Curs 3- 08.03.

2016

2) Dobandirea de catre herezi a dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale

In acest sens, trebuie sa facem distinctive intre bunurile incorporale (creante si datorii) si
bunurile corporale, in sensul ca:
o creantele si datoriile se impart in mod automat intre mostenitori,
o iar, cu privire la bunurile corporale, acestia raman in stare de indiviziune/
coproprietate, din care pot iesi fie prin partajul de comun accord, fie prin partajul
judiciar, realizat in cadrul actiunii de iesire din indiviziune cu privire la bunurile
succesorale action familiae hercisundae.

3) Collatio bonorum (raportul donatiilor)

In virtutea acestui efect al acceptarii succesiunii, mostenitorii sunt obligati sa aduca la

masa succesorala bunurile pe care le-au primit fiecare in parte in timpul vietii lui pater
familias de la acesta din urma.
In aceasta categorie intra bunurile donate si bunurile dotale.
Collatio dotis este o forma tipica de collation bonorum, dar exista si o forma atipica de
collatio bonorum. Este cazul fiului de familie emancipat, care, potrivit ref pretorului, vine
la mostenire in cadrul categoriei bonorum possession unde liberii, alaturi de fratii sai
ramasi sub patria potestas.
Insa, pentru a putea veni la mostenire, el trebuie sa faca collatio emancipati, adica sa
aduca la masa succesorala toate bunurile pe care le-a dobandit ca persoana sui iuris dupa
actul emanciparii.
Aceasta masura a fost luata in spiritual echitatii, pt ca nu ar fi fost echitabil ca fiul de
familie emancipat, care avea posibilitatea de a dobandi bunuri proprii, sa ramana cu
aceste bunuri si sa vina si la mostenire alaturi de fratii sai, dobandind bunurile lasate de
pater familias.
Collatio emancipati este o forma atipica de collation bonorum, deoarece la masa
succesorala nu se raporteaza bunuri de la pater familias, ci bunuri dobandite ca persoana
sui iuris.

REPUDIEREA MOSTENIRII

Doar o singura categorie de mostenitori in dreptul roman aveau posibilitatea de a repudia

mostenirea= heredes voluntarii/ extraneii.
Repudierea mostenirii se face printr-o simpla manifestare de vointa, iar in dreptul clasic
s-a considerat ca, daca se fixeaza un termen in vederea acceptarii succesiunii, iar
mostenitorul nu se pronunta in aceasta privinta, se considera o manifestare tacita.
Daca erau instituiti mai multi mostenitori si nu avem substituiti, iar unul dintre ei
repudiaza succesiunea, se produce asa-numite acrescamant (ius adcrescendi), efect care
se produce si in cazul succesiunii legale.
In virtutea acrescamantului, partile mostenitorilor acceptanti se majoreaza proportional cu
partea mostenitorului care a repudiat.
Acrescamantul se produce ipso iure, in sensul ca dreptul mostenitorilor care au acceptat
mostenirea se extinde automat si asupra partii mostenitorului care a repudiat.
Daca testatorul a instituit un singur mostenitor si acesta repudiaza mostenirea, la
mostenire vine substituitul. Daca nu exista un substituit, se deschide mostenirea legitima.
Daca nu exista nici mostenitori legitimi, succesiunea revine statului roman, potrivit
legilor caducare.
SANCTIUNEA MOSTENIRII

1) Sanctiunea mostenirii civile

Este sanctionata printr-o actiune speciala numita hereditas petitio, adica petitiunea de
ereditate.
Actiunea este intentata de mostenitorii civili impotriva celui care stapaneste in fapt
bunurile succesorale.
Spre deosebire de actiunea in revendicare, care are ca obiect un bun individual
determinat, petitiunea de ereditate este o actiune generala, care are ca obiect intreaga
mostenire, adica o universalitate, cu drepturi, datorii si bunuri.
In cazul petitiunii de ereditate, soarta tuturor bunurilor succesorale este hotarata printr-o
singura actiune. In timp ce in cazul actiunii in revendicare, pt fiecare bun revendicat
trebuie promovata o actiune distincta.
In al doilea rand, in cazul petitiunii de ereditate, reclamantul trebuie sa faca dovada doar
a calitatii sale de mostenitor, fara a trebui sa faca dovada ca defunctul a fost proprietarul
bunurilor succesorale, in timp ce in cazul actiunii in revendicare, reclamantul trebuie sa
faca probatio diabolica= sa demonstreze calitatea de proprietar a tuturor autorilor sai.

