Sunteți pe pagina 1din 4

HEPATITA

Introducere
Hepatitele sunt o problema majora de sanatate public ape intregul glob deoarece
afecteaza sute de milioane de personae.
Hepatitele virale sunt o cauza de inalta morbiditate si mortalitate in populatia umana atat
prin forma acuta de infectie cat si prin forma cronica.
Hepatita=orice afectiune a ficatului, determinate de: virusuri, bacteria, paraziti, cat sic ea
mai grava determinare-autoimuna(sistemul imunitar declanseaza anticorpi impotriva selfului
hepatic).
Virusurile hepatice
In hepatitele de tip B, C si D, boala devine frecvent cronica sau ciroza.
O alta complicatie frecventa este carcinomul hepatocelular care este intre primele 10
tipuri de cancere ca frecventa pe glob.
Hepatita A
Epidemiile de boala icterica au fost descries de multe secole, iar termenul de hepatita a
fost introdus in 1912 pentru a descrie forma epidemica a bolii.
Hepatita virala A (HAV) este raspandita pe cale fecal-orala si continua sa devina
endemica si hiperendemica in arii cu igiena si sanitatie proaste.
Epidemii cu multe cazuri de hepatita A au fost de exemplu cea asociata cu consumul de
alimente infectate din Shanghai in 1988 care a constat in 300000 de cazuri.
Structura
Examinarea electronomicroscopica a concentratelor de fecale filtrate de la pacientii in
cursul stadiilor initiale ale bolii releva prezenta de particule icosahedrice de 27 nm tipice pentru
Picornaviridae.
HAV a fost clasificat in 1983 in genul Enterovirus (ca enterovirus 72) al familiei
Picornaviridae pe baza caracteristicilor biofizice si biochimice.
Dupa definirea genetica s-a constatat ca asemanarea cu enterovirusurile este scazuta si
virusul este acum considerat in genul separate numit Hepatovirus.
Manifestari clinice
Hepatita A are o perioada de incubatie de aproximativ 4 saptamani.
Virusul se replica in ficat.
Un numar mare de virusuri se elimina prin fecale in timpul perioadei de incubatie
inaintea debutului clinic si apare si o scurta perioada de viremie.

Formele clinice pot fi: asimptomatica, anicterica sau icterica.


Virusul este necitopatic in culture celulare.
Patogenitate
Patogenitatea in vivo, care implica necroza celulelor parenchimatoase si inflamatia
histiocitara periportala este mediate de raspunsul imun cellular.
In timpul perioadei de stare, eliminarea de virusuri in fecale scade si apar anticorpii antiHAV IgM in crestere ca titru.
Anti-HAV IgM pot fi detectati 1-2 saptamani mai tarziu si persista ani.
Manifestari clinice
Expresia clinica a infectiei cu virus hepatitis A variaza considerabil, de la forma
subclinica, anicterica, la forma medie la copii, la forma tipica insotita de icter la adulti.
Virusul hepatitis A intra in organism prin ingestie si prin infectie initiala intestinala.
Virusul apoi se disemineaza, probabil prin sange, la ficat, care este organul-tinta.
Un numar mare de particule virale sunt detectabile in fecale in timpul perioadei de
incubatie, adica la 10-14 zile de la expunere si continua apoi pana cand apare cresterea nivelului
tranzaminazelor.
Virusul este detectat rar dupa debutul clinic al bolii.
Patogeneza
Anticorpii de hepatita A virala care persista si sunt detectabili tarziu in perioada de
incubatie coincide cu aparitia semnelor biochimice ale afectarii hepatice.
Antigenul de hepatita A a fost detectat prin imunofluorescenta in citoplasma hepatocitelor
dupa transmiterea experimental la cimpazeu.
Antigenul nu a fost gasit in alte tesuturi.
Histopatologic s-a gasit acumularea de limfocite si de histiocite in parenchim, adesea
inlocuind hepatocite necrozate predominant in aria periportala.
Epidemiologie
Hepatita virala tip A apare endemic in toate partile globului cu evolutia frecventa de
epidemii minore sau majore.
Incidenta exacta este dificil de stability din cauza proportiei inalte de cazuri subclinice si
a infectiilor anicterice.
Se presupune ca incidenta bolii este mult mai inalta decat cea raportata.
Perioada de incubatie a hepatitei A este de 3-5 saptamani, cu o medie de 28 zile.
Boala are o rata de mortalitate scazuta, dar pacientii pot fi incapabili de activitate mai
multe saptamani.
Nu se cunoaste evolutia catre infectie cronica.
Epidemiologie

