Sunteți pe pagina 1din 30

CE ESTE COMUNITATEA?

O perspectiva sociologica
de Phil Bartle, PhD
tradus de Dan Carp

Introducere:
Un mobilizator, un animator sau un activist este o persoana care incearca sa
miste (sa activeze, sa animeze) o comunitate.Materialul de pregatire de pe
acest site se adreseaza mobilizatorilor si managerilor acestora, explicand o
serie de metode pentru a misca o comunitate.
Dar ce este o comunitate?

Natura comunitatilor:
Ca majoritatea termenilor din stiintele sociale, comunitatea nu este usor de
descris. Folosim des cuvantul, dar, in scopul pregatirii de fata, este
important sa ne intrebam serios ce anume este.
In primul rand, sa notam ca o "comunitate" este o constructie, un model. Nu
putem vedea o comunitate intreaga, nu o putem atinge si nu o putem simti pe
pielea noastra. Vezi elefantul. Ca si cuvintele "deal" sau "fulg", o comunitate
poate lua diferite forme, marimi, culori si locatii, si nu exista doua la fel pe
lume.
Si mai important este faptul ca o comunitate nu inseamna doar oamenii care o
compun. O comunitate exista de obicei inainte ca membrii sai sa se nasca si
va continua probabil cand toti oamenii ce o alcatuiesc o vor parasi.
Comunitatea este ceva dincolo de componentele sale, de membrii sai. O
comunitate poate avea membri care s-au mutat temporar in alta parte.
Acestia ar putea dori sa se intoarca la un moment dat, dar nu toti o fac.

De multe ori, o comunitate nici macar nu presupune o locatie fizica, fiind


demarcata in schimb drept un grup de oameni cu interese comune. In
materialele de pregatire de aici, insa, "comunitatea", obiectul atentiei unui
mobilizator, este de obicei delimitata in spatiu.

O comunitate este o constructie sociologica:


Nu numai ca ideea de comunitate este o "constructie" (un model), ea este
chiar o "constructie sociologica". Comunitatea este un set de interactiuni,
comportamente umane cu un anumit ineles si anumite asteptari intre membri.
Nu doar actiuni, ci actiuni bazate pe asteptari, valori, credinte si intelesuri
comune intre indivizi.
Pentru a intelege cum opereaza o comunitate, si cum se schimba, este
necesar sa invatam cate ceva despre sociologia stiintei. Mobilizatorul este un
om de stiinte aplicate; un savant social. In timp ce omul de stiinta pur este
interesat de felul in care functioneaza lucrurile, omul de stiinte aplicate e
interesat in a prelua aceste cunostiinte si in a gasi rezultate utile.

O comunitate are granitele estompate:


Cand ne referim la o comunitate dintr-un sat mic, aflat la cativa kilometri
distanta de alte sate, intr-o zona rurala, granitele acesteia par sa fie simplu
de definit. Modelul interactiunii umane poate consta numai din relatiile intre
locuitorii acelui spatiu, inauntrul satului.
Dar locuitorii acesteiea interactioneaza si cu oameni din afara satului. Se pot
casatori cu persoane de oriunde si isi pot aduce sotul sau sotia sa locuiasca in
acelasi loc. In orice moment, locuitorii acelui sat pot avea surori, veri, parinti
sau alte rude care locuiesc in alta parte. Limitele acelei comunitati nu sunt
atat de precise.

Comunitatile pot exista si in interiorul altor comunitati:


Putem gasi comunitati in interiorul unor comunitati mai mari, cum ar fi
districte, regiuni, grupuri etnice, natiuni sau alte tipuri de delimitare.

Casatoriile si alte tipuri de interactiuni pot lega sate pe ambele parti ale unei
granite nationale.

Comunitatile se pot afla in miscare:


Mai mult, in locurile unde tehnologia nu este bazata pe horticultura locala,
locuitorii unei comunitati sunt mobili.
Ei pot fi pastori nomazi care se deplaseaza pe distante lungi alaturi de
animalele lor. Pot fi grupuri mobile de pescari care se muta din cand in cand
in functie de disponibilitatea pestilor. Pot fi vanatori care se deplaseaza
pentru a lua urma vanatului.

Comunitatile urbane sunt speciale:


In ariile urbane, o comunitate poate fi un grup mic de cateva familii cu o
origine comuna. La randul ei, aceasta comunitate poate face parte dintr-o
comunitate de cartier, o mahala sau alta diviziune urbana.
Pe masura ce granitele se largesc, apare mai multa eterogenitate (diferente
in origine, limba, religie sau alte caracteristici care formeaza o identitate
comuna). Comunitatea poate fi, la randul sau, parte dintr-o municipalitate mai
laraga, care la randul sau, poate face dintr-o conglomerare ce inglobeaza
orase mari.
In general (cu cateva exceptii), o comunitate urbana are granitele mai
estompate, e mai dificil de demarcat, e mai eterogena (variata, mixta), mai
complexa, mai greu de organizat folosind metode standard de dezvoltare a
comunitatii si are teluri mult mai complexe si mai sofisticate decat o
comunitate rurala.

Perspectiva sociala a asezarilor umane:


O asezareumana, sau o comunitate este mai mult decat o colectie de case.
Este o organizatie umana (sociala si culturala). (Casele, care sunt produse
culturale ale umanitatii, fac parte din una din cele sase dimensiuni ale

societatii sau a culturii, dimensiunea tehnologica , dupa cum este explicat mai
jos)
De asemenea, nu este vorba doar de o suma a indivizilor; este vorba de un
sistem socio-cultural; este organizat social. Acest lucru inseamna ca trebuie
sa cunoastem mai multe despre societate -- ceea ce studiaza sociologia.
Comunitatea are o viata proprie care transcende dincolo de suma vietilor
locuitorilor sai. Ca o organizatir sociala, o comunitate este culturala.
Vezi Cultura. Acest lucru inseamna ca este un sistem de sisteme si ca este
compusa din lucruri care pot fi mai degraba invatate decat transmise genetic.
Toate elementele sociale si culturale ale unei comunitati, de la tehnologie la
credintele comune, sunt transmise si captate prin simboluri.
Animarea sociala (promovarea participarii in comunitate sau a autoajutorarii) mobilizeaza si organizeaza o comunitate. Acest lucru inseamna ca
organizarea sociala a comunitatii se schimba, oricat de mult sau de putin.
Mobilizatorul sau animatorul este, deci, un agent de schimbare sociala, un
catalizator. Cunoasterea naturii schimbarii socialeintr-o comunitate ar trebui
sa fie unul din atributele oricarui mobilizator.

Un animator trebuie sa cunoasca societatea:


Ar putea fi periculos sa incerci sa schimbi ceva despre care nu cunosti mai
nimic. De aceea, este in sarcina mobilizatorului sa invete cate ceva din
stiintele antropologiei si sociologiei(1).
Un mobilizator este un sociolog in actiune, asa ca trebuie sa cunoasca unele
caracteristici importante ale domeniului. (Desi mobilizarea este o stiinta
sociala aplicata, nu trebuie confundata cu ingineria sociala. Vezi Ingineria
sociala).
Desi stiinta sociologia este predata de obicei la nivel universitar, si sociologii
din zilele noastre trebuie sa aiba un doctorat, nu este nevoie de toata
aceasta educatie formala. Incepand de aici, si facand un pic de cercetare pe
cont propriu, puteti invata tot ce aveti nevoie sa stiti despre sociologie
pentru a invata natura sociala a comunitatilor.

Cel mai important lucru a fost mentionat deja, ca un organism social precum
comunitatea are o viata proprie care transcende vietile locuitorilor sai.
Acesti indivizi trec prin propriile lor schimbari in timp ce se dezvolta ca
fiinte umane. Se nasc, cresc, devin adulti, se casatoresc, muncesc, unii devin
lideri, au copii, mor. Toate aceste schimbari personale in individ nu schimba,
in sine, societatea sau comunitatea. De fapt, pe masura ce sunt recunoscute,
contribuie la sabilitatea societatii si la continuarea comunitatii.
Si al doilea lucru care trebuie stiut a fost deja mentionat pe scurt. Tot ce
are legatura societatea sau cultura se transmite mai degraba prin simboluri
decat genetic. Dezvoltarea comunitatii, o forma de schimbare sociala, cere
schimbari in mesajul simbolurilor mai degraba decat in medicina genetica.

Tineti minte elementele esentiale ale societatii:


Desi sociologia in sine poate fi interesanta, mobilizatorul trebuie sa cunoasca
mai multe despre aceasta doar pentru a fi un mobilizator mai bun. Avand in
vedere ca notiunea de "comunitate" este un construct social, este important
sa intelegem natura "socialului".
Ce este, de exemplu, "substanta" care incheaga o comunitate (sau orice
organizatie sociala)? Cum pot indivizii sa fie interdepenti, chiar si atunci cand
cred ca sunt organisme independente? Pot astfel de credinte, chiar daca nu
sunt exacte, sa serveasca vreun scop in sustinerea unei organizatii sociale?
Este important pentru animator sa noteze interconectarile
dintre dimensiunile culturale (descrise mai jos) ce alcatuiesc o comunitate.
Desi oamenii de stiinta nu cad de acord in ceea ce priveste natura precisa a
acestor interconectiuni, toti vor fi de acord ca o caracteristica de baza a
societatii (deci si a comunitatilor din interiorul unei societati) este aceea ca
acestea sunt interconectate.
O comunitate, ca si alte institutii sociale, este mai mult decat o simpla suma
de indivizi; este un set de relatii, incluzand atitudinile si comportamentele
mebrilor sai.

