Cetenia. Baz a politicilor sociale.

Argumentele

morale

favoarea

politicilor

sociale

sunt:

echitatea,

justiia

socialaiegalitatea. Cu ce drept li se ofera protectie sociala ndivizilor unui stat? Pe ce baza li se

confera oamenilor dreptul de a beneficia de protectie sociala dn partea statului?
n 1950, TH Marshall ofera raspunsul teoretic la aceasta ntrebare, prn fundamentarea
conceptului de citizenship n lucrarea Citizenship and Social Class.
Punctul de plecare al analizei lui Marshall l-au constituit ideile lui Alfred Marshall care,
n 1885, a ajuns la concluzia c, prn progresul stinei cantitatea de munca fizica depusa de catre
muncitori se va reduce substantial, astfel nct acestia vor deveni cu totii gentleman, adica
domni, persoane civilizateieducate. Numai astfel, workng - class - clasa muncitorilor - va fi
desfintata.(A. Marshall, cf. T.H.Marshall, Citizenship and Social Class, 1950, 5)
T.H.Marshall propune nlocuirea termenului de gentleman cu cel de civilised,
argumentnd ca negalitatea sistemului claselor sociale poate fi acceptat numai cu condiia de a
fi recunoscuta egalitatea statutului de cetatean: "exista o forma de egalitate umana primara
asociata cu conceptul de apartenenta deplna la o comunitateicare nu este compatibil cu
negalitatile care diferentiaza diferitele niveluri economice dn societate". (ed. cit, 6)
n opnia sociologului britanic - profesor de sociologie la Cambridge i Presednte al
Asociatei nternationale de Sociologie n perioada 1959 - 1962 -conceptul de cetatenie este
format dn trei parti distncte: o parte civila, una politic, iar cea de a treia social.
Totodat, Soysal afirm c cetenia este un set de drepturiiobligaii egale ale unei
populaii bne determnate, excluzndu-i pe cei dn afar pe baza criteriului naionalitii 1

1 Soysal. 1994

Cetenia european
Cetenia european n literatura de specialitate a fost conceputa fie ca o simpla legatura ntre un
ndividiun anumit stat, fie ca o legatura politica, ori ca o calitate a pesroanei sauialta opnie
precizeaza ca cetenia poate fi defnita ca find legatura juridica dntre cei care fac parte dntrun statiacel stat2.
Acum am putea vedeain doctrna de specialitate conceptul de cetatenie este asimilat celui de
nationalitate deoarece cele doua concepte se refera la conditia sau la statutul persoanei fizice sau
juridice n raportul sau cu statul, deci aceste doua notiuni sunt folosite ca snonime, dar n urma
Tratatului de la Maastricht s-a avut n vedereideosebirea dntre aceste doua notiuni.
Tratatul de la Maastricht a ntrodus termenul de cetatenie europeana n scopul ntaririi existente
ntre Uniunea Europeanaicetatenii statelor membre fara nsa sa defneasca aceasta notiune. n
Tratat se precizeaza ca este cetateanul Uniunii orice persoana care are cetenia unui stat
membru, precumifaptul ca cetatenii Uniunii se bucura de drepturiisunt supusi obligatiilor
prevazute de prezentul tratat.3
Daca Tratatul de la Maastricht ntroduce cetenia europeana atunci putem observa ca Tratatul de
la Amsterdam face distnctia ntre cetenia europeanaicetenia nationala.
Trebuie nteles ca cetatenii Uniunii Euuropene beneficiaza de o dubla cetatenie, la cetenia
statului membru se adauga cetenia europeana.
n prncipiu, cele doua tipuri de cetatenie n-ar trebui sa se confunde. Cetenia europeana este
reglementata de dreptul Uniunii Europene (dreptul comunitar european), n care-si gaseste
izvoarele; iar cetenia nationala apartne exclusiv dreptului national

2 Augustin, Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Editia a II-a revazuta si adaugita,

Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p. 44
3 Mariana, Rudareanu, Drept comunitar, Note de curs, Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2007,

