C-1

NORME GENERALE DE PROTECTIE SI SECURITATE IN

MUNCA
Dispozitii generale:
Normele generale de protectie cuprind principii generale de prevenire a accidentelor de
munca,aceasta au ca scop eliminarea sau diminuarea factoriilor de risc existenti in sistemul de munca.
Normele generale de protectie a muncii se aplica tuturor persoanelor fizice si juridice, romane
sau straine, ce desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei, atat in calitate de angajat, ucenici sau elevi
si studenti, in perioada efectuarii practicii profesioanale.
Obligatiile angajatorului privind securitatea si sanatatea in munca:
Angajatorul trebuie sa elaboreze si sa aduca la cunostinta angajatilor politica proprie de
prevenire a accidentelor de munca, sa imbunatateasca securitatea si sanatatea la munca, inclusiv spre
implementarea unui sistem de management al securitatii si sanatatii in munca
Dintre obligatiile angajatorului in domeniile securitatii si sanatatii in munca se pot
mentiona urmatoarele:
-angajatorul este obligat sa asigure evaluarea riscurilor pentru securitatea si sanatatea
angajatilor in vederea stabilirii masurilor de prevenire, incluzand alegerea echipamentului, a
substantelor chimice si preparatelor utilizate, amenajarea locurilor de munca, etc
-angajatorul trebuie sa dispuna evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala
pentru toate locurile de munca inclusiv pentru acele grupuri de angajat, expusi la riscuri
particulare, un urma acestei evaluarii, masurile prevenite metodele de lucru stabilite de catre
angajator trebuie sa asigure o imbunatatire al nivelului de protectie al angajatilor
-sa asigure auditarea de securitate si sanatate in munca a uitatii cu ajutorul institutiilor abilitate
-sa solicite autorizarea functionarii unitatii din punct de vedere al protectiei muncii sa mentina
condtiile de lucru pentru care s-a obtinut autorizatia
-sa stabileasca masurile tehnice, si organizatorice conditiilor de munca si factoriilor de risc
evaluat la locurile de munca pentru asigurarea securitatii si sanatatii angajatilor
sa asigure si sa controleze, prin personal propriu sau extern abilitat, cunoasterea si aplicarea de
catre toti angajatii a masurilor tehnice si organizatorice stabilite precum si a prevederilor legale
in domeniul protectiei muncii
-sa ia in considerare din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca capacitatea
angajatilor de a executa sarcinile de munca repartizate
-sa ia masuri pentru asigurarea materilor necesare, informarii si educarii angajatilor: filme,
afise, brosuri, pliante
-sa asigure informarea fiecarui persoane, anterior angajarii, asupra riscurilor la acre acesta va fi
expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor tehnice si organizatorice de prevenire
necesare, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenind si stingerea incendiilor si
evacuarea personalului in caz de pericol iminent
-sa asigure resurse pentru instruirea formarea si perfectionarea personalului cu atributii in
domeniul protectiei muncii
-sa asigure periodic sau ori de cate ori este cazul verificarea materialelor si echipamentelor la
locul de munca.
Dintre obligatiile si drepturile angajatilor privind securitatea si sanatatea in muncamentionam:

-angajatii isi vor desfasura activitatea in asa fel incat sa nu expuna la pericole de accidentare
sau imbolnavire profesioanala propria persoana sau a altor angajati
In acest scop angajatii au urmatoarele obligatii:
-sa-si insuseasca si sa respecte normele si instructiunile de protectie a muncii si masurile de
aplicare ale acestora
-sa utilizeze coresct echipamentele, substantele periculoase etc
-sa coopereze cu angajatorul si/sau cu angajatii cu atributii specifice in domeniul securitatii si
sanatatii in munca, pentru realizarea oricarei sarcinii sau cerinte impuse de autoritatea
competenta pentru prevenirea accidentelor si bolilor profesionale
-angajatii nu pot fi implicatii in nicio situatie in costurile financiare ale masurilor de prevenire
referitoare la securitatea si sanatatea in munca
-angajatii si reprezentanti lor in domeniu au dreptul sa ceara angajatorului sa ia masurile cele
mai potrivite si au drepturi sa prezinte acestuia propunurile lor de masuri pentru eliminarea sau
reducerea riscurilor de accidentare sau imbolnavirea prefesioanala

SANATATE SI SECURITATE OCUPATIONALA

BOLI PROFESIONALE
SUPORT DE CURS
1. CUI SE ADRESEAZA ACEST CURS ( PUBLICUL TINTA) :
Acest curs se adreseaza :
Personalului medical angajat;
Responsabililor cu protectia muncii in sectorul medical;
Managerilor din esalonul mediu si superior;

2. OBIECTIVELE CURSULUI :

Informarea publicului tinta privind necesitatea proiectarii si implementarii unui sistem de

management al sanatatii si securitatii ocupationale.
Cresterea gradului de informare privind importanta cunoasterii si aplicarii notiunilor de
protectie si securitate ocupationala in sectorul medical in vederea cresterii calitatii muncii.
Constientizarea publicului tinta , privind necesitatea integrarii managementului sanatatii si
securitatii ocupationale in cadrul demersului pentru calitate si protectie a muncii.

CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. METODE SI TEHNICI DE ASIGURARE A CONTROLULUI
ORGANIZATIEI ASUPRA PERICOLELOR , ACCIDENTELOR SI
RISCURILOR LA LOCUL DE MUNCA .
MOBILIZAREA PACIENTILOR FACTOR DE RISC IN APARITIA
DURERILOR SAU ACCIDENTELOR LA NIVELUL COLOANEI
VERTEBRALE.
1.2 SUBSTANTE TOXICE SI RISCURI BIOLOGICE.
1.3 STRESUL SI SURMENAJUL LA LOCUL DE MUNCA.
1.1

CAPITOLUL 2. STIL DE VIATA SANATOS.

CAPITOLUL 3. DEZVOLTARE PROFESIONALA.
CAPITOLUL 4. PROMOVAREA CALITATII VIETII LA LOCUL
DE
MUNCA IN SERVICIILE DE SANATATE.
CAPITOLUL 5. MANAGEMENTUL PENTRU CALITATEA SERVICIILOR DE
SANATATE.
3

CAPITOLUL 6.
SISTEMUL DE MANAGEMENT AL SANATATII SI
SECURITATII OCUPATIONALE.
CONCLUZII.
BIBLIOGRAFIE.

INTRODUCERE
Acest curs face referire la cadrele medicale din sectorul medical si in special la asistentii
medicali , reprezentind o resursa valoroasa in cadrul sistemului de sanatate si prin urmare merita cele
mai bune conditii de munca.
Obiectivele studiului vizeaza ca personalul medical sa fie capabil :
Sa poata dobindi calitatile si deprinderile necesare pentru manipularea pacientilor , in
scopul reducerii riscului aparitiei durerilor sau accidentelor la coloana vertebrala, in timpul
lucrului.
Sa reduca expunerea la contactul cu substante toxice sau riscuri microbiene.
Sasi imbunatateasca perceptia asupra stresului si surmenajului si sa identifice
mecanismele de control sau evitare a factorilor generatori de stres.
Sa adopte un stil de viata sanatos .
Sa promoveze calitatea vietii la locul de munca.
Sa constientizeze necesitatea integrarii managementului sanatatii si securitatii
ocupationale in demersul pentru calitate si protectie a muncii.

CAPITOLUL I
METODE SI TEHNICI DE ASIGURARE A CONTROLULUI ORGANIZATIEI
ASUPRA PERICOLELOR , ACCIDENTELOR SI RISCURILOR LA LOCUL
DE MUNCA .
1.1 MOBILIZAREA PACIENTILOR FACTOR DE RISC IN APARITIA DURERILOR SAU
ACCIDENTELOR LA NIVELUL COLOANEI VERTEBRALE.
Mobilizarea pacientilor este o cauza predominanta a leziunilor si durerilor lombare aparute in
cursul acordarii ingrijirilor medicale. Este important sa se cunoasca si sa se utilizeze metode de
manipulare destinate sa reduca solicitarea coloanei vertebrale si toracelui si prin urmare sa reduca
durerile si problemele de ordin profesional.
Pentru a preveni durerea si leziunile cauzate de mobilizarea pacientilor , trebuie inteleasa cauza
acestora.
Cauzele durerilor lombare pot fi grupate in trei categorii :
1. munca suprasolicitanta;
2. incordarea ;
3. existenta unor leziuni la nivelul coloanei vertebrale.
Munca suprasolicitanta, implica aplecari , ridicari sau perioade mai intense de munca , fiind o
cauza frecventa a durerilor lombare.
Incordarea posturala este de asemenea o cauza frecventa a durerilor lombare. Pozitia aplecata
cu trunchiul orizontal , este o cauza obisnuita a incordarii posturale si multe persoane au senzatia de
4

anchilozare si dificultati la revenire in pozitia verticala. Leziunile lombare pot apare si in cazul
suprasolicitarilor severe.
Se recomanda ca ori de cite ori este posibil , asistentii medicali sa evite ridicarea manuala a
pacientilor , utilizind dispositive de ridicare. Sunt insa situatii in care se impune ridicarea manuala a
pacientului.
Exista tehnici de mobilizare ale pacientului care executate corect sunt relativ sigure pentru
asistentii medicali si confortabile pentru pacient.
PRINCIPIILE MOBILIZARII PACIENTULUI :
In cadrul actiunilor de mobilizare ale pacientului, asistentii medicali trebuie sa respecte urmatoarele
principii de mobilizare:
1. Pregatirea mobilizarii:

Inainte de a incepe mutarea pacientului, asistenta medicala trebuie sa aibe in vedere :

scopul mutarii si starea pacientului;
tipul dispozitivului mecanic disponibil pentru efectuarea mutarii;
in absenta unui dispozitiv mecanic, se va identifica cea mai buna tehnica ce poate fi utilizata
precum si numarul persoanelor care vor participa la executarea tehnicii.
daca actiunea de mobilizare a pacientului implica participarea mai multor asistenti medicali este
recomandat ca unul dintre acestia sa preia rolul de lider, asigurind conducerea grupului prin
explicatii clare adresate colegilor si pacientului.
Este necesar ca mobilierul care incomodeaza sa fie indepartat, sa se aplice frinele carucioarelor,
sa se regleze inaltimea patului sau a scaunului cu rotile, sa fie pregatit asternutul de pat.
Inaintea mobilizarii pacientului, asistenta medicala trebuie sa cunoasca starea medicala a
pacientului ; sa aprecieze greutatea acestuia iar la nevoie sa solicite ajutor suplimentar; sa
cunoasca zonele sensibile sau dureroase ale pacientului( prezenta escarelor la care apare riscul
lezarii epidermei prin presare sau alunecare); sa identifice prezenta perfuziilor; sa evalueze
gradul de cooperare al pacientului.

2. Pozitia asistentei medicale in timpul mobilizarii:

Pozitia picioarelor asistentei medicale este vitala pentru o manipulare sigura. Aceasta trebuie sa stea in
picioare , in echilibru cu greutatea pacientului si directia de deplasare . Un picior trebuie plasat
aproape de pacient pentru a-i prelua greutatea la inceputul deplasarii. Celalalt picior trebuie asezat in
directia miscarii si pregatit sa preia la rindul lui greutatea pacientului. Daca ridicarea trebuie facuta de
la nivelul solului , AM isi va aseza picioarele de o parte si cealalta , astfel incit sa ridice intre
genunchi.Nu trebuie ridicat niciodata pacientul in fata genunchilor , deoarece in acest fel se ridica de
la distanta . De asemenea pacientul , nu trebuie ridicat pe lateral deoarece implica rasucirea coloanei
vertabrale .
Confortul pacientului , evitatea zonelor sensibile sau dureroase si o apucare sigura, ferma din partea
celui care ridica sunt principalele criterii de luat in seama. Maniera efectiva de prindere aleasa,
depinde de modul de sustinere al pacientului. Prin sistemul de prindere trebuie sa se mentina controlul
maxim asupra pozitiei si miscarilor pacientului.
Intotdeauna inainte de a fi ridicat , pacientul trebuie asezat intr-o pozitie optima. In timpul manevrarii,
coloana vertebrala trebuie sa fie dreapta intotdeauna cu umerii pe cit posibil la acelasi nivel si pe
aceeasi directie cu pelvisul. Cind se ridica cu o singura mana , cealalta va fi folosita pentru a consolida
trunchiul si pozitia spatelui. In acest fel mina libera este utilizata ca o pirghie prin care se preia sarcina
de pe coloana vertebrala pe umarul care se ridica.
5

Utilizarea greutatii corpului pentru a diminua efortul manual este o deprindere care trebuie invatata si
care necesita practica si supraveghere inainte de a fi aplicata pacientului. Unii pacienti pot ajuta,
initiind miscarea. Daca ei pot face citeva miscari de balans pentru a obtine efectul mecanic necesar ,
forta efectiva de ridicare , poate fi minima ( ex. ridicarea pacientului dintru-n scaun in picioare) . Chiar
in cazul unui pacient total dependent, miscarea corpului persoanei care executa manevrele poate fi
usor transferata pentru a imprima acel impuls util in ridicare.
Atunci cind mobilizarea pacientului impune participarea a doua sau mai multor asistente medicale care
ridica impreuna, sincronizarea este esentiala. Una dintre asistente va coordona grupul iar dupa ce se
asigura ca este totul pregatit, initiaza actiunea si imprima ritmul ridicarii.
TEHNICI DE MANIPULARE ALE PACIENTULUI:
1.
2.
3.
4.
5.

Metode de pridere ( apucare) utlizate de doua sau mai multe personae.

Metode de prindere folosite de o singura persoana.
Miscarea pacientului in pat tehnici pentru doua sau mai multe persoane.
Schimbarea pozitiei pacientului.
Sprjinirea pacientului in timpul mersului.

1. Metode de prindere ( apucare) utlizate de doua sau mai multe persoane.

Metodele de prindere ale pacientului utilizate in mobilizarea acestuia , in lipsa dispozitivelor mecanice
de ridicare.
Cea mai sigura metoda este stringerea incheieturii miinii simpla sau dubla.
2. Metode de prindere folosite de o singura persoana.
Modalitatile de prindere ale pacientilor care pot fi utilizate de o singura asistenta medicala in
mobilizarea pacientului sunt:
prinderea bratelor
prinderea cotului
prinderea axilara.
Prinderea bratelor antebratele pacientului sunt asezate lipite de corp iar cu mina mai puternica
strange incheietura miinii slabite. Asistenta medicala se pozitioneaza in spatele pacientului, strangind
antebratele cit mai aproape de incheietura miinii.
Prinderea cotului - asistenta medicala se va pozitiona in fata pacientului, cu un picior linga el iar cu
celalalt in fata, blocindu-i genunchii. Pacientul va fi sfatuit sa se aplece putin in fata , astfel incit
umarul acestuia sa se sprijine ferm pe toracele asistentei medicale. Aceasta se va apleca spre spatele
pacientului prinzindu-i dinspre exterior ambele incheieturi ale cotului. Pentru a impiedica rotirea
acestuia in timpul manevrei , asistenta medicala va bloca umarul celalalt, punand bratul in fata lui.
Acest mod de prindere asigura controlul perfect al pacientului in timpul miscarii.
Prinderea axilara - asistenta medicala se va pozitiona in fata pacientului cu un picior linga acesta iar
cu celalalt in fata, blocindu-i genunchii. Va introduce degetele indoite sub axial pacientului, cu palmele
in sus si policele in afara.
3.

Miscarea pacientului in pat tehnici pentru doua sau mai multe persoane.

Ridicarea pacientului din pat .

Tehnica este indicata pentru a ridica un pacient din pat sau pentru a-l transfera din pat intr-un scaun si
invers. Nu trebuie folosita aceasta metoda daca pacientul nu poate sta in picioare sau prezinta leziuni
6

( afectiuni) la nivelul umarului sau toracelui. Aceasta tehnica impune participarea a doua asistente
medicale. Cele doua asistente medicale se vor pozitiona de o prte si de cealalta a pacientului, astfel
incit umerii acestora sa fie la acelasi nivel cu sptele pacientului, picioarele departate, unul dintre ele
fiind indreptat in directia deplasarii. Asistentele medicale vor introduce umarul sub axial pacientului,
dinspre spate spre fata, in timp ce miinile acestuia se vor sprijini pe spatele celor doua. Una dintre
asistente va prinde incheietura miinii colegei, pe sub coapsele pacientuluii, cit mai aproape de sezut.
Cea de-a doua mina se va sprijini pe pat , in spatele pacientului, cu cotul flexat, pregatit sa preia
greutatea in timpul ridicarii. Prin ridicare, greutatea pacientuluii va fi transferata pe piciorul din fata ,
ridicind complet pacientul din pat si asezindu-l apoi prin indoirea piciorului din fata si a bratului de
sprijin. Deplasarea pacientuluii se va face gradat.

4.Schimbarea pozitiei pacientului.

In functie de afectiune si starea generala a pacientului, schimbarile de pozitie pot fi: active, autopasive,
pasive.

Schimbarile active pacientul isi schimba singur pozitia in pat , in functie de odihna si
somn, lectura, efectuarea examinarilor, efectuarea tratamentelor, etc.

Schimbarile autopasive- pacientul poseda capacitate partiala de mobilizare. Pentru

realizarea schimbarilor de pozitie este necesar ajutorul asistentei medicale. Este efectuata la pacientii
cu aparate gipsate, hemipareza sau hemiplegie, interventii chirurgicale. Pacientul colaboreaza si
participa la schimbarile de pozitie prin miscari care ii sunt premise de afectiunule sale.

Schimbarile pasive- pacientul nu poseda capacitatea de mobilizare , schimbarile de

pozitie fiindu-i asigurate asistenta medicala. Schimbarile pasive sunt efectuate la urmatoarele categorii
de pacienti: pacienti adinamici, pacienti cu pierderea constientei, pacienti imobilizati, pacienti
paralizati.
Executia tehnicii:
Pentru efectuarea schimbarilor de pozitie sunt necesare una sau doua asistente medicale. Schimbarile
de pozitie necesita deplasarea , sustinerea, ridicarea pacientului, solicitind efort fizic, adoptarea
popzitiei corecte de lucru, cunostinte profesionale. Priza de contact trebuie sa fie sigura, ferma,
efectuata cu toata mina. Degetele sunt alaturate cu palma pe suprafata corpului pacientului , evitand
zonele dureroase. Pozitia asistentei medicale care va ridica pacientul este cu picioarele usor departate ,
genunchii usor flectati, trunchiul aplecat usor inainte. Aceasta pozitie asigura ca baza de sustinere a
picioarelor sa fie cit mai mare , efortul de ridicare al pacientului mai mic iar echilibrul asistentei
medicale este sigur. In aceasta pozitie centrul de greutate al corpului este coborit mai jos favorizind
efectuarea efortului si mentinerea echilibrului.
5. Sprijinirea pacientului in timpul mersului.
In realizarea acestei manevre asistenta medicala va folosi metoda palma contra palma , tinind mina
dreapta a pacientului in mina sa dreapta, iar stinga la fel. Bratul pacientului trebuie sa fie drept , cu
palma indreptata in jos , apasind palma asistentei medicale. Cu cealalta mina ii poate sustine cotul
drept dar fara a-i strange prea tare bratul. Asistenta medicala trebuie sa stea aproape de pacient pentru
a-l putea sprijini cu fermitate si pentru a evita solicitarea inutila a coloanei vertebrale. Uneori pot
interveni situatii in care asistenta medicala nu poate sustine pacientul atunci cind acesta isi perde
echilibrul. Este mai sigur in aceste situatii ca pacientul sa fie lasat sa alunece controlat pe podea , apoi
asezat intr-o pozitie cat mai comoda, culcat sau sprijinit cu o perna pina la solicitarea ajutoarelor
suplimentare. Nu este recomandat ca asistenta medicala sa incerce sa ridice singura pacientul, fara
ajutor suplimentar.
7

1.2 SUBSTANTE TOXICE SI RISCURI MICROBIENE

Personalul medical este expus la o gama imensa de substante toxice din medicamente, produse
chimice si gazoase cu care lucreaza. El are dreptul sa cunoasca substantele toxice cu care vine in
contact in timpul activitatii. In acest scop , managerii untatilor sanitare sunt obligate sa asigure o
instruire adecvata , privind modul de manipulare al produselor chimice toxice.
Riscurle pe care le prezinta aceste substante si in special efectele pe termen lung sunt adesea
incomplet cunoscute chiar de producatori , asteptind ca personalul medical care manipuleaza aceste
substente sa observe aparitia diferite simptome ca urmare a manipularii lor.
Asistentii medicali sunt expusi permanenet la contactul cu substante toxice sau riscuri
biologice. In majoritatea cazurilor riscurile sau accidentele pot fi diminuate sau prevenite. Este esential
ca personalul medical sa constientizeze existenta acestor riscuri pentru a le putea preveni.

