Imobilizarea temporara este un procedeu

terapeutic de solidarizare a dintilor

mobili, parodontotici, prin sisteme cu
caracter tranzitor,care au drept scop
restabilirea functionala si grabirea
vindecarii parodontale.
Imobilizarea temporara se realizeaza, in
general, prin sisteme simple si
economice, care permit medicului sa
aprecieze in timp potentialul de
vindecare a parodontiului marginal si ,
deci, instituirea unei imobilizari
permanente, sau esecul tratamentului, in
general, si al imobilizarii, in particular.

Imobilizarea temporara este un

procedeu terapeutic de solidarizare
a dintilor parodontotici prin
sisteme cu caracter tranzitor, de
circa 1,5-2 luni, in unele cazuri
pana la sase luni, iar in cazul atelei
de material compozit si pe perioade
mai lungi cu efectuarea unor
controale si refaceri ulterioare.

Dupa aceste intervale de timp, medicul

trebuie sa decida daca dintii pot fi
mentinuti neimobilizati sau este necesara
instituirea unei imobilizari permanente, de
lunga durata.
Imobilizarea temporara permite o
restabilire functionala si grabirea vindecarii
parodontale in urma interventiilor
chirurgicale. Ea ofera o perioada de
tatonare a posibilitatilor reale de instituire
a unei imobilizari cu caracter permanent.

Imobilizarea temporara poate fi continua,

cand sistemul de imobilizare se mentine
in tot cursul duratei de imobilizare, sau
discontinua, cand perioadele de
mentinere alterneaza cu cele de
indepartare - de exemplu, gutierele de
imobilizare si de "despovarare" purtate
numai in cursul noptii, in caz de bruxism.
In sfera notiunii de imobilizare temporara
se includ imobilizarile "provizorii" si
imobilizarile "semipermanente".

Imobilizarea provizorie are un caracter

temporar, de scurta durata; ea se realizeaza in
vederea asigurarii stabilitatii dintilor asupra
carora se fac interventii scurte, curente, de
tipul detartrajului sau slefuirii selective.
Imobilizarea provizorie se realizeaza prin
mijloace simple, extemporane: chei vestibulare
sau orale din stents, ghips; sub forma de
Iigaturi, imobilizarea provizorie se aplica pe
dintii cu mobilitate mare in iminenta de
avulsie, in scop paliativ, in vederea amanarii
extractiei.

Imobilizarea semipermanenta are un

caracter temporar, de lunga durata; ea
nu este considerata "permanenta", din
cauza rezistentei scazute in timp a
sistemului de imobilizare, a
materialului din care este realizat de
obicei, din materiale compozite sau
din cauza proceselor de resorbtie
osoasa avansata care limiteaza, in
timp, mentinerea imobilizarii.
Sistemele de imobilizare cu caracter
semipermanent necesita controale si
reinnoiri periodice dupa cateva luni
sau ani.

Imobilizarea temporara se realizeaza prin:

Ligaturi nemetalice din fir de matase,
mase plastice
Sunt usor de realizat, fizionomice, pot
dezvolta forte active cu actiune
ortodontica, dar pot fi aplicate numai pe
dintii frontali, au rezistenta mica, se rup
usor, favorizeaza retentiile alimentare,
impiedica o buna igiena bucala.
Ligaturi metalice din sarma de vipla,
cupru, aur
Sunt realizate in principal in trei variante:
- ligatura in " 8" (sau hipocratica);
- ligatura in "scara";
- ligatura "cojocareasa".

Valoarea biomecanica a ligaturilor de

sarma
Ligaturile de sarma din otel inoxidabil
pentru imobilizarea temporara cu o durata
scurta sau medie de timp (1,5 - 6 luni)
reprezinta un mijloc terapeutic important,
in special cand se asociaza altor proceduri
de tratament parodontal.
Dintii cei mai susceptibili de a fi imobilizati
prin ligaturi de sarma sunt dintii frontali a
caror morfologie conduce in mod eficient
la acest gen de imobilizare. Dintii frontali
mandibulari beneficiaza cel mai bine de
imobilizarea prin ligaturi de sarma, in timp
ce la maxilar aspectul nefizionomic al
ligaturii este mai evident si in plus se pot
produce blocaje ocluzale prin contacte
premature cu dintii frontali inferiori.

