-un singur
cuvant , constructii retorice ( repetitii , interogatii , enumeratii , exclamatii etc. ),
utilizarea larga a sinonimelor ; tendintele de aglomerare sintactica ; tendinta
eliminarii conjunctiilor copulative , folosirea figurilor de stil, valorificarea
sensurilor figurate ale cuvintelor.

4.STILUL COLOCVIAL ( FAMILIAR , COTIDIAN )


Este stilul comunicarii obisnuite dintre oameni , in viata de zi cu zi .
Modalitatile de comunicare sunt : dialogul oral ( cea mai frecventa), dialogul scris
( schimb de scrisori ) , monologul scris ( notite , jurnal intim ) , monologul oral ( relatari si
anecdotica , urari , felicitari si toasturi ) .
Intrebuintarea acestui stil este generala , este singurul stil ,, stapanit,, de toti vorbitorii si
insusit treptat inca din primii ani de viata . Este unicul stil in care este posibila si se
realizeaza dezvoltarea spontana , neintentionata a limbii.
Caracteristici :
- naturaletea , relaxarea , degajarea in exprimare : comunicarea nu se supune unor
reguli, factori de constrangere si control precum in alte stiluri ale limbii ;
- continua oscilare intre economie si abundenta in exprimare .
-

Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice , a cuvintelor


de umplutura, a abrevierilor de tot felul , dar mai ales prin elipsa , ca urmare a
vorbirii dialogate , precum si prin mijloace extralingvistice ( mimica , gestica )
care permit intreruperea comunicarii , restul fiind sugerat .

Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie , prin utilizarea


zicalelor , proverbelor , locutiunilor si expresiilor , prin evitarea cuvintelor
abstracte care sunt substituite prin perifraze .

- incarcatura emotionala : comunicarile sunt pe de o parte expresia directa a starilor


emotionale , pe de alta parte ele urmaresc sa impresioneze pe destinatar . Lingvistic , aceasta
trasatura este concretizata prin intrebuintarea diminutivelor si augmentativelor , a cuvintelor
peiorative , a superlativelor populare si a unor sintagme afective etc.
- inclinatie spre satira si umor , exprimata printr-o varietate de procedee : porecle ,
contaminari ( ,, Bine-ai venit nepurcele ! ,, ) , calambur ( ,, Ai iesit la vanatoare de lei ? ,, ) unitati
neologice ( Curat murdar ! ,, )

5.STILUL BELETRISTIC
Are un domeniu propriu de manifestare, cel al esteticului.
Se opune celorlalate stiluri functionale , in care esentialul il constituie transmiterea
de informatii . In stilul artistic transmiterea informatiei este corelata cu efectul
produs de o anumita forma de transmitere a informatiei asupra
destinatarului . Prin urmare , forma devine element esential si modelator in

transmiterea informatiei ; forma , ca expresie a unui continut determinat , este


unica si irepetabila .
Modalitati de comunicare: sunt valorificate deopotriva naratiunea, descrierea, dialogul si
monologul, in scris sau oral (in creatia populara).
Creatii: vezi toate speciile genurilor literare (liric, epic si dramatic)
Caracteristici:
- Conventionalitatea : in timp ce toate celelalte stiluri comunicarea urmareste sa redea realul sau
ceea ce este considerat ca real , in stilul artistic comunicarea este expresia unei alte realitati
imaginate de autor ; destinatarul nu-si pune problema falsului , el stie ca e vorba de
fictiune , de conventie ; textul literar scoate in evidenta functia poetica a limbajului
deoarece scriitorul este foarte atent nu numai la ceea ce spune , ci si la CUM SPUNE ;
- Deschiderea catre toate mijloacele de expresie, indiferent carui stil functional ar apartine; se
apeleaza la toate sferele vocabularului , astfel incat in opera literara apar deopotriva :
regionalisme , elemente de jargon si de argou , arhaisme si neologisme ;
- Limbajul expresiv, obtinut prin valorificarea figurilor de stil.
ATENTIE!
1. Limbajul literaturii (beletristic) NU este acelasi lucru cu limba literara (= aspectul cel mai
elaborat al limbii, supus regulilor la toate nivelele lingvistice).
2. In limbajul liric, fenomenele neliterare (pleonasm, dezacord etc) sunt consideratelicente
poetice.
REGISTRE LINGVISTICE
REGISTRELE LINGVISTICE sunt varieti ale limbii, manifestate n procesul vorbirii,
determinate social i cultural; apar i sub denumirea de limbaje, difereniate lexical i
sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori.
A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaiei uzuale) are o funcie comunicativ,
limitndu-se la relaii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de serviciu, la spectacol,
ntr-un compartiment de tren, ntr-un grup de prieteni sau n cercul familiei, al rudelor).
Se identific prin urmtoarele caracteristici:

