Sunteți pe pagina 1din 2

Scara la cer

De Marin Sorescu
~ELEGIE~
Elegia este specia genului epic in care poetul isi exprima direct
sentimentele de tristete, de nostalgie, ajungand de la melancolie la fericire.
Poezia “ Scara la cer “ face parte din volumul de poezii a lui Marin
Sorescu, intitulat sugestiv “ Puntea “ deoarece aceste creatii au fost dictate
sotiei sale in timp ce poetul se afla pe patul de suferinta, inaintea mortii.
Simtindu-se pe puntea care leaga viata de moarte, Sorescu a avut taria
morala de a accepta idea sfarsitului iminent si de a-l exprima in aceasta
poezie.
Sorescu intrazareste in suferinta sa semne povestitoare de moarte. O
panza de paianjen tesuta intr-un colt al camerei de suferinta, pe tavan i se pare
un semn premonitorium.
Simtindu-si sfarsitul din ce in ce mai aproape “ un fir de paianjen / … /
In fiecare zi observ / Cum se lasa tot mia jos “ .
Parca divinitatea ii trimite “ o scara la cer “, poetul fiind constient k nu
se poate opune mortii si poruncii Dumnezeiesti ; “ Mi se arunca de sus “ .
Poetul simte, asadar, chemarea si izbavirea trimise de divinitate ca o
salvare si binecuvantarea sufletului.
Memoriabile prin emotia puternica pe care o transmite sunt versurile
urmatoare din care reiese, cutremurator suferinta povocata de boala
necrutatoare a “ celui ce am fost “, al carui trup slabit de durere este totusi
prea greu pentru a se inalta la cer : “ Desi am slabit ingrozitor de mult,/ Sunt
doar fantoma celui ce am fost, / Ma gandesc ca trupul meu / este totusi prea
greu pentru scara asta delicata “ .
Ultimele versuri sunt de o sensibilitate unica in lirica lui Marin Sorescu,
impresionand sfasietor prin dorinta ca sufletul sau sa ajunga la Dumnezeu : “
Suflete ia-o tu inainte, / Pas! Pas ! .
Poetul se detaseaza de propria suferinta, constietizand ca sfaristul e
aproape cautand in lumea reala elemente care sa faca legatura cu cea de
dincolo, semne concrete ca se afla pe drumul fara intoarcere dintre viata si
moarte. El este, ca orice crestin, increzator ca sufletul sau va fi primit in cerri,
de unde i se si trimite scara delicata pe care acesta sa urce “ Pas! Pas !.
Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult


Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu înainte.


Pâs! Pâs!

M. Sorescu