Sunteți pe pagina 1din 15

Personalitatea i factorii care condiioneaz

dezvoltarea copilului cu dizabiliti

Factorii care condiioneaz dezvoltarea copilului cu dizabiliti


Dezvoltarea se refer la modificrile care apar ntr-un organism pe msur ce
acesta parcurge traseul de la concepie pn la moarte. Dezvoltarea este determinat
de factori ereditari i de factori de mediu.
dezvoltare fizic
dezvoltare cognitiv
dezvoltare psiho-social
Dezvoltarea fizic : presupune modificri n lungime i greutate , modificri ale
structurii inimii i creierului,organe interne, schelet, musculatur. Aceste modificri
determin o mare influen asupra personalitii i i intelectului.
Dezvoltarea cognitiv: presupune modificri la nivelul percepiei, memoriei,
limbajului, raionamentului. Toate acestea sunt legate de dezvoltarea motorie i
emoional.
Dezvoltarea psiho-social: modificri ce apar n personalitate, trairi emotionale n
raport cu ceilali indivizi. Ceea ce cred alii despre noi i cum ne evaluaeaz
influeneaz att dezvoltarea noastr cognitiv ct i cea biologic
Dezvoltarea psihc este un proces continuu de la simplu la complex , ce se
realizeaz prin nvare sub influena factorilor de mediul. Prin urmare este un proces
de armonizare a propriilor aspiraii cu mediul social. Dezvoltarea psiho-fizic a
copilului ESTE DETERMINAT DE INTERACIUNEA DINTRE EREDITATE,
MEDIU I EDUCAIE.
Ereditatea.
Fiecare individ motenete de la prinii si cteva caractere fizice, forma fe ei, culoarea
prului dar i funcionarea organelor noastre sau o afeciune congenital.
ADN-ul, este principalul constituent al cromozomilor i suportul chimic al ereditii.
Fiecare celul a organismului conine un patrimoniu genetic, adic acela i ansamblu de
gene. Patrimoniul genetic al unui individ este unic.
Fiecare om are 46 de cromozomi, aranjati in 23 de perechi. Cromozomii unei perechi
arata foarte asemanatori dar nu sunt identici. Femeile au 23 de perechi identice in timp ce la
barbati exista o pereche cromozomul sexual ca-re nu este identic. La femei exista 2

cromozomi mari, in forma de X, in vreme ce la barbati exista unul Y, avand forma unui
carlig. Acesta mica diferenta in struc-tura celulara este cheia solutionarii dilemei daca
copilul care se va naste va fi baiat sau fata. Modul in care se dispun cromozomii pentru a
forma perechi, este de cea mai mare importanta. Fiecare pereche contine gene similare
Genele care se comporta astfel pot sa apara in doua forme diferite, una
dominanta, cealalta recesiva. De obicei, genele dominante au tendinta de a se face
evidente in constructia fizica a unui individ, chiar daca sunt prezente de la un singur parinte.
E nevoie de o pereche de gene recesive cate una mostenita de la fiecare parinte pentru ca
trasatura pe care o poarta sa devina evidenta in decursul vietii.
Geneticienii au identificat un numar mare de gene dominante si recesive. De
exemplu gena responsabila pentru aparitia parului cret este una dominanta. In termeni
practici, asta nu inseamna ca poti prezice cu siguranta daca copilul va va mostenii parul
buclat. Modul de comportare a genelor este unul aleator, gena dominanta responsabila
pentru aparitia parului cret avand sanse sensibil mai mari de a transfera acesta trasatura.
Principiul de functionare ne poate ajuta insa intr-un mod negativ sa intelegem ca nu ne
putem astepta la un copil cu par drept atunci cand unul dintre parinti are parul cret iar
celalalt nu.
Cromozomii X si Y determina sexul unei persoane. Cromozomul X mai contine insa
si alte gene care nu au nimic in comun cu caracteristice sexuale ale individului. Aceste gene
sunt cunoscute ca fiind gene legate de sex deoarece ele sunt mostenite de catre individ, in
acelasi timp cu cromozomul sexual.
O astfel de gena este cea care ne permite sa distingem corect culorile. O anumita
gena care se gaseste doar in cromozomul X este cea care ne face sa distingem corect culorile
rosu si verde. Vederea policromatica este o trasatura dominanta iar daltonismul e recesiva.
Daca un barbat are inscrisa acesta gena in codul sau genetic, pe singurul sau cromozom X,
el este cu siguranta daltonist deoarece nu are unde sa aibe si gena cealalta, chiar daca ea este
dominanta. Daca o femeie mosteneste gena daltonismului, efectele ei sunt suprimate de
caracterul dominant al celuilalt cromozom X, asta daca nu e foarte ghinionista si ar avea
nenorocul de a mosteni genele anormale ale ambilor parinti.
Un daltonist nu poate sa transmita acest defect fiului sau. Daca fiul va fi daltonist,
gena trebuie sa fi fost transmisa de la mama care era purtatoarea unei gene anormale pe unul
din cei 2 cromozomi X.
Hemofilia (o boala rara care nu permite coagularea sangelui) este o alta
caracteristica recesiva, in legatura cu sexul si care se transmite tot prin interme-diul
cromozomului X. O femeie poate fi purtatoare a acestei gene si ori de cate ori va transmite
cromozomul unui descendent de sex masculin, va aparea boala. Un copil de sex feminim va
necesita o doza dubla de asemenea gene din partea ambilor parinti, pentru a fi afectata de
hemofilie. Dat fiind faptul ca gena in sine este foarte rara, doza dubla este practic aproape
imposibil sa apara.
Genele rece-sive, fie ele normale sau annormale, pot fi purtate de oameni de-a lungul
intregii lor vieti, fara ca acestea sa devina vreodata evidente. In acelasi timp, din moment ce
ele exista, sunt transmise din generatie in generatie, dar se pot manifesta brusc in lantul
ereditar la oricare dintre descendenti.

