TEMA PROIECTULUI PENTRU

EXAMENUL
DE

ABSOLVIRE

INGRIJIREA
VARSTNICULUI

2016

CUPRINS:
Scurt istoric..6
1.2. Stadiile perioadei de involutie..9
1.2.1. Descrierea caracteristicilor biologice..11
1.2.2. Stadiul terminal25
1.3. Caracteristici sociale.27
1.4. Caracteristici profesionale27

CAPITOLUL II
Aspecte ale muncii de asistenta sociala in mediul de provenienta.
30
2.1. Delimitarea persoanelor varstnice in doua grupuri30
2.2. Munca sociala cu batranii tineri.31
2.3. Asistenta sociala la domiciliu.34
2.4. Asistenta sociala in centrele de zi43
CAPITOLUL III
Domenii de interventie. Munca sociala fata in fata cu batranii longevivi..47
3.1. Comunicarea48
3.2. Situatii de criza.51
3.3. Infirmitati.63
CAPITOLUL IV
Implicarea familiei in activitatile cu batranii...67

CAPITOLUL V

Centrul de ingrijire si asistenta ...71

5.1. Prezentare generala71

5.2. Studii de caz73

CONCLUZII..80
BIBLIOGRAFIE .83

INTRODUCERE

In timpul secolului XX, s-a produs o schimbare semnificativa in structura varstelor

societatii. In anul 1900, de exemplu, jumatate din americani erau sub varsta de 23 de ani (varsta
medie) si mai putin de 5% erau mai batrani de 65 de ani. In 1990, procentajul americanilor peste
varsta de 65 de ani a fost mai mare decat dublul fata de anul 1900 (aproximativ 12%), iar varsta
medie a crescut cu 10 ani, ajungand la 33. Aceasta imbatranire a populatiei aduce cu ea multe
probleme sociale. In sfera profesionala, asigurarea folosirii adecvate a tinerilor alaturi de
pensionarea adecvata si dilema care inca nu a fost rezolvata. Trebuie asigurata o asistenta
medicala adecvata pentru varstnici, care apeleaza mult la acest serviciu. Eficienta sistemului
asigurarilor sociale a fost pusa sub semnul indoielii, deoarece numarul pensionarilor creste mai
repede decat pot muncitorii sa completeze fondul necesar pentru intretinerea lor.
Relatiile sociale trebuie mentinute intr-un moment in care moartea si problemele de
sanatate reduc reteaua familiei si a prietenilor construita de-a lungul unei vieti. De asemenea,
prezenta unei atat de numeroase populatii de cetateni varstnici este fara precedent. Ca o
consecinta, relatiile intre tineri, cei de varsta mijlocie si varstnici se schimba. Prezenta bunicilor,
pe o perioada mai indelungata decat in trecut, si nevoia ingrijirii parintilor varstnici, mai mult
timp decat era posibil si necesar in trecut, sunt doar doua exemple ale schimbarilor care au
survenit odata cu incaruntirea societatii.
O consecinta a acestor schimbari in societate a fost dezvoltarea domeniului gerontologiei
sociale, studiul aspectelor sociale ale imbatranirii.

Cateva dintre schimbarile fizice asociate cu procesul de imbatranire sunt pierderea

greutatii si a inaltimii, incaruntirea parului si zbarcirea pielii. Oasele devin oarecum mai fragile si
se rup mai usor in accidente, iar artrita si deseori infirmitatea sunt obisnuite.
In Romania discrepanta dintre tineri si varstnici este mare. In tara noastra exista in prezent
foarte multe persoane trecute de 60 de ani. Cresterea populatiei varstnice are un impact major
asupra serviciilor de sanatate si a serviciilor sociale, impact agravat de reducerile de fonduri
destinate lor de la bugetul de stat.
Am abordat aceasta tema deoarece consider ca batranii nu au reprezentat niciodata o
prioritate in oferirea de servicii sociale. Aceasta stare de fapt s-a reflectat in atitudinea si practica
asistentilor sociali. Copiii si familiile au fost intotdeauna mult mai populari in randul
profesionistilor. De fapt, asistenta sociala a batranilor este foarte redusa ca mijloace si resurse. La
aceasta au contribuit si cercetatorii si teoreticienii care au acordat putina atentie problemelor
varstei a treia.
Aceasta lucrare se adreseaza asistentilor sociali care incep munca cu batranii si se intreaba
ce le poate oferi o a asemenea munca. Ea se bazeaza pe convingerea ca avem foarte multe lucruri
de oferit. Asistenta sociala ca o profesie noua, nestanjenita de traditie, este gata si doritoare sa se
adapteze la noile nevoi ale societatii, pe masura ce acestea se ivesc. Din pacate, batranii sunt
vazuti ca si o problema de cele mai multe dintre serviciile publice. O populatie care imbatraneste
nu trebuie privita in mod necesar ca o problema. Ar putea fi la fel de bine considerata ca un
moment unic in istorie. Pentru prima data oamenii care au facut istoria secolului trecut sunt vii si
capabili sa ne povesteasca aceasta istorie. Cei mai multi dintre copiii de astazi vor cunoaste
persoane in varsta, vor cunoaste rara tovarasie care exista intre batran si tanar. Pentru prima data
este posibil sa privesti inainte, la probabil 20 de ani de pensie si la libertatea de a face acele
lucruri care nu sunt posibile intr-o viata activa.
Asa ca problema populatiei care imbatraneste nu este o problema pentru cei mai multi
dintre oameni si nu trebuie sa fie o problema pentru lucratorii sociali. Ea poate fi in schimb o
sansa de a lucra cu un grup extraordinar de interesant de adulti: aceia care s-au adaptat la o
schimbare enorma si au depasit o rasturnare totala a vietii lor si care nu au nevoie, decat de un
mic ajutor pentru a continua sa-si traiasca vietile. Una dintre recompensele reale ale asistentei
sociale a batranilor este faptul ca se pot realiza multe lucruri, cu un efort relativ mic si cu resurse
putine.
Avand in vedere aceste considerente, precum si faptul ca imi desfasor activitatea intr-un
centru social medical pentru varstnici am ales ca tema a lucrarii de licenta Aspecte ale asistentei
sociale in Centrul de Asistenta si Ingrijire . Lucrarea este structurata pe un numar de sase
capitole, dupa cum urmeaza:
Capitolul I, , Prezentarea descriptiva a varstei a treia, face la inceput un scurt istoric al
varstelor de involutie si modul cum au fost ele considerate de-a lungul timpului. Urmeaza
mentionarea stadialitatii perioadelor de involutie cu descrierea caracteristicilor biologice,
astadiului terminal si a caracteristiclor sociale si profesionale si modul in care ele influenteaza
aceste perioade de varsta.

Capitolul II, Aspecte ale muncii de asistenta sociala in mediul de provenienta, prezinta
delimitarea din literatura de specialitate a grupului persoanelor varstnice in doua categorii
batranii mai tineri si batranii longevivi. Este prezentata apoi asistenta sociala la fdomiciliu si cea
din centrele de zi, ca modalitati de ajutorare si asistenta a grupului de batrani mai tineri.
Capitolul III, Domenii de interventie, Munca sociala fata in fata cu batranii longevivi, este
o trecere in revista a modului in care asistentii sociali contribuie la satisfacerea nevoii de
comunicare a persoanelor varstnice, in rezolvarea situatiilor de3 criza si in gasirea celor mai
adecvate solutii pentru ameliorarea infirmitatilor.
Capitolul IV Implicarea familiei in activitatea cu batranii, abordeaza modul in care
asistentul social trebuie sa lucreze cu familia si modalitatile de a o implica mai mult si mai
eficient in munca de asistare a persoanelor varstnice din cadrul ei.
Capitolul V, Centrul de ingrijire si asistenta , prezinta rezultatele activitatii practice pe
care am efectuat-o de-a lungul anilor de studii. El incepe cu prezentarea Centrului de ingrijire si
Asistenta din Arad pentru ca in partea a doua sa contina prezentarea a cinci studii de caz care ni
s-au parut mai semnificative atat petru situatia din centrul rezidential cat si pentru centrele de zi.

CAPITOLUL I
PREZENTAREA DESCRIPTIVA A VARSTEI A TREIA
1. Varstele de involutie. Scurt istoric
Considerate ca varste fragile, de involutie, etapele de dupa 65 de ani pun, desigur, mai
multe probleme clinice decat celelalte varste. Gerontologia, domeniul cunostintelor despre
batranetea umana, s-a nascut in contextul filosofiei si medicinii, cu foarte multa vreme inainte de
epoca noastra. Observatiile comune, manipulate in viata sociala, au permis sa se stranga
informatii importante privind batranetea ca un fel de varsta a intelepciunii,anticamera mortii si a
bilanturilor, de obicei cu tendinte de impacare cu lumea si de detasare treptata de magma ei
fierbinte.
Tulburari care ameninta viata, cum sunt problemele cardiace, crizele (de apoplexie sau
paralizie), devin mai probabile pe masura imbatranirii. Recent, a crescut preocuparea pentru
boala lui Alzheimer, o tulburare serioasa care duce la pierderea progresiva a memoriei, la
dezorientare si la pierderea unor functii fizice importante.
Totusi, oamenii imbatranesc diferit si nu toti sunt sortiti sa sufere de o boala care
debiliteaza. Multi batrani raman sanatosi, intr -un grad rezonabil. Mai putin de 1% sunt tintuiti la
pat, iar 70% dintre cei peste 65 de ani afirma ca au o sanatate buna.
Pentru multi, varsta duce la pensionare, ceea ce inseamna o retragere dramatica din
activitatea care le-a dat vietii o directie si un sens. Pensionarea, de asemenea, provoaca o

reducere a venitului. La aceasta varsta multi au nevoie de mai multa ingrijire medicala, la costuri
din ce in ce mai mari.
In plus, desi cei mai multi varstnici continua sa duca o viata sociala activa, decesele din
sanul familiei si al prietenilor, reduc drastic cercurile lor sociale. Pensionarea si problemele de
sanatate pot sa-i izoleze pe unii, total sau partial, de societate. Aceste probleme sunt mai mari
pentru cei foarte batrani, cei de 80 de ani sau peste. Celor mai multi oameni le este greu sa fie
singuri; pentru batrani, indeosebi pentru cei care au probleme cu sanatatea, singuratatea poate fi
foarte demoralizanta. Izolarea sociala poate fi devastatoare pentru batrani.
Discriminarea varstelor are la baza justificarea tratamentului inegal, prin ideea ca o
categorie de varsta este inerent inferioara altor categorii de varsta. Asemeni rasismului si
sexismului, fundamentul pentru aceasta forma de discriminare isi gaseste originea in
caracteristicile fizice.
Desconsiderarea batranilor se bazeaza pe stereotipuri. Termenul de batran este folosit
pentru a descrie o categorie de oameni, mai degraba decat indivizi. Se face o mica distinctie intre
batranii care sunt sanatosi fizic si mental si cei care nu sunt. Deseori, aceste stereotipuri sunt
subtile. De exemplu mass-media prezinta doar persoane tinere si sanatoase in reclame. Cand sunt
prezentati oameni varstnici, acestia vand un produs celor din categoria lor, in general, ceva
pentru ameliorarea sanatatii. Punand accentul pe tinerete si vitalitate, mass-media sugereaza ca
batranetea si batranii nu sunt doriti. Aceasta portretizare negativa a oamenilor varstnici incepe sa
se amelioreze treptat in ultimul timp.
In Grecia Antica si in Roma au aparut observatii pertinente si numeroase privind
batranetea, observatii ce au influentat apoi conceptele si punctele de vedere ale Renasterii si in
continuarea ale gandirii moderne.
Exista insa si o situatie inversa. Aceea in care batranii erau considerati o povara pe capul
familiei si al societatii, aceasta situatie fiind inscrisa in traditii stabilizate. Hiperboreenii ucideau
pe cei ce implineau 60 de ani, eschimosii duceau batranii - la cerere - in tinuturile parasite, cu
ceremonii complicate. Popoarele razboinice considerau batranii ca inutili si ii lasau sa moara sau
sa se sinucida.
Renasterea a debutat printr-o intensificare a migratiilor si a calatoriilor, urbanizare si
dezvoltare a navigatiei, spirit de independenta si intoarcerea spre stiinta si umanism. In 1598, in
perioada elisabetana din Anglia, a luat fiinta o lege denumita Poor Law, pentru schiopi, orbi,
incapabili de munca si batrani, aziluri si casa de munca. Dar mizeria, ignoranta si epidemiile,
bolile endemice decimau populatia mai ales copiii, saracii si batranii. Intre anii 1348 - 1359 a
murit de plagi bubonice jumatate din populatia Europei. Renasterea a adus o schimbare de
mentalitate evidenta.
In esenta, secolele XV-XVIII au exprimat un progres evident in planul general al
dezvoltarii sociale. Treptat s-au efectuat explorari anatomice mai sistematizate, confruntari de
date cantitative privind patologia varstelor, ceea ce a marcat inceputul explorarii medicale
organizate si moderne si al dezvoltarii anatomiei comparate. in 1645 a fost inventat microscopul

si s-au organizat serviciile medicale. Sydenham (1625-1680) (in Verya, Schiopu, 1987, p.302),
prieten cu John Locke, a practicat obligativitatea bolnavului de a sta la pat si aceea a descrierii
bolii. A crescut atentia pentru dieta si moderatie la varstele inaintate. Interesant ni se pare faptul
ca s-a inscaunat si ideea ca la varstele inaintate trebuie evitate emotiile puternice sau cele de
durata. Tot in aceasta perioada s-au infiintat primele asociatii de prietenie si intr-ajutorare prin
cotizatii pentru batranete. Acestea erau insa putine si restranse, dar se vor dezvolta mult in
secolele urmatoare. In genere, secolul al XVIII-lea a consolidat tendintele conturate in secolele
anterioare. S-au efectuat progrese in studiul anatomiei si patologiei batranetii si s-a conturat
simptomatologia ei. S-a acordat o atentie, din ce in ce mai mare, bolilor mintale ale batranetii.
In secolul al XIX-lea s-au conturat si dezvoltat numeroase directii de cercetare si
numeroase descoperiri biologice si medicale. Dezvoltarea medicinii a devenit impetuoasa.
Pasteur si Mecinikov au revolutionat sanatatea publica prin descoperirea microbilor si a
vaccinurilor. Aceste descoperiri au dus la imbunatatirea tehnicilor chirurgicale datorita prevenirii
infectiilor. S-au facut progrese in gasirea de tehnici de diminuare a durerilor la toate varstele.
Treptat, a devenit posibil controlul mai sever al epidemiilor, ceea ce a dus la scaderea mortalitatii
si la cresterea numerica a populatiei. Atentia a inceput sa se centreze, mai mult, pe problemele
remediilor bolilor. Mecinikov a difuzat ideea ca batranetea se datoreaza unor toxine si bacterii
intestinale. Tratamentele legate de aceasta ipoteza nu au dus, insa, la rezultatele scontate.
Oricum, in secolul al XIX-lea batranetea si saracia au capatat semnificatii sociale noi, datorita
studiilor numeroase de economie. Nu a disparut interesul pentru elixiruri sau tratamente speciale
cu o deschidere spre ipoteze de reziduuri mistice. Asa, de pilda, Brown Sequard si-a
autoadministrat experimental injectii cu extrase de testicole de animale pentru intinerire, dar fara
succes. In acelasi sens, Steinach a incercat proliferarea celulelor hormonilor testiculari. In 1912,
el a emis o teorie endocrina a imbatranirii, din care motiv i se acorda paternitate. Voronoff a
implantat testicole de cimpanzeu la om (autoexperiment) sub influenta teoriei endocrine a
imbatranirii, dar a murit fara sa reintinereasca.
Pe plan social, s-a conturat ideea ca batranetea si viata se supun unor legitati, prelungirea
vietii fiind legic posibila, dar numai in anumite limite si conditii. In seria aporturilor interesante
ale vremii, trebuie sa ne referim si la cei al lui J. M. Charcot, care a efectuat lucrarea 'Lectii
clinice asupra bolilor batranilor' in 1867. (Verza, Schiopu, 1987, p. 277).
2. Stadiile perioadei de involutie
Conceptul de batranete a trezit numeroase dispute, nu numai datorita faptului ca
imbatranirea este foarte diferita, in diferite arii geografice (factori bioclimatici), dar si de la
persoana la persoana.
S-au organizat numeroase reuniuni nationale si internationale cu aceasta tema, in care s-a
colectat un important material privind caracteristicile biomedicale ale imbatranirii. La seminarul
initiat in anul 1963 la Kiev, de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), in aceasta problema, sau facut eforturi consistente de periodizare si de includere a etapelor batranetii in ciclurile vietii.
Nu vom relua numeroasele periodizari care au incercat sa exprime aceasta integrare deja activa si
in numeroase lucrari de psihologie ocupationala.

In conformitate cu schema de lucru sustinuta de multi psihologi, vom face referi la tipul
fundamental de activitati si tipul caracteristic de relatii, ca elemente discriminative in evolutia
stadiala a varstelor de involutie. Din acest punct de vedere, se considera ca se poate vorbi de trei
stadii : stadiul de trecere spre batranete (de la 65 la 75 de ani), stadiul batranetii medii (de la 75
la 85 de ani) si stadiul marii batraneti sau al longevivilor. Tipul fundamental de activitate devine
adaptarea la un nou orar de activitati (familiale si sociale), consultari profesionale etc. Tipul de
relatii se modifica restrangandu-se din aria profesionala, dar si din aria altor activitati. Iesirile
incep sa fie conditionate tot mai mult de timpul favorabil, insorit si de dispozitie. In perioada de
trecere, subidentitatea profesionala se dezoficializeaza si se integreaza in subidentitatea socialobsteasca. Subidentitatea maritala ramane esentiala. Subidentitatea parentala ramane relativ
expansiva, datorita aparitiei nepotilor, care solicita emotional, identificarea de prelungire a
urmasilor. Inceteaza caracteristicile reproductive ale vietii la barbati. Este o perioada de oarecare
fragilitate - biologica. Bolile mai curente sunt infarctul, cancerul, bolile respiratorii. De obicei,
bolile trec greu. La femei sunt mai frecvente tulburarile afective. In timp ce barbatii sunt mai
preocupati de sanatate si mentinerea ei, femeile devin mai preocupate de sanatatea sotului, fiind
angajate in preocupari privind destinul lor, in cazul cand sotul va deveni bolnav, va muri sau va fi
bolnav mintal (Verza, Schiopu, 1987, p. 298).
In perioada batranetii propriu-zise, subidentitatea parenta1a, se contracta usor,
subidentitatea sociala se exercita in teritoriul social accesibil. Adeseori bolile degenerescente
reduc mobilitatea. Mortalitatea este mai mare. Gripele de primavara si de toamna sunt implicate
in cotele de mortalitate ale stadiului.
In perioada marii batraneti subidentitatile suprapuse se contracta; uneori poate avea loc o
disolutie de sine.
Longevitatea. Expectatia de longevitate a crescut mult dupa al doilea razboi mondial (in
Europa tinde spre 85 de ani pentru barbati si 90 de ani pentru femei), iar durata medie a vietii
spre 70 de ani la barbati si 75 la femei. Exista, insa, in unele tari expectatii de longevitate de 95
si de 100 de ani. In S.U.A. existau cam 642 de centenari in 1971, in U.RS.S. peste 224 de barbati
si 368 de femei ce depaseau 120 de ani.
Sunt semnalate numeroase consemnari, mai mult sau mai putin credibile, de longevitate
pentru perioadele istorice indepartate - desi media de varsta a mortalitatii a fost foarte mica pana
in secolele XIX-XX.
Se pare ca cel mai credibil dintre astfel de cazuri este cel al lui Ghristian Jakobsen
Drachenberg (Norvegia) care a trait intre 1626-1772, adica 145 de ani si 326 de zile. Se vorbeste
de o longevitate de 256 de ani in China veche, de cei 168 de ani ai lui Shirali Baba Mislinov din
Barzava - Adzerbaidjan. Ca recorduri autentice nationale semnalam printre altele in S.U.A. pe
Delina Folkins (1815-1928) (113 ani, 214 zile), in Canada, pe Pierre Jombert (1701-1814) (113
ani, 224 de zile), in Japonia, pe Mitto Nemta (1863-1975) (112 ani, 65 de zile), in Africa de Sud
pe Demetrius Philipovici (1818-1928) (110 ani, 150 de zile), in C.RS.S. pe Chesako Dzugayev
(1860-1970) (110 ani) etc. Problema descendentelor este de asemenea interesanta. Astfel, ultimul
imparat din Maroc, Shafisian, a avut 548 de baieti si 340 de fete, Wilson Ketle (Newfondland -

Canada), 1860-1963, a avut 11 copii de la 2 sotii, 65 de nepoti, 201 stranepoti si 582 de

descendenti in viata (Verza, Schiopu, 1987, p. 296).

Descrierea caracteristicilor biologice

Ca si la varstele de debut ale vietii, si in aceste perioade are loc o distantare a regresiei
biologice de acces a batranetii psihologice, in care datorita antrenarii sociale si active mai reduse,
se produc restructurari ale caracteristicilor personalitatii si o modificare de stare a diferitelor
functii psihice, a constiintei si dinamicii vietii interioare.
Unii autori vorbesc si de o varsta sociala sau sociologica, caz in care se pune accent pe
interesele si gradul de participare a batranilor la viata sociala. Dar nu se exclude nici conceptul
de varsta biosociala, ce inglobeaza sintetic caracteristicile varstelor biologice, psihologice si
sociale.
In privinta modificarilor biologice, fenomenul cel mai semnificativ este cel al scaderii
energiei instinctelor (scaderea libidoului) si a eficientei adaptarii, dupa ce, in finalul fazelor
adulte, a avut loc anularea capacitatii de procreare. In ansamblu, se produc o serie de modificari
biochimice (hormonale), trofice, de consistenta si functionale, ale structurilor biologice ale
organismului. Imbatranirea fiziologica, spre deosebire de imbatranirea patologica, se realizeaza
fara seisme prea evidente, dat fiind faptul ca organismul antreneaza rezervele compensatorii si
parcurge forme de echilibrare proprii extrem de complexe. Fara indoiala, in imbatranire joaca un
rol important imbatranirea celulelor, a tesuturilor si a organelor.
Modificari importante au loc si in ceea ce priveste somnul si functiile lui recuperative, cu
varsta. Se considera ca o persoana de 70 de ani a fost treaza cam 43 de ani si a dormit cam 22 de
ani, mai mult sau mai putin profund. Sumarea timpului de vis se poate situa cam la 5 ani (timpul
visului constituie asa-numitul somn paradoxal). Dupa cum se stie, in timpul visului se produc
secretiile hormonilor de crestere si de reorganizare a sistemelor ce se dirijeaza apoi spre consum,
in starea de veghe, intretinand-o. Somnul, mai mult sau mai putin profund, constituie baza
retentei amintirilor. Somnul paradoxal implica, dupa numerosi autori printre care si Edmond
Schuller, un joc al imaginilor legat de regenerarea lenta si plasticitatea neuronilor
noradrenergetici ce pot fi atrasi de semnalele biochimice martore insotitoare ale invatarii
(noradrenalina este necesara in functionarea optima a stocajului informatiilor in memoria de
lunga durata, pe cand amfitaminele programeaza durata de a invata, curiozitatea). Inainte de 2
ani un copil doarme cel putin 14 ore, din care 4 ore jumatate somn paradoxal, fapt ce antreneaza
o imensa capacitate de stocare de informatii. La 50 de ani si dupa, se doarme cam 7 ore, din care
doar 1 ora este de somn paradoxal. Desigur exista consecinte ale acestor schimbari. Totusi,
somnul are si un cadru cultural si igienic. Gesturile preparatorii, aerarea, odihnirea gandurilor
sunt dependente de acest cadru. Oricum, insomnia chiar la batranete, nu este o boala in sine, ci
doar simptomul unui dereglaj fiziologic sau psihologic.
I. Biberi (citat de Bogdan, 1999, p.23) a facut analize subtile privind verticalitatea
dinamica a psihicului, mareele de impresii si decupaje de trairi, atitudini, experienta existentiala

ce se exprima printre altele in vis. Acesta este impregnat in copilarie de evenimentele vietii de
fiecare zi, iar evenimentele se stie ca sunt traite de copil intr -o succesiune relativ dezordonata si
dilatata de expansiunea debordanta a subiectivitatii fabuloase, ceea ce le confera o inrudire cu
visul. Asa se face ca in copilarie granitele dintre vis si realitate sunt extrem de labile. In
adolescenta, apoi in tinerete si in varstele adulte - subiectivitatea se constientizeaza ca atare.
Structurile subconstientului fiind incarcate, visul devine expresia unei forme de decentrare a
acestora. Prelungirea lui in stare de veghe se cheama reverie si, ca si visul, aceasta permite sa
aiba loc o traire a dorintelor, aspiratiilor, evenimentelor al caror deznodamint nu este posibil
dupa dorinte. In varstele de regresie, visul devine din nou usor confuzionat si sterge oarecum
granitele dintre realitatea obiectiva si subiectiv.
In urma imbatranirii celulelor si tesuturilor se manifesta in exterior o serie de caracteristici,
dintre care mai evidenta este modificarea aspectului general al pielii, care isi pierde elasticitatea,
devine mai subtire, mai uscata si mai palida. Aceste caracteristici si alte modificari ale texturii
pielii au la baza scaderea troficitatii si irigatiei pielii. ca si a secretiei glandulare si umiditatii
pielii. Se adauga pigmentatia bruna si adeseori mici spargeri de vase capilare subcutanate, ce duc
la evidentierea de mici pete sau firisoare usor
violacee. Fenomenele de ridare si pigmentare a pielii sunt mai evidente la nivelul fetei si al
mainilor (parti descoperite ale corpului). Abiotrofia pielii produce ridari ce se suprapun peste
amprentele pliurilor mimicii specifice (si dominante) ale persoanei in cauza si peste amprentele
pliurilor mimicii lasate de profesie. Datorita asimetriei bilaterale a fetei, aceste suprapuneri dau
fetei un aspect tragic, adesea asimetric.

