Sunteți pe pagina 1din 10

PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A PACIENTULUI CU

FRACTURI
Notiuni de anatomia si fiziologia aparatului locomotor
Aparatul locomotor asigura posibititatea de sustinere si miscare a organismului. El

este

format din oase si articulatii care alcatuiesc sistemul osteoarticular sj din muschi care sunt elementele
active ale miscarii. Scheletul corpului uman cuprinde aproximativ 200 de oase legate intre ele prin articulatii.
Rolul oaselor in organism:
-

asigura forma corpului i suportul partilor moi prin duritatea si rezistenta lor;

participa la formarea cavitatilor de protectie in care sunt adapostite organele;

iau parte la formarea articulatiilor servind ca puncte de insertie a muchilor, deci participa la
miscare;

epifizele oaselor lungi si oasele late si scurte confm maduva rosje care este organ hematopoietic;

- contjn substance minerale care la nevoie (de exemplu in sarcina)


constituie un depozit de substance fosfocalcice. Clasificarea
oaselor:
-

scurte (vertebre, tarsiene, carpiene);

late (omoplat, oasele cutiei craniene);

lungi (femur, tibie, radius);

mixte cu forma neregulata ( osul maxilar, mandibular, temporal). Structura oaselor:

- tesut osos compact ( la oasele lungi acesta se gaseste in regiunea diafizei);


- tesut osos spongios (se gaseste in regiunea epifizelor);
- in axul diafizei se afla canalul medular in care se gaseste maduva osoasa;
-

la periferia diafizei se gaseste o membrana conjunctiva numita periost.

Sistemul muscular este alcatuit din muschi scheletici (striati) si muschi viscerali (netezi).
Muschii contin 75% apa, iar restul substante organice - proteine, glucide, lipide si saruri minerale.
Muschii sunt organe active ale micarii si au urmatoarele proprietati:
-

extensibilitatea este proprietatea muschilor de a se along sub actiunea unei forte

elasticitatea este proprietatea muschilor de a reveni la forma initiala;

excitabilitatea este proprietatea muschilor de a raspunde la actiunea un excitant mecanic,fizic,


chimic; in organism excitantul natural este influx nervos;

contractilitatea este proprietatea muschilor de a dezvolta o tensiune asupra punctelor de fixare pe


oase. Prin contractie muschiul se scurteaza si pune in miscare parghiile osoase realizand
miscarea.

Starea de contractie a muschilor se numeste tonus muscular.


1

Rolul muschilor scheletici:


-

mentin pozitia verticala a corpului si inlesnesc deplasarea;

- viscerali prin contractia lor asigura indeplinirea functiilor organel


respective.
Functionalitatea aparatului locomotor a muschilor si oaselor se efectueaza ca niste parghii de ordinul I, II
sau III. . Astfel de parghii se intalnesc:
-

parghia de ordinul I in articulatia capului cu trunchiul; punctul de sprijin il constituie


articulatia dintre craniu sj coloana vertebrala, forta este data de muschii gatului, iar
rezistenta de greutatea oaselor fetei.

Parghia de ordinul II se intalneste la functionalitatea piciorului, prin ridicarea corpului pe


varful degetelor.

Parghia de ordin III este cea mai raspandita in aparatul locomotor si serveste pentru
miscarea de flexie, extensie si rotire a diferit segmente. In aceste miscari, muschii
antagonisti actioneaza astlfel ca un os sa indeplineasca rolul de parghie.

Definite: Ortopedia este ramura chirurgiei

care se ocupa cu studiul si tratamentul fracturilor,

deformarilor, leziunilor traumatice si bolilor (infectii, TBC, tumori) sistemului osteo-articular.

Problemele bolnavului sunt depistate:

prin interviul direct cu acesta sau indirect cu apartinatorii;

cu ocazia examenului clinic general la care trebuie sa participe si asistentul/asistenta


medicala

si cu ocazia examenului ortopedic efectuat de medicul specialsit prin observable, inspectie,


palpare .

Problemele de dependenta ale pacientului cu fracturi


- durere vie in loc fix la miscare sau deplasare;
-

deformarea regiunii;

atitudine vicioasa din punct de vedere anatomic( exemplu: umar cazut in fractura de clavicula , rotatie
externa exagerata a membrului inferior in caz de fractura de col femural);

scurtarea unui segment al membrului superior sau inferior in cazul fracturilor cu deplasare, fractura de
col femural;

- mobilitate anormala acolo unde in mod normal nu exista;


2

echimoza;

imposibilitate de a se deplasa sau schiopatare la mers;

- stare de soc in cazul politraumatismelor;


- plaga cu hemoragie externa in caz de fracturi deschise.

