tehnice ale acestora ori a produselor creatiei literar-artistice etc.

Chiar
si atunci cind se trece la abordarea directa a unor realitati, se simte
nevoia de propozttionalizere, de integrare conceptuala a noilor date
prin intermediul cuvintului (fie ca baza de plecare, fie ca inchejere
finala).
.
.
Metode expozitive (aiitmative]. Transmiterea ordonata, sistematica ~i continua a unor cunostinte reprezinta 0 cale simpla st functionala, directa si rapida, economica si foarte eficace de instruire. Ea permite ca intr-un timp relativ scurt sa se comunice si sa se recepteze
un volum mare de Informatii, aspect deloc neglijabil in conditiile unui
aflux atit de mare de informatii ca eel de astazt, resimtit din plin si in
activitatea scolara,
De asemenea, in expunerea profesorului, elevii (studentii) pot sa
gaseasca un model coerent de gindire stiintifica ~i de vorbire, un mod
de abordare rationale a unei realitati, de tratare a unei teme complexe,
a unei situatii-problema etc. 0 expunere bine structurata ii indrurrie
pe ascultatori spra forme elevate de gindire, ti tnvata sa-si organizeze cunostintela la un nive1 superior de abstractizere, sa sesizeze problemele mari, de slnteza, Ii .incita la reflectii personale, Ie orlenteaza
interesul spre " ... obiectivele mai largi :;;~ mai intinse ale unei discipline intelectua1e". [14, p, 316] Caraoterizate prin mare flexibilitate,
met odele . expozitive contera profesorului spontaneitate si putere de
adaptare la specificu1 temei si la nivelul inte1ectual a1 ascultatorilor,
la disponibilltatile concrete de timp ~i deconditii didactico-maiJ:eriale.
}1etodele expozitive prezinta tnsa neajunsul comunicarii unor cunostints "de-a gata elaborate", impuse in mod autoritar, prin transfer
dintr-un cap in altul (P. I. Galperin), obliqindu-i pe ascultatori sa accepte aflrmatiile expuse ca adevarurl de Ia sine intelese, sa le Inteleaga si sa le memoreze, sa se multumeasca adeseori cu reproducerea
lor. 0 asemenea prezenrtare ex cathedra face apel la receptivitateaascultatorilor, fara ca ei sa participe activ 1a elaborarea noilor achizltii,
sii-si exerseze gindirea si spiritul critic. Unei intense activitati din
partea profesorului Ii corespunde, astfel, 0 rcdusa participare a elevilor; cadrul didactic vorbeste, "expune", iar elevii esculta, "asimileaza".
Mentinerea lor Intr-o relative stare de pasivittate risca sa atraga dupa
sine plictiseala, oboseala si lipsa de atentie, urmata de 0 scadere a
randamentului instruirii. In plus, metodele expozitive predispun la su-"
perficialitate si formalism in invatare, la retinerea mai deqraba a unor
lanturi verbale decit a unor Ianiuri conceptuale [14, p, 56], a unor cu. vinte fara acoperire reala. -4\poi, fluxul de cunostinte este unidirectional, mentinindu-se in limitele unei slabe posibilitati de interactiune
porsonala profesor-elev.
In ultima vreme se tncearca 0 revitalizare a acestor metode, recurqindu-se la precedes care sa contribuie la forma rea 'unor audienti
activi, la stimularea motivatiei invatarii, la alternarea 'streteqiilor deductive cu cele inductive in prezentarea noilor cunostinte, la preblematizarea cunosttntelor, la elements retorice, procedee genetice, is-"
torice, Ia folqsir~a'pe scara larga a unor mijloace grafice de expresie
tiintifica, a proiectiilor audiovlzuale, a unor surse suplimentare de
informatie (citate, extrase din documente, fragmente din opere etc.).
Apare, totodata, in mod evident, 0 tendinta de diversificare a formelor pe care Ie po ate Imbraca expunerea. Astral, alaturi de formele clasice. - povestirea,
desctierea, explicaiia, enuniul si demotistt aiia logicd,
I
.
119

.'