Exista, insa, o evidenta pierdere a elasticitatii pielii si a tesuturilor si in alte parti ale
corpului. Asa sunt pliurile de sub brat si de sub pantec. Acestea, ca si ridarile fetei, se mai
datoreaza si faptului ca, in faza adulta timpurie si medie, exista o crestere a greutatii, datorita
depozitelor de grasime, printre altele si subcutanat. In fazele batranetii timpurii, acestea
diminueaza lasand pielea fara suportul anterior existent. Pielea este influentata si de alimentatie.
Or, oamenii in varsta au, in genere, o alimentare mai saraca in vitamine din legume proaspete, in
anotimpurile reci. La aceasta se adauga o digestie mai dificila, predispozitii colitice mai
accentuate.
Specific este si procesul de incaruntire (acromotrihie). Acesta poate incepe chiar la 35 de
ani. In cazul batranetii fiziologice, acromotrihia devine evidenta spre 50-55 de ani, mai ales la
tample. Episoadele de boala sau de tensiune psihica, intensifica acest fenomen, ceea ce pune in
evidenta aspecte mai complexe ale acromotrihiei. Se considera ca exista o programare ereditara
pe acest plan. In societatea moderna sunt vadite tendintele de mascare a incaruntirii prin
colorarea artificiala a parului. In societatea medievala si in Renastere mascarea se facea prin
peruca (clasele mai avute), care avea de fapt, mai ales, rolul de a masca rarirea, prin cadere, a
parului (alopecia), mai cu seama la barbati, deoarece acestia sufereau mai frecvent de aceasta
forma de degenerescenta capilara. Purtarea de peruca a redevenit la moda in zilele noastre, dar

are un caracter mai mult frivol, de asortare la imbracaminte a culorii parului si coafurii, fenomen
intretinut de lipsa de timp necesar in intretinerea acesteia, data fiind densitatea de evenimente ce
se cer intretinute prin ritmul vietii si prin ceremoniale de moda.
Un alt aspect ce se resimte odata cu inaintarea in varsta este cel al miscarilor. Acestea
devin mai greoaie, lipsite de suplete si forta. Scaderea elasticitatii miscarilor si a capacitatii de
efort fizic este determinata pe de o parte, de diminuarea mobilitatii articulatiilor, iar pe de alta,
datorita atrofierii lor. In acelasi timp are loc si o slabire a muschilor scheletului legati prin
tendoane. Muschii devin mai scurti, datorita unor modificari complexe biochimice in structura
lor proteica si in aceea a fibrelor. Forta musculara maxima se exprima, in mod normal, cam la
25-30 de ani. Treptat contractia musculara descreste si cu aceasta si capacitatea de a sustine
efortul muscular.
Dupa 50 de ani scade numarul fibrelor musculare active. La aceasta se adauga cresterea
fragilitatii oaselor prin rarefierea tesuturilor osoase, decalcifieri, ceea ce provoaca dureri osoase
(de coloana, discopatii) sau de tip, sciatica, dureri reumatismale care impreuna cu depozite
disproportionale de grasime (inca din stadiile anterioare) determina modificari de tinuta si
postura. In general, silueta se modifica si datorita sedentarismului. Evident, caracteristicile de
miscari sau postura pot fi remediate in mare masura prin exercitii, mers si ocupatii nesedentare.
Tot pe linia acestor caracteristici este evidenta pierderea danturii. Aceasta din urma se poate
inlocui prin proteze dentare care creeaza unele dificultati la hranire (Bogdan, 1999, p.124).
Modificarile in musculatura involuntara (dependenta de sistemul nervos autonom aflat in
peretii stomacului, intestinelor, ai cailor respiratorii, in organele interne etc.) sunt mai reduse.
Exista totusi, destule persoane care sufera de mictiuni mai frecvente, sau de neplaceri de
evacuare a intestinelor.
Si in domeniul organelor interne au loc fenomene de degradare. Acestea se refera, in cele
mai multe cazuri, la cord si plamani, care sunt organe vitale. La nivelul inimii are loc o mai mare
incidenta, dupa 55 de ani, a infarctului miocardic si, competitiv, lezarea arterelor coronariene
(care hranesc inima). Leziunile arteriale au loc datorita aterosclerozei si ateromaziei. Peretii
vaselor sanguine (arterele) se ingroasa si se ingusteaza pana la astuparea lor, ceea ce determina
ruperea lor, fapt ce produce hemoragii, fie in apropiere sau in inima, fie la nivelul creierului.
Adeseori, aceste fenomene au la baza o alimentatie nerationala, excese de alimentatie grasa sau
excese de zaharuri. in perioadele adulte, bataile inimii sunt de 72 pe minut, cu crestere la efort,
excitare, teama etc. Dupa 55 de ani bataile inimii devin mai slabe si neregulate. Or, precum se
stie, inima este o pompa ce distribuie prin sange oxigen, materii nutritive si materiale de
constructie pentru tesuturi si colecteaza, din intregul organism, deseurile activitatii organismului,
pentru a fi evacuate. Contractiile cardiace si rezistenta arterelor intretin acest proces complex.
Afectarea acestora degradeaza intreaga complexitate a desfasurarii programului vital al
organismului, provocand degradari in lant, in toate componentele organismului (Bogdan, 1992).
Respiratia, la randul sau, (normal 15-18 respiratii pe minut la adulti) devine dupa 45 de ani
mai superficiala, ceea ce face sa ramana aer rezidual in plamani si sa se reduca gradul de
oxigenare a sangelui si apoi a tesuturilor, organelor etc. Nici procesul invers, de inhalare a
bioxidului de carbon, nu se realizeaza complet. Lipsa moderata de oxigen afecteaza activitatea

musculara, coordonarea senzorio-motrice si activitatea intelectuala. Lipsa mai severa de oxigen

produce pierderea cunostintei, confuzii etc.
In esenta, cu varsta, scade eficienta respiratiei si se produc efecte de sumare in procesul de
degradare a programului vital al organismului. Desigur, in acest context se manifesta bronsita si
enfizemul pulmonar.
Cu varsta are loc si o scadere a secretiei salivare si a secretiilor implicate in sucul gastric
(enzime, fermenti). Pancreasul, care este antrenat prin secretiile sale in digestie, isi reduce lent
secretiile, din care cauza grasimile sunt mai prost utilizate. Ficatul este mai putin afectat
functional, de varsta, dar devine mai sensibil la boli si scade in marime. Absorbtia, devine mai
lenta, de multe ori se deregleaza metabolismul lipidelor. Unii autori considera ca devin
insuficiente functiile hepatice si renale, in genere, exista o scadere a poftei de mancare la
persoanele in varsta, ori aceasta determina o slabire a raspunsurilor digestive. Dificultatile de
masticatie, sedentarismul mai accentuat pot determina constipatii penibile.
Se considera ca alimentatia la varstele inaintate este bine sa fie adaptata la cerintele mai
mari de proteine si vitamine ale organismului. Defecatia si urinarea pot sa devina inconveniente
datorita incontinentei urinei si constipatiei, ca urmare a lipsei de deprinderi rationale pe aceste
planuri in varstele tinere, sau a unor regimuri alimentare nerationale, la care se adauga boli
degenerescente.
Metabolismul bazal creste cu varsta (secretia tiroidei se diminueaza cu timpul). Producerea de
caldura interna se resimte, exista tendinte de scadere in hipotermii. Termoreglarea devine mai
putin activa, desi evaluarea temperaturii nu se modifica. Se considera ca temperatura, afecteaza
longevitatea. Conditiile de clima mai temperata nu suprasolicita prea mult sistemul de
termoreglare si prelungeste viata, dupa unii autori. Metabolismul hidrocarburilor se modifica, de
asemenea (frecventa diabetului la varstele inaintate confirma acest fapt).
Procesul de imbatranire este amplificat de modificarile hormonale ce survin mai ales dupa
65 de ani. Exista tendinta de crestere a produselor corticosuprarenalelor (pe fondul diminuarii
secretiilor glandei tiroide, a gonadelor etc.). Cresterea corticosuprarenalelor duce la alimentarea
sclerozei vasculare si a hipertensiunii arteriale. Efectele se resimt in metabolismul si in
realimentarea energetica a organismului. Sintezele humorochimice se fac mai greu si nu mai pot
compensa uzura care are loc. In genere, exista in organism limite de toleranta ale normalitatii
(relativ largi). La varstele inaintate se consuma limitele de toleranta si echilibrul hormonal poate
deveni critic.
Degradarea si imbatranirea sistemului nervos este legata de reducerea capacitatii
organismului de a satisface exigentele alimentare foarte mari ale creierului (irigarea, oxigenarea,
alimentarea). In afara de ischemieri legate de alimentarea creierului au loc intensificari de
mortificare a neuroni lor, or, acest proces este ireversibil. Creierul isi micsoreaza volumul (de la
aproximativ 1400 gr la barbatii de 20 de ani, la 1250 gr, iar la femei de la aproximativ 1250 gr la
1125 gr. Regresia este mai accentuata (in limitele de mai sus) spre 70-75 de ani. Desi functia
compensatoare incorporata in masa neuronica a creierului este foarte mare, procesul degradarii
functionalitatii creierului determina o scadere lenta a capacitatii de adaptare a organismului

(creierul este organul principal al adaptarii), cat si a functiilor de reglare (obiectivate in

homeostazie, sisteme feed-back). Efectele acestei diminuari functionale sunt de intensificare a
procesului de imbatranire a organelor de simt periferice, degradare ce se efectueaza prin
devalorizarea compozitiei celulare a acestora si a tesuturilor ce le sustin si intretin local.
In afara de modificarea greutatii prin mortificarea de celule, creierul pierde o cantitate de
apa - are loc diminuarea ARD, in schimb pare sa creasca discret ADN. Balanta acida a creierului
trece usor in declin. Continutul in minerale si enzime utile ale creierului se modifica usor. Are loc
si o modificare in activitatea electrica a creierului, se manifesta timp de latenta crescut la stimuli
complecsi. Electroencefalograma este relativ diferita de cea a oamenilor adulti.
In genere, are loc o discreta atrofie cerebrala chiar in batranetea fiziologica - atrofie ce se
exprima si prin aplatizarea relativa a unor scizuri si circumvolutiuni si prin sterilizarea lenta a
activitatii mentale. Se incetineste functia celor doua componente simpatic si parasimpatic, ce
controleaza muschii involuntari, glandele cu secretie interna, reglarea functiilor interne vitale,
care isi au regiunea de integrare principala subcorticala in hipotalamus (care se afla in conjunctie
cu activitatea nervoasa superioara). Implicatiile sistemului nervos in caracteristicile
temperamentale au fost profund demonstrate de I. P. Pavlov, desi el s-a referit mai ales la ANS.
Data fiind functia de integrare a ANS - baza sa functionala este dependenta si derivata din
substructurile pe care le integreaza. Exista o modificare, cu varsta, a caracteristicilor
temperamentale privind intensitatea sensibilitatii instinctelor temperamentale ca si a intensitatii
sensibilitatii, echilibrului emotional, mobilitatii generale, caracteristici ce stau la baza comportamentului. Or, pe acest plan, imbatranirea
aduce dupa sine diminuarea mobilitatii reactivitatii si impresionabilitatii, conturand un
temperament cu note mai colorat flegmatice.
Aceste aspecte constituie baza biologica a expectatiei de viata. In 2002 a aparut un tabel in
aceasta problema in revista Social- Trends nr. 2 p. 98. Exista o modificare chiar a acestor
expectatii de viata, comparativ intre anii 1901 si 1966, pentru barbati si femei. Tot mai multe
remedii si modalitati de tratament creeaza o imbunatatire a conditiilor generale de viata si
creeaza o mai buna sanatate a oamenilor in varsta alaturi de cresterea longevitatii si a mediei de
varsta inaintata.

Tabel 1
Expectatia de viata (Revista Socilal- Trends nr. 2 , p. 98)
Expectatia de viata

Barbati
1901

Femei
1966

1901

1966

La nastere

48,1

68,5

51,8

74,7

La 5 ani

55,5

65,2

58,0

71,1

La 10 ani

51,4

60,4

54,0

66,2

La 20 de ani

42,7

50,7

45,4

56,4

La 30 de ani

34,5

41,2

37,1

46,5

La 40 de ani

26,8

31,8

29,2

27,1

La 50 de ani

19,7

22,9

21,7

28,1

La 60 de ani

13,4

15,2

14,9

19,7

La 70 de ani

8,4

9,5

9,2

12,3

La 80 de ani

4,9

5,5

6,3

6,9

Totusi, trebuie sa se porneasca, in orice analiza a varstelor inaintate, de la un model

normal si unul patologic de persoane in varsta. In continuare, ne vom referi la caracteristicile
dezvoltarii psihice a persoanelor sanatoase, la varstele postadulte.
Caracteristici psihice: intregul tablou al activitatii psihice poarta, de pe o parte, amprenta
experientei de viata parcurse, iar pe de alta, a proceselor complexe de reechilibrare, ce
antreneaza fortele compensatorii ale experientei si cele functionale ale organismului.

Planul senzorial Dupa cum s-a relatat in paginile anterioare, planul senzorial se afla intr
-un impact discret dual (periferic si central functional) ce tinde sa se echilibreze pe seama
imensei experiente senzoriale acumulate. Impactul se manifesta in prima etapa ca dominant
periferic (scleroza usoara a celulelor din receptorii senzoriali), apoi incepe sa domine impactul
central (diminuarea functionalitatii ANS activitatea nervoasa superioara). Acest din urma
proces este lent intre 65 si 70 de ani - se intensifica usor dupa 70-75 de ani si apoi se stabilizeaza
la valori reduse, intre 75 si 85 de ani. Vazul se degradeaza prin scaderea capacitatii de modificare
a cristalinului (presbitie). Acest proces are o mai mare densitate la persoanele care suprasolicita
vederea (prin lectura excesiva cu lumina proasta), la persoanele care lucreaza in mediu toxic sau
excitant cu puncte de luminiscenta foarte puternica etc. Are loc si o reducere evidenta a campului
vizual, a vederii stereoscopice (in relief si in profunzime). Scade capacitatea discriminatorie a
nuantelor de culori si campul vizual cromatic. Are loc scaderea claritatii imaginii, a acomodarii
vizuale si convergente, a acuitatii si discriminarii vizuale.
Dealtfel, dupa 60 de ani survin unele boli degenerative ale ochiului ca glaucomul
(tulburarea dinamicii umorilor oculare), opacitatea cristalinului si cataracta, dezlipirea de retina
si in fine, mai putin grav, gerontoxonul. Corelatia marcanta adesea dintre arteroscleroza
creierului si a retinei face din examenul oftalmologie un indicator important. J. E. Birren a
semnalat caracteristici de deteriorare vizuala privind adaptarea la intuneric, Chapanis a reliefat
scaderea acuitatii vizuale la culori, E. N. Semenovskaia si A. I. Verkhutina s-au ocupat de
sensibilitatea la fuziunea licaririlor luminoase, iar Kumnich de raspunsurile pupilare. Toate
acestea se modifica odata cu varsta, degradandu-se intr-un mod foarte diferentiat, dar evident
dupa 60 de ani. Dupa 70 de ani poate avea loc o reechilibrare vizuala, care seamana cu o revenire
discreta a vederii Bogdan,1997, p. 79).
Auzul se modifica, de asemenea. Scade sensibilitatea absoluta auditiva. Auzul fonematic
devine mai putin sensibil. Fenomenele de surditate se manifesta, de cele mai multe ori, datorita
sclerozarii urechii interne. In cazurile in care sunt afectate celulele centrilor corticali ai
analizatorului auditiv, au loc fenomene de surditate psihica, ce se manifesta prin faptul ca
persoana in cauza aude, dar nu intelege. Exista o scadere a tolerantei auditive, o mai mare
fragilitate a acesteia. Pell a pus in evidenta faptul ca pus in conditii de auditie in mediu de lucru
agresiv-auditiv cateva luni, un adult de 40-45 de ani isi revine dupa cateva saptamani, pe cand un
om in varsta risca sa aiba auzul grav avariat (citat de Bogdan, 1992, p 173).
In aceste conditii, prelucrarea informatiilor devine dificila si deficitara. Pentru vaz si auz
exista forme de protezari relativ variate si eficiente.
Sensibilitatea tactila se degradeaza doar dupa 50-55 de ani, dupa Zobel (citat de Bogdan,
1992, p. 194). Scade sensibilitatea la cald, la rece si la durere. Se conserva sensibilitatea pentru
domenii de mare experienta senzoriala, ca si simtul vibratil. Acest din urma fenomen se explica
probabil prin faptul ca terminatiile nervoase receptoare ale vibratiilor se afla mai in profunzimea
pielii.
Evaluarea greutatii, a stimulilor complecsi (figurile duble) pune in evidenta o oarecare
lipsa de abilitate analitica si slaba mobilitate in abordarea situatiilor complexe. E. G. Boring a dat
spre percepere, in reprize de timp limitat, o figura dubla (tanara - batrana) si a constatat ca

subiectii in varsta, ca si cei cu educatie restransa, vad o singura figura si nu pot sa restructureze
imaginea pentru a vedea si cealalta figura, daca la inceput au facut fixatie pe una din cele doua
figuri. In general, se poate considera ca in acest caz, ca si in multe altele, scade atentia senzorial observativa si capacitatile ei (citat.de Bogdan, 1992, p.122).
Viteza miscarilor scade, de asemenea, simtitor la subiectii in varsta, ca dealtfel toate
performantele. Scaderea excitabilitatii senzoriale afecteaza nivelul general al activitatii,
reducandu-i antrenarea coerenta, continuitatea si timpul de reactie (T.R.). Studiile lui Y. Koga si
G. M. Morant privind timpul de recreatie auditiv si vizual, cele ale lui Botwinrch si col. privind
viteza scrierii si a expectatiei au evidentiat, de asemenea, modificari care arata o incetinire a
reactiilor. Nu in aceeasi proportie sunt afectate de degradare deprinderile motorii in care
actioneaza dexteritati (experienta acumulata). Droller a pus in evidenta faptul ca persoanele care
fac exercitii au un nivel de deprinderi motorii bun si rezistent fata de altii ce nu fac exercitii si
care prezinta o scadere a acestora Verya, Schiopu, 1987, p. 306).
De altfel, J.E.Birren a atras atentia, inca inainte cu 25 de ani asupra faptului ca este in
crestere numarul conducatorilor de automobil de peste 65 de ani. Mai ales femeile se dovedesc
mai apte pe aceste planuri. Totusi, intelegerea rapida la semnale si indicatori senzoriali complecsi
este critica. Dovada, accidentele de pietoni care au o curba de crestere evidenta.
Procesele psihice complexe. Procesele de cunoastere complexe sunt influentate de
experienta cultural - intelectuala, dar si de capacitatile functionale constituite intre timp, desi
acestea sunt relativ mai fragile la deteriorare. In ceea ce priveste problema memoriei, apar cateva
fenomene caracteristice. Mai semnificativ este faptul ca degradarea memoriei este mai pregnanta
pentru componenta ei de scurta durata (MSD). Memoria de lunga durata (MLD) este mai
rezistenta. Oamenii in varsta uita usor unde au pus un obiect, ce au spus intr-o imprejurare sau
alta etc. In memoria de lunga durata (MLD), mai rezistenta, se fac totusi asociatii confuzive.
Devine mai lenta gandirea, atentia, vorbirea (au loc si modificari de voce). Aceasta din urma se
realizeaza cu pauze relativ lungi. Concomitent are loc o exacerbare a emotionalitatii, a
nervozitatii, a starilor de irascibilitate, a fenomenelor de dominare si refulare mai ales in faza a
doua, cand se manifesta si tulburari ale unor functii psihice - slaba cooperare, anxietate, capricii
dependente de moment etc. Desigur, exista destule persoane in varsta care reusesc sa-si conserve
luciditatea si echilibrul psihic general si raman active, cooperante, deschise la nou, se pastreaza
pe un palier de buna adaptare vreme indelungata. Dupa cum s-a specificat, multe deprinderi se
mentin, chiar daca viteza actiunilor scade.
Declinul psihic in batranete este conditionat de o serie de factori ce tin, atat de natura
subiectiva si de structura anatomo - fiziologica a individului, cat si de conditiile de mediu, de
rezistenta organica si, mai cu seama, a sistemului nervos central. Se stie ca viata subiectiva a
fiecarui om este influentata multilateral de felul in care traieste, de faptul daca au actionat asupra
sa sau nu factori stresanti, daca a dus o viata ordonata si echilibrata, daca s-a realizat profesional
si a avut satisfactii, etc.
La toate acestea trebuie adaugat si un alt factor de natura sa-si puna pecetea asupra
evolutiei omului in perioade de batranete. Este vorba de o forma de rezistenta genetica (dupa
multi autori) care poate contribui la conservarea functiilor psihice si la mentinerea insusirilor

fizice in anumite limite sau dimpotriva, la accentuarea unor manifestari de 'prabusire' psihofizica
a individului.
Inteligenta poate sa se mentina relativ activa. Operativitatea nespecifica se conserva relativ
bine in prima etapa (65-75 ani). Totusi, tumultul ideilor scade, se manifesta, momente de vid
intelectual, urmate de momente de constientizare a declinului pe care il reprezinta aceste
momente - teama de angajare in discursuri verbale pentru a nu aparea un astfel de vid. In aceste
conditii se manifesta reticente verbale, timiditate, autism. Dupa 70 de ani, discursul verbal
devine mai rar in cadenta.

Dintre caracteristicile operative ale gandirii, devine restrictiva capacitatea de

demonstratie argumentata si se manifesta o revenire a predilectiei la aceleasi probleme. Inca prin
anul 1956 Bromley a semnalat o parte din modificarile de mai sus la varstele batranetii (a operat
pe proverbe) si le-a considerat ca fiind consecinte ale: scaderii potentialitatii performantelor
intelectuale spre 70 ani si ale scaderii capacitatilor de evaluare si a antrenarii nuantate pe acest
plan (citat de Verza , Schiopu, 1987, p 320)..
Inegalitatea mare de pregatire culturala a adultilor justifica diferentele si curba de declin a
inteligentei la varstele de peste 40 de ani (se pun mai accentuat in evidenta la 60- 70 si 75 de
ani). Persoanele cultivate, cu profesii intelectuale, dau la testele de informatie, vocabular,
comprehensiune, aritmetica (in general, la probele verbale) rezultate bune - si rezultate mai slabe
la unele teste de performanta. In schimb, persoanele cu profesiuni de proiectare dau rezultate
remarcabile la testele ce contin factorii 's' (spatiali) etc.
Multi oameni in varsta manifesta placerea de a face calatorii, de a vedea filme, de a citi,
desi capacitatile vizuale fac lectura indelungata si obositoare. Dupa 70 de ani se manifesta
numeroase momente de observatie linistita, contemplativa a evenimentelor din jur, un fel de
conduita de spectator ce are loc in mediul rural prin postarea pe banca din fata portii - strada
devine in acest caz un spectacol viu la care se participa fara emotii prea mari, dar cu o liniste si
un confort interior - o liniste ce este strabatuta de meditatii pertinente. Rigiditatea si lentoarea se
instaleaza treptat.
Cea mai specifica, in seria fenomenelor de deteriorare, este pierderea sau diminuarea
capacitatii de evaluare cronologica. Pe de o parte, cronologia interna, legata de ritmurile
biologice (ore de masa, de culcare, de evacuare etc.) functioneaza corect, pe de alta parte,
evaluarea timpului, a datei, a zilei, uneori a anului devine adesea confuza. Se manifesta si un
confuzie spatiala. Orientarea spatiala devine mai greoaie. Toate acestea pun in evidenta
deteriorari de memorie si promptitudine in a utiliza corect datele ei. Probabil, automatismele de
baza ale memoriei se deterioreaza si datorita faptului ca viata oamenilor in varsta este incarcata
de clisee si rarefieri, de trairi psihice inedite, animate.
Problema deteriorarii intelectuale a fost mult studiata, fie prin intermediul scarii
Wechsler, fie prin 'matricele progresive Raven', fie prin teste de inteligenta abstracta de tipul
proverbelor. Pe baza testului WAIS (Scala Wechsler pentru adulti), s-a calculat un cotient de

deteriorare a inteligentei, ce se masoara, in principiu, prin calcularea diferentelor dintre cotele

normale de inteligenta ale varstei si performantele personale, deci o diferenta dintre functiile in
declin si cele nedeteriorate. Prin aceasta metoda s-a pus in evidenta o scadere a eficientei gandirii
de 0,5 % dupa 31 de ani si 0,18 % unitati Q.I. dupa 60 de ani.
O a doua forma de a masura caracteristicile deteriorarii se face prin raportarea
performantelor de la 50 sau 60 de ani, cu nivelul maxim avut de persoana in cauza. Evident,
acest fapt este posibil cand se efectueaza masuratori curente pe acest plan. In ambele cazuri
exista o deteriorare normala si una patologica. Intre acestea, exista o deteriorare de rezonanta
biologica - legata de dominante biologice cand se manifesta diferente fizice.
In general, la varsta a treia emotiile devin ceva mai primitive. Dintre toate manifestarile
psihopatice prezente in batranete, cele care se refera la tulburarile afectivitatii sunt dominante si
isi pun pecetea pe intregul comportament al persoanelor varstnice. Starile depresive au o
frecventa mai mare la persoanele in varsta, la care determina un dezechilibru in plan intern, pe de
o parte, iar pe de alta parte, perturba relatiile individului cu cei din jurul sau si se creeaza
fenomene de dezadaptare. Se pare ca, la majoritatea persoanelor in varsta, depresia este insotita
de o stare de teama fata de ideea mortii si regretul pentru perioadele fericite din viata individuala.
Asemenea stari se accentueaza dupa pierderea partenerului sau a cunostintelor de varsta
apropiata. In alte cazuri, ideea de inutilitate sau cea de neluare in seama, de catre cei din jur,
imprima un caracter tragic de tristete si sentimentul de frustrare. Persoanele care sufera de
depresie sunt pesimiste si inhibate, nefericite si nelinistite, manifesta negativism fata de
conversatii si au greutati in activitatea de concentrare. Batranul preocupat cu precadere de
propria sa persoana, traieste o tensiune neplacuta si devine iritabil la situatii nesemnificative. Se
pot intalni doua categorii de depresivi: agitatii si retardatii. Primii sunt nervosi, acuza frecvent
cefalee, insomnie, nemultumire, iar ultimii sunt lenti, vorbesc incet si rar, au miscari stangace, nu
au pofta de mancare si traiesc sentimentul de abandon. Unii autori, ca R.Held, considera ca
indiferent de natura depresiei, ea se exprima printr-o disfunctie sau deteriorare somatica (citat de
Bogdan 1992, p 143).
Un alt fenomen care se manifesta in tulburarile afective este cel de hipertrofiere a sinelui,
ca urmare a raportarii la propria persoana, a tuturor faptelor, si de justificare a comportamentului
(sau) prin dilatarea drepturilor personale si atrofierea sensibilitatii. In cazurile mai grave apare
sindromul de depersonalizare care se exprima printr-o pierdere a identitatii personale. Persoana
in cauza se comporta ca si cand nu-si apartine siesi, emotiile sunt reci si lipsite de vioiciune,
lucrurile se desfasoara 'ca in vis' si este inhibata latura comunicationala. Dupa stresuri prelungite,
sindromul depersonalizarii se accentueaza si se manifesta asociat cu alte dezordini psihotice cum
ar fi ipohondria, isteria etc. Manifestarile depersonalizarii sunt mai frecvente la femei, dar se
pare ca fenomenele nu sunt atat de violente ca la barbati.
Functia mnezica are si ea de suferit in varstele inaintate. Cel mai adesea apar hipomneziile,
dar si manifestari mnezice relativ limitate. De cele mai multe ori, hipomnezia apare pe fondul
unor nevroze sau psihoze, cand se manifesta ca fenomen secundar. Dar, sunt si situatii cand
hipomnezia apare in prim plan si cand are tendinta de a se agrava, ajungand la amnezie. La
persoanele in varsta se intalneste frecvent asa-numita amnezie infantila de origine afectiva.
Cateodata, uitarea acopera momente din viata individului si anume, primii 15-17 ani. Aceasta

amnezie prelungita este considerata de unii autori (H. Ey, citat de Bogdan 1999, p.132) ca apare
in urma apararii persoanelor, prin uitare, de unele momente penibile din viata. La unele persoane
apare dominant fenomenul de perseverare. In aceasta situatie, se repeta, pentru acelasi
interlocutor, faptele prezentate in alte ocazii. Cand i se atrage atentia, de catre cei din jur, se
supara, se enerveaza si manifesta un negativism verbal temporal. Framantarile interioare se
produc accentuat in situatia cand persoana isi da singura seama de neajunsurile sale pe linia
mnezica.
Tulburarile memoriei se asociaza frecvent cu cele ale gandirii si limbajului. Ideile de
persecutie creeaza impresia persoanei ca este in permanenta observata si urmarita, ca nimic din
ceea ce spune si gandeste nu este pe placul altora. Aceste stari se pot asocia cu ideile ipohondrice
cand persoana se crede bolnava somatic si nu i se acorda atentia cuvenita, sau nu este crezuta. In
plan verbal exprimarea devine anevoioasa, lenta si incoerenta. De multe ori oamenii in varsta nusi gasesc cuvintele potrivite, apar repetarile si usoare forme de balbaiala. Scrisul este nesigur,
colturos, tremurat si sacadat. Fenomenele parkinsonice, care intervin frecvent, ingreuiaza si mai
mult, transpunerea ideilor in spatiul grafic.
In plan comportamental, persoanele cu astfel de tulburari se manifesta ca nervoase,
irascibile si traiesc un sentiment de frustrare. In situatiile mai dificile, comportamentul aberant se
treduce prin parasirea temporara a domiciliului, vagabondaj si fuga de colectiv. Adeseori,
fenomenele respective se asociaza cu consumul de alcool si cu tentative de viol al carui obiect
devin persoane mai tinere, de preferinta minore. Aceasta se datoreaza scaderii functiilor sexuale
si exaltarii libidoului, a admirarii posibilitatilor de procreare specifice tinerilor. De aici si aparitia
unor perversiuni sexuale. Toate aceste abateri, de la conduita normala, semnifica o proasta
adaptare si integrare in colectiv, o lipsa de cooperare si un pronuntat egocentrism. Asa, spre
exemplu, in manie, apar variatii rapide ale dispozitiilor, cu un mare consum nervos, in care
predomina impulsivitatea si agitatia psihomotorie. In schimb, in melancolie se produc tulburari
comportamentale dominate de agresivitate, care se poate revarsa asupra altora sau asupra
propriei persoane; au loc omucideri, automutilari si chiar sinucideri. Tinand seama de ansamblul
tulburarilor psihopatice, in literatura engleza de specialitate s-au efectuat statistici (1994) care
scot in evidenta frecventa sinuciderilor la barbatii care trec de varsta de 55 de ani; la femei se
remarca o scadere neta a fenomenului dupa 65 de ani.
Prin aplicarea pe un mare numar de persoane intre 50-70 de ani, pe o perioada de 10 ani, a
celor mai cunoscute inventare de personalitate (MMPI, Anxietate Cattel, Eysenck, Guilford,
Zimmerman, Woodworth) s-a decupat o tipologie cu reevaluare pe urmatoarele criterii
sociabilitate, subiectivitate, extroversiune, introversiune, anxietate, echilibru afectiv, mobilitate,
vitalitate (sau forta ergica), dependenta si tendinte de aplanare sau antrenare in conflicte etc.,
toate evaluate pe scara de cinci trepte si s-au obtinut urmatoarele referinte de sinteza (Verza,
Schiopu, 1987, p. 134) :
In etape mai avansate (dupa 70-75 de ani) se manifesta o evolutie mai pregnanta a
proceselor de imbatranire. Exista o lenta dezorganizare mintala in care este afectata mai ales
memoria (retrograda si anterograda), fapt ce duce la uitari mai grosiere, la recunoasteri false,
fabulatii, o usoara crestere a iritabilitatii si egocentrismului. Aceste caracteristici apar mai
pregnant in cazurile de dementa senila si psihoze. Aceste etape sunt incarcate de melancolie, de

involutie (pot fi depresive, delirante si dementiale in cazuri de psihopatologizare). Uneori se

manifesta asa-numitul sindrom catard ce se manifesta prin negatie (nu voi muri niciodata, fiinta
mea este enorma, cat universul, voi suferi etern).
Constiinta de imbatranire devine tot mai clara, se manifesta, printre altele, prin
constientizarea pierderii fortelor fizice, mentale si morale fata scopurile si dorintele privind
realizari de viitor, mai mult sau mai putin apropiat. Au loc modificari de caracter, afectivitate,
hartuieli, insensibilitati, egoism. In alte cazuri se amplifica insusirile ce existau in fazele
anterioare. In fine, in alte situatii creste insensibilitatea (la schizoizi). Poate ca, semnul cel mai
clar al uitarii, in aceasta faza ,consta in trairea in trecut. Fenomenul ca atare, pune in evidenta
vidul de idealuri si aspiratii pentru viitor si cautarea resurselor de identificare in aspectele
consistente ale trecutului. Evocarea trecutului nu se face, insa, dupa regulile conservarii
evenimentelor celor mai pregnante.
Pana acum ne-am referit, in genere, mai ales la persoanele in varsta, sanatoase.
Batranetea este insa marcata, de foarte multe ori, de boala, slabiciune, dezorientare - ceea
ce inseamna dependenta de altii. In unele cazuri dependenta este mare (din cauza dificultatilor de
deplasare), in schimb personalitatea isi conserva identitatea si continuitatea - conduita devenind
insa, limitata. In alte cazuri are loc disolutia constiintei de sine, conduitele devenind aberante
fara ca sa .fie afectat mersul si diferitele conduite de autoservire. In fine, sunt cazuri in care apar
afectate si conduitele motorii si identitatea constiintei de sine. Oricum, tabloul sumbru, de mai
sus, survine dupa 70 de ani.

