Sunteți pe pagina 1din 26

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice.

Producerea si semnificatia lor

3. SEMNALE ELECTROFIZIOLOGICE. ORIGINEA SI SEMNIFICATIA LOR


3.1 Activitatea electrica in functionarea sistemului nervos
STRUCTURA STANDARD A NEURONULUI
Corpul celular reprezinta zona receptoare si
integratoare de semnale. Dintre functiile sale:
- este principala zona a neuronului cu rol nutritional
si metabolic; contine nucleul; nu contine
centrozom, asadar nu se multiplica
- receptioneaza semnale de la alte celule si le
trimite spre axon; integreaza semnalele primite.
Dendritele formeaza, impreuna cu corpul celular,
zona receptoare si integratoare de semnale
(stimuli electrici primiti de la celule neuroni sau
celule senzitive aflate in circuitul de transmitere a
semnalelor electrice in amonte). Dendritele
ramificate receptioneaza semnale venite de la alte
celule si le trimit spre axon. Dendritele, ca si corpul
celular, insumeaza semnalele receptionate.
Axonul este zona de generare si transmitere a impulsurilor de depolarizare (potentialele de
actiune). La baza axonului se insumeaza toate semnalele electrice receptionate de dendrite
si corpul celular, rezultanta lor avand rol de stimul electric pentru declansarea potentialelor
de actiune (dupa legea tot-sau-nimic). Acestea se transmit apoi in lungul axonului spre
ramificatiile sale terminale si prin conexiunile sinaptice stimuleaza alte celule.
Observatie. Membrana dendritelor si a corpului celular produce potentiale gradate
(electrotonice), iar membrana axonului produce potentiale de actiune.
l
In figura alaturata sunt reprezentate cateva
exemple de diferite tipuri de neuroni (dupa
desene facute de Deiters -1869 si Ramon y Cajal 1909):

(A) - motoneuron spinal de la mamifere


(B) - neuron bipolar din retina
(C) - celula Purkinje din cerebel
(D) - celula piramidala din cortexul cerebral.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

Neuron cu axonul mielinizat


Unele tipuri de axoni (mai ales cei
apartinand neuronilor sistemului nervos
periferic) au membrana imbracata in asa
numita teaca de mielina, o structura
stratificata, formata din celule Schwann.
Din punct de vedere electric teaca de
mielina este un material izolant; prezenta
ei blocheaza circulatia ionilor pe suprafata
membranei pe care o acopera. Intre
celulele Schwann raman spatii cu
membrana axonului neacoperita, numite
noduri Ranvier.
Daca la axonii nemielinizati circulatia
transmembranara a ionilor se produce pe
toata suprafata membranei, la axonii
mielinizati transferul de ioni se face numai
la nivelul nodurilor Ranvier.
Depolarizarea membranei axonului nemielinizat si mielinizat
Transmiterea undei de depolarizare prin autoexcitatie este explicata prin teoria curentilor
ciclici (locali), conform careia fluxul ionic produs local la depolarizare, sub actiunea unui
stimul, se inchide prin zona de membrana vecina, unde actioneaza ca un curent de
stimulare; se poate considera ca se transmite de fapt stimulul, depolarizarea fiind un efect
local. Transmiterea undei de depolarizare (variatia tensiunii de membrana sub forma
potentialului de actiune) se poate face prin membrana in ambele sensuri. La o fibra izolata
(tronson dintr-un axon excizat pentru a fi studiat in laborator), depolarizarea se face in egala
masura la stanga si la dreapta fata de locul aplicarii stimulului, dar in organisme aceasta
transmitere a depolarizarii se realizeaza unidirectional, din cauza modului de functionare a
sinapselor, similar unor contactoare electrice, care inchid si deschid la comanda contactele
cu celelelalte celule (senzitive, nervoase sau musculare), cu care este conectat orice neuron.


La axonul nemielinizat depolarizarea se
produce uniform, pe toata membrana
celulei si potentialul de actiune se
transmite continuu, din aproape in
aproape.

La axonul mielinizat fenomenul este


discontinuu, deoarece se depolarizeaza
numai membrana din nodurile Ranvier;
transmiterea potentialului de actiune este
saltatorie.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

Schema electrica echivalenta din modelul cablului coaxial se aplica atat axonilor
nemielinizati, pentru un element de lungime x oricat de mica, cat si axonilor mielinizati, dar
pentru un element x de lungime egala cu distanta dintre doua noduri Ranvier succesive.

Facand o comparatie intre axonii nemielinizati si cei mielinizati in privinta dimensiunilor si a


vitezei de transmitere a potentialelor de actiune, rezulta ca axonii mielinizati au diametre cu
cca. un ordin de marime mai mari decat cei nemielinizati, iar viteza de transmitere a undei de
depolarizare (a potentialului de actiune) in lungul axonului este cu cca. doua ordine de
marime superioara. Acest tip de axon apare in cazul neuronilor periferici (axoni de lungime
mare), care sunt implicati in procese rapide de transmitere a informatiei senzoriale si a
comenzilor motorii.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

SINAPSA
Terminatiile axonului transmit impulsul electric
unui alt neuron prin intermediul sinapsei
interneuronale. Sinapsele sunt unidirectionale:
neuronul emitator produce impulsul de
depolarizare la baza axonului, il transmite in
lungul acestuia spre terminatiile axonice, care
sunt conectate prin sinapse cu dendritele si
corpul celular al neuronului receptor. Similar
sinapselor interneuronale excitatoare exista si
sinapse interneuronale inhibitoare.
Terminatia presinaptica este zona bulbului
terminal al axonului care transmite excitatia; in
aceasta zona se gasesc vezicule cu
neurotransmitatori. Atunci cand la nivelul
terminatiei presinaptice ajunge o unda de
depolarizare (potential de actiune), se deschid
canalele ionice de Ca2+, comandate in tensiune.
Ionii de Ca2+ intra in celula in zona bulbului
terminal al axonului si contribuie la deplasarea
veziculelor spre membrana, unde elibereaza
neurotransmitatorii; acestia trec prin membrana
in zona sinaptica in asa-numitul proces de
exocitoza.

