Sunteți pe pagina 1din 36

Universitatea din București

Facultatea de Geografie

Determinarea dinamicii versanţilor prin

şi morfografică a

reliefului, utilizând tehnici GIS.

analiza morfometrică

Studiu de caz: Valea Prahovei între Comarnic și Breaza

Student: Pîrvan Marius-Viorel

Coordonator științific: DobreRobert

1. Introducere

Cuprins

1.1. Prezentare generală

1.2. Motivaţia alegerii temei

1.3. Obiectivele studiului

1.4. Localizarea arealului de studiu

2. Metodologie

2.1. Baze de date

2.2. Metode

3. Rezultate

3.1. Etapa I

3.1.1 Harta hipsometrică

3.1.2 Harta pantelor

3.1.3 Harta expoziției versanților

3.1.4 Harta energiei de relief

3.1.5 Harta densității fragmentării

3.1.6 Harta geologică

3.1.7 Harta pedologică

3.1.8 Harta utiliării terenurilor

3.1.9 Harta proceselor acruale de modelare a reliefului

3.2. Etapa a II-a

3.2.1 Harta relației dintre orientarea versanților si geodeclivitate

3.2.2 Harta relației dintre energia de relief și densitatea reliefului

3.3. Etapa a III-a

3.3.1 Harta susceptibilității la alunecări de teren în funcție de geologie, pantă

și utilizarea terenului

3.3.2 Relația dintre expunerea versanților, geodeclivitate și tipul de

fragmentare

3.3.3 Harta etajării susceptibilității la alunecările de teren

3.4. Etapa a IV-a

4. Concluzii

1.

Introducere

1.1. Prezentare general

Valea subcarpatică a Prahovei constituie un exemplu privind destabilizarea antropica a mediului, care se reflect la nivelul comunității umane prin dinamizarea proceselor actuale.

Sectorul studiat este încadrat în Subcarpații Prahovei, ce corespund zonei cu structura çi relieful cele mai complexe; există interferență între flișul paleogen grezos și formațiunile miocene și pliocene (argilo-nisipoase). A exondat treptat de la munte spre câmpie, s-au dezvoltat structuri cutate cu orientari dominant NE-SV dar și E-V și care au fost ridicate diferit. Rețeaua hidrografiă prin adâncire a creat depresiuni pe sinclinale și îngustări pe anticlinale; o energie de relief mare; relief de terase, lunci largi, o dinamica de versant çi albie accelerate.

Relieful se remarcă printr-o complexitate aparte determinată de structura geologică diversă şi de gradul înalt de fragmentare. Se dezvoltă aliniamnete de depresiuni şi de dealuri cu orientare oarecum paralelă şi în concordanţă cu principalele sinclinale şi anticlinale: pe sinclinale depresiuni, pe anticlinale dealuri;

Literatura de specialitate descrie litologia zonei de studiu ca fiind susceptibilă la alunecări de teren. Astfel, Posea Gr. (2006) reliefează prezenţa a numeroase alunecări de mari dimensiuni în zonele de fliş paleogen (fâşie desfăşurată de la graniţa de Nord până la valea Dâmboviţei), în special pe văile despădurite antropic. Predominarea stratelor de gresii în alternanţă cu argile şi marne (Strate de Sinaia) din arealul de studiu confirmă această idee. Pe valea Prahovei au fost identificate atât alunecări liniare, cât şi în trepte şi sub formă de limbă (Posea Gr., 2005). Acelaşi autor completează spectrul proceselor geomorfologice actuale din etajul montan de pădure (700-1600 m) cu torenţialitatea şi chiar dezagregări şi prăbuşiri în timpul sezonului rece.

1.2 Motivaţia alegerii temei

Prin poziţie, desfăşurare, procese morfogenetice şi evolutiv, lanţul carpatic reprezintă osatura întregului relief al României. Aceasta dă naştere unor reacţii în lanţ, care fac ca procesele din unităţile carpatice să fie resimţite şi în cele peri-carpatice, în continua tendinţă a reliefului de a-şi atinge starea de echilibru. Aşadar, eventualele procese de

versant care se produc în spaţiile montane pot fi resimţite chiar şi în areale de câmpie, dens populate, generând impacturi mai mult sau mai puţin importante asupra socieţătii, în funcţie de intensitatea manifestării lor.

Motivaţia alegerii acestei teme de studiu nu provine doar din dorinţa şi cerinţa de a analiza, a prevedea şi a gestiona procesele geomorfologice care pot influenţa de la o mare distanţă activităţile socio-economice ale omului, ci şi din necesitatea societăţii de a se echipa corespunzător pentru a răspunde la nevoia de creştere a nivelului de trai, de confort şi expansiune teritorială, care se soldează cu penetrarea graduală a activităţilor antropice către spaţiile montane, micşorând asftel distanţa dintre sursele de risc şi obiectivele ce trebuie protejate, precum cele de infratructură de transport ori turistice.

