Despre vinovie i destin n Procesul de Kafka

19.08.2013Adina Dinioiu Un comentariu

Grotescul, realitatea deformat pn la absurd, inutilitatea oricrei tentative de a
ptrunde sensurile unei lumi agresive, tiranice, incoerente iat numai cteva
dintre caracteristicile prozei lui Franz Kafka. NiciProcesul de Kafka, roman
neterminat i publicat postum, n 1925, nu se dezice de acest fond absurd,
comaresc, care constituie miezul realitii descrise de Kafka n romanele i
nuvelele sale.
Josef K., protagonistul din Procesul Kafka, un brbat de 30 de ani, funcionar la o
banc, se trezete ntr-o diminea, n dormitorul su, cu doi ageni care l anun
c este arestat dintr-un motiv pe care acetia refuz s i-l dezvluie. Din acest
punct, viaa lui K. se transform ntr-o fars controlat de o instan superioar.
Altfel spus, Josef K. este deposedat de propria sa via deposedare anunat
nc de la bun nceput prin invadarea spaiului privat, dormitorul, de ctre cei doi
ageni. Personajul lui Kafka devine o fanto n minile unui ppuar necunoscut.
De fapt, identitatea ppuarului, dac e s dm crezare anumitor exegeze, nu
este o enigm, n ciuda ambiguitii textelor kafkiene.
Radu Enescu, n cartea sa despre Procesul de Kafka (Franz Kafka, Editura pentru
Literatur Universal, Bucureti, 1968), de exemplu, face referire la cteva astfel
de exegeze. Astfel, din punct de vedere strict sociologic, Procesul ar constitui o
critic a aparatului funcionresc din statul habsburgic, care intervine cu totul
arbitrar n viaa individului, nelsndu-i nici o posibilitate de aprare.
Interpretarea care i aparine lui Paul Reimann , dei plauzibil pn la un
punct, este dezavuat de ctre Radu Enescu, pe motiv c romanul, prin
simplificare, ar fi redus la o latur a sa exterioar. Simbolistica textului kafkian,
ns, nu poate fi strict redus la aceast identificare:
Dup Reimann, problema vinoviei lui Josef K. e cu totul insignifiant, n roman
nici nu exist vreun indiciu c ar fi vinovat. Vinovat e instituia, vinovai sunt
funcionarii superiori. Explicaia simplific, reducndu-l la latura pur exterioar,
coninutul crii Procesul Kafka. Totodat, rolul lui Joseph K. n fond, nsui
scriitorul care se autoexprim este minimalizat. Desigur, n Procesul Kafka
denun aparatul birocratic austro-ungar, dar e adesea voalat, nu ndeajuns de
limpede, i n nici un caz nu exprim intenia primordial a autorului.
Mai mult, Ernst Fischer vede n acest aparat judiciar autoritar i absurd o
prefigurare a fascismului. Ali exegei vd, de asemenea, i o prefigurare a
ororilor comuniste: Kafka este vzut drept un precursor al literaturii universului
concentraionar, aprut mai ales n Frana dup cel de Al Doilea Rzboi Mondial
dup cum bine sesizeaz Radu Enescu n monografia dedicat lui Kafka. Totui,
n aceste cazuri, i se atribuie lui Kafka, post factum, intenii care nu devin
limpezi dect din perspectiva istoriei.
Un alt exeget, Helmut Richter, pare c se apropie, prin interpretarea lui, de
miezul problemei din prozele lui Kafka: Divergena dintre viaa intim i

exigenele impuse de profesiune. Joseph K., asemenea altor personaje din

nuvelele lui Kafka i aici m refer n special la Georg Bendemann sau Gregor
Samsa din Verdictul, respectiv Metamorfoza , este un individ preocupat doar
de profesie, a crui via privat se reduce la cteva aventuri amoroase. Din
aceast perspectiv, cele ntmplate lui Josef K. par a avea un neles ceva mai
grav: Josef K., ca i Bendemann dinVerdictul, n-a tiut s-i apere omenia de
caracterul egoist i monoton al vieii cotidiene ntr-o societate retrograd i
alienat.
Cu alte cuvinte, i-a ratat posibilitile de afirmare uman, iar pentru acest
delict trebuia s plteasc cu propria sa via. Josef K. nu se sinucide atunci cnd
i se ofer aceast posibilitate de ctre cei doi cli, tocmai pentru c i d seama
de vina sa, iar jocul trebuie dus, n numele expierii totale, pn la capt. ntr-un
dialog al lui Josef K. cu doamna Grubach, proprietara casei n care locuiete,
poate fi observat aceast distincie dintre viaa privat i cea profesional. n
viaa sa profesional, mrturisete Josef K. la un moment dat, exist o anume
raiune, care lipsete din viaa privat de unde i necazul cu cei doi gardieni
aprui pe neateptate n camera sa:
- Am fost victima unei agresiuni, atta tot. Dac m-a fi dat jos din pat imediat
ce m-am trezit, fr s m las amgit de lipsa Annei, dac a fi pornit s v caut,
fr s m sinchisesc de ce mi-a ieit n cale, dac mi-a fi luat micul dejun de
data aceasta n buctrie, dac a fi lsat s-mi aducei dumneavoastr hainele
din camer, ntr-un cuvnt, dac a fi acionat raional, nu s-ar fi ntmplat nimic
i totul ar fi fost nbuit nc din fa. Dar omul e att de puin pregtit! La
banc, de pild, sunt totdeauna gata; acolo ar fi imposibil s mi se ntmple
asemenea lucruri; am la ndemn un om de serviciu, special pentru mine, i apoi
am pe birou, n faa mea, telefonul pentru exterior i telefonul interior. i vin
mereu oameni, clieni sau funcionari, i mai ales sunt mereu prins n iureul
muncii, de aceea am toat prezena de spirit; ar fi o adevrat plcere s m
pomenesc acolo n faa unei ntmplri cum a fost cea de azi-diminea.
Afectat de o tuberculoz a laringelui, Kafka s-a nfometat pn n punctul n care,
din cauza durerilor din gtul dezobinuit cu hrana, nu a mai putut s nghit
nimic. Mai mult, la 3 iulie 1924, internat la Kierling, un sanatoriu de lng Viena,
Kafka s-a deconectat de la tubul de oxigen, lucru care i-a grbit moartea. Varianta
sinuciderii, iat, i este pe plac autorului care l-a creat pe Josef K., personajul care
a refuzat aceast variant atunci cnd i-a fost propus. n orice caz, din jocul
destinului cci ppuarul poate fi perceput i astfel, ca destin orb, asemenea
celui din tragediile greceti nu se poate evada dect prin moarte, prin extincia
total. Nu degeaba Kafka i-a cerut prietenului i editorului su, Max Brod, s-i
pun pe foc toate textele.
Procesul, asemenea tuturor prozelor lui Kafka, ilustreaz att drama uman,
individual, ct i drama universal a unei lumi crepusculare, aflate n declin.
Drama individului e mereu legat de cea a lumii n care triete. n fapt, influena
reciproc un proces dinamic i, n aparen, absurd dintre cele dou lumi este
surprins, n mod grotesc, angoasant ceea ce trimite la curentul expresionist al

vremii de Franz Kafka. Probabil Nabokov avea dreptate s-l considere cel mai
mare scriitor german al secolului al XX-lea:
Poei ca Rilke sau romancieri ca Thomas Mann sunt pitici sau sfini de ghips n
comparaie cu el.

KAFKA
nainte s discutm despre unul dintre romanele sale, s vedem n cteva cuvinte
cine a fost Franz Kafka.
S-a nscut pe 3 iulie 1883, la Praga, fiind primul dintre cei ase copii ai
negustorului Hermann Kafka i ai Iuliei, nscut Lowy, familie care dduse
numeroase figuri de nonconformiti, nclinai ctre visare i aventur. Franz va
moteni cu prisosin caracterul familiei pe linie matern. Total diferit este tatl,
fire ntreprinztoare, sever i rece care, dup o copilrie nevoia, accede pe
scara social ncet-ncet, pn prsete ghetoul i se mut n centrul oraului.
Aa se explic lipsa lui de nelegere fa de copilul vistor pe care-l tot
constrnge s se adapteze lumii n care triete, timorndu-l i inducndu-i un
sentiment de culpabilitate, de team i umilin pentru nclinaiile sale ctre
latura umanist. Lucru care-l va marca pentru totdeauna: Din fotoliul tu
guvernai lumeaPrerea ta era cea just, orice alt prereextravagant,
anormal. i ncrederea ta n tine era aa de mare, nct nu simeai nevoia s
rmi consecvent pentru a avea dreptate Lumea mi se prea divizat n trei: o
parte n care triam ca sclavsupus unor legi inventate doar pentru mine; o alta
care-mi era infinit foarte ndeprtat n care triai tu, preocupat s guvernezi, s
dai ordine, i s supuii te irita dac nu erau urmate. O a treia, n fine, n care
erau oamenii fericii, ferii de ordine i de supunere. Eram mereu copleit de
ruine fiindc, ori m supuneam ordinelor tale, i asta era evident ruinos, fiindc
erau valabile doar pentru mine, fie te sfidam, i era mai ruinos, fiindc oare cum
s mi permit eu s te sfidez; fie nu m puteam supune fiindc nu aveam fora,
apetitul, nici firea ta
m-ai ntrebat recent de ce pretind c m tem de tine. Ca de obicei nu am tiut
s i rspund nimicam fugit de tine din totdeauna, pentru a gsi refugiu n
camera mea, lng crile mele, pe lng prietenii mei nebuni sau ideile mele
extravagante: nu i-am vorbit niciodat cu inima larg deschis, nu am mers
niciodat la templu s te regsesc, nu am fost niciodat s te vd la
Franzensbad, n general nu am avut niciodat spirit de familie.Am dat acest citat
puin mai lung din celebra scrisoare de 100 de pagini, trimis de fiu, prin
intermediul mamei, care, ns, n-a ajuns niciodat n minele destinatarului,