In categoria substantelor de risc se pot incadra:

1. produsele chimice toxice;
2. gazele anestezice reziduale;
3. medicamentele citotoxice;
4. radiatiile.
1.2.1 Produsele chimice toxice:
Zilnic asistentele medicale manipuleaza o gama mare de produse chimice, dezinfectanti, solventi,
agenti de curatire care pot avea efecte toxice locale sau generale .
Produsele chimice pot fi inhalate sub forma de praf sau vapori, absorbite prin piele sau inghitite.
Efectele acestora pot include reactii cutanate, ameteli, migrene sau dificultati respiratorii. Este
posibil ca afectiuni precum astmul bronsic sau exemele sa fie agravate prin expunerea la produse
chimice. Efectele pe termen lung ale expunerii permanente la doze reduse pot include: avorturi
spontane, sterilitate, malformatii congenitale, afectiuni cardiace, pulmonare, hepatice, leziuni
renale, cancer.
Cel mai raspindit efect secundar , in special in rindul asistentilor medicali , il reprezinta dermatita
profesionala.
Asistentii medicali sunt expusi riscului datorita necesitatii spalarii frecvente a miinilor si expunerii
la o gama larga de iritanti cutanati: medicamente, substante dezinfectante, agenti de curatire,
manusi de cauciuc.
Dermatita profesionala poate fi cauzata de trei grupe de substante:
1. iritanti cutanati primari;
2. sensibilizanti;
3. fotosensibilizanti.
1. Iritanti cutanati primari: produc inflamarea pielii in zona de contact direct. Din clasa
iritantilor cutanati fac parte compusii fenolici, decolorantii, unele dezinfectante.
2. Sensibilizantii: determina un raspuns alergic specific cunoscut sub numele de sensibilizare.
Aceasta se produce dupa mai multe expuuneri iar o data aparuta este posibil ca procesul sa fie
ireversibil iar organismul sa reactioneze sub forma dermatitei localizate, cauzata de o anumita
substanta chiar la un contact minor cu aceasta. Efectele pot depasi zona de contact direct,
producind chiar o reactie alergica extinsa prin inflamarea buzelor, pleoapelor si fetei, greata sau
varsaturi.
3. Fotosensibilizantii sunt substante iritante si fotosensibilizante, actionind numai in prezenta
luminii solare sau ultraviolete.

Simptomele asociate cu o expunere excesiva la anumiti compusi chimici toxici pot fi

urmatoarele:
dermita profesionala;
migrenele;
iritabilitate;
greturi, varsaturi;
ameteli;
iritarea nasului si gatului;
insomnie;
afectiuni pulmonare cronice;
inrautatirea starii astmaticilor;
riscuri reproductive;
afectiuni cardiace, pulmonare, hepatice;
leziuni renale;
cancer.
MASURI DE PROTECTIE PRIVIND DIMINUAREA SAU INLATURAREA
RISCULUI PRODUS PRIN CONTACTUL CU SUBSTANTE TOXICE
1. Personalul medical trebuie sa solicite informatii legate de substantele pe care le
manipuleaza. Producatorul este obligat sa furnizeze informatii despre produsele chimice
comercializate. Furnizarea informatiilor relevante este o parte importanta a responsabilitatii
administratiei OMS si Organizatia Internationala a Muncii (ILO) cer acest lucru. Informatiile
de care trebuie sa beneficieze personalul medical include: numele substantei chimice,
denumirea comerciala, riscurile cunoscute, restrictii de depozitare, precautii pentru utilizare.
2. Ori de cite ori este posibil , iritantii potentiali trebuie inlocuiti cu substante inofensive, de
exemplu , etilen oxidul este considerat atit de periculos ( cancerigen) incit utilizarea lui
trebuie interzisa complet. Uneori formaldehida este folosita ca substituent si desi nu este la
fel de nociva, are totusi unele efecte secundare care nu pot fi neglijate.
3. Folosind echipamentul de protectie se reduce contactul pielii cu substantele toxice, iar
mastile vor asigura un anumit grad de protectie impotriva aerosolilor si pulberilor toxice.
Imbracamintea suplimentara poate include manusi, halate, sorturi, ecrane pentru ochi,
ochelari de protectie si ghete, in functie de natura muncii si gradul de risc. In cazul
persoanelor sensibilizate , manusile de cauciuc pot produce inflamatii sau pot declansa
dermatite. Manusile de cauciuc pot fi inlocuite cu manusi de PVC sau silicon captusite cu
bumbac. Manusile din bumbac pot fi folosite doar cind se manipuleaza pulberi , ele
neasigurind nici o protectie in cazul lichidelor.
4. Este foarte important ca locul de munca sa fie ventilat corespunzator, inclusiv cu sisteme
mecanice de ventilatie, sisteme indispensabile acolo unde se depoziteaza , se prepara sau se
utilizeaza produse chimice in concentratii ridicate.
5. Personalul care utilizeaza produse iritante, sensibilizante sau carcinogene de genul
citostaticelor trebuie sa fie corect instruit privind manipularea acestor produse.
6. Personalul medical este obligat sa raporteze orice aparitie a dermatitei sau a altor probleme
dermatologice; cauza lor trebuie atent investigate, iar personalul de conducere trebuie sa
analizeze necesitatea uno masuri suplimentare de protectie.
7. Este obligatoriu ca personalul medical sa acopere toate ranile sau eroziunile existente la
nivelul miinilor. Pentru spalarea miinilor se recomanda utilizarea unui sapun emolient ,
utilizind apoi crme hidratante.
8. Personalul supus unor riscuri profesionale cunoscute trebuie atent monitorizat.Aceasta
monitorizare poate include examinari medicale, teste sanguine si de urina, teste
9

dermatologice, verificari ale fuctiilor pulmonare , renale, hepatice, depinzind de natura

produselor chimice folosite si de nivelul de expunere.In cazul producerii unor accidente
precum patrunderea in ochi a unor substante chimice se recomanda clatirea din abundenta cu
apa rece . Daca accidental asistentul medical a inghitit o substanta chimica trebuie sa
consume multa apa , sa raporteze incidentul unui medic . Produsele chimice ajunse pe piele ,
trebuie imediat indepartate prin spalare.Uniforma stropita trebuie imediat indepartata inainte
ca substanta sa ajunga pe piele.

1.2.2

GAZE ANESTEZICE REZIDUALE

Numeroase observatii si experiente pe animale au stabilit ca si in concentratii reduse anestezicele

gezoase reziduale pot avea efecte severe asupra functiilor reproductive , atit in cazul femeilor cat si al
barbatilor. Ele au fost associate , de asemenea si cu bolile hepatices au cu cancerul.
Cea mai puternica dovada sugereaza o legatura cu activitatea reproductive, in particular cu avortul
spontan. Un studio facut in cazul asistentelor medicale expuse cu regularitate anestezicelor gazoase, a
demonstrat o rata dubla a avorturilor spontane.
De foarte mult timp se cunoaste efectul carcinogen al eterului. S-a descoperit ca si alte geze pe larg
utilizate precum: acidul nitros, halotanul., pentanul, triluenul, etanul si ciclopropanul prezinta un risc
potential , in special pentru anestezistii, asistentele medicale si tehnicienii de la salile de operatii .

EFECTELE POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE ANESTEZICELOR GAZOASE

REZIDUALE.
1. Efecte reproductive: la fenmei , diminuarea fertilitatii, incidenta crescuta a avorturilor
spontane, reducerea greutatii fatului, mortalitate perinatala, dovezi indicind asocierea cu
malformatii congenitale ca spina sifida, microcefalie, hidrocefalie, palato-schizie, malformatii
cardiace. La barbati, reducerea cantitatii de spermatozoizi si a mobilitatii lor, modificari
spermatice care conduc la avorturi sau malformatii congenitale.
2. Efecte carcinogene : a fost pusa in evidenta o incidenta sporita a cazurlor de cancer in rindul
personalului medical feminine , in spete, in rindul anestezistilor si personalului salilor de
operatii .
3. Efecte asupra ficatului: efectele hepatice importante au fost observate , de regula, la pacientii
carora li sau administrat asemenea anestezice, fapt care a condus la o stare de ingrijorare
privind efectele expunerilor pe termen lung a personalului medical.
4. Efecte asupra sistemului nervos: migrene, oboseala, iritabilitate, insomnie.

MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA

EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE ANESTEZICELOR GAZOASE
REZIDUALE.
1. Anestezicele gazoase pot scapa din mediul de lucru pe diferite cai : in momentul administrarii
effective de catre anestezist a gazului ; prin scurgeri din echipamentul fisurat; prin respiratia
pacientului;

10

2. Cea mai importanta masura preventiva este o ventilatie corespunzatoare a salilor de operatii
anexelor, incluzind sisteme de drenare pentru a colecta gazele reziduale si sisteme de ventilatie
pentru a filtrea permanent aerul. Echipamentul pentru anestezie trebuie verificat cu regularitate
in scopul detectarii fisurilor .
3. Trebuiesc efectuate masuratori regulate ale concentratiei gezelor anestezice reziduale din
atmosfera salolor de operatii. Rezultatele trebuiesc comunicate personalului.
4. Este obligatory intretinerea echitamentelor , dispozitivelor pentru anestezie, a ventilelor de
inchidere, garniturilor si containerelor, echipamentului de drenare si ventilatie.

1.2.3

MEDICAMENTE

Manualele de farmacologie consacra un spatiu importent analizarii efectelor secundare ( adesea

severe) ale medicamentelor , totusi cei care le manipuleaza acorda o atentie relative redusa acestor
posibile efecte. Este de neinteles deoarece asistentele medicale aloca o buna parte din timpul de lucru
manipularii medicamentelor si sunt expuse efectelor lor in mai multe moduri.

Prin contactul direct : aplicarea cremelor sau unguentelor fara manusi, solutii care
ajung prin stropire pe piele sau ochi.
Prin inhalare : amestecarea medicamentelor sub forma de pulberi sau la numararea
tabletelor, administrarea medicamentelor sub forma de sprayuri, medicamente care
produc aerosoli .
Prin ingestie: accidental direct sau indirect prin intermediul miinilor sau prin inghitire.

Reactiile cutanate , cel mai raspindit effect al manipularii medicamentelor pot include dermatite
alergice de contact, sensibilizare sau dermatite fotocontact. O persoana sensibilizata in urma expunerii
la actiunea uni anumit medicament poate fi in continoare afectata si de alte substante. Antibioticele, in
special penicilina, neomicina constituie principala problema. Se estimeaza ca intre 1 5 % din
asistentele medicale care lucreaza cu antibiotice pot deveni sensibilizate.
O data dobindita sensibilizarea la un anumit medicament in urma expunerii profesionale , exista
pericolul producerii unei reactii extreme de severe de genul socului anafilactic daca ulterior persoanei
sensibilizate I se va administra direct acdel medicament. Adesea este dificil de identificat agentul
sensibilizant.

MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA

EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE MEDICAMENTELOR.

Personalul medical este obligat sa se informeze asupra efectelor secundare ale medicamentelor pe care
le manipuleza. Producatorul este obligat prin lege sa furnizeze informatii referitoare la efectele
secundare atit pentru pacient , cit si pentru cel care manipuleaza medicamentul.
1. Personalul medical care manipuleaza medicamente trebuie permanent sa-si spele miinile foarte
bine dupa administrarea acestora.Ranile trebuiesc protejate cu pansamente rezistente la apa.
2. Preparatele locale nu se vor administra niciodata cu mina. Este obligarorie utilizarea manusilor
sau spatulelor.
11

3. In timpul manipularii medicamentelor citotoxice sau altor tipuri de medicamente care impugn
masuri deosebite, este oblugatorie utilizarea echipamentului complet de protectie.
4. Este interzsa pulverizarea solutiilor in atmosfera.
5. Este obligatory indepartarea stropilor sau picaturilor prin spalere cu apa rece.

1.2.4

MEDICAMENTE CITOTOXICE

In ciuda efectelor toxice locale, deja cunoscute, prin contactul cu preparatele citotoxice si a efectelor
sistemice pe termen lung, presupuse , politicile privind protectia persoanelor care manipuleza, prepara
si administreaza aceste substante deosebt de toxice, tind sa fie aleatoare si intimplatoare cu mari
variatii. Dovezile privind efectele sistemice ale medicamentelor citotoxice asupra personalului medical
care le manipuleaza sunt neconcludente si controversate, variind considerabil de la un medicament la
altul. Efectele locale sunt insa bine documentate. Reactiile inregistrate include inflamatii ale
mucoaselor , pgmentarea epidermei, ulceratii corneene daca sunt contaminate ochii. Cu o lista de
preparate citotoxice in continua crestere , este rezonabil sa se presupuna ca toate sunt potential
periculoase sitemic pentru cei care le manipuleaza si sa se elaboreze procedure de lucru adecvate
totusi, multe spitale nu au politici sau proceduri de lucru cu preparatele citotoxice, nivelul dee ignorare
al riscului fiind inspaimintator de mare.
Caile de contaminare pot fi :

Prin inhalare: aerosolii sau ceata provenita de obicei din seringi sau flacoane inchise cu
dopuri de cauciuc atunci cind se extrage solutia, prezinta posibil cel mai mare risc pentru
personalul medical. Acest pericol este ignorat pentru ca este invizibil.
Prin in gerare, desi posibila , aceasta metoda de contaminare este putin probabila.
Prin contact cutanat: poate avea un effect irritant. Anumite medicamente pot fi absorbite
sistemic prin piele.

MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA

EFECTELOR POTENTIALE
ASUPRA SANATATII ALE MEDICAMENTELOR
CITOTOXICE.
1.
Un singur membru al personalului administrativ trebuie sa aibe responsabilitate deplina
in elaborarea si implementarea principiilor de utilizare sigura a produselor citotoxice. Acesta trebuie sa
desemneze anumite grupe de personal pentru prepararea si administrarea medicamentelor si sa se
asigure ca sunt instruite corespunzator, trebuie sa furnizeze informatii complete privind riscurile ce
decurg din folosirea produselor, sa elaboreze proceduri de utilizare a echipamentului de protectie si de
eliminare a reziduurilor de produse citotoxice.
2.
Riacul principal de crearec al aerosolilor cand se amesteca produsele citotoxice provine
prin presiunea pozitiva degajata in flacon atunci cand se introduce agentul de diluare. Cind aerul din in
teriorul flaconului este comprimat peste un anumit nivel , se degaja pe linga acesta antrenind si
particule de solutie citotoxica sub forma unei cete fine. O solutie ar fi sa se prepare medicamentul intro incinta cu ventilatie laminara o incinta partial inchisa in care locul de munca este inconjurat cu un
flux ascendant de aer reducind astfel degajarea particulelor generate in interiorul incintei. Aceste
incinte trebuiesc instalate in farmacia spitalului si aici sa se prepare toate medicamentele citotoxice , in
12

mod centralizat, in conditii stricte sis a nu se expuna personalul sectiei unui risc inutil.O alta solutie
poate fi balonul de siguranta . Acesta are o canula care se introduce in flacon impreuna cu acul folosit
pentru introducerea solutiei de diluare. Pe masura ce diluantul este adaugat , aerul in exces este
eliminate in balon care apoi este aruncat impreuna cu flaconul gol de care ramine atasat.
3.
Utilizarea incintelor de ventilatie laminara este mai sigura dar cind aceasta nu exista
pentru protectia pielii si ochilor personalul care manipuleaza medicamente citotoxice trebuie sa poarte
echipament de protectie : ochelari, manusi, halite cu mineca lunga. Mastile nu ofera protectie la
aerosoli, vaporii sau praful toxic sunt particule sufficient de mici pentru a penetra materialul mastii.
Se recomanda spalarea imediata a miinilor cu apa si sapun dupa manevrarea acestii tip de medicament.
4.
Nici o preparare sau reconstituire a medicamentului nu trebuie facuta in salon. Daca
acest lucru nu poate fi facut in farmacie si daca medicamentul trebuie preparat cu regularitate , este
necesar sa se amenajeze o incinta de siguranta intr-o zona special destinata acestui scop si marcata
corespunzator. Incinta trebuie sa aibe o ventilatie adecvata . Prepararea trebuie sa se faca pe un
material absobamt care poate fi indepartat si care se incinereaza deoarece este considerat un reziduu de
mare periculozitate. Surplusul de solutie poate fi colectat intr-n recipient special care poate fi apoi
evacuate in siguranta sau turnat in chiuveta im preuna cu o mare cantitate de apa. Fiolele, seringile si
acele folosite trebuie colectate intr-un container care va fi sigilat si inscriptionat corespunzator este
trimis apoi pentru incinerare.
5.
In cazul producerii unor accidente precum pierderea medicamentelor prin varsare se
recomanda ca materialul varsat sa se stearga bine cu o cirpa umeda care se va introduce intr-o punga
de polietilena . Punga va fi sigilata apoi se va introduce intr-o alta punga etichetata care se va trimite
pentru incinerare. Suprafata contaminata se va spala cu apa din abundenta iar daca accidental pielea
sau ochii asistentului au intrat in contact cu medicamentul , se vor spala bine cu multa apa .
6.
Daca personalul medical urmeaza sa manipuleze cu regularitate preparate citotoxice ,
este necesar sa se preleveze la inceputul activitatii mostre de singe care se vor pastra ca referinta
pentru verificarile ulterioare.
7.
Asistentele medicale insarcinate trebuie sa evite expunerea la medicamente citotoxice
pe intreaga durata a sarcinii si chiar inainte daca se planifica sarcina. Expunerea din primele saptamini
de sarcina , este cea mai periculoasa.
8.
Personalul medical expus citotoxicelor nu trebuie expus la radiatii. Exista dovezi care
arata o interactiune intre anumite citotoxice si radiatii in cazul pacientilot tratati in ambele moduri.

1.2.5

RADIATIILE

Pericolul radiatiilor nu poate fi pipait , vazut, auzit sau gustat. Desi este de asteptat ca personalul
medical sa fie constient de potentialul distructiv al radiatiilor prin observarea efectelor asupra
pacientilor supusi la radioterapie , nu gindeste ca ar putea fi expus riscului de iradiere. Razele
radioactive ridicate sunt letale. Efectele cunoscute asupra sanatatii , includ efecte somatice acute:
arsuri , cataracte, si sterilitate in cazul expunerii la doze medii. Nu mai putin dramatic dar aparand
dupa un interval mai lung este cancerul ( cancer osos , mamar, leucemie). Expunerea la radiatii poate
conduce la malformatii genetice, persistente de-a lungul mai multor generatii. Nivelul de iradiere la
care asistentele medicale sunt expuse in spital este in medie foarte scazut, dar gravitatea efectelor cere
sa fie lute toate masurile pentru protejarea personalului medical. Razele X sunt cele mai raspindite
surse de iradiere dar si altele precum implanturile radioactive.

MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA EFECTELOR

POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE RADIATIILOR

13

Actiunile necesare protejarii personalului medical impotriva radiatiilor pot fi grupate in trei categorii :
identificarea riscului, monitorizarea riscului, reducerea expunerii la factorii de risc.
1.

Identificarea riscului:

Toate sursele de radiatii trebuie etichetate cu simbolul recunoscut international pentru aceasta situatie.
Mesajele de avertizare si instructiunile , trebuie tiparite in limba vorbita de pacienti si de personalul
medical. Lampile de avertizare din exteriorul incaperilor unde se lucreaza cu raze X trebuie mentinute
in stare de functionare. Fiecare asistent medical care lucreaza in acest serviciu trebuie sa urmeze un
curs complex de instruire , unde sa invete sa identifice riscurile , sa analizeze problemele si sa se
familiarizeze cu procedurile de urgenta. Fiecare persoana trebuie sa cunoasca politica de protectie
impotriva radiatiilor, care trebuie afisata vizibil si discutata pe larg.
2.

Monitorizarea riscului:

O metoda simpla de masurare al nivelului de radiatii primit de fiecare persoana se bazeaza pe folosirea
unui film sub forma de ecuson purtat in timpul orelor de serviciu. Filmul trebuie schimbat si developat
in functie de circumstantele in care este purtat ; el indica nivelul de iradiere prin innegrirea placii
fotografice dar numai pe acea parte a corpului pe care este fixat ecusonul. In ultimul timp ecusonul
filtru a fost inlocuit cu dozimetre termoluminiscente ( TLD).