Lidia Kibiuk - Society for NeuroScience


(http://web.sfn.org)

Terminatia postsinaptica este reprezentata de membrana neuronului receptor (zona


dendritica sau corpul celular) si prezinta receptori specializati, care in combinatie cu
neurotransmitatorii deschid (sau blocheaza) canalele ionice de Na+ ale membranei
comandate chimic.
Un axon are cca. 103 bulbi terminali. Se apreciaza ca cei cca. 1012 neuroni din creier
formeaza cca. 1015 sinapse interneuronale care asigura activitatea cerebrala.
Exemple de neurotransmitatori: acetilcolina, acid gama-aminobutiric, epinefrina,
norepinefrina, dopamina, serotonina, histamina, glicina, glutamat, aspartat.
Sinapsa interneuronala poate fi excitatoare sau inhibitoare, in timp ce sinapsa neuromotorie
este numai excitatoare; largimea zonei sinaptice este de (10-20) nm pentru sinapsa
interneuronala si de (50-100) nm pentru sinapsa neuro-motorie.
Clasificarea raspunsurilor membranei neuronului la stimuli
* Raspunsul de tip potential gradat
- este o variatie a tensiunii de membrana
caracteristica celulelor senzitive si zonei dendritelor
si corpului neuronilor; de asemenea, caracterizeaza
comportarea membranei liniare (sub pragul de
depolarizare, inclusiv la hiperpolarizare)
- releva proportionalitate directa intre stimul (in acest
caz curentul de stimulare is) si raspuns (tensiunea
de membrana Um), informatia este codificata prin
modulare in amplitudine amplitudinea tensiunii de
membrana este proportionala cu amplitudinea
stimulului
- la suprimarea stimulului, raspunsul Um(t) tinde exponential spre Um0 cu constanta de timp
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

m = rmcm = m / m

- se transmite in membrana electrotonic, adica din aproape in aproape (printr-un proces de


difuzie) cu atenuare spatiala (amplitudinea tensiunii de membrana scade cu departarea de
locul aplicarii stimulului)
* Raspunsul de tip potential de actiune
- este un raspuns la stimul de tip tot-sau-nimic dupa trecerea pragului de depolarizare forma de
unda a tensiunii de membrana Um(t) nu mai depinde
de stimul
- un potential de actiune este urmat de o perioada
refractara absoluta, in care membrana nu mai
raspunde la stimuli si de o perioada refractara
relativa in care poate raspunde la stimuli mai intensi;
informatia este codificata prin modulare in frecventa,
adica frecventa de succesiune a potentialelor de
actiune este determinata de amplitudinea stimulului
- este caracteristic axonului neuronal si celulelor
musculare
- se transmite in membrana prin difuzie, dar fara
atenuare
(in
mod
regenerativ,
datorita
autoexcitabilitatii membranei)
Integrarea stimulilor la nivelul dendritelor si corpului celular
Exemplu
Se considera un arbore dendritic, format din:
- 16 ramuri la nivelul 4,
8 ramuri la nivelul 3,
4 ramuri la nivelul 2,
2 ramuri la nivelul 1 si in final
una singura care are legatura cu
corpul neuronului.
Ramura 6 de la nivelul 4 primeste un stimul de
tipul unui potential de actiune (de la terminatia
axonului unui neuron precedent) si genereaza
un potential postsinaptic (PSP) de 100 mV.
Liniile indicatoare cu sageata marcheaza locul
in care se inregistreaza semnalul respectiv.
PSP se transmite ca un potential gradat se
observa cum se atenueaza in timp si sufera
intarzieri in spatiu, pe masura ce parcurge
ramurile de la nivelul 4 pana la 0.
Scara gradata din dreapta corespunde cazului
in care toate ramurile de la nivelul 4 primesc
simultan cate un stimul si acesti stimuli
sincronizati se insumeaza in punctele de
convergenta ale ramurilor dendritice.

(Sid Deutsch, Alice Deutsch - Understanding the


Nervous System - An engineering Perspective, IEEE
Press, 1992)

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

CELULELE SENZITIVE SI RECEPTIONAREA STIMULILOR SENZORIALI


Receptorii senzoriali fac legatura intre organism si mediul de viata sau intre diverse
componente ale organismului; informatiile sunt preluate sub forma de stimuli de catre
celulele receptoare (senzitive), specializate, care compun fiecare receptor senzorial.
Evolutia speciilor a marcat receptorii senzoriali prin:
- specializare si diversificare
- rafinarea performantelor
- protectia fata de agresivitatea conditiilor de mediu
- constructii anatomice auxiliare care favorizeaza functia
Celulele receptoare sunt traductoare dintr-un semnal oarecare in semnal electric;
marimi convertite: presiune, temperatura, substanta chimica, lumina, sunet.
Celulele receptoare sunt conectate la dendritele si corpul neuronilor senzitivi; axonii
neuronilor senzitivi fac legatura cu sistemul nervos central unde informatia este transmisa si
decodificata.
Exemplu de producere si transmitere a semnalelor electrice asociate excitatiei
senzoriale. In figura de mai jos este reprezentata succesiunea evenimentelor electrice care
apar la aplicarea unui stimul mecanic (de exemplu o intepatura) la suprafata pielii.

Stimulul actioneaza direct asupra celulei


receptoare
prin
modificarea
permeabilitatii
si
depolarizarea
membranei acesteia; semnalul electric
produs, potentialul receptor are
amplitudinea si frecventa variabile in
functie de amplitudinea stimulului.
Receptorii reactioneaza spontan la
stimuli, cu o anumita constanta de timp,
dar au tendinta de adaptabilitate daca
stimulul este mentinut timp indelungat.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

Exemplu. Dependenta potentialului receptor fata de stimul, in cazul unui receptor termic
(variatia este similara si pentru alte tipuri de stimul) la aplicarea unui stimul cu variatie in timp
de tip treapta, respectiv rampa.

Stimulul variaza sub forma de semnal treapta.


Potentialul receptor creste (cu o anumita
constanta de timp), apoi scade usor datorita
adaptarii receptorului la stimul (senzatia de
cald se atenueaza si ea in timp)

Stimulul variaza sub forma de semnal rampa.


Potentialul receptor creste (cu o constanta de
timp mai mica, adaptandu-se treptat la panta de
crestere a stimulului), apoi are tendinta de
stabilizare; raspunsul gradat la stimul si
adaptabilitatea au tendinte opuse.

Clasificarea receptorilor senzoriali


(1) dupa zona din care provin stimulii (apropierea fata de corp):
* PROPRIOCEPTORI (informatii privind postura si echilibrul corpului)
* EXTEROCEPTORI (informatiile de la suprafata corpului)
* TELECEPTORI (informatiile de la distanta)
* INTEROCEPTORI (informatii de la organele interne)

(2) dupa natura stimulului si senzatiile produse:


* MECANORECEPTORI (traductori de presiune - asigura simtul tactil)
* FONORECEPTORI (traductori de sunet - asigura auzul, localizati in urechea interna)
* CHEMORECEPTORI (traductori chimici - asigura mirosul si gustul)
* TERMORECEPTORI (traductori termici - localizati in piele)
* FOTORECEPTORI (traductori fotosensibili - localizati in retina)
* RECEPTORI DE STARE (traductori de presiune integrati in sistemul de reglare a echilibrului localizati in canalele semicirculare ale urechii)
* NOCIRECEPTORI (reactioneaza la stimuli de diverse tipuri, deosebit de agresivi, cand intensitatea
acestora depaseste un nivel periculos pentru organism - raspanditi pe tot corpul. Stimulul agresiv
actioneaza prin lezarea membranei celulelor receptoare; sunt eliberate substantele chimice care joaca
rol de neurotransmitatori pentru sinapsele dendritelor neuronilor senzitivi (bradichinina, serotonina,
histamina), declansand direct potentiale gradate.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

Aplicatie. Arcul reflex


Se prezinta in continuare schema producerii unui arc reflex si calculul duratei acestui proces.