pentru a nelege cteva dintre lucrurile ce i-au marcat viaa i opera marelui
scriitor.
Lipsa de comunicare dintre Franz i tatl su va fi compensat prin prieteniile pe
care le va lega mai trziu. i cea mai strns i durabil prietenie a fost cu Max
Brod, pe care l-a cunoscut n 1902 la o conferin a acestuia despre
Schopenhauer. Brod a fost cel care i-a pstrat i publicat manuscrisele dup
moarte, fcndu-l cunoscut printr-o serie de scrieri. Tot Brod a lsat mrturie
despre formaia sa intelectual, surprinztor pentru unii, cldit pe scrierile
marilor clasici: Tolstoi, Dostoievski, Th. Mann, Hesse, Byron, Strindberg etc.
Respingea avangardismul, decadentismul epocii, pe grotetii scriitori praghezi.
Toate aceste triri induse de relaia cu tatl su se vor remarca mai trziu n
tematica scriitorului: judectorul care ntotdeauna se afl n cellalt, capabil
oricnd s te judece i s-i ndrume viaa, sentimentul de culpabilitate al
vinovatului fr vin, universul ngust al lumii n care trim guvernat de legi
fcute de oameni, pentru a supune oameni, alienarea individului.
i un alt lucru care-i va marca biografia lui Kafka a fost viaa sa sentimental,
rmnnd la statutul de venic logodnic, cu spaima de-a se dedica unei familii i
de a face un contract pe via. i remarc aici, gndindu-m la masiva
coresponden publicat a lui Kafka, uurina cu care comunic cu cei din jurul
lui, inclusiv cu femeia iubit, prin intermediul scrisorilor. Acolo l descoperim pe
adevratul Kafka, cel care, asemenea lui Proust, era fascinat de scrisori: amndoi
fac pactul deprtatului cu diavolul sau cu fantoma, pentru a rupe proximitatea
contractului conjugal. i el opune scrisul, cstoriei. Doi vampiri slbnogi,
anorexici, care nu se hrnesc dect cu snge, trimindu-i scrisorile-lilieci.
Principiile de baz sunt aceleai: toate scrisorile sunt scrisori de dragoste,
aparent sau real; scrisorile de dragoste pot fi de atragere, de respingere, de
reprouri, de compromis, de propunere, dar asta nu le schimb cu nimic natura,
fac parte dintrun pact cu Diavolul, care conjur contractul cu Dumnezeu, cu
familia sau cu fiina iubit (Kafka. Pentru o literatur minor Gilles Deleuze,
Felix Guattari)

Un alt element care ine de biografia marelui scriitor i care, cu siguran, este
reflectat n tematica abordat se refer la chinurile prin care trece atunci cnd
timpul pe care ar trebui s-l acorde scrisului l sacrific n favoarea ctigrii
pinii de zi cu zi. n Jurnalul su gsim reflecii legate de orele petrecute la birou,
care-l oboseau peste msur, consumndu-i toat energia. Obligat s se ocupe
de afacerile cumnatului su, ajunge chiar n pragul sinuciderii. Nici lipsurile,
foamea i boala nu l-au ocolit. Tulburtor acel text al lui intitulat: Un artist al
foamei, scris ca urmare a deselor crize de anorexie.
Bolnav de tuberculoz, n primvara lui 1924 se ntoarce printre ai si, la Praga,
fapt resimit ca pe o nfrngere a sa n faa vieii. O laringit tuberculoas i
provoac chinuri atroce i-l fac s-i cear doctorului Klopstock, care-l ngrijea,
morfin: Omoar-m, altfel eti un uciga. S-a stins din via la 3 iunie 1924.

i n Procesul, ca i n celelalte romane kafkiene, individul triete sub datul

existenial al destinului implacabil. Asemenea eroilor tragediei greceti, eroul su
rtcete prin labirinturile vieii, fiind lipsit de o alternativ de-a se salva, de-a fi
parte unei rnduieli logice, indiferent ce soluie ar alege. Nu tie de ce se face
vinovat i ca atare nu tie cum s se apere. Deasupra ntregii societi
guverneaz legea ca o suprarealitate ce devine funcional prin tribunalul din
podul cldirii. Aceasta ar putea fi una din cheile n care poate fi interpretat
romanul lui Kafka.
O alta ar fi aceea a absurdului unei lumi guvernate de legi fcute de oameni
pentru oameni, n care cei care ies din tiparele impuse, neadaptaii, sunt supui
observaiei judecii comune, n fiecare individ existnd un judector al celuilalt.
i, conform teoriei emise de Umberto Eco, acela de opera aperta (opera rmas
deschis interpretrilor), orice scriere de mare valoare are numeroase i profunde
semnificaii a cror interpretare rmne deschis.
Incipitul romanului st sub semnul incertitudinii, atmosfer ce se amplific de la
un capitol la altul pn la final, cnd unica rezolvare este moartea personajului
principal: Pe Josef K l calomniase pesemne cineva cci, fr s fi fcut nimic ru
se pomeni ntr-o diminea arestat.
Totodat este indus sentimentul existenei unei vini nemotivate, Josef K nefcnd
nimic ru. Se trezete, pur i simplu, ntr-o bun diminea, chiar n ziua cnd
mplinea 30 de ani, c viaa i este dat peste cap, fiind arestat pentru o vin
neclarificat nc. Pierde pe rnd toate drepturile de cetean liber. Mai nti
pierde dreptul de proprietate asupra lucrurilor personale. i spun cei doi paznici
trimii s-l pzeasc: va fi deposedat oricum la magazie se fac fraude, ori sunt
vndute, indiferent de cursul procesului.
Suspansul se amplific atunci cnd nsui naratorul nu tie ce se ntmpl exact
cu personajul su :
Crei autoriti aparineau? se ntreab naratorul. K. tria doar ntr-un stat
constituional.Toate legile erau respectate. Cine ndrznea s-l atace n propria
locuin?
Totul prea un joc sinistru, o fars n care picase pentru c niciodat nu dduse
importan amnuntelor, nu-i luase msuri de precauie, nu nvase nimic din
experienele prin care trecuse. Sentimentul de nesiguran se adncete atunci
cnd Josef K. ncearc s arate c are o identitate sigur, c nu poate fi confundat
cu altcineva, lucru care pe paznici nu-i privete. De fapt, indiferent ce-ar face el,
lucrurile i au cursul lor, dinainte stabilit. Ei, paznicii, tiu cel mai bine ceea ce lar putea ajuta. Ei i vor doar binele i trebuie lsai s gndeasc n locul lui.
Asta era legea. Legea cea adevrat care guverneaz orice societate totalitar i
pe care o simi pe pielea ta doar cnd intri n contact cu ea.