Intrebarea este de unde apar mai intai genele imperfecte. Explicatia cea mai simpla
este ca aparitia lor este pur accidentala. In timpul stadiilor de producere a celulelor
sexuale, cromozomii sunt reprodusi printr-un proces chimic. In mod inevitabil, in timpul
celor cateva milioane de ori de cate ori acest proces de copiere are loc, pot sa apara si erori.
Chiar si numai o mica schimbare a ordinii elementelor chimice poate duce la o alterare
a mesajului codificat de gena in cauza. Daca in timpul fecundarii aceasta gena se va
transmite si urmasul supravietuieste, mesajul genetic alterat va fi reprodus in toate celulele
urmasilor copilului. Acest fenomen se numeste mutatie genetica.
Mutatiile reprezinta o pura intamplare si pot fi intamplari fericite sau nefericite. Din
nefericire, in interiorul corpului uman, care este un organism foarte complex, schimbarile se
produc de obicei spre o directie negativa. Dar cum genele sunt produse prin duplicarea
genelor deja existente, daca nu a aparut o mutaie, evolutia genelor imperfecte va fi stopata.
Nici chiar noi nu am fi evoluat de la stadiul organismelor primitive unicelulare si rasa
umana nu ar fi existat niciodata, daca aceste procese nu ar fi avut loc.
In procesul evolutiv multe schimbari in rau sunt eliminate pe cale naturala. Fie
copilul moare inainte sau la nastere, fie indivizii afectati cedeaza in lupta pentru
supravietuire, fiind astfel eliminati treptat. Dat unele mutatii reprezinta un avantaj:
mutantii devin vigurosi in detrimentul indivizilor normali si astfel evolutia mai face un
pas inainte.
Rata naturala de producere a mutatiilor genetice este foarte scazuta. Ea poate insa
deveni mai mare din cauza efectelor dramatice ale unor elemente chimice sau a radiatiilor.
Razele X si reziduurile nucleare sunt in principal incri-minante: din acesta cauza
radiografiile se fac foarte rar embrionilor in dezvoltare si se iau masuri foarte stricte de
protejare a oamenilor impotriva radiatiilor nucleare.
Cu toate ca mutatia genetica este singura cale de producere a unor gene noi, natura
are propia sa metoda, foarte ingenioasa, de refacere a perechilor de gene (una de la mama si
una de la tata). Acest proces de refacere genetica care creste semnificativ numarul
combinatiilor genetice si deci a varietatii de noi indivizi, se petrece in timpul meiozei
(denumirea stiintifica a procesului de divizare si multiplicare celulara).
Incrucisarea genetica este de multe ori benefica, dar uneori da gres, adugnd
bucati suplimentare la anumiti cromozomi. Acesta este si cazul sindromu-lui Down, cand
oul fecundat are 47 de cromozomi in loc de 46. Sindromul Down apare la 1 din 700 copii
nascuti, mai ales la mame mai varsta. Copilul afectat (mongoloid) are trasaturi distincte si
poate fi handicapat mental sau poate avea serioase dificultati de invatare.
Toate trasaturile, ca de exemplu inaltimea sau gradul de inteligenta, pot varia
atat de mult incat ele nu pot fi controlate doar de gene. Aceste trasaturi sunt controlate de
un ansamblu de gene care actioneza impreuna, numite poligene.
Multe din caracteristicile controlate de poligene, cum ar fi inaltimea, greutatea sau
culoarea pielii pot fi puternic influentate de mediul de trai. Cantitatea si tipul de hrana pot
contribui de asemenea la inaltimea si greutatea individului; expunerea la soare ii poate
modifica culoarea pielii. Se poate trage concluzia ca genele si mediul actioneaza impreuna
pentru a produce o specie rasa umana capabila sa se adapteze unor medii complet
diferite, cum ar fi regiunile ingetate, polare sau regiunile aride, desertice din Sahara.
Mediul are rol important si in felul in care anumite trasaturi, ca de exemplu talentul

muzical sunt puse in evidenta si tind sa devina o caracteristica a unei familii. Nu se stie cat
din acest talent este mostenit genetic si cat depinde de mediul familial. Acelasi lucru este
valabil si in cazul talentului pentru actorie, a abilitatilor pentru sport, a talentului literar si al
multor altora. Intrebarea care ramane este: cat din ceea ce suntem este cauzat de ereditate si
cat e datorat de influenta externi ?
Mediul
reprezint totalitatea elementelor i condiiilor de via care acioneaz asupra individului,
direct sau indirect asupra dezvoltrii sale.
Factorii de mediu: bioclimat, socio-economic, civilizaie(cultur religie)
Aciunea mediului poate fi direct sau indirect mergnd spre 2 direcii: favorabil sau
nefavorabil.
Absena sau prezena unor factori de mediu nu este relevant ci mai degrab rezonan a i
interaciunea acestora cu subiectul. Factorul acioneaz asupra individului iar acesta
reacioneaz la rndul sau!
In cazul copiilor cu dizabiliti interaciunea dintre mediu i acetia pot activa i
susine mecanisme compensatorii utile in intervenia educativ-recuperatorie.
Educaia.
Este o activitate specializat specific uman, care mijloce te raportul dintre om i mediul,
favoriznd dezvoltarea prin intermediul societaii si a societii prin om. Educaia duce la
creterea controlului i a influenelor asupra dezvoltrii.. Ea mediaz ereditatea cu mediul ,
ins nu poate reechilibra o situaie ereditar profund afectat sau un mediu dizarmonic sau
viciat

Etapele dezvoltrii ontogenetice i


relevana lor n cazul copiilor cu dizabiliti
Procesul de formare a personalitatii incepe de la nastere si se desavarseste in linii mari in
perioada tineretii (25 de ani). Desfasurarea acestui proces are un caracter stadial, realizandu-se in
etape succesive si coerente, cu structura psihica unitara, cu profil specific reflectat intr-un
comportament caracteristic. Stadiul (sau stadialitatea) reprezinta un ansamblu de caracteristici
psiho-fizice cu o anumita stabilitate care permit identificarea particularitatilor prin care se aseamana
subiectii de aceeasi varsta sau aflati intr-un interval apropiat de varsta.