Pentru calculul duratei procesului se considera ca traseul parcurs de semnalul electric


parcurge, in principal, patru sinapse (celule senzitive-neuron aferent, axon neuron aferentinterneuroni, interneuroni-neuron eferent, axon neuron eferent-celule musculare) si doua
trasee in lungimea axonilor neuronului aferent si a celui eferent. Daca sinapsele se considera
avand largimea medie de 210-8 m si sunt parcurse cu viteza de cca. 2 mm/min, iar traseele
axonice au lungimile aproximative de 0,5 m si semnalul electric le parcurge cu viteza de cca.
60 m/s, rezulta o durata totala a procesului

2 10 8
0,5
T = 4
+ 2
2 10 2 s = 20 ms .
3
60
2 10 / 60
Durata este foarte redusa, mai mica decat cea necesara constientizarii pericolului si retragerii
voluntare a mainii. Din zona maduvei spinarii, informatia este transmisa si spre creier, dar
ajunge dupa incheierea arcului reflex.
Scurt istoric al masuratorilor activitatii electrice neuronale:
1874 H. von Helmholtz inregistreaza viteza de transmitere a potentialelor de actiune pe un
preparat al nervului sciatic de broasca; valoarea determinata este de 30 m/s
1875 - Richard CATON - publica prima comunicare referitoare la existenta activitatii electrice
cerebrale, pe care o pune in evidenta prin masuratori electrice pe animale
1924 - Hans BERGER - Univ. Jena - primele inregistrari ale activitatii electrice cerebrale realizate
cu electrozi externi, plasati pe scalp. 1924-1938 perfectioneaza metoda si asociaza investigatia
EEG cu diagnosticul medical: morfologia semnalului s-a pus in legatura cu starea de sanatate,
sunt evidentiate manifestarile epileptice, sunt evidentiate aspecte specifice starii de veghe/somn,
sau ale activitatii (fizice, intelectuale, emotionale) induse prin medicatie.
1928-1932 E.D. ADRIAN nvestigheaza experimental conditiile producerii potentialelor de actiune
si stabileste legitatile acestui fenomen (principiul tot-sau-nimic, proprietatea de autoexcitabilitate
a membranelor, existenta perioadei refractare)
1934 - ADRIAN si MATTHEWS (Marea Britanie) - confirma descoperirile lui Berger si deschid
drumul acceptarii EEG de comunitatea medicala; identifica ritmul alpha inregistrat in zona
occipitala si asociaza prezenta sa cu starea subiectului
1939 A.L. HODGKIN si A.F. HUXLEY obtin prima imagine a unui potential de actiune cu
ajutorul unui tub catodic cu remanenta
1970 - incepe dezvoltarea sistemelor de achizitie si procesare digitala a semnalelor (dEEG si
qEEG) ca extensii ale sistemului de inregistrare clasic.
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

SEMNALELE ELECTROENCEFALOGRAFICE (EEG)


Activitatea electrica cerebrala - integreaza efectele
impulsurilor de depolarizare si ale fenomenelor sinaptice
produse la nivelul neuronilor corticali.
Semnalul EEG inregistrat pe scalp sau pe cortex este
produs prin sumarea temporala si spatiala a campurilor
electrice care isi au originea in fenomenele post-sinaptice
excitatorii si inhibitorii de la nivelul celulelor piramidale din
cortexul cerebral. Aranjarea spatiala ordonata a celulelor
piramidale favorizeaza insumarea efectelor; sursa
elementara este de tipul stratului dipolar de curenti.
Potentialele de actiune de la nivelul axonilor au o
contributie rezultanta slaba la inregistrarea EEG, datorita
asincronismului activitatii electrice si orientarii spatiale
aleatorii a axonilor.
EEG constituie unul dintre mijloacele devenite clasice
pentru
investigarea
patologiei
neurologice
si
neurochirurgicale - este complementara metodelor
moderne de imagistica, mai ales in depistarea tumorilor si
malformatiilor, dar ramane cea mai importanta metoda de
diagnostic pentru epilepsie.
Masuratorile EEG investigheaza:

activitatea electrica spontana - inregistrata neinvaziv (pe scalp), sau invaziv (pe
suprafata cortexului sau in adancime)

activitatea electrica indusa - provocata prin mijloace excitatoare (stimulare) si vizeaza


raspunsul unor anumiti centri nervosi sau nervi periferici (potentiale evocate)

Inregistrarea se realizeaza prin masurarea diferentei de potential electric intre un punct de la


suprafata sau din interiorul capului (in apropierea unui anumit centru nervos) si un punct de
referinta (uzual se alege lobul urechii, sau un colier metalic plasat in jurul gatului, sau
vertexul de pe scalp).
Pozitionarea centrilor nervosi pe suprafata cortexului cerebral:
1 lobul frontal la nivelul caruia se executa functiile mentale;
2 aria premotorie care controleaza miscarile corpului;
3 aria motorie care controleaza miscarile voluntare;
4 aria senzitiva la nivelul careia sunt interpretate senzatiile
primare din corp;
5 aria vizuala unde sunt interpretate senzatiile vizuale;
6 aria auditiva unde sunt interpretate senzatiile sonore;
7 aria analizei senzoriale si a limbajului.
Activitatea celor doua emisfere cerebrale nu este identica; emisfera stanga coordoneaza
activitati si abilitati de natura stiintifica (logica, calcul matematic, abstractizare, memorie,
abilitatile de exprimare in scris si citit, capacitatea de comunicare), in timp ce emisfera
dreapta coordoneaza abilitati artistice si inclinatiile spirituale (imaginatia, capacitatile de
exprimare prin grafica, creatia si interpretarea muzicala; coordonarea mainii si piciorului
stang se face de la aria motorie de pe emisfera dreapta si invers pentru cea stanga.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

