Concepte operaţionale

BACALAUREAT
PROBA SCRISA – SUBIECTUL 1

Limbă şi
comunicare
Mărcile lexico-gramaticale ale
eului liric:

Ex.: Eu visez la viaţa mea.

 Eu= pronume personal, pers. I;

- alte pron. pers. de pers. I: mine, mă, mi-, -mă
m-, îmi;
 visez= vb. pers. I;
 mea= adj. pron. pos., pers. I.
 Rolul cratimei
1. leagă 2 cuvinte pronunţate fără pauză
( DOOM 2 );

2. marchează elidarea unei vocale şi

evitarea hiatului ( stele+ în cer= stele-n cer );
3. din punct de vedere prozodic ( al
versificaţiei) influenţează ritmul şi măsura
versurilor, prin dispariţia unei silabe.
 Teme si motive
 Iubirea: mot. iubitei înger / demon, speranţei, despărţirii, ochilor= privirii,
tainei, amintirii;
 Natura : mot. codrului, ploii, apei. mării, florilor, lacului, stelelor , lunii,
nopţii, umbrei ( romantice ), norilor, luminii, teiului, toamnei,
parcului, grădinii, amurgului, fântânii, focului, soarelui, muntelui;
 Istoria :mot. ruinelor ( preromantic ), tiranului, fantomelor;
 Folclorul: transhumanta, testamentul, alegoria viaţă-moarte. motivul zidului
părăsit, al surpării zidurilor, al visului, al soţiei zidite, motivul lui
Icar, haiduciei, nenorocului, cătăniei;
 Moartea: mot. sicrielor, corbilor, negrului;
 Creaţia: mot. versului, mot. cărţii, inspiraţiei ( talentului ), efortului creator;
 Timpul: timpul etern / efemer, mot. fugit irreparabile tempus, vanitas
vanitatum, trecutului, ceasului, anilor, destinului;
 Geniul: mot. luceafărului;
 Singurătatea: mot. tristeţii;
 Nevroza: mot. bolii, ploii, speenului;
 Cromatica: motivul culorilor: roşu, galben, violet, negru, alb, gri;
 Muzica: mot. clavirului ( pianului ), violinei, fanfarei, buciumului;
 Căutarea absolutului: mot. visului, dublului ( romantice ), motivul
înălţării privirii spre cer, mot. reincarnării, mitul peşterii.
 Câmp lexical/ semantic
 totalitatea cuvintelor dintr-o limbă care aparţin aceluiaşi domeniu ( numele de
culori, de rudenie, de fenomene sonore, denumirile părţilor corpului).
 Este alcătuit din cuvinte care aparţin aceleiaşi părţi de vorbire ( numai substantive,
numai verbe, numai adjective etc );
 Ex. : câmpul lexical al :
 locuinţelor temporare : cort. cabană, rulotă, căsuţă de lemn. camping,
hotel, motel, vilă ( staţiune ).
 alimente: zahăr, făină, pâine, prăjituri, dulceaţă, murături, zacuscă, supă,
budincă, musaca.

Familia lexicală
 totalitatea cuvintelor obţinute prin derivare ( CU PREFIXE SAU SUFIXE )
sau prin alte procedee de la un cuvânt de bază şi care sunt înrudite ca sens ;

Ex. : colţ- colţos, colţuroş , colţişor, a încolţi, neîncolţiţ, reîncolţit,
încolţiră , reîncolţire.
 Sens denotativ / conotativ

Sensul denotativ
- sensul propriu, de bază al unui cuvânt; primul sens din dicţionar;
= sensul general, obişnuit, cunoscut şi dominant în conştiinţa oamenilor, fiind
relativ liber de context; unul singur;

Sensul conotativ
= sensul figurat, derivat, variantă a sensului principal, sens nou, neobişnuit;
= multiple ( denotaţia e una singura, pe când conotaţiile sunt multiple datorită
caracterului lor
individual, secundar )

Exemplu: a pica

Denotaţie = a cădea de la o oarecare înălţime

Conotaţiile : = ( familiar, despre îmbrăcăminte ) a nu se mai tine pe corp ,
= (figurativ ) a muri în luptă, a nu reuşi la un concurs ,
= ( popular, despre zile ) a se nimeri la o anumită dată.
Relaţii semantice
EXEMPLE
 Sinonime : nevinovăţie- inocenţă = naivitate = candoare
 Antonime : frumos – urât, harnic - leneş
 Omonime : Bea vin. / Vin cu noi 3 băieţi.
Un car trece pe uliţă. / Car 3 găleţi cu apă.
 Paronime : familiar – familial ;
originar - original;
literar - literal;
temporar - temporal;
ordinar-ordinal ;
complement - compliment.
 Expresii/locuţiuni

