Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iai

Facultatea de Fizic

Testarea pragului de sensibilitate la tineri i

vrstnici

Profesor:
Studeni: Dmoc Petru
Gucianu Flavius
Lungu Ionel

Testarea pragului de sensibilitate

la tineri i vrstnici

Sensibilitatea somatica fiziologica este un proces continuu care implica o activitate

considerabila si continua a sistemului nervos central. Numai o fractiune a acestei activitati
este constienta si face obiectul unei cunoasteri precise. In contrast, tulburarile de sensibilitate,
in special cele dureroase si paresteziile (senzatie de amortire anormala care apare spontan,
descrisa ca o intepatura de ace) pot fi extrem de jenante, tenace, atragand atentia. In
momentul instalarii acestor tulburari de sensibilitate, pacientii au tendinta sa solicite rapid
medicul. In cazul in care anomaliile senzitive sunt percepute ca dureri, consultul medical se
realizeaza mult mai precoce.
Medicul clinician trebuie sa aiba un set de cunostinte care sa-i permita sa aprecieze
senzatiile anormale, sa estimeze originea lor cea mai probabila si sa identifice consecintele
acestora.
Este necesara clasificarea fenomenelor senzitive in doua mari categorii, pozitive si
negative.
Fenomenele pozitive includ urmatoarele:

intepaturile

furnicaturile

amortelile

senzatia de constrictie

durerile si senzatiile variate comparate cu loviturile de cutit, torsiunea,

intinderea, strangerea

senzatie de arsura, electrocutare, descarcare electrica.

Aceste senzatii sunt permanent descrise de catre pacienti. Acestea pot fi resimtite sau
nu drept senzatii dureroase. Se considera ca baza fiziopatologica a manifestarilor pozitive
consta in generarea ectopica a unor episoade de impulsuri electrice la nivelul unor zone
corticale cu prag neural scazut de-a lungul cailor senzitive atat in fibrele senzitive periferice
cat si centrale. Aceste influxuri nervoase aferente care nu provin de la nivelul receptorilor

nervosi periferici normali determina calitatea senzatiilor anormal percepute de catre pacient in
functie de numarul, frecventa si distributia impulsurilor precum si de tipul si functia fibrelor
nervoase de origine.
Manifestarile pozitive reprezinta o activitate intensa a fibrelor senzitive, astfel ca nu
este necesar ca acestea sa fie asociate cu deficite senzitive obiective la examenul clinic.
Fenomenele negative apar prin pierderea functiei senzitive si se caracterizeaza prin:

amorteli intr-un teritoriu particular

diminuarea sau absenta tuturor senzatiilor intr-un anumit loc particular.

Spre deosebire de fenomenele pozitive, cele negative sunt insotite de anomalii ale
sensibilitatii senzitive la examinarea clinica. In cadrul afectiunilor senzitive periferice,
aproximativ jumatate din fibrele aferente ce inerveaza o anumita zona trebuie distruse pentru
ca deficitul senzitiv sa apara. Aceasta estimare variaza in functie de rapiditatea cu care fibrele
senzitive se degradeaza. Daca distrugerea are loc lent si cronic, pierderea sensibilitatii
cutanate poate sa treaca neobservata de pacient si poate fi pusa in evidenta cu dificultate la
examinarea clinica. In cazul distrugerii rapide a fibrelor nervoase, anomalia senzitiva se
manifesta pozitiv si este mai usor de recunoscut de pacient decat distrugerea lenta.
Tulburarile senzitive subclinice nu pot fi evidentiate prin examen obiectiv, insa pot fi
demonstrate prin studii de conducere la nivelul nervilor senzitivi sau prin potentialele
evocate somatice si senzitive cerebrale.

Sensibilitatea normala
Inervatia cutanata aferenta este deservita de o mare varietate de receptori
cuprinzand terminatii libere reprezentate de nociceptori si termoceptori alaturi de terminatii
incapsulate reprezentate de mecanoreceptori.Fiecare dintre acesti receptori au un spectru
propriu de sensibilitate la un stimul specific in asa fel incat dimensiunea sa, campurile
receptoare distincte si calitatile sale de adaptare sunt proprii. Majoritatea cunostiintelor
privind acesti receptori s-au acumulat prin dezvolatrea tehnicilor de studiu al fibrelor nervoase
intacte intraneurale distincte la persoane aflate in stare de veghe si neanesteziate. Este posibila
nu doar efectuarea unor inregistrari la nivelul fibrei nervoase unice ci si stimularea izolata a
acesteia. Un impuls unic produs fie de stimul natural fie prin microstimularea electrica la
nivelul unei fibre groase aferente mielinizate poate fi perceput si localizat.

