1. Definitia notiunii Stomatologie ortopedica. Compartimentele.

Metodele de
tratament.
Stomatologia ortopedica un compartiment al stomatologiei generale, disciplina ce studiaza etiologia,
patogenia, tabloul clinic, metodele de diagnostic, profilaxie si tratament ale afectiunilor sistemului
stomatognat. Este strans legata si cu asa discipline stomatologice ca stomatologia terapeutica,
pediatrica, chirurgia OMF, astfel avand un obiect comun de studiu: sistemul stomatognat.
Compartimente: protetica dentara ,ortodontia.
Stomatologia ortopedica dispune de urmatoarele metode de tratament:
- functional (mio-, mecanoterapie);
- de aparataj (aparate ortodontice);
- protetic (proteze);
- mixt.
Aceste metode de tratament pot fi realizate imediat sau in timpul apropiat, in termen de 2-4
saptamani, tardiv, in timp de 3-4 luni.
2. Definitia sistem stomatognat. Componentele lui.
Aparatul dento-maxilar este o entitate morfofunctionala alcatuita din mai multe componente variate
din punct de vedere onto- si filogenetic, structural si functional care se interconditioneaza reciproc sub
directa coordonare a SNC. In literatura de specialitate se utilizeaza termenul de sistem stomatognat,
termen propus de Colum si Stalard si cuprinde o totalitate de tesuturi si organe din regiunea maxilofaciala cu o mare varietate structurala care indeplinesc functii diferite insa toate conclucreaza la
realizarea unor functii specifice sistemului cum ar fi masticatia, deglutitia, fonatia, fizionomia.
Termenul de sistem stomatognat recunoaste aceleasi componente ca si aparatul dento-maxilar: oasele
maxilare, ATM, muschii mobilizatori ai mandibulei, muschii oro-faciali, dintii cu tesuturile parodontale,
tegumentele regiunii, fibromucoasa cavitatii bucale, glandele salivare, limba, vasele sangvine,
limfatice si nervii aferenti.
3. Factorii ce dirijeaza dezvoltarea sistemului stomatognat. Legatura reciproca dintre
functie si morfologie dupa exemplul ATM. Doua etape in morfologia postnatala a
dintilor.
Urmarind dezvoltarea sistemului stomatognat in filogeneza si ontogeneza, ne convingem ca multe
organe sunt strans legate intre ele din punct de vedere functional. Studiul morfofunctional al acestui
sistem oglindeste unitatea dintre starea morfologica (forma) si functia diferitor organe. Schimbarile
morfologice duc la modificari de functie si invers. Totodata schimbarile unui organ neaparat duc la
modificari morfologice si functionale in toate celelalte verigi ale sistemului. Aceste relatii ne dau
posibilitatea sa urmarim legatura dintre sistemul stomatognat cu alte sisteme ale organismului
( sistemul digestiv, respirator, etc.).
In planul evolutiei filogenetice SS s-a dezvoltat si se formeaza sub influenta de dirijare a factorilor
biologici, genetici, neuroendocrini si functionali. Pe parcursul evolutiei acest sistem a suferit un sir de
schimbari, influentate, in primul rand de noile conditii de existenta. Perfectionarea morfologica si
functionala s-a aflat in permanenta sub influenta modului de alimentare. Aceasta usor se observa daca
apelam la datele din anatomia comparativa, examinand acest sistem la animalele de prada, la
rozatoare, rumegatoare si la om.
La animalele de prada, de exemplu, ATM este prezentata printr-o imbinare unica a fosei articulare cu
condilii articulari ai mandibulei. Asemenea structura a articulatiei permite mandibulei deplasari numai
in plan vertical, iar dintii au cuspizi inalti si ascutiti. La rumegatoare mandibula executa si miscari
transversale (laterale) datorita perfectionarii structurii ATM: condilii articulari au o forma concava, iar
fosa articulara este de forma convexa. In raport cu functia, si dintii laterali au suprafete ocluzale mari.
La rozatoare, structura ATM permite deplasarile mandibulei in plan sagital datorita formei cilindrice a
condililor articulari situati in plan sagital, iar incisivii sunt bine dezvoltati si ascutiti.
La om, mandibula executa diferite miscari: in plan vertical, transversal, sagital si miscari mixte.
Aceasta se datoreaza particularitatilor de structura a articulatiei care contine elemente din toate
articulatiile descrise mai sus.
Evolutia ontogenetica a SS cuprinde perioada de viata intrauterina si extrauterina. In perioada
postnatala deosebim doua etape: 1) de morfogeneza, pana la varsta de 16 ani si 2) de modelare, de la
16 ani pana la sfarsitul vietii.
4. Functiile proprii si auxiliare ale sistemului stomatognat. Caracteristica. Componentele
functiei de automentinere.

Modelarea individuala de structura si forma ale componentelor sistemului stomatognat are loc sub
influenta functiilor proprii si a celor generale. Din functiile proprii fac parte: masticatia, fonatia,
fizionomia si functia de automentinere.
Masticatia este cea mai importanta functie ce influenteaza formarea intregului SS. Durata masticatiei
este aproximativ 2 ore zilnic.
Fonatia, fiind cea mai recenta functie, totodata constituie si caracteristica cea mai esentiala a omului.
Omul vorbeste in mediu timp de 8-10 ore zilnic.
Fizionomia este manifestata de tegumentele fetei care prin trasaturile sale ii da posibilitate omului sasi exprime dispozitia, dorinta, starea de indiferenta relativa etc. Si este la fel un mijloc de comunicare
intre oameni.
Functia de automentinere, care este caracteristica pentru orice organ sau tesut, include 3 componente:
autoconservare, autostimulare, si autoreglare. Prin autoconservare se subinteleg acele aspecte de
structura si functii ale componentelor sistemului stomatognat care asigura prevenirea afectiunilor ce
pot provoca tulburari functionale ale intregului sistem. Aici includem si notiunea de autocuratire a
cavitatii bucale prin intermediul salivei. Termenul autostimulare prevede acele aspecte care genereaza
actiunea stimulilor de intretinere, consolidare si perfectionare a componentelor SS ( functia musculara,
presiunea masticatorie, etc. ) Notiunea de autoreglare include acel mecanism biologic care
declanseaza modificarile morfologice conform functiei si invers.
Afara de functiile enumerate SS participa si la realizarea altor functii cum ar fi: respiratia, deglutitia,
etc.
5. Traseele de forta la mandibula, contrafortele la maxila. Argumentati ce a condus la
formarea lor si importanta practica.
Mandibula este formata din tesut osos dens, care este prezentat de doua placi e se unesc intim pe
marginea ei inferioara. Intre aceste placi se gaseste substanta spongioasa. Grosimea placilor compacte
difera in dependenta de gradul de forta pe care il suporta mandibula in timpul functiei. Cercetarile au
aratat ca trabeculii substantei spongioase in diferite locuri au diferita grosime si sunt aranjate intr-o
anumita ordine si directie, independent de incordarile care apar in tesutul osos datorita marimii si
directiei fortei musculare la actul de masticatie. Aceste directii de aranjament ale trabeculilor au
capatat denumirea de linii sau travee de forta si sunt destinate pentru suportarea si neutralizarea
fortei masticatoare. Liniile de forta prezinta nu altceva decat stalpii de rezistenta care impreuna cu
placile osoase compacte ii atribuie mandibulei rezistenta cuvenita. Localizarea, densitatea si directiile
acestor linii sunt in raport cu tensiunile din tesutul osos provocate de forta musculara si directiile ei.
Deosebim urmatoarele travee de forta:
marginale care se impart in doua grupe, indreptandu-se anteroposterior spre condilii articulari
unde se incruciseaza;
bazilare;
transversale;
anterioare;
posterioare;
capulans;
radiale.
Maxila se gaseste sub influenta fortei care reiese de la mandibula. Din aceasta cauza structura ei ca si
la mandibula este subordonata legilor biomecanice. Conform acestor legi trabeculii tesutului spongios
se grupeaza si au un aranjament care ii da posibilitate maxilei sa se opuna fortei functionale
respective. In sectoarele unde presiunea functionala este mare, trabeculii se ingroasa, formand stalpi
de rezistenta, care servesc la transmisia acestei presiuni asupra oaselor craniului, astfel neutralizando.
Deosebim urmatorii stalpi de rezistenta:
1) nazofrontali, care incep la nivelul arcului bazal al incisivilor si caninilor trecand in peretii nazali
laterali, indreptandu-se spre osul frontal;
2) zigomatici sau malari, care incep la nivelul apofizei procesului alveolar corespunzator dintilor
laterali trecand in osul zigomatic;
3) pterigopalatini, care sunt prezentati prin tuberozitatile maxilare si apofizele pterigoidiene;
4) palatini prezentati prin apofizele palatine
6. Componentele ATM, 3 forme ale tuberculului articular. Pozitia condililor articulari ai
mandibulei in fosele articulare in conditii de norma.