Tineti minte ca scopul vostru este capacitarea comunitatii. Va va fi de ajutor


sa cunoasteti ce este o comunitate, natura sa sociala si culturala, pentru a o
capacita prin propriile voastre eforturi.

Cultura se invata:
Am mentionat mai sus ca o comunitate este un organism cultural, si ca este
ceva ce reprezinta mai mult decat oamenii care o alcatuiesc. Cultura in
stiintele sociale reprezinta mi mult decat opera sau baletul. Deci, ce
inseamna?
Cultura consta in toate aceste lucruri, inclusiv actiunile si credintele pe care
oamenii (ca animale fizice) le invata, cele care ii fac umani. Cultura include
comportamentele invatate, dar nu si acele lucruri determinate genetic.
Cultura este pastrata si transmisa prin simboluri; niciodata prin cromozomi.
In timp ce o parte a culturii este invatata in copilarie (vorbitul, de exemplu),
o alta cultura este invatata de adulti.
Cand animatorul este angajat in promovarea schimbarii sociale, el sau ea
promoveaza invatarea unei noi idei sau al unui nou comportament.
Cand cultura e invatata pentru prima oara, de un copil, in procesul de a deveni
om, acest mecanism se numesteenculturalizare sau socializare. Cand este
reinvatata, ca atunci cand cineva se muta intr-o societate diferita sau cand o
societate se schimba in jurul unui individ, se numeste aculturalizare. Din
moment ce voi, ca mobilizatori, sunteti mult mai implicati in stimularea
schimbarii sociale intr-o comunitate, veti veni in contact direct cu
aculturalizarea. De aceea veti avea nevoie de indemanari de educare a
adultilor.
Aceasta definitie sociologica a "culturii", care inseamna "sistem sociocultural", adica insasi societatea. nu reprezinta definitia comuna a culturii,
unde oamenii se gandesc de obicei la cantece si dansuri, sau numai la arte
(acelea care apartin numai uneia din cele sase dimensiuni ale
culturii, estetica).

Cultura transcende oamenii

Cultura este superorganica (si o comunitate este culturala). Sa intelegem


acest concept, "superoganic", este foarte important in intelegerea unei
comunitati.
Asa cum nivelul organic este bazat pe anorganic (celulele vii sunt facute din
atomi, etc.; un caine sau un copac nu este o celula desi este facut din celule),
la fel supraorganicul este bazat pe organic (societatea nu este o fiinta umana
desi este elcatuita din fiinte umane). Acest lucru inseamna ca, in timpul
animarii (mobilizarii si organizarii) comunitatii, animatorul trebuie sa fie
intotdeauna capabil sa separe ceea ce se intampla in comunitate, in
intregimea ei, de ceea ce se intampla unor persoane particulare.
Folosim cuvantul "transcende" aici pentru a intelege "a merge dincolo de". In
acest sens, nu are nici o conotatie religioasa.
Asa cum un copac, un organism viu, isi transcende atomii, moleculele si
celulele din care este facut, la fel o comunitate, sau orice forma de
organizare sociala a culturii, transcende fiintele umane individuale din care
este alcatuita. Copacul sau cainele nu ar exista fara atomi sau celule, la fel
nici comunitatea nu ar exista fara fiintele umane individuale.
Principiile care afecteaza un atom sau o celula (intr-un copac sau un caine) nu
sunt aceleasi ca cele care afecteaza cainele sau copacul. Fortele care
afecteaza o fiinta umana (intr-o comunitate) nu sunt aceleasi forte care
afecteaza dezvoltarea comunitatii.
Un bun mobilizator trebuie sa inteleaga natura schimbarii sociale intr-o
comunitate si sa fie capabil sa o distinga de schimbarile suferite de indivizii
din acea comunitate. Pentru asta, tu, mobilizatorul, trebuie sa-ti dezvolti
o perspectiva sociala, si sa vezi cum comunitatea transcende locuitorii sai.

O comunitate este un organism sau un sistem superorganic


O comunitate poate fi vazuta ca ceva asemanator unui organism (este
organizata; are organe). Traieste si functioneaza desi membrii sai umani vin
si pleaca, se nasc si mor.

Asa cum celulele vii, plantele sau animalele, transcend proprii atomi, la fel o
institutie, un model comportamental, transcede persoanele care o alcatuiesc.
Comportamentul unui atom sau ciclul vieti unei molecule are loc in functie de
un set de forte diferit de cel al plantelor sau animalelor in care gasim atomul
sau molecula.
La fel, un individ este subiectul unui set de forte diferit de cel al
organizatiei sociale (cum este comunitatea) unde poate fi gasit. O credinta,
de exemplu, apartine persoanelor vii, dar acea credinta poate trai prin alte
persoane mult timp dupa ce primele mor. Acelasi lucru se intampla cu o
institutie precum casnicia, o orgnaizatie precum aviatia, un oras precum
Kumasi, un obicei precum strangerea mainii, o unealta precum sapaliga, un
sistem precum marketingul. Toate acestea transcend individul care le poarta.
O societate este, in acest caz, un sistem -- nu un sistem anorganic precum un
motor, nu un sistem organic precum un copac, ci un sistem supraorganic
construit din idei invatate, asteptari si comportamente ale fiintelor umane.
Ganditi-va la trei niveluri de organizare: anorganic, organic si superorganic.
Desi o comunitate este un sistem cultural (in sensul in care transcende
persoanele individuale), nu intelegeti prin asta ca o comunitate este
o uniune armonioasa. Nu este. Este plina de factiuni, lupte, conflicte, bazate
pe diferente de sex, religie, acces la resurse, etnicitate, clasa sociala, nivel
de educatie, venit, detinerea de capital, limba si multi alti factori.
Pentru a promova participarea si dezvoltarea in comunitate, animatorul are
sarcina sa adune aceste factiuni laolalta, sa incurajeze toleranta si spiritul
de echipa, si sa obtina decizii luate in consens. Pentru a promova schimbarea
sociala intr-o comunitate, este necesar sa stii cum opereaza sistemul
respectiv, si deci cum va raspunde la schimbari si la interventiile tale. Asa
cum un inginer (un om de stiinte aplicate) trebuie sa stie cum functioneaza un
motor, la fel facilitatorul comunitar (un om de stiinte sociale aplicate)
trebuie sa stie cum functioneaza comunitatea.
Pentru a cunoaste modul in care opereaza o comunitate, nu trebuie
sa antromorfizezi o comunitate. A "antromorfiza" inseamna a asuma si

prescrie caracteristici umane unui lucru neuman (de exemplu, sa gandim ca


ratele si ursii au "familii", desi "familia" este o institutie umana). O
comunitate nu vorbeste, nu gandeste, nu simte, si nu poate actiona ca o fiinta
umana. Este o entitate superorganica, deci are principii, forte si mecanisme
diferite fata de o fiinta umana.

Dimensiunile culturii; dimensiunile comunitatii:


Cand spunem ca o comunitate nu e acelasi lucru cu o fiinta umana, intelegem
ca aceasta nu are emotii, un creier, ganduri, sau activitati. Totusi, ea are
diferite parti care se aplica mai degraba organizatiilor sociale si culturii
decat fiintelor individuale.
Un mod important de a analiza comunitatea, de a o sparge in partile ei
componente, este de a folosi cele sase "dimensiuni" culturale. Folosim o
"dimensiune" pentru ca acestea sunt categorii analitice, create de noi, ca
oameni, in loc sa fie bazate pe parti observabile (cum sunt partile corpului:
capul, mainile, picioarele). Intr-unul din modulele de pregatire, Cercetarea
Comunitatii, veti vedea ca aceste sase dimensiuni culturale (plus geografia si
demografia) pot fi folosite pe post de categorii organizatorice pentru
cercetarea, observatiile, si intelegerea voastra fata de comunitatea unde
intentionati sa lucrati.
In matematica, un obiect are trei dimensiuni, inaltimea, latimea si adancimea,
patru daca includeti si timpul. Oricat de mic ati taia acel obiect, fiecare piesa
va avea cele patru dimensiuni. La fel se intampla cu o entitate socio-culturala
precum comunitatea. Oricat de mic sau in orice fel ati taia o bucata de
cultura, intotdeauna va avea cele sase dimensiuni.
Aceste dimensiuni ale comunitatii sunt:
1. Tehnologica,
2. Economica,
3. Politica,

4. Institutionala (sociala),
5. Estetic-valorica, si
6. Conceptul de credinta.
Fiecare din aceste dimensiuni ale culturii sunt transmise prin simboluri (nu
prin gene) si consta in sisteme de idei si comportamente invatate. Acestea nu
sunt "aspecte" ale culturii; sunt dimensiuni. Dimensiunile culturale pot varia in
marime dar, prin definitie, patrund in intreg.
Toate acestea sunt sisteme din interiorul fiecarui sistem social (sau
cultural). Ele sunt bazate pe comportamente invatate, care transcend
indivizii care au invatat, fiecare o parte din ele. Daca orice dimensiune a
culturii lipseste, prin definitie, toate lipsesc.
Nu poti sa "vezi" o dimensiune a culturii sau a societatii asa cum vezi un
individ. Elefant. Fiecare individ manifesta fiecare din cele sase dimnsiuni ale
culturii. Pentru a deveni constient social, animatorul trebuie sa fie capabil sa
analizeze toate cele sase dimensiuni si interrelatiile acestora, chiar daca
el/ea nu vede decat indivizi, nu dimensiuni.

