Particularităţi ale noţiunilor la debili mintal

Pentru abordarea unei asemenea teme ni se pare oportun să începem prin definiţia
conceptului existentă în Dicţionarul de psihologie coordonat de U. Şchiopu şi anume: “conceptul
este o entitate esenţială şi ideală exprimată printr-o formă lingvistică sau semn, fiind totodată o
modalitate de concentrare a informaţiei şi un condensator generativ de judecăţi potenţiale”.
Observăm aici existenţa a două elemente “sine qua non” în definirea conceptului, şi anume
caracterul de esenţialitate al acestuia şi de asemenea rolul limbajului fără de care conceptul nu ar
putea fi exprimat. Conceptul constituie nu doar o entitate cognitivă ci şi o entitate semantică. De
asemenea teoriile cognitive nu fac diferenţierea între concepte şi semnificaţiile unui cuvânt. Potrivit
lor conceptele sunt semnificaţiile bine determinate şi explicite.
Şi J. Piaget a legat formarea conceptului de dezvoltarea limbajului dar şi de maturitatea
intelectuală.
Ideea esenţializării transpare şi ea şi în alte definiţii ale altor autori. Astfel pentru
Changeux conceptul este “o imagine simplificată, scheletică, redusă la trăsăturile esenţiale,
formalizate ale obiectului desemnat” iar pentru Lefton conceptele “sunt categorii mintale pe care
oamenii le utilizează pentru a clasifica evenimentele şi obiectele cu respectarea propietăţilor lor
comune”. Munn consideră că “un concept este procesul ce reprezintă asemănările unor obiecte,
situaţii, evenimente, altminteri diferite. Conceptele sunt produse ale raţionamentelor şi o dată
dezvoltate joacă un rol important în gândirea ulterioară. Conceptele sunt condensări de experienţe
trecute”. (27)
Observăm aici centrarea pe evidenţierea “proprietăţilor comune”, a “trăsăturilor esenţiale”
şi pe condensarea experienţei, deci pe notele esenţiale conţinute de concepte.
Alte definiţii însă pun accentul pe un alt element esenţial după părerea noastră în definirea
conceptului şi anume existenţa unei clase de obiecte, evenimente sau fenomene. Astfel, Osgood
consideră că “un concept este un răspuns comun la o clasă de fenomene ai cărei membrii manifestă
câteva trăsături comune”. Carrol de asemenea scria “conceptul este o abstractizare a unui lanţ de
experienţe ce la rândul lor se referă la o clasă determinată de obiecte şi evenimente”.
De asemenea tot aici în cadrul definiţiilor pe care le-am numit esenţialiste putem reda ca
nişte concluzii şi definiţiile lui Kagan şi a lui Dewey.
Astfel Kagan interpreta conceptul ca fiind un fel de “distilator” al experienţei senzoriale
sau ca o <<legătură vitală>> între input-urile externe şi comportamente. Pe de altă parte pentru
Dewey conceptul este un instrument de interpretare sau judecată, o “cheie pentru a deschide o
broască”.
Dacă până acum ne-am referit la definiţiile esenţialiste ale conceptelor aşa cum le-a
denumit Zlate, să trecem la cealaltă categorie de definiţii descrise de el şi anume definiţiile tip
caracterizare, definiţii care reuşesc să aducă o perspectivă mult mai complexă asupra conceptelor.
Una dintre ele, spune M. Zlate, este cea oferită de Vinacke. În concepţia lui cele şapte
caracteristici ale conceptului pot fi sintetizate astfel:
Conceptele nu sunt date senzoriale, ele reunesc date senzoriale independente cu ajutorul
cuvintelor sau simbolurilor în cadrul unor sisteme produse de răspunsurile noastre la diferite situaţii
trecute caracteristice, utilizarea lor neînsemnând decât aplicarea experienţei trecute la situaţia
actuală. Au două moduri de utilizare:
- utilizarea extensivă comună pentru toţi oamenii, necesară când conceptele sunt
utilizate public;
- utilizarea intenţională care variază de la un individ la altul depinzând de experienţa
lui personală.
De asemenea o altă caracteristică este că un concept nu este în mod obligatoriu “raţional”
şi poate exista fără a fi formulat într-o manieră ştiinţifică.
Observăm şi în această definiţie că accentul este pus pe condensarea experienţei trecute şi
aplicarea ei la situaţii noi dar şi apariţia unui element nou, constituit de cele două moduri de
utilizare a conceptelor.
Urmărind multitudinea definiţiilor conceptului, fiecare relevând un alt element definitoriu
al acestuia, putem reliefa complexitatea problemei abordate şi imposibilitatea de a oferi o definiţie
exhaustivă.
Psihologia este interesată de concept nu atât ca produs al gândirii ci şi expresia lui
procesuală, ca moment important al continuumului cognitiv. Conceptele sunt “sisteme de răspunsuri
învăţate care permit organizarea şi interpretarea elementelor furnizate de percepţii şi care
influenţează comportamentul, independent de orice stimulare provenind din mediu, permiţându-ne
aplicarea experienţei noastre trecute la situaţiile prezente”.