3.

Reducerea expunerii la radiatii:

Cea mai buna protectie impotriva radiatiilor este reducerea expunerii. Distanta, ecranarea si
rapiditatea sunt trei principii importante de retinut.
Distanta este cruciala , deoarece cu cit este mai departe de sursa , cu atit doza de radiatii primita intrun interval dat de timp este mai mica si potrvit legii proportionalitatii inverse valoarea dozei scade
considerabil cu distanta.
Ecranarea este deosebit de importanta deoarece materiale precum betonul sau plumbul absorb o mare
cantitate din fluxul de radiatii. Imbracind un sort de plumb sau stind in spatele unui ecran mobil, doza
receptata este de asemenea redusa.
Rapiditatea este un alt principiu vital , astfel cu cit timpul de stationare linga o sursa de radiatii este
mai scurt cu atit doza receptata este mai mica. Se recomanda ca tratamentul si ingrijirea sa fie facute
atit de repede cit permite eficienta.

1.3

RISCURI MICROBIOLOGICE

Spitalele sunt pline de germeni a caror periculozitate este deosebita prin aceea ca nu sunt vizibili.
Pericolele care nu se vad tind sa fie ignorate , minimizate sau uitatate. Asistentele medicale sunt
expuse acestui risc deoarece ele vin in contact strans cu pacientii infectati. Cei mai raspinditi germeni
in spital sunt bacteriile care au dezvoltat tulpini rezistente la antibiotice , facind mult mai dificil
controlul infectiilor.
Principalele cai de transmitere a infectiilor sunt :
14

ingestie alimente infectate sau maini nespalate;

inoculare ace contaminate;
implantare in cazul unei taieturi sau rani infectate;
inhalare ;

Principalele reguli pentru autoprotectia im potriva infectiilor sunt urmatoarele:

spalatul frecvent al mainilor cu apa si sapun;

acoperirea ranilor cu pansamente rezistente la apa;

raportarea tuturor cazurlor de infectare;

MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA EFECTELOR

POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE INFECTIILOR INTRASPITALICESTI
1.
Politici preventive ale spitalelor :
Spitalele trebuie sa aiba politici de control a infectiilor clare si bine cunoscute de intregul personal.
Sunt spitale care si-au constituit comitete de control a infectiilor care pot colecta date privind
episoadele infectioase si sanatatea personalului, furnizind informatii privind riscurile potentiale .
Politicile si procedurile agreate trebuie sa fie afisate vizibil in toate sectiile spitalului.
2.
Masurile de igiena adoptate:
Igienizarea inadecvata poate mari considerabil riscul infectiilor. Echipamentul de
igienizare( pamatufurile, carpele, buretii, periile, galetile) trebuie spalat zilnic cu apa fierbinte si
detergenti si pastrat uscat. S-a demonstrat ca numarul bacteriilor din aer se dubleaza dupa maturarea
pardoselii cu mana. Aspiratoarele speciale cu filtre de aer inglobate sau pinza de bumbac impregnate
in petrol sau pamatufurile de plastic sunt mai sigure si mai eficiente. Aspiratoarele trebuie sa se
incadreze in limitele admise pentru zgomot. Covoarele trebuie aspirate zilnic iar pardoselile trebuie
sterse si
spalate cu detergent. Suprafetele situate mai sus de nivelul pardoselii trebuie aspirate
sau sterse cu o cirpa umezita in apa cu detergent. Dezinfectantii sunt activ numai in stare umeda.
Solutiile varsate care contin agenti bacterieni trebuie sterse cu un dezinfectant fenolic solubil. Cele
care contin agenti virali trebuie acoperite cu prosoape de hirtie imbibate cu solutie de hipoclorit 1% si
lasate 30 min.
3.
Masuri de autoprotectie ale personalului angajat:
Spalarea miinilor dupa un contact direct cu pacientul sau dupa contactul cu un material contaminat
este probabil singura masura preventiva mai importanta si eficienta atit pentru protectia proprie cit si
pentru reducerea riscului de infectie incrucisata. Pentru reducerea maxima al numarului de bacterii se
recomanda spalarea miinilor cu solutie de clorhexidina 4%.
4.
Utilizarea imbracamintii de protectie:
Imbracamintea de protectie folosita in mod corespunzator are un rol important atat in protejarea
asistentului medical dar si a pacientului in reducerea infectiilor incrucusate. Halatele asigura protectia
bratelor si umerilor dar sunt usor penetrate de umezeala sau bacterii. Ele trebuie schimbate ori de cite
ori este nevoie.
Riscul contactarii unei infectii prin intermediul miinilor este intotdeauna inlaturat prin spalarea lor
regulata dar utilizarea manusilor sterile de unica folosinta poate fi de neinlocuit in anumite situatii .
Mastile chiar cele chirurgicale sunt numai partial eficiente impotriva aerosolilor infectiosi sau a
microorganismelor din aer. Chiar daca tesatura mastii asigura o buna filtrare , aceasta se pierde in
cazul in care nu este fixata corespunzator.
15

Ochelarii de protectie feresc ochii impotriva stropirii cu sange infectat de la bolnavii cu hepatita B sau
cu SIDA din cursul nasterilor sau chirurgiei dentare.
5.
Masuri de manipulare ale probelor biologice.
Probele trimise pentru examinare microbiologica trebuie inchise in pungi de plastic cu formularul de
analize pastrat separat. Scopul este de a asigura transportul probelor in siguranta.In fiecare spital
trebuie sa existe un sistem bine cunoscut de etichetare a probelor pentru a atrage atentia personalului
care le manipuleaza asupra naturii lor.
6.
Masuri privind evacuarea reziduurilor:
In acest scop trebuie elaborate politici clare privind evacuarea reziduurilor. Aceste politici trebuie
facute cunoscute personalului medical prin sedinte de instruire si orientare.
7.
Monitorizarea sanatatii personalului:
Personalul medical in curs de angajare trebuie supus unui examen medical . Se recomanda vaccinarea
impotriva hepatitei B , efectuarea testelor de sensibilizare la tuberculina si vaccinarea BCG. Personalul
medical trebuie instruit privind adoptarea masurilor de autoprotectie impotriva infectiilor si sfatuit sa
raporteze aparitia oricarei afectiuni . Toate episoadele infectioase se vor raporta iar cunostintele
accumulate trebuie aplicate in politici de prevenire.

1.3.1 BOLILE INFECTIOASE PRECAUTII SPECIFICE

Exista o serie de recomandari privind ingrijirile medicale , legate de bolile in fectioase , in special cele
cu nivel inalt de periculozitate sau deosebit de virulente. Aceste recomandari adesea se concentreaza
asupra controlului raspindirii infectiilor intre pacienti , acordind atentie redusa cadrelor madicale care
nu sunt considerate potentiali purtatori ai infectiilor dar care sunt expusi riscului de infectie.

MASURILE DE PROTECTIE PRIVIND REDUCEREA SAU ELIMINAREA

EFECTELOR POTENTIALE ASUPRA SANATATII ALE UNOR BOLI INFECTIOASE
CU NIVEL RIDICAT DE PERICULOZITATE.
Masurile de protectie privind reducerea sau eliminarea potentialelor efecte aspra sanatatii personalului
medical fac referire la anumite boli infectioase cu nivel inalt de periculozitate precum: infectiile
intestinale, hepatitele, HIV\SIDA.
1. Infectiile intestinale:
Exista o serie de factori care contribuie la transformarea spitalelor intr-un posibil loc de intilnire al
toxiinfectiilor alimentare. Problemele care necesita o abordare speciala sunt legate de blocul alimentar
al multor spitale. Aceste probleme fac referire la o serie de aspecte precum: cladiri vechi depasite,
echipamente vechi si depasite, igienizare ineficienta a echipamentului si incaperilor, control inadecvat
al infectiilor transmise de gindaci si rozatoare, amenajari inadecvate si lipsa de instruire, practici
gresite de preparare a alimentelor. O serie de proceduri inadecvate privind prepararea si manipularea
alimentelor sunt utilizate si astazi in unele spitale , manevre vicioase pe care le vom mentiona in cele
ce urmeaza. Mincarea se prepara de obicei cu citeve ore inainte, se transporta cu caruciorul de-a lungul
unor coridoare interminabile, timp in care mincarea se raceste si adesea este numai partial incalzita
inante de a fi servita. Sunt situatii in care pacientii nu servesc imediat aceste preparate , fiind stationate
necoresunzator pe noptierele din saloane sau la marginea geamurilor , facind posibila alterarea sau
contaminarea cu agenti patogeni. Infecterea se datoreaza ingerarii agentilor patogeni. Pacientii
spitalelor , slabiti si cu un sistem imunitar scazut sunt cei mai expusi sa cada victime infectiilor iar
16

alimentarea comuna cu apa si hrana, folosirea in comun a instalatiilor sanitare, maresc riscul de
raspindire al acestora.
In cazul aparitiei unui numar mare de cazuri de toxiinfectie alimentara , devine practica transformarea
intregului salon in unitate de izolare asa numita izolare de grup. Izolarea pacientului reaminteste cel
putin personalului despre riscul existent si despre masurile preventive speciale care trebuie luate cum
ar fi spalarea frecventa a miinilor care trebuie sa existe in orice conditii. Spalarea miinilor dupa
contactul direct cu un pacient sau cu un material contaminat este singura masura preventive eficienta,
atit pentru protectia proprie cat si pentru reducerea riscului de infectie incrucisata. Pentru reducerea
maxima a numarului bacteriilor se recomanda spalarea miinilor cu o solutie detergenta de
clorhexidina 4%. Imbracamintea de protectie , halatele sau sorturile de plastic sunt indicate in cazul
contactului direct cu pacientul. Sorturile de plastic trebuie incinerate dupa o singura utilizare iar
halatele trebuie schimbate zilnic.
Lenjeria de corp sau de pat folosita de pacientii cu boli infectioase trebuie schimbata imediat ce s-a
patat si trimisa la spalatorie in saci dubli. Sacul interior trebuie prevazut cu cusatura solida care se
dizolva in cursul ciclului de spalare , asa incit lucratorii de la spalatorie sa nu vehiculeze direct lenjeria
. Se recomanda utilizarea veselei si tacimurilor de unica folosinta iar daca acest lucru nu este posibil ,
tacamurile si vesela trebuie spalate la minim 80 grade. Pansamentele si articolele de unica folosinta
trebuie incinerate.
Examinarea medicala a personalului trebuie efectuata periodic iar personalului implicat in manipularea
si prepararea alimentelor trebiue recoltate probe de scaun si testate in vederea depistarii eventulelor
infectii intestinale. In situatia depistarii probelor pozitive lucratorul in cauza trebuie exclus din
procesul de preparare al alimentelor pina cand rezultatele a minim trei probe sunt negative in trei zile
consecutive.
2. Hepatitele:
Hepatita B este una dintre cele mai severe boli. Se estimeaza ca sunt afectate peste doua
miliarde de persoane. In consecinta , 350 de milioane de personae sunt purtatori cronici ai virusului
hepatitei B ( HBV) si sunt expusi riscului de deces in urma consecintelor pe termen lung si anume
ciroza hepatica si cancerul hepatic. Acesti purtatori reprezinta si o sursa importanta de transmitere a
infectiei printr-o multitudine de cai.
Hepatita B este cea mai importanta boala profesionala infectioasa din Europa, desi poate fi prevenita
prin practici de lucru imbunatatite sau prin vaccinare.Din nefericite acest lucru nu se intimpla mereu.
Se estimeaza ca in Europa de Est 18000 de cadre medicale sunt infectate in fiecare an.
Riscul la care este supus personalul medical a fost recunoscut de mult timp si de aceea au fost
elaborate si aplicate in multe tari proceduri de siguranta. Din 1982 exista vaccinul impotriva hepatitei
B , anterior singura modalitate de protectie si aceasta doar partiala consta in administrarea de
imunoglobulina in hepatita B (HBIG).
Pacientii din grupele de risc marit si toti cei dializati sunt supusi unei examinari medicale periodice.
Pacientii cu potential infectios ridicat sunt izolati si ingrijiti in sisten de bariera.
Asistentele medicale iau contact permanent cu cu single sau fluidele umane si in situatii cind
prezenta virusului nu este banuita. Se intimpla ca sub presiunea timpului cauzata de lipsa de personal
sau de o urgenta medicala, procedurile sigure sa fie ocolite. Desi inca din anul 1982 exista vaccinul
impotriva hepatitei B sigur si efficient, el este administrat unui numar relative redus de asistente
medicale.
In comparatie cu hepatita infectioasa A , neplacuta si de asemenea periculoasa pentru cadrele
medicale, hepatita B este mult mai severa si cu rata ridicata a mortalitatii pina la 30% comparative
cu 0,2% in cazul hepatitei A.
Hepatita infectioasa A , cea mai putin grava dintre tipurile de hepatita infectioasa , se raspindeste pe
cale fecal-orala, avind o perioada de incubatie cuprinsa intre 2-6 saptamini. Hepatita B( serica) este
raspindita prin contactul cu singe sau derivati , sputa , uriona, fecale contaminate. Se transmite prin
contaminare directa prin injectii, epiderma cu leziuni, contact cu mucoasele sau corneea. Transferul
agentului infectios se poate face si prin intermediul suprafetelor contaminate, insa nu exista dovezi in
17

sprijinul transmiterii bolii pe cale aeriana. Boala are o perioada de incubatie cuprinsa intre sase
saptamini si sase luni.
Zonele cu risc crescut sunt :
1. sectiile de boli hepatice si renale;
2. maternitatile;
3. sectiile de boli psihice - se considera in general ca acest sector este unul cu
coeficient ridicat de risc datorita procentului mare de purtatori ai virusului
printre persoanele cu handicap psihic;
4. sectiile de boli infectioase si de izolare;
5. sectiile de traumatologie sau urgenta;
6. clinicile destinate tratarii persoanelor dependente de droguri;
7. clinicile pentru boli venerice.
Riscul este mai mare atunci cind boala nu a fost diagnosticata. Prin urmare , asistentele medicale
trebuie sa identifice potentialii purtatori ai virusului : dependenti de droguri, prostituate, homosexuali,
persoane cu tatuaje extinse, persoane cu sindrom Down, pacienti hemofilici si cei carora li s-au facut
transfuzii sanguine , pacienti cu boli renale.
In evaluarea riscului trebuie avute in vedere activitatile care expun personalul la un contact regulat cu
singele sau fluidele infectioase.
Evaluarea riscului trebuie sa tina seama de modurile posibile de transmitere inteparea cu ace sau
instrumente contaminate , contaminarea pielii cu leziuni, precum si de frecventa expunerii la sursele
de contaminare.
Managementul riscului se bazeaza pe o strategie multilaterala de prevenire care include:
standarde ridicate a protectiei medicale;
adoptarea masurilor preventive generale;
utilizarea echipamentului adecvat de protectie individuala;
vaccinarea personalului medical;
investigarea si tratarea incidentelor de expunere la risc;
inregistrari permanente.
MASURI GENERALE DE PREVENIRE
Conceptul de masuri preventive generale presupune ca toti pacientii pot fi infectati cu agenti
patogeni cu transmitere sanguina si accentueaza importanta aplicarii masurilor de prevenire
adecvate tuturor pacientilor indiferent de diagnostic.
Majoritatea purtatorilor de HBV nu sunt constienti de starea lor si nu vor fi regasiti in evidentele
medicale. Masurile preventive generale trebuie aplicate si in procedurile de decontaminare in urma
stropirii cu singe sau substante organice. Aceste masuri includ tehnici generale care pot fi directe
( utilizind imbracaminte de protectie , manusi ) sau indirecte- la distanta ( utilizind echipament
specializat).
Contactul cu mucoasele poate fi definit ca un contact fizic direct al mainilor cu mucoasa bucala,
genitala, rectala, conjunctivala. Masurile preventive generale se aplica atat in cazul contactului cu
singe sau derivate sanguine cat si in cazul urmatoarelor substante organice: sperma, scretii vaginale,
lichid cerebrospinal, lichid peritoneal, sinovial, amniotic, saliva, probe patologice diverse, urina,
fecale, secretii nazale, sputa, lacrimi daca sunt vizibil contaminate cu singe.

18

Evacuarea deseurilor clinice - obiectele ascutite trebuie evacuate in siguranta , in containere.

Toate articolele contaminate cu sange sau substante organice trebuie colectate in recipiente
adecvate( saci de plastic rezistenti) care apoi se incinereaza. Conducerea spitaluluii trebuie sa
asigure locuri special amenajate pentru evacuarea reziduurilor clinice. Echipamentul medical
reutilizabil care a fost contaminat cu sange sau substante organice trebuie dezinfectat si
sterilizat in conformitate cu normele nationale.
In spitale, lenjeria contaminata trebuie introdusa intr-un sac adecvat acestui scop si etichetata conform
procedurilor locale.
Practica sigura la locul de munca:
Prima indatorire a unui lucrator expus riscului de infectare este sa-si asigure propria securitate prin
utilizarea pansamentelor rezistente la apa pentru acoperirea leziunilor cutanate sau exemelor. Cadrele
medicale cu leziuni extinse pe maini si antebrate trebuie examinate atent inainte de a participa la
anumite proceduri. Toate cadrele medicale supuse riscului trebuie sa se supuna politicilor spitalului
privind utilizarea echipamentului de protectie. Un principiu de baza al practicii medicale sigure consta
in evitarea obiectelor ascutite ( instrumente medicale ascutite sau taioase) ori de cite ori este posibil.
Administrarea vaccinului impotriva hepatitei B personalului expus riscului de infectare:
Incepind cu anul 1982 au fost puse la punct vaccinuri sigure si eficace impotriva hepatitei B si de
atunci ele au fost recomandate lucratorilor din sanatate. Vaccinarea personalului expus riscului de
infectare profesionala cu HBV este o parte integranta a strategiei de management al riscului pentru
prevenirea a ceea ce astazi este unanim recunoscuta drept cea mai importanta boala infectioasa
prifesionala.
Masuri generale de prevenire privind reducerea riscului de infectie cu HBV:
1. Asistentii medicali trebuie sa acorde o deosebita atentie manipularii
instrumentarului medical in special cel ascutit sau taios;
2. Trebuie raportat orice accident produs in timpul practicii medicale;
3. Se vor proteja taieturile sau zgirieturile cu pansamente rezistente la apa;
4. Este obligatorie purtarea echipamentului de protectie halate, manusi de unica
folosinta, sorturi de unica folosinta, in cursul executarii manevrelor de ingrijire;
5. In timpul curatarii petelor de singe , urina sau fecale se vor purta halat, manusi
si sort de plastic . Se va dezinfecta zona cu prosoape din hirtie imbibate cu o
solutie de hipoclorit 1% si lasata circa 30 min. daca este posibil;
6. Lenjeria patata de singe, materialele de unica folosinta, manusile de cauciuc,
prosoapele de hirtie , vata etc. se eticheteaza si se trimit pentru incinerare;
7. Este obligatorie spalarea mainilor dupa contactul cu pacientul.
In cazul inteparii accidentale cu un ac contaminat sau contaminarii prin intermediul unei
taieturi , se recomanda spalarea imediata a zonei afectate cu apa si sapun si raportarea
incidentului responsabilului insarcinat cu protectia muncii. In absenta unei imunizari anterioare
, trebuie administrata in primele 24 de ore, imunoglobulina pentru hepatita B.
Costurile si beneficiile masurilor generale de prevenire:
Introducerea masurilor generale de prevenire necesita unele cheltuieli. Politicile scrise privind practica
medicala sigura sau evacuarea adecvata a reziduurilor clinice precum si instruirea corespunzatoare a
personalului, pot fi realizate cu cheltuieli suplimentare mici.
3. HIV\SIDA:
Este de inteles ca asistentele medicale pot fi ingrijorate de perspective ingrijirii persoanelor infectate
cu HIV sau care au SIDA si de riscul pe care acesta il reprezinta pentru sanatatea lor. Raspindirea
19

maladiei semnifica faptul ca tot mai multe asistente madicale vor fi implicate in ingrijirea pacientilor
cu SIDA. Riscurile de infectie pot fi diminuate cu conditia respectarii unor masuri preventive de baza.
Riscul principal pentru sanatatea personalului medical de ingrijire il reprezinta infectarea pe calea
inocularii accidentale a singelui sau lichidelor corporale contaminate, si aceasta se poate produce prin
intermediul obiectelor ascutite, taieturilor sau zgirieturilor de la suprafata pielii.
Nu exista dovezi care sa demonstreze ca relatiile sociale prezinta vreun risc.
Este de retinut faptul ca in toate cazurile de manipulare a singelui si derivatilor sanguini asistentele
medicale se confrunta cu un anume risc si din acest motiv se impugn masuri preventive riguroase.
Ingrijirea in comunitate a pacientilor cu SIDA:
Multe personae cu SIDA sunt ingrijite la domiciliu. Presiunea creata de numerul limitat de paturi din
spitale si de resursele de care se dispune , determina ca numarul pacientilor ingrijiti la domiciliu sa
creasca. Daca persoana este asimptomatica, respectarea masurilor normale de igiena si tehnicile de
evacuare a reziduurilor, aplicate la domiciliu, sunt suficiente. Obiectele patate trebuie arse sau spalte
la 95 de grade minim 10 minute. Rezervele de echipament de protectie , dezinfectante si recipiente
pentru evacuarea obiectelor ascutite trebuie pastrate la domiciliul pacientului.