Dimensiunea tehnologica a comunitatii:


Dimensiunea tehnologica a comunitatii este reprezentata de capitalul, uneltele
si indemanarile acesteia si de felurile de relationa cu mediul inconjurator. Este
interfata dintre om si natura.

Tineti minte, nu uneltele in sine alcatuiesc dimensiunea tehnologica a culturii,


ci ideile si comportamentele invatate , care le permit oamenilor sa inventeze,
sa foloseasca si sa ii invete pe altii despre aceste unelte. Tehnologia este la
fel de mult odimensiune culturala ca si credintele sau modelele de
interactiune; este simbolica. Tehnologia este culturala.
Aceasta dimensiune culturala este ceea ce economistii ar numi "capital real"
(in contrast cu capitalul financiar). Este ceva valoros care nu este produs
pentru consum diect ci pentru a creste productia (si deci bogatia) pe
viitor; investitia.
In dezvoltarea capacitatilor, este unul din cele saisprezece elemente de
putere care se schimba (cresc) pe masura ce o organizatie sau o comunitate
devine mai puternica. In razboiul impotriva saraciei, tehnologia ofera un
important set de arme.
Pentru un individ sau o familie, tehnologia include casa acestuia, mobila si
obiectele de uz casnic, cum sunt obiectele de bucatarie, usile, ferestrele,
paturile sau lampile. Limba, care este una din caracteristicile importante ale
omului, apartine dimensiunii tehnologice (este o unealta). Se alatura
mijloacelor de comunicare cum sunt radioul, telefonul, televizorul, cartile sau
masinile de scris (in zilele noastre, computerele).
Intr-o organizatie, tehnologia include mese de scris, computere, hartie,
scaune, pixuri, spatiu de birouri, telefoane, toalete si cantine. Unele
organizatii au tehnologii specifice: mingii si uniforme pentru cluburile de
fotbal, table, pupitre si creta pentru scoli, altaruri si strane pentru biserici,
arme si bastoane pentru fortele de politie, transmitatoare si microfoane
pentru posturile de radio.

Intr-o comunitate, tehnologia comunala include facilitati precum latrinele


publice si hidrantele, drumurile, pietele, clinicile, scoloile, semnele de
circulatie, parcurile, centrele comunale, librariile, terenurile de sport.
Tehnologia comunitatii proprietate privata poate include magazine, fabrici,
case si restaurante.
Cand un facilitator incurajeaza o comunitate sa construiasca o latrina sau o
fantana, o noua tehnologie este introdusa. O fantana (sau o latrina) este tot
atat de mult o unealta (si o investitie) cum este un ciocan sau un calculator.
In general (exista si exceptii), tehnologia este probabil cea mai usoara
dimensiune pentru introducerea schimbarilor culturale si sociale. Este mai
usor sa introduci un radio cu tranzistori decat o noua credinta religioasa, un
nou set de valori sau o noua forma de familie. Paradoxal totusi, introducerea
unei noi tehnologii (prin inventie sau prin imprumut) va conduce la schimbari
in toate celelalte conci dimensiuni ale culturii.
Tineti minte ca exista intotdeauna exceptii; in societatea Amish, de exemplu,
se practica o decizie comunala constienta de a rezista la introducerea de noi
tehnologii. Ei se bazeaza pe pastrarea vechilor tehnologii (fara tractoare,
automobile, radiouri) precum carute si pluguri, pentru a-si reintari
sentimentul de identitate culturala.
Aceste schimbari nu sunt usor de prezis, si nici nu se misca intotdeauna in
directia dorita. Dupa ce se intampla, pot parea logice, chiar daca nu au fost
prezise mai devreme.
De-a lungul istoriei umane, tehnologia s-a schimbat, devenind tot mai
complexa, mai sofisticata si cu un control mai mare asupra energiei. O forma
nu inlocuieste imediat o alta (desi bicele pentru cai au incetat sa se mai
fabrice dupa ce automobilul a inlocuit calul de-a lungul unui secol al
schimbarii).
De obicei, schimbarile sunt acumulative, cu uneltele si tehnologiile invechite
disparand pe masura ce devin tot mai inutile, mai putin eficiente sau mai
scumpe. De-a lungul istoriei, culesul si vanatoarea au fost inlocuite de
agricultura (cu exceptia putinor grupuri reziduale). La fel, agricultura a lasat

locul industriei. Oamenii care inca practica tehnologii vechi si putin eficiente
se gasesc de obicei marginalizati, la limita saraciei. Locurile unde tehnologia
este avansata (de exemplu, tehnologia informatiei, computere, internet) sunt
ocupate de o mica proportie a populatiei lumii.
Tehnologia care ar putea fi introdusa de mobilizatori ar putea face parte din
medicina (clinici si medicamente) si sanatate (apa proaspata, igiena), scoli sau
piete acoperite in zonele rurale. Acolo, rezidentii nu sunt de obicei constienti
de aceste lucruri; pur si simplu nu le au, inainte ca mobilizatorul sa le obtina
pentru ei. Facilitatorul trebuie sa fie pregatit sa inteleaga efectele asupra
celorlalte dimensiuni ale culturii prin introducerea unei schimbari in
dimensiunea tehnologica.

Dimensiunea economica a comunitatii:


Dimensiunea economica a comunitatii reprezinta varietatea de mijloace de
productie si de alocare a resurselor si serviciilor (avutiei), fie ca aceasta se
realizeaza prin daruri, obligatii, barter, schimburi pe piata, sau alocari din
partea statului.

Nu elementele fizice precum banii formeaza dimensiunea economica a


culturii, ci ideile si comportamentele care dau valoare banilor (si altor
obiecte), exprimate de oameni care au creat sistemele economice pe care le
folosesc. Avutia nu inseamna doar bani, asa cum saracia nu inseamna doar
absenta banilor.
Avutia se afla intre cele saisprezece elemente ale capacitarii
comunitatii sau capacitatii organizatorice. Cand organizatia sau comunitatea
are mai multa bogatie (pe care o poate controla ca organizatie sau
comunitate) atunci are mai multa putere si mai multa abilitate de a obtine
lucrurile pe care doreste sa le obtina.
De-a lungul istoriei umane, trendul general in schimbarea economica a fost de
la simplu la complex. Un sistem nu a inlocuit imediat un altul, dar au fost
adaugate sisteme noi, iar cele mai putin folositoare au disparut incet.

In grupurile mici, simple, avutia (orice este rar si util) a fost distribuita prin
simple obligatii familiale. Cand cineva venea acasa cu mancare sau
imbracaminte, aceasta era alocata celorlalti membri ai familiei fara asteptari
de returnare imediata.
Pe masura ce societatea a devenit tot mai complexa, si diferite grupuri au
intrat in contact unul cu altul, au aparut schimburi simple prin diverse forme
de barter. Distributia in fiecare grup familial a ramas in mare la fel. Pe
masura ce barterul a devenit tot mai complex si mai extins, au fost adaugate
noi institutii pentru a simplifica comertul: moneda, conturile, bancile,
creditul, cardurile de credit, cardurile de debit. Acest lucru nu a inlocuit
imediat procedeele anterioare, dar darurile si distributia familiala au devenit
in timp mai putin raspandite in paleta sistemelor de distributie, iar barterul a
devenit mai putin important.
Tineti minte ca banii insasi nu au valoare intrinseca. Au valoare doar pentru
ca societatea -- comunitatea, cultura -- le-a atribuit o valoare. O hartie de o
suta de euro, de exemplu, poate fi folosita pentru a face focul sau pentru a
face o tigara, dar valoarea sa este mult mai mare decat in aceste cazuri.
In orice comunitate, veti gasi diverse forme de distributie a avutiei. Este
important sa invatati care sunt acestea si ce lucruri pot fi date, ce poate fi
schimbat, ce poate fi cumparat si vandut. In multe societati, un anumit fel de
avutie nu poate fi alocata prin vanzare, cum este cazul favorurilor sexuale, al
sotiilor, al ospitalitatii, al copiilor sau al distractiei. Variaza. Sa invatati cum
sunt distribuite, in ce conditii si in ce fel (pentru ca si aceste difera) face
parte din cercetarea pe care trebuie sa o faceti.
Cand o comunitate decide sa aloce apa pe baza unei taxe unice pentru toate
locuintele, sau sa o aloce pe baza unei plati pentru fiecare container de apa,
atunci se face o alegere intre doua sisteme foarte diferite de distributie
economica.
Animatorul ar trebui sa incurajeze comunitatea sa aleaga ceea ce doreste
pentru a fi mai consistenta in atitudinile si valorile dominante. (Un bun
mobilizator nu va incerca sa-si impuna notiunea proprie despre cel mai bun

sistem de distributie; toti membrii comunitatii trebuie sa ajunga la un


consens).