ATM este compusa din urmatoarele component de baza : condili articulari, fosa articulara, tuberculul
articular, disc articular, capsula articulara si ligamente articulare.
Condilii articulari - sunt asemanatori cu 2 cilindre elipsoidice si sunt situati in plan transversal iar
suprafata lor anterosuperioara este tapetata cu cartilaj articular.
Fosa articulara - are forma elipsoida. Este situata pe osul temporal .Este de 2 ori mai mare decit
condilul articular al mandibulei, ce asigura o amplitudine mare de miscare in diferite directii.
Tuberculul articular - prezinta peretele anterior al fosei articulare. Se deosebeste de celelalte
elemente ale articulatiei prin diverse forme.Exista 3 forme de tuberculi articulari ( in dependenta de
factorul functional):
-plata
-mijlociu pronuntata
-abrupta
Discul articular - prezinta o formatiune fibrocartilaginoasa , situata intre epifizele condiliene
articulare ale mandibulei si fosa articulara, capata o forma de lentila biconcava. Cea mai importanta
cerinta functionala a discului este cea de a-si modifica pozitia si forma in asa fel ca sa se adapteze la
volumul dintre suprafetele articulare in orice faza a miscarilor mandibulare.
Capsula articulara
Insertia superioara:
incepe de la nivelul marginii anterioare a condilului temporalului,posterior in spatele cavitatii
glenoide,anterior scizurii lui Glasser si lateral pe tuberculul si radacina laterala a zigomeimedial
de spina sfenoidului.
Insertia inferioara :
pe colul condilului mandibulei,anterior imediat langa cartilajul articular,posterior la 4-5 mm
distanta.
Suprafata interna adera la menisc si imparte articulatia intr-o portiune suprameniscala si
submeniscala.
Ligamente articulare 1.Ligamente intracapsulare:
-disco-temporale
-disco-mandibulare
2.Ligamente extracapsulare
-pterigomandibulare
-sfenomandibulare
-stilomandibulare
Rolul functional al ligamentelor intracapsulare consta in limitarea miscarilor de lateralitate a condililor
articulari, in fosa articulara are rolul ligamentelor extracapsulare consta in limitarea miscarilor
mandibulei in genere.
In conditii normale, la adulti, cand sunt prezenti cel putin dintii laterali pe ambele maxilare, condilii
articulari ocupa in fosa articulara o asa pozitie ca numai portiunea anterioara a lor articuleaza cu
tuberculul articular. Datorita acestei particularitati presiunile masticatorii nu se transmit asupra boltei
fosei articulare, prezentata de o placuta osoasa subtire, care separa articulatia de cavitatea craniului,
dar asupra oaselor craniului. Pierderea dintilor laterali sau alte stari patologice duc la schimbarea
pozitiei condililor articulari. Ei se deplaseaza superior si distal provocand deseori dureri ca urmare a
presiunii ce o exercita asupra acestor tesuturi si asupra regiunii unde trece fascicolul neurovascular.
7. Muschii ridicatori, coboratori, propulsori ai mandibulei si functiile auxiliare.
Muschii ridicatori ai mandibulei sunt prezentati de 3 perechi de muschi:
Muschiul temporal- incepe cu o insertie larga in forma de evantai pe osul temporal si se insereaza pe
apofiza coronoida a mandibulei. Dupa directia fibrelor musculare, muschiul temporal se imparte in 3
fascicule: anterior, mijlociu si posterior. La contractia fasciculului anterior are loc numai ridicarea
mandibulei, la contractia fasciculului mijlociu-ridicarea si retropulsia, iar la contractia fasciculului
posterior numai retropulsia mandibulei.Prin urmare, contractia muschiului in ansamblu deplaseaza
mandibula in sus si inapoi.
Muschiul maseter- are insertia fixa pe arcada zigomatica si mobila pe fata externa
a zonei angulare a mandibulei. Conform directiei fibrelor musculare el are doua
fascicule: superficial, cu directia oblica a fibrelor, si profund- cu directia fibrelor
in plan vertical. Contractia bilaterala a muschiului maseter deplaseaza mandibula
in sus si putin inainte. La o contractie unilaterala mandibula este trasa in sus si
deplasata in directia muschiului contractat.

Muschiul pterigoidian intern- are punctul fix de insertie in foseta apofizei

pterigoidiene si cel mobil
pe fata interna a zonei angulare a mandibulei. La contractia bilaterala muschiul pterigoidian intern ca
si muschiul maseter, ridica mandibula in sus si putin o deplaseaza inainte. La contractia unilaterala
mandibula este deplasata in sus, inainte si inauntru, in sens opus directiei de contractare a muschiului.
Muschii coboratori ai mandibulei prezinta o caracteristica morfofunctionala speciala avand ambele
insertii mobile: una pe mandibula, alta pe osul hioid. In raport de functie, fiecare insertie poate deveni
un punct fix. Daca acest punct este osul hioid, mandibula se deplaseaza in jos si gura se deschide, iar
daca acest punct este mandibula, osul hioid se deplaseaza in sus, influentand actul de deglutitie.
Muschii coboratori ai mandibulei sunt numiti si muschi suprahioidieni, formand totodata si planseul
bucal. Aceasta grupa o alcatuiesc trei perechi de muschi:
Muschii geniohioidieni- la mandibula insera pe cele doua apofize geniene
Muschii milohioidieni- pe liniile oblice interne
Fasciculele anterioare ale muschiului digastric- pe foseta digastrica a mandibulei
In raport de functie, prin contractia coboratorilor se realizeaza o deschidere mai mica sau mai mare a
gurii. Alaturi cu functia de coborare a mandibulei muschii milohiodieni si digastrici mai au si functii
auxiliare. Muschii milohioidieni la o contractie unilaterala deplaseaza mandibula in directia opusa
contractiei atunci cand muschiul digastric o deplaseaza in aceeasi directie. O alta functie este si
participarea la miscarea de retropulsie a mandibulei.
Muschi propulsori
Muschiul pterigoidian extern- este compus din doua fascicule: superior- cu fibre musculare orientate
orizontal, si inferior- cu fibre musculare orientate oblic.
Fasciculul superior are punctul de insertie fix pe aripa mare a osului sfenoid si cel mobil-pe portinea
anterioara a meniscului articular. Fasciculul inferior insera pe punctul fix de pe fata externa a aripii
mari a apofizei pterigoide avand insertia mobila pe foseta condilului articular al mandibulei. Functia
principala este propulsia in plan sagital si transversal.
8. Definitie presiune masticatorie. Forta musculara absoluta. Metode de determinare.
Presiunea masticatorie este acea forta a muschilor ridicatori, care se realizeaza pe un sector al
arcadelor dentare in timpul actului de masticatie.
Forta absoluta a muschiului este forta dezvoltata in timpul contractiei maximale. 1 cm patrat
dezvolta o forta egala cu aproximativ 10 kg. Luand in consideratie ca sectiunea transversala a
muschilor ridicatori este egala cu 39-40 cm patrati forta lor absoluta va fi egala cu 390-400 kg. Noi
folosim o forta egala cu 16-18 kg.
Metode de determinare:
Gnatodinamometrul- prezinta doua branse unite cu o spirala si un indicator, care determina marimea
fortei dezvoltate asupra spiralei, in kg. Dupa ce varfurile branselor sunt instalate pe suprafata ocluzala
intre doi dinti, se propune de a strange maxim arcadele dentare, urmarind deplasarea arcului pe
cadranul indicatorului.
Discipolii lui Bleck au modificat gnatodinamometrul mecanic (Haber, Tissembaum), iar Rubinov,
Paraschevici au construit gnatodinamometrul electronic.
9. Enumerati indicii medii ai rezistentei parodontului dupa Haber la barbati si femei.
Importanta practica.

Masculin
Feminin

Dintii
1
2
3
4
5
6
25 23 36 40 40 72
18 15 22 26 26 46

7
8
68 48
45 36

1408
936

Din tabelul prezentat reiese ca in diferite sectoare ale arcadelor dentare presiunea aplicata este
diferita si aceasta e si natural reiesind din particularitatile functionale ale dintilor, din biomecanica
mandibulei.
Prin urmare, presiunea dezvoltata caracterizeaza nu forta musculara realizata la actul de masticatie,
dar insusirile functionale ale parodontului. Reiesind din aceasta, presiunea suportata de dinti este
socotita drept reper pentru caracteristica functionala a parodontului. Insa practic noi avem nevoie de
date care ne-ar caracteriza marimea fortei consumate la faramitarea diferitor produse alimentare.