Desi problema stadiilor pe care le parcurge individul nu este o problema noua, ea


prezinta si in prezent un caracter deschis, neexistand unanimitate in aceasta privinta.
Diversitatea de opinii se explica, in principal, prin criteriile diferite adoptate de cercetatori
in identificarea stadiilor dezvoltarii.
J. Piaget, de pilda, ocupandu-se de dimensiunea cognitiva a vietii psihice, identifica
urmatoarele stadii:

stadiul inteligentei senzorio-motorii (0-2 ani),

stadiul preoperational (2-7 ani),

stadiul operatiilor concrete (7-12 ani),

stadiul operatiilor formale (12-16(17) ani)

Etapele (stadiile) de vrsta ale copilariei


Perioada anteprecolar ntre 0 i 3 ani, inteligena copilului i are originea n percepie i
aciune. El absoarbe toate informaiile pe cale senzorial (vizual, auditiv, tactil)i motorie.
Este o inteligen trit, practic, legat de aciunea efectiv a copilului, ce are la baz
mobilizarea schemelor senzorio-motorii i coordonarea lor pn la gsirea alternativei
eficiente.
nc din perioada intrauterin copilul are capaciti senzoriale i vine pe lume cu capacitatea
de a comunica cu cei din ju n baza tririlor emoionale. Este foarte important deci ca att
in perioada intrauterin ct si dup s nu fie conflicte ntre prini deoarece unele tulburri si
forme de retard sunt atribuite traumilor emoionale datorate conflictelor. Un rol important il
are alimentaia i igiena, care atunci cnd nu sunt corespunztoare duc la intarzieri pe plan
psiho motor au chiar retard mintal.
Ataamentul emoional fa de mam este deasemenea forte important, dac sunt perioade
de timp lungi in care acestia se separ pana in 3 ani copii pot dezvolta unele traumatisme
-ansia de ataament.
n jurul vrstei de 3 ani se produce o decentrare care l face pe copil s se disting de lumea
nconjurtoare. Eu sunt, eu fac....
n aceast perioad copilul triete multe experiente i transformri noi. Interventia timpurie
este oportun.

PEROIOADA PRECOLAR
Pentru acest stadiu sunt definitorii dou substadii care dau seama de progresele nregistrate n
evoluia copilului:
1. substadiul gndirii simbolice i preconceptuale (2-4 ani)
2. substadiul gndirii intuitive (4-7 ani).
Substadiul gndirii simbolice i preconceptuale apare la sfritul perioadei senzorio-motorii,
Copilul poate s-i reprezinte mental obiecte sau evenimente absente cu ajutorul
simbolurilor.(gndire simbolic)
Copilul ncearc s-i ctige propria identitate, este plin de ncpnare, unele lucruri le
vrea doar pentru el.
Are tendina de a-i imita pe cei din jurul su activitatea dominant fiind jocul. Multe lucruri i se pot
explica prin intermediul jocului(jocul e pt copii ceea ce e limbajul pt adulti)
Prin joc relaioneaz cu ceilali. Perceperea realitii este ncrcat emoional i alimenteaz
imaginaia, comportamentul. Descoper ca poate transpune n imaginar orice situaie.
Se disting unele diferene dintre fete i biei. Fetele sunt mai comunicative i cooperative bieii
mai agitai i se izoleaz mai mult. Deasemenea ei se identific cu parintele de acelai sex
urmandu-l ca model. Cerinele de la grdi si cele de acas sunt iferite i necesit diferite conduite.
Odat cu inceperea socializrii trebuie s i se explice ce trebuie fcut i ce nu, adic cteva
reguli.Trebuie s neleag ce este permis i ce nu, ce se poate ce nu, diferena dintre bine i ru.
Dac se constat unele nereguli trebuie intervenit ct mai timpuriu.
** Copii cu deficiene mintale i senzoriale nu se joac n acelai fel, au tendinta de a se juca
singuri, jocul este mai srac i nu se poate intui evoluia sa. Nu verbalizeaza i jocul este simplist,

uneori rezumndu-se la manipulare.


Reversibilitatea este considerat de Piaget principala caracteristic a gndirii umane i exprim
capacitatea de a executa mental aceeai aciune n dou sensuri. n aceast perioad (2-7/8 ani),
copilul nu este capabil de reversibilitate, deoarece el rmne nc legat de percepiile imediate

PERIOADA COLAR MIC


Stadiul operaiilor concrete pune n eviden faptul c reversibilitatea gndirii se manifest n
jurul vrstei de 8 ani. Copilul poate acum concepe c fiecrei aciuni i corespunde o aciune
invers, care permite revenirea la starea anterioar. Fiind capabil de reversibilitate, el va putea
surprinde i invarianta, adic ceea ce este constant i identic n lucruri. Va sesiza, deci, treptat
conservarea substanei, a greutii i a volumului. Procesul de conservare apare ntr-o ordine
definit: conservarea substanei la 8 ani, conservarea greutii la 9-10 ani, iar conservarea volumului
la 11-12 ani. De la un mediu cultural la altul, vrstele la care se achiziioneaz conservarea pot fi
diferite, dar ordinea de achiziie este constant.
Experimentele referitoare la conservri pun n eviden caracterul operator al gndirii copilului.
. Copilul care, fr nici o mnuire, afirm c deformarea bilei nu a modificat cantitatea de
plastilin, consider aceast deformare reversibil.
FOARTE IMPORTANT ESTE DEBUTUL COLAR. Adaptarea colar este primul pas ctre
adaptarea social

PERIOADA COLAR MIJLOCIE.(10/11 14/15)


Stadiul operaiilor formale evideniaz un progres substanial al gndirii copilului. Gndirea lui se
va elibera de concret, deoarece trecerea la preadolescent i adolescen i asigur capacitatea
de a raiona corect din punct de vedere formal dup ipoteze, adic dup propoziii despre care
nu tie nc dac sunt adevrate sau false. Gndirea formal este i o gndire ipotetico-deductiv
care permite examinarea consecinelor ce decurg n mod necesar din ipoteze.
Substituirea manipulrii reale sau imaginare a obiectelor cu enunuri verbale nseamn
suprapunerea unei noi logici, logica propoziiilor, peste aceea a claselor i relaiilor.
Dat fiind c este capabil s analizeze singur situaia i deci s ia decizii e bine ca intervenia
prinilor s nu fie excesiv nici agresiv nici permisiv pt a nu da loc unor adversiuni ce se pot
transforma in acte de agresiune, autoagresiune, fug de acas, drog, bautura etc

PERIOADA COLAR MARE.(14/15 - 18/19)


Dezvoltarea fizic i intelectual este armonioas, spirit de observaie dezvoltat i gndire
independent i activ. Elibereaz judeci de valoare, i pune probleme complexe, idealul de via
se contureaz. Are tendina de a respinge tot ce i se impune, abandon in lumea viselor, indisciplin,
vestimentaie si paraziti verbali. Daca devin o obisnuin pot deveni un pericol in alterarea
conmportamentului adecvat ce se rsfrnge n activitatea colar i integrare social.

