Subiecte NEUROFIZIOLOGIE- Seminar

Mecanisme moleculare i celulare ale excitabilitii

1. Membrana celular-interfa energetico-informaional ntre domeniul extra- i
intracelular
2. Semnificatia relaiei metabolism-excitabilitate n sistemul biologic
3. Sistemul de transport ionic membranar- principii generale structuralfunctionale
4. Transportul ionic membranar-suportul electric al excitabilitii
5. Transportul ionic membranar-suportul procesrii semnalului n sistemul nervos.
6. Activitatea electric spontan neuronal- principii generale, semnificaie
functional
7. Comunicarea informaional intercelular n sistemul nervos
8. Canale ionice fr poart- principii generale, funcionale
9. Canale ionice controlate de voltaj
10.Canale ionice controlate chimic
11.Canale ionotrope
12.Receptori metabotropi
13.Canale ionice controlate mecanic
14.Pompe ionice- principii generale, funcionale
15.Transportori ionici - principii generale, funcionale
16.Potenialul de aciune neuronal
Transmiterea i procesarea semnalului n sistemul nervos
17.Sinapsa electric
18.Sinapsa chimic
19.Neurotransmitori, neuromodulatori- definiie, clasificare, mecanism de
aciune
20.Sinapsa excitatorie
21.Sinapsa inhibitorie
22.Sinapsa colinergic
23.Sinapsa adrenergic
24.Sinapsa glutamatergic
25.Sinapsa GABAergic
Neuromuscular
26.Arhitectura fibrei musculare- sarcomerul
27.Transmiterea neuro-musculara
28.Cuplarea excitatiei cu contractia
29.Rolul troponinei in contractia musculara
30.Mecanismul contractiei musculare- cuplarea actino-miozinica
31.Fibre musculare rapide
32.Fibre musculare lente
33.Oboseala musculara

34.Tipuri de contractie musculara

35.Secusa, tetanosul incomplet si complet
36.Reglarea fortei musculare (recrutarea musculara)
37.Fusurile musculare, structura, rol
38.Reflexele osteotendinoase
39.Reflexul de tendon
40.Coactivarea neuronilor motori alfa si gama
41.Rolurile organului tendinos Golgi
42.Fenomenul Treppe
Analizatorul vestibular
43.Transductia semnalului vestibular
44.Rolul maculei utriculei si saculei
45.Rolul canalelor semicirculare
46.Reflexul vestibulo-ocular
47.Mecanismul de stimulare a celulelor paroase din canalele semicirculare
48.Mecanismul de stimulare a celulelor paroase din utricula si sacula.
49.Detectarea accelaratiei liniare
50.Detectarea acceleratiei angulare
Analizatorul auditiv
51.Caracteristicile sunetului
52.Urechea medie, rol, structura
53.Organul Corti, structura, rolulul fibrelor bazilare
54.Transductia semnalului auditiv
55.Focusul auditiv
56.Functia celulelor paroase interne
57.Detectarea directiei sunetelor
58.Determinarea frecventei sunetului
59.Determinarea intensitatii sunetului
60.Intensitatea si puterea sunetului
61.Rolul aferentelor si eferentelor celulelor paroase
62.Functia celulelor paroase externe
63.Ariile corticale primare si secundare auditive
64.Reflexul acustic
Analizatorul vizual
65.Ochiul emetrop
66.Mecanismul acomodatiei
67.Presiunea oculara

68.Fototransductia
69.Rolul epiteliului pigmentar
70.Rolul celulelor orizontale
71.Vederea colorata
72.Reflexul pupilar
73.Rolul celulelor ganglionare
74.Miopia, hipermetropia
75.Reflexul acomodativ
76.Inhibitia laterala
77.Campul vizual
78.Celulele fotoreceptoare
79.Organizarea celulara a retinei
80.Acuitatea vizuala
81.Adaptarea la intuneric si la lumina
Sensibilitatea gustativa
82.Transductia pentru gustul sarat
83.Transductia pentru gustul amar
84.Transductia pentru gustul acru
85.Transductia pentru gustul dulce
86.Transductia pentru gustul umami
87.Reflexul salivar
88.Structura papilelor gustative
89.Rolul receptorilor GPCR in sensibilitatea gustativa
Sensibilitatea olfatctiva
90.Transductia semnalului olfactiv
91.Receptorul olfactiv, organizare, structura, rol
92.Bulbul olfactiv
Sensibitatea termica
93.Transductia pentru sensibilitatea termica pentru rece
94.Transductia pentru sensibilitatea termica pentru cald
95.Raspunsul dinamic si static la stimulul termic
96.Termoreceptia central
97.Termoreceptia periferica
98.Receptori pentru cald (tipuri, mecanisme de stimulare, rol)
99.Receptori pentru rece (tipuri, mecanisme de stimulare, rol)
Sensibilitatea tactila

100.Transductia stimulului mecanic (corpusculii Pacini)