poliglosia (adaptarea exprimrii la mediul social i cultural al interlocutorilor);

se dezvolt spontan;

degajarea n exprimare (fr constrngeri lingvistice);

numarul mare de cuvinte cumulative (Ce lucruri interesante ai mai fcut?);

aproximri (S-a cam speriat.)

ticuri verbale (i deci, cum am spus...; M rog, o s vin el.);

forme neliterare ale cuvintelor;

repetiii;

cliee lingvistice;

locuiuni;

diminutive, augmentative;

superlative populare;

formule de adresare (bi, mi, bade, neic, domle); vocative, imperative;

propoziii exclamative i interogative;

expresii peiorative;

supranume (poreclele);

elemente paraverbale (debitul verbal, pauza, prelungirea unor sunete, timbrul vocal
etc.)

B. REGISTRUL POPULAR (LIMBAJUL POPULAR) particularizeaz mesajul


oral, remarcndu-se prin:

folosirea termenilor concrei;

registru funcional redus: stilul colocvial, limbajul solemn (al creaiilor folclorice),
limbajul tehnic (al ocupaiilor i al meteugurilor tradiionale);

redundan;

accidente fonetice;

locuiuni i expresii populare;

sintaxa afectiv (interjecii, diminutive, augmentative, paralelismul sintactic,


propoziii exclamative, dativul etic, vocativul etc.);

polisemie bogat;

elemente peiorative (insulte, imprecaii, termeni obsceni).

C. REGISTRUL ORAL difereniaz, pe coordonata lexical, limbajul popular originar(rural)


de oralitatea citadin, dar se recunoate prin aceleai particulariti ale vorbirii:

efecte sonore n realizarea enunului;

diminutive sau augmentative;

derivare spontan (L-a citit i rscitit.);

forme pronominale sau verbale scurte (Casa-i pe deal., C-l folosete);

vocativ diversificat (Ileano!. Ilean!);

folosirea articolului posesiv a invariabil (A gsit nite cri a copiilor.);

articolul hotrt proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama, lui Irina);

dativul etic (Mi i-1 ducea cu vorba.);

formule de adresare;

superlativ perifrastic (Stranic de bun!);

verbe la prezent, trecut i viitor nedifereniate (nu acioneaz concordana timpurilor


gramaticale);

forme verbale echivalente modului imperativ (S vii repede!);

i adverbial (cumulativ, iterativ);

interjecii;

locuiuni;

expresii echivalente negaiei (mare lucrul, ba bine c nu!, pe naiba!);

acorduri forate (hain kakie);

coordonarea sintactic;

propoziii incidente;

propoziii eliptice de predicat;

tautologia;

repetiia;

anacolutul;

dezacorduri (subiect - predicat);

paralelism sintactic;

propoziii exclamative i interogative;

elemente paraverbale;

oralitatea cult se remarc prin frecvena formulelor de adresare, exclamaii,


interogaii, repetiii emfatice, enumeraii retorice, elipse, suspensii (n discursul oratoric).

D. REGISTRUL CULT (SCRIS) implic:

respectarea normelor limbii literare (fonetic, morfologic, sintactic);

pstrarea integritii fonetice a cuvintelor;

vocabular bogat, nuanat;

prezena termenilor abstraci, specializai, neologici;

evitarea repetiiilor;

elemente afective puine i controlate;

sintax complex:

procedee retorice ale discursului etc.

