Exemple sincronie-diacronie

- Genescu Vlad

Tarkovsky stabileste adesea o divizunea dramatica intre cele

doua lumi care adesea se intrepatrund, lumea dorintelor si lumea
fantasmelor. Nu trebuie s ieim dintr-un mediu pentru a l prsi i
aceasta este exact una din certitudinile tarkovsky-iene. Ni se va
ndeplini dorina cea mai arztoare, cea mai sincer, cea mai
chinuitoare? Aflai deja n pragul uii vom ncerca asemenea
Profesorului s detonm aceast blestemie pentru a nu ajunge
n minile ruvoitorilor? Minile noastre vor putea vrodat fi cele ale
ruvoitorului? Detonarea ar echivila cu distrugerea speranei. Iar
sperana este gndul. Gndul este nucleul prezenturilor, mijloc de
transport intrauniversal i interuniversal.
Durata mai mare a cadrelor din filmele lui Tarkovski constituie
necesitatea fuziunii axelor spaio-temporale trasate de film cu cele
trasate de spectator. Efectul trebuie s aib loc asupra spectatorului.
Pentu Tarkosvki conteaz prezentul, prezentul fiecrui strat
temporal, suspansul inevitabilei decepii i a pericolului permanent
rezultnd din conflictul spaiu vizibil-invizibil. Exemplul cel mai
important de sincronie este coexistenta straturile temporalein
acelasi spatiu.
Timp al decepiei n care vedem reprezentare a materiei vii,
omniprezen spiritual, ntrupat n cini i forme ale naturii: ap,
foc, pmnt i aer. Timp al revendicrii: cldiri izolate, vulnerabile,
ruinate i deczute. Timp al interiorului: reprezentarea urbanului din
interiorul apartamentelor, cldirilor, caselor. Tarkovski aplic fora
fluxului temporal (time-thrust) n fiecare detaliu din filmele sale i
ajunge la o separare ntre intenia autorului iniial i participarea
spectatorrilor. Filme ca Solaris i Oglinda cheam elementele
imaginii-timp personale spectatorului, permindu-le dezvoltarea
unor forme variate de nelegere a ceea ce percep. Fora i ritmul
timpului imprimat n imagine depesc limitele ecranului.
Simultanitatea interna imaginii cuprinde acum si "nemontatul".
Oglinda extrage imagini din amintirea-gnd i le nconjoar
cu o lume a timpului. Obiectele se reflect n imaginea-oglind cu o
dubl micare: eliberarea i capturarea, locul unde virtualul se
actualizeaz devenind real. Iar dac imaginea-micare este

spaializarea cinema-ului, unde timpul este msurat i determinat de

micare/aciune, imaginea-timp direct este temporalizarea cinemaului din care rezult spaii oarecare, deconectate i vide: anyspace-whatever-ul lui Deleuze. Pentru Tarkovski clipa tieturii vine
din necesitatea intrinsec a cadrului.
Oglinda reflect amintirile pure ale personei tarkovskiene n
relaie cu familia sa. n oglind vedem amintirile pure asociate cu
trecutul lui Alexei i amintirile involuntare , virtualitile viselor i
fanteziilor din copilrie. Filmul dezvluie memoria-vis a istoriei
personale a naratorului. Presiunea temporal se exercit de la cadru
la cadru prin ntregul film. Aceast unificare a ritmului temporal
surpinde obiectele i personajele n dubla lor ipostaz, actual i
virtual. Tarkovski trateaz mobilitatea aparatului n raport cu
micarea din cadru i nuana sa temporal. Amintirile sunt evocate
i n spectator. Prin urmare un asemenea film prezinta simultan
ambele aspecte, sincronia spatio-temporala si diacronia care
studiaza evolutia istoriei personajelor. Seceventele de reverie sau de
amintire plasate intr-o structura in rama sau ciclica sunt vazute
mereu dintr-o perspectiva diacronica.
Interrelaia noncronologic dintre materialul de arhiv utilizat
i propria istorie distorsioneaz i mai mult linearitatea
evenimentelor, dar o creeaz mult mai puternic n spectator.
Arhivele merg spre viitor, iar personalul se mut dintr-un strat n
altul,crend un timp care nu mai este legat de istorie. Tarkovski ne
prezint diferitele tipuri de memorie din film. Ele constituie o
combinaie ntre percepie pur si amintiri pure.
In aceasta vasta lume tarkovskiana exemplele de sincronie
sunt simultaneitatile straturilor temporale si fuziunea spatiilor reale
cu cele fantasmagorice. Intrucat in fiecare film al sau exista macar
un moment , macar o clipa, fie ea chiar clipa taieturii de montaj atat
de rara in primele sale filme, in care axele prezent, trecut si viitor
sunt suprapuse, limitele desciptive spatiale fiind si ele combinate.
Sincronia in aceste exemple este evenimentiala: la momentul X, Y a
realizat actiunea Z, in spatiul W. Pe axa simultaneitatilor
interactioneaza amintirea personajului cu amintirea spectatorului,
amintirea sau actiunea unui oarecare personaj cu actiunea si
amintirea unei alt oarecare personaj. Acesta din urma poate
reactiona in functie de celalat sau nu.
Sa luam ca exemplul "Calauza". Odata intorsi din Zona, fara a
fi accesat camera in care dorintele li s-ar fi indeplinit, reintram in
lumea monocromatica a dorintelor, insa de aceasta data spectrul

este cromatic. Ultimul cadru al fimului o prezinta pe fiica sa mutand

un obiect de-a lungul unei mese cu puterea mintii. Acest cadru
reprezinta realizarea dorintei, prima de-a lungul filmului, chiar in
spatiul dorintelor,prezentat initial monocromatic. Lumea
fantasmagorica care promitea indeplinirea dorintelor nu isi respecta
nicio promisiune. Tarkovsky sugereaza identitatea fundamentala a
celor doua lumi:miracolele nu fac parte din alta lume, ele au loc
uneori in spatio-temporalitatea unde dorinta a fost numita, lumea
reala, cea de zi cu zi.

Valorea trece din sfera sincronica, in cea diacronica . In film,

Intregul in devenire traverseaza portiuni sincronice,suprapunei
temporale, suprapuneri spatiale, suprapuneri spatio-temporale,
simultanietati intelectuale sau afective, spuse sau nespuse, explicite
sau sugerate, suprapuneri audio-vizuale. Insa, revelarea supratemei
unui film face din acesta un caz de diacronie intrucat necesita o
evolutie si deci o istorie indelungata. Daca privim filmul dintr-o
perspectiva gestaltista, in care Intregul filmic reprezinta altceva
decat suma partilor sale , putem conclude ca fiecare parte si subparte a sa este vazuta, in timpul real al discursului cinematografic si
al spectatorului, dintr-o perspectiva sincronica. Odata reunit Intregul
sau definitivat perspectiva isi muta centrul in zona diacronica,
privind si intelegand filmul ca un Intreg.