C-2 SANATATE SI DISFUNCTIONALITATE

1.3 STRESUL SI SURMENAJUL LA LOCUL DE MUNCA
Suprasolicitarea fizica , substantele toxice, pericolele microbiologice nu reprezinta singurele pericole
intilnite in activitatea personalului medical. Aceste pericole pot fi reduse printr-o buna informare si
respectare a masurilor de prevenire la locul de munca. Aceste masuri sunt valabile si in cazul stresului
si surmenajului, alte doua pericole potentiale.
Munca in serviciile de ingrijire se concentreaza, prin definitie, asupra acelei parti a comunitatii care
are probleme sociale, psihologice si de sanatate. Munca unei asistente medicale include si sarcini care
pot fi dezgustatoare sau pot inspaiminta. Ea se confrunta adesea cu durerea, suferinta si moartea si
poate fi constant sub influenta unui stres psihic considerabil.
Desi responsabilitatea pentru viata si bunastarea oamenilor furnizeaza multe ocazii de satisfactie
profesionala reala, nu este neobisnuit ca o asistenta medicala sa se simta obosita si epuizata emotional.
In ultimi ani aceste probleme au starnit un interes tot mai mare deoarece cercetarile au aratat ca
asistentele medicale sunt expuse riscului de surmenare si fac parte dintr-un grup cu o rata a mortalitatii
superioara ratei medii.S-a demonstrat ca factorii care produc stresul in randul asistentilor medicali
sunt: suprasolicitarea,relatiile incordate cu superiorii si cu administratia.Modul in care este organizata
activitatea conduce la o mare deosebire intre posibilitatile pe care le au angajatii de a se ajuta reciproc
si de a-si impartasi cunostintele si experienta.Organizarea muncii guverneaza posibilitatile asistentilor
medicali de a invata si de a se perfectiona profesional. Modul in care este organizata munca echipei
medicale,conduce la mari diferente intre posibilitatile de a fi eficient, de a spori stima de sine si
perfectionare profesionala.O organizatie cu un management care stimuleaza si sprijina personalul
medical,ii poate incuraja sa devina activi si sa vina cu idei noi privind munca pe care o desfasoara.
Stresul in multe cazuri produce dureri de cap, hipertensiune,tulburari gastrice.Activitatile
profesionale pot fi stresante sau nu, in functie de echilibrul dintre cerintele si oportunitatile prezentate
de mediul de lucru si propriile capacitati si dorinte.
In cazul femeilor,responsabilitatea fata de casa, familie si copii combinata cu cerintele de la locul de
munca poate fi un factor major de stress.
Stresul trait continu poate duce la surmenaj. In sistemul de sanatate surmenajul a fost definit
ca pierderea interesului si manifestarea unei lipse de consideratie fata de oamenii cu care se
lucreaza,o oboseala emotionala a furnizorilor de ingrijiri caracterizata prin absenta sentimentelor
20

pozitive, simpatiei sau respectului fata de pacienti.Surmenajul reduce capacitatea de a gandi critic de a
rezolva problemele si a lua decizii,cea ce poate avea efecte dezastruoase asupra securitatii
pacientului.Nu este neobisnuit ca victimele surmenajului sa incerce sa depaseasca dificultatile
profesiei,recurgand la alcool, narcotice si tigari periclitand o data in plus securitatea pacientului. Prima
etapa in combaterea surmenajului este cea de recunoastere a existentei sale.
Sumenajul este definit ca un fenomen resultant al efectelor cumulative ale stresului din
activitatea profesionala.Este un sindrom al epuizarii fizice,psihice si spirituale caracterizat printr-o
pierdere progresiva a idealurilor energiei si vointei. Surmenajul afecteaza oamenii din toate domeniile
de activitate iar cei care prin profesia lor ii ajuta pe ceilalti sunt mult mai vulnerabili.Acesti indivizi
muncesc intr-un mediu care-i solicita emotional.
Exista trei componente ale surmenajului :
prima este epuizarea fizica in care individual resimte o pierdere de energie, oboseala
cronica si plictiseala general.
A doua componenta este epuizarea emotionala manifestata prin deprimare,neputinta si
disperare.
A treia componenta este epuizarea psihica in care individual dezvolta o atitudine negative
indreptata asupra sa,impotriva muncii sale etc.
Surmenajul actioneaza lent in mai multe etape.Deoarece frustrarea si conflictul incep sa se
infiripe,individul intra in etapa de rezistenta si devine cinic, rigid si se izoleaza de ceilalti. Intr-o
unitate sanitara in care asistentele medicale sunt surmenate,ingrijirea pacientului este adesea rece
si neglijenta.
1.3.1 Principalii factori care contribuie la aparitia surmenajului sunt:

Confruntarea zilnica cu moartea;

Numarul prea mare de pacienti sau incapacitatea acordarii ingrijirii de calitate;
Presiunea creata de indeplinirea sarcinilor intr-un timp foarte scurt;
Munca monotona si de rutina;
Lipsa aprecierii din partea pacientilor;
Stresul creat de incercarea de a tine pasul cu progresul tehnic din domeniul procedurilor
si echipamentului.

In baza unor studii, surmenejul reprezinta atat o problema organizationala cat si una personala, in
ambele cazuri fiind necesar sa se intervina. Unele cercetari arata ca sprijinul socio-profesional
reprezinta un factor de prevenire al surmenejului. Rezolvarea problemelor este o metoda eficace,
deoarece schimba sursa de stres.
Ingrijirea oamenilor este o ocupatie stresanta. Surmenajul este mai mult decit o stare de epuizare
fizica, emotionala si psihica care poate insoti stresul. Este o situatie in care suferindul resimte o
oboseala cronica si o totala pierdere a vointei si entuziasmului, datorita disiparii totale a energiei.
Procesul de surmenare este un process continuu, insa pot fi identificate patru etape:
1. Entuziasmul- este o calitate esentiala pentru toate asistentele medicale si multe persoane isi incep
activitatea profesionala cu multa energie, interes, si dorinta de a asigura cea mai buna ingrujire a
pacientilor. Sunt dormice sa munceasca in plus, adesea pentru a compensa resursele insuficiente, sa
garanteze mentinerea unei ingrijiri de buna calitate. Prin natura lui, nursingul este stresant si daca
factorii zilnici de stres se combina cu o suprasolicitare in crestere , inevitabil anumite parti ale
activitatii asistentei medicale nu mai concorda cu idealurile ei.
2. Stagnarea- entuziasmul si motivatia persoanei se atenueaza deoarece sperantele sunt zadarnicite.
21

3. Frustrarea profesionista bine motivata devine frustrata si cinica deoarece realizeaza ca nu poate
schimba sistemul si nu-si poate atinge idealurile. Rezervele emotionale sunt epuizate si ea traieste un
sentiment de ratare profesionala.
4. Retragerea urmeaza o forma de depresie in care capacitatea de a infrunta problemele se pierde ;
luarea deciziilor, chiar in probleme minore, este dificila si produce nesiguranta; persoana se izoleaza.
Aceasta stare de colaps cronic poate fi denumita surmenaj.
Identificarea simptomelor surmenajului si a stresului este esentiala pentru prevenirea aparitiei ambelor
stari si pentru sprijinirea si tratarea celor afectati.

Evitarea stresului si imbunatatirea climatului de lucru:

Sedintele cu personalul la locul de munca- prezinta o importanta deosebita pentru a crea

fiecarui angajat sentimentul de apartenenta in cadrul unei echipe. Intr-un loc de munca bine
condus , opiniile personalului se iau in seama si se valorifica. Sedintele trebuie conduse de
catre manager si este bine sa se desfasoare la ore convenabile pentru majoritatea salariatilor.
Evaluarea evaluarile sunt discutii sistematice intre manageri si angajati. Ele imbraca forma
interviurilor personale, planificate. Discutiile purtate pe parcursul interviului trebuie sa aiba
caracter confidential. Aceste discutii reprezinta o ocazie potrivita pentru un schimb de opinii
privitoare la avtivitatea desfasurata si la rezultatele ei. Evaluarile trebuie sa se desfasoare cel
putin o data pe an.
Seminariile - se recomanda ca personalul medical care lucreaza in conditii de solicitare
severa, fizica si psihica, trebuie sa aiba ocazia sa vorbeasca despre lucruri pe care le considera
neplacute si impovaratoare. Intilnirile de lucru in echipa pentru a discuta despre situatiile
dificile care apar pe parcursul activitatii poarta numele de senminar. Grupul de discutie
serveste la dezbaterea problemelor aparute si care sunt dificil de surmontat in ingrijirea
pacientilor. Cu ajutorul grupului, relatiile si atmosfera atat in randul personalului cat si cu
pacientii, pot fi imbunatatite si perfectionate. Acest system poate contribui si la prevenirea
surmenajului.
Solicitari adresate managerului intr-un loc de munca bine organizat , managerul este
persoana care urmareste si incurajaza imbunatatirea continua a calitatii ingijirilor madicale.
Pentru a fi capabil sa satisfaca solicitarile care ii sunt adresate , acesta trebuie sa cunoasca
indeaproape sectorul respective de activitate sis a posede capacitatea de a conduce si incuraja
personalul. Un bun manager trebuie sa fie sensibil la punctele de vedere ale angajatilor si sa
fie capabil sa solutioneze conflictele.
Perfectionarea profesionala si oportunitatile profesionale - organizarea nursingului avind
la baza nevoile pacientilor asigura asistentei medicale posibilitatea perfectionarii profesionale.
Este important sa se stimuleze o organizare a procesului de nursing care pleaca de la nevoile
pacientilor si care confera ingrijirii si asistentilor madicali un rol profesional aparte.

CAPITOLUL 2. STIL DE VIATA SANATOS

Educatia pentru sanatate este legata de rolul asistentei madicale in procesul de ingrijire .
Educatia pentru sanatate este o preocupare de maxima importanta a medicinei care consta in
dezvoltarea nivelului de cultura sanitara al diferitelor grupuri de populatie, a mijloacelor si procedeelor
educativ-sanitare necesare formarii unui comportament sanogenic.
22

O.M.S. defineste sanatatea ca o stare fireasca de bine si de echilibru a organismului, de

comfort, datorita carora omul isi poate desfasura activitatea pe toate planurile: fizic, somatic, psihic si
social.
Obiectivul de baza al educatiei pentru sanatate consta in formarea si dezvoltarea in rindul populatiei al
unui comportament sanogenic, in scopul apararii sanatatii, dezvoltarii armonioase si fortificarii
organismului, a conditiilor mediului ambiental natural si social, cit si al participarii active a acesteia la
pastrarea sanatatii populatiei.
Sanatatea exprima capacitatea adaptativa a individului la mediul natural si social. Munca, ca si
modalitate specific umana de adaptare la mediu, este cel mai elocvent criteriu de apreciere a starii de
sanatate , conditionand atat starea biologica cat si cea de integrare sociala. Exista o relatie
bidirectionala intre starea de sanatate si capacitatea de munca , individual sanatos prezentind , pe de-o
parte , o adaptare la munca si o productivitate optima, iar pe de alta parte munca, reprezentind sursa
bunastarii sociale care de asemenea influenteaza satrea fizica. De aceea, prevenirea imbolnavirilor si
promovarea sanatatii celor activi reprezinta scopul principal al medicinei muncii, ceea ce in final se
traduce si in productivitate si beneficii economice.
Stilul de vita include cateva componente prin care oamenii isi desfasoara aspectele majore ale
vietii lor , componente cum ar fi: munca, recreerea, hranirea, solutinarea problemelor.
Componentele stilului de viata constau astfel in tipologii generale de comportament cum ar fi iesirea in
mod frecvent cu prietenii, ce indica un stil de viata inalt , din punct de vedere social. Fiecare individ isi
desfasoara un stil de viata, in mare parte, prin incercare si eroare, in urma carora isi adopta ca obiceiuri
acele comportamente care-i confera cea mai mare reusita si satisfactie.
Aceste comportamente pot fi grupate intr-un numar de structuri intrepatrunse, ceea ce creeaza
comportamentele stilului de viata, ce pot declansa un anume efect aspra catorva dimensiuni ale
sanatatii persoanei.

Stilul de lucru, reprezinta modalitatea prin care unii indivizi produc, creaza si studiaza,
luptind ca fiecare aspect al muncii lor sa fie perfect, in timp ce altii sunt preocupati de volumul muncii
produse si nu de calitatea acesteia. Se considera ca munca fizica traditionala sta la baza longevitatii si
sanatatii, cea mai mare parte a longevivilor sanatosi din Rominia traind in mediul rural.

Stilul recreational, reprezinta modul in care indivizii isi aloca si isi consuma timpul
liber, afectand multe dimensiuni ale sanatatii si bunei dispozitii. Oamenii se pot angaja in activitati
recreationale care le asigura exercitii fizice, ii stimuleaza mental si ii ajuta in intretinerea relatiilor cu
ceilalti. Exista si stiluri recreationale vatamatoare, chiar periculoase, cum ar
fi accentuarea in mare masura a competitiei si agresiunii , ce pot deteriora relatiile sociale sau pot
conduce la stres si la probleme severe de sanatate fizica si sociala.

Stilul de solutionare, este reprezentat de stres care poate fi pozitiv atunci cand este
asociat cu dezvoltarea umana ( casatoria, promovarea in functie) sau poate fi negativ, atunci cand este
asociat unei pierderi. Modul in care persoanele isi solutioneaza evenimentele stresante ale vietii, le
poate afecta sanatatea sau pot conduce la conflicte in familie.

Stilul de cunoastere, se refera la modaliotatile in care oamenii gandesc, cauta cunoasterea

si iau decizii , unii fiind foarte meticulosi in ceea ce priveste solutionarea problemelor si luand in
considerare toate alternativele pentru a-si fundamenta deciziile. Alti indivizi se bazeaza pe intuitie si
tind sa ia decizii rapide, sub forma imprejurarilor, pe baza sentimentelor, iar altii se tem sa ia decizii,
asteptind sa li se spuna ce au de facut. Aceste stiluri de abordare a deciziilor necesita si implica
mecanismele cognitive, tonusul energetic, temperamental sau alte aptitudini ce pot fi associate
conditiei sociale a persoanei si a starii sale de sanatate.

Stilul de comunicare, este modalitatea prin care oamenii permit altora sa afle ceea ce-si
doresc, ce simt, ce gindesc, precum si modurile prin care ei raspund la ideile si sentimentele altora.
Unii folosesc cuvintele pentru a-si exprima sentimentele si se simt bine, altii se simt inconfortabil
atunci cand isi descriu emotiile. O persoana care nu isi exteriorzeaza emitiile poate suferi tensiuni
sociale si emotionale, ce pot conduce la probleme fizice.
23


Stilul de relationare al unei persoane, implica si alte tipuri de interactiune, ca de
exemplu in cadrul unui grup , unii indivizi isi pot asuma rolul de luder, in timp ce altii se simt mult
mai confortabil atunci cind sunt condusi de catre o alta persoana. Sanatatea emotionala si cea mentala,
depind in mare masura de capacitatea persoanei de a aborda relatiile interpersonale, in maniera in care
sa le fie satisfacute trebuintele si dorintele.

Stilul de alimentatie reprezinta atitudinea unei personae fata de abordarea alimentelor si

hranirii, constituind stilul nutritional al acesteia. Pentru unele persoane, hrana reprezinta o sursa
majora de satisfactie, de placere, iar pentru altii este doar o substanta necesara organismului. Sanatatea
fizica a unei persoane depinde in mare masur de ceea ce mananca, de felul in care mananca (relaxat
sau tensionat), in singuratate sau in compania altei persoane, afectandu-i buna dispozitie in sens
pozitiv sau negativ, ca impact asupra sanatatii intelectuale.

Stilul de consum, reprezinta o alta componenta a stilului de viata ce cuprinde modalitatile

in care oamenii isi selecteaza si se folosesc de produse si servicii. Atunci cand o persoana face
cumparaturi pentru acasa, ea devine mult mai preocupata de confort sau de aspect, fapt ce afecteaza
starea fizica, iar imaginea casei poate ave un impact asupra relatiei sociale si a satisfactiei emotionale.

Stilul ecologic, deciziile luate de un consumator, ii poate afecta stilul ecologic prin modul
in care acesta interactioneaza cu mediul fizic. Acest stil
reflecta nivelul preocuparii unei persoane pentru pastrarea si mentinerea unui mediu sanatos. Acesta
implica deciziile referitoare la: masini; alimente; autobuze; biciclete; folosirea aerului conditionat sau
a aerotermei, cat de active se implica in reciclarea unor deseuri. Orice actiune umana afecteaza mediul
si clima, iar modul in care oamenii trateaza mediul, influenteaza sanatatea fizica proprie si pe a
celorlalti.
Venitul, este o practica des utilizata in structurarea procentelor psihociale de segmentare a populatiei, a
categoriile reticente si respective ale fiecarei clase sociale. Nu cei cu adevarat saraci raspund la cele
mai ieftine masaje, ci cei care se considera saraci in raport cu aspiratiile si trebuintele lor pentru o
anumita prioritate. In anumite situatii exista tendinta ca mesajele complicate, intelectualiste sa fie
receptate si de persoane apartinand categoriilor supraprivilegiate ale fiacarei clase sociale.
Segmentarea demografica multifactoriala, analizeaza tipul psihologic si sociologic recurgand adesea la
venitul si varsta indivizilor.
Segmentarea psihografica consta in impartirea indivizilor unei populatii date, pe categorii distincte, in
functie de clasa sociala, stilul de viata sau de personalitatea fiecaruia.
In prezent, populatia Romaniei, are o libertate deplina referitor la stilul de viata ce implica: luarea
deciziilor, in ceea ce priveste locul de munca, locul unde traiesc, modul e petrecere a timpului liber si
modul de interactiune cu semenii.
Cu toate acestea oamenii nu stiu sa beneficieze de libertatea castigata, confundand-o adesea cu
nonconformimul si contracultura.