Dimensiunea politica a comunitatii


Dimensiunea politica a comunitatii reprezinta diferitele sale moduri de a aloca
puterea, influenta si puterea de decizie. Nu trebuie confundat cu ideologia, care
apartine dimensiunii valorilor. Include, dar nu se limiteaza la, tipuri de
guvernare si sisteme de conducere. De asemenea, include felul in care oamenii
din grupuri mici sau informale iau decizii atunci cand nu au un lider recunoscut.

Puterea politica este una din cele saisprezece elemente ale puterii
comunitatii sau a capacitatii organizationale. Cu cat aceasta are mai multa
putere politica si influenta, cu atat poate face mai multe lucruri pe care si le
doreste.
Un animator trebuie sa fie capabil sa identifice diferitele tipuri de lideri
dintr-o comunitate. Unii pot avea autoritate traditionala sau birocratica; altii
pot avea calitati charismatice personale. Cand lucreaza intr-o comunitate,
animatorul trebuie sa fie capabil sa ajute la dezvoltarea puterii existente si
a sistemului de luare a deciziilor pentru a promova unitatea comunala si
luarea deciziilor in grup, lucruri care ajuta intreaga comunitate, nu numai
anumite interese.
In lunga istorie a umanitatii, conducerea (puterea si influenta) a fost la
inceput difuza, temporara si minimala. Intr-un grup mic de culegatori si
vanatori, lider poate fi oricine sugereaza si organizeaza o vanatoare. In
grupuri mici nu sunt sefi, batrani sau regi iar aceste grupuri sunt numite de
antropologi "acefale" (fara cap).
Pe masura ce istoria progreseaza, sistemele politice devin mai complexe, iar
puterea si influenta au crescut si au afectat un numar tot mai mare de
oameni. Nivelele de dofisticare politica si ierarhiile au trecut de la acefale,
grupuri, triburi, la regate si la state nationale.
In cele mai simple grupuri, diferenta intre nivelul de putere si de influenta al
liderului si cel mai de jos membru al grupului este foarte mica. Comparati

acest fapt cu diferenta in termeni de putere si influenta intre presedintele


SUA si un om de serviciu care curata toaletele intr-un hotel de doi lei din
Washington.
Comunitatile, inclusiv cele in care lucrati, au toate sisteme politice si o anume
distanta intre cel mai de sus si cel mai de jos nivel de putere intre indivizi si
grupuri. Prima voastra misiune este sa intelegeti cum functioneaza, cum sunt
distribuite puterea si influenta (nu intotdeauna in acelasi mod) si ce
schimbari au loc.
Veti avea o anume influenta asupra acestui aranjament de putere pe masura
ce stimulati formarea unui comitet de dezvoltare. De asemenea, veti fi
responsabili pentru incurajarea unei tot mai mari complexitati politice, daca
acesta este primul astfel de comitet din acea comunitate.

Dimensiunea institutionala a comunitatii:


Dimensiunea sociala sau institutionala a comunitatii este compusa din felul in
care oamenii actioneaza, interactioneaza, reactioneaza si din felul in care ei
asteapta ca altii sa actioneze si sa interactioneze. Aceasta include institutii
precum casatoria sau prietenia, roluri precum cel de mama sau de politist,
statutul si clasa si alte modele de comportament uman.

Dimensiunea institutionala a societatii este primul lucru la care non-sociologii


se gandesc atunci cand aud de "sociologie". Este totusi doar una din cele sase
dimensiuni ale organizarii sociale (a culturii).
Dimensiunea are de-a face cu felul in care oamenii actioneaza in relatiile
interumane, cu asteptarile lor, cu parerile lor, cu judecatile lor, cu predictiile
lor, cu raspunsurile si reactiile lor. Pentru asta, privim la modelele de
relationare identificate uneori ca roluri sau statut, si la formarea grupurilor
si a institutiilor derivate din aceste modele.
O "soacra", de exemplu, este atat un rol (cu un statut), cat si o institutie,
Intr-o comunitate, organizarea sociala este suma totala a acestor interrelatii
si modele.

Nivelul de organizare (sau complexitatea organizarii), gradul de diviziune a


muncii, diviziunea rolurilor si a functiilor sunt alte elemente din cele
saisprezece ale puterii comunitatii, sau ale capacitatii organizatorice. Cu cat
aceasta este mai organizata, si mai eficient organizata, (si voi puteti ajuta la
acest lucru), cu atat are mai multa capacitate sa isi atinga obiectivele
comunale si organizationale.
Ca si cu celelalte dimensiuni, de-a lungul istoriei, miscarea a fost in general
de la simpla la complexa. In societatile simple timpurii, familia era
comunitatea, si era societatea. Familia definea toate rolurile si statutele. Pe
masura ce societatea a devenit tot mai complexa, mai intai familiile au
devenit mai complexe, apoi relatiile non-familiale s-au dezvoltat si au fost
recunoscute. Mai tarziu, familia insasi a scazut ca importanta fata de alte
tipuri de relatii.
De fiecare data cand un nou rol este creat, cu datoriile, responsabilitatile,
drepturile si modelele sale comportamentale, societatea devine tot mai
complexa. Daca se incurajeaza formarea unui nou comitet de dezvoltare, cu
pozitiile sale oficiale, atunci comunitatea devine mult mai complexa.
O comunitate mica rurala, fara clinica si fara scoala, este cel mai probabil
compusa din rezidenti inruditi fie prin sange, fie prin alianta. Daca aceasta
comunitate este stimulata sa construiasca o scoala sau o clinica, angajand
profesori si personal medical (de obicei din afara), atunci complexitatea
sociala a comunitatii creste.
In acest sens, dimensiunea sociala este probabil similara cu cea tehnologica
in faptul ca este mai putin dificila (fata de celelalte dimensiuni, mai ales
ultimele doua) in introducerea schimbarii sociale. Ca in toate cele sase
dimensiuni, o schimbare intr-una singura, cum este cea sociala, va avea
efecte in celelalte.
Pentru ca animatorul sa aiba succes, el sau ea trebuie sa cunoasca institutiile
locale, diferitele roluri jucate de barbati si de femei, si formele principale
de interactiune sociala.

Dimensiunea estetic-valorica a comunitatii:


Dimensiunea estetic-valorica a comunitatii este acea structura de idei, uneori
paradoxala, inconsistenta sau contradictorie, pe care oamenii o au cu referire la
bine si rau, la frumos si urat, la corect si gresit, toate acestea fiind justificari
pe care oamenii le folosesc pentru a-si explica actiunile.

Cele trei axe de-a lungul carora oamenii iau decizii sunt toate dependente de
ceea ce invata in copilarie. Acestea includ judecati privind binele si raul,
frumosul si uratul, toate bazate pe valori sociale si comunale. Ele nu sunt
dobandite genetic, ci prin socializare. Acest lucru implica faptul ca pot fi
reinvatate; ca ne putem schimba judecatile.
Cu toate acestea, valorile sunt incredibil de greu de schimbat intr-o
comunitate, mai ales daca locuitorii percep aceasta tentativa ca una menita
sa ii schimbe pe ei insisi. Ei se schimba pe masura ce standardele comunitatii
evolueaza, dar aceasta schimbare nu poate fi grabita sau ghidata de
influenta din afara sau de manipulare constienta.
Standardele comune sunt importante intr-o comunitate si in identitatea
personala; importanta fiecaruia depinde de valorile in care crede acea
persoana. Gradul de impartasire si/sau de respect a valorilor intre membrii
unei comunitati sau a unei organizatii este o componenta importanta intre
cele saisprezece elemente de putere si capacitate.
Valorile tind sa se schimbe pe masura ce comunitatea devine tot mai
complexa, mai eterogena, mai conecatata la lume. Schimbarile de valori tind
sa fie rezultatul unei schimbari in tehnologie, in organizarea sociala, si nu se
datoreaza predicilor sau discursurilor despre schimbare directa.
Se pare ca nu exista o directie generala a schimbarii in istoria umana, ca
judecatile devin mai liberale, mai tolerante, mai catolice, mai eclectice - sau
mai putin din toate acestea - pe masura ce societatile devin mai complexe si
mai sofisticate. Comunitatile de la ambele capete ale spectrului complexitatii
sociale prezinta standarde cu grade diferite de rigiditate. In ciuda acestei
diversificari, in fiecare comunitate exista de obicei o arie mica de valori.