Pentru promovarea petitiunii de ereditate, se cer urmatoarele conditii:

o Reclamantul sa fie mostenitor civil si sa nu posede bunurile succesorale
o Paratul sa fie posesor al bunurilor succesorale, fie ca el poseda:
pro herede, atunci cand cu buna credinta se considera mostenitor,
pro possessore, atunci cand stie ca nu este mostenitor, dar opune
reclamantului calitatea sa de posesor spunand posideo via posideo=
posed pentru ca posed.
Si petitiunea de ereditate, ca si actiunea in revendicare, poate fi promovata impotriva
posesorilor fictivi, si anume:
o qui liti se optulit, cei care se ofera procesului fara a fi posesori pentru ca intre
timp adevaratul posesor sa devina proprietar prin efectul uzucapiunii
o qui dollo desiit possidere, cel care inceteaza a mai fi posesor cu rea credinta, prin
distrugerea bunurilor.
In aceste 2 cazuri, se considera ca reaua credinta tine loc de posesiune dolus pro
possessionae est.
Totodata, printr-un senatusconsult Juventian, s-a stabilit intinderea raspunderii paratului
posesor in cadrul petitiunii de ereditate, in sensul ca:
o posesorul de buna credinta raspunde numai in masura in care s-a imbogatit pe
seama bunurilor succesorale si in limitele imbogatirii sale,
o posesorul de rea-credinta, raspunde pt tot ceea ce lipseste din succsiune, indiferent
de cauzele care au dus la disparitia bunurilor succesorale.
2) Sanctiunea mostenirii pretoriene

Mostenirea pretoriana este sanctionata printr-un simplu interdict interdictul quorum

bonorum= un interdict adiviscende possessionis causa= un interdict prin care se
dobandeste o posesiune care nu a apartinut niciodata postulantului.
La cererea reclamantului, pretorul ii acorda bonorum possessio, fara a verifica daca
realmente cel in cauza intruneste aceste conditii, insa, in aceasta faza, simpla acordare a
calitatii de mostenitor pretorian nu are ca efect punerea reclamantului in posesia bunurilor
succesorale.
Acest lucru se produce numai in momentul in care pretorul ii elibereaza, in a doua faza,
interdictul quorum bonorum, ocazie cu care magistratul verifica indeplinirea conditiilor
care se cer pentru acordarea calitatii de mostenitor pretorian.
Sanctiunea mostenirii pretoriene este inferioara mostenirii civile, pt ca:
o prin interdictul quorum bonorum se putea intra doar in stapanirea bunurilor
corporale,
o interdictul quorum bonorum nu este eficace impotriva oricarui adversar.
Pt inlaturarea acestor neajunsuri pretorul le-a acordat mostenitorului pretorian actiunile
pe care defunctul le avusese impotriva debitorilor sai cu fictiunea in formula actiunii ca
3

reclamantul este mostenitor civil a.i. mostenitorul pretorian putea sa realizeze creantele
succesiunii.

LEGATE SI FIDEICOMISE

I. Legatele

Legatul este o dispozitie formulata in termeni imperativi si solemni, grevand pe cel

instituit mostenitor, prin care testatorul dispune de anumite bunuri individual determinate
in profitul unei persoane numita legatar.
Din aceasta definitie rezulta ca:
a) legatul trebuie sa fie cuprins intr-un testament, intrucat in dreptul roman nu exista
un legat in afara testamentului.
b) legatul, ca si instituirea de mostenitori, trebuia facut in termeni imperativi si
solemni.
c) legatul greveaza pe mostenitorul instituit.
d) legatul are ca obiect un bun individual determinat.

1) Coditiile de forma ale legatului

Trebuie sa figure in testament imediat dupa instituirea de mostenitori

Legatul trebuie formulat in termeni imperativi si solemni
o Sub acest aspect, in functie de termenii solemni avuti in vedere pt constituirea
legatului, acesta este de 4 feluri:
In epoca veche:
Legatul per vindicationem
Legatul damnationem
In epoca clasica:
Legatul per praeceptionem
Legatul sinendi modo

a) Legatul per vindicatione

Acel legat prin care testatorul transmite in mod direct legatarului proprietatea bunului
legat utilizand formula solemna dau si leg lui Titius pe sclavul Stichus.
In acest caz, numele mostenitorului instituit nu figura in cuprinsul legatului, pt ca intre
mostenitorul instituit si legatar nu se stabileste niciun raport juridic.
In momentul in care mostenitorul instituit accepta mostenirea, legatarul devine de drept
proprietarul bunului legat, insa prin legatul ver indicatione, se putea dispune numai cu
privire la bunuri pe care testatorul le mosteneste cu titlu de proprietate quiritara.