Particulariti ale proceselor psihice la elevii cu disabiliti.


Particulariti ale proceselor psihice la elevii cu disabiliti.

Calitatea proceselor cognitive este dependenta in mare masura de calitatea si aportul aferentelor
senzoriale.
SENZATIA este definita dupa cum se stie ca proces psihic de semnalizare
reflectare, prin intermediul unui singur analizator, a proprietatilor simple si separate ale
obiectelor si fenomenelor in forma unor imagini directe elementare (Popescu Neveanu,
1978).
Capacitatea mai mare sau mai mica a fiecarui individ de a avea senzatii reprezinta
sensibilitatea, aceasta fiind diferita de la o persoana la alta.
In cazul copiilor cu deficiente senzoriale, pe baza declansarii mecanismelor
compensatorii ale organismului, pragurile senzoriale scad, inregistrandu-se o crestere a
sensibilitatii in analizatorii valizi.
In cazul copiilor cu deficienta mintala, ca urmare a afectarii difuze a
cortexului-deci a segmentului central al analizatorilor-sensibilitatea lor ramane scazuta, pe
fondul unor praguri senzoriale ridicate. De asemenea, se constata frecvent o crestere a
timpului de latenta sau dimpotriva, o precipitare in reactiile lor la stimului senzoriali.
Afectarea sensibilitatii reprezinta una din trasaturile care pot fi constatate de
timpuriu la deficientii mintal si poate permite specialistilor sa initieze cat mai devreme posibil
demersuri menite sa contribuie la declansarea mecanismelor compensatorii ale organismului,
prevenind astfel aparitia unor tulburari de dezvoltare in plan secundar.
Cunoasterea legii pragurilor senzoriale si a celorlalte legi care guverneaza
activitatea senzoriala precum si a modului specific prin care ele se manifesta la deficientii
mental,are o deosebita importanta pentru confectionarea si modul de expunere a materialului
ilustrativ, pentru modul de utilizare a menualelor, pentru alegerea nuantelor in care sunt zugravite
incaperile de lucru, pentru asigurarea iluminatului optim al scarilor de clasa, pentru asigurarea
protectiei fata de zgomote sau alti factori colaterali, pentru asigurarea conditiilor optime a
proceselor senzorial perceptive si de interactiune a acestora cu celelalte procese psihice.
PERCEPTIA dupa Paul Popescu.Neveanu (1976) desemneaza in sens
curent atat procesul psihic de reflectare a obiectelor si fenomenelor in totalitatea insusirilor
lor, cat si produsul final al acestui proces: imaginea sau perceptul.
Perceptiei la copii cu deficienta mintala are un caracterul fragmentar, incomplet limitat, cu alte
cuvinte saracia imaginilor mintale ale copiilor cu aceasta deficienta. Aceste caracteristici sunt
consecinta unei activitati perceptive lente, rigide, dezorganizate, precum si a sensibilitatii scazute, a
dificultatilor de analiza si sinteza.
Perceptiile lor sunt vag diferentiate si insuficient specifice, fapt care determina
aparitia cu usurinta a unor confuzii in actul perceptiv.
Cauzele insuficientei perceptive nu sunt numai de domeniul functionarii
defectuoase a analizatorului imlicat sau de lentoarea cu care se desfasoara in cortex operatiile de
analiza si sinteza ci si din domeniul interactiunii deficitare cu reprezentarile, limbajul, memoria si

gnirea care duc la dificulti in perceperea spatiului, a timpului si a miscarii, toate implicate
puternic in viata cotidiana, in activitatea de invatare si mai ales in activitatea practica si procesul
pregatirii pentru munca.
Astfel este necesara o atentie sporita asigurarii calitatilor perceptive ale materialelor expuse in fata
elevilor pentru a fi intuite, asigurand: dimensiuni potrivite, timp si ritm de expunere corespunzator
(practice timp dublu fata de cel necesar copilului normal) intrebari sau indicatii clare, luminozitate
optima, colorit adecvat, toate menite sa trezeasca interesul, sa mobilizeze afectiv, sa faciliteze
intelegerea sarcinii, sa dirijeze actul perceptiv si sa diminueze dificultatile intampinate in
desfasurarea acestui act.
REREZENTAREA este rezultatul experientei individuale a invatarii avand o
pozitie intermediara intre perceptie si gandire. Este un proces cognitiv de semnalizare, in forma
unor imagini unitare dar schematice a insusirilor concrete si caracteristice ale obiectelor si
fenomenelor in absenta actiunii directe, a acestora asupra analizatorilor. (Popescu Neveanu,
1978).
Reprezentarile temeinic elaborate sunt deosebit de importante pentru functionarea
eficienta a gandirii si imaginatiei, dezvoltarea, precizarea si consolidarea bagajului de reprezentari
ale oricarui copil este unul dintre obiectivele formative centrale.
La copiii cu deficienta mintala toate aspectele mentionate ale interactionarii
reprezentarilor pe de-o parte cu activitatea perceptiva iar, pe de alta cu limbajul, gandirea si
imaginatia, sunt afectate, iar eficienta lor in activitatea de invatare este puternic diminuata,
comparative cu cea pe care o intalnim la copiii fara deficiente.
Rezultatele obtinute in cadrul investigatiilor desfasurate de specialisti, scot in
evidenta unele particularitati importante ale reprezentarilor la elevii deficienti mintal si
anume:
- reproducerea in desene cu mare greutatesi inexactitati ale elementelor spatiale
pozitie, marime, forma ceea ce atesta dificultatile deosebite in reprezentarea spatiului;
- caracterul lacunar, chiar fragmentar al desenelor executate ceea ce se afla in
stransa legatura cuperticularitatile similare ale reprezentarilor, acestea fiind lipsite de
integritate (contur precis)si de claritate;
- tendinta de a pierde rapid noile imagini mintale, obtinute in contactul
nemijlocit
cu obiectele reale (sau mijlocit prin intermediul fotografiilor, a desenelor) si inlocuirea lor cu
elemente mai vechi din propria experienta cu aceeasi categorie de obiecte, experienta care ea
insasi este saraca, inexacta si rigida.
Astfel putem concluziona:
- caracterul ingust si unilateral, cu alte cuvinte saracia

bagajului de

reprezentari;
- slaba diferentiere intre reprezentarile de aceeasi categorie, asemanatoare intre
ele (si deci mai dificil de analizat);
- rigiditatea reprezentarilor, lipsa lor de dinamism, de flexibilitate, insuficienta
corelare a experientei;
- pierderea treptata si intr-un ritm sustinut a specificlui reprezentarilor
formate, estomparea diferentelor intre reprezentarile apropiate si chiar deformarea lor, odata
cu trecerea timpului si in stransa legatura cu lipsa accentuata de fidelitate a memoriei.

