CAPITOLUL 3

PETII

Aspecte generale
Pestii ocupa aproape orice habitat acvatic. Unele specii se afla in cel mai mare lac
aflat la cea mai mare inaltime (lacul Titicaca din America de Sud 3810m deasupra
nivelului marii); alte specii au fost observate in cel mai adanc lac ( lacul Baikal 1637m
adancime) din Rusia si in adancurile abisale ale oceanelor (7000m). In izvoarele calde
din Mexic, unele specii pot indura pana la 45 C in timp ce in apele de langa Antarctica,
pestii vietuiesc la aproximativ -2 C. apa nu ingheata la aceasta temperatura din cauza
continutului bogat de sare, iar pestii nu ingheata deoarece sangele lor contine un fel de
antigel biologic. Unii pesti vietuiesc in ape dulci aproape pure, in timp ce altii din
Hispaniola tolereaza un grad de salinitate de patru ori mai mare decat cel din apa marii.
Pestii de pestera isi pot petrece toata viata in intuneric, in timp ce pestii din mlastinile
din desert suporta nivele record ale radiatiilor solare. Un grup de pesti din America de
Sud supravietuiesc anual in urma unor secari periodice prin petrecerea acestor perioade
in adevarate oua de dormit, pentru a cloci si a se dezvolta odata cu venirea urmatorului
sezon umed.
Numarul cel mai mare de specii marine se afla in apele tropicale, datorita recifilor de
corali. Cea mai mare diversitate de specii de peste de apa dulce poate fi gasita in marile
lacuri ale Africii si in izvoarele bazinelor tropicale, in special in bazinul Amazonului din
America de Sud.

Adaptarea la viata din apa: branhii, aripioare, solzi

Cel mai vechi grup de vertebrate, pestii pot fi gasiti oriunde exista apa. Trei patrimi din suprafata
Pamantului este acoperita cu apa, atat apa sarata (oceane, iazuri create de maree, recifii de corali) cat si
apa dulce (lacuri, parauri de apa de munte, rauri cu debit redus). Pestii sunt adaptati la viata din apa; ei
au branhii permanente, aripioare si solzi.
Ansamblul organelor interne reprezinta circa 50 pna la 60% din greutatea corpului la un peste de
forma clasica.

Anatomie externa
Gura
Ochi
Opercul
Solzi
Linie laterala

Inotatoare dorsala
Inotatoare
pectorale
Inotatoare pelviene
Inotatoare anala
Inotatoare codala

Simturi
Auzul
Gustul

Mirosul
Electro-receptia

Gura
Pozitia gurii unui peste poate oferi informatii legate de locul unde se hraneste acesta. Intr-un
acvariu, pestii cu gura terminala, cum ar fi pestele-secure (hatchetfish), se hranesc cu fulgi de
mancare care plutesc sau raman suspendati langa suprafata apei. Unii pesti cu gura in partea
anterioara, sub cap, cum ar fi dracul-de-mare (catfish) se hranesc pe fundul apei.
Pestii cu guri mari, pestii carnivori se hranesc cu bucati mari cum ar fi alti pesti; gura este
prevazuta cu numerosi dinti ascutiti, uneori inclinati spre interior.
Totusi, balena rechin mananca organisme foarte mici, filtrate din apa in gura sa imensa.
Pestii cu guri mici inghit elemente de hrana de mici dimensiuni: crustacee sau moluste; iar
pestii cu guri minuscule se hranesc cu zoo-planton.
Pestii erbivori si omnivori au o gura mica, cu dinti plati adaptati pentru sfaramarea hranei.
Un peste cu o gura indreptata in sus are falca de jos mai mare. Gura se deschide in sus.
Tarponul are o astfel de gura. Unii pesti tind sa se hraneasca la suprafata apei. Unii pesti au o
gura distincta. Calutul de mare are o gura minuscula la capatul botului cu forma de pai care este
folosita pentru a sorbi zoo-plantonul.
Cu ajutorul articulatiei intra-craniale si a altor muschi cranieni, unii pesti isi inghit prada dintro inghititura. Dintii acestora nu pot fi folositi pentru a apuca sau a sfasia prada ci a preveni
evadarea din gusa cascata. Sub barbie, acesti pesti au placi mari osoase.
Pestii se grupeaza in trei categorii:
pesti de suprafata - au gura in pozitie superioara pentru a prinde hrana la suprafata apei (gura
dorsala);
pesti de adancime medie - au gura la capatul botului pentru a prinde hrana in plina apa (gura
anterioara);
pesti de fund - au gura in in pozitie inferioara pentru a aduna hrana de pe pietris (gura
ventrala);
In fata gurii sunt amplasate doua sau patru nari care au un rol in perceptia si analiza
mirosurilor.