b) Legatul per damnationem

5

Acel legat prin care testatorul il obliga pe heredele instituit sa transmita legatarului
proprietatea bunului legat= > exista un raport juridic obligational intre heredele instituit si
legatar.
Acest raport juridic se naste in momentul in care heredele instituit accepta succesiunea,
iar in continutul acestui raport juridic obligational este o obligatie pozitiva de a da= aceea
de a transmite legatarului proprietatea bunului legat. Titularul acestei obligatii este
mostenitorul instituit, in timp ce creditorul obligatiei este legatarul.
In epoca clasica, printr-un senatusconsul Neronian, s-a stabilit ca un legat per
vindicationem nul ca urmare a nerespectarii conditiilor de forma/ fond este valabil ca
legat per damnationem.
Jurisconsultii romani, plecand de la aceasta dispozitie legala, au stabilit pe cale de
interpretare, utilizand argumentul de interpretare logica a fortiori, ca un legat per
vindicationem valabil, cu atat mai mult poate fi considerat valabil ca legat per
damnationem.
Consecinta practica a acestei interpretari este ca legatarul per vindicationem avea
posibilitatea de a se socoti fie legatar per vindicationem daca dorea sa dobandeasca bunul
legat, fie legatar per damnationem, daca nu dorea bunul legat, ci contravaloarea pecuniara
a acestuia

c) Legatul per praeceptionem= prin luare mai inainte

Acel legat prin care testatorul doreste sa favorizeze pe unul dintre herezii instituiti, in
sensul ca unul dintre herezi este si legatar, utilizandu-se formula solemna Titius sa il ia
mai inainte pe sclavul Stichus, a.i. cel in cauza culege mai intai legatul si apoi vine la
mostenire alaturi de ceilalti mostenitori instituiti pentru dobandirea celorlalte bunuri
succesorale.
Observam in cazul acestei forme de legat ca testamentul a avut ca o functie originara
aceea de a incalca regula egalitatii dintre mostenitori, proprie succesiunii legale.

d)Legatul sinendi modo

Creeaza in sarcina heredelui obisnuit obligatia de a nu intra in stapanirea bunului legat,

a.i. in acest caz intre mostenitorul instituit si legatar se stabileste un raport juridic
obligational, in continutul caruia, insa, intra o obligatie negativa= obligatia
mostenitorului instituit de a nu-l impiedica pe legatar sa intra in stapanirea bunului legat.
In acest caz, se utilizeaza formula solemna Heredele meu sa fie obligat sa ii permita lui
Titius sa il ia pe sclavul Stichus.

2) Conditiile de fond ale legatului

Legatarul trebuia sa aiba testamenti factio pasiva, intrucat legatul este obligatoriu sa
figureze in cuprinsul testamentului.
In al doilea rand, legatul apasa asupra mostenitorului instituit. Prin urmare, cu exceptia
legatul per praeceptionem unde legatarul este el insusi mostenitor, in cazul celor categorii
de legate, mostenitorul pierde anumite bunuri care altminteri i-ar fi revenit in virtutea
testamentului, in favoarea legatarilor.
Potrivit Codul Decenviral, libertatea testatorului de a dispune prin legate era nelimitata,
dar acest lucru avea un efect negativ asupra mostenitorilor instituiti, mai ales in conditiile
in care testatorul dispunea in favoarea unor straini si nu in favoarea rudelor sale.
Ca atare, in contextul in care activul succesoral era epuizat prin plata legatelor,
mostenitorii instituiti nu mai aveau interesul sa accepte succesiunea, pt ca ei nu mai
culegeau bunuri, ci dobandeau obligatiile defunctului.
De aceea, s-au dat o serie de legi care au limitat capacitatea de a dispune prin legate:
o Legea Furia Testamentaria- s-a stabilit can niciun legat nu poate avea ca obiect
un bun mai valoros de 1 000 arsi.
o Legea Voconia- legatarul nu poate primi mai mlt decat heredele instituit, dar si
dispozitiile acestei legi puteau fi incalcate, prin faptul ca se faceau multiple legate
de valori mici a.i. partea ce revenea heredelui instituit sa nu fie mai mica decat
legatele constituite
o Legea Falcidia- a prevazut ca indiferent de numarul si valoarea legatelor,
heredele instituit are dreptul la cel putin din partea care i s-ar fi cuvenit ca
mostenitor legal.
Aceasta patrime se cheama sfertul falcidian = ceea ce azi numim rezerva succesorala.
Cea de-a treia conditie de fond= Regula catoniana: Un legat este valabil numai daca poate
fi executat in momentul intocmirii testamentului, altfel spus un legat nul in momentul
testamentului, ramane nul pt totdeauna.
Chiar daca in intervalul d timp cuprins intre momentul intocmirii testamentului si
moartea testatorului intervin imprejurari de natura sa duca la posibilitatea executarii
legatului, acest fapt nu acopera nulitatea initiala a sa. (numai ca aceasta regula catoniana
se aplica doar legatelor per vindicationem)

