Filozofia Zen in arta contemporana

Filozofia Zen are ca idee centrala faptul ca mintea umana este prin
constructie luminata, atotcuprinzatoare a informatiilor existente in univers, iar
individul trebuie sa acceseze aceasta lume, sa devina constient de ea prin meditatie.
In opinia mea, artistul este tocmai individul care a reusit sa acceada spre aceasta
lume transcedentala, care prin forarea structurilor sale interioare ajunge la un mesaj
prezent in fiecare fiinta umana, dar indescifrabil pentru restul indivizilor.
Ideea ca tot ce trebuie si putem cunoaste se afla deja in noi, dar necesita
interpretare spre planul constientului duce automat la promovarea unei atitudini
contemplative asupra vietii. Natura umana este indreptata spre a cunoaste,
majoritatea actiunilor noastre au ca scop descifrarea unor lucruri pe care nu ni le
putem explica. In filozofia Zen, eforturile mintii constiente sunt insa inutile,
deoarece nu putem patrunde astfel decat un segment limitat de informatie. Atfel,
actiunea este surclasata de meditatie, de intoarcerea spre interiorul fiintei noastre
unde, cu alte mijloace decat cele rationale vom intui adevarul.
De-a lungul timpului, multi poeti si filozofi au intuit aceeasi idee. Primul
dintre ei a fost Platon, care argumenta ca exista o ordine divina, deasupra lumii
reala si tangibile in care traim, care poate fi intrezarita doar prin contemplare
Admirand frumusetea cu ochiul mintii, vei fi capabil sa-ti cultivi adevaratele
virtuti si sa devii prieten cu Dumnezeu. Ca si in filozofia Zen, Platon considera ca
suntem doar pelerini in aceasta lume, aspirand mereu dincolo de ea. O modalitate
de a intrezari lumea pe care nu o putem experimenta direct este contemplarea.
Astfel, atat artistul, care isi intoarce atentia spre interior spre a obtine ideile care se
vor concretiza in opera sa, cat si consumatorul de arta care descifreaza mesajul
intr-un plan mai mult sau mai putin constient se afla pe directiile sugerate de
filozofia Zen.
Rolul artei este de a prezenta frumusetea despre care vorbea Platon, de a
infatisa realul in lumina irealului, de a oferi speranta ca exista ceva dincolo de noi.
Putem privi cel mai sumbru tablou, dar vom gasi frumusetea care se intrezareste
dincolo de felia de realitate care, poate, prezinta suferinta. Pe de alta parte, directia
artei contemporane este de a devaloriza conceptul de arta. Gesturi de protest cum

ar fi pisoarul lui Marcel Duchamp au fost interpretate eronat inspre ideea ca orice
poate fi arta, cum ar fi o conserva de excremente ale artistului (Piero Manzoni).
Aceste actiuni ale artistilor sunt complet valabile atata timp cat exista pentru a
atrage atentia asupra obsesiei pentru tehnica in arta sau asupra cultului
personalitatii dar nu reprezinta o opera de arta in sine si nu este nevoie de un intreg
curent artistic bazat doar pe negatie. Arta contemporana se indreapta astfel spre
prezentarea pura a realitatii, pierzand insasi substanta ei, pe care o are in comun cu
filozofia Zen, de contemplare a vietii pentru a patrunde ce este dincolo de ea.
In concluzie, in timp ce arta in general poate fi privita ca o materializare a
ideilor din filozofia Zen prin rolul artistului de privitor obiectiv si neimplicat
asupra lumii materiale, cu scopul de a transcede spre o profunzime sensibila a
lucrurilor si de a le infatisa celor care le lipseste aceasta capacitate, arta
contemporana se indeparteaza de aceasta misiune prin adoptarea unei viziuni
pragmatice, utilitariste, in consens cu societatea in care traim, dar fara sa o
depaseasca in nici un fel.