Comunitatile urbane si eterogene tind sa aiba o variatie mai mare in valori si


estetica.
Nu este usor de prezis standardul valorilor oricarei comunitati inainte de a
merge si a locui acolo si de a afla cum sa operezi in interiorul respectivei
comunitati. Din cauza importantei acestora, este totusi necesar ca tu,
mobilizatorul, sa inveti car mai mult cu putinta despre standardele
comunitatii si sa nu presupui ca vointa acesteia va fi la fel cu a ta.
Desi introducerea de noi facilitati si servicii intr-o comunitate poate duce
eventual la schimbari in standardele comunitatii, orice propune un mobilizator
trebuie vazut ca in interiorul unui set dominant de valori comunitare.
Oricand un animator introduce noi cai de a face lucruri intr-o comunitate,
valorile dominante, oricat de contradictorii si de variate, trebuie sa fie luate
in considerare.

Dimensiunea conceptului de credinta a unei comunitati:


Dimensiunea conceptului de credinta a unei comunitati reprezinta o alta
structura de idei, de asemenea in contradictoriu cateodata, pe care oamenii o au
referitor la natura universului, a lumii inconjuratoare, a rolului lor in ea, cauza si
efect si a naturii timpului, materiei si a comportamentului.

Se crede cateodata ca aceasta dimensiune este religia oamenilor. Este insa o


categorie mai larga, care include credintele ateiste, de exemplu, cum ca omul
l-a creat pe Dumnezeu dupa propriul sau chip. Include credinte comune
despre inceputurile universului, felul in care functioneaza si despre ce este
realitatea. Este religie - si mai mult decat atat.
Cand iti cade un stilou pe jos, iti demonstrezi credinta in gravitate. Cand spui
ca soarele rasare (nu rasare; pamantul se invarteste), iti exprimi parerea
despre lume.
Daca tu, mobilizatorul, esti vazut ca cineva care ataca credintele altor
oameni, vei vedea ca munca ta va fi in zadar, datorita opozitiei fata de tine si

de scopurile tale si vei rata ca mobilizator. Chiar daca vrei sau nu sa te opui
credintelor locale, nu trebuie sa fi vazut ca incercand sa le schimbi.
In lunga istorie umana, tendinta generala de schimbare a fost pentru o
descrestere a numarului de zeitati si o reducere de la diferentele sacruprofan la spatiul secular. De la politeismul local cu multi zei, oamenii s-au
indreptat spre un politeism cu mai putini zei, iar apoi spre monoteism (un
singur zeu) iar de acolo a crescut proportia oamenilor care nu cred in nici un
fel de zeu.
Din experienta umana se pare ca acele grupuri cu zei locali traditionali tind sa
fie mai toleranti cu alti zei decat asa-zisele religii "universale", fiecare
dintre acestea pretinzand ca ea singura este adevarata. S-au purtat multe
razboaie din cauza religiilor (este ironic ca majoritatea religiilor
propovaduiesc pacea si toleranta) iar acest lucru ar trebui sa fie un semn
pentru mobilizator despre taria cu care oamenii tin la credinta lor.
Animatorul trebuie sa invete, sa studieze si sa fie constient de credintele
dominante intr-o comunitate. Pentru a fi un catalizator eficient de schimbare
sociala, animatorul trebuie sa faca sugestii si sa promoveze actiuni care nu
ofenseaza aceste credinte si care sunt pe aceeasi lungime de unda sau macar
apropiate de credintele si conceptele existente despre mersul universului.

Toate cele sase dimensiuni se gasesc si in cea mai mica parte a


culturii:
Lucrul important de retinut ete ca in orice societate, in orice comunitate, in
orice institutie, in orice interactiune intre indivizi exista un element cultural
si acesta include cate ceva din cele sase dimensiuni culturale. Toate acestea
se invata de la nastere. Nou-nascutul este la fel ca un animal, nu e inca o
fiinta umana dar el/ea invata cultura (se umanizeaza) imediat (de exemplu,
cand invata sa suga lapte) prin interactiunea cu alti oameni si astfel incepe sa
devina uman. (Multi spun ca acest proces de umanizare incepe in pantecele
mamei).

Acest proces de invatare si de devenire continua pana la moarte. Daca nu


inveti, inseamna ca esti mort.
Cand te afli la o intalnire a comunitatii, cand esti intr-o clasa a scolii, cand te
intalnesti cu cineva fata in fata, oriunde ai fii, faci parte dintr-o cultura,
dintr-un sistem socio-cultural si poti gasi toate cele sase dimensiuni. Uneori,
cand incercam sa privim obiectiv cultura intr-un mod stiintific, uitam ca noi
insine facem parte din cultura.
Uneltele pe care le folosim, interactiunea in care suntem angajati, credintele
si valorile pe care le avem, fac toate parte din cultura noastra si din
existenta noastra ca animale sociale. Daca ne facem treaba ca mobilizatori
intr-o comunitate alta decat cea in care am crescut, cultura noastra va fi
diferita de cea a locuitorilor ei. Vezi: Aculturalizare.
Nu suntem lipsiti de obligatii daca incercam sa mobilizam propria noastra
comunitate. Un proverb care ilustreaza principiul antropologic este "Numai
un peste ciudat stie de existenta apei".
Din cauza ca existenta noastra si felul in care ne intelegem pe noi insine este
un produs al culturii si al socializarii noastre, nu suntem constienti de natura
acestei culturi. Ca si un peste care nu a iesit niciodata din apa (si e capabil sa
o compare cu absenta ei), nu putem exista si nu existam in afara culturii.

Interconectarea are un uz practic:


Pentru mobilizator si pentru oricine este angajat in activitati de dezvoltare,
partea importanta din toate acestea este varietatea interconectiunilor
dintre dimensiunile culturale. Acestea pot fi cauzale si interconectate
dunctional. Tehnologia (in contrast cu ideile popular acceptate), de exemplu,
atat uneltele cat si capacitatea de a le folosi, sunt la fel de mult o parte din
cultura sau din sistemul social cum sunt credintele, dansurile si felurile de
alocare a resurselor.
Orice schimbare in oricare din dimensiuni are repercusiuni in celelalte
dimensiuni. Introducerea unei noi metode de a obtine apa, de exemplu,

necesita introducerea unei noi institutii pentru mentinerea noului sistem de


alimentare.
Invatarea a noi moduri de a rezolva lucrurile va necesita invatarea de noi
valori si noi perceptii. Schimbarile in oricare dimensiune vor porni alte
schimbari, ca undele apei cand aruncam o piatra in ea, si in sfarsit, toate cele
sase dimensiuni se vor schimba.
Ignorarea acestor interrelatii in promovarea transferului de tehnologie se
face pe riscul propriu (pot aparea rezultate neasteptate si/sau nedorite).
Trebuie sa observati atent schimbarile din comunitatea in care lucrati si sa
cautati repercusiunile in schimbarile din fiecare dimensiune, pentru ca
acestea le afecteaza pe celelalte.

Interconectarea afecteaza schimbarea sociala:


Schimbarile dintr-o dimensiune culturala nu numai ca se fac prin schimbari in
alte dimensiuni, dar cauzeaza schimbari in alte dimensiuni. De aceea, impactul
social trebuie stabilit pentru toate proiectele, mici sau mari.
Pe masura ce deveniti mai experimentati, veti incepe sa vedeti o serie de
schimbari care vin ca rezultat al introducerii de noi moduri de a face
lucrurile. Cu cat puteti prezice mai mult aceste lucruri, cu atat veti fi mai
pregatiti pentru ele. Cu cat puteti prezice schimbarile mai mult in fiecare
dimensiune, cu atat mai mult va puteti modifica actiunile pentru ca
comunitatea sa fie mai receptiva la schimbarile pe care le doriti.
Tineti minte, totusi, ca nu sunteti ingineri sociali, si ca nu puteti determina cu
acuratete cum va raspunde o comunitate la eforturile voastre.
Vezi: Pastrarea culturii.

Concluzie; Mobilizatorul trebuie sa inteleaga comunitatea:


Pentru a fi mai eficient ca mobilizator, pentru a capacita si a intari
comunitatile, trebuie sa cunoasteti natura comunitatilor si felul in care
acestea se comporta. Comunitatile sunt organizatii sociale sau culturale, deci

sunt caracterizate de cele sase dimensiuni culturale.Comunitatile nu sunt la


fel ca indivizii dar cresc si se schimba prin propriul lor set de principii.
Cheia intelegerii acestor caracteristici si principii este sa recunoasteti cele
sase dimensiuni ale culturii si relatiile dintre ele. Interconexiunile dintre
aceste dimensiuni culturale(2) nu sunt nici simple, nici usor de prevazut.
Animatorul trebuie sa fie constient ca ele exista si sa incurajeze in continuu
observarea, analiza, schimbul de idei, cititul, lecturile si seminarele. Lucrand
in comunitate, animatorul trebuie sa invete tot mai mult despre cultura si
dinamica dimensiunilor culturale.