Josef K. are convingerea c vinovai de ceea ce i se ntmpl sunt doar cei doi
slujbai ai statului, incapabili s ptrund esena legilor, lucru care vine n
contradicie cu realitatea. Tipic pentru orice slujba mrunt este i
comportamentul celor doi paznici. Trim ntr-un stat birocratic i tim ct de
important este un portar ori o secretar.

nchis n propria camer, K se mir c paznicii i-au lsat la ndemn toate

posibilitile de sinucidere. Semn c nu le psa ctui de puin de persoana lui.
Pn i actul sinuciderii ar fi fost de domeniul absurdului atta timp ct nu prea
s fie motivat. Obligat s se mbrace ntr-o costumaie festiv, K este trimis n
faa inspectorului. ntre timp, opinia public asist impasibil la ceea ce se
petrece cu un concetean de-al lor. Oameni agasani i lipsii de bun-sim,
spuse K i se ntoarse cu spatele la ei. Convins c jocul s-a terminat, Josef K
ntinde mna mpciuitor ctre Inspector, semn c are simul umorului i nu pic
n plas, cu una cu dou. Cellalt i ntoarce spatele, pur i simplu, s vad cine
este de fapt autoritatea i c el K, este la cheremul lor. Poate s mearg n
continuare la serviciu, s se prefac c nu s-a ntmplat nimic. Ba, dimpotriv, la
primul su interogatoriu asistaser i trei tineri colegi de-ai lui, doar din
curiozitate, fr s le pese de faptul c Josef ar fi putut avea nevoie de sprijinul
lor moral.
Dup o zi de munc decide s se ntoarc acas i are o discuie cu
proprietreasa, d-na Grubach, care consider c toate cte i s-au ntmplat sunt
n favoarea i pentru fericirea lui.
Josef K este anunat telefonic (nu citat) s mearg la primul interogatoriu i, spre
binele lui, ancheta se va desfura doar duminica, n cursul sptmnii viaa lui
putnd s-i urmeze cursul normal. ns adresa tribunalului era vag, aa c fu
nevoit s bat din u-n u. Pn la urm gsete birourile tribunalului n podul
unei cldiri cu un aspect srccios, mizerabil. Aerul din ncpere era sufocant. n
plus O mulime de oameni, ct se poate mai felurii, umpleau o ncpere nu prea
mare, cu dou ferestre, nconjurat, la mic distan de tavan, de-o galerie
nesat i ea de lume, i unde spectatorii nu puteau s stea dect ncovoiai, cu
cefele i spinrile lipite de plafon. [] Muli dintre ei i aduseser perne, pe care
i le puseser ntre cap i plafon, ca s nu-i loveasc estele.
La nceput crede c cei prezeni n sal sunt mprii n dou tabere i c o parte
dintre ei in cu el. Se convinge c de fapt toat lumea este complice la aceast
mascarad de proces. Urmtoarea sptmn procesul nu mai are loc. Toi cei
din jurul lui sunt convini c este vinovat, c trebuie s se supun legilor i s se
lase judecat. Nimeni nu se ndoiete de vinovia lui: nici proprietreasa, nici
colegii de serviciu i nici unchiul venit n grab s afle de ce le face familia de
ruine. Sentimentul de anxietate, de alienare sporete pe zi ce trece i
culmineaz cu starea de ru care-l copleete n ncperile sufocante ale
tribunalului. Avea impresia c se afl pe un vapor, n mijlocul unei mri agitate,
c apa nvlete cu furie izbind pereii de lemn, c din adncul gangului aude
crescnd un vuiet ca al unui val care, curnd, o s-i treac peste cap; i se prea

c gangul se clatin i c inculpaii care ateptau de o parte i de alta se ridicau

i coborau ritmic. Din pricina aceasta calmul fetei i al brbatului care l
conducea prea de neneles. Soarta lui K se afla n minile lor; dac i ddeau
drumul avea s cad ca o scndur. Le simea privirile tioase aruncate ici-acolo;
le auzea paii cadenai, fr s-i poat urma, cci era aproape trt de cei doi.
Pn la urm observ chiar c i vorbeau , dar nu izbuti s neleag nimic; auzea
doar vuietul asurzitor care prea s umple tot spaiul i, prin el, un fel de uierat
ascuit ca de siren.
La fel de absurd ca tot ceea ce se ntmpl n jurul su este btaia cu nuiaua
primit de cei doi paznici , chipurile, pentru c i-ar fi depit atribuiile. De fapt,
ceea ce se urmrea era puterea exemplului teama de btaie ndobitocete pe
oricine. i acest lucru l pot confirma muli dintre cei care au trecut prin infernul
torionar al nchisorilor totalitare.
Apariia unchiului venit din provincie de urgen, n clipa n care a aflat de
necazurile lui, pare s mai alunge puin teama care deja l cuprinsese pe Josef K.
Dar unchiul nu venise din compasiune, nici s-i fie alturi, s-l sprijine la necaz.
Unchiul venise s apere bunul renume al familiei, s acopere, dac s-ar putea,
ruinea de-a fi parte ntr-un proces, fr s-l intereseze dac era sau nu vinovat.
Dup zicala romneasc, nici el nu crede c poate s ias fum, fr foc. Nu exist
prezumia de nevinovie. Pentru el existena n sine a procesului nsemna deja
condamnarea nepotului. Pn la urm merg la vechiul su prieten Huld, care era
avocat, s-l angajeze ca aprtor.
Dup ntlnirea cu avocatul, K ncepe s aib tot mai multe probleme, la serviciu
nu se mai poate concentra i renun la avocat, considerndu-l sursa problemelor
sale. Un industria, client de-al su de la banca la care lucra, i face cunotin cu
un pictor Titorelli. Acas la pictor descoper un tablou care nfieaz Justiia:
legat la ochi i cu balana n mn. Totodat posed i-o pereche de aripi la
picioare. E o comand pe care a trebuit s-o execut aa, spune pictorul; mi s-a
cerut s nfieze n acelai timp i Justiia i Victoria.
E o alian dificil, spuse K zmbind. Justiia trebuie s stea nemicat, altfel
balana se dezechilibreaz i nu mai poate cntri drept.
Pictorul, omul din umbr care tie toate dedesubturile justiiei, l pune n tem cu
mecanismul acesteia. Toate detaliile reuesc s-l buimceasc pe Josef K,
ntrindu-i sentimentul c este un personaj dintr-o fars. Apariia n scen a
preotului nchisorii sugereaz sfritul implacabil al eroului. Sfritul romanului
st sub semnul tragicului. Exact n seara zilei n care eroul mplinete 31 de ani
este luat de doi necunoscui, trt ntr-o pdure i ucis. Aa cum procesul n-a fost
unul exemplar, moartea este la fel de mieleasc.
Dar unul dintre cei doi l apuc tocmai de gt, pe cnd cellalt i nfipse cuitul
adnc n inim i i-l rsuci de dou ori. Cu ochii care i se stingeau, K, i mai vzu
pe cei doi aplecai peste faa lui, cum priveau deznodmntul obraz lng obraz.
Ca un cine! spuse el, i era ca i cum ruinea ar fi trebuit s-i
supravieuiasc.

Prin moartea eroului, labirintul legii nchide ua pentru totdeauna n faa lui.
Exist la Kafka o parabol a ranului care vine la lege i paznicul din faa uii i
interzice s intre. Prinznd un moment de neatenie al pzitorului uii, acesta
ncearc s vad ce se afl dincolo de u. Dac te ispitete ntr-att, i spune
pzitorul, ncearc s intri nuntru, n ciuda interdiciei mele. Bag ns de
seam: am putere. i nu sunt dect pzitorul cel mai de jos. Omul de la ar are
rbdare i ateapt, doar, doar va putea intra. Aproape c intr n simbioz cu
obiceiurile pzitorului, pe care le nva pe de rost. Ajuns n pragul morii, vrea s
afle care-i motivul de-a fost inut n faa uii legii, dei nimeni n-a mai solicitat s
intre pe acolo. Rspunsul a fost nucitor: Pe aici nu putea obine s intre nimeni
altul, ntruct intrarea asta i este hrzit doar ie. Acum m duc s-o nchid.

nchei cu un citat al unui alt mare romancier, Thomas Mann: A fost un vistor i
creaiile sale sunt adesea concepute i realizate n deplin concordan cu
caracterul visului, ele imit pn la ridicol nebunia iraional i nspimnttoare
a viselor, a acestor tainice teatre de umbr ale vieii. Dac ne gndim ns c
rsul, rsul pn la lacrimi din temeiuri nalte, este tot ce avem mai bun, tot ce
ne rmne, atunci vei fi alturi de mine, nclinai s considerai duioasele sale
instantanee ca numrndu-se printre cele mai valoroase creaii ale literaturii
universale.

