Universitatea Mihail Kogalniceanu Facultatea de Drept

POLITICI PUBLICE
Profesor coordonator:
Lect. Dr. Lucian DRDAL

Student:
Mihaela SFICHI

Iasi 2016
1

Cuprins

I.Sectorul public3
I.1 Rolul sectorului public............................................................4
II. Ce sunt politicile publice?................................................................4
II.1 Guvernul i poiliticile publice...............................................4
II.2 Ciclul politicilor publice5
III. De ce este nevoie de politicile publice?..........................................6
III.1 Corectarea imperfectiunilor pietei........................................6
Bibliografie............................................................................................7

I.

Sectorul public

Sectorul public este o institutie sociala ubicua n societatile moderne care a crescut n
marime si complexitate n ultimii 50 ani. Att n sectorul public, ct si n cel privat, au loc
interactiuni sociale ntre actori ce conduc la o anumita configuratie de alocare a capialurilor.
Sectorul privat este n general vazut ca fiind guvernat de piata, de mecanismele cererii si
ofertei, n timp ce n sectorul public prevaleaza alegerile colective si implementarea prin
decizii administrative. De asemenea, principiile de actiune ale actorilor sunt percepute diferit:
pe piata, n sectorul privat, predomina conceptia actiunii rationale, utilitariste, ce urmareste
maximizarea propriului interes, n timp ce n sectorul privat actorii sunt ghidati de un etos al
interesului public, de valori colective.
Conceptiile clasice asupra distinctiei public - privat se estompeaza nsa n abordarile
actuale: pe de o parte, sectorul privat devine infuzat cu reglementari ce promoveaza
deziderate si valori colective, pe de alta parte comportamentul actorilor n sectorul public este
perceput ca fiind de asemenea ghidat de logica propriului interes (modelele de tip public
choice). Distinctia ntre sectoare nu mai este una fundamentala, ci se refera mai degraba la
regulile jocului si alocarea stimulentelor pentru actiune. Mecanismele pietei, ale cererii si
ofertei se aplica deopotriva sectorului privat, dar si celui public, la fel cum constrngerea
actiunii individuale prin decizii colective este prezenta si n sectorul privat.Raportul dintre
cele doua sectoare se modifica fundamental n secolul al XX-lea. Din datele FMI rezulta o
crestere constanta a sectorului public n ultimii 130 ani: astfel, daca media pe glob in 1870 era
de 10% din PIB, 19,6% n 1920, 28% n 1960, 41.9% n 1980 si 45% n 1996. n zona Euro,
n 1965 media era de 26.9% din PIB, 38.1% n 1985, apoi 38% n 1990 si 36.5% n 2000.
Cu toate acestea, cresterea nu a fost una liniara. Principala componenta reflectata n cresterea
accelerata a sectorului public dupa anii '50 se refera la transferurile facute de catre stat
(Jackson, 2003) ceea ce sustine afirmatia ca inegalitatile n distribuirea cresterii economice au
fost percepute ca inechitabile determinnd un sprijin consistent pentru programele sociale.
Astfel, anii '60 - '70 au nsemnat o crestere fara precedent a sectorului public datorita
programelor sociale asistentiale ale statului bunastarii, n timp ce anii '80 - '90 au constituit
ncercari de a reduce dimensiunile sectorului public n special din considerente de eficienta si
pentru a reduce deficitele publice n crestere. Reducerea a nsemnat fie privatizare, fie cedarea
responsabilitatilor catre nivele inferioare ale guvernarii (descentralizare pe principiul
subsidiaritatii), fie introducerea mecanismelor de piata libera n interiorul sectorului public.
Clasic, sectorul public si guvernarea sunt un raspuns la ceea ce se numeste "esecul pietei"; se
considera ca piata este institutia sociala dezirabila si, numai acolo unde aceasta esueaza
(furnizarea bunurilor publice, situatiile de monopol, de asimetrie informationala) trebuie sa
intervina statul. Totusi, Musgrave (1998) afirma ca att piata ct si statul sunt institutii
imperfecte (flawed institutions); asemenea esecului pietei, putem vorbi si de esecul guvernarii.
Problema ar fi identificarea raportului optim dintre piata si guvernare.

