Leoaica tanara, iubirea

de Nichita Stanescu (autor canonic)

arta poetica erotica nemodernista

Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumui "O viziune a sentimentelor" din 1964, in care Nichita
Stanescu (1933 -1983), prin cuvantul poetic esential, vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului
poetic, reflectand lirismul subiectiv.
Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si
proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei.
"Leoaica tanara, iubirea
mi-a sarit in fata.
Ma pandise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
m-a muscat, leoaica, azi de fata.

Si deodata-n jurul meu, natura

se facu un cere, de-a-dura,
cand mai larg, cand mai aproape,
ca o strangere de ape.
Si privirea-n sus tasni,
curcubeu taiat in doua,
si auzul o-ntalni
tocmai langa ciocarlii.

Mi-am dus mana la spranceana,

la tampla si la barbie,
dar mana nu le mai stie.
si aluneca-n nestire
pe-un desert in stralucire

peste care trece-alene

o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme..."
Definite: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui
autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza.
Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice, le are
asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata.
Poezia "Leoaica tanara, iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica erotica, in care eul liric
este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia
neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de prada agresiv, "leoaica tanara", explicitata chiar de poet prin
apozitia "iubirea".
Structura, compozitie, limbaj poetic
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice agresive, care ii sare "in
fata" eului liric, avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui, infigandu-si "coltii albi [...] in fata" si muscandu-l
"de fata". Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "mi", "m", potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca el era
constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pandise-n incordare/ mai demult", dar nu se
astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atata forta devastatoare "mi-a sarit in fata", "mi i-a infipt in fata", "m-a
muscat [...]defata".
Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un sentiment nou, necunoscut iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: "Si
deodata-n jurul meu, natura". Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii, intr-un
joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii: "se facu un cerc de-a dura,/ cand mai larg cand mai aproape,/ ca
o strangere de ape". Eul liric se simte in acest nou univers un adevarat "centrum mundi", un nucleu existential, care
poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o forta impresionanta.
Privirea, ca si auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta "tocmai langa ciocarlii", sugerand faptul ca
aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate simturile,
mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care
zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment neasteptat, care-l
copleseste, "Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in doua", curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate
semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat arc de triumf, de izbanda cereasca,
reflectat in sufletul prea plin al eului poetic.
Strofa a treia revine la momentul initial, "leoaica aramie/ cu miscarile viclene" fiind metafora iubirii agresive,
insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare
a iubirii, simturile se estompeaza: "Mi-am dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie",
poetul nu se mai recunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de "atacul" surprinzator al unui sentiment extrem de
puternic. Eul liric identifica sentimentul, nu mai este o "leoaica tanara" oarecare, ci "aramie", stie ca iubirea este
perfida, are "miscarile viclene", dar fericirea traita acum vine dupa o perioada terna a vietii, "un desert", care capata
brusc "stralucire". Iubirea, ca forma a spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii "inc-o vreme,/si-ncao vreme...". Sau poate, temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat timp iubirea il va ferici.

Poezia este o romanta cantabila a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de Nichita Stanescu, stare sufleteasca
ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului poetic, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se
reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie semnificativa pentru "obiectul" iubire,
intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica metafora.

Arta poetica neomoderna

Leoaica tanara iubirea
Nichita Stanescu
Poetul Nichita Stanescu se incadreaza in perioada post-belica a literaturii romane fiind un poet neomodern alaturi
de Gellu Naum. In cadrul liricii romanesti, reprezinta un inovator al limabjului poetic asezandu-se in galeria
poetilor Mihai Eminescu si Tudor Arghezi.