PRIN PRISMA ABSURDULUI

PROCESUL LUI KAFKA
n urm cu cteva sptmni mi-am fcut curajul s citesc Procesul de Kafka. n
urm cu civa ani am citit i Metamorfoza. Nu tiu dac am reuit s o neleg per
total, pentru c eram mai mic, ns mi s-a prut ok. Procesul pe de alt parte mi s-a
prut destul de dificil de citit. Eu, trebuie s admit c spre sfritul crii am tras de
mine ca sa o termin. Ori nu am avut pregtirea necesar s o citesc, ori este o carte
ntr-adevr dificil. Nu mi-a plcut, recunosc. Nu tiu exact de ce nu mi-a plcut.
M-am gndit c probabil este din cauz c nu mi-a plcut personajul principal.
Dac l-a fi cunoscut n viaa real, probabil c de fiecare dat cnd l-a fi
ntlnit i-a fi tras o palm peste fa. Fiecare preocupare pe care o avea, fiecare
gnd, fiecare aciune pe care o fcea era complet diferit fa de ce a fi fcut eu.
n carte este vorba de Joseph K., un procuror renumit (cel puin aa se considera el),
care era prins n rutina vieii. Nu fcea nimic ieit din comun, nu era violent, nu avea
vicii, un om ct se poate de banal, din cte a putea spune. Era irascibil ntotdeauna

i i dispreuia pe toi. Ei bine, ntr-o diminea acest Joseph K. descoper c este

arestat, fr s afle motivul arestrii.
Ce m-a enervat n primul rnd a fost faptul c pn n ultimul moment, personajul
este convins c e inta unei farse proaste i c acest proces se va rezolva de la sine.
A ntrebat de cteva ori, pe ici pe colo, nu a primit niciun rspuns, ns nu mi s-a
prut c i-a dat prea mult interesul.
Apoi este convins c se poate apra de unul singur n faa judectorului. Eu nu am
gsit logica n asta. Cum s te aperi personal cnd tu nu tii legea i nici mcar de ce
eti acuzat, pe deasupra? Este ca i cum ai suferi de o boal foarte grav, i tu vrei
s te operezi singur fr absolut nicio cunotin medical,. Mi se pare absurd. Nici
mcar nu i caut avocai. Tatl lui i gsete un avocat, un vechi prieten de-al su.
Iniial K. nici nu vrea s l viziteze. Totui se las convins s se duc. Acolo tatl i
avocatul ncep s discute diverse. K., plictisit de discuia lor, se duce dup servitoare
(i amanta avocatului) i petrece cteva momente distractive cu ea, n biroul
avocatului. Pi, scuz-m, eti plictisit c nu se vorbete despre procesul tu imediat
cum intri n camer, faci ceva n privina asta. Este n interesul tu. Nu era interesul
avocatului i nici al tatlui, att ct era interesul lui.
Nu se duce la interogatoriile obligatorii pentru judecat, tiind c acest lucru era n
defavoarea lui, i face avansuri soiei unui funcionar de la judectorie (care era n
acelai timp i amanta judectorului care i judeca lui procesul), nu caut s citeasc
nicio carte despre lege, renun la avocat (pentru c nu era mulumit de el, dar nici
nu caut altul), se mprietenete cu diverse persoane (un pictor, soia funcionarului)
care nu l pot ajuta s se apere n proces i lipsete de la toate demersurile fcute
naintea procesului. Se gndea ntr-una la proces, dar nu fcea nimic. Indiferena i
ineria lui m-au scos, la propriu, dn srite.
Am ajuns la concluzia c opera este despre o situaie absurd i un personaj
cu un comportament absurd. Pe de-o parte el este o victim a societii n care
triete. S fii acuzat pe nedrept, pentru o fapt care nu i este dat n
cunotin, este absurd. ns i comportamentul lui extrem de apatic mi se
pare absurd pentru situaia n care se afl. El considerndu-se nevinovat, se
ateapt ca procesul s se termine de la sine, fr ca el s se implice.
Nu tiu dac siutaia dat n carte poate fi caracteristic i pentru situaia
societii din prezent. n carte se vorbete foarte mult despre o Lege, care nu

poate fi ptruns i neleas cu adevrat. Nu tiu dac se refer la o lege, ca

ordine a lucrurilor i a felului n care funcioneaz societatea sau o lege
judectoreasc, avnd n vedere c pe vremea lui Kafka trebuia s ai ceva bani s
cunoti legea i nu orice om avea posibilitatea s o studieze.
Pe de alt parte, conform unei povestioare din Scriptur relatat de un
personaj din carte, morala crii poate fi faptul c oamenii nu vor reui
niciodat s i fac dreptate doar ateptnd la Ua Legii. Trebuie s o foreze
un pic. Ceea ce K. nu a fcut. El s-a dus n faa Uii i a ateptat s i se
deschid. i nu a neles acest lucru nici dup ce a auzit povestioara. El nu a neles
c dac i s-a fcut o nedreptate, acea nedreptate nu se rezolva de la sine, ci trebuie
s demonstreze cu ajutorul cuiva care cunoate legea, c este nevinovat.
Poate sunt ignorant prin faptul c nu am reuit s apreciez cartea unui scriitor
destul de renumit. Oricum nu cred c sunt n msur s i critic crile. Ceea ce
pot spune despre ea este faptul c reprezint o adevrata provocare. Nu este
genul de carte pe care s o citeti pe nersuflate pn la capt. Nici mcar nu
are un limbaj greu, ns ai nevoie de o rbdare de fier s o parcurgi. Iar n al
doilea rnd cred c trebuie s ai un bagaj minimum de cri citite ca s poi s
o citeti, pentru c una este s citeti i alta este s o nelegi.
Raluca Bobei

Kafkianismul

nu este un moft sau o moda, cu toate ca in jurul

anului 1930, adica dupa efectuarea traducerilor in franceza si engleza ceea ce a

facilitat circulatia scrierilor kafkiene pe arii culturale mult mai intinse, opera
scriitorului praghez s-a constituit intr-o moda literara. Ba mai mult, dupa al doilea
razboi mondial Franz Kafka ajunge sa fie socotit un adevarat profet al ororilor
naziste.
Dar cu toate ca in tarile occidentale moda Kafka incepe sa se estompeze in jurul
anului 1950, gloria postuma pe care si-a adjudecat-o acest straniu scriitor, gratie
unicitatii operei sale si imposibilitatii repetarii ei, nu a fost nicicat afectata de
capriciile modei, si asta pentru ca ea (opera) urmand curba ascendenta pe care
se inscriu valorile perene ale literaturii universale -, s-a intiparit rodnic si definitiv
in memoria culturala a omenirii atat ca obiect de cercetare stiinsifica, cat si ca
model literar.

Prin urmare, pentru intelegerea corecta a kafkianismului, el trebuie receptat in

dubla sa ipostaza determinanta: ca mod conceptual si atitudinal despre lume,
respectiv ca mod de transfigurare artistica a intelegerii si a trairilor autorului.
In primul capitol al acestei parti, insusi Kafka ni se destainuie. Si astfel, intr-o
maniera aparte, aflam despre traumele copilariei si despre unele dintre deceptiile
ulterioare, dar si despre putinele bucurii ce i-au straluminat negurile vietii:
bucuria de a citi, calatori si iubi (insa fara norocul rotund al implinirii prin
dragoste si casatorie), precum si bucuria de-a scrie si de-a creste spiritual prin
scris, chiar atunci cand te indoiesti de calitatea productiilor tale artistice. Caci, ne
incredinteaza Kafka, arta este pentru artist suferinta, de care se elibereaza
pentru o noua suferinta.
Neindoios ca sunt atatia si atatia semeni de-ai nostri, care in ceea ce priveste
problemele sufletesti si suferintele provocate de viata, au tot dreptul sa afirme ca
la acest capitol ei sunt mai kafkieni decat insusi Kafka. Riguros adevarat, cu
mentiunea ca daca privim fenomenul in discutie din acest unghi, avem de-a face
doar cu coaja kafkianismului: nenumarati oameni au cunoscut pe propria piele
efectele dureroase ale alienarii si insingurarii, atata doar ca unuia singur i-a fost
dat sa le infatiseze in opera sa la un inalt si inconfundabil nivel artistic! Caci, ne
asigura Romul Munteanu in Prefata la romanul Procesul, Opera constituie in
astfel de imprejurari o ilustrare artistica a biografiei, un comentariu asupra
conditiei umane, realizat din perspectiva individului care-si studiaza propriile
vibratii interioare, ale caror legi sunt ridicate la rangul de principii cu valabilitate
cosmica.
Fara discutie ca analiza unei opere, oricat ar fi aceasta de accesibila, implica
anumite riscuri: fie ca vei insista asupra unor elemente considerate de maxima
importanta si atunci vei trata sumar ceea ce te-a impresionat in mai mica
masura, fie ca vei proceda altminteri (desigur, cu tact si responsabilitate
intelectuala), oricum o atare initiativa va genera discutii si va crea nemultumiri in
randul comentatorilor de profesie. Ca, adica, vor spune ei, se putea altfel si
atunci lucrurile ar fi iesit mult mai bine
Cu atat mai mult in cazul operei lui Kafka, unde surprizele se itesc la tot pasul pe
drumul captivant ce duce spre culmile impodobite cu delicioase capcane
stilistice. Se stie doar ca opera acestui scriitor este inseparabila de strania sa
persoana si ca mai ales, potrivit opiniei lui R.M. Albrs, el a construit in mod
deliberat povestiri neinteligibile, o lume inexplicabila si ireductibila la un
comentariu rational.
Insolitul si atractivitatea operei kafkiene sunt furnizate de anumite elemente
nerative, care in imbinarea lor atinsa de gratia divina, ii definesc stilul si forta
artistica a expresiei. Primul dintre aceste elemente este conceptia lui Kafka
despre lume, din care dupa propriile afirmatii se va naste cretitudinea rostului
sau pe acest pamant, anume aceea de a reda universul prodigios pe care-l am in
cap. Filosofia sau conceptia kafkiana despre lume s-a cristalizat in decursul
timpului, si la configurarea ei precum in cazul atator si atator semeni celebri si
mai putin celebri si-au adus contributia cei doi factori: impresiile culese din