Comunitatile urbane
Desi istoric au aparut la mult timp dupa comunitatile rurale, importanta universului urban este
majora pentru istoria umanitatii. Pretutindeni in lume, orasele au aparut din alte motive comparativ cu
asezarile rurale, ele avand originar functii religioase, sau mai general, sacre. Functia de locuire a
oraselor, asa cum am mentionat deja, a fost secundara la inceputurile istoriei acestora, in unele cazuri
ea lipsind cu desavarsire mari perioade de timp. Comparativ, functia de locuire, a asezarilor rurale a
fost permanent una centrala.
Daca istoric, principala diferentiere este data de functiile prioritare pe care aceste comunitati
le-au indeplinit, trebuie spus ca mai exista si alte criterii de diferentiere, prezente inclusiv in societatea
contemporana, societate in care distinctiile dintre lumea rurala si cea urbana raman inca esentiale,
atat din punct de vedere teoretic si stiintific, cat si din punct de vedere administrativ, politic sau
economic. Dintre acestea, cele mai semnificative caracteristici care diferentiaza comunitatile urbane
de cele rurale sunt:
Volumul populatiei, tendential mai mare in cazul orasului;
Densitate mai mare a activitatilor sociale in urban. Exista un numar foarte mare de tipuri de activitati
desfasurate in oras comparativ cu mediul rural, ceea ce face, de altfel, ca importanta sociala a orasului
sa fie una tendential mai mare.

Diviziunea sociala a muncii este mult mai pronuntata in urban, comunitatile urbane fiind
mult mai eterogene din punctul de vedere al tipurilor de activitati sociale si al profesiunilor,
in sensul utilizat de Redfield, prezentat mai devreme.
Dominanta organizarii de tip formal, comunitatile urbane fiind dominate de organizatii
formale, de tip birocratic.

Aceste criterii functioneaza intercorelat si nu exclusiv. Spre exemplu, volumul populatiei este
tendential unul mai mare pentru oras, dar pot exista si orase care sa aiba dimensiuni mici, cum sunt
de exemplu orasele turistice. Mai mult, daca raportam acest criteriu, al dimensiunilor, la o scara
istorica, atunci el devine cu totul relativ pentru ca primele orase cunoscute de umanitate nu erau mai
mari decat asezarile rurale, in multe situatii, ele fiind chiar mai mici, atat ca populatie, cat si ca
dimensiuni teritoriale. Caracteristicile mentionate au, pe de alta parte, implicatii diverse la numeroase
nivele, economic, social, cultural, educational etc.

Momente semnificative in istoria orasului


Nu exista intre istorici un consens privitor la o data exacta a aparitiei oraselor. Unii vorbesc de
circa 5000 de ani in urma, altii merg pana la sapte, opt mii de ani, sau chiar mai mult, in timp ce alti
istorici aduc aceasta data mai aproape de noi. Momentul este dificil de precizat din cauza ca acest
proces s-a desfasurat pe o perioada mare de timp, iar atunci cand arheologii au descoperit dovezi
concrete ale existentei unor orase, pentru o anumita data istorica, de regula exista suspiciunea ca
acele asezari erau locuite deja de foarte mult timp inainte.
Primele orase se pare ca au aparut undeva in zona Mesopotamiei. Ele aveau dimensiuni foarte
mici, spre exemplu, orase ca Ur sau Sumer au avut o suprafata de doar cateva hectare. Toate orasele
cunoscute la inceputurile lor, atat la mesopotamieni, la egipteni mai tarziu, sau la popoarele indoeuropene, au avut o functie sacra. Ele au aparut ca asezari fortificate menite a proteja obiectele si
locurile sacre ale unor comunitati, iar mai tarziu protectia a vizat ansamblul templelor construite de o
comunitate. Putem spune ca primele orase au fost destinate locuirii, in sensul locuirii lor de catre
divinitati. Treptat, ele vor fi locuite si de catre sacerdoti, iar mai tarziu, ele vor fi locuite si de alte
categorii de populatie.
Acesta este motivul pentru care la vechii greci, sau la romani in faza regalitatii, orasele erau
construite dintr-o data, si abia dupa ce erau sfintite, adica dupa anumite procesiuni religioase,
populatia se muta in ele. Toate orasele vechi aveau ziduri de aparare, mai mult chiar, acestea aveau si
ele un caracter sacru. Spre exemplu, la vechii romani, cine atingea zidurile cetatii trebuia omorat
pentru un asemenea act de profanare.
Inca din antichitate, orasele au inceput sa fie locuite si de alte categorii de populatie, nu doar
de sacerdoti. Permanent insa, in intreaga istorie pana la modernitate, locuitorii oraselor au fost in
principal oameni care apartineau unor clase superioare, oameni cu rang mai inalt decat cei care

locuiau in mediul rural. Conducerea societatilor, elitele politice, dar si cele culturale, au trait
in covarsitoarea majoritate doar in orase.
Trebuie sa mai precizam faptul ca pana la modernitate, orasele au avut un caracter inchis,
tocmai datorita originii sacre, dar si datorita unei realitati fizice: ele erau uzual prevazute cu ziduri de
aparare si cu puncte de acces controlate, care permiteau atat protectia fata de exterior, cat si controlul
comunicarii dintre oras si comunitatile din afara acestuia.
Modernitatea a adus schimbari semnificative in istoria orasului. In primul rand, caracterul inchis
si implicit stabilitatea istorica a oraselor a fost pusa sub semnul intrebarii. Motivele sunt multiple. Cel
mai important insa, zidurile de aparare au inceput treptat sa dispara pentru ca utilitatea lor, initial
sacra, iar mai apoi doar militara a fost minimalizata de aparitia noilor arme moderne de asediu, asa
cum a fost tunul.
Pe de alta parte, Revolutia industriala[1] a adus si ea o serie de mutatii spectaculoase. Au
aparut astfel, din necesitati strict economice, impuse de dezvoltarea industriala, noi tipuri de orase,
care nu au mai avut o functie politica, administrativa sau religioasa. Este vorba de orasele industriale.
De la bun inceput, acestea nu au mai avut ziduri de aparare pentru ca nu exista ratiunea construirii lor
si, din acest motiv, ele au manifestat implicit o deschidere maxima fata de exterior. Mai mult, ele sunt
teritorii in care lucreaza si traiesc multi oameni care fac parte din categoriile sociale inferioare, date
fiind functiile economice ale acestor orase. Dinamica populatiei in toata aceasta perioada a fost una
majora la scara intregii lumi dezvoltate, iar ritmul de crestere urbana a devenit, cel putin in Europa si
America de Nord, unul exponential.
Orasul modern, datorita inovatiilor tehnice, inclusiv in constructii si in transporturi, a putut pe
de alta parte, sa creasca in dimensiuni, mai ales in secolul al XIX-lea. Explozia urbana s-a produs o
data cu acest secol (al XIX-lea), acest proces purtand numele deurbanizare. Procesul a presupus doua
componente. Pe de o parte, avem cresterea in dimensiuni a oraselor vechi, iar in unele cazuri
chiar aparitia unor orase noi, cum sunt cele industriale, iar pe de alta parte, o a doua componenta
este data de faptul ca urbanizarea presupune transformarea treptata a modului de viata rural
intr-unul urban si aparitia astfel de noi orase, pe baza unor comunitati rurale.

Procese de crestere urbana


Procesele de crestere urbana sunt specifice cu precadere modernitatii [2]. Ele au fost
studiate in sociologia urbana, inca de la inceputul secolului trecut. Distingem trei astfel de tipuri de
procese de crestere urbana care au fost analizate frecvent in sociologia urbana.
Primul tip prezentat de noi poarta numele de exurbatie. Aceasta reprezinta un proces de
crestere urbana realizat prin expansiunea orasului dincolo de un teritoriu dat. Exurbatia poate privi
insa orice fel de asezare, inclusiv una rurala, chiar daca cresterea acestora este in general de mai mica
amploare. Prin urmare, putem utiliza termenul de asezare pentru a surprinde toate categoriile de
localitati. In societatea romaneasca acest proces este probabil cel mai prezent, comparativ cu
urmatoarele, expansiunea oraselor din Romania de astazi fiind in principal una in afara teritoriilor
traditionale ale oraselor.

