MARIUS NICA, Orasul crailor de Curtea-Veche

ORASUL CRAILOR DE CURTEA-VECHE

Prep. univ. MARIUS NICA
Universitatea Petrol-Gaze, Ploiesti
Bucharest has been a well known literary image for more than two centuries. Thus, it provides
a rich symbolism to almost any kind of writing. I stopped to what I think to be one of the greatest
imagery literary proposal: Mateiu Caragiales The Libertines (Craii de Curtea-Veche).The novel offers
a Balcanic urbanism in what it has the best: colours, people and gestures. They bring about a world of
Mediterranean widening in which sin praised as virtue and values are sinful. The characters identify
themselves to this spiritual area and eventually become their symbols.
The paper deals with the very symbols of the Mateiu Caragiales text and tries to enlighten its
powerful imagery and present a discourse of maximum depth.
n romanul lui Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche, cu greu poate fi descifrat ntmplarea,
evenimentul sau subiectul epic. ntelesul se afl dincolo de prima lectur, n profunzimea imagistic
provocat de ntlnirile personajelor si n logica ntreptrunderii simbolurilor. Textul nu se destinuie
asa cum ar face o scriere cuminte de tip traditionalist , ci ofer sugestiile unei lumi, coordonatele
minime de ,,supravietuire n fictionalitatea epic ale unui spatiu ce se dezvluie cititorului din cu totul
altceva dect tablourile si descrierile propriu-zise. Si tocmai acest altceva vom ncerca s gsim si,
totodat, s explicm acel topos n care vietuiesc personajele mateine, mult prea-putin discutatul
Bucuresti al crailor de Curtea-Veche.
Citadinismul literaturii romne a gsit, nu o dat, n orasul lui Bucur, imaginea emblematic
pentru ,,marele oras ca topografie n care formele imaginarului s-a contopit cu strategiile literare ale
simbolului. Bucurestiul a oferit astfel pretextul si, n acelasi timp, motivatia pentru crearea unei scene,
a unui fundal ce deseori scap din simpla expunere etnografic n diverse ,,roluri, oferind noi
interpretri textului. De la Dimitrie Bolintineanu si Nicolae Filimon, literatura romn a cunoscut
Bucurestiul ca oras privilegiat n scrierile mai mult sau mai putin ncrcate de intentionalitate moral.
El devine scena ,,comediei umane n care se desvrsesc caractere si tipologii. Astfel, personajele lui
Filimon vor putea fi recunoscute ulterior n generatia lui Iancu Urmatecu al lui Ion Marin Sadoveanu si
chiar n pleiada crailor mateini. Iar spatiul perindrilor va rmne fundamental acelasi Bucuresti
balcanic, cu izul su usor medieval, cu aceleasi obiceiuri si, n acelasi timp, permisiv noului. Literatura
romn citadin a avut de la nceputuri simtul metropolei, dar aceasta nu nseamn c si-a gsit
ntotdeauna fondul pe care s-si consolideze formele. Exist n textele de sfrsit de secol XIX nceput
de secol XX un ritm specific marilor orase, dublat de un joc al strlucirii si degradrii, aceasta n
msura n care Bucurestiul devenise un centru imagistic pentru scriitorii perioadei.
Primul care observ schimbarea acestui spatiu si caracterul lui cosmopolit este I. L. Caragiale,
scriitor urban prin excelent, implantat n spiritualitatea revigorant a capitalei sau provinciei. El
apartine prin nssi structura sa acelei societti de tip balcanic care si caut apartenenta la Europa
43

