Sunteți pe pagina 1din 29

CURS 4, 11.03.

2014

CAPITOLUL IV: PROCESUL DE EVALUARE A


INTREPRINDERII
Procesul de evaluare reprezinta o procedura sistematica utilizata in
vederea estimarii, intr-o maniera credibila, valoarea intreprinderii.
Procesul de evaluare incepe cu identificarea de catre evaluator a
intreprinderii ce urmeaza a fi evaluata si se incheie odata cu raportarea
catre client a concluziilor privind evaluarea. Evaluatorul in procesul de
evaluare poate folosi mai multe abordari si mai multe metode estimand o
serie de valori ale intreprinderii in raport cu metodologia si cu destinatia
informatiilor privind evaluarea.
1. Notiuni conceptuale
Primul pas intr-o evaluare este acela privind formularea clara a
obiectului ce urmeaza a fi evaluat si a scopului pentru care se face
evaluarea. Aceasta etapa va preciza atat pentru evaluator, cat si pentru
client bazele si limitele procesului de evaluare.
a) Identificarea intreprinderii evaluate este un element esential in procesul
de evaluare si urmareste:
- denumirea exacta a intreprinderii;
- forma de proprietate;
- sediul social;
- codul fiscal;
- numarul de inregistrare de la Registrul Comertului;
- ramura de activitate;
- proprietarii intreprinderii etc.
b) Identificarea pachetului de actiuni evaluate - se mentioneaza in acest
sens faptul ca intreprinderea este evaluata in integralitatea sa (sunt
evaluate toate actiunile) sau o parte din intreprindere (un anumit pachet
de actiuni).
Evaluatorul trebuie sa cunoasca de la inceput daca, in procesul de
evaluare, actiunile fac parte din pachetul majoritar sau din pachetul

minoritar, avand in vedere valoarea reala diferita pe o actiune in cele doua


pachete mentionate.
c) Scopul evaluarii, clientul si destinatarul raportului. Evaluarea unei
intreprinderi are in vedere:
- cunoastrerea de catre proprietar a valorii reale la un moment dat;
- in situatii in care sunt solicitate credite;
- in litigii;
- in procesul de vanzare-cumparare a intreprinderii sau a unei parti a
acesteia;
d) Definirea valorii estimate. Scopul procesului de evaluare se poate
sintetiza prin aceea ca se doreste cunoasterea valorii dreptului de
proprietate asupra unei parti din capitalul unei firme sau asupra intregului
capital.
Tipuri de valoare estimata se refera la: valoarea de piata, valoarea
de investitie; valoarea de lichidare, valoarea de impozitare; valoarea de
asigurare etc.
e) Data evaluarii si data raportului de evaluare. Data evaluarii are o
importanta deosebita avand in vedere ca valoarea este dependenta de
factorul timp. Data raportului de evaluare este data la care evaluatorul
redacteaza acest document.
In mod uzual evaluarile necesita estimarea unei valori curente, dar
sunt si situatii in care evaluatorului i se cere o evaluare retrospectiva
(pentru impozitare, pentru despagubiri, in cazul unor litigii juridice etc.).
Evaluarile pentru o data viitoare pot aparea in situatiile in care se
elaboreaza un program de dezvoltare si modernizare a intreprinderii. Data
raportului de evaluare este mult mai tarzie decat data evaluarii propriuzise.
f) Ipoteze si conditii limitative. Asemenea ipoteze sunt necesare a fi
mentionate in raportul de evaluare realizat de evaluator pentru:
- a proteja evaluatorul;
- a informa si clientul si alti utilizatori ai raportului de evaluare;
Aceste ipoteze pun in evidenta responsabilitatea pe care o are cel
care efectueaza evaluarea. Asemenea responsabilitati se refera la:
- evaluatorul nu-si asuma rasponsabilitatea pentru descrierea juridica a
proprietatilor care sunt prezentate de client;
- evaluatorul presupune ca activitatea firmei este in conformitate cu
reglementarile de mediu;

- evaluatorul nu a realizat o expertiza tehnica a cladirilor, deci nu-si poate


asuma responsabilitatea pentru unele vicii ascunse;
- evaluatorul presupune ca exista si pot fi reinnoite toate autorizarile,
licentele necesare unei activitati operationale a intreprinderii;
2. Diagnosticul intreprinderii
Prin diagnosticul unei firme, in vederea evaluarii, se urmareste
sintetic evidentierea a doi factori cheie: rentabilitatea si riscul.
Cunoasterea tuturor laturilor activitatii (comerciala, de productie,
juridica, tehnica, resurse umane, financiara etc.), precum si a punctelor
forte si a punctelor slabe in cazul oricarei intreprinderi, este de natura sa
permita evaluatorului fundamentarea judecatii valorii intreprinderii.
Diagnosticul se refera atat la activitatea trecuta, cat si la activitatea
prezenta, in urma acestor analize trecut-prezent se pot determina
metodele corecte de evaluare a intreprinderii.
Realizarea diagnosticului unei firme in scopul evaluarii presupune
parcurgerea urmatoarelor etape:
- stabilirea problemelor supuse analizei;
- asigurarea informatiilor si analiza documentelor care stau la baza lor;
- analiza si prezentarea rezultatelor intr-un raport;
Diagnosticul unei intreprinderi se refera la 5 mari domenii si
anume:
- diagnosticul juridic;
- diagnosticul operational;
- diagnosticul resurselor umane;
- diagnosticul comercial;
- diagnosticul economico-financiar;
1. Diagnosticul juridic
Un asemenea diagnostic are drept scop analiza aspectelor legale
privind activitatea firmei ce urmeaza a fi evaluata. Un asemenea
diagnostic se refera la elemente specifice drepturilor de proprietate;
luarea deciziilor conform actelor constitutive ale societatii; relatiile
contractuale ale societatii analizate cu statul, parteneri comerciali,
bancile, cu anagajatii, litigiile in care este implicata firma etc.