Stadiul terminal
Cu toate ca moartea este un fenomen curent, cercetarile in aceasta problema sunt restranse.
La alte varste decat la batranete, moartea poate fi considerata ca un accident. La varstele
inaintate expectanta obiectiva si subiectiva a mortii este din ce in ce mai mare. Teama de moarte
trece pe primul plan. Activa si nelinistitoare la varstele adulte si ale tineretii, anxietatea fata de
moarte se constiuie in adolescenta, cand fortele vitale ale organismului in plina expansiune,
contureaza si rejectia ideii de moarte in subconstient. Moartea la oamenii in varsta se numeste
'stadiul terminal' si incepe cu o boala ce se cunoaste ca ar fi fatala. Se diferentiaza trei fatete ale
evenimentelor terminale: moartea biologica, psihologica si sociala.
Moartea biologica se refera la procesele fiziologice si medicale, la degradarea progresiva
ce se instaleaza prin boala. Nu toate organele si sistemele din organism, parti ale acestuia, mor
deodata. Exista cateva criterii medicale ale mortii biologice, printre care incetarea batailor inimii,
a activitatii electrice a creierului si incetarea respiratiei. Datorita faptului ca multe organe si parti
ale organismului isi inceteaza viata relativ mai tarziu (se stie, printre altele, ca parul continua sa
creasca si dupa moarte) unele pot fi extrase, conservate si folosite in transplanturi. In salile de
reanimare ale marilor spitale are loc o lupta stransa de mentinere in viata a muribundului prin

mijloace tehnice, fapt ce, uneori, reuseste sa impinga moartea biologica, dincolo de limita
naturala (chiar o opreste cateva luni, cum a fost cazul cu presedintele Tito).
Momentul mortii este putin studiat, printre altele, si din cauza ca aceasta experienta este
fara nici un ecran de validare. La aceasta, se adauga faptul ca moartea este sinistra si cere curaj,
sacrificiu, demnitate - dat fiind faptul ca muribundul paraseste viata, dar si cei vii din jur il
parasesc intr-un fel, muribundul devenind un fel de pericol potential subiectiv. Este adevarat, ca
in final, fata mortilor are o mare seninatate, totusi masca muribunzilor este tragica de cele mai
multe ori, probabil seninatatea este un efect al destinderii de dupa intrarea in moarte (destinderea
finala musculara). Oricum, momentele finale ale vietii sunt marcate de o tensiune suprema.
Exista trei opinii cu privire la durere in ultimele ore de viata. Dupa unii autori, durerile fizice
devin extrem de puternice. O alta categorie de autori considera, dimpotriva, ca in fazele finale se
instaleaza un fel de stare euforica, detasata, suferintele fiind anulate de moartea diferitelor
organe. In sfarsit, dupa a treia opinie, sensibilitatea se diminueaza treptat, pe masura ce se petrec
degradarile organice. Evident, depinde de cum are loc procesul degradarii biologice si ce organe
sunt afectate de boala degenerativa. Oricum, dezintegrarea dezordonata a homeostaziei (si
feedback-urilor) de stabilizare si precipitare fac sa fie alterata mult sensibilitatea si, probabil, si
suferinta. Reanimatii, singurii care ar putea oferi marturii credibile in aceasta privinta, nu
vorbesc de suferinte mari. Totusi, nu se poate sti, daca absenta amintirii (sau disfunctia
memoriei) pune in evidenta absenta suferintei. Se stie ca, si femeile uita aproape total suferintele
de la nasterea copiilor, ori acestea sunt relativ puternice.
Moartea psihologica se exprima prin disolutia comportamentului, a constiintei de sine (a
identitatii si subidentitatilor) si a relatiilor cu cei din jur. Acest aspect este extrem de complex si
impreuna cu deteriorarea marilor functiuni vitale se integreaza in fenomenul de 'coma', agonie. In
timpul stadiului terminal psihologic, starea de vigilitate se anuleaza treptat, datorita
desensibilizarii atentiei, a capacitatilor intelectuale, care intra si ele in faza de dezintegrare, ca si
vorbirea. Coma este o faza incarcata de deliruri, de imagini si ganduri ca in vis. Exista, in
numeroase cazuri, un efort final de antrenare a constiintei de sine. Asa, de pilda, moartea unei
femei in varsta, ce se afla in coma (1997), a fost asistata de un remarcabil om de stiinta.
Monitoarele inregistrau puncte in jurul mortii clinice si deodata, ea a spus cu mare claritate 'Ma
numesc F.B., am 72 ani'. Fenomenul s-a repetat de 4 -5 ori la intervale de o jumatate de ora.
Astfel de intamplari nu sunt singulare. Ele pun in evidenta, credem, efortul aproape de necrezut
al muribunzilor de a-si conserva identitatea, prezenta si integritatea constiintei. In alte cazuri,
muribunzii simt ca vor muri si au un moment de luciditate, in care isi exprima fragmentar sau
conturat unele dorinte, fac unele reflectii etc. Se spune ca Goethe a repetat inainte de a muri :
,,Licht, mehr Licht' (lumina, mai multa lumina, in sens de cultura). Se exprima si regrete.
Anxietatea se atenueaza in stadiul final, inlocuindu-se cu resemnarea. Exista, in evolutia naturii
umane, un fel de oboseala spre batranete, oboseala ce se cere compensata, iar compensarea
devine, la randul ei, dorita ca un fel de necesitate subiectiva. Moartea psihologica cuprinde
dialectica acestui proces. S. Freud a vorbit despre instinctul mortii. In acest caz, moartea
psihologica este foarte diversa si in aceasta diversitate persista caracteristici culturale. Asadar,
putem considera agonia ca o etapa de desensibilizare progresiva.
Momentul mortii propriu-zise pare ca este extraordinar de dilatat si incarcat de o activitate
mintala excesiva. Este momentul derularii vietii sau chiar, al trairii unei alte vieti. Fara indoiala,

in acest moment, joaca un rol foarte important inteligenta si cultura. Inteligenta mentine un
oarecare grad de cenzura, luciditate si coerenta mintala si poate ca prin antrenarea instrumenta1a
a curiozitatii actioneaza nefast asupra adaptarii instinctuale la momentele mortii, adaptare ce are
si ea loc in mod firesc.
Caracteristici sociale.
Cu toate ca, cei mai multi varstnici, continua sa duca o viata sociala activa, decesele din
sanul familiei si ale prietenilor, deseori reduc cercurile sociale. De asemenea, pensionarea si
problemele de sanatate pot sa-i izoleze pe unii de activitatile sociale. Aceste probleme sunt chiar
mai mari pentru cei foarte batrani, cei de optzeci de ani si peste. Celor mai multi oameni le este
greu sa fie singuri; pentru batrani , indeosebi cei care au probleme cu sanatatea, singuratatea
poate fi demoralizanta. Intrucat femeile traiesc mai mult decat barbatii si exista multe femei in
zilele noastre care au crescut intr-o cultura care sustinea rolul traditional al femei dependente,
izolarea sociala este chiar mai devastatoare pentru ele.
In ultimii ani s-au instaurat si largit preocuparile pentru batrani - pentru imbogatirea
conditiilor culturale si ocupationale ale acestora. Se fac eforturi ca alaturi de organizarea unui
confort material, de o alimentare rationala, sa se ofere in casele de batrani, un confort
psihoafectiv, desi familia si numai familia intretine la batrani conditia viabila de identitate si
apartenenta la constiinta de sine.
S-au efectuat progrese importante in geriatrie - sanatorii de tratament general pentru
batrani. La noi in tara exista astfel de sanatorii, renumite pentru tratamentul original intensiv si
complex. Oamenii in varsta din diferite tari au acces, cu diferite facilitati, in transporturi, la
spectacole si restaurante etc.
Interesanta este intrarea oamenilor de peste 60 ani in universitati (populare, dar si
obisnuite). Astfel de intrari s-au initiat inca in al cincelea deceniu al secolului trecut in S.U.A. si
in Franta, la Grenoble (Goodman, 1992, p.112). In ani 1976-1980 a existat si la Bucuresti un
student, de peste 60 de ani, ce se profila pentru o licenta in limba latina. Studentii in varsta, sunt
relativ mai detasati de examene, dar mai cumulativi si ordonati. Adeseori, intra in competitii
stranse cu tinerii. Viata social-culturala a persoanele in varsta este, de obicei, mai putin apta de
activitati numeroase si variate.
Caracteristici profesionale
Pentru multi oameni, varsta duce la pensionare, ceea ce inseamna o retragere dramatica din
activitatea care le-a dat vietii o directie si un sens. De asemenea, pensionarea provoaca, deseori,
o reducere drastica a veniturilor. La aceasta varsta multi au nevoie de mai multa ingrijire
medicala, mai multe medicamente si deci la costuri din ce in ce mai mari. Pensionarea este una
dintre cele mai importante pietre de hotar ale vietii, in societatile industriale. Semnificatia ei este
coplesitoare nentru toti cei care au fost obisnuiti

sa-si defineasca utilitatea in termenii profesiei. Munca ofera, de asemenea, interactiune sociala si,
pentru multi pensionari, aceasta este cea mai importanta pierdere. Mai ofera un scop personal in
viata si un loc pentru persoana in societate. Munca sociala cu somerii este
recunoscuta ca fiind importanta, multe dintre problemele pensionarilor sunt aceleasi cu
problemele somerilor. Lucratorii sociali trebuie sa inteleaga semnificatia pensionarii, daca vor
sa-i ajute pe cei care par sa treaca printr-o criza acuta. In termeni socio-economici, pensionarea
este un fenomen curios. Veniturile celor mai multi oameni, scad dramatic cu ocazia pensionarii.
Oare de ce nu este stabilit un sistem rezonabil de venituri la pensionare.
Pensionarea este perceputa de multi ca o pierdere, o schimbare masiva in viata persoanei.
Ca in cazul oricarei alte pierderi, ei trebuie sa i se gaseasca un sens, inainte ca persoana sa o
depaseasca. Se pare ca persoanele care se pregatesc de pensionare, fac mai bine fata acestui
eveniment. Dar, cea mai mare parte a educatiei premergatoare pensionarii, este insuficienta si
tardiva. Deoarece banii si sanatatea sunt principalii indicatori ai satisfactiei de viata, in cazul
pensionarii, planificarea acesteia ar trebui sa aiba loc, mult mai devreme, decat are loc in
realitate. Cursurile de planificare a vietii adulte sunt in plina dezvoltare, dar pentru cei circa 10 %
dintre oamenii care au experimentat cursurile premergatoare pensionarii, acestea tind sa se
limiteze la o saptamana sau doua, in jurul datei pensionarii. Cursurile sunt adesea prea formale,
participantii fiind rareori capabili sa influenteze programa. In forma ideala, cursurile ar trebui sa
fie extrem de participative si sa aiba loc intr-un context, in care grupul sa poata continua sa ofere
un sprijin fiecaruia si dupa pensionare. Cu toate acestea, multi oameni sunt stresati de apropierea
pensionarii, asa incat este probabil ca asemenea cursuri ii fac sa se simta mai bine. Pentru unele
persoane slujba lor este centrul lumii personale, in vreme ce pentru altii este doar una din multele
activitati pe care le fac cu placere. Asistentii sociali vor intalni cu precadere pe aceia pentru care
pensionarea a fost foarte dificila.
Pentru unele persoane excesul sau boala aduc pensionarea foarte brusc. In acest al doilea
grup, asistentii sociali pot fi de ajutor pentru a da un sens experientei. Este surprinzato,r cat de
mare este disperarea barbatilor sexagenari, cand isi dau seama ca boala le va pune brusc capat
vietii lor active. Adesea nu vor sa-si ingrijoreze familiile si au mare nevoie de un strain calificat,
fata de care sa-si dezvaluie grijile lor complexe, referitoare la bani, problemele familiei si viitorul
lor Este nevoie de un departament de asistenta sociala cu o adevarata intelegere a pierderii
produse de o pensionare brusca, pentru a recunoaste neintalnita nevoie de sfat sensibil, in acest
grup. Pierderea sperantelor si a planurilor de viitor sunt unele din cele mai dureroase pierderi pe
care oricare dintre noi le poate suferi intr-un moment sau altuL Pensionarea brusca poate aduce
dupa sine, pierderea tuturor proiectelor.
Longevitatea, ca si o mai buna sanatate a oamenilor in varsta, creeaza conditii ca perioada
de dupa pensionare, sa devina din ce in ce mai lunga, fapt ce pune o serie de probleme. Prima se
refera la fondurile sociale de pensionare, al caror necesar creste din ce in ce mai mult. A doua se
refera la fondurile de asistenta medicala. Aceasta pentru ca, desi exista un numar mare de oameni
in varsta, fara prea mult probleme de sanatate, perioadele de peste 55-60 de ani au o mai mare
incarcare cu boli si cerinte de asistenta medicala, decat alte perioade ale vietii umane. In al treilea
rand, se pun probleme legate de constituirea cadrului social - ocupational al persoanelor in
varsta, astfel incat sa poata duce o viata civilizata si societatea sa restituie o parte din obligatiile

ce-i revin fata de aceste varste. Nu se poate ignora faptul ca persoanele si cuplurile pensionate
suporta o scadere a nivelului de trai, in marea majoritate a cazurilor. Exista, asociata la aceasta
situatie materialeconomica, una social-psihologica. Retrasi din munca dar capabili, disponibili
intelectual si cultural, angajati subiectiv intr-un proces de recuperare a structurilor personalitatii
si ale constiintei de sine, prin disolutia sub identitatii profesionale, oamenii in varsta sunt pentru
societate o cantitate remarcabila de experienta, inteligenta, aptitudini de rezerva, ce s-ar putea
utiliza mai bine. Dezangajarea profesionala taie brusc influxul de energie, expansiunea sociala
antrenata prin exercitarea profesiunii. care pana in acel moment intretinea un echilibru adaptativ.
Structura ego-ului, exprimata prin modul in care se exercita trebuintele si impulsurile
persoanei in relatiile sale cu mediul, se confrunta cu un nou context psihologic al mediului. In
acest context se manifesta o intrare in criza a intereselor si a capacitatilor profesionale antrenate
pana la pensionare. La acestea se adauga o criza de prestigiu. Criza intereselor se exprima ca o
antrenare mai mare pe primul plan a dorintelor latente culturale si de loisir-uri(Goodman, 1992,
p.113). Casa, caminul isi recapata centrul de greutate. Incep sa se organizeze hobby-uri, activitati
asociate la acestea. Desigur, aria intereselor se ajusteaza la conditiile cuplului, la orarul acestuia.
De multe ori, are loc o rearanjare a locuintei - o organizare a programului zilei - o crestere a
orelor de plimbare si de drumuri pentru procurarea celor necesare vietii de fiecare zi.

CAPITOLUL II
ASPECTE ALE MUNCII DE ASISTENTA SOCIALA
IN MEDIUL DE PROVENIENTA
2.1 Delimitarea persoanelor varstnice in doua grupuri
Sa tragi o linie de despartire la 75 de ani este o impartire arbitrara. Nu mai arbitrar ca a
sugera ca oamenii nu mai sunt automat buni de munca la varsta de 60 sau 65 de ani. Totusi
trebuie sa facem aceasta distinctie dintre batranii tineri si batranii batrani pentru ca ea este
folositoare asistentilor sociali. Anumite caracteristici ale fiecarui grup creeaza diferite feluri de
probleme pentru asistentii sociali, tinand seama de faptul ca asistentii sociali vor intra
intotdeauna in contact cu o mica minoritate de batrani.

In grupa de varsta 60/65-74 ani exista 127 de femei la fiecare 100 de barbati. Este o
balanta dezechilibrata, dar nu atat de dezechilibrata ca in cazul grupului de peste 75 de ani unde
avem 200 de femei pentru 100 de barbati. In grupul de varsta de peste 85 de ani sunt 327 de
femei la fiecare 100 de barbati. Se stie ca o multime de femei care au atins varsta de 80 de ani
nu au avut niciodata posibilitatea sa se casatoreasca, ori s-au casatorit pentru o scurta perioada de
timp, astfel incat unele s-au obisnuit sa se descurce singure si si-au croit o viata prin forte proprii.
Ele ne-au condus scolile, institutiile de ocrotire si spitalele pana de curand. Este semnificativ ca
nu ne-au condus afacerile sau parlamentul si este limpede ca erau obisnuite sa aiba barbati in jur
care aveau un rol major. In legatura cu viata sexuala exista diferente in viata de familie. Cu cat
esti mai batran cu atat este mai putin probabil sa traiesti intr-o familie. In grupul de varsta 65-74,
17% dintre barbati si 39% dintre femei traiesc singuri. In grupul de varsta de peste 75 de ani,
26% dintre barbati si 58% dintre femei traiesc singuri (Gal, 2003, p.213).
Problema veniturilor este inca una prea putin abordata. Inca o data consecintele
imbatranirii apasa greu asupra persoanelor in varsta. Cu cat esti mai batran, cu atat mai mare este
posibilitatea sa fii sarac. Persoanele foarte in varsta este foarte probabil ca si-au epuizat
economiile, si-au uzat hainele si mobila si traiesc din venituri provenite din sprijinul acordat.
Este o caracteristica extrem de importanta, dat fiind faptul ca batranii au o mai mare nevoie de
caldura, hrana buna si ajutoare speciale, in forma diferitelor modalitati de sprijin.
Doua aspecte trebuie mentionate in legatura cu locuinta. In primul rand, cu cat esti mai
batran, cu atat este mai mare probabilitatea sa locuiesti intr-o locuinta veche. Multe persoane in
varsta au imbatranit intr-o singura casa si adesea nu au venituri suficiente pentru a o intretine in
conditii rezonabile. Locuintele mai vechi sunt cu o mai mare probabilitate lipsite de amenajari de
baza, cum ar fi toaletele in interiorul casei, izolatii si apa calda. Pe de alta parte, cu cat esti mai in
varsta, cu atat este mai mare probabilitatea sa fii in vreo institutie de ocrotire. Circa 3,5 % din
populatia in varsta de peste 60-65 de ani este in spitale sau in institutii de ocrotire. Cifra coboara
la circa 1,4 % in grupa de varsta 60/65-74 si ajunge la 19,2 % in grupul de peste 75 de ani.
Sanatatea se deterioreaza o data cu varsta. Cu toate ca acesta este un lucru inevitabil, Audrey
Hunt a stabilit in studiul sau asupra batranilor ca 98,9% din grupul de varsta de 65-69 de ani
iesea cu regularitate din case, in vreme ce din grupul de peste 85 de ani, numai 79,4% (citat de
Gal, 2003, p. 224). Artrita si reumatismul sunt cele mai incriminate de catre batranete si conduc
la reduceri ale mobilitatii, la un mare numar de batrani, iar acestea se inrautatesc o data cu
varsta.
Inrautatirea starii de sanatate mintala este, de asemenea, o trasatura care creste cu varsta.
Dementa este relativ mai comuna in grupul persoanelor mai in varsta. Se estimeaza ca unu din 10
persoane, in varsta de peste 65 de ani sau mai mult, sufera de dementa grava, moderata sau
usoara. In grupul celor de peste 80 de ani, cifra se ridica la aproximativ unul din patru. Este trist
ca cea mai ridicata rata a sinuciderilor se intalneste la persoanele in varsta, mai ales la cele
situate in grupa de varsta intre 75 si 84 de ani: 332 la fiecare milion.
Slujbele si hobby-urile se intalnesc, cu mult mai mare frecventa, la grupurile de tineri decat la
grupurile de batrani. Motivele sunt evidente si nu o sa le detaliez aici, dar faptul este important
atunci cand se ia in considerare calitatea vietii batranilor. Acestea ar fi motivele pentru care este

utila impartirea populatiei varstnice in doua, pentru a ne ajuta la intelegerea vietii pe care au duso.
In concluzie o persoana in varsta de peste 75 de ani, are sanse mai mari sa fie femeie,
singura, saraca, locuind in conditii proaste si cu o sanatate mai subreda, decat o persoana sub 75
de ani. Dar asta este adevarat numai in general, caci exista un numar mare de exceptii.
Munca sociala cu batranii tineri
Etichetarea ca batran este peiorativa si va ramane astfel, pana cand va avea loc o ridicare
reala a constiintei de sine a batranilor sau pana cand pensionarii vor fi platiti destul, pentru a le
conveni situatia in care sunt. O data ce vor ajunge sa fie 'mandri ca sunt batrani' eticheta nu va
mai conta.
Nou pensionatii sunt cei care pot conduce agentiile de voluntari, grupurile de biserica si
centrele de consultanta. Pentru multi oameni, sansa de a-i ajuta direct pe altii este una din
placerile pensionarii.
Asistentii sociali sunt extrem de bine plasati pentru a putea indica noilor pensionari, o
activitate in care acestia se pot simti utili si necesari. Ei trebuie sa cunoasca diferite locuri, unde
voluntarii pot fi folositi, atat in propriile departamente sau agentii, cat si in alta parte. Ar trebui,
de asemenea, sa fie in stare sa foloseasca abilitatile lor de evaluare si estimare, astfel incat
oamenii sa se adapteze repede, mai degraba decat sa ajunga in situatia ca acestia sa se ofere
singuri, de mai multe ori si sa ajunga treptat sa se descurajeze.
Exista tendinta de a aprecia calitatile unui potential voluntar, in masura in care sunt
similare cu ale noastre. Asistentii sociali tind sa evalueze abilitatea voluntarilor de a simpatiza,
de a asculta pe altii. Dar daca isi propun sa orienteze oamenii in directii in care pot gasi un loc
care sa le fie folositor, ar trebui sa aiba mai multa imaginatie.
Multi asistenti sociali considera ca voluntarii aduc mai degraba bataie de cap, decat folos
si este adevarat ca adesea ei au nevoie de pregatire si intotdeauna au nevoie de sprijin si
supraveghere. In cazul noilor pensionari, acestia au o calitate speciala, pe care o pot oferi unui
pacient batran: sunt mai aproape de ei ca varsta si experienta, dobandita ca urmare a ingrijirii
unor rude mai in varsta. Astfel batranii sunt in stare sa gaseasca o rutina si un cerc social, doua
dintre cele mai importante lucruri pe care le ofera munca. Noii pensionari pot spera, in general,
la 10 sau 15 ani in care sa faca toate lucrurile pe care au dorit vreodata sa le faca (Gal, 2001,
p.296). Pot sa isi petreaca vacanta pe care nu si-au permis-o sau chiar sa urmeze cursurile unor
universitati. Ei reprezinta o forta dinamica vitala situata dincolo de truda cotidiana a muncii.
Acestea fac atat de neadevarata tanguiala trista despre sentimentul de ' a fi aruncat la cos'.
Departe de a fi aruncati la cos, noii pensionari pot sa contribuie in aproape orice fel doresc. Este
necesar un efort cu doua componente. Asistentii sociali trebuie sa promoveze abilitatile noilor
pensionari si sa-i convinga ca munca, nu este singurul scop in viata.
Cei mai multi oameni nu doresc o viata in intregime egoista. Vor sa simta ca le sunt
adresate anumite cerinte, sa simta ca cineva are nevoie de ei. Multi au familii si alte obligatii care