Examinarea sensibilitatii
Prima etapa in examinarea sistemului somatosenzitiv consta in explorarea sensibilitatii
primare care include:

sensibilitatea dureroasa

sensibilitatea tactila

sensibilitatea vibratorie

sensibilitatea termica

sensibilitatea profunda( a pozitiei articulare).

Cateva principii generale trebuie luate in considerare. In primul rand, examinatorul nu

trebuie sa uite ca depinde de subiectivitatea pacientului care la randul sau depinde de starea de
veghe. De asemenea examinatorul trebuie sa se bazeze in interpretarea datelor pe participarea
bolnavului care depinde de vigilitate, motivatie si inteligenta; de asemenea examinarea este
conditionata de modul in care examinatorul explica si executa testele. In cazul unui pacient
confuz sau obnubilat, examinatorul se rezuma la observarea retragerii bruste si a complexitatii
miscarilor de aparare pe care pacientul le efectueaza ca raspuns la ciupituri sau alt stimuli
nociceptivi. Daca pacientul este constient dar necooperant functia proprioceptiva se poate
aprecia prin evaluarea miscarilor care necesita echilibru si precizie dar este imposibil de
examinat sensibilitatea cutanata. Examenul sensibilitatii nu trebuie sa fie efectuat unui pacient
obosit. O evaluare succinta este suficienta pana la efectuarea examinarii amanuntite, dupa ce
pacientul s-a odihnit. In absenta unei suferinte reclamate de pacient, examenul sensibilitatii
trebuie sa se limiteze la explorarea intepaturii-atingerii si la studiul vibratiei la nivelul
mainilor si picioarelor dar si al ortostatismului si mersului inclusiv prin efectuarea probei
Romberg care exploreaza integritatea sistemului motor si cerebelos cat si integritatea
sensibilitatiiprofunde.
In timpul examinarii sensibilitatii primare si corticale subiectii trebuie sa aiba ochii inchisi sau
mascati.
Sensibilitatea primara
Simtul dureros se testeaza de obicei cu un varf ascutit, cerand pacientului sa se
concentreze asupra intepaturii sau calitatii neplacute a stimulului si nu doar asupra senzatiilor

de presiune sau tactile resimtite. Ariile de hipoalgezie trebuie marcate incepand cu zonele cele
mai putin sensibile la durere, pana la cele care percep durerea aproape normal.
Sensibilitatea termica, atat la rece cat si la cald este probabil cel mai bine apreciata
prin atingerea pielii timp de cateva secunde cu un recipient plin cu apa la temperatura dorita
(verificata termometric). Este multumitor daca pacientul percepe drept cald recipientul aflat la
temperatura de 35-36 grade celsius si drept rece pe cel la 28-32 grade celsius. Intre 28-32 de
grade celsius majoritatea persoanelor pot distinge diferente termice de 1 grad celsius
progresiv. Deoarece sensibilitatea la cald si la rece este deservita de receptori diferiti, ambele
tipuri de sensibilitate trebuie testate.
Sensibiltatea tactila se testeaza folosind o bucatica de vata. In general este bine sa se
evite testarea sensibilitatii tactile la nivelul tegumentului paros, datorita faptului ca
terminatiile nervoase senzitive sunt situate in profunzime la acest nivel. Pacientul va sta cu
ochii inchisi si va trebui sa spuna DA ori de cate ori simte stimulul tactil. El poate, de
asemenea, sa desemneze locul unde a simtit stimulul, astfel examinandu-se nu numai
sensibilitatea tactila dar si localizarea tactila.
Sensibilitatea proprioceptiva se investigheaza prin testarea perceptiei pozitiei
articulatiilor. De obicei se efectueaza la nivelul halucelui si apoi la nivelul degetelor. Pacientul
va inchide ochii si va relaxa complet regiunea examinata. In cazul halucelui, unii incep cu
pozitia neutra a acestuia si prind usor halucele pacientului intre police si aratator de o parte si
de alta a halucelui (nu deasupra si dedesubt). Examinatorul deplaseaza apoi cu cateva grade in
sus sau in jos halucele, iar pacientul trebuie sa indice sensul miscarii. Inainte de a efectua
aceasta manevra trebuie sa ne asiguram ca pacientul intelege faptul ca se testeaza directia
miscarii

si

nu

directia

pe

care

indica

halucele

in

momentul

opririi.