Dintii laterali sunt improprii pentru

ligaturi de sarma, datorita
particularitatilor anatomice ale coroanei
lor. Aceasta se comporta ca fiind
alcatuita din doua trunchiuri de con, cu
baza mare la ecuatorul anatomic si cu
baza mica spre ocluzal, respectiv spre
cervical. Pentru ca Iigatura sa prezinte
stabilitate ar trebui plasata strict la
nivelul ecuatorului anatomic, ceea ce nu
este posibil, sarma alunecand fie spre
ocluzal (deci desprindere), fie spre
cervical (deci iritatie gingivala) din
cauza inclinarii pantelor situate
deasupra si dedesubtul ecuatorului
anatomic.

La nivelul dintilor frontali,

conformatia anatomica ofera
conditii favorabile mentinerii
Iigaturilor de sarma: in plan frontal,
coroana lor are o forma tronconica,
cu baza mare spre incizal si baza
mica spre cervical. In plan sagital,
situatia este inversa: baza este
orientata spre cervical, iar varful
spre incizal. Ligatura va fi
mentinuta la un nivel fix, dat de
locul in care cele doua conuri
(inversate ca orientare) au o

Avantajele imobilizarii prin ligaturi de

sarma:
- se executa printr-o tehnica
simpla, intr-un timp scurt;
- foloseste un material ieftin, usor
de procurat, relativ nedeformabil
prin intindere, de regula sarma de
vipla;
- imobilizarea este suficient de
rezistenta pentru a fi mentinuta un
interval de timp mai indelungat;
-in general, este bine suportata de
pacient, integrandu-se intr-un timp
scurt la conditiile biologice locale.

Dezavantajele imobilizarii prin ligaturi de

sarma:
- imobilizarea prin ligaturi de sarma se
poate aplica numai la dintii frontali (din
considerentele biomecanice aratate mai
sus). Sfera de aplicare se restrange si
mai mult prin faptul ca la frontalii
superiori ligatura de sarma este, in mod
deosebit, vizibila si poate genera
blocaje ocluzale in contact cu dintii
inferiori, in special in ocluzia adanca;
- imobilizarea prin ligaturi de sarma
constituie un factor de retentie pentru
detritusurile fermentabile si
ingreuneaza autocuratirea si
intretinerea artificiala;

- executata incorect, exercita

traumatisme la nivelul partilor moi
invecinate: buze, obraji, limba;
- ligatura poate aluneca spre
cervical - la dintii cu cingulum
absent sau slab reprezentat - sau
spre incizal - la dintii cu coroane
atipice, cilindro-conice, ingustate
spre incizal;
- necesita corectari periodice,
activari, care sunt o sursa
potentiala de rupere a sarmei.

Imobilizarea prin ligatura de sarma in ,,8"

Este una din primele folosite si cea mai
comuna forma de imobilizare temporara cu
sarma.

Instrumentar si materiale:

- sarma de vipla de 0,25 mm diametru;

- 2 pense hemostatice (de preferinta Pean);
- foarfece de sarma;
- lampita cu spirt
Imobilizarea prin ligatura simpla cu fir
metalic"in scara"
Se folosesc aceleasi instrumente si materiale
ca in cazul ligaturii in ,,8. Se realizeaza cu
sarma de vipla dispusa continuu si succesiv
pe fetele vestibulare si orale ale dintilor
frontali si cu anse interdentare separate.

Imobilizarea temporara
fizionomica prin atela acrilica
vestibulara si ligatura
de sarma

Realizarea machetei din ceara a viitoarei

atele acrilice
In acest scop se sectioneaza o fasie de
ceara de circa 3-4 mm Iatime, dintr-o
folie usor ramolita la cald. Lungimea
fasiei de ceara este aleasa in mod
corespunzator lungimii grupului de
dinti imobilizati; este de preferat ceara
de culoare alba, pentru a nu transmite
pigmentatii gipsului si, ulterior,
acrilatului. Fasia de ceara se aplica
intim prin usoara presiune in treimea
mijlocie a fetelor vestibulare ale
grupului de dinti.

Realizarea atelei vestibulare din

acrilat autopolimerizabil
Peste fasia de ceara pozitionata ca
mai sus se aplica un bol de gips
care va acoperi si margine incizala,
constituind dupa intarire o cheie
rigida din care ceara se
indeparteaza cu o spatula. In
lacasul astfel obtinut se aplica o
cantitate corespunzatoare de acrilat
autopolimerizabil, la culoarea
dintilor, care se va intari dupa
aplicare in pozitie a cheii de ghips.

Atela acrilica astfel obtinuta se

prelucreaza reducandu-se din
Iatime pana la circa 2 mm si i se da
o forma semirotunda.
In atela acrilica, la jumatatea
latimii ei si in dreptul spatiilor
interdentare se practica cu o freza
sferica mica orificii destinate
ligaturii de sarma.

