CURS 03 CELULELE PREZENTATOARE DE ANTIGEN (APC)

Definitie: APC sunt celule ce joaca un rol esential pentru declansarea sau
initierea in organele limfoide secundare (ganglioni si splina) a unor RIU/RIC
fata de antigenele timodependente (majoritare) prezente intratisular (fie din
sursa exogena, fie din sursa endogena)
Accesul antigenului in tesut
-dpdv imunologic, tesutul este reprezentat de parenchim, impreuna cu
circulatia sangvina si limfatica
-circulatia limfatica este reprezentata de ganglionii loco-regionali si vasele
care converg la acest nivel
-ganglionii prezinta o circulatie dubla: vasculara (arteriola aferenta si arteriola
eferenta poate fi denumita venula daca se deschide intr-un capilar-) si
limfatica (aferenta si eferenta)
-limfaticele aferente: foarte numeroase; se deschid pe fata convexa a
ganglionului
-limfaticele eferente: foarte numeroase; iau nastere la nivelul medularei
ganglionului, in vecinatatea hilului
-patrunderea Ag timodependente determina activarea LB sau LT de la nivel
local
-aceste limfocite pot fi prezente in vasele capilare locale, aflate in pasaj intre
doua statii ganglionare, unde stationeaza un timp mai indelungat in
asteptarea antigenului
-in cazul in care limfocitele nu sunt stimulate in timpul petrecut in ganglion,
acestea trec inapoi in vasele locale, intrand ulterior in urmatoarea grupa
ganglionara
-din ganglionii loco-regionali, acestea pot trece si catre splina, unde
manifesta acelasi comportament
-limfocitele pot fi prezente in ganglionii loco-regionali, aici aflandu-se
reprezentantele tuturor clonelor limfocitare; acestea nu sunt circulante,
stationand mult timp in ganglioni pentru a intampina un evenetual Ag
-separarea dintre limfocitele circulante si cele stationare este o separare
relativa, pentru ca antigenele declansatoare patrund in lichidul interstitial
local si ii urmeaza cursul, fiind antrenate in diverse circuite
-lichidul interstitial se formeaza local datorita filtrarii continue de la nivelul
capatului arteriolar, care impinge apa si sarurile in spatiul extravascular;
dupa un anumit interval de timp, acesta este drenat in circulatia sangvina, pe
doua cai:
1. trecerea lichidelor din tesuturi inapoi in vasele locale, la nivelul capatului
venular al capilarului; aceasta nu este o modalitate de contact intre Ag si
limfocitele circulante, pentru ca structura Ag nu ii permite traversarea
peretelui vascular si nici limfocitele nu pot trece in lichidul interstitial
(trecerea limfocitelor in tesuturi are loc doar in conditii speciale)
2. drenajul lichidului interstitial prin vasele limfatice; aceasta este principala
cale de contact intre Ag si limfocite, pentru ca vasele limfatice se deschid in
spatiile interstitiale, drenand lichidul de la acest nivel => are loc contactul
dintre Ag si limfocitele aflate intraganglionar;
Inconvenientele drenajului limfatic
-este un proces foarte lung, astfel ca pe parcurs unele Ag pot ramane
sechestrate in parenchim
-se realizeaza un proces de dilutie in LI a antigenelor

-Ag ajunse in ganglion pot stimula direct limfocitele B, dar niciodata nu pot
stimula direct limfocitele T(fie c, fie h)
-nu toate antigenele declansatoare sunt si antigene mobilizante
-pentru a combate aceste inconveniente este necesara participarea APC
Celulele APC
-capteaza antigenele declansatoare si le transporta catre ganglionii locoregionali intr-o forma concentrata
-ajunse la nivelul ganglionilor, incep sa prezinte antigenul intr-o forma
adecvata (cantitate suficient de mare si intr-o forma procesata)
Clasificarea APC
-in functie de eficienta, se impart in APC profesionale (macrofagele, celulele
dendritice, limfocitele B in anumite conditii-) si APC ocazionale (PMN in
special neutrofilele-, celulele endoteliale, celulele epiteliale)
Macrofagele
-sunt produse in maduva hematogena, sub forma de elemente nematurate
(monocite), care dupa un scurt tranzit intracirculator (24 36h) trec in
tesuturi sub actiunea unor factori chemoatractanti, care atrag monocitele si
le activeaza intens (astfel ca monocitele se transforma in macrofage activate)
-in stadiul de macrofag activat, ele indeplinesc functia de APC, care trece
obligatoriu prin 5 etape: captarea antigenelor, endocitarea antigenelor,
prelucarea antigenelor, conservarea epitopilor imunodominanti si prezentarea
epitopilor imunodominanti
Captarea antigenelor
-are 3 caracteristici definitorii:
1. capteaza doar antigenele corpusculate (bacterii, virusuri, paraziti
unicelulari, celule sangvine sau somatice devenite antigenice au devenit
celule canceroase sau sunt implicate intr-un proces autoimun sau sunt
colonizate bacterian-); niciodata nu capteaza antigenele solubile
2. este un proces mediat receptorial
3. este un proces imunologic nespecific
-cel mai frecvent, MF capteaza bacteriile opsonizate (acoperite de opsonine
factori solubili care favorizeaza captarea si fagocitarea antigenelor-; opsonine
mai importante sunt elementele complementului si anticorpii); MF poate
capta si Ag neopsonizate, dar mai putin eficient
Componenta C3b
-componenta C3b a complementului rezulta din liza partiala a fragmentului
C3 ce se realizeaza ca urmare a activitatii permanente si cu intensitate
redusa a caii alternative a complementului => generarea permanenta a unor
cantitati de C3b in lichidul interstitial
-odata generat, C3b nu ramane niciodata in faza fluida, depozitandu-se pe
membranele celulare
-C3b nu se poate depozita niciodata pe membranele self, care sunt protejate
=> se depoziteaza sub forma unui strat unic de molecule, de jur imprejurul
bacteriei (non-self), acoperind-o
-macrofagul exprima receptori membranari (CR = complement receptors)
care pot face legaturi cu fragmentul C3b deja legat
Imunoglobulinele IgG
-sunt singurele Ig cu rol de opsonizare

-acestia se produc in cantitatile cele mai mari

-fiind monomeri, trec foarte usor prin peretele vascular catre tesuturi, unde
se acumuleaza
-acestia recunosc determinantii antigenici de suprafata ai bacteriilor,
angajandu-se in legaturi cu acestia prin capatul Fab (fragment antigen
binding) => acopera bacteria in totalitate, opsonizand-o
-macrofagul poate capta usor aceste particule, deoarece prezinta receptori
(Fc receptors) capabili sa angajeze legaturi cu Fc (fragment constant) al
anticorpilor
Captarea Ag neopsonizate
-majoritatea bacteriilor prezinta multe resturi fucozil si manozil in membrana
lor, fata de care MF prezinta receptori (F/M receptors)
-dintre cei 3 receptori, cei mai importanti sunt CR si FcR (receptori
opsoninici)
-receptorii opsoninici nu au niciun contact cu determinantii antigenici de pe
suprafata bacteriana, ci cu opsoninele => procesul este imunologic
nespecific
Endocitarea antigenelor
-se formeaza vezicule de endocitoza, prin care antigenele sunt internalizate
Prelucarea (procesarea) antigenelor captate
-se desfasoara in endolizozomi unde bacteria este scindata in multe
fragmente mici, denumite epitopi
-din epitopii care rezulta in urma acestui proces sunt selectati epitopii
imunodominanti (cei mai activatori ai RI)
Conservarea epitopilor imunodominanti
-o mica parte din epitopii imunodominanti este conservata, iar ulterior, la
intervale mici de timp, sunt eliberate cantitati mici de epitopi => rol in
intretinerea in timp a RI
Prezentarea epitopilor imunodominanti
-cea mai mare parte din epitopii imunodominanti sunt cuplati cu moleculele
MHC (major histocompatibility complex), formandu-se cupluri epitop-MHC
care ulterior sunt expuse pe membranele macrofagului
-aceste cupluri sunt prezentate limfocitelor Th (prezentare antigenica)
-pentru activarea LTh este foarte important ca epitopul sa fie prezent pe
moleculele MHC II
-macrofagele care nu prezinta moleculele MHC II nu participa in RI, ci doar in
raspunsurile inflamatorii
-dintre cele 5 etape, doua sunt limitante pentru intregul proces: captarea
antigenelor si prezentarea epitopilor imunodominanti (pentru ca in
manifestarea rolului APC, o celula trebuie sa aiba ce sa prezinte captarea Agsi cu ce sa prezinte prezentarea cu ajutorul MHC II-)
Celulele dendritice
-celule de origine medulara, care in conditii de repaus prezinta prelungiri
citoplasmatice (pseudopode), care au anumite particularitati: sunt
numeroase, sunt lungi (depasesc de 4-5 ori diametrul celulei) si sunt foarte
fine => seamana morfologic cu celulele dendritice din SNC
-celulele dendritice indeplinesc functia de APC pentru ca in general dispun de
receptori de captare si produc si exprima molecule MHC II
-dupa morfologia si localizarea lor, se descriu 6 tipuri de celule dendritice

(fiecare 2 tipuri se incadreaza intr-o clasa)

ClasaA: Celulele dendritice intratisulare
1.Celulele dendritice Langerhans
-morfologie: aspect atipic (pseudopode mai putine; forma stelata)
-distributie: caracteristic in tesutul cutanat, unde formeaza un strat aproape
continuu de celule, prezent la limita dermo-epidermica; pot fi gasite si in
submucoasa digestiva/respiratorie si la nivelul colului uterin
-fenotip de suprafata: prezinta multe CR si FcR, dar nu au MHC II
2.Celulele dendritice interstitiale
-morfologie: celule stelate
-distributie: prezente ubiquitar, in spatiile interstitiale
-fenotip de suprafata: multe CF si FCR, dar nu au MHC II
-aceste celule, precum si cele Langerhans au rolul de a capta Ag de la nivel
tisular si de a le transporta la ariile timodependente (paracorticala
ganglionilor si stratul limfoid periarteriolar intern al splinei PALS intern-)
Clasa B: Celulele dendritice limfoide
-distribuite primar in organele limfoide
3.Celulele dendritice interdigitate (IDC)
-morfologie: aspect dendritic tipic (pseudopode foarte numeroase, lungi si
foarte fine)
-distributie: prezente in ariile timodependente ale organelor limfoide
(paracorticala ganglionilor si PALS interna a splinei)
-fenotip de suprafata: nu au nici CR si nici FCR, dar exprima multe MHC II
4.Celulele foliculare
-distributie: prezente in ariile bursodependente (corticala ganglionilor si PALS
extern al splinei)
-fenotip de suprafata: multe CR si FCR, dar nu au MHC II
Clasa C: Celulele dendritice intracirculatorii
5.Celulele dendritice sangvine
-morfologie: asemanatoare monocitelor
-distributie: in circulatia sangvina
-fenotip de suprafata: nu exprima FC, FCR si nici MHC II
6.Celulele dendritice valuroase
-morfologie: celule alungite, care pe flancuri, prezinta membrana valurita
-distributie: prezente doar in limfa
-fenotip de distributie: nu au FC, FCR si nici MHC II
-functional, toate aceste celule sunt identice intre ele, deoarece la origine
este vorba de o singura celula care adopta aspecte morfologice foarte diferite
in functie de sectorul in care se afla => local, indeplinesc functii foarte
diferite
Traficul si filiatia celuleleor dendritice in organism
-in maduva se produc celule dendritice sangvine, care sunt lansate in
circulatia sistemica
-din circulatia sistemica, aceste celule pot trece in diverse tesuturi sau la
nivelul ganglionilor limfatici (fie pe cale sangvina prin AA- sau pe cale
limfatica prin limfaticele aferente-) sau la nivel splenic

-sub capsula ganglionara se afla cortexul ganglionar (arie bursodependenta),

populat de LB organizate sub forma de foliculi
-mai in interior se afla zona paracorticala (arie timodependenta), populata cu
LT, dispuse omogen si difuz in parenchimul ganglionar
-la nivelul parenchimului splenic ajung prin arteriola centrala, in jurul careia
se dispun doua straturi de limfocite: PALS intern (stratul periarteriolar intern
arie timodependenta ) cu limfocite T dispuse difuz si PALS extern (stratul
periarteriolar extern arie bursodependenta -) cu limfocite B dispuse sub
forma de foliculi limfoizi
Traficul celulelor dendritice prin sange
-pot adopta doua circuite: traficul intratisular si traficul limfoid
1. Traficul intratisular
-trec fie in tesutul cutanat fie in spatiile interstitiale
a. ca urmare a patrunderii in tesutul cutanat, acestea isi modifica mult
aspectul morfologic, devenind, din celule ovalare, niste celule stelate (celule
Langerhans); acestea exprima pe suprafata lor receptori de captare (CR si
FCR) prin care pot capta foarte eficient antigenele corpusculate opsonizate
=> are loc un proces de activare, in urma caruia CL incep sa paraseasca
focarul antigenic pentru a transporta Ag catre ganglionii loco-regionali, luand
initial calea limfaticelor aferente
-patrunzand in limfa, aceste celule isi modifica aspectul morfologic si devin
CDV (celule dendritice valuroase), care patrund in ganglionii loco-regionali si
se stabilesc in paracorticala ganglionilor loco-regionali
-ajunse in PC, acestea isi modifica din nou aspectul morfologic, devenind IDC
(celule dendritice interdigitate), care prezinta antigenul prin intermediul MHC
II; se numesc interdigitate pentru ca printre prelungiri se insinueaza un
numar foarte mare de LT (in mod normal, la o singura IDC vin 200 400 LT)
b. ca urmare a patrunderii in spatiile interstitiale, acestea isi modifica
aspectul, devenind celule interstitiale, realizand aceleasi functii ca si celulele
Langerhans
-in urma captarii antigenelor, incep sa migreze; cea mai mare parte migreaza
catre ganglionii loco-regionali (transformandu-se in CDV si ulterior in IDC) si o
mica parte revin in circulatie devenind celule dendritice sangvine de unde
trec in splina, stabilindu-se in PALS interna unde se transforma in IDC
2. Traficul limfoid
-celulele dendritice din sange trec direct in splina sau ganglioni
-ajungand in ganglioni se stabilesc in corticala, unde devin CDF (celule
dendritice foliculare)
-ajungand in splina se stabilesc in PALS externa, unde devin CDF
CURS 4 MOLECULE PREZENTATOARE ALE ANTIGENULUI
-conditia oricarei celule pentru a functiona ca si APC este ca aceasta sa
exprime pe membranele ei doua categorii importante de receptori: receptori
de captare si molecule de prezentare
-receptori de captare: CR (receptori pentu complement) Fc-gamma-R
(receptori pentru Fc a IgG) prin care aceste celule pot capta antigenele
corpusculate opsonizate (fie prin C3 sau prin IgG)