Unităţi Imbinări libere de

frazeologice cuvinte
A cădea de acord A cădea de la etaj

A duce cu preşul A duce cu maşina

A câştiga teren A câştiga bani

Mărul lui Adam Mărul din grădină

Pară mălăiaţă Pară gustoasă

 Exemple
a trece :
 a se trece ( a îmbătrâni, a se ofili ),
 a trece în revistă ( a inspecta ),
 a trece cu vederea ( a nu lua în seamă),
 a trece hopul ( ascăpa de o greutate ),
 a trece peste cineva ( a desconsidera, a dispreţui pe cineva ),
 a trece la fapte ( a acţiona ),
 treacă de la mine ( concesie ).

umbră:
 fără umbră ( corect ),
 din umbră ( pe ascuns ),
 a sta / a rămâne în umbră ( a rămâne ascuns );
 a lăsa ( pe cineva ) în umbră ( a eclipsa pe cineva ),
 a se teme şi de umbra lui ( f. fricos ),
 a face umbră pământului degeaba.
 Semne de
=
punctuaţie VIRGULA ( , )
marcheazǎ pauzele scurte fǎcute în cursul rostirii propoziţiilor şi frazelor.
= Prin VIRGULA se despart de restul propoziţiei sau frazei :
1. cuvinte/ construcţii incidente : Sunt supǎrat, zise el, nu vreau sǎ te mai vǎd.
2. vocativele, interjecţiile, imperativele : Radule, rezolvǎ problemele !
Hei , nu mǎ asculţi ?
Pleacǎ, o sǎ întârzii.
3. apoziţiile explicative : Ionel, vecinul meu, a venit în vizitǎ.
4. elementele unei enumeraţii : Mama cumpǎrǎ mere, pere, prune şi pepene.

PUNCTUL ( . )
= marcheazǎ PAUZA care se face la sfârşitul unui enunţ ( propoziţie / frazǎ )

SEMNELE DE SUSPENSIE ( …)
= marcheazǎ o pauzǎ în enunţ;
= întreruperea şirului vorbirii;
= uneori redau surprinderea, ezitarea, îndoiala, o
vorbire incoerentǎ.
SEMNE ORTOGRAFICE
APOSTROFUL
Exemple:
‘neaţa ! / Und’ te duci ? / sal’tare /
dom’le / Las’pe mine !

= marcheazǎ grafic : cǎderea, absenţa

accidentalǎ în rostire a unui
sunet sau a unui grup de sunete.
 Mijloace lingvistice de realizare a
subiectivităţii:

Caracterul subiectiv al unui

text este vizibil prin
prezenţa:
 verbelor şi a pronumelor la persoana I şi a II-a, singular şi plural;
 textul este centrat pe: transmiterea sentimentelor, experienţelor, stările sufleteşti ale
celui care scrie textul;
 câmpul semantic al subiectivităţii este prezent în memorii, autobiografie, jurnal,
proza aubiografică deghizată;
 conştiinţa prezenţei unei virtuale persoane a II-a evidenţiază relaţia directă dintre
emiţătorul subiectiv şi receptor;
 mesajul este orientat spre Emiţător.
 Expresivitatea în poezie
 Se realizează prin folosirea sensului conotativ al cuvintelor.
 Mijloace folosite de autor:
1. Imaginarul poetic= imagini artistice: vizuale, auditive, cinetice
=motorii=de mişcare, tactile,
olfactive = de miros );
2. Procedee artistice= figuri de stil:
 figuri de construcţie: enumeraţia, repetiţia, paraleleismul
sintactic, refrenul, simetria, antiteza,
interogaţia retorică, exclamaţia
retorică, invocaţia retorică ;
 figuri semantice: epitet, comparaţia, metafora, oximoronul,
sinestezia, simbolul;
 figuri de sunet: aliteraţia, asonanţa.
3. Elemente de prozodie: strofă, vers, măsura versurilor, rimă, ritm.
 Valori stilistice ale verbului
Gerunziul = VISAND
 exprimă o acţiune în desfăşurare, fără
referire precisă la momentul vorbirii; un
proces, o stare durativă
 ( principala funcţie stilistică este capacitatea de
a crea imagini dinamice )

Imperfectul = VISAM
 exprimă o acţiune durativă în trecut,
neterminată în momentul la care se referă
vorbirea
 “un timp trecut , care-şi moaie aripa-n prezent”
( T. Vianu )
 Perfectul simplu = VISAI

 timp al acţiunilor rapide, instantanee;

 perfectul simplu narativ= exprimă întâmplări, stări enunţate
într-un trecut recent, apropiat de momentul narării;
 reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea
momentană a unei stări:
“el se repezi pe cal, ieşi către pe uşa cea spartă, se întoarse
spre pădure, […]apoi ieşi în drum şi slobozi calul la vale, spre
Moara cu noroc.” ( I. Slavici )

Perfectul compus = AM VISAT

 exprimă o acţiune trecută, terminată ;

 rol de narare, evocare, rezumare/concluziv
 Prezentul narativ
 dinamizează acţiunea, induce lectorului sentimentul
participării la evenimentele istorisite, creând iluzia că
acestea sunt relatate pe măsură ce se desfăşoară:
“Omul se scoală, trezeşte copiii, înhamă caii şi umblă de colo până
colo prin curte.” ( M. Preda )

Prezentul etern / atemporal ( gnomic )

 în exprimarea unor idei generale, a unor aserţiuni care nu
depind de moment: în proverbe, zicători, maxime, aforisme.

