~

d
i
s
c
u
i
i
a

d
i
t
i
j
a
t
i
i
(
s
t
t
u
c
t
u
t
a
t
i
i
p
e

p
t
o
b
l
e
t
n
e
c
h
e
i
e
a
n

u
n
i
a
t
e
a
n
t
e
r
i
o
r
]
,
d
e
z
b
a
t
e
r
e
a

s
t
t
u
c
t
u
t
a
u
i
p
e
i
n
i
r
e
b

i
i
r
i

t
e
c
o
l
t
a
i
e
i
n

p
t
e
a
l
o
b
i
l
,
d
i
s
c
u
i
i
a

l
i
b
e
t
t
i
,
c
o
l
o
c
v
i
u

l etc.

'
Arta de a discuta nu se Invata din retete (W. Marciszewski). Este
un indice al gradului de lnteliqenta, de sensibifitate.ei culture al' participantilor, al experientei lor de viata si al tactului de a conlucra.
Asupra reusitei dlscutiei i~i spune cuvintul si marimea grupului
(cea optima estimate la 15-20 plna la ~o participanti). inclusiv dispunerea acesteia in spatiu, de preferinte in semicerc SClJ1. in cerc. '
Conducerea cu subtilitate a unei discutii reolama",'1nterventii ctt
mai rare din parteaconducatorului acesteia, plasate in momentele cele
mai potrivite, menHe sa impulsioneze mersul Iuarilor de cuvint sl
orientarea lor spre examinarea constructive a temei date.
Metoda problematizdrii sau instruirea ptin rezolvarea de probleme
(problem-solving) se bezeeza pe crearea unor situatti-problema in ca-

drul procesului de invatamint a carer rezolvare solicite un efort autentic; de cautare si gasire a adevarur ilor (solutiilor). de gindire investigatoare.
In acceptia -atribuite aid, notiunea de "situatie-problema", desemneeza 0 stare contrtuliiitot ie, conflictuala ce rezulta din trairea simultana a doua realitati (de ordin cognitiv si motivational), pe de 0 parte
exoerient atitetioarti [informatia existenta). iar pe de alta elementul
de noutate si sutpriza, necunoscutul cu care este confruntat subiectul,
ceea ce desctiide calea spre intuirea si enuniaiea utieia sau mai multor ipoteze (solutii, alternative, raspunsuri].
Rezolvarea situatiei-problema echivaleaza cu parcurgerea constienta a drumului din momentul elaborarii ipotezelor (ca imagini anticipate ale solutiilor) pina la cel al verificarii si adoptarii ipotezei optimale, ceea ceo are semnlficatia unui act de descoperire. [16, p. 56, si 81;
28, p, 128]
.
Contradictii de acest gen pot sa epara" intre: niveluri diferite de
cunoastere (cunostinte insusita si noi . date care nu se Incadreaza in
limitele vechilor structuri; cunostinte si fapte (fenomene) noi pentru
a carer explicatie datele anterioare sint insuficiente; intre sesizarea
particularului si nevoia de generalizare; intre 0 veche conceptie ~i D
noua ipoteza etc.); tnotiolitiit] diferite de eunoastere (tratarea tcoretica
si rezolvarea practica, cunostintele teoretice si propriile observatii
asupra realitatil etc.); comportamente in contexte situationale difierite
(dinamica miscarii in statica unei scheme) etc.
.

In mecanismul rezolvarti unei situatii-problema pot fi adoptata mai

muIte variante:
- intr-un prim caz, se poate da elevilor un material cu caracter
conflictual, cerindu-Ii-se sa sesizeze si sa enunte ei Insisi problema ce
rezulta de aici.

- intr-o a doua vartants. profesorul poate sa fie el eel care enunta

problema, iar elevii cei care urmeaza sa gaseasca materialul necesar
rezolvarit ei, iar'
.
- in varianta a treia se poate cere elevilor sa rocunoasca existenta unei probleme implicate intr-un material care aparent pare lipsi
de 0 formulare problematica.
Rezultatele cxperimentale obtinute conduc la concluzia ca cea mai
eficienta se dovedeste varianta a II-a. Dar in Iunctie de experienta de
124