MARIUS NICA, Orasul crailor de Curtea-Veche

modern. Mitic, ,,bucuresteanul par excelance, apare n toate ipostazele citadinului, al micului
parizian: ,,n prvlii, pe strad, pe jos, n tramvai, n tramcar, pe biciclet, n vagon, n restaurant, la
Gambrinus, n fine, pretutindeni. Lumea bucurestean este, de asemenea, dinamic, n miscare,
dornic de distractii, de plimbri si etalare social; este o lume burghez cu o imens poft de viat, cu
privirea mereu ndreptat spre mondenitate. Chiar si mahalaua este foarte sensibil la ceea ce nseamn
nou si schimbare. Prin atitudine, Caragiale-tatl pregteste citadinismul psihologic de tip Hortensia
Papadat-Bengescu, Camil Petrescu sau Cezar Petrescu. Cea dinti iubeste orasul, dar atitudinea ei este
mult mai rezervat observatia freamtului cettii si a aglomeratiei urbane este obiectiv. Personajele
nasc din si se pierd n multime. O societate atins de snobism, lumea care trieste n romanele
Hortensiei Papadat-Bengescu este o lume a frumusetii de suprafat att la nivelul individului ct si la
cel al macrostructurilor, al arhitecturii orasului. n aceasta, eclectismul descoper degenerarea
orgolioas si nemultumit, fr valori morale, a cettii aflate la apogeul su. Dar poate c nici unul
dintre scriitorii interbelici nu prezint o perspectiv citadin precum o face Cezar Petrescu. Acesta nu
se las ispitit de prospectarea n adncime a fenomenelor si plaseaz realitatea romneasc ,,n ritmurile
concertate ale lumii ntregi. Poate nicieri n alte crti ale epocii, iluziile, cutrile si deziluziile ntregii
generatii nu sunt formulate ntr-o att de ampl perspectiv social. Ceea ce se pierde n profunzime,
creatia sa cstig n deschidere la suprafat1. Cezar Petrescu priveste global sentimentul istoriei si al
transformrilor; mptimit citadin, autorul Cii Victoriei judec vrstele orasului aducnd ntr-o aceeasi
imagine dou momente: atunci si acum.
Aprut n aceeasi perioad cu romanele lui Cezar Petrescu, Craii de Curtea-Veche a fost definit
ca un text ce prezint spatiul moravurilor, depravrilor si mizeriei Bucurestiului din primele decenii ale
secolului XX. Credem ns c este mai mult de att. Si aceasta, deoarece, dac Mateiu Caragiale ar fi
fost interesat s prezinte Bucurestiul contemporan, cititorul ar fi ntmpinat n final un text asemntor
celor ale lui Cezar Petrescu n care, potentat de ,,sentimentul istoric al schimbrilor transpare o
civilizatie cosmopolit, avid de senzatiile si plcerile urbei. Romanul lui Mateiu Caragiale ar fi
devenit atunci o ncordare descriptiv, o lupt pentru aderenta chiar a autorului la universul citadin
actual lui, iar imaginatia creatoare ar fi cedat n favoarea documentului. Scriitura se naste ns din acel
fantastic romantic, rupnd fragmente de identitate din lumile fictionale ale lui Eminescu si Macedonski,
n care mstile orasului provocau un joc al grotescului si imoralittii: ,,Bucurestii rmsese credincios
vechei sale datini de stricciune; la fiece pas ne aminteam c suntem la portile Rsritului.
Craii de Curtea-Veche relev o dubl atitudine a scriitorului. Pe de o parte se afl cea estetic
care, prin fabulatia ce pare a cobor din 1001 de nopti, contrazice urbanismul invocat de Eugen
Lovinescu. Aceasta este secondat de o atitudine existentialist ce propune orasul ca vis; este o relatie
de puternic imaginatie, la fel cu cea pe care scriitorul a ncercat-o n viata real n raport cu sine
nsusi. Personaj cel putin ciudat n viata cultural si social a nceputului de secol XX, Mateiu
Caragiale si construieste o identitate, amgind parc realitatea (profitabil sau nu dilema rmne
deschis), ntr-un demers ce iese din limitele oricrei obiectivri. Creatorul crailor si asigur
transcenderea de la statutul comun al burghezului la cel nalt privilegiat al aristocratului prin
intermediul descendentei si al destinului. Un individ ce fabuleaz pe trmul realittii este cu att mai
mult asteptat s imagineze profund n universul fictional al operei literar. Ar fi gresit, deci, s ncercm
o simpl surprindere a Bucurestiului matein n coordonatele etnografiei, s ne extaziem la momentul
ntlnirii n textul Crailor a unor toponime ce par a-si avea originea n realitatea prozaic a capitalei.
Singurul demers profitabil ar fi intrarea n povestire odat cu Povestitorul, trezirea odat cu primele
pagini ale romanului din somnul realittii n labirintica lume a imaginarului matein.