Aceste date, fiind comparate cu marimea fortelor de rezerva ale parodontului a unui grup de dinti sau
a arcadei dentare, vor fi folosite la intocmirea planului de tratament protetic echilibrat functional.
10. Caracteristica fortei medii necesare pentru faramitarea alimentelor in conditii de
norma. Definitie forte de rezerva ale parodontului. Importanta practica.
Forta necesara pentru faramitarea alimentelor se determina prin fogodinamometrie. Experientele lui
Bleck au aratat ca in dependenta de duritatea produselor alimentare este nevoie de o forta egala de
12-16 kg. Experientele lui Kalontarov au aratat ca marimea fortei necesare pentru faramitarea
alimentelor depinde nu numai de duritatea lor, dar si de marimea bucatii, de grupul de dinti (incisivi,
premolari, molari) antrenati in actul de masticatie, de actiunea salivei, etc. El a constatat ca la
faramitarea produselor alimentare obisnuite (paine,carne fiarta, legume, etc. ) este nevoie de o forta
de 18-20 kg. Aceasta forta scade brusc la actiunea salivei sau a lichidului.
Fortele de rezerva ale parodontului. Bazandu-ne pe principiul biologic de structura bilaterala a
organismului uman, cand un organ pereche poate indeplini functia organului pierdut, se poate de
presupus ca si in caz de lipsa a unui dinte functia lui o ia asupra sa dintele vecin. Aceste schimbari de
functie duc la mobilizarea fortelor adaugatoare. Insusirea parodontului de a se adapta la fortele
permanent schimbatoare declanseaza fortele de rezerva. Aceasta particularitate depinde de starea
parodontului, de raportul dintre partea coronara si cea radiculara a dintelui, de suprafata radiculara, de
varsta etc. Prin urmare, reiesind din gradul de intensitate a fortei musculare, fortei de rezistenta a
parodontului si fortei de masticatie, putem conchide ca in conditii fiziologice normale se utilizeaza
numai 50% din forta totala a parodontului, pe cand cealalta parte se gaseste in rezerva. Fortele de
rezerva a parodontului pot fi antrenate, de exemplu, prin folosirea permanenta a produselor alimentare
dure.
11. Indicati caracterele morfofunctionale generale ale dintilor. Enumerati semnele
anatomice de deosebire ale dintilor.
Fiecare dinte este alcatuit din coroana si una sau mai multe radacini. Coroana este acoperita cu smalt,
iar radacina cu un strat de cement. Locul de trecere a coroanei in radacina se numeste coletul
anatomic al dintelui. Deosebim coroane anatomica si clinica. Coroana anatomica este numit segmentul
dintelui acoperit de smalt. Coroana clinica este partea extraalveolara a dintelui, ca regula ea coincide
cu cea anatomica. Raportul mediu dintre lungimea coroanei si radacina, in conditii fiziologice, este de
1:2, ceea ce da posibilitate ca dintele sa fie considerat conform legilor fizicii drept o parghie de gradul
intai cu punctul de rotatie in regiunea coletului. Aceasta ii asigura dintelui o buna stabilitate si
rezistenta la fortele masticatoare. In decursul vietii coroana anatomica este supusa abraziunii si deci
inaltimea ei se micsoreaza influentand pozitiv asupra stabilitatii dintelui.
Un alt caracter general il constituie raportul dintre suprafata radiculara a dintilor si coronara. Pentru a
opune o rezistenta necesara fortelor masticatoare, suprafata radiculara a dintilor este mai mare decat
cea coronara .
Prin convexitatile proximale dintii realizeaza intre ei puncte, la avansarea varstei suprafete de
contact. Rolul biologic si functional al acestor caractere este protectia papilei interdentare si
raspandirea presiunilor asupra dintilor vecini, si chiar a intregii arcade dentare, stimuland astfel
procesele de metabolism si in tesuturile dintilor ce nu functioneaza.
Alt caracter morfofunctional general al dintilor consta in particularitatea raportului dintre portiunea
coronara mediana, care este mai voluminoasa, si portiunea distala, care este mai redusa. Totodata
aceasta portiunea este si putin mai inalta fiind inclinata distal, conform axului radicular.
Dintii se deosebesc intre ei dupa anumite semne, care au o deosebita importanta in protetica dentara
la modelarea formei anatomice si la redarea aspectului fizionomic al protezelor dentare: directia
radacinii, unghiurile coroanelor dintilor frontali, curbarea suprafetei vestibulare, marimea coroanei,
numarul de cuspizi, marimea si situarea lor pe suprafata ocluzala a dintilor laterali. Dupa aceste semne
dintii se deosebesc intre ei si se determina carui maxilar ii apartine si de pe care hemiarcade. Semnul
radicular se caracterizeaza nunumai prin numarul de radacini, care se refera numai la dintii laterali, dar
si prin gradul de inclinatie a lor, ca regula, in directie distala. Unghiurile marginilor incisive ale dintilor
frontali de asemenea difera: unghiul medial este ascutit sau drept, pe cand cel distal este intotdeauna
obtuz. Exceptie fac doar incisivii centrali inferiori, la care ambele unghiuri sunt drepte.
12. Caractere morfologice de grup si individuale ale incisivilor.
Incisivii centrali superiori-mai mari dini dup volum din grupa incisivilor, implantai n poriunea
central a arcadei superioare de o parte i de alta a liniei mediane a fetei. Coroana lor este turtit n

