Sunteți pe pagina 1din 4

Tudor Arghezi

Se formeaza ca poet la rascrucea dintre secolele xix-xx si treaseul sau creator


ilustreaza perfect revolutia pe care modernismul o provoaca in lirica.
Debuteaza la 16 ani, in 1896, cu poezia Tatalui meu, publicata in Liga
ortodoxa. Poetul revine in publicistica in 1904 cand editeaza revista Linia dreapta
impreuna cu V. Demetrius. Mai tarziu, in 1910, publica poezia, Ruga de seara in revista
Viata sociala.
Poetul debuteaza editorial, nefiresc de tarziu, la 47 de ani, primul sau volum de
versuri Cuvinte potrivite apare in 1927, desi poeziile din cuprins erau deja cunoscute
din diferite reviste si ii dadusera faima de cel mai mare poet al timpului sau.
Arghezi nu poate fi incadrat de criticii literari intr-un curent sau intr-o orientare
literara anume, datorita imaginarului lui poetic care se afla intr-o continua metamorfoza
de la un volum la altul.
Opera argheziana are urmatoarele teme predilecte: cautarea absolutului, cautarea
divinitatii, universul taranesc, lumea infernala a inchisorii, universul ludic etc.

Estetica uratului
Conceptul este specific poeziei moderne si se fundamenteaza pe un oximoron al
carui efect este transformarea revolutionara a categoriei de frumos. Daca in perioada
clasica estetica denumea stiinta frumosului care considera ca frumusetea rezida in
echilibru si simetrie, incepand cu barocul, continuand cu romantismul, simbolismul,
realismul ori modernismul, aceasta conceptie se modifica prin faptul ca renunta incetincet la aspectul normativ. Rezultanta acestui proces este preocuparea tot mai vizibila a
artistilor pentru aspectele diforme, grotesti si urate ale realitatii.
Ch. Baudelaire este initiatorul acestui concept, care se reflecta pentru prima
data in creatia francezului in secolul al xix-lea. In volumul Florile Raului negativul
devine principala sursa de inspiratie a artei, se regasesc atitudini de disperare de paralizie,
si jocuri de excitatii morbide. Baudelaire descopera in mizerabil antidotul potrivit pentru
viciul banalitatii existentei.
In studiul sau intitulat Estetica Vasile Morar arata ca uratul este legat
inseparabil de frumos deoarece frumusetea pastreaza permanent in evolutia ei
posibilitatea uratului, sub forma erorii in care poate adesea cadea printr-un <<putin prea
mult>> sau <<prea putin>>.....[uratul]se constituie in si prin frumos.

Volumul Flori de mucigai


Un moment semnificativ in evolutia lirica a lui Tudor Arghezi il reprezinta
anul 1931 cand poetul publica volumul Flori de mucigaicare marcheaza instalarea lui
Tudor Arghezi in avangarda poeticii noastre moderne.
Poezia care da titlul volumului este o arta poetica moderna, un manifest al
esteticii uratului, pe care poetul o aduce in poezia noastra, sincronizand in acest mod
lirica romaneasca cu cele mai noi tendinte din poezia europeana a vremii.
Ineditul acestui volum se vadeste inca din titlu, o alaturare oximoronica, intre
simbolul gingasiei si al puritatii, florile, si un al simbol al degraadarii, al putrefactiei,
mucegaiul. Efectul estetic este pe cat de surprinzator, pe atat de ofertant pentru poet, caci,
semnificatia acestei sintagme defineste perfect demersul recuperator pe care il incearca
poetul.
D.p.d.v. tematic poezia abordeaza aspecte ale vietii, care scapa intelesului
obisnuit al frumosului, sunt preferate medii defavorizate: mahalaua, satra, inchisoarea,
crasma, personajele sunt defavorizati ai sortii si marginalizati in societate. Din aceasta
perspectiva poeziile din volumul flori de mucigai se vor o sansa de recuperare morala a
acestor indivizi.
D.p.d.v. stilistic poeziile frapeaza, prin limbajul aparent nepoetic pe care il
utilizeaza. Imaginile artistice ce rezulta din imbinarile unor cuvinte ce apartin exprimarii
colocviale si argoului sunt adeseori socante, dar in aceasi masura foarte expresive. Acest
resort al liricii argheziene se remarca prin tonalitate grotesc realista, pe care liricii au
denumit-o arghezianism.
Estetica uratului promovata in Flori de mucigai este prefigurata in poezia
Testament unde arghezi afirma: Din bube, mucigaiuri, si noroi/Iscat-am frumuseti si
preturi noi.
Acest mod in care Arghezi reuseste innoirea limbajului poetic face din el,
primul mare creator de limbaj poetic de dupa Eminescu.

