MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT
FACULTATEA DE DREPT

REFERAT:
,, Notiunea si functiile
autoritatii judecatoresti
Realizat de:Negara A.
Verificat de: SOSNA A.

Planul:
1 Autoritatea judecatoreasca
notiunea si scurt istoric
2 Specificul activitatii
jurisdictionale
3 Principiile fundamentale
potrivit carora se realizeaza
justitia
4 Organele judecatoresti
5 Raporturile cu legislativul si
executivul
6.Bibliografia

1 Autoritatea judecatoreasca notiunea si scurt istoric

In teoria clasica a separatiei puterilor, una dintre puteri este puterea

judecatoreasca. De altfel, asa cum deseori se afirma, separatia puterilor in stat este
in realitate o justificare a unui scop politic concret: sa slabeasca guvernantii in
ansamblul lor, limitandu-i pe unii prin altii. Intr-o asemenea viziune, doua aspecte
bine distincte se contureaza si anume: a) separatia Parlamentului vis-a-vis de
Guvern, care se refera la guvernanti in sensul larg al cuvantului; b) separatia
jurisdictiilor in raport cu guvernantii, care permit controlul acestora prin judecatorii
independenti[1].
Evolutia teoriei clasice a separatiei puterilor a implicat si evolutia
explicatiilor si practicilor privind puterea judecatoreasca. Aceasta explica chiar
terminologia diferita sub care aceasta putere este exprimata in constitutii si
doctrina si anume: Putere judecatoreasca, putere jurisdictionale. Denumirea de
autoritate judecatoreasca evoca foarte clar justitia ca functie distincta si ca sistem
distinct.
Termenul justitie re doua sensuri. Intr-un sens, prin justitie intelegem
sistemul organelor judecatoresti, iar intr-un al doilea sens intelegem activitatea de
solutionarea proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca, etc, de
aplicare de santiuni, de restabilire a drepturilor. In limbajul obisnuit a se face justitie
inseamna a se face dreptate.
Justitia s-a impus din cele mai vechi timpuri, ca o functie de judecare a
proceselor, de reprimare a persoanelor care produc pagube si suferinte altora prin
incalcarea regulilor sociale convenite sau stabilite, de anulare a actelor ilegale sau
abuzive. Justitia si-a imbogatit continutul, ea privind direct chiar exercitiul puterii
politice in sensul efectuarii controlului asupra modului cum guvernantii actioneaza
in limitele constitutiei si dreptului, adica in realizarea principiului egalitatii.
Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fara justitie, lipsa justitiei
veritabile insemnand arbitrariu si nedreptate. Daca viata sociala trebuie sa se
desfasoare conform constitutiei si legilor, in mod firesc trebuie sa existe o functie
care sa le cunoasca si sa le poata interpreta si aplica concret atunci cand sunt
incalcate, cand drepturile si libertatile cetatenilor sunt periclitate, neglijate.
Aceasta functia a fost si este incredintata unei autoritati (puteri) distincte,
investita cu puteri statalecare ii dau eficienta si care trebuie sa fie independenta si
impartiala. Dealtfel este indeobste cunoscut si admis ca nu poti fi judecator in
propria cauza, pentru ca, obiectiv, nu poti fi nici independent, nici impartial.
Conceputa astfel, ca o functie realizata independent si impartial, justitia sa impus ca o idee si realitate in care oamenii cred ca-I poate apara atunci cand
drepturile si interesele legitime sunt incalcate. Fiat justitia pereat mundus (justitia
sa-si urmeze cursul ei, chiar daca lumea ar fi sa piara) a devenit dictonul preferat in
legatura cu justitia.
In spiritul ideii de justitie s-au dezvoltat insa si activitati infaptuite de alte
organisme decat instantele judecatoresti care presupun folosirea acelorasi reguli
judecatoresti. In scopul articularii lor cu justitia se vorbeste de activitati
jurisdictionale, de unde si denumirea de putere( autoritate) jurisdictionala. Cuvantul
jurisdictional a devenit preferabil cuvantului judiciar care se aplica numai unei