sens vestibulooral, astfel nct forma poate fi comparat cu o lopic. Pe msur ce se apropie de
colet, coroana se ngusteaz trecnd n rdcin.
La tineri, pe aceast suprafa sunt situate dou anuri orientate Aceste anuri mpart suprafaa
vestibular n trei lobi inegali: distal cel mai mare, mezial de mrime mijlocie i central cel mai mic.Cu
anii, datorit aciunii abrazive a alimentelor i periuei de dini, anurile i lobii treptat se terg.
Suprafaa vestibular este mai lat n regiunea marginii incizale i mai ngust n zona
coletului.Marginea distal a suprafeei vestibulre este mai scurt i mai convex dect cea mezial,
care este mai mare i mai plan.
Suprafaa palatinal a incisivilor centrali superiori are o form triunghiular cu baza spre marginea
incizal i dimensiuni mai mici dect suprafaa vestibular. Proximal ea are cte o ngroare de. smal,
numit creast marginal. Sunt creste marginale, mezial i distal, care converg spre treimea
cervical, unde se unesc formnd tuberculul dentar, care poate avea relief i forme variate: anuri
verticale, orificiu orb (foramen caecum) etc.
Suprafeele proximale au form triunghiular cu baza spre colet, laturile crora sunt formate de
marginile vestibular i palatinal ale suprafeelor respective, care se ntlnesc ntr-un unghi ascuit la
marginea incizal.Marg'inea incizal este puin oblic de jos n sus i n sens meziodistal, avnd un
relief ondulat, format de trei proeminene, ce corespund celor trei lobi vestibuluri, care i ele cu vrsta
se abraziaz. La unirea marginii incizale cu suprafaa mezial se formeaz un unghi de circa 8590,
iar la unirea cu suprafaa distal un unghi obtuz, rotunjit. Att incisivii superiori, ct i cei inferiori
(centrali i laterali) sunt dini monoradiculari.
Incisivii laterali superiori. Au aceeai form general ca i incisivii centrali superiori, dar cu
dimensiuni mai mici i cu unele detalii morfologice mai accentuate. Sunt implantai n hemiarcadele
dentare imediat dup incisivii centrali .
Suprafaa vestibular a incisivilor laterali superiori este mai ngust i mai convex dect a incisivilor
centrali. Ca i la incisivii centrali, pe suprafaa vestibular sunt situate dou anuri cu aceeai
orientare, care o mpart n cei trei lobi: distal-mare, mezial- mijlociu i central-mic. Spre deosebire de
incisivul central, marginile distale: i meziale ale incisivului lateral converg, n majoritatea cazurilor de
la ecuatorul coroanei spre marginea incizal, fcnd marginea incizal mai scurt dect diametrul
dintelui la ecuatorul anatomic.
Suprafaa palatinal este mai mic dect cea vestibular i mai oblic, deosebindu-se de suprafaa
palatinal a incisivului central printr-o exprimare mai accentuat a tuberculului dentar. Pe suprafaa
palatinal e gsete mai frecvent orificiul orb. Suprafeele proximale au form triunghiular.
Suprafaa proximal-mezial este mai mare dect cea proximal-distal i este convex n jumtatea
incizal i plat la colet, fiind mai rotunjit spre marginea vestibular. Suprafaa distal n general este
plat i se rotunjete nspre unghiul incizal.
Marginea incizal este asemntoare cu a incisivului central, deosebindu-se totodat de ultimul prin
unghiul mezial mai ascuit i cel distal mai obtuz i mai rotunjit.
Incisivii centrali i laterali inferiori. Sunt cei mai mici dini i ca i incisivii superiori sunt implantai
de o parte i alta a liniei mediane a feei n aceeai ordine. Att incisivii centrali, ct i cei laterali sunt
asemntori, avnd coroane turtite n sens vestibulo- lingual n poriunea incizal i n sens meziodistal
spre colet, con- ferindu-i astfel forma de dalt . Incisivul central este mai ngust dect cel lateral.
Suprafeele vestibulre au un aspect alungit de forma unui paralelipiped, fiind convexe nspre colet i
aproape plate spre marginea incizal. Pe ele sunt situate cte dou anuri care mpart sup-rafaa
vestibulr! a fiecrui dinte n trei lobi de mrime egal, fcnd-o uor trilobat. Suprafeele linguale au
aceeai nlime ca i suprafeele vestibulre, fiind ns puin mai nguste n sens me- ziodistal i puin
concave. Ele sunt aproape netede, dar, uneori ca i la incisivii superiori, pe suprafaa lor pot fi tuberculi
mici nedivizai.
Suprafeele proximale au o form triunghiular, fiind aproape egale att mezial, ct i distal, cu un
relief aproximativ plan, fiind convergente spre colet.
Marginile incizale sunt orizontale, iar unghiurile att meziale, ct i distale sunt drepte.
13 Caractere morfologice de grup si individuale ale caninilor.
Caninii superiori. Au coroan canoid, a crei margine incizal are forma unui vrf de suli . Caninii
sunt cei mai lungi i cei mai puternici dini din grupul dinilor frontali i sunt implantai n hemiarcadele
dentare, distal de incisivii laterali. Suprafaa vestibular este accentuat convex att vertical, ct i
meziodistal. Ea este mprit n dou faete de ctre o creast de smal vertical pronunat, care
pornete de la cuspid spre colet. Marginile acestei creste formeaz dou anuri (unul mezial i altul
distal) fiind divergente spre colet, curbate uor, atenundu-se treptat aceast curbur pn la treimea
mijlocie a suprafeei vestibulre. Faeta mezial este mai mic, iar cea distal mai mare. Uneori pe
faeta distal se observ un an care o mparte n doi lobi. Marginea mezial este uor convex, iar
cea distal este mai pronunat convex i mai scurt .Suprafaa palatinal este mai mic dect
suprafaa vestibular, datorit reducerii diametrului orizontal. Ea este oblic n sens vertical feei
palatine, iar uneori chiar i n regiunea coletului, se afl tuberculul dentar care deseori are o form

pronunat de cuspid mic. De la tuberculul dentar spre marginea incizal pornesc 3 creste: mezial
spre unghiul mezial, distal spre unghiul distal i median spre vrful cuspidului. Aceste creste
sunt desprite de dou anuri mai mult sau mai puin exprimate. Suprafeele proxi- male au form
triunghiular cu vrful ndreptat spre marginea incizal i cu baza spre colet, i au form convex n
treimea incizal i plait n treimea cervical. Suprafaa proximal-distal are dimensiuni mai mici att
n sens vertical, ct i orizontal, i este mai convex incizal i mai plat cervical dect suprafaa
proximal-me- zial.
Marginea incizal este mprit de un cuspid n dou margini inegale: marginea incizal-mezial care
se ntinde de la vrful cuspidului spre suprafaa mezial i formeaz unghiul mezial de o form
rotunjit; marginea incizal-distal care se ntinde de la vrful cuspidului spre suprafaa distal, formnd
unghiul distal mai deschis i situat mai aproape de linia coletului. Marginea distal este mai lung
dect cea mezial.
La tineri vrful cuspidului are un relief ascuit rotunjit, care cu timpul se abraziaz transformndu-se
ntr-o mic suprafa ocluzal.
*Caninii inferiori. Prezint aceleai caractere morfologice generale cu ale caninilor superiori, avnd
doar unele deosebiri mai puin sau mai mult accentuate . Coroanele caninilor inferiori sunt mai turtite
n sens meziodistal i mai nalte, iar rdcinile sunt mai scurte comparativ cu ale caninilor
superiori.Suprafaa vestibular are un aspect mai alungit 'i este mai puin convex n ambele direcii,
comparativ cu a caninului superior, este mprit de cele 2 anuri, n trei lobi inegali, care sunt mai
puin pronunai, abia perceptibili.Suprafaa lingual este mai ngust dect suprafaa vestibular i
prezint aceleai detalii morfologice ca i suprafaa palatinal a caninului superior, relieful lor fiind mai
puin exprimat, din care cauz suprafaa lingual este mai simpl, avnd un tubercul lit abia vizibil.
Suprafeele proximale au acelai contur triunghiular i aceeai orientare, fiind uor convexe i aproape
paralele.
Marginea incizal este mprit de un cuspid mai puin pronunat, n dou margini inegale. Marginea
distal este mai lung i mai oblic, deplasnd astfel cuspidul mai spre mezial.
14 Caractere morfologice de grup si individuale ale premolarilor.
Primul premolar superior. Este primul dinte din grupul dinilor laterali i este implantat n
hemiarcada dentar imediat dup canin. Coroana lui are o form cuboid neregulat; este un dinte
bicuspidat i biradicular.Suprafaa vestibular este uniform convex n ambele direcii i este
asemntoare cu cea a caninului, fiind mai mic i mai lat, iar caracterele morfologice sunt mai puin
pronunate i reliefate.Suprafaa palatinal are acelai contur general ca a suprafeei vestibulre i
prezint dimensiuni mai mici n ambele direcii, fiind perfect neted. Suprafeele proximale sunt mai
mari dect suprafeele palatinale i vestibulre. Suprafaa proximal-mezial are form trapezoidal,
este convex n treimea ocluzal, n special spre vestibulr unde formeaz punctul de contact cu
dintele vecin, devenind plat spre colet. Marginea mezial vestibular este curb de sus n jos, iar cea
palatinal mai are i o direcie oblic spre vestibulr i este mai scurt dect cea vestibular.
Suprafaa proximal-distal are aceleai caractere morfologice ca suprafaa proximal-mezial,
prezentnd doar cteva deosebiri: este mai convex i se lrgete spre colet, formnd o depresiune
concav spre cervical. Acest semn este socotit ca un indice de identificare a primului premolar superior
i a hemiarcadei din care provine.
Suprafaa ocluzal este trapezoidal, format din 4 margini {vestibular, palatinal, mezial i distal),
2 cuspizi, un ant intercuspidian i 2 fosete. Marginea vestibular este trilobat datorit proeminentei
corespunztoare a celor trei lobi de pe suprafaa vestibular. Marginea palatinal are form de
semicerc format de cuspidul palatinal. Marginile proximale au form de curbe ce converg spre
palatinal formate de crestele meziale i distale care unesc cuspidul vestibular cu cel palatinal.
Din vrful cuspizilor pleac crestele axiale care coboar spre anul intercuspidian una din
prelungirea celeilalte, mprind suprafaa ocluzal n dou versante: unul mezial mai mic i unul distal
mai mare. De pe versantele meziale i distale ale cuspidului vestibular pornesc dou anuri paralele
crestei axiale, formnd fosetele ocluzale care nu trec peste cuspidul palatinal. Cuspizii vestibular i
palatinal sunt desprii de un an intercuspidian cu direcie meziodistal, situat mai aproape de
suprafaa palatinal. Acest an, traversnd suprafaa ocluzal n direcie distal, se termin pe
suprafaa crestei marginale, iar n direcie mezial de cele mai multe ori depete creasta marginal
i se termin chiar pe suprafaa mezial.
Rdcina primului premolar superior n 66 cazuri din 100 este bifid, astfel fiind reprezentat de o
rdcin vestibular i alta palatinal. In 30 de cazuri rdcina este unic i n 4 cazuri trifid.
Premolarul doi superior. Este al cincilea dinte din arcada dentar, implantat imediat dup primul
premolar. Premolarul doi superior este asemntor cu primul premolar superior, dar are o configuraie
mai simpl i dimensiuni mai mici .
Caracterele morfologice ale premolarului doi superior, dup cum s-a menionat, sunt identice cu cele
ale primului premolar cu excepia suprafeei ocluzale. Suprafaa ocluzal este bicuspidat, ns cuspizii
dup mrime sunt egali ntre ei. anul intercuspidian mparte suprafaa ocluzal n dou poriuni