10

Pe inregistrarea EEG se pot identifica anumite caracteristici morfologice specifice ale


semnalelor, care permit recunoasterea unei activitati mai intense in centri nervosi
corespunzatori.
INREGISTRAREA ACTIVITATII ELECTRICE SPONTANE - EEG
Inregistrare neinvaziva - EEG (de suprafata):
semnale inregistrate la suprafata scalpului, cu un sistem de
electrozi plasati intr-o configuratie standard
sunt rezultatul activitatii electrice cerebrale spontane
sunt semnale de tensiune, cu amplitudine si frecventa joasa, in
domeniile (2 200) uV si (0,5 40) Hz
diagnosticul clasic se bazeaza pe analiza vizuala a semnalului, dar
sunt in plina dezvoltare tehnici numerice de evaluare a semnalelor
Inregistrarea invaziva sau semiinvaziva - electrocorticograma:
semnale inregistrate intraoperator pe suprafata cortexului
cerebral, cu un sistem de electrozi matrice, atasati unei benzi
flexibile; amplitudinea este mai mare decat in EEG de suprafata
(pana la 10 mV)
este posibila localizarea precisa a unor focare de activitate
electrica si urmarirea evolutiei lor in timpul interventiei terapeutice
se inregistreaza si semnale izolate, bine localizate, inregistrate
semiinvaziv, sau invaziv, cu un electrod de forma unui ac, inserat
in adancime (nasofaringian, epidural, subdural, prin trepanare,
tehnici stereotactice)
INREGISTRAREA ACTIVITATII ELECTRICE INDUSE - Potentiale evocate (PE)
se inregistreaza un raspuns nervos la stimul - vizual, auditiv, somatomotor
se aplica stimulul si se inregistreaza raspunsul EEG in zona centrului nervos corespunzator
instalatia de masurare marcheaza momentul aplicarii stimulului si inregistreaza raspunsul
de obicei se investigheaza centrii nervosi plasati in adancimea cortexului, astfel ca
raspunsul este un semnal de amplitudine joasa (0,1 20) uV, care este inecat in
semnalele activitatii EEG spontane
de obicei se repeta mai multe cicluri (zeci, sute, mii) sucesive de stimulare-inregistrare si
semnalele de raspuns se mediaza pentru eliminarea artefactelor si a suprapunerii cu
activitatea EEG spontana - metoda medierii sincronizate
MONITORIZAREA INTENSIVA VIDEO-EEG (pentru inregistrari de lunga durata)
- este utila pentru diagnosticul si diagnosticul diferential al unor afectiuni neurologice ca
epilepsia, crizele neepileptice etc; de asemenea, este practicata pentru stabilirea
diagnosticului preoperator neurochirurgical la unii epileptici rezistenti la tratament;
- se practica de obicei la pacienti internati, in criza sau/si intercritic, in stare de veghe sau in
somn, iar durata monitorizarii este variabila, de cateva ore sau chiar zile.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

11

TEHNICA MASURATORILOR EEG


Pozitionarea electrozilor se realizeaza in sistemul international 10 20 (introdus de
Federatia Internationala de Electroencefalografie si Neurofiziologie Clinica) - simbolurile

sunt asociate lobilor cerebrali si celor doua emisfere; punctele A1, A2 sau Cz pot fi alese
ca referinta. Dupa cum se observa electrozii sunt plasati simetric pe suprafata celor doua
emisfere si corespund centrilor nervosi localizati anterior.


O inregistrare completa se face pentru 19 locatii ale electrozilor activi la care se adauga
un electrod de referinta; se pot prelua atat inregistrari diferentiale (doi electrozi activi si
referinta), cat si referentiale (un electrod activ si unul de referinta). In imaginea de mai
jos este prezentata o inregistrare efectuata pentru 19 semnale masurate referential
(Spitalul Clinic Bagdasar-Arseni, Bucuresti).


Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

12


In stabilirea diagnosticului se pot parcurge diverse etape de evaluare a inregistrarilor:
analiza vizuala a semnalelor (identificarea unor focare de activitate, determinarea
unor simetrii/asimetrii, a unor sincronizari/asicronizari, identificarea unor
grafoelemente specifice),
analiza morfologica (prin realizarea unor masuratori de amplitudine, durata si
frecventa a pulsurilor),
analiza in frecventa prin identificarea componentelor dominante de frecventa,
filtrarea semnalelor si separarea pe benzi caracteristice (care in cazul EEG se
numesc ritmuri si sunt patru alfa, beta, gama, theta),
analiza statistica prin reprezentarea histogramei si calculul unor marimi
statistice meda, abaterea standard, varianta, etc.
corelarea unor inregistrari preluate din zone simetrice, etc.
reprezentarea hartilor de culoare echipotentiale, atat pentru semnalul complet,
cat si pe sub-benzi de frecventa.
Rolul EEG in patologie
sustine diagnosticul clinic al bolii (ex. 35% din bolnavii epileptici prezinta anomalii
evidente si repetabile pe inregistrarea EEG)
permite diagnosticul diferential intre diferitele manifestari clinice neurologice si
neurochirurgicale
ajuta la stabilirea formelor clinice sau la clasificarea crizelor (ex. varf-unda focal in
patologia neurochirurgicala insotit sau nu de crize legate de o localizare, varf-unda
generalizat in cazul generalizarii secundare a crizelor focale din aceste suferinte)
permite estimarea evolutiva a procesului patologic
permite localizarea procesului patologic (important pentru evaluarea preoperatorie)
permite evaluarea eficientei tratamentului
sustine decizia de suprimare a unui tratament

Avantajele inregistrarilor EEG


este posibila estimarea activitatii electrice cerebrale, ceea ce face din EEG un instrument
complementar investigatiilor imagistice
ofera date directe (cantitative, localizare) asupra proceselor lezionale sau patologice
poate fi singura investigatie care evidentiaza anomalii in patologia cerebrala (in mod
special in epilepsie), in neuropsihiatrie si neuropsihologie
pune rapid in evidenta schimbari survenite in activitatea cerebrala
pret redus, morbiditate redusa (practic nula),
investigatie usor repetabila, instalatie portabila, ambulatorie

Dezavantajele inregistrarilor EEG


sensitivitate si specificitate relativ scazute; nu asigura localizarea precisa a elementelor
patologice (de ex, in depistarea tumorilor)
poate prezenta artefacte biologice si electrice interpretarea este in mare masura
subiectiva, dependenta de experienta clinica
este influentata de: starea de trezire, de concentrare, de hipoglicemie si droguri, de
varsta subiectului, de diferiti factori psihici
in cazul masuratorilor invizave si seminvazive prezinta disconfort si risc de infectie
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

13

3.2 Activitatea electrica musculara


TIPURI DE CELULE MUSCULARE
* musculatura striata (scheletica) este formata din celule de forma cilindrica alungita, cu
multiple nuclee periferice si cu striatii vizibile; aceste celule sunt activate sub actiune
voluntara (comanda transmisa de la sistemul nervos central prin nervii motori);
* miocardul (musculatura cardiaca) este format din celule de forma cilindrica, dimensiuni de
30-100 microni in lungime si 12-20 microni in diametru; celulele au striatii vizibile si sunt
foarte strans asezate si conectate intre ele printr-o retea de canale ionice, prin care ionii trec
direct de la o celula la alta, asigurand o viteza mare de transmisie a undei de depolarizare;
contractiile si relaxarea miocardului se fac ritmic si involuntar, la comanda unor celule
autoexcitatoare localizate la nivelul cordului si coordonate de sistemul nervos vegetativ;
* musculatura neteda este formata din celule fusiforme care prezinta un nucleu central;
celulele nu au striatii vizibile si activitatea lor contractila este involuntara, coordonata de
sistemul nervos vegetativ.