Alaturi de exurbatie avem un alt proces, polar intr-o oarecare masura, inurbatia. El reprezinta
un proces de crestere urbana in limitele aceluiasi teritoriu. Acest lucru este posibil prin revalorificarea
zonelor urbane libere, sau prin cresterea pe verticala a orasului. Inurbatia apare cel mai adesea atunci
cand nu exista posibilitatea de extindere a oraselor in afara limitelor teritoriale date. Cele doua
procese de crestere se pot intalni concomitent la nivelul aceleiasi localitati.
Exista insa si un al treilea proces de crestere, intalnit in situatiile in care doua sau mai multe
orase cresc pe baza exurbatiei pana in momentul in care isi unesc granitele. Acest proces poarta
numele de conurbatie. Conurbatia este intalnita foarte des in societatile dezvoltate. Ea este specifica
zonelor industriale, acolo unde cresterea oraselor s-a facut constant pana la limitele altor asezari. In
unele cazuri, conurbatia a sfarsit prin asimilarea unor orase mai mici, care au devenit in final cartiere
ale orasului mai mare. In alte situatii cele doua orase si-au pastrat identitatea. De cele mai multe ori,
din punct de vedere administrativ, s-a ajuns fie la redefinirea acestor mici orase in termeni de cartiere,
fie s-a definit o regiune de tip metropolitan, in care sunt inglobate mai multe orase mici care isi mentin
partial o anumita autonomie administrativa.

Figura 9.1. Modele de crestere urbana


Mai exista o situatie speciala de crestere urbana, care se bazeaza pe conurbatie, dar in care
sunt implicate orase foarte mari. Este vorba de complexe urbane gigantice care pe baza conurbatiei,
de-a lungul unor cai de comunicatie, au ajuns sa formeze unmegalopolis. Megalopolisul reprezinta
un complex urban de dimensiuni foarte mari, care reuneste mai multe orase, care la randul
lor au dimensiuni mari, alaturi eventual de orase mai mici.
In megalopolis traiesc mai multe zeci de milioane de oameni. Un exemplu celebru de
megalopolis, prima aglomerare pentru care s-a utilizat acest concept, este complexul de orase din
SUA, care leaga Bostonul de Washington D.C. si include orase mari ca New York, Philadelphia sau
Baltimore. Tot in SUA avem un megalopolis important intre Los Angeles si San Francisco, iar in lume
avem asemenea aglomerari si in Marea Britanie, intre Londra si Manchester, in Japonia in regiunea de
coasta Honshu, in Olanda, regiunea Ranstad si mai pot fi date exemple in Germania, America de Sud,
Indonezia sau India.
Megalopolisul, ca de altfel orice oras de dimensiuni foarte mari, ridica probleme extraordinare
din punct de vedere al asigurarii resurselor, al organizarii, al productiei si desfacerii de bunuri si
servicii, ca si al controlului social. Un oras precum New York-ul, care are o populatie apropiata de cea a
Romaniei, are probleme comparabile, daca nu mai mari decat noi. Sa ne gandim ca pentru asigurarea
necesitatilor unei populatii de aproape 22 de milioane de oameni care traiesc in zona metropolitana a
New York-ului, eforturile zilnice sunt considerabile. Daca luam spre exemplu, doar consumul de
produse de baza, sa spunem de oua (inclusiv cele regasite in diverse preparate), lapte, paine, apa,
atunci trebuie sa ne gandim ca trebuie asigurat transportul zilnic a mai multe zeci de milioane de oua,
zeci de mii de tone de grau si mai multe milioane de litri de lapte si de cel putin cateva zeci de ori mai
multa apa. Numai asigurarea zilnica a transportului acestor produse reprezinta o intreprindere extrem
de complexa. Daca luam in considerare si alte aspecte ecologice, cum este cazul gunoiului care trebuie
scos zilnic din oras, dar si distrus, atunci tabloul devine si mai complicat.

Modele ale dezvoltarii oraselor

Orasele s-au dezvoltat in modernitate in forme si modalitati foarte diverse, date fiind
contextele sociale, istorice, politice si nu in ultimul rand ecologice, foarte diferite in care ele au
functionat. Inca de la inceputul secolului trecut, in cercetarea sociala s-au studiat procesele de crestere
urbana, impreuna si in contextul sistemului de fenomene conexe caracteristice acestora.
Zona de naveta
Prima scoala de sociologie urbana s-a nascut in cadrul celebrei Scoli de sociologie de la Chicago.
Robert Ezra Park (1864-1944) si Ernest Watson Burgess (1886-1966), doi dintre cei mai importanti
membri ai acestei scoli sunt totodata pionierii cercetarilor empirice desfasurate la nivelul orasului si
totodata autorii primului model de analiza a orasului. Punctul de plecare al acestui model este chiar
orasul
Chicago. Data fiind forma sa grafica, care corespunde orasului american, modelul poarta numele
de model al cercurilor concentrice.El a fost propus in 1925 in lucrarea celor doi autori[3] Orasul
(The City)

Inel III I
Modelul cercurilor concentrice considera orasul ca avand un nucleu care are functii de centru
administrativ si de afaceri, avand si o functie speciala rezidentiala (de lux initial). La acest nucleu, pe
masura dezvoltarii s-a adaugat o serie de cercuri (inele) concentrice. Mai intai un cerc care reprezinta o
zona industriala de dimensiuni mici (inelul 2), dupa acesta a aparut un alt cerc concentric, care este
format de o zona de locuire, destinata muncitorilor si care nu are un caracter rezidential (Inel 3). Dupa
acest inel de locuire destinat muncitorilor si persoanelor de conditie scazuta, urmeaza o alta zona
rezidentiala, a celor care au o conditie sociala si venituri mai mari (inel 4). Urmatorul cerc de crestere
formeaza inelul 5, cel al industriei mari, dar si al firmelor din centru care se extind pe suprafete mai
mari. Dupa aceasta zona apare un nou inel, de aceasta data strict rezidential, ca zona de locuire
pentru persoanele care fac parte din categoria celor care au venituri mari si foarte mari. Dincolo de
aceasta zona se afla o alta, de tip suburban de unde o categorie speciala, cea a navetistilor, vin zilnic
in oras in zonele industriale si de afaceri. Acest model de dezvoltare a fost initial construit special
pentru orasul Chicago si a fost structurat doar pe cinci inele concentrice.

Modelul initial propus de R. Park si E. Burgess avea doar cinci inele, iar
acestea consfinteau situatia particulara a orasului Chicago. Aceste zone
erau 1. zona centrala de afaceri si de administratie, 2. o zona de tranzitie
cu nivel mare de devianta, cu cladiri parasite, firme inchise si case
deteriorate unde traia populatia recenta de imigranti, 3. zona de locuire
pentru populatia cu venituri medii (in principal muncitori si functionari), 4.
zona care avea caracter rezidential, era un inel de locuire pentru populatia
cu venituri mari si foarte mari, iar ultima zona era cea suburbana, a
navetistilor.
Modelul dezvoltat de fondatorii Scolii de la Chicago este aplicabil in realitate multor orase mari.
El a fost desigur dezvoltat si adaptat pentru diversele situatii particulare de cercetare. Sa nu uitam ca
studiul initial propus in 1925 s-a concentrat asupra ecologiei umane, cu focalizare directa asupra
problemelor sociale ale teritorializarii, urmarindu-se explicarea infractionalitatii si a conflictelor sociale
in diversele teritorii ale orasului.

Modelul prezentat de noi a presupus implicit un tip de proces social important, care s-a produs
de-a lungul timpului in toate orasele intrate in procese de dezvoltare, si care si in Romania de astazi se
produce in localitatile mari. Este vorba de ceea ce putem numifuga in afara orasului. Elita care
locuia initial in centru, datorita unui necesar mai mare de spatiu, de conditii de locuit, ca si datorita
dorintei de a trai in zone mai putin poluate, a preferat sa plece din centru si sa se mute cu totul in
afara orasului, dincolo de ultimele cercuri concentrice.
Acest fenomen, in spatiul occidental, a fost insotit, in orasele foarte mari, incepand cu anii 80,
si de un fenomen contrar. Este vorba de fenomenul inapoi in oras, fenomen care s-a manifestat
datorita a doi factori. Primul este dat de dificultatea tot mai mare a deplasarilor intra-urbane, iar al
doilea, de reconstructia centrelor oraselor mari, de regula in situatiile in care ele nu aveau o valoare
istorica speciala, pentru a asigura un confort si standarde la un nivel mai inalt.
Figura Modelul sectorial
Modelul sectorial reprezinta un al doilea tip de model de crestere urbana. El este de fapt o
particularizare a modelului cercurilor concentrice. Este totodata cel mai raspandit model de crestere
urbana. In practica, cresterea absolut concentrica este mai mult o exceptie, deoarece, in mod obisnuit,
posibilitatile de expansiune nu sunt uniforme. Uneori este vorba de o serie de restrictii fizice, ape, zone
improprii locuirii etc., alteori este vorba de existenta unor cai de comunicatie sau a unor zone cu
resurse deosebite, care favorizeaza cresterea in ritmuri diferite a diverselor zone. In acest caz avem
mai degraba sectoare de cercuri concentrice si nu propriu-zis cercuri. In acest mod apar fenomene de
intrepatrundere a zonelor de locuire si a celor industriale si de servicii.
Pe de alta parte, trebuie sa mai precizam ca distinctia clasica dintre cele doua tipuri de zone,
industriale si de locuire, s-a mai estompat in ultimele decenii datorita dezvoltarii tehnologiilor
industriale si extinderii extraordinare a serviciilor. Exista firme de productie industriala de mici
dimensiuni, ca si firme care asigura servicii si care pot functiona foarte bine in cadrul unor zone de
locuire, ele neimpunand conditii deosebite de spatiu sau de resurse.
O varianta a acestor modele de crestere o reprezinta modelul nucleelor multiple. Acest
model se intalneste in cazurile in care mai multe orase au crescut pe baza conurbatiei, de regula dupa
modelul sectorial sau al cercurilor concentrice, pana in momentul in care ele au format un singur oras
de dimensiuni mai mari, care a ramas cu mai multe nuclee de origine, de regula considerate centre ale
noului oras.
Figura
Modelul nucleelor multiple
Acest model corespunde in special marilor orase, care au inghitit asezarile satelit din jur, de
dimensiuni mai mici, si care in timp au devenit cartiere ale noului oras. Fiecare din aceste cartiere si-a
pastrat o zona centrala, ca si zonele de locuire si cele industriale, ceea ce face ca designul acestor
asezari sa fie cu mult mai complex. In graficul pe care il prezentam alaturat observam ca din patru
cercuri, care ar reprezenta patru orase initiale, care au crescut de-a lungul timpului, s-au format prin
conurbatie noi cartiere si diverse forme de zone industriale sau de locuire.