1.3 Obiectivele studiului

Aşa cum este anunţat încă din titlu, scopul lucrării este determinarea dinamicii versanţilor din arealul văii Prahova între Comarnic și Breaza prin analiza morfometrică şi morfografică a reliefului, utilizând tehnici GIS. Acest scop a fost enunţat pornind de la ipoteza că în arealul de studiu există condiţii pentru producerea unor procese geomorfologice care pot afecta omul şi activităţile sale. Pentru îndeplinirea scopului acestui studiu, au fost setate obiective specifice. Atingerea fiecărui obiectiv reprezintă îndeplinirea unei etape de lucru şi permite accederea la următoarea. Acestea se referă la:

Pregătirea surselor de informaţie, inclusiv a bazelor de date raster şi vector (scanare, georeferenţiere, vectorizare).

Obţinerea informaţiilor cantitative prin realizarea Modelului Digital al Elevaţiei (DEM) şi extragerea parametrilor morfometrici şi morfografici din acesta (hipsometria, geodeclivitatea, orientarea versanţilor, energia de relief, densitatea fragmentării reliefului), rezultând un număr de hărţi în format raster.

Obţinerea informaţiilor calitative prin înmulţirea hărţilor raster obţinute anterior între ele sau cu alte hărţi raster care introduc astfel de elemente (harta geologică, harta solurilor, harta utilizării terenurilor). Rezultatul acestor înmulţiri repetate va fi o singură hartă, reprezentând arealele în care s-au produs sau care sunt susceptibile la producerea unor procese geomorfologice cu impact negativ asupra activităţilor antropice.

1.4 Localizarea arealului de studio

1.4 Localizarea arealului de studio Fig. 1. Localizarea arealului de studiu în cadrul României Sectorul analizat

Fig. 1. Localizarea arealului de studiu în cadrul României

Sectorul analizat este localizat în partea central-nordică a Subcarpaților Prahovei, fiind traversat prin partea central-vestică de râul Prahova.

Alcătuirea predominant din formaţiuni sedimentare de tip fliş include arealul de studiu în Pânza de Ceahlău a unităţii morfostructurale a Dacidelor externe. Astfel, se

explică prezenţa marnelor, marno-calcarelor, şi gresiilor calcaroase cu intercalaţii de conglomerate şi calcarenite din areal, cunoscute generic sub denumirea Strate de Sinaia şi care se regăsesc pe 80% din suprafaţa studiată. Stratele de Comarnic şi Teleajen (şisturi argilo-marnoase, calcarenite, gresii şi marno-gresii, şisturi şi gresii curbicorticale) împreună cu pietrişurile şi nisipurile holocene din lunca Prahovei completează tabloul litologic al arealului de studiu.

Limitele arealului studiat sunt reprezentate de:

-Munții Bucegi în partea de NV

-Munții Baiului în parte de NE

-Dealurile Cîmpiniței în V

-Depresiunea Câmpina în partea de Sud

-Dealurile Talei și Sultanu în partea de V

2.

Metodologie

2.1. Baze de date

Bazele de date alcătuite pentru realizarea analizei propuse sunt reprezentate de date spaţiale în format vector, organizate in straturi tematice cu scopul de a reda, pe rând, o caracteristică a terenului in arealul de studiu. Acestea sunt folosite fie individual, fie suprapuse cu scopul de a ajuta înţelegerea condiţiilor complexe care duc la producerea proceselor care modeleaza suprafaţa terestră.

Datele spaţiale vectoriale au fost obţinute în urma prelucrării hărţilor topografică şi geologică, însă numai după ce astea au fost scanate şi georeferenţiate în proiecţie Stereo70, utilizându-se datum-ul Dealul Piscului 1970.

Tabelul nr. 1. Baze de date spaţiale primare folosite în analiză

Date

Tip

Sursa

Izohipse

Vector; linie

Vectorizare harta topografică 1:25000

Reţea hidrografică

Vector; linie

Vectorizare harta topografică 1:25000

Localităţi

Vector; punct

Vectorizare harta topografică 1:25000

Litologia

Vector; poligon

Vectorizare harta geologică 1:50000

Utilizarea terenului

Vector; poligon

Vectorizare Corine Land Cover 2000

Soluri

Vector; poligon

Vectorizare harta solurilor 1:200000

Aplicarea diverselor operaţii pe datele vectoriale brute poate genera date în format raster,

mult mai utile pentru analize şi previziuni asupra proceselor geomorfologice actuale,

existând posibilitatea înmulţirii lor pentru a simula condiţiile din teren şi a cuantifica

influenţele acestora în declanşarea şi evoluţia proceselor geomorfologice, în special ale

acelora invizibile ochiului uman sau nereprezentate pe harta topografică, cum ar fi litologia.

În aceste condiţii, datele vectoriale enumerate în tabelul nr. 1 pot fi considerate date primare.

Cuantificarea influenţelor se face prin reclasificarea hărţilor raster, care se produce prin

gruparea categoriilor de atribute care produc aceleaşi efecte, astfel încât fiecare pixel să

primească o valoare, o „greutate” în declanşarea proceselor geomorfologice actuale.

Analiza se continuă cu înmulţirea valorilor aceluiaşi pixel de pe hărţi diferite, iar dacă

toate condiţiilepecarele menţionează literatura de specialitate sunt întrunite, se consideră

că pixelul respectiv reprezintă un areal susceptibil a fi modelat de procese actuale.

Dacă bazele de date care trebuie înmulţite nu sunt în format raster, acestea vor fi

converite cu ajutorul uneltelor din categoria Conversion Tools a ArcToolbox.