Gura dorsala
- acest tip de pesti se hranesc la suprafata apei.
Gura anterioara
- acest tip de pesti manca hrana care cade prin apa.
Gura ventrala
- acest tip de pesti se hranesc de pe fundul bazinului.
Gura mica
- acest tip de pesti se hranesc cu plane si cu animale mici.
Gura mare
- acest tip de pesti inghit pesti intregi sau bacati mari de peste.

Dintii
La unele specii, acestia sunt dispusi pe randuri. Mai multe randuri de dinti sunt inlocuite pe
parcursul vietii in spatele primului rand de dinti functionali. In medie, unii pesti, cum ar fi
rechinul, vor inlocui primul rand de dinti in circa 10-14 zile in timpul verii cand sunt activi, si
in una doua luni pe perioada iernii.
Dintii subtiri si ascutiti sunt pentru pentru apucare si tinerea prazii; dintii serati, retezati sunt
pentru sfasiat iar dintii mici sub forma de conuri sunt pentru zdrobirea carcasei racilor si a
molustelor.

Ochi
Lumea de sub apa este deseori intunecoasa sau tulbure, ceea ce limiteaza vizibilitatea la mai
putin de 30 de metri.
Majoritatea pestilor au doi ochi. Alti au patru cum ar fi pestii care scormone prin mal sau cei
care vietuiesc in ape adanci si deseori se catara pe terasamente de mal. Perechea inferioara de
ochi scaneaza imprejurimile pentru insecte de mancat.

In mod obisnuit forma ochilor

este sferica cu iris elipsoidal pentu a
putea vizualiza in planuri diferite.
Irisul nu poate fi ajustat pentru a
regulariza lumina; nu este necesar
din cauza nivelului scazut a luminii
in apa.
Unele specii au ochi mari atasati la
manunchiuri de nervi optici. Fiecare
ochi are cateva conuri, care
inregistreaza culoarea, si numeroase
vergele, care detecteaza lumina.
Astfel, acesti pesti nu pot detecta
culorile dar pot vedea foarte bine in
apele intunecoase, de la mari
adancimi.
Aceasta abilitate de a vedea in semiintuneric este marita de un strat din
spatele retinei numit
tapetum lucidum. Acesta actioneaza ca o oglinda, intensificand lumina slaba.
Ochii pestilor sunt similari celor umani, dar exista o serie de diferente majore.
In primul rand, pestii nu au pleoape. Pleoapele animalelor de pe uscat pastreaza umezeala
ochilor; ochii pestilor sunt in contact permanent cu apa, astfel incat nu au nevoie de pleoape.
Irisul uman se extinde si se contracta in functie de gradul de luminozitate din mediul in care se
afla.
La pesti, irisul nu poate fi ajustat pentru a regulariza lumina; intensitatea luminii din apa nu se
schimba atat de brusc cum se schimba deasupra apei si de aceea, pestii nu au nevoie de
adaptare la intensitatea luminii.
Cristalinul ochiului uman este turtit si isi poate schimba forma pentru a concentra detaliile.
_ Cristalinul pestilor este globular si rigid. Totusi, pestii pot
concentra detaliile unui obiect prin aducerea cristalinului mai aproape
sau mai departe de cornee, asemenea unei camere de filmat.
Cristalinul pestilor este globular si rigid. Totusi, pestii pot concentra
detaliile unui obiect prin aducerea cristalinului mai aproape sau mai
departe de cornee, asemenea unei camere de filmat.
Ochii pestilor sunt mobili, aceasta mobilitate a ochilor permite pestelui
sa acopere un camp de vedere de cca 300.
Insa, dupa o anumita distanta, perceptia vizuala al pestelui se rezuma
nu mai la forme, nu mai distinge detalii.
Pestii sunt foarte sensibili la variatiile de lumina, avand posibilitatea sa
detecteze chiar si slabe intensitati luminoase.
Pestii care vietuiesc in pesteri sau cei care traiesc pe fundul apei unde lumina este slaba sau
lipeseste, ochii sunt rudimentare sau absenti, iar simturile olfactive sunt imbunatatite cu simturi
5

