STATUS SOCIAL,

ROL SOCIAL SI PROCESUL DE SOCIALIZARE

A. Definitia notiunilor de status si rol social

Intre cele aproape 1.000 de concepte pe care le foloseste sociologia, multe dintre
ele (explicand notiunile acestei stiinte si procesele sociale, cele de statut (status si rol
social) sunt deosebiri utilizate pentru a stabili pozitia si responsabilitatile pe care oamenii,
luati ca entitati separate il au in grupurile sociale din care fac parte.
Astfel, prin status (statut) social se foloseste totalitatea drepturilor si obligatiilor pe
care le are o anumita persoana dintr-un grup social (persoana numita focala),
recunoscuta de ceilalti membrii ai grupului, drepturi si obligatii pe care le au in virtutea
pozitiei ocupate de persoana in cauza in grupul respectiv.
Prin rol social se intelege acel comportament pe care il asteapta membrii grupului
social de la persoana focala intr-o situatie data, comportament care este datorat
statutului social de acesta.
Se poate constata destul de explicit ca intre cele doua realitati sociale exista o
legatura directa, ele fiind referitoare la aceasi persoana.
In raporturile dintre ele important este sa existe o cat mai mare concordanta.
Status si rolul social depind in mare parte de personalitatea persoanei focale, de
calitatile si capacitatile de care dispune aceasta, mostenite genetic, dar mai ales formate
in procesul socializarii sale, in timp modificandu-se (uneori) pe parcursul vietii sale.
Daca persoana este posesoarea unor calitati si capacitate superioare statutului si
rolului social ocupat, aceasta este frustata, situatia constituind o sursa de tensiune si
conflict intre ea si membrii grupului.
In comunitatile complexe, unii indivizi care apartin la mai multe grupuri sociale, au
mai multe statusuri si roluri sociale.
In astfel de cazuri individul este detonator al unui status social global.
In literatura sociologica acest status global este clasificat in:

a) status social global consistent (atunci cand din multiplele statusuri sociale particulare
se armonizeaza cu cel global);
b) status social global inconsistent, cand intre cele particulare si cel global armonizarea
nu exista.

B. Clasificarea statusurilor sociale

Criteriile folosite in acesta clasificare sunt:

<!--[if !supportLists]--> <!--[endif]-->modul de acces al individului la status;

<!--[if !supportLists]--> <!--[endif]-->modul de recunoastere al statusului.
Potrivit primului criteriu acestea se impart in:

<!--[if !supportLists]--><!--[endif]-->statusuri atribuite, acestea fiind mostenite

sau atribuite datorita unor calitati si capacitate innascute si
<!--[if !supportLists]--><!--[endif]-->statusuri dobandite - atunci cand acestea
sunt dobandite ca o recunoastere a unor eforturi si stradanii ale persoanei.
Aceste categorii de statusuri sunt mai importante pentru sociologie decat cele
atribuite. Potrivit criteriului modului de recunoastere ale statusului, acestea se impart in:

<!--[if !supportLists]--><!--[endif]-->statusuri care sunt obtinute prin concurs,

examene, alegere si sunt recunoscute prin acte oficiale de catre conducatorii
ierarhici ai grupurilor sociale;
<!--[if !supportLists]--><!--[endif]-->statusuri informale (sau neoficiale), acestea
fiind recunoscute de membrii grupului datorita calitatilor persoanei (carismei
individului), statut care a devenit cunoscut si sub numele de leader informal.

C. Conflictul de rol si ambiguitatea rolului

Sunt situatii care apar deseori in grupurile sociale fiind generatoare de tensiuni
intre membrii acestora, cele mai cunoscute (conflicte pe acest gen) sunt: conflictele de
rol si ambiguitatile rolului. Conflictul de rol apare intre o persoana anume, membra a
grupului social numita persoana focala care intrand in relatii cu ceilalti membrii ai
grupului, avand un anumit status social si nu reuseste din anumite motive sa joace (sau
sa-si indeplineasca) rolul asociat statusului de care-l poseda.

De cele mai multe ori solutionarea conflictului de rol se rezolva prin retragerea
statusului detinut de persoana locala.
Ambiguitatea rolului reprezinta neclaritatea din partea persoanei focale, care
detine un anumit status social in cadrul grupului cu privire la modul in care trebuie sa se
comporte.
Aceasta ambiguitate, in majoritatea cazurilor, se datoreaza neinstruirii persoanei
focale sau deficientelor in definirea adecvata a rolului persoanei focale.