44

MARIUS NICA, Orasul crailor de Curtea-Veche

Dac dandysmul este, asa cum afirma Marian Papahagi, o ,,art a imposturii asumate, atunci
devine aproape necesar s ne raportm la scrierea lui Mateiu Caragiale ca la o ,,impostur, n sensul de
nlocuire voit nseltoare. Deoarece, n romanul Craii de Curtea-Veche, spatiul citadin nu este
reprezentat precum o fac ceilalti romancieri ai epocii , ci este refcut sau, mai corect spus,
imaginat. Bucurestiul crailor apare ca o alternativ la orasul nceputului de secol XX, n msura n care
si omul Mateiu Caragiale si-a cutat si construit o identitate ce o depsea pe cea real. Tudor Arghezi,
ntr-unul dintre numerele Vietii romnesti, este de prere c ,,domnul Caragiale [Mateiu], ca s poat
scrie as cum doreste, ar avea nevoie, credem, de o schivnicie ntr-o tar ndeprtat si de cincizeci de
mii de lei venit. Bucurestiul i nmoaie accentele lirei 2. Cu sigurant Arghezi intentiona altceva dect
studiul de fat, dar rmne, totusi, interesant intuitia neaderentei autorului Pajerelor la spatiul
capitalei. Cu afisarea superioar a personalittii sale, Mateiu Caragiale caut desprinderea de
contemporanii si nu att pe coordonatele spatialittii, ct, mai ales, pe cele ale temporalittii. Perioada
berlinez s-a dovedit benefic n ceea ce priveste creatia matein, dar, la fel ca n mahalalele
bucurestene (n sensul originar de cartier, zon), scriitorul a cutat nu un alt spatiu, ci un alt timp
demult apus. Iar acest fapt se reflect pe deplin si n fictionalitatea creatiei literare: ,,n vreme ce
Caragiale-tatl este un spirit modern, care se simte excelent n lumea citadin, Caragiale-fiul caut
refugiu n imaginar, n vremi trecute si n alte spatii si cultiv miragii alimentate de fantazia altui
veac3.
La o lectur atent, se poate observa c descrierile (putine si lapidare cte sunt) si au ca obiect
Bucurestiul vechi, de dinainte de existenta crailor. Referirile la orasul actual povestirii sunt rapide si, de
cele mai multe ori, reduse la toponime, fr a continua n descriere. Cititorul nu afl nimic despre
arhitectura cldirilor de pe Covaci (unde se afl crciuma primei si ultimei ntlniri), Cismigiul nu se
individualizeaz spatial dect prin ,,podul cel mare, iar podul Mogosoaiei nu este dect locul
desprtirii de Pirgu. Forta imagistic a scriitorului devine cu totul alta cnd n discutie este adus
vechea Curte Domneasc: ,,Ca ntreg trgul, Curtea fusese ars si rezidit de numeroase ori si trebuie s
fi acoperit o arie ntins, rmsite de temelii boltite gsindu-se n ntreag mahalaua, de pild sub birtul
unde ne aflam. Cum fusese Curtea era lesne de nchipuit, semnnd n mare cu mnstirile, cu trupuri
de cldiri multe pentru a putea slslui toat liota si tignia, fr ntocmire, fr stil, cu nade, umpluturi
si crpeli, vrednic s slujeasc, n urtenia ei, de decor ticlosiei unei tagme stpnitoare plmdit din
toate lepdturile venetice si din belsug altoit cu snge tignesc. Sau, cnd Pantazi, acel ,,prieten de
cnd lumea, si aduce aminte de spatiul copilriei: ,,ntre Sfntul Constantin si Sfntul Elefterie, de la
Giafer la Pricopoaia, acolo unde azi stpneste paragina, se tinea grdin de grdin, numai pomi
roditori, liliac, bolte de vit Astfel, Bucurestiul are important doar dac se identific cu timpul
revolut al binelui si bunttii. De remarcat chiar frecventa acestei sintagme n romanul lui Mateiu
Caragiale: ,,lumea de odinioar [], ,,vremurile bune. Identificndu-se afectiv cu acestea, cei trei
crai (excluznd aici pe Pirgu) si explic astfel plcerea hagialcului, a cltoriei n istoria cea prea
binefctoare a ascendentei lor. Si nu doar spatiul este cel readus din mrejele Trecutului odat cu el, o
lume ntreag cu imaginile ei, cu zgomotele si culorile caracteristice. Nimic nu a czut n uitare, iar
prospetimea aducerilor aminte uimeste prin bogtia detaliului: ,, ntr-un salon viu luminat, cocoane
n malacov ncrcate de scule, boieri cu favoriti sau cu imperiale, la grumazul crora scnteie
briliantele Nisanului, se apleac adnc ca s srute mna unei btrne mbrcat n verde, o btrn
putintic la trup si usctiv, cu pr morcoviu, cu ochi splciti albastri.
Povestitorul pare s fie atent doar la aceste detalii ale Trecutului care l mpresoar si n care se
regseste. El nu observ crciumile sau strzile Bucurestiului contemporan cu aceeasi minutiozitate cu
care descrie visul din finalul romanului, iar lumea capitalei nu i trezeste interesul precum o face, spre
45