Sa nu ne gandim ca cetenia europeana nlatura vreun drept al cetateniei nationale ci mai mult
ofera drepturi suplimentare.
Cetenia europeana este un corolar al nationalitatii unui stat membru. Conform art. 8.11 CE
(noul art. 17), este cetateanul al Uniunii Europene orice persoana avand cetenia unui stat
membru .
Cetatenii statelor membre UE sunt simultan cetateni ai tarilor loriai UE. Cetenia europeana
completeaza cetenia nationala, acordand fiecarui ndivid drepturi specifice la nivelul UE.
Cei care aleg sa impace caracterul national cu cel european sunt destul de numerosi, iar
propunerile lor destul de diversificate. De pilda, Cristophe Bertossi sublniaza ca meritul
cetateniei europene este de a fi marcat ruptura cu monopolul cetateniei nationale. Contestandu-i
noutatea, el sublniaza totusi importanta autonomizarii cetateniei nationale, ceea ce ar putea
deschide perspective unor forme veritabil noi de cetatenie, ca de pilda cea de rezidenta. Cetenia
europeana este un hibrid, deoarece ea comporta n acelasi timp un element supranational
(drepturi politice pentru cetatenii europeni), un element national (derivat dn propria-i
defnitie)iun element local (care le-ar permite cetatenilor europeni sa fie nscrisi ntr-o cetatenie
de rezidenta).
Problema acestei abordari ar fi nsa ca titularii cetateniei europene nu sunt ntotdeauna usor
identificabili, ceea ce ridica riscul discrimnarii unora dntre ei. Sunt vizati mai ales acei rezidenti
de origne extra-comunitara dntr-un stat membru. Se vorbeste n acest caz de doua tipuri de
rezidenti cu un statut diferit. Dupa Olivier Lluansi o solutie ar fi oferirea unui statut de rezident
al Uniunii Europene care ar nlocui nationalitatea ca criteriu de defnire al cetateanului european.
Philippe Herzog propune sa se mearga n doua directii, adica, la nivel national sa se deschida
natiunea (n sensul de a largi ntr-o oarecare masura conceptiile nationale), iar la nivel european
sa se ncerce crearea unei societati veritabileintroducerea n cadrul nstitutiilor comune
devenite mai reprezentative, a unor posibilitati nedite de participare.
Cetatenia supranationala
Procesul in care s-au angajat statele membre ale Uniunii Europene este in sens invers: de la state
nationale la o comunitate politica supranationala, de la dreptul interguvernamental la dreptul

comunitar si de la etnos la demos. Daca, in cazul american, patriotismul si Constitutia au

precedat cetatenia propriu-zisa, constructia cetateniei europene a pornit de la drepturile
supranationale inaintea Constitutiei.
Principala problema a cetateniei supranationale ramane insa dificultatea de a realiza ambele
componente, respectiv cetatenia legala si cetatenia identitara. Pana in prezent, diversele proiecte
de integrare europeana au fost relativ usor de acceptat: ele nu au avut repercusiuni majore asupra
ocuparii, mobilitatii, rezidentei sau securitatii sociale. Dificultatile propriu-zise au aparut din
momentul in care s-a pus problema statutului juridic si politic al cetateniei europene ca atribut al
statului supranational. Cele patru drepturi supranationale introduse prin Tratatul de la Maastricht
(1992) sunt doar un inceput si, in orice caz, nu garanteaza decat o cetatenie limitata.

Cetenia cosmopolit
Atat Diogene, cat i Comenius sau Schiller s-au considerat cetateni ai lumii. La randul sau,
Kant in Pacea eterna a sustinut ideea unei ius cosmopoliticum in care toti indivizii sa se
simta cetateni ai unui stat universal al umanitatii
Astfel de referinte sunt insa mai degraba utopii identitare decat proiecte politice plauzibile. Ele
nu fac decat sa prelungeasca proiectiile personale dincolo de propria cetate sau stat national spre
o entitate globala, fara frontiere, numita cosmopolis.
Bineinteles, oamenii politici si guvernantii nu au luat niciodata in consideratie astfel de speculatii
identitare. Pentru ei, singura certitudine era teritoriul si statul in interiorul caruia isi puteau
exercita puterea.
Aceasta viziune strict etatista a fost insa pusa la indoiala de unii autori contemporani (Meehan,
1993; Baubock, 1994; Ohmae, 1995; Linklater, 1999; Delanty, 2000). Ei constata ca au aparut
astazi numeroase centre de autoritate, atat la nivel subnational cat si la nivel transnational. Ca
urmare, atat apartenenta, cat si loialitatea, participarea si identitatea (atribute definitorii ale
cetateniei) se pot raporta la aceste diverse niveluri ale comunitatii politice.

Aceasta abordare depaseste atat viziunea utopica de tip kantian (limitata la compasiunea si
solidaritatea universala), cat si modelul etatist al cetateniei. Noul cosmopolitism are ambitia sa
defineasca o cetatenie globala care sa fie in acelasi timp statut politic si identitate.
Asa a aparut conceptul de cetatenie cosmopolita sustinut indeosebi de Linklater (1999) si
Delanty (2000). Este o cetatenie informala (unbounded citizenship), spre deosebire de
cetatenia formala care este obtinuta prin nationalitate (bounded citizenship). Actiunea civica se
deruleaza in societatea globala si este legitimata prin drepturile si libertatile garantate de
instrumentele universale si europene (in special Declaratia Universala si Carta Europeana a
Drepturilor Omului). Chiar daca guvernele raman inca strans ancorate de spatiul politic care lea emanat (comunitatea electorala sau cea a propriilor organizatii politice), cetatenii pot deja sa
participe sau sa se adreseze unei societati civile globale. Prin diversele acorduri bilateral sau
sisteme de integrare regionala, frontierele spatiului politic devin deschise si permeabile, astfel
incat drepturile si responsabilitatile depasesc cu usurinta spatiul public al teritoriului national.
Cetatenia cosmopolita este insa mai mult un principiu si o optiune identitara, rezultata din
interdependenta si globalizarea comunitatilor politice, decat o referinta explicita,institutionalizata
si recunoscuta ca atare de legislatia nationala. Ea se regaseste doar in analizele politice si
discursul academic, nu si in textele constitutionale sau in dreptul international.