categorii de jurisdictii. In acest sens sunt interesante dispozitiile art. 112 din
Constitutia Olandei, potrivit carora:
1. Incuba puterii judiciare de a judeca litigiile civile si cele de creanta.
2. Legea poate conferi fie puterii judiciarefie unor jurisdictii care nu fac parte din
puterea judiciara sarcina de a judeca litigiile care nu rezulta din rapoarte juridice
civile. Legea reglementeaza procedura de urmat si consecintele deciziilor.
Exprimarea autoritate jurisdictionala nu diminueaza rolul justitiei ci
evidentiaza similitudinea de continut si principii intre mai multe activitati care se
impun aici cand legile nu sunt executate. Justitia ramane partea substantiala a
activitatii jurisdictionale. De aici preocuparea fireasca pentru teoretizarea justitiei
pentru ca restul activitatii jurisdictionale imprumuta trasaturile si principiile
acesteia, la dimensiuni reduse. Asemenea litigii opun fie persoane fizice, fie
persoane juridice, fie asemenea persoane si autoritati, fie numai autoritati. Ele se
opun examinarii si rezolvarii membrilor jurisdictiilor, de regula magistrati, de catre
cei interesati (uneori din oficiu).
Membrii jurisdictiilor, pentru a aplica legea la cazurile concrete ce le sunt
deduse spre rezolvare, mai intai interpreteaza Constitutia, legile, contractele,
conventiile sau cutumele ce sunt invocate, le stabilesc sensul lor oficial. Ansamblul
judecatilor lor formeaza jurisprudenta, care limpezeste textele obscure, cu mai
multe sensuri sau lacune si uneori le completeaza. Desigur este important de stiut
pana unde pot merge jurisdictiile in completarea lacunelor legii. Problema se pune
pentru ca rolul justitiei eset de a aplica dreptul si nu de a creea drept. Pot fi citate si
cazuri interesante in care justitiei i s-au conferit si imputerniciri de reglementare
juridica. In acest sens sunt explicate dispozitiile art 101 102 din Constitutia
romana din anul 1866 potrivit carora o lege urma sa determine cazurile de
responsabilitate, pedepsele aplicate ministrilor, iar pana la adoptarea legii Inalta
Curte de Casatie si Justitie are puterea de a caracteriza delictul si de a determina
pedeapsa[2] .
In urma judecatii se dau hotarari, in care se stabilesc drepturi si obligatii
pentru subiectele de drept, participanti in proces, se aplica sanctiuni, se stabilesc
despagubiri, se dau ordine de executare atat partilor in proces, cat si autoritatilor
publice. Hotararile judecatoresti trebuie sa fie respectate si executate de catre
cetateni si autoritatile publice.

2 Specificul activitatii jurisdictionale

Activitatea jurisdictionala are un continut si principii care o diferentiaza
de legislativ si executivdar o si integreaza, intr-o viziune sistematica in ansamblul
activitatilor statale.
Aceasta pentru simplu motiv ca puterea jurisdictionala este o parte a
organizarii statale a puterii politice.
Statul de drept implica obligativitatea respectarii si aplicarii constitutiilor
si legilor. Judecatorul interpreteaza legea si o aplica, dar nu creeaza drept. El aplica
dreptul creat de catre Parlament, el nu poate inlatura o lege pe motiv ca nu-I de

acord cu ea, din diferite motive reale sau pur sentimentale, stiut ca dura lex sed
lex.
Va trebui sa constatam ca insasi competenta instantelor judecatoresti este
stabilita prin constitutie si legi.
Justitia (in general activitatea jurisdictionala) este o activitate de rezolvare
a litigiilor, in litera si spiritul constitutiei, legilor, obiceiurilor, conventiilor si
contractelor. Judecatorul care infaptuieste justitia cauta sa afle adevarul in procesul
respectiv pentru a identifica exact incalcarea legii, victimile, cauzalitatea,
raspunderea si responsabilii.
Pentru ca justitia sa-si poata infaptui misiunea ea cunoaste o anumita
organizare si anumite principii. Organizarea justitiei se face pe grade de jurisdictie.
Aceste grade de jurisdictie permit o evaluare in fond dar si posibilitatea de recurs,
ca posibilitate de indreptare a erorilor, de reevaluare a situatiilor si probelor. Se
considera ca cea mai eficienta este organizarea a trei grade de jurisdictie: fond,
apel, recurs.