musculatura striata

miocard

musculatura neteda

Celulele musculaturii striate primesc comanda de activare de la terminatiile axonice ale


motoneuronilor, prin intermediul sinapsei (jonctiunii) neuro-motorii.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

14

Cea mai mica actiune voluntara de activare musculara corespunde unei unitati motoare,
formata dintr-un neuron motor si grupul de miofibrile la care ajung terminatiile axonului;
miofibrilele pot apartine la celule musculare diferite si nu neaparat vecine. O unitate motoare
este activata sincron; datorita distributiei sale spatiale se poate spune ca activarea se simte
in tot volumul muschiului.
Jonctiunea neuro-motorie este intotdeauna excitatoare, depolarizarea membranei celulei
musculare fiind caracterizata de producerea unei variatii a tensiunii de membrana sub forma
potentialului postjonctional, asemanator ca forma cu potentialul de actiune (care se transmite
in lungul axonului neuronal), dar cu amplitudinea de cca. 10 mV si o durata ceva mai lunga.

ELECTROMIOGRAMA reprezinta semnalul electric asociat activitatii musculaturii striate;


inregistrarile EMG se pot face:
- extracutanat - vizeaza activitatea unui muschi in ansamblu si inregistrarea este
relevanta pentru muschi plasati periferic; semnalul are un continut de frecvente in
gama 2 500 Hz si amplitudine variabila in domeniul 0.05 5 mV dependenta de
numarul de unitati motoare mobilizate;
- invaziv - cu electrozi ac, localizarea sursei electrice este mai buna; se pot inregistra
chiar si semnale provenite de la o singura celula musculara.
In figurile de mai jos este ilustrat modul de pozitionare a electrozilor si semnalul EMG
inregistrat pentru analiza activitatii musculaturii antebratului.

(Laboratorul IEM, UPB)

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

15

3.3 Activitatea electrica a cordului


Celulele autoritmice si conductoare formeaza sistemul excito-conductor; aceste celule se
depolarizeaza spontan si ritmic, prin autostimulare. Intr-un organism viu, ritmul cardiac se
afla sub controlul sistemului nervos autonom. Generatorul principal de impulsuri este nodul
SA (sino-atrial); in cazul disfunctionalitatilor la nivelul acestuia, rolul de generator poate fi
preluat si de celelalte formatiuni de celule autoritmice - nodul AV (atrio-ventricular), reteaua
Pukinje; intr-o astfel de situatie rezulta tulburari de ritm cardiac, ce se pot corecta prin
stimulare artificiala de tip pace-maker.
Celulele contractile formeaza muschiul cardiac (miocardul sau musculatura de lucru); ele
se numesc miocite si asigura contractia si relaxarea cordului, pentru pomparea sangelui in
sistemul circulator. Aceste celule se depolarizeaza la comanda si in mod organizat, stimulul
fiind transmis de celulele autoritmice si conductoare, cu care sunt legate direct; nu intervin
mediatori chimici ca in cazul depolarizarii celulelor musculaturii striate. Depolarizarea
electrica a miocitelor este urmata de contractia lor mecanica.
Semnalul electric de depolarizare a cordului
este in mod normal generat prin depolarizarea
spontana a celulelor nodului SA (cu un ritm
de 70-80 cicluri/minut) si apoi transmis din
aproape in aproape, prin reteaua interatriala,
atat spre celulele musculare care formeaza
pertii atriali, cat si spre nodul AV, singurul
punct de legatura electrica intre atrii si
ventricule.
Nodul AV este si el format din celule care au
capacitatea de a se depolariza spontan (cu un
ritm de 40-60 cicluri/minut in absenta comenzii
transmise de nodul AV.
In continuare, unda de depolarizare se transmite de la nodul SA spre zona ventriculara pe
caile de conductie, trunchiul Hiss si ramurile sale, apoi reteaua Purkinje, care se ramifica
fin in volumul miocardului ventricular, transmitand succesiv comanda de depolarizare in tot
volumul ventricular. Reteaua Purkinje este de asemenea formata din celule care se pot
depolariza autoritmic, cu frecventa de 25-40 cicluri/minut.
Celulele miocardului sunt direct conectate, printr-o retea de canale ionice comune, cu
celulele autoritmice (generatoare spontane de semnale electrice de depolarizare) de la care
primesc comanda de depolarizare; de asemenea, celulele contractile (miocitele) sunt
conectate in mod similar si intre ele. Ionii de Na, K si Ca, care in procesul de depolarizare
circula prin canale ionice specializate, sunt transferati direct de la o celula la alta, fara sa mai
ajunga in spatiul extracelular. In acest fel depolarizarea se transmite rapid.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

16

Potentialele de actiune specifice celulelor autoritmice au forma de unda diferita fata de cea a
celulelor contractile. Primele poarta denumirea de impulsuri lente, deoarece cresterea
tensiunii de membrana de la valoarea de repaus la valoarea de prag se face lent, in mod
autonom, fara sa fie nevoie de prezenta unui stimul. Celulele contractile produc impulsuri
rapide, cu o crestere foarte rapida a tensiunii de membrana in perioada depolarizarii.

Impuls lent, produs de celule autoritmice

Impuls rapid, produs de celulele contractile

Fata de forma de unda a impulsului de depolarizare a neuronului si celulelor musculare