acopera aceste nevoi, dar altii sunt nerabdatori sa ajute. Primul lucru care trebuie facut este de a
declara razboi impotriva atitudinii discriminatorii fata de batrani, care exista printre asistentii
sociali ce folosesc voluntari.
Abilitatile nou pensionatilor trebuie sa fie promovate, mai ales in cadrul agentiilor si
proiectelor, care se adreseaza batranilor Diferenta dintre generatii este, in acest fel, mai mica si
un voluntar in varsta este, de obicei, mult mai acceptabil pentru o persoana foarte batrana decat o
eleva sau un student.
Daca lucratorii sociali sunt implicati in punerea la punct a unui proiect de atragere si
utilizare eficienta a noilor pensionari, atunci sunt cateva puncte care trebuie luate in seama.
Primul este acela ca multor persoane, recent pensionate, le lipseste increderea in sine, in parte
datorita experientei demoralizante a pensionarii, in parte din cauza ca pot fi nesigure in legatura
cu modul cum sa abordeze aceasta noua experienta. Proiectele trebuie sa faca eforturi speciale de
a explica care anume sunt cerintele si cum ar trebui abordate problemele. Ar fi ideal ca recrutii
potentiali sa aiba mai degraba sentimentul ca ei verifica proiectul, decat ca ei sunt cei evaluati.
Modul in care instruirea este prezentata voluntarilor necesita o grija speciala. Multe persoane in
varsta, au o slaba experienta in invatamant si adesea sunt indepartati de termenul 'pregatire'.
Pregatirea trebuie sa fie intr-un grad inalt participativa. Ea trebuie sa construiasca pe abilitatile
existente, pentru a intemeia increderea si trebuie sa fie agreabila.
Este importanta recunoasterea faptului ca pensionarii pot avea dificultati financiare,
importante. Cheltuielile lor trebuie sa fie acoperite, si se poate acorda o contributie pentru o
masa, fara ca prin aceasta sa se submineze principiile asistentei sociale. Este, de asemenea,
important de a tine cont de faptul ca acest grup are, adesea, obligatii familiale, atat fata de copii,
cat si fata de parinti. Activitatea voluntara trebuie sa fie organizata astfel incat oamenii sa poata
opta pentru o perioada si apoi sa simta ca pot opta din nou. Si aceasta ne duce la problema finala,
aceea ca este vorba de un grup de persoane mult prea usor de exploatat. Pot fi considerati ca
dispunand de vaste resurse de timp liber si energie, ceea ce poate fi adevarat sau nu. Mult prea
adesea sunt supraincarcati cu munca la inceput, cand sunt foarte recunoscatori pentru asta si apoi
trebuie sa renunte, pentru a-si face timp si pentru ei insisi. Aceasta situatie este adevarata pentru
orice grup de varsta, dar uneori noii pensionari pot fi foarte vulnerabili.
Sa convingi oamenii ca viata merita traita si dupa ce ai incetat sa muncesti, este o sarcina
subtila care variaza de la persoana la persoana. In aceeasi masura, o multime de alti oameni
trebuie convinsi ca noii pensionari au o gama variata de posibilitati de oferit. O problema
comuna ambelor eforturi este ca, uneori, asistentii sociali insisi se pot indoi ca este adevarat. Este
limpede ca devine necesar sa se creada ca acest grup de persoane dispune de potentialul necesar.
Merita sa cheltuiesti timp pentru a te gandi la varsta multor persoane care au avut contributii
importante fata de societate, in domeniile culturii, efortului voluntar sau in general. Atunci cand
oamenii contribuie evident, la calitatea vietii celorklati, nu se mai ia in seama varsta pe care o au.
Asistenta sociala la domiciliu
Imbatranirea afecteaza corpul si, in unele cazuri, si mintea, de aceea mediul fizic si social
trebuie sa se schimbe pentru a mentine un anumit standard de viata al persoanei in varsta. Idealul

este reprezentat de o casa, care sa-si modifice conditiile de locuit in functie de nevoile
ocupantului sau. Ar trebui alocate mai multe fonduri pentru incalzire, avand in vedere faptul ca
batranii isi petrec toata ziua in locuinta lor. Aceasta reprezinta o mare problema, tinand cont de
faptul ca batranii traiesc in locuinte prost intretinute si vechi.
Mentinerea la domiciliu, cat mai mult posibil a persoanelor in varsta, nu poate fi
considerata doar o solutie mai economica, in raport cu costurile inalte ale unei institutionalizari
de lunga durata, nici nu trebuie sa echivaleze cu pasarea problemei catre rude si nici o rezolvare
a acesteia prin forme de voluntariat, al caror rol nu poate fi acela de a inlocui interventia publica.
Mentinerea persoanei in propria casa, in propriul context de viata, trebuie sa faca parte din
optiunea culturala a unei comunitati si a reprezentantilor sai politicoadministrativi. Dar trebuie sa
se concretizeze si in proiecte de interventie individualizate in
urma unei evaluari globale a obligatiilor si a resurselor, asociate cu un program precis care sa
prevada termene, costuri, verificari intermediare, posibilitatea unor schimbari din mers si in care
sa fie specificat caracterul temporar al interventiilor.
Domiciliaritatea a fost definita astfel: este acea dimensiune a vietii unei persoane
organizata in spatiile casei si ale relatiilor interpersonale. Este deci un concept care depaseste
cadrul casei: cuprinde, de exemplu, micile ritualuri, adica micile habitudini.
Asadar, domiciliul nu este inteles ca un continator si o limita , ci ca o casa deschisa, casa a
relatiilor sociale si a experientelor. Domiciliul, este perceput asadar, ca o casa - ambient, ca un
context dotat cu sens pentru persoana, pentru ca reprezinta istoria sa, cultura sa, sentimentele
sale, habitudinile, adica experienta traita (Scassellati, 2001, p.25).
Serviciul de asistenta la domiciliu gestionat de organismele locale prevede, rareori, in
organigrama sa, figura psihologului, care este foarte necesara in cazul unor interventii de
consultanta, la diferite niveluri. Munca de consultanta consta in participarea alaturi de intreaga
echipa la o analiza retrospectiva a proiectului in toate articulatiile sale (ipoteza si alcatuirea
programului, contractele cu instituirea programului, contractele cu institutiile, organizarea
muncii, interventii in fiecare situatie).
Activitatea implica toate figurile profesionale ale celor doua organisme: asistenti sociali,
operatori domiciliari, medicul geriatru, infirmierii profesionisti. Analiza la care sunt prezente si
participa toate figurile profesionale trebuie sa confirme necesitatea unei comunicari mai ample si
continue, prin care toti componentii echipei sa cunoasca continuturile si problemele din
activitatea fiecaruia. Pe plan individual, apare constiinta faptului ca pot fi analizate cazurile in
lumina conceptiei, conform careia, o eroare constituie o 'informatie pretioasa', aceasta abordare
ajutandu-i pe operatorii de baza, nu doar sa scape de sentimentul de culpa, ci si sa o foloseasca,
drept punct de plecare pentru abordarea fara retineri, atat a reproiectarii interventiei, cat si a
noilor situatii complexe. Chiar daca gestiunea conflictelor nu figureaza printre obiectivele acestui
tip de consultanta, totusi, sub anumite aspecte, munca in comun aduce multe clarificari si in
privinta relatiilor interne.

La sfarsitul consultantei, grupul isi asuma sarcina de a strange documentatia privitoare la

intreaga activitate legata de proiect, inclusiv cea referitoare la analiza retrospectiva efectuata
impreuna. Aceasta documentatie - a carei strangere nu este un lucru obisnuit in cadrul serviciilor
- constituie in intregime un patrimoniu intern, dar prin anumite aspecte a devenit deja, in
momente publice, informatie pentru intreaga comunitate.
In functie de momentul 'istoric' prin care trece, serviciul poate solicita sfaturile unui
psiholog pentru activitati foarte diverse. Daca organismul local face, abia primii pasi in privinta
asistentei la domiciliu (si aceasta a fost situatia tipica, timp de aproximativ 10 ani, incepand cu
jumatatea anilor 70), psihologului i se cere o munca de cercetare si culegere a unui material
relevant, mai ales sub aspect calitativ (interviuri cu martori selectati cu grija, atat dintre
operatorii profesionisti, cat si dintre potentialii clienti). Astazi, cazurile cele mai frecvente de
consultanta sunt cele referitoare la activitatea de analiza organizatorica a serviciului si au drept
obiectiv, fie evaluarea eficacitatii interventiilor, fie analiza fenomenelor de disfunctie
organizatorica. O problema specifica o constituie progresivele mutatii aparute in sanul clientelei
care solicita servicii: de la persoane non-autosuficiente, cu usoare probleme de gestiune
cotidiana, pana la persoane, tot mai putin autonome, care convietuiesc, adesea, cu vreo ruda, ce
devine adevaratul solicitator de interventii. Aceasta schimbare stimuleaza o revizuire
organizatorica, dar are influenta si asupra formarii operatorilor.
Aria in expansiune este cea a formarii interne, orientate spre toti componentii echipei
serviciului, care se traduce, uneori, intr-o solicitare ulterioara de supervizare. In acest caz,
supervizarea poate sa se focalizeze din nou asupra intregii echipe sau doar asupra grupului de
operatori socio-asistentiali. Acestia sunt operatorii care traiesc, zi dupa zi, in stransa legatura cu
batranul - client, care intra in casa acestuia, care sunt constransi sa invadeze spatiul privat, care
intra in contact cu trupul sau, care sunt catapultati deseori intr-un paienjenis de relatii familiale.
Psihologul asumandu-si rolul de supervizor al activitatii grupurilor de operatori sociali si de
asistenta, nu indeplineste doar sarcina importanta de sprijinire a grupului, ci contribuie si la
formarea unor profesionisti tineri si la valorificarea prezentei acestora, in cadrul serviciilor
destinate persoanelor.
Nu foarte diferite sunt contextele de interventie precum comunitatea - adapost si
monolocalurile pentru batrani. Ne referim, in special, la o experienta in cadrul careia psihologul
si sociologul au fost chemati de organismul care gestiona miniapartamentele protejate, pentru a
colabora la revizuirea organizatorica a interventiei operatorilor, ca si a vietii cotidiene a unor
batrani, care isi pierdusera treptat orice motivatie pentru a se intalni cu ceilalti, pentru activitati
in grupuri mici, pentru simpla palavrageala in localurile comune.
Asistenta integrata la domiciliu este vizibila atunci cand, catre domiciliul batranului
converg prestatii medicale, prestatii de infirmerie, de reabilitare, socio-asistentiale, orientate in
sensul unui 'proiect individualizat si planificat de asistenta'(Stqanciulescu, 2002, p.216):
elementul de referinta este medicul de medicina generala, pentru acoperirea sanitara si asistentul
social, pentru componenta socio-asistentiala. Functionarea operativa a asistentei integrate la
domiciliu este asigurata, cand exista o reala colaborare intre profesionisti, chiar daca ei apartin
unor structuri diferite.

Am amintit aici de interventii de tip home-care, care merg de la cele cu un preponderent

continut socio-asistential, pana la cele cu continut mixt integrat, trebuie sa ne referim si la
serviciul de spitalizare la domiciliu (Fabris si Pernigotti citati de Coulshed, 1993, p.29). Aceasta
se realizeaza prin 'ingrijirea la domiciliu a persoanelor care au nevoie de internare sau prin
trimiterea acasa a persoanelor spitalizate pentru a-si continua tratamentul la domiciliu,
responsabilitatea asitentiala revenind direct unitatii spitalicesti, care actioneaza cu personal
propriu sau prin colaborare, functional coordonata, cu personalul din serviciile
teritoriale'(Cousheld, 1993, p.17). Pentru acest serviciu nu este mentionata, in mod expres, figura
psihologului, dar avand in vedere gravitatea maladiilor si impactul pe care acestea le au asupra
familiei (element indispensabil pentru punerea in practica a proiectului), trebuie testate forme de
colaborare menite sa sprijine emotiv, precum si sa contribuie la evaluarea globala a proiectului in
faza de initiere si in cea de verificare a interventiei. Interventia de spitalizare la domiciliu este
sarcina compartimentului sanitar, totusi, nu pot fi subestimate dimensiuni precum cea
psihoafectiva, relationala, sociala, a caror rezolvare trebuie garantata de figuri profesionale
specifice.
Asadar, oricare ar fi modelul organizatoric adoptat, in centrul atentiei trebuie sa ramana
persoana si familia sa cu multitudinea lor de necesitati, uneori aflate intr-o contradictie, atat de
puternica, incat este nevoie de foarte delicate interventii de mediere.
Norman (citat de Howe, 1992, p.31) examineaza dificultatile batranilor si din alta
perspectiva, dar accentueaza aceleasi detalii ingrijoratoare. Folosind notiunea 'libertatea de a
alege', ea observa ca exista o mare diferenta intre ceea ce ar dori batranii si ceea ce li se ofera in
realitate. Formele de ingrijire si tratament impuse batranilor reflecta opiniile celorlalti in legatura
cu ceea ce considera ei ca este bine pentru batran:
'Batranii sunt mutati din casele lor atunci cand, cu ajutorul sprijinului la domiciliu si
tratamentului, ar putea ramane acasa, ei sunt internati pe lungi perioade de timp, fiind privati de
multe din demnitatile umane fundamentale, ei nu sunt consultati, nu li se cere parerea cu privire
la tratamentul pe care si l-ar dori.' (Howe, 1992, p.17).
Ajutorul practic la domiciliu este, adesea, denigrat ca nefiind 'adevarata asistenta sociala',
ca si cum ar fi atat de simplu, incat oricine il poate face. Ajutorul practic este ceea ce oamenii au
adesea nevoie de la asistentii sociali si, acordat cu bunavointa si cu competenta, se castiga
respectul si aprecierea clientilor. Acest fapt este aratat in 'Mijloace si scopuri ale asistentei
sociale' de Goldberg si Warburton (1979) Marshal, 1993, p.96), care au investigat un birou
districtual si pacientii sai. A rezultat, ca pacientii nu se asteapta ca asistentii sociali sa aiba
intotdeauna succes si stiu prea bine ce dificila este munca lor, dar ei apreciaza efortul facut.
Componentele ajutorului practic, eficient, la domiciliu sunt: mai intai, de a obtine
informatia corecta de la pacient; in al doilea rand, de a avea informatie corecta si recenta cu
privire la serviciile existente; si, in al treilea rand, de a putea sa coreleze toate acestea eficient.
Uneori, pentru batranii debili, care nu au incredere in nimeni altcineva, trebuie facute
treburi de-a dreptul neplacute. Domnul George, de exemplu, era muzician si compozitor, care
avea vaste cantitati de partituri risipite peste tot in apartamentul sau neingrijit. Era limpede ca nu

aruncase niciodata vreuna, iar printre teancurile de partituri erau mici gramezi de cutii vechi de
conserve, coji de cartofi si gunoi. Nu permitea nimanui sa faca curatenie si zacea in spital, prea
debil pentru a merge in casa aflata in asemenea haos. Avea totusi incredere in asistenta sociala,
care pana la urma l-a convins ca ea ar putea pune ordine in apartamentul sau si sa faca macar
bucataria si dormitorul locuibile. Din pacate, consecinta utilizarii 'echipei de curatenie' a
departamentului sanatatii publice este ca uneori ei iau totul, astfel incat locul este curat, dar
batranul a pierdut lucruri la care, chiar daca erau mizere, tinea foarte mult.
Ocaziile in care chiar trebuie facuta curatenie cu adevarat de catre asistentul social sunt
rare, iar ajutorul practic, de obicei, inseamna organizarea serviciilor de un anumit tip. Exista o
linie fina de demarcatie intre acceptarea prezentarii problemei ca fiind problema, si a lasa
oamenilor posibilitatea de a spune altceva, daca asa vor. Adesea, desigur, oamenii au nevoie de
ajutor practic si emotional, dar la fel de des, atentia este concentrata asupra unuia sau altuia,
atunci cand amandoua au nevoie de a fi luate in considerare cu grija si competenta. Cei mai multi
pacienti noi, au de invins un obstacol emotional important, care consta in a cere si a accepta
ajutor de la un strain. Oamenii aflati in stadii incipiente ale dementei senile, de exemplu, cu
confuzie crescanda si pierderi de memorie, adesea au foarte mari retineri in solicitarea ajutorului
pentru ca sunt preocupati cu negarea sau ascunderea problemei lor.
Doamnana Maria ilustreaza echilibrul problemelor practice si emotionale, la cineva care a
ajuns in situatia de a cere ajutor. A venit la un biroul asistential in legatura cu un telefon.
Acordandu-i timp pentru a spune tot ce dorea, asistenta sociala si-a dat seama ca batrana era
agitata, intr-o stare de depresie si daramata. A reiesit ca sotul ei murise, dupa o lunga boala, in
care ea l-a ingrijit zi si noapte. Era acum singura, intr-un apartament la parter si-i era frica de
orice. Pierduse orice contact cu putinele prietene pe care le avea, pentru ca isi petrecuse timpul
doar cu sotul sau, si era limpede ca nu manca prea bine. Dupa ce a relatat toate acestea, dna
Maria a putut sa-si dea seama singura, ca se neglija pe sine insasi zilnic. A fost de acord sa
incerce sa se intalneasca mai mult cu prietenele si sa manance mai mult. Asistenta sociala a
prevenit-o ca adesea, oamenii care au suferit o pierdere se imbolnavesc ei insisi, si au cazut de
acord sa completeze o cerere in legatura cu telefonul, anuntand-o ca s-ar putea ca rezolvarea
cererii sa dureze 6 luni. S-a asigurat ca dna Maria nu era interesata in schimbarea locuintei si i-a
dat cartea de vizita in caz ca dorea sa revina. Identificarea corecta a problemelor este o munca
specializata, dupa cum stiu prea bine asistentii sociali, din propria experienta, cu cei care cer
ajutorul. Incidental, dna Maria ilustreaza principiul important de a incerca sa stabilesti un
contract reciproc. Asistenta sociala a fost foarte sincera in ceea ce priveste ce a considerat ea ca
este problema, adica pierderea suferita, mai degraba decat telefonul. Dna Maria ar fi putut sa
respinga asta, dar, cel putin, stia exact in ce situatie se afla.
Asistentii sociali stocheaza, de obicei, informatia intr-un mod foarte dezorganizat, si nu
acorda prioritate unui serviciu, atat de inalt valorizat de pacienti. De obicei, stocam informatia in
capul nostru, un sistem imprecis, care functioneaza numai daca ne acordam, suficient timp,
pentru a ne reaminti si cu dezavantajul ca daca noi nu suntem acolo, nimeni nu dispune de
expertiza facuta. O parte a informatiei o stocam in fisiere. In acestea sunt ingramadite o multime
de lucruri, cum ar fi liste vechi ale centrelor diurne, pe care nimeni nu are niciodata timp sa le
organizeze. Deci, care ar fi raspunsul la acest proces stresant si cronofag;. in primul rand, de a
acorda informatiei prioritatea pe care o necesita. Informatia este una dintre principalele unelte ale

muncii si necesita timp, gandire si efort. Computerele sunt scule ideale, dar ele sunt mai degraba
utilizate pentru dosarele pacientilor decat pentru stocarea informatiei.
Anumite tipuri de informatie nu pot fi adaptate unei clasificari simple, de vreme ce
reclama cunostinte considerabile. Trebuie, de asemenea, sa fim pregatiti sa inlaturam la batrani,
rezistenta pe care o au la a cere alocatii. Rezistenta poate proveni din aceea ca ei vad o astfel de
cerere ca pe o cerseala, sau resimt invadarea intimitatii si independentei lor. Informatia singura
este rareori suficient pentru batrani: ei au nevoie sa vada, cum li se aplica. Este nevoie sa fie
incurajati si adesea vor avea nevoie de sprijin printr-un apel dat, in masura in care apelurile par a
fi necesare. Vechii voluntari experimentati in acordarea de alocatii sunt o sursa inestimabila de
ajutor in acest domeniu, din cauza ca ei se pot adapta la retinerile de a le solicita si pot sa-si
impartaseasca experienta.
Locuintele reprezinta un alt domeniu complex. Asistentii sociali ar trebui sa stie ce se
poate oferi de catre departamentele si asociatiile de resort. Ar trebui sa putem da oamenilor
informatii corecte in loc sa-i supunem la un adevarat sir de piste false, care nu conduc nicaieri.
Scena asociatiei pentru locuinte, de exemplu, este deosebit de volatila si merita sa ceri asistatilor
sa comunice raspunsurile pe care le-au primit, astfel incat sa putem avea un tablou adecvat.
Criteriile de selectie, numarul persoanelor acceptate pe lista de asteptare al primariei si gradul de
infirmitate acceptat sunt variabile de la schema la schema si se schimba adesea. A obtine o mai
buna locuinta pentru persoane in varsta pare adesea o problema de a fi la locul potrivit, la timpul
potrivit, dar daca asta nu reuseste, asistentii sociali pot macar sa se asigure ca oamenii nu sunt
dusi cu vorba degeaba. Locuintele pentru batrani pot fi locuinte normale, dar ele pot, de
asemenea, sa fie locuinte cu facilitati sau pensiuni.
Este absolut esential sa fii sensibil la diferitele experiente de viata si asteptari ale
diferitelor grupuri etnice. Conceptul de grup de locuire cu o menajera, care vine zilnic, poate
functiona foarte bine. Poate functiona mult mai putin bine cu alt tip de batrani, care considera
orice altceva, decat locuirea impreuna cu familiile ca o respingere si contrara conceptiei adanc
inradacinate cu privire la pietatea filiala.
Acceptarea unei mai mari dependente este o adaptare la esec, pe care multi batrani trebuie
sa o faca, si este nevoie de multe discutii pentru a accepta servicii, cum ar fi ajutorul acasa sau
cel de la centrele de zi. Ofertele trebuie sa fie facute cu grija, pentru a menaja susceptibilitatea
persoanelor varstnice. Trebuie, de asemenea, sa ne asiguram ca stim ce oferim. Este mult mai
usor sa oferi un serviciu unui pacient reticent daca se stie totul despre serviciul respectiv, sau
daca asistentul social se afla acolo pentru a face prezentarile necesare.
Dna Elena a ramas recent vaduva si cu adevarat foarte singura. Cu toate acestea, a refuzat
sa mearga la centrul de zi pentru persoane varstnice, care functiona cu succes in cartierul ei.
Spunea ca niciodata in viata ei nu se dusese singura intr-o colectivitate. Asistentii sociali adesea
subestimeaza frica pe care o au pacientii in varsta, cand li se propune participarea la un centru de
activitati zilnice.

Putem implica mult mai activ conducatorii caminelor de batrani si ai centrelor de zi in

prezentarea institutiilor lor si pentru a da asigurari batranilor, pentru care internarea undeva este
un pas infricosator, catre o mai mare dependenta.
Un exemplu clasic de ce unii pot sa nu inteleaga ceea ce li se ofera este dat de cazul
doamnei Rafila, careia i s-a acordat ca ajutor un dispozitiv tip corset, caci era atat de suferinda
de artrita, incat nu putea sa se aplece. Instructiunile erau in germana. Pentru a o ajuta sa urce
scarile i s-a trimis o balustrada cu doua suruburi si nici un fel de instructiuni. Pentru a o ajuta sa
stea ridicata in pat i s-a mai dat si un scripete cu franghie, dar cu franghiile atat de tare innodate,
incat era imposibil sa-ti dai seama despre ce este vorba.
Batranii refuza adesea chiar si o sedere temporara in caminele de batrani, deoarece li se
pare asemanatoare cu intrarea in caminele pentru saraci. Nu sunt constienti de schimbarile
esentiale, care au avut loc in domeniul ingrijirii, in institutiile de ocrotire, in ultimii cincizeci de
ani (Philips, Colin, 1993, p.74). In cartea sa despre lucrul in grup cu batranii in spital, Ioan
Cooper (citat de Howe, 1993, p.117), descrie un grup care, printre altele, a discutat si despre
serviciile oferite batranilor. Batranii puteau sa-si explice unul altuia ce asteptau de la servicii si sa
caute o explicatie la asistenta sociala, atunci cand erau nedumeriti. Intr-o sesiune, de exemplu, o
batrana, care avea un ajutor acasa, explica alteia ca acestia nu erau niste fiinte mohorate si
preocupate, ci, dimpotriva, erau niste ajutoare amabile si simpatice.
Programarea si prezentarea ajutorului sunt, de asemenea, cruciale daca dorim ca serviciile
sa fie acceptate. Pe cat posibil, serviciile trebuie sa fie explicate de o persoana familiara si de
incredere intr-un moment, cand batranul este destul de calm pentru a asculta si a pune intrebari.
In loc de aceasta, se ofera servicii prin tot felul de canale diferite, dar cu foarte putina
coordonare.
In sfarsit, mai exista un grup, rar mentionat: cei care refuza serviciile pentru ca acestea nu
le plac. In unele spitale sau centre de zi, exista cel mai ridicat grad de plictiseala cu putinta.
Mesele trimise la domiciliu sunt adesea neapetisante si prost gatite. Uneori, sunt oferite unor
clienti, care nu pot manca ceea ce li se da, din motive religioase sau culturale. Lipsa de
sensibilitate nu poate fi scuzata in nici un fel. Institutiile de ocrotire pot reprezenta adesea, o
sentinta pe viata la ingrijire institutionala lipsita de sensibilitate, iar asistentele sociale chiar sunt
adesea repezite, neindemanatice si nu prezinta suficienta incredere.
Oamenii care cer tot ce este posibil se aleg cu un considerabil antagonism din partea celor
care ofera servicii sanitare sau sociale. Si, totusi, adesea, primesc numai ceea ce li se cuvine. Ar
trebui sa ne intrebam de ce ajungem sa fim atat de exasperati si de ce pacientii nostri sunt atat de
pretentiosi. Uneori, motivul este usor de inteles, desi este dificil, sa il acceptam. Doamna Irina,
de exemplu, a fost profesoara de istorie, intr-o scoala gimnaziala. Era o femeie dura, neplacuta,
care isi inchinase toata viata muncii ei. Devenise infirma, ca urmare a unei artrite grave, la vreo
zece ani dupa pensionare. Pana atunci dusese o viata agreabila, petrecand cea mai mare parte a
timpului, ca o prietena activa a muzeului local si a societatii locale de istorie. Retrasa in
apartamentul ei, nimeni nu-i devenise apropiat. Era foarte pretentioasa fata de vecinii - care
sufereau destule de pe urma ei - si, in cele din urma, fata de ajutorul in casa si de vizitatorul
voluntar. Se plangea de orice ajutor, care i se dadea si nimeni nu era destul de curajos, ca sa

incerce sa o puna la punct. Aceasta femeie neplacuta era antipatica intregului oficiu de asistenta
sociala si centrului sanitar, fara ca vreunul din nenumaratii oameni implicati sa incerce sa
lamureasca vreodata situatia, ca, desi la toti le parea foarte rau pentru ea, toti o antipatizau intens.
Finantarea pe termen scurt poate sa insemne ca unele servicii sunt la dispozitie numai
pentru cativa ani. Uneori, cand proiectele sunt o parte a initiativelor de combatere a somajului,
personalul angajat se schimba tot timpul. O regula empirica importanta este ca finantarea pe
termen scurt este incompatibila cu relatiile pe termen lung. Comunitatile au nevoie de timp
pentru a invata si apoi, pentru a avea incredere, in proiectele locale. Daca tocmai atunci acestea
dispar, pentru ca li se termina fondurile, atunci se face mult rau cu asta. Multe servicii pentru
batranii rromi si ai minoritatilor etnice au fost barate din cauza finantarilor pe termen scurt. Este
un mod cu totul nesatisfacator de a oferi servicii esentiale pentru cele mai dezavantajate grupuri
de batrani.
Unele persoane au nevoie de servicii pe care nu le ofera nimeni. Este trist cat de mic este
numarul tipurilor de asistenta sociala, care au fost concepute flexibil. Un program de acest gen
propune totala flexibilitate a pachetelor de asistenta sociala provenite din resursele reunite ale
statului, particulare si voluntare. Daca se adauga acestor pachete implicarea asistentei sociale
competente, perspectiva care se creeaza este atragatoare, cata vreme poate oferi cel mai bun
program , in locul celui mai ieftin. Tinand cont de timpul, resursele si educatia necesare, pentru a
oferi fiecarui individ si familiei sale o retea de ingrijire intensiva, ele fiind continuu subestimate,
un asemenea proiect ar avea un impact major in mentinerea batranilor infirmi in locuintele lor, in
conditii de ingrijire optima. Mai exista si primejdia ca sarcina de a corela pachetele de programe
de ingrijire sa fie privita ca o sarcina simpla si sa se concentreze in intregime asupra ajutorului
practic, oferind putine posibilitati de alegere batranilor. Suntem nevoiti sa insistam asupra
faptului ca asistenta sociala si asistenta sanitara sunt indispensabile oricarui program de asistare a
batranilor debili.
Cele nai multe ajutoare casnice au oferit traditional un serviciu foarte flexibil de asistare
atenta, dar adesea au facut-o neoficial si cheltuindu-si din timpul liber. Acum, asistam la
cresterea numarului de specializari ale asistentilor sociali utilizati, pentru a oferi orice fel de
servicii personale, vechi si noi modalitati de ajutor acasa, antrenati si incurajati sa faca fata unei
intregi varietati de nevoi personale. Ar fi o mare pierdere daca aceste inovatii ar fi primejduite de
schimbarile in modul in care se face asistarea sociala pentru a mentine batranii debili in
locuintele lor. Multe servicii pot fi utilizate mai flexibil si pot fi incercate si luate mult mai multe
idei pentru imbunatatirea serviciilor.
Asistenta sociala in centrele de zi
Centrul de zi (Esztera, 2004, p. 7) este considerat un mod important, in reteaua de resurse
oferite de comunitate propriilor batrani si menite sa ii mentina, cat mai mult la propriul
domiciliu, in propriul context. Centrul de zi se deosebeste de centrul de agregare prin aceea ca se
adreseaza unei clientele cu autosuficienta fizica si/sau mentala, cu diverse niveluri de gravitate,
ceea ce presupune prezenta unor figuri profesionale variate.