E. REGISTRUL ARHAIC vizeaz opiunea vorbitorului n a folosi particulariti ale limbii


romne vechi:

cuvinte de origine slav;

arhaisme fonetice (pre) i lexicale (logoft);

folosirea vocalei u (serviciu, Mateiu) n poziie final (sub influena transcrierii


kirilice a unor cuvinte);

formele verbale de perfect simplu i mai-mult-ca-perfect, plural, fr sufixul r


(Noi luptasem...);

sintax greoaie (latin);

pluralul majestii;

forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora (carii, carele


pentru pronumele relativ 'care') etc.

F. REGISTRUL REGIONAL apare n vorbirea dintr-o anumit zon a rii, caracterizat


fiind, printre altele, de:

forme fonetice neliterare (itia - 'acetia'; dete - 'degete');

lexic (curechi - 'varz'; lubeni - 'pepene verde');

forme ale verbelor auxiliare (o venit, oi vedea);

perfectul simplu (predilect n Oltenia);

forma pronominal dnsuldnsa, cu valoare afectiv n Moldova.

G. ARGOUL este un limbaj codificat, neles numai de cei care l folosesc (grupuri sociale:
elevi, studeni, delincveni etc.). Se remarc prin:

permanenta schimbare a fondului lexical;

fonetica i morfosintaxa repet caracteristicile limbajului popular;

folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun (cobzar 'informator'; mititica - 'nchisoare'; curcan - 'poliist'; mate - 'matematic' ;
diriga - 'diriginta' etc.).

H. JARGONUL se prezint ca variant a limbii naionale, delimitat dup criterii sociale i


culturale sau profesionale. Const n folosirea folosirea excesiv a unor cuvinte strine
(neogreceti, franuzeti, englezeti), cu intenia emitorului de a epata, ceea ce implic
preiozitate lingvistic.
Vorbitorii tineri utilizeaz frecvent elemente de jargon (bye-bye, ,,merci, ,,full, ,,cool).
DENOTATIE SI CONOTATIE
SENSURILE CUVANTULUI
Cuvntul este o structur fonic (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un grup de
sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociaz un sens, i este capabil s
ndeplineasc o funcie n comunicare.
Numim sens lexical nelesul pe care vorbitorii l atribuie unui cuvnt.
Semnificaie nseamn actualizarea sensului. Un cuvnt oarecare, considerat izolat, poate
avea unul sau mai multe sensuri. ntr-un context dat, o unitate lexical nu poate avea dect o
singur semnificaie. Semnificaia rezult din relaiile pe care unitatea lexical le stabilete cu
celelalte uniti lexicale n context.
Cuvintele care au un singur sens (i, de regul, realizeaz o singur semnificaie) se
numesc monosemantice. Ele au neles unic( termenii de specialitate, zilele sptmnii, lunile
anului, numeralele).
Cuvintele care au mai multe sensuri (i n contexte diferite realizeaz mai multe
semnificaii) se
numesc polisemantice.
Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, n general, un sens comun,
folosit n mod curent, care este sensul de baz. Cnd cuvntul denumete (denoteaz),el trezete
n minte imaginea obinuit, comuna, independenta de context a unui obiect, a unei
aciuni.Atunci el este folosit cu sensul propriu; ex: ochi=organ al vazului (Ma doare un
ochi).Orice cuvnt al limbii trimite la un obiect la modul general. Aceast relaie direct care se
stabilete ntre cuvnt i obiectul desemnat poart numele de denotaie, iar sensurile respective
sunt sensuri denotative.

Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri,secundare si


figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat. Aceasta relatie se
numeste conotatie, iar sensurile sunt conotative. Valoarea conotativ a cuvntului se pune n
eviden numai n context. Acesta dirijeaz nelegerea.
Sensurile derivate (secundare) ale cuvntului se ntemeiaz pe o modificare a sensului
de baz, cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-intreg, asemanare
calitativa/cantitativa/formala etc.ex: ochi de geam, ochi de apa, ochi de impletitura, ou ochi, ochi
de aragaz.
Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvntul are alt neles
dect cel firesc, atribuindu-i-se nsuiri ale altor obiecte sau aciuni, de ex.:deasupra ma pazea
ochiul rece al noptii.
Denotaia i conotaia sunt modaliti de a reflecta realitatea prin cuvinte.
Orice cuvnt polisemantic e dat n dicionar mai nti cu sensul propriu, apoi cu sensurile
derivate.

STILUL.CALITATI GENERALE
In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in scris
(stil individual)
In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii
sociale (stiluri functionale);
2. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare, creand
un stil literar.
In orice act concret al vorbirii, se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care arata
apartenenta comunicarii la un anumit stil functional, si altele care arata ca apartine unui
anume vorbitor.
Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii, numite
CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:
1. CLARITATEA = expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta claritatii in
comunicare duce la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc;tot de nerespectarea claritatii tin
si pleonasmul si tautologia.
Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute, de larga
circulatie, si evitarea termenilor dificili, iar la nivel sintactic prin folosirea constructiilor firesti,
in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi, obositoare.
2.CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa,
topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul(dezacordul dintre subiect si
predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice).
3.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima
mai exact intentiile autorului;lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor/constructiilor
cu sensuri nepotrivite, sau din amestecul elementelor caracteristice unor stiluri variate.
4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare.

Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte:


potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi, iesite din uzul curent
al limbii), neologisme (cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe deplin
validat) si regionalisme, (cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei zone).
potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt
folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni neliterari:
argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte
sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj
de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare
mai rapida).
mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi, adaugari, inlocuiri).
NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE
LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!)
5. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea
comunicarii;opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de prisos)
si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii incidente).
STILUL.CALITATILE PARTICULARE
Inafara calitatilor generale, stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de insusiri
particulare. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii.
Cele mai cunoscute calitati particulare sunt:
1.
NATURALETEA - consta in exprimarea fireasca, fara afectare,
fara o cautarefortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de
a epata, de a uimi auditoriul.Opuse naturaletei sunt afectarea si emfaza.
2. DEMNITATEA - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a
expresiilor care nu
aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; ea cere sa se evite ce este
vulgar, trivial, grosolan, necuviincios.
3.
ARMONIA - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin
recurgerea la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului
reprezentari conforme cu intentia vorbitorului; opusul armoniei
este cacofonia.
4.
FINETEA - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se
exprima intr-un modindirect ganduri, sentimente, idei (subtilitate in
exprimare).
5.
SIMPLITATEA reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si
expresiilor simple. Opus este simplismul, expresie a superficialitatii
6.
RETORISMUL folosirea unor cuvinte si structuri care imprima
comunicarii onota entuziasta, patetica. Daca este formal, devine cusur.
7.
UMORUL sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii.
Are o gama foarte variata, de la umorul jovial, plin de haz , pana la umorul
negru, tragic sau absurd.

8.
IRONIA consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin
disimulare.Poate fi persiflare, zeflemea, batjocura, autoironie, sarcasm etc.
9. CONCIZIA utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. Opusa
conciziei este
poliloghia.
10. ORALITATEA folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite.
NOTA In cerintele de anii trecuti de la bacalaureat, am intalnit si VARIETATEA
STILISTICA, luata drept calitate particulara a stilului; aceasta consta in amestecul de stiluri ale
limbii in exprimare.
STRUCTURA UNUI ESEU DE TIP ARGUMENTATIV
Un eseu argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare, dintre care trei trebuie sa fie
ntotdeauna prezente.
1.