striate, se remarca intarzierea repolarizarii, care este explicata prin intrarea in celula a ionilor
de Ca2+, proces care se desfasoara simultan cu iesirea ionilor de K+; in timpul depolarizarii
intervine si influenta unor canale suplimentare de Na+ cu deschidere intarziata, care introduc
mici cantitati de Na+ in celula. Cat timp fluxurile de ioni pozitivi care intra si ies din celula se
echilibreaza, tensiunea de membrana se mentine pe platou, la o tensiune aprox. egala cu
zero; contractia musculara intervine pe faza de repolarizare. Spre deosebire de celulele
autoritmice din nodurile SA si AV, celulele autoritmice ale retelei Purkinje prezinta potentiale
de actiune rapide, similare celulelor contractile.
In cordul normal, formatiunile de celule autoritmice functioneaza ca o retea de oscilatoare
cuplate ierarhic (in succesiunea descrisa anterior), cu comanda initiata de nodul SA; in cazul
izolarii unui etaj superior (incetarea functionarii nodului SA, sau a nodului AV, sau
intreruperea retelei Hiss), functia de comanda este preluata la nivel inferior. Viteza de
transmitere a excitatiei in nodurile SA si AV este de cca. 0,05 m/s, in tesutul conductiv Hiss si
Purkinje de 24 m/s, iar intre miocite de cca. 1 m/s. Durata totala a unui ciclu cardiac este de
cca. 0.7s, ceea ce inseamna un ritm de cca. 70-80 cicluri/minut in cazul cordului sanatos si in
repaus. Variatii ale ritmului sunt normale de la o persoana la alta, de asemenea in functie de
starea emotionala, de efortul fizic, etc., dar se pot produce si variatii patologice (aritmii).
Depolarizarea se produce de la endocard spre epicard (interior -> exterior), iar repolarizarea
in sens invers, la fel ca si activarea miocitelor si contractia miocardului. Prin contractia atriilor
sangele este impins in ventricule, iar prin contractia ventriculelor se pompeaza sangele in
aorta si venele pulmonare.
Figura de mai jos sugereaza traseul undei de depolarizare pe caile excito-conductoare ale
cordului si caracteristicile potentialelor de actiune (impulsurilor de depolarizare) produse de
membranele celulelor din fiecare zona. Duratele diferite ale impulsurilor si ale perioadelor
refractare asigura, pentru cordul sanatos, succesiunea si sincronizarea corecta a fazelor de
depolarizare si repolarizare, astfel incat ritmul cardiac sa fie cel normal. Fiecare tip de
semnal electric, prin forma sa de unda (amplitudine si desfasurare in timp) legata de fazele
depolarizarii si repolarizarii membranelor celulare, contribuie la formarea semnalului
electrocardiografic (ECG), in forma standard, ilustrata in graficul din dreapta jos.
Pe inregistrarea ECG se observa grafo-elemente ce au legatura cu fazele activitatii electrice:

unda P corespunde depolarizarii atriale (imediat dupa initierea undei de


depolarizare la inceputul fiecarui ciclu, ea se transmite prin legaturile interatriale spre
miocitele atriale care se depolarizeaza determinand si contractia atriilor); in timpul
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

17

depolarizarii atriale unda de depolarizare ajunge si in zona nodului AV; urmeaza un


segment de zona izoelectrica pe semnalul ECG, corespunzator transmiterii undei de
depolarizare prin trunchiul si ramurile Hiss;

complexul QRS reprezinta semnalul rezultat in timpul depolarizarii ventriculare


(proces de amploare mai mare decat depolarizarea atriala, datorita volumului mai
mare de miocard implicat); in acelasi timp se produce repolarizarea zonei atriale, dar
acest fenomen electric este de mai mica intensitate si de aceea nu este vizibil prin
modificarea semnalului ECG; urmeaza din nou un segment izoelectric, rezultat din
mentinerea palierului (corespunzator la U m 0 ) pe formele de unda ale potentialelor
de actiune rapide produse de celulele contractile din miocardul ventricular;

unda T marcheaza repolarizarea celulelor miocardului ventricular si este uneori


urmata de o unda de amplitudine mai redusa, unda U, corespunzatoare unor

depolarizari intarziate din zona ventriculara (nu este vizibila intotdeauna pe


inregistrarea ECG).

Aceste elemente de morfologie a semnalului difera in amplitudine si uneori in polaritate, in


functie de zona in care se face inregistrarea; interpretarea abaterilor de la normalitate in
distributia acestor grafoelemente reprezinta principalul mijloc de diagnosticare avand la baza
analiza ECG.
INREGISTRAREA SEMNALELOR ELECTROCARDIOGRAFICE (ECG)
Primele inregistrari ale unui semnal ECG pe subiect uman au fost facute in 1887 de catre
Augustus Desire Waller, cu ajutorul electrometrului capilar inventat de Lippmann. Inceputul
electrocardiografiei este insa atribuit lui Willem Einthoven care a facut in 1908 prima sa
comunicare asupra rezultatelor masuratorilor ECG pe care le efectua de cca. 5 ani, pe
subiect uman, cu ajutorul galvanometrului cu fir, inventat de Clement Ader in 1897. Sistemul
da masurare propus si sustinut de Einthoven este utilizat si astazi, cand exista o bogata
experienta medicala de interpretare a semnalelor ECG pentru stabilirea unui diagnostic.
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

18

Vectorul Electric Cardiac (VEC) este rezultanta tuturor momentelor dipolare elementare
care se formeaza prin separarea de sarcini la nivelul membranei celulelor miocardului.
Amplitudinea si orientarea VEC variaza permanent pe durata unui ciclu cardiac, urmarind
succesiunea fenomenelor de depolarizare si repolarizare a celulelor din diferitele zone ale
cordului. Intr-o reprezentare simplificata, VEC este localizat cu originea in centrul inimii, dar
la o analiza mai exacta, se deduce ca originea VEC este in zona atriala pentru prima parte a
ciclului cardiac (lansarea semnalului de la nodul SA si depolarizarea atriala), apoi VEC isi
muta originea in zona ventriculara.

Triunghiul Einthoven si sistemul de inregistrare ECG


Metoda de masurare si evaluare a activitatii
electrice asociate functionarii cordului considera o
anumita schema de pozitionare a electrozilor de
masura. Einthoven a introdus o schema de masura
conform careia inima este incadrata intr-un triunghi
echilateral (ca in figura alaturata) iar tensiunile
masurate intre varfurile sale formeaza trei semnale
ECG corespunzatoare planului frontal, numite:
derivatia I (Lead I) intre punctele plasate pe
umeri, derivatia II (Lead II) intre umarul drept si
zona de la baza pieptului, respectiv derivatia III
(Lead III) pe cea de a treia latura a triunghiului.
Modul de pozitionare a electrozilor de masura in
practica curenta are la baza presupunerea ca
tesuturile organismului uman au proprietati
conductoare relativ bune; corpul insusi (sau parti
ale sale) se considera drept un volum conductor,
astfel ca potentialele electrice la nivelul umerilor si
la baza pieptului sunt aproximativ egale cu cele
masurate la nivelul incheieturii mainilor, respectiv
al gleznei unui picior. Aceasta extindere a puctelor
de masura simplifica aplicarea electrozilor si o fac
mai simpla si confortabila pentru pacient.

Intre dinamica VEC si valorile tensiunilor masurate la suprafata pielii se pot stabili legaturi
matematice, bazate pe date despre structura anatomica si proprietatile electrice ale
tesuturilor din organism. O modalitate de formulare a acestor legaturi este prin intermediul
asa numitilor lead vectors. De exemplu, cele trei tensiuni UI, UII si UIII, inregistrate dupa
derivatiile I, II si III ale triunghiului Einthoven, au expresiile de mai jos. CI, CII si CIII reprezinta
setul de lead vectors, iar p este vectorul de tipul VEC surprins la un moment dat in dinamica
sa.