CAPITOLUL 3. PERFECTIONARE PROFESIONALA

Modificarile rapide din sistemul de asistenta medicala si cererea publica pentru o asistenta mai
larga si imbunatatita fac necesar ca fiecare asistenta medicala sa-si actualizeze continuu cunostintele di
deprinderile.
Perfectionarea continua a cunostintelor si deprinderilor poate fi o sursa de satisfactie pentru
dumneavoastra si va poate spori capacitatea de a infrunta schimbarile din viata profesionala sau
personala.
Fiecare asistenta medicala, pe baza cunostintelor pe care le poseda si a obiectivelor viitoare
poate decide ce mod de perfectionare este cel mai potrivit si accesibil. Oamenii au datoria sa se ocupe
atat de perfectionre lor continua cat si de a celorlalti.Ceea ce inseamna o pregatire adecvata pentru
practica medicala in urma cu cativa ani, astazi nu mai este suficient. Progresul tehnologic rapid insotit
de schimbari concomitente in practica medicala au modificat si practica asistentei medicale.
24

Absolvirea unei scoli sanitare marcheaza doar inceputul unui proces de instruire care dureaza toata
viata, pentru a devein o practicanta eficienta in domeniul medical. O instruire continua este esentiala
pentru o activitate profesionala de inalta calitate.
De obicei tehnicile medicale pot fi invatate destul de bine in sectorul sau sectia in care va desfarurati
activitatea. Fiecare situatie de ingrijire ofera nenumarate ocazii de a invata asistentelor medicale care
stiu sa le valorifice. O asistenta medicala fara imaginatie, cu deprinderi de observare reduse sau fara
dorinta de a invata va privi orice activitate ca pe o rutina, plictisitoare, in timp ce o asistenta medicala
receptive va gasi intotdeauna, in diversele situatii intalnite, ceva important pentru perfectionarea ei
profesionala.
Perfectionarea individuala se bazeaza mai mult pe modul in care asistenta medicala a invatat
sa-si foloseasca resursele intelectuale, decat pe volumul de date accumulate.
Oamenii sunt obligati din ce in ce mai mult sa se bazeze pe propriile posibilitati. Asistentele medicale
capabile sa anticipeze schimbarea si sa se adapteze la ea vor fi mai eficiente si de aceea trebuie
acordata o atentie mai mare procesului de invatare.
Perfectionarea profesionala semnifica integrarea procesului de invatare cu activitatea profesionala. La
toate nivelele, asistentele medicale vor fi puse in fata unor provocari care reclama noi cunostinte si
deprinderi legate, spre exemplu, de realizarea unei sarcini de serviciu, de organizarea activitatii sau de
relatiile interpersonale.
3.1 Satisfactia profesionala deziderat permanent in serviciile de sanatate
Satisfactia in munca se refera la o serie de atitudini pe care le au angajatii in munca lor. S-a
dovedit ca sursele cele mai importante ale satisfactiei la locul de munca sunt: munca stimulatoare
mental care probeaza abilitatile angajatilor si care permite acestora sa stabileasca propriul ritm de
munca in care au posibilitatea de a-si cunoaste nivelul propriu de performanta; salariul consistent
fiind pentru multi angajati un motiv de a lucra ore suplimentare ; promovarile insotite de cresteri
salariale si recunoastere sociala; relatiile colegiale , atitudinile de grija , prietenie, toleranta.
Studii recente au legat satisfactia la locul de munca de un concept foarte important , justitia
organizationala. Justitia organizationala reflecta limita pina la care oamenii percep ca sunt tratati
corect la locul de munca.
Exista mai multe forme ale acestei justitii :
Justitia organizationala distributiva - se refera la justetea modului in care sunt distribuite sau
alocate resursrle disponibile. Ea este privita prin prisma efectelor benefice si\sau negative pe care
deciziile, procedurile sau actiunile initiate de conducere le au asupra angajatilor. Mecanismele de
functionare ale justitiei distributive pot face referire la : compararea sociala care presupune alegerea
unei alte persoane sau unui alt grup ca punct de referinta in judecarea corectitudinii rezultatelor
proprii, corelarea dintre rezultatele asteptate si cele obtinute in mod real , experientele
referitoare la rezultatele obtinute ( situatie in care asteptarile angajatului se confirma) , distinctia
intre ceea ce angajatii obtin si ceea ce ei considera ca merita.
Justitia organizationala procedurala se refera la justetea politicilor organizationale, a modului in
care sunt luate deciziile, sunt aplicate procedurile si sunt intreprise actunile precum si justetea
metodelor prin care sunt indeplinite toate acestea .
Exista trei componente ale justitiei organizationale procedurale:
1.
Caracteristicile formale ale procedurilor, au la baza o serie de principii: absenta
partinirii, conservarea si inplementarea procedurilor, corectitudinea informatiilor, posibilitatea
corectarii erorilor in cazul in care acestea apar, reprezrntativitatea, stabilirea unor standarde etice si
respectarea lor.
2.
Explicarea procedurilor si a modului de luare a deciziilor,
3.
Tratamentul interpersonal.
Justitia organizationala interactionala, reprezinta justetea manierei in care se produce
interactiunea dintre manageri si angajati.
25

 Justitia organizationala informationala este justetea modului in care angajatii sunt informati
asupra modului in care sunt luate deciziile, aplicate masurile si intreprinse actiunile, precum si motivul
care sta la baza acestora. Se refera la mecanismul comunicarii ierarhice descendente ( expliocarea
deciziilor luate de conducere in contextual unui process de schimbare , ajuta angajatii sa se adapteze
mai usor acestuia , in schimb ce lipsa explicatiilor necesare este privita ca fiind injusta , generind
resentimente fata de sistemul de management si fata de decizii. Evident, lipsa informatiilor cu
character explicativ privind activitatile in care sunt implicate angajatii creaza acestora o stare de
incertitudine, pe fondul careia se poate instala rezistenta la schimbare.
Justitia organizationala interpersonala - subcomponenenta a justitiei interactionale reprezinta
justetea modului in care angajatii sunt tratati de catre sefi, in special de catre cei directi.
Fiecare dintre situatiile manifeste in organizatii, genereaza in raport cu modul in care sunt redate in
fapt, sentimente de justitie organizationala, ceea ce ii va mobiliza pe oameni sa faca ceva pentru a
mentine sentimentul pozitiv si a-l elimina pe cel negativ.
De exemplu, atribuirea resurselor, retributiilor, recompenselor, se face luindu-se in considerare
anumite reguli: regula echitatii, face referire la distributia rezultatelor in functie de efortul depus de
angajati, de participarea acestora la atingerea obiectivelor organizationale; regula egalitatii se refera
la distribuirea resurselor in mod egal tuturor angajatilor, indifferent de contributia adusa; regula
nevoilor, prin care distributia rezultatelor se face pe baza trebuintelor relative.
In general, oamenii raspund pozitiv atunci cand percep dreptatea organizationala, cercetarile
demonstrind ca perceptiile angajatilor asupra justitiei distributive, procedurale si interactionale sunt
associate pozitiv cu satisfactia la locul de munca si negative cu intentia de a demisiona.
3.2 Stima de sine la locul de munca un concept corelat cu sanatatea ocupationala
Autostima la locul de munca a devenit un important capitol al aplicatiilor la nivelul organizatiilor.
Stima profesionala are un impact major asupra adaptarii la locul de munca , influentind stima de sine
care este un indicator al sanatatii organizationale.
Problematica autostimei a fost obiectul cercetarii organizationale de mai bine de trei decenii. In anii
70 studiile au urmarit relatiile dintre stima de sine si alte fenomene psiho-organizationale ( satisfectie,
stres, motivatie, performanta, etc.). In anii 80 accentul s-a pus pe cercetarea factorilor ce asigura
succesul schimbarilor organizationale. S-a afirmat ca schimbarile organizationale semnificatve creaza
o diminuare a stimei de sine a majoritatii angajatilor implicate in mod direct. Acest declin are urmari
asupra randamentului angajatului. In deceniul urmator, anii 90, specialistii s-au concentrate pe relatia
dintre stima de sine si postul ocupat. S-a stabilit natura preponderant cognitiv a fenomenului: stima de
sine se refera la modul in care o persoana se autoevalueaza pe sine pozitiv ( Johns, 1998, p. 70).
Oamenii cu autostima inalta au o imagine pozitiva despre ei insisi. Cei cu autostima scazuta avind o
imagine nefavorabila despre sine , tind sa fie nesiguri asupra corectitudinii propiilor opinii, atitudini,
comportamente. In general, oamenii sunt foarte motivati in a-si apara stima de sine fata de
amenintarile externe la adresa acesteia. Diferenta dintre cei cu autostima crescuta si redusa se refera la
modul de a gindii si la comportamentul adoptat. Cei cu stima de sine redusa tind sa fie susceptibili la
influentele exterioare si sociale, sunt nesiguri asupra propiilor puncte de vedere si comportamente,
cautind informatii si confirmare de la alti membrii ai organizatiei, au tendinta de a cauta aprobarea
celorlalti, adoptindu-le ideile, sunt predispusi sa-si atribuie feedback-ul negativ, tind sa reactioneze la
feedback-ul negativ care le scade performanta ulterioara.
Implicatiile in practica manageriala sunt urmatoarele: managerii trebuie sa fie atenti cu subordonatii
avind autostima redusa atunci cind folosesc sanctionarea. Daca problemele de performanta se afla in
cause externe, acest lucru trebuie stbilit si comunicat foarte clar.
Pe continentul nord-american , studiile effectuate in unitatile de sanatate au condus la concluzia ca
salariatii din subordine, asistentii medicali, infirmierii, percep o slaba apreciere si respect din partea
managementului si au un nivel redus al stimei de sine la locul de munca( Laschinger, 2004). Cautind
explicatii ale fenomenului , cercetatorii au gasit ca aceasta perceptie ar tine de mai multe aspecte,
incluzind maniera in care managementul comunica deciziile importante in organizatie si esecul in

26

manifesterea receptivitatii pentru preocuparile exprimete de asistentii medicali si de catre infirmieri

privind deciziile respective (Laschinger si Finegan, 2005).
3.3 Increderea organizationala indicator al sanatatii si securitatii la locul de
munca
In literatura de specialitate organizational-manageriala a inceput sa fie promovat un concept
nou , increderea organizationala. Cercetatorii au pornit de la un fapt concret si anume acela ca
increderea reprezinta pentru angajati un fenomen deosebit de important in viata lor peofesionala.
Oamenii au incredere in ei insisi, in semenii lor, in relatiile dintre ei, in grupurile si organizatiile din
care fac parte, in legaturile dintre grupurile si organizatiile de apartenenta cu grupurile si organizatiile
aflate in mediul inconjurator. Acest fapt i-a determinat pe cercetatori sa vorbeasca de increderea
individuala si organizationala sau despre increderea interpersonala si interorganizationala.
Pentru Zaheer et all.( 1996) increderea individuala se refera la relatiile si comportamentele individuale
iar increderea organizationala se refera la experientele pe care indivizii le au despre retelele de relatii si
comportamente organizationale.
Problema increderii tine indiscutabil de politica promovata in organizatie si de aspectele structurale. In
acest sens , Le Saget vorbeste de cultivarea capitalului de incredere de catre manageri. Autoarea a
constatat ca foarte des managerii se angajaza in proiecte ambitioase, fara ca in cursul anilor precedenti
sa fi cultivat un capital de incredere, de aceeasi amploare cu provocarile in care se implica. Capitalul
de incredere se creeaza in timp , el nu poate fi improvizat cu citeva saptamini inainte de o mare
tranzitie ( Le Saget, 1999).
Pentru a crea capital de incredere este necesara existenta coerentei in sistem iar managerii sa
promoveze anumite valori si comportamente in structure.
Coerenta in sistem depinde de conceptiile si politica in materie de :
Relatii ierarhice acordarea de responsabilitati, dreptul de eroare, dreptatea in opinii, respectul.
Tipul de structura aplicata - autonomia, controlul, tratarea oamenilor ca persoane mature,
fluiditatea informatiei, transparenta .
Promovarea valorificarea talentelor, formarea continua, dezvoltarea de noi competente, mediu
favorabil pentru creativitate si responsabilitate.
Mobilizarea evolutia salariilor si recompenselor, demnitate, explorarea potentialului, respect.
Recrutarea si selectia trebuie sa vizeze persoane cu motivatie intrinseca puternica ( curiozitate,
dorinta de a deveni mai important, mai bun, aspiratia de a da un sens proprei vieti). In plus trebuie
gasite motivatii pentru rezultatele ce urmeaza a fi obtinute si pentru provocarile ce vor urma.
Mishra (1996) a validat patru dimensiuni distincte ale increderii : competenta, deschiderea,
preocuparea, siguranta\trainicia, la locul de munca. Schckey- Zalabak si colaboratorii (2000) au
adaugat a cincea dimensuine si anume, identificarea.
Componenta se refera la perceptia generala a membrilor organizatiei cu privire la eficienta
conducerii, a abilitatii organizatiei de a supravietui in mediu si de a fi competitiva ( de a furniza
produse sau servicii de calitate, de a-si mentine ritmul si standardele profesionale intr-o economie
competitiva, de a achizitiona noi tehnologii, etc.).
Deschiderea vizeaza perceptia salariatilor in raport cu receptivitatea si onestitatea
organizatiei/managerilor fata de parerile/ ideile oamenilor ( increderea oamenilor in cantitatea/
calitatea informatiei impartasite, in retelele organizatiei ca intreg, in faptul ca eforturile liderilor sunt
percepute ca sincere).
Preocuparea/ grija presupune perceptia pe care membrii organizatiei au referitor la grija
liderilor pentru ei, la tendintele conducerii de a manifesta grija pentru nevoile si dezvoltarea
angajatilor; se refera la situatia in care interesele cuiva sunt echilibrate cu interesele altcuiva, la nivel
de echipa, organizatie si chiar social. Pentru a descrie mai bine aceasta dimensiune, unii autori

27

introduc conceptual de siguranta psihologica bazat pe pretuire, empatie, toleranta (Edmonson,

1999).
Congruenta (siguranta / trainicia) tine de expectatiile oamenilor asupra comportamentelor
sigure, stabile si dependente. Stabilitatea si congruenta prin cuvinte si actiuni duc la incredere, in timp
ce incosistentele, incongruentele scad increderea
Identificarea se refera la modul in care indivizii fac fata paradoxului separarii/ individualizarii,
pe de o parte, si cel al asocierii/ afilierii ca membri ai organizatiei, pe de alta parte. Accentual cade pe
trairea sentimentului de apartenenta si identificare cu organizatia: daca indivizii se indentifica cu
organizatia atunci ei vor avea nivele mai inalte ale increderii organizationale si ale eficientei.
Identificarea cu organizatia are o importanta covarsitoare pentru oameni, contribuind la cresterea
identitatii lor personal, ceea ce are o serie de beneficii.
Cunoasterea dimensiunilor si mecanismelor functionale ale increderii in
organizatii
are o dubla semnificatie: pe de o parte, una teoretica, oferind instrumente conceptuale de analiza a
unor fenomene care au semnificatie in viata organizatiilor, si, pe de alta parte, una metodologica,
impunand elaborarea unor demersuri de cercetare si de interventie.
S-a relevant ca increderea indusa la locul de munca are efecte in detrimentul atat al organizatiei, cat si
al membrilor ei. Si in sistemul de sanatate, angajatii care sunt neincrezatori, sunt mai putin predispusi
sa contribuie la realizarea scopurilor si activitatilor organizatiei comparative cu cei care
experimenteaza nivele crescute ale increderii in organizatie ( Laschinger, Finegan, Shamian, 2001).
Calitatea vietii la locul de munca, sanatatea si securitatea in munca, stima de sine si increderea sunt
dimensiuni care au intrat in atentia managerilor din sanatate. Preocuparile se intensifica pe zi ce trece
atat in alte tari cat si la noi. Ceea ce se intrevede a devenii standard este elaborarea unor strategii
explicite prin care sa se asigure demersuri sistematice de promovare a calitatii si sanatatii vietii la locul
de munca in unitatile prestatoare de servicii de sanatate. Stresul occupational, comunicarea complexa,
insatisfactiile care vin din structuri sau din sistem sunt dimensiuni asupra carora toti responsabilii din
sanatate vor intervene.
Nu trebuie uitat un lucru fundamental: managementul se manifesta de la varf la baza, insa calitatea
vietii trebuie sa fie un deziderat al tuturor salariatiilor, atat subordonati, cat si decidenti.

CAPITOLUL 4. PROMOVAREA CALITATII VIETII LA LOCUL

MUNCA IN SERVICIILE DE SANATATE.

DE

4.1 Dezvoltarea organizationala.

Orice tip de organizatie, pentru a fi functionala trebuie sa dispuna de o serie de componente sau
elemente definitorii:1. participarea unui ansamblu de oameni care interactioneaza; 2. desfasurarea
unei/ unor activitati ce impun diviziunea muncii si cooperarea sociala; 3. orientare catre realizarea
unor scopuri comune, explicit formulate; 4. existenta unei structur formale ce reglementeaza relatiile,
autoritatea, activitatile, reponsabilitatea.
Aceste componente sunt necesare insa nu intereseaza functionalitatea de orice fel a organizatiei, ci
functionarea eficienta, sau sanatoasa.
Conceptul de sanatate organizationala, a fost propus de catre Bennis si se refera la trei aspecte ale
vietii organizationale: sistemul de adaptare ( capacitatea de a rezolva probleme si de a actiona cu
flexibilitate la exigentele schimbatoare ale mediului), sentimentul de identitate, capacitatea de a
intelege, de a pricepe realitatea ( a percepe si interpreta corect proprietatile reale ale mediului si, mai
ales pe cele care privesc piata organizatiei). Pentru a atinge starea de sanatate organizatiile trebuie
sa manifeste o preocupare sistematica pentru adaptare, dezvoltare, schimbare, eficienta si excelenta.
Studiile cu privire la conditiile premergatoare dificile sau de criza din unitatile spitalicesti au
ajuns la cateva concluzii:
28

- din punct de vedere organizatoric spitalele se confrunta cu : faramitarea structurilor ( modurile de

organizare a multor unitati nu sunt conforme cu metodele moderne de luare in ingrijire a pacientilor/
clientilor); slaba standardizare a proceselor; existenta a numeroase grade de libertate la toate nivelele
structurii; interdependenta reciproca intre diferitii protagonisti ai unitatii; multiplicarea actorilor;
compartimentarea excesiva; cresterea gradului de complexitate a actului medical corelat cu cresterea
consumului in resursele de timp;
- din punct de vedere economic, principalele deficiente se refera la: lipsa de preocupare pentru
eficienta; lipsa de rationalitate; risipa de resurse;
- din punct de vedere strategic, spitalele sunt deficitare datorita: ignorarii schimbarilor din societate
si de pe piata de servicii de sanatate; inchiderii in sine si ruperii de exterior; inexistentei unei strategii;
lipsei viziunii viitorului pe termen mediu si lung;
- din punct de vedere al resurselor umane problemele apar datorita insuficientei valorificari a
profesionistilor, impasului in a tine sub control eterogenitatea nevoilor; pierderilor in cadrul
personalului calificat si supracalificat; nemultumirilor salariatilor;
- din punct de vedere managerial , spitalul se confrunta cu: lipsa instrumentelor manageriale care sa
determine schimbari reale in performanta salariatilor; lipsa unor reforme manageriale autentice care sa
asigure calitate, eficienta, echitate;
- din punct de vedere social - sptialele sunt caracterizate in mare parte prin lipsa instrumentelor de
recunoastere si recompense a performantelor; lipsa unui sistem care sa permita penalizarea
performantelor slabe; existenta crizei de incredere a clientilor, incapacitatea de a acoperii cu servicii
populatia defavorizata.
Performanta spitalului este influentata de factori externi si interni, factori ce pot introduce o
serie de probleme:
Factorii externi care favorizeaza sau afecteaza eficienta spitalelor pot fi impartiti pe mai multe
categorii:
1. politicile guvernului cu privire la strategia generala pentru sanatate, reglementarile referitoare
la responsabilitati, managementul sistemului international
2. reglementarile privind mecanismele de plata, care se constituie in sistemul de stimulente
financiare rezultate din procesul de contractare a serviciilor rambursate din fondul de asigurari de
sanatate precum si din alocarea resurselor de la bugetul de stat;
3. presiunile pietei in domeniul serviciilor de inalta performanta si concurenta pentru tehnologii
medicale noi ( transplant, investigatii cardiace de inalta performanta, etc.), reflectata in tarife si plati
directe;
4. tipul de proprietate ( publica supraordonata, autoritatile publice locale, privat), relatiile dintre
spitale si diversele servicii private ( determina partial normele si reglementarile privind organizarea si
functionarea spitalelor).
Presiunile din interiorul spitalului se refera la managementul spitalicesc, care este determinat de
gradul de autonomie decizionala privind planificarea serviciilor, expunerea la presiunile pietei, gradul
de responsabilitate financiara si titlul de proprietate. In aceste arii s-au constatat probleme serioase,
majoritatea legate de gradul de autonomie al spitalului.
Gradul de autonomie al spitalului se refera la capacitatea spitaluluii de a lua decizii cu privire la o
serie de dimensiuni: resurse umane ( gestiunea timpului, salariilor dupa criterii specifice, etc.);
investitii de capital; achizitii ( procurarea de medicamente , materiale, obiecte de inventar,
consumabile, etc.); rezultate ( tipul si volumul serviciilor, raportul servicii spitalicesti/ ambulatorii,
accesul la servicii a grupurilor-tinta); managementul clinic; managementul spitalicesc. In fiecare dintre
aceste domenii exista o serie de probleme. Managementul resurselor umane se confrunta cu :
flexibilitatea redusa in alocarea resurselor umane in accord cu nevolie de personal, in deciziile de
angajare si dezangajare; numar insuficient si pregatire necorespunzatoare a personalului care
realizeaza colectarea si inregistrarea datelor statistice; numar insuficient de personal cu studii
superioare in serviciile financiar contabile ale spitalelor. Investitiile de capital au intampinat dificultati
date de inexistenta unor planuri de dezvoltare a spitalelor in conformitate cu planificarea serviciilor,
planuri care sa stea la baza investitiilor de capital. Achizitiile spitalelor nu au fost facilitate datorita
29