viata si invataturile extrase din lecturi. Fireste ca diferentierile dintre oameni sunt
aproape insesizabile (mult mai conturate sunt asemanarile!), atunci cand ele se
datoreaza doar impresiilor si invataturilor acumulate. Baza deosebirilor esentiale
dintre oameni este de ordin genetic si ea se invedereaza in insusirile native ale
mintii, respectiv in cele ale inimii si firii.
Ei bine, la Kafka s-au altoit impresiile de viata si influenta lecturilor de calitate pe
o minte receptiva si o fire hipersensibila. Din nefericire, primele sale impresii de
viata se leaga de imaginea autoritara a tatalui sau, lucru pe care il va infatisa
peste ani si ani in doua scrieri cu caracter net autobiografic: Scrisoare catre tata
si Verdictul.
Povestirea Verdictul merita o mentiune speciala, intrucat ea reprezinta o etapa
decisiva in evolutia artei kafkiene, cu toate ca a fost scrisa intr-o singura noapte:
cea dintre 22 si 23 septembrie 1912. Cu o luna in urma, in casa lui Max Brod se
petrecuse un alt eveniment important din viata lui Kafka o cunoscuse pe Felice
Bauer, cea care pana in 1917 avea sa-i fie de doua ori logodnica, dar de fiecare
data logodna se desface din cauza scrupulelor sale complicate si a bolii
neiertatoare de care suferea. Plamanii si capul au complotat fara stirea mea,
avea sa noteze el Asadar, putem spune ca anul 1912 se dovedeste un an bun si
prosper pentru Georg Bendemann, personajul principal din Verdictul: se
logodeste cu Frieda Brandelfeld, o fata dintr-o familie bogata, iar afacerile cunosc
o crestere insemnata, cu toate ca tatal sau il impiedicase de la adevarata
activitate proprie, prin faptul ca nu vroia sa admita decat doar conceptiile sale
personale.
Cuprins de fericire, Georg se hotaraste sa-i scrie prietenului sau dificil din
Petersburg despre logodna. Apoi, cu scrisoarea in buzunar, el se indreapta spre
camera tatalui sau pentru a-l instiinta de cele planuite. Aici, insa, in cea mai
autentica maniera kafkiana, va avea parte de un adevarat soc, ocazie cu care se
va convinge ca fericirea nu-i decat o iluzie. Tatal sau are o comportare cat se
poate de bizara: Daca la inceput pune sub semnul intrebarii existenta prietenului
din Petersburg, putin mai tarziu neaga categoric ca Georg ar putea avea un
asemenea prieten (N-ai nici un prieten la Petersburg!), pentru ca in final sa-i
spuna deschis si categoric: De buna seama ca-ti cunosc prietenul. Ar fi fost un
fiu pe placul inimii mele. Indata dupa aceea el il acuza pe Georg ca prin logodna
sa a profanat amintirea mamei, si-a tradat prietenul, iar pe el batranul lui tata
l-a varat in pat. Devenit deodata justitiar, incheie cu cuvintele: Te osandesc la
moarte prin inec! De indata ce verdictul a fost rostit, Georg se simte irezistibil
atras de apa, asa ca o ia la fuga spre pod. Ajuns aici, el se avanta peste parapet
ca un gimnast perfect, iar in timpul caderii mai apuca sa rosteasca incetisor:
Dragi parinti, totusi v-am iubit mereu
Nici mai tarziu Franz Kafka nu s-a eliberat cu totul de sub povara autoritatii
paterne, caci ea este modelul dupa care in romanele Procesul si Castelul a
construit imaginea unei autoritati absolute si de neinteles. Cat priveste influenta
lecturilor, se stie de la Max Brod ca viitorul mare scriitor praghez se simtea atras
de tot ce e mare, sanatos, simplu si solid construit, ce ajuta omul sa se purifice
si sa se regenereze. Fara a diminua catusi de putin rolul marilor scriitori (Goethe,

Byron, Stendhal, Flaubert, Th. Mann, Dostoievski, Tolstoi etc.) in formarea

intelectuala si artistica a lui Franz Kafka, este lesne de dedus ca el si-a consolidat
conceptia despre lume studiind pe de o parte Biblia si problemele fundamentale
ale iudaismului, pe de alta parte ganditori precum Spinoza, Darwin sau Nietzsche.
Profilul filosofic al lui Kafka i-a indemnat pe comentatorii operei sale sa caute noi
apropieri si inrudiri. Astfel, daca pentru Max Brod, considerat primul si cel mai
fidel interpret al gandurilor scriitorului, exista o certa inrudire spirituala a lui
Kafka cu teologia iudaica si in acelasi timp cu Kierkegaard, Mariana Sora se arata
mult mai rezervata la acest capitol. Caci iata ce sustine ea in Prefata la romanul
Castelul: Lectura operelor principale ale lui Kirkegaard e tardiva si, deci,
irelevanta pentru toate scrierile anterioare care vadesc aceleasi caracteristici
artistice si aceleasi tendinte ca si cele de mai tarziu.
Si tot Mariana Sora face alte cateva precizari interesante:
a)Intre Kafka si filosofia existentei se pot stabili corespondente, dar nicidecum
influentari, asa ca intre Proust si Bergson. Ba mai mult, intrucat Sein und Zeit a
aparut la trei ani dupa moartea lui, el poate fi considerat un precursor al lui
Heidegger;
b)Operele cele mai importante ale lui Karl Jaspers au aparut deasemenea dupa
moartea lui Kafka;
c)Da, Kafka a cunoscut bine freudismul, doar ca vizionarismul sau este la
antipodul inventiilor aberante si haotice, pe care le poate plasmui un creier atins
de schizofrenie.
Lumea in care se misca eroii kafkieni corespunde in intregime intentiilor
acuzatoare si critice ale autorului. Este o lume straina si labirintica, o lume cu
adevarat leviatanica in sensul statului acaparator si dizolvant, in care personajele
trebuie sa se lupte cu puteri ostile, stranii, neidentificate. Din punctul de vedere
al aventurii mitice, exista certe asemanari intre lumea kafkiana si si marile
modele ale literaturii universale: basmele, Odiseea, Don Quijote.
Dar lumea kafkiana nu apartine in intregime fictiunii. Ea pastreaza nenumarate
puncte de contact cu realitatea, caci este lumea aflata in profunda criza spirituala
dupa incheierea primului razboi mondial, iar aceasta la randul ei nu este decat o
prelungire a Kakaniei lui Robert Musil. Aceste particule de realitate transpuse in
fictiune sunt mai lesne identificabile in povestiri, actiunea lor sau macar a
primelor, desfasurandu-se in Praga. Dar ele nu lipsesc nici din romane. Astfel,
cercetarile mai recente au reusit sa stabileasca fara urma de dubiu ca satul cadru
din romanul Castelul are o topografie identica cu cea a satului Wossek, sat de
unde se trage familia Kafka. O alta asemanare, de data aceasta remarcata de
insusi Max Brod in Biografia lui Kafka, este aceea dintre Frieda (personaj din
Castelul) si ziarista ceha Milena, pentru care scriitorul face o mare pasiune in
vara anului 1920. Dovada furnizata de Brod este umatoarea: paginile despre
Frieda si legatura ei cu arpentorul K. au fost scrise de Kafka in perioada pasiunii
sale pentru Milena

