Ritmul libertatii

Libertatea, desi o cautam toti, nu o dobandim niciunul indeajuns.

Do, Re, Mi.. si pianul amutise. Mainile reci au fost luate de pe clape. Tanarul se
ridica usor, respira adanc si-si lua la revedere. Sa fie acesta inceputul sau sfarsitul?
Poate sfarsitul, dar acesta inca nu se terminase.
Tristetea vestejita se citea pe chipul celor doi parinti. Erau zile grele, seci.. erau
zile de spus La revedere! . Razboiul striga tot mai tare si strigatul era unul plin
de vinovatie. Tinerii trebuiau sa plece spre taisul zarii. Ca de fiecare data, se
intorceau mai putini decat plecau.
Echipati, cu regret, dar speranta, formau coloane si nu mai priveau inapoi. Printre
acele coloane se afla si Andy. Un nume prea nevinovat pentru sfarsitul ce se
aproprie. Carandu-si bocancii grei, se gandea la familie si la refugiul sau, pianul.
Stia ca porneste intr-o noua calatorile, dar pana sa o sfarseasca trebuia sa o
cunoasca. Si astfel incepuse:
Pentru Andy, prima zi a fost cea mai dificila. Incapere noua, colegi noi. Unii ii erau
prieteni, altii ceva mai putin de-atat. In prima zi tot ce a avut de facut a fost sa
doarma. Poate aceasta a fost cea mai grea misiune acolo. Sudoarea rece ii curgea
pe frunte. Gandul ii era acasa, trupul intr-o incapere plina de straini si totusi goala.
S-a stins lumina, s-a stins zambetul, dar ochii au ramas deschisi. Andy nu dormise
o noapte intreaga. Asa treceau noptile acolo, dar diminetile erau si mai goale.
Clapele pianului de acasa au fost brusc inlocuite cu o uniforma si mult efort fizic.
Erau zile grele, dar si altele in care te furisai sa trimiti o scrisoare acasa. Erau zile in
care arsita te dobora la antrenamente, dar si zile in care te tarai prin noroi si
ploaie. Erau zile in care renuntai si priveai totul cu o indiferenta vasta, dar mai
multe erau zilele in care te ridicai, priveai cerul si mergeai mai departe.
Lui Andy I se facuse dor de tot ce insemna acasa. Acum nu el canta la pian, ci
pianul cu el- Pianul vietii sale. Do-urile era notele cele grele, prezente deseori, dar
cantecul libertatii sale avea si La-uri si Mi-uri, insa la fel ca orice cantec, odata

scrise, notele nu mai pot fi sterse. Andy trebuia doar sa invete cum sa-si scrie
partitura pentru cantecul sau, avand grija de pozitia fiecare note.
Pe parcursul unor zile lungi sunetul pianului se ratacise in focul de arme ce sfasia
totul in cale. Au urmat zile si mai lungi in care rosul era culoarea proeminenta.
Pierisera oameni nevinovati ce si-au pus speranta in Dumnezeu si alte generatii.
Dupa zile in care tancurile, exploziile si armele se rasfrangeau in ramasite,
dezastre si durere veni si soarele. Tot ce a fost delicat a pierit, iar regretul era
mai mare ca niciodata. Multe fee cunoscute si indragite erau furate de
eternitate, dar faa pe care noi o cautam inca lupta, lupta cu ea insesi. Andy vedea
in jurul sau ura, razbunare si ruine, dar stia ca dupa aceste Do-uri, va merge acasa.
Cu o ultima privire isi lua la revedere de la tot ce insemna razboi. Inca mai vroia sa
foloseasca armele, dar arme precum: pacea, dragostea si recunostinta. Andy nu
mai vroia sa imparta gloante, vroia sa imparta zambete, asa cum reusea odata.
Vremurile grele, lungi si goale si-au pus amprenta asupra lui, dar inca isi mai dorea
libertatea. Cantecul libertatii sale nu era inca terminat. Mai avea nevoie de La, Si
si Do. Pe Fa si So le-a gasit luptand pentru patrie.
Respira adanc si se urca in camioneta. Calatoria era aproape gata. Cand drumul pe
care a apucat, a fost spre casa, inca un Do aparu pe partitura libertatii sale. Casa,
care odinoara rasuna bland in bucurile, era acum adormita. Niciun pas facut de
Andy, doar de lacrimile lui. Cand intra inauntru, in casa mai era doar pianul
abandonat in urma cu multi ani. Destinul ii soptise ca trebuia sa-si termine
cantecul. Se aseza langa pian si-si zise: Am cautat libertatea intodeauna si am
gasit-o printre clapele tale, pianule. M-am intors sa-mi cant ultimele note si sa te
parasesc iar, ca sa pornesc intr-o alta calatorie. Cantecul acesta, al libertatii mele,
imi ofera intr-adevar libertate, dar se termina intr-un final si el...
Andy a fost doar un om ce-si scria partitura propriei vieti. A fost atent la note, la
pozitia lor, dar de multe ori pianul era stapan si aducea note grele ce nu mai
puteau fi sterse.
Andy a fugit dupa ceva ce niciodata, aici, nu va primi cu adevarat. A fugit dupa
libertate. Cand in sfarsit primise oarecum ce-si dorea, a realizat ca uneori

libertatea nu e aici, ci in ce abandonam. Libertatea e locul in care ne gasim

refugiul. Un pian, un loc linistit, un suflet. Libertatea e ceea ce iubim. Libertatea e
iubire, iar pentru a-I cunoaste ritmul, trebuie de multe ori sa trecem printr-un
razboi.
Zambind Andy apasa un La. Oftand un Si. Plangand un Do.

Pareri
Cuvintele sunt alse cu grija si se contureaza usor un sor in tablou sobru care
ajunge sa te prinda si sa te deprime. Nu este ceva foarte patrunzator deoarece
cand sa cazi in reverie te trezesti si totodata nu conturezi un tablou concret al
casei, clasei razboiului ci il amplasezi pe andy in atemporalitate poate intorcanduse acasa sau poate de ce nu cantand din pian si spunandu-si doinele si ofurile
printre clapele sale.
Pare in ansamblu un tip deznadajduit si totodata ceva se simte ca sufera, poate
dupa unitatea, poate dupa conexiune de incearca sa o realizeze prin pian, sau
doar pentru familiaritatea unui moment care stie ca l-a avut dar care se pare ca
acum este pierdut.
Sunt multe aici dar as incepe cu faptul ca trebuie sa il ui temporal pe andy, intr-o
zi cu soare, intr-o zi cu razboi sau undeva unde se poate lega cu nioste
evenimente. De asemeni ai realizat o actiune circulara - : pleci de acasa cu do si
apoi te intorci acasa tot cu Do dar nu ai realizat o implinire ci un perpetuu.
E foarte oky dar . Incearca sa simti actiunea sa o vizualizezi si o sa vezi ca din
tabloul de ansamblu lipsesc destule elemente care trebuiau sa fie acolo. Cand
cineva citeste ceva cauta sa isi aminteasca si totodata aici libertatea este franta,
lovita parca de ale ei tumulturi si de evenimentele care se petrec.
Astept si mai astept compuneri (ai spus ca nu pot umbla la ele)