La nivel national, experientele nu sunt numeroase si nici omogene ca structura

organizatorica: exista centre de zi caracterizate prin prezenta unor operatori sociali si de
asistenta, formati pentru initierea si promovarea unor activitati de divertisment (Vlai, 2004, p.1)
si care sunt supervizati de educatori. Exista apoi centre gestionate printr-o puternica prezenta a
unor educatori si animatori sau experiente unde o echipa prefigureaza interventii de reabilitare si
de ingrijire pentru batranii bolnavi.
Dezbaterea in jurul configuratiei organizatorice, a figurilor profesionale necesare, a rolului
voluntariatului sau al rudelor a implicat diversi factori locali. Unul dintre punctele caruia i s-a
acordat cu precadere atentie in cadrul unor experiente straine este acela al unui centru de zi
destinat doar celor afectati de maladia Alzheimer (Ardelean, 2004, p.13) sau persoanelor cu
patologii sau invaliditati diverse.
Prima teza, sustinuta in special de o retea de servicii din Canada, se bazeaza pe ipoteza
raului reciproc pe care si-l fac cel care e bombardat de stimuli si solicitari la care nu poate
raspunde - dementul - si cel care este capabil sa priveasca lucid, deci cu neliniste, o prezenta absenta care intr-o zi poate fi si a lui. Cine sustine in schimb ca se poate realiza o convietuire
vede avantajele unui posibil ajutor, acordat intr-un context normal pentru mentinerea autonomiei.
(Jones, 1993, p.45).
Anii 90 constituie pentru sistemul sanitar si social o serioasa provocare in ceea ce priveste
boala Alzheimer si pentru faptul ca, deocamdata familiile sunt cele care se consuma, din cauza
acestei progresive si greu de oprit pierderi de sine a propriei rude: in acest sens, centrul de zi
constituie unul dintre acele servicii, de care comunitatile locale duc lipsa in mare masura.
Munca de cautare a unor modele in colaborare cu alte figuri profesionale sanitare si
sociale, realizarea unor interventii pentru bolnavi, sustinerea familiilor acestora, supervizarea
operatorilor: toate acestea pot constitui un camp deschis, pentru cine doreste sa raspunda
provocarii pe care dementa o lanseaza azi impotriva tuturor.
Persoanele varstnice reprezinta un segment de populatie care prin munca unei vieti si-a
castigat dreptul la o viata decenta si la demnitate, dar care, datorita situatiei economice existente,
abia isi poate asigura cele strict necesare traiului, iar in caz de imbolnavire, situatia este si mai
grea. Singuratatea sau sentimentul de insingurare apare atunci cand, dupa multi ani de viata
petrecuti in familie, unul dintre cei doi soti moare. O astfel de pierdere transforma substantial
datele mersului vietii obisnuite. Dintr-o data oamenii devin constienti de nevoile pe care acea
relatie le intampina, nevoi pe care pana atunci nu le constientizau si a caror implinire considerau
ca li se cuvine. Tragedia ii lasa extenuati pe oameni mai multe luni de zile. Lipsiti de energia si
de dorinta de a-si restructura viata, ei continua sa traiasca la fel ca inainte, ceea ce ii face sa simta
si mai acut golul ramas in urma pierderii. Insingurarea persista atata vreme, cat aceste goluri
predomina sau raman neimplinite (Udvori, 2005, p. 1).
Insingurarea rezulta din lipsa de apropiere si comunicare. Oamenii care sufera sufleteste
trebuie sa fie foarte realisti si sa se impace cu ideea ca, singuratatea le va fi tovaras multa vreme.
Aceasta nu denota slabiciune, ci faptul ca dragostea a creat o legatura puternica. Dupa pierderea
suferita cel ramas singur este coplesit de sfaturi: 'Nu trebuie decat sa ai grija sa fii mereu ocupat

cu ceva' sau 'Umbla si cauta sa intalnesti cat mai multi oameni sau gaseste-ti un hobby potrivit
(Maris, 2005, p.1) .
Incapacitatea de a fi sociabil si comunicativ poate contribui la dezvoltarea sentimentului de
singuratate, indeosebi la cei care au fost afectati de o grava pierdere. Cel mai bun remediu
impotriva singuratatii este dialogul, comunicarea. El implica impartasirea de ganduri, idei,
idealuri, sperante si sentimente. Dialogul este o cale de intrare a unuia in bucuriile si tristetile
celuilalt.
Asistenta comunitara reprezinta sprijinirea persoanelor vulnerabile sa-si traiasca propriul
mod de viata si de a-i capacita sa joace un rol, cat mai deplin posibil, in cadrul societatii. Aceasta
inseamna sprijinirea varstnicilor sa traiasca independent, in propriile lor locuinte sau intr-un
mediu familiar, in cadrul comunitatii, pentru cat mai mult timp posibil. Asistenta comunitara se
adreseaza celor care nu sunt capabili sa-si poarte singuri de grija, fie datorita faptului ca sunt
abandonati de familiile lor, fie datorita faptului ca familiile lor nu sunt capabile sa se ingrijeasca
de nevoile sociale ale acestor persoane.
Institutiile care ofera servicii de asistenta sociala trebuie sa aiba, ca principala preocupare,
cresterea calitatii vietii persoanelor asistate, prin furnizarea de servicii de o inalta calitate.
Bunastarea beneficiarilor trebuie sa fie in centrul preocuparilor, pentru orice standard de calitate
care se stabileste. Este bine ca standardele de ingrijire sa recunoasca si sa respecte dreptul la
intimitate si demnitate al indivizilor, diversitatea si individualitatea, sa le reduca dependenta prin
oferirea posibilitatii de a face propriile alegeri, oferindu-le, astfel, control asupra propriilor vieti.
Indivizii trebuie sa primeasca ingrijirea, exact la nivelul pe care situatia lor o cere. Serviciile
trebuie sa satisfaca intregul lant de nevoi fizice, clinice, personale, spirituale si sociale ale
acestora.
Asistenta sociala a persoanelor varstnice se circumscrie unor principii de ingrijire si
asistenta:

Realizare: asistatii vor fi ajutati sa atinga potentialul lor maxim din punct de vedere
fizic, intelectual, emotional si social;

Demnitate: a pastra respectul de sine al asistatului, mai ales in cazul in care sunt
dependenti de ingrijire din partea altor persoane;

Autonomie: respectarea dreptului asistatilor de a lua propriile decizii si de a face

propriile alegeri;

Independenta: preocuparea pentru mentinerea si dezvoltarea independentei

personale a asistatului;

Stima: recunoasterea calitatii, experientei fiecarei persoane;

Implicare: nevoia de a incuraja, de a da posibilitatea asistatilor sa fie implicati intr-o

mare varietate de activitati.(Jarger, 2004, p.4).

O alternativa a singuratatii persoanelor varstnice, aflate in situatii dificile, o constituie

centrele de zi pentru varstnici. Acestea au drept scop prevenirea institutionalizarii persoanelor
varstnice, prin canalizarea increderii in fortele proprii si imbunatatirea conditiilor de viata a celor
aflati in stare de risc social.
In anul 1996, Consiliul Local al municipiului Arad a initiat si coordonat un program de
asistenta sociala intitulat Retea de centre de zi pentru varstnici ( Cimpoieru, 2005, p.2) formata
din opt centre de zi, in toate cartierele orasului, astfel incat sa fie usor accesibile oricarei
persoane varstnice. Prin infiintarea centrelor de zi pentru varstnici, Consiliul realizeaza una din
atributiile sale foarte importante, aceea de a asigura viata decenta si demnitate persoanelor de
varsta a treia, de o maniera care previne si exclude institutionalizarea.
In cadrul centrelor se acorda consiliere emotionala, juridica, consultatii medicale, care vin in
intampinarea nevoilor si problemelor aparute. Prin implicarea si participarea la activitatile si
actiunile intreprinse, membrii se vor simti integrati, acest lucru fiind foarte benefic, atat fizic, cat
si psihic. Unele servicii de care pot beneficia membrii, cum ar fi manichiura, coafura, frizerie,
masaj, consultatii medicale, tratamente, fac atmosfera creata benefica si ii ajuta sa se simta
integrati si duc la disparitia sentimentului de singuratate.
Nevoia apartenentei, sa simta ca fac parte din grup ii ajuta sa mearga mai departe in viata,
cu increderea ca fiecare este important, asa cum este el.
Asistentul social manifestand deschidere, intelegere si apreciere fata de orice persoana,
indiferent de nevoile sale, fara nici o discriminare etnica, religioasa, pe criterii sociale sau
culturale, va putea realiza schimbarea de care are nevoie fiecare persoana care a trecut sau trece
prin momente grele de suferinta, nevoi materiale si nu numai. Pentru a beneficia de toate aceste
servicii orice persoana varstnica este suficient sa fie inregistrata ca membru unui centru de zi
pentru varstnici.

CAPITOLUL III
DOMENII DE INTERVENTIE - MUNCA SOCIALA FATA IN FATA
CU BATRANII LONGEVIVI
Nevoia de specialisti in munca cotidiana cu persoanele foarte in varsta creste in ritm rapid.
Nici una dintre profesiile din domeniul asistentei sociale, nu ramane neafectata de necesitatile
generate de numarul in crestere rapida a persoanelor foarte in varsta si a familiilor acestora. Cu
toate acestea, marimea si calitatea acestui ajutor sunt extrem de neomogene. Agentiile de

asistenta sociala, ca cele mai multe institutii de acest gen, nu au reusit sa se pregateasca pentru
schimbarea structurii populatiei, astfel incat agentiile si serviciile se marginesc, fata de cererea
coplesitoare careia trebuie sa-i faca fata, la putinul ajutor care se afla la dispozitia lor.
Atunci cand este vorba de un sistem de asistare in unitati de asistenta, foarte rar de
persoanele in varsta se ocupa echipe orientate in munca pe termen lung, putine departamente au
elaborate obiective strategice, cu privire la natura serviciilor sociale ce trebuie oferite batranilor
Agentiile de voluntari sunt la fel de diversificate, foarte putine ofera un serviciu social
specializat, de la bun inceput. Agentiile care se ocupa de persoanele foarte batrane, ca de un
simplu alt grup de pacienti, nu par capabile sa reziste presiunii, atat interne cat si externe, ca
atunci cand distribuie serviciile si personalul calificat de care dispun, in special cel oferit de
asistentul social cu pregatire superioara, sa acorde prioritate domeniilor, copiilor si familiei.
Aceasta lipsa de uniformitate a serviciilor, face foarte dificil sa se precizeze ce calificare
nemijlocita trebuie sa aiba cei care lucreaza direct cu persoanele foarte in varsta, astfel incat
trebuie sa se concentreze asupra abilitatilor suplimentare, pe care le necesita munca cu
persoanele foarte in varsta. Aceasta ar putea crea impresia ca persoanele foarte in varsta, tind sa
fie diferite de restul populatiei. In ansamblu, aceasta nu este adevarat si cei mai multi dintre
batrani, se descurca perfect si fara ajutorul asistentilor sociali. Cu toate acestea, ei sunt oameni
care au probleme speciale, adesea legate de boala sau incapacitate si este nevoie de un nivel
foarte ridicat de profesionalism, ca si de imaginatie in asistarea lor.
Comunicarea
Abilitatile fundamentale ale muncii sociale sunt constituite de cele de comunicare. Dincolo
de comunicarea de informatii, asistentii sociali trebuie sa poata comunica si in legatura cu
sentimentele pacientilor lor. Cu acest foarte vulnerabil grup de clienti, sentimentele sunt,
probabil, cel mai important lucru de impartasit.
Una dintre preliminariile esentiale ale comunicarii, in calitate de asistent social, este de a
incepe de acolo de unde este pacientul. Ceea ce intereseaza este perceperea realitatii pe care o
are acesta. In al doilea rand, nu trebuie niciodata sa fie judecati pacientii. Aceste doua principii
sunt bine subliniate in literatura, ca fiind fundamentale pentru asistenta sociala, dar ele sunt, in
mod special, importante pentru un grup de oameni, care sunt in atatea feluri diferiti in stilul de
viata si in experienta de asistentii sociali si de alte grupuri de pacienti.
Lucratorii sociali pot impartasi experienta de a fi foarte batrani, dar ca uneori este nevoie
de abilitati suplimentare pentru a obtine aceasta. Pentru inceput este nevoie sa se inteleaga, ca
oamenii de peste 75 de ani, au un set de atitudini fata de cautarea ajutorului si exprimarea nevoii
de ajutor, pe care le-au invatat in alte timpuri si care a fost de atunci intarit de experientele lor.
Pana la jumatatea secolului trecut, solicitarea de ajutor era o expresie a esecului, iar faptul ca esti
incapabil sa faci fata era pedepsit.
Putem sa ii ascultam pe batrani. E foarte instructiv sa le asculti pe batrane spunand, cu
mandrie, ca niciodata nu au fost nevoite sa ceara ajutorul cuiva, in ciuda suferintelor dintre cele
mai mari, pe care le-au avut. Sunt adesea foarte mandre de modul lor de a depati dificultatile si

de faptul ca nu se luau in seama in circumstante in care oamenii de astazi ar gasi foarte dificil
resurse de a suporta. Daca eforturile de a comunica nu sunt bazate pe intelegerea istoriei vietii
batranilor nu se va reusi intelegerea retinerii si lipsei lor de dorinta de a cere ajutor. Intr-un fel
este o problema de diferenta culturala.
Persoanele in varsta, a caror memorie recenta slabeste, vor fi lipsite de capacitatea lor de
a-si aminti trecutul. Aceasta subliniaza importanta de a procura, cat de multa informatie este
posibil, despre experienta lor trecuta, astfel incat sa se poata corela discutarea prezentului cu cea
a trecutului. Acestea, de asemenea, ajuta la intelegerea unor referinte sau comunicari ciudate.
Oamenii cu dementa au nevoie de o intensa stimulare mintala, pentru a functiona la cel
mai inalt nivel posibil. Uneori, aceasta poate implica discutarea trecutului folosind vechi
fotografii sau alti stimuli. Este important ca batranii cu dementa sa aiba, cat se poate de multe
stimulente pe langa ei. Un grup de surori dintr-o sectie de psihogeriatrie au descoperit ca
pacientii lor suferind de dementa, se comportau mult mai bine mancand in restaurantele
hotelurilor, decat in cantina sectiei. Acest lucru trebuie sa fie pus in legatura cu informatia
suplimentara furnizata de prezenta fetelor de masa, tacamurilor, chelnerilor si ca urmare a
asteptarilor lor mai mari.
Comunicarea non - verbala este adesea un lucru neglijat de asistentii sociali, ea
reprezentand, totusi, un set de abilitati utile pentru toti batranii debili. Doamna Elana, de
exemplu, era handicapata sever din cauza unei artrite si total oarba. Vorbea foarte putin cu
oricine si se presupunea, in caminul de batrani in care traia, ca-si petrece, cea mai mare parte a
timpului, intr-o lume a sa proprie. Totusi, una dintre membrele personalului si-a facut un obicei
de a o tine pe dna Elena foarte strans de mana atunci cand vorbea cu ea. Dna Elena a inceput sa
se relaxeze la aceasta atingere si sa vorbeasca foarte linistit. A fost clar pentru asistent ca dna
Elena era, o mare parte din timp, acut anxioasa fata de ce anume se petrece in jurul ei - fiind
incapabila sa vada. S-a dovedit ca avea un ascutit simt al umorului si o vicleana filosofie a
supravietuirii. A devenit capabila sa se alature conversatiilor atata timp, cat avea ancora si
siguranta contactului personal. O asemenea situatie este reala pentru o multime de batrani debili.
Au nevoie de forta unei maini calde pentru a se putea relaxa si participa. Multi batrani sunt
probabil 'f1amanzi de atingere,, (Bogdan, 1992, p. 76). Probabil, ca de aici, rezulta si importanta
animalelor de casa pentru multi batrani. Este ciudat faptul ca nevoia sugarilor de a fi dadaciti, nu
poate fi corelata in mai mare masura cu nevoia batranilor de contact fizic. Si pare sa existe un
tabu al atingerilor reciproce.
Uneori, batranii trebuie sa comunice in moduri non-verbale extrem de complicate si
aceasta deoarece, in unele cazuri, ceea ce ei doresc sa spuna este dureros sau neplacut. Asistentii
sociali accepta aceasta situatie cu copiii, atunci cand folosesc joaca, ca un mijloc de a intelege
lucrurile pe care copiii nu le pot verbaliza. Specialistii in terapeutica familiala folosesc sculptura,
care ingaduie familiilor sa exprime sentimente despre care nu pot vorbi.
Comunicarea non-verbala poate fi deosebit de importanta la persoanele cu dementa. Ele au
nevoie de surplusul de informatie obtinut prin atingere, ritmul si tonul vocii pentru a suplimenta
comunicarea verbala. Uneori, nu sunt in stare sa-si exprime sentimentele in cuvinte si atunci
aprecierile trebuie facute pe baza constatarii daca sunt relaxate si se simt confortabil.

Comunicarea verbala poate avea o calitate speciala cu batranii foarte in varsta. De

exemplu, este util ca asistentii sociali sa inteleaga semnificatia amintirilor. Batranii isi trec
continuu in revista amintirea a ceea ce ei simt. De aceea o vor face, in mai mare masura, atunci
cand identitatea lor este supusa riscului. Daca un asistent social cunoaste bine un batran, atunci
poate folosi gradul de utilizare a amintirilor ca pe un barometru. O multime de sentimente,
despre care nu se poate vorbi, intr-o modalitate mai directa, pot fi exprimate cu ajutorul
amintirilor. Povesti despre timpuri, care erau deosebit de inspaimantatoare sau ingrijoratoare, pot
sa indice spaime sau griji curente. Astfel, dincolo de interesul pentru istoria orala, asistentii
sociali trebuie sa fie atenti la sentimentele din spatele acestor istorii.
Asistentii sociali ar putea da inapoi in fata implicatiei evidente a celor de mai sus, anume
ca a vorbi cu batranii poate dura, mult mai mult, decat a vorbi cu tinerii adulti. Cu siguranta pare
a fi adevarat ca este necesar, in apropierea unor batrani, sa se inainteze mai lent. Dar este de
asemenea, adevarat ca asistentii sociali incearca sa se miste mult prea repede cu cei mai multi
dintre pacienti: se opresc, in trecere, pentru zece minute, cu scopul de a obtine o informatie
cruciala. Unul din lucrurile pe care, de regula, batranii il au din belsug este timpul, un avantaj
major atunci cand este vorba de a acorda timp si atentie. Dar poate fi iritant, daca tinem seama de
modul in care asistentii sociali, fac echilibristica, incercand in acelasi timp sa rezolve mai multe
cazuri deodata.
Uneori se poate spune despre asistentii sociali ce se spune despre doctorii de familie: ca
daca le ia mai mult de doua minute si jumatate o consultatie, pacientii nu vor mai reveni, iarasi si
iarasi. Daca s-ar organiza timpul pentru a acorda batranilor mai mult timp, se poate evita
frustrarea, atat de adesea resimtita, de a sta sa asculte un batran, atunci cand ar fi trebuit sa fie in
alta parte de o jumatate de ora. Capcana consta in faptul ca adesea interventia nu este necesara: o
scurta vizita doar pentru a se asigura ca totul este in ordine si, doua ore mai tarziu, asistentul
social este scos practic din rabdari de vorbaria unei batrane singure. Modul de a trata adecvat
sentimentele de frustrare si vinovatie, care apar, atat de des in asistarea sociala a batranilor, este
clarificarea scopului vizitelor si a ceea ce anume se spera sa se obtina de pe urma lor. Asistentii
sociali nu pot face vizite, pur si simplu, ca niste prieteni. Daca o fac, atunci trebuie sa o faca in
propriul lor timp liber.
In sfarsit, se poate vorbi despre una dintre cele mai placute experiente de lucru cu batranii,
aceea ca, oricat de confuzi, senili sau handicapati ar fi, cantatul poate inlatura toate barierele de
comunicare. Placerea de a canta cu grupuri de batrani debili, uneori tinandu-se de mana sau
prinzand cate o privire din celalalt colt al camerei, poate fi extrem de benefica. O poate face
oricine folosind cantecele familiare. Probabil ca cetatenii nostri mai in varsta cantau mult mai
mult in tineretea lor decat o fac tinerii de acum. Isi amintesc cu siguranta cuvintele si melodiile
vechilor cantece. Inca nu se canta destul in casele batranilor, in spitalele si caminele pentru
batrani. Calitatea cantecului este total neimportanta, iar asistentii sociali trebuie sa li se alature.
Una din temele majore ale acestui subcapitol a fost sugestia ca asistentii sociali trebuie sa
se debaraseze de modelul comunicarii pur verbale cu pacientii. Ei se ocupa de oameni care,
adesea sunt emotional sau intelectual debili, care adesea sufera de o reducere senzoriala si care,
uneori, traiesc vieti foarte nefericite sau nesigure. Asistentii sociali trebuie sa fie foarte creativi si
neinhibati, in modurile de comunicare, daca vor sa poata impartasi sentimentele pacientilor lor.

Doamna Anica, traind singura intr-o casa darapanata din centrul orasului, a fost frecvent
spitalizata cu pneumonie, un femur rupt si un usor atac de inima, toate acestea in ultimele
optsprezece luni. Memoria ii slabeste, din ce in ce mai mult, si nu vrea sa cheltuiasca bani pentru
incalzire. I se asigura masa la domiciliu si un ajutor in treburile casei, iar vecinii stau cu ochii pe
ea. La 89 de ani este singura persoana cu o varsta atat de inaintata, inca in viata, pe aceasta
strada. Nu are rude in apropiere, o nepoata locuieste in alt oras, unde are propria ei familie.
Doamna Anica s-a gandit recent la un camin de batrani, iar nepoata ei, ca si asistenta sociala au
discutat aceasta problema cu ea. Tabloul este extrem de complex ,pentru persoanele aflate in
aceasta situatie, atat in legatura cu asteptarile fata de o asemenea institutie, cat si cu diferitele
agentii si oameni care le ofera. In legatura cu primul aspect exista cateva carti bune pe aceasta
tema, care trec in revista preocuparile cel mai adesea exprimate de batrani ca doamna Anica. Fie
o vor ajuta sa ia in considerare problemele care sunt importante pentru ea, cum ar fi fumatul,
impartirea camerei, vizitele. In aceasta etapa, discutiile intr-un grup mic de oameni, aflati in
situatia doamnei Brent pot fi foarte utile. Acest grup, sau numai doamna Anica pot vizita mai
multe institutii pentru a intalni internati si a discuta argumentele pro si contra, astfel incat ea
ajunge sa gandeasca intreaga problema fara presiuni.
Sa presupunem acum ca dna Anica a fost in final de acord ca trebuie sa intre intr-un camin
de batrani. Se elibereaza un loc la caminul din Aradsi secventa evenimentelor este
urmatoarea:
1. Asistenta sociala care o cunoaste pe doamna Anica merge la Centru de batrani
pentru a vorbi cu functionarul insarcinat sa se ocupe de doamna Anica si apoi ii face o vizita
pentru a initia discutii cu privire la o mutare potentiala.
2. Asistenta sociala stie ca dna Anica este foarte atasata de fata care o ajuta in casa si
de vecinii sai, astfel incat acestia iau si ei parte la discutie.
3. Lucratorul de la caminul de batrani merge impreuna cu asistenta sociala la doamna
Anica, cateva zile mai tarziu, pentru a discuta despre Caminul de batrani si a-i oferi doamnei
Anica posibilitatea sa mearga sa vada caminul.
4. Doamna Anica viziteaza caminul. Acelasi lucrator de la camin este atunci de
serviciu si el se ingrijeste ca doamna Anica sa primeasca un ceai si sa fie condusa peste tot.
5. Doamnei Anica i se da tot timpul necesar pentru a se hotari si i se fac si sunt
acceptate oferte pentru vizite suplimentare.
6. Asistenta sociala se asigura ca doamna Anica stie ca poate merge la camin, initial
pentru o perioada de proba si, desi se fac deja aranjamente privitoare la mobila ei, inca nu se
hotaraste data precisa a cedarii locuintei. Totodata, asistenta sociala se asigura ca la Camin se va
gasi un loc pentru scaunul favorit al doamnei Anica si colectia ei de ornamente.

7. Data plecarii este stabilita, cu mult timp inainte pentru a lasa timp ritualurilor de
despartire. Asistenta sociala o fotografiaza pe doamna Anica in usa casei sale.
8. Asistenta sociala o transporta pe doamnna Anica la camin, unde lucratorul de la
camin este gata sa o primeasca cu o ceasca de ceai. Un alt pensionar al caminului este de acord
sa se ocupe de doamna Anica. Asistenta sociala se intelege cu dna Anica sa o viziteze in curand
si se asigura ca fata care a ajutat-o in casa, ca si vecinii vor putea, de asemenea, sa o viziteze.
9. Dupa sase saptamani are loc o intalnire cu lucratorul social din camin, dna Anica si
asistenta sociala. Vrea doamna Anica sa ramana la camin? Vrea sa semneze un acord de ramanere
si un altul care autorizeaza evacuarea si vanzarea locuintei ei? (Bogdan, 1997, p.145).
Lista evenimentelor celui mai simplu tip de internare, ilustreaza cateva principii
importante, care nu sunt diferite de cele ale plasarii, pe termen lung a unui copil. Se acorda timp
suficient, pentru luarea deciziei si apoi, pentru efectuarea mutarii. Persoanele familiare sunt
intotdeauna alaturi, pentru a ajuta la rezolvarea problemelor practice si pentru a oferi sprijin. Nici
o decizie finala nu este luata inainte ca toata lumea sa fie convinsa ca este cea buna. Si exista
ritualuri importante asociate cu despartirea de o viata si intrarea intr-una noua.
Desigur, realitatea este, de obicei, foarte diferita. Uneori este mai usor pentru ca batranul a
fost un vizitator frecvent cateva luni si cunoaste deja un camin de batrani. Alteori este mai dificil
pentru ca batranul este confuz sau bolnav. De obicei, internarile se fac in graba, atunci cand cel
care il ingrijeste renunta, sau cand este urgenta eliberarea unui pat de spital. Internarea de urgenta
este cea care face inutila munca adecvata a asistentei sociale. Cele mai multe autoritati locale au
acum sisteme de admitere in propriile institutii, care trateaza internarile de urgenta ca temporare,
astfel incat procedurile normale de evaluare si trecere in revista pot sa aiba loc.
In prezent, internarea in institutiile particulare, poate sa nu se mai faca asa grabit. In
sectorul privat, se combina aspectele foarte bune, cu aspecte foarte rele, asa incat aceasta
caracteristica nu poate fi generalizata. Multe dintre caminele particulare utilizeaza cele mai bune
practiciin domeniul procedurilor de preadmitere si admitere. Cu toate acestea, aceste proceduri se
pot face intr-o graba daunatoare. Unii proprietari sunt motivati de motivul ernat de a salva
batranul (Craciun, 2000, p.176), altii de pierderile financiare implicate de paturi libere.
Lipsa de control, a oricarei agentii, asupra internarilor, le face accesibile unor practici
incorecte. Din pacate, consultantii de spital pot fi responsabili de internarile facute in graba, ca si
rudele care, adesea, apar in timpul crizelor batranilor si isi inchipuie ca au rezolvat totul printr-o
internare intr-un camin. Domnul Gelu, de exemplu, era extrem de debil si vulnerabil, trebuind sa
faca fata posibilitatii de a trai singur, pentru prima data dupa saizeci de ani de casatorie, ca
urmare a decesului sotiei sale. Fiica sa a aranjat ca, dupa inmormantare, tatal ei sa fie internat
intr-un camin de batrani unde a murit cinci saptamani
mai tarziu. Vecinii, prietenii si celelalte rude, au asistat neputinciosi si s-au simtit vinovati, dupa
aceea, ca nu au putut sa-l ajute sa moara in casa lui, asa cum facuse sotia lui.