I.1 Rolul sectorului public.

Discutiile despre marimea sectorului public trec n plan secund, pentru a face loc
dezbaterilor pe tema a ceea ce face sau ar trebui sa faca guvernarea, mai precis
a rolului sectorului public. Discutiile privind marimea acestuia se lovesc pe de alta parte de
inexistenta unui indicator unanim acceptat de masurare a sectorului public: putem discuta de
cheltuielile guvernarii, de transferurile pe care le realizeaza (incluznd aici si redistribuirea),
de forta de munca angajata, de patrimoniul public
De altfel, putem considera ca reglementarile care opereaza n sectorul privat constituie
practic incidente ale sectorului public din moment ce ele restrng (limiteaza) sfera alegerilor
private, autonome: ele constituie o interventie a alegerii colective n alegerea individuala s,i
din acest punct de vedere, sunt parte a sistemului public.

II.

Ce sunt politicile publice?

HG nr. 870/2006 define te politicile publice drept totalitatea activitilor desfurate

de administraia public central de specialitate, n scopul soluionrii problemelor de politici
publice identificate i pentru asigurarea dezvoltrilor necesare ntr-un anumit domeniu.
Politica public presupune: un set de activiti, un set de documente i efecte msurabile la
nivelul ceteanului i are ca scop o stare general de lucruri ce urmeaz a fi atins dup
implementarea politicilor publice.
II.1 Guvernul i poiliticile publice
Ideea ca institutiile guvernamentale au ca principal obiect de activitate formarea si
aplicarea politicilor publice, a patruns cu dificultate in constiinta comuna. Astazi, insa, ea este
luata de cele mai multe ori, ca evidenta. Cetaenii asteapta de la guvernele lor sa ia decizii
inteligente. Mai mult ei se asteapta ca aceste decizii sa fie rezultatul unei pozitii generale, a
unei viziuni. A luat decizii inteligente insemna a opera intr-un cadru coerent, indiferent cat de
general este acesta.
Noile provocari globale: eliminarea saraciei, protectia mediului inconjurator, repartizarea
neuniforma a cunostintelor stiintifice, presiunea exercitata asupra economiilor ailor slab
dezvoltate, conflictele religioase, eradicarea terorismului internaional, eficientizarea
controlului armamentului nuclear, internationalizarea tehnologiei informaiei etc, impun cu
cresterea importantei administratie centrale si locale. In concluzie guvernele nationale sunt
singurele care datorita legitimitatii lor pot domina actualele probleme globale, guvernarea
trebuie sa si redefineasca politicile, strategiile, programele si proiectele in scopul dinamizarii
capacitatii de performanta. Viabilitatea performantelor este, insa direct conditionata de
succesul reformei sistemului administrativ.
Domeniul stiintelor publice se ocupa de studiul deciziilor politico - administrative de
alocare a resurselor necesare satisfacerii intereselor comunitatii. O politica publica este acea
directie de actiune sau lipsa a actiunii aleasa de autoritatile publice ca raspuns la o anumita
problema sau la un set de probleme interconectate.