2. Diagnosticul operational presupune o analiza detaliata a factorilor


tehnici de productie, a tehnologiilor de fabricatie a produselor, precum si
a organizarii productiei si a muncii.
Aspecte precum: starea de functionare a utilajelor, a masinilor,
gradul de uzura fizica al acestora, performantele dotarilor tehnice,
posibilitatile de utilizare in viitor etc. sunt elemente semnificitive in
judecarea valorii unei firme.
3. Diagnosticul resurselor umane
Un asemenea diagnostic are in vedere cunoasterea de catre
evaluator a resurselor umane din punct de vedere al evolutiei, structurii,
comportamentului si eficientei utilizarii acestora.
4. Diagnosticul comercial vizeaza analiza pietei pe care opereaza
intreprinderea. Obiectivul urmarit este estimarea pietei actuale si a pietei
potentiale si determinarea pozitiei pe piata a intreprinderii. In continutul
diagnosticului comercial evaluatorul urmareste aspecte precum: evolutia
vanzarilor, anliza structurii vanzarilor pe produse si piete de desfacere,
evolutia preturilor, analiza clientilor, analiza furnizorilor intreprinderii,
studierea concurentei etc.
5. Diagnosticul economico-financiar
Un asemenea diagnostic urmareste:
- intelegerea performantelor realizate si a riscurilor in activitatea
intreprinderii;
- ajustarea situatiilor financiare istorice pentru a estima posibilitatile
intreprinderii de a genera venit;
- compararea cu intreprinderi similare pentru a stabili parametrii de risc,
de rentabilitate si de valoare;
2.1. Aplicarea celor trei abordari in evaluarea intreprinderii
Nu exista o metoda general valabila conform careia se poate stabili
valoarea unei intreprinderi (a unei afaceri). Exista insa trei categorii de
abordari, cu mai multe metode specifice de evaluare. Aceste trei categorii
de abordari se refera la:
- abordarea pe baza de venit;
- abordarea pe baza de active;
- abordarea prin comparatie;
a) Abordarea pe baza de venit se bazeaza pe principiul anticiparii care
afirma ca valoarea provine din beneficiile viitoare anticipate.

b) Abordarea pe baza de active se bazeaza pe principiul substitutiei care


spune ca un activ nu valoreaza mai mult decat costul de inlocuire al
tuturor elementelor componente.
c) Abordarea prin comparatie este folosita in situatiile in care s-au realizat
tranzactii pe piata cu intreprinderi similare, la care se cunosc valorile de
piata.
CURS 5, 18.03.2014

CAPITOLUL V: DIAGNOSTICUL INTREPRINDERII

In activitatea oricarei intreprinderi diagnosticul reprezinta o actiune


de consultanta si analiza privind determinarea factorilor, cauzelor si a
conditiilor care au contribuit la realizarea unei performante.
5.1. Necesitatea si rolul diagnosticului
Diagnosticul este necesar atat in cazul unor intreprinderi cu
activitati mai putin profitabile, cat si in cazul intreprinderilor cu activitate
performanta pentru a stabili factorii si cauzele in vederea unei
performante si mai bune. In diagnosticul unei intreprinderi se urmareste
gasirea unor raspunsuri la probleme cum ar fi:
- piata pe care opereaza firma si pozitia trecuta si prezenta a acesteia pe
piata;
- situatia juridica a firmei si a proprietatii evaluate;
- potentialul uman si de manangement al firmei;
- infrastructura tehnica pentru sustinerea activitatii de productie;
- rezultatele dovedite si probabile ale intreprinderii;
In cadrul activitatii practice de evaluare a unei firme diagnosticul
trebuie sa furnizeze informatii necesare activitatii trecute si activitatii
prezent, in urma carora se determina evolutia viitoare a activitatii
intreprinderii.
Un rol important in stabilirea diagnosticului il are asigurarea
informatiilor care sunt analizate, triate si interpretate de evaluator,
informatii ce stau la baza unor evaluari corecte a activitatii intreprinderii.

5.2. Diagnosticul comercial


Un asemenea tip de diagnostic vizeaza operatiunile cu marfa, piata
de desfacere a intreprinderii si piata de aprovizionare de aceea, in
diagnosticul comercial se recomanda a fi urmarite urmatoarele aspecte:
piata, produsele sau serviciile, preturile si promovarea.
Analiza pietei intreprinderii. O asemenea analiza urmareste
evolutia vanzarilor, studirea concurentei, analiza clientilor si analiza
furnizorilor.
Analiza evolutiei vanzarilor. In activitatea de evaluare a unei
intreprinderi intereseaza vanzarile de bunuri, lucrari si servicii care
formeaza obiectul activitatii, ceea ce este definit sub forma indicatorului
cifra de afaceri. Cifra de afaceri este un indicator regasit in contul de
profit si pierdere in unitati monetare curente. Studierea acestui indicator
insa este necesara numai daca tinem cont si de indicele de evolutie a
preturilor de aceea in activitatea de evaluare a intreprinderii indicatorul
cifra de afaceri este necesar sa fie corectat cu indicele de evolutie a
preturilor (indicele inflatiei), calculand in acest sens cifra de afaceri reala
(sau in preturi comparabile)
CA reala = CA curenta / Indicele preturilor
Evolutia in timp a vanzarilor firmei trebuie comparata cu dinamica
vanzarilor pe piata sectorului de activitate. Cifra de afaceri a unei
intreprinderi evolueaza sub influenta unor factori directi si indirecti
specifici domeniului de activitate al firmei.
Ca model de analiza general valabil se recomanda aprecierea cifrei
de afaceri in raport de volumul vanzarilor si de preturile de vanzare. In
activitatea de evaluare sunt trei modele factoriale pentru analiza cifrei de
afaceri, in functie de scopul urmarit:
1. CA = suma din qi x pi, undei qi - productia fizica pe produse, iar pi preturile de vanzare pe produse, pe unitatea de produs
(vezi foaie)

Confom modelului 2 putem spune ca acesta prezinta o importanta


deosebita pentru evaluator deoarece pune in evidenta urmatoarele
aspecte:
- cresterea vanzarilor s-au obtinut prin sporirea volumului fizic al
produselor sau serviciilor sau prin cresterea preturilor de vanzare;
- modul in care utilizarea extensiva (nr. mediu de salariati) a fortei de
munca a influentat volumul de activitate;
- contributia facotrului calitativ priductivitatea muncii la modificarea
cifrei de afaceri;
In privinta modelului 3 putem spune ca in urma unei asemenea
analize, evaluatorul obtine informatii cu privire la:
- influenta modificarii factorului uman (Ns) asupra vanzarilor;
- dinamica gradului de inzestrare tehnica a muncii si impactul acesteia
asupra vanzarilor;
- evolutia eficientei utilizarii mijloacelor fixe si impactul acestora asupra
vanzarilor;
- evolutia gradului de valorificare a productiei exercitiului (factor extrem
de important ce pune in legatura activitatea firmei cu piata);
Studierea concurentei. Piata de desfacere a firmei reprezinta un
segment important al diagnosticului comercial. Analiza concurentei
trebuie sa aiba in vedere urmatoarele elemente:
- nominalizarea principalilor concurenti;
- stabilirea cotei de piata a intreprinderii evaluate si a principalilor
competitori de pe piata;
- determinarea cotei de piata relative care reprezinta o expresie a
reportului direct de forte dintre firme;
- ierarhizarea firmelor care actioneaza pe piata sectorului pe baza cotei de
piata detinute;
- aprecierea pozitiei concurentiale a intreprinderii pe baza cotei de piata
relative. Astfel, daca indicatorul este 100% atunci firma detine pozitie de
lider pe piata respectiva, iar daca cota relativa se apropie de 0, atunci
intrerprinderea detine o pozitie nesemnificativa pe piata. Toate aceste
elemente se refera la concurentii interni.
Sunt insa situatii in care intreprinderea trebuie comparata cu
concurenta externa.

