Echilibrul valutar: concept, modele ale echilibrului valutar, factori de influenţă

2. Balanţa de plăţi externe: concept, structură, factori de influenţă

3. Metode de ajustare a balanţei de plăţi externe. Particularităţile balanţei de plăţi externe a Republicii
Moldova
1. Echilibrul valutar: concept, modele ale echilibrului valutar, factori de influenţă
Echilibrul valutar este o componentă a echilibrului general economic. Echilibrul valutar se realizează în
cadrul în care există o echivalenţă între încasările şi plăţile în valută, a unei ţări, într-o perioadă de timp
determinată.
În activitatea financiar-valutară a unei ţări intervin o serie de operaţiuni din care unele măresc venitul
naţional, iar altele îl micşorează, de aceea este neapărat necesar de a se menţine un echilibru între cele 2
genuri de operaţiuni pentru a nu ajunge la pierderi de venit naţional.
Echilibrul valutar constă în încasările şi plăţile în valută şi ele se referă la mai multe genuri de operaţiuni:
- operaţiuni de import-export
- turism
- prestaţii de servicii internaţionale
- operaţiuni necomerciale
- operaţiuni financiare între ţări
- cooperarea economica internaţională
- credite acordate şi primite.
Echilibrul valutar este influenţat de:
- volumul şi calitatea producţiei (obţinerea de produse competitive pe piaţa externă. atât în privinţa calităţii,
cât şi a preţurilor;
- de evoluţia preţurilor externe şi interne;
- de fluctuaţia valutelor implicate;
- de volumul creditelor primite şi acordate.
Echilibrul total se referă la egalitatea general�� a încasărilor şi plăţilor în valută.
Ex + Cr.pr. = Im + Cr.ac.
Calitatea echilibrului valutar constă în realizarea lui prin cât mai puţine credite, adică să nu apară ca
realizat prin contractarea unei datorii în străinătate. Echilibrul valutar trebuie astfel realizat încât să permită
importul de materii prime, servicii. tehnologii etc. necesare progresului economic, fără consum prea mare
de valută.
Instrumentul care reflectă şi în acelaşi moment serveşte la realizarea echilibrului valutar este Balanţa de
Plăţi Externe.
2.Balanţa de plăţi externe: concept, structură, factori de influenţă
Conform definiţiei FMI, balanţa de plăţi externe reprezintă un tablou statistic sub formă contabilă care
înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei
economii şi restul lumii, în cursul unei perioade (de regulă un an). Sunt consideraţi rezidenţă – agenţii
economici naţionali sau străini, persoane fizice sau juridice, care trăiesc şi desfăşoară activităţi, în mod
obişnuit şi permanent, în cadrul unei ţări, inclusiv filiale şi sucursalele companiilor străine.
În BPE se manifestă următoarele tipuri de activităţi:
- activitatea economic�� ( export-import de bunuri şi servicii)
- activitatea financiară ( mişcări de capitaluri pe termen lung)
- activitatea de creditare( mişcarea de capital pe termen scurt)
- activitatea monetară ( mişcări de sume în monede şi valute).
BPE se consideră a fi activă, atunci când echilibrarea se face prin creşterea rezervelor valutare, retragerea
monedei proprii de pe piaţa externă, prin acordarea de fonduri financiare sau de credit altor ţări.
BPE se consideră a fi pasivă, atunci când echilibrarea se realizează prin primirea de fonduri financiare sau
credite, prin ieşirile de monedă proprie sau monedă străină aflată în rezerva valutara.
Balanţa de plăţi externe reflectă două fluxuri valutare mari:
a. din activitatea comercială, schimbul de produse şi prin urmare e parte componentă a reproducţiei
mondiale;
b. din activitatea investiţională internaţională.
Formele de prezentare a balanţei de plăţi
In practica economic�� se utilizează două forme fundamentale de prezentare a balanţei de plaţi externe:
forma standard şi forma de bilanţ analitic.
Forma standard presupune înregistrarea datelor statistice cu privire la fluxurile reale şi financiare într-o
structură proprie sau după structura recomandată de FMI. In vederea asigurării comparabilităţii între ţări,
FMI a întreprins eforturi susţinute în vederea elaborării unor reguli standard cu privire la structura şi ia
metodologia de înregistrare a datelor în BPE. Trebuie remarcat faptul că ţările membre ale FMI sunt obligate
să utilizeze structura recomandată. Schema preconizată în manualul FMI cu privire la BPE, cuprinde trei
părţi:
Conexiuni

Balanţa de plăţi externe este întotdeauna echilibrată din punct de vedere contabil,
dezechilibrul ei rezultând doar din modalitatea care este folosită pentru a realiza
echilibrul economic. Pentru a explica această diferenţiere între echilibrul contabil şi
echilibrul economic al balanţei de plăţi externe, tranzacţiile economice cu exteriorul
trebuie diferenţiate în două categorii: 1) tranzacţii economice autonome sau spontane; 2)
tranzacţii economice neautonome sau de ajustare. Tranzacţiile economice autonome
sunt acele tranzacţii care nu depind decât de dinamica variabilelor economice interne ce
acţionează în sistemul economic respectiv şi nu depind de alte tranzacţii economice.
Acesta este motivul pentru care ele se mai numesc şi tranzacţii economice spontane (de
ex., export/import de bunuri sau servicii). Tranzacţiile economice neautonome sunt
acele tranzacţii care se efectuează în dependenţă de efectuarea tranzacţiilor economice
auto-nome, încercând să compenseze ieşirile/intrările nete de capital ale ţării respective.
Acesta este motivul pentru care ele se mai numesc şi tranzacţii economice de ajustare.
Tranzacţiile de ajustare reprezintă, de fapt, contrapartide financiare ale tranzacţiilor
autonome. Dacă intrările de devize în urma tranzacţiilor autonome sunt mai mari decât
ieşirile de devize, atunci balanţa de plăţi externe se află în surplus, iar acest surplus va
fi ajustat printr-o ieşire de devize în cadrul tranzacţiilor neautonome. Dacă, dimpotrivă,
intrările de devize în urma tranzacţiilor autonome sunt mai mici decât ieşirile de devize,
balanţa de plăţi externe se află în deficit, iar acest deficit va fi ajustat printr-o intrare de
devize în cadrul tranzacţiilor neautonome. Ieşirea de devize se numeşte debit de
ajustare iar intrarea de devize se numeşte credit de ajustare. Din punctul de vedere al
structurii balanţei de plăţi externe, tranzacţiile autonome se suprapun peste operaţiunile
economice, iar tranzacţiile neautonome se suprapun peste operaţiunile privind mişcarea
capitalului monetar. Prin urmare, există echilibru contabil atunci când totalul debitelor
este egal cu totalul creditelor, dar echilibrul economic există doar atunci când debitele
autonome (aferente tranzacţiilor autonome) sunt egale cu creditele autonome. Dacă
echilibrarea contabilă a balanţei de plăţi externe s-a făcut printr-un debit de ajustare,
atunci balanţa de plăţi externe se află în surplus, iar dacă s-a făcut printr-un credit de
ajustare, atunci ea se află în deficit.
ECHILIBRU MONETAR