-molecule de prezentare: MHC = moleculele complexului major de

histocompatibilitate (HLA human leucocyte antigen), prin care APC prezinta
epitopi rezultati din prelucrarea sau procesarea antigenului corpuscular nativ;
acesti epitopi sunt prezentati intr-o prima etapa limfocitelor Th, ulterior
rezultand fie un RIC fie un RIU
-initial, cat timp APC se afla intratisular, celula exprima pe suprafata sa in
special receptori de captare, pentru ca aici isi indeplinesc functia de captare a
antigenele prezente la acest nivel
-dupa un anumit interval de timp, cand ajung in organele limfoide secundare
(ggl. limfatici si splina), APC exprima pe suprafata lor molecule de prezentare
a antigenului, pentru a le arata Ag limfocitelor
Moleculele MHC (HLA)
-genele care codifica MHC sunt situate pe cromozomul 6
-dinspre capatul 5 catre 3 exista mai multe grupuri de gene:
-inspre 5 exista un grup de gene denumite grupul genelor MHC II; din
recombinarea acestor gene rezulta elaborarea unor molecule care sunt
exprimate pe suprafata acestor celule (molecule MHC II)
-la mijloc exista grupul genelor MHC III, unele gene codificand pentru
moleculele MHC, iar altele codificand alte elemente care participa la RI =>
exista gene care codifica pentru factori ai complementului, pentru
interleukine (TNF tumor necrosis factor), pentru Hsp (heat shock proteins);
genele care codifica pentru MHC formeaza molecule MHC III, cu rol minor in
prezentarea antigenului
-inspre capatul 3 exista grupul genelor MHC I, care elaboreaza prin
recombinare genica variabila, molecule MHC I
-moleculelor MHC li se mai spune human leucocyte antigen pentru ca pot fi
usor recunoscute de Ac specifici
Moleculele MHC I
-elemente: distributie, structura, functie
Distributie
-sunt distribuite ubiquitar => prezente pe membranele tuturor celulelor
somatice din organism, inclusiv pe cele sangvine; exceptie fac eritrocitele si
trombocitele
Structura
-molecule heterodimerice (sunt constituite din doua lanturi diferite intre ele si
asociate)
-in constitutia lor intra un lant mai greu si mai lung (lantul alfa) si unul mai
scurt (lantul beta) lantul alfa este transmembranar si este orientat cu
capetele N-terminale in afara celulei si cu capetele C-terminale intracelular
-lantul beta: lant mai mic, situat doar extramembranar;
-cele doua lanturi sunt organizate in bucle (sau domenii) ce cuprind 110 AA;
aceste domenii sunt datorate prezentei unor punti disulfurice
Lantul alfa
-pe lantul alfa exista 3 domenii situate extramembranar, primele doua fiind
apropiate si situate inspre capatul N-terminal, al treilea fiind situat langa
membrana (alfa 1, 2, 3 alfa 3 fiind cel situat langa membrana)
-domeniile alfa 1 si alfa 2 sunt constituite din secvente de AA variabile sau

hipervariabile de la molecula la molecula, sau de la celula la celula => se

numesc domenii polimorfe; acestea sunt pozitionate simetric, fata in fata si
se asociaza intre ele, din asocierea lor rezultand formarea unei cavitati mici
denumita situsul prezentator pentru Ag, in care se inclaveaza un epitop (in
vederea prezentarii sale)
-domeniul alfa 3 este format dintr-o secventa constanta (aceeasi de la
molecula la molecula, respectiv de la celula la celula) => se gaseste pe
suprafata tuturor celulelor din organism (fara eritrocite si trombocite); acest
domeniu este diferit la fiecare persoana in parte => antigen self; se numeste
domeniu monomorf al MHC I
Lantul beta
-este comun tuturor organismelor apartinand aceleiasi specii
-prezinta un singur domeniu situat simetric fata de domeniul alfa 3
-datorita celor 4 domenii situate simetric unele fata de celelalte, se considera
ca au o conformatie Ig-like
Functie
-indeplinesc 3 functie mai importante
1. sunt molecule specializate in prezentarea antigenelor endogene
2. sunt responsabile de declansarea reactiilor de respingere a grefelor de
tesuturi si organe
3. rol in cooperarea dintre APC si limfocitele Tc (sau Ts), mai ales in RIC
-in timpul acestei cooperari, epitopul situat pe MHC I este aratat TCR, acesta
din urma angajand legaturi pe de-o parte cu epitopul si pe de alta parte cu
domeniile polimorfe ale MHC I, realizandu-se astfel o recunoastere antigenica
asociativa
-la aceasta cooperare celulara participa si CD8 de pe limfocit, care angajeaza
legaturi cu domeniul alfa 3, controland daca celula cu care vine in contact
este singenica (daca este celula self)
Moleculele MHC II
-sunt prezente doar pe celulele implicate in RI (APC, LT, LB) => nu sunt
exprimate pe nicio celula somatica
Structura
-sunt molecule heterodimerice => formate din doua lanturi diferite care se
asociaza, fiind unite prin legaturi disulfurice situate foarte aproape de
membrana celulara
-ambele sale lanturi sunt transmembranare si se noteaza cu alfa si beta
-ambele au capatul N-terminal extracelular si capatul C-terminal intracelular
-lantul alfa este mai greu decat cel beta
-lanturile nu sunt liniare, fiind organizate, de asemenea, in domenii; ambele
lanturi au cate doua domenii dispuse simetric => unul spre capatul Nterminal si celalalt spre membrana
Domeniile amino-terminale
-sunt alfa 1 si beta 1
-sunt formate din secvente de aminoacizi variabile sau hipervariabile =>
domenii polimorfe
-aceste domenii se asociaza, formand o cavitate de dimensiuni reduse
denumita situsul prezentator al antigenului, in care este inclavat epitopul (in
vederea prezentarii sale)

Domeniile dinspre membrana

-sunt alfa 2 si beta 2
-sunt formate din secvente de aminoacizi constante sau aproape constante,
fiind aceleasi la toate celulele din organism => domenii monomorfe
-cel mai monomorf este alfa 2
-asezarea simetrica a domeniilor determina conformatia lor Ig-like
Functiile
-sunt 3, in oglinda cu cele ale MHC I
1. specializate in prezentarea unor epitopi proveniti din prelucrarea sau
procesarea antigenelor exogene
2. au o contributie minora in reactia de respingere a grefei
3. joaca un rol important in cooperarea necesara pentru initierea ambelor
tipuri de raspunsuri imune, intre APC si LTh (care sunt primele care raspund in
cazul prezentei unui Ag timodependent)
-in timpul acestei cooperari, moleculele MHC II sunt recunoscute de catre LTH
prin TCR, care angajeaza legaturi si cu epitopul (pentru recunoastere
antigenica), cat si cu domeniile polimorfe ale MHC II si prin CD4 (caracteristic
LTh), care angajeaza legaturi cu domeniul monomorf al moleculei MHC II
Mecanismele prezentarii selective a antigenelor de catre moleculele
MHC
-desi ambele tipuri de molecule MHC sunt elaborate in acelasi
subcompartiment celular (RER), acestea prezinta diferentiat antigenele
pentru ca se cupleaza cu acestea in compartimente total diferite
Moleculele MHC I
-moleculele MHC I prezinta epitopi din antigenele endogene (cel mai frecvent
proteine endocitoplasmatice), care pot avea doua origini: endogena propriuzisa si exogena
Antigenul propriu-zis
-reprezinta diverse proteine cu defecte moleculare sau mai ales de
conformatie spatiala; la nivelul ribozomilor este sintetizat lantul proteic
propriu-zis, lant care in mod obisnuit este excesiv de lung si este trecut de pe
fata externa a RER in lumen (in acest moment se numesc proteine native);
proteinele native sunt nefoldate si sunt supuse actiunii saperoninelor (Hsp),
iar daca efectul este favorabil, proteina se transforma din proteina nativa in
proteina matura, care adopta o anumita conformatie spatiala; proteina
matura este trimisa in diverse locuri (in citoplasma => prot. structurala / la
membrana => receptor / export => IL); exista si situatii cand in urma actiunii
Hsp, foldarea nu are loc => acestea raman proteine native, care devin niste
rebuturi proteice (DRIPS = defective ribozomal proteins); in mod normal,
aproximativ 25 30% din totalul proteinelor elaborate sunt DRIPS
-indepartarea DRIPS: proteinele trec din lumenul RER in citoplasma (sub
actiunea unui canalicul de la acest nivel denumit SEC-61 canalicul secretor
de 61kDa), de unde urmeaza sa fie indepartate; daca au structura primara
normala, acestea sunt niste DRIPS obisnuite, dar daca au structura primara
defectuasa, pot actiona ca niste autoantigene sau ca markeri tumorali; DRIPS
sunt distruse la nivelul proteazomilor (echipamente celulare intracitoplasmale
non-lizozomoale)
-proteazomii sunt alcatuit din doua unitati identice (la exterior doua unitati
alfa / la interior doua unitati beta); unitatea beta este unitatea enzimatica (cu

rol in distrugerea proteinelor); aceste unitati se dispun sub forma unor colaci,
alcatuind in interior un canalicul intern prin care patrund DRIPS-urile, care
patrund ca si polipeptid depliat si ies ca si fragmente peptidice mici care se
numesc epitopi
-epitopii ajung in RER si sunt incarcati de moleculele MHC I; trecerea acestor
epitopi in RER se face printr-un sistem transportor denumit TAP
-acest transport este facilizat prin formarea unor punti de legatura intre
proteazom si TAP, punti alcatuite din 2 molecule denumite LMP-2 respectiv
LMP-7 (low mass proteins)
Antigenele exogene
-provenite din proteine citoplasmatice ale bacteriilor intracelulare sau ale
virusurilor
-aceste proteine sunt trecute in RER si se ataseaza MHC I
-primul lant al MHC care este elaborat este lantul alfa, care initial este imatur;
acesta este adus la conformatia necesara prin actiunea unei saperonine
(calnexina), care inveleste in totalitate molecula si o forteaza sa adopte
conformatia spatiala necesara
-odata stabilita conformatia, lantul alfa capata afinitate pentru lantul beta =>
cele doua se asociaza, constituind molecula MHC I
-initial, lanturile se asociaza instabil, astfel ca asupra lor actioneaza o a doua
saperonina (calreticulina), care solidarizeaza legatura dintre cele doua lanturi
-intre lantul beta si TAP se realizeaza o legatura mediata de tapasina (care
creste afinitatea lantului fata de TAP si favorizeaza incarcarea moleculelor
MHC I)
-lantul alfa are afinitate pentru o enzima denumita ERAP (aminopeptidaza
reticulului endoplasmatic), care cliveaza epitopii atasati daca au peste 12
AA-)
-in final MHC I impreuna cu epitopii sunt adusi la suprafata si vor fi ulterior
recunoscuti de catre limfocitele Tc (si eventual supresoare)
Moleculele MHC II
-cele doua lanturi ale MHC se formeaza aproape simultan
-la acestea se asociaza initial un al treilea lant denumit lantul 2I (2 de la MHC
II si I de la inhibitor)
-lantul 2I inhiba, prin capatul sau N-terminal, obtureaza situsul moleculelor
MHC II
-aceste molecule sunt trecute din RER in endozomi, unde sufera modificari
succesive care se concretizeaza in indepartarea majoritatii lantului 2I de catre
catepsina); totusi, la nivelul situsului ramane portiunea N-terminala a lantului
inhibitor (denumit CLIP portiunea de clivare a lantului inhibitor)
-odata cu eliminarea CLIP, situsurile devin libere pentru a incarca diversi
epitopi, care provin din Ag corpusculare care au fost endocitate
-in endozomi respectivele Ag sunt scindate si in final se incarca pe moleculele
MHC II
-in acest moment tot complexul este adus la suprafata si epitopul astfel
exteriorizat este recunoscut de LTh
-in RER are loc cuplarea MHC I cu antigenele endogene
-dintre cele doua categorii de molecule MHC, singurele care au situsul
prezentator liber sunt MHC I
-in endozomi are loc cuplarea Ag corpusculare cu moleculele MHC II pentru ca
aceste Ag se formeaza in endozom, iar pe de alta parte moleculele MHC II
sunt singurele care tranziteaza endozomii

CURS 05 POPULATIILE LIMFOCITARE SI MARKERII LOR DE

SUPRAFATA
Introducere
-din totalul celulelor seriei albe, limfocitele reprezinta cam 25 40%, ceea ce
corespunde unor valori absolute cuprinse intre 1500 3500 limfocite/mm 3
-la microscopul optic, limfocitele se pot imparti in limfocite mici (populatia
majoritara 80 85% -), care cuprinde doua subvarietati: limfocitele T si
limfocitele B si limfocitele mari, care au un diametru intre 10 16um,
citoplasma este foarte bine reprezentata si abundenta si prezinta numeroase
granulatii azurofile; acestea se numesc LGL large granular lymphocytes si
reprezinta 10 15% din totalul limfocitar; LGL cuprinde doua subtipuri de
limfocite => limfocite NK si limfocitele K, care sunt implicate in apararea
naturala si in RIC
Limfocitele mici
-ddiferentierea pe baza microscopica a limfocitelor T si B nu se poate realiza
=> sunt necesare diferentieri dpdv functional => cel mai important test de
diferentiere este testul rozetarii
-punand in contact limfocite cu hematii de oaie/berbec, singurele care se
asociaza cu acestea sunt limfocitele T
-limfocitele T sunt pozitive la testul rozetarii deoarece prezinta pe suprafata
lor un receptor de adeziune intercelulara care permite angajarea de legaturi
cu hematiile; acest receptor este caracteristic limfocitelor T (deci niciodata nu
se va afla pe limfocitele B)
Limfocitele T
-se impart in diverse clase: Th, Tc, Ts, Tcs (contrasupresoare), Trg (reglatorii)
-aceste clase nu pot fi diferentiate nici prin criterii morfologice si nici prin
testul rozetarii, deoarece toate sunt pozitive => se diferentiaza intre ele dupa
fenotipul de suprafata (expresia receptoriala)
-toate limfocitele T exprima receptori de membrana comuni, dar si receptori
definitorii pentru functia fiecarei clase de limfocite (denumiti markeri de
suprafata) => evidentierea acestor receptori specifici se realizeaza cu
ajutorul anticorpilor monoclonali (Ac
artificiali produsi prin tehnici de
hibridizare, care au ca particularitate faptul ca recunosc cu specificitate
absoluta receptorii specifici de la suprafata limfocitelor, sau de pe suprafata
altor celule)
Caracterele generale ale limfocitelor T
-reprezinta 65% din totalul limfocitelor
-sunt limfocite cu durata de viata lunga, sau foarte lunga => un limfocit are o
durata de viata de ordinul anilor, zecilor de ani sau chiar toata toata viata
-sunt celule intens recirculante, in vederea cautarii antigenului pentru care
sunt specifice
-pot fi identificate cu ajutorul testului rozetarii, test care permite identificarea
si separarea limfocitelor T
-prezinta receptori de suprafata (CD3, CD4, CD8), cu rol accesor in activarea
LT (CD28, CD45) si de adeziune celulara (CD1, LFA1 CD11a/CD18-)
-LFA = antigenul asociat functiei leucocitare
Receptorii de suprafata ai limfocitelor T