O asemenea situatie face necesara punerea in evidenta a


urmatoarelor elemente:
- firmele concurente (denumire, tara de origine si locul unde fabrica
produsele);
- modul de organizare si durata serviciilor de garantie si post-garantie;
- raportul pret-calitate la produsele concurentei si la cele proprii;
- modalitatile de distributie a produselor (retea proprie, distribuitor unic
etc.)
- forme de cooperare cu unii distribuitori internationali;
In situatiile in care intreprinderea doreste sa-si extinda activitatea
pe piata (interna sau externa) trebuie sa ia in calcul existenta diferitelor
categorii de piete, cum ar fi:
- piata deschisa, unde patrunderea sau extinderea este posibila neexistand
restrictii juridice sau de alta natura;
- piata inchisa, in care nu exista posibilitatea de intrare din cauza unor
bariere care protejeaza producatorii autohtoni;
- piata protejata, reprezinta o piata caracterizata prin existenta unor
bariere de intrare care insa nu sunt insurmontabile;
Analiza clientilor intreprinderii. Analiza vanzarilor de produse din
perspectiva clientelei urmareste in primul rand evolutia structurala a cifrei
de afaceri pe clienti. Un aspect esential in ceea ce priveste analiza
clientilor il reprezinta durata de imobilizare a creantelor, clientii fiind
aceia care imobilizeaza pe perioade diferite de timp resurse banesti ale
intreprinderii.
Durata de imobilizare a creantelor se calculeaza dupa relatia:
Di = suma Sd/ suma Rd x T
O asemenea relatie se fioloseste in cazul tururor categoriilor de
creante.
unde: suma de Sd reprezinta suma soldurilor debitoare ale conturilor de
creante, iar suma de Rd - suma rulajelor debitoare ale conturilor de
creante. In practica de cele mai multe ori aceasta suma a rulajelor
debitoare se inlocuieste cu CA.
T - durata expriata in zile luata in calcul

Prin compararea duratei de imobilizare a creantelor pe clienti cu


termenul contractual de decontare se poate realiza o grupare a clientilor,
punand in evidenta grupa clientilor rau platnici.
In finalul unei asemenea analize a clientilor, evaluatorul trebuie sa
aprecieze in ce masura firma are o piata de desfacere ce poate fi luata in
calcul pentru previziunile activitatii sale.
Analiza furnizorilor intreprinderii. Furnizorii intreprinderii fac
parte din piata de aprovizionare si reprezinta un punct important in
diagnosticul comercial specific activitatii de evaluare. O asemenea
analiza urmareste in principal:
- gruparea furnizorilor in furnizori de utilitati si furnizori de materii
prime, materiale, semifabricate etc.
- structura furnizorilor in special a celor de materii prime si materiale in
raport de cantitatile de aprovizionat si de valoarea aprovizionarilor;
- stabilirea criteriilor de alegere a acestora (preturile mai convenabile, o
diversitate de produse si o calitate deosebita a acestora);
- analiza numarului de furnizori pentru un tip de resura aprovizionata;
- aprecierea dependentei intreprinderii de anumiti furnizori;
Intr-o asemenea analiza este necesar sa se calculeze durata medie
de utilizare a surselor atrase.
Df = suma din Sc / suma din Rc x T
unde:
suma din Sc - suma soldurilor medii creditoare ale conturilor de furnizori;
suma de Rc - suma rulajelor creditoare ale conturilor de furnizori;
Prin compararea duratei de folosire a surselor atrase pe fiecare
furnizor cu termenul de onorare a obligatiilor stabilit in contract, rezulta
fata de care furnizor intreprinderea analizata nu si-a respectat obligatiile
contractuale. Totodata trebuie estimate si posibilitatea intreruperii
relatiilor contractuale de catre acei furnizori cu firma evaluata si
implicatiile ce rezulta din aceasta intrerupere contractuala.

CURS 7, 1.04.2014
DIAGNOSTICUL OPERATIONAL
Diagnosticul operational in cazul evaluarii unei intreprinderi
presupune o analiza detaliata a factorilor tehnici de productie, a
tehnologiilor de fabricatie a produselor precum si a activitatii de
organizare a productiei si a muncii, ce poate fi efectuata de evaluator care
are si pregatirea tehnica necesara.
In ceea ce priveste mijloacele fixe in activitatea de evaluare a
societatii, evaluatorul trebuie sa se pronunte in legatura cu:
- starea de functionare a masinilor si utilajelor, gradul de uzura al
acestora;
- performantele acestor masini si utilaje in raport cu cele utilizate pe plan
mondial;
- posibilitatile de utilizare in viitor a mijloacelor fixe;
- existenta mijloacelor fixe inregistrate in patrimoniul intreprinderii, dar
care nu mai pot fi utilizate ca urmare a schimbarii structurii de productie;
- inregistrarea mijloacelor fixe pe categorii conform catalogului privind
modul de functionare si clasificare a mijloacelor fixe;
- oportunitatea trecerii in conservare a unor mijloace fixe, conditiile in
care s-a facut aceasta trecere si ce perspective exista de punere in
functiune a acestora;
- valoarea investitiilor in curs de executie, stadiul lor de executie si
graficul de finalizare al lucrarilor;
In ceea ce priveste cladirile in raportul de evaluare se face o
descriere a acestora punandu-se in evidenta:
- concordanta situatiei din teren cu planurile de constructie, modificarile
care s-au adus acestora si baza legala care a stat la baza acestor
modificari;
- starea tehnica si deprecierea estimata a acestora;
- schimbarile intervenite in destinatia unor cladiri si posibilitatile de
utilizare in viitor;
In ceea ce priveste mijloacele de transport se vor face referiri
precum:

- gradul de folosire a parcului propriu;