Internarile de urgenta trebuie evitate cu orice pret. Si aceasta, chiar se intampla, in cazul
unor autoritati locale, unde o echipa de ajutor pe termen scurt, cum este cea a fiicelor, care se
deplaseaza pentru a asigura ingrijirea acasa, pana la trecerea crizei. Adesea criza trece. Cu
ajutorul unei pauze de scurta vreme si a consilierii, o fiica poate recupera batranul dupa pierdere,
iar o vacanta poate reface sanatatea unui sot epuizat. Dar asistentii sociali trebuie sa-si educe
colegii de generatie, fiind duri cu profesionistii si aparandu-si colegii. Caracteristica internarilor
pe termen lung, in spitale si camine de batrani, este ca rezolva, dintr-o lovitura, problemele
tuturor - cu exceptia, de obicei, a unei nefericite batrane. Trebuie sa fim gata sa stam alaturi de ea
si sa infruntam mania vecinilor, rudelor, medicului si consultantilor de spital, daca este necesar.
In sfarsit, in acest subcapitol despre crize vom arunca o privire asupra cazurilor foarte rare,
cand are loc o internare obligatorie. Prevederi de supraveghere sunt in prezent incluse in toate
legislatiile referitoare la sanatatea mintala, ca o modalitate de a acorda protectie si sprijin
persoanelor cu afectiuni mintale, care traiesc in comunitate. Aceasta protectie si sprijin sunt
limitate la determinarea locului de rezidenta si la asigurarea asistentei medicale. Ea include
asistenta pentru educare, ocupatie si invatare profesionala.
Supravegherea a fost o procedura controversata pentru ca a fost folosita pentru a muta din casa,
batrani care nu voiau asta, sau pentru a-i obliga sa primeasca o ingrijire zilnica acasa,
(Craciun, 2000, p. 176).chiar si in cazurile in care nu doreau sa o primeasca. Totusi, cum multi
batrani suferinzi de dementa senila au fost internati in camine sau spitale de batrani, impotriva
sau fara consimtamantul lor, atunci se poate argumenta ca utilizarea supravegherii, permite o
aparare mai buna a drepturilor lor legale.
Internarea obligatorie, indiferent de legislatie, este o modalitate foarte drastica de
interventie, prin aceea ca lipseste individul de libertatea sa. Ea poate fi un raspuns la o criza si
poate provoca o criza unui pacient sau asistentului social. Aproape intotdeauna, se ridica
problema a cui nevoie a fost satisfacuta si in consecinta, cea a vinovatiei, atunci cand nevoile
altora sunt considerate prioritare, fata de nevoile batranului. Un raspuns la o criza, poate uneori
sa fie o suprareactie, in special cand asistentii sociali sunt obositi si epuizati. Tendinta de panica
este mai mare, cand cei din jur intra si ei in panica.
Doamna Veta traia cu fiul ei handicapat. El avea 50 de ani, iar ea era octogenara;
intorcandu-se de la toaleta, ea a cazut si a ramas intinsa in fata usii dormitorului. Fiul i-a pregatit
ceaiuri si au trecut astfel, cateva zile in care nu au cerut nici un ajutor, de teama sa nu fie
amandoi internati. In sfarsit, o vecina a trecut pe acolo si a fost impresionata de miros si haosul
general. Vecina a alertat doctorul care, la randul lui, a sustinut si a insistat sa ii scoata pe amandoi
din casa imediat. A telefonat la serviciile sociale si ofiterul de serviciu a sosit imediat. Doamna
Veta refuza cu hotarare sa mearga la spital. In panica care a rezultat, aplicarea articolului de lege
corespunzator, parea a fi singurul raspuns posibil. Din fericire, aceasta poveste are un sfarsit
fericit, pentru ca articolul de lege respectiv, cere ca un camin sa accepte sa faca internarea si, in
acest caz, examinarea de catre un specialist in geriatrie. El a avut amabilitatea si increderea sa o
examineze pe doamna Veta pe podea, s-o urce in pat si sa stabileasca ca nu-si rupsese nimic, dar
ca era foarte anemica.

Acest geriatru a fost capabil sa vada, dincolo de miasme si haos o femeie foarte anxioasa si
subnutrita. Si-a facut timp pentru a o linisti si a-i vorbi. Stia ca erau posibile si alte solutii de
incercat, inainte de internarea obligatorie: ingrijirea intensiva de catre sora districtuala, internarea
la un spital, numai pe timpul zilei si o vecina care sa asigure o masa calda. A recunoscut
fenomenul procesul de presa in panica si anxietatea doctorului si asistentei sociale, amandoi
simtind ca vor fi penalizati daca doamna Veta moare in asemenea imprejurari. Increderea, timpul
si cunoasterea sunt indispensabile si ar fi putut, la fel de bine, sa fie dovedite de catre asistentul
social. Asistenta sociala a intrat in panica, probabil, din cauza ca medicul de familie a presat-o
realmente Probabil, pentru ca nu stia aproape nimic despre batrani. Probabil, pentru ca era
realmente speriata ca doamna Veta va muri si ca ea va avea necazuri pentru ca nu a facut ceva
(Craciun, 2000, p. 156).
Sa-ti pastrezi sangele rece, in asemenea imprejurari este foarte dificil, mai ales daca sunt si
alte probleme, foarte presante, de care trebuie sa te ocupi, in acelasi timp. Mai exista tendinta
unor reactii exagerate la mirosuri si murdarie. Doua greseli se fac cel mai des, prima, de a
presupune ca intreaga responsabilitate revine asistentului social, si a doua, de a presupune ca
persoanele debile si batrane nu sunt capabile sa ia decizii rationale in legatura cu propria lor
viata. Doamna Vera stia de ce refuza internarea si avea motive temeinice. In schimb, ar fi
acceptat cu placere o ceasca de supa si o patura infasurata in jurul ei, in vreme ce asistenta
sociala i-ar fi consultat pe toti cei preocupati de soarta ei.
Conferintele de caz, fie improvizate, fie pregatite cu grija, sunt un mijloc prin care
asistentul social poate sa imparta responsabilitatea, mai degraba, decat sa o ia singur pe umerii
sai. Responsabilitatea trebuie impartita impreuna cu doctorul de familie, cu surorile comunitatii,
cu vecinii, rudele si oricine altcineva implicat.
Asistentii sociali nu trebuie niciodata sa considere ca o problema este doar a lor. O
internare obligatorie nu trebuie sa aiba, niciodata, loc fara o conferinta asupra cazului in cadrul
careia sa se cada de acord si sa se inregistreze acordul realizat. Din pacate, asistentii sociali
lucreaza, prea adesea, pe cont propriu. Uneori, nu primesc sprijinul necesar de la colegi, ca sa nu
mai vorbim de profesionisti.
Asistentii sociali sunt obligati sa respecte auto-determinarea persoanelor. Acest fel de
decizii va fi impartit intre toti profesionistii implicati.
Doamna Ioana a fost recomandata psihogeriatrului care a vizitat-o impreuna cu asistenta
sociala. Doctorul care o trata ceruse internarea intr-o unitate de psihiatrie. Organizatorul
ajutorului la domiciliu, era descurajat si o presa pe asistenta sociala din cauza ca doamna Ioana
nu voia sa accepte in casa pe nimeni, care sa o ajute in gospodarie. Un vizitator insarcinat cu
supravegherea sanatatii considerase ca 'trebuie facut ceva', asa incat acum presa si doctorul care
o ingrijea. Psihogeriatrul si asistenta sociala au gasit-o pe dna Ioana intr-o casa mizera,
inconjurata de gramezi de cutii de conserve si farfurii murdare, teancuri de ziare, o dezordine
generala si o harababura intreaga. Au concluzionat, ca nu era bolnava mintal (desi prezenta toate
simptomele a ceea ce este cunoscut sub numele de 'Simptomul lui Diogenes,,) (Manoiu,
Epureanu, 1996, p. 45). Deoarece nu voia nici sa fie internata si nici un fel de ajutor, au lasat-o in
pace.

Doamna Ileana traia si ea in mare mizerie si dezordine cand a fost vizitata de un lucrator
de la proiectul Care and Repair, care s-a oferit sa-i obtina reparatii si imbunatatiri ale
apartamentului. Doamna Ileana a acceptat acest ajutor cu entuziasm, explicand ca a rezistat
tuturor celorlalti profesionisti, pentru ca voiau sa o interneze. A fost mutata, temporar, intr-un alt
apartament, in vreme ce propriul ei apartament a fost curatat si remobilat. Este incantata de
schimbare si este acum o persoana mult mai vesela.
Legislatia sanatatii mintale este cumva diferita, prin aceea ca cele mai multe sectiuni
trebuie sa fie semnate de doi doctori, iar acestia trebuie sa procure un pat de spital. Cu toate
acestea, o atmosfera generala de criza si confuzie inconjoara, adesea, acest fel de internare
obligatorie.
Domnul Gheorghe traia de unul singur si, intr-un fel modest si lipsit de culoare, facea fata
cu bine mobilitatii sale reduse si venitului mic. A trait, toata viata, in casa parintilor sai si era
cunoscut de vecinii sai, desi nu avea nici un prieten apropiat. Dintr-odata a devenit foarte
paranoid. A inceput sa ciocaneasca in peretii casei, pretinzand ca din televizor ieseau raze care-i
patrundeau in creier. A inceput sa decada psihic, si prea des chiar, dadea semne de nebunie.
Telefona continuu unei surori, plangandu-se ca un anumit vecin vroia sa-l omoare. In final, unul
dintre vecini a chemat un asistent social, care si-a dat seama, ca brusca inrautatire a conditiei
acestui barbat de 79 de ani, era un semn de boala mintala (care s-a dovedit a fi parafrenia, o
forma acuta de schizofrenie la batrani, care adesea raspunde la tratament). Domnul Gheorghe nu
vroia sa mearga la spital pentru tratament psihiatric, asa incat, doctorul si asistentul social au
aranjat o internare obligatorie Aceasta s-a realizat si batranul s-a intors acasa sase saptamani mai
tarziu, dupa un tratament facut cu succes.
Pentru batranii, care sufera periodic de boli psihice, de mai multi ani, se pare ca internarea
lor este, in mare masura, asemanatoare cu cea a tinerilor. Invers. Exista oameni suferinzi de
dementa senila internati pe termen lung, care cer cu insistenta sa se intoarca acasa. Se ridica
intrebarea daca ei trebuie tinuti internati cand este clar ca sunt tinuti impotriva vointei lor.
Cei care provoaca sentimente amestecate, sunt batranii bolnavi mintal fara antecedente
psihiatrice; adesea, in cazul lor, internarea este evitata, sau facuta numai dupa multe amanari si
suferinte care nu sunt necesare. Unul dintre motivele unor asemenea situatii, poate fi diferenta
de opinie in ceea ce priveste paragraful din legislatia sanatatii mintale care trebuie aplicat, in
cazul persoanelor care sufera numai de dementa senila. Internarea obligatorie presupune ca
tratamentul este posibil si s-ar putea sa nu fie cazul.
O problema majora, care trebuie subliniata este dificultatea de a separa componentele
fizice de cele mintale in cazul bolilor batranilor. Un batran, care sufera de depresie, de exemplu,
se poate dovedi, pana la urma, ca are anemie pernicioasa, sau o persoana cu dureri acute, se
poate dovedi pana la urma a fi deosebit de confuza. In termeni de tratament, batranii, adesea, au
nevoie de atentie, atat medicala, cat si psihiatrica. Cu toate acestea, serviciile noastre cer ca ei sa
fie etichetati fie cu una, fie cu cealalta. Pot sfarsi prin a fi pasati de la un serviciu la altul sau, la
fel de bine, pot sa cada intre ele. Dificultatile pot sa fie, desigur, depasite, daca serviciile privesc
colaborarea dintre ele ca o prioritate.

Colegiul Regal al Psihiatrilor si Societatea Britanica de Geriatrie sunt pe deplin constiente

de aceasta problema si, intr-o declaratie comuna, denumita Ghidul Colaborarii dintre Medicii
Geriatri si Psihiatri in ingrijirea batranilor (1978), au consemnat urmatoarele principii (dpa
Howe, 1992, p. 78):
1.Responsabilitatea trebuie sa fie determinata de nevoile evaluate ale pacientului si nu
de particularitatile celui la care este trimis. De exemplu, daca un pacient cu o grava deficienta
motorie este trimis la un psihiatru, el nu este mai putin in responsabilitatea serviciilor medicale
prin faptul ca a luat mai intai contact cu un psihiatru; si viceversa, in cazul unui pacient cu o
depresie severa.
2.Lipsa de resurse nu altereaza definirea responsabilitatii. Odata ce a fost recunoscut
ca nevoile unui pacient cad in domeniul unuia dintre servicii, acest serviciu trebuie sa sprijine
pacientul in limitele posibilului - chiar daca acestea sunt mai reduse decat cele ideale; un pacient
'psihiatric' nu devine 'geriatric' pur si simplu pentru ca nu mai sunt paturi libere la psihiatrie sau
viceversa.
3 .Exista pacienti care cad intr-o arie 'cenusie' in care ar putea fi, la fel de bine, tratati,
de oricare dintre servicii. Aceasta devine atunci o problema de negociere, intre cele doua servicii,
dar serviciul care a luat prima data contactul mentine responsabilitatea pana cand este convenit
ultimul plasament.
4.Principiul ca responsabilitatea este determinata de nevoile pacientilor, se aplica egal,
in cazul pacientilor internati prin ordine obligatorii.
Desigur, acest lucru este mai usor de spus decat de facut, dat fiind lipsa generala de
resurse, dar probabil ca asistentii sociali ar putea utiliza cu mai multa indrazneala documente ca
acesta. O regula empirica comuna este ca, daca o persoana poate sta in picioare atunci este de
domeniul psihogeriatriei, iar daca nu poate, atunci este de domeniul geriatriei. Asta poate suna ca
o cruzime, dar obiectivul este de a asigura tratamentul, iar a pune pacientul in responsabilitatea
cuiva inseamna a castiga jumatate din batalie.
Lipsa de paturi in institutii exacerbeaza situatia. Batranii stau, de obicei, un timp mai lung
in spital, decat tinerii. Faptul ca acesta este un adevar neplacut este functie a ignorantei cu privire
la ingrijirea si refacerea batranilor Un bun serviciu de psihogeriatrie nu are nevoie de multe
paturi, dar are nevoie de un mare efort si de considerabila pricepere, pentru a trata acasa batranii
bolnavi mintal. Unii se adapostesc sub scuza lipsei de resurse Exista o lipsa generala de
cunostinte cu privire la psihiatria batranilor Foarte putini medici de familie sau psihiatri au o
pregatire speciala in acest domeniu, iar cei mai multi asistenti sociali, nu au nici una. Totusi,
exista un interes crescand fata de dementa, care cunoaste o adevarata explozie prin numarul de
batrani, care sufera de aceasta boala.
BASW a publicat Guidelines for Social Workers Working with People with Dementia and
their Carers (internet, 2006) care ofera informatie despre dementa si prezinta o serie de probleme
si abilitati adresate asistentilor sociali. O consecinta a lipsei de cunoastere, alaturi de confuzia
generala si tratamentele hazardate, este o lipsa semnificativa de optimism terapeutic. Batranii nu

sunt considerati persoane, care sufera de boli mintale, ci ca persoane care au deteriorari ale
creierului permanente si irecuperabile. Chiar daca asta poate fi adevarat pentru unii dintre ei,
multi batrani pot fi ajutati de un tratament psihiatric corect, iar unii pot fi vindecati. Starile
depresive, de exemplu, sunt adesea, gresit diagnosticate, ca dementa si atunci nu li se ofera
tratamentul adecvat.
Intorcandu-ne la tema crizelor, aceste situatii sunt crize pentru prieteni, vecini si
profesionisti, chiar daca nu si pentru batranii respectivi. Asistentii sociali pot vedea toate
simptomele unei crize, in comportamentul oamenilor: comportamentele invatate anterior, nu sunt
pur si simplu adecvate, pentru a face fata circumstantelor. Batranii se pot purta intr-un mod
frenetic, care adesea pare copilaresc. Sunt de obicei foarte emotionati si necajiti. Asistentii sociali
intra in aceasta situatie si avem in puterea noastra sa rezolvam problema organizand inlaturarea
cauzei problemei. Dar simpla mutare a persoanei, nu este decat o solutie pe termen scurt.
Sentimentele de manie si vinovatie dureaza ani de zile.
Sentimentul de vinovatie poate, foarte bine, sa nu fie justificat, dar cu toate acestea este
foarte dureros. Internarile obligatorii trebuie sa fie, tot atat de bine planificate si justificate, ca
toate celelalte lucruri pe care le facem. Avem nevoie de timp pentru a imparti responsabilitatea si
pentru a considera internarea ca parte a unei secvente de ingrijire, mai degraba, decat un scop in
sine. In felul acesta 'pierderea' poate sa dea un sens fiecaruia dintre cei implicati.
Faptul ca vorbim despre internarea obligatorie, catre sfarsitul vietii indivizilor, nu trebuie
sa impiedice nevoia de a face planuri. Din pacate, internarea obligatorie se face cu o lipsa de
preocupare pentru viitor, care nu se manifesta niciodata cu tinerii. In sfarsit, daca trebuie utilizata
puterea de a face internari obligatorii, trebuie facut cat mai mult pentru a minimiza criza pentru
batranul in cauza. Experienta poate fi facuta mult mai suportabila, inconjurand batranul cu fete
familiare, explicandu-i ce anume se face, explicandu-i drepturile pe care le are si construind
impreuna planuri pentru viitorul de dupa trecerea crizei actuale.
Asistentul social are posibilitatea de a ajuta in caz de criza, prin intelegerea dinamicii
acestora, prin asigurarea unui ajutor practic competent si prin faptul ca este pregatit sa stea
alaturi de batran, oferindu-i sprijin si siguranta. Asistentii sociali sunt, de asemenea, implicati in
internarile pripite in caminele si spitalele de batrani si in internarile obligatorii. Asemenea situatii
trebuie sa fie evitate, dar daca ele totusi apar, trebuie facute toate eforturile pentru a trata batranii,
in exact acelasi mod, in care ar fi tratati daca ar fi rudele de 25 de ani ale acestora.
3.3. Infirmitati
La cealalta extrema fata de interventia in caz de criza se afla un mic grup de batrani, care
sufera de boli cronice sau handicapuri si care sunt dependenti, intr-un grad ridicat, de altii: rude,
infirmiere, asistenta de ingrijire. Ei sufera adesea de plictiseala, frustrare, neputinta si disperare.
Asistentii sociali duc o munca directa, relativ redusa cu acest grup, desi, adesea, legatura cu
rudele se pastreaza permanent. Pe ansamblu, se tinde ca asistentul social sa isi cheltuie timpul
organizandu-i pe altii sa faca ingrijirea propriu-zisa, stabilind forme de ingrijire diurna, voluntari,
cluburi etc. Aceasta este, fara indoiala ceea ce trebuie, dar este cate ceva de spus in legatura cu

calitatile necesare, pentru a ajuta acest grup, daca nu pentru altceva, macar pentru a intelege pe
cei care ii ingrijesc si pentru a le oferi ajutorul adecvat.
Ne vom concentra asupra institutiilor, in care multi batrani grav bolnavi sau handicapati isi
petrec timpul: in saloanele centrelor cu program de zi, in saloanele spitalelor, cu durata lunga de
internare si spitale obisnuite.
Oamenii ale caror vieti sunt afectate de boala si infirmitate, pot sa-si piarda cu usurinta
identitatea de oameni, de vreme ce preocuparea celor din jurul lor este de a se asigura ca ei sunt
fizic bine ingrijiti. Astfel, in sectiile cu internare pe lunga durata si in institutiile de ocrotire,
personalul se concentreaza asupra asigurarii ca batranii sa fie curati, hraniti si igienizati. Adesea,
acestea sunt singurele lucruri de care au timp sa se ocupe, iar primejdia este ca, vor pierde
constiinta personalitatilor pe care le au in ingrijire, iar rutina ingrijirii fizice va deveni de o
importanta prioritara. Asistentii sociali nu pot fi de mare ajutor in hranirea, spalarea si
imbracarea batranilor. Ei pot, totusi, sa-si petreaca timpul comunicand cu batranii la nivel
emotional si intelectual. Aceasta poate fi dificil, nu pentru ca batranii nu pot intotdeauna sa vada
sau sa auda bine, ci din cauza problemelor suplimentare pe care le ridica situatia lor.
Pentru inceput, unele institutii sunt prost conduse, iar batranii miros urat, au
imbracamintea patata cu mancare si adesea, arata murdari si neingrijiti. Uneori, infirmitatea
fizica insasi, le da un aer inspaimantator. Este nevoie de calitati deosebite pentru a te putea
concentra asupra personalitatii in asemenea conditii - abilitatea consta in a ignora aparenta sau in
a o accepta ca pe un fapt, fara a o lasa sa te copleseasca. Doamna Lenuta, de exemplu, era extrem
de grasa. Traia intr-un camin de batrani cu un personal supraincarcat de sarcini, care-si petrecea
timpul ingrijindu-se de pacientii cu grave probleme mintale si fizice. Doamna Lenuta avea un par
subtire, dezordonat si un trup imens. Probabil, ca era constipata; indiferent de cauza, era limpede
suferinda de incontinenta urinara. Pe barbia, pe care cresteau smocuri de par, erau risipite resturi
de mancare. Asistenta sociala a avut nevoie de ceva curaj pentru a descoperi umorul inteligent si
sardonic al doamnei Lenuta si sa-si dea seama ca aceasta era speriata ca avea sa innebuneasca,
spaima care domnea si printre ceilalti pensionari ai caminului.
O problema mai comuna a legaturilor, cu indivizii din aceste stabilimente aglomerate, este
aceea a intimitatii. Uneori, este imposibil sa duci batranul in alt salon sau dormitor. Sunt totusi,
unele lucruri de care trebuie sa se tina seama, indiferent de imprejurari. Primul este de a te
asigura ca esti la acelasi nivel, ca niciodata in timpul conversatiei nu trebuie sa stai in picioare, in
vreme ce pacientul este asezat. Exista riscul varicelor, daca esti ghemuit, asa incat cea mai buna
idee este de a face rost de un scaun sau un taburet. Merita, intotdeauna, sa faci asta chiar daca
personalul va considera ca exagerezi. Trebuie sa insisti, tinand seama de faptul ca scaunele
asezate de-a lungul unui salon sunt adesea scaune inghesuite si aparent, orice scaun liber,
apartine unuia dintre rezidenti. Nu este bine sa ingenunchezi, din nou, pentru ca nu poti sta
vreme indelungata asa si o ridicare brusca in picioare poate intrerupe conversatia.
Un alt truc este de a tine de mana persoana cu care vorbesti. Chiar si doar o atingere
usoara, pe mana, poate fi de ajuns; ea sustine contactul si adauga intimitate interactiunii. Se evita
intrebarile, se incepe prin a afirma fapte si a conduce apoi discutia in alta directie. (Jones, 1983,
p.258). Oamenii din institutiile de ocrotire sunt adesea experti in 'mica barfa' si este adesea

necesar sa te angajezi intr-o vasta cantitate de asa ceva, inainte de a ajunge la subiectul principal.
Si, in sfarsit, sa se foloseasca, cat de des, numele lor intreg. Nu exista altceva mai bun ca numele,
pentru a intari sentimentul valorii individuale in stabilimente, in care numele de botez sunt
adesea utilizate prea usor, sau se folosesc in locul lor 'draga' si 'puiule'.
Un mod in care asistentii sociali pot aduce o foarte utila contributie, la calitatea vietii in
caminele de batrani, este conducerea unui grup. Acesta are avantajul de a fi foarte usor de
controlat, in termenii cantitatii de timp consumate, desi factorul timp nu trebuie subestimat, de
vreme ce s-ar putea sa fie nevoie de multa munca pregatitoare.
O alta regula empirica este aceea ca succesul unui grup poate fi masurat in timpul cheltuit
pentru planificare. Este important ca obiectivele asistentului social sa fie congruente cu cele ale
agentiei. Daca se inregistreaza o incongruenta mai mare de jumatate, atunci probabil, ca trebuie
apelat pentru conducerea grupului, la cineva de la o alta agentie.
Astfel, un grup de rude, care se ingrijesc de batrani suferinzi de dementa, va fi puternic
congruent in scopuri, daca acestea sunt de a-i ajuta sa continue ingrijirea batranilor, dar puternic
incongruent, daca scopul se refera la a-i invata, cum sa forteze agentiile de asistenta, sa-i scape
de grija batranilor. Pare a fi un exemplu fortat, dar exista o multitudine de grupuri pe care
asistentii sociali le propun agentiilor ca sa le permita sa le conduca.
De aceea, mai intain trebuie alese scopurile, iar apoi trebuie verificata congruenta lor cu
scopurile agentiei. Apoi se ia in considerare o lista de probleme practice, cum ar fi cea a locului
de desfasurare, momentul zilei, activitatile, fondurile, numarul de lideri, caracterul deschis sau
inchis, durata (limitata sau nu), statutul de membru si regulile. Daca fiecare dintre aceste
elemente este pregatit cu grija, din timp, vor fi evitate sirurile nesfarsite de schimbari neinspirate.
Pe cat posibil, pentru planificare este bine sa se apeleze la implicarea oricarui sef si a oricarui
membru al personalului care este strans legat de activitate. De exemplu, conducatorul unui camin
de batrani va intelege atunci, de ce este necesar un salon numai pentru activitati de grup sau o
sora medicala care sa negocieze in permanenta cu ingrijitoarele.
Cred ca este folositor sa privim mai indeaproape sugestiile de mai sus, presupunand, de
dragul ilustrarii, ca planificam un grup intr-un camin de batrani. Mai intai, trebuie hotarat asupra
scopurilor. Cum pot fi explicate scopurile atat personalului, cat si batranilor. Fara cooperarea
primilor, orice grup dintr-o institutie pentru batrani poate fi sabotat instantaneu. Personalul va
spune ca doamna Cutare este bolnava sau ca ea si tovarasii sai nu se simt bine astazi. Uneori,
merita sa reduci din amploarea scopurilor si sa iei in considerare o serie de pasi mici, decat o
saritura mare.
Astfel, se poate decide de a oferi pensionarilor caminului un divertisment placut de doua
ore cu posibilitati de conversatie, decat o adevarata discutie de grup orientata, pe care si ei si
personalul o pot considera, initial, ca amenintatoare. Cea de a doua problema este a locului
desfasurari. Unde poate avea ioc o asemenea activitate? Evident, un salon este un spatiu ideal,
dar inseamna asta sa strici programul altor pensionari. Uneori, este mai bine sa folosesti un
spatiu nefamiliar, astfel incat, timpul petrecut in grup sa fie special si diferit de cel obisnuit. Toti
participantii pot sa stea in jurul unei mese in sufragerie, dupa-amiaza devreme (un timp bun in

institutiile de ocrotire, cata vreme lasi cel putin o ora dupa masa de pranz pentru siesta).
Activitatile depind de scopuri si de membri. Activitatile trebuie sa se potriveasca scopurilor si
trebuie sa fie adaptabile.
Astfel, fabricarea de mici jucarii este ideala, daca scopul este de a intari autoestimarea
personala, deoarece, chiar si cei mai incompetenti, pot insaila doua patrate la un loc, iar cei mai
adecvati in acest scop sunt mieii de jucarie (Bocancea, Neamtu, 1999, p.456). Grupurile cu
activitati mixte sunt adesea adecvate, pentru a mentine atentia oamenilor. Astfel, o combinatie de
exercitii fizice, lucru de mana si cantec, poate fi o buna combinatie. Fondurile sunt intotdeauna
necesare, asa ca se pune problema finantarii lor. Unele grupuri de planificare sunt adesea puse in
incurcatura de acest obstacol. Banii stransi in scopuri filantropice pot fi obtinuti in mici cantitati
pentru acest tip de activitati. Conducerea grupului trebuie aleasa cu atentie. Unele grupuri au
nevoie de doi lideri - prea multi ii deruteaza pe batrani, daca trebuie sa-i relationeze intr -o
modalitate calitativa - dar doi permit, ca unul sa se ocupe de ceilalti participanti, ceea ce poate fi
util in grupurile care au nevoie de multa incurajare. Si este intotdeauna folositor de a avea doi
oameni la sedintele de planificare. Grupurile deschise sunt mai usor de constituit in institutiile de
ocrotire, dar grupurile inchise reprezinta o experienta mai semnificativa: participantii simt ca sau alaturat la ceva special. Toate grupurile ar trebui organizate pe o perioada limitata. Zece pana
la douasprezece sesiuni sustin participarea si asigura posibilitatea de a concluziona asupra
progresului facut, chiar daca decizia poate fi atunci de a organiza o noua secventa de sesiuni sau
de a transforma grupul intr -o activitate tip club. Criteriile de participare depind de scopuri.
Oamenii care sunt foarte confuzi, pot castiga mult din cantat si din jocuri simple cu mingea, dar
nu vor participa cu usurinta la discutii. Iar la sfarsit, regulile - toate grupurile trebuie sa aiba
reguli. Modul de a stabili scopurile presupune ca acestea sa fie deja partial formulate.
Aceasta simpla lista a consideratiilor legate de planificare ilustreaza cum se desfasoara
activitatea cu un grup bine planificat, in puternic contrast cu tulburarile pe care ar provoca-o
invatarea din mers. Exista o literatura in continua crestere referitoare la lucrul in grup, care este
usor de citit si foarte folositoare. Din aceasta, numai o mica parte se refera la lucrul cu batrani,
dar toata este aplicabila la acestia. In sfarsit, se recomanda jucariile pentru activitatea in grup a
copiilor mici, ca o baza utila pentru activitatile cu batranii debili mintal. Jucariile mari si simple
ofera ocazia atat invatarii, cat si faptul ca ele pot reprezenta subiecte de discutie; jocurile simple
creeaza posibilitatea manifestarii agresiunii si dispozitiei, despre poze se poate discuta sau pot fi
taiate si montate in colaje. Cantatul este, desigur, intotdeauna o placere.