D. Procesul de socializare
Socializarea reprezinta procesul prin care oamenii devin la maturitate (dupa ce
au venit pe lume slabi si dependenti de alte persoane) fiinte cu propria lor identitate,
posedand un bagaj de idei si deprinderi care le dau posibilitatea sa participe activ la viata
sociala.
Procesul de socializare are doua momente:
a) cel de intrare a individului in grupul social;
b) viata individului in cadrul grupului in care a intrat, acest din urma moment fiind mai
important pentru sociologie fata de primul, pentru ca in cadrul acestuia persoana isi
insuseste (sau respinge) normele de comportare ale grupului si tot acum el participa (sau
nu) la viata si activitatea acestuia.
Socializarea este posibila pentru ca este o caracteristica inclusa in zestrea
biologica a omului.
Bazele acestui proces sunt bipolare: naturale si educationale.
Sunt naturale pentru ca omul este o fiinta sociala si in acelasi timp lui ii lipsesc
instinctele (fata de rudele sale apropiate maniferele), neputand sa-si construiasca fara
sa invete adapost (locuinta) sau sa-si procure hrana. Aceasta e un motiv pentru care
imediat dupa nastere, o perioada mare de timp depinde fizic de parintii sai.
Capacitatea omului de a invata si de a vorbi sunt alti doi factori biologici naturali
determina socializarea omului.
Cu toate aceste realitati biologice sociologii sunt unanimi de parere ca alaturi de
ele si educatia este determinanta socializarea indivizilor.

Ca argument in acest sens, s-a folosit exemplul copiilor salbatici (sau lupi) care
au fost descoperiti in diferite colectivitati de animale salbatice dupa ce din diferite motive
fusesera abandonati (sau luati) din familia lor.
Acesti copii, cu toate ca s-a incercat socializarea lor, nu au putut fi niciodata
oameni, ei ramanand in privinta obisnuintelor si comportamentului numai la stadiul de
animale, fara limbaj (latrand sau grohaind) mergand in patru labe, rupandu-si vesmintele
cu care erau imbracati.
Umanizarea acestor fiinte nu a fost posibila, dovedind ca lipsa educatiei nu duce
la socializare.

E. Scopurile socializarii
Cu toate ca socializarea oamenilor are continuturi diferite, in functie de specificul
grupurilor din care indivizii fac parte, in principal, specialistii au stabilit ca aceasta are
urmatoarele scopuri:
1. se impune un comportament disciplinat bazat pe respectarea unor norme de
igiena personala, morale si juridice.
2. stabileste aspiratii si cerinte pentru fiecare membru al grupului potrivit statusului
pe care-l are, in functie de sex, varsta, afiliere la grup sau a originii familiale.
3. socializarea asigura fiecarui individ identitate in functie de personalitatea fiecaruia
pe baza aspiratiilor pe care le aproba sau dezaproba.
4. asigura individului pregatirea profesionala necesara pentru a obtine pe baza ei
cele necesare traiului si existentei spirituale a acestuia.
5. socializarea determina invatarea unor roluri sociale si atitudini.

F. Factorii de socializare
Fiind un proces complex, socializarea este influentata de mai multi factori, de
grupuri sociale si institutii sociale.
Dintre acestia, cei mai importanti si in ordine cronologica a aparitiei lor in acest
proces pentru fiecare individ, sunt: familia, scoala, grupa de varsta si mass-media.
a) Familia
Familia este prima si cel mai continuu grup social pentru un nou nascut si copil.
Aici se stabilesc primele si cele mai rezistente relatii intime: vorbirea, inceputa prin
invatarea limbii este alaturi de gestica, modul de comunicare specific familiei.

Tot aici, copilul ia contact cu elementele cheie ale culturii.