- modul de utilizare a capacitatii mijloacelor proprii;
- gradul de uzura si starea tehnica a acestora;
- posibilitatile de utilizare in viitor a mijloacelor de transport;
In ceea ce priveste terenurile din incinta intreprinderii se
examineaza:
- concordanta care trebuie sa existe dintre categoriile de suprafete si cele
mentionate in certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenului;
- imbunatatirile care au fost aduse unor annumite categorii de terenuri;
- schimbarile intervenite in destinatia unor suprafete de teren, baza legala
si implicatiile asupra patrimoniului societatii;
In legatura cu productia si tehnologiile de fabricatie:
- se prezinta succint principalele produse sau servicii realizate;
- se face o descriere scurta a procesului tehnologic;
- se vor face sublinieri referitoare la tehnologiile folosite, comparativ cu
cele existente pe plan mondial;
- se vor face aprecieri referioare la calitatea productiei;
- se vor face aprecieri referitoare la impactul activitatii asupra mediului;
Pentru caracterizarea modului in care sunt utilizate mijloacele fixe,
constructiile, alte dotari si capacitatea de productie a intreprinderii se vor
calcula si interpreta o serie de indicatori cum ar fi:
1. Gradul de utilizare a capacitatii de productie (Gu) = Productia
obtinuta / Capacitatea de productie * 100
2. Ponderea mijloacelor fixe (masini si utilaje) in total active fixe =
Masini si utilaje / Total active fixe * 100
3. Gradul de uzura al mijloacelor fixe = Amortizarea cumulata / Valoarea
de inventar * 100
4. Gradul de reinnoire a mijloacelor fixe = Valoarea mijloacelor fixe noi /
Valoarea totala de inventar * 100
In vederea efectuarii evaluarii, in special prin metoda de abordare
pe baza de active, in sinteza diagnosticului tehnic evaluatorul se va

pronunta asupra costului de inlocuire al activelor imobilizate si a


deprecierilor estimate pentru a determina costul de inlocuire net.
DIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE. DIAGNOSTICUL
MANAGEMENTULUI FIRMEI
In activitatea de evaluare a unei societati resursa umana ocupa un
loc extrem de important, fapt pentru care ea trebuie analizata din punct de
vedere al evolutiei, al structurii, al comportamentului si al eficientei
acesteia.
In diagnosticul resurselor umane se vor utiliza o serie de indicatori
specifici impartiti astfel:
A. Indicatori ce vizeaza dimensiunea, structura si comportamentul
potentialului uman
Dimensiunea potentialului uman. Pentru a caracteriza dimensiunea
potentialului uman se folosesc urmatorii indicatori:
- numarul mediu de personal (calculat pentru personalul cu contract de
munca pe perioada determinata sau nedeterminata sau cu conventie
civila)
- numarul mediu de salariati - se calculeaza numai pentru personalul cu
contract de munca si se determina ca o medie aritmetica simpla a
numarului zilnic de salariati;
- numarul maxim de personal (Nr max) = CA (sau alt indicator valoric
care sta la baza determinarii productivitatii muncii)/ Productivitatea
anuala prevazuta * 100
Structura resurselor umane este analizata conform unor criterii
specifice cum ar fi:
- dupa principalele categorii de salariati se pot avea in vedere: muncitori
(direct productivi, indirect productivi sau de deservire); personal tehnic
ingineresc (ingineri, tehnicieni, maistri); personal de administrare si
conducere;
- dupa vechimea in intreprindere, personalul se poate structura in
urmatoarele grupe: sub un an; intre 2-5 ani; intre 6-10 ani; intre 11-15 ani;
intre 16-20 ani, peste 20 ani.

Analiza personalului dupa vechime si evolutia lui in timp ofera


informatii utile cu privire la strategia privind angajarile, dar si la
eforturile facute de intreprindere pentru stabilizarea personalului.
- dupa varsta, personalul se poate grupa in: pana la 30 de ani; intre 31-40
ani; intre 41-50 ani; peste 50 de ani;
Un dezechilibru accentuat in structura pe varsta a personalului
poate sa dauneze starii si performantelor capitalului uman al intreprinderii
(posibilitati de afirmare, de promovare, etc.).
- dupa sex. La nivel de intreprindere, cu unele exceptii, ar trebuie sa
regasim o repartitie pe sexe sensibil egala.
- dupa nivelul de calificare se impune structurarea personalului pe
niveluri de pregatire (superior, mediu, profesional) si pe categorii de
personal.
Comportamentul
personalului.
Pentru
a
caracteriza
comportamentul personalului la nivelul unei intreprinderi se pot utiliza o
serie de indicatori specifici cum ar fi:
1. Gradul de utilizare a timpului maxim disponibil = Timpul efectiv lucrat
/ Timpul maxim disponibil
2. Indicatori ai circulatiei fortei de munca
a) Coeficientul intrarilor (Ci) = Intrarile de personal (I) / Nr. mediu de
personal
b) Coeficientu iesirilor (Ce) = Iesirile de personal (E) / Ns
c) Coeficientul miscarii totale = I + E / Ns
3. Indicatorii comportamentului individual: rata generala a absenteismului
= Nr. de zile de absenta / Nr. maxim disponibil de zile * 100
De asemenea se are in vedere structura timpului nelucrat pe
cauzele care l-au provocat (boli, accidente de munca, maternitate,
evenimente familiale, concedii fara plata, lipsuri nemotivate, etc.).
4. Indicatori de conflictualitate. In cazul in care conflictualitatea a luat o
forma colectiva se impune urmarirea indicatorilor:
- numar de greve;
- numar de zile ale grevei;
- gradul de importanta al grevei la nivel de intreprindere: numar de
grevisti raportat la numar total de salariati;
- gradul de intensitate al grevei = Nr de zile greva / Nr. grevisti

- gradul de propagare a grevei = Nr. total de zile greva / Nr. total de


salariati
B. Diagnosticul eficientei utilizarii resurselor umane
Eficienta utilizarii resurselor umane a unei firme in vederea
evaluarii se realizeaza cu ajutorul indicatorilor de productivitate a muncii,
calculati si exprimati valoric. In general se utilizeaza indicatorii de
prioductivitate a muncii rezultati din raportarea unor indicatori de efect la
indicatori de efort. Ca indicatori de efect se folosesc: cifra de afaceri,
productia exercitiului, veniturile activitatii din exploatare sau valoarea
adaugata.
Ca indicatori de efort de pot folosi: numarul mediu de salariati, nr.
mediu de personal, timpul total de munca exprimat in zile, timpul total de
munca exprimat in ore.
In acest sens se determina:
- productivitatea medie anuala = Ca/ Ns = Ca / Np
- productivitatea medie zilnica = CA/ Tz
- Wh = CA / Th
Pentru o corecta apreciere a evolutiei productivitatii muncii in
dinamica este necesar ca indicatorii de efect sa fie exprimati in preturi
comparabile si nu in preturi curente.
In final evaluatorul trebuie sa faca o sinteza a principalelor puncte
forte si puncte slabe in legatura cu resursele umane ale firmei. Cu titlul de
exemplu putem spune ca in categoria punctelor forte putem mentiona:
personalul este bine calificat, structura pe varsta este echilibrata,
personalul este capabil sa se adapeze la innoire, productivitatea muncii
este in crestere, absenta grevelor, reducerea litigiilor individuale de
munca, protectia individuala a muncii este corespunzatoare, etc.
Ca puncte slabe putem avea: utilizarea necorespunzatoare a
timpului de munca, productivitatea muncii este in scadere, in activitatile
de intretinere, de exemplu, personalul este supradimensionat, existenta
conflictelor de munca, etc.
Diagnosticul managementului firmei. In activitatea de evaluare
conducerea intreprinderii poate fi caracterizata printr-o serie de elemente
cum ar fi:

- echipa de conducere (nume, prenume, functie, varsta, experienta in


domeniu;
- baza legala in virtutea careia isi exercita prerogativele functiei (daca are
contract de management sau hotarare AGA);
- pozitia echipei de conducere fata de actionarii firmei, salariati, banci,
etc.;
- se fac referiri asupra sitlului de conducere (autoritar, cu delegare a
autoritatii, colegial, centralizat, etc.);
- obiectivele negociate si prevazute in contractul de management;
- se fac referiri la volumul de activitate (CA, volumul productiei);
- se fac referiri cu privire la realizarea criteriilor de performanta stabilite
prin contractul de management (rata profitului, profit, etc.);

CURS 8, 08.04.2014
DIAGNOSTICUL FINANCIAR
1. Importanta si scopul acestui diagnostic
Putem reduce importanta diagnosticului financiar pentru evaluare
la urmatoarele componente:
- estimarea costului capitalului. In activitatea de abordare pe baza de venit
indicatorii financiari si in mod deosebit tendinta acestora, ajuta
evaluatorul sa estimeze riscul financiar al intreprinderii.
- determinarea multiplicatorilor utilizati in abordarea prin comparatie. In
abordarea prin comparatie, intreprinderea ce urmeaza a fi evaluata se
compara cu alte intreprinderi similare care au fost tranzactionate pe piata
sau parti ale acestora. Iar analiza financiara ofera un anumit ghid pentru a
estima anumiti multiplicatori adecvati metodelor din cadrul abordarii prin
comparatie.
In diagnosticul economico-financiar se urmaresc 3 obiective
majore:
- sa inteleaga performantele realizate de firma evaluata in ultimii 3-5 ani
precum si evidentierea riscurilor posibile la care se expune intreprinderea;
- sa asigure determinarea ajustarii situatiilor financiare istorice;
- sa asigure compararea cu intreprinderile similare;

2. Diagnosticul situatiei patrimoniului


Un rol important in activitatea de evaluare a unei societati il
reprezinta patrimoniul acesteia, si in mod deosebit patrimoniul net.
Relatia de calcul in cazul indicatorului patrimoniu net este urmatoarea:
diferenta dintre activele totalesi datoriile totale.
Patrimoniul net = Activele totale - datoriile totale, reprezinta un
indicator sintetic fundamental ce reflecta cu exactitate averea
intreprinderii la un moment dat.
In activitatea de evaluare a unei firme cunoasterea patrimoniului
net este strans legata de utilizarea metodelor de evaluare. Patrimoniul net
al unei societati este finantat pe seama urmatoarelor surse:
- capital social;
- rezerve;
- rezultatul nerepartizat (profitul nerepartizat sau pierderea neacoperita);
- provizioane reglementate;
Primele 3 surse de finantare ale patrimoniului net poarta denumirea
in literatura de specialitate de situatia neta "a intreprinderii".
Daca insa ne referim la structura surselor de finantare ale
patrimoniului net se poate observa (din analiza in dinamica) ca ponderea
capitalului social scade in conditiile unei evolutii normale a activitatii
firmei si creste ponderea rezervelor. Rezulta deci ca dinamica cea mai
accentuata in cadrul surselor de finantare a patrimoniului net o reprezinta
profitul net care ramane la dispozitia intreprinderii.
3. Corelatia dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si
trezoreria neta
Fondul de rulment al unei intreprinderi poate fi definit ca acea
diferenta dintre capital permanent si activele imobilizate. Diferenta in
determinarea fondului de rulment poate sa fie pozitiva atunci cand acesta
reprezinta acea parte a capitalulu permanent destinata sa finanteze
activele curente ale societatii. Daca fondul de rulment are valoarea
negativa atunci societatea se confrunta cu un deficit de fond de rulment.
Nevoia de fond de rulment este un indicator financiar rezultat ca
diferenta intre active circulante si datorii pe termen scurt. In cazul in care
diferenta rezultata din calculul nevoii de fond de rulment este pozitiva
aceasta reprezinta activele circulante de natura stocurilor si activele

circulante de natura creantelor care urmeaza a fi finantate din fondul de


rulment.
In situatia in care diferenta este negativa se degaja anumite surse
atrase si se inregistreaza nu o nevoie de fond de rulment.
Variatia nevoii de fond de rulment este un element important in
determinarea fluxului de disponibilitati si implicit in stabilirea valorii
intreprinderii.
Trezoreria neta se calculeaza ca diferenta intre fondul de rulment si
nevoia de fond de rulment.
In diagnosticul corelatiei dintre fond de rulment, nevoia de fond de
rulment si trezoreria neta se are in vedere situatia existenta si dinamica
inregistrata in perioada analizata in vederea proiectiei elementelor
necesare aplicarii metodei de evaluare bazata pe remunerarea capitalului.
Cu aceasta ocazie se calculeaza o serie de indicatori economicofinanciari rezultati din nevoia de fond de rulment cum ar fi:
- viteza de rotatie a necesarului de fond de rulment
VRnfr = NFR / CA * T
T - perioada luata in calcul (zile)
- marimea relativa a necesarului de fond de rulment
MRnfr = NFR / Venituri din exploatare * 100
4. Determinarea corelatiilor dintre creante si obligatii. Pentru
activitatea oricarei firme este necesar sa se cunoasca care sunt creantele si
care sunt obligatiile acestei firme fata de terti.
Creantele semnifica acele resurse banesti pe care intreprinderea
urmeaza sa le incaseze de la clienti. Obligatiile insa reprezinta acele sume
banesti pe care intreprinderea urmeaza sa le returneze diferitilor parteneri
de afaceri.
In cadrul diagnosticului pe care il urmareste evaluatorul in privinta
creantelor si obligatiilor, sunt cercetate in primul rand evolutiile
creantelor si ale obligatiilor in raport cu cifra de afaceri. Se pune astfel in
evidenta raportul dintre imobilizarea capitalului firmei (sub forma
creantelor ce urmeaza a fi incasate) si cel care priveste folosirea surselor
atrase (obligatiile).