2.2 Metode

Metodologia realizării studiului de faţă a fost executată în 3 etape principale, care au grupat utilizarea a diverse metode şi tehnici de cercetare: etapa cercetării bibliografice, etapa de teren şi etapa de laborator.

În prima etapă, au fost consultate materiale bibliografice care să ofere un cadru general pentru cercetare. S-a constatat că literatura de specialitate care a avut ca obiect de studiu procesele geomorfologice din bazinul Prahovei este bogată şi uşor disponibilă. Au fost consultate atât materiale scrise, cât şi materiale cartografice. Pentru că dinamica râului Prahova în sectorul montan este deosebit de activă, s-a considerat că unele studii nu mai pot fi de actualitate, aşa că accentul a fost pus pe trasarea caracteristicilor generale ale arealului de studiu. Metoda bibliografică a culminat cu realizarea bazei de date disponibile pentru analiza propusă. Tot în această etapă a fost întocmit planul studiului de faţă.

Etapa de teren a fost satisfăcuta pe parcursul unei deplasări în teren în data 11.12.2015-13.12.2015. Arealul de studiu a fost analizat, observându-se cu precădere contactul albiei majore a râului Prahova cu versanţii la care este racordată, cursul râului şi

contactul cu afluenţii, precum şi procesele geomorfologice desfăşurate în aceste areale. S- au observat alunecări de teren, prăbuşiri, dar şi lucrări de stabilizare a albiei în arealul de studiu. Acestea sunt mult mai uşor observabile utilizând imaginile satelitare facilitate prin motorul Google Earth.

imaginile satelitare facilitate prin motorul Google Earth. Fig. 2. Alunecare de teren în localitatea Breaza Etapa

Fig. 2. Alunecare de teren în localitatea Breaza

Etapa de laborator este cea mai complexă din toate cele trei, desfăşurându-se şi pe

perioada cea mai îndelungată. Ea constat exclusiv în utilizarea tehnicilor GIS pentru

realizarea analizei morfometrice şi morfografice, folosindu-se pachetul software ArcGIS

(ArcMap 10 şi ArcScene 10) pentru realizarea materialelor cartografice.

3.Rezultate

3.1 Etapa I 3.1.1 Harta hipsometrică Primul şi unul din cele mai importante materiale cartografice rezultate în urma aplicării metologiei de la punctul 2 este harta hipsometrică (harta altitudinilor).

HIPSOMETRÍE s.f. 1. Altimetrie. 2. Totalitatea elementelor care redau pe o hartă altitudinea reliefului; orometrie. [Gen. -iei. / < fr. hypsométrie].

(Marcu F., Maneca F.,

1986)

. / < fr. hypsométrie ]. (Marcu F., Maneca F., 1986) Fig. 3 . Harta hipsometrică

Fig. 3. Harta hipsometrică a arealului de studiu

Deşi este un produs derivat al hărţii topografice 1:25.000, harta hipsometrică este mult mai expresivă, fiind utilizate tentele de culoare pentru a

reda înălţimile. Este important de subliniat că raportarea culorilor folosite a fost făcută relativ, ţinându-se cont doar de altitudinile minime şi maxime din arealul de studiu, şi nu absolut, la nivelul 0 al mării. Pentru o şi mai bună reprezentare, s-a suprapus modelul numeric al terenului (MNAT) rezultat şi harta obţinută prin metoda umbrelor, redată la o transparenţă de 50%.

3.1.2 Harta pantelor

redată la o transparenţă de 50%. 3.1.2 Harta pantelor Fig. 4 – Harta geodeclivității în arealul

Fig. 4 – Harta geodeclivității în arealul de studio

Această hartă este de natură geometrică și arată gradul de înclinare a suprafeței topograice. Pantele sunt de mai multe tipuri: concave, convexe, drepte și mixte (M. Grigore,

1979).

Panta reprezintă caracteristica morfometrică ce exprimă gradul de înclinare al suprafeţelor care intră în componenţa formelor de relief. Prin încărcătura informaţională pe care o posedă, ea constituie o reflectare concretă a specificului şi condiţiilor în care se desfăşoară modelarea reliefului. Gradul de înclinare al unui teritoriu alături de caracteristicile petrografice şi structurale constituie una din cerinţele cele mai importante în aprecierea geomorfologică a teritoriului analizat; acestea condiţionează şi intensitatea şi tipul proceselor ce modelează substratul (Cristea Claudia Loredana, 2012). Ca metodă de realizare s-a folosit aproximativ aceași metodă ca și în cazul hărții anterioare (Spatial Analyst Tools → Surface → Slope).

Ca metodă de realizare s-a folosit aproximativ aceași metodă ca și în cazul hărții anterioare (Spatial Analyst Tools → Surface → Slope). S-au ales 7 intervale și au fost preluate de pe harta geodeclivității a bazinului hidrografic Olănești întocmită de Laura Știumea, având caracteristici morfometrice asemenătoare acesta sunt utilizate pentru determinarea unor tipuri și forme de relief, astfel se disting următoarele valori ale geodeclivității. - Sub 7°, cuprind luncile și terasele inferioare, terasasele (sub formă de umeri), intefluviile plate și rotunjite pentru zona montană. - 7,1° - 15°, aceste valori sunt asociate glacisurilor și frunților de terasă.