-se impart in 3 categorii, la recunoasterea antigenica participand TCR CD3

(recunoaste epitopii prezentati) si doi coreceptori, reprezentati de CD4 SAU
CD8 (coreceptori de recunoastere a moleculelor prezentatoare de antigen
MHC II CD4 / MHC I CD8)
-recunoasterea antigenica realizata de limfocitele T este asociativa
(recunoaste concomitent Ag si molecula MHC)
-receptorii au rol in activarea metabolica a limfocitelor T
Caracteristicile recunoasterii antigenice ale limfocitelor T
-limfocitele T recunosc doar antigenele prezente pe membranele APC in
complex cu moleculele MHC => spre deosebire de limfocitele B, LT nu
recunosc niciodata antigenele solubile
-limfocitele T recunosc antigenele dupa structura primara
-recunoasterea realizata de limfocitele T este dublu asociativa
Complexul TCR-CD3
-pe suprafata LT in stare de repaus exista un numar foarte mare de asemenea
complexe (40 45 de mii )
-este un receptor heterodimeric => format din doua lanturi diferite si
asociate intre ele
-ambele lanturi sunt transmembranare, capetele N-terminale fiind la exterior,
iar cele carboxi-terminale sunt intramembranare
-cele doua lanturi sunt alfa (45kDa; elaborat dupa codul unor gene prezente
pe cromozomul 14) si beta (40kDa; elaborat dupa gene de pe cromozomul 7)
-lanturile sunt unite prin punti disulfurice situate in apropierea membranei
-membrana separa 3 segmente diferite ca structura si ca functie => segment
extracelular (lung), segment transmembranar si segment intracitoplasmatic
Segmentul extracelular
-TCR, in segmetul extracelular, adopta o conformatie Ig-like
-prezinta 4 domenii (2 ale alfa, 2 ale beta), situate simetric unul fata de
celalalt
-domeniile din apropierea zonei N-terminale sunt hipervariabile, avand
secvente variabile de la clona la clona => domenii variabile (Valfa respectiv
Vbeta = variabil alfa/variabil beta)
-domeniile Valfa si Vbeta fiind pozitionate simetric, se asociaza intre ele,
constituind situsul combinativ pentru antigene
-domeniile variabile ale alfa si beta sunt variabile si intre ele
-domeniile din apropierea membranei sunt de asemenea diferite intre ele, dar
sunt identice pentru toate clonele LT din organism => domenii constante
(Calfa si Cbeta)
Domeniile variabile
-responsabile pentru recunoasterea antigenica
-desi ambele domenii (Valfa / Vbeta) sunt responsabile de recunoasterea
antigenica, ele nu angajeaza legaturi cu antigenul prin intreaga lor secventa
de aminoacizi, contactele cu antigenul sunt punctiforme si se realizeaza de
catre secvente mici, scurte de aminoacizi (8-13 AA), ce provin din
plicaturarea Valfa si Vbeta, care aduc aceste secvente in interiorul cavitatii si
ele angajeaza legaturi cu complexul MHC-epitop prin complementaritate;
aceste secvente de 8-12AA se numesc CDR (complementary determining
regions)
-lanturile alfa si beta se plicatureaza intens, baza vilozitatilor fiind unite prin
punti disulfurice, iar varful vilozitatilor prezentand aminoacizii cu rol de CDR

(prima vilozitate prezinta CDR1, a doua CDR2 etc. aceasta numerotare este
valabila si pe alfa si pe beta)
-CDR1 si CDR2 angajeaza legaturi cu MHC, iar CDR3 este singurul care
realizeaza legaturi cu epitopul => are loc o recunoastere antigenica
asociativa monoreceptoriala
-cele 6 CDR-uri realizeaza un paratop => substructura situsului combinativ
pentru antigen, ce este direct responsabila de recunoasterea antigenica
-secventele care nu sunt implicate in recunoasterea antigenica se numesc FR
(framework regions)
Zona balama
-aflata intre domeniile constante si membrana
-reprezinta zona din TCR dotata cu maximum de flexibilitate, executand
miscari de baleiaj in toate planurile, miscari care sunt importante in
recunoasterea Ag
-la acest nivel exista punti disulfurice care solidarizeaza cele doua lanturi
Segmentul transmembranar
-format doar din 20 25AA
Segmentul intracitoplasmatic
-are ca particularitate ca este scurt sau foarte scurt (8 12 AA) =>
segmentul intracitoplasmatic iese foarte putin din planul membranei
Rolurile TCR
-rol esential in recunoasterea antigenica asociatia
-rol important in generarea unor semnale activatoare care iau nastere in
urma adaptarii conformationale a situsului combinativ pentru antigen, la
formarea complexului MHC-epitop
-nu poate realiza transmiterea (transductia) semnalelor catre sistemele
enzimatice de profunzimea citoplasmei => transductia semnalelor este
realizata de CD3, care se asociaza intotdeauna la CD3
Complexul CD3
-complex pentameric, cu primele trei lanturi (alfa, beta, delta) scurte si doua
(zeta) lungi
-lanturile scurte sunt transmembranare, de 21kDa, elaborate dupa gene
prezente pe cromozomul 11; la aceste lanturi se asociaza doua lanturi
frecvent identice intre ele care sunt lungi, efilate, care patrund adanc in
citoplasma limfocitului
-lanturile lungi au 16kDa si sunt elaborate dupa gene prezente pe
cromozomul 1
-lanturile se asociaza intre ele prin punti disulfurice, formand pentamerul si in
plus toate se asociaza lui TCR => formeaza un complex heptameric
-CD3 realizeaza transductia semnalului
CD4
-este un coreceptor de recunoastere antigenica
-ca distributie, CD4 este absolut caracteristic pe suprafata limfocitelor Th =>
limfocitele Th sunt LT CD4+
Structura
-glicoproteina transmembranara, care in segmentul extramembranar prezinta
4 domenii diferite ca lungime

-prezinta si un segment intracitoplasmatic foarte lung

Functiile segmentului extracelular
-rol foarte important in cooperarea dintre limfocitele Th si APC
-cooperarea este conditionata de procesul de prezentare antigenica => CD4
recunoaste molecula MHC II din complexul MHC-epitop, angajand legaturi cu
domeniul monomorf al MHC II (domeniul alfa2)
Functiile segmentului intracelular
-rol important in activarea limfocitelor Th, fiind in contact direct cu o enzima
din clasa protein-tirozin-kinazelor (codificata de LCK P56); LCK = leucocyte
characteriscit kinase / P56 = protooncogena de 56kDa
CD8
-coreceptor de recunoastere antigenica
-este prezent pe Tc si Ts => Tc si Ts se numesc limfocite CD8+
Structura
-prezinta doua domenii situate pe segmentul extracelular (unul al lantului
alfa, celalalt al lantului beta) si un domeniu intramembranar foarte lung
Functii
-CD8 angajeaza legaturi cu moleculele MHC I la nivelul domeniului monomorf
al MHC I (domeniul alfa3)
-rol important in activarea LTc prin interactiunea cu P56 LCK
!receptorii CD4, CD8, TCR-CD3 realizeaza recunoasterea antigenica dublu
asociativa
-recunoasterea dublu asociativa reprezinta situatia cand APC prezinta un
epitop prin intermediul MHC, epitop care este recunoscut prin participarea
TCR si CD8/CD4 => recunoasterea antigenica este bireceptoriala => se
stabilesc legaturi si cu MHC si cu epitopul
-contactele stabilite cu MHC: prin CDR1, CDR2 (si ale alfa si ale beta) +
CD4/CD8 = 5 contacte
-contacte stabilite cu epitopul: prin CDR3 (si ale alfa si ale beta) => 2
contacte
-semnificatia RADS este ca limfocitele T recunosc doar antigenele
membranare, pentru ca moleculele MHC sunt prezente doar pe membranele
APC
CURS 6
Receptorii cu rol accesor in activarea LT
Receptorul CD28
-exprimat pe membranele LTh si LTc
-structura: homodimer de 50kDa => doua lanturi identice si asociate intre ele
-fiecare lant are in partea extramembranara, in apropierea capatului Nterminal, un domeniu (domeniile sunt situate simetric)
-segmentul intracelular are rol important in activare
-rol: cooperarea intre LTh, LTc si APC (cooperare ocazionala, in cadrul
prezentarii si recunoasterii antigenului)
-CD28 angajeaza legaturi cu un contraligand de pe APC profesionale (CD80

sau CD86) => cooperarea initiaza semnale care contribuie la maturarea

functionala a limfocitelor si stimuleaza numarului de celule/clona activata
-in cazul LTh se stimuleaza sinteza diverselor tipuri de interleukine (care
amplifica/regleaza raspunsul imun)
-in cazul LTc se stimuleaza productia si eliberarea de citokine cu rol distructiv
Receptorul CD45
-prezent pe membranele tutror limfocitelor aflate in sangele periferic
-ocupa cel putin 10% din suprafata membranei LT
-pe LT se afla atasat mereu la complexul TCR-CD3 (se ataseaza la lanturile
zeta-zeta ale CD3) => se activeaza de fiecare data cand are loc
recunoasterea antigenica => apar semnale activatoare care se transmit din
lant in lant, pana la CD45 (TCR -> CD3 -> -prin lanturile zeta-zeta- CD45)
-odata activat, CD45 incepe sa fct ca o enzima de tipul protein-tirozinfosfataza => defosforileaza diversele tirozine
-CD45 activat formeaza un cuplu cu protein-tirozin-kinazele
Receptorii de adeziune intercelulara ai LT
-rol esential in cooperarea dintre APC si LTh = prima etapa a oricarui tip de RI
fata de antigenele timodependente
-contactul dintre membranele APC si LTh se realizeaza prin cupluri de
adeziune intercelulara (2 cupluri)
Cuplul de linia I
-primele legaturi care se stabilesc sunt cele prin cuplul de adeziune de linia I
(CD2 LFA3)
-CD2 este exprimat pe toate LT (receptor panT) => glicoproteina monomerica
transmembranara de 50kDa ce prezinta doua domenii extramembranare si
un segment intracelular lung; angajeaza legaturi prin complementaritate cu
LFA3 (leucocyte function antigen)
-LFA3 este de asemenea un monomer care are spre capat doua domenii
-cuplul este numit de linia I pentru ca afinitatea dintre CD2 si LFA3 este foarte
mare => la contactul LTh - APC se formeaza multe cupluri CD2-LFA3 (mii,
chiar zeci de mii), cupluri care sunt stabile pentru o lunga perioada de timp
Cuplul de linia a II-a
-legaturile se fac intre LFA1 si ICAM
-LFA1 se afla pe LTh; se afla de asemenea si pe LB si pe monocite; este un
heterodimer alfa-beta care prezinta in segmentul extramembranar cate 2
domenii situate simetric; segmentele intracelulare sunt lungi; lantul alfa se
numeste CD11a, iar lantul beta se numeste CD18; angajeaza legaturi cu mai
multi contraliganzi din categoria ICAM (intercelular adhesion molecules)
-afinitatea dintre cele doua molecule este mai mica, deci se stabilesc mai
tarziu si au o contributie mai scazuta
Functiile cuplurilor de adeziune
-favorizeaza net recunoasterea antigenica => pentru ca mentin membranele
celulare dispuse paralel in contact intim, permitand mentinerea contactului
dintre APC si limfocit pentru un timp suficient difuziunii moleculelor MHC si
TCR in toate planurile (pentru ca acestea doua sa ajunga la un moment dat in
contact una cu cealalta)
Mecanismele activarii limfocitelor T
Principiile de baza ale activarii limfocitelor T

1.activarea limfocitelor T are loc strict in organele limfoide secundare si

reprezinta momentul central al oricarui raspuns imun impotriva antigenele
timodependente
2.necesita doua actiuni realizate la nivelul si prin intermediul ganglionilor
loco-regionali:
(1) drenajul continuu al lichidelor interstitiale (pentru ca
aferentele limfatice se deschid beant in interstitiul ganglionar, favorizand
accesul antigenelor tisulare in ganglioni) si (2) concentrarea intensa a
limfocitelor in parenchimul ganglionar
3.activarea si cooperarea APC limfocit trebuie sa fie bidirectionala
Rolul drenajului continuu
-antigenele pot ajunge in interstitiul ganglionar sub doua forme distincte: (1)
ca antigene transportate de catre APC => iau rapid calea limfaticelor
aferente si sunt ulterior prezentate limfocitelor T din parenchimul ganglionar
(se prezinta defapt un mic fragment epitopul- rezultat din prelucrarea Ag,
fragment care este recunoscut de TCR); (2) ca si antigene ca atare, acestea
nefiind insa identice cu antigenul original (sunt modificate de procesul
inflamator acut aparut la intrarea Ag in corp proteaze si radicali liberi
eliberati de macrofagele locale-)
Rolul concentrarii limfocitelor
-lifmocitele circulante ajung in parenchim, unde stationeaza un timp
indelungat => pot sa aiba contact cu antigenul ajuns la acest nivel
-in cazul in care limfocitele nu sunt stimulate antigenic, acestea parasesc
ganglionul respectiv si se intorc in circulatie, intrand ulterior in alt ganglion
-in ganglioni, activarea limfocitelor T nu poate avea loc decat in conditiile
unei cooperari cu APC, pentru ca ele nu pot fi stimulate niciodata direct de
catre antigenul nativ (fie modificat, fie nemodificat / fie opsonizate, fie
neopsonizate), pentru ca nu prezinta receptori de captare a antigenelor si nici
nu pot recunoaste antigenele native, ci doar epitopi
Activarea si cooperarea
-cooperarea si activarea necesare unui raspuns imun eficient trebuie sa fie
bidirectionale => APC si limfocitele trebuie sa se stimuleze reciproc
-sensul activarii este anterograd (dinspre APC care prezinta catre LT care
recunosc Ag)
-la finalul activarii anterograde apare activarea limfocitelor T, care se poate
realiza pe doua cai: principala (TCR-CD3) si accesorie (CD28 de pe LT CD80
de pe APC)
-prin transmiterea semnalelor prin cele doua cai rezulta 3 modificari
importante ale clonei LT, care sunt o conditie sine qua non al initierii RI:
1. activarea metabolica a LT (ACTIVAREA)
2. stimularea diviziunilor celulare (EXPANSIUNEA) => creste numarul de
celule/clona activata
3. maturarea functionala a LT (MATURAREA) => produc si elibereaza
interleukine (daca sunt LTh) sau citokine cu rol distructiv (daca sunt LTh)
Activarea retrograda
-se exercita dinspre LT deja activate catre APC
-se numeste retrograda pentru ca se exercita in sens opus prezentarii si
recunoasterii antigenice
-se realizeaza prin intermediul unor interleukine produse de catre limfocitul T
activat, cea mai importanta fiind IL4, care are mai multe efecte activatoare
asupra APC:

1. stimuleaza intens sinteza si expresia membranara a moleculelor MHC =>

stimuleaza prezentabilitatea antigenului => + MHC => + activare LT;
aceasta amplificare are loc pana cand este atins (chiar depasit) pragul
declansarii raspunsului imun (practic pentru a se declansa un RI apare doar
cand LT sufera modificarile activatoare A, E, M-)
Mecanismul activarii limfocitelor T
-trece prin doua etape mari: etapa antigen-nespecifica si ulterior etapa
antigen-specifica (activarea propriu-zisa)
Etapa antigen-nespecifica
-consta in stabilirea de legaturi prin cuplurile de adeziune intercelulara (vezi
mai sus)
-aceste legaturi se pot realiza indiferent de prezenta epitopului pe MHC =>
Ag-nespecifica
-are loc permanent in organism, in organele limfoide secundare => fie APC
ajung cu MHC fara epitop, fie ajung cu MHC cu epitopi care nu sunt
recunoscuti, fie ajung cu MHC cu epitopi care sunt recunoscuti
Etapa antigen-specifica
-se initiaza doar cand MHC prezinta un antigen care este si specific
-Ag este recunoscut de TCR, la care se asociaza CD3 (cu lanturile mici alfabeta-delta si lanturile lungi zeta-zeta), la acesta din urma legandu-se, prin
punti S-S cu lanturile zeta-zeta, CD45
-la MHC se asociaza un coreceptor (CD4 in cazul LTh / CD8 in cazul LTc), care
angajeaza legaturi cu domeniul monomorf al moleculei MHC
-in citoplasma, CD4 si CD8 se afla in contact cu o enzima PTK (P56 sau LCK)
-in centrul catalitic al enzimei PTK exista o tirozina cu rol regulator (tirozina
din pozitia 505)
-cand are loc recunoasterea antigenica apar doua semnale succesive:
1. semnalul declansat pe calea CD4/CD8: apare in urma contactului CD4/CD8
cu domeniul monomorf al moleculelor MHC; este un semnal inhibitor, care
activeaza PTK cu care CD4/CD8 sunt in contact => PTK isi schimba
conformatia, aducand la suprafata tirozina din pozitia 505, care fixeaza o
molecula macroergica de fosfat => apare inhibitia protein-tirozin-kinazei =>
rol protectiv impotriva activarii limfocitare in cazul in care iau contact cu
molecule MHC goale (exista molecule goale chiar si pe un APC care au atasat
un epitop) => se previne reactia imuna impotriva APC
2. semnalul declansat de TCR: semnal activator care apare la contactul MHCepitop cu TCR; semnalul se transmite la lanturile zeta-zeta ale CD3, unde
poate urma (a) o cale scurta catre CD45 si (b) o cale lunga, in care este
transmis catre segmentele intracelulare ale CD3 (caile se succed: cale scurta,
apoi cale lunga)
a. calea scurta: CD45 se activeaza si incepe sa functioneze ca o PTP, care
preia fosfatul de pe tirozina 505 si se incarca cu el, indirect realizand
defosforilarea PTK, care se activeaza diverse enzime cu rol in activarea mtb a
LT
b. calea lunga: lanturile zeta isi schimba conformatia la nivelul segmentelor
distale, care favorizeaza foarte mult atasarea locala a mai multor enzime, cea
mai importanta fiind ZAP-70 = Z-chain associated protein; ZAP preia fosfatul
de pe CD45 si il trece pe alte substraturi => il trece pe PLC, care se
fosforileaza si se activeaza => declanseaza cascada fosfatidil-inozitolbifosfatului, din care rezulta DAG si IP3 => se activeaza diverse gene
-IP3: substanta hidrosolubila care difuzeaza in citoplasma pana la nivelul REN,
stimuland receptorii specifici de la acest nivel si eliberarea consecutiva a
unor cantitati mari de calciu => apare hipercalcitie (+Ca in citoplasma), care

stimuleaza calcineurina (fosfataza), aceasta din urma activand un factor

transcriptional (NF-AT = nuclear factor of the activated T lymphocytes) cu rol
in activarea unor functii nucleare (in mod normal este fosforilat => inactiv);
NF-AT activat difuzeaza usor in nucleu, unde stimuleaza marea majoritate a
genelor pentru interleukine/citokine => incepe maturarea functionala
limfocitara
-DAG: substanta liposolubila, care ramane atasat de membrana celulara si
activeaza PKC, care activeaza un factor transcriptional (NF-kB = nuclear
factor of the light k chains of the B lymphocyte imunoglobulins); NF-kB este
un polipeptid care este in mod normal cuplat cu un inhibitor proteic, deci
inactiv => PKC fosforileaza inhibitorul, care se desprinde => NF-kB se
activeaza si difuzeaza in nucleu, activand gene pentru interleukine si, in mod
particular, activeaza gena pentru IL2;
Mitoza limfocitara
-initierea mitozelor limfocitare se realizeaza prin kinazele ciclin-dependente
(CDK), care actioneaza la etapele S si perioada dintre G2 si M ale ciclului
mitotic;
CDK cu efect in stadiul dintre G1 si S sunt stimulate de semnalele venite prin
calea CD28, semnale care au pe deasupra activarii cascadei MAP-kinazelor
-kinazele care influenteaza trecerea de la G2 la M sunt stimulate de
semnalele venite prin calea TCR-CD3
Consecintele morfofunctionale ale activarii limfocitelor T
-limfocitele T se modifica morfologic si functional
-limfocitul trece din etapa G0 in interfaza (G1, S, G2), moment in care apar
modificarile morfologice si functionale => devine mare si capata aspect
relativ neregulat si citoplasma capata un surpuls de mitocondrii (marker
morfologic al activarii LT) si prezinta RER bine-dezvoltat
-apar si modificari fenotipice (ale expresiei receptoriale), mai mult calitative
decat cantitative => creste mult expresia receptorilor de adeziune (mai ales
a LFA1) si a TCR => se formeaza limfoblasti T
-limfoblastii T care depasesc etapa G2 a ciclului mitotic, trec in etapa M ( a
diviziunilor mitotice propriu-zise) => se formeaza limfocite T efectorii
(acestea vor fi utilizate concret in derularea RI pot fi LTh sau LTc) si limfocite
T cu memorie (nu mai revin niciodata la starea de repaus adica G0-,
ramanand intr-un stadiu intermediar dintre G0 si G1 => la un contact nou cu
acelasi antigen, RI va fi mult mai prompt)
CURS 7 LIMFOCITELE B
Caracteristicile generale ale limfocitelor B
-reprezinta o minoritate celulara => 20% din totalul limfocitelor din sangele
periferic
-sunt celule cu durata de viata scurta, sau foarte scurta => cateva saptamani
luni (rar peste 1 an)
-sunt putin recirculante, stationand mult in organele limfoide secundare
(asteapta antigenul)
Morfologie
-celule mici (6 9 microni)
-prezinta un nucleu limfocitoid (boaba de fasui) si citoplasma putina, prezenta
la periferie => nu se pot diferentia morfologic de LT (se diferentiaza prin
testul rozetarii, la care LB sunt negative, pentru ca nu au CD2)

Receptorii de suprafata ai limfocitelor B

-3 categorii:
I. receptori de recunoastere antigenica (complexul BCR-CD79a/CD79b); rol si
in activare
II. receptori cu rol accesor in activarea LB (CD45, CD25 pentru IL2-,
complexul CD21/CD19)
III. receptori de adeziune intercelulara (LFA1 = CD11a/CD18)
Functiile de principiu ale LB
-in cadrul oricarui RI impotriva antigenelor timodependente, LB indeplinesc 3
functii succesive: (a) recunosc antigenele timodependente -> (b)
functioneaza ca APC -> (c) functioneaza ca celule producatoare de Ac (cand
ajung in stadiul de plasmocite)
Recunoasterea antigenica
-LB recunosc Ag doar in organele limfoide secundare
-este realizata de catre LB din ariile bursodependente ale OLS (corticala
ganglionara si PALS externa)
-LB recunosc orice antigen aflat in faza fluida (antigene moleculare sau
fragmente de antigene corpusculate, ambele fiind de origine tisulara)
-in cazul LB nu este niciodata necesara prezentarea antigenica
Antigenele moleculare tisulare
-dupa frecventa: proteine+glicoproteine > oligozaharide, fosfolipide si altele
-acestea sunt drenate in mod continuu in ganglionii loco-regionali, fiind
antrenate de lichidul interstitial care trece permanent prin ganglion
Fragmente din antigenele corpusculate
-bacterii, virusuri, protozoare
-antigenele native se fragmenteaza pentru ca intotdeauna RI declansat de
catre factori microbieni este insotit de un proces inflamator desfasurat
intratisular (care are ca scop distrugerea focarului) => sunt eliberate enzime,
radicali liberi de oxigen s.a., care altereaza agentii microbieni nefagocitati =>
ii fragmenteaza, iar fragmentele sunt antrenate de lichidul interstitial catre
ganglioni
Receptori implicati in recunoasterea antigenica
BCR
-structura: anticorp transmembranar (dupa frecventa: IgM monomer > IgD >
IgG > IgA monomer > IgE)
-constituit prin asocierea a doua categorii de lanturi => o pereche de lanturi
grele (H) si o pereche de lanturi usoare (L)
-lanturile grele sunt transmembranare, cu capetele N-terminale extracelular
si cele carboxi-terminale intracelular; sunt unite prin punti disulfurice situate
extramembranar
-lanturile usoare sunt pozitionate extracelular
-segmentul intracitoplasmatic este scurt si se afla in contact cu o proteintirozin-kinaza
caracteristica
LB
(P60fyn)
=>
fyn
=
tirozinkinaza
neuroblastomului felinelor
-la capetele N-terminale, capetele lanturilor H si L se asociaza strans intre ele,
formand doua cavitati de dimensiuni reduse => situsurile combinative pentru
Ag (situsurile de recunoastere Ag), prin care se recunosc Ag dupa prezenta pe

suprafata lor a determinantilor antigenici conformationali

-BCR are 2 situsuri de recunoastere Ag identice intre ele => BCR este
receptor monospecific
Functiile BCR
-recunoaste antigenele
-intiaza stimuli activatori
-BCR, ca si TCR, nu poate realiza transductia semnalelor activatoare (datorita
segmentului intracitoplasmatic scurt) => transductia se realizeaza de catre 2
glicoproteine transmembranare asociate la BCR, care prezinta segmente
intracitoplasmatice lungi sau extrem de lungi (Ig alfa CD79a- si Ig beta
CD79b-)
-ambele Ig prezinta cate un domeniu extramembranar scurt, acestea fiind
pozitionate simetric; se asociaza si intre ele,cu BCR si cu CD45 prin punti
disulfurice extramembranare
-se considera ca Ig alfa si beta sunt omoloage ale lanturilor zeta-zeta ale
complexului CD3
Recunoasterea si activarea LB
-Ag
sunt
recunoscute
dupa
prezenta
determinantilor
antigenici
conformationali, care sunt recunoscuti de catre situsurile combinative pentru
Ag
-in urma recunoasterii apar semnale activatoare in BCR, care se transmit
catre profunzime, pe doua cai: scurta (semnalele au acces direct la PTK) si
lunga (prin puntile disulfurice)
Calea scurta
-se activeaza PTK (P60fyn) cu care BCR se afla in contact
-PTK incepe sa fosforileze diverse substrate (fie enzimatice, fie nonenzimatice) => fosforileaza segmentele intracitoplasmatice ale Ig alfa si
beta, atasand multe grupari fosfat la nivelul tirozinelor prezente din
abundenta la nivelul capatului N-terminal
-fosforilarea lanturilor Ig alfa si beta favorizeaza net fixarea la capatul Nterminal a unor enzime cu rol in activare (ex: SIYC = tirozin-kinaza splenica)
-ca urmare a atasarii SIYC la segmentele intracitoplasmatice, lanturile Ig alfa
si beta sufera modificari conformationale, care permit transmiterea
semnalului activator si pe cale lunga
Calea lunga
-in urma caii scurte apare activarea CD45, care incepe sa functioneze ca o
PTP (protein-tirozin-fosfataza)
-in calitate de PTP, aceasta defosforileaza tirozinele lanturilor Ig alfa si Ig beta
si il ataseaza la membrana sa
-fosfatul nu ramane pe CD45, acesta fiind preluat de catre SIYC si transmis
mai departe catre fosfolipaza C => hidrolizeaza PIP2 la DAG si IP3
-SIYC este omologul ZAP-70 al LT
-IP3 si DAG activeaza o serie de factori nucleari (NF) polipeptide-, care
patrund intranuclear si activeaza diverse gene (pentru MHC, IL, Ig, kinaze
ciclin-dependente pentru mitoza-)
Recunoasterea si activarea in cazul un fragmente de antigene
corpusculare
-inafara de calea prezentata mai sus, mai intervine o cale accesorie
-recunoasterea initiala se face pe baza determinantilor antigenici

conformationali de pe fragmente
-antigenele corpusculare, fie native fie fragmentate, sunt acoperite de
opsonine (C3b a complementului), care se depun ca un strat unic de molecule
pe membrana Ag (sau fragmentelor de Ag)
-opsonina C3b este recunoscuta de un coreceptor (CD21)
-CD21 este un monomer cu un segment extramembranar foarte lung si un
segment intramembranar scurt (deci nu poate transmite semnalele
activatoare)
-transductia se face prin CD19, o glicoproteina asociata prin punti disulfurice
cu CD21, care are un segment extramembranar scurt si unul intramembranar
lung
-ca urmare a recunoasterii determinantilor antigenici are loc activarea P60fyn
si ulterior transmiterea semnalelor prin cale scurta si lunga; in plus, P60fyn
fosforileaza tirozinele segmentului intramembranar al CD19
-fosforilarea tirozinelor CD19 permite atasarea unor enizme (ex: PI3K =
fosfatidil inozitol-3 kinaza)
-enzima PI3K este activata de semnalele transmise prin calea CD21-CD19 =>
incepe sa fosforileze MAP-kinazele, activandu-le
-activarea MAP-kinazelor determina mai ales stimularea genelor pentru CK
(kinazele ciclin-dependente), cu un efect mitogen foarte pronuntat
Consecintele morfofunctionale ale activarii limfocitelor B
-in faza de repaus, LB se afla in faza G0 a ciclului mitotic
-odata stimulat, LB trece in interfaza (G1, S, G2); prin trecerea din G0 in
interfaza, LB isi modifica aspectul si functia => se formeaza limfoblastul B
(limfocit B activat)
-limfoblastii B au talie mare, nucleu limfocitoid, mitocondrii multe si cu multe
criste, RER bine dezvoltat si prezinta modificari fenotipice (+ receptori de
adeziune celulara, + molecule MHC II) => pe durata stadiului de limfoblast,
functioneaza ca APC !
-celulele care depasesc faza G2 a interfazei, trec in etapa M, a diviziunilor
mitotice; cel putin 95% din celulele rezultate devin limfocite B efectorii
(plasmocite => produc Ig), restul de sub 5% recapata aspectul de limfocit
mic, dar nu revin niciodata in faza Go, ramanand intr-o etapa intermediara
(intre Go si G1) => limfocite B preactivate (cu memorie)
-plasmocite: mari, ovale, nucelu neregulat, RER foarte abundent)
-limfocitele B cu memorie: la un nou contact cu acelasi antigen, acestea vor
reactiona foarte scurt si foarte energic; acestea au o viata scurta (cateva
saptamani)
-transformarea in limfoblast se realizeaza la distanta de locul in care s-a
realizat recunoasterea antigenica, la fel ca si in cazul transformarii in
plasmocit (tot la distanta) => migrarea si distantarea limfocitelor se
realizeaza pentru a permite o eliberare eficienta a Ig
-daca plasmocitele s-ar forma chiar la locul patrunderii/recunoasterii Ag,
acestea ar fi inhibate, pentru ca ele expun initial Ig pe membrana si ulterior ii
elibereaza in circulatie => daca Ag ar fi preluat de Ig in curs de exocitare, sar declansa semnale inhibitorii

CURS 8 RASPUNSUL IMUN UMORAL

Generalitati
-la baza raspunsului imun umoral declansat de antigenele timodependente

sta o cooperare celulara la care participa 3 clase (categorii) de celule:

1.APC (mai ales celule dendritice)
2.limfocite cu rol imunoregulator (Th amplifica RIU / Ts inhiba RIU)
3.limfocitele efectorii (limfocite B care se transforma in plasmocite si produc
Ig)
Principiul RIU
-antigenele timodependente pot fi corpusculare sau solubile
-patrund intratisular si sunt captate de APC (mai ales celulele dendritice si
mai putin macrofage)
-sunt prelucrate de APC, care formeaza epitopi (mici fragmente antigenice)
pe care ii expun la suprafata membranei, legati de MHC
-complexul epitop-MHC este prezentat limfocitelor cu imunoregulator
-la complexul APC-LTh/s se ataseaza LB, care se activeaza, devenind
plasmocite
-plasmocitele formeaza Ig, care prezinta situsuri combinative pentru Ag,
complementare conformatiei sau configuratiei spatiale a antigenului inductor
-cooperarea celulara este bidirectionala: apar semnale centrifuge (catre APC
spre limfocite) si centripete (dinspre limfocite catre APC)
Secventa de activare RIU propriu-zis
-participa APC, LTh si LB
-APC realizeaza o selectie clonala a limfocitelor T
-in urma selectiei apar activarea si expansiunea clonala a LT
-LT determina activarea LB, care se transforma in plasmocit si sintetizeaza
anticorpi
Secventa de retrocontrol
-determinata de activarea LTs (realizata mai tarziu)
-LTs elibereaza o serie de substante inhibitorii, care deprima activitatea LB,
LTh
-prin acest proces se previn doua reactii nefavorabile ale RIU:
1. se evita expansiunea clonala exagerata
2. se evita formarea unei cantitati mari de Ac
-intre cele doua secvente se stabileste un echilibru fin => homeostazia RIU
Secventa de activare RIU propriu-zis
-cooperarea celulara din RIU nu se desfasoara niciodata intr-o singura etapa
=> APC, LT si LB nu coopereaza niciodata spontan, ci doar in etape succesive
-acest lucru se datoreaza faptului ca cele 3 tipuri de celule nu au aceeasi
localizare in organism: APC sunt in tesuturi, LTh se afla in ariile
timodependente ale organelor limfoide secundare (paracorticala ganglionilor,
teaca periarteriolara interna a splinei), LB se afla in ariile bursodependente
ale organelor limfoide secundare (corticala ganglionilor, teaca periarteriolara
externa a splinei)
-APC recunosc antigenul, il capteaza si il proceseaza si apoi migreaza catre
ariile timodependente ale OLS, unde prezinta Ag catre LTh
-LTh se activeaza, iar dupa un anumit interval de timp se desprind de la locul
cooperarii si incep sa migreze, trecand din aria timodependenta in aria
bursodependenta al aceluiasi organ limfoid si coopereaza cu LB
-LB devine plasmocit si secreta Ig specifice
Antigenul timodependent
-este format dintr-o parte carrier (parte suport) la care se asociaza unul sau
mai multi determinanti antigenici conformationali (haptena)

-pot fi solubile sau corpusculate

-sunt captate de APC nonB (dendriticele si, intr-o masura mai mica,
macrofagele), care le transporta spre OLS
Cooperarea celulara
-APC prezinta, prin atasarea de MHC, partea carrier a Ag catre LTh, ceea ce
determina o cooperare cognitiva intre cele doua
-cooperarea cognitiva este desavarsita de o cooperare non-cognitiva,
realizata prin IL1 produs de APC
-LTh trece apoi in aria bursodependenta, transformandu-se in acest timp in
limfoblast Th
-antigenul nativ ajunge si el in ariile bursodependente ale OLS, ca urmare a
drenajului lichidului interstitial => este recunoscut de LB antigen specifice,
strict dupa partea haptenica
-LB se activeaza semnificativ (dar nu total), iar dupa un anumit interval de
timp incepe sa migreze (ramanand insa in aria bursodependenta),
transformandu-se morfologic in limfoblast B
-apare o cooperare cognitiva si non-cognitiva intre limfoblastii T si B
-cooperarea cognitiva: limfoblastul B joaca rol de APC (avand molecule MHC),
care prezinta Ag prin partea sa carrier catre limfoblastul T, acesta
recunoscandu-l prin TCR => LT se activeaza complet
-cooperarea non-cognitiva: limfoblastul Th elibereaza diverse categorii de IL,
care stimuleaza limfoblastul B
-limfoblastul B migreaza de la locul cooperarii, ramanand in cadrul aceleiasi
arii bursodependente; in acest timp se transforma din limfoblast in plasmocit
Precizari
-in cadrul RIU participa toate categoriile de APC (initial nonB si apoi LB)
-in cadrul acestui raspuns, LB indeplinesc trei functii majore: recunosc
antigenul, prezinta antigenul si produc anticorpi
-in cadrul RIU, antigenul este recunoscut in intregime: partile haptenice sunt
recunoscute de catre LB, iar parea carrier este recunoscuta de LT
Cooperarea dintre LTh si APC
-are loc in ariile timodependente ale OLS
-aceasta cooperare trece prin doua subetape: etapa cognitiva si noncognitiva
Etapa cognitiva
-prezinta cooperari antigen-nespecifice si antigen-specifice, primele fiind cele
nespecifice
a.cooperarile Ag-nespecifice:
-> se realizeaza prin cupluri de adeziune celulara de linia I (CD2 de pe LTh si
LFA3 de pe APC) si II (LFA1 de pe LTH si ICAM de pe APC)
-> afinitatea dintre receptorii cuplului de linia I este foarte mare, asa ca se
formeaza legaturi numeroase si stabile
-> legaturile realizate prin cuplurile de linia a II-a sunt mai putin puternice
-> aceste legaturi se realizaza indiferent de prezenta sau nu a unui Ag
b.cooperarile Ag-specifice
-> realizate intre complexul MHC-epitop de pe APC si complexul TCR-CD3 de
pe LTh
-> pentru ca adeziunile Ag-nespecifice sunt foarte stranse, moleculele MHC si

TCR au timp sa difuzeze in lateralul membranei, pana cand apar fata in fata
in fanta dintre cele doua celule
-> cooperarea dintre cele doua complexe declanseaza semnale activatoare
ce determina activarea LTh, caracterizata printr-o intensificare a fosforilarilor
-> se fosforileaza lantul beta al LFA1, ceea ce determina modificari ale
conformatiei sale; acest lucru creste intens si brusc afinitatea LFA1 pentru
ICAM
Etapa non-cognitiva
-importanta pentru ca simpla recunoastere a epitopului de catre TCR nu este
suficienta pentru activarea LTh la un nivel corespunzator pragului declansarii
RIU
-se realizeaza prin IL1 secretata de APC
-IL1 exista intr-o forma solubila (complet exocitata; fara functii imunologice,
fiind doar un mediator proinflamator) si intr-o forma membranara (expusa pe
membrana APC), care nu este situata pe orice versant al APC, pentru a se
evita activarea intamplatoare a unor LT antigen-nespecifice prezente local
-la contactul dintre IL1 membranar si LTh apar semnale activatoare care
stimuleaza genele pentru factori mitotici si pentru IL 2 si receptorul IL2
-LTh incep sa produca si sa elibereze IL2 si expune si receptorul pentru IL2
(CD 25) pe membrana => celula se autoactiveaza in sens autocrin, de tip
TCR-like
-principala consecinta a activarii LTh este transformarea in clase de LTh
(Sub)clasele de LTh
-nu sunt celule preformate
-fenotipic, sunt identice intre ele => exprima CD4 si CD28
-se diferentiaza prin tipurile de IL secretate
-LTh nave: LT imature, aflate la primul contact cu antigenul; contin in
genomul lor toate genele necesare sintezei IL, dar toate, inafara de IL2, sunt
inhibate => produc doar IL2, in cantitati foarte mari => LTh-p (producatoare
de IL2); LTh-p raman in contact cu APC si se transforma intr-o forma maturata
intermediar => LTh-zero- (produc cantitati reduse din toate IL: IL2, IL3, TNF,
IFN-gamma, IL4, IL5, IL6IL10 etc. => cantitatile sunt prea mici pentru a
putea fi folosite in RIU); LTh-zero- se matureaza in mai multe forme, in functie
de natura antigenului si mai ales dupa prezenta/absenta LB in cadrul
cooperarilor celulare
-daca LB nu sunt prezente in nicio etapa, LTh-0 se transforma in LTh-1, care
amplifica RIC prin cantitati mari de IL2,3 TNF-alfa, IFN-gamma etc.
-daca LB sunt prezente in cadrul cooperarii, LTh-0 se transforma in LTh-2, care
amplifica RIU, prin cantitati mari de IL4,5,6,10 etc.
-transformarea LTh-0 se realizeaza prin excludere reciproca (LTh-1 si 2 se
inhiba reciproc)
-LTh-1 are efect apoptotic pe LTh-2 prin IFN-gamma
-LTh-2 are efect apoptotic pe LTh-1 prin IL 10
-aceasta inhibitie reciproca este foarte importanta, pentru ca fiziologic, RI
este fie umoral, fie celular
Interleukinele
a.IL2:
-> pe langa efectele autocrine pe LTh-p, are si efecte paracrine pe LB, LTc,
Lnk prin efectele TCR-like (pe LT) sau BCR-like (prin LB)
-> poate determina doua tipuri de raspunsuri, in functie de sursa de IL2
-> daca este produsa de LTh-1, atunci activeaza doar RIC

-> daca este produsa de LTh-p, atunci e posibil sa stimuleze RIU primare (RIU
ce apar la primul contact cu antigenul)
b.IL4
-> stimuleaza RIU secundare, la contacte ulterioare cu acelasi antigen
-> stimuleaza activarea unui numar mai mare de LB
-> stimuleaza cresterea numarului de MHC II de pe APC
-> stimuleaza productia de IgG si inhiba productia de IgM, prin mecanismul
de switch (comutare izotipica)
c.IL5
-> stimuleaza RIU secundar in mucoase
-> determina producerea IgA, inhiband IgM, prin mecanismul de switch
Cooperarea dintre limfoblastii T si B
-are loc in zonele bursodependente ale OLS
-are o etapa cognitiva si non-cognitiva
Etapa cognitiva
-contacte Ag-specifice realizate prin prezentarea si recunoasterea antigenica
-rol de APC este limfoblastul B care, prin moleculele MHC II, prezinta Ag, prin
partea lui carrier, catre TCR
-acest contact determina semnale activatoare ce activeaza gene pentru
interleukine
-in stadiul de limfoblast, celulele stabilesc contacte si prin receptori
caracteristici pentru acest stadiu => CD40 de pe LB si CD40L de pe LT
-semnalele se transmit dinspre LTh catre LB, determinand activarea genelor
pentru receptori ai diverselor IL
-astfel, LB va ajunge sa exprime receptori pentru IL produsi de LT
Etapa non-cognitiva
-realizata prin atasarea IL produse de LT pe membrana LB
-determina activarea completa a LB la stadiul de plasmocit, care produce
anticorpi
-tipul anticorpilor depinde de 3 elemente care se conditioneaza reciproc:
1. numarul de contacte cu Ag
2. tipul de limfoblast Th (care conditioneaza tipul de IL eliberata) => la primul
contact cu antigenul, LTh este de tip p => se produce doar IL2 => se fac
anticorpi IgM / la un contact ulterior, LTh este de tip 2 => se produce IL4 =>
se fac anticorpi IgG
CURS 9 IMUNOGLOBULINELE
Definitie
-Ig sunt glicoproteine prezente in plasma, lichidele extracelulare, secretii si
sunt molecule dotate cu proprietati de anticorpi, avand capacitatea de a se
combina specific cu antigenul inductor al raspunsului imun
-sunt implicati si in RIU si in RIC
-in RIU: implicati in finalizarea acestuia (impreuna cu participarea
complementului)
-in RIC: implicati in initierea acestuia (rol de opsonine, favorizand endocitarea
Ag)

Structura de principiu a Ig
-indiferent de clasa, toti Ac sunt constituiti din aceeasi unitate
morfofunctionala: monomerul de Ig
-un monomer este format din asocierea a doua perechi de lanturi: o pereche
de lanturi grele (lanturi H) si o pereche de lanturi usoare (lanturi L)
-lanturile grele se asociaza intre ele prin punti disulfurice
-lanturile usoare se asociaza la cele grele prin punti disulfurice
-desi cele 2 tipuri de lanturi sunt diferite intre ele, prezinta totusi cateva
asemanari: sunt uniderectionale (toate au N-terminal si C-terminal in aceeasi
directie), sunt paralele intre ele (acest paralelism nu este niciodata liniar, ci
spiralar => fiecare lant infasurandu-se in jurul lantului cu care se asociaza
prin punti disulfurice)
-lanturile grele se spiraleaza reciproc, unul in jurul celuilalt, pe distanta unui
arc de 180o (o hemitura)
-lanturile usoare se spiraleaza in jurul lanturilor grele => lanturile grele devin
dublu spiralate (si intre ele, dar si cu cele usoare)
-spiralarea determina adoptarea unei forme globuloase, datorita condensarii
lanturilor
-ambele tipuri de lanturi sunt constituite din doua tipuri de secvente
peptidice: variabile si constante
Secventele variabile
-secventele de AA dispuse catre capetele N-terminale (100 - 110 AA) sunt
variabile sau hipervariabile de la molecula la molecula, respectiv de la clona
la clona LB => secvente clonotipic specifice; secventele sunt identice ptr
lanturile H si L, dar diferite intre ele (H = H / L = L / H diferit de L)
-secventele variabile ale H si L se asociaza intre ele, determinand 2 situsuri
(identice intre ele) pentru determinantii antigenici conformationali (fie ca
antigenele sunt solubile sau corpusculare); deoarece prin ambele situsuri
este recunoscut un singur determinant antigenic => Ac sunt monospecifici
-functiile secventei variabile: recunoastere antigenica; functional se numesc
Secventele constante
-secventele de AA situate catre capetele C-terminale; sunt constante sau
aproape constante
-secventele constante ale lanturilor usoare sunt identice la toate clasele de Ig
=> secvente constanet panizotipice
-secventele constante ale lanturilor grele sunt constante doar in cadrul
aceleiasi clase (izotip) de imunoglobulina => se disting 5 izotipuri de Ig: IgG,
IgM, IgA, IgD, IgE
-functiile secventei constante: functii biologice => activarea cascadei
complementului (pe calea clasica),
favorizeaza fagocitoza de catre
macro/microfage, pasajul transplacentar al Ac de la mama la fat; functional
se numesc
-IgA (?) si IgD au rol de BCR
Anticorpii IgG
-anticorpi cu forme monomere
-se afla in concentratiile plasmatice cele mai mari (1000 1500 mg/dL)
-sunt 75% din totalul Ac din circulatie
-sunt distribuiti in cote aproximativ egale intre sectorul intravascular si cel
extravascular
-anticorpii IgG sunt prezenti intravascular, in concentratii mari/foarte mari
-pot trece usor bariera endoteliala => trec usor din vas in tesuturi, unde se