In analiza diagnnosticului corelatiei creante-obligatii vom utiliza


urmatorii indicatori:
- durata de imobilizare a creantelor conform relatiei:
Di = Sd / Rd * T sau Di = Sd / CA * T
Sd - soldul debiror al creantelor
Rd - rulajul debitor al conturilor de creante
CA - cifra de afaceri
T - prioada de timp considerata
- durata de folosire a surselor atrase
Df = Sc / Rc * T sau Df = Sc / CA * T
Sc - soldul creditor al conturilor de obligatii
Rc - rulajul creditor al conturilor de obligatii
Cunoasterea acestor aspecte este absolut necesara in practica
evaluarii pentru a se putea determina capitalul permanent necesar
activitatii de exploatare. Evaluatorul va trebui sa aprecieze si sa motiveze
evolutia probabila a acestor indicatori. In actiivtatea de evaluare creantele
si obligatiile greveaza mult valoarea intreprinderii fapt pentru care ele
trebuie analizate din punct de vedere al structurii, in functie de vechimea
acestora.
Sunt aprecieri conform carora creantele si obligatiile ar trebui
impartite, din punct de vedere al vechimii in urmatoarele grupe:
- sub 30 de zile;
- intre 30-90 zile;
- intre 90 zile - 1 an;
- peste 1 an;
5. Diagnosticul lichiditatii si solvabilitatii firmei
Lichiditatea, la modul general, poate fi definita ca proprietatea
elementelor patrimoniale de a se transforma in bani.
Solvabilitatea semnifica capacitatea firmei de a face fata
obligatiilor la termen ale acesteia.
Pentru a caracteriza lichiditatea unei intreprinderi in studiile de
bonitate realizate de banci in vederea obtinerii de credite, precum si in
studiile de evaluare, se folosesc o serie de indicatori specifici, cum ar fi:
a) Rata lichiditatii generale

Lg = Activele circulante / Datorii curente


In conditii de normalitate o asemenea rata trebuie sa se incadreze in
limitele 1,2 < Lg < 1,8.
b) Rata lichiditatii curente
Lc = Active circulante - Stocuri / Datorii curente
In conditii de normalitate o asemenea rata trebuie sa fie cuprinsa
intre 0,65 < Lc < 1.
c) Rata lichiditatii imediate
Li = Disponibilitati banesti / Datorii curente, Li > 1;
Solvabilitatea
a) Rata solvabilitatii patrimoniale
Sp = Capital propriu / Capital propriu + Credite totale
In conditii de normalitate aceasta rata trebuie sa fie de cel putin 0,3
- 0,5, iar situatia in care Sp > 0,5 poate sa fie considerata ca o situatie
foarte buna.
b) Rata solvabilitatii generale
Sg = Active totale / Datorii totale
Aceasta rata indica in ce masura datoriile totale sunt acoperite cu
activele imobilizate si activele circulante. Cu cat valoarea ratei
solvabilitatii generale este mai mare decat 1, cu atat situatia financiara de
ansamblu a intreprinderii este mai buna.
6. Diagnosticul pe baza ratelor de echilibru
Echilibrul financiar al firmei reprezinta un sistem de corelatii prin
care se stabilesc anumite proportionalitati in cadrul si intre diferite fluxuri
financiare. In practica se utilizeaza cu precadere urmatorii indicatori:
- Rata autonomiei financiare = Capital propriu / Capital propriu +
Imprumuturi, Raf = 1 (ideal)
- Rata de finantare a sotcurilor (Rfs) = FR / Stocuri
- Rata de autofinantare a activelor (Raa) = Capital propriu / Active fixe +
Active circulante
- rata de indatorare a capitalului proriu (Ricp) = Datorii / Capital propriu

CURS 9, 15.04.2014, 7 MAI EXAMEN


DIAGNOSTICUL RENTABILITATII
Rentabilitatea in cazul oricarei activitati este exprimata prin doua
categorii de indicatori: in marime absoluta: rezultatul financiar (profit sau
pierdere) si in marime relativa sub forma ratelor de rentabilitate.
Daca ne referim la rezultatul brut al activitatii unei intreprinderi
spunem ca avem de-a face cu rentabilitatea bruta (profit si ratele de
rentabilitate), iar daca ne referim la rezultatul net (profitul dupa ce s-a
scazut impozitul pe profit) spunem ca ne referim la rentabilitatea neta. In
teoria si practiva evaluarii diagnosticului rentabilitatii prezinta o
deosebita importanta rezultatele brute si nete intrucat ofera informatii
asupra unei situatii trecute si prezente si creaza o imagine asupra situatiei
viitoare a intreprinderii.
In cazul diagnosticului rentabilitatiil, principala sursa de informatii
o reprezinta contul de profit si pierdere care arata modul in care s-a
realizat un anumit rezultat, care au fost fluxurile de venituri si de
cheltuieli.
Activitatea de baza a unei intreprinderi o reprezinta activitatea de
exploatare. Acestei activivitati ii asociem o serie de indicaori specifici
cum ar fi:
1. Rezultatul exploatarii (RE). Acest indicator se determina ca diferenta
dintre veniturile din exploatare si cheltuielile aferente activitatii de
exploatare.
RE = VE - ChE
In cadrul indicatorilor ce reprezinta soldurile intermediare de
gestiune, rezultatul exploatarii se formeaza din urmatoarele elemente
astfel:
a) valoarea adaugata;
b) subventii pentru exploatare;
c) impozite si varsaminte asimilate;
d) cheltuieli cu personalul;
e) excedentul brut al exercitiului exploatarii = a + b - c - d
f) amoritzari si provizioane;
g) alte cheltuieli de exploatare;

h) rezultatul exploatarii = e - f - g;
2. Rezultatul curent al exercitiului financiar (RC). Acest indicator se
calculeaza ca diferenta intre venituri curente si cheltuieli curente.
3. Rezultatul impozabil. Acest indicator se refera la profitul exercitiului
inaintea impozitarii.
4. Rezultatul exercitiului (profitul net) care reprezinta diferenta dintre
rezultatul impozabil si impozitul pe profit.
In teoria si practica economica se foloseste notiunea de marja. Din
acest punct de vedere putem vorbi de urmatoarele marje:
- marja costurilor de productie, stabilita ca diferenta intre preturile de
vanzare ale bunurilor si costurile de productie ale acestora;
- marja comerciala specifica activitatii intreprinderilor din domeniul
comertului care se calculeaza ca diferenta intre pretul de vanzare al
marfurilor si costul de cumparare al acestora;
- marja bruta sau marja costurilor variabile, care se determina ca diferenta
intre pretul de vanzare al bunului si costul variabil al acestuia;
- marja costurilor directe care se determina ca diferenta intre preturile de
vanzare si costurile directe ale produselor;
1. Diagnosticul factorial al rezultatului exploatarii
In activitatea de evaluare a unei intreprinderi diagnosticul factorial
al rezultatului exploatarii ocupa un loc deosebit intrucat pune in evidenta
o serie de factori directi si indirecti ce actioneaza asupra rezultatului
exploatarii.
In literatura de specialitate sunt consemnate o serie de modele
factoriale specifice tipului de activitate al intrepirnderii. Dintre acestea
amintim:
- RE = V - Ch. Din punct de vedere structural determinarea influentei
elementelor venituri si cheltuieli asupra RE se realizeaza cu ajutorul
metodei balantiere.
RE = V (1 - Ch / V)

