Sunteți pe pagina 1din 8

SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs

Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

6. ELEMENTE DE MECANICA FLUIDELOR

Hidrologia, fizica şi matematica îsi dau întâlnire în disciplina pe care o numim


mecanica fluidelor şi care permite o analiză, explicare, calculare şi prognozare a
comportamentului apei lichide în variate împrejurari, fără de care ar fi greu de conceput
studiul şi managementul modern al râurilor şi mai ales proiectarea şi exploatarea de baraje,
canale, aducţiuni de ape şi nici, la scara dimensională mai mică, reţele de conducte de
alimentare cu apă sau canalizare, pompe, apometre şi alte instalaţii şi aparate în legatură
cu apa.
Orice substanţă care curge se numeşte fluid. În această categorie se încadrează atât
lichidele cât şi gazele. Un fluid este omogen dacă densitatea sa are aceeaşi valoare în orice
punct din volumul ocupat de fluid. Un fluid este izotrop dacă îşi păstrează aceleaşi
proprietăţi după orice direcţie care străbate mediul fluid.
Mecanica fluidelor se mai numeşte şi mecanica mediilor continue, deoarece un
fluid umple complet spaţiul în care este pus. Studiul fluidelor se face la nivel macroscopic,
în sensul că o particulă fluidă conţine un număr considerabil de molecule. Particula fluidă
reprezintă o porţiune de fluid de formă oarecare şi dimensiuni arbitrar de mici, dar care
păstrează proprietăţile de mediu continuu ale fluidului. Pentru a studia comportarea
fluidelor, se utilizează un model fizic numit fluid ideal care este incompresibil şi lipsit de
vâscozitate. Acest model de fluid ideal constituie o aproximaţie satisfăcătoare pentru un
număr mare de lichide şi gaze, atâta timp cât vitezele acestora sunt mai mici decât viteza
sunetului.
Se deosebesc următoarele modele de fluid:
 fluid uşor (practic fără greutate): aerul, gazele;
 fluid greu (lichidele, eventual gazele foarte dense);
 fluid ideal – nu are proprietatea de vâscozitate;
 fluid real – fluid vâscos (modelul Newton);
 fluid incompresibil (modelul Pascal).
În cadrul staticii fluidelor sunt importante noţiunile de presiune, presiune
hidrostatică, centru de presiune, principiul lui Arhimede , centrul de plutire, echilibru
stabil, instabil sau neutru la plutire etc.
Dinamica fluidelor este o ştiintă foarte vastă. Sunt importante noţiunile de viteză,
debit, curgerea uniformă sau neuniformă, laminara şi turbulenţa, separaţia, ecuaţia de
continuitate, cea de moment şi cea de energie pentru curgere, rezistenţa, strat marginal,
ecuaţiile Darcy-Weisbach şi Colebrook-White , diagrama Moody , formula Hazen-
Williams , metoda Cross-Doland , ecuaţiile DuBoys , Chezy, Manning, Lacey, Inglis,
Bose, Kalinske, Einstein, Meyer-Peter, Bagnold, Colby , salt hidraulic, profile de curgere,
formula Francis etc. etc.
Sutele de formule de calcul şi metode matematice avansate permit modelarea şi
calcularea unei mari varietăţi de probleme de statică şi dinamică a apei, cu largi aplicaţii:
aparate de măsură a debitului, pompe, proiectarea de conducte şi retele, reductoare de
presiune etc. De asemenea se pot calcula curgerile şi fenomenele ce apar în conducte,
canale şi chiar în râuri cu diverse caracteristici ale albiei, cu metode pentru estimat
sedimentarea sau eroziunea, valurile, modificarea formei albiei (meandre etc.), curgerea în
jurul diverselor obstacole, contracurenţi etc.
Hidrologia se foloseşte mult de matematici, de analiza statistică şi probabilistică
(de frecvenţă, de regresie şi corelaţie, de variantă, covariantă şi serii temporale.)
Dintre proprietăţile fizice ale fluidelor sunt importante densitatea, greutatea
specifică, compresibilitatea, vâscozitatea, presiunea vaporilor (de saturaţie, sau mai mare
sau mai mică, ducând la condensare respectiv evaporare), tensiunea superficială.