- 15,1° 25, versanți nu foarte puternic înclinați, pot avea loc aici unele deplasări în masă dar în cazuri izolate - peste 35°, aici se indentifică suprafețele structurale dezvoltate pe rocile mai dure din zona, în partea superioară a versanților și pot aparea și alunecări de teren.

Panta este unul dintre cei mai folosiți parametri geomorfometrici, existând corelaţii între acesta şi intensitatea unor procese geomorfologice (eroziune în suprafață, alunecări de teren, prăbuşiri). Pentru studiul de faţă, pantele medii (15-25°) şi mari (peste 25°) au prezentat importanţă mai ales pentru identificarea suprafeţelor cu vulnerabilitate la alunecări de teren şi prăbuşiri.

În practică, harta pantelor are numeroase întrebuinţări, în afara delimitării zonelor cu potenţial de eroziune, alunecări de teren sau prăbuşiri. Spre exemplu, poate fi folosită pentru

planificarea corectă a utilizării terenurilor, în zonele montane având o intensă aplicabilitate pentru identificarea arealelor cu potenţial pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă 3.1.3 Harta expoziției versanților

sporturilor de iarnă 3.1.3 Harta expoziției versanților Fig. 5 . Harta expoziţiei versanţilor în arealul de

Fig. 5. Harta expoziţiei versanţilor în arealul de studio

Harta expoziţiei versanţilor are în vedere reliefarea orientării versanților în raport cu punctele cardinale pentru a scoate în evidență gradul de însorire sau de umbrire. Expoziția este un parametru relaționat la rândul lui de procese geomorfologice, prin controlul acestuia asupra radiației solare, a temperaturii și precipitațiilor. În acest sens, se admite că în emisfera nordică, versanţii cu orientare nordică sunt mai umbriţi, însă şi mai protejaţi de vegetaţie, deci mai puţin vulnerabili la eroziune, opus celor cu orientare sudică care sunt mai însoriţi şi cărora li se poate atribui o susceptibilitate mai mare la eroziune, agregatele fiind mai uscate, coeziunea lor mai slabă şi, deci, dislocarea lor mai facilă. Chiar şi în procesele

de îngheţ- dezgheţ sunt mai frecvente pe versanţii sudici. De asemenea, se admite că versanţii vestici sunt mai ploioşi, fapt pentru care sunt mai predispuşi proceselor de eroziune, în timp ce pe cei cu orientare estică este mai probabil să se înregistreze secetă (Grecu F., Palmentola G., 2003).

În jurul unui cerc pe care unghiul de 0° se suprapune Nordului absolut, iar cel de 180° punctului Sud, se cunoaşte că versaţii cu orientare Nordică corespund atât ecartului 0°- 45°, cât şi celui 315°-360°, cele două sectoare de câte 45° fiecare alcătuind o direcţie unitară. Analog, expoziţia Estică corespunde segmentului 45°-135°, cea Sudică cuprinde ecartul 135°- 225°, iar cea Vestică completează cercul cu ecartul 225°-315°. Astfel, toate orientările au ponderi egale, de câte 90°.

3.1.4 Harta energiei de relief

au ponderi egale, de câte 90°. 3.1.4 Harta energiei de relief Fig. 6. Harta energiei de

Fig. 6. Harta energiei de relief în arealul de studio

Energia de relief exprimă în esența sa, intensitatea sau profunzimea până unde a pătruns eroziunea liniară (verticală), generată în mod predominant de apele curgătoare (M. Grigore, 1979), pe scurt înseamă amplitutinea altitudinlă pe unitatea de suprafață, în cazul de față este km2.

Adâncimea fragmentarii redă una din trăsăturile morfometrice esenţiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluţie al acestuia şi într-o strânsă corelaţie cu intensitatea proceselor morfodinamice actuale. (Cristea Claudia Loredana, 2012).

Stratul tematic referitor la energia de relief s-a realizat cu tehnica GIS din cadrul programului ArcGIS – ArcMap 10, prin aplicarea unor filtre de minim şi maxim DEM-ului (calea: Spatial Analyst Tools → Neighborhood → Block Statistics), unei reţele rectangulare împărţită în caroiaje cu mărimea celulei de 1 km2.

3.1.5 Harta densității fragmentării

Densitatea fragmentării reliefului reprezintă gradul de discontinuitate în plan orizontal a suprafeţei topografice, fiind generată de către sistemul de văi aflat în diferite stadii de adâncire (Zăvoianu, 1978)

Metoda realizării acestei hărți este asemănătoare ca cea anterioară numai că în locul DEM-ului se introduc râurile care la rândul lor au fost convertite în raster, asttefl s-a urmat calea: Spatial Analyst Tools → Neighborhood → Block Statistics, unde s-au introdus râurile sub formă de raster după care au urmar operațiile de conversie multiplă și de aici au rezultat au rezultat 84 de celule cu suprafaţă completă (84 km2) din totalul de 104 de celule, intervalele au fost alese din km în km.