acumuleaza
-au cea mai lunga durata de viata (4 saptamani); exceptie fac IgG3 care
dureaza 5-7 zile
Structura IgG
Lanturile grele
-constituite din aproximativ 450 de AA, au 130A si 45kDa (exceptie fac
lanturile grele ale IgG3, care au valori mai mari)
-lanturile sunt organizate in 4 bucle (domenii) continand intre 100-110 AA;
acestea sunt create datorita existentei unor punti disulfurice intracatenare
-domeniile au pozitii extrem de diferite, deoarece lanturile H sunt dublu
spiralate
-organizarea domeniilor: primul domeniu este in apropierea capatului Nterminal, cu bucla in exterior; al doilea domeniu este situat dupa infasurarea
H-L, avand bucla in interior; domeniile 3 si 4 se situeaza spre C-terminal,
dupa infasurarea H-H, avand buclele in exterior, pe versantul opus al
moleculei
-domeniile dinspre capatul N-terminal sunt variabile sau hipervariabile (VH)
-celelalte domenii sunt constante (CH); se numeroteaza CH1,2,3, pornind
dinspre N-terminal
-portiunea dintre CH1 si CH2 se numeste zona balama => zona lanturilor H
cu maximum de flexibilitate, favorizand contactul Ac cu Ag si recunoasterea
antigenica
-in zona balama, lanturile H se asociaza prin punti disulfurice; numarul si
pozitionarea puntilor difera de la subizotip la subizotip de IgG => se
diferentiaza 4 subizotipuri (subclase) de IgG
-IgG 1: 2 punti disulfurice situate intre punctul de intersectie si CH2
-IgG 2: 4 punti disulfurice situate in pereche , de-o parte si de alta a punctului
de intersectie
-IgG 3: 15 punti disulfurice situate intre punctul de intersectie si CH2 =>
explica diferentele IgG3
-IgG 4: 2 punti disulfurice situate de-o parte si de alta a punctului de
intersectie
Lanturile usoare
-constituite din 215 AA, au 60A si 22kDa
-sunt organizate in 2 domenii, care sunt pozitionate diferit (deoarece si
lanturile L se spiraleaza)
-organizarea domeniilor: primul domeniu este spre N-terminal, cu bucla la
interior; al doilea domeniu se afla dupa zona de spiralare avand bucla la
exterior
-domeniul N-terminal: variabil sau hipervariabil (VL)
-domeniul C-terminal: domeniu constant (CL); exista cateva AA care pot varia
=> se impart in lanturi kappa si lanturi lambda
-functional, lanturile usoare si domeniile variabile ale celor grele constituie
fragmentul ab / partile constante ale lanturilor grele constituie fragmentul
constant
Fragmentul antigen-binding
-contine situsurile combinative pentru Ag
-situsul: cavitate de dimensiuni mici (30 x 10 x 6A) ce rezulta din plicaturarea
VH si VL, ce permite acomodarea si recunoasterea acestuia prin potrivire de
forma sau complementaritate

-contine 6 punti disulfurice situate strict intradomeniu (3 pe lantul H si 3 pe

lantul L), punti care realizeaza plicaturi tridimensionale ale VH si VL
-in situs exista 3 secvente de AA:
->secvente care realizeaza contactul direct si recunoasterea Ag (8-15 AA);
situate in varful intern al plicaturilor si aduse in interiorul cavitatii; se numesc
regiuni determinanet ale complementaritatii (notate de la 1 la 3: CDR1,2,3
pentru lantul H si CDR1,2,3 pentru lantul L); suma tuturor CDR se numeste
paratop (suma situsului combinativ pentru antigen; este responsabil de
recunoasterea antigenica); prezinta specificitate absoluta (un singur paratop
recunoaste un singur tip de determinant antigenic conformational; depinde
de numarul, structura, secventa si conformatia CDR)
->celelalte secvente sunt reprezentate de bratele care imping CDR in interior
si peretii cavitatii; se numesc secvente FR (framework regions)
Efectele plicaturarii
-favorizeaza net recunoasterea antigenica
-in anumite situatii poate transforma situsul combinativ pentru antigen dintr-o
structura de recunoastere a antigenului, intr-o structura antigenica propriuzisa (prin punerea in contact a doua sau a mai multor CDR care creaza mici
secvente de AA ce pot fi rare sau unice in organism => au caracter antigenic
idiotopi-)
Idiotopii
-idiotopii pot fi de doua tipuri: interni (prin unirea CDR) sau externi (unirea
varfurilor externe ale plicaturilor)
-suma idiotopilor din organism formeaza idiotipul (partea antigenica a oricarui
situs combinativ pentru antigen) => situsul poate avea doua proprietati
contrare: structura de recunoastere antigenica si structura antigenica in sine
-idiotopii sunt structuri intens imunogene => raspunsul impotriva unui
antigen se transforma dintr-un raspuns unic intr-un raspuns repetat
-la agresiunea unui Ag se formeaza Ac => acesti Ac se modifica si
acumuleaza idiotopi (devin idiotop+ => devin la randul lor o noua structura
Ag => se genereaza un nou RIU care genereaza Ac anti-idiotopi, care pe baza
complementaritatii cu CDR, au caracteristici asemanatoare Ag original
-efecte favorabile: copiile interne (Ac anti-idiotopi) controleaza (mai ales in
timp) efectele RIU
-efecte defavorabile: in cazul bolilor autoimune, copiile interne care se
formeaza seamana cu autoantigenul original => sunt intretiunte mult in timp
Fragmentul constant
Activarea cascadei complementului
-realizata de domeniul CH2, care contine o secventa de 60AA ce este
capabila sa angajeze legaturi cu componenta C1q a complementului =>
declansarea cascadei complementului pe calea clasica
-activarea nu se realizeaza niciodata aleator, ci doar dupa ce anticorpul a
realizat recunoasterea antigenica (dupa ce situsul a fixat Ag conformational)
-fixarea Ag determina modificari conformationale in lanturile H, care se
transmit ortodromic la domeniile C-terminale (si CH2 si CH3)
-modificarile CH2 determina modificarea secventei spatiale a secventei de AA
care activeaza complementul => aceste modificari sunt recunoscute de C1q,
care se fixeaza la respectiva secventa
Opsonizarea Ag

-Ac se fixeaza de Ag si faciliteaza fagocitarea

-functia este indeplinita de CH3, care prezinta o secventa de AA ce se
activeaza dupa recunoasterea antigenica
-anticorpii, impreuna cu Ag corpusculat, sunt fixati la nivelul microfagelor si
macrofagelor prin Fc-gammaR (receptori pentru fragmentul constant al IgG)
=> Fc-gammaR1 (CD64), Fc-gammaR2 (CD32), FC-gammaR3 (CD16)
Receptorul Fc-gamma1 (CD64)
-au mare afinitate pentru IgG => leaga strans si selectiv IgG
-fixeaza in primul rand IgG1 si IgG3, mai putin IgG2 si aproape deloc IgG4
-este distribuit mai ales pe macrofage, fiind constituit din doua categorii de
lanturi
-prezinta o componenta de legare (lant transmembranar cu 3 domenii
extracelulare si segment intracelular scurt) la care se asociaza doua lanturi
cu rol in transmiterea semnalului (lanturile gamma-gamma)
-angajeaza legaturi cu domeniul CH3 al IgG
-rol de endocitare a Ag opsonizate
Receptorul Fc-gamma2 (CD32)
-are afinitate joasa (nu e selectiv in fucntie de clasa)
-se dispune pe macrofage, pe PMN si pe sincitiotrofoblast
-alcatuit dintr-un singur lant polipeptidic cu doua domenii extracelulare si un
segment intracelular foarte lung
-pe macrofage: responsabil de endocitarea Ag opsonizate si a complexelor
imune libere (circulante) formate dintr-un IgG si doua antigene solubile
-pe PMN neutrofile: mediaza captarea unor antigene corpusculate de talie
mare opsonizate prin IgG; captarea nu se insoteste si de endocitare;
determina activarea neutrofilului, care elibereaza radicali liberi si enzime
litice care fragmenteaza Ag, formand parti mai mici, care pot fi endocitate
(procesul se numeste citotoxicitate celulara Ac dependenta)
-la sincitiotrofoblast: rol in pasajul transplacentar de Ac de la mama la fat
Receptorul Fc-gamma3 (CD16)
-afinitate joasa
-se dispun in mod particular pe celulele NK
-alcatuit dintr-o componenta de legare alcatuita din doua glicoproteine
identice cu doua domenii extramembranare fiecare si un segment intracelular
scurt si o componenta de transductie cu lanturi intracelulare lungi (lanturi
gamma-gamma)
-implicat in ADCC (antibody dependent celular cytotoxicity)
Particularitatile functionale ale subclaselor de IgG
IgG1: in concentratii mari (900mg/dL); singura clasa care strabate placenta;
activeaza complementul
IgG2: 300mg/dL; sunt slab activatori de complement
IgG3: 100mg/dL; cei mai puternici activatori ai complementului
IgG4: 50mg/dL; nu sunt activatori de complement
-sunt caracteristici RIU secundar

Anticorpii IgM
-anticorpi pentamerici

-lanturile H au si un al patrulea domeniu constant

-sunt anticorpi cu durata de viata scurta/foarte scurta (maxim 7-10 zile)
-proprietati: sunt aglutinanti si cei mai activatori de complement (pentru ca
pe lanturile H exista doua domenii activatoare de complement: CH2 si CH3)
-prezinta 20 de situsuri combinative pentru Ag
Particularitatile cantitative si calitative ale RIU
RIU primar
-se produc anticorpi de tip IgM: la primul contact cu antigenul, la cooperarea
cu APC participa doar LTh-p care produc IL2 (care nu activeaza mecanismul
de switch)
-cresterea concentratiei de IgM este modesta: deoarece clona participanta in
primul raspuns nu este foarte bine expansionata
-durata actiunii IgM este limitata in timp: pentru ca RIU nu este intretinut in
timp, datorita lipsei limfocitelor T cu memorie
RIU secundar
-se produc IgG: dupa contacte repetitive cu acelasi antigen, la cooperarea cu
APC participa LTh-2, care produc IL4 (care activeaza mecanismul de switch)
-cantitatile sunt mari: la stimulari repetitive cu acelasi antigen, clona este
expansionata semnificativ
-durata actiunii IgG este persistenta in timp: durata de viata a anticorpilor
este mare, iar raspunsurile sunt intretinute in timp datorita prezentei LTh cu
memorie

CURS 10 SISTEMUL COMPLEMENTULUI

Definitie
-Sistemul complementului este un sistem multienzimatic (20 25 de
componente) care in RIU reprezinta un sistem efector auxiliar care (1)
definitiveaza actiunea Ac asupra Ag si (2) participa in recunoasterea
imunologic nespecifica; aceste functii se pot desfasura simultan sau separat
Definitivarea actiunii Ac pe Ag
-rolul Ac este de recunoastere, ei neavand in sine un rol decisiv in distrugerea
per primam (in special in cazul Ag corpusculate) sau indepartarea (in cazul Ag
solubile) Ag
Distrugerea per primam a Ag
-in LI, IgG (cei mai numerosi la acest nivel) se fixeaza (prin capatul Fab) de
determinantii antigenici imunodominanti si realizeaza opsonizarea Ag
-procesul de atasare Ag-Ac determina modificari structurale ortodromice ale
Ig, care ajung la nivelul portiunii CH2 a lantului H => se expune o secventa
AA activatoare de complement => se activeaza componenta C1Q (activare
prin calea clasica), care in final duce la formarae MAC (complexul de atac al
membranelor)
-MAC = structuri tubuliforme care perforeaza membrana, determinand

intrarea masiva de Na+ si, in gradient osmotic, H2O => hiperhidratare

supraacuta ce determina liza osmotica
Indepartarea Ag solubile
-CI se organizeaza sub forma unei pasle care capteaza molecule hidrosolubile
-pasla prezinta o mare afinitate pentru C3b (format in permanenta prin calea
alterna), care faciliteaza endocitarea elementelor de catre macrofage si
distrugerea imunologica a Ag (imunologic = se distruge CI ca atare, Ag fiind
distrus ca o consecinta a acestui fapt)
-in vas, pasla CI-C3b se leaga de eritrocite (cele mai importante datorita
numarului lor), plachete si leucocite, care o transporta pana la SRE unde va fi
distrusa
Recunoasterea imunologic nespecifica
-realizata de C3b, care se leaga cu mare afinitate de membranele non-self
(cele self sunt protejate impotriva atasarii C3b)
-pentru ca legarea de membranele Ag se face prin excludere (ele nu sunt
protejate anti-complement) si indiferent de tipul de determinanti antigenici
expusi, recunoasterea se numeste nespecifica
-recunoasterea imunologic nespecifica si definitivarea actiunii pe Ag se
exercita coroborat in fazele tisulare ale RIU (initierea si finalizarea)
-faza de initiere a RIU: Ag sunt recunoscute imunologic nespecific de catre
C3b, care le opsonizeaza
-faza de finalizare a RIU: Ac ajung in tesutul tinta, recunoscand si opsonizand
Ac, generand totodata si activarea C1Q
Principiile de functionare a sistemului complementului (4 principii)
1. principiul cascadei: un factor activat devine activator al unui alt facot
2. activarea factorilor se face prin liza partiala, rezultand un fragment mic
(ramane fluid; poate avea rol proinflamator) si un fragment mare (se
depoziteaza pe membrane; este acceptor de complement)
3. reactiile se desfasoara strict pe non-self
4. derularea reactiilor se bazeaza pe schimbarea specificitatii de substrat a
enzimelor
Activarea de ansamblu a sistemului complement
-cel mai important eveniment este transformarea C3 in C3b de catre C3convertaze
-calea clasica: initiata de recunoasterea imunologic specifica de catre IgG a
Ag; are o durata limitata si o intensitate mare (functioneaza ciclic)
-calea alterna: functioneaza permanent, dar la o intensitate mica; este
amplificata de opsonizarea cu C3b (recunoastere imunologica nespecifica)
-activarea C3b declanseaza activarea C-C9
Factorii din calea clasica
Factorul C1
-complex trimolecular, de 750kDa
-3 subcomponente: C1q (receptioneaza CI), C1r, C1s (serin-esteraze; C1s este
mai activa)
-70mg/ml
-structura: 3 unitati formate din cate 2 subunitati fiecare (unite prin S S) =>
6 subunitati
-subunitatea: structura liniara cu o unitate globuloasa la C-terminal; in
portiunea liniara se afla 3 lanturi (a,b,c) triplu helicate (colagen like)

-partea globuloasa este importanta in recunoastere

-dupa recunoastere se initiaza semnale antidromice catre N-terminal, care
determina expunerea unei secvente de AA care permite atasarea C1r si
ulterior C1s => se formeaza complexul trimolecular C1q-C1r-C1s =>
activarea initial a C4 si ulterior a C2
-tipul anticorpilor depinde de 3 elemente care se conditioneaza reciproc:
1. numarul de contacte cu Ag
2. tipul de limfoblast Th (care conditioneaza tipul de IL eliberata) => la primul
contact cu antigenul, LTh este de tip p => se produce doar IL2 => se fac
anticorpi IgM / la un contact ulterior, LTh este de tip 2 => se produce IL4 =>
se fac anticorpi IgG
CURS 11 COMPLEMENUTL continuareFactorul C3
-reprezinta factorul central al sistemului complementului
=> activeaza in ambele cai ale complementului (clasica si alterna)
=> concentratia plasmatica cea mai mare: 0,5 1,5mg/ml (ceilalti sunt in
micrograme)
Structura si functia factorului C3
-factorul inactiv (zimogen): heterodimer cu greutate moleculara de
aproximativ 180 kDa
-constituit din asocierea a doua lanturi diferite, alfa (110 kDa) si beta (70
kDa)
-lanturile alfa si beta sunt antiparalele (capatul N al unuia corespunde
capatului C al celuilalt) si sunt unite prin punti disulfurice
Lantul alfa
-prezinta, inspre capatul C-terminal, un buzunar hidrofob care realizeaza o
internalizare relativa a unei grupari tiolesterice (internalizarea este relativa
pentru ca deschiderea buzunarului este larga)
-se leaga printr-o punte disulfurica de lantul beta
Lantul beta
-prezinta, inspre capatul N-terminal, o secventa de AA care fixeaza, in cursul
reactiei complementului, factorul C5
-in stare inactiva a C3, secventa AA este internalizata
Activarea factorului C3
-se realizeaza enzimatic (de aceea se poate activa prin ambele cai), dar si
non-enzimatic (realizata doar in calea alterna)
Activarea enzimatica a factorului C3
-realizata de catre C3-convertazele generate prin caile clasica si alterna
-C3-convertazele cliveaza doar la nivelul capatului N-terminal al lantului alfa
=> se desprinde un mic fragment (9kDa) denumit C3a, care ramane in faza
fluida, si un fragment mare, denumit C3b, care nu ramane in faza fluida
(tendinta crescuta de depozitare pe membranele non-self
a.C3a exercita 3 efecte proinflamatorii locale
1. vasodilatatie
2. hiperpermeabilizarea vaselor locale