MARIUS NICA, Orasul crailor de Curtea-Veche

exemplu, istoria Penei Corcodusa. Povestitorul, Pantazi si Pasadia nu triesc n actualitate dect n
prezenta lui Pirgu (si vom observa ndat de ce acest fapt), iar spatiul citadin nconjurtor este lipsit, n
viziunea lor, de orice important. Trind ritmurile ,,veacului trecut, cei trei crai exist spatial n cadrul
orasului, dar, n regim temporal, n afara acestuia. Prin ei, Mateiu Caragiale ofer o imagine profund
balcanic a orasului, n care, cderea n timp nlocuieste modernitatea si citadinismul propuse de
Caragiale-tatl. O astfel de comparatie ar fi si mai relevant dac ar fi fcut ntre Craii de CurteaVeche si Calea Victoriei a lui Cezar Petrescu. Aprute aproape simultan la sfrsitul deceniului al treilea,
cele dou texte propun fiecare o imagine proprie a unui acelasi spatiu citadin. Si, totusi, ce distant
temporal ntre cele dou! Privirea lui Cezar Petrescu strbate strzile noului Bucuresti printre masini si
tramvaie, intr n slile de bal pentru a sfrsi n gloata mahalalelor. Si toate acestea pentru a scoate n
evident (poate prea mult) procesul de modernizare a capitalei, ,,reveriile revolutionare ale noilor
parveniti. Luxul trage dup sine mizeria si decderea. Occidentalizarea exist, dar ea este ,,numai
lustru, form mprumutat fr prea mari scrupule de bucuresteanul avid de viat monden, de ,,tot cei bun si ce-i ru. Pe de alt parte, ns, Mateiu Caragiale nu reuseste nici nu si-ar fi dorit s observe
orasul cosmopolit pe care l-a ,,preaslvit romanul interbelic. Pentru autorul Crailor, orasul
contemporan, umbrit de aripile ncetosate ale noptii, se reduce la ,,ulicioarele nguste n care
crciumile si primesc cu lutari clientii, la casele mici si ngrmdite, la gloata mizer si la ,,maidanele
pline de gunoaie si mortciuni. Bucurestiul pare mai mult o ruin, un regres att fizic ct si moral.
Precum afirmam si mai nainte, Povestitorul mpreun cu ceilalti doi crai ce sustin hagialcurile
imaginatiei este atras si mult impresionat de lumea ,,secolului trecut n care si regseste fiinta si
motivatia ontologic: ,, fu veacul binecuvntat, veacul cel din urm al bunului plac si al bunului gust,
pe scurt, veacul francez si mai presus de orice veacul volupttii.
Spatiul habitant din interiorul orasului pierde si el atributele istoriei actuale, contemporane
personajelor. Pantazi si Pasadia ale cror case sunt singurele descrise (exceptnd Arnotenii)
locuiesc n spatii ce recupereaz parc un timp revolut. Ei devin ,,victime voluntare ale unei
temporalitti invers cronologice, n care doar amintirea, Trecutul le motiveaz existenta. Imagine a
nchiderii progresive n oras, casele celor doi crai sunt vechi, iar interiorul lor reface o alt lume, dintrun alt timp. ,,Pasadia Mgureanu se ascunde de lume ntr-o locuint care i poate adposti sufletul
vechi si bolnav: ntr-o ulit singuratic, n umbra unei btrne grdini fr flori, se ridica,
neprimitoare si posomort, o cas veche. O cas emannd ceva tainic si nelinistitor, o insul de timp
trecut, cu o atmosfer de rafinament crepuscular, n care artificialul este ntretinut anume: strbtui iar
siragul de saloane unde, ntre toate florile afar de cele firesti, dinuia ca mblsmat, cu Olimpul su
sulemenit si pastorala sa dulceag, veacul galant4. Acelasi stil l mprumut si Pantazi care
,,nchiriase dou ncperi, bogat mobilate n gustul greoi de acum cincizeci de ani [] (s.n.). La fel
cum, pentru cititorul atent, Bucurestiul matein este un spatiu imaginat, la fel si locuintele continu la
nivelul universului habitant procesul de re-facere a realittii din perspectiva unui trecut cel putin
glorios. Un lucru trebuie nteles: Mateiu Caragiale nu iubeste orasul, nu se simte atras de lumea
dinamic si pestrit a acestuia; i repugn orice idee de mondenitate (n ntelesul pe care l-au dat
scriitorii interbelici). Toposul de refugiu al scriitorului este prefigurat nc din Pajere, unde o lume
veche renaste din ruinele boltilor si ale zidurilor de cetate: ,,Si-n tinuita cul, tintind priviri viclene, /
Zmbesc ctre domnite boeri cu lung barb, / Purtnd pe nalt cuc surguci cu mndre pene. Adernd
structural esteticii romantice, Mateiu Caragiale nlocuieste lumea citadin oferit de I. L. Caragiale prin
spatii exotice si himere ale trecutului.
Orasul crailor mateini ofer totodat si imaginea iesirii n natur, a spatiului deschis ca
motivatie a reveriei. ntlnirea Povestitorului cu Pantazi se petrece pe podul cel mare din grdina
46