3) Sanctiunea legatului

Legatul per vindicationem este sanctionat prin actio rei iudicatio= actiunea in
revendicare, pt ca in momentul acceptarii succesiunii, legatarul per vindicationem devine
proprietarul quiritar al bunului legat.
Legatul per damnationem si legatul sinendi modo sunt sanctionate prin actio ex
testamento= o actiune care sanctioneaza obligatia heredelui instituit de a transmite bunul
legat sau, dupa caz, de a permite legatarului de a intra in stapanirea bunului legat.

Legatarul per vindicationem avea la dispozitie 2 actiuni, deoarece era valabil si ca legat
per damnationem (actiune in revendicare sau actio ex testamento).
Legatul per praeceptionem este sanctionat prin actio familiae herciscunde, pt ca legatarul
este in acelasi timp si herede testamentar si are dreptul sa ceara partajul bunurilor
succesorale.

II. FIDEICOMISUL

Fideicomisul = actul de ultima vointa prin care o persoana numita disponent (testatorul)
roaga o alta persoana, numita fiduciar, sa transmita unei alte persoane, numite fidei
comisar, un bun individual determinat sau o parte din mostenire.
Potrivit mecanismului fideicomisului, fiduciar este fie mostenitorul instituit, fie legatarul.
Aparitia fideicomisului este o reactie impotriva formalismului care a dominat in epoca
veche dreptul succesoral.
Legatul putea fi constituit numai prin testament, in timp ce fideicomisul putea fi facut si
in afara testamentului, ocolindu-se astfel conditiile de forma uneori complicate ale
testamentelor.
In al doilea rand, prin intermediul fideicomisului puteau fi gratificate si persoane care nu
aveau testamenti factio pasiva.
Prin intermediul fideicomisului, se putea dispune cu privire la o universalitate, o parte din
mostenire sau chiar cu privire la intreaga mostenire, in timp ce prin intermediul legatului
se putea dispune doar cu privire la un bun individual determinat.
Pana in vremea lui August, fideicomisul nu a fost sanctionat juridiceste, astfel incat
indeplinirea sa depindea in mod exclusiv de buna credinta a fiduciarului, insa, imparatul
August, in contextul revolutiei economice ce avusese loc la Roma si a modificarii
gandirii juridice romane, a sanctionat si fideicomisul a.i. prin utilizarea acestui nou
element juridic devenit eficient, toate conditiile de forma ale testamentului si ale legatelor
puteau fi eludate.
Exista 2 forme:
o Fideicomisul de familie
Prin intermediul lui, fideicomisul lasa un bun fiduciarului cu conditia ca
acesta sa il pastreze si sa il transmita pe mai departe mostenitorilor sai
Acest fideicomis devine o solutie juridica menita sa asigure pastrarea
bunurilor in cadrul aceleiasi familie la infinit.
Beneficiarul fideicomisului devine la randul lui fiduciar.
Plecandu-se de la aceasta institutie romana, in evul mediu a fost creata
substitutiunea fideicomisare, cunoscuta de legea tarii si care a fost
interzisa prin codul civil Al. I. Cuza si in mod surprinzator reintrodusa prin
Noul Cod Civil.
o Fideicomisul de ereditate
8

Are ca obiect o parte din mostenire sau chiar intreaga mostenire.

Creeaza o serie de complicatii datorita faptului ca, mostenitorul instituit in
sarcina caruia statea executarea fideicomisului, pe de o parte, nu dobandea
nimic in sens de activ patrimonial, iar, pe de alta parte, trebuia sa plateasca
datoriile succesiunii.
In scopul reglementarii raporturilor dintre mostenitor si fideicomisar s-au
introdus prin senatusconstele Tribelian si Pagasian unele reguli noi.