Socializarea in familie se realizeaza in situatii concrete care duc la educatie
morala si la invatare cognitiva.
Tot familia, asigura identitatea sociala initiala a copiilor in functie de sex, clasa
sociala, rasa, religie etc. In functie de clasa sociala careia apartine familia, relatiile de
interactiune dintre parinti si copii sunt diferite datorita valorilor diferite pe care parintii din
clasele de mijloc si din clasele muncitorilor le transmit copiilor lor.
b) Scoala
Scoala este institutia sociala care are sarcina de a da informatii si de a forma
individului deprinderi si valori pe care societatea le considera importante pentru viata
sociala.
In afara de aspectele profesionale, de notiunile teoretice si de cele culturale,
pedagogii transmit elevilor cunostinte si formeaza deprinderi morale.
Cadrul social al scolii este diferit de cel al familiei, pentru ca primul rand lipsesc
relatiile intime iar profesorii ii trateaza pe copii la fel, fara a avea relatii speciale cu unii
elevi.
In scoala copii fac cunostinta cu sisteme diferite de evaluare, unde acestia se
compara cu colegii lor considerati egali acestora.
c) Mass-media
In aceasta notiune sunt incluse diferite moduri de comunicare destinate publicului
: radioul, televiziunea, cinematografia, presa, cartile, aparatele video, inregistralile
magnetice, casetele si CD-urile.
Spre deosebire de scoala si familie, unde socializarea individului se bazeaza pe
contactul personal si interactive (copil-parinti, elev-profesori) in cazul factorilor ce apartin
mass-mediei, socializarea este influentata impersonal oferind modele suplimentare si
alternative de roluri precum si de norme si valori.
Printre cele mai importante mijloace de influentare a socializarii este televiziunea
care asigura un excelent mijloc de instruire.
Aparatele video si de redare a casetelor cu muzica au un rol important in
socializarea tinerilor.
d) Grupa de varsta

Grupurile de copii care au varste apropiate sunt realitati ale colectivitatilor, ele
fiind compuse din egali in statutul lor social general.
Daca statusul copiilor in familie este unul atribuit, in grupul de varsta fiecare copil
isi castiga (dobandeste) statutul.
In contrast cu familia si scoala, unde socializarea este un proces gandit si
planificat, in grupul de varsta socializarea este intamplatoare, uneori cu urmari nedorite.
Scoala si grupul de varsta slabesc legatura cu familia, asigurand modele
suplimentare si uneori alternative de comportament fata de cele provocate in famile.
Toti acesti factori contribuie la formarea conceptiei despre lume a individului dar
si asupra comportamentului. Socializarea nu se termina cu ajungerea la maturitate; ea
este un proces care dureaza toata viata, fiind de fapt o socializare continua nefiind totusi
aceeasi. Uneori intervin si procese de resocializare, mai ales cand integrarea sociala nu
a reusit.

G. Integrarea sociala
Pentru desfasurarea normala a vietii, societatea creeaza si promoveaza anumite
valori si comportamente pe care le considera normale (etice). Atunci cand indivizii care
au suportat un proces de socializare si-au insusit si aplicat normele de comportament
normale (etice) se considera ca acel individ a intrat in corpul (intregul) societatii, adica sa integrat social.
Daca la sfarsitul procesului de socializare nu s-au adaptat normele de
comportament dorit, atunci se afirma ca socializarea a esuat, iar persoana nu s-a
integrat social.
Se poate afirma ca integrarea sociala este efectul pozitiv al procesului de
socializare la care au contribuit familia, scoala, organizatiile profesionale si politice,
acestea determind evolutia stadiilor de integrare sociala, orientate spre obtinerea unor
statusuri sociale ridicate.
Integrarea sociala se considera realizata atunci cand:
- s-a asigurat o apartenenta active a individului la normele de comportare si valori
comune favorabile societatii.

- individual s-a adaptat si accepta normele de comportare impuse de societate asigurand

reducerea conflictelor intre el si membrii societatii.
- se asigura un echilibru social relativ.

H. Resocializarea
La finalul unui proces de socializare se constata uneori (fie de persoana insasi,
fie ce comunitate prin institutiile sale) ca integrarea sociala nu s-a realizat.
In astfel de cazuri se trece la resocializare prin restructurarea atitudinilor, valorilor
si identitatilor fundamentale.
In functie de vointa persoanei care suporta acest nou proces, resocializarea
poate fi voluntara sau involuntara (impusa).
In primul caz se au in vedere situatiile de convertire religioasa sau a
psihoterapiilor individuale sau collective prin care se inlocuieste identitatea persoanei, de
multe ori schimbandu-se valorile si modelele de comportament.
In cazul resocializarii involuntare sau fortate se gasesc detinutii din penitenciare
condamnati pentru fapte antisociale (crime, delicate) sau personae alienate mintal
internate in spitale pentru bolnavi psihic.
Pentru aceasta ultima resocializare, characteristic este daca exista o rupere
brusca cu trecutul iar factorii de resocializare sunt controlati riguros, activitatea personala
in cauza fiind controlata in permanenta.