CAPITOLUL IV
IMPLICAREA FAMILIEI IN ACTIVITATILE CU BATRANII
Grija fata de varstnici inseamna si grija fata de familiile lor, deoarece, pentru majoritatea
varstnicilor, familia reprezinta grupul de referinta esential. Vietile multor varstnici au un sens, in
primul rand, in contextul familiei. Ignorarea aspectelor ce tin de viata de familie inseamna
ignorarea celei mai importante parti din viata varstnicului.

Pe masura ce societatea s-a schimbat, de la cea predominant rurala la cea urbana, familia
extinsa, formata din mai multe generatii care locuiesc impreuna (bunicii, nepotii,
parintii, unchii si matusile) a devenit mai putin raspandita. Familia nucleara, care include doar
sotul, sotia si copiii a devenit modelul predominant. Cu toate acestea, inca mai exista, multi
varstnici care au trait pe vremea cand familia largita era regula si reprezenta cea mai importanta
forma de referinta grupala. Familia largita s-a dezintegrat in contextul modernitatii, in principal
datorita industrializarii si urbanizarii, procese care la randul lor au determinat accentuarea
mobilitatii populatiei.
Mentinerea legaturilor cu familia este o parte importanta a vietii varstnicilor, indiferent cat
de frecvente sunt acestea. Chiar in cazul in care contactul cu familia este minim, amintirile si
trairile varstnicilor sunt legate constant de familie. Cand se face observatia indreptatita, ca
familia continua sa reprezinte un important punct de referinta pentru batrani, se face referire la
un raport de dependenta, in care batranul este cel care primeste ajutor si sprijin de la ceilalti
membri ai familiei.
Lucrul se dovedeste real atunci cand sunt examinate situatii, in care sunt implicati batrani
non - autosuficienti sau batranii batrani. Daca examinam, in schimb, situatia de imbatranire
fiziologica, adica evolutia persoanei de-a lungul arcului vietii si al evenimentelor din ciclul vital
al familiei, gasim o lunga perioada in care' batranul tanar', constituie o resursa deloc neglijabila,
atat in cadrul unui raport de cuplu, cat si fata de familia copiilor. In multe cazuri, prezenta sa
constituie si o importanta resursa educativa pentru nepoti printr-o relatie de reciproca afectivitate.
'Calitatea de bunic permite renasterea sentimentelor si a gesturilor paterne si materne, fara
elementele de responsabilitate si necesitate. Bunicii, eliberati de obligatia de a educa, pot
reprezenta o pretioasa oportunitate de schimburi spontane, pline de fantezie si usor in afara
regulilor. Eliberati de-acum, de obligatiile sociale si de obositoarele solicitari ale vietii cotidiene,
ei se pot intalni cu nepotii in acea zona de experienta, in spatiul traditional care este caracteristic
copilariei, dar care se prelungeste - chiar daca ramane intr-o zona margin ala de-a lungul
intregii vieti(Finzi, 1992, p. 414)
Uneori, perechea tanara trebuie ajutata sa 'stie sa ceara fara sa pretinda,, (Rascanu, 1996,
p.451), sa stie sa recunoasca si sa gestioneze un punct de trecere unde autonomia si dependenta
coexista intr-un mod nou, in raport cu trecutul, alteori, trebuie ajutat cuplul de batrani sau
parintele ramas singur, pentru ca ajutorul lor sa nu riste sa se transforme intr -un fel de
instrument de santaj.
Pentru a realiza toate aceste lucruri, este importanta munca de consiliere menita sa duca la
evaluarea angajamentelor de loialitate reciproca si in lumina propriilor nevoi specifice.
Multe sunt datele care confirma existenta unui amplu patrimoniu de resurse, de ajutoare
propriu-zise, pe care un segment de batrani activi, le pune in joc ca resurse informale, in
interiorul raporturilor de familie. Valorificarea lor este un obiectiv pe care asistentii sociali
trebuie sa si-l propuna.

Un serviciu deschis tuturor, asa cum poate fi cabinetul de consultanta familiala, poate fi un
loc unde sa fie comunicate toate aceste problematici, tot asa cum poate fi deschis un nou
domeniu de interventii de sprijin, cel ce vizeaza perechile ce imbatranesc. Studierea familiei prin
focalizarea asupra batranilor echivaleaza cu abordarea unor probleme foarte diferite intre ele. Cu
siguranta echivaleaza cu examinarea problemelor batranului singur (cel mai des este vorba de o
femeie): in unele contexte, in cele cu grad ridicat de urbanizare, sau in cazuri specifice legate de
istoria personala, singuratatii consfintite de starea civila, ii corespunde o absenta sau o saracie la
nivelul relatiilor, in alte cazuri reteaua de sprijin exista. Ea poate fi formata din copii, care nu
convietuiesc cu parintii, dar sunt prevazuti prin clasica modalitate definita ca 'intimitate la
distanta', de alte rude de aceeasi varsta sau mai tinere, pana la reteaua sociala extinsa : vecini,
prieteni,
voluntari.
O alta forma familiala este viata batranilor in cuplu, experienta care este ilustrata de 40%
din nucleele formate din batrani de peste 60 de ani si nu mai mult de 12 % din cei care au trecut
de 80 de ani (Demetrescu, 1994). Problemele cuplului de batrani sunt multiple, dar abia de
curand au depasit - la fel ca toate problemele batranetii - cadrul pur asistential si o viziune destul
de standardizata asupra raspunsurilor. In acest sens, experiente interesante se refera la ajutorul
psihologic oferit in vederea restructurarii legaturii de cuplu, dupa plecarea copiilor, in momentul
pensionarii, in cazul imbolnavirii unuia dintre membri.
O atentie particulara trebuie acordata legaturilor dintre generatii. Prelungirea vietii a adus
cu sine formarea unor configuratii familiale, complet necunoscute in trecut. In timp ce, in trecut
un nou nascut ajungea cu greu sa-si cunoasca cei patru bunici, astazi, in momentul nasterii unui
copil, adesea sunt in viata, nu numai cei patru bunici, ci si cel putin doi strabunici.
O alta situatie este complet noua: aceea cand doua generatii, din aceeasi familie se gasesc,
in acelasi timp, la varsta de pensie. Aceasta inseamna ca spre o generatie, deja in varsta, se pot
indrepta cererile de asistenta si de ingrijire, venite de la generatia precedenta, ultraoctogenari si
ultranonagenari, a caror autonomie poate sa fi fost serios compromisa. In general cele trei sau
patru generatii nu convietuiesc impreuna, dar sunt numeroase cercetari care pun in evidenta
fenomenul 'apropierii', reprezentat de acele schimbari de resedinta, care duc la diminuarea
distantei dintre parintele batran si unul dintre copii, pana la mutarea in casa acestuia, cand non autonomia batranului se accentueaza.
Tema impletirii relatiilor de-a lungul vietii generatiilor este o tema care are nevoie de
atentie speciala. Tocmai pentru ca izolarea batranilor, prin slabirea legaturilor de familie
semnificative, se dovedeste un stereotip sau, poate, rezultatul unei viziuni cam pesimiste, trebuie
totusi evaluate operativ consecintele continuitatii raporturilor dintre generatii la nivelul
complexitatii relationale, al interdependentei reciproce, al spatiilor de autonomie.
'In afara de sentimentul datoriei care este asociat cu loialitatea familiala, membrii familiei
au de luptat cu un inevitabil conflict interior intre dorinta de a fi ingrijiti si teama de a fi excesiv
de dependenti, pierzandu-si astfel autonomia. Aceasta pozitie ambivalenta fata de raportul de

dependenta reciproca este o problema care dureaza toata viata si care apare cu acuitate mai ales
in raporturile familiale,,(Zani, Palmonari, 2003, p.178).
Asadar, si pentru batrani, asa cum se intampla in alte perioade ale vietii subiectului, familia
poate deveni un sprijin, un context de echilibru si de dezvoltare, dar se poate dovedi si un loc al
disfunctionalitatilor care afecteaza pe oricare dintre membrii familiei.
Actionand conform directiilor fundamentale ale psihologiei comunitatii, familia cu membri
batrani merita sa fie considerata un teren de atenta analiza, dincolo de prejudecatile ideologice,
pentru ca, numai pornind de la o asemenea premisa, se vor putea alcatui, din cand in cand,
proiecte specifice, legate de capacitatile reale ale fiecarui context de a asigura echilibrul pentru
fiecare dintre membrii sai.
In prezent in Romania legaturile familiale sunt inca, destul de puternice si in foarte multe
familii, rudele varstnice sunt ingrijite de catre ceilalti membri ai familiei. Multi nonagenari sunt
ingrijiti de copiii lor sexa sau septuagenari. Uneori, aceasta implica un stres incredibil.
Dificultatile pot fi de natura fizica: cum ar imbaierea, imbracarea si aranjarea patului. Uneori,
stresul este emotional. Oamenii pot fi singuri in casa, impreuna cu o ruda debila fizic sau psihic,
si pot avea nevoie de un ajutor, pentru a lua o pauza de odihna. Alteori, este o problema de bani
si acesti oameni au dreptul sa afle ca pot beneficia de ajutoare sau alocatii.

CAPITOLUL V
CENTRUL DE INGRIJIRE SI ASISTENTA
5.1. Prezentare generala
Situat pe Calea Bodrogului la numarul 2 Centrul de Ingrijire si Asistenta a devenit astazi
caminul multor batrani, care dupa ce au muncit o viata, si-au intemeiat o gospodarie, au crescut
copii, au ramas acum doar cu resemnarea si suferinta de nesters din sufletul care a obosit sa mai
spere ca maine va fi mai bine, ca ar fi meritat mai mult si ca finalul vietii il petrec, ironic, chiar
vis-a- vis de cimitir. Viata a fost cam zgarcita cu ei, dar totusi, putea fi si mai rau. Au ajuns in
acest centru unde, multi dintre ei, si-au regasit caminul pierdut.
Aflat in subordinea Directiei de dezvoltare si Asistenta comunitara Arad si Autoritatii
Nationale pentru Persoane cu Handicap, Centrul de Ingrijire si Asistenta este o institutie sociomedicala ce asigura asistenta in regim rezidential persoanelor varstnice si cu dizabilitati,
recuperare si readaptare, activitati de ergoterapie si de petrecere a timpului liber, asistenta sociala
si psihologica.
Acest centru dateaza de pe vremea imperiului austro-ungar, perioada in care, aici se aflau
niste grajduri, care au fost transformate in camin-spital pentru bolnavii cronici irecuperabili,
dupa ce fusese si spital pentru bolnavii de TBC.
In forma in care exista astazi, a fost creat in anul 1993, ca Centru de Ingrijire si Asistenta
pentru varstnici si este prevazut cu:

200 de locuri de rezidenta in saloane cu 8-9 locuri si saloane 'camera' cu 2 sau 4

locuri. Aceste saloane sunt dispuse pe sectii dotate cu grupuri sanitare.

Cantina

Sala de mese

Sala de club unde isi petrec timpul liber asistatii, desfasurand diverse activitati
culturale, festivitati si aniversari.

Sala de gimnastica unde, sub indrumarea unui personal calificat, se desfasoara

activitati de recuperare medicala.

Capela unde se tin slujbe religioase de catre preotul centrului.

In cadrul centrului se desfasoara activitati de terapie ocupationala, respectiv:

Participarea activa la activitatile de pregatire a hranei, la igienizarea si

infrumusetarea spatiilor verzi ale centrului.

Personalul centrului de ingrijire si asistenta este format din:

o

Personal medical: 2 medici specialisti 10 asistente medicale

Personal de consiliere: un asistent social 3 asistente medicale

Personal medical auxiliar: 40 de infirmiere 2 infirmiere cu pregatire de

asistent medical.

Serviciile oferite de Centrul de Ingrijire si Asistenta:

o

Adapost permanent

Asistenta medicala de urgenta si permanenta

Asistenta sociala, acordare de hrana, imbracaminte si ingrijiri necesare

Asistenta religioasa

Consiliere activa

Activitati educative si culturale: desen, lucru manual, muzica, lecturi, vizionari de

filme, etc.

Terapie ocupationala in gospodaria proprie care asigura hrana asistatilor.

Centrul de Ingrijire si Asistenta Arad ocroteste in sistem rezidential un numar de 200 de

varstnici si persoane cu dizabilitati, oferind persoanelor asistate maximul posibil de autonomie si
siguranta, conditii de ingrijire care sa respecte identitatea, integritatea si demnitatea persoanei
asistate. Stimuleaza participarea persoanelor asistate la viata sociala si trateaza consecintele
legate de procesul de imbatranire.
Obiectivele Centrului de Ingrijire si Asistenta:
o

Adapost, ingrijire, asistenta medicala si sociala a persoanelor institutionalizate

Imbunatatirea relatiei asistat - familie

Dobandirea si dezvoltarea capacitati1or de relationare si comunicare ale asistatilor,

precum si a deprinderii lor de viata cotidiana

Dezvoltarea abilitatilor de comunicare si relationare la tinerii aflati in dificultate,

care sunt marginalizati si lipsiti de suportul familiei si al comunitatii

Consilierea in vederea orientarii profesionale, a posibilitatilor de angajare si

pregatirea tinerilor cu dizabilitati pentru integrarea lor profesionala

Resocializarea si reintergrarea familiala a acestei categorii de asistati

Combaterea cersetoriei in randul batranilor abandonati si singuri

Imbunatatirea starii fizice si morale a acestor batrani.

La internare beneficiarii iau cunostinta de regulamentul de ordine interioara, si li se

precizeaza drepturile si obligatiile. Nerespectarea regulamentului, consumul de alcool,
distrugerea de bunuri, duc la sanctionarea sau la excluderea din centru.
Toti rezidentii beneficiaza de asistenta medicala si sociala continua. Pentru mentinerea
unei atmosfere, cat mai apropiate de un mediu familial; angajatii centrului participa, organizand
petreceri cu ocazia zilelor de nastere sau a sarbatorilor religioase, organizeaza excursii, vizionari
de spectacole sau teatru, creandu-se astfel o atmosfera familiala, intre angajati si asistati.
Externarile din acest centru se fac pe baza unei cereri de externare urmata de o ancheta
sociala. O comisie speciala stabileste care este situatia cea mai avantajoasa pentru asistat.
Externarile din acest centru sunt foarte rare, deoarece aici se interneaza cazuri medico-sociale,
iar varsta asistatilor este inaintata.
5.2. Studii de caz
Vom prezenta in cadrul acestui subcapitol cinci studii de caz, realizate nu numai pe
batrani cu rezidenta permanenta in centrul de varstnici , ci si cateva cazuri din centreul de zi

pentru varstnici, din cartierul Vlaicu, o alternativa viabila, pentru a mentine persoanele de varsta
a treia in mediul lor natural.
Cazul nr. 1
B.M., 82 ani, nascuta la 27 decembrie 1922, in localitatea Orastie, judetul Hunedoara, in prezent
internata la Centrul de Ingrijire si Asistenta .
1. Familia:
B.D. - tatal: agricultor, decedat in 1929
B.M. -mama
B.I. - sotul: ofiter in armata, decedat in 1985
2. Locuinta:
B .M. a avut o locuinta (apartament cu doua camere) in care a locuit impreuna cu sotul, B.I.
Dupa moartea acestuia B.M. vinde locuinta si se muta in Tirgu Jiu, la nepoata de sora. Aici B.M.
se imbolnaveste si foloseste banii pentru medicamente si intretinere.
3. Starea materiala:
B.M. beneficiaza de o pensie de veteran de razboi, ca vaduva a sotului B.I. si nu are in
proprietate alte bunuri sau terenuri agricole.
4. Starea sanatatii:
B.M. sufera de paralizie din anul 2003 cand este internata in Centrul de Ingrijire si Asistenta.
5. Diagnoza sociala (probleme cu care se confrunta B.M.). Igiena este corespunzatoare
Starea materiala este buna
Relationale: B.M. are relatii bune cu vecinele de salon, inainte de internare a fost activa in viata
sociala, a mers in excursii pe munte, a avut multe prietene in Brasov unde a locuit si a fost
pasionata de cusut goblen. Este vizitata saptamanal de nepoata de sora, care-i aduce alimente si
medicamente.
6. Concluzii
Problemele de sanatate si lipsa unei ingrijiri permanente sunt cele cu care se confrunta B.M. in
prezent.
7. Propuneri

Propunem ca B.M. sa ramana in continuare in Centrul de Ingrijire si Asistenta la sectia 2, din

cauza ca nu are cine sa se ocupe de ingrijirea ei.

NEVOI FUNDAMENTALE
1.Nevoia de a respira i a avea o bun circulaie
-pacienta prezint torace normal conformat, care particip simetric la
micrile respiratorii;
-frecvena respiratorie datorit strii post narcotice este de
23respiraii/minut;
-ritmul respiraiei este regulat;
-amplitudinea respiraiei este superficial, cu pauze egale ntre respiraii;
-ambele hemitorace prezint aceeai micare n timpul inspiraiei i
expiraiei;
-tipul respirator : costal superior, datorit mririi diametrului antero posterior n timpul inspiraiei;
-mucoasa respiratorie este umed, de culoare roz;
- pacienta are puls de 78 pulsaii pe minut i TA = 120/80 mmHg;
-coloraia tegumentelor este palid.
2.Nevoia de a bea i a mnca
- pacienta are o greutate de 75 kg i168 cm nlime;
-cavitate bucal integr, nu prezint edentaie, mucoas bucal umed , de
culoare roz, gingiile sunt aderente la dini;
-nu prezint protez dentar, masticaia fiind uoar i eficace cu gura
nchis;
-reflexul de deglutiie este prezent, digestia este lent;
-orarul meselor era de trei mese principale i dou gustri
-prefer lactatele, alimentele de origine animal, brnzeturile,
fructele;legumele, pastele finoase;

-se hidrateaz normal, 2000 ml/zi prin consum de: sucuri, ap mineral,
ciorbe, supe
-dup intervenia chirurgical, pacienta prezint dificulti n a se alimenta
din cauza strii postoperatorii, avnd un uor grad de dezhidratare,
manifestat prin sete datorit pierderii de snge
- pacienta a fost alimentat permanent timp de trei zile prin perfuzie cu
glucoz 5%, n aceast perioad avnd un regim hidric cu ceai amar;
-dup trei zile s-a restabilit tranzitul intestinal i se ncepe alimentaia cu
supe strecurate, zeam de compot, sucuri de fructe, n cantiti suficiente,
fr a depi 1500 ml n 24h; mbogindu-se treptat cu sup de zarzavaturi,
iar dup primul scaun se introduce pine prjit, brnz de vaci, iaurt, carne
fiart;
-alimentaia devine apoi variat i vitaminizant.
3.Nevoia de a elimina eliminarea urinei se face prin miciuni spontane,
nedureroase, cu o frecven de ase miciuni pe zi, de culoare galben, cu
aspect clar,transparent, diurez fiind cuprins ntre 1600 1900 ml/24h;
- pacienta a prezentat metroragie n cantitate de 100 ml, din acest cauz
are tegumentele palide, uscate, pliu cutanat persistent, eliminarea fecalelor
este normal, un scaun pe zi, de obicei dimineaa imediat dup trezire, n
cantitate de 100 150 g, cu o consisten pstoas, omogen i o culoare de
obicei brun.
4.Nevoia de a se mica i a avea o bun postur
-aparat locomotor integru i mobil, ceea ce i permite pacientei o
independen total n micare, att ca amplitudine, ct i ca mobilitate
articular,din cauza pierderii de snge, pacienta s-a simit slbit
postoperator capacitatea de efort este redus, pacienta prezentnd
oboseal, ameeli i slbiciune fizic;
-dup intervenia chirurgical s-a mobilizat cu ajutor, apoi singur,motiv
pentru care a prezentat un mers nclcit, dar echilibrat;
-accept o poziie de decubit dorsal cu capul ntors ntr-o parte,genunchii
flectai cu o patur facut sul sub genunchi i si schimb singur poziia;
-postoperator se indic micri pasive i active.

5.Nevoia de a dormi i a se odihni

-nainte de internare pacienta avea un somn linitit, adormea uor,durata
somnului fiind de 7-8 ore pe noapte;
-deprinderi nainte de culcare: ascultarea radioului sau lectura;
-n timpul spitalizrii, durata somnului s-a redus la 4 ore pe noapte, pacienta
adormind greu, iar somnul i este ntrerupt de dureri la nivelul plgii
operatorii.
6.Nevoia de a se mbrca i dezbrca
- pacienta prefer vestimentaia uoar i comod , nclmintea joas;
-acum necesit ajutor, pentru c este stabil datorit actului operator.
7.Nevoia de a menine temperatura corpului n limite normale
-bolnava a fost afebril;
-dup intervenia chirurgical a prezentat subfebrilitate ( 37,7C ), iar dup
trei zile revine la 36,5 37C.
8.Nevoia de a fi curat, ngrijit, a-i proteja tegumentele i mucoasele
-pacienta prezint tegumente curate, netede, elastice, normal pigmentate;
-mucoasa bucal este integr, fosele nazale libere;
-pacienta este foarte interesat de a fi curat i ngrijit, de obicei i
efectueaz toaleta singur;
-dup intervenia chirurgical, bolnava necesit pansament steril 4zile,
schimbat zilnic;
-dup 5 zile plaga este curat, iar tegumentele normal colorate;
-n fosa iliac dreapt are un tub de drenaj, care s-a meninut 4 zile.
9.Nevoia de a evita pericolele
-pacienta este o persoan prudent, tie pe ct posibil s evite pericolele;
-acum persist o team n ceea ce privete intervenia chirurgical,uneori
plnge i atunci devine pesimist.

10.Nevoia de a comunica
- i place s converseze cu cei din jur, abordnd discuii pe teme diferite;
- acum vorbete uneori cu ntreruperi, se blbie, devine timid i chiar
plnge;
- din partea familiei are mult nelegere.
11.Nevoia de a -i practica religia
-pacienta este de religie ortodox;
-frecventeaz des slujbele religioase;
-seara citete dintr-o carte de rugciuni.
12.Nevoia de a fi util, a se realiza
-pacienta este mulumit de realizrile obinute pn acum;
-acum se nelinitete pentru cei doi copii, n ceea ce privete alimentaia lor
i menajul;
-se simte inutil i este complexat de faptul c nu poate fi alturi de familie.
13.Nevoia de a se recreea
-pacienta obinuia s vizioneze anumite programe TV;
-i place mult s citeasc romane de aciune;
-acum, datorit condiiilor spitaliceti, nu este capabil s-i ndeplineasc
obiceiurile recreative.
14.Nevoia de a nva cum s-i protejezi sntatea
-nu are cunotine n ceea ce privete aotu-ngtijirea dup externare;
-dorete s afle ct mai multe informaii despre evoluia postoperatorie, de
aceea pune multe ntrebri.
n urma culegerii datelor pe cele 14 nevoi fundamentale, am stabilit
urmtoarele nevoi alterate:
-nevoia de odihn;
-nevoia de a evita pericolele;

-nevoia de a comunica;
-nevoia de a fi curat i de a pstra tegumentele integre;
-nevoia de a se mica;
-nevoia de a nva.
Cazul nr. 2
D,A, nascuta in 1931, in judetul Arad, este vaduva, fiind internata in Centrul de Asistenta
si ingrijire de 7 ani.
Nu prezinta defecte fizice, vizuale sau auditive, dar nu se poate in griji singura si depinde de
infirmiere. Totusi, se imbraca singura, in schimb trebuie ajutata la efectuarea igienei corporale.
Este comunicativa, prietenoasa, sincera, cinstita, dar incapatanata si superficiala. Nu ii plac
activitatile colective. Stie sa scrie si sa citeasca si isi foloseste membrele inferioare numai cu
mare dificultate si pe distante foarte scurte. Nivelul de autocontrol este scazut si modul de
indeplinire a activitatilor este incet.
Sufera de reumatism cronic degenerativ si gastroduodenita cronica.
Aduna lucruri vechi si murdare, de la gunoi si le duce la ea in pat spre pastrare. Nu face baie
singura, numai insotita de infirmiera.
Ajuta la treburile gospodaresti si are o vorbire vulgara.
Avand in vedere ca D.A este sigura pe lume, se propune ramanerea in continuare in centru, dar
cu punerea unui accent mai mare pe formarea de deprinderi si abilitati de ingrijire personala. Se
va incerca de asemenea includerea mai frecventa a asistatei in activitatile colective, pentru
imbunatatirea socializarii.

NEVOI FUNDAMENTALE
1.Nevoia de a respira i a avea o bun circulaie
-pacienta prezint torace normal conformat, care particip simetric la
micrile respiratorii;
-frecvena respiratorie datorit strii post narcotice este de
23respiraii/minut;
-ritmul respiraiei este regulat;
-amplitudinea respiraiei este superficial, cu pauze egale ntre respiraii;

-ambele hemitorace prezint aceeai micare n timpul inspiraiei i

expiraiei;
-tipul respirator : costal superior, datorit mririi diametrului antero posterior n timpul inspiraiei;
-mucoasa respiratorie este umed, de culoare roz;
- pacienta are puls de 78 pulsaii pe minut i TA = 120/80 mmHg;
-coloraia tegumentelor este palid.
2.Nevoia de a bea i a mnca
- pacienta are o greutate de 75 kg i168 cm nlime;
-cavitate bucal integr, nu prezint edentaie, mucoas bucal umed , de
culoare roz, gingiile sunt aderente la dini;
-nu prezint protez dentar, masticaia fiind uoar i eficace cu gura
nchis;
-reflexul de deglutiie este prezent, digestia este lent;
-orarul meselor era de trei mese principale i dou gustri
-prefer lactatele, alimentele de origine animal, brnzeturile,
fructele;legumele, pastele finoase;
-se hidrateaz normal, 2000 ml/zi prin consum de: sucuri, ap mineral,
ciorbe, supe
-dup intervenia chirurgical, pacienta prezint dificulti n a se alimenta
din cauza strii postoperatorii, avnd un uor grad de dezhidratare,
manifestat prin sete datorit pierderii de snge
- pacienta a fost alimentat permanent timp de trei zile prin perfuzie cu
glucoz 5%, n aceast perioad avnd un regim hidric cu ceai amar;
-dup trei zile s-a restabilit tranzitul intestinal i se ncepe alimentaia cu
supe strecurate, zeam de compot, sucuri de fructe, n cantiti suficiente,
fr a depi 1500 ml n 24h; mbogindu-se treptat cu sup de zarzavaturi,
iar dup primul scaun se introduce pine prjit, brnz de vaci, iaurt, carne
fiart;
-alimentaia devine apoi variat i vitaminizant.

