Sunteți pe pagina 1din 2

Finalul secolului al XIV-lea este caracterizat de tendintele expansioniste ale Imperiului

Otoman si lupta statelor crestine de a opri expansiunea turceasca, lupta in care Tarile Romane
joaca un rol foarte important. Asemenea tendinte au manifestat si Ungaria si Polonia, acestea
avand in plan anexarea Tarilor Romane ale caror resurse si pozitie geografica erau foarte
tentante.
Din fericire, domnitorii din perioada medievala au tinut piept cu succes acestor valuri de
expansiunie timp de mai multe secole, pastrandu-si integritatea teritoriala si cea religioasa,
castigandu-si in acelasi timp respectul pe plan international.
In acest context, printre numeroasele conflicte militare desfasurate in spatiul romanesc in
secolul al XIV-lea se numara si lupta de la Posada si cea de la Rovine. Lupta de la Posada are loc
intre Basarab I, intemeietorul Tarii Romanesti, si regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Lupta
este descrisa in "Cronica pictata de la Viena" a lui Marcus von Kolt si se desfasoara intr-o
trecatoare nelocalizata, care intra in istorie sub numele de Posada, intre 9 si 12 noiembrie 1330.
Victoria ii apartine lui Basarab I, care castiga astfel independenta Tarii Romanesti fata de
Ungaria.
Lupta de la Rovine, un alt conflict militar din secolul al XIV-lea, se desfasoara intre
Mircea cel Batran, domnitorul Tarii Romanesti, si sultanul Baiazid, care organizeaza expeditia
impotriva Tarii Romanesti cu scopul de a-l pedepsi pe domnitorul roman. Mircea i-a lasat pe
turci sa inainteze pe teritoriul romanesc, evacuand satele din zona pe unde urmau sa mearga
ostile inamice. Romanii ii hartuiau pe turci, dand atacuri prin surprindere, de obicei in timpul
noptii. Lupta decisiva s-a dat intr-un loc numit, probabil in apropiere de Curtea de Arges, capitala
Tarii Romanesti. Victoria a fost de partea romanilor, iar turcii s-au retras.
In contextual pericolului otoman imminent, urmare a victoriei lui Mircea cel Batran la
Rovine, domnitorul Tarii Romanesti se apropie de Regatul Maghiar, condus de Sigismund de
Luxemburg. Tratatul este semnat intre cei doi la 7 martie 1395, la Brasov si prevede ajutor
reciproc anti-otoman fiind primul tratat anti-otoman din sud-estul Europei.
Etapa urmatoare a rezistentei romanesti antiotomane a fost ilustrata de tefan cel Mare,
domnul Moldovei. La inceputul domniei pe primul plan al preocuparilor domnului s-au aflat
raporturile cu Ungaria si Polonia. Orientarea spre Polonia, care asigura Moldovei protectie
impotriva tendintelor de dominatie ale Regatului Ungar, a ramas directia principala a politicii
externe a tarii. In aprilie 1459 tefan a incheiat o conventie cu regele Cazimir al IV-lea al
Poloniei prin care l-a recunoscut ca suzeran unic, anuland astfel angajamentele anterioare fata de
Ungaria.
In anul 1473 tefan cel Mare a declansat lupta antiotomana. Actiunea domnului
Moldovei s-a incadrat intr-un efort mai larg de ingradire a expansiunii otomane la care mai
participau, din 1463, Venetia, hanul turkmen, Ungaria si alte puteri.
Pentru a scoate Moldova din lupta, Mahomed al Il-lea a organizat o mare expeditie la
inceputul anului 1475 sub comanda lui Soliman, beglerbegul Rumeliei. Armata otomana, mult
mai numeroasa a fost atrasa intr-o cursa pe valea Barladului, la sud de Vaslui si infranta de
moldoveni.
In vara anului 1475 turcii au cucerit cetatile genoveze de pe litoralul nordic al Marii
Negre, iar Hanatul tatar al Crimeii a devenit vasalul sultanului, Moldova fiind prinsa astfel in

clestele coalitiei turco-tatare. In aceste imprejurari grele, tefan cel Mare a incheiat o alianta cu
regele Ungariei, Matei Corvin, in iulie 1475.