Importanţa cunoaşterii densităţii fragmentării reliefului pentru identificarea unităţilor funcţionale de versant şi analiza dinamicii versanţilor rezidă din corelaţia între valoarea acestui indicator şi caracteristicile reliefului, astfel încât valorile mari sunt specifice văilor, rocilor friabile sau cu duritate mai mică, în timp ce valorile mici sunt legate de aspectul interfluviilor, roci dure, greu de erodat, pante care favorizeaza scurgerea laminară, nu infiltrarea şi torenţialitatea. Interpretarea densității fragmentării trebuie realizată în strînsă corelație cu alți parametri morfometrici (geodeclivitatea, harta adâncimii fragmentării reliefului, etc.). Variabilitatea densităţii fragmentării

reliefului în teritoriu se datorează în primul rând diferențelor de litologie.

se datorează în primul rând diferențelor de litologie. Fig. 7. Harta densității fragmentării 3.1.6 Harta

Fig. 7. Harta densității fragmentării

3.1.6 Harta geologic a arealului de studiu

Litologia poate influenţa o serie de indicatori morfometrici şi morfografici, printre care geodeclivitatea, adâncimea şi densitatea fragmentării reliefului, condiţionând în acelaşi timp şi alte învelişuri, cum este cel pedologic sau cel antropic. În acest sens, o alcătuire litologică predominant din roci dure va favoriza o densitate a

fragmentării reliefului mică şi va defavoriza procesele de pedogeneză, dezvoltarea unei pânze freatice care să îndeplinească necesităţile umane, construcţiile antropice, utilizarea agricolă, etc.

construcţiile antropice, utili zarea agricolă, etc. Fig. 8 - Harta geologică a arealului de studiu 3.1.7

Fig. 8 - Harta geologică a arealului de studiu

3.1.7 Harta pedologică din zona arealului de studiu

Pentru determinarea unităţilor funcţionale de versant, analiza hărţii solurilor prezintă importanţă din privinţa stadiului de evoluţie a procesului de pedogeneză. În acest sens, există o dublă legătură între evoluţia solului şi dinamica versantului. Pe de

o parte, un sol se poate dezvolta doar pe un versant stabil, iar pe de altă parte un sol evoluat va proteja versantul de eroziune. Solurile sunt direct corelate şi cu litologia, rocile dure şi acide fiind mai greu de solificat, în timp ce pe rocile friabile grosimea stratului de sol creşte mult mai rapid.

pe rocile friabil e grosimea stratului de sol creşte mult mai rapid. Fig. 9- Harta pedologică

Fig. 9- Harta pedologică a arealului de studiu

3.1.8 Utilizarea terenurilor în arealul de studiu

3.1.8 Utilizarea terenurilor în arealul de studiu Fig. 10 . Harta utilizării terenurilor arealului de studiu

Fig. 10. Harta utilizării terenurilor arealului de studiu

Utilizarea terenurilor capătă importanţă într-o analiză a dinamicii versanţilor în condiţiile în care ea se regăseşte printre factorii care vulnerabilizează respectivul areal la producerea anumitor procese geomorfologice actuale, precum alunecările de teren. În acest context, zonele construite (mai ales ţesutul urban) se suprapun deseori pe cele mai stabile terenuri, deşi practica de pe teren a arătat numeroase exemple în care dezvoltarea necontrolată a zonelor urbane a supus construcţiile unor riscuri grave. De asemenea, pentru protecţia împotriva proceselor actuale se consideră preferabilă tipul de acoperire cu vegetaţie forestieră, întrucât sistemul radicular al acesteia fixează solul,

înmagazinează apa meteorică şi împiedică eroziunea, în timp ce pajiştile, păşunile şi vegetaţia ierboasă sunt puţin eficiente în această privinţă, fiind asociate pantelor şi altitudinilor mari, precum şi unei dinamici ridicate.

3.1.9 Harta proceselor actuale de modelare a reliefului

3.1.9 Harta proceselor actuale de modelare a reliefului Fig. 11. Harta proceselor actuale de modelare a

Fig. 11. Harta proceselor actuale de modelare a reliefului

Cartarea proceselor nu este o misiune ușoară, în primul rând informațiile de pe teren sunt foarte necesare, ca material cartografic am folosit harta topografică 1:25.000 și ortofotoplanurile Google Maps și Bing Maps. Cele mai importante procese și cartate din zonă sunt:

Eroziunea laterală - se manifestă în special în albia râului Prahova, eroziune care a determinat si destabilizarea unor baze de versanți conducând la apariția unor alunecări de teren.

Eroziunea lineară - este un proces specific albiei însă poate aduce modificări în configurarea bazei versantului, cea activă manifestarea e în zona de chei unde versanții pot avea și o înclinare de 90°.

Eroziunea în suprafață – se manifestă pe versanții în special neîmpaduriți și este determinată de procesele de meteorizare.

Alunecările de teren – sunt procese de deplasare lentă a maselor de rocă determinate de pantă , tipul de rocă (roci plastic) și prezența apei.

3.2 Etapa II În această etapă începe o analiză mai detaliată prin diverși algoritmi, astfel principalul scop este de a combina două elemente, însă este necesară o omogenizare a fiecaruia în parte în așa fel încât rezultatul să fie cât mai simplu dar în același timp să aibă un grad mare de complexitate. Principiul este în felul următor se înmulțesc două rastere, principiul este exact cu înmulțirea a două matrici, adică din două rezultă una singură, aceste rastere fie deja există sau dacă nu se informația vectorială este transformată în raster după valorile pe care le atribuim noi. Datele raster rezultate oferă o analiză mai detaliată, se procesează mult mai ușpr față de cele vectoriale, informația este atribuită unei celule (pixel), această găsindu-se sub formă numerică însă aceste expresii numerice sunt ”traduse” ulterior.

celule (pixel), această găsin du-se sub formă numerică însă aceste expresii numerice sunt ”traduse” ulterior.