tactile si senzitive cu ajutorul unor mustati din jurul gurii.

Multi pesti nocturni au ochi mari pentru ai ajuta sa gaseasca hrana noaptea

Opercul
Operculul are rol in respiratie, mai intai prin protejarea branhiilor si apoi prin marirea fluxului de apa.
Branhiile sunt membrane subtiri, ca o pana, localizate in interiorul unor deschideri din spatele capului.
Branhiile sunt echivalentul plamanilor la pesti.
Apa este aspirata prin gura si expulzata datorita miscarilor operculului.
Oxigenul este absorbit din apa prin membranele branhiilor iar in acelasi timp, dioxidul de carbon este
eliminat.
Pestii au opt branhii (cate patru de fiecare parte), fiecare fiind la randul ei formata din doua lamele.
Culoarea lor rosie se datoreaza vascularizatiei intense. Daca sunt mai inchise la culoare, atunci pestele
are probleme respiratorii.
Unele specii (Belontiide), care traiesc in ape cu oxigen rarefiat, au dezvoltat si un organ special pentru
captarea oxigenului din aer.

Solzii
Majoritatea pestilor au o armura flexibila de solzi protectori care le acopera corpul.
La unele specii acestia sunt numiti denticuli dermali. Acestia sunt de fapt niste structuri asemanatoare
unor dintisori minusculi la nivel de piele. Datorita lor, pielea rechinului pare neteda si da o senzatie
aspra la pipait.
La pestii ososi, solzii sunt alcatuiti din oase si arata asemeni sindrilelor unui acoperis.
Exista patru tipuri de solzi: placoid (asemanator dintilor), ganoid (in forma de diamant), ctenoid ( in
forma de fagure) si cicloid ( forma rotunjita). Ctenoidul si cicloidul sunt cele mai intalnite forme de
solzi.
Solzii variaza ca marime de la o specie la alta si pot fi la fel de mari ca o moneda de 5000 lei.
Pe masura ce pestele creste, nu se mareste numarul de solzi, ci dimensiunea solzilor. Solzii cresc mai
repede vara, cand hrana este abundenta.
In fiecare an, un inel anual este adaugat pe fiecare solz. Numarand inelele anuale consecutive de pe
solzi putem estima varsta aproximativa a exemplarului.

Solzii sunt acoperiti cu un strat de mucus care are proprietati antiseptice ce protejeaza pestele
impotriva bolilor si a parazitilor.

Catenoid

Cycloid

Ganoid

Placoid

Cuticula
Cuticula este un strat de mucus care contine substante de protectie inclusiv antibiotice,
lizozime (o enzima care distruge peretii celulari ai anumitor bacterii), proteina reactiva C (o
proteina care are proprietati antibacteriene). Cuticula reprezinta prima linie de aparare a pestilor
impotriva iritatiilor din apa, a parazitilor.

Pielea
Straturile de celule ale pielii se refera la epiderma, derma si hipoderma. Epiderma (stratul exterior de
celule) este foarte subtier, de obicei cuprinde 6-8 celule in latime si contine glande unicelulare care
produc mucus si care sunt conectate intr-o retea de capilarii minuscule. Derma (stratul de mijloc)
contine solzii, celulele de formare a solzilor, pigmentii, vasele de sange si nervii. Hipoderma este un
strat gras, vascularizat intre epiderma si muschi sau oase. Ea reprezinta interfata dintre piele si restul
corpului.