egale n sens vestibulo- palatinal i se termin la marginea crestelor proximale: forma anurilor de pe
suprafaa ocluzal se aseamn mult cu litera H.
Rdcina n 82% cazuri din 100 este unic, dar poate fi att bifid, ct i trifid.
Primul premolar inferior Coroana are o form mai mult asemntoare cu un cilindru, este un dinte
bicuspidat i monoradicular .
Suprafaa vestibular este mprit de dou anuri verticale puin exprimate n 3 lobi inegali, dintre
care cel medial este mic, cel distal mijlociu i cel central este mai mare i mai pronunat. Aceasta
permite ca creasta sagital a cuspidului vestibular s mpart marginea ocluzal vestibular n dou
versante inegale: mezial, care este mai mic i ascuit, i distal mai lung i oblic. Suprafaa
vestibular este convex n ambele direcii, atingnd convexitatea maxim la limita unirii treimii
meziale cu cea cervical.
Suprafaa lingual este convex n ambele direcii i mai mic dect suprafaa vestibular, astfel c
nlimea ei constituie aproximativ jumtate din nlimea suprafeei vestibulre. Aceste particulariti
constituie punctul de trecere de la dinii monocuspidai la cei bicuspidai ca i n cazul primului
premolar superior; suprafaa lingual nu prezint detalii morfologice, fiind neted Suprafeele
proximale sunt uor convexe i converg att spre colet, ct i spre lingual. Convergena maxim
vestibulolingual este n treimea vestibular, unde face punct de contact cu dinii vecini. La trecerea
suprafeelor proximale spre suprafaa lingual se formeaz un unghi accentuat rotunjit. Suprafeele
proximale au form trapezoidal cu baza mic spre ocluzal. Suprafaa proximal mezial este mai
mare dect suprafaa proximal-distal.
Suprafaa ocluzal are o form puin ovoidal alctuit din 4 margini, 2 cuspizi, un an intercuspidian
i 2 fosete. Relieful ei este format de 2 cuspizi inegali: vestibulr i lingual. Cuspidul vestibulr are o
nlime i lime aproape de dou ori mai mare dect cel lingual,. anul intercuspidian are form de
curb cu concavitatea orientat spre suprafaa vestibular i este situat mai mult spre marginea
lingual.
Premolarul doi inferior. Este al cincilea dinte din arcada dentar inferioar, implantat dup primul
premolar. Coroana lui are o form cuboid i este puin mai mare dect cea a primului premolar, este
un dinte monoradicular i bicuspidant sau tricuspidant .
Suprafaa vestibular este convex att n sens vertical, ct i orizontal. Convexitatea maxim
vertical este situat n treimea cervical. In comparaie cu omologii si, aceast suprafa este
mprit de dou anuri n trei lobi cu un relief mai puin accentuat. Lobul central este mai lat i abia
depete relieful lobilor mezial i distal.. Suprafaa lingual este mai mic dect cea vestibular i
este uor nclinat spre lingual, cu o convexitate n ambele direcii. Din treimea cervical, att
suprafaa lingual, ct i cea vestibular converg ocluzal.
Suprafeele proximale sunt convexe i convergente spre colet i au o form ptrat; convexitatea
maxim atinge marginea ocluzal, nivelul unde se realizeaz contactul interdentar cu dinii vecini.
Suprafaa ocluzal are un relief dependent de prezena a doi sau trei cuspizi. In cazul cnd suprafaa
ocluzal prezint doi cus- pizi, relieful ei este asemntor cu cel al primului premolar inferior i se
deosebete prin urmtoarele semne: vrful cuspidului ves- tibular nu este accentuat nclinat spre
lingual; anul intercuspidian este situat mai vestibular, motiv care a condus la situarea fosetelor
meziale i distale mai aproape de marginea vestibular a suprafeei ocluzale; cuspizii vestibular i
lingual sunt aproape de aceeai mrime. Unii autori n general socot cuspidul lingual mai puternic
dect cel vestibular.
In cazul cnd suprafaa ocluzal prezint 3 cuspizi, anurile, fosetele i cuspidul vestibular au acelai
contur i relief. Modificrile se petrec la nivelul cuspidului lingual, care este mprit n doi cuspizi de un
an cu direcie lingual ce i ia nceputul din anul intercuspidian cu direcie meziodistal. anul
intercuspidian lingual nu depete limita crestei sagitale a cuspidului lingual. Dintre cei doi cuspizi
linguali cel meziolingual este mai pronunat i "mai mare dect cel distolingual.
15 Caractere morfologice de grup si individuale ale molarilor.
Primul molar superior. Este implantat dup al doilea premolar i este al aselea dinte din arcada
dentar. Are o coroan de form cuboid i este un dinte tetracuspidant i triradicular .
Relieful suprafeei vestibulre este convex, avnd i o mic depresiune (foset) realizat de un an
central care vine de pe suprafaa ocluzal i se termin aproximativ la jumtatea suprafeei
vestibulre. Totodat anul central mparte suprafaa vestibular n doi lobi inegali: mezial i distal.
Suprafaa palatinal este asemntoare cu cea vestibular, marginile proximale ale creia sunt mai
convergente spre colet, la fel fiind mprit n doi lobi inegali de anul ocluzal distopalatinal. Pe
suprafaa palatinal a lobului meziopalatinal n treimea ocluzal i aproape de marginea mezial,
deseori este situat o proeminen de smal numit tuberculul Carabelli, considerat de unii autori ca
un cuspid supranumerar. Uneori anul ocluzal distopalatinal formeaz o mic depresiune orificiul
orb (forameti caecum).Suprafeele proximale au forma trapezoidal cu baza mare ndreptat spre