3 Principiile fundamentale potrivit carora se

realizeaza justitia
Justitia trebuie sa raspunda unor exigente fundamentale. In cadrul
acestor exigente se enumera in general urmatoarele: legalitatea, buna administrare
a justitiei, accesul la tribunal, garantia unui proces echitabil, publicitatea procesului,
impartialitatea judecatorului, proportionalitatea in stabilirea santiunilor, etc.
Din aceste exigente rezulta principiile potrivit carora este organizata si
functioneaza justitia. In legatura cu aceste principiianumite precizari se impun.
Astfel exista principii aplicabile intregului sistem stataljuridic si care firesc sunt
aplicabile si justitiei. Exista apoi unele principii proprii justitiei (jurisdictiilor) ca
activitate si sistem de autoritati. Exista, de asemenea, principii specifice diferitelor
categorii de jurisdictii (sau procese) sens in care se discuta de exemplu de
principiile dreptului procesual civil sau principiile dreptului procesual penal[3].
Toate aceste principii sunt importante . Uneori in activitatea de judecata,
in lipsa de text expres sau apropriat judecatorul recurge la analogia dreptului, adica
la aplicarea principiilor fundamentale, iar incalcarea principiilor poate atrage
nulitatea hotararii judecatoresti sau a altor acte de procedura[4]
Unele principii privesc organizarea judecatoaresca, altele activitatea sau
pozitia justitiei si a judecatorului.
A)

Principiul legalitatii

Este un principiu ce in mod firesc excede justitiei, fiind de esenta statului de

drept. Are insa o evidenta aplicabilitate in domeniul justitiei si anume sub doua
aspecte; legalitatea instantelor judecatoresti , legalitatea infractiunilor si a
pedepselor. In ceea ce priveste primul aspect este de retinut ca pot indeplini functii
jurisdictionale, numai acele autoritati statale carora constitutia si legile le recunosc
asemena calitati. De asemenea instantele judecatoresti pot rezolva procese numai
in limita competentei conferite de lege. Procedura de rezolvare a litigiilor este

numai cea prevazuta de lege. Sub cel de-al doile aspect se observa ca nu exista
infractiune decat daca aceasta este prevazuta de lege si ca nu exista pedeapsa
decat daca este prevazuta de lege.
Principiul legalitatii, cu aplicatiunea sa specifica la justitie este consacrat
prin art. 125 din Constitutia Romaniei.
B)

Justitia este unica si egala pentru toti

Este un principiu fundamental care valorifica si in domeniul justitiei

principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor. Acesta presupune ca pentru toti
cetatenii sa existe o singura justitie , ca acestia sa fie judecati de aceleasi instante
in procese similare. Acest principiu refuza existenta unor tribunale extraordinare,
existenta unor privilegii. De aceea Constitutia Romaniei prin art. 125 (2) stabileste
ca Este interzisa infiintarea de instante extraordinare. Desigur acest principiu nu
este incalcat prin creearea unor sectii speciale (comerciale, de munca, de
contencios administrativ, pentru minori) potrivit specificului proceselor, acestea
tinand de buna administrare a justitiei. De asemenea acest principiu presupune
folosirea in spete similare a acelorasi regului procedurale si acordarea drepturilor
procedurale si acordarea drepturilor procesuale, in mod egal tuturor participantilor.
C)

Folosirea limbii oficiale si a limbii materne in justitie

Procedura judiciara se desfasoara in limba oficiala a statului.

Persoanelor care nu inteleg limba oficiala trebuie sa li se asigure comunicarea
pieselor dosarelor si a tuturor actelor procedurale in limba pe care o cunosc. De
aceea li se asigura traducerea printr-un interpret. Constitutia Romaniei contine mai
multe dispozitii in acest sens. Dupa ce prin art 127 (1) stabileste ca procedura
judiciara se desfasoara in limba romana, prin art. 127 (2) arata ca cetatenii
apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu
vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile
dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret. In procesele
penale, prevede deasemena Constitutia, acest drept este asigurat in mod gratuit[5]
D)

Dreptul la aparare

Este nu numai un drept fundamental cetatenesc, ci si un principiu

fundamental al justitiei.
E)

Prezumtia de nevinovatie

Este un principiu constitutional potrivit caruia o persoana este

considerata nevinovata atata timp cat nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca
definitiva de condamnare. Este una din cele mai puternica garantii ale demnitatii si
libertatii umane. Este principiul caruia i se subordoneaza intreaga activitate
jurisdictionala. Este prevazut explicit in art. 23 (8) din Constitutia Romaniei.
F)

Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii

Este unul din principiile constitutionale ale justitiei. Potrivit acestui

principiu, in activitatea sa judecatorul se supune numai legii si constiintei sale.