Etapele creatiei stanesciene

Operele poetului se impart in trei etape de creatie.
In prima etapa de creatie sunt cuprinse volumele Sensul iubirii si O viziune a sentimentelor. Se delimiteaza
un eu poetic adolescentin in care sinele este in deplina concordanta cu universl. Starile de fericire sunt
completate de iubire ca sentiment originar al nasterii cuvintelor. Temele predominante sunt iubirea si timpul.
A doua etapa de creatie stanesciana conduce la volume precum Omul si sfera, Rosu vertical, Necuvintele,
11 elegii, Laus ptolemaei. Opera cuprinsa in aceste volume devine o schimbare de zodie deoarece lirismul
este interiorizat si reflexiv. Temele predominante sunt opera si creatorul, ganditorul, timpul scurs ireversibil. Se
schimba perceptia asupra temporalitatii, scurgerea timpului fiind dureroasa, iar cantecul devine singura alinare in
care versurile se structureaza inefabil. Se insista asupra conditiei poeziei ca opera gandita si asupra conditiei
creatorului vazut in ipostaza de ganditor. Matematica, pe langa stiinta, devine cale de cunoastere a universlui.
Prin volumul Opere imperfecte (1979) se trece la a treia etapa de creatie dominata de meditatie grava, tema
mortii si a timpului si schimbarea conceptiei despre arta poetica. Alte volume ale etapei sunt Maretia frigului si
Noduri si semne. Poezia de tip arta poetica este metaforica, simbolica, plina de viziune in care peotul se
transfigureaza, dorind sa supravietuiasca prin cuvinte.

Caracteristici neomodernism
Caracteristicile neomoderne in opera lui Nichita Stanescu sunt poezia este considerata o modalitate de
cunoastere deplina si ea contrariaza permanent asteptarile criticilor. Poezia este definita pe coordonatele
existentei si ale cunoasterii, de aceea urmareste lupta sinelui cu sinele si confruntarea dintre ganditor si creator.
Sunt abordate din nou teme ale literaturii romane. Se creaza un univers original in poezie in care abstractul ia
forma concreta, iar legatura dintre abstract si concret se realizeaza bivalent. Caracteristica predominanta a
limbajului este ambiguitatea impinsa pana la aparenta de absurd si nonsens. Metaforele devin originale datora
subtilitatii lor, iar imaginile artistice sunt insolide.
Opera se incadreaza in genul literar liric si este o arta poetica neomoderna specifica primei etape de creatie,
caracterizand un eu liric vitalist, in care iubiera este sentimentul dominant revitalizator atat pentru fiinta sa cat si
pentru poezie. Opera este publicata in 1964 in volumul O viziune a sentimentelor.
Arta poetica este un crez literar, un program, o arta de a scrie. Arte poetice sunt considerate operele in care
artistul exprima conceptia personala, viziunea despre arta si procesul de creatie.
Titlul volumului este format din doua substantive comune care semnifica o abordare, parere a emotiilor regasite in
volumul respectiv.

Semnificatie titlu
Opera literara Leoaica tanara iubirea are un titlu sugestiv, iar metafora titlu asociaza in mod inedit sentimentul
iubirii unei feline feroce, viclene deoarece ambele concepte au in comun acea agresivitate cu care finta este
dominata Leoaica tanara iubirea surprinde o iubire adolescentina cecunoscuta inca fiintei, capabila sa se
indragosteasca.

Tema textului
Fiind o arta poetica, tema o reprezinta viziunea asupra universlui metamorfozat prin iubire. Tema dezvolta un
camp semnatic specific in care fiinta indragostitului se refugiaza intr-un univers in schimbare odata cu el. Motivele
literare sunt leoaica (motiv central), cerc (geneza, cerc rotitor), ciocarlii, desert.

Secvente lirice
Poezia cuprinde 3 secvente lirice in care sentimentul iubirii cuprinde fiinta umana fiind vazuta in raport cu timpul:
in prima secventa iubirea este un sentiment predestinat si patrunde brutal in viata eului poetic, in a doua secventa
se arata schimbarea universului sub ochii indragostitului si renasterea fiintei acestuia, iar ultima secventa descrie
iubirea ca un sentiment ce se perpetueaza in timp, o constanta existentiala.

