Sunteți pe pagina 1din 2

Moara cu noroc

Ioan Slavici face parte din grupul marilor clasici ai literaturii romane,
alaturi de Mohai Eminescu, I.L.Caragiale si Ion Creanga. Este unul dintre cei mai
importanti reprezentanti ai realismului de tip obiectiv, fiind considerat un precursor
al lui Liviu Rebreanu prin vocatia sa de a picta mediul social si de a crea caractere
complexe. El construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului
omenesc, arta sa fiind un argument pt iubiea dintre oameni, avand totodata n
caracter moralizator.
Nuvela Moara cu noroc a aparul in volumul de debut al scriitorului,
Novele din popor, publicat in 1881. Aceasta s-a bucurat de o mare apreciere in
randul criticilr, Maiorescu insusi considerandu-l un moment de referinta in evolutia
prozei romanesti.
Din punct de vedere al speciei literare, Moara cu noroc este o nuvela
realista si psihologica. Nuvela reprezinta o opera literara, in proza, apartinand
genului epic, de dimensiuni medii, urmarind un singur fir narativ, cu un conflict
puternic si o actiune care se complica progresiv, la care participa un numar restrans
de personaje bine reliefate. Desi preponderent narativa, accentul cade mai degraba
pe construirea personajelor, foarte complexe, decat pe actul povestirii. Dinamismul
scrierii este dat de succesiunea rapida a evenimentelor, de dialogurile personajelor,
dar si de monologurile interioare care sporesc tensiunea.
Caracterul realist al scrierii este dat de fixarea actiunii in timp si spatiu,
verosimilitatea faptelor, dar si prin fatul ca personajele se incadreaza in ttipologii
consacrate precum omul dornic de inavutire, sotia blanda, batrana inteleapta sau
raufacatorul. Perspectiva este una de tip obiectiv , evenimentele fiin relatate la pers
a IIIa de un narator omniscient si omnoprezent. Nuvela este una de factura
psihologica in primul rand prin tema abordata, aceea a dezumanizarii prin care
trece protagonistul sub efectul devastator al banilor. De asemena, conflictul central
este de natura interioara, vizand starile contradictorii prin care trece eroul, acesta
suferind schimbari dramatice din punct de vedere al evolutiei sale morale si sociale.
Scriitorul utilizeaza tehnici specifice investigatiei psihologice, precum monologul
interior, introspectia, analiza gesturilor si a mimicii.
Tema centrala a nuvelei este aceea a banului si a efectului nefast pe care il
are acesta asupra vietii sufletesti a individului, pusa in contextul societatii
ardelenesti de la sfarsitul secolului XIX. La baza acesteia se afla convingerea
autorului ca goana dupa avere are puterea de a zduncina tihna omului, de a-i amara
viata si de a atrage numeroase rele, conducandu-l incet pe drumul dezumanizarii.
Din aceasdta cauza, in scrierea lui Slavici personajele sunt aspru pedepsite pentru
incalcarea normelor morale si pentru faptul ca aleg sa renunte la cinstea lor in
favoarea bogatiei materiale. Exista si o tema de natura sociala, vizand ilustrarea

lumii lui Lica Smadaul, dominata de minciuna, crima si distrugere. Din punct de
vedere etic, intre cei doi se da o lupta a binelui si raului, a moralului si imoralului,
pa care insa Ghita o pierde. Tema familiei este ilustrata dintr-o perspectiva tragica,
legatura celor doi soti nereusind sa reziste necazurilor si destramandu-se treptat.
Aceiasi dorinta de inavutire reprezinta si intriga nuvelei, motivul care il
determina pe Ghita sa-si paraseasca viata linistita dar modesta de cizmar si sa ia in
arenda Moara cu noroc. Conflictul principal al nuvelei este cel de natura interioara,
care se desfasoara in sufletul lui Ghita intredorinta de a se imbogati si de a asigura
familiei sale un trai mai bun si compromisul moral pe care trabuie sa-l faca prin
asocierea la jaf si crima. Acesta se concretizeaza treptat si in planul exterior. Ghita
intra astfel in conflict cu Ana, care reprezinta familia si stabilitate, cu Lica
Samadaul, simbol al viciilor si maleficului, si cu Pintea, semnificand legea si
ordinea sociala.
Titlul este un toponim. Acesta denumeste spatiul in care se implineste
destinul personajelor pedepsite pentru ca au incalcat normele morale. Hanul numit
Moara cu noroc este o rascruce de drumuri, la fel cum devine si viata cizmarului
cand este pus in situatia de a alege. Numele hanului, adevarat personaj al nuvelei,
ascunde o ironie intunecata, profetic in acest sens pentru cursul pe care il iau
evenimentele si pentru finalul tragic.
Hanul se afla in apropiere de Ineu, situat la o rascruce de drumuri in
mijlocul pustietatii, fapt pentru care drumetul se bucura cand o zareste din culmea
dealului plesuv. Spre deosebire de Sadoveanu, la care hanul are rol protector,
pentru Slavici acesta este scena unde se va juca o tragedie de proportii. Cele cinci
cruci prevestesc crimele carora le vor fi martore, cele doua de piatra simbolizandu-i
pe Ana si pe Ghita, ambii victime ale propriilor greseli, si trei de lemn, semnificand
celelalte morti petrecute in decorul hanului: Lica Samadaul, femeia si copilul
acesteia. Desi in final hanul arde, fiind supus purificarii prin foc, moara cea veche
si parasita ramane marturie a evenimentelor petrecute in acest spatiu.
Textul nuvelei este organizat pe 17 capitole. Se disloca unele momente ale
subiectului: intriga este prezenta in capitolul I , in discutia dintre batrana si Ghita,
discutie legata de plecarea la han in scopul chivernisirii. Expozitiunea, in care se
fixeaza locul si timpul desfasurari evenimentelor, este cuprinsa in cap. al II-lea .
Constructia simetrica a nuvelei este data de prezenta batranei in incipit si
final. Ea joaca un dublu rol: este personaj dar si purtatorul de cuvant al conceptiei
despre viata a scriitorului. La inceput ea formuleaza teza morala a nuvelei, aceea ca
fericirea se cladeste pe linistea colibei, iar in final rosteste acele cuvinte cu
valoare de sentinta.