Însă cum s-a precizat înainte, trebuie alese cu grijă numerele care se înmulțesc, nu trebuie să existe 2 sau mai multe perechi de factori care să dea același produs, de exemplu 3 x 4 = 6 x 2 = 12

care să dea același produs, de exemplu 3 x 4 = 6 x 2 = 12
Figura 13 – Procedura de înmulțirea a două matrici (rastere)
Figura 13 – Procedura de înmulțirea a două matrici (rastere)

În figura de mai sus este redată înmulțirea a două matrici (valorile corespondente rasterului), astfel primul raster este prima matrice și cel de al doilea raster este a doua matrice, din punct de vedere matematic ambele variante sunt corecte, dar pentru analiza GIS fiecare componentă spațială trebuie să aibă produsul obținut diferit față de celelalte, astfel se poate produce o confuzie în analiză, practic 2 elemente total diferite au aceași caracteristică, rezultatul fiind unul eronat.

Astfel în această etapă sau studiat diferite corelații, astfel s-a realizat înmulțirea dintre geologie și vegetație, energia de relief cu densitatea fragmentării reliefului iar înmulțirea dintre pante și expoziția versanților s-a făcut în prima etapă, deaoerece am considerat că suprafețe cvasiorizontale sunt foarte importante, prin urmare trebuie observate în prima etapă.

NOTĂ: Pentru termenul de înmulțire s-a folosit cuvântul relație.

3.2.1 Harta relației dintre orientarea versanților si geodeclivitate

relației dintre orientarea versanților si geodeclivitate Fig 14. – Relația dintre orientarea versanților și

Fig 14. – Relația dintre orientarea versanților și geodeclivitate

Prin înmulţirea hărţii expoziţiei versanţilor cu harta geodeclivităţii, se doreşte scoaterea în evidenţă a suprafeţelor cvasi-orizontale. Acestea corespund luncilor şi interfluviilor dintre două bazine hidrografice, reprezentând, de fapt, limitele inferioare şi superioare ale versanţilor. Aşadar, pentru analiza dinamicii versanţilor sau a unităţilor funcţionale de versanţi, identificarea acestor areale este esenţială. Deşi în modelele digitale putem lucra cu pante de 0°, existenţa unei pante perfect orizontale în natură este considerată improbabilă, determinând gruparea pantelor 0°-2° sau chiar 0°-4° într-o singură clasă ce este considerată a fi cvasi-orizontală.

3.2.2 Harta relației dintre energia de relief și densitatea reliefului

relației dintre energia de relief și densitatea reliefului Fig. 15 . Relația dintre energia de relief

Fig. 15. Relația dintre energia de relief și densitatea fragmentării reliefului

Harta înmulţirii densităţii fragmentării reliefului cu adâncimea fragmentării reliefului este necesară pentru a sintetiza reprezentarea energiei de relief din arealul de studiu. Luate individual, cele două hărţi care au fost înmulţite pot reda doar câte un aspect al potenţialului de eroziune pe care îl exercită procesele actuale, însă este nevoie să cunoaştem atât potenţialul de adâcire a reţelei hidrografice, cât şi repartiţia ei spaţială pentru a putea realiza o previziune a dinamicii reliefului într-un anumit sector de o acurateţe cât mai mare.

Fig 16 . Relația dintre energia de relief și densitatea fragmentării reliefului (reclasifica re) Scopul

Fig 16. Relația dintre energia de relief și densitatea fragmentării reliefului (reclasificare)

Scopul reclasificării hărţii înmulţirii adâncimii fragmentării reliefului cu densitatea framentării reliefului este de a simplifica procesul de citire a hărţii, precum şi de a minimiza numărul de variabile ce vor fi integrate în procesul obţinerii hărţii finale a unităţilor funcţionale de versant. Pentru această operaţiune este nevoie de un factor uman de decizie, întrucât opţiunile oferite de software-ul GIS (clasificare în clase cu ecart egal sau pe baza deviaţiei standard) nu ţin întotdeauna cont de realitatea de pe teren. Pentru înlesnirea şi perfecţionarea proceselor de clasificare, se poate recurge la validarea rezultatelor hărţii pe teren sau la suprapunerea caroiajului obţinut peste imaginea 3D a terenului în programe software specializate (ex: Global Mapper, Google Earth).

3.3 EtapaIII Este rezultatul mai multor elemente înmulțite însă în final se procedează ca și analiza bivariată în final se înmulțesc două rastere care la rândul lor au rezultat din alte rastere.

RASTER3.vat

Pro

RASTER4.vat

a

II-a

cedura de reclasificare a rasterelor rezultate din etapa

Arc Toolbox - Spatial Analyst Tools - Reclass - Reclassify

X

R3_reclass.vat

R4_reclass.vat

reclasificate

Procedura de înmulțire a rasterelor

Arc Toolbox - Spatial Analyst Tools - Map Algebra - Raster Calculator

RASTER5.vat

Fig. 17 - Procedura de reclasificare și de înmulțire a rasterelor reclasificate

NOTA ! ! ! Reclasificarea rasterelor nu este obligatorie, ea este folosită fie pentru a simplifica din unele elemente sau pur și simplu a schimba aceleași valori în alte valori convenabile.