Guvernul Romaniei si-a asumat responsabilitatea de a accelera reforma, ale carei obiective
vizeaza: delimitarea responsabilitatii politice si administrative a Guvernului si amelioararea
calitatii politicilor publice pentru rezolvarea eficienta a problemelor.
Atingerea primului obiectiv presupune separarea managementului politici de cel
administrativ, iar cel de-al doilea, este realizabil numai in circumstantele unei cresteri a
calitatii proceselor de elaborare si implementare a politicilor publice, prin implicarea
cetatenilor si prin crestrea eficientei si cooperarii intre institutiile administrative.
O politica publica se refera la un curs de actiune. Acest lucru are legatura cu ideea
cadru sau model - politicile publice ofera calauzire pentru o gama de actiuni interconectate
dintr-un anume domeniu. Cel care concepe politicile, policy-maker, este cel care concepe
acest ghid de actiune, iar cel care preia politicile, policy-taker, este cel care opreaza in cadrul
trasat, aplicadu-l la situatii noi.
II.2 Ciclul politicilor publice
Pentru a ntelege mai bine ciclul politicilor publice este necesara mparirea acestuia in
mai multe stadii si substadii si examinarea acestora. Ceea ce rezulta este cunoscut ca ciclul
politicilor publice.
Stadiile procesului politicilor publice sunt: formularea agendei; formularea politicilor;
luarea unei decizii; implementarea politicii publici; evaluarea politicii aplicate.
Formularea agendei se refera la procesul prin care problemele ajung in atentia
guvernantilor. Procesul prin care guvernantii formuleaza optiunile de politici publice se
numete formularea politicilor. Dupa ce au identificat problemele guvernantii stabilesc modul
in care trebuie sa actioneze pentru a rezolva problema. Ce-a de-a patra etapa a politicii publice
si probabil cea care ridica cele mai multe probleme este aplicarea politicii publice, adica
implementarea. La final rezultatele politicii sunt monitorizate de societatea civila si institutiile
statului prin evaluarea politicilor publice.
In aceasta lucrare ne vom opri asupra etapei de implemetare a politicilor publice.
Dupa ce o politica a ajuns pe agenda institutionala, si mai multe optiuni au fost
propuse pentru a o rezolva, iar guvernul s-a decis asupra uneia, ceea ce mai ramane de facut
este punerea in practica a deciziei. Aceasta faza este cunoscuta sub numele de implementarea
politicii publice si este definit ca procesul in care programe sau politici sunt puse in practica.
Implementarea arata transpunerea in practica.
Prin implementare se intelege transpunerea in practica a obiectivelor generale, prin
efectuarea unor actiuni concrete.
Numeroase studii demonstreaza ca de multe ori o politica publica a esuat nu pentru ca
nu a folosit mijloacele corecte, sau pentru ca nu s-a ales calea cea mai buna, ci pentru ca nu a
fost transpusa in practica corect. Adesea procesul de implementare este considerat ca
neimportant de oficiali si institutii, insa aceasta pe parcursul aceste etape se ivesc o multime
de probleme generate mai ales de lipsa de experienta a celor care transpun teoria in practica.
Asa cum subliniaza J. Pfeffer si R. Sutton, in general atunci cand avem n vedere organizatiile
nu exista raspunsuri simple la problema relatiilor dintre a stii si a face. Ei recomanada se
petreaca cat mai putin timp cercetand sau vorbind despre problemele organizatiei, in schimb
sa se actioneze. Actiunea este cea care va genera experienta din care se poate invata.
Ca o concluzie politicile publice au ca scop satisfacerea preferintelor cetatenilor,
indiferent daca sunt de tip guvernamental, de guvernanta sau de alt tip.

III. De ce este nevoie de politicile publice

Prin politicile publice, statul intervine n activitatea economica si sociala. El modifica
realitatea, ntr-o directie dorita. Care sunt ratiunile acestei interventii? Ele se pot grupa n doua
mari categorii: 1) prin politicile publice se intervine pentru a corecta actiunea pietei libere:
caci piata are limitari, nempliniri, imperfectiuni; 2) prin politicile publice sunt promovate
valorile acceptate social, de pilda valorile importante ntr-o societate democratica moderna
(libertatea, egalitatea, dreptatea, drepturile persoanelor).
III.1 Corectarea imperfectiunilor pietei
Acestea sunt mprejurari n care produsul social ar putea fi mai mare sub anumite alocari
ale resurselor dect cel care ar rezulta prin actiunea fortelor pietei libere. n mod obisnuit,
patru astfel de imperfectiuni ale pietei sunt mentionate: a) bunurile publice; b) monopolurile
naturale; c) externalitatile; d) asimetria de informatie.
Ca o concluzie politicile publice au ca scop satisfacerea preferintelor cetatenilor,
indiferent daca sunt de tip guvernamental, de guvernanta sau de alt tip.

Bibliografie
1. Marius Profiroiu - Politici Publice - Teorie, analiza, practica, Ed Economica,

Bucuresti, 2006.
2. Luminita Gabriela Popescu, Politici Publice sectoriale. Suport de curs, SNSPA

Bucurest.
3. Florin Bondar, Politici Publice si administratie publica., Editura Polirom 2007
4. Miroiu A, Zulean, M., Radoi, M. Politici publice, Ed. Politeia, 2002.