1
SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs
Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

1.Densitatea ρ
Pentru un fluid neomogen, densitatea este limita raportului dintre masa de fluid din
jurul punctului considerat şi volumul de fluid corespunzător atunci când acest volum tinde
către 0, adică:
∆m dm
lim =
∆v →0 ∆v dv
Pentru un lichid omogen:
m  kg 
ρ=
v  m 3 
Inversul densităţii este volumul specific:
1
v=
ρ

Densitatea unui fluid variază cu temperatura după formula:


ρθ
ρθ =
1 + βtθ
unde:
ρ0 - densitatea la 0°C;
ρθ - densitatea la temperatura θ;
βt - coeficientul de dilatare în volum al fluidului.
2.Greutatea specifică γ
Pentru un fluid neomogen, greutatea specifică este limita raportului dintre
greutatea de fluid din jurul punctului considerat şi volumul corespunzător, atunci când
volumul tinde către 0.
∆G dG
γ = lim =
∆v →0 ∆v dv
Pentru un fluid omogen:
GN 
γ =
v  m 3 
unde γ reprezintă greutatea unităţii de volum.
Considerând g = 9,81 m/s2 , rezultă
N
γ H O = 9810
2
m3
2. Presiunea
Presiunea p este o mărime fizică scalară egală cu raportul dintre valoarea forţei F
care acţionează normal şi uniform distribuită pe o suprafaţă şi aria S a acelei suprafeţe:
F
p=
S
In figura1, numai componenta Fn=F cos α este normala suprafeţei de arie S. De
aceea

2
SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs
Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

Fn F cos α
p= =
S S

Fig. 1.
Daca forta Fn nu are valoare constantă pe toată suprafaţa S, atunci se delimitează
din S elemente de suprafaţă ΔS atât de mici încât în limita lor Fn are valoare constantă.
Daca elementului de arie ΔS îi revine forţa ΔF n atunci presiunea pe suprafaţa ΔS este:
∆Fn
p=
∆S
lar la limită, când ∆S → 0 , obţinem presiunea într-un punct al suprafeţei S
∆Fn
p = lim
∆s →0 ∆S

Dimensiunea presiunii rezultă din ecuaţia de definiţie:


1N
[ p ] SI = 1Pa =
1m 2
În practică sunt utilizate şi alte unităţi de măsură pentru presiune:
- Torrul este presiunea exercitată de o coloană de mercur cu înălţimea de 1mm, datorită
greutăţii sale:
1torr=133,3N/m2
- Atmosfera tehnică reprezintă presiunea exercitată de greutatea unui corp cu masa de 1kg
pe o suprafaţă cu aria de 1cm2:
1at=9,8.104N/m2
- Atmosfera fizică reprezintă presiunea exercitată de aerul atmosferic la nivelul mării, în
condiţii normale de climă:
1atm=1,013.105N/m2
Presiunea hidrostatică este presiunea exercitată în interiorul unui lichid aflat în
echilibru în câmp gravitaţional. Un fluid, aflat în repaus, exercită forţe orientate
perpendicular pe orice suprafaţă aflată în contact cu fluidul. Considerăm un vas în care se
găseşte un lichid aflat în echilibru.

Dacă forţa F exercitată de lichid nu ar fi perpendiculară pe perete, am putea să o


descompunem într-o componentă normală Fn şi o componentă tangenţială Ft. Sub acţiunea
forţei tangenţiale, lichidul s-ar deplasa în lungul peretelui vasului şi nu ar mai fi în
echilibru. Suprafaţa liberă a unui lichid aflat în echilibru se orientează încât ea să fie

3
SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs
Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

perpendiculară pe rezultanta tuturor forţelor. Astfel, dacă un vas ce conţine apă este pus
într-o mişcare accelerată,suprafaţa apei se înclină până este perpendiculară pe rezultanta
dintre greutate şi forţa de inerţie.
Pentru a găsi factorii de care depinde presiunea hidrostatică considerăm un vas ce
conţine un lichid. La o adâncime h delimităm un element de suprafaţă S. Lichidul situat
deasupra acestei suprafeţe va exercita o apăsare datorită greutăţii coloanei de lichid.
Presiunea p la adâncimea h în lichid se calculează astfel:
G mg ρShg
p= = = = ρgh
S S S
Expresia de calcul a presiunii în interiorul unui lichid este:
p = ρgh
Presiunea este independentă de orientarea suprafeţei, depinzând de adâncimea h la
care se măsoară aceasta şi de densitatea lichidului. Într-un lichid aflat în repaus, delimităm
un volum V cu o formă paralelipipedică cu aria bazei S şi înălţimea h,

care are greutatea:


G=ρgS(h2-h1)= ρgSh

presiunea exercitată de către lichid pe faţa superioară are valoarea:


p1= ρgh1
iar pe faţa inferioară presiunea are expresia:
p2=ρ.g.h2
Pe feţele laterale presiunile sunt egale şi îşi anulează reciproc efectele, fiind de
sens opus.
Condiţia de echilibru a lichidului din volumul V este:
F1 + F2 + G = 0
p1 S + ρgSh = p 2 S
p 2 − p1 = ρgh

unde p2-p1 este diferenţa de presiune între nivelele h2 şi h1.