unor conditii restrictive: risc financiar mare pe care spitalele il transmit furnizorilor de materiale si
medicamente, ceea ce se traduce prin cresterea preturilor de achizitie; procurarea centrala pentru
medicamentele din programele nationale
Cu privire la rezultate ( tipul si volumul serviciilor, raportul servicii spitalicesti/ ambulatorii, accesul la
servicii a grupurilor tinta : asigurati neasigurati, saraci,etc.) s-a evidentiat dificultatea planificarii
serviciilor spitalicesti care urmeaza sa fie furnizate, dar si insuficienta implicare a Directiilor de
Sanatate Publica si conducerii spitalelor in acest demers. Managementul spitalicesc se confrunta cu
inexistenta fiselor de post pentru managerii spitalului; slaba activitate de planificare a serviciilor
spitalicesti; inexistenta unor strategii definite; slaba intelegere a pietei pentru serviciile si produsele de
care spitalul are nevoie; infucienta definire a managementului informatiei ( la nivelul spitalului nu se
practica atat cat ar trebui generarea de rapoarte interne clinice si economice care sa sustina deciziile
luate); utilizarea doar partiala a unor mecanisme ale managementului performantei: plat ape baza
performantei, a indicatorilor de eficienta ( cost/ pacient; cost/ zi de spitalizare la nivel de sectie; cost/
pat) a structurii cheltuielilor curente din sectii; raportarile catre institutiile centrale nu corespund in
totalitate cu realitatea datorita lipsei unor metodologii clcare de raportare.
Factori interni: gradul de responsabilitate financiara , problemele se datoreaza: lipsei
disciplinei financiare; responsabilizarii precare pentru pierderile financiare; penalizarii spitalelor
eficiente care economisesc.
Dezvoltarea organizatiei este un proces al schimbarii, un demers integrat, planificat deschis si de lunga
durata care ofera cadrul gasirii unor solutii pantru evitarea propagarii factorilor de pericol si asigurarea
starii de santate organizationala. Dezvoltarea organizationala este un proces prin care cunoasterea si
practica in domeniul comportamentului sunt folosite pentru a ajuta organizatiile sa devina mai
eficiente, incluzand imbunatatirea calitatii vietii, productivitatii, caliatii produselor si serviciilor,
accentul cade pe imbunatatirea abilitatii organizatiei de a cunoaste si a rezolva problemele cu care se
confrunta. Mai mult, dezvoltarea organizatiei este orientata catre optimizarea intregului sistem,
organizatia si partile ei, in contextul unui mediu extins care are impact asupra acestora.
Dezvoltarea organizationala include orice schimbare planificata intr-o organizatie pentru a urmari
obiectivul eficientei, acoperind arii ale comportamentului uman la locul de munca ( comportament
organizational) si aspecte strategice ale managementului resurselor umane. Exista numeroase activitati
ale dezvoltari organizatiei precum: analiza muncii, contruirea echipelor, coordonarea intre grupuri,
schimbarea culturii organizationale, invatarea in structuri, modalitatile de apreciere profesionala.
Pentru ca schimabarile sa aiba rezultate este absolut necesar sa se respecte o serie de conditii:
constientizarea si definirea in mod clar/ corect a nevoii de schimbare; stabilirea gradului de fezabilitate
a schimbarii; efectuarea unor cercetari cu privire la starea sistemului; elaborarea unui program de
interventie care sa tina cont de interactiunea subsistemelor institutiei/ organizatiei ( activitatea,
tehnologia, structura, resursele umane); implemetarea schimbarilor si evaluarea rezultatelor; ajustari
ale strategiei.
O atentie deosebita trebuie sa se acorde si altor aspecte care au importanta asupra eficientei
procesului de dezvoltare/ schimbare: stabilirea detaliata a resurselor de lucru, a zonelor de cercetareinterventie, a rezultatelor catre care se tinde; definirea clara a agentului de schimbare, dar si a celorlalti
implicati; clarificarea etapelor de lucru; stabilirea metodelor de culegere si interpretare a datelor.
Pe tot parcursul procesului, responsabilii trebuie sa manifeste preocupare pentru cresterea calitatii
serviciilor oferite clientilor; pentru mentinerea contactului permanent cu variabilele la care trebuie sa
se realizeze adaptari; pentru motivarea permanenta a angajatilor; pentru valorile de baza promovate;
pentru a demonstra predispozitia de a asculta angajatii si a le arata respect.
Abordarea dezvoltarii organizatiei solicita o evaluare initiala a modalitatii in care organizatia este in
relatii cu mediul extern, intern si a viziunii sale in ceea ce doreste ea sa fie in viitor. Dintr-o analiza
comparativa ceea ce este organizatia si ceea ce doreste sa fie, sunt proiectate interventii specifice spre
a identifica si atinge scopurile propuse, luand in calcul fezabilitatea acestor schimbari, fiind masurate
capacitatile sau resursele care pot sustine schimbarile de interes. Proiectul de dezvoltare care se
elaboreaza va imbina nevoile cu obiectivele de perspectiva, in conditiile concrete care se pot pune la
dispozitia echipei ce va gestiona proiectul.

30

Realizeaza unei diagnoze initiale este un pas esential al dezvoltarii. Sunt necesare cat mai
multe informatii despre: deficitele economice; modul in care se iau deciziile de consum; erorile din
trecut; evenimentele care au tulburat activitatea si randamentul; perceptiile si atitudinile salariatilor
fata de organizatie, clienti, colegi, sefi, activitate; comportamente organizationale; climat la locul de
munca; practici, valori, obiceiuri organizationale.
Diagnoza initiala este urmata de definirea clara a directiilor posibile de interventie/ dezvoltare.
Se stabileste un profil de perspectiva, fezabil si apoi se trece la planificarea actiunilor de cercetare
amanuntita si apoi de interventie.
Proiectarea unei viziuni a eficacitatii presupune a cauta, prin cercetare, raspunsuri la cateva
chestiuni referitoare la viata salariatilor:
1. exista pentru salariatii din organizatie oportunitatea de a acumula si de a dezvolta noi
abilitati si avantaje pentru propria cariera?
2. percep toti angajatii ca au oportunitati formale si informale de a fi informati si antrenati in
activitate?
3. absenteismul si eschiva au consecinte pentru toti angajatii?
4. s-a dezvoltat relatia cu clientii, beneficiarii?
5. a inflorit creativitatea si inovatia?
6. cum a crescut responsabilitatea si flexibilitatea organizatiei?

Actiunea de cercetare presupune urmatoarele 7 faze:

1. Intrare si pregatire: cercetarea interna preliminara, cercetarea externa, stabilirea unor
obictive colaboratorii dezvolta un model initial si se pregatesc sa colecteze informatii.
2. Culegerea datelor si cercetarea: informatiile sunt colectate din interviuri, focus grupuri,
observatie, ancheta prin chestionar si alte metode.
3. Analiza: datele sunt analizate , organizate si sistematizate in accord cu problemele,
ipotezele emise.
4. Feed-back si planificarea actiunii: analiza datelor este analizata impreuna cu membrii
organizatiei pentru a dezvolta o interpretare comuna/ colectiva, se identifica telurile
schimbarii, se dezvolta planuri de actiune.
5. Implementarea si experimentarea modificarilor: actiunile stabilite sunt implementate si
sunt conduse experimente organizationale ce vor sustine telurile schimbarii.
6. Monitorizarea si evaluarea: datele sunt colectate si se apreciaza impactul initiativelor de
schimbare si a experimentelor.
7. Invatare, adaptare, si experimentare: procesul este repetat dupa nevoie, eventual, devine
o parte integranta a progresului organizatiei.
Asadar abordarea dezvoltari organizatiei se concentreaza asupra efortului de optimizare prin
schimbare, orienteaza activitatea de management si promoveaza atmosfera de echilibru, pace, postand
certitudinea in mijlocul organizatiei, introduce modalitati de antrenare, participare ca raspuns la
perceptiile salarialtiilor care pot considera initial procesul de dezvoltare drept un potential proces de
amenintare. Atenuarea rezistentelor la schimbare reprezinta o etapa importanta a demersului, existand
o serie de tehnici, practice prin care oamenii sa fie antrenati si sa inteleaga faptul ca interventiile sunt
destinate optimizarii sistemului si nu cautarii unor vinovati ai problemelor.
Dezvoltarea organizationala este prin excelenta un proces in care fiecare salariat obtine o
responsabilitate pentru evolutia sistemului, fiecare intra in contact cu viziunile proiectultui de
dezvoltare si apoi este implicat in cercetarea problemelor, interpretarea datelor si mai ales elaborarea
de solutii. Modul in care oamenii se angajeaza in procesul dezvoltarii este fundamental, de aceea
este necesar a se lua in calcul latura psihologica a organizatiei.

31

4.2

EFICIENTA deziderat al activitatii si rezultatelor spitalelor.

Pentru a fi eficient, organizatiile trebuie sa se adapteze la schimbarile externe ( politice,

sociale, culturale, tehnologice) si mai ales prin schimbarea conditiilor interne (fizice, tehnice,
actionale, psihosociale) in care se desfasoara munca membrilor organizatiei( Androniceanu, 1998).
Preocuparea pentru a creste eficienta mecanismelor institutionale, economice, din societate a
reprezentat un obiect de interes pentru foarte multi specialisti din domeniul economic , juridic,
medical, psihologic, sociologic, etc. Eficientizarea sistemului este o preocupare majora a
managementului din sanatate, cu atit mai mult cu cit in vremurile noastre, managerii din acest sector
trebuie sa faca fata presiunilor in situatii complexe.
Rezultatele proceselor de dezvoltare se concretizeaza in cresterea gradului de eficienta
organizationala. Eficienta include abilitatea de a identifica lucrurile bune de facut in viitor: produsele
si serviciile potrivite de oferit; tehnologia cea mai potrivita de explorat; introducerea celor mai bune
proceduri; de recrutat oameni cu insusirile necesare posturilor. Eficienta cuprinde abilitatea de
adaptare la circumstantele scimbatoare si reprezinta o preocupare permenenta a managerilor de succes,
de modul in care este asigurata aceasta depinzind supravietuirea si evolutia sistemului social-economic
, organizational. Valoarea resurselor umane ( modul in care salariatii sunt antrenati in munca,
organizati), eficienta economica ( utilizarea calculate a resurselor financiare si materiale), legitimitatea
organizatiei fata de grupurile externe ( modul in care organizatia raspunde nevoilor clientelei) au fost
considerate dimensiunile eficientei organizationale, fiecare fiind susceptibila de masurare si
optimizare.
Eficienta presupune realizarea obiectivelor stabilite cu utilizarea accteptabila a resurselor iar
eficacitatea consta in eficienta plus adaptabilitate, organizatiile eficace avind capacitatea de a-si
schimba obiectivele daca circumstantele o cer.
Eficientizarea spitalului trebuie sa porneasca , pe de o parte de la analiza cadrului intern , iar,
pe de alta parte , de la analiza si intelegerea mecanismelor contactuale dintre spital si partenerii
implicate in serviciile de sanatate. Trebuie lut in calcul faptul ca unitatile medico-sanitare intretin
relatii cu mai multi factori , de care depind : beneficiarii, asiguratorii, investitorii, factorii reglatori.
Factorii reglatori au nevoie de a mentine controlul si coordonarea, beneficiarii au nevoie de siguranta ,
demnitate si confort fizic si psihic , furnizorii au nevoie de a creste oferta, asiguratorii au nevoie de o
piata cit mai mare iar investitorii de a-si recupera investitiile si de a treece la profitabiltate. Echilibrul
acestor nevoi se asigura cu efort, insa este conditia eficientei sistemului si a fiecarei unitati in parte.
Spitalul trebuie sa se consulte cu practicienii si expertii asupra modurilor de organizare si de
functionare, sa analizeze toate verigile de realizare a ingrijirilor medicale, sa le simplifice, sa analizeze
fluxurile de clienti, resursele, informatiile pentru a le optimiza, sa dispuna de posibilitati de a face fata
intimplarilor care ar putea perturba activitatea. Toate aceste idei sunt argumentate de faptul ca
principalul actor al eficientizarii este salariatul: el este decidentul pentru utilizarea materialelor , pentru
modul in care presteaza sarcini, in care consuma resursele( materiale, energie electrica, apa, etc.). Deci
variabila umana nu poate fi neglijata, practic mobilizarea oamenilor este esentiala pentru eficientizarea
spitalului, o noua stare de spirit trebuie creata: interactiunile membrilor sa fie orientate nu doar catre
obiectivele operationale, ci permanent fiecare sa se ingrijeasca de problema eficientei. Omul nu va fi
dispus sa depuna un efort in plus pentru a lucra mai atent daca nu intelege ca prin aceasta are si el un
beneficiu. O parte din ceea ce se cistiga prin procesul de eficientizare trebuie directionat catre calitatea
vietii la locul de munca al salariatilor : incepad cu posibilitatea formarii unui fond financiar destinat
imbunatatirilor( mobilier, obiecte pentru cabinet etc.), si terrminind cu sustinerea team-building-urilor
( in perspective anilor ce vor veni). In acest moment cea mai buna oportunitate pentru a imbunatati
eficienta si eficacitatea unitatii printr-o organizare corespunzatoare, este implementarea unui sistem de
management al calitatii.
La noi in tara , o atentie deosebita s-a acordat reformei organizationale a spitalelor.

32

Prioritatile consemnate pentru reforma spitalelor au fost:

Cresterea eficientei tehnice utilizarea adecvata a resurselor limitate prin eliminarea risipei,
reorganizarea structurii spitalului astfel incit sa favorizeze scaderea costurilor pentru serviciile
furnizate;
Cresterea eficientei alocative alocarea resurselor in functie de rezultatele obtinute si de
impactul asupra sanatatii.
Cresterea accesului pentru grupurile defavorizate prin distributia de resurse in sistemul
public, cu orientare pe categoriile care au cea mai mare nevoie de servicii si au acces limitat.
Adecvarea structurii serviciilor spitalicesti la asteptarile utilizatorilor.
Masurile elaborate in raport cu presiunile externe vizeaza: reglementarile, sistemul de contractare,
mecanismele de plata, ponderea diferitelor surse de finantare in bugetul spitalului, regmul de
proprietate.
Masurile de eficientizare ale unui spital pot fi:
a. Masurile privitoare la achizitii:
elaborarea unor planuri pentru necesarul de medicamente si materale la nivel de spital pentru o
perioada de minim trei luni;
reglementarea la nivelul spitalului a normelor de management al stocurilor in conditiile evidentelor
cantitativ-valorice a consumurilor de medicamente si materiale pentru fiecare sectie, medic, pacient.
Infiintarea unei comisii de analiza a consumului, necesarului si achizitiilor de medicamente,
materiale si echipamente etc.
b. Masuri privitoare la gradul de responsabilitate financiara:
cresterea responsabilitatilor spitalului in constituirea si aprobarea bugetului de venituri si
cheltuieli, cu pastrarea economiilor facute si penalizarea in cazul datoriilor;
responsabilizarea spitalelor pentru performanta prin controlul si partea forurilor superioare
asupra resurselor umane, prin planificarea si contractarea de servicii, prin acreditare.
cresterea preocuparilor pentru functia sociala prin respectarea echitatii sociale, prin protectia
financiara, ceea ce implica: asigurarea de servicii pentru diverse categorii ( neasigurati, cronici
neasigurati), prevederea riscurilor bolilor infectioase, proiectarea din timp a unor servicii de siguranta.
c. Masuri cu privire la rationalizarea serviciilor spitalicesti din Romania:
implementarea progamelor de ingrijiri, realizarea unui sistem de reglementari mai bune in privinta
cazurilor acute, coronice, sociale si varstnicilor;
reducerea dependentei de serviciile spitalicesti prin reducerea numarului de paturi, a duratei medii
de spitalizare, a numarului de internari, concomitent cu cresterea ratei de ocupare si a activitatiila
nivelul spitalului;
inchiderea, conversia, restructurarea componentelor, serviciilor care sunt subutilizate, cu obtinerea
de economii care sa fie directionate catre alte servicii;
extinderea asistentei private si a serviciilor, integrarea functionala a medicinei primare, ambulatorii
si spitalicesti;
implementarea unor servicii spitalicesti mai eficace si mai performante (noi modalitati de servicii)
in scopul imbunatatirii rezultatelor spitalelor;
orientarea activitatilor de management (operational si financiar) necesare sustinerii strategiei.
d. Masurile privitoare la investitiile de capital (teren, cladiri, echipamente):
dezvoltarea unor planuri privind investitiile si reparatiile capitale ale cladirilor si echipamentelor ;
monitorizarea investitiilor conform politicilor de sanatate la nivel local si national;
evaluarea investitiilor mascate;
33

 realizarea de investitii de capital in acord cu planificarea serviciilor spitalicesti din teritoriu si cu

gradul de competenta pentru care este certificate spitalul;
introducerea unor mecanisme concurentiale pentru investiile de capital (elaborarea unui plan de
investitii la nivel national pentru investitii acoperite din bugetul de stat; investitii din venituri proprii,
din venituri de la fondul de asigurari).
e. Masurile referitoare la managementul resurselor umane:
Cresterea flexibilitatii din partea reglatorilor superiori in normativele care privesc incadrarea de
personal ; spitalul sa aiba o anumita putere de decizie cu privire la incadrarea de personal;
Incadrarea personalului de suport si administrativ sa se faca in accord cu nevoile reale, tipul de
activitate, tipul de servicii.
Regandirea normativelor pentru tipul de personal cu norma intreaga si cumul (calculul aportului
adus de rezidenti, cercetatori cadre didactice universitare in furnizarea serviciilor clinice);
Definirea responsabilitatilor cadrelor din invatamant in desfasurarea activitatilor spitalelor;
Clarificarea rolului si functiilor medicilor rezidenti in spitale (contabilizarea acestora in raport cu
necesarul de personal).
f. Masurile referitoare la managementul spitalicesc:
Managementul sa se faca in baza unui contract de management;
Definirea criteriilor de masurare a performantei managementului spitalicesc si monitorizarea
criteriilor de performanta;
Crearea unui organism de control al calitatii;
Reglementarea managementului informational; comunational;
Programe de formare in management spitalicesc pentru managerii din echipa de conducere;
Obligativitatea existentei unui plan de management al spitalelor.
g. Masuri care privesc marketing-ul serviciilor:
Expunerea spitalelor intr-o maniera mai clara pe piata serviciilor medicale/ spitalicesti;
Corelarea resurselor spitalelor cu performantele lor;
Cresterea competitiei pe piata serviciilor, prin realizarea unei relatii directe intre veniturile
spitalelor si performanta serviciilor oferite;
Cresterea responsabilitatii spitalelor in privinta capacitatii de acoperire a costurilor, acestea sa preia
riscul determinat de ineficienta in furnizarea serviciilor fara sa li se mai stearga din datorii;
Definirea clara a tipului si numarului de servicii si a calitatii acestora in functie de banii disponibili
in sistem, spitalele sa organizeze sisteme de calculare si control al costurilor( ghidurile de consum);
Stimularea competitiei de resurse umane si investitii de capital.
h. Masurile privitoare la rezultate:
Planificrea servicilor spitalicesti;
Participarea Directiilor Judetene de Sanatate Publica in negocierea numarului si tipului de servicii
contractate de Casele Judetene de Asigurari de Sanatate cu spitalele;
Reglementarea contractarii de servicii in concordanta cu nevoile existente si cu gradul de
competenta al spitalelor;
Standardizarea structurilor si codificarea acestora in acord cu propunerile MSF;
Definirea serviciilor de interes national si regional, stabilirea relatiilor dintre spitale de competente
diferite;
Pregatirea personalului pentru inregistrarea datelor in format electronic a codificarilor
diagnosticelor;
Infiintarea organismelor pentru certificarea si acreditarea structurii spitalelor;
Evaluarea periodica a spitalelor in functie de indicele de case-mix (complexitatea cazurilor tratate);
Evaluarea performantei spitalelor si eficientei pornind de la indicatorii specifici actuali (durata
medie de spitalizare, rata de ocupare, reinternari, etc.)