Ca atare in rezolvarea litigiilor judecatorul nu poate primi nici un fel de

ordine, instructii, indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe
care trebuie sa o dea.
Independenta judecatorului, de altfel independenta justitiei, tine de chiar
separatia puterilor in stat, vorbindu-se de independenta autoritatii jurisdictioanale.
Ea exprima posibilitatea de protectie a guvernantilor, fiind in fond o garantie in fata
abuzurilor puterilor. Desigur independenta judecatorului este substantial tributara
caracterului, moravurilor si traditiilor specifice fiecarei tari, ea nu poate fi garantata
absolut prin lege.
Judecatorul da in ultima instanta stralucire independentei sale, prin
profesionalism, moralitate, caracter, deontologie: Pentru a fi magistrat, nu trebuie
sa fii mai putin om. De aceea el trebuie sa dispuna de libertatea de expresie, de
opinie, de asociere. Dar fiecare profesie are servitutile sale, iar pentru un magistrat
se pretinde un anume gen de sobrietate care vizeaza angajamentele sale publice.
Un judecator militant, exaltat, devoratde luptele sale se indeparteaza de virtutile
solicitate de aceasta activitate, adica echilibrul, moderatia si seninatatea[6].
Regulile constitutionale cuprind garantii ale independentei judecatorilor printre care
conditiile de recrutare, inamovibilitatea, avansarea si controlul prezinta un inrteres
aparte. Constitutia Romaniei prin art. 123 (2) stabileste ca judecatorii sunt
independenti si se supun numai legii. Asa cum se precizeaza clar in doctrina
independenta este o notiune indivizibila fiind indispensabil pentru o buna justitie ca
magistratul sa fie independent, atat fata de celalalte puteri, cat si fata de colegii sai.
Recrutarea judecatorilor este o garantie a independentei acestora. In
unele state judecatorii sunt alesi, prin vot popular (ex: SUA, la nivelul statelor), la fel
ca deputatii. Sistemul alegerii nu este insa considerat ca da rezultate pentru motivul
ca nu da garantii autoritatii judiciare. In sistemul alegerii, judecatorii trebuie sa se
alinieze platformelor si partidelor politice , cu toate dezavantajele ce rezulta de
aici. Recrutarea judecatorilor prin concurs, in care numirea se face in ordinea
rezultatelor (deci a competentei profesionale) este considerata cea mai potrivita.
Comisiile de concurs trebuie sa cuprinda universitari , juristi profesionisti, magistrati
recunoscuti, fapt ce asigura din start independenta.
In multe state judecatorii sunt numiti , de regula de catre executiv.
In tara noastra, potrivit Constitutiei judecatorii sunt numiti de Presedintele
Romaniei la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii. Este interesant de
mentionat ca prin art 151 (2) din Constitutia Romaniei s-a stabilit ca Noua Curte
Suprema de Justitie va fi numita, in conditiile legii de Camera Deputatilor si de
Senat, in sedinta comuna, la propunerea Presedintelui Romaniei in termen de 6 luni
de la intrarea in vigoare a Constitutiei. Desigur aceasta este o dispozitiei
tranzitorie.
Inamovibilitatea este o puternica garantie a independentei judecatorului,
fiind o masura de protectie a acestuia. Potrivit acestui principiu judecatorul nu poate
fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent , nici avansat
fara consimtamantul sau. Inamovibilitatea pune magistratii la adapost de orice
revocare si transferare impusa in afara de greseli foarte grave si dupa o procedura
jurisdictionala. Astfel, de exemplu, in Suedia, in principiu inamovibili, judecatorii