Scoala sociologica de la Chicago


Probabil ca un semn al insemnatatii cercetarii orasului pentru stiintele sociale prima scoala de
sociologie urbana a fost, in fapt, prima mare scoala de sociolgie din lume. Departamentul de sociologie
de la Universitatea Chicago s-a infiintat in 1892, imediat dupa infiintarea universitatii in 1890. El a fost
primul din Statele Unite, iar Albion Small a fost primul sef de departament. Small a fost cel care a pus
bazele academice ale sociologiei in America, fondand American Journal of Sociology, in acelasi timp
in care a contribuit la infiintarea primei asociatii profesionale a sociologilor, American Sociological
Association. Inca din primii ani, Universitatea din Chicago a atras nume importante ale vremii precum
John Dewey, George Herbert Mead, iar pentru o perioada si pe Thorstein Veblen. Cu toate acestea,
departamentul de sociologie nu a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa decat abia odata cu sfarsitul
Primului Razboi Mondial. Primul care anunta aceste schimbari este Wiliam I. Thomas, care desi intra in
departament in 1894, aproape de la infiintare, va trebui sa il paraseasca exact in momentul in care
acesta incepe sa se dezvolte in 1918. Adevaratul moment important se produce o data cu aparitia lui
Robert E. Park, care vine la Chicago in 1914 si va sta pana la pensionarea sa in 1933. De fapt, aceasta
perioada de pana la mijlocul deceniului patru este, pentru multi istorici ai sociologiei, o perioada in
care evolutia sociologiei americane se confunda cu cea a departamentului de sociologie de la
Chicago. In scurt timp apar si alti sociologi importanti, Louis Wirth, Everett C. Hughes, Herbert Blumer,
E. Franklin Frazier, Clifford Shaw, Leonard Cottrell. Din 1927 vine in departament si William Ogburn, cel
care va deschide o noua directie de cercetare in scoala, cea statistica.

Rezumat
Comunitatile reprezinta grupuri mari de oameni, care impartasesc un fond cultural comun, au
seturi de valori, aspiratii si stiluri de viata asemanatoare si ai caror membri au constiinta apartenentei
la comunitatile respective. In sociologie vorbim in primul rand de comunitati teritoriale, iar acestea
sunt de doua tipuri: urbane si rurale. Principalele diferente intre cele doua tipuri de comunitati sunt
evidente, in primul rand, la nivelul cunoasterii comune. Cel mai cunoscut criteriu de diferentiere intre
lumea rurala si cea urbana, care s-a impus cu precadere in perioada modernitatii, este gradul de
dezvoltare. Pe de alta parte, gradul de dezvoltare nu defineste in totalitate configuratia structurilor
specifice fiecarui tip de comunitate, atat in perspectiva istorica, cat si din punct de vedere sociologic si
cultural.
In istoria sociologiei au existat abordari diverse in diferentierea intre comunitatile urbane si
cele rurale. Antropologul Robert Redfield distinge patru caracteristici principale de definire a
comunitatilor rurale in raport cu cele urbane. Este vorba despre: identitate (sentimentul apartenentei
la comunitate este mult mai puternic in lumea rurala), dimensiunea (comunitatile rurale au de obicei,
dimensiuni mai mici decat cele urbane), autonomia (mult mai mare la sate decat la orase),
omogenitatea (mult mai accentuata in rural si tradusa prin gradul ridicat de asemanare a stilurilor de
viata ale membrilor comunitatii rurale).
Daca luam in considerare, in analiza celor doua mari tipuri de comunitati teritoriale,
perspectiva modelului teoretic explicativ al lui Emile Durkheim, referitor la cele doua tipuri de
solidaritate mecanica si organica , putem spune ca o comunitate rurala se caracterizeaza mai
degraba printr-o solidaritate mecanica (in virtutea asemanarii foarte mari a indivizilor care fac parte
din ea), in timp ce comunitatea urbana favorizeaza mai degraba manifestarea unei solidaritati de tip
organic (in virtutea existentei unor diferentieri puternice intre indivizi, acestia colaborand in baza
diviziunii sociale a muncii). In acelasi registru paradigmatic de abordare a celor doua tipuri de
organizare sociala se inscrie si distinctia propusa de sociologul german Ferdinand Tnnies intre
comunitate (Gemeinschaft) si societate (Gesellschaft).
La randul lor, comunitatile rurale se deosebesc intre ele din punct de vedere al gradului
intercunoasterii, al gradului de autonomie, in privinta atribuirii rolurilor, a capacitatii de
autosubzistenta sau a atitudinii fata de straini. Robert Redfield distinge in baza criteriilor mentionate
mai sus intre: comunitatile salbatice (cele arhaice), comunitatile taranesti (de tip premodern) si
comunitatile agricole (tipuri contemporane de comunitati rurale).

In Romania, un rol deosebit de important in studierea comunitatilor rurale l-a avut profesorul Henri H.
Stahl. Este vorba despre satele devalmase,. Devalmasia este o caracteristica a comunitatilor rurale de
la inceputul secolului al XX-lea si se refera la proprietatea in comun asupra pamantului. Forma de
organizare a satelor romanesti din acea perioada era obstea sateasca.
Chiar daca profilurile celor doua tipuri de comunitati au cunoscut interdependente multiple dea lungul evolutiei acestora, diferentele dintre lumea rurala si lumea urbana raman inca semnificative.
Volumul mult mai mare al populatiei, densitatea mai mare a activitatilor sociale, diviziunea sociala a
muncii mult mai pronuntata, dominanta organizarii de tip formal sunt tot atatea caracteristici prin care
recunoastem universul urban.
Desi la origine, cu mii de ani in urma, orasul a fost investit mai degraba cu functii de tip sacru-religios
si/sau militar, istoria evolutiei sale ne ofera un parcurs impresionant catre orasul contemporan pe care
il cunoastem astazi, un creuzet al inovatiilor tehnologice cu implicatii profunde in planul existentei
sociale a indivizilor care il populeaza.
Modernitatea a adus cu sine o dinamica specifica in dezvoltarea lumii urbane. Este vorba
despre procesele de crestere urbana, studiate indeaproape de sociologi in cadrul unei ramuri
particulare a sociologiei si anume, sociologia urbana. Principalele procese de crestere urbana sunt
urmatoarele: Exurbatia, proces de crestere urbana realizat prin expansiunea orasului dincolo de
teritoriul dat; Inurbatia, proces de crestere urbana realizat in limitele aceluiasi teritoriu, prin
revalorificarea zonelor urbane libere sau prin cresterea pe verticala a orasului; Conurbatia, proces de
crestere in care mai multe orase, pe baza exurbatiei, ajung sa isi uneasca granitele;
Astazi exista in anumite zone ale lumii complexe urbane de dimensiuni foarte mari, care poarta
numele de megalopolis. Acesta este reuneste mai multe orase mari, alaturi eventual de orase mai
mici, si in care traiesc mai multe zeci de milioane de oameni.
Dezvoltarea urbana poata fi analizata din perspectiva catorva modele teoretice, impuse in
cercetarea sociologica de-a lungul timpului. Este vorba despre: Modelul cercurilor concentrice, format
din mai multe inele (cercuri), fiecare dintre acestea indeplinind anumite tipuri de functii sociale si
avand diverse caracteristici din punct de vedere al relatiilor sociale; Modelul sectorial, valabil pentru
cele mai multe asezari urbane, care presupune cresterea in diferite ritmuri ale diferitelor zone ale
orasului; Modelul nucleelor multiple, intalnit in cazurile in care mai multe orase cresc pe baza
conurbatiei, dupa modelul sectorial sau al cercurilor concentrice, formand un singur oras de dimensiuni
mari care pastreaza in continuare mai multe nuclee de origine, centre ale noului oras.