Sunteți pe pagina 1din 3

Ion - Relatia intre doua personaje

Liviu Rebreanu

Se stie ca, in textul epic personajele sunt purtatoarele de semnificatie ale


mesajului transmis prin discursul narativ. Ele sunt rotitele care pun in miscare
mecanismul universului fictional. In literatura cuplurile de personaje au devenit
celebre, iar altele uitate, unele sunt admirate de cititori, in vreme ce altele sunt
detestate.
In cea din urma categorie se incadreaza si cuplul de personaje Ion si Ana,
din romanul realist obiectiv Ion a lui Liviu Rebreanu aparut in anul 1920.
Ion, protagonistul romanului, intruchipeaza tipologia tranului sarac
nemultumit de propia conditie sciala, pe care vrea sa si-o imbunatateasca. In
societatea rurala a satului Pripas, unde conditia sociala a individului este data de
numarul de pogoane de pamant detinute, Ion se simte marginalizat social. Si asta
datorita faptului ca detinul i-a harazit sa traiasca intr-o familie in care tatal a risipit
zestrea sotiei. Destinul prestabilit al protagonistului este surpins inca de la scena
horei, printr-o secvanta de perspectiva finalista, cand naratorul il surpinde pe
Alexandru Glanetasul abandonat ca un caine la usa bucatariei, sfiindu-se sa se
amestece in vorba printre bocotanii satului. La polul opus al statutului social se
situeaza Ana, fica bocotanului Vasile Baciu. Femeia devine o tinta pentru Ion care
profita de nevoia ei de tandrete si de afectiune pentru a pune mana pe pamanturile
lui Vasile Baciu. Cele doua personaje par sa reitereze destinul parintilor lor a caror
casatoriei are la baza acelasi motiv al flacaului sarac si al fetei bogate. Tatal lui Ion
s-a casatorit cu Zenobia, o fata cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatal Anei,
Vasile Baciu, si-a luat o sotie bogata, a pastrat averea, dar si-a pierdut nevasta.
Asadar, in acest roman care porpune o viziune traditionala, datele biografice ale
celor doua personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atat Ion
cat si Ana vor incerca sa forteze limitele destinului astfel sfarsind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atat Ion cat si Ana reprezinta caractere
slabe, suspuse obsesiilor. Ion actioneaza obsesiv in dorita lui de a avea cat mai mult
pamant, in vreme ce Ana isi doreste obsesiv afectiunea lui Ion. Relatia dintre cele
doua personaje este una specifica intre manipulator si manipulat. Ion
constientizeaza nevoia fetei de afectiune si recurge la manipulare pentru a-si atinge
scopul, acela de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Orbita de dorinta de
afectiune si de protectie, Ana se lasa antrenata in jocul malefic a lui Ion.
Din punct de vedere moral, existenta celor doua personaje este situata
inafara sferei eticii. Ion este total imoral, pentru ca recurge la gesturi necinstite
pentru a-si atinge scopul: o lasa insarcinta pe Ana, facand-o de ras in fata satului,
impingand-o in cele din urma la spanzuratoare. Ana, la randul ei, poate fi
considerata imorala avand in vedere faptul ca a acceptat sa fie partasa la actul
erotic inainte de casatorie. Cu toate acestea, cele doua personaje pot fi absolvite
partial de vina, daca avem in vedere ca au actionat influentati din exterior. Ion a