Linia laterala - al saselea simt

Pestii au un sistem unic de nervi senzoriali localizata in piele si denumita linia laterala, care in
majoritatea cazurilor serveste simtului de atingere.
Linia laterala se desfasoara din spatele capului pana la coada, pe fiecare parte a pestelui.
Aceasta e formata dintr-o serie de gauri. Gaurile au conexiuni neuronale care sunt sensibile la
vibratii.
Linia laterala detecteaza cea mai mica miscare a apei, ceea ce ajuta pestele sa evite obstacole,
sa detecteze prada sau pradatorii in apele intunecate sau tulburi, deplasarea in bancuri.
Linia laterala poate fi observata doar in anumite ape. Arata ca si cum pestele a fost intepat cu
un ac. Linia este format din canale care contin receptori dezvoltati la nivelul pielii. Vibratiile
din apa sunt preluate de celule si transferate la vezica de inot care actioneaza ca un organ
auditiv.
Unii oameni de stiinta cred ca pestele isi poate recunoaste semenii prin lungimea de banda
receptionata de linia laterala.

Inotatoarele
Aripioarele ajuta la inot si uneori la protectie. Unele aripioare sunt in perechi, altele sunt unice.
Aripioarele perechi sunt aripioarele pectorale si pelvice.
Aripioarele unice sunt cea dorsala, codala si anala. Modalitatile de utilizare a aripioarelor variaza in
functie de clasa de pesti.
Majoritatea pestilor isi folosesc coada pentru a se misca prin apa iar celelalte aripioare pentru a carmi.
Inotatoarele sunt subtiri si foarte vascularizate, ceea ce le face sa fie vulnerabile la vatamari. Este usor
de observat sau detectat schimbari sau vatamari ale inotatoarelor. De aceea, bolile sunt identificate mai
intai la nivelul aripioarelor, care pot fi sfasiate, indoite sau pline de sange.

Inotatoarea dorsala
Aceasta poate fi una sau mai multe. In cazul unor pesti ososi,
aripioara dorsala este folosita pentru schimbarea brusca a directiei si
actioneaza asemeni chilei unui vas.
Dorsala este mare si de obicei sta ridicata din cauza razelor osoase pe
care le contine. Aceasta aripioara poate fi ridicata sau coborata in
perioada de imperechere sau ca gest de infricosare a altor pesti.
Partea din spate a aripioarei poate fi indoita spre dreapta sau stanga,
ajutand astfel la schimbarea directiei.
Unele specii de pesti au o a doua inotatoare dorsala situata intre inotatoarea dorsala si cea codala.
Functia ei exacta nu este complet inteleasa si se crede ca ajuta la marirea gradului de eficacitate a
inotatoarei dorsale

Inotatoare pectorale
Perechea de inotatoare pectorale se gaseste pe fiecare parte in spatele branhiilor.
Acestea ajuta la scufundare, sunt responsabile pentru intoarcere in timpul deplasaii si
la mentinerea unui anumit nivel dar si pentru alte functii cum ar fi simtul atingerii,
gustului, echilibrului si totodata o sursa de energie pentru inot.

Inotatoare pelviene
Perechea de aripioare pelviene aduc un plus de stabilitate si sunt folosite pentru
reducerea vitezei, in cazul unor pesti ososi.

Inotatoarea anala
Inotatoarea anala se afla langa partea din spate a burtii si aduce un
plus de stabilitate pestelui.
La pestii vivipari, aceasta aripioara isi schimba forma la indivizii
adulti, devenind un gonopodium. Acesta ajuta la mentinerea
pestelui la un anumit nivel si il ajuta la directie.

Inotatoarea codala
La majoritatea pestilor ososi, aripioara codala (coada) este
responsabila pentru propulsie, generata de muschi printr-o
serie de miscari puternice, in valuri, de-a lungul corpului.
Pestii cu aripioare codale continue (aripioarele dorsala, codala si anala
formeaza o singura aripioara) pot inota in interiorul si in jurul unor zone
accidentate (crapaturi, crevase).