Poezia Flori de mucigai Arta poetica moderna


Titlul poeziei este o constructie oximoronica, efectul obtinut fiind acela de
captatio benevolentiae, caci cititorul este in mod automat tentat sa incerce sa decripteze
intelesul acestei surprinzatoare alaturari de doi termeni care se opun. Titlul este construit
intertextual deoarece Arghezi parafrazeaza titlul volumului lui Ch. Baudelaire Florile
raului. Importanta este in aceasta constructie prepozitia de caci florile lui Arghezi nu
sunt flori mucigaite, ci flori de mucigai ceea ce decodeaza intreaga semnificatie a esteticii
sale.
Tema si viziunea lui Arghezi se contureaza in aceasta poezie in jurul
relatiei artistului cu opera, a conditiei creatorului, ceea ce ne duce in sfera artelor poetice.
Imaginile care sustin o astfel de viziune se deruleaza inca din primul vers al poeziei, cand
eul liric anunta scriere stihurilor cu unghia pe tencuiala, sugerand nu atat durerea fizica,
cat mai ale caracterul impropriu atat al instrumentului creatiei, cat si al suportului pe care
sunt asternute cuvintele. Este exprimata astfel ideea ca efortul creator este atat de intens
incat el nu mai gaseste mijloace de exprimare sau cele existente fiind tocite.
In ceea ce priveste rezultatele acestui mestesug inedit eul liric subiectiv
enumera o serie de atribute ce definesc tipul de lirism propus de catre Arghezi Stihuri
fara de an/ Stihuri de groapa/ De sete de apa/ Si de foame de scrum/Stihuri de-acum.
Versurile sale castiga o expresivitate noua care le da aura unor profeti ai chinurilor eterne,
ce nu se mai pot salva. Interesanta este utilizarea adverbului acum care sugereaza faptul
ca, o astfel de atitudine in fata creatiei, dar si in fata vietii nu putea aparea, decat in epoca
moderna, fiind specifica omului modern.
Structura textului, relatii de opozitie si simetrie
La nivelul structurii textului se observa simetria incipit final. Scrierea cu
unghia pe tencuiala din primul vers isi gaseste un corespondent care o legitimeaza in
versul final: si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga. Unghiile de la mana
stanga nuanteaza impasul creator, dar in acelasi timp reprezinta solutia procesullui
creatiei. Stangacia creatorului si caracterul aparent inadecvat al versurilor reprezinta in
sens alegoric lipsa de sens a universului. De asemenea, simbolurile religioase, taurul lui
Luca, leul lui Marcu si vulturul lui Ioan, ori metafora unghia ingereasca sau comparatia
mana ca o gheara devin in textul lui arghezi tot atatea fete ale unei atitudini negatoare
subordonandu-se aceleeasi poetici a absentei.
Pe de o parte refuzul interventiei evanghelistilor semnifica prabusirea fiintei
umane, disparitia spiritualitatii crestine. Pe de alta parte mijloacele artistice citate,
accentueaza ideea ca pana si participarea divinitatii sta sub semnul aceluiasi instrument,
unghia. In sustinerea acestei idei, poate veni si absenta din text a referirii la cel de-al
patrulea evanghelist Matei, care avea ca simbol protector ingerul. Nu in ultimul rand,
tudor arghezi vrea sa sugereze prin aspectele formale ale acestei poezii incapacitatea
cuvintelor de a recupera organizarea fireasca a discursului liric. De exemplu asintaxismul
din versul sau nu o mai am cunoscut exprima efectele stangace ale scrisului cu unghia.

Prin aceasta poetul vrea sa demonstreze ca maniera estetica este in concordanta cu lipsa
de logica a unei existente aflate in criza, in cautarea unoe resurse noi, care sa-i permita
sa-si continue drumul creator.

Concluzie
Asadar, printr-o atitudine estetica ce a starnit multe polemici in epoca t.a. contribuie
decisiv la innoirea limbajului romanesc prin redarea unei realitati apasatoare si inestetice
cu ajutorul unor mijloace imaginare stridente dar cu o mare forta de sugestie. Virgula din
finalul florilor de mucigai transforma intregul volum intr-un program artistic revelator
pentru constiinta revelatoare moderna, iar poezia flori de mucigaiin una dintre cele mai
expresive arte poetice din intreaga literatura romana.