Interventiile asistentei medicale


Interventii delegate:
-

participarea si pregatirea psihica si fizica a bolnavului pentru examenul clinic si pentru efectuarea
investigatiilor paraclinice;

aplicarea tratamentului medicamentos prescris de medic;

pregatirea preoperatorie

- ingrijirea postoperatorie
- ingrijirea bolnavilor imobilizati in aparat gipsat;
-

ingrijirea bolnavilor operati cu proteze articulare, cu amputatie;

prevenirea complicatiilor postoperatorii;

- recuperarea motorie a bolnavilor.


Interventii autonome:
-

asigurarea conditiilor de igiena; toaleta partiala a tegumentelor si mucoaselor;

prevenirea escarelor;

alimentatia si hidratarea pasiva a bolnavilor dependent!;

- imbracarea si dezbracarea bolnavilor cu deficiente motorii;


-

mobilizarea pasiva a bolnavilor;

- transportul pacientilor dependent!;


- incurajarea si ridicarea moralului pacientilor cu aparat gipsat;
- asigurarea conditiilor de a se recrea si de a-si practica religia;
-

comunicarea cu bolnavii; educatia sanitara.

TEHNICI DE INVESTIGATIE
Scopul investigatiilor este de a stabili:
- diagnosticul etiologic al segmentului locomotor suferind;
- de a recunoaste unele reflexe osteo- articulare sau musculare ale unor imbolnaviri in faza precoce;
-capacitatea functionala a aparatului locomotor.
Rolul asistentei:
-

va pregati bolnavul psihic si fizic pentru investigatii si interventii;

pregateste materialele necesare;

- efectueaza recoltarile de sange recomandate prin punctie venoasa;


3

- serveste medicul cu instrumentele necesare in ordinea efectuarii tehnicilor de investigate ce ii


apartin..
Pregatire psihica: - informarea, incurajare, explicarea in termeni accesibili pacientului, luarea
consimtamantului;
Pregatire fizica:
-

se sfatuieste pacientul sa nu manance in dimineata recoltarilor de produse biologice si patologice


sau cand sunt recomandate alte investigatii;

se ajuta la dezbracarea si asezarea pacientului in pozitie corespunzatoare investigatiei;

- se mentine pozitia bolnavului in timpul investigatiei si dupa aceasta il ajuta sa se imbrace si il


transporta la salon.
I.

ANALIZE DE LABORATOR:

a) din sange (vor fi recoltate dupa tehnici invatate in anul I);


- teste obligatorii inainte de operatie: TS., TC, grup sanguin si Rh, Ht., Hb., hematii;
-

teste de inflamatie: - leucograma, VSH , proteina C reactiva, dozarea fibrinogenului, electroforeza


cu alfa2 globulina;

teste specifice pentru afectiunile reumatismale sunt determinarea anticorpilor specifici


antinucleari pentru diagnosticul diferential;

determinarea factorului reumatismal prin reactie Waler- Rose si Latexul;

reactia ASLO - punerea in evidenta anticorpilor antistreptococici (antistreptolizine O);

b) din urina: - examen sumar de urina.


c) din lichidului sinovial se efectueaza analize:
-

biochimice, bacteriologice, imunologice; histologice si morfologice.

Recoltarea lichidului sinovial prin punctia articulara.


-

Aspectul normal lichidul sinovial este clar, vascos, de culoare galben deschis; pentru analiza sunt
necesari 4 - 5 ml.
Asistenta pregateste toate materialele pentru punctia articulara si recoltarea lichidului in
functie de examenele cerute de medic; pregateste bolnavul, serveste medicul.

PUNCTIA ARTICULARA
4

Punctia articulara se face cu scop explorator, evacuator si terapeutic. Deoarece sinoviala are o
capacitate de resorbtie redusa, evacuarea reprezinta o masura terapeutica foarte buna in caz de
hidrartroza, hemartroza.
Indicatii:
- in artritele acute si cronice cu hidrartroza;
- analize de laborator efectuate din lichidul sinovial:

examen bacteriologic pentru depistarea cauzei unei infectii;

examen biochimic prin dozarea proteinelor, a glucozei continute;


examen histologic: studierea tipului de celule continute in lichid, calcularea hematiilor,
leucocitelor;

- in traumatisme cu hemartroze sau cand lichidul articular nu are tendinta la resorbtie, se practica
evacuarea lichidului;
- introducerea de antibiotice si cortizon pe baza datelor de laborator furnizate de probele lichidului
extras, constituie un adjuvant terapeutic de baza.
-

Punctiile articulare necesita o atentie marita la asepsie si antisepsie, deoarece sinoviala are o
capacitate de aparare redusa.