In figura de mai jos (stanga) se observa legatura dintre tensiunea masurata pe fiecare
derivatie si proiectia VEC pe directia derivatiei respective, legatura exprimata prin cei trei
lead vectors . In dreapta este o imagine din timpul unei inregistrari ECG pe derivatiile I si III;
s-a adoptat un montaj diferential al electrozilor, cu punctul de referinta la glezna piciorului
drept (fiecare tensiune este masurata cu doi electrozi activi si unul de referinta). Semnalele
inregistrate in acest mod se numesc si derivatii bipolare (standard) ale membrelor.
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

19


Formarea semnalului ECG pe fiecare derivatie Einthoven poate fi urmarita in succesiunea de
secvente care urmeaza, in sincronizare cu faza corespunzatoare a ciclului cardiac si cu
traseul descris de VEC in regimul sau dinamic.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

20

Schema WILSON de inregistrare ECG (cu


punct de referinta artificial) - se masoara
tensiunile intre fiecare varf al triunghiului
Einthoven si un punct de referinta ce
corespunde centrului de greutate al
triunghiului, semnificand centrul cordului,
respectiv pozitia aproximativa a originii VEC;
se realizeaza un circuit de rezistente, ca in
reprezentarea alaturata. Tensiunile masurate
au semnificatia proiectiilor VEC pe directiile
mediatoarelor triunghiului.
Sistemul
proiectiilor
GOLDBERGER
utilizeaza schema WILSON.
Daca se fac masuratorile intre un varf al
triunghiului Einthoven si punctul de referinta
al schemei Wilson, proiectia pe mediatoarea
triunghiului ia denumirea dupa varful
triunghiului: VR , VL , VF .
Daca se suprima rezistenta conectata la
varful respectiv, rezulta asa-numitele proiectii
Goldberger
amplificate: aVR , aVL , aVF .
Semnalele rezultate din astfel de masuratori
referentiale se mai numesc derivatii
unipolare ale membrelor.

In inregistrarile ECG clinice se realizeaza achizitia a 12


semnale, dupa cum urmeaza:
3 derivatii din planul frontal corespunzatoare triunghiului
Einthoven: I, II si III (derivatiile bipolare ale membrelor);
3 derivatii tot din planul frontal corespunzatoare proiectiilor
Goldberger: VR , VL , VF , cele trei proiectii Goldberger amplificate: aVR , aVL , aVF (derivatiile unipolare ale membrelor);
6 derivatii in planul transversal fata de cord, asa-numitele
derivatii precordiale V1 V6 , electrozii fiind pozitionati ca in

figura alaturata (derivatiile unipolare precordiale).

Acest sistem de masurare se aplica utilizand 10 electrozi: 3 plasati in varfurile triunghiului


Einthoven, 6 plasati pe pozitiile precordiale din planul transversal si 1 electrod de referinta.

Desi acest sistem ofera, aparent, informatii redundante pentru reconstituirea VEC din
proiectiile sale (teoretic sunt suficiente trei derivatii ortogonale (dupa axele sistemului de
referinta Cartesian), el este larg utilizat si prezinta cateva avantaje unor masuratori minimale:
informatiile adiacente asociate inregistrarilor precordiale asigura o sensibilitate
crescuta masuratorilor datorita apropierii electrozilor de sursa de camp electric (VEC);
diagnosticul are precizie mai ridicata prin confirmarea acelorasi evenimente pe mai
multe proiectii;
acest sistem a intrat in rutina medicala in privinta interpretarii semnalelor ECG.
Precizia metodei de diagnostic prin inregistrarea proiectiilor VEC este afectata de:
(1) ipoteza volumului conductor (idealizare a domeniului de distributie a campului electric),
care neglijeaza distorsiunile de neomogenitate si de forma ale domeniului;
(2) ipoteza ca VEC are originea fixa, localizata in centrul cordului (idealizare a sursei de
camp electric); in realitate, originea VEC se deplaseaza impreuna cu frontul de depolarizare.
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

21

Utilitatea in diagnostic a inregistrarilor ECG:

Determinarea ritmului cardiac si evaluarea variabilitatii acestuia;

Identificarea si diagnosticarea aritmiilor cardiace, a tulburrilor de conducere, a leziunilor


peretelui cardiac;

Determinarea axei electrice a inimii;

Analiza semnalului ECG se poate corela cu analiza altor semnale fiziologice pentru
determinari asupra functionarii sistemului cardiovascular (de exemplu viteza de transmitere a
undei de puls, utila in evaluarea calitatii sistemului circulator);

NU aduce informaii despre funcia de pomp a inimii.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

22

3.4 Activitatea electrica oculara


STRUCTURA ANALIZORULUI VIZUAL poate fi observata in figura alaturata

Sub aspectul activitatii electrice, retina si nervul optic reprezinta tesuturile formate din celule
excitabile; acestea sunt:
- celulele senzitive localizate in retina - fotoreceptorii (conurile si bastonasele)
- celulele bipolare care fac legatura intre fotoreceptori si nervul optic
- neuronii care formeaza nervul optic
RETINA este alcatuita din cinci tipuri de celule
care participa la procesarea informatiei, grupate in
mai multe straturi (de la exterior la interior).
Celulele sensibile la lumina se afla in partea din
spate a retinei, asa ca lumina trebuie sa treaca prin
mai multe straturi inainte de a ajunge la receptori.
a - Epiteliul de pigmentare reprezinta stratul distal.
Cuprinde un singur rnd de celule epiteliale ce
contin un pigment cafeniu inchis (melanina) cu rol
de a absorbi lumina (realizeaza o camera obscura).
Celulele emit prelungiri ce imbraca celulele
senzoriale.
b - Celulele senzoriale (fotoreceptoare) contin
pigmentul fotosensibil. Sunt celule cu conuri si
celule cu bastonase.
c - Celulele orizontale fac sinapsa cu celule senzoriale (b) si cu celule bipolare (d). Ele realizeaza
raspunsuri variate la iluminare: depolarizare sau hiperpolarizare functie de tipul de sinapsa si de
lungimea de unda a radiatiei.
d - Celulele bipolare formeaza primul neuron vizual; in fovee se leaga la o singura celula cu con, iar
spre periferie fac sinapsa cu grupuri de celule cu bastonase ori cu conuri si bastonase, direct sau prin
intermediul celulelor orizontale.
e - Celulele amacrine (lipsite de axon) sunt celule centrifuge (care transmit informatii de la centru
spre periferie).
f - Celulele ganglionare fac sinapsa cu o celula bipolara (in fovee) sau cu mai multe, numarul lor
crescnd spre periferie. Axonul lor formeaza nervul optic (g).
Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

23

Celulele senzoriale (fotoreceptoare) contin pigmentul


fotosensibil. Sunt celule cu conuri si celule cu bastonase (v. fig.).
Repartitia lor este neuniforma; in fovee se afla in exclusivitate
celule cu conuri; densitatea bastonaselor creste de la regiunea
perifoveala spre periferie.
Celulele cu bastonase au o sensibilitate foarte mare si asigura
vederea scotopica (la lumina slaba, crepusculara, necolorata).
Segmentul extern al celulei are forma cilindrica si contine
aproximativ 2000 de discuri membranare independente asezate
paralel; in membrana discului sunt incluse moleculele
fotosensibile de rodopsina (purpura retiniana); in repaus, la
intuneric, membrana segmentului extern este polarizata negativ (30-40 mV).
Celulele cu conuri asigura vederea fotopica, la lumina puternica si
vederea colorata. Au sensibilitate mai scazuta dect a
bastonaselor. Segmentul extern are forma conica si cuprinde
discuri paralele formate din invaginatia membranei celulare, deci,
membrana discurilor are continuitate.