colet, suprafaa distal a cruia este mai mic i mai convex, iar suprafaa mezial este plan n sens
vertical i convex n sens orizontal, convexitatea fiind mai accentuat spre marginea vestibular.
Suprafaa ocluzal are o form neregulat romboidal, marginea vestibular a creia formeaz cu cea
mezial un unghi ascuit, iar cu marginea distal un unghi obtuz deschis i invers; marginea
palatinal cu cea distal formeaz un unghi obtuz, iar cu cea distal un unghi ascuit. Marginea
distal i cea mezial sunt aproape paralele i drepte, iar cea vestibular i palatinal sunt
convergente spre distal. Pe suprafaa ocluzal sunt situai 4 cuspizi, creasta oblic, 2 fosete principale,
o foset accesorie i 3 anuri. Cuspizii sunt orientai n sens vestibulopalatinal i meziodistal, fiind
separai ntre ei printr-un sistem dublu de anuri intercus- pidiene, care n dependen de gradul de
adncire spre partea central a suprafeei ocluzale, sunt divizate n: anuri centrale (ves- tibulocentral
i meziocentral) i 1 ant periferic (distopalatinal) .
Primul molar superior este dotat cu 3 rdcini
implantate n arcada dentar astfel: dou rdcini n sens vestibular i una n sens palatinal.
Molarul doi superior. Este implantat dup primul molar, fiind al aptelea dinte din arcada dentar.
Caracteristicile morfologice generale sunt identice cu cele ale primului molar superior, cu unele
deosebiri de detaliu. Coroana molarului doi superior are o form cuboid, este un dinte tetracuspidat
(uneori poate fi tricuspidat), triradicular .
Suprafaa vestibular a molarului doi superior se deosebete de cea vestibular a primului molar prin
dimensiuni mai mici. anul vestibular este de asemenea mai puin exprimat i mparte suprafaa
vestibular n doi lobi aproximativ egali. Suprafaa palatinal este mai mic, mai convex dect
suprafaa palatinal a primului molar, relieful ei fiind dependent de prezenta i poziia anului
palatinal situat mult mai distal i care este mai scurt, extinzndu-se n treimea ocluzal a suprafeei
palatinale. La molarii cu suprafaa ocluzal tricuspidant anul palatinal lipsete sau este abia schiat
pe marginea palatinal.
Suprafeele proximale ale molarului doi superior prezint aceleai caractere morfologice cu ale
suprafeelor proximale ale primului molar, avnd dimensiuni mai mici.Suprafaa ocluzal, ca i n cazul
primului molar superior, are o form neregulat, romboid, dimensiuni mai mici, unghiurile
meziopalatinal i distovestibular sunt mai rotunjite, din care cauz diagonala care leag unghiurile
meziovestibular i distopalatinal este mai mare dect diagonala unghiurilor meziopalatinal i
distovestibular. pe suprafaa ocluzal sunt situai 4 cuspizi si suprafaa ocluzal poate fi reprezentat
i de 3 cuspizi, creasta oblic, o foset principal i una accesorie i 2 anuri intercuspidiene.
Rdcinile sunt implantate n arcada dentar ca i la primul molar superior.
Molarul al treilea superior. Este implantat dup al doilea molar i este ultimul dinte din arcada
dentar, ocupnd locul 8. Mai este numit i molarul de minte, datorit perioadei de erupie ntre 16
40 ani. Are o form variabil, puin constant, poate fi tricus- pidant sau multicuspidant, triradicular
sau mono- i multiradicular. Cnd molarul trei superior este normal dezvoltat, are caracteristici
morfologice generale asemntoare cu ale molarului doi superior, avnd trei cuspizi, dimensiunile i
volumul fiind mai redus.
Primul molar inferior. Este implantat dup al doilea premolar inferior i este al aselea dinte din
arcada dentar inferioar. Coroana are o form cuboid i este un dinte pentacuspidat i biradicular .
Suprafaa vestibular a primului molar inferior este delimitat de 4 margini laterale: ocluzal-, de
form ondulat, echivalent celor trei cuspizi vestibulari; cervical reprezentat de dou convexiti
orientate ocluzal (una mezial i alta distal; dou margini proximale convergente spre colet, marginea
distal a crora este mai convex i mai scurt dect cea mezial. Marginile laterale confer suprafeei
vestibulre form trapezoidal cu baza mare situat n sens ocluzal, iar baza mic n sens cervical.
Relieful suprafeei ocluzale este asemntor cu cel al premolarilor inferiori, avnd convexitate maxim
n treimea cervical, fiind aproape plan n sens ocluzal i oblic n sens lingual. Suprafaa vestibular
este mprit de dou anuri verticale (mezial i distal) n trei lobi inegali. anul mezial pornete de
pe suprafaa ocluzal i .continu pn la jumtatea suprafeei vestibulre, terminndu-se ntr-o
depresiune care formeaz foseta vestibular (orificiu orb). Acest an mparte suprafaa vestibular n
doi lobi: vestibulomezial i vestibulocentral.
Suprafaa lingual ca i cea vestibular are form trapezoidal cu acelai contur, dar de dimensiuni
mai mici, fiind neted. Aceast suprafa este convex i aproape vertical, mprit de un an
vertical n doi lobi inegali.
Suprafeele proximale ca i n cazul molarilor superiori pot fi comparate cu un trapez, cu baza mare
orientat spre colet i cea mic spre ocluzal, avnd suprafaa distal mai mic i mai convex dect
cea mezial. Marginile suprafeelor proximale (mezial i distal) sunt uor curbate fiind nclinate
lingual.
Suprafaa ocluzal a primului molar inferior are form de trapez cu baza mare orientat n sens
vestibulr, este format de crestele sagitale cuspidiene (vestibulr i lingual) i de crestele marginale
de smal (mezial i distal). Pe suprafaa ocluzal sunt situai 5 cuspizi, 4 anuri intercuspidiene i 5
fosete. Cuspi- zii sunt situai astfel: 3 vestibulari i 2 linguali, fiind separai ntre ei printr-un sistem
specific de anuri intercuspidiene

Din vrfurile cuspizilor, ca la molarii superiori, pornesc spre ocluzal creste axiale de smal, iar paralel
acestor creste anuri secundare. In ordinea mrimii i n raport descendent cuspizii se situeaz
astfel: meziolingual fiind cel mai mare, distolingual, meziovestibular, centrovestibular i
distovestibular, fiind cei mai mici.
Rdcinile sunt implantate n arcada dentar astfel: una n sens mezial i alta n sens distal. Rdcina
mezial dup mrime este mai voluminoas.
Molarul doi inferior. Este implantat dup primul molar inferior i este al aptelea dinte din arcada
dentar inferioar. Caracteristicile generale sunt identice cu cele ale primului molar inferior, existnd
unele deosebiri de detaliu: are coroana de forma unui trapez i este un dinte tetracuspidat i
biradicular.
Suprafaa vestibular a molarului doi inferior are aceeai form ca a primului molar, dimensiuni mai
mici, fiind mai convex i avnd un singur an vestibulr care se prelungete pn la jumtatea
suprafeei vestibulre, terminndu-se n foseta vestibular. anul mparte suprafaa vestibular n doi
lobi inegali: lobul mezial fiind mai mare i lobul distal fiind mai mic.
Suprafaa lingual este mai mic, avnd aproximativ aceeai form ca i suprafaa lingual a primului
molar inferior.
Suprafaa ocluzal are un relief imprimat de cei 4 cuspizi, dou anuri intercuspidiene, dou fosete
principale i una accesorie. In ordinea mrimii i n raport descendent cuspizii se situeaz astfel:
meziovestibular fiind cel mai mare, meziolingual, distovestibular i distolingual fiind cel mai mic.
Rdcinile molarului doi inferior sunt implantate n procesul alveolar asemntor cu rdcinile primului
molar.
Molarul al treilea inferior. Este implantat dup al doilea molar inferior i este ultimul din arcada
dentar inferioar, ocupnd locui 8. Ca i omologul su de la maxil este numit i molarul de minte.
Deseori este mai bine dezvoltat i chiar mai mare dect molarul 2 inferior. Coroana lui este format n
fond din 45 cuspizi sau chiar mai muli. Molarul al treilea inferior prezint caractere morfologice
identice cu cele ale primului i al doilea molari inferiori. Relieful acestui dinte este n raport cu
polimorfismul i numrul cuspizilor; este un dinte biradicular, rdcinile cruia sunt de cele mai multe
ori reunite formnd un con scurt.
16 Particularitatile implantarii dintilor la maxila si mandibula. Formele fiziologice si
patologice ale arcadelor dentare.
Dintii din arcada superioara au axul longitudinal inclinat de sus in jos si dinauntru in afara, astfel curba
arcadei coronare este mai mare decat curba bazei apicale. Axul longitudinal al dintilor din arcada
inferioara prezinta o orientare tot de sus in jos si dinauntru in afara, dar care duce la o situatie inversa:
curba arcadei extraalveolare este mai mica decat curba bazei apicale a arcadei inferioare.

Izard prezinta 6 tipuri de arcade dentare: parabola, elipsa, hiperbola,emisferica,in U si ovoida.

Autorul afirma insa ca arcada in U este foarte rara si poate fi considerata o reminiscenta de la
antropoide, ca arcada in hiperbola nu exista in mod normal, iar arcada emisferica este de
asemenea foarte rara. Considera ca forma cea mai frecventa este cea in elipsa, sau o varianta a
ei, ovoida.
Costa descrie 4 forme de curburi ale arcadelor: normala, elipsa,in U si in V. Forma V se include in
cele patologice. Forma normala sau parabolica dupa Collazo s-ar gasi la peste 50% din subiecti.
Marseiller descrie 3 tipuri de forme mai importante ale arcadelor dentare: hiperbolica, eliptica si
arcada in U.

Forma cea mai armonioasa de arcada este considerata arcada in forma de semielipsa, fiind si cea mai
frecventa forma de arcada la populatia europeana.
Forme fiziologice(normale): fac parte acele rapoarte de ocluzie dintre arcadele dentare care asigura la
maxim realizarea functiilor de baza a SS si aspect fizionomic : ocluzia ortognata; Dreapta cap la
cap;prognatia fiziologica( bimaxilara/biprognata); ocluzia opistognata (retruzie fiziologica bimaxilara).
Forme patologice: prognatia(ocluzia distala); progenia( ocluzia meziala /inversa), ocluzia
adinca,deschisa,incrucisata.
17 Definitie arcada dentara, arcada alveolara, arcada bazala si coraportul dintre ele
la maxila si mandibula.
Arcadele dentare prezinta nu o suma de dinti, dar un sistem de organe strans legate morfologic si
functional. Ele separa cavitatea orala in doua parti: cavitatea vestibulara cuprinsa intre suprafata