Introducerea:
In cele mai multe tipuri de scriere, primul lucru pe care l face autorul este de a introduce
subiectul pe care arede gnd sa l prezinte. Scopul primului paragraf este de a capta atenia
cititorului si de a-i da cteva repere referitoare la subiect. Paragraful iniial urmeaz de obicei
o serie de pai, de la situaii mai generale nspre situaia specifica ce urmeaz sa fie abordata.
Dei nu exista nici o formula pentru redactarea introducerii, urmtoarele elemente apar de cele
mai multe ori:
Propoziia de introducere: Prima propoziie a eseului trebuie sa fie suficient de interesanta
pentru a determina cititorul sa citeasc mai departe. Aceasta propoziiear putea fi una
provocativ sau o ntrebare majora. In oricare dintre cazuri, va trebui ca cititorul sa fie introdus
in subiect si focalizat asupra subiectului ce va fi discutat.
Formularea tezei(ipotezei): E de obicei ultima propoziie a primului paragraf si servete
ca linie directoare a eseului. Ea reprezint ideea care va fi susinuta de-a lungul ntregului
eseu. Pentru muli pare ciudata situarea la bun nceput a concluziei pe care o vor desprinde, ei
prefernd sa lase pentru sfritul eseului exprimarea poziiei lor in argumentare. Cu toate acestea,
e firesc si dezirabil ca cititorul sa fie informat despre teza ce va fi susinuta in eseu.
2.
Cuprinsul: Susinerea tezei/ipotezei
Odat ce in introducere a fost pregtit terenul pentru discuie si a fost prezentata poziia ce va
fi adoptata, urmeaz partea cea mai extinsa a eseului in care se vor prezenta
argumentele menite sa conving cititorul. Un eseu bun va convinge cititorul ca ntruct
anumite elemente sunt adevrate si pentru ca anumite convingeri sunt mprtite de autor si de
cititor, cititorul trebuie prin urmare sa accepte ca valide concluziile autorului.
Modul cel mai obinuit de a susine teza este de a face o aseriune si de a oferi apoi suporturi,
dovezi, exemple care sa o confirme E, de asemenea posibil, sa se nceap cu o rezumare a
exemplelor (dovezile) si apoi sa se extrag concluzia .
O practica obinuita in eseul argumentativ este ca autorul sa i prezinte opiniile si apoi sa
considere critic posibilele preri opuse (contraargumentele). E de asemenea posibil sa se nceap
cu expunerea punctelor de vedere cu care autorul nu e de acord, sa le critice cu scopul de a face
loc prerii sale.

3.

Concluziile
In condiiile in care s-a spus deja in introducere ce prere va fi susinuta, muli autori de

argumentari sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia e o parte foarte importanta a


eseului pentru ca nsumeaz teza si argumentele in favoarea ei, lsnd cititorului o imagine
clara asupra poziiei pe care o adopta autorul. Nu e recomandat ca la acest stadiu sa se
introduc idei noi, care nu au fost abordate in eseu. E de asemenea nenelept a folosi concluziile
ca loc de exprimare a opiniei proprii, ca loc pentru ceea ce cred eu. Fcnd aa, cititorul poate
avea impresia ca oricine poate gndi ce dorete. In principiu, ideea e adevrata. Cu toate acestea,
autorul trebuie sa-si aminteasc scopul pentru care a scris eseul. Acesta e nu doar de a spune
cititorilor care e poziia sa fata de subiect, ce gndete, ci si de a-i convinge de validitatea
argumentelor sale, pe care sa doreasc si ei sa le susin, sau mcar sa le cunoasc. De aceea, e
absolut ineficient a spune ca oricare poziie fata de subiect e in egala msura de ndreptita.
Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ sunt:
Sinteza argumentului: In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si sa rezume foarte scurt
principalele puncte ale argumentului.
Reformularea tezei: Autorul reformuleaza si susine importanta tezei, ntruct ntregul eseu a
gravitat in jurul demonstrrii sale. Unii considera ca a rescrie teza intocmai este o
metoda retorica foarte eficienta. Alte persoane considera ca este bine a se reformula teza.
Propoziiile de final: Aceasta seciune semnaleaz sfritul eseului si da o impresie de final
cititorului. Iat cteva posibile moduri de scriere a ultimelor propoziii:

Discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta eseului.