3. efect chemoatractant si activator leucocitar (mai ales neutrofile si

monocite)
b. C3b se ataseaza de membrane non-self
-> se face prin intermediul gruparii tiolesterice
-> clivarea genereaza semnale activatoare cu caracter ortodromic (Nterminal spre C-terminal), care ajung la nivelul buzunarului hidrofob,
determinand exteriorizarea gruparii tiol-esterice
-> gruparea tiol-esterica este electronofila, angajand legaturi cu structuri
nucleofile (NH2 din proteine, OH din glucide) ale membranelor non-self, care
cedeaza electroni => apare depozitarea C3b pe membrane (opsonizare)
-> depozitarea se realizeaza doar pe membranele non-self, care nu sunt
protejate anticomplement
->atasarea C3b de membrana non-self determina modificari conformationale
transmise catre lantul beta, ceea ce determina exteriorizea secventei AA
(care poate fixa C5 => creste afinitatea C3b pentru C5), urmata de atasarea
C5 la nivelul lantului beta
Activarea non-enzimatica a C3
-nu conduce niciodata la proteoliza limitata a factorului C3
-activarea se face prin moleculele de H2O care au tendinta de a patrunde in
buzunarul hidrofob
-buzunarul ofera o oarecare rezistenta trecerii moleculelor de apa (fiind
hidrofob), dar avand deschiderea foarte larga, moleculele de H2O patrund
constant, dar in cantitati mici in buzunarele hidrofobe => C3 hidratat
-intrarae moleculelor de apa determina scindarea gruparii tiol-esterice intr-o
grupare SH2 si o grupare COOH
-scindarea gruparii tiol-esterice determina modificari conformationale
antidromice (C-terminal -> N-terminal), ceea ce determina exteriorizarea unei
secvente de AA de pe lantul alfa, care poate atasa factorul B al
complementului
-atasarea factorului B la C3 hidratat determina declansarea cascadei
complementului pe calea alterna
-calea alterna se desfasoara constant, la o intensitate mica (doar putine
molecule C3 se hidrateaza)
Factorul C4
-activeaza strict in calea clasica
-are concentratii plasmatice medii (400 500 ug/ml)
-ca zimogen este un heterotrimer alfa, beta, gamma de 200kDa, lanturile
fiind paralele si legate prin punti disulfurice
Structura si functiile C4
Lantul alfa: in apropierea C-terminal prezinta un buzunar hidrofob care
realizeaza o internalizare stricta a unei grupari tiol-esterice
Lantul beta: rol de sustinere
Lantul gamma: prezinta o secventa de AA care poate fixa factorul C2; in
starea inactiva, secventa este internalizata
Activarea C4
-lantul alfa este atacat de C1s (serin-esteraza C1), care elibereaza un mic
fragment dinspre capatul N-terminal (C4a), care ramane in faza fluida si nu
are activitate importanta
-restul factorului
(C4b)
nu ramane in faza fluida, depozitandu-se pe

membranele non-self cu ajutorul gruparii tiol-esterice (printr-un proces

asemanator C3)
-atasarea C4b determina invelirea membranelor cu acesta, dar nu reprezinta
opsonizare (pentru ca nu conduce la fagocitoza) si nici recunoastere
imunologica nespecifica
-consecintele atasarii: apar modificari conformationale de ansamblu
transmise alfa -> beta -> gamma, care in final se soldeaza cu exteriorizarea
secventei AA de pe lantul gamma care fixeaza C2 (factor enzimatic
proteaza-) => C4b joaca rol de cofactor (fixeaza o enzima pe o membrana
celulara)
Factorul C2
-activeaza strict in calea clasica
-constituit dintr-un singur lant polipeptidic
-functie: proteaza ce intra alcatuirea celor doua complexe enzimatice ale caii
clasice (C3-convertaza si C5-convertaza)
-actiune: este fixat pe membranele non-self prin intermediul C4b si este
activat prin proteoliza limitata de catre C1s
Factorii C5, C6, C7
-alcatuiesc secventa terminala a sistemului complementului
-functie: activeaza C8 (enzimatic polimeraza-), acesta activand C9
Factorul C9
-un singur lant polipeptidic
-se organizeaza in placute mici, care sub actiunea C8 se asambleaza, in
prezenta ionilor de Ca, formand mici structuri tubuliforme (MAC) care se
insera in membranele non-self, conducand intr-un final la liza osmotica a
particulelor
Calea clasica a complementului
-parcurge intotdeauna 3 etape: generarea C3-convertazei, generarea C5convertazei, generarea MAC
Generarea C3-convertazei
Schema de principiu
-conditionata de prezenta complexelor imune membranare
-incepe prin asamblarea componentelor C1 (q,r,s), care formeaza un complex
trimolecular (C1 activat)
-C1s activeaza, distinct si in etape diferite, factorul C4 (scindat in C4a si C4b)
si, ulterior, factorul C2 (scindat in C2a si C2b)
-fragmentele mari ale C4 si C2 se depoziteaza pe membrane, formand un
complex bimolecular C4b-C2b denumit C3-convertaza caii clasice a
complementului
-C2b are rol enzimatic, iar C4b este cofactor
Schema de detaliu
-antigenele membranare pot fi constitutive sau atasate (haptenele) => sunt
recunoscute de catre anticorpi (IgG sau IgM), care isi expun secventele de
activare a complementului de pe domeniul CH2 (datorita unor modificari
conformationale Fab -> Fc ale lanturilor H)
-secventele de activare sunt recunoscute de C1q, care angajeaza legaturi cu
acestea => apar modificari conformationale in C1q => se expun secvente AA
care permit atasarea C1r => C1r atasat permite atasarea C1s

-C1s cliveaza initial C4, la nivelul capatului N-terminal al lantului alfa =>
eliberarea C4a si generarea de modificari conformationale care expun
gruparile tiol-esterice prin care se ataseaza de membrana celulara, in
apropierea complexelor imune => atasarea determina modificari transmise
alfa-beta-gamma, care se finalizeaza cu expunerea AA capabili sa lege C2,
crescand afinitatea C4b pentru C2 =>C2 este rapid atasat lantului gamma al
C4b, neavand initial contact cu membrana
-C1s activeaza ulterior C2, scindandu-l in C2a si C2b; C2b este atasat de C4,
dar si de membrana => se formeaza C3-convertaza

Generarea C5-convertazei
Schema de principiu
-C3 convertaza scindeaza C3 in C3a si C3b
-C3b poate sa intre in contact cu complexul C4b-C2b, formand un complex
trimolecular C4b-C2b-C3b denumit C5-convertaza, partea enzimatica fiind
reprezentata de C2b
-atasarea C3b determina comutarea specificitatii de substrat, astfel incat C2b
nu mai actioneaza pe C3, ci pe C5
-C3b se poate atasa individual pe membrana bacteriana => opsonizare
Generarea MAC
Schema de principiu
-C5-convertaza cliveaza, prin proteoliza limitata, fragmentul C5 => C5a
(ramane fluid si are efecte proinflamatorii mai intense decat cele ale C3a) si
C5b
-C5b se ataseaza rapid la C6 si C7, formand un complex trimolecular C5b-C6C7, care activeaza C8
-C8 activat devine polimeraza, determinand, in prezenta Ca, polimerizarea
C9, care formeaza structuri tubulare ce perforeaza membrana
Schema de detaliu
-C5 se ataseaza la secventa AA de pe lantul beta al C3b si este clivat de catre
C2b
-C5b se detaseaza de C5-convertaza si de membrana, revenind in faza fluida
(pentru ca C5b nu are grupare tiol-esterica)
-C5b ataseaza C6, iar C6 leaga C7 => formeaza un complex trimoleculara in
faza fluida, care in final se ataseaza de membrana non-self
-atasarea se face prin intermediul C7, care are proprietati lipofile => C7
sufera modificari conformationale care ii permit atasarea C8 => complex
tetramolecular
-C8 se ataseaza si de complexul trimolecular, dar si de membrana, devenind
o polimeraza membranara => polimerizeaza (in prezenta Ca) placutele de C9
-se formeaza structuri tubulare care perforeaza membrana, permitand
intrarea Na si apei => hiperhidratare supraacuta (liza osmotica)
-in cazul caii clasice, liza osmotica porneste de la o recunoastere imunologicspecifica a Ag membranare (real de Ig)
-in cazul caii alterne, liza osmotica porneste de la o recunoastere imunologicnespecifica
-nomenclatura: unii autori denumesc C2a fragmentul mare si C2b fragmentul
mic

CURS 12 SISTEMUL COMPLEMENTULUI (continuare)

Calea alterna a complementului
-presupune participarea a 2 categorii de factori ai complementului: factorii
specifici ai caii alterne (B,D, P properdina-) si factorii comuni ai ambelor cai
(C3, C5-C9)
-particularitate functionala: spre deosebire de cea clasica, aceasta are un
dublu nivel de functionalitate (functioneaza permanent cu intensitate mica si
se amplifica episodic, la un nivel functional echivalent caii clasice, in
momentul prezentei unui Ag in mediile lichidiene)
Factorul B
-concentratie medie (200ug/ml)
-alcatuit dintr-un singur lant polipeptidic
-actiune enzimatica (proteaza)
-functie: omolgul factorului C2 din calea clasica => alcatuieste complexelor
enzimatice ale caii alterne a complemenului: C3-convertazele (initiala,
intermediara, adevarata) si C5-convertaza
-se poate combina cu C3b sau C3 hidratat
Factorul D
-concentratii foarte mici (1-2ug/ml)
-proteaza aflata in stare activa in mediile lichidiene
-nu are efecte defavorabile pentru organism, pentru care o mare specificitate
de substrat (doar asupra factorului B, doar daca acesta este combinat cu
factorul C3, indiferent de forma chimica a acestuia C3b sau C3 hidratat-)
Factorul P
-concentratii mici (maxim 20ug/ml)
-rol in stabilizarea C3 convertazelor
complementului

generate

pe

calea

alterna

Nivelul bazal de functie al caii alterne

-se datoreaza reactiei permanente dintre C3 si H2O, care determina formarea
de C3 hidratat; odata hidratat, C3 capata afinitate crescuta pentru B =>
formarea in faza lichidiana a unui complex bimolecular C3-hidratat + B
-complexul bimolecular este atacat de factorul D, generandu-se doua
fragmente: Ba (ramane fluid) si C3hidratat-Bb => complex activ enzimatic
(C3-convertaza initiala a caii alterne), care se formeaza in mediul apos
-C3-convertaza initiala are actiune slaba, partea enzimatica fiind Bb;
actioneaza pe C3 aflat in faza fluida => proteoliza limitata => C3a si C3b
-C3a se formeaza permanent, in cantitati mici, intratisular => pregateste
initierea unui raspuns inflamator acut (prin efect chemoatractant =>
modifica distributia leucocitelor aflate intravascular, care se depun in doua
sectoare distincte: axial si marginat)
-leucocitele din sectorul marginal stabilesc contacte cu endoteliul,
rostogolindu-se de-a lungul peretilor vasculari => pot trece foarte rapid in
tesut, in cazul in care este necesar
-C3b se formeaza de asemenea permanent si in cantitati mici, favorizand
(prin rolul de opsonina) recunoasterea si captarea eventualelor Ag
-in cazul prezentei unui Ag, C3b fixat pe membranele non-self actioneaza ca

un co-factor si fixeaza factorul B => se trece in nivelul amplificat

Nivelul amplificat
-se formeaza, pe membrana Ag, complexul bimolecular C3b-factor B
-complexul bimolecular este clivat de factorul D => se elibereaza Ba, astfel
ca pe membrana va ramane complexul C3b-Bb (C3 convertaza intermediara a
caii alterne)
-C3-convertaza intermediara: (1) se formeaza pe membranele non-self, (2) se
formeaza episodic, (3) are o actiune enzimatica slaba (deoarece complexul
este relativ instabil, avand tendinta la o disociere-reasociere permanenta)
-la C3-convertaza intermediara se ataseaza factorul P (properdina),
formandu-se un complex trimolecular (C3b-Bb-P) denumit C3-convertaza
adevarata a caii alterne a complementului
-C3-convertaza finala: partea enzimatica este Bb; se constituie doar pe
membrane non-self; se formeaza doar episodic; are o actiune intensa
(echivalentul C3-convertazei din calea clasica) => cliveaza intens factorul C3,
formand cantitati mari de C3a (se genereaza un intens proces inflamator acut
local) si C3b (reintra in calea alterna, amplificand-o)
-amplificarea caii alterne este exponentiala => duce foarte rapid la epuizarea
properdinei aflata local => nu se mai formeaza C3-convertaza adevarata =>
se acumuleaza C3b in exces, care intra in contact cu C3b-intermediara => se
formeaza un complex trimolecular C3b-Bb-C3b denumit C5-convertaza caii
alterne a complementului, partea enzimatica fiind reprezentata de Bb (care
isi schimba specificitatea de substrat)
-C5-convertaza scindeaza factorul C5 in C5a (ramane fluid si amplifica
raspunsul inflamator) si C5b, care intra in reactie cu ceilalti factori,
constituind intr-un final MAC
MECANISME DE PROTECTIE ANTICOMPLEMENT
-se realizeaza prin 3 categorii de receptori, ubiquitari pe membranele self
(anti-factori atasabili, anti-C3-convertaze, anti-MAC)
Receptori anti-factori atasabili (C3b si C4b)
-se numesc atasabili datorita gruparii tiol-esterice, prin care se pot atasa
nespecific de orice membrana acceptoare de complement
-MCP (cofactorul proteic membranar): glicoproteina transmembranara, cu un
segment extramembranar lung, la care ataseaza C4b si C3b; prezinta inspre
capatul N-terminal o secventa care fixeaza enzima I, care proteolizeaza total
C4b si C3b legati la MCP
Receptori anti-C3-convertaze
-utili in cazul in care functia MCP este depasita de intensitatea crescuta a
reactiilor complementului
-CR1 (complement receptor 1): prezinta situsuri receptoare pentru factorii
atasabili ai complementului si pentru factorul H, care impiedica eventuala
formare a C3-convertazelor pe membranele self (impiedica legarea factorului
B la C3b si legarea C2b la Bb)
-DAF (decay accelerating factor): alcatuit din doua componente => o
glicoproteina extramembranara si un rest PIG fosfatidil inozitol glican-, care
leaga glicoproteina de membrana; este foarte mobil; repereaza si disociaza
C3 convertazele constituite accidental pe membranele self

Receptori anti-MAC
-MIRL/CD59 (inhibitorul membranar al lizei reactive): glicoproteina
transmembranara care impiedica activarea factorului C8 de catre C5b-C6-C7,
opunandu-se legaturii dintre C7 si C8
-HRF /C8bp (factorul restrictiei omoloage / C8 binding protein): glicoprteina
transmembranara care fixeaza factorul C8 (fie nativ, fie activat)
Rolul protectiei anti-complement: asigura o protectie anti-citotoxica a
celulelor self si are un rol esential in realizarea recunoasterii imunologic
nespecifice a structurilor non-self, de catre complement

RASPUNS IMUN CELULAR

Def. RIC unul dintre mecanismele imune efectorii de prima importanta,
implicat in 3 cond. majore de patologie cu rol in:
elim sau distrugerea cel somatic/sg colonizate cu microorganisme cu
habitat sau dezvoltarea intracelulara: virusuri (toate), mycobacterii
(TBC, leprei), alte bacteria Brucella, Borellia, Legionella, Lysteria)

supravegherea si apararea antitumorala

respingerea grefelor de tesut si organe.