Comentare pe secvente
Poezia debuteaza cu repetarea sintagmei titlu, metafora ce defineste iubirea de tip adolescentin Leoaica tanara
iubirea. Sub forma unei adresari directe se confeseaza eul indragostit in forma meditativa Mi-ai sarit in fata.
Fiinta umana este predispusa la a se indragosti, iubirea fiindu-i predestinata Ma pandise-n incordare/ Mai
demult. Sub forma constatativa este descrisa amprenta sentimentului pe fata indragostitului Coltii albi mi i-a
infipt in fata/ M-a muscat leoaica azi de fata.Substantivul coltii, verbul a sarit, pandise si a muscat descriu
viclenia sentimentului ce cuprinde fiinta in mrejele sale si de asemenea, incesivitatea cu care acapareaza eul
poetic indragostit.
A doua secventa arata ca schimbarea este vizibila brusc si deodata, universul redobandind un alt status si o alta
forma, metamorfozand-se odata cu fiinta indragostita natura i se facu un cerc de-a dura. Cercul rotitor
simbolizeaza geneza, iar comparatia cand mai larg cand mai aproape/ Ca o strangere de ape semnifica
reinvetarea in forma pura a tot ceea ce-l inconjoara pe indragostit. Simturile sunt reinventate si percep doar ceea
ce eul poetic doreste: lumea este zugravita in culori vii de curcubeu, iar auzul percepe muzica stelelor si privirean sus tasni/ Curcubeu taiat in doua/ Si auzul o-ntalni/ Tocmai langa ciorcalii. Substantivul ciocarlia este un
simbol al zborului spre lumina, spre soare.
In a treia secventa, fiinta se reinventeaza pe sine, fizionomia fiind total diferita, nereusind sa se mai recunoasca.
Spranceana, tampla si barbia reprezinta constante statornice ale fiintei, acum intrate in schimbare. Repetarea
conjunctiei si, aparent are rol de a descrie succesiunea momentelor unei vieti incarcate de iubire, in care
sentimentul domninat este fericirea si implinirea Si aluneca-n nestire/ pe-un desert in stralucire. Se schimba
radical modul in care iubirea este perceputa de fiinta umana, este acceptata, nu mai socheaza simturile, devenind
o obisnuinta Peste care trece-alene, leoaica tanara se transforma in leoaica aramie, insa viclenia o
caracterizeaza in continuare, atat timp cat aceasta existacu miscarile viclene/ Inca-o vreme/ Si-nca-o vreme.

Marcile subiectivitatii
Marcile subiectivitatii prezente in poezie sunt mi, m-, meu, iar tipul de lirism este subiectiv.

Analiza aprofundata a textului

In textul dat, campurile semnatice dominante sunt al iubirii, al naturii si a leoaicei. Iubirea debuteaza cu faza
adolescentina leoaica tanara iubirea, urmata de schimbarea brusca deodata datorita iubirii pr-zise, iar apoi se
prezinta o iubire matura de care fiinta umana este obisnuit peste care trece-alene. Campul semantic al naturii
este reprezentat de substativele curcubeu, ape, ciocarlii, desert, care auta la evidentierea schimbarilor
suferite de univers datorita aparitiei iubii. Campul semnatic al substantivului leoaica este format din mai multe
asocieri leoaica tanara, leoaica aramie, coltii, miscarile viclene, care este de asemenea asociat cu
substantivul iubirea.
In fiecare secventa se gasesc diferite valori morfologice precum verbe, adverbe, adjective si substantive. In prima
secventa sunt prezente verbele ai sarit, a infipt, a muscat cu rol de a marca o actiune de patrundere a iubirii
in viata poetului. In a doua secventa se gasesc adverbele sus si tocmai si adjectivele larg, aproape, cu rolul
de a descrie schimbarea. In a treia secventa substativele desert, leoaica, miscarile, spranceana, barbie
reprezinta elemente constante care au suferit schimbari.
Una dintre particularitatile expresivitatii este simplitatea formei si finalul tensionat inca-o vreme/ si-nca-o
vreme sugerand ciclitatea iubirii. Unele expresii sunt ambigue, contribuind astfel la plasticitatea limbajului Si
privirea-n sus tasni. Metafora titlu se regaseste in primul vers, fiind ideea centrala a textului, reprezinta o iubire
adolescentina pe cale de initiere. Imaginile dinamice mi-a sarit, i-a infipt, m-a muscat arata aparitia
neasteptata a iubirii. Epitetul cromatic leoaica aramie reprezinta o iubire adulta, matura.

Prozodie

La nivel prozodic, se regaseste tehnica ingambamentului ce consta in continuarea ideii poetice in versul urmator
si cele 3 strofe neregulate.