De asemenea, aceasta poate ajuta cititorul sa aplice noua informaie sau sa vad
lucrurile global

Da cititorului ceva la care sa se gndeasc, poate un mod de a utiliza eseul in viata


de zi cu zi

Revine la primele propoziii pentru a da o forma circulara eseului

Pune ntrebri, ori cititorului, ori ntrebri generale, care sa ajute cititorul sa obin
o noua perspectiva asupra subiectului

De-a lungul ntregului eseu, autorul trebuie sa aib in minte cititorul cruia i se adreseaz si
care sunt ateptrile acestuia. innd seama de aceste lucruri, elaborarea unui eseu va fi mai
eficienta.
Va propun si un model de argumentare, creat de o fosta eleva:
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 20 de rnduri, despre ur, pornind de la ideea
exprimat n urmtoarea afirmaie: Pe cnd iubirea, de oriice fel ar fi ea, lumineaz viaa
i-o ndulcete, ura o-ntunec, o umple de amrciune i-o face nesuferit. (Mihai
Eminescu, Opere)
Introducere:
Cine oare nu a incercat macar o data sa inteleaga dedesubturile iubirii si urii?...
M numr printre cei care susin ideea enunat n citatul dat i anume aceea c iubirea, de
orice fel, este sentimentul care lumineaz i face viaa mai frumoas, pe cnd ura nu face altceva
dect s aduc amrciune i frustrare n viaa oamenilor.(opinie proprie+ipoteza-atentie,
relationare cu citatul!!!)
Cuprins
n primul rnd, att iubirea pe care o druim ct i cea pe care o primim, ne face s privim
viaa i din alte puncte de vedere i s uitm de lucrurile materiale. Aa, noi oamenii, ne dm
seama c avnd iubire avem o via frumoas i nvm s preuim momentele cu adevrat
minunate. Acest lucru l poate face orice tip de iubire, fie ea printeasc, pasional, pentru
prieteni sau pentru oricare dintre semenii notri, dar consider c dac n viaa unui om se
regsesc toate acestea, acel om poate spune c este cu adevrat mplinit. Firete c iubirea aduce
i suferin, dar numai cunoscnd toate tririle pe care iubirea le aduce ne vom da seama c nu
exist sentiment mai nltor ca acesta.(argument 1 cu exemplificare )
n al doilea rand, sunt de parere c ura nu ar trebui s existe n viaa noastr ntruct ne face
s uitm de noi, s nu acordm atenie lucrurilor frumoase din via i s ne concentrm doar pe
a le face ru celor din jurul nostru. Astfel nu vom deveni dect nite oameni frustrai care i vor
da seama n final c viaa a trecut pe lng ei i nu s-au bucurat de lucrurile cu adevrat
importante.(argument 2/contraargument cu sustinere)
Concluzie
Aadar, fiecare are dreptul de a alege ceea ce face cu viaa lui dar n cele din urm toi ne vom
da seama c, asa cum am sustinut prin cele afirmate anterior, prin iubire toate lucrurile frumoase
sunt posibile, c acest sentiment ne face mereu s tresrim de emoii i ca nu mai exist vreunul
care s dea mai mult frumusee vieii, pe cnd ura ne va aduce doar o via trist i ntunecat.
(reformularea ipotezei+perspectiva generalizatoare asupra temei eseului)
Va mai aduc in plus o lista utila de conectori(adverbe, locuiuni adverbiale, conjuncii sau
locuiuni conjuncionale, structuri verbale); acestia ajuta la exprimarea ideilor de:

succesiune, continuitate : n primul rnd, n al doilea rnd, etc, pe de o parte... pe de


alt parte, n plus, de asemenea

contrast: dar, ns, ci, n contrast cu, dimpotriv

ierarhizare: nainte de toate, mai presus de toate, mai important dect

comparaie: la fel cu, tot aa, ca n comparaie cu, n mod asemntor

probabilitate: probabil, posibil, este cu putin, s-ar putea ca

certitudine: cu siguran, desigur, firete, nu este nici o ndoial c

concesie: dei, totui, cu toate acestea, chiar dac

concluzie: deci, aa, prin urmare, n concluzie, n consecin, la urma urmelor

UTIL IN ARGUMENTARE Mijloace lingvistice adecvate unei aprecieri:

verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune etc.;

adverbe/ locuiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivitii


evaluative: probabil, posibil, desigur, fr ndoial, cu siguran etc.;

conectori exprimnd cauzalitatea, consecuia i concluzia: pentru


c,ntruct, nct, deci, prin urmare;

elemente corelative care indic un raionament de tipul cauz-efect: dac


atunci; cu ctcu att;

conectori de ierarhizare a argumentelor: n primul rnd/ mai nti, n al doilea


rnd etc., apoi, n concluzie/ aadar, deoarece, de exemplu, precum se tie (se cunoate);

conectori ce indic gruparea argumentelor n jurul unei teme: n ceea ce


privete, din punctul de vedere al;

conectori de introducere a exemplelor: de exemplu, precum, astfel;

conectori de introducere a unei comparaii: la fel ca..., spre deosebire de ...;


Exprimarea legturilor logice ntre idei
Tip de raionament

Operator specific

Enumerare tip de raionament folosit n numirea

n primul rnd, n al doilea rnd, n continuare, n

argumentelor

sfrit

Adunare tip de raionament folosit n numirea

n plus, nc, n afar de, pe lng

argumentelor cu dovezi i exemplificarea dovezilor


Explicare tip de raionament folosit n susinerea

Explicarea cauzelor: fiindc, datorit,pentru c

argumentelor cu dovezi i exemplificarea dovezilor

Explicarea consecinelor: deoarece, din cauz c, n


consecin, prin urmare

Alternativ tip de raionament folosit n

Sau... sau..., fie...fie..., pe de o parte...pe de alt

producerea de contraargumente

parte...

Comparaie tip de raionament folosit n

Cum, ca i cum, de parc, la fel ca, diferit de

susinerea dovezilor i exemplificarea lor


Opoziie sau restricie tip de raionament folosit

Din contr, totui, dei, este contrar cu ...

n producerea contraragumentelor
Sintez i final tip de raionament folosit n

n concluzie, rezumnd, n final, pentru a

finalizarea

concluziona, n

TIPURI DE TEXTE
Textul este o succesiune ordonat de cuvinte, propoziii, fraze prin care ni se comunic idei.
1.

Textul narativ (literar) presupune o succesiune de evenimente desfurate n timp i


spaiu.

Categoriile gramaticale care au un rol important sunt verbele pentru c indic o cronologie a
evenimentelor;

Timpurile verbale folosite frecvent sunt: prezentul, perfectul simplu, perfectul compus;
2.

Textul descriptiv (literar i nonliterar) evoc scene, persoane, obiecte, emoii i se


concentreaz asupra detaliilor descriptive, prezentate obiectiv sau subiectiv de ctre autor.

Este un text n care sunt prezentate informaii despre obiecte, personaje, locuri, fenomene ale
naturii etc.

Descrierea poate aprea att n texte literare (tabloul descrierea unui peisaj, a unor scene din
viaa social, a unui interior sau a unui obiect etc.; portetul descrierea fizic i/ sau moral a
unui personaj), ct i n texte nonliterare (ghiduri turistice, texte tiinifice, prezentarea unor
produse etc.);

Categoriile gramaticale relevante sunt: substantivele care desemneaz obiectul descrierii i


prile acestuia; adjectivele care au rolul de a indica felul n care sunt percepute proprietile
obiectului descris; adverbele care precizeaz coordonatele spaiale ale obiectului descries sau ale
perspective din care acesta este descris;

Timpurile verbale folosite sunt: prezentul i imperfectul.


Folosit n textele narative, descrierea are rolul unei pauze narrative timpul naraiunii
avanseaz, n timp ce timpul aciunii st pe loc.

3.

