TRATATUL DE LA BRUXELLES DIN 1965

A intrat in vigoare la 1 ianuarie 1967.Constituirea

celor trei comunitati cu domenii de activitate
specifice, dar cu structura institutionala identica,
desi distincta, avea in esenta acelasi obiectiv
general : constituirea unei piete comune care 535e41f avea in vedere aceleasi state
membre, cu sisteme politice, economice si juridice asemanatoare si cu culturi
apropiate.Aceste elemente reprezentau premise deosebit de importante in vederea
realizarii unei uniuni europene veritabile, care sa nu mai aiba la baza trei organizatii, ci
una singura. Intrucat acest obiectiv se dovedea a fi foarte greu de atins in acea perioada,
s-a cautat sa se aplice o politica a pasilor marunti. Astfel s-a considerat ca o prima
masura care se poate lua este unificarea institutiilor comunitare, aceasta si din
considerente de eficienta a acestora si de reducere a costurilor functionarii lor. Primele
masuri luate in acest sens au fost, asa cum am aratat, stabilirea in 1957 a Curtii de
Justitie ca institutie comuna a celor trei comunitati, precum si adoptarea in 1958 a
denumirii comune de Adunare parlamentara. La 8 aprilie 1965 a fost adoptat Tratatul
de la Bruxelles, prin care se instituia un Consiliu unic si o Comisie unica pentru cele trei
comunitati. Tratatul a intrat in vigoare la 1 iulie 1967 si este cunoscut sub denumirea de
Tratatul de fuziune a executivului comunitatilor.
Acest tratat nu a unificat competentele institutiilor comunitare, acestea ramanand
cele atribuite prin fiecare tratat in parte.Unificarea Comisiei a reprezentat o chestiune
deosebit de importanta, avand in vedere rolul acesteia in activitatile comunitatilor.
Tratatul a realizat unificarea serviciilor acesteia, a comisiilor de control, a bugetelor si
administratiilor. De asemenea, a stabilit proceduri uniforme de desemnare a comisarilor
prin acordul comun al statelor, reprezentarea fiecarui stat in Comisie si durata
mandatului. Prin Tratatul de fuziune s-a creat entitatea Comunitatile europene. Prin
acestea nu au fost absorbite cele trei comunitati initiale, pentru ca aceasta entitate nu
apare decat in cadrul si in limitele realizarii functiunilor comune. De asemenea,
functionarii nu mai sunt legati de o anumita comunitate, ci de Comunitatile europene.
Aceasta entitate permite ca atat in sistemul juridic intern al statelor cat si in ceea ce
priveste privilegiile si imunitatile diplomatice sa se incheie acte si sa antameze actiuni in
numele Comunitatilor europene, iar pe plan international, acreditarea unor reprezentanti
diplomatici sa se faca, de asemenea, in numele acestei entitati[1].Incepand din anul
1978 potrivit unei rezolutii adoptata de Parlamentul european ca denumire pentru cele
trei comunitati europene se poate folosi denumirea colectiva de Comunitatea
Europeana.Anul 1985 a adus primul si ultimul caz de pana acum cand un teritoriu
european a parasit Comunitatea, deoarece Groenlanda ca teritoriu danez care se bucura
de autonomie, pe baza referendumului din 23.02.1982 a decis iesirea din comunitati. Din
1985 are statutul teritoriilor externe neeruopene, fiindu-i aplicabile regulile dreptului
comunitar, cu exceptia celor referitoare la reglementarea cotelor de pescuit.Cele tei
comunitati CECO, CEE si EURATOM, au functionat separat din 1958 pana in 1967, cand
a intrat in vigoare Tratatul de fuziune a executivelor, semnat la 8 aprilie 1965.De la acest
moment, comunitatile, desi raman distincte din punct de vedere juridic (fiecare avand
propria personalitate juridica), vor avea ca si institutii comune Comisia
europeana (formata din fuziunea Inaltei Autoritati cu Comisia CEE), Consiliul
Comunitatilor
Europene,
Curtea
Europeana
de
Justitie
si
Adunarea
parlamentara[2].Datorita faptului ca numai sistemul institutional al celor trei comunitati a

devenit comun, fara ca acestea sa fuzioneze integral, in documentele oficiale s-a pastrat
denumirea de Comunitatile europene, insa in mod uzual pana la crearea Uniunii
Europene a fost utilizata sintagma Comunitatea Europeana, si abrevierile CEE, respectiv
CE.