3.3.1 Harta susceptibilității la alunecări de teren în funcție de geologie, pantă și utilizarea terenului Fenomenele geografice de risc sunt înţelese ca evenimentele naturale extreme (induse sau nu antropic) care depăşesc capacitatea imediată de contracarare şi adaptare a societăţii umane. Prin definiţie, riscul natural nu poate fi înţeles în afara relaţionării omului cu anumite evenimente pe care nu le poate controla, implicând, totodată, iniţiativa şi libertatea de decizie a fiinţei umane (White, 1974 citat de Armaş I., 2006).

Hazardul geomorfologic este definit de Gares (Gares et al., 1994 citat de Armaş I., 2006) ca fiind o ameninţare sau o succesiune de ameninţări pentru comunitatea umană, rezultate din trăsăturile de

instabilitate ale suprafeţei terestre, chiar şi în condiţiile în care cauzele acestei instabilitaţi sunt de altă natură (endogenă: cutremure; exogenă: marină, climatică, antropică etc.).

Vulnerabilitatea provine etimologic din verbul latin vulnerare, “a răni” sau a fi susceptibil în cazul unui atac, şi reprezintă măsura în care un sistem (natural sau antropic), expus unui anumit tip de hazard, poate fi afectat (Corell, Cramer, Schellnhuber, Workshop: Potsdam Sustaiunability Days, 30.09.2001 citat de Armaş I., 2006). Vulnerabilitatea presupune disfuncţionalităţi potenţiale interne, ca urmare a efortului de adaptare al sistemului la transformări de mediu. Orice sistem, indiferent de mărime sau natură, conţine

o anumită vulnerabilitate potenţială. Vulnerabilitatea este în funcţie de capacitatea sistemului de a

reacţiona la modificarea condiţiilor de mediu extern şi intern, fiind condiţionată de relaţia dintre senzitivitate şi adaptare, în condiţii de expunere. În lipsa capacităţii de adaptare, vulnerabilitatea unui sistem natural depinde în totalitate de senzitivitatea sa la schimbări de mediu.

Susceptibilitatea se referă la o predispoziţie pentru anumite mecanisme specifice de reorganizare internă, în funcţie de condiţiile iniţiale ale sistemului. Ea reprezintă un nivel de stabilitate sau instabilitate a mediului şi se evaluează printr-o prognoză asupra spaţiului (Armaş I., 2006)

Luând în considerare toate definiţiile de mai sus, precum şi natura analizei noastre, care se bazează pe identificarea arealelor unde se suprapun toţi factorii potenţiali ce dau naştere anumitor procese specifice unei unităţi funcţionale de versant (unităţi de eroziune în care sunt specifice procesele de percolaţie, eluviere, prăbuşire, alunecare, meteorizare; unităţi de transport în care sunt specifice procesele

de transport prin deplasări în masă, precum curgeri, alunecări, prăbuşiri, creep; sau unităţi de acumulare în

care sunt specifice procese de depunere a materialelor şi acumulări aluviale), putem considera că echiparea şi pregătirea comunităţilor umane pentru a-şi creşte capacitatea de a gestiona riscul unui hazard geomorfologic sau de a minimiza pagubele materiale şi umane apărute în urma declanşarii unui astfel de

hazard nu fac obiectul studiului de faţă. Aşadar, putem considera că în etapa a II-a a studiului propus, se pretează realizarea unor hărţi de susceptibilitate internă a arealului de studiu la cele mai comune procese geomorfologice, în cazul de faţă la alunecări de teren şi prăbuşiri.

Fig. 18- Hărțile utilizate pentru determinarea susceptibilității la alunecăride teren

Fig. 18- Hărțile utilizate pentru determinarea susceptibilității la alunecăride teren

Fig. 19- Relația dintre substratul geologic și utilizarea terenurilor

Fig. 19- Relația dintre substratul geologic și utilizarea terenurilor

Fig. 20- Relația dintre substratul geologic, utilziarea terenurilor și geodeclivitate

Fig. 20- Relația dintre substratul geologic, utilziarea terenurilor și geodeclivitate

Fig. 21 . Harta susceptibilităţii arealului de studiu la alunecări de teren (reclasificare) Harta susceptibilităţii

Fig. 21. Harta susceptibilităţii arealului de studiu la alunecări de teren (reclasificare)

Harta susceptibilităţii arealului de studiu la alunecări de teren urmăreşte identificarea arealelor în care se îndeplinesc simultan condiţiile litologiei (prezenţa depozitelor argiloase sau marnoase), declivităţii (pante peste 15°) şi utilizării terenurilor (pajişti, păşuni, vegetaţie non- arborescentă, cu sistem radicular superficial, ce nu poate fixa solul şi absorbi apa meteorică), doar acestea fiind considerate a avea susceptibilitate mare la producerea alunecărilor. Cu toate acestea, fără condiţionarea climatică (precipitaţii abundente), geofizică (cutremure) şi/sau antropică (activităţi de transport care să genereze trepidaţii, defrişări, lucrări care secţionează versantul), harta nu ilustrează riscul alunecărilor de teren. Chiar şi în aceste condiţii, arealele identificate ca având o susceptibilitate mare la alunecările de teren prezintă importanţă pentru studiul de faţă, întrucât semnalizează o probabilitate mai mare de producere a proceselor

gravitaţionale decât în restul spaţiului analizat.