vestibulara a arcadelor dentare, buze, obraji si cavitatea orala cuprinsa intre fata orala a arcadelor
dentare si istmul bucofaringian.
Linia conventionala trasata pe varful apofizei alveolare se numeste arcada alveolara.
Linia conventionala trasata pe varfurile radacinilor se numeste arcada bazala.
Intre dimensiunile arcadelor dentare, alveolare, bazale exista o legitate care reiese din particularitatile
de structura ale maxilarelor. La maxila arcada dentara este mai mare decat cea alveolara, iar cea
alveolara mai mare decat cea bazala. In cazul mandibulei avem un coraport invers: arcada dentara
este mai mica.
18 Factorii ce asigura unitatea functionala a arcadelor dentare. Ariile ocluzale. Planul de
ocluzie.
Unitatea de sistem este asigurata de punctele de contact sau suprafetele interdentare, de apofiza
alveolara si de paradont. Un rol important la stabilitatea dintilor si a arcadelor dentare sunt
particularitatile de pozitie a dintilor in maxilare si numarul de radacini. Coroanele dintilor de pe maxila
au o inclinatie vestibulara, iar radacinile o inclinatie orala, pe cand la mandibula e invers.Pe parcursul
vietii datorita mobilitatii fiziologice a dintilor in alveole punctele de contact se supun abraziunii si se
transforma in suprafete de contact. Unitatea functionala este determinata atat de apofizele alveolare
cat si de ligamentele interdentare ale paradontului marginal. Aceste ligamente sunt situate deasupra
septurilor alveolare inserandu-se de cementul unui dinte si trecand la celalalt. Datorita acestor
ligamente deplasarea unui dinte mezial sau distal provoaca si deplasarea dintilor vecini.
Deosebim arie ocluzala a arcadei dentare superioare si inferioare, care sunt formate din succesiunea
suprafetelor ocluzale ale fiecarui dinte in parte. Daca am hasura ariile ocluzale ale arcadei dentare neam convine ca ea in regiunea frontala prezinta o linie egala cu latimea partii incizale a dintilor frontali,
largindu-se treptat posterior, atingand cele mai mari dimensiuni in regiunea primului molar. Spre
deosebire de maxila, aria ocluzala a mandibulei, este mai mica in regiunea dintilor frontali si cea mai
mare la nivelul primului molar. Ariile ocluzale pot fi intrerupte de diasteme, treme, leziuni coronare,
edentatii partiale. Ele pot avea diferite dimensiuni in raport cu dimensiunile arcadelor dentare, pot fi
naturale, artificiale, mixte, iar la edentatia totala-absente.
Daca trasam o linie conventionala care ar uni cuspizii vestibulari ai primilor premolari inferiori cu cei
distali vestibulari ai ultimilor molari, obtinem un plan, care in zona frontala trece pe marginea incisiva a
incisivilor centrali superiori , primind denumirea de plan de ocluzie. Daca aria de ocluzie este un plan
real , atunci planul de ocluzie este un plan imaginar. Datorita curbarii arcadelor dentare in plan sagital
si transversal fiecare dinte se afla fata de planul de ocluzie intr-un anumit raport. La inchiderea
arcadelor dentare in ocluzia centrica dintii laterali superiori intretaie acest plan, iar cei inferiori nu-l
ating. In zona frontala, incisivii centrali si caninii superiori ating planul de ocluzie iar cei inferiori il
intretaie. Planul de ocluzie este alcatuit din 3 segmente: unul frontal si 2 laterale. Segmentul frontal
este curbat si paralel cu linia bipupilara iar cele laterale cu planul orizontal Campert care trece de la
spina nazala anterioara si pana la centrul conductor auditiv extern.
19 Curba sagitala de ocluzie Spee. Rolul biologic al curbelor de ocluzie.
La trasarea unei linii conventionale pe aria ocluzala a mandibulei care va trece in zona dintilor laterali
tangential cu varfurile cuspizilor vestibulari sau prin fisura centrala a suprafetei ocluzale a fiecarui
dinte observam ca prezinta o curba concava cu profunzimea maxima la nivelul primului molar. La
maxila aceasta curbura este corespunzator convexa. Se socoate ca centrul acestei curburi este situat
la 3 cm posterior de crista Galli. Spee socotea ca centrul acestei curburi se gaseste in orbita si daca
vom prelungi aceasta curba, ea va trece la marginea anterioara a condilului articular al mandibulei.
Bonwill, studiind profunzimea curbei de ocluzie sagitala Spee, a ajuns la concluzia ca ea depinde de
gradul de supraacoperire frontala. Cu cat gradul de supraacoperire este mai mare, cu atat este mai
adanca si curba de ocluzie sagitala Spee. Dupa Bonwill datorita curbei de ocluzie sagitala Spee, in caz
de deplasare a mandibulei in sens anterior, intre arcadele dentare si intre dintii antagonisti se creeaza
cel putin trei puncte de contact, situate in forma de triunghi: un contact in zona dintilor frontali si cate
unul in zonele laterale. Acest fenomen a primit denumirea de contactul a trei puncte dupa Bonwill.
Autorul considera ca formarea acestui contact se datoreaza curbei de ocluzie sagitala Spee si a mai
numit-o curba de compensare., deoarece la deplasarea mandibulei anterior in zonele laterale concatul
intre arcadele dentare se pastreaza cel putin in doua puncte. Cercetarile ulterioare au dovedit insa ca
in asemenea cazuri in zonele laterale deseori apare un spatiu de inocluzie completa, numit fenomenul
Christensen sagital. Prin urmare, aceasta curba nu poate fi considerata de compensare. Totodata
crearea acestei curbe la construirea arcadelor dentare artificiale este necesara pentru asigurarea
stabilizarii protezelor mobile.

S-au emis unele ipoteze referitor la mecanismul aparitei curbelor de ocluzie:

- Spee considera ca formarea curbei sagitale se datoreste dezvoltarii pantei tuberculului articular si ca
inclinarea pantei se incadreaza in prelungirea curbei de ocluzie, avand acelasi centru cu prelungirea
axelor dintilor pe peretele intern al orbitei;
- Bonwill stabileste o corelatie intre adancimea curbei si gradul de supraacoperire frontala,
considerand-o ca o relatie direct proportionala: cu cat gradul de supraacoperire frontala este mai mare
cu atat este mai adanca si curba sagitala de ocluzie;
- Katz sustine ca formarea curbei sagitale de o cluzie este o consecinta a curbarii ramurii orizontale a
mandibulei.
Aceasta deformare se produce sub influenta a doi factori: cresterea interstitiala inegala a osului ca si
solicitarilor functionale ale musculaturii.
Prezenta curbelor de ocluzie in sens sagital si transversal favorizeaza echilibrarea statica si dinamica a
dintilor si arcadelor dentare in miscarile excentrice ale mandibulei.
20 Ce prezinta curba de ocluzie transversala Monson-Wilson. De ce depinde gradul de
pronuntare, rolul lor.
Privind suprafata ocluzala a arcadelor dentare in plan orizontal, usor ne convingem ca in zonele
laterale ea este inclinata. Aceasta se datoreste inclinarii in acest sens a coroanelor dintilor laterali
mandibulari spre oral si inclinarii vestibulare a coroanelor dintilor maxilari. Prin urmare, cuspizii fiecarui
dinte lateral sunt situati in plan transversal la diferit nivel. Trasand linii imaginare care unesc cuspizii
dintilor omogeni de pe hemiarcada dentara din stanga si dreapta, capatam curba de ocluzie
transversala descrisa de Monson si Willson.
Aceste curbe la fel au primit denumirea de curbe de compensare, considerandu-se ca datorita lor se
pastreaza contactul dintre cuspizii coroanelor dintilor laterali la deplasarea mandibulei in sens
transversal. Insa la deplasarea de lateralitate a mandibulei pe partea activa se stabilesc puncte de
contact, iar pe partea de balans deseori apare un spatiu de inocluzie laterala (fenomenul Christensen
lateral). Deci si curbele de ocluzie transversale nu pot fi considerate drept curbe de compensare. Prin
urmare la dintati in conditii de norma nici curbele ocluzale sagitale nici cele transversale nu pot fi
considerate drept curbe de compensare.
Rolul de compensare a acestor curbe se manifesta la crearea arcadelor dentare artificiale, deoarece in
asa mod la miscarile mandibulare de propulsie si lateralitate intre arcadele dentare se pastreaza
contactul interdentar cel putin in trei puncte, ce asigura o fixare stabila a protezelor mobile.
21 Definitie parodont. Caracteristica tesuturilor ce include aceasta notiune. Functiile.
Notiunea de parodont include complexul de tesuturi care inconjoara dintele: gingia, ligamentul circular
al dintelui, periodontiul si tesutul osos alveolar. Unii autori includ in aceasta notiune si cementul
dintelui. Acest complex de tesuturi are o provenienta unica genetica si se afla in relatii de reciprocitate
alcatuind impreuna cu dintele o unitate unica functionala.
Componentele parodontului sunt:
- gingia alcatuita din papilele interdentare, marginea libera si portiunea consolidata cu tesutul
osos;
- periodontiul care prezinta un complex de tesuturi conjunctive cuprinse in spatiul dentoalveolar,
limitat de radacina dintelui si peretii alveolei, iar la nivelul coletului este inchis de fibrele
orizontale ale ligamentului circular;
- ligamentul circular al dintelui alcatuit din fibre orientate orizontal care leaga dintele de alveola,
de gingie si de dintii vecini
Periodontiul indeplineste mai multe functii dintre care cele mai importante sunt:
- de sustinere a dintelui;
- de amortizare (functia de amortizare consta in neutralizarea presiunii care se raspandeste
asupra dintelui in functiune si repartizarea ei uniforma asupra peretilor alveolari. Datorita
suspendarii dintelui cu ajutorul fasciculelor oblice, ultimele impiedica infundarea in alveola a
dintelui din cauza rezistentei lor mari la intindere fiind astfel un factor de protectie al
periodontiului.Un rol important in amortizarea presiunii il joaca si lichidul interstitial ca si reteaua
de vase sangvine si limfatice ale periodontiului. Gasindu-se in intr-un spatiu inchis, ele creeaza
conditii asemantoare cu presul hidraulic si exercita forta de presiune uniform pe toata suprafata
peretilor spatiului alveolodentar, indiferent de directia presiuniide reglare a presiunii
masticatorii;
- trofica.