Concluzie
In concluzie, opera Leoaica tanara iubirea de Nichita Stanescu este o arta poetica neomoderna.

laureat romn 2014

un ajutor pentru elevii de liceu
NICHITA STNESCU, Leoaic tnr, iubirea
Poezia "Leoaic tnr, iubirea" face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" din
1964, n care Nichita Stnescu (1933 -1983), prin cuvntul poetic esenial, vizualizeaz
iubirea ca sentiment, ca stare extatic a eului poetic, reflectnd lirismul subiectiv. Este
considerat o capodoper a liricii erotice romneti, individualizndu-se prin transparena
imaginilor i proiecia cosmic, prin originalitatea metaforelor i simetria compoziiei.
Conceptul de art poetic exprim un ansamblu de trsturi care compun viziunea despre
lume i via a unui autor, despre menirea lui n univers i despre misiunea artei sale, ntr-un
limbaj literar care-l particularizeaz. Tema o constituie consecinele pe care iubirea, nvlind
ca un animal de prad n spaiul sensibilitii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu
lumea exterioar si cu sinele totodat.
Poezia "Leoaic tnr, iubirea" este o confesiune liric a lui Nichita Stnescu, o art
poetic erotic, n care eul liric este puternic marcat de intensitatea i fora celui mai uman
sentiment, iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metafor n care transparena imaginii sugereaz extazul poetic
la apariia neateptat a iubirii, vzute sub forma unui animal de prad agresiv, "leoaic
tnr", explicitat chiar de poet prin apoziia "iubirea".
Structur, compoziie, limbaj poetic
Poezia este structurat chiar de ctre Nichita n trei secvene lirice, corespunztoare celor
trei strofe.
Prima strof exprim vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice
agresive, care i sare "n fa" eului liric, avnd efecte devoratoare asupra identitii sinelui,
nfigndu-i "colii albi [...] n fa" i mucndu-l "de fa". Pronumele la persoana I, "mi",
"m", "m-", poteneaz confesiunea eului poetic n sensul c el era contient de eventualitatea
ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pndise-n ncordare/ mai demult", dar nu se atepta ca
acesta s fie att de puternic, s aib atta for devastatoare :"mi-a srit n fa", "mi i-a
nfipt n fa", "m-a mucat [...]de fa".
Strofa a doua accentueaz efectul psihologic al acestei neateptate ntlniri cu un sentiment
nou, necunoscut - iubirea, care degaj asupra sensibilitii eului poetic o energie omnipotent,
extins asupra ntregului univers: "i deodat-n jurul meu, natura". Fora agresiv i
fascinant a iubirii reordoneaz lumea dup legile ei proprii, ntr-un joc al cercurilor
concentrice, ca simbol al perfeciunii: "se fcu un cerc de-a dura,/ cnd mai larg cnd mai
aproape,/ ca o strngere de ape". Eul liric se simte n acest nou univers un adevrat "centrum
mundi", un nucleu existenial, care poate reorganiza totul n jurul su, dup alte percepii, cu o
for impresionant.
Privirea, ca i auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se nal "tocmai lng
ciocrlii", sugernd faptul c apariia iubirii este o manifestare superioar a bucuriei supreme,

a fericirii, care este perceput cu toate simurile, mai ales c se spune c ciocrlia este pasrea
care zboar cel mai sus i are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment
neateptat, care-l copleete: "i privirea-n sus ni,/ curcubeu tiat n dou". Curcubeul, ca
simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar i fascinant, ca i iubirea, sau
poate fi un adevrat arc de triumf, de izbnd cereasc, reflectat n sufletul prea plin al eului
poetic.
Strofa a treia revine la momentul iniial, "leoaica armie/ cu micrile viclene" fiind
metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic i pierde
concreteea i contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simurile se estompeaz: "Mi-am
dus mna la sprncean,/ la tmpl i la brbie,/ dar mna nu le mai tie". Poetul nu se mai
recunoate, simindu-se confuz i bulversat de "atacul" surprinztor al unui sentiment extrem
de puternic. Eul liric identific sentimentul, nu mai este o "leoaic tnr" oarecare, ci
"armie", tie c iubirea este perfid, are "micrile viclene", dar fericirea trit acum vine
dup o perioad tern a vieii, "un deert", care capt brusc "strlucire". Iubirea, ca form a
spiritului, nvinge timpul, dnd energie i profunzime vieii "nc-o vreme,/i-nc-o
vreme...". Sau poate, temtor, eul liric este nesigur, nu poate ti ct timp iubirea l va ferici.
Poezia este o roman cantabil a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de Nichita
Stnescu, stare sufleteasc ce capt puteri demiurgice asupra sensibilitii eului poetic,
nlndu-l n centrul lumii care, la rndul ei, se reordoneaz sub fora miraculoas a celui mai
uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaz prin transparen, dinamism i sugestie semnificativ
pentru "obiectul" iubire, ntreaga poezie concentrndu-se ntr-o unic metafor.