O conditie de baza a formarii unor reprezentari trainice si utile la elevii cu handicap


mintal o constituie asigurarea conactului lor direct si active cu obiectele si fenomenele studiate sau
cu inlocuitorii acestora- modele, imagini, schite. Este necesara o permanenta orientare intuitiva,
practica si activa a procesului didactic si legarea sa de interesele si preocuparile elevilor.
Conversatia, povestirea si explicatia, fara sprijin masiv de material concret si fara antrenarea
elevilor la activitati de prelucrare individuala a materialului de invatat, nu pot fi eficiente. Utilizarea
mijloacelor de lucru la lectii ramane in continuare un deziderat al invatamantului special pentru
copiii cu deficienta mintala.
Complementara acestui deziderat este necesitatea largirii preocuparilor pentru
aplicarea consecventa in practica a sistemului de terapie educationala integrata promovata in lucrari
de specialitate si in documente oficiale de tipul programelor scolare.
Necesitatea urmaririi cu atentie a dezvoltarii functiilor cognitive inclusiv a dezvoltarii
reprezentarilor este subliniata insistent in teoriile actuale privitoare la invatarea mediata.
(Radu Gh. ap.14).
GANDIREA se defineste ca proces cognitiv de insemnatate centrala in reflectarea
realului. (Popescu Neveanu 1978)
Rezumand ideile principale din sursele de specialitate cu privire la caracteristicile
gandirii in general, Ghe.Radu (2000) spune ca:
-

gandirea reprezinta un proces psihic fundamental pentru cunoastere;

gandirea se bazeaza pe o serie de operatii intelectuale ce-i sunt proprii:


analiza, sinteza, abstractizarea, clasificarea, compararea, concretizarea etc.;
- ea se dezvolta stadial parcurgand o suita de etape care in binecunoscuta conceptie a
lui Jean Piaget (1964) sunt: etapa inteligentei elementare senzorio-motorii, etapa preoperatorie,
etapa operatiilor intelectuale concrete si etapa operatiilor intelectuale formale;
- gandirea accede treptat, la rationamentul inductive si la rationamentul deductiv,
face transferuri, cauta solutii pentru rezolvarea situatiilor problema; utilizeaza doua mari categorii
de formule (algoritmice si euristice);
- gandirea are ca rezultat formarea bagajului cognitiv bazat pe notiuni si concepte,
acestea facand parte din procesul complex al invatarii cognitive;
Datorita tuturor acestor caracteristici, gandirea este principala parghie psihica prin
care individul uman, deci si scolarii aflati in plin proces de maturizare intelectuala, inclusiv elevii
deficienti mintal realizeaza mai mult sau mai putin efficient, adaptarea constienta la conditiile de
mediu.
Gandirea se profileaza ca un proces psihic extrem de complex, care valorifica
activitate cognitiva a fiecarui individ, asigurandu-i acestuia un echilibru stabil si adaptarea eficienta
la conditiile de mediu, la solicitarile multiple ale acestuia.
O caracteristica importanta a dinamicii dezvoltarii psihice la
deficientii mintaliinclusiv ale dinamicii dezvoltarii inteligentei o reprezinta vascozitatea
genetica,dac un adolescentul normal atinge cu usurinta stadiul operatiilor intelectuale formale,
inclusiv gandirea reversibil, deficientul mintal, stagneaza adesea in dezvoltarea sa intelectuala,
ramane la nivelul unor trepte intermediare, fara a putea atinge nivelul gandirii formale.
La randul sau, L.S. Vagotski a demonstrate ca, la copii deficienti mintal zona
proximei dezvoltari a inteligentei este limitata, restransa, cu atat mai limitata cu cat gravitatea
deficitului intelectual este mai mare.

O alta caracteristica a gandirii la deficientii mintal, poate cea mai frecvent observata in
activitatea de invatare o reprezinta inertia proceselor gandirii. se bazeaza activitatea nervoasa
superioara. Inertia patologica este in stansa legatura cu simptomul central al sindromului
oligofrenic, ce consta in dificultati accentuate de abstractizare si generalizare, datorit diminuarea
capacitatii de analiza si sinteza.
Una dintre cele mai frecvente manifestari ale consta in concretismul excesiv al gandirii, in
incapacitatea de a se desprinde de concretul De asemenea acesti elevi se caracterizeaza printr-un
scazut spirit de observatie, printr-o insuficienta curiozitate, ceea ce influenteaza negativ procesul
antrenarii lor in activitatea cognitiva inclusiv in activitatea de invatare in clasa.
O alta caracteristica este inconsecventa gandirii adica pierdera accelerata a capacitatii de
concentrare si efort.
Gandirea deficientilor mintal isi pierde frecvent rolul de coordonare asupra activitatii
desfasurate de acestia prin urmare acestor elevi le lipseste momentul de orientare in sarcina primita,
adica de judecare, in prealabil, a conditiilor de rezolvare a sarcinii respective.
O conditie esentiala pentru reusita influentarii terapeutice si pentru educarea lor cat mai
aproape de parametrii normali ai dezvoltarii, inclusiv ai dezvoltarii gandirii, o reprezinta
abordarea cat mai de timpuriu posibil si includerea in programe pesonalizate de terapie
complexa.
n cazul deficientilor mintal de diferite varste, trebuie sa fie elaborate modele diverse de
interventie, bazate pe forme accesibile ale invatarii cognitive mediate, dar si ale invatarii afective,
ale invatarii practice etc.