In mod similar se poate testa sensibilitatea proprioceptiva la nivelul articulatiilor

interfalangiene proximale, a indexului si in cazul prezentei unor anomalii se va testa si la
nivelul celorlalte articulatii falangiene, articulatiei pumnului si cotului.
Sensibilitatea vibratorie este explorata cu ajutorul diapazonului, de regula unul mare
cu 128Hz. Sensibilitatea vibratorie este testata la nivelul reliefurilor osoase in special la
nivelul maleolelor, rotulei, spinei iliace anterioare, apofizelor spinoase, etc. Locul de testare a
sensibilitatii vibratorii poate fi reprezentat si de stern si frunte. Examinatorul poate sa

compare pragul unui punct dat in mod succesiv asupra lui insusi si apoi asupra pacientului. O
aproximare a pierderii sensibilitatii vibratorii poate fi facuta masurand durata pe parcursul
careia examinatorul percepe inca vibratiile in timp ce pacientul nu le mai percepe. Atentia
pacientului trebuie sa fie concentrata asupra vibratiilor si nu asupra presiunii cutanate a
diapazonului.
Sensibiliatea corticala
Studiul sensibilitatii corticale cuprinde:

discriminarea intre doua puncte

localizarea atingerii

stereognozia

grafestezia

stimularea simultana bilaterala.

Anomaliile acestor teste senzitive la un pacient constient, cooperant si care are o sensibilitate
primara normala demonstreaza o leziune a cortexului parietal sau a proiectiilor
talamocorticale. Atunci cand sensibilitatea primara este alterata, este imposibila explorarea
acestor functii corticale discriminante.
Discriminarea intre doua puncte se testeaza cu ajutorul unui compas ale carui
varfuri pot fi pozitionate de la 2 mm pana la cativa centimetri departare, aplicandu-se simultan
intre doua puncte diferite. Pulpa degetelor este locul cel mai frecvent folosit, la acest nivel o
persoana normala poate deosebi doua puncte distantate de 3 mm. Limba si buzele permit
diferentierea unor puncte mai putin indepartate in timp ce pe alte regiuni cutanate pragul de
discriminare poate fi de mai multi centimetri. Leziunea parietala este de obicei unilaterala,
astfel incat examenul trebuie efectuat comparativ si bilateral.
Localizarea atingerii este de obicei efectuata de catre examinator printr-o usoara
presiune a vrafului degetului cerand pacientului sa identifice locul de stimulare cu ochii
inchisi. Stimularea simultana si bilaterala a zonelor analoage (cum ar fi dosul mainilor) poate
fi practicata pentru a determina abolirea definitiva a sensibilitatii tactile la nivelul unui
hemicorp. Acest fenomen se numeste extinctie senzitiva cu ocazia stimularii bilaterale
simultane.

Stereognozia reprezinta capacitatea de identifica obiectele uzuale prin palpare si de a

recunoaste forma, textura si dimensiunea. Pentru acest test se utilizeaza obiecte uzuale cum
sunt bilele, monedele sau alte obiecte. Persoanele normale sunt capabile sa deosebeasca
monedele de valoare diferita. Pacientul trebuie sa atinga obiectul cu o singura mana si apoi cu
cealalta mana. Daca nu sunt capabili sa identifice obiectul cu o mana atunci acesta va fi
examinat cu cealalta mana. Pacientii incapabili sa recunoasca obiectele uzuale cu o mana dar
care le pot identifica cu cealalta mana prezinta astereognozie a mainii afectate.
Grafestezia este capacitatea de a recunoaste cu ochii inchisi literele si ciferele pe care
examinatorul le traseaza cu varful degetelor pe diferite parti ale corpului. In general
comparatia se realizeaza al nivelul palmei celor doua maini, cifrele trebuie desenate suficient
de mari pentru a ocupa cea mai mare parte a palmei. Compararea intre cele doua maini este
foarte importanta. Incapacitatea de a recunoaste cifrele si literele desenate se
numeste agrafestezie.
Imbatranirea umana, consta in aparitia unor transformari fizico-biologice, pshihologice si
sociale, care pot avea efecte pozitive, negative ori neutre. Pe parcursul imbatranirii, celulele
nervoase mor; reducerea progresiva a numarului de neuroni determina la randul sau o
diminuare a secretiei de neurotransmitatori. In acelasi timp, apar o serie de modificari ale
diverselor tipuri de sensibilitate:

apare degenerarea fibrelor nervoase care conduc la sensibilitatea pentru

cald si rece,

scade numarul receptorilor tactili,

depresia, scaderea tonusului muscular si aparitia tulburarilor,

scaderea nivelului de activitate fizica,

scaderea memoriei,

motricitatea este incetinita; varstnicii stau in ortostatism cu baza de sprijin

largita

efectele exercitiului fizic:

modifica secretia unor substante chimice importante pentru transmiterea

nervoasa,

amelioreaza tonusul si dispozitia,

imbunatateste imaginea de sine si autostima,

optimizeaza si concentreaza atentia, crescand interesul individului pentru

viata cotidiana,

cresterea tonusului venos periferic, reducand posibilitatea producerii

hipotensiunii ortostatice,

cresterea rapiditatii cu care se executa miscarile de redresare si corectare,

cresterea rezistentei scheletelui si a masei de tesut muscular, impotriva

fortelor externe, in special in cazul caderilor.