Realizarea imobilizarii propriu-zise

Consta in trecerea unei sarme de

vipla de 0,25 mm, in prealabil
decalita, pentru a deveni mai
maleabila, in jurul felelor
aproximale si orale a dintilor, iar
vestibular prin orificiile create in
atela acrilica, vizibilitatea sarmei
fiind astfel mai redusa.
Capetele firului se innoada in jurul
orificiului initial si, respectiv, al
celui final din atela.

In raport cu Iigaturile metalice simple,

atela acrilica vestibulara , fixata prin
ligatura de sarma, prezinta unele
avantaje:
- constituie un sistem rigid, deplasarile
dintilor - posibile in cazul Iigaturii simple
de sarma - fiind excluse;
- atela aplicata numai vestibular nu
influenteaza ocluzia si de aceea poate fi
folosita cu bune rezultate si la dintii
frontali superiori;
- aspectul fizionomic este
corespunzator, ligatura de sarma avand
o vizibilitate redusa;
- poate fi aplicata si la nivelul dintilor
laterali.

Initial, s-au folosit gutiere din rasini

acrilice auto- sau termopolimerizabile.
Gutiera este rigida. Se prelucreaza pentru
a reduce la minimum grosimea ocluzala si
a preveni inaltari de ocluzie. Pentru a nu
produce iritatii gingivale, gutiera acrilica
se confectioneaza pana la ecuatorul
anatomic al dintilor. Destinata imobilizarii
temporare, se reduce si trauma ocluzala
provocata de bruxism.
Pentru o mai buna stabilitate, gutierele cu
functie de imobilizare temporara se pot
cimenta pe dinti.

Gutiera din material acrilic

transparent
Se foloseste in acest scop produsul
"Press Form Kit".
Elementul principal il constituie
foliile de material termoplastic cu
dimensiuni de 12,5/12,5 cm si o
grosime variabila de 0,75, 1 si 1,5
mm.

Atele acrilice dubIe, vestibulo-orale

Sunt reunite prin punti acrilice,
plasate in nisele masticatorii si
intarite la acest nivel cu fragmente de
sarma de vipla.
Se realizeaza cel mai bine pe model,
dupa o macheta modelata in ceara.
Sunt aplicate apoi in cavitatea bucala.
Se pot realiza si in cabinet, fara
concursul laboratorului, din acrilat
autopolimerizabil, aplicat sub forma
unei gutiere externe pana la nivelul
ecuatorului anatomic. Din aceasta
gutiera se decupeaza portiunea
ocluzala rezultand atela de contentie.

Avantaje: realizare rapida, rigida.

Dezavantaje:
in zona frontal superioara
produce blocaje, chiar in ocluzia
psalidodonta, dar, mai ales, in
ocluzii adanci;
produce mici traumatisme la
inserare si dezinserare in vederea
igienizarii.
favorizeaza retentii alimentare si
inflamatii gingivale.

Sina (atela) de imobilizare din

materiale compozite auto- sau
fotopolimerizabile
Metoda este indicata pentru
imobilizarea temporara de lunga
durata (6-12 luni) la nivelul dintilor
frontali inferiori, in special pe fata
linguala, pentru a nu produce
interferente ocluzale.
Tehnica de lucru:
In conditii de izolare si de protectie a
gingiei se practica demineralizarea
acida a fetelor Iinguale si aproximale
ale dintilor.

Dupa 15-20 de secunde de contact cu

solutia sau gelul acid, acesta se spala
cu apa curenta.
Se reface izolarea si se usuca atent
suprafetele dentare. Se aplica
materialul compozit, care va forma o
atela-sina de circa 4 mm latime si cel
putin 2-3 mm grosime pe fata linguala
si cu prelungiri interdentare putin
vizibile vestibular.

Sina din material compozit, armata

cu plasa de plastic sau sarma.
Sistemele: anterior splint grid si
posterior splint grid
Se folosesc plase din material
plastic sau sarma (reticul) cu
latime de 4-5 mm, grosime 0,2 mm
si lungime corespunzatoare
grupului de dinti imobilizat.
Pentru imobilizarea dintilor laterali
se folosesc mai mult plase
metalice sau chiar bare metalice
perforate.

Pentru fixarea acestor armaturi, pe

smaltul in prealabil demineralizat
acid se folosesc materiale compozite
auto sau fotopolimerizabile.
Acoperirea plasei din material plastic
sau metalic se poate face cu cianoetyl Labo Akrylat (Ciano Veneer Fast)
care confera sistemului de contentie
o suprafata neteda, lucioasa.
Contentia cu materiale compozite nu
are caracter permanent, deoarece
prezinta in timp fisuri, fragmentari
sau chiar desprinderi de dinti, ceea
ce necesita controale si refaceri
periodice.