Prezentul istoric
 actualizarea unor evenimente anterioare în prezentul
naratorui şi, implicit, al lectorului.
 Omonime / Cuvinte polisemantice
 Omonimele nu trebuie confundate cu cuvintele polisemantice, acestea având şi ele o
singură formă şi mai multe sensuri.
 Ele se deosebesc :
a) omonimele sunt foarte îndepărtate ca sens,
b) cuvintele polisemantice au sensuri apropiate, derivate din sensul primar.
Ex. : Cuvântul masă este :
a) polisemantic: – “obiect de mobilă”( sensul primar ) –Cărţile sunt pe masă.
- “mâncare” ( sens derivat ) - Masa a fost servită.
- “ospăţ, petrecere” ( sens derivat )- A fost acolo masă mare.
- “ora mesei” ( sens derivat ) - Mă vizitează după masă.
b) omonim, cu sensurile: - “obiect de mobilă” – Cartea este pe masă.
- “mulţime” – O masă de oameni mergea spre gară.
Ex.: Cuvântul cap este:
a) polisemantic: - “parte a corpului” - Il doare capul.
- “conducător” - Horia a fost capul răscoalei.
- “minte, inteligenţă” - Câte capete, atâtea păreri.
- “extremitate” - S-au oprit la capul podului.
b) omonim, cu sensurile: - “parte a corpului” –Îl doare capul.
- “promontoriu” –Acesta este capul cel mai de sud al Africii.
 DESCRIEREA
 Este un mod de expunere specific poeziei.
 Când prezintă un peisaj, este o descriere de
tip tablou.
 Se realizează cu ajutorul figurilor de stil şi al
imaginilor artistice.
 Predomină imaginile vizuale, dar se folosesc
şi imagini cinetice, auditive, tactile sau
olfactive.
 Părţile de vorbire cel mai des folosite sunt
substantivele şi adjectivele.
 Trăsăturile
1.
simbolismului
Simbolul= plumbul, rozele ;
2. Sugestia =idee subînţeleasă ;
3. Corespondenţa = între microcosmos ( eul poetului ) si macrocosmos

( natură ): ploaia creează depresie; anumite culori sau

instrumente determină o stare de spirit;
4. Sinestezia = acord de senzaţii= amestecul de simţuri: “Parfum ( olfactiv ),
culoare ( vizual ), sunet ( auditiv ) se-ngână şi-şi răspund”
( “Corespondenţe”, Baudelaire ).
5. Muzicalitatea = tehnica refrenului, repetiţia, rime interioare, neologisme
eufonice;
6. Prozodia = simboliştii introduc versul liber;
7. Teme şi motive simboliste = oraşul de provincie ca spaţiu al izolării, boala,
nevroza, singurătatea, ploaia etc.
 TRASATURI ALE
ROMANTISMULUI
1. ARTA: primatul subiectivismului, al pasiunii, al fanteziei în genul liric
2. SURSE DE INSPIRATIE: ISTORIA, NATURA, FOLCLORUL
3. TEME SI MOTIVE ROMANTICE: geniul, istoria, absolutul, stele, floarea
albastră, visul, umbra, dublul, luna, noaptea
3. Folosirea ANTITEZEI – în structura poeziei şi în conceperea personajelor:
trecut- prezent, înger- demon, tânăr- bătrân,
frumos- urât
4. PERSONAJUL PRINCIPAL : excepţional în împrejurări excepţionale
( geniu, titan, profet )
5. CONFLICTUL: omul de geniu – lumea ostilă, a omului de rând
6. NATURA: În concordanţă cu sentimentele umane
7. GENURI ŞI SPECII: Se preferă amestecul de genuri şi specii: balada,
drama, nuvela, romanul, poemul amplu, poezia lirică
( meditaţia, romanţa, elegia ), filonul filozofic
8. STILUL: retoric, împodobit cu figuri de stil; îmbogăţirea limbii literare, prin
includerea limbii populare, a arhaismelor, a regionalismelor, a argoului etc.
9. Introduce noi categorii estetice : urâtul, grotescul, macabrul, fantasticul