Atributiile asistentei;
-

pregateste trusa de punctie sterila de unica folosinta in termen de garantie, care cuprinde: ace de
punctie de diverse marimi 0,8 x 50mm, 0,8 x 100mm, seringi de 5, 10, 20 cm, 2 - 3 pense
anatomice de unica folosinta;

- pregateste substanta dezinfectanta; alcool iodat, Betadina pentru tegument;


- pregateste fiola cu anestezic local Xilina 1 % 20 ml,
comprese si tampoane de vata, plasture ;
-

eprubete sterile pentru recoltarea lichidului sinovial; tavita renala; recipiente pentru determinari

speciale - factor reumatoid.


- medicamente recomandate de medic: antiinflamatoare, corticoizi Dexametazona, acetat de
hidrocortizon, antibiotic si tuberculostatice, citostatice.
- campuri sterile de izolare a regiunii articulare.
Pregatirea bolnavului:
-

psihica - se informeaza ca punctia nu este mai dureroasa decat o intepatura , se ia consimtamantul;

fizica- se pregateste locul prin spalare, raderea pilozitatilor unde e cazul, badijonarea cu alcool

iodat, se aseaza in pozitie de relaxare articulatia..


5

Pentru punctia articulatiei scapulo-humerale: pozitia decubit dorsal cu bratul in abductie si cotul
flectat la 90 sprijinit pe abdomen sau sezand cu cotul flectat si sprijinit de cealalta mana.
Pentru punctia articulatiei cotului pozitia sezand , cu cotul flectat la 90 si sprijinit pe masa de
consultatie.
Punctia articulatiei pumnului pozitia bolnavului este sezand cu antebratul si mana sprijinite pe masa
de consultatie, pozitia mainii in flexie palmara pe un camp operator si pe un suport facut sul.
Punctia articulatiei genunchiului, necesita pozitia decubit dorsal cu genunchiul in flexie maxima sau
extensie cand punctia se practica din lateral; pozitia sezand cu genunchiul flectat si gamba si piciorul
atarnate la marginea mesei de consultatie;.
Punctia articulatiei maleolare se face in pozitie decubit dorsal cu piciorul in flexie plantara.
Se mentine articulatia ce urmeaza a fi punctionata in pozitia ceruta de medic de catre o asistenta;
sunt necesare 2 asistente: una supravegheaza bolnavul si pozitia, cealalta serveste medicul cu
materialele necesare, pregateste si eticheteaza eprubetele cu lichidul recoltat pentru analize de
laborator.

Ingrijiri dupa punctie:

repaus la pat dupa punctia terapeutica cateva zile( 6 -7 zi le );

uneori se recomanda o imobilizare provizorie cu atela;

Masurarea functiilor vitale puls, TA, temperatura;

Calmarea durerii unde se recomanda.

PUNCTIA OSOASA
Patrunderea cu un ac prin stratul cortical pana in spongioasa unui os, realizand astfel o comunicare
intre cavitatea medulara si mediul extern.
Scopul:
explorator- punctia oaselor se executa pentru a extrage maduva osoasa hematogena, in vederea
stabilirii structurii compozitiei maduvei, precum si a studiului elementelor figurale ale sangelui in
diferite faze ale dezvoltarii in cursul imbolnavirilor organelor hematopoetice;

pentru recoltare de biopsie: se extrage un mic fragment de tesut osos; in caz de suspiciune de
tumora osoasa este necesar examenul histopatologic;

terapeutic - punctia osoasa se face in vederea administrarii unor medicamente (antibiotice), lichide
hidratante si nutritive.

PUNCTIA STERNALA
.Pentru punctia sternala, bolnavul se aseaza culcat pe spate, cu trunchiul usor ridicat. Asistenta aseaza un
suport sub torace, o perna tare sau o patura facuta sul.
Scopul:
-

explorator - recoltare de maduva rosie pentru examen histopatologic. Cantitatea de maduva


necesara este 0,5 -1 ml
Sternul poate fi punctionat la nivelui manubriului sau al corpului la inaltjmea coastei a IV- a sau a V-a;
in spatiul al II- lea sau al III- lea intercostal, putin in afara de linia mediana.
Locul ales pentru punctie va fi spalat, la nevoie se rad pilozitatile, apoi dezinfectat cu alcool iodat. Se
face anestezie locala a tesuturilor moi cu novocaina 2 - 4 % la adulti.
Punctia osoasa se efectueaza de medic, care dupa instalarea efectului anesteziei va punctiona
sternul si va aspira cu seringa maduva osoasa rosie; se vor efectua frotiuri, se eticheteaza, se trimit
la laboratorul de hematologie.
IMOBILIZAREA IN APARAT GIPSAT
Principiile tratamentului cu aparate gipsate
1.