Principiul fundamental al hidrostaticii:
Diferenţa de presiune dintre două puncte aflate într-un lichid în echilibru în câmp
gravitaţional este direct proporţională cu diferenţa de nivel dintre cele două puncte:
Δp = ρ.g.Δh
Se constată că presiunea hidrostatică este independentă de forma vasului în care se
află lichidul şi că este aceeaşi în toate punctele aflate la aceeaşi adâncime în lichid.
Legea lui Pascal
Conform principiului fundamental al hidrostaticii, diferenţa presiunilor în două
puncte date ale unui lichid aflat în echilibru în câmp gravitaţional este:
p2-p1=ρ.g.h
Dacă termenul ρ.g.h este constant, orice modificare a presiunii într-unul din cele două
puncte provoacă o modificare corspunzătoare a presiunii în celălalt punct încât:

4
SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs
Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

p 2' − p1' = ρgh


Rezultă astfel:
p 2' − p1' = p 2 − p1 sau p 2' − p 2 = p1' − p1 = ∆p1
de unde Δp2=Δp1
Legea lui Pascal:
Variaţia de presiune produsă într-un punct al unui lichid aflat în echilibru în câmp
gravitaţional se transmite integral în toate punctele acelui lichid. Legea lui Pascal este
valabilă numai pentru fluide incompresibile, lichidele având această proprietate, dar la
gaze nu mai este valabilă.
Legea lui Arhimede
O consecinţă a legii fundamentale a hidrostaticii este şi legea lui Arhimede.
Considerăm un corp cilindric cufundat într-un lichid aflat în repaus.

Conform principiului fundamental al hidrostaticii, forţele de apăsare pe suprafaţa


laterală a cilindrului îşi fac echilibru. Rezultanta forţelor verticale de presiune, normale pe
bazele cilindrului, este:
F=F2-F1=(p2-p1)S
sau ţinând cont că p=ρgh, obţinem:
F=ρg(h2-h1)S=ρghS=G"
Unde: h=h2-h1 este înălţimea cilindrului, ρ este densitatea lichidului, iar G" este greutatea
lichidului dezlocuit de corp.
Rezultanta forţelor de presiune exercitate asupra corpului cufundat în fluid, numită
forţă arhimedică, este egală şi de sens opus cu greutatea volumului de lichid dezlocuit de
corp.
Legea lui Arhimede:
Un corp cufundat într-un fluid în repaus este împins de jos în sus cu o forţă egală
cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de acel corp.
Punctul în care se aplică forţa arhimedică se numeşte centru de presiune.
Un corp introdus într-un lichid este supus acţiunii a două forţe:
 greutatea sa G aplicată în centru de greutate al corpului şi
 forţa arhimedică FA aplicată în centrul de presiune.
Rezultanta acestor forţe se numeşte greutate aparentă:
 ρ 
Ga = G − FA = mg − ρ lVg = mg 1 − l 
 ρc 

Aplicaţii ale legii lui Arhimede:


• plutirea navelor
• submarinul
• densimetrul

5
SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs
Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

3.Compresibilitatea izotermă

∆ν
= −β∆p
ν

Dacă ∆p>0 ⇒ ∆V<0, iar dacă ∆p<0 ⇒ V>0.


Variaţia relativă a volumului de fluid este direct proporţională cu variaţia de
presiune, prin intermediul coeficientului de compresibilitate izotermă β. La o creştere a
presiunii din jurul fluidului de exemplu, are loc o comprimare rapidă a acestuia, ce se
realizează la o temperatură constantă.
Se poate deduce expresia coeficientului β:
1 ∆ν
β =−
ν ∆p
Pentru un volum infinitezimal:
1 dν
β =−
ν dp
Coeficientul de elasticitate al flpidului ε este dat de:
1 dp
ε= =−
β dν

Pentru a exprima sub altă formă pe ε, se consideră masa de fluid constantă.