MARIUS NICA, Orasul crailor de Curtea-Veche

Cismigiului, a crei descriere, desi lapidar, ofer intuitia peripatetismului elinic, a ntlnirii n spatiul
deschis al cettii. ,,Sunt grec, mrturiseste personajul, parc delimitndu-se de lumea celorlalti crai.
Cci, dac occidentalul Pasadia imagineaz doar n spatiul nchis al casei, mediteraneanul Pantazi iese
n natur, se deschide dincolo de limitele cldirii; pentru el, orasul nseamn n primul rnd deschidere 5,
lipsa oricror bariere fizice. ,,l ntlnisem mereu si pretutindeni, observ Povestitorul, identificnduse cu el. De ce aceasta? Deoarece exist n structurile de adncime ale textului o relatie metonimic
ntre cei trei crai si spatiile culturale pe care le reprezint 6. Cum Pasadia aduce sentimentul occidentului
(nu al cosmopolitismului!) n spatiul de tranzitie geografic-cultural cruia i este subordonat
Bucurestiul matein, lui i va fi imposibil s existe n afara cldirii, a structurii riguros delimitate.
Occidentalul are vocatia catedralei, n sensul nu al spiritualizrii, ci al unei limitri pe orizontal n
favoarea dezvoltrii pe vertical. Astfel, Pasadia Mgureanu este omul citadin prin excelent; ns el nu
se integreaz geografiei spirituale a Bucurestiului crailor de Curtea-Veche. Desi paradoxal, afirmatia
introduce necesitatea delimitrii clare, n ordine conceptual, a orasului din romanul lui Mateiu
Caragiale. Peripatetismul afirmat de Pantazi si sustinut de Povestitor ne ndreptteste s observm n
imaginea Bucurestiului o structur deschis, fr limite si fr un centru de convergent. Singurele
locuri de ntlnire (a tuturor crailor) si, deci, cu functie simbolic de centru, par a fi crciumile.
Personajele se misc liber prin si, mai ales, n afara orasului (Pantazi este cel care propune o astfel de
evadare). Si, astfel, ne vedem ndrepttiti sa afirmm c autorul si transpune craii n deschiderea si n
ne-limitarea trgului. De ce nu iese Pasadia n piat? Fiindc el cunoaste monumentalismul burgului, al
structurii spatial limitative ce nu permite ntlnirea n afara centrului, a catedralei, a constructiei
consacrate. Pe de alt parte, crciumile n care se ntlnesc cei patru P sunt rmsitele sau forma
degradat a vechilor hanuri bucurestene. Diversitatea lumii din Trgul Bucurestilor (cci astfel era
cunoscut capitala) si gsea unitatea n interiorul permisiv al hanului care oferea, n acelasi timp,
emergenta caracteristic unei ,,civilizatii a lemnului. Craii prsesc crciumile si se despart, cutndusi fiecare identitatea si destinul. ,,Orasul nsusi este un spatiu tranzitoriu, momentan, pe care
personajele si-l asum pe un veritabil Purgatoriu. Ei trec prin; nu se instaleaz n. Aceasta este, de fapt,
diferenta ntre trg si oras. n romanul su, Mateiu Caragiale nu preia modelul occidental (propus de
o ,,civilizatie a pietrei) si i gseste orasului identitatea originar n modelul rustic al trgului.
Apare ns o dilem: ce mai este balcanic n lumea crailor? Ct din geografia spiritual propus
cititorului adun n juru-i un balcanism de fond? Si poate cel mai bun rspuns l ofer George
Clinescu cnd scrie: ,,Suntem n Bucurestii semibalcanici si semioccidentali unde finetea cea mai
naintat se amestec cu njurtura si pofta grosolan. Mateiu Caragiale ncearc s zugrveasc, si
izbuteste, acea lume romneasc [] n care se mperecheaz tignia, lenea sufleteasc si ascutimea
inteligentei7. Cel din urm crai (dar nu mai putin important), Pirgu ofer imaginea unui balcanism n
tot ceea ce are el mai murdar si trivial. Ca si Pantazi, el apartine orasului 8, dar, spre deosebire de acesta,
ale crui plimbri aveau loc n ,,singuraticul si lsat n slbticie Cismigiu, Pirgu se identific cu
,,nsusi sufletul spurcat si scrnav al Bucurestiului []. Peregrinrile lui au ,,trbcit pe lapovit si pe
sloat clisa ulitelor fr caldarm si fr nume de pe la margini, prin funduri de maidane pline de
gunoaie si de mortciuni. Acesta este balcanicul. Bucurestiul matein este un amalgam de elemente
balcanice si grecesti. Iar dac formele vietii materiale, plcerea fizic, carnal a vietii, voluptatea
mizeriei si pasiunea degradrii sunt evident de origine oriental, spiritualitatea este ,,mostenit din
ortodoxismul bizantin.
n perspectiva Povestitorului (si, evident, si a lui Mateiu Caragiale), lumea de le ,,portile
Rsritului este o lume a melancoliei, a fanteziei si reveriei, un univers al nocturnului creator de
imagini n care Vechea Curte Domneasc nalt ,,ruine semete n falduri de eder. n hagialcurile lor
47