3.3.2 Relația dintre expunerea versanților, geodeclivitate și tipul de fragmentare

versanților, geodeclivitate și tipul de fragmentare Fig. 22. Harta relației dintre orientarea versanților si

Fig. 22. Harta relației dintre orientarea versanților si fragmentarea reliefului

Pentru această analiză s-au reclasificat 2 hărți deja înmulțite, și anume, harta orientării versanților cu 5 clase (N, E, S, V, plat) și harta reclasificată a relației dintre energia reliefului și densitatea fragmentării reliefului, astfel s-au extras zonele cu fragmentare mare, fragmentare medie și cele cu fragmentare mică.

Acest parametru este important în determinarea proceselor influențate de razele solare, astfel versanții însoriți pe fragmentare mică sunt cei mai expuși deoarece razele solare întâlnește puține obstacole și prin urmare suprafața activă se încălzește mult mai repede și prin urmare se produc procesele de dezagregare termică, zonele cele mai expuse sunt suprafețele de racord între versantul propriu-zis și suprafețele de nivelare, pe suprafețele puternic fragmentate și umbrite razele solare ajung mai greu din cauza obstacolelor, practic un versant prezintă un obstacol pentru alt versant.

3.3.3 Harta etajării susceptibilității la alunecările de teren

Această

harta

s-a

obținut

prin

înmulțirea

hărții

susceptibilității la alunecări de teren.

sectoarelor

de

versant

cu

harta

la alunecări de teren . sectoarelor de versant cu harta Fig. 23 Harta etajării sectoarelor de

Fig. 23 Harta etajării sectoarelor de versant

Fig. 24. Harta etajării susceptibilității la alunecările de teren

Fig. 24. Harta etajării susceptibilității la alunecările de teren

3.4.Etapa IV

Pentru realizarea unei

hărți care să includă

puține clase dar cu

grad mare de

complexitate, s-au luat în considerare cele mai importante 4 elemente și anume:

-

Panta (sub 15 grade, peste 15 grade)

-

Utilizarea terenului (pajiști și pășuni, alte utilizări ale terenului)

-

Procesele actuale (alunecări de teren, eroziune în suprafață, eroziune lineară și

laterală)

-

Geologia (marne și argile, roci stabile)

Această hartă este foarte importantă în cea ce privește analiza unui versant mai ales dacă acesta este afectat de procese seminificactive, pentru că versantul prin existența lui este foarte important pentru activitățile socio-umane și economice și de aceea se pune accent mai ales pe procese deoarece asta înseamnă practic dinamica unui versant, orice amanajare antropică cum ar fi căile de comunicație și așezările umane pune presiune asupra versantului, însă zona nu este puternic antropizată, practic nu există aproape nicio așezare umană, doar așezării temporare ale administrțriei parcului și a asociației Kogayon, iar din acest punct de vedere zona are o vulnerabilitate mică la procese asupra societații umane, totuși creasta calcaroasă este periculoasă pentru turiștii care vor să se aventureze în zonă, trebuie să fie echipați în mod corespunzător și să cunoască foarte bine traseul mai ales zonele vulnerabile la procesele de versant, astfel harta încearcă să evidențieze aceste zone cu probleme, practic este foarte necesară în evita zonele cu risc major, însă este necesară și harta turistică pentru a face corelație între traseul respectiv și tipul funcțional de versant.

Fig 25 Harta unităților funcționale de versant

Fig 25 Harta unităților funcționale de versant

Concluzii

Studiul dinamicii un versant presupune a gamă largă de analiză, astfel versantul este afectat într-o oarecare maăsură de orice factor extern.

Morfometria reliefului poate fi considerat un rezultat, însă s-a constata ca orice parametru morfometric influențează aceste procese, de exemplu pe versanții însoriți se produc dezagregările prin insolație, în zonele cu adâncime mare a reliefului se produc spălările în suprafață, cele cu densitate mare pot exista izolat procese de torentialitate, hipsometria influențează parametrii climatici prin creșterea cantității de precipitații și scăderea temperaturii, în aceste condiții comportamentul versantului se schimbă iar în condiții unor pante foarte mari au loc prăbușirile

S-a mai constat faptul că utilizarea terenurilor are un rol foarte important, de aici a rezultat că zonele cele mai vulnerabile sunt cele fără paduri, s-a precizat de mai multe ori că acestea se prezintă ca un obstacol, solurile au importanta cea mai redusă, ele fiind mai degrabă un produs din aceste procese.

Hidrografia este foarte importantă pentru procesele de albie însă s-a constatat că în timp aceasta poate modifica mai mult sau mai puțin configurația versantului

Clima, s-a precizat că există o relație reciprocă, astfel versantul modifică parametrul climatic resprectiv dar în același timp și elementul climatic poate modifica configurație versantului, prin procese de termoconvecție orografică iar de aici rezultă precipitațiile sub formă de averse.