Aparatul gipsat trebuie aplicat pe o situaie local a membrului bine

cunoscut i care trebuie meninut un oarecare timp (repaos, reducere mai


mult sau mai puin bun a fracturii, tulburri neuro-vasculare posttra-umatice,
transport, etc).
2. Aparatul gipsat, chiar provizoriu, trebuie aplicat corect, ca i cnd ar

2.
fi

definitiv.

Aparatele

circulare

sunt

preferate

alelelor.

3. Aplicarea sa trebuie s fie netrauma-tizan, s menajeze zonele sensibile


sau

susceptibile

de

leziuni

de

decubit

sau

compresie.

4. Aparatul gipsat trebuie s fie perfect mulat dup reliefurile segmentului de


membru, suficient de strns pentru a nu permite micri n interiorul su, dar i
suficient de larg pentru a nu genera tulburri vasculare sau trofice.
5. Un aparat gipsat trebuie s depeasc articulaiile proximal i, respectiv,
distai, fracturii, care articulaii trebuie s fie uor flectate pentru a bloca
rotaiile

segmentului

lezat

interiorul

gipsului.

6. Orice form se d aparatului gipsat, acesta terbuie s respecte poziia


fundamental a membrului i s permit contraciile izometrice ale acestuia.
7. Aparatul gipsat trebuie s fie solid, dar n acelai timp uor i realizat estetic.
n acest scop se poate recurge la aparatele giupsate cu aele nglobate (din
gips,

furnir,

materiale

plastice

poroase,

bare

de

aluminiu,

etc).

8. Orice aparat gipsat trebuie suprav-regheat atent, la fiecare or n prima zi,


7

apoi zilnic, dac se poate. n orice caz, controlul n primele ore, apoi la 1-2-310-21 zile este obligatoriu pentru a decela orice eventual tulburare de ordin
vascular nervos sau trofic (cianoz, parestezii, dureri, edem), situaie n care
aparatul gipsat trebuie despicat sau chiar nlturat.
Tehnica aplicarii
1. Splarea, degresarea membrului i dezinfecia leziunilor eseniale ale
tegumenului.
2. Imbrcarea membrului ntr-un tub de tricou fr custur, subire, moale,
confecionat din bumbac.
3. Aplicarea unui strat subire de vata, uniform, insistnd pe zonele de flexie,
reliefurile osoase subcutanate. Vata va fi pregtit sub form de fei rulate din
straturi subiri desfcute n fii lungi din pachet.
4. Aplicarea unei fii de tifon, dinspre distal spre proximal, sau, mai bine, a
unui nou tub de tricou suflecat n prealabil.
5. Aplicarea feilor gipsate, dinspre distal spre proximal. Acestea se pun la
muiat n ap cldu nct aceasta s le acopere, se iau cnd nu mai degaj
bule de aer i se storc moderat, aplicndu-se ca o fa obinuit, n aa fel,
nct tura urmtoare s acopere 3-4 cm din precedenta.
Dup primul strat de fa gipsat se pot aplica atelele, peste care se mai trag
2-3-4 fei gipsate. Atelele gipsate de con-fencioneaz din straturi succesive
aplicate, unul peste altul, ale 1-2 fei gipsate avnd grij s nu fac bride sau
cute (pe care Ie vom sectiona). La sfrit, gipsul se muleaz pe reliefurile
membrului i se ntinde uniform, nct s fie ct mai neted, fr asperiti. n
tot timpul aplicrii aparatului gipsat, pan cnd acesta se ntrete, poziia
membrului i reducerea fracturii se menin cu grij.
6. Ajustarea aparatului gipsat. Acesta se decupeaz la capete, n dreptul
pliurilor de flexiune sau pentru eliberarea degetelor. De asemeni, n aparatul
gipsat se vor practica "ferestre" ori de cte ori este nevoie s fie
supravegheate plgi, flictene, etc.
Prepararea feselor gipsate
Pentru aceasta este nevoie de:
- Tifon sau fei din bumbac (nu se admit esturile sintetice);
- gips fin ("alabastru"), trecui prin sit fin, nct s dea, la palpare ntre
degete, senzaia de amidon;
- o mas sau o planet de 0,70/1,50 m acoperit cu tabl inoxidabil;
- o baghet de lemn de 15-20 mm diametru i 25 cm lungime;
- o palet de lemn de 25/5 cm i 5 mm grosime.
Fesele se confecioneaz dintr-un tifon cu ochiuri moderat de mari (1-1,5 mm),
late de 5-25 cm i lungi de 1-2 m. Fii de tifon, rulate, se plaseaz la un capt
8