34

 Definirea rolurilor si atributiilor institutiilor care sunt responsabile de politica de tarife si

mecanismele de plata;
i. Masurile privitoare la managementul clinic:

Elaborarea de ghiduri de practica;

Infiintarea si lucrul comisiilor de calitate;
Definirea circuitului pacientilor de la diagnosticare pana la externare.
Rezultatele vor viza ameliorarea indicatorilor eficientei: sporirea capacitatilor de raspuns la
nevoile clientelei, realizarea obiectivelor terapeutice prin utilizarea calculate a resurselor financiare,
materiale (eficienta economica), cresterea nivelului de antrenare si performanta/ randament a
oamenilor in sarcinile muncii (eficienta resurselor umane), capacitatea spitalului de a raspunde
exigentelor institutiilorreglatoare (legitimitatea organizatiei fata de grupurile externe).
Managementul dezvoltarii, nu este o problema simpla ci este un proces sistematic ce reclama
colaborare intre managerii din sanatate , clienti, salariati si consilierii pregatiti in domeniul
managementului organizational si cel al resurselor umane.

CAPITOLUL 5. MANAGEMENTUL PENTRU CALITATEA SERVICIILOR DE

SANATATE.
Interesul pentru calitate exista de foarte mult timp. Inca din anul 2150 i.e.n., codul
Hammourabi, in Mesopotamia, ne spune ca, daca se prabusea casa construita de un zidar, acesta era
condamnat la moarte. Fenicienii taiau mainile indivizilor care realizau un produs necorespunzator. In
Evul Mediu, corporatia mestesugareasca stabilea regulile profesiei intarite de sistemul de formare si
control, fiind timpul asociatiilor profesionale. In SUA intre anii 1920 si 1945 are loc progresul
statisticilor, prin care se recurge la stapanirea caliatii, numita calitatea prin inlocuirea planurilor de
esantionare. In anii 1940 este initiata o actiune sistematica de control al calitatii.
Dezvoltarea managementului calitatii in Japonia a reprezentat un moment important al noii
orientari pentru intreaga lume. In 1946 a fost creata JUSE, Uniunea Japoneza a Oamenilor de Stiinta si
a Inginerilor. Incepand cu martie 1948, un grup de munca dirijat de un excelent matematician, a fost
creat pentru a studia aplicatiile industriale ale analizei statistice. O mare atentie se acorda omului la
locul de munca. Din acest motiv, iau nastere cercurile de calitate initiate de un japonez numit
Ishikawa.
Inca din anii 1950, japonezii formati de Deming si Juran vor aplica si imbogati metoda, accentul fiind
pus pe pretul noncalitatii si pe cercetarea perfectiunii, pentru a satisface clientul si a-l determina sa fie
fidel.
In 1960, Crosby lanseaza sintagma de lipsa zero. In 1962 a fost publicat primul numar al revistei
controlul calitatii la sefii de echipa.
In 1967, intr-o intreprindere electronica din Franta, s-a instituit programul lipsa zero. In Franta,
exista o conceptie potrivit careia fiecare specialist in calitate poate avea propriul demers si-l poate
preda dupa bunul plac, fara nici un control.
In 1979, Crosby publica lucrarea Calitatea este gratuita care promoveaza extinderea calitatii in
cadrul tuturor activitatilor si procedurilor intreprenderii, cat si implicarea oamenilor in functie de
competentele lor.
Din anii 1980, intreprinderile, incepand cu cele constructoare de masini, au facut progrese
considerabile in ceea ce priveste calitatea, progrese recunoscute de toti clientii straini.
Calitatea nu a incetat sa fie o preocupare a directiilor in intreprinderi, solutiile calitatii trecand prin
cadre tehnice din ce in ce mai sofisticate, prin echipamente si produse, dar si prin aspecte de
organizare si gestiune economica si umana. Noua abordare arata ca serviciile de cercetare si cele
productive trebuie sa fie facute sa lucreze impreuna.

35

In sanatate, instituirea unui sistem de standarde ale calitatii serviciilor a constituit obiectul
preocuparilor responsabililor din domeniu, rezultatele muncii acestora concretizandu-se, ca si in cazul
calitatii manageriale, la trei nivele, teoretic, practic si institutional. Pentru a implementa un program de
sporire a calitatii serviciilor, decidentii trebuiau sa defineasca foarte clar ceea ce doresc sa obtina.
Incercarile de definire a calitatii au oferit posibilitatea elaborarii unei viziuni comune asupra acesteia si
operationalizarea aspectelor care concretizeaza calitatea. Pentru majoritatea specialistilor, calitatea
vizeaza caracteristicile serviciilor medicale in acord cu un context dat.
Asociatia Spitalelor din Quebec defineste calitatea ca ansamblul caracteristicilor pe care
le asteptam de la un produs sau de la un serviciu.
Calitatea depinde de mai multe variabile, care pot fi privite de catre furnizori si beneficiari in termini
de perfectiune, potrivite cu scopul urmarit, performanta, siguranta, durabilitate, securitate, nivel
tehnoligic, uniformitate, convenienta in utilizare, calitate inalta, stil si prezentare atractive, valoare,
service. Exista o viziune comuna cu privire la relatia dintre calitate si costuri (pe masura ce se
imbunatateste calitatea, anumite catergorii de costuri se reduc).
In plan institutional, unitatile sistemului de sanatate romanesc au trebuit sa demareze procedurile de
achizitie si conformare la standardele cerute de U.E. in acord cu Legea 608/ 2001, privind evaluarea
conformitatii produselor. Aceste demersuri au ca tinta sustinerea cadrelor pentru furnizarea unor
servicii la parametri optimi, la un inalt nivel al calitatii, la cel mai redus cost posibil, prin tinerea sub
control a proceselor, evaluarea performantelor imbunatatirea continua a calitatii serviciilor prestate.
Implementarea unui sistem de standarde ale calitatii serviciilor este o cerinta europeana. Interesanta
este ca au existat atitudini divergente cu privire la reusita implementarii acestor standarde. Cei care
pledeaza pentru imposibil aduc argumente legate de problemele aprovizionarii, atitudinile invechite
vad in acest magement ceva inutil si absurd. Cei care pledeaza pentru inceperea demersurilor de
acreditare in domeniul calitatii serviciilor inteleg necesitatea instituirii unui sistem bazat pe ordine bine
stabilita, documentata, cu inregistrari minutioase, cu inspectii si audituri, pentru a dezvolta incredera
clientilor. Aceasta perspectiva presupune ca managementul calitatii serviciilor impune evaluarea
potentialului real si imbunatatirea continua a performantelor.
Au fost luate in calcul propunerile privind infiintarea unui department de asigurare a calitatii in toate
tipurile de unitati sanitare. Aceste departamente ar avea ca sarcini proiectarea, implementarea si
mentinerea sistemului de managent al calitatii serviciilor conform standardelor internationale
ISO9001:2000 si IWA 1:2001. Pentru ca departamentele de caliate sa functioneze cu rezultate optime,
s-a sustinut necesitatea formarii de personal specialiazat in managementul calitatii, existenta
auditorilor interni, constientizarea rolurilor pe care le au in acest proces atat institutiile coordonatoare
cat si fiecare salariat al unitatii.
Implementarea unui sistem de management al calitatii serviciilor , conform Standardului ISO
9001:2000, in institutiile de sanatate va aduce sistemului de asigurari de sanatate o serie de avantaje :
cultivarea culturii calitatii, imbunatatirea relatiei cu furnizorii externi si cei interni, spirit de echipa,
claritate in definirea responsabilitatilor, cresterea motivarii personalului, ridicarea nivelului calitativ al
serviciilor, cresterea satisfactiei pacientului.
Managementul calitatii totale presupune o serie de atitudini noi:

calitatea este o problema strategica;

calitatea inalta economiseste bani;
fiecare persoana din organizatie este responsabila de calitate;
obiectivul este imbunatatirea continua;
finalitatile sunt zero defecte si prevenirea defectelor;
accentual cade pe obtinerea calitatii;
in centrul evaluarilor se afla consumatorii.

36

Prin practicile sale; MCT propune o noua viziune, asupra oamenilor la locul de munca, acestia fiind
interpretati mai putin ca obiecte si mai mult ca agenti. Se promoveaza o noua optica privind stilul
de activitate al managerilor, actiunile sindicale si comportamentele din cadrul organizatiei.
Dupa Edward Deming, 14 principii releva esenta abordarii calitatii totale. Cele 14 principii sunt:
1. crearea unei continuitati a obiectivului privind calitatea;
2. neacceptarea greselilor, intarzierilor si defectelor;
3. incorporarea calitatii in produs sau serviciu;
4. implementarea unor instrumente de masurare a calitatii;
5.descoperirea
problemelor
si
elaborarea
unor
programe
pentru
imbunatatirea continua a costurilor, calitatii, productivitatii si service- lui;
6. instituirea perfectionarii continue pentru toti angajatii;
7. sprijinirea angajatilor pentru a lucra mai bine;
8. incurajarea comunicarii deschise si crearea sigurantei salariatilor;
9. incurajarea muncii in echipa;
10. eliminarea sloganurilor care prevad imbunatatiri fara sa precizeze modul in care acestea pot fi
realizate;
11. eliminarea standardelor de munca prescrise doar numeric, nu calitativ;
12. inlaturarea barierelor care impiedica angajatii sa fie mandrii de munca lor si sa fie recunoscuti
pentru rezultatele activitatii lor;
13. introducerea de cate ori este nevoie a unor programe viabile de educatie, recalificare, pregatire si
perfectionare;
14. determinarea fiecarui angajat sa actioneze in vederea implementarii principiilor calitatii.
Implementarea principiilor caliatii presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
1. obtinerea atasamentului managerului privind imbunatatirea performantelor organizatiei pe termen
lung;
2. identificare nevoilor beneficiarilor;
3. proiectarea serviciilor si produselor avand in vedere calitatea;
4. organizarea echipelor, caliatea depinzand de mijloacele de motivare ale fiecarui salariat
5. controlul permanent al rezultatelor obtinute.
Pentru imbunatatirea calitatii se impune parcurgerea urmatoarelor etape:
1. stabilirea modului in care managementul este implicat in calitate;
2. formarea unor echipe de imbunatatire a calitatii cu reprezentanti din fiecare department;
3. evaluarea costului calitatii si explicarea utilitatii lui ca instrument managerial;
4. ridicarea nivelului de constientizare a calitatii si implicarea personala a tuturor angajatilor;
5. incurajarea indivizilor pentru a stabili scopuri permanent imbunatatite pentru ei si pentru
grupurilor din care fac parte;
6. incurajarea angajatilor sa comunice conducerii obstacolele care apar in calea realizarii obiectivelor
propuse;
7. stabilirea unor comisii de calitate care sa analizeze rezultatele obtinute si sa le comunice in mod
regulat;
8. repetarea etapelor pentru a intelege ca programele de imbunatatire a calitatii sunt permanente.
Scopul general al implementarii managementului calitatii totale in organizatiile sanatatii este
reprezentat de satisfacerea cerintelor de calitate specificate de normativele internationale si investirea
sistemului cu transparenta si coerenta.
37

Managementul calitatii in sanatate presupune respectarea si elaborarea unor planuri in mai

multe directii:
orientarea catre client intelegerea nevoilor, asteptarilor, cerintelor, masurarea satisfactiei
beneficiarilor si gestionarea relatiei cu acestia.
conducere reprezentantii unitatii au responsabilitatea atingerii obiectivelor si crearii unui climat
care sa favorizeze implicarea personalului in aceste realizari.
implicarea personalului antrenarea si participarea personalului de la toate nivelurile precum si
dezvoltarea capacitatilor acestora.
abordare bazata pe proces activitatile coordinate prin definirea fluxurilor, alocarea
corespunzatoare a resurselor, definirea clientilor, furnizorilor interni si externi, clarificarea
responsabilitatii fiecarui proces.
luarea deciziilor pe baza de fapte deciziile se iau prin culegerea si analiza logica , sistematica
a faptelor, informatiilor, facindu-se apel la experienta trecuta.
orientarea catre rezultate obtinerea eficientei, satisfacerea clientilor, satisfactia tuturor partilor
implicate.
promtitudinea si rapiditatea reactiei si executiei adaptare rapida la conditii externe , urgente,
tehnologie, finante.
comtroale riguroase corelate cu asigurarea calitatii serviciului sau produsului inca din faza de
proiectare a acestuia.
abordarea tuturor operatiilor din organizatie, pina la cele mai mici detalii.
relatii reciproc avantajoase cu furnizorul .
inbunatatirea continua prin planificare, actiune, realizare, verificare.
Implementarea unui sistem de calitate imtr-o unitate sanitara presupune parcurgerea
urmatoarelor etape:
demararea- initierea deciziei pentru inceperea actiunilor de implementare a sistemului de
management al calitatii, cu definirea obiectivelor conforme cu cerintele, nevoile, asteptarile
beneficiarilor.
responsabilitatea conducerii aducerea dovezilor privind angajamentul si implicarii active a
conducerii de virf in managementul calitatii: politica, scopul referitor la calitate, obiectivele calitatii,
planificarea calitatii, numirea unui responsabil care se va implica in proces.
includerea in structura organizatorica a unitatii a departamentului de asigarere a calitatii numirea comitetului de coordonare, reprezentantului comitetului de calitate, echipei de lucru
representative.
instruirea comitetului de coordonare insusirea conceptelor de baza ale referatului ISO 9000:
2000 si ISO 9001: 2000, privind demersurile calitatii si prevederile actelor normative in vigoare.
instruirea intregului personal informarea si implcarea angajatilor de la toate nivelurile;
anuntarea proiectului managemantul superior organizeaza demersul , prezentind salariatilor
politica, obiectivele, responsabilitatile fiecarui angajat al unitatii in acest sens.
elaborarea planurilor de actiune, a investitiilor, resurselor si a calendarului de desfasurare a
operatiilor.
diagnosticarea - evidentierea punctelor slabe si tari ; masurarea abaterilor fata de cerintele
standard; analiza prevederilor legale in domeniu; stabilirea proceselor, activitatilor, metodelor,
procedurilor pentru care trebuie asigurata documentatia.
Proiectarea si elaborarea sistemului de documentatie ;
Sistemul de documentatii trebuie sa cuprinda :
38

1. declaratii documentate ale politicii de calitate si obiectivelor calitatii;

2. manualul calitatii care cuprinde specificatii cu privere la responsabilitati, procese, documente,
descrie sistemul integrat de reguli si instructiuni organizatorice care asigura planificarea proceselor de
prestari servicii, trasarea cailor si responsabilitatilor de comunicare, activitatea de control a prestarii
serviciilor, instituirea unui sistem de informare al clientilor prin care sa li se ofere toate informatiile
necesare.
3. documente referitoare la proceduri , descrierea organizarii si inlantuirii activitatilor organizatiei,
compartimentelor, specificarea resurselor, mijloacelor, functiilor, deciziilor, modului si locului de
efectuare al activitatilor, materiale si echipamente, modul de control si inregistrare al activitatilor.
4. documente privind instructiunile de lucru,
5. inregistrarile conformitatii documentelor probe scrise prin care se valideaza ca procedeele
prevazute in proceduri au fost efectuate potrivit documentatiei, presupunind semnarea si datarea
tuturor documentelor , rapoartelor auditurilor interne ale calitatii, dosarelor medicale etc.
6. controlul documentelor: instructiuni de formulare, aprobare, analiza, modificare, difuzare,
evidenta, control.
7. conducerea resurselor organizatia trebuie sa dovedeasca faptul ca a determinat si a pus la
dispozitie resurse pentru asigurarea calitatii si satisfactiei clientilor, sa dovedeasca faptul ca se implica
in gestiunea resurselor umane ( instruirea personalului, motivare, documentare), infrastructura( spatiu,
echipamente, servicii de baza, informatica, logistica, comunicare), mediu de lucru ( fizic: caldura,
umiditate, ilumnare, zgomot, instalatii, echipamente de protectie, curatenie, igiena, amplasarea
posterior; social: interactiuni sociale, metode de lucru,).
8. realizarea serviciilor: planificare, monitorizare, analiza contractelor, relatia cu clientii, calitatea in
aprovizionare, controlul situatiilor deosebite, controlul produselor pacientului(definirea, descrierea
procedurii, prin care sunt manipulate produsele, depozitare, conservare etc.), tinerea sub control a
echipamentelor si inregistrarea acestui demers ( instrumente necesare), masurarea proceselor, analiza
datelor.
Aplicarea documentatiei si primelor audituri interne punerea in aplicare a procedurilor si
instructiunilor de lucru se face pe masura ce acestea sunt redactate si aprobate.
A doua aplicare a documentatiei se verifica pertinenta si eficacitatea modificarilor aduse de
documentatie.
Auditul de validare simuleaza auditul de certificare ( acreditare) si se realizeaza in raport cu
documentele existente si cu standardele generale si specifice, este efectuat de un auditor extern.
Auditul de certificare dupa o perioada destul de lunga de la aplicarea documentatiei si dupa
efectuarea eventuala a inca unui audit intern pentru a se asigura punerea in aplicare a masurilor de
eficacitate , se poate solicita organismelor recunoscute si notificate, certificarea sistemului de
management al calitatii, apoi acreditarea unitatii sanitare care asigura serviciile.
Actiunile corective efectuate in vederea eliminarii abaterilor constatate de catre auditul de
certificare, responsabilul pentru calitate elaboreaza un plan de actiuni corective care va fi prezentat
Comitetului de coordonare pentru aprobare si stabilire a termenelor de implementare.
Actiunile post-certificare dupa obtinerea certificarii reprezentantul conducerii, prin
compartimentul de asigurare a calitatii, urmareste modul de aplicare a actiunilor corective si ia masuri
pentru imbunatatirea continua a calitatii sistemului, pentru cresterea nivelului de competenta a unitatii
sanitare si a personalului sau.
Consecinta care decurge din aceste demersuri este reprezentata de introducerea spitalului in
clasificarea calitatii ( de la 1 4 stele). Incheierea diferentiata a contractelor de furnizare a serviciilor
medicale tinind seama de atingerea cerintelor de calitate potrivit prevederilor standardelor
internationale ISO 9001 : 2000.
Abordarea calitatii totale a serviciilor din organizatiile sanatatii presupune si o schimbare de
conceptie , o regandire a situatiilor, a raporta multumirea clientului nu doar la rezultatul interventiilor,
ci la toate celelalte actiuni , aceasta insemnind ca fiecare persoana din spital sa fie angrenata in acest
proces. Cresterea calitatii implica demersuri care sa cuprinda toate componentele activitatilor
( actiuni, operatiuni) pe care le implica serviciile spitalicesti: de la interventia chirurgicala pina la
miscarile brancardierului, ale infirmierei sau ale asistentei medicale etc. Toate aceste detalii trebuie
39

proiectate , masurate, punindu-se accent inclusiv pe ambianta psihosociala in sectie si saloane , pe

modul de executie a fiecarei sarcini, pe parametrii de raportare a rezultatelor la standarde.