MARIUS NICA, Orasul crailor de Curtea-Veche

(fie n locuinta-catedral, fie n spatiul deschis al grdinii), craii se nchin ,,Frumosului n cettile
linistii si ale uitrii, le cutreier ,,ulitele n clin si pietele ierboase, ptrunzndu-se de ,,sufletul
Trecutului.
Spatiu imaginat, refcut pe un vechi tipar, Bucurestiul matein transform lectura
romanului ntr-un hagialc de felul celor propuse de Pasadia sau Pantazi. Cititorul particip imaginativ
la un alt spatiu si o alt lume, o lume a spectacolului, n care forta imaginatiei mpleteste ,,poezia si
mizeria, candoarea si promiscuitatea. Un univers citadin atins de aripa spiritului balcanic n care
esenta se ascunde sub vluri grele de iluzie, n care valorile pctuiesc, iar pcatul este ridicat la rang
de virtute...

48

Craia, Sultana, Fetele orasului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1998, p. 49.

n Viata romneasc, aprilie, 1913, apud Iovan, Ion, Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy romn, Bucuresti, Editura
Compania, 2002, p. 73.
3
Craia, Sultana, op. cit., p. 105.
4
idem, p. 107.
5
S nu uitm faptul c apele oglinzilor ,,fr ram si ct peretele din locuinta lui Pantazi cheam spre larg, spre nelimitare
si deschidere spiritual n final.
6
Cu ocazia altui studiu, am proupus o apropiere a lui Pasadia de universul occidental, Pantazi sustinnd spiritualitatea
greceasc-mediteranean, iar Pirgu individualizndu-se ca imagine o balcanismului-orintal.
7
Clinescu, George, Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent, Bucuresti, Editura Minerva, 1982, p. 899.
8
n regim spatial, Pirgu se reclam din locuinta Arnotenilor aceasta va deveni, de fapt, locul propice pentru hagialcul pe
care l propune.
2