Iar aceasta lume kafkiana, pentru care s-a adoptat sintagma de realism magic,
prin imbinarea dintre concretetea descrierii si straniul intamplarii (Mariana
Sora), este traversata de sciziunea autorului si este atragator populata de el cu
simboluri, absurd si fantastic. Sciziunea ni se prezinta ca un fel de dedublare, mai
exact ca luciditatea autorului impartita intre antinomii de neimpacat. Desi Kafka
stie prea bine ca antinomiile nu pot fi conciliate decat in absolut, totusi conform
marturisirii sale: Am incercat intotdeauna sa comunic ceva necomunicabil, sa
explic ceva inexplicabil, sa povestesc despre ceva ce am trait pana in maduva
oaselor -, el cauta sa uneasca contrariile cu ajutorul mijloacelor artistice, celalalt
drum pe care se poate ajunge in vecinatatea absolutului, bunaoara asa ca in
Castelul, unde eforturile enigmaticului K. vizeaza mai degraba absolutizarea
cautarii decat cautarea absolutului. Si pentru moment el chiar izbuteste sa
uneasca antinomiile in surprinzatoare fabula Puntea, scrisa la persoana intai, in
care personajul central este puntea animizata. Iar ea ne anunta ca face legatura
peste un abis, cu miinile infipte de-o parte a abisului, iar cu picioarele de cealalta
parte. Puntea, insa, se prabuseste atunci cand se intoarce ca sa vada trecatorii,
adica atunci cand tinde sa aiba o perspectiva universala.
De regula, sfasierile launtrice il incearca pe Kafka atunci cand se indoieste de
valoarea productiilor sale literare. In acele momente i se pare ba ca tot ce pune
pe hartie este sec, teapan, fals, ba ca ajunge sa puna o fraza pe hartie ca ea
sa fie perfecta. De unde si convingerea lui ca mai poate incerca satisfactii
trecatoare din lucrari, dar ca fericirea n-as putea-o atinge decat daca as reusi sa
ridic lumea ca s-o fac sa intre in adevar, pur, imuabil. Ce sa ne mai mire in acest
caz ca opera lui Kafka ne-a parvenit trunchiata (nici unul din cele trei romane nu-i
terminat!), cand se stie prea bine ca sub imensa presiune a unor atari
hiperexigente, insusi autorul si-a ars o parte din manuscrise, ba mai mult dupa
inspirata expresie a unui istoric literar, el a preconizat un veritabil autodaf
postum, caci i-a lasat cu limba de moarte lui Max Brod ca sa-i arda cele mai
multe dintre scrieri. Drept este ca s-a pus serios la indoiala sinceritatea acestei
ultime dorinte exprimata de Kafka, atata vreme cat implinirea ei i-a fost
incredintata lui Max Brod, adica taman aceluia care staruise din rasputeri ca
autorul sa-si publice scrierile si facuse tot posibilul sa-l ajute in aceasta directie.
Simbolurile isi aduc partea lor de contributie la ceea ce singularizeaza arta
kafkiana: reprezentarea parabolica a existentei. Este adevarat ca dupa Romul
Munteanu, simbolurile kafkiene plutesc parca intr-o voita nedeterminare; dar
tot atat de adevarat e, potrivit opiniei formulate de Wilhelm Emrich, ca
simbolurile kafkiene nu sunt niciodata simboluri pentru fenomene limitate, ci ele
reprezinta realitati generale. Pentru Max Brod, de pilda, tribunalul din romanul
Procesul simbolizeaza judecata divina, iar castelul din romanul omonim, insasi
divinitatea cu caile ei necunoscute. Pornind de la aceste proiectii ale lui Brod, unii
comentatori au vazut in celebrul castel kafkian o vasta alegorie, cu cate o
cheie pentru fiecare personaj. Alti comentatori ne instiinteaza Mariana Sora
au ajuns la identificari de-a dreptul hazardante, din moment ce pentru ei Hanul
Podului (stabiliment din Castelul) este totuna cu biserica protestanta, iar Curtea
domneasca cu cea catolica.

In ceea ce-l priveste pe Kafka, in ochii unora el este insasi expresia

maniheismului, din cauza afirma ei credintei sale intr-un dumnezeu rau. Asa sa ajuns ca imaginii unui Kafka religios sa i se opuna imaginea unui Kafka eretic,
ba chiar nihilist Este de la sine inteles ca dincolo de aceste interpretari mai
mult sau mai putin juste, persista coordonatele artei kafkiene simbolurile si
fictiunile sale absconse, in spatele carora se invedereaza multiple sensuri
posibile, caci pentru acest straniu scriitor totul pare sa fie posibil si nimic cert,
sau altfel spus ca intamplarile si situatiile stranii sunt metafore inventate de un
spirit vizionar, in incercarea de a transpune in imagini concrete situatii si trairi de
o larga valabilitate, ca sa ne folosim de cuvintele Marianei Sora. Exemplul cel
mai potrivit in acest sens ne este oferit de birocratia atotputernica si misterioasa
a castelului (misterioasa mai ales din pricina irationalitatii ei), in care pe de o
parte autorul satirizeaza sistemul absurd-birocratic bine cunoscut de el in calitate
de functionar (prin extensie satira se indreapta impotriva oricarui sistem de
dominatie), iar pe de alta parte in respectiva birocratie avem imaginea unei ordini
cosmice implacabila.
Odata construita, lumea kafkiana trebuie admisa asa cum a conceput-o
demiurgul ei, adica o lume absurda, in care dupa desacralizare, ordinea
transcendenta si ratiunea nu mai au ce cauta. Intr-o astfel de lume este un
nonsens total sa ne intrebam in ce masura este adevarata asertiunea hegeliana
care sustine ca tot ce-i real este si rational. Cel mult putem raspunde in maniera
lui Vasili Grossman, atunci cand el, in celebra povestire Panta rhei (Totul curge)
abordeaza problema statului intemeiat de Lenin si apoi construit de Stalin
problema statului opresor si fara libertate, sau altfel spus problema statului in
care tragicul se dizolva, locul lui fiind luat de apocaliptic: Nu, afirma categoric
Grossman, nu tot ce e real este si rational. Dimpotriva, continua el, tot ce este
inuman e absurd si inutil, caci a trai inseamna pentru om a fi liber! Avem
astfel inca o data dovada ca nu doar in lumea kafkiana, ci si in lumea noastra cea
de toate zilele, irationalul cistiga din ce in ce mai mult teren in fata rationalului
prin razboaie, acte de terorism, intoleranta, minciuna sau avaritie, si ca el isi are
corespondentele sale tot mai alarmante cu realitatea
Aceasta fiind lumea plasmuita de Kafka, se subintelege de ce absurdul uneori
mai sters, alteori agresiv pana la halucinant, isi iteste capul cam peste tot in
scrierile sale. Iata, bunaoara, senzationala parabola In fata legii, inclusa si in
finalul romanului Procesul, si care este analizata de preotul inchisorii cu atata
subtilitate si maiestrie, incat dupa parcurgerea argumentatiei sale, nu mai poti
spune cu tarie cat din ea este absurd si cat rational (sau, ma rog, conform
Scripturilor), dupa cum iarasi nu poti sa-ti dai seama care dintre cei doi este
inselatul: paznicul sau omul de la tara! Caci nu-i asa? este relativ normal ca
omul sa vina de la tara, iar pazitorul cu barba lui tatareasca si neagra sa nu-l
lase sa intre in lege. Dar pe urma incepe sa-si faca mendrele absurdul. Omul nu
se alarmeaza pentru atata lucru, ci se pune pe asteptat, sperand ca va putea
intra mai tarziu. De altminteri, insusi pazitorul ii intretine aceasta speranta cand ii
spune: Tot ce se poate, dar acuma nu. Timpul trece in aceeasi nota de
asteptare rabdatoare, si iata ca omul nostru, de-acuma batran, se imbolnaveste
si trage sa moara. Cu ultimele sale puteri, el ii face semn pazitorului sa se

apropie pentru a-i putea sopti: Toti se straduiesc, vezi bine, sa afle ce-i legea.
Cum se face atunci ca, in atata amar de ani, n-a mai cerut nimeni, in afara de
mine, sa intre inauntru? Atunci pazitorul ii racneste la ureche: Pe aici nu putea
obtine sa intre nimeni altul, intrucat intrarea asta ti-era harazita doar tie. Acum
ma duc s-o inchid
Daca nu luam aminte la faptul ca evenimentele din Verdictul nu sunt decat
simptomele unei realitati tragice mult mai adanci, atunci spiritul justitiar al tatalui
nemultumit de fiu ne apare deplasat, ba chiar absurd, iar gestul funest al al lui
Georg cu atat mai mult. In aceeasi categorie, sa-i spunem socanta, intra si
povestea tanarului Karl Rossmannn din romanul America. E drept ca tanarul Karl
aspira la independenta, insa primeste de la unchiul sau senatorul si omul de
afaceri american, o pedeapsa disproportionat de mare in comparatie cu
banalitatea culpei comise: Realmente el este izgonit de unchi, numai pentru ca
fara consimtamantul acestuia, se hotaraste sa-l viziteze pe Pollunder (om de
afaceri si prieten cu senatorul) in vila sa de la tara. Incalcarea de catre Karl a
autoritatii unchiului, chiar daca dorinta acestuia nu ne apare clar formulata, duce
automat la schimbarea modului de existenta, lucru ce-i va fi comunicat tanarului
printr-o scrisoare ce-i va fi inmanata exact la miezul noptii: Te-ai hotarat in
aceasta seara sa pleci impotriva vointei mele. Ramai la aceasta hotarare intreaga
ta viata.
Dar absurdul naucitor cu care se confrunta procuristul de banca Josef K.,
personajul principal din romanul Procesul? Pur si simplu intr-o buna dimineata el
este anuntat ca-i arestat, fara ca inspectorul care raspunde de cazul lui sa-i poata
spune de ce anume este acuzat: N-as putea spune ca esti acuzat, il anunta
acesta cu seninatate, sau mai bine zis nu stiu daca esti. Adevarul este ca esti,
mai mult nu stiu. Astfel incepe romanul si totodata calvarul comodului procurist.
Din acest moment demareaza goana lui in dreapta si stanga, mai intai pentru a
afla continutul acuzatiei ce i se aduce, mai exact in temeiul careia a fost arestat,
apoi dupa ce o va cunoaste pentru a-si pregati apararea. Dar zadarnic se
prezinta in fata unor instante stranii si a unor judecatori mai mult decat dubiosi,
ce-si au birourile in podurile unor imobile sumbre, cu scari interminabile
(Aproape in fiecare pod exista birouri ale tribunalului, se amuza scriitorul in
capitolul sapte), zadarnic apeleaza la avocat si la ajutorul unor cunostinte, culpa
el tot nu si-o cunoaste, la judecatorii si functionarii influenti n-are sanse sa ajunga
vreodata (ca peste tot in scrierile kafkiene, acestia sunt inabordabili pana la
inexistenta), iar lui i se prelungeste starea bizar-echivoca instalata in clipa
arestarii, cind inspectorul ii adusese la cunostinta urmatoarele: Esti arestat,
fireste, dar nimeni nu te impiedica sa-ti vezi mai departe de slujba. Deasemenea,
nimeni nu te impiedica sa-ti vezi mai departe de traiul dumitale obisnuit.
Dar exact la un an de la inceperea procesului, Josef K. ajunge la constiinta
culpabilitatii sale, tot de-atunci rezistenta lui slabeste, ca atare el se lasa condus
la marginea orasului de catre cei doi calai tacuti, care in final il ucid cu un urias
cutit de bucatarie: Ca un ciine, spune el, si era ca si cum rusinea ar trebuit sa-i
supravietuiasca. De altminteri, cu aceste cuvinte se incheie romanul.

