Ptrunderea triburilor maghiare n Transilvania trebuie socotit n sensul
unor expediii asemntoare cu cele ntreprinse de triburile maghiare si in
alte parti ale Europei in acea vreme. Campia Panonica era locuita de slavi n momentul n care au sosit ungurii. Terenul era , in mare masura, agricol, dar acesta devenise insuficient, fapt pt care ungurii doreau sa-si sporeasca terenurile de pasune dar si pt a ajunge in subsolurile bogate ale Transilvaniei si mai ales la sarea necesara oamenilor si animalelor, si astfel intreprind expeditii pt cucerirea unor locuri noi. Exista cateva urme de morminte si obiecte ale populatiei maghiare din secolul X la BihareaOradea, Siclu si cluj. -
Anonymus pomenete 3 formaiuni politice, 3 voievodate: unul
n Criana, condus de ,,ducele'' ( voievodul) Menumorut , care cuprindea teritoriul dintre rurile Some i Mure, avndui centrul n cetatea Biharea; al doilea n Banat, ntre Mure i Dunre, condus de ducele Glad, care-i avea reedina probabil n cetatea Cuvin (Keve) situat ntre Timi i Dunre, iar al treilea n Transilvania propriu-zis, ocupnd teritoriul de la Poarta Meseului pn la izvoarele Someului, condus de ducele Gelu, care-i avea centrul n apropierea Clujului . Cele 3 voievodate din Transilvania erau formaiuni politice feudale, n frunte cu duci, adic voievozi. Lupta dintre maghiari i cei de la Cetatea Biharea sunt invini, iar fata lui Menumorut se cstorete cu fiul lui Arpad, iar voievodul bihorean i pstreaz stpnirea. Banat: voievodatul lui Glad a ncercat s-i apere stpnirea concentrndu-i armata pe rul Timi , dar sunt nfrni. Armata lui Glad era format din pecenegi, cumani, bulgar i romni( anonymus confund pecenegii cu cumanii). Glad se retrage n cetatea Cuvin (Keve) cucerit de nvlitori, apoi o cuceresc pe cea de la Orova. Apoi atacurile maghiare se ndreapt spre Transilvania propriuzis, unde era voievodatul locuit de romni i de slavi, condus de voievodul romn Gelu. Are loc o lupt pe rul Alma, Gelu ncearc s scape n cetatea sa de pe Some, dar este ucis. Maghiarii i btinaii ajung la o ntelegere si este numit conductor Tuhutum, cpetenia tribului maghiar.