RIC recunoaste si distruge 2 categorii importante de celule:

celule singenice devenite antigenice: cel. proprii (self) ce devin
antigenice pt ca au fost infectate viral/bact sau transformate tumoral

celule alogenice care parvin in organismul gazda prin trasplant de

tesut (organe). Ele sunt celeule straine de AG (nonself) si care sunt
antigenice pt ca pot exprima pe suprafata lor alte haplotipuri de
molecule. MHC I decat cele ale organismului gazda.

La realizarea celor 3 fct particulare in finalul RIC, 3 categ de limfocite

(efectorii): LTC, NK, K au rol de a recunoste si distruge celulele tinta
indiferent daca aceste celule tinta sunt singenice/ alogenice. Aceste limfocite
sunt diferite intre ele, dar si asemanatoare :
au 2 particularitati - ele recunosc tintele celulare pein mechanism
toatal diferit
- distrug tintele celulare prin mechanism comun adica de cititoxicitate
extracelulara
PART. RECUNOASTERII AG ALE LIMF EFECTORII

LTC (limf mici) realizeaza Recunoasterea imunologica specifica pt ca

ele au contact direct cu AG prezente la suprafata tintelor celulare.
Aceasta recunoastere immunologica specifica are 3 partic:

e MHC I dependenta -> dintre toate AG membranare LTC reconoaste

doar AG prezentate in complex cu moleculele MHC I. In schimb LTC nu
reconoaste niciuna din celelalte categorii de AG membranare (3):

cele prezente prin intermediul MHC II- ele sunte recunoscute de LTH, nu
de LTC

nu recunosc AG constitutive- ce fac parte din membrane celulei

nu reconosc AG atasate membrane celulare (haptenele)

Recunoasterea lor se face direct prin TCR caruia I se asociaza CD3 =>
Recunoastere imunologica specifica..
Mecanismul realizat de LTC e clonotipie specifica fiecare particula
elementara de Ag prezentata prin MHC I poate fi recunoscuta de o
singura clona de LTC : Ag X e recunoscut de LTC X iar AgY este
recunoscut de LTC Y

Capacitatea de recunostere Ag a LTC este enorma LTC reprezinta o

populatie extreme de diversificata clonotipic > 10 10 clone de LTC

Celulele NK (limf mari LGL)

Realizeaza o recunostere imunologica nespecifica- celulele NK nu au

niciodata un contact direct cu Ag de la suprafata celulei tinta ci doar un
contact cu celula unde Ag de suprafata

Ele nu recuosc Ag prezentate nici prin MHC I si nici prin MHC II pt ca

cel NK sunt TCR-CD3 negative. De asemenea aceste cel nu recunosc
nici Ag constitutive si nu recunosc nici Ag atasate. Ele recunosc insa un
ligant NK-L.

Ligandul NK-L glicopolipeptid transmembranar prez cu o structura

unica. La normal acest ligand nu poate fi recunoscut niciodata pentru
ca ele e coexprimat ce moleculele MHC I si este obisnuit, mascat/
acoperit de acestea ceea ce impiedica recunoasterea. In conditii
patologice cel e colonizata viral/ cel e transformata tumoral, scade
expresia de molecule MHC I pe suprafata acestor celule tinta => 0
parte din acesti liganzi devin liberi => o demascare a acestui ligand
(cand celula a devenit antigenica) Acest ligand demascat poate fi
recunoscut de receptorul pentru ligand cel NK: NK-R.
Celulele K (limf > = LGL)

Realizeaza recunoastere imunologica nespecifica contact cu celula

tinta dar nu recunoste direct Ag de suprafata. Fct. de baza: recunoste
prezenta de complexe imune membranare care sunt formate din Ag
sunt expuse (nu prezentate prin MHCI, II) si Ac de tip Ig G. aceste
complexe sunt recunoscute de cel K prin receptorii lor de suprafata: CD
16 ( Fc R III). Recunoasterea complexelor imune e importanta mai
ales in cazul in care densitatea complexelor imune pe sub celule este f
mica => aceste complexe nu pot active cascada complementului pe
calea clasica (component C1q) => celula are sanse mari sa scape.
Recunoasterea acestor complexe imune rare => declansarea unui RIC.

CITOTOXICITATEA CELULARA
Mecanism comun: produc si elibereaza un mediator = PORFIRINA care:
seamana structural si functional cu C9 a complem

ca ea se insera sub forma de structuri tubuliforme la nivelul membrane

pe care o perforeaza => alterarea gradientelor ionice => liza osmotica

a celulei => fragmentele ce rezulta ulterior sunt distruse de micro si
macrofage.
LTC sunt o populatie extreme de diversificata clonotipic- sunt implicate in
marea majoritate a raspunsurilor imune celulare. Expresia fenotipica->
receptorul de suprafata, 3 categorii de receptori:
R de reconoastere Ag recunoasterea Ag fiind asociativa (R recunoaste
si Ag si celulele prezentatoare): TCR-CD 3 , TCR reconoaste si Ag si
domeniile polimorfe ale molec MHC I si coreceptorul CD 8 care
recunoaste domeniul monomorf al molec MHC I. Acesti receptori
reprezinta in plus si principala cale de activare a limfocitelor T
citotoxice. Activare rezulta in urma recunoasterii Ag asociative e
semnificativa dar partial, putand deveni totala daca celula este
costimulata prin IL 2, sursa de IL 2 o reprezinta LTH1 care sunt
activate doar in cadrul unei cooperari celulare cu APC reprezentat de
macrofage si celulele dentritice => activarea totala a LTC are loc doar
in cadrul unei cooperari celulare. Cand celula s-a activat total ea
incepe sa aiba potential citotoxic => ea poate sa produca si sa
elibereze cantitatea adecvata de porfirina.

R cu rol accesor in activarea limfocitelor T :

CD25 (este receptorul pt IL2)

CD 45 (PTP)

R de adeziune cu 3 subtipuri:

R de adeziune intercelulara sunt important pt stabilirea de contacte

intre LTC si tinta celulara fie ca ea e singenica sau alogenica. Sunt
reprezentate de CD2 ce angajeaza legaturile cu LFA3 de pe suprafata
celulei tinta si LFA1 ce angajeaza legaturile cu contraligandul ICAM=>
celula se activeza si elibereaza porfirita etc.

R de adeziune endoteliala- permit adeziunea limfocitelor TC a

endoteliale virale aflate chiar in fata fiecarui Ag Ei sunt diferiti in
functie daca cel e NAIVA /CU MEMORIE.

R de adeziune de trafic- ce permit deplasarea LT extravazate prin

substanta fundamental a tesutului conj local catre cel tinta deplasarea
are loc ca urmare a emiterii unei prelingiri a corpului unice
=Lamelipod care dezvolta pe suprafata lui unui numar foarte mare de
receptori de adeziune la elementele fibrinare din substanta
fundamental a tesutului conjunctiv- Acesti receptori de trafic sunt din
clasa VLA (Ag aparitia foarte tarzie).

ORGANIZARE DE PRINCIPIU A RIC (tot pe celula LTC)

RIC are ca trasatura fundamentala implicarea intraggl dar se
desfasoara strict intratisular (la nivelul focarului Ag). Desfasurarea
intratisulara presupune acumularea de LTC local, singenele in LT fiind doar LT
cu memorie. Prin memorie se intelege:
aceste celule au memorie de trafic- LT nu parasesc niciodata
intamplator sistemul clasic ci patrund doar in focarele antigenice

aceste celule au si o memorie imunologica primara din mai multe

focare la recunoasterea focarului specific care contine Ag pt care celula
LT e programata genetic sa-l recunoasca.

Celula patrunde in focarul cronic, cauta Ag, stationeaza un timp scrut

dupa care intra in cirtculatia sistemica, iar Ag present nu e modificat

In cazul focarului acut LT gaseste Ag specific il recunoaste stationeaza

un timp indelungat in focat, timp in care interactioneaza cu alte celule
din focar si se activeaza partial si apoi total si distruge prin porfirina Ag
specific.

CARACTERISTICILE LIMF. NAIVE SI CU MEMORIE

Au 3 particularitati:
I strabat circuite diferite in organism: au troficuri diferit in organism
II au distrubutie diferita in organism : au homing diferit in organism
III au traficuri si homing diferit pentru ca au expresii fenotipice diferite

Traficul si homingul LT naive:

LT trece peste tot in organism: circulatie sanguine si limfatica si tesuturi.
LT naive: LTh, LTc, LTsupresoare care nu au mai intalnit niciodata Ag pt care
sunt preprogramate genetic sa-l recunoasca iau calea arteriolelor aferente si
patrund in ggl locoregionali. Limfocitele marginale sunt atrase de mici
cantitati de C3a, ele ruleaza pe peretii vasculari, cand afla o ramificatie
patrund in ea. Aceste celule ajung in reteaua capilara si adera de tesut la
nivelul HEV(endotelui vascular inalt) pt ca aceste celule endoteliale nu sunt
aplatizate, ci cuboide si care patrund adanc in lumenul capilar pe care-l
ingusteaza=> stabilirea de contacte stranse cu celulele endoteliale si
patrund in paracorticala ggl unde stationeaza mult (luni) in asteptarea Ag pt
care sunt preprogramate genetic sa-l recunoasca. Acesti Ag ar putea sa fie
adusi sin tesuturi de APC (se intampla/ nu prea).
Cel mai frecvent nu li se prezinta nici un Ag => dupa un timp, celulele
parasesc ggl trec in limfa aferenta si revin in circulatia sistemica tot ca LT
naive => LT naive au traficuri si hominguri intracirculatorii.
LT naive realizeaza o supraveghere imunologica a ggl (trec din ggl pana
gasesc Ag) => LT naive realizeaza o scanare a tuturor ggl.
Traficul si homingul LT cu memorie:
LT ce trec in tesuturi. Cele cu memorie sunt LTh, LTc, LTsupresoare ce au
intalnit de nenumarate ori Ag pe care sunt preprogramate genetic sa-l
gaseasca. Ele cedeaza intens la EVP aflat strct in fata focarului Ag. Ele trec
prin diapedeza in focar unde stationeaza un timp indelungat si ca urmare a
recunoasterii Ag, distrug AG declansator, dupa care parasesc focarul AG si
prin limfocite a patrund in ggl locoreginala fara sa stationeze, parasind ggl pe
cateva limfociete e si intra in circulatie tot ca LT cu memorie. Au taficuri si
hominguri tisulare cu conditia existentei unor focare tisulare AG sau
inflamatorii.
LT naive si LT de memorie au traficuri si hominguri diferite pentru ca ele
au expresii fenotipice total diferite care le permit sa adere la endotelii
vasculare total diferit. LTM adera strct de EVP aflate in fata focarelor
inflamatorii AG, iar LTN adera la HEV si au alt circuit.

LTM adera la EVP prin LFH1 ce angajeaza legaturi cu ICAM prin ULA4 ce
angajeaza legaturi cu VCAM, CD44 ce angajeaza legaturi cu adresina.
Receptorii endoteliali de adeziune : ICAM, VLA4, CD44 au o expresie
strict zonala. Expresia zonala de ICAM,VLA4 e mai mare sub actiunea
unor Il produse in focaril inflamator: IL1, TNF, IFN, ce cresc ICAM,VLA4
si ADR.

LTN nu au receptori de adeziune ci un receptor LAM (molecule de

adeziune leucocitara) prin care angajeaza legaturi cu un contraligand
de pe HEV.

Ambele categorii de limfocite sunt implicate in RIC :

LTN in inductia RIC

LTM desfasurarea sau demararea RIC

ETAPELE RIC

Inductia RIC ce cuprinde toate evenimentele de la patrunderea AG

intratisular pana la generarea memoriei imunologice ce are loc intraggl

Demararea raspunsului IC care are loc intratisular si cuprinde

evenimentele de la aparitia LTM in circulatie pana la patrunderea in
focar, distrugerea/ eliminarea Ag din focar.

Inductia debuteaza cu aparitia Ag declansator care sunt Ag corpuscular

(frecvent) reprezentate de celule singenice/ alogenice, car pot si frecvent si
Ag solubile precum proteinele. Acesti Ag sunt preluate de APC locale,
reprezinta de macrofage si celule dentritice => macrofagele se activeaza ca
urmare se impart in 2 compartimente celulare:
unele raman local= macrofage non-migratorii . Ele se activeaza
suplimentar in raport de etapa anterioara si realizeaza producerea si
eliberarea locala a unei cantitati crescute de IL (IL1, TNF, IFN) care
modifica fenotipul de suprafata a EVP aflat strict in fata focarului Ag
crescand expresia pe suprafata celulei endoteliale a receptorilor de
adeziune endoteliali : ICAM, VCAM, ADR=> generarea unui process
inflamator acut

macrofagele migratorii ce preiau mici cantitati de Ag si pe care il

transporta in ggl loco-regionali prin LY A. aceste macrofAge stationeaza
pentru o perioada lunga de timp in ggl timp in care prezinta mici
fragmente Ag LTN ce tranziteaza ggl.

LTN se afla in circulatie, ajunge langa focarul Ag, unii realizeaza modificarea
fenotipica a EVP si trec in ggl luand calea aa si trec in paracortex si
stationeaza un timp f lung si unii intra in contact cu APC si daca limf poate
recunoaste Ag prezentat se activeaza si se transforma in situ in LTM, devenit
LTM parasesc ggl pe calea LY e si ajung in circulatia sanguine.
La sf inductiei sunt induse:
memoria imunologica LTM in ggl locoregionalo

modificarea fenotipica a EVP din dreptul focarului Ag

Desfasurarea RIC si demararea lui cuprinde LTM in circulatie pana la

patrunderea lor in focarul Ag. LTM care trece in circulatie si ajunge si in vasele
locale unde recunosc modificarea fenotipica locala, adera intens la acest
endotelui modificat si trec prin diapedeza in focarul Ag si aceste celule unii in
contact cu macrofagele si => demararea propriu-zisa a RIC ce evoluaza ca o
inflamatie acuta indusa immunologic.