ELECTRORETINOGRAMA. Datorita numarului lor mare si asezarii stratificate, activitatea


electrica a celulelor fotoreceptoare predomina, astfel ca la stimulare luminoasa se poate
inregistra un semnal electroretinografic cu un electrod de masura plasat pe retina si un
electrod de referinta; este mai comod sa se utilizeze un electrod de masura inclus intr-o
lentila de contact, pe cornee, tinand seama de proprietatile de volum conductor ale camerei
vitroase.
Semnalul astfel inregistrat are doua faze:
- impulsul rapid de la inceput este format prin integrarea potentialelor receptoare ale
fotoreceptorilor;
- impulsul mai lent care urmeaza rezulta din contributiile potentialelor gradate
corespunzatoare transmisiei excitatiei electrice spre celulele bipolare.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

24

ELECTROOCULOGRAMA (EOG) reprezinta semnalul


electric asociat miscarii globilor oculari. Acest semnal rezulta
prin proiectia, pe o directie de masura, a unui moment
dipolar, format intre retina si cornee; retina activa poate fi
considerata o suprafata incarcata cu sarcini negative, in timp
ce corneea este neutra d.p.d.v. electric (deci mai pozitiva
decat retina); intre ele se poate imagina un dipol echivalent;
diferenta de potential este de (0,4 1) mV.
EOG se inregistreaza cu electrozi de suprafata asezati in
jurul fiecarui ochi (ca in figura alaturata pt. ochiul stang):
- stanga si dreapta pentru miscarile in plan orizontal
- sus si jos pentru miscarile in plan vertical
Pe frunte, in partea dreapta, sunt pozitionati electrozii de
referinta; masuratorile se realizeaza in montaj diferential).
Tensiunea inregistrata are polaritatea dependenta de sensul
miscarii globilor oculari, iar amplitudinea este afectata de
unghiul de deviatie a privirii.
Urmarirea unui obiectiv cu privirea se traduce prin variatii in
polaritate si amplitudine ale tensiunilor inregistrate.

Daca privirea este nedeviata (drept inainte) tensiunea inregistrata este nula (referinta).
Variatia de tensiune inregistrata este direct proportionala cu unghiul de deplasare al directiei
dipolului fata de directia de referinta in gama (2 30) grade; deplasari unghiulare mai mici
de 2 grade pot sa nu fie sesizate, iar peste 30 grade dependenta nu mai este liniara;
amplitudinile tipice sunt de (5 20) uV/grad.
Semnalul EOG poate fi perturbat de zgomot de tip EEG si EMG.
Utilitatea inregistrarilor EOG
- identificarea unor deficiente de control neuromuscular al ochilor, care pot avea efecte
asupra calitatii imaginii vizuale, evaluarea efectelor tratamentului pentru astfel de afectiuni;
- evaluarea simetriei miscarii ochilor, evaluarea campului vizual;
- studiul miscarii ochilor pentru transferul de informatie in domeniul tehnologiei: robotica,
protetica, sisteme de control al miscarii prin comanda data de miscarea ochilor.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

25

In figura urmatoare se prezinta doua semnale EOG inregistrate pentru un ochi, in cazul
miscarilor pe directie verticala, respectiv orizontala. Se observa schimbarile de polaritate si
activitatea in contratimp dupa cele doua directii.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012

Capitolul 3 Semnale electrofiziologice. Producerea si semnificatia lor

26

3.5 Raspunsul electrodermal (Galvanic Skin Response GSR)


Aceasta este o masuratoare de tip impedantmetrie si corespunde estimarii variatiei de
rezistenta electrica la nivelul pielii. Masuratoarea pune in evidenta stari emotionale spontane,
care activeaza glandele sudoripare, producand transpiratia (involuntara) a pielii - zona
mainilor este in mod deosebit vizata. Rezistenta electrica a pielii este sensibila la umiditate si
la substantele chimice (sarurile minerale) continute in transpiratie.
Masurarea rezistentei electrice a pielii se
bazeaza pe legea lui Ohm - la trecerea unui
curent electric (masurabil) se determina
caderea de tensiune corespunzatoare zonei
analizate, intre doi electrozi aplicati pe piele
(de exemplu pe doua degete vecine).

Se pot efectua doua tipuri de evaluari:


-

masuratoare activa - curentul electric este aplicat in cadrul unui circuit exterior

masuratoarea pasiva - curentul electric este produs in mod natural in organism


(circulatie ionica)

GSR prezinta o mare varietate de la o persoana la alta, atat in domeniul de valori ale
rezistentei masurate, cat si in privinta reactivitatii; de aceea se evalueaza variatiile de
rezistenta electrodermala prin comparatie cu o inregistrare de referinta efectuata pe aceeasi
persoana in absenta oricarui stimul. Pentru testarea metodei de masurare se poate provoca
transpiratia printr-o reactie reflexa - o inspiratie adanca urmata de expiratie fortata.
Semnalul inregistrat prezinta variatii de amplitudine, cresterile fiind asociate cu starile
emotionale sau alte forme de reactie a organismului prin cresterea umiditatii pielii.

Utilizare a masuratorilor GSR:


- GSR reprezinta unul dintre semnalele achizitionate in cadrul sistemului
POLIGRAF (uzual folosit ca detector de minciuni), impreuna cu alte
semnale care pun in evidenta variatii involuntare ale starii emotionale ritmul cardiac, ritmul respirator, presiunea arteriala (activitati fiziologice
controlate de sistemul nervos autonom);
- GSR poate fi utilizat in bio-feedback pentru educarea controlului unor
reactii emotionale excesive, pentru limitarea transpiratiei excesive,
tratarea anxietatii, a fobiilor, sau in pregatirea sportiva pentru controlul
starii psihice inaintea unei competitii;
- in psihoterapie se utilizeaza masuratori de tip GSR pentru identificarea starii de transa
indusa prin hipnoza sau prin medicatie, cat si pentru evaluarea starii emotionale produse in
cadrul terapiei;
- pe baza masurarii GSR este construit asa numitul E-meter utilizat in scientologie pentru
evaluarea spirituala a adeptilor acestui curent religios.

Mihaela MOREGA - BIOELECTROMAGNETISM, 2012