inceput sa-si puna in aplicare planul de seducere a fetei bocotanului in urma unei
vorbe aruncate in vant de Titu Herdelea daca Vasile Baciu nu vrea sa ti-o dea de
buna voie, trebuie sa-l obligi sa o faca. De asemenea, Ana este influentata in
gestul ei de catre Ion.
Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza inca de la scena horei,
prezentata inca din expozitiunea romanului. Desi o iubeste pe Florica, Ion alege sa o
invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorba singuri, feriti
de ochii lumii. Prin stil indirect liber naratorul omniscient patrunde in gandurile
protagonistului. Cititorul observa ca Ion nu-si indreapta privirea spre ochii Anei ci ii
surpinde doar buzele care se misca lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu niste
dinti albi ca laptele si cu strungulita la mijloc. Faptul ca privirea Anei nu este
inregistrata de protagonist sugereaza faptul ca acesta nu are niciun interes sa
cunoasca sufletul femeii. In schimb ii apare in minte imaginea Floricai cu ochii
albastrii ca cerul de primavara. Aceasta secventa narativa reliefeaza relatia dintre
cele doua personaje, faptul ca Ion nu o iubeste pe Ana, ci pe Florica, fata
frumoasa,dar saraca.
Imediat dupa ce Vasile Baciu afla ca Ana este insarcinata cu Ion o bate si
o alunga de acasa. Ajunsa la locuinta Glanetasului, femeia este intampinata de
indiferenta lui Ion care continua sa manance, taindu-si tacticos bucatile de mancare.
Isi sterge apoi briceagul de pantaloni, ridicandu-si privirea spre pantecele Anei,
moment in care afiseaza un zambet de satisfactie. Este constient ca-n pantecele
Anei se afla garantul pentru pamanturile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana dupa
tatal sau pentru a discuta conditiile de nunta.
Discursul narativ al romanului dezvolta o tematia rurala, aducand in prim
plan problematica pamantului in satul transilvanean, Pripas, de la inceutul sec al XXlea. In societatea rurala surpinsa de Rebreanu in roman pozitia sociala este data de
numarul de loturi de pamant detinute. De asemenea, intemeierea familiilor se
realiza pe criterii economice. Astfel, Ion renununta la iubirea pentru Florica cu
scopul de a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu. Intr-un razboi al orgoliilor
masculine, Ana nu este decat o victima a desinului.
Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta
pentru pamant in satul Pripas. Protagonistul este raspunzator pentru toate
conflictele majore prezente in text: intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile
Baciu, intre Ion si George Bulbuc etc. Modernitatea romanului consta insa in
surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat intre cele
doua porniri contradictorii: Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Perspectiva narativa obiectiva, cu o vizune din darat ii apartine unui
narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Acest narator nu idealizeaza
personajele, nu intervine in existenta lor, lasandu-le sa evolueze spre deznodamant,
dupa nazuinte si slabiciuni. Omniscineta naratoriala se evidentiaza in scenele de
perspectiva finalista. De exemplu, imaginea drumului din incipit prefigureaza traseul
existential al protagonsitului, lafel cum imaginea mainilor sale pline cu lutul cleios
ca niste manusi de doliu avertizeaza asupra sfarsitului sau tragic. De asemenea,
imaginea carciumarului spanzurat averizeaza sfarsitul tragic al Anei.

Modalitatile de caracterizare a celor doua personaje sunt cele consacrate


de proza realista: direce si indirecte. In capitolul al doilea naratorul ofera informatii
biografice semnificative pentru evolutia ulterioara a celor doi. Despre Ion aflam ca
era cel mai bun elev al invatatorului Herdelea, dar ca baiatul a refuzat sa-si continue
scoala pe motiv ca pamantul ii era mai drag ca ochii din cap. Despre Ana ni se
spune ca a ramas orfana de mama, nevoita fiind sa traiasca langa un tata sever si
alcoolic. Aceste elemente biografice sunt semnificative pentru a intelege
comportamentul obsesiv al celor doua personaje: Ion isi doreste pamant, iar Ana
afectiune. Gesturile, faptele, gandurile sau relatia dintre personaje se constitue in
adevarate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe langa mijloacele consacrate de
carcaterizare autorul foloseste si modalitati moderne: monologul interior si situlul
indirect liber.
Sunt de parere ca, prin cele doua personaje, Ion si Ana, Liviu Rebreanu sia exprimat viziunea traditionala privind relatia omului in raport cu destinul.
Am in vedere cand afirm aceasta, faptul ca omul traditional crede intr-un
destin prestabilit. Incercarea de a forta limitele destinului, de a-l depasii are
consecinte tragice. Cele doua personaje au incercat sa atinga fericirea, sa se opuna
destinului si de aceea au sfarsit tragic.

In concluzie, prin Ion si Ana, personaje purtatoare de semnificatie al


mesajului transmis prin discursul narativ, scriitorul transilvanean si-a exprimat
viziunea asupra unei existente tragice, reseimtindu-se influente ale naturalismului.