functia statico-dinamica a parodontului este asigurata prin structura si directia fibrelor care il
alcatuiesc. Acestea se implanteaza in cement si in osul alveolar si sunt grupate in fascicule
orientate in diferite directii in diferitele regiuni ale radacinii in raport cu miscarile dintelui.

22 Indicati latimea spatiului dento-alveolar in cele 3 zone. Caracteristica grupelor

ligamentare Sharpey.
Spatiul periodontal are o largime variabila in diferite segmente ale radacinii:
- in zona orificiului alveolar- 0,25-0,27 mm;
- la treimea coletului- 0,17-0,19 mm;
- in zona mijlocie- 0,08-0,14 mm;
- in zona apicala- 0,16-0,19 mm.
-

grupul fasciculelor de fibre cu orientare oblica formate din fibre colagene care fixeaza si
suspenda dintele in alveola, numite si fibrele lui Sharpey; fiind inserate pe peretele alveolei si in
cement, ele sunt usor ondulate; afara de rolul de suspendare a dintelui, amortizeaza fortele de
presiune pe care le suporta dintele in functiune;
in zona coletului este situat al doilea grup de fibre orientate in plan orizontal care leaga dintele
de alveola, de gingie si de dintii vecini; acest grup de fascicule formeaza ligamentul circular al
dintelui unind dintii din arcada dentara intr-un sistem;
grupul fasciculelor apicale au o directie aproape verticala, fiind dispuse radiar de la peretele
alveolei la apex.

23 Definitie ocluzie, ocluzie statica, ocluzie dinamica, relatii de ocluzie. Varietatile

de ocluzie dinamica.
Ocluzia este o relatie de contact static dintre arcadele dentare, indiferent de raportul mandibulocranian. Aceste rapoarte in interactiune dinamica mandibulara, efectuate prin intermediul muschilor
mobilizatori ai mandibulei si ATM pot crea variate rapoarte mandibulo-craniene. Aceste contacte sunt
apreciate ca ocluzie dinamica. Reiesind din aceste 2 interpretari: static si dinamic, conceptia
contemporana determina ocluzia ca un raport de contact static sau dinamic dintre arcadele dentare,
indiferent de relatiile dintre ele.
Ocluzie dentara statica reprezinta totalitatea contactelor dintre dintii aflati in repaus, iar ocluzie
dentara dinamica reprezinta totalitatea punctelor de interactiune dentare atunci cand mandibula
(maxilarul inferior) este in miscare, cand vorbim sau masticam.
Din punct de vedere practic deosebim 5 variante de relatii ocluzale: centrica (statica), anterioara,
posterioara,laterala din dreapta si din stanga, care prezinta varietati ale ocluziei dinamice.
Daca relatia centrica se refera numai la rapoartele dintre mandibula si maxila indiferent de starea
arcadelor dentare, atunci pozitia de ocluzie centrica este o pozitie de contact multiplu interdentar
maxim dintre arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maxima.
Pentru realizarea acestui contact mandibula se deplaseaza din pozitia de relatie centrica anterior,
miscand in aceasta directie condilii articulari cu 0,1-1,5 mm pozitionandu-i la baza pantei tuberculilor
articulari.
Prin urmare pentru ocluzia centrica sunt caracteristice 4 semne:
- dentar;
- articular;
- muscular;
- faringo-glandular;
Ocluzia centrica este considerata ca un raport static intre arcade dentare in plan vertical, transversal si
sagital cand avem un contact dentodentar intercuspidian maxim, iar condilii articulari ai mandibulei in
timpul contractiei maximale bilaterale a muschilor mobilizatori care sunt situati la baza pantei
tuberculilor condilari si se produce actul de deglutitie
Ocluzia anterioara se caracterizeaza prin propulsia mandibulei si contactul interdentar al dintilor
frontali in asa pozitie lipseste contactul cu dintii laterali, astfel intercuspidarea maxima a arcadelor
dentare va lipsi, condilii articulari vor fi deplasati anterior si se vor situa pe panta tuberculului articular,
iar muschii mobilizatori se vor gasi intr-o stare de contractie maxima si echilibrata.
Ocluzia posterioara apare in caz de deplasare a mandibulei in directia posterioara, fapt posibil numai
datorita aplicarii unei forte. De exemplu, in momentul determinarii ocluziei centrice cand medicul
apasa pe mentonier in directie distala, astfel arcada inferioara va contacta cu cea superioara numai in
zonele laterale, iar condilii articulari vor ocupa in fosele articulare o pozitie distalizata.

Ocluzia laterala poate fi stanga sau dreapta in dependenta de directia de deplasare a mandibulei. La o
lateropulsie mandibulara la stanga, contactul dintre dinti depinde de gradul deplasarii pe cand din
partea dreapta el va lipsi sau se va crea in cateva puncte si invers. Totodata se va crea o asimetrie a
liniei dentare incisivilor centrali superiori si inferiori, iar condilii articulari vor avea diferite pozitii in
fosele articulare.
24 Definitie relatie de postura mandibulara. Enumerati elementele active si pasive ce
asigura aceasta pozitie. Spatiul Donders.
In stare de repaus, datorita unei relaxari musculare echilibrate si sub influenta gravitatii, mandibula se
deplaseaza in jos deplasandu-se la o anumita distanta de maxila. Asemenea relaxare musculara este
considerata drept o relaxare relativa, deoarece muschii isi pastreaza tonusul functional necesar pentru
mentinerea mandibulei in aceasta pozitie. Acest fenomen de pozitionare a mandibulei a fost apreciat
ca pozitia de repaus fiziologic relativ sau de postura a mandibulei. Prin urmare, prin relatia de postura
subintelegem starea de echilibru dintre muschii ridicatori si coboratori ai mandibulei cand ei se gasesc
in stare de relaxare fiziologica relativa.
V.Burlui determina aceasta pozitionare a mandibulei ca suma rapoartelor mandibulocraniene atunci,
cand mandibula se afla in pozitie posturala fata de craniu sub efectul echilibrului tonic al musculaturii
manductoare antigravific
Elemente pasive: Complexul de muschi-tendon, ATM, greutatea gravitationala. Tot aici putem mentiona
ca la deplasarea in jos a mandibulei impreuna cu limba cand buzele isi pastreaza contactul, iar intre
fata dorsala a limbii si bolta palatina apare un spatiu cu vid (spatiul Donders).
Elementele active sunt prezentate de tonusul muscular al intregului sistem stomatognat si in primul
rand al muschilor mobilizatori si ai regiunii periarticulare.
25 Ce numim si cu cat este egal spatiul liber de vorbire, importanta practica.
In starea de postura a mandibulei intre arcadele dentare exista un spatiu de inocluzie numit spatiul de
inocluzie fiziologic care este individual si variaza de la 1-6 mm, iar in mediu constituie 2-3 mm.
In afara de spatiul de inocluzie fiziologic mai exista spatiul liber pentru functia fonetica a SS, care este
individuala ca si spatiul de inocluzie fiziologic si marimea lui va varia in raport de caracterul fonatiei.
Maximal el se va manifesta la pronuntarea vocalei a, iar minimal la pronuntarea consoanei s. Nu
exista vreo independenta a marimii acestui spatiu,pe parcursul vietii el poate fi supus modificarilor.