Fantasticul este o alta componenta de baza care contribuie la insufletirea lumii

kafkiene si la spectaculoasa implinire a fabuloasei sale arte. Pentru o corecta
apreciere a operei kafkiene, trebuie sa facem distinctie intre fantasticul
preeminent din Un medic de tara sau din Metamorfoza si cel din Castelul, de
exemplu, unde personajele fac salturi uriase, respectiv cel din America, unde
pietonii ba fac salturi de adevarati gimnasti, ba atunci cand strada este prea
aglomerata prefera sa deschida portiera cate unei masini si sa traverseze prin
aceasta dincolo, ca si cum ar fi trecut printr-un pasaj public
La drept vorbind, fantasticul nu are aceeasi greutate in povestirile Un medic de
tara si Metamorfoza. De ce? Pentru ca daca in prima povestire, fantasticul cu
nedezmintite arome de basm este intamplator si benefic (medicul loveste cu
piciorul in cocina porcilor si de acolo ies de indata caii cu care intr-o clipa ajunge
la bolnavul aflat la o departare de peste zece mile!), in cea de-a doua avem parte
de un fantastic precis (am putea spune chiar stiintific) si cu efecte punitive pentru
Gregor Samsa, cel care intr-o dimineata s-a pomenit metamorfozat intr-o
ginganie scarboasa. Caci chiar asta-i semnificatia miriapodului: existenta
parazitara! Ori din povestire aflam, ca daca Gregor n-a fost chiar un parazit,
oricum era un somnolent si un comod.
Intr-un autentic stil kafkian, povestirea demareaza cu aceasta transformare
(cititorul este pus in fata faptului implinit, fara preparative si fara explicatii), dupa
care actiunea se centreaza pe incercarile repetate ale lui Gregor de a-si asigura
parintii si sora de bunele lui intentii si pe repulsia crescanda a acestora fata de
miriapodul ce nu mai are nimic in comun cu Gregor de altadata. Dincolo de
absurdul intamplarii, incredibila metamorfoza ne prezinta instrainarea dusa pana
la cosmar si halucinant. Intr-adevar, situatia reintra pe fagasul normal de-abia
dupa ce servitoarea il descopera pe Gregor mort din cauza inanitiei, caci pentru
a-si grabi sfarsitul, el refuza cu obstinatie sa manance in ultimele zile ale vietii
sale larvare. Fara a se mai gandi la cel plecat din aceasta lume, ba chiar cu un
sentiment de usurare ca in sfarsit au scapat de pacoste, parintii si fiica ies la
plimbare, ocazie cu care ei observa ca fata este numai buna de maritat, prin
urmare trebuie sa-i gaseasca un sot bun. Deci viata merge mai departe
*
Cel de-al doilea element narativ, care confera forta artistica scrierilor kafkiene,
este dat de personaje. Cu precizarea ca este destul de dificil sa caracterizezi
personajele lui Kafka, nu numai fiindca nu ni se spune nimic despre aspectul lor
exterior, ci si pentru ca asa cum cu justete afirma Romul Munteanu -,
personajele kafkiene sunt metafore, create prin referinta la familie, societate si
legile ei apasatoare, sau la intregul univers. Din acest motiv, cele mai multe
dintre ele n-au nume, sau ma rog se cheama Betivul, Maestrul foamei, K.,
Josef K., si asta intrucat respectivul apelativ vizeaza un individ simbol, ale carui
largi valente sunt destinate sa sugereze conditia umana in general.
Dar nici macar personajele botezate de autor nu sunt la acest capitol prea
cusere, de indata ce Kafka recunoaste ca pentru atribuirea unor nume, el s-a
dedat la speculatii cabalistice. Astfel, in Jurnalul din februarie 1913 el
consemneaza ca Georg are acelasi numar de litere ca Franz. In Bendemann

mann nu e decat o intarire a lui Bende, care are acelasi numar de litere ca si
Kafka si vocala e se repeta in acelasi loc ca a in Kafka. Cu certitudine ca si cu alt
prilej el s-a pretat la speculatii cabalistice, ca de pilda in cazul lui Samsa, eroul
din Metamorfoza, unde se evidentiaza aceeasi asemanare cu Kafka, mai precis cu
atmosfera apasatoare din familie in vremea copilariei si adolescentei lui Franz. Cu
toate ca initial autorul a negat ca ar fi vorba de o criptograma si in acest caz,
ulterior a admis ca totusi e indiscret sa vorbesti despre plosnitele din propria
familie.
Vedem, asadar, ca in opera kafkiana nu avem de-a face cu eroi, ci practic cu unul
singur, care de drept si de fapt il reprezinta pe autor! In favoarea acestei
asertiuni pledeaza cu hotarare multiplele corespondente dintre Kafka si
personajele sale, in mod deosebit solitudinea ce-i marcheaza pe toti.
Axandu-si intreaga opera pe relatia dintre individ si societatea leviatanica din
care face parte, Kafka dezvolta si argumenteaza cateva idei cu un mare impact
psihologic si social:
a)Tragedia singularizarii si alienarii;
b)Imposibilitatea comunicarii;
c)Ideea ca omul nu poate ajuta pe semenul sau;
d)Neputinta valorificarii omului prin propriile sale forte.
Merita subliniat deasemenea ca eroii lui Kafka nu sunt aruncati in lume fara voie,
atata timp cat ei isi asuma dificila sarcina de a vedea adevarul fata in fata.
Desigur, nu e o misiune la indemina oricui, caci adevarul intreg se cmpune din
adevaruri partiale, iar cel mai adesea partile sunt minciuni si, in plus, se
contrazic. Dar, precizeaza autorul, numai in corul minciunilor zace adevarul! Cu
toate ca ne apar debusolati si rataciti intr-o lume straina, eroii lui Kafka care
dupa parerea lui Albert Camus traiesc intr-o lume in care totul este dat si nimic
nu este explicat si-au facut in timp record intrarea in loja literaturii universale.
Si cu o asemenea autoritate incat unii critici si admiratori ai operei kafkiene au
ajuns sa caracterizeze realitatea dupa lumea conceputa de el
Iar apropierea facuta de Marthe Robert intre arpentorul K. si Don Quijote este pe
deplin justificata: ambii sunt eroi solitari, care se lanseaza fara a fi deloc eroici
in aventuri de care nici un esec nu-i vindeca; ratacirile lor au un scop precis, desi
absurd, si le apare ca vital, iar cititorilor ca o nebunie; realismul se aliaza cu
fantasticul, tragicul cu comicul.
*
In sfarsit, dar nu in ultimul rand, cel de-al treilea element la care trebuie sa facem
referire este limbajul kafkian: o limba simpla, clara si epurata de pretiozitatati sau
ornamente inutile, care te duce de indata cu gandul la marii artisti ai cuvantului,
preocupati pana la obsesie de puritatea expresiei. Franz Kafka este prin excelenta
un scriitor citadin, interesat mai degraba sa descrie mizeria mahalalelor si a
uriaselor maghernite pragheze, decat sa se lase furat de peisajele naturii. Cu
toate ca a calatorit mult si a mentinut legaturi stranse cu natura locului unde se
vedea purtat de destin (o vreme a fost chiar vegetarian), opera sa contine extrem