Benzi metalice, ortodontice

Benzile metalice, ortodontice, sunt
formate din inele ortodontice,
solidarizate cu sarma sau sudate intre
ele si cimentate pe dinti.
Aparate ortodontice
Aparatele ortodontice au rol de
contentie temporara, ca placa palatina
HAWLEY, care poate fi folosita si pentru
mici deplasari dentare. Fiind aplicata
bolnavilor parodontopati, este necesar
ca aceasta placa sa fie decoletata,
pentru a nu produce leziuni iritative
parodontiului superficial.

Se poate realiza in cabinet, fara ajutorull

laboratorului, prin sisteme mai simple sau
cu concursul acestuia, prin tehnici mai
laborioase. Dupa raportul pe care il au cu
dintii, aceste sisteme de imobilizare pot fi
intracoronare sau pericoronare.
Imobilizari permanente, realizate in
cabinet fara ajutorul laboratorului de
tehnica dentara
Imobilizarea intracoronara cu armatura
metalica si materiale fizionomice
Pe dintii frontali se creeaza santuri
retentive in treimea mijlocie a fetelor
Iinguale sau palatinale. Metoda se
realizeaza fara devitalizare sau in cazul
dintilor cu o coroana de volum redus
,dupa extirparea pulpei dentare si
tratament endodontic complet.

Santul retentiv se realizeaza cu freze con

invers.
In santul astfel creat, se aplica obturatie
de baza (in cazul dintilor vitali) si pe
toata lungimea sa, o sarma de Cr-Ni
rotunda, (06-0,8. chiar 1 mm) sau
semirotunda , cu parte plana in contact
cu peretele santului oral. In cazul
folosirii unei sarme cu diametru mai mic,
traseul sau poate fi dublu (dus-intors)
pentru cresterea rezistentei. In locul
sarmei de Cr Ni, sistemul Splint Lock
foloseste un fir metalic flexibil, prevazut
cu anse, in care se fixeaza microsuruburi
pana in dentina sanatoasa.

La dintii frontali superiori cu o

coroana mai voluminoasa, metoda
prezinta o varianta: realizarea, in
locul unui sant continuu, a unor
cavitati de clasa a III-a sau a unor
cavitati transversale retentive, pe
fata orala, in care se aplica
fragmente de sarma de Cr-Ni.
Armatura metalica este acoperita
in toate cazurile cu materiale
fizionomice, compozite.

Pe dintii laterali, unde se dezvolta

forte de masticatie mari, se
prefera devitalizare de la inceput,
care asigura un spatiu retentiv si
un volum crescut prin folosirea
camerei pulpare si deci o grosime
suficienta, pentru ca materialul
compozit sa suporte solicitarile
sporite .

Metoda urmareste solidarizarea

unuia sau mai multor dinti laterali
mobili, dar care sunt flancati in mod
obligatoriu de dinti ferm implantati.
Pentru exemplificare sa consideram
situatia imobilizarii molarului prim,
mobil, de premolarul 2 si molarul
secund, ferm implantati. In acest
caz, la nivelul molarului prim se
efectueaza o cavitate mezio-ocluzodistala, pe molarul secund o cavitate
mezio-ocluzala, pe premolarul 2 o
cavitate disto-ocluzala.

Realizarea cavitatii clasice, fata de crearea

unui simplu sant ocluzal, are dublul avantaj
al cresterii rezistentei prin volumul mai mare
al materialului compozit, cat si prevenirea
cariilor secundare in zonele aproximale prin
extinderea marginilor cavitatilor in afara
zonelor de contact interdentar.
Cavitatile astfel realizate sunt obturate intrun prim timp in portiunea verticala pana la
nivelul peretelui pulpar al cavitatii orizontale
(peste care se poate aplica, cu partea plana,
un fragment de sarma semirotunda, de-a
lungul intregului grup de dinti imobilizati. In
cel de-al doilea timp, se obtureaza cu
material compozit cavitatile ocluzale si se
realizeaza modelarea morfofunctionala la
acest nivel.

Acestei metode i se pot aduce unele

imbunatatiri:
1) folosirea de bare turnate din aliaj
de crom-cobalt cu profil retentiv si
obturatii din material compozit;
2) sistemul de imobilizare Indenta
Splint System foloseste, pentru
dintii laterali, microbare de otel fixate
in santuri ocluzale, trasate intre doi
sau mai multi dinti. Fixarea
microbarelor se face cu ajutorul unor
microsuruburi parapulpare pana in
dentina sanatoasa si se acopera cu
materiale de obturatie
corespunzatoare.