CAPITOLUL 6.
SISTEMUL DE MANAGEMENT AL SANATATII SI
SECURITATII OCUPATIONALE.
Sistemul de Management al Sanatatii si Securitatii Ocupationale ( Ocupational Health and Safety
Management System OHSAS ), se integreaza in sistemul de management al organizatiei ce il
implementeaza. In organizatiile in care exista deja un sistem de management al calitatii , introducerea
unui sistem de tip OHSAS are avantajul de a face o mare economie de timp, munca si bani.
In Romania, certificarea unui astfel de sistem se face, in baza referentialului SR OHSAS 18001 : 2008.
Avantajele certificarii OHSAS pentru un spital ( organizatie) sunt:
Realizarea securitatii si sanatatii in munca prin reducerea sau eliminarea cauzelor potentiale
de accidente si imbolnaviri profesonale.
Asigurarea controlului organizatiei asupra pericolelor, accidentelor si riscurilor la locul de
munca al salariatilor.
Limitarea incidentelor si accidentelor de munca ce implica responsabilitatea juridical a
organizatiei.
Imbunatatirea conditiilor de munca a salariatiilor.
Imbunatatirea performantelor individuale ale salariatilor.
Organizarea eficienta a activitatilor la locul de munca.
Cresterea constientizarii personalului privind importanta sigurantei la locul de munca si a
propriei sanatati fizice si mentale.
Cresterea motivarii personalului , printr-o participare activa in procesul de imbunatatire
continua si reducere a riscurilur la locul de munca.
Imbunatatirea relatiilor cu autoritatile de reglementare , partenerii si colaboratorii.
Imbunatatirea imaginii spitalului, marketingului si competivitatii in cazul unui sistem de
management recunoscut prin certificare.
Dezvoltarea organizationala si manageriala in sanatate este orientarea cea mai productiva a
managementului unui spital. Calitatea produselor si serviciilor oferite de organizatiile producatoare sau
prestatoare de servicii clientilor, a devenit automat elementul de marketing in special in conditiile de
concurenta pe piata europeana. Managementul calitatii propune mijloace si metode de management
performante si determinante, adaptate la activitatile din unitatile sanitare care asigura servicii
medicale. Managementul calitatii nu se refera la actul medical, ci la serviciile care contribuie la
realizarea actului medical. Actul medical , potrivit Legii spitalelor nr. 270/ 2003, constituie obiectul
acreditarii unitatilor sanitare care asigura servicii medicale. Elaborarea si aplicarea demersurilor
calitatii in sanatate sunt solutii de baza la punerea in aplicarea reformelor din sistem.
Realizarea si asigurarea calitatii in sanatate presupune atitudine fata de munca , un ansamblu de
activitati practice , receptivitate fata de cerintele pacientilor/ clientilor , cunoasterea riguroasa a
acestora. Presupune o inalta adaptare, flexibilitate, inventivitate, spirit creator pentru innoire si
modernizare, pentru a avea o viziune unitara asupra intregului sir de procese necesare in scopul
obtinerii unor ingrijri medicale cu un inalt grad de satisfactie a pacientilor , la cel mai scazut cost
posibil. Abordarea calitatii totale a serviciilor din unitatile sanitare , presupune o schimbare de
conceptie , o regindire a lucrurilor si orientarea catre satisfacerea clientului/ pacientului. Calitatea
40

serviciilor medicale si a actului medical implica de asemenea orientarea catre asigurarea sanatatii si
securitatii in munca prin eliminarea sau reducerea cauzelor potentiale de accidentare si imbolnavire
professionala a personalului medical. De aceea exista o interdependenta intre asigurarea calitatii
serviciilor de sanatate si securitatea ocupationala , fiind parti integrante ale sistemului de management
al organizatiei.

CONCLUZII
Sistemul de management al sanatatii si securitatii ocupationale este parte integranta a sistemul
de management al organizatiei care il implementaza , in acest sens fiind necesara orientarea unitatii
sanitare catre dezvoltarea organizationala si manageriala. Procesul de dezvoltare organizationala
presupune un demers de cercetare a nevoilor sistemului , indicatorilor activitatii, indicatorilor tehnici si
ai resursrlor umane, definirea unei stari mai bune a sistemului.
Introducerea demersurilor caltatii in unitatile sanitare care asigura servicii medicale necesita o
schimbare profunda, initiata de catre conducerea de virf si responsabilii ierarhici , fie ca sunt medici
sau nu. Aceasta schimbare trebuie sa fie pusa in aplicare la toate nivelurile unitatilor sanitare care
asigura servicii medicale, pentru ca ea sa fie eficace si efectiva. Prin urmare, trebuie sa fie antrenat
intregul personal al untatii sanitare , toti profesionistii din sanatate si intregul sistem de sanatate
romanesc, interesat in relizarea unor ingrijiri mai eficace si cu cheltuieli tot mai reduse, fara a afecta
securitatea pacientilor.
Realizarea si asigurarea calitatii in sanatate presupune atitudine fata de munca , un ansamblu de
activitati practice, abordare stiintifica a denersului, receptivitate fata de nevoile pacientilor,
cumoasterea acestora . Presupune o adaptare rapida la schimbari, flrxibilitate, spirit creator pentru
innoire si modernizare, pentru a avea o viziune unitara asupra intregului sir de procese necesare in care
scopul obtinerii unor ingrijiri medicale cu un inalt grad de satisfacere a pacientilor , la cel mai scazut
cost posibil.
Ne-am propus ca toti cititorii acestui suport de curs sa gaseasca beneficiile unei politici
sanatoase de asigurare a clitatii , sa inteleaga importanta asigurarii protectiei si securutatii
personalului la locul de munsa si importanta implementarii si certificarii unui Sistem de
Management al Sanatatii si Securitatii Ocupationale.

BIBLIOGRAFIE
1. Androniceanu, A.( 1998), Managementul schimbarilor, ALL, Bucuresti;
2. Anghel, R.( 2005), Bilant si sperante, Viata Medicala, nr.5;
3. Armstrong, M. (2001), Manual al Tehnicilor de Management, Casa Cartii de Stiinta,
Bucuresti;
41

4. Bennis, W.G. ( 1962), Toward a truly scientic management: The Concept of Organizational
Health , General System Yearbook;
5. Cepoi, V., Dragomiristeanu, A.(2005), Structura asistentei medicale-managementul si
organizarea serviciilor de sanatate, In: Blaga, E., Cepoi, V., Dragomiristeanu, A.,
Managementul si organizarea serviciilor de sanatate, Facultatea de Sociologie si Asistenta
Sociala, Universitatea din Bucuresti.
6. Ciurea, A.v>, Ciubotaru, V. Avram, E.(2005), Eficientizarea structurilor organizatorice ale
spitalelor, Management in sanatate, anul IX, nr.3 septembrie,, Clujeanu, T.(2005),
Standardele de eficienta din sistemul de ingrijiri secundare si tertiare de sanatate ale Uniunii
Europene,tinta pentru tarile candidate, Management in sanatate,anul IX,nr.2,iunie
7. Constantin, T.(2004), Evaluarea psihologica a personalului, Polirom, Iasi.
8. Cosby, P.B.(1979),Quality is Free,The New American Library inc., New York.
9. Iosif, Gh (2001), Managementul resurselor umane. Psihologia personalului, Editua Victor,
Bucuresti.
10. Ivancevich, J.,Giboson, J,.Donnely,.J.H.(1089),Management,homwood Press,Boston.
11. Mullins, L.J.(1993),Management and Organizational Behaviour, (third edition), Pitman
Publishers,San Francisco.
12. Militaru, C., Marinescu, A. (2004,a), Ghid pentru elaborarea manualului calitatii in cabinetele
medicale iniviuale, Managament in sanatate, anul VIII, nr.1,martie.
13. Militaru, C., Marinescu, A. (2004,b), proceduri si documentele sistemului de management al
calitatii implementat intr-un cabinet medical individual , Managament in sanatate, anul VIII,
nr.2 iunie.
14. Militaru, C., Marinescu, A (2005), Certificarea internationala a standardelor de acreditare a
serviciilor de sanatate furnizate pe plan national, Managament in sanatate, anul IX, nr.4,
decembrie.
15. Mullins, L.J. (1993), Managament an Organizational Behaviour, (third edition), Pitman
Publishing, London.
16. Opincaru, C.,Galetescu E.M., Imbri E. (2004),Managementul calitatii serviciilor in unitatile
sanitare, Editura Coresi, Bucuresti,Mintzberd H. (1973), The Nature of managerial Work,
Harper&Row, New York.
17. Raileanu, M. (2006),Spitalele vor primi bani in functie de competente,Compact Bucuresti,
anul I,nr121,17 octombrie
18. Sava, Fl. (2004),Analiza datelor in cercetarea psihologica.Metode statistice
complementare,Editura ASCR,Cluj-Napoca
19. Tuculescu, A. (2005), Da,merita sa lupti, Viata medicala, nr.32, 12 august.
20. Vladescu,C.(coordonator) (2000), managament sanitar.Editura Expert, Bucuresti.
21. Vlasceanu, M. (1993), Psihosociologia organizatiilor si conducerii,Paideia, Bucuresti
22. Zamfir, C.,(Vlasceanu L. (1993), Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti.
23. Zale, M. (2004, b) tratat de psihologie organizational-manageriala, volumul I, Polirom, Iasi.

42

Igienizarea spatiului pacientului

Mediul securizant si de protectie
Mediul securizant este mediul care reduce la minimum riscurile de ranire, accidente, infectii,
reactii nedorite la tratament, asigura intimitatea pacientului. Mediul terapeutic de protectie are rolul de
a crea o ambianta placuta, care are actiune favorabila asupra sistemului nervos central si izoleaza
pacientul de conditiile negative ale mediului, posibil suprasolicitant sau epuizant al scoartei cerebrale.
Caracteristicile mediului securizant
- riscurile fizice, chimice sunt diminuate
- riscurile de transmitere a agentilor patogeni si parazitari sunt minime
- masurile de igiena sunt respectate
- poluarea este minima
Efectele asigurarii unui mediu securizant
In spital:
- reducerea duratei de spitalizare
- diminuarea frecventei accidentelor asociate cu tratamentul si a riscului de urmari judiciare;
- reducerea numarului de imbolnaviri profesionale;
- scaderea costului global al serviciilor de sanatate.
La domiciliu:
- reducerea riscului de accidente si imbolnaviri, de apelare la serviciile de sanatate;
- promovarea sanatatii.
Masuri in vederea asigurarii mediului securizant pentru pacientul spitalizat

Constructia si functionarea spitalelor

Spitalul este o institutie sanitara destinata ingrijirii bolnavilor si organizata pentru serviciul
permanent. Este o institutie cu caracter curativ, rolul lui profilactic, cu exceptia spitalelor de boli
infecto-contagioase ramanand pe planul al2lea.
In Romania functioneaza :
spitale generale,
spitale de specialitate,
43

 spitale de urgenta,
spitale pentru bolnavi cu afectiuni cronice.
Clasificarea spitalelor in functie de sistemul de constructie
Ca sistem de constructie deosebim :
spitale pavilioane si
spitale bloc.
In sistemul pavilionar sectiile spitalului se gasesc amplasate in pavilioane separate.
Dezavantaje:
-necesita un teritoriu mare, caci distanta intre pavilioane trebuie sa fie corespunzatoare pentru a nu lua
lumina pavilionului vecin;
- constructia, dar mai ales intretinerea sunt foarte costisitoare;
- spitalul necesita mai mult personal ;
- colaborarea intre sectii este foarte mult ingreunata.
Avantaje:
- asigura mai multe liniste bolnavilor, mai multa posibilitate de miscare;
- infectiile si epidemiile intraspitalicesti sunt rare.
Spitalul de tip bloc are avantaje datorita carora acest sistem este astazi preferat, excluzand din
cladirea lor de boli infecto-contagioase, care trebuie amplasata separat. Intretinerea acestor spitale este
avantajoasa, ele necesita un personal administrativo-gospodaresc mai redus, ocupa un teritoriu mai
mic, iar sistemul de incalzire este mai economicos. Colaborarea intre diferitele sectii este usurata, iar
asistenta medicala mai comoda. Comunicare intre sectii se face prin ascensoare, mult mai rapid si
avantajos decat parcurgerea distantelor dintre pavilioane.
Spitalul cuprinde urmatoarele parti componente functionale:
- serviciul de primire;
- sectiile de spital;
- serviciile de diagnostic si tratament;
- serviciile administrativo-gospodaresti.
Serviciul de primire
Este filtrul principal al spitalului unde se hotaraste asupra internarii bolnavului. Acesta cuprinde:
- sala de asteptare;
- biroul de inregistrare a bolnavilor;
- cabinetul de consultatii;
- camera de deparazitare si baia bolnavilor;
- camera de imbracare;
- camera pentru dezinfectarea si deparazitarea efectelor;
- magazia de efecte a bolnavului;
- magazia de lenjerie curata.
Este bine ca spitalul sa aiba cel putin 2 astfel de filtre; in spitalele de boli infecto-contagioase este bine
sa se faca dezinfectia obligatorie dupa internarea fiecarui bolnav.
Sectia de spital
Este partea componenta inzestrata cu paturi care asigura asistenta intr-o anumita specialitate a
bolnavilor spitalizati. ea cuprinde in mod obisnuit : saloanele de bolnavi, camera pentru asistente si
camera pentru medici, oficiul, toaleta, baia, holul, salile de tratamente si alte incaperi in functie de
specificul sectiei (chirurgie, maternitate, etc).
Saloanele: trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- e bine sa fie cat mai mici, orientate spre sud, sud-est, sau sud-vest;
- pereti zugraviti in culori deschise, tavanul alb, dusumeaua fara crapaturi, hidrofoba,
rezistenta,acoperita cu linoleum sau pot fi din piatra si mozaic;
- iluminatul artificial - difuz si indirect;
- in fiecare salon sa fie introdusa apa, imprejurul lavaboului peretele sa fie captusit cu faianta;
44

- incalzirea optima: centrala; daca spitalul nu dispune de instalatia necesara , incalzirea se face prin
sobe de teracota a caror alimentare se face din coridoare;
- temperatura optima in saloane in timpul zilei: 19 grade C pentru adulti, iar in saloanele de copii
mici se permanentizeza temperatura de 20-22 de grade C; in saloane de sugari: 22-24 grade C, iar
la imaturi 28 grade C;
- ventilatia trebuie sa fie usor reglabila;
- saloanele sa nu fie supraaglomerate.
Mobila principala a salonului este patul langa care se gaseste noptiera cu lampa si un scaun cu
taburet. Intreg mobilierul confectionat din lemn sau metal va fi vopsit in alb, iar in ultimul timp
exista incercari de a apropia mobilierul salonului ca aspect de mobilierul de uz comun.
Coridoarele de legatura: sa fie cat mai largi pentru a permite circulatia cu targi si transportul
bolnavului. Intretinerea curateniei lor intra in atributiile personalului sanitar auxiliar.
Oficiul trebuie sa fie inzestrat cu vasele necesare pentru incalzirea si distribuirea alimentelor,
precum si pentru prepararea alimentelor mai simplte, care ar trebui pregatite de urgenta.
Suprafetele de gatit, masa calda, sursa de combustibil, utilajele necesare pentru spalarea
vaselor, sursele de apa calda si rece, pupinelul pentru sterilizarea veselei, frigiderul, pentru
pastrarea alimentelor si caruciorul pentru distribuit alimente completeaza inventarul oficiului.
Sala de mese pentru bolnavi este locul in care pacientii iau masa in mod obligatoriu cu
exceptia celor imobilizati la pat. Intretinerea si ingrijirea salii de mese intra in atributiile
personalului sanitar auxiliar.
Baia trebuie sa cuprinda cada, baia de sezut, baia pentru picioare, dusurile. Saloanele de sugari
sunt inzestrate cu vana proprie pentru a evita transportul copiilor din salon la baie si inapoi.
Apa calda trebuie sa se gaseasca totdeauna la dispozitie in cantitati nelimitate.
Closetele se normeaza dupa numarul paturilor socotind pentru saloanele cu 1-2 paturi grup
sanitar propriu si pentru saloanele cu 6 paturi grup sanitar propriu, toate prevazute cu wc-uri.
peretii despartitori sa ajunga pana la tavan si jos pana la podea. Wc-urile turcesti fara scaun nu
sunt indicate in spitale. In ultima perioada s-au facut investitii in reamenajarea saloanelor astfel
incat fiecare sa aiba sala de baie proprie.
De retinut: sectia de boli infecto-contagioase din cauza caracterului contagios al bolnavilor si al
dejectiilor lor, al camerelor, al efectelor care creeaza pericolul infectiilor intraspitalicesti, au o
constructie si o functionalitate aparte. Aceste sectii au serviciul lor de primire separat de serviciul
de primire al restului spitalului. Saloanele si rezervele sunt grupate pe afectiuni, fiecare avand
circuite separate cu filtru de personal. Sectiile realizeaza izolarea bolnavilor prin boxe de tip
Meltzer. Boxa Meltzer este o unitate idnependenta, amenajata pentru 1-2 bolnavi avand baie, wc,
vesela si spalator separat. Boxa are 2 intrari, una care comunica prin culoarul spitalui cu circuit
aseptic (prin aceasta se face aprovixionarea bolnavului) si cealalta care se deschide spre un coridor
exterior (prin care se indeparteaza obiectele si efectele infectate). Se urmareste introducerea
izolarii bolnavilor contagiosi prin boxe Meltzer in toate sectiile de boli infecto-contagioase; trebuie
sa existe si incaperi precum si mijloace suficiente pentru dezinfectia si deparazitarea efectelor care
au servit bolnavilor, precum si pentru dezinfectia continua a vaselor si recipientelor utilizate de
bolnav (daca acestea nu sunt de unica folosinta).
Serviciile administrativ-gospodaresti
Asigurarea bazei materiale a activitatii medicale este una din conditiile importante ale functionarii
spitalului.
Componenta serviciilor administrativ gospodaresti.
Intendenta supravegheaza intretinerea cladirilor, a instalatiilor, incalzitul si iluminatul,
precum si curatenia generala in cladire si in curtile institutiei.
Spalatoria asigura spalarea, uscarea si calcarea lenjeriei de corp si de pat, precum si a
intregului inventar moale al spitalului. ea se compune din camera pentru primirea si trierea
rufelor, spalatorie, uscatorie, calcatorie, depozitul de rufe curate si ghiseul sau camera de
45

eliberare a inventarului curat. Circulatia efectelor in spalatorie se face in circuit in asa fel
incat cele curate sa nu se intalneasca nicidoata cu cele murdare.
In unele spitale, in apropierea spalatoriei se gaseste amplasat atelierul de lenjerie.
Sectia bloc alimentar Blocul alimentar asigura pregatirea si servirea hranei bolnavilor. El
cuprinde totalitatea incaperilor necesare pentru depozitarea, prepararea, distribuirea si
consumul alimentelor. Blocul alimentar se compune din: magaziile de alimente, camera de
curatat si spalat zarzavatul, camere de taiat carne si peste, bucataria, bucataria dietetica,
laboratul de cofetarie, spalatoria de vase, oficiul de pastrat vasele de bucatarie, oficiile de
incalzire si distribuire a mesei. Vestiarul pentru personal si mijloacele de transport al
alimentelor.
Blocul alimentar poate fi organizat dupa sistem centralizat sau descentralizat. In primul sistem
alimentele pregatite intr-o bucatarie centrala se distribuie oficiilor sectiilor prin sisteme de
transport ca: carucioare, ascensoare, coridoare subterane, etc. In al2lea sistem, sectiile au
bucatariile proprii si servirea mesei se face direct din aceasta bucatarie. Majoritatea spitalelor
isi au blocul alimentar dupa sistemul centralizat, din cauza intretinerii si organizarii mai
economice. Totusi el prezinta dezavantaje: transportul alimentelor pana la sectii si
redistribuirea lor la bolnavi necesita in medie o ora, timp in care mancarea se raceste.
Reincalzirea alimentelor in oficiile alimentare din sectii schimba uneori gustul mancarii, iar
transvazarea lor face ca alimentele sa isi piarda aspectul atragator. Reincalzirea alimentelor
reduce in proportie de 15-20% continutul lor in vitamina C.
In sistemul descentralizat al blocului alimentar, servirea mesei se face direct din
bucatarie. Acest sistem prezinta avantaje: mesele pot fi aranjate mai estetic, iar personalul
medical poate interveni in mod direct la prepararea alimentatiei si a regimurilor dietetice ale
bolnavilor ingrijiti in sectie. Din aceste motive sistemul descentralizat trebuie preferat.
In ultima perioada spitalele au contracte cu firme de catering care livreaza hrana
pacientilor in vesela de unica folosinta, ambalata in conditii de maxima igiena.
Alte componente ale unitatii spitalicesti:
- sala de tratamente si investigatii;
- sectiile chirurgicale (poseda sali de operatie, cel putin 2 pe sectie) sau bloc operator;
- serviciul de diagnostic si tratament (radiologie, fizioterapie, ecografie, laboratorul de
analize medicale, laboratorul de explorari functionale, punctul de transfuzie),
- farmacia,
- serviciul central de sterilizare,
- serviciul de cultura fizica medicala,
- serviciul de anatomie patologica si prosectura,
- laboratorul de medicina experimentala (exista numai pe langa anumite spitale mari,
cu sarcini speciale de cercetari stiintifice).

Indepartarea reziduurilor si deseurilor:

reziduurile solide colectate din saloane, cabinete, sali de pansamente, operatii, sali de
nastere, se indeparteaza dupa fiecare interventie; se colecteaza in recipiente impermeabile,
marcate cu diferite culori; fiecare spital este dotat cu crematoriu incinerator. Pentru
deseurile considerate infectate, transportul acestora in spital se face cu lifturi destinate
special.
reziduurile lichide se indeparteaza prin reteaua de canalizare;
resturile de alimente provenite de la pacienti se indeparteaza dupa ce au fost fierte pentru a
distruge eventualii germeni patogeni.
recipientele, containerele colectoare de reziduuri se spala si se dezinfecteaza dupa folosire,
daca nu sunt de unica folosinta.
46

deseurile reciclabile si curate - hartii, filme, radiologice, ambalaje, mase plastice, deseuri
metalice - se aduna in containere speciale.

47