al mesei, se deruleaz cellalt capt i se presar cu gips care se ntinde i se


nltur excesul cu paleta de lemn. La captul cellalt al mesei se ruleaz n
jurul baghetei de lemn fa gipsat. Feile astfel pregtite se depoziteaz n
cutii de lemn, la loc uscat i nchise ermetic. Astzi se gsesc fese gata
preparate, cu substane nrudite cu gipsul, uoare i eficiente.
Complicatii si neplaceri provocate de aparatele gipsate
1. Durerea cauzat de:
- coaptarea proast a fragmentelor;
- mobilitatea fragmentelor;
- aparat gipsat prea compresiv;
- imobilizarea articulaiilor n poziii necorespunztoare;
- comprimarea unui nerv pe planul osos (nervul peronier comun, nervul ulnar,
nervul radial);
- aparat gipsat prea larg sau prea mic, care permite rotaiile n focar (dac nu
sunt prinse n el i articulaiile proximal i distal de focar);
- aplicarea neatent a aparatului gipsat (fei torsionate, ghemotoace de vat
sau gips, etc);
- apariia unor leziuni cutanate sub gips (flictene, foliculite, furuncule,
pediculoze, plonje, purici, etc);
n aceste cazuri, crparea longitudinal a aparatului gipsat (pentru
decomprimare) sau croirea unei ferestre n dreptul punctului dureros, sunt
suficiente. Mai rar trebuie nlturat gipsul i aplicat altul sau nlocuit cu o
extensie continu. Dac totui, durerea continu i edemul distal al membrului
continu, cu cianoz, etc. va fi nevoie probabil de o deschidere a focarului cu
explorarea zonei (vase, nervi) i osteosintez, sau doar o fasciotomie
longitudinal subcutanat;
- infectarea (supuraia) focarului de fractur (de la piele sau metastaze septice
de la distan). n acest caz apar semnele de sepsis (febr, rubor, calor). Se
recomand dac este posibil, nainte de aplicarea gipsului, asep-tizarea pielii.
2. Edemul cianotic sau alb al extremitii libere distale poate traduce o
compresiune sub gips sau o ischemie. nlturarea gipsului i, eventual,
controlul focarului de fractur (dup examenul clinic neuro-vascular), trebuie
luate n consideraie fr amnare. Flictemele nu trebuie sparte. Se vor terge
cu soluii antiseptice sau bacteriostatice (sol. violet de genian, streptociozan)
i pansate steril. Cel mult, n caz de coninut tulbure sau dac sunt foarte
destinse i dureroase vor fi puncionate steril i pansate.
3. Deplasarea ulterioar sau angularea focarului de fractur (vizibile la control
radiografie sau radioscopic) pot fi corectate prin
9

aa-zisa "gipsotomie": se scoate un ic de gips cu deschiderea corespunztoare


prii convexe a angulaiei fracturii (cu vrful n dreptul axului longitudinal al
membrului), se taie transversal gipsul de partea opus i fcnd o "balama" n
dreptul locului unde se ntlnesc seciunea transversal cu vrful icului,
nchidem i cscm seciunea transversal a gipsului. Astfel corectm
angulaia; facem un control radiologie i apoi consolidm cele dou fragmente
de aparat gipsat, cu o alt fa gipsat.
4. Deteriorarea aparatului gipsat (cr-pare, fragmentare) presupune
schimbarea sa. Dac nu este posibil (fracturi cominutive), pericol de deplasare,
etc), l ntrim cu 2-4 aele (de preferin, uoare: fii de furnir, de tabl de
aluminiu sau oel inox, de 2 mm grosime) i tragem peste ele 1-2 fei gipsate
sau leucoplast. Dac nu avem la ndemn cele de mai sus "crpim" aparatul
de gips: se traseaz cu vrful foarfecii sau cuitului de gips mai multe anuri
circulare i oblice de o parte i de alta a rupturii aparatului, se ud cu o bucat
de vat zona i se trage o fa gipsat peste aceste anuri, alternnd turele
oblice (n X), cu cele circulare.

10