Pestii cu coada in forma semiluna tind sa fie cei mai rapizi pesti, putand
mentine o viteza ridicata pe distante mari si sunt in miscare permanenta.

Multi pesti care inoata in mod continuu au coada bifurcata. Cu cat este mai
adanca bifurcatia cozii, cu atat mai repede pot inota pestii.

Pestii cu aripioare codale retezate sunt de obicei inotatori puternici dar care
ating viteze reduse si sunt capabili de accelerari bruste pe distante mici.

Pestii cu aripioare codale rotunjite sunt de obicei inotatori puternici dar care
ating viteze reduse dar sunt capabili de accelerari bruste pe distante mici.

Simturi
Auzul
Pestii au urechi dar acestea nu au deschidere spre exterior si nu pot fi vazute. Totusi, auzul este foarte
dezvoltat. Apa transmite mult mai bine undele sonore decat aerul iar acestea sunt receptate de corpul
pestelui vezi linia laterala.
Unii pesti au deschideri asemanatoare urechilor pe fiecare parte a capului care permite un auz excelent.

10

Alti pesti, cum ar fi pestele-pisica (drac-de-mare), au apendice de forma unor mustati de pisica cu
papile gustative numite mustati care dau o capacitate senzoriala suplimentara atunci cand pestele
cauta hrana pe fundul apei.

Gustul
La pesti, gustul are un inteles mult mai restrans. Papilele gustative, care se gasesc pe diferite parti ale
corpului, sunt folosite in identificarea hranii. La unii pesti, papilele sunt localizate in interiorul si in
jurul gurii iar alteori pot fi gasiti pe piele sau chiar si aripioare. Mustatile, structuri asemanatoare unor
mustati de pisica aflate in apropierea gurii (la dracul-de-mare) sunt acoperite cu papile gustative si ajuta
la localizarea hranei.

Electro-receptia
Unii pesti ososi pot detecta campuri electrice de slaba intensitate prin cavitatile de pe cap si fata.
Aceasta abilitate este folosit pentru localizarea prazii (toate organismele vii degaja un camp electric de
slaba intensitate), evitand obstacole in apa intunecata si in timpul migrarii.

Mirosul
Desi pestii au o vedere periferica foarte buna datorita pozitiei ochilor, multi oameni de stiinta considera
ca pestii pot distinge culorile, acestia se bazeaza in principal pe miros si auz.
Pestii pot mirosi in apa cu ajutorul unor receptori din saci mati, numiti nari, care se afla pe cap. Narile
sunt similare celor umane dar pestii nu le folosesc pentru respirat. Simtul mirosului este foarte
dezvoltat si util in identificarea unor mirosuri indepartate. Narile sunt localizate proeminent pe bot.
Multi pesti sunt carnivori si se folosesc de miros pentru a-si gasi prada. Ei se hranesc cu alti pesti,
nevertebrate marine cum ar fi calmari, amfibieni, broaste si zoo-planton animale microscopice si
minuscule.
Unii pesti se folosesc de miros pentru a localiza un lacas preferat pentru depusul icrelor. Speciile
andromous (somonul) isi incep viata in apa dulce dar migreaza in ape sarate acolo unde vor vietui pana
la maturitate. Pe perioada de depunere a icrelor, ei isi folosesc simtul mirosului pentru a gasi drumul
inapoi spre paraul cu apa dulce sau spre raul nasterii lor, in unele cazuri calatorind mii de mile.
Pestii se folosesc de miros pentru a comunica, prin secretia de miresme chimice numite feromoni
care servesc ca mijloc de comunicare intre membrii aceleiasi specii. De exemplu, unele specii, cum ar
fi tonul, vietuiesc in grupuri mari protectoare denumite bancuri. Cand unul din membrii este atacat de
un pradator, el secreta un feromon care ii avertizeaza pe ceilalti de pericol.