3.Nevoia de a elimina eliminarea urinei se face prin miciuni spontane,

nedureroase, cu o frecven de ase miciuni pe zi, de culoare galben, cu
aspect clar,transparent, diurez fiind cuprins ntre 1600 1900 ml/24h;
- pacienta a prezentat metroragie n cantitate de 100 ml, din acest cauz
are tegumentele palide, uscate, pliu cutanat persistent, eliminarea fecalelor
este normal, un scaun pe zi, de obicei dimineaa imediat dup trezire, n
cantitate de 100 150 g, cu o consisten pstoas, omogen i o culoare de
obicei brun.
4.Nevoia de a se mica i a avea o bun postur
-aparat locomotor integru i mobil, ceea ce i permite pacientei o
independen total n micare, att ca amplitudine, ct i ca mobilitate
articular,din cauza pierderii de snge, pacienta s-a simit slbit
postoperator capacitatea de efort este redus, pacienta prezentnd
oboseal, ameeli i slbiciune fizic;
-dup intervenia chirurgical s-a mobilizat cu ajutor, apoi singur,motiv
pentru care a prezentat un mers nclcit, dar echilibrat;
-accept o poziie de decubit dorsal cu capul ntors ntr-o parte,genunchii
flectai cu o patur facut sul sub genunchi i si schimb singur poziia;
-postoperator se indic micri pasive i active.
5.Nevoia de a dormi i a se odihni
-nainte de internare pacienta avea un somn linitit, adormea uor,durata
somnului fiind de 7-8 ore pe noapte;
-deprinderi nainte de culcare: ascultarea radioului sau lectura;
-n timpul spitalizrii, durata somnului s-a redus la 4 ore pe noapte, pacienta
adormind greu, iar somnul i este ntrerupt de dureri la nivelul plgii
operatorii.
6.Nevoia de a se mbrca i dezbrca
- pacienta prefer vestimentaia uoar i comod , nclmintea joas;
-acum necesit ajutor, pentru c este stabil datorit actului operator.
7.Nevoia de a menine temperatura corpului n limite normale

-bolnava a fost afebril;

-dup intervenia chirurgical a prezentat subfebrilitate ( 37,7C ), iar dup
trei zile revine la 36,5 37C.
8.Nevoia de a fi curat, ngrijit, a-i proteja tegumentele i mucoasele
-pacienta prezint tegumente curate, netede, elastice, normal pigmentate;
-mucoasa bucal este integr, fosele nazale libere;
-pacienta este foarte interesat de a fi curat i ngrijit, de obicei i
efectueaz toaleta singur;
-dup intervenia chirurgical, bolnava necesit pansament steril 4zile,
schimbat zilnic;
-dup 5 zile plaga este curat, iar tegumentele normal colorate;
-n fosa iliac dreapt are un tub de drenaj, care s-a meninut 4 zile.
9.Nevoia de a evita pericolele
-pacienta este o persoan prudent, tie pe ct posibil s evite pericolele;
-acum persist o team n ceea ce privete intervenia chirurgical,uneori
plnge i atunci devine pesimist.
10.Nevoia de a comunica
- i place s converseze cu cei din jur, abordnd discuii pe teme diferite;
- acum vorbete uneori cu ntreruperi, se blbie, devine timid i chiar
plnge;
- din partea familiei are mult nelegere.
11.Nevoia de a -i practica religia
-pacienta este de religie ortodox;
-frecventeaz des slujbele religioase;
-seara citete dintr-o carte de rugciuni.
12.Nevoia de a fi util, a se realiza
-pacienta este mulumit de realizrile obinute pn acum;

-acum se nelinitete pentru cei doi copii, n ceea ce privete alimentaia lor
i menajul;
-se simte inutil i este complexat de faptul c nu poate fi alturi de familie.
13.Nevoia de a se recreea
-pacienta obinuia s vizioneze anumite programe TV;
-i place mult s citeasc romane de aciune;
-acum, datorit condiiilor spitaliceti, nu este capabil s-i ndeplineasc
obiceiurile recreative.
14.Nevoia de a nva cum s-i protejezi sntatea
-nu are cunotine n ceea ce privete aotu-ngtijirea dup externare;
-dorete s afle ct mai multe informaii despre evoluia postoperatorie, de
aceea pune multe ntrebri.
n urma culegerii datelor pe cele 14 nevoi fundamentale, am stabilit
urmtoarele nevoi alterate:
-nevoia de odihn;
-nevoia de a evita pericolele;
-nevoia de a comunica;
-nevoia de a fi curat i de a pstra tegumentele integre;
-nevoia de a se mica;
-nevoia de a nva.

da impresia ca duc o viata mai independenta.

Cazul nr. 3
V.N., 70 de ani, pensionar, fost tamplar, a urmat cinci clase si scoala de meserii.
Situatia locuintei

Asistatul locuieste intr-un apartament proprietate de stat. Apartamentul este compus din doua
camere mici, o baie si bucatarie. Locuinta este curata, dar este prost amenajata. Are igrasie ,
instalatiile sanitare sunt vechi si defecte, iar mobila este veche si in stare de deteriorare.
Situatia familiala
Asistatul locuieste cu sotia care este bolnava. Nu au avut copii si nu au nici rude apropiate.
Situatia materiala
Este pensionar, iar venitul sau lunar este de 180 lei. Sotia nu are nici un fel de venituri, pentru ca
nu a muncit niciodata. A fost casnica si in consecinta nu are pensie. Nu au nici o alta sursa de
venituri.
Starea sanatatii
Din punct de vedere clinic, nu prezinta probleme majore. Sistemul imunitar, insa, este destul de
slabit, din cauza conditiilor in care traieste. In consecinta prezinta mereu raceli, gripe si alte
afectiuni virale care totusi nu prezinta riscuri mari.
Concluzii si propuneri
In urma vizitelor repetate la centrul de zi pentru varstnici Aurel Vlaicu, s-a constatat ca domnul
V.N. are nevoie de ajutor financiar. Pensia lui este cheltuita in totalitate pentru tratamentele
sotiei. Ajutorul cu alimente si imbracaminte oferit de centru a fost intotdeauna bine venit. Cel
mai mult domnul V.N. are nevoie de sprijin si sustinere morala si afectiva, precum si incercarea
de ocupare a putinului timp liber (cand nu-si ingrijeste sotia) cu activitati culturale si sociale.

NEVOI FUNDAMENTALE
1.Nevoia de a respira i a avea o bun circulaie
-pacienta prezint torace normal conformat, care particip simetric la
micrile respiratorii;
-frecvena respiratorie datorit strii post narcotice este de
23respiraii/minut;
-ritmul respiraiei este regulat;
-amplitudinea respiraiei este superficial, cu pauze egale ntre respiraii;
-ambele hemitorace prezint aceeai micare n timpul inspiraiei i
expiraiei;

-tipul respirator : costal superior, datorit mririi diametrului antero posterior n timpul inspiraiei;
-mucoasa respiratorie este umed, de culoare roz;
- pacienta are puls de 78 pulsaii pe minut i TA = 120/80 mmHg;
-coloraia tegumentelor este palid.
2.Nevoia de a bea i a mnca
- pacienta are o greutate de 75 kg i168 cm nlime;
-cavitate bucal integr, nu prezint edentaie, mucoas bucal umed , de
culoare roz, gingiile sunt aderente la dini;
-nu prezint protez dentar, masticaia fiind uoar i eficace cu gura
nchis;
-reflexul de deglutiie este prezent, digestia este lent;
-orarul meselor era de trei mese principale i dou gustri
-prefer lactatele, alimentele de origine animal, brnzeturile,
fructele;legumele, pastele finoase;
-se hidrateaz normal, 2000 ml/zi prin consum de: sucuri, ap mineral,
ciorbe, supe
-dup intervenia chirurgical, pacienta prezint dificulti n a se alimenta
din cauza strii postoperatorii, avnd un uor grad de dezhidratare,
manifestat prin sete datorit pierderii de snge
- pacienta a fost alimentat permanent timp de trei zile prin perfuzie cu
glucoz 5%, n aceast perioad avnd un regim hidric cu ceai amar;
-dup trei zile s-a restabilit tranzitul intestinal i se ncepe alimentaia cu
supe strecurate, zeam de compot, sucuri de fructe, n cantiti suficiente,
fr a depi 1500 ml n 24h; mbogindu-se treptat cu sup de zarzavaturi,
iar dup primul scaun se introduce pine prjit, brnz de vaci, iaurt, carne
fiart;
-alimentaia devine apoi variat i vitaminizant.

3.Nevoia de a elimina eliminarea urinei se face prin miciuni spontane,

nedureroase, cu o frecven de ase miciuni pe zi, de culoare galben, cu
aspect clar,transparent, diurez fiind cuprins ntre 1600 1900 ml/24h;
- pacienta a prezentat metroragie n cantitate de 100 ml, din acest cauz
are tegumentele palide, uscate, pliu cutanat persistent, eliminarea fecalelor
este normal, un scaun pe zi, de obicei dimineaa imediat dup trezire, n
cantitate de 100 150 g, cu o consisten pstoas, omogen i o culoare de
obicei brun.
4.Nevoia de a se mica i a avea o bun postur
-aparat locomotor integru i mobil, ceea ce i permite pacientei o
independen total n micare, att ca amplitudine, ct i ca mobilitate
articular,din cauza pierderii de snge, pacienta s-a simit slbit
postoperator capacitatea de efort este redus, pacienta prezentnd
oboseal, ameeli i slbiciune fizic;
-dup intervenia chirurgical s-a mobilizat cu ajutor, apoi singur,motiv
pentru care a prezentat un mers nclcit, dar echilibrat;
-accept o poziie de decubit dorsal cu capul ntors ntr-o parte,genunchii
flectai cu o patur facut sul sub genunchi i si schimb singur poziia;
-postoperator se indic micri pasive i active.
5.Nevoia de a dormi i a se odihni
-nainte de internare pacienta avea un somn linitit, adormea uor,durata
somnului fiind de 7-8 ore pe noapte;
-deprinderi nainte de culcare: ascultarea radioului sau lectura;
-n timpul spitalizrii, durata somnului s-a redus la 4 ore pe noapte, pacienta
adormind greu, iar somnul i este ntrerupt de dureri la nivelul plgii
operatorii.
6.Nevoia de a se mbrca i dezbrca
- pacienta prefer vestimentaia uoar i comod , nclmintea joas;
-acum necesit ajutor, pentru c este stabil datorit actului operator.
7.Nevoia de a menine temperatura corpului n limite normale

-bolnava a fost afebril;

-dup intervenia chirurgical a prezentat subfebrilitate ( 37,7C ), iar dup
trei zile revine la 36,5 37C.
8.Nevoia de a fi curat, ngrijit, a-i proteja tegumentele i mucoasele
-pacienta prezint tegumente curate, netede, elastice, normal pigmentate;
-mucoasa bucal este integr, fosele nazale libere;
-pacienta este foarte interesat de a fi curat i ngrijit, de obicei i
efectueaz toaleta singur;
-dup intervenia chirurgical, bolnava necesit pansament steril 4zile,
schimbat zilnic;
-dup 5 zile plaga este curat, iar tegumentele normal colorate;
-n fosa iliac dreapt are un tub de drenaj, care s-a meninut 4 zile.
9.Nevoia de a evita pericolele
-pacienta este o persoan prudent, tie pe ct posibil s evite pericolele;
-acum persist o team n ceea ce privete intervenia chirurgical,uneori
plnge i atunci devine pesimist.
10.Nevoia de a comunica
- i place s converseze cu cei din jur, abordnd discuii pe teme diferite;
- acum vorbete uneori cu ntreruperi, se blbie, devine timid i chiar
plnge;
- din partea familiei are mult nelegere.
11.Nevoia de a -i practica religia
-pacienta este de religie ortodox;
-frecventeaz des slujbele religioase;
-seara citete dintr-o carte de rugciuni.
12.Nevoia de a fi util, a se realiza
-pacienta este mulumit de realizrile obinute pn acum;

-acum se nelinitete pentru cei doi copii, n ceea ce privete alimentaia lor
i menajul;
-se simte inutil i este complexat de faptul c nu poate fi alturi de familie.
13.Nevoia de a se recreea
-pacienta obinuia s vizioneze anumite programe TV;
-i place mult s citeasc romane de aciune;
-acum, datorit condiiilor spitaliceti, nu este capabil s-i ndeplineasc
obiceiurile recreative.
14.Nevoia de a nva cum s-i protejezi sntatea
-nu are cunotine n ceea ce privete aotu-ngtijirea dup externare;
-dorete s afle ct mai multe informaii despre evoluia postoperatorie, de
aceea pune multe ntrebri.
n urma culegerii datelor pe cele 14 nevoi fundamentale, am stabilit
urmtoarele nevoi alterate:
-nevoia de odihn;
-nevoia de a evita pericolele;
-nevoia de a comunica;
-nevoia de a fi curat i de a pstra tegumentele integre;
-nevoia de a se mica;
-nevoia de a nva.
Acest varstnic nu necesita supraveghere sau ajutor (activitate facuta corect si/sau mai putin
corect) la urmatoarele categorii de activitati
Igiena corporala (toaleta generala, intima, speciala)
Imbracat/Dezbracat (posibilitatea de a se imbraca, de a se dezbraca, de a avea un aspect
ingrijit)
Alimentatie (posibilitatea de a se servi si de a se hrani singur)
Igiena eliminarilor (continenta)

 Mobilizarea (trecerea de la o pozitie la alta, ridicat-sezut, asezat-culcat si miscarea dintrun sens in altul.
Deplasarea in interior(deplasarea in interiorul camerei in care traieste, cu sau fara
baston, scaun rulant)
Deplasarea in exterior (deplasarea in exteriorul locuintei, fara mijloace de transport).
Varstnicul necesita supravegherea temporara si/sau ajutor partial (activitate facuta numai
cu ajutor) pentru urmatoarea activitate:

Comunicare (utilizarea mijloacelor de comunicare la distanta, in scopul de a alerta: telefon,

alarma, sonerie).

Activitati instrumentale
Personana varstnica necesita supravegherea temporara si/sau ajutor partial pentru
urmatoarele activitati:

Prepararea hranei (capacitatea de a-si prepara singur mancarea)

Activitati de menaj (efectuarea de activitati menajere, intretinerea casei, spalatul hainelor, a

vaselor).

Nu necesita supraveghere sau ajutor pentru urmatoarele activitati:

Gestiunea si administrarea bugetului si a bunurilor (gestioneaza propriile bunuri,
bugetul, stie sa foloseasca banii)
Efectuarea cumparaturilor (capacitatea de a efectua cumparaturile necesare pentru un
trai decent)
Respectarea tratamentului medical (posibilitatea de a se conformqa recomandarilor
medicale)
Utilizarea mijloacelor de transport (capacitatea de a utiliza mijloacele de transport)
Activitati in timpul liber (persoana are activitati culturale, intelectuale, fizice, solitare
sau in grup).
Evaluarea statusului senzorial si psihoafectiv.
Varstnicul nu necesita supraveghere sau ajutor pentru urmatoarele:
Acuitate vizuala

 Acuitate auditiva
Deficienta de vorbire
Orientare
Memorie
Judecata
Coerenta
Comportament
Tulburari afective (prezenta depresiei)
Rezultatele evaluarii:
1.Nevoile identificate persoana varstnica are nevoie de:
Adapost
Hrana
Medicamente
Terapie ocupationala
Activitati de club
Consiliere
2.Gradele de dependenta:
Varstnicul are urmatoarele grade de dependenta:
Gradul 3A - (din acest grad fac parte persoanele care se deplaseaza singure in
interiorul locuintei, se alimenteaza si se imbraca singure, dar care necsita un
ajutor regulat pentru activitatile instrumentale ale vietii de zi cu zi. In situatia in
care aceste persoane sunt gazduite intr-un camin pentru persoane varstnice, ele
sunt considerate independente.
Gradul 3B (sunt acele persoane care nu si-au pierdut autonomia si pot efectua singure
activitatile vietii cotidiene).
Plan personalizat de servicii, program de ingrijire zilnica:

Are nevoie de servicii sociale, recuperare, reabilitare, ameliorare si normalizare a

clientului prin:
Actiuni terapeutice specifice
Consiliere sociala comunitara
Achizitionarea strategiilor de viata.
Aceste servicii permit o mai buna adaptabilitate la mediu si cresterea calitatii vietii.In
plus se spera o mai buna adaptabilitate in cadrul relationarilor interpersonale si diminuarea
semnificativa a comportamentului agresiv si a imaginii de superioritate a clientului.

CONCLUZII
In concluzie ne vom referi la directiile pe care le poate lua munca sociala cu batranii. Acest
aspect este important, pentru ca cererea potentiala de ajutor va creste, iar asistentii sociali
trebuie sa-si consolideze abilitatile, pe care le-au invatat in peioada studiilor. In aceasta
privita, probabil, viitorii asistenti ar trebui sa fie constienti de practica de specialitate si sa faca
toate eforturile necesare, pentru a obtine cat mai multe avantaje din ea..
In cuprinsul acestei lucrari am luat in considerare pe beneficiarii competentelor din munca
sociala si am evitat capcana de a face generalizari despre batrani. O linie fina de demarcatie
trebuie trasa intre a considera fiecare persoana ca unica si unele grupuri, care au probleme in
comun. Gradul in care se generalizeaza despre batrani este surprinzator, atunci cand te gandesti,
ca sa fii 'batran' poate insemna 30 de ani din viata cuiva si ca batranii sunt, tot atat de diferentiati
in caracteristicile lor, ca si restul populatiei. Pozitia corecta ar fi undeva intre a-i trata pe batrani
ca pe niste indivizi unici si drept 'batrani', exact in locul de care depinde intreaga problema. Un
mod de a ocoli aceasta generalizare este de a intreba oamenii ce anume vor.
O linie de demarcatie, la fel de fina, trebuie sa fie trasa intre tentatia inovatiei si
consolidarea practicii existente. In cea mai mare parte a sa, aceasta lucrare s-a ocupat de
abilitatile suplimentare, pe care le necesita munca cu batranii si adecvarea la acestea a
competentelor de baza ale asistentei sociale.
Este necesar ca in practica legata de batrani, sa fie transferate abilitatile dezvoltate si
evaluate in ajutorul acordat copiilor si familiilor lor. Terapia de familie poate fi foarte folositoare
in descurcarea relatiilor complexe din unele familii care resping bunicii, mai degraba, decat sa
respinga adolescentii.
In mod similar, competentele, oferite unui grup de parinti ai copiilor aflati sub ingrijire sau
chiar grupurilor de copii, pot fi transferate la grupurile de rude ale batranilor din caminele de
batrani, sau chiar la grupurile de batrani. Problematica si competentele de consiliere sunt, in
esenta, aceleasi.

In societatea actuala exista o foarte peticita colectie de servicii pentru batrani. Unele
investitii s-au facut foarte repede si cu prea putina evaluare, cum ar pensiunile

pentru batrani si schemele de vizitare voluntara. Alte feluri de servicii sunt foarte rare, cum ar fi
un evantai adecvat de tipuri de locuire sau de scheme de asistare in cursul noptii.
Ca in cazul oricarui grup de pacienti, este nevoie de un evantai de servicii si resurse, plus
un set de abilitati de a ajuta oamenii individual, cu problemele lor personale. Sunt necesare
abilitati cum ar fi capacitatea de a-i ajuta pe batranii institutionalizati sa se adapteze la noul
mediu, sau a-i ajuta sa capete incredere in posibilitatile lor si sa invete sa se descurce cu noile
camine. Munca de dezvoltare a comunitatii facuta cu batranii merge foarte incet in
practica (Zamfir, Zamfir,m 1995, p.147), exista inca prea putine referinte la ea, in literatura de
specialitate.
In concluzie, ne vom referi la cateva din calitatile care ar trebui sa caracterizeze ajutorul
dat de asistenta sociala a acestui secol, ajutor ce se va concentra inevitabil asupra batranilor
foarte in varsta, al caror numar va creste proportional si ale caror nevoi de ajutor nu vor putea fi
evitate in intregime, de nici o agentie de asistenta sociala.
Mai intai, o caracteristica a ajutorului trebuie sa fie aceea de a fi ferm fundamentat, intr-un
context interdisciplinar. Izolarea eforturilor asistentilor sociali ar insemna un adevarat dezastru,
caci problema batranilor longevivi nu cade in intregime in nici o specialitate. Demarcatiile
profesionale nu folosesc nici unui grup de pacienti, dar sunt cel mai putin folositoare, unui grup
ale carui probleme sunt atat de mult legate de sanatate, locuire, venituri, morala, familie, etc.
Asistentii sociali trebuie sa fie capabili sa lucreze alaturi de alti profesionisti, trebuie sa fie
implicati in inlaturarea granitelor dintre profesii. La un anumit nivel, aceasta inseamna
participarea la toate reconsiderarile organizatiilor, departamentelor de servicii sociale si celor de
asistenta sociala, iar la cealalta extrema, se refera la slujbe cum ar fi lucrul cu infirmierele.
O a doua caracteristica a ajutorului oferit trebuie sa fie bunavointa (de a sprijini, educa,
mobiliza si co-participa la ingrijire cu o adevarata armata de non-profesionisti. In acelasi timp,
asistentii sociali sunt implicati in ajutarea celor care ajuta, indiferent cine sunt acestia.
Aceasta conduce la o a treia problema, care este aceea ca batranii ar trebui intrebati ce
anume doresc. O justificare majora pentru ingrijirea acordata in comunitate trebuie sa fie aceea
ca, multi batrani vor sa ramana in afara institutiilor de ocrotire, daca aceasta este cat de cat
posibil. Sa intrebi oamenii ce doresc, intr-un mod care sa le ofere o posibilitate reala de alegere,
va permite serviciilor sociale sa fie mult mai sensibile la nevoile lor. Alegerea este un concept pe
care multi profesionisti il gasesc greu de practicat, dincolo de alegerea intre a accepta sau nu un
serviciu.

In al patrulea rand, ajutorul trebuie sa fie orientat astfel, incat sa-i incurajeze in mai mare
masura pe batrani, sa aduca o contributie la viata societatii. Vastul potential de competenta,
experienta si timp, pe care batranii pot sa-l ofere, este in mare masura neglijat. Acesta este un
mod important de a combate notiunea batranista, ca persoanele in varsta sunt, pur si simplu, o
povara.
Si, in sfarsit, munca sociala cu batranii trebuie sa fie placuta. Poate fi stimulatoare,.
provocatoare, recompensatoare si nostima. Trebuie sa facem toate eforturile posibile, pentru a fi,
chiar astfel.

BIBLIOGRAFIE
1. Ardelean, Horatiu, Boala uitarii, in revista 'Banateanul ', nr. 25/29 aprilie - 5 mai
2003, Timisoara, p.5 - 17;
2. Bocancea, N., Neamtu, Cristian, Elemente de Asisten,ta Sociala, Editura Polirom, Iasi, 1999;
3. Bogdan, Constantin, Elemente de geriatrie practica, Editura Medicala, Bucuresti, 1992;
4. Bogdan, Constantin, Geriatrie, Editura Medicala, Bucuresti, 1997;
5. Bogdan, Constantin, Societatea si problemele imbatranirii populatiei, Editura Junimea, Iasi,
1990;
6. Cimpoieru, Vasile, Sinceritatea si ipocrizia, in revista 'Armonia ', nr. 14, ianuarie 2005, Arad,
p.2-5.
7. Coulshed, Veronica, Practica asistentei sociale, Editura Alternative, Bucuresti, 1993;
8. Craciun, Abraham P., Legislatia in asistenta sociala, Editura National, Bucuresti, 2000;
9. Delperec, Nicole, Protectia drepturilor si libertatilor persoanelor varstnice, Editura
Institutului Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1994;
10.Demetrescu, Radu, Drepturile omului la varsta a treia, Editura Institutului Roman pentru
Drepturile Omului, Bucuresti, 1994;
11.Emese, Esztera, Imbunatatirea deprinderi/or de viata autonoma la batrani, in revista'
Batranul secolului XXI ', nr. 7,21 septembrie 2004, Timisoara, p.7-9;
12. Gal, Denizia, Asistenta sociala a persoanelor varstnice - aspecte metodologice, Editura
Todesco, Cluj - Napoca, 2003;

13.Gal, Denizia, Dezvoltarea umana si imbatranirea, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj Napoca, 2001;
14.Ghergut, Alois, Managementul serviciilor de asistenta psihopedagogica si sociala: ghid
practic, Editura Polirom, Iasi, 2003;
15.Goldis, Vasile, Asistenta institutionala a batrani/or in Romania, Editura ALL, Bucuresti,
1994;
16.Goodman, Norman, Introducere in sociologie, Editura Lider, Bucuresti, 1992;
17.Griffiths, Sir Roy, Community care: agenda/or action, Editura HMSO, Londra, 1991;
18.Howe, D., Teorie si practica in asistenta Sociala - curs, UNICEF, 1992;
19.Howe, David, Introducere in teoria asistentei sociale, Editura MarLink, Bucuresti, 2000
20.Jarger, Annamaria, Asitenta comunitara a persoanelor varstnice, in revista 'Armonia ',
nr. 10, septembrie 2004, Arad, p.I-3;
21.Jones, C., State Social Work and the Working Class, Editura Macmillan, Londra, 1983;
22.Jones, M., 1 problemi della cura dei pazienti affetti da deterioramento mentale, Edizioni SS,
Provincia di Milano, 1993, p. 45-59.
23.Manoiu, F., Epureanu, v., Asistenta Sociala in Romania, Editura ALL Bucuresti, 1996;
24.Maris, Izabela, Centrul de zi, o alternativa a singuratatii, in revista 'Armonia',nr. 16, martie
2005, Arad, p.I-2;
25.Marshall, Mary, Asistenta sociala pentru batrani, Editura Alternative, Bucuresti, 1993;
26.Miftode, v., Dimensiunile asistentei Sociale, Editura Eidos , Botosani, 1995;
27.Miftode,V.,Fundamentele Asistentei Sociale, Editura Eminescu Bucuresti ,1999;
28.Phillips, Ceri, Palfrey, Colin, Thomas, Paul, Eficienta, economia si calitatea ingrijirii, Editura
Alternative, Bucuresti, 1993;
29.Phillipson, c., Capitalism and the Construction ofOld Age, Editura Macmillan, Londra, 1982;
30.Rascanu, R, Psihologia medicala si asistenta sociala Editura Tehnica Bucuresti 1996;
31.Scassellati Galetti, M., Domiciliarita: che cosa vuio dire, in 'Impresa Sociale', nr.19, p.18-31;

32.Spetac, Gheorghe, Centrul de zi pentru varstnici, in revista 'Armonia', llf. 8, iulie 2004, Arad,
p.2-4;
33.Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatieifamiliale, val. I, Editura Polirom, Iasi, 2002;
34.Stanciulescu, Elisaheta, Sociologia educatiei farni/iale, voI. II, Editura Polirom, Iasi, 2002;
35.Udvori, Maria, Dragostea invinge totul iar noi Iasam invinsi de ea, in revista 'Armonia', nr.
18, mai 2005, Arad, p.1-2;
36.Van Den Endler, Sandler, Ingrijirea persoanelor de varsta a treia la domiciliu, in revista'
Batranul secolului XXI', nr,7, 21 septembrie 2004, Timisoara, p.2-3;
37.Vegetti Finzi, S., Il romanzo dellafamiglia, Editura Modadori, Milano, 1992
38.Verza, Emil, Schiopu, Ursul a, Psihologia varstelor, Editura Didactica SI Pedagogica,
Bucuresti, 1987;
39.Van Den Endler, Sandler, Ingrijirea persoanelor de varsta a treia la domiciliu, in revista'
Batranul secolului XXI', nr. 7, 21 septembrie 2004, Timisoara, p.2-3;
40.Zamfir, c., Zamfir, R, Politici Sociale-Romania in context European, Editura Alternative,
Bucuresti 1995;