Consideram ca acest model trebuie folosit in cazul unitatilor


comerciale, de prestari servicii si turism si alte firme care folosesc
mijloace fixe inchiriate.
In cazul intreprinderilor cu activitate industriala diagnnosticul
rezultatului aferent productiei vandute poate fi analizat factorial cu
ajutorul modelului
- Pr = V - Ch = suma q*p - suma q*c = suma q*p (1 - suma q*c / suma
q*p) = (suma q*p)*pr mediu
Pr
V
q p

pr mediu
s c

Conform modelului 2 rezultatul din activitatea de exploatare este


influentat in mod direct si indirect de urmatorii factori:
- direct: veniturile obtinute din vanzarea productiei si profitul la un leu
venituri;
- indirect: productia fizica vanduta pe produse, structura productiei, cost
unitar si pretul de vanzare
Prin aplicarea acestei metode este necesar ca informatiile furnizate
de contul de profit si pierdere sa fie suplimentate cu veniturile recalculate
si cheltuielile recalculate
- in cazul intreprinderilor care folosesc o baza materiala proprie sau
folosesc si mijloace fixe inchiriate, pentru a putea pune in evidenta
potenatialul acesteia rezultatul activitatii de exploatare se poate analiza cu
ajutorul modelului factorial.
RE = Ns* Mf / Ns * Pe / Mf * V/Pe * RE / V
1 - dotarea tehnica a muncii
2 - eficienta utilizarii mijloacelor fixe
3 - gradul de valorificare a exercitiului

Pentru intreprinderile comerciale, diagnosticul rezultatului din exploatare


poate fi realizat cu ajutorul modelului facotrial de forma
RE = CA (R - Nc)
R - cota medie de rabat comercial;
Nc - nivelul mediu al cheltuielilor de circulatie
2. Pragul de rentabilitate si intervalul de siguranta
Prin prag de rentabilitate se intelege nivelul de activitate al
intreprinderii in care veniturile acopera cheltuielile corespunzatoare.
Nivelul activitatii corespunzatoare pragului de rentabilitate poarta numele
de cifra de afaceri critica.
CAcr = Chf / 1 - Chv/ CA
Intervalul de siguranta se detremina cu ajutorul indicatorului
Is = (1 - Ca/ V) * 100
3. Diagnnosticul rentabilitatii pe baza ratelor de rentabilitate
In elaborarea diagnosticului firmei ratele de rebtabilitate permit
efectuarea de comparatii in spatiu, precum si in raport cu anumite norme
sau standarde. In diagnosticul financiar pentru evaluare consideram ca pot
fi utilizate in principal urmatoarele rate de rentabilitate:
a) rata rentabilitatii veniturilor
Rv = Pr / V * 100
Pr - profit inaintea impozitarii
V - veniturile totale aferente perioadei
Prin continut, acest indicator caracterizeaza eficienta activitatii
intregii perioade si este utila in pozitionarea firmei pe piata in raport cu
alte firme.
- activitate de exploatare
- activitate financiara
- activitate extraordinara
Rv = suma gi * ri / 100

gi - structura veniturilor pe cele 3 tipuri de activitati


ri - rentabilitatea pe categorii de venituri
B) Rata rentabilitatii economice (activului)
Acest indicator caracterizeaza eficenta elementelor materiale
angajate in activitatea firmei.
Rc = Pr / A * 100
Pr - profit
A - activul total
Rc = V / A * Pr / V * 100
Re = Pr / A * 100 = Pr/ V/A/V = Pr/V*100/ Ai + Ac/ V = Pr/V*100/
Ai/V+Ac/V = Pr/V*100 / 1/ V/Ai + 1/ V/Ac
3. Rata rentabilitatii resurselor consumate
Rc = RE / Ch * 100 = suma q*p - suma q*c/ suma q*c * 100 = (suma
q*p/ suma q*c -1) * 100
- influentata de 3 factori cu actiune directa: si, c, p
4. Rata rentabilitatii financiare
Rf = Prn / Cpr (capital propriu)

CURS 10, 29.04.2014


ABORDARI SI METODE IN EVALUAREA INTREPRINDERII
(AFACERII)
Sunt cunoscute 3 tipuri de abordari, si anume:
- abordarea pe baza de venit;
- abordarea prin comparatie de piata;
- abordarea pe baza de active (patrimoniu);
Abordarea pe baza de venit - o asemenea abordare se bazeaza pe
principii generale si specifice, preznetate anterior, cum ar fi:
1. Principiul anticiparii - condorm acestui principiu se intelege ca
valoarea unei intreprinderi provine din beneficiile viitoare anticipate care
urmeaza a fi generate de proprietatea detinuta.
2. Principiul subtitutiei - conform acestui principiu este important sa se
retina ca el actioneaza atunci cand pe piata exista investitii cu rentabilitati
si riscuri diferite.
3. Principiul cererii si ofertei. Acest principiu este caracteristic
economiilor de piata, iar conform acestuia pretul pentru intreprindere, o
parte din aceasta sau a unei afaceri este determinat de cererea si oferta de
pe piata.
4. Principiul contributiei. Conform acestui principiu se intelege legatura
dintre valoarea unei parti (a uneo active) si valoarea intregului sau a
intreprinderii. Conform acestui principiu valoarea unei parti a
intreprinderii depinde de cat de mult conteaza aceasta la valoarea de
ansamblu a intreprinderii.
In cadrul acestei abordari exista o serie de metode specifice ca cele
prezentate mai jos:
1. Metoda capitalizarii venitului. Conform acestei metode valoarea
intreprinderii se bazeaza prin raportarea venitului obtinut in intregime sau
a unor tipuri de venituri la rata de capitalizare. Ca venit putem mentiona
profitul sub diferite forme sau o parte a acestuia. Deci este o metoda
relativ simpla de determinare a valorii intreprinderii aceasta este mai
putin folosita in cazul cresterii sau descresterii economice a intrerinderii.