Respiratia
Pestii, asemeni majoritatii organismelor, au nevoie de oxigen pentru a supravietui.
Oxigenul pe care il respira un peste este dizolvat in apa. Oxigenul ajunge in apa prin procesul de
difuzie sau ca produs secundar al fotosintezei plantelor din apa. Apa intra in gura pestilor, trece printer
branhii si iese prin operculum.
Branhiile sunt foramte din arce osoase sau cartilaginoase cu un numar par de filamente. Numeroasele
extensii minuscule cu membrane subtiri de pe fiecare filament reprezinta locul unde are loc schimbul
de gaze (oxigen in schimbul dioxidului de carbon). Sub membranele subtiri se afla o retea de vase de
11

sange.
Oxigenul este absorbit din apa prin membrane in vasul de sange iar dioxidul de carbon este eliminat.
Temperaturile si gradul de salinitate sunt si ele foarte importante in procesul de respiratie. Multi pesti
sunt adapatati la un interval de temperatura mai ingust. Schimbarile bruste de temperatura pot cauza
moartea pestelui. Multi pesti suporta o variatie redusa a gradului de salinitate. Pestii de apa dulce care
sunt introdusi intr-o apa sarata, sau invers, intampina dificultati in respiratie si mor.
Unii pesti sunt adaptati la viata din estuare unde salinitatea variaza iar altii , cum ar fi somonul sau
bibanul, sunt capabili sa migreze din ape sarate in ape dulci si invers.

SPECII
Exista peste 25.000 de specii diferite de pesti in lume si aproximativ 2000 in America de Nord.
De fapt, pestele reprezinta mai mult decat jumatate din totalitatea animalelor vertebrate.
Exista pesti plati, pesti slabi (numai piele si os), pesti care se tarasc pe pamant, pesti care zboara, pesti
electrici, pesti care vietuiesc in bancuri.
Pestii variaza ca marime si colorit. Unii sunt minusculi, masurand doar 2 inci in lungime (Naked Gobi).
Altii sunt uriasi. Rechinul balena (whale shark) masoara aproape 15 metrii (mai lung decat un
autobuz!!!!). Unii sunt lipsiti de colorit si pestriti. Altii au dungi oblice, verticale sau pete. In timp ce
altii sunt plini de culori aprinse: rosu, galben, portocaliu, verde, roz, argintiu si albastru. Diversitatea
imensa din lumea pestilor este rezultatul a 400 de milioane de ani de evolutie si conditii de mediu unice
asociate cu viata de sub apa.
Pestii din familia Acipenseridae sunt pesti marini de apa dulce, prezenti in Marea Azvon, Caspica,
Neagra si ape ce se varsa in ele. Urca in fluvii primavara pentru reproducere.
Corpul prezinta 5 randuri longitudinale de placi osoase, in sectiune, cu aspect pentagonal; lobul
superior al cozii este acoperit cu solzi rombici. Botul poate fi alungit, conic sau turtit, intotdeauna
terminat ntr-un rostru; gura ventrala cu 4 mustati intr-un rand transversal. Branhiile cu cate un opercul.
In apele romanesti exista 6 specii: Acipenser nudiventris (viza), Acipenser ruthenus (cega), Acipenser
guldenstaedtii (nisetru), Acipenser sturio (sip), Acipenser stellatus (pastruga), Huso huso (morun).
Criteriile care stau la baza clasificarii speciilor sunt: colorit viu si forme anatomice cat mai aparte,
conditii speciale legate de biotopul natural.