de putine tablouri inspirate de natura, stilul lui precis si lapidar (deseori aidoma
unei dari de seama) remarcandu-se mai degraba prin disectii psihologice si
subtile comentarii logice.
Poate tocmai datorita acestui fapt, frumosul tablou cu care practic se incheie
romanul America iese de indata in evidenta, ca cea mai detaliata daca nu chiar
cea mai frumoasa descriere a unui colt de natura din intreaga sa opera: In prima
zi trecura printre munti inalti. Peretii de stancarie neagra-albastruie isi aruncau
inspre tren colturile ascutite. Scotand capul pe fereastra, cautai in zadar varfurile
acestor masive. Prin fata ochilor se derulau vai intunecate, stramte si rupte, care
se pierdeau in directii pe care le cautai urmarind orizontul cu degetul. Aveai sub
ochi rauri largi de munte, care se rostogoleau unduitor pe solul bolovanos,
spargandu-se in mii de valuri spumegoase, ca sa se prabuseasca apoi
bolborosind pe sub poduri si viaducte, deasupra carora treceau trenuri; raurile
acestea se aflau atat de aproape, incat raceala apei iti racorea fata.
Se mentionam deasemenea subtila ironie kafkiana, indeosebi atunci cand autorul
vrea sa scoata in evidenta contradictiile interne ale lumii zamislita de el. Ca de
pilda bucatica de lume din castel, unde aflam ca exista o coordonare admirabila
a diverselor servicii, coordonare despre care se banuia ca e perfecta, indeosebi
acolo unde parea sa nu existe.
Concluzii
De la sine se impune prima si cea mai importanta concluzie: Franz Kafka apartine
acelui grup binecuvantat de corifei din care mai fac parte Thomas Mann, Marcel
Proust, James Joyce, Virginia Woolf, William Faulkner, grup despre care se stie ca
a revolutionat literatura secolului 20, exercitand o influenta covarsitoare asupra
generatiilor urmatoare de condeieri. Deci Kafka este un scriitor mare si profund.
Ori un scriitor mare nu se destainuie cu una cu doua, ci mereu invita la lectura
atenta si reflectie adanca. Frumusetea acestei nobile indeletniciri consta in aceea
ca la fiecare noua lectura descoperi lucruri surprinzatoare: ba ca recitirea unei
carti iti provoaca o negraita bucurie intelectuala, acesta de altminteri fiind
apanajul exclusiv al literaturii cu adevarat valoroasa, ba ca gandirea si simtirea
artistica a unui scriitor ti se dezvaluie doar prin focalizarea insistenta a lecturilor
efectuate in decursul timpului din diferite unghiuri de intelegere si cu diferite
stari emotionale.
Opera kafkiana se dovedeste de-a dreptul inepuizabila prin varietatea starilor
sufletesti pe care le poate induce cititorilor, functie de starea psihica si de gradul
de instruire al acestora: de la emotie si incantare, pana la dezamagire si
perplexitate. Si fiecare din aceste stari reprezinta in sine tot atatea concluzii
impuse de cartile scriitorului praghez Am cautat in cele doua capitole inchinate
lui Kafka si kafkianismului sa imbin fluenta relatarii cu rigoarea informatiei si
analizei, iar din aceasta imbinare sa rezulte un tot armonios si atragator. Altfel
spus, in prima parte am optat pentru varianta epistolara, atribuindu-i lui Kafka
ganduri si idei care precis ca l-au framantat, dar pe care n-a mai apucat sa le

incredinteze hartiei, ori poate ca a facut-o, insa tocmai acele manuscrise au fost
distruse.
In cea de-a doua parte am insistat pe ceea ce in opinia mea constituie
coordonatele majore ale kafkianismului, dat tot asa, calauzit de marea grija sa nu
fiu greoi in formulare si apasator in excesul de rigoare, respectiv in opiniile
comentatorilor citati. E clar ca in asemenea conditii aflate intr-un relativ conflict,
musai ramane ceva pe dinafara. Deci, amintindu-mi eu dupa intocmirea celor
doua capitole ca n-am apucat sa scriu tot ce initial imi propusesem, ce mi-am zis?
Decat sa peticesc ceea ce deja este incheiat ca orisicat, peticele se vad de la o
posta haide mai bine sa lipesc un apendice caruia sa-i spun Concluzii. Ei da,
acuma pot sa fac precizarea ca romanul Castelul este esoteric (Procesul la fel) si
ca structura sa nu este piramidala, ci circulara.
Asa cum deja am aratat, a fost o vreme cand Kafka s-a aratat foarte preocupat de
problemele muncitorilor. Faptul acesta se reflecta pe de o parte in critica
vehementa adusa de scriitor mecanizarii si muncii neintrerupte, iar pe de alta
parte in compasiunea lui fata de cei obiditi. Romanul America se impune la acest
capitol, indeosebi prin dureroasa istorisire a Terezei despre mizeria crunta
indurata impreuna cu mama ei, dupa ce tata le parasise pe amandoua, apoi
despre cumplita disperare a mamei, incheiata cu sinuciderea ei sub ochii ingroziti
ai fetitei. Citind paginile respective, gindul te poarta de indata la suferintele
micutelor personaje ale lui Charles Dickens, la umilitii si obiditii lui Dostoievski si
de ce nu? la teribila foame indurata de tanarul Knut Hamsun, ce ne este
infatisata cutremurator de precis in romanul autobiografic cu acest nume
acuzator la adresa autoritatilor si a potentatilor vremii. Sau poate ca profetismul
de care aminteam a functionat atat de bine si de asta data, incat aproape ca
suntem tentati sa credem ca Franz Kafka si-a prevazut enormele privatiuni din
anii 1923-1924 ultimii sai doi ani de viata, cand diminuarea drastica a pensiei
din cauza devalorizarii monedei, l-a obligat sa ceara ajutorul familiei. Iar ajutorul
nu intarzie sa soseasca: unchiul sau ce era medic, se grabeste sa vina la Berlin,
pentru a-si ingriji nepotul grav bolnav.
Din aceasta intamplare deducem ca, in pofida relatiilor incordate dintre tata si fiu,
familia nu i-a intors rebelului spatele, deci nu s-a repetat inumana corectie
administrata lui Baruch Spinoza de catre familia acestuia si coreligionari,
deopotriva indignati ca el se incapatana sa caute cu dezinteresare adevarul, desi
fusese avertizat in chip ultimativ ca printr-o asemenea alegere, risca nici mai
mult nici mai putin decat excomunicarea din comunitatea evreiasca si din
congregatia orasului Amsterdam. Ceea ce chiar s-a intamplatnu peste mult timp,
celebrul rebel Spinoza fiind vazut si tratat ca un adevarat paria de catre fostii sai
coreligionari
Ei bine, chiar daca distanta in timp dintre cei doi iudei inzestrati este de doua
secole si jumatate (Spinoza s-a nascut la Amsterdam in 1632, iar Kafka la Praga
in 1883), prin urmare am fi ispititi sa credem ca moravurile (inclusiv cele
religioase) s-au schimbat, lucrurile nu stau nici pe departe in aceste fel cand
avem in vedere lumea inchisa a congregatiilor evreiesti, o lume adancita in
superstitia, fanatismul si ignoranta cele mai detestabile, dupa cum se exprima

contemporanul nostru Isral Shahak in uluitoarea sa carte Povara a trei milenii de

istorie si de religie iudaica.
In paranteza fie spus, Isral Shahak s-a dovedit atat de transant si vehemet in
denuntarea fundamentalismului iudaic (folosea expresia iudeo-nazism atunci
cand condamna metodele israeliene de supunere si oprimare a palestinienilor),
incat ziarul Washington Post i-a anuntat moartea, si nu s-a mai dat niciodata vreo
dezmintire in legatura cu falsul intentionat publicat, nici macar dupa ce mortul
a mers la redactie pentru a dovedi contrariul
Daca Franz Kafka n-a avut parte de tratamentul la care a fost supus Spinoza,
faptul acesta se datoreaza in mai mica masura timpului scurs (timpul se vadeste
neputincios in societatile fanatice si inchise), decat gradului diferit de inzestrare
al celor doi pentru intelegerea si argumentarea chestiunilor iudaice. Copil fiind,
Spinoza pur si simplu ii uimea pe rabini cu subtilitatea dovedita la discutarea
celor mai gingase probleme de religie, deci era de pe atunci privit ca un viitor
mare rabin, pe cand Kafka a inceput sa se intereseze relativ tarziu de problemele
iudaismului, dar nu un iudaism pur, ci ca parte componenta a unui cocteil
intelectual, compus printre altele din teoria cuantelor, teoria relativitatii,
freudism, filosofie clasica germana (Kant, Fichte, Hegel), spiritism si chiar teozofia
lui Rudolf Steiner.
De retinut ca Franz Kafka , desi cu sanatatea la pamant, a inregistrat intoarcerea
in familie ca pe o infrangere
George PETROVAI
Sighetul-Marmatiei
Decembrie 2010