IMAGINATIA este cun proces de operare cu imagini mintale prin care actionam
asupra realului, posibilului, viitorului in forma unor reconstituiri intuitive, a unor tablouri
mintale, sau proiecte (Popescu Neveanu 1978).
Imaginatia se afla in stransa legatura cu gandirea ea interactioneaza cu reprezentarea si limbajul,
procesele mnezice, starile motivationale, afective ale individului si cu alte laturi ale personalitatii.
Ca si gandirea, imaginatia este si ea mai mult sau mai putin afectata la copiii cu deficiente,
din cauza saraciei si caracterului lacunar al bagajului de reprezentari, a insuficientei
dezvoltari a limbajului si gandirii, din cauza rigiditatii reactiilor adaptive.
Sunt aproape inexistente fantezia, creativitatea, initiativa, previziunea etc.
O problema aparte o reprezinta necesitatea prevenirii formelor pseudocompensatorii ale
imaginatiei la persoanele cu deficiente, manifestate adesea prin tendinta unora de a ocoli realitatea,
refugiul printr-o contemplaie pasiva si demobilizare, de asemenea trebuie combatute manifestarile
de pseudoactivitate concretizate in minciuna si confabulatie si tendintele de supraapreciere care
conduc la ruperea contactului cu realitatea si aparitia unor dificultati suplimentare de adaptare si
integrare sociala.
In context didactic, imaginatia joaca un rol important atunci cand noile continuturi ale
invatarii nu sunt accesibile cunoasterii directe, sau cu ajutorul unor elemente substitutive, educatorii
fiind nevoiti sa recurga mai ales la metode verbale, cand se studiaza sau se descriu anumite
fenomene sau zone inaccesibile observatiei nemijlocite la lectiile de biologie, geografie, istorie,
geometrie, etc.
Dificultile accenuate ale acestor copii, nmpinate la activitile i disciplinele amintite,
sunt consecina capacitilor lor reduse de a-i imagina o realitate descris verbal sau prezentat cu

ajutorul altor mijloace simbolice.


De asemenea acesti elevi nu inteleg subiectul sau mesajul indirect al unor texte citite, nu
sesizeaza inlantuirea cronologica intre evenimentele descrise, nu inteleg semnul figurat
Pentru stimularea imaginatiei la elevii deficienti mintal o atentie deosebita trebuie acordata
ludoterapiei, meloterapiei, artterapiei etc.
Utilizarea pe scara larga a procedeelor intuitiv-practice i activ participative i renunarea la
folosirea excesiva a metodelor verbale de predare-nvare-evaluare; formarea la scolarii respectivi
a unor algoritmi de utilizare a mijloacelor schematice simbolice, specifice anumitor discipline si
activitati scolare; citit-scris, matematica, geometrie elementara, desen activitati cu semne
conventionale si harti simple (exercitii ludice cu harta, calatorii imaginare pe harta si altele).

MEMORIA . Fara memorie nu este posibila invatarea, constiinta, personalitatea.


Una dintre caracteristicile cele mai evidente ale proceselor mnezice la copilul
deficient o reprezinta fidelitatea redusa a memoriei, care se manifesta nu numai prin inexactitati
in reproducere, dar si ca urmare a unor interferente care se produc intre informatii apropiate ca
sens sau provenite din contexte asemanatoare.
De asemenea memoria se mai caracterizeaza la deficienti si prin ritmul incetinit de insusire
a noilor informatii, prin instabilitatea pastrarii informatiei si prin incapacitatea accentuata a
deficientului mintal de a prelucra activ materialul ce trebuie memorat, adica de a-l supune in
activitatea organizata, unui permanent proces de analiza, triere, clasificare, transfer si aplicare la
conditii noi. (S.I. Rubinstein, 1970)
O consecinta majora a dificultatilor de intiparire si pastrare a informatiei in depozitul mnezic al
deficientilor mintal o reprezinta volumul redus al memoriei. Intr-o activitate de memorare, acestia
retin de regula, mult mai putine elemente cognitive decat cele retinute de copii cu intelect normal de
aceeasi varsta sau chiar de varste mai mici.
Memoria, ca de altfel si gandirea este dominata de inertie si vascozitate.
Se considera adesea ca, memoria mecanica reprezinta o capacitate mai bine pastrata la
deficientul mintal, comparativ cu eficienta memoriei logice.
Exista si cazuri de hipermnezie mecanica intalnite la copii cu deficienta mintala severa, adica
capacitatea de a retine si reproduce un sir de cifre, diverse date calendaristice, sau fragmente de text
in limbi straine, fara intelegerea sensului. Aceste cazuri nu sunt altceva decat manifestarea unor
fenomene patologice.
Diminuarea fidelitatii memoriei poate fi determinata si de unele greseli comise in activitatea
didactica ritm prea rapid, sau dimpotriva incetinit in derularea exercitiilor de invatare, lipsa de
echilibru in utilizarea mijloacelor de lucru-verbale, intuitive si practice, modul improvizat de a pune
intrebari, care vizeaza reproducerea cunostintelor, acordarea unei atentii insuficiente evaluarii
continue, etc.
Este foarte important ca in activitatea de invatare cu elevii deficienti mintal, pentru a
consolida cunostintele si pentru a prevenii uitarea sa se organizeze un numar suficient de
repetitii. Trebuie avut in vedere ca eficienta memorarii nu este direct proportionala cu
numarul repetitiilor efectuate. J.I. Sif subliniaza ca,pentru a consolida mai bine memoria
elevilor materialul de invatat este necesar sa se diversifice conditiile in care este perceput si
memorat, iar in procesul repetarii, sa punem in fata elevilor sarcini variate

ATENTIA reprezinta o forma superioara de activizare psihologica prin care se asigura