Relatia de calcul generala este: V = Pr net / Rata de capitalizare


ceast
Acest profit net utilizat trebuie estimat pe baza performantelor
anterioare ale intrepinderii, Dpdv tehnic profitul net poate fi estimat
pornind de la:
- realizarile obtinute intr-un an anterior;
- realizarile probabile ale profitului in anul in curs;
- realizarile probabile ale profitului in perioada imediat urmatoare;
2. Metoda actualizarii fluxurilor de lichiditati se bazeaza prin raportarea
unor venituri probabile a fi obtinute la o rata de actualizare a acestora.
Aceasta este cunoscuta ca fiind cea mai corecta dpdv teoretic. Ea se
bazeaza pe actualizarea tutror beneficiilor economice proiectate (fluxuri
de lichiditati) ale intreprinderii utilizand o rata de actualizare ce semnifica
costul capitalului pentru acea investitie.
Practic, calculul fluxurilor de disponibilitati utilizate in evaluare
are in vedere profitul net la care se adauga alte disponibilitati cum ar fi
amortismentele, provizioanele, valoarea reziduala si se scad nevoile de
finantare a activitatii.
Principalele etape in aplicarea acestei metode sunt:
- reanalizarea concluziilor diagnostiului intreprinderii. Aceasta vizeaza o
actiune de sinteza pe care trebuie sa o faca evaluatorul in baza tutror
tipurilor de diagnostic.
- stabilirea parametrilor cheie de evolutie a intreprinderii - aceasta rezulta
in urma concluziilor diagnozticului unde se vor preciza elementele ce vor
influenta activitatea viitoare a intreprinderii
- alegerea duratei de previziune. rata de actualizare a veniturilor
previzibile a se realiza se refera la o anumita durata de timp. Alegerea
perioadei de timp are in vedere o serie de elemente cum ar fi:
- durata de previziune explicita folosita in mod uzual este de 3 pana la 7
ani
- intervalul de timp in care firma va ajunge la stabilitate sau la o dinamica
stabila
- ciclul de viata al produselor
- durata de amortizare fiscala si tehnica a imobilizarilor
- durata de functionare a intreprinderii
Abordarea prin comparatie

Abordarea prin comparatie se bazeaza pe un proces logic in care


valoarea de piata a intrepinderii ce urmeaza a fi evaluata se obtine in
urma unei analize privind desfasurarea unor tranzactii cu intreprinderi
similare care au avut loc. O asemenea abordare se bazeaza fundamental
pe principiul subtitutiei, care spune ca in cazul existentei unor alternative,
investitorul va prefera cel mai mic pret la riscuri egale. Conform acestui
principiu nu se cere ca intreprinderea cde reprezinta baza de comparatie
sa fie identica cu cea care urmeaza a fi evaluata ci similara cu aceasta.
Abordarea prin comparatie stabileste limitele valorii de piata a
actiunilor prin prisma preturilor platite in mod normal pentru actiuni in
cazul unor firme tranzactionate pe piata.
Fiind o abordare corecta, reala, ea necesita un sitem de informatii
coerent si destul de laborios privind tranzactionarea unor intreprinderi
similare pe piata.
Pornind de la principiul subtitutiei metoda presupune ca un
cumparator informat nu ar plati mai mult pe un bun decat costul de
achizitionarea a unui bun comparabil cu aceasi utilitate. Tipurile de valori
ce se pot estima uzual cel mai adesea sunt:
- valoarea de piata;
- valoarea de lichidare;
Elementele de comparatie reprezinta acele caracteristici ale afacerii
evaluate care stau la baza diferentelor de pret de tranzationare.
Dintre aceste elemente ce diferentiaza pretul de tranzactionare a
intreprinderii sau a unor parti din aceasta, comparativ cu alte intreprinderi
sunt:
- dimensiunea firmei determinata in mod special prin capacitatea acesteia
- data tranzactiilor. Aceasta trebuie sa fie pe cat posibil recenta (aproape
de data efectuarii evaluarii)
- motivatia partilor (condiile de vanzare);
- pretul care trebuie exprimat in conditii cash sau echivalent;
- cantitatea - pretul variaza pe actiune sau pe parte sociala sau pe activ in
functie de cantitatea tranzactionata;
- tipul tranzactiei;
Sursele de informatii pe care se bazeaza aceasta abordare retin in
mode deosebit:

- pietele financiare de valori mobiliare;


- piata pe care sunt cumparate si vandute intreprinderi in ansamblul lor;
- tranzactii anterioare cu actiuni ale firmei evaluate
Aceasta metoda de evaluare prin comparatie este adecvata atunci
cand exista o piata activa si un numar suficient de tranzactii.
Esential pentru abordarea prin comparatie o reprezinta asigurarea
unei baze de comparatie corespunzatoare. In aceasta baza de comparatie
intra intreprinderi conform unor criterii precizate in standardele de
evaluare, cum ar fi:
- domeniul de activitate, firmele trebuie sa actioneze in acelasi domeniu
de activitate si sa se afle sub influenta acelorasi variabile economice.
- caracteristicile cantitative, intreprinderile din baza de comparatie trebuie
sa aiba dimensiuni similare cu cele ale intreprinderii evaluate.
- caracteristicile calitattive, intreprinderile din baza de comparatie trebuie
sa aiba aceleasi caracteristici calitative (tehnice, economic-financiare etc)
apropiate de cele ale firmei evaluate;
In raportul de evaluare elaborat de specialistul in domeniu sunt
precizate si o serie de date care caracterizeaza firmele din baza de
comparatie cum ar fi:
- denumirea firmei
- ramura si subramura de activitate;
- structura actionariatului;
-dimensiunile firmei
- informatii economico financiare
Metodele uzuale
1. Metoda comparatiei cu pachete minoritare de actiuni - conform
metodologiei de evaluare sunt necesare precizarea unor concepte cum ar
fi:
- conceptul de multiplicatori sau rate de valoare
Mltiplicatorii sunt acei indicatori economico-finaciari prezentati
sub forma unor coeficienti cum ar fi:
- raportul dintre pretul unei actiuni si profitul net pe actiune. Acest
multiplicator este cel mai intalnit si recunoscut pentru estimarea valorii de
piata a unei actiuni
- raportul dintre pretul unei actiuni si profitul brut pe actiune. Acesta este
utilizat atunci cand apar niveluri anormale ale ratei de impozitare

- raportul dintre pretul unei actiuni si cifra de afaceri pe actiune. Acesta


este utilizat pentru evaluarea unor firme care au o baza importanta de
clienti (firme din domeniul serviciilor)
- raportul dintre pretul unei actiuni si activul net contabil pe actiune. Un
asemenea multiplicator este util doar in cazul in care activele au o valoare
contabila apropiata de valoarea de piata

Abordarea pe baza de active


Logica unei asemenea abordari este simpla: un cumparator nu va
plati pentru o intreprindere (afacere) mai mult decat l-ar coasta sa creeze
o intreprindere cu o utilitate echivalenta. In cazul acestei abordari foarte
multe informatii sunt luate din bilantul contabil, acesta reflectand toate
activele corporale si necorporale si toate datoriile la valoarea lor de piata
sau la valoarea determinata conform activuli net corectat. Evaluatorul
trebuie sa abordeze atat activele necorporale cat si activele corporale ale
intrerpinderii.
Activele necorporale ce apartin intreprinderii includ active
intangibile cu o durata de viata nedeterminata. principalele categorii de
active din aceasta grupa sunt:
- ansamblul proprietatii imobiliare + utilaje + echipamente manifestat
prin existenta uneia sau a mai multor unitati de productie.
- disponibilitatea personalului calificat
- sisteme, modalitati si metode de control
- existenta clientelei