V ρ dp
m = ct ⇒ dm = 0 ⇒ d ( ρV ) = 0 ⇒ ρdV = −Vd ρ ⇒ − = ⇒ε = ρ
dV dρ dρ

4. Vâscozitatea
În timpul curgerii unui fluid, între straturile de fluid aflate în mişcare relativă se
exercită forţe de frecare internă sau vâscozitate.
Datorită acestor forţe, stratul de fluid care are viteza de curgere mai mică va frâna
stratul de fluid cu viteza de curgere mai mare, o parte din energia mecanică a particulelor
de fluid trecând în energie internă a moleculelor fluidului.
Curgerea fluidelor este stânjenită şi de pereţii faţă de care alunecă straturile de
fluid, frecările vâscoase determină viteze de curgere mai mici în vecinătatea pereţilor.
Forţa de vâscozitate depinde de viteza relativă v dintre straturile vecine, de distanţa
l dintre ele, de aria comună S a acestora şi de natura lichidului prin coeficientul de
vâscozitate η :
v
F =η S
l
Ns
[η] SI = 2 = 10 P ( poise )
m
Legea lui Stokes: forţa de frecare ce acţionează asupra unui corp în mişcare
relativă faţă de un fluid este proporţională cu coeficientul de vâscozitate al fluidului, cu
dimensiunea liniară caracteristică a corpului şi cu viteza relativă:
F =ηlv

S-au definit şi se folosesc în practică parametri adimensionali cum sunt Numărul


lui Reynolds , Numărul lui Froude şi Numarul lui Weber .

6
SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs
Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

- Numărul lui Reynolds:


Răspunsul la întrebarea când o curgere este laminară sau turbulentă depinde de
proprietăţile particulare ale curgerii respective. În cazul curgerii printr-un tub cu secţiunea
circulară cu raza R natura curgerii (laminară sau turbulentă) este determinată de valoarea
unei mărimi adimensionale numită numărul lui Reynolds, în onoarea fizicianului american
Osborne Reynolds (1883) care a studiat experimental tranziţia de la curgerea laminară la
cea turbulentă:
2 Rv m
Re =
v
unde ν = η/ρ este coeficientul de vâscozitate cinematică a fluidului, η fiind coeficientul de
vâscozitate dinamică, iar ρ densitatea. vm reprezintă viteza medie de curgere a fluidului
prin tub (viteza cu care ar curge fluidul prin tub dacă ea ar fi acceaşi în toate punctele
secţiunii transversale a tubului).
S-a constat experimental că, în general, în cazul lichidelor dacă Re<2000 curgerea
este laminară, iar dacă Re>3000 ea este turbulentă. În domeniul 2000< Re<3000 curgerea
este instabilă, putând trece de la un regim la altul.
- Numărul lui Froude:
Viteza la care apare trecerea de la curgerea liniştită la cea agitată (accelerată) este
cunoscută sub numele de numărul Froude:
V V
F =γ F =γ .
gD g*D
unde:

g = gravitaţia;
D = adâncimea.
Dacă numărul Froude este mai mic ca unitatea (1), curgerea este liniştită, iar când
devine mai mare, curgerea este agitată.

DINAMICA FLUIDELOR

Dinamica fluidelor studiază mişcarea acestora în raport cu un sistem de referinţă.


În general, în timpul mişcării, un fluid nu se deplasează ca un tot unitar, straturile de fluid
alunecă unele faţă de altele, adică lichidul curge.
Vom studia curgerea unui fluid ideal, adică un fluid incompresibil şi fără
vâscozitate. În timpul curgerii straturile de fluid alunecă unele faţă de altele, deci au viteze
diferite. De aceea este necesar să se cunoască vectorul viteză în fiecare punct al fluidului.
Curgerea staţionară este acea curgere în care vectorul viteză în orice punct al
fluidului este constant în timp, depinzând doar de poziţia punctului respectiv.
Linia de curent este curba imaginară tangentă în fiecare punct la vectorul viteză al
fluidului în acel punct. În curgerea staţionară, două linii de curent nu se intersectează
niciodată.
Debitul reprezintă cantitatea de substanţă care străbate o secţiune în unitatea de
timp.
Debitul masic printr-o secţiune a unui tub de curent este definit prin:
∆m
Qm =
∆t
unde ∆ m este masa de fluid care străbate o anumită arie în timpul ∆ t.
Debitul volumic este dat de relaţia:

7
SURSE DE APĂ Şi INGINERIA APELOR REZIDUALE - Note de curs
Gabriela Dana PETROPOL ŞERB

∆V
Qv =
∆t
unde ∆ V este volumul de fluid care străbate o anumită arie în timpul ∆ t.
Ecuaţia de continuitate
Să considerăm un fluid în curgere staţionară printr-un tub de curent.

Debitul de volum prin ariile S1 şi S2 au valorile:


S v ∆t
Q1 = 1 1 = S1v1
∆t
S 2 v 2 ∆t
Q2 = = S 2 v2
∆t

Fluidul fiind incompresibil, ariile S1 şi S2 sunt străbătute de aceeaşi cantitate de fluid în


unitatea de timp, deci:
S1v1 = S 2 v 2

care reprezintă ecuaţia de continuitate.