desfasurarea optima a proceselor cognitive si a oricarei activitati destinate atingerii unui scop.
(Ghe. Radu, 2000).
Ca si in cazul memoriei, atentia eficienta se caracterizeaza printr-o serie de insusiri care, atunci cand
sunt temeinic exersate si consolidate, pot fi considerate adevarate aptitudini, respectiv concentrarea,
mobilitatea si distributivitatea. Un criteriu de clasificare a atentiei il constituie natura reglajului;
astfel distingem atentia involuntara (spontana) si voluntara (intentionata).
De asemenea se vorbeste de atentie postvoluntara.
La elevul deficient, atentia involuntara este cea care poate fi captata si mentinuta cu oarecare
usurinta. Atentia voluntara oboseala apare mai repede capacitatea de concentrare scade, mai ales in
cazul persoanelor cu sistem nervos fragil si fatigabilitate crescuta.
Atentia postvoluntara dobandeste o mare valoare compensatorie si educativa prin exersarea
indelungata a deprinderii de a fi atent, mai ales in timpul unor activitati practice manuale, implicate
initial in contexteludice, iar apoi treptat si in situatii obisnuite de viata.
Functiile atentiei prezentate in cartile de specialitate sunt prezente si in cazul deficientilor
mintal, la care insa ele manifesta o serie de particularitati, ce fac necesara luarea unor masuri care sa
inlesneasca mai buna lor realizare.
Functia de pregatire si orientare pe care o joaca atentia in activitatile de
invatare este puternic diminuata, datorita particularitatilor neurofiziologice; ei nu pot fi atenti sau nu
sunt deprinsi sa faca acest lucru, fiind usor distrasi de la activitatile de invatare-memorare, in urma
actiunii perturbatoare a unor factori intamplatori. De aceea in faza de inceput a fiecarei activitati de
invatare este necesar ca elevii respectivi sa inteleaga rostul (obiectivele) a ceea ce urmeaza sa
efectueze,iar pe parcursul activitatii atentia lor trebuie mobilizata si sustinuta prin continuturi
interesante si accesibile, dar si prin caracterul incitant al sarcinilor (operatiilor de rezolvat).
Pe termen lung elevii cu handicap mintal trebuie antrenati la exercitii specifice de preferinta cu
caracter ludic pentru ca astfel sa fie stimulata capacitatea de a fi atenti initial involuntar, apoi si
in mod voluntar.
Daca ne referim la functia de detectare si relevare a obiectului actiunii pe care
o indeplineste atentia inclusiv a scolarului deficient mintal, tebuie sa avem in vedere dificulatile pe
care le intampina acesta in distingerea unei figuri sau a unui obiect din fondul (contextul) in care el
se afla. Astfel materialul intuitiv folosit trebuie prezentat intr-un context cat mai simplu si insotit de
o explicatie verbala accesibila.
In ceea ce priveste functia atentiei de a fixa si mentine in campul constiintei
scopul, mijloacele si motivatia actiunii deci si ale oricarei activitati de invatare trebuie sa avem
in vedere faptul ca atentia acestora se caracterizeaza, fie prin insuficieta concentrare si stabilitate
fie, dimpotriva prin fixare rigida pe anumite aspecte, ceea ce reprezinta o consceinta si o
manifestare a inertiei oligofrenice specifice.
Aportul pe care il are atentia alaturi de gandire la realizarea functiei de
inregistrare si evaluare a rezultatelor activitatii de invatare este adesea drastic limitat la
deficientii mintal datorita lipsei de rezistena in fata solicitarilor intense, fatigabilitatii lor crescute,
maifestari constand in fuga instictiva de efort, lipsa trebuintei de feed-back sau alte fenomene.
Dupa cum stim din lucrarile de psihologie, atentia eficienta se caracterizeaza prin o serie de
insusiri: capacitatea de concentrare, stabilitatea atentiei si volumul atentiei.
Deficientul mintal nu reuseste sa se concentreze optim la activitati desfasurate, fiind atras de
aparitia unor elemente colaterale, sau ramane fixat, datorita inertiei specifice pe una din etapele ce

trebuiau sa fie de mult depasite, sau poate pierde firul desfasurarii logice, datorita instalarii
premature a oboselii.
Stabilitatea atentiei, variaza in raport cu vrsta.
La varsta prescolara si in clasele mici la elevul deficient mintal stabilitatea optima a atentiei
nu depaseste 15 minute, pentru ca la adulti sa ajunga la 40-50 dminute si chiar mai mult.
Distributivitatea si flexibilitatea atentiei este o insusire care este foarte putin prezenta sau
lipseste cu desavarsire la formele accentuate de handicap datorita rigiditatii reactiilor, rezultata din
inertia proceselor nervoase.
In asemenea situatii, solutia pe termen scurt consta in desfasurarea dirijata pe secvente
operationale a procesului de rezolvare si comutarea succesiva a atentiei de pe o componenta pe alta,
iar pe termen lung exersarea indelungata a unor scheme algoritmice de rezolvare.
Volumul atentiei la elevul deficient mintal este foarte redus in comparatie cu volumul atentiei la
copilul cu intelect normal dezvoltat, care are in jur de 5 7 elemente asupra carora se poate
concentra optim.
La ambele categorii de copii volumul atentiei poate influentat pozitiv prin asigurarea catorva
conditii favorizante; corelarea exercitiilor de crestere a volumului atentiei cu exercitii de stimulare a
capacitatii mnezice, a dezvoltarii vocabularului si a limbajului de reprezentari.

PARTICULARITATI ALE COMUNICARII SI LIMBAJULUI

Invatarea limbii sidezvoltarea limbajului sunt caile principale de stimulare, restructurare si


progres ale activitatii mintale si ale formarii personalitatii. Invatarea limbii de catre deficientul
mintal are nevoie de o metodologie speciala adaptata si la exigentele dezvoltarii.
La copilul normal, procesul de dezvoltare a limbajului si de invatare a limbii sunt sincronizate
intre ele si se deruleaza pe o coordonata cronologica standard.
In esenta comunicarea verbala la deficientii mintal este labila, cu momente de stagnare si
cu dezvoltari progresive lente, fapt ce se coreleaza cu insusirile dominante de personalitate prin
exercitarea unor interinfluente reciproce.
Specificitatea deficientei mintale se reflecta si in particularitatile limbajului la elevii deficienti
mintal, particularitati unde un loc central il detine caracterul polimodal al defectelor de vorbire si al
tulburarilor de limbaj, precum si asocierea acestora cu alte tulburari si insuficiente ale dezvoltarii.
(Ghe. Radu 2000)
Tulburarile de limbaj si defectele de vorbire sunt prezente la majoritatea elevilor din clasele mici
ale scolilor speciale. Desi sub influenta activitatilor instructiv educative si terapeutice, aceste
tulburari se diminueaza si se reduc treptat, ele se pot intalni destul de frecvent si la diferiti elevi din
clasele mai mari, fie datorita orientarii tarzii spre masuri terapeutice, fie datorita unor fenomene
decompensatorii, frecvente la deficientii mintal, mai ales la varsta pubertatii.
Activitatile de corectare a vorbirii si terapia limbajului contribuie la integrarea eficienta a elevilor
cu handicap mintal in procesul invatarii si al comunicarii curente, la pregatirea lor pentru integrarea
sociala multipla.