titulari nu pot fi demisi din functiile lor decat daca prin infractiune penala sau prin
necunoastere grava si repetata a obligatiilor, ei se manifesta evident inapti de a-si
indeplini sarcinile sau se pensioneaza. Iar legea romana de organizare
judecatoreasca stabileste ca daca in cursul activitatii sale, magistratul manifesta o
vadita incapacitate profesionala, Consiliul Superior al Magistraturii, poate dispune
eliberarea sa din functie la sesizarea ministrului justitiei [7].
Constitutia Romaniei cuprinde cateva dispozitii privitoare la
inamovibilitatea judecatorilor. Din examinarea acestor dispozitii rezulta ca
judecatorii sunt inamovibili, dar in conditiile legii. Inamovibilitatea nu priveste insa
judecatorii stagiari ci numai pe cei numiti de Presedintele Romaniei. Judecatorii
stagiari sunt singurii care nu sunt numiti de catre Presedinte. In legatura cu acestia
legea arata ca se bucura de stabilitate, ca si procurorii (art 75) Prin art. 124
Constitutia stabileste ca mandatul judecatorilor Curtii Supreme de Justitie este de 6
ani (cu posibilitatea reinvestirii in functie) de unde rezulta ca pentru acestia
inamovibilitatea este asigurata numai pentru aceasta durata. De asemenea mai
trebuie precizat faptul ca inamovibilitatea priveste numai calitatea de judecator si
nu functiile de conducere judecatoreasca.
Cat priveste avansarea magistratilor, pentru a nu depinde de
executiv, trebuie avute in vedere doua reguli si anume: ea sa revina numai corpului
magistratilor (de exemplu Consiliului Superior al Magistraturii) limitarea treptelor
(gradelor) si consecintelor avansarii , in sensul de a se face cat mai putine
diferentieri in cariera. In acest sens Constitutia Romaniei, pri art. 124 (1) prevede ca
promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de
Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii. Pentru a nu crea prin avansare
situatii nedorite se practica si avansarea pe loc. Astfel, legea de organizare
judecatoreasca, prin art. 78 dupa ce stabileste ca avansarea sau transferarea
magistratilor se face numai cu consimtamantul acestora , adauga ca magistratii
care indeplinesc conditiile pentru a fi avansati, dar care nu doresc sa schimbe
functia si instanta sau parchetul, pot fi avansati pe loc.
Desigur un rol important in asigurarea independentei judecatorilor il
are controlul hotararilor judecatoresti. Acest control trebuie efectuat numai de
instante judecatoresti si numai dupa proceduri jurisdictionale.

4 Organele judecatoresti
Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti, denumite si
instante judecatoresti.
Sistemul organelor judecatoresti este format in general din judecatorii,
tribunale, curti de apel, si curti supreme, etc. Organizarea si functionarea instantelor
judecatoresti sunt stabilite de lege.
Constitutia Romaniei, sub titlul VI denumit Autoritatea Judecatoreasca,
reglementeaza, in ordine, instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul
Superior al Magistraturii. Nu trebuie inteles ca toate aceste organisme se integreaza
in puterea judecatoreasca. In aceasta putere intra numai instantele judecatoresti.

Instantele judecatoresti sunt, potrivit art. 125 (1) din Constitutie,

Curtea Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
Constitutia lasa pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdictie si a
instantelor judecatoresti corespunzatoare. Este interzisa infiintarea de instante
extraordinare. Legea de organizare judecatoreasca (nr. 92 din 4 august 1992) prin
art. 10 stabileste urmatoarele instante judecatoresti: judecatoriile, tribunalele,
curtile de apel, Curtea Suprema de Justitie. De asemenea, in limitele stabilite de
lege functioneaza si tribunalele militare. Cat priveste Curtea Suprema de Justitie,
aceasta este organizata in sectii, completul de 9 judecatori si Sectiile Unite, fiecare
avand competenta proprie.
Ministerul public, cuprinde procurorii, constituiti in parchete, care in
mod generic intra in categoria magistratilor. Ei lucreaza sub autoritatea ministrului
justitiei. Rolul Ministerului public este de a reprezenta, in activitatea judiciara,
interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si
drepturile si libertatile cetatenilor. Principiile constitutionale de organizare si
functionare a Ministerului public sunt: legalitatea, impartialitatea, controlul ierarhic.
Iar potrivit art. 30 din legea pentru organizarea judecatoreasca Ministerul public
este independent in relatiile cu celalalte autoritati.
Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea creata in
vederea exercitarii a doua functii, si anume: a) propune Presedintelui Romaniei
numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptie celor stagiari; b) este
colegiul de disciplina a judecatorilor. Atunci cand exercita prima functie, lucrarile
sale sunt prezidate de catre ministrul justitiei, dar fara drept de vot. Cand exercita
cea de-a doua functie, lucrarile sunt prezidate de catre presedintele Curtii Supreme
de Justitie. Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi pentru
o durata de 4 ani, de catre Camera Deputatilor si de catre Senat, in sedinta
comuna.
Desi nu este nominalizat prin Constitutie, nu poate fi in afara
explicatiilorMinisterul Justitiei , care are un rol aparte in administrarea justitiei.
Potrivit dispozitiilor hotararii de guvern prin care este organizat (nr 450/1994) el
este organul administratiei publice de specialitate care exercita atributiile prevazute
de lege in domeniul administratiei justitiei, al executarii pedepselor penale, precum
si cu privire la activitatea Ministerului public, asigurand conditiile necesare
functionarii intregului sistem al justitiei pe baza strictei aplicari a legii,
corespunzator principiilor democratice ale statului de drept.