Hepatita virala A se raspandeste pe cale fecal-orala, prrin contact direct intre personae, in
conditii de proasta igiena si in conditii de supraaglomerare.
Epidemiile sunt cel mai frecvent determinate de contaminarea fecal-orala a apei de baut
sau a alimentelor.
Sursa epidemiei pot fi adesea alimentele nepreparate termic sau alimentele manipulate
dupa prepararea termica.
Hepatita A ramane endemic si comuna in tarile in curs de dezvoltare, dar boala evolueaza
cu numar mic de cazuri.
Diagnostic
Diferite teste serologice sunt disponibile pentru hepatita A:
Imunoelectronomicroscopie;
RFC;
Hemaglutinare;
ELISA (cea mai utilizata).
A fost identificat un singur serotip de hepatita A.
Izolarea virusului in culture celulare necesita o adaptare prelungita si nu este utilizata in
diagnostic.
Controlul si prevenirea hepatitei A
In zonele cu incidenta inalta majoritatea copiilor sunt infectati devreme si isi castiga
imunitate.
Infectiile castigate la varsta de adult sunt mai severe.
Mai putin de 10% din cazurile de hepatita A acuta sunt la copii cu icter, iar procentul
creste la 50% la 6-14 ani ai la 70-80% la adulti.
Alte grupe de risc include personalul si internatii din institutiile pentru handicapati
mental, orfelinate, barbatii homosexuali active sexual, drogatii care utilizeaza droguri
intravenoase, instalatorii, studentii de la facultatea de medicina, militarii.
Pacientii cu hepatita cronica trebuie imunizati cand viziteaza zone endemic.
Este important sa se protejeze persoanele cu risc crescut din cauza contactului personal
cu persoanele infectate sau din cauza calatoriilor in zonele endemic.
In tarile in curs de dezvoltare incidenta hepatitei A simptomatice este crescuta din cauza
conditiilor socio-economice, a infectiei tarzii in timpul vietii.
Imunizarea
Protectia pasiva poate fi obtinuta prin administrarea de imunoglobulina umana, care
contine cel putin 100 UI/ml de anticorpi anti-HAV administrate intramuscular in doza de 2 UI/kg
greutate.
Profilaxia post-expunere, daca este administrata destul de devreme, poate preveni sau
atenua boala clinica.
Vaccinurile inactivate pentru hepatita A au fost dezvoltate in ultima decada si azi se
folosesc in multe tari.

Virusul este inactivat cu formaldehida si contine antigen adsorbit cu hidroxid de aluminiu


si se administreaza intramuscular. Preparatul este sigur si este inalt immunogenic pentru oameni
si induce raspuns imun protectiv.
Tulpinile attenuate de HAV au fost dezvoltate si sunt foolosite cu success ca vaccinuri.
Vaccinurile vii sunt mai ieftine si produc un raspuns imun umoral identic cu cel Indus de
infectia naturala.
Markerii de HAV atenuat nu au fost identificati.
Hepatita E
S-a constatat din examinarea fecalelor pacientilor care au facut hepatita dupa
contaminarea prin apa poluata ca exista un alt virus care se transmite astfel.
Epidemiile cu hepatita non-A non-B transmise prin apa din India au fost raportate prima
data in 1980, dar epidemii care au implicat mii de personae au fost depistate in URSS, Asia de
sud-est, Africa de nord, Mexic, India.
Perioada de incubatie are o medie putin mai mare decat pentru hepatita A, cu o medie de
6 saptamani.
Cele mai multe cazuri sunt la adultii tineri si rata de mortalitate este mai inalta, de 20%,
mai ales la femeile gravide.
Studiile virusului hepatitic E au progresat urmand transmisia la primatele non-umane.
Virusul nu s-a putut cultiva in culture celulare.
Virusul hepatitic E a fost clonat in 1991.
Organizarea genomului este distinct de a Picornaviridaelor si VHE si apartin familiei
Calicivirus ca marime si ca organizare a genomului.
Diagnostic
Ca teste de diagnostic sunt:
PCR pentru detectia ARN-ului viral in fecale;
ELISA pentru detectia de gG si IgM anti VHE.
Prevenire
Vaccinul anti-hepatita E a fost dezvoltat.
3 doze de vaccin previn dezvoltarea indicatorilor biochimici de hepatita.
Hepatita B
Virusul hepatitic B a fost initial determinat ca agent responsabil pentru hepatitele
transmise parenteral si ca o cauza importanta de infectie acuta si cronica a ficatului.