Sunteți pe pagina 1din 2

Iona Caracterizare personaj.

Iona este personajul principal si eponim al dramei omonime, pentru conturarea caruia
Marin Sorescu foloseste tehnica moderna a solilocviului (monolog rostit in prezenta sau
absenta altui personaj, de care se face abstractie). Iona se dedubleaza pe tot parcursul piesei,
dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare numeroase idei privind existenta si destinul
uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii.
Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al individului insingurat,
care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea
libertatii.
Statutul social al personajului este acela de pescar. Statutul social are insa in piesa un rol
simbolic in ceea ce priveste comportamentul uman. El simbolizeaza figura sperantei eterne
pana la ultimul sau gest care il savarseste in acest sens. Actul de a pescui semnifica nevoia de
cunoastere si autocunoastere. Acesta este punctul esential care contureaza statutul psihologic
si moral al personajului. Iona este pescarul care traieste viata, printr-o miscare neincetata din
pantecele unui peste in altul, in cautarea unu orizont de lumina, desi acesta se dovedeste in
final a fi tot o lume inchisa, nedefinita, incontrolabila si artificiala. In acest sent indicatiile
scenice din debutul fiecarui tablou sunt semnificative.
Drama existentiala a pesonajului este bine individualizata prin indicatiile autorului. Prin
multitudinea trairilor, Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive in acest sens
sunt natatiile din primul tablou:

explicativ, intelept, imperativ, uimit, curios, nehotara,

facandu-si curaj . Miscarile sufletesti sunt surprinse cu o mare finete. Fiecare tablou
surprinde eroul in calatoria sa ratata. Cu cat se apropie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt
mai semnificative:

reconstituind, blazat, speriat, cartandu-se, imitand, mangaind, enervat,

chibzuit, zambind, descoperire, cu calm dupa caderea paravanului

Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai degraba o stare de fapt


estesinguratatea, personajul fiind construit sa reprezinte, in maniera alegorica, solitudinea
conditiei umane. in piesa exista foarte multe secvente care ilustreaza singuratatea absoluta a
protagonistului si a fiintei umane, in general. Una dintre aceste secvente este aceea in care
Iona isi pierde ecoul. Astfel, eroul se striga, isi cheama dublul, pana raguseste, spre a constata
ca e inconjurat doar de pustietate, dar
Disparitia propriului ecou (
Semn rau

pustietatea macar ar trebui sa-i raspunda: ecoul...

Gata si cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a ispravit./ S-a dus si asta./

) pare a-i anula existenta. insusi autorul remarca tragismul clipei in care Iona isi

pierde ecoul:

Cred ca lucrul cel mai ingrozitor din piesa e cand Iona isi pierde ecoul.

Spaima protagonistului este cauzata de faptul ca omul constata sursa nefericirii sale,
dandu-si seama ca lumea este doar o serie de orizonturi-pantece-de-chit.

O alta secventa care accentueaza sentimentul acut al singuratatii personajului este aceea in
care Iona scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi.
incearca sa trimita scrisoarea,intr-un gest disperat, asemeni naufragiatilor, punand-o intr-o
basica de peste, dar tot el este acela care o regaseste.
Ca personaj alegoric, Iona este un simbol cuprinzator, nu o individualitate, chemat sa
intruchipeze umanitatea, in ceea ce are ea fundamental si definitoriu. Numeroase trasaturi
converg in acest personaj tragic, impresionant prin tenacitatea de a invinge un destin
potrivnic, prin iluzia ca poate alunga sau insela singuratatea, prin vointa neinfranta de a iesi la
lumina si, nu in ultimul rand, prin inocenta visului de a gasi un punct de stabilitate in mijlocul
etern miscatoarei mari.