Profilul psihologic individual


Profilul psihologic releva gradul dezvoltarii mintale si comportamentale pentru o
anumita vrsta si pentru fiecare individ.
Profilul psihologic individual cuprinde totalitatea trasaturilor si caracteristicilor unui
individ prin care aceasta se deosebeste de ceilalti indivizi de aceeasi vrsta. Profilul
psihologic individual nu reprezinta simpla nsumare a particularitatilor de vrsta, ci o sinteza
a nuantelor prin care se manifesta ntr-un caz individual. (5). Diferentele individuale se
regasesc n toate stadiile dezvoltarii personalitatii si se manifesta n toate dimensiunile
acesteia (pe planul dezvoltarii fizice, psihice si sociale). Existenta lor determina necesitatea
tratarii diferentiate a elevilor n procesul instructiv-educativ. Aceste diferente se datoreaza
ndeosebi celor trei factori care contribuie la formarea personalitatii - ereditate, mediu si
educatie.
FIsA DE CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGIC A UNUI ELEV
A.

Date generale despre elev

a)
Date biografice: numele elevului, clasa (anul), data si locul nasterii, la ce
vrsta a intrat la scoala primara, ruta profesionala (ce scoli a absolvit - inclusiv gradinita - si
n ce localitati), starea civila (daca este cazul), situatia militara (daca este cazul), domiciliul
actual (adresa) - la parinti, la internat sau la gazda.
b)
Date privind familia: domiciliu parintilor, ocupatia si locul de munca al
parintilor, relatiile de familie, atitudinea parintilor fata de elev si activitatea lui scolara si
extrascolara, fratii (ocupatia lor si relatiile elevului cu acestia), locul copilului n familie,
conditiile de viata si de nvatatura n care s-a dezvoltat si se dezvolta elevul, relatiile familiei
cu scoala.
c)
Date medicale: dezvoltarea fizica generala a elevului: (ex.: dezvoltarea buna,
n limitele normalului; tendinta spre dezvoltare fizica exagerata; stagnarea n dezvoltarea
fizica, anumite boli de care sufera si de care trebuie sa se tina seama n activitatea educativa
etc.)
B.

Aspecte generale ale activitatii si conduitei elevului

a) Activitatea elevului Situatia scolara din anii anteriori (promovat - mediile


generale si notele la purtare - corigent, repetent, rezultatele actuale la nvatatura si
activitatile extrascolare precum si cauzele care le-au generat); activitatea desfasurata n
cadrul diferitelor cercuri scolare sau n afara scolii (domeniul n care activeaza si rezultatele
obtinute); activitatile n afara de clasa si de scoala desfasurate de elev si rezultatele
nregistrate.
b) Conduita elevului: masura n care manifesta interes, este atent si participa la
lectii, activitati extradidactice, social-obstesti (organizat, sistematizat, activ, atitudine
naintata fata de munca, daruire, spontaneitate, munca ritmica sau n salturi, initiativa sau
delasare etc.); modul n care se ncadreaza n disciplina scolara (punctual, linistit sau
nelinistit, respectuos, supus, plin de initiativa etc.); atitudine fata de colectivul familial,
scolar etc. (raporturi de colaborare si respect reciproc, comportare civilizata, autoritar,
supus, cu spirit de initiativa, de responsabilitate etc.), modul cum este apreciat de membrii

colectivului, de colegi.
C. Procesele psihice de cunoastere, priceperile si deprinderile de munca intelectuala
ale elevului.
a)
Procesele si functiile psihice implicate n cognitie, spiritul de observatie:
gradul de retinere si reproducere a cunostintelor, daca elevul retine n mod mecanic sau pe
baza ntelegerii celor nvatate, daca uita repede sau dimpotriva; imaginatia elevului (realiststiintifica, creativa etc.); principalele aspecte ale gndirii elevului, capacitatea de ntelegere,
de a rezolva probleme, de a aprecia critic, capacitatea creativa - de a gasi noi solutii,
originale, n rezolvarea problemelor teoretice si practice, capacitatea de sistematizare,
generalizare si abstractizare etc.; modul de exprimare(frumos, usor, greoi, saracacios, corect
sau nu); masura n care reuseste sa-si concentreze atentia asupra explicatiilor profesorului
sau asupra activitatii ce o desfasoara, capacitatea de distributivitate a atentiei, stabilitatea
atentiei s.a.
b)
Priceperile si deprinderile intelectuale si practice ale elevului: priceperea de a
calcula, de a executa desenul tehnic, de a ntocmi planul si rezumatul lecturilor; modul cum
si organizeaza activitatea de nvatare independenta, deprinderi tehnice, cum si planifica si
cum executa activitatile practice, operatiile si fazele de lucru n atelierul si laboratorul
scoala etc.
D.

Motivele, interesele si afectivitatea elevului

Motivatia succeselor si a insucceselor scolare ale elevului, a preferintei sau


nonpreferintei unor obiecte de nvatamnt; motivele unor acte comportamentale negative
s.a.; interesele dominante ale elevului: pentru nvatatura, pentru activitatile cu caracter
practic, interese de cunoastere, organizatorice, tehnice etc, capacitatea afectiva a elevului si
sentimentele predominante.
E.

Principalele nsusiri psihologice ale personalitatii elevului


a)

Aptitudinile: intelectuale, tehnice, artistice, sportive s.a.

b)
Temperamentul: rezistenta la greutati, rezistenta n activitatea intelectuala si
fizica, capacitatea de munca, adaptabilitatea la situatii noi, rapiditatea si usurinta formarii si
transformarii deprinderilor, mobilitatea verbo-motrica, intensitatea reactiilor, echilibrul
dintre activitate si inhibitie, gradul stapnirii de sine, conduita n situatii neasteptate,
caracterul manifestarilor emotive (energic, vioi, vesel, optimist, ncrezator n sine, calm,
sensibil, emotiv, tendinta spre izolare, rigid, irascibil, imperturbabil, introvertit sau
extravertit etc.)
c) Trasaturile de vointa si caracter: hotarrea, curajul, initiativa, perseverenta,
autocontrolul, spiritul de discernamnt, promptitudinea si responsabilitatea n luarea
deciziilor, spiritul de disciplina, atitudinea fata de munca sa si a altora (srguinta, exigenta,
simtul datoriei s.a.), grija fata de avutul obstesc, spiritul critic si autocritic, tact n relatiile cu
ceilalti, delicatete, politete, combativitate, corectitudine, ncredere n sine sau ncredere n
fortele proprii etc.