SPECIE: Acipenser Huso huso - morun

12

Famile: Acipenseridae
Tip bazin: Pasnic
Origine: Marea
Tmp: 10C-18C
Neagra, Asia
Dim. mascul: 170 Tmp reproducere:
200 cm
20C-24C
Dim femela:
pH: 7.5
Hrana:
dH: 10-20
Reproducere:
Volum apa:
Observatii: Apa de mare, comportament anadrom
La exemplarele tinere, botul este triunghiular si ascutit la varf, iar la cele batrane devine din
ce in ce mai scurt si mai moale. Gura semilunara, mare, iar buza inferioara, continua. Cu 41-52
scuturi laterale si 9-11 ventrale. Dorsal cenusiu pana la negru, ventral alb. Culoarea variaza dupa
mediu: cei din Dunare cenusii mai deschis, cei din mare mai inchisi.
Specie solitara, traind pe fund mitiloid si fascolinoid, la adancime de de 50-70 m. Se hraneste cu
crustacei, moluste, creveti, crabi si cu mari cantitati de pesti (crap, avat, babusca, platica, guvizi,
hamsii),poate ajunge la 4-5 m (500-1200 kg, rar 2000 kg). In aprilie-mai migreaza in Dunare, unde
femela depune, pefundul pietros si nisipos, intre 500.000 si 5.000.000 de icre. Ierneaza in grupuri.
Traieste in mod obisnuit 30-60 de ani, insa poate trece si peste 100 de ani. Pot exista hibrizi cu
nisetrul, pastruga si viza.

REPRODUCERE
La multe specii de pesti ososi, sperma si ovulele se dezvolta in indivizi separati masculi si
femele. Fertilizarea este de obicei externa iar in unele cazuri interna. Masculii si femele pot arata diferit
sau nu se pot distinge in ceea ce priveste dimensiunea, coloritul, organele de reproducere externe,
caracteristicile capului sau forma corpului. La pestii ososi, reproducerea este in general ciclica, dar
poate fi influentata de anumiti factori cum ar fi modificari ale numarului de ore in care bate soarele,
temperatura, fazele lunii si locatia zonelor de depunere a icrelor.
Pestii ososi au cel putin trei tipuri de dezvoltare a embrionului: depunerea icrelor (pesti ovipari),
retinerea icrelor (ovovivipari) si nasterea de pui vii (vivipari). In functie de specie, pestii parinti
(masculul si/sau femela) pot imprastia, ascunde, pazi sau cloci oualele. Exista o mare varietate in ceea
ce priveste etapele de dezvoltare la care puii se despart de parinti. Numarul urmasilor este invers
proportional cu probabilitatea ca un singur ou sa ajunga la maturitate si sa se reproduca; in general,
speciile ale caror oua au o sansa mica de a ajunge la maturitate vor depune un numar mare de oua. In
general, majoritatea speciilor nu dau atentie oualelor sau puilor mici.
Desi se folosesc de metode de reproducere heterosexuala, unele speciide pesti sunt hermafroditi
indivizii dezvolta atat ovare cat si testicule, fie in perioade de viata diferite, fie in acelasi timp.
Parazitismul sexual poate fi observat la o serie de specii de pesti masculul se ataseaza in permanenta
de corpul femelei, obtinand sustante nutritive din sistemul circulator al femelei.
La unele specii de ovovivipari, puii se dezvolta din oua enorme care si se hranesc cu galbenusul din
13

oua pana la nastere. In momentul nasterii, deja au 30 de cm si sunt copii fidele, in miniatura, ale
parintilor.
Pestii ovipari sunt acei pesti care depun oua ce vor fi fertilizate in afara corpului femelei. Femela
isi depune oualele in apa iar apoi masculul le acopera cu sperma. La aceste specii, dezvoltarea puilor se
face in apa. Speciile care depun oua in apa sunt nevoite sa produca un numar imens de oua. Un singur
cod poate produce pana la sapte milioane de oua. Alti pesti, cum ar fi somonul din Pacific, migreaza pe
distante remarcabile pentru a-si depune icrele. Perioada de grija parentala dupa clocire poate lipsi sau
poate fi de lunga durata, de cele mai multe ori asociata cu apararea cuibului sau a teritoriului. La unele
specii de pesti, pui intra in gura mamei pentru a se proteja atunci cand pradatorii ataca.
Pestii vivipari au o fertilizare interna si dau nastere la pui vii. Acesti pesti se cupleaza si se
imperecheaza, fertilizarea oualelor avand loc in interiorul corpului femelei. Exista diverse mecanisme
de hranire a embrionilor care se vor mari de o mie de ori inainte de a se naste.

14