5 RAPORTURILE CU LEGISLATIVUL SI
EXECUTIVUL

Justitia este si trebuie sa fie independenta iar inerventia in sfera justitiei a

altor contravine acestui mare principiu constitutional. Aceasta nu exclude insa
anumite raporturi constitutionale care razulta firesc din sistemul constitutional.

Raporturile sistemului judecatoresc cu Parlamentul rezulta mai intai din

faptul ca organizarea si functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai
potrivit legii. Ca atare Parlamentul este cel care stabileste prin lege oraganele
judecatoresti, competenta si procedura potrivit careia isi desfasoara activitatea.
Este o consecinta fireasca o statului de drept. Apoi marele principiu al
independentei judecatorului presune supunerea sa numai legii. Legea este cea care
stabileste infractiunile si pedepsele. Iata deci aspecte care contureaza raporturile
justitie-legislativ. Este evident si usor de observat ca acestea nu afecteaza nici un
fel dreptul judecatorului de a decide independent in cauza ce este supusa judecatii
sale. Legea elaborata de Parlament creeaza conditiile unei reale independente.
La randul sau justitia poate interveni in activitatea legistativa prin controlul
constitutionalitatii legilor, atunci cand acest control este incredintat judecatorilor.
Raporturile justitiei cu executivul, sub aspect constitutional, sunt mai simple.
Ele pot aparea in situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine
executivului (sefului de stat,ministrului justitiei etc). In asemenea situatii s-ar putea
crea o stare de docilitate a magistratilor fata de executiv. De aceea trebuie ca
posibilitatea de numire, de avansare sau de revocare sa se realizeze prin proceduri
care sa puna in evidenta numai competenta profesionala a celor in cauza. Aceasta
cu atat mai mult cu cat judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita
constrolul legalitatii actelor de guvernamant si administrative.

Bibliografia

[1] Maurice Duverger Institutii politice si drept constitutional, 1988

[2] Emil Cernea, Emil Molcut Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Press
Mihaela, 2001
[3] Ioan Neagu Drept procesual penal , Parea generala, Bucuresti, 1994. Sunt
considerate ca principii fundamentale ale procesului penal: legalitatea, prezumptia
de nevinovatie, principiul aflarii adevarului, principiul oficialitatii, respectarea
demnitatii umane, garantarea dreptului de aparare, egalitatea persoanelor in
procesul penal, operativitatea procesului penal, limba in care se desfasoara
procesul penal, folosirea limbii oficiale prin traducator.
[4] Viorel Ciobanu Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol I, Teoria
generala, Editura National, Bucuresti, 1996
[5] De lege ferenda, in Constitutia care se afla spre dezbatere in cele doua camere
si care va fi supusa referendului in toamna acestui an, se prevede ca justitia sa se
efectueze in limba matera, nemai fiinf nevoie de interpret, acest lucru presupunand
ca magistratii care iau parte la astfel de procese sa cunoasca limba respectiva.
[6] Viorel Ciobanu Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol I, Teoria
generala, Editura National, Bucuresti, 1996
[7] Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca art 80 Publicata in
Monitorul Oficial Nr 159 din 13 iulie 1993