Textul informativ (nonliterar) transmite cititorilor idei, modeleaz nelegerea, ofer


explicaii n legtur cu diverse obiecte, fenomene, situaii, atitudini ale unor persoane,
demonstreaz cum se face un lucru, cum funcioneaz un aparat, cum se fac obiectele etc.;

Are ca scop transmiterea unor informaii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate;

Texte informative sunt considerate tirile, articolele de ziare, textele tiinifice, textele de tip
utilitar (modul de folosirea a unor aparate, reete culinare, reclamele publicitare, anunurile,
buletinul meteo etc.);

ntrebrile care ghideaz lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem informai?,Cum
suntem informai?; De ce? (n ce scop este transmis informaia)?

n textele informative, emitorul este o prezen discret, estompat.


4. Textul argumentativ (nonliterar) are ca scop convingerea cititorilor n legtur cu un
anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apeleaz la diverse strategii retorice (vezi
separat argumentarea).
n concluzie, scopul i elementul accentuat sunt n strns legtur cu modul de
expunere selectat:
SCOP

ELEMENT ACCENTUAT

MOD DE EXPUNERE

Destindere

Public

Narativ

Autoexprimare

Autor

Descriptiv

Informare

Subiect

Expozitiv

Convingere

Autor Subiect/ Public - Subiect

Argumentativ

TIPOLOGIA TEXTELOR
TIPOLOGIA TEXTELOR (.M. Adam)
Tipuri sau
Mrci lingvistice
secvene de text
probabile
Obiectivul lor

TEXTUL NARATI - repere temporale, mai


V

Genuri de texte ce
aparin sau care
au o
secven ce
aparine
unui anume tip de
text
- romane, nuvele,

ntrebri ce
evideniaz
specificul textului

Cine? Ce face?

Testul descriptiv

Testul scenic sau


dialogal /
conversaional

ales: atunci, apoi, mai


basme...
trziu...
- fapte diverse
- timpuri verbale: prezent - pasaje de basm,
schi,
i perfect compus sau
nuvel...
perfect simplu
- lexic: frecvena verbelor
i adverbelor ce insist
asupra aciunii
- repere spaiale, mai ales: - pasaje de roman,
aici, mai departe, lng ... nuvel, pastelul
- timpuri verbale:
- plane anatomice
imperfect sau prezent
- pasaje de ghid
turistic
- lexic: frecvena
substantivului i
adjectivului; verbe ale
strii; cmpuri lexicale ce
asigur unitatea tematic
- punctuaie specific
- piese de teatru
- mrci ale enunrii
- scene n texte
epice
- conversaii pe
viu"

Textul

- estomparea complet a

informativ
a informa

emitorului
- articulaii de tip crono-

Textul explicativ

logic: mai nti, apoi...;


timp verbal: prezentul
- lexic specific orizontului
tematic
- estomparea emitorului - manuale colare

- a face s
neleag

Textul injonctiv
a indica modul de
aciune
Textul

Unde? Cnd? Cum?


De ce?

Ce este descris? De
cine? Cum? De ce?

Cine vorbete? Cu
cine? Despre ce?
Unde? Cnd? De
ce?
Despre ce suntem

- unele articole de
pres
- rubrici de pres de informai?
tipul meteo",
De cine? Cum? De
anunuri"
ce?

- conectori logici: cauz - - unele texte


tiinifice
efect: deoarece, deci...
- timp verbal: prezentul
- lexic specific orizontului
tematic
- estomparea emitorului - reete
- timpuri verbale:
- prospecte
imperativ sau infinitiv
- conectori logici:
- expuneri,

Ce este explicat?
De
cine? Cum? De ce?

La ce se refer
indicaiile? Cine le
d? De ce?
Cine

argumentativ
a convinge

deoarece, n consecin,
cu toate acestea...
- lexic, n funcie de
strategia adoptat: neutru
sau valorizant vs.
devalorizant

prezentare
de carte
- editoriale, cronici
i
comentarii de pres

argumenteaz?
Ce argumenteaz?
Pe cine dorete s
conving? Cui i se
opune? De ce?