101.Mecanismul de adaptare a mecanoreceptorilor
102.Discriminare spatiala si identificarea tactila
103.Codificarea intensitatii stimulului tactil
104.Mecanoreceptori tonici
105.Mecanoreceptori fazici
106.Viteza de adaptare a mecanoreceptorilor
Sensibilitatea dureroasa
107.Durerea acuta
108.Durerea lenta
109.Hiperalgia primara
110.Hiperalgia secundara
111.Reflexul de axon
112.Receptorii pentru durere (tipuri, rol, transductia semnalului)
113.Mecanisme de modelare a durerii
114.Mecanisme de generare a durerii viscerale
115.Caracteristicile durerii visceral
116.Facilitarea durerii
117.Stimuli durerosi
118.Durerea referata
119.Rolul inflamatiei in durere
120.Inhibitia laterala, rol in modularea dureri
SNV
121.Organizarea SNV simpatic
122.Organizarea SNV parasimpatic
123.Tipuri de receptori adrenergici
124.Fibrele pre si postganglionare simpatic
125.Fibrele pre si postganglionare parasimpatice
126.Receptori alfa adrenergici
127.Receptori beta adrenergici
128.Cascade de semnalizare intracelulara la stimularea receptorilo adrenergici
129.Fibrele postganglionare simpatice colinergice si dopaminergice
130.Tipuri de receptori muscarinici
131.Rolul curentului M
132.Organizarea neuronilor preganglionari parasimpatici
133.Cascade de semnalizare intracelulara la stimularea receptorilor
parasimpatici

Musculatura neteda
134.Tipuri de muschi netezi
135.Organizarea actino-miozinica in celulele musculare netede
136.Generarea undelor lente in sincitiu muscular
137.Generarea potentialului de actiune in celulele musculare netede
138.Canalele de Ca din celule musculare netede
139.Contractia tonica si fazica a musculaturi netede
140.Cuplarea excitatiei cu contractia in muschiul neted
Subiecte sinteza colocviu
1. Receptorul TRP ( tipuri, roluri)
2. Receptorul cuplat cu proteina G (GPCR)
3. Inhibitia laterala (cresterea capacitatii de discriminare)
4. Potentialul local receptor
5. Cascade de semnalizare intracelulara

Mecanisme moleculare si celulare ale excitabilitatii

1. Membrana celular-interfa energetico-informaional
Membrana celulara este formata dintr-un bistrat lipidic in care sunt atasate protein
transmembranare. Membrana celulara este permeabila pt molecule hidrofobe (O2,
CO2, N2, substante steroidice). Este partial permeabila pt molecule mici nepolare
(apa glicerol, uree). Partial permeabila pt molecule mari nepolare (glucoza, zaharoza)
si impermeabila pt ioni (Na, Ca).
Membrana mentine concentratiile ionilor constante:

Na extra=145 mMol, intra=12

K extra=10, intra=140

Ca extra=1.8, intra=0.08-0.1

De asemenea, membrana are capacitatea de a modula semnale prin intermediul

proteinelor G si de a multiplica semnalul intracellular.
In bistratul lipidic exista numeroase canale, pompe, transportori ce vehiculeaza
diferitele molecule si ioni si realizeaza transportul intra/extracelular.
2. Semnificatia relatiei metabolism-excitabilitate

Excitabilitatea este capacitatea (condiia) unui sistem viu de a capta semnale sau
mesaje, ca form de actualizare a informa iei, necesare organizrii lui ntru
existenta. De altfel, capacitatea de a capta i prelucra sau decodifica semnalul
purttor de informaie i de a rspunde printr-o reacie biologic corespunztoare, se
manifest de la cele mai simple forme de organizare a materiei vii i se continu,
trecand prin structuri din ce n ce mai specializate, pn la capacitatea de a controla
i modela reacia de rspuns n raport cu parametrii determinani i proiectai n
viitor, deci cu finalitate programat.

3. Sistemul de transport ionic membranar

Cuprinde totalitatea structurilor proteice care strabat bistratul lipidic si care permit
in anumite conditii trecerea ionilor in directia sau contrar gradientului lor
electrochimic. In functie de mecanismele implicate, se descriu 3 tipuri de structuri
membranare de transport membranar: canale, pompe si transportori. Functia de
transport ionic al STIM completeaza functia membrane celulare de a asigura
identitatea celulara dpdv al compozitiei chimice citoplasmatice si de permite

schimbul informational cu mediul extracellular. Moleculele proteice ce constituie STIM

reprezinta o proportie importanta din totalitatea proteinelor membranare, controlul
sintezei lor necesitand pana la 20% din genele unei celule.
Pentru asigurarea parametrilor functionali ai excitabilitatii neuronale, celulele gliale
intervin printr-un STIM mai putin complex decat cel neuronal in mentinerea
compozitiei electrolitice a lichidului interstitial in limite care sa favorizeze
transportul ionic in neuronii invecinati.
4. Transportul ionic membranar suportul electric al excitabilitatii
5. Transportul ionic membranar suportul procesarii semnalului in sistemul
nervos
6. Activitatea electrica spontana neuronala principii generale, semnificatie
functionala

7. Comunicarea informationala intercelulara

Celula primeste din mediul extern semnale de la mesageri chimici. Cei mai multi
dintre acestia interactioneaza specific cu suprafata celulara si declanseaza o serie de
evenimente intracelulare, printer care si activarea mesagerilor secunzi, ce mediaza
raspnsul celulei la stimul. Alti mesageri chimici, hidrofobi, patrund prin membrane si
intereactioneaza cu receptori citosolici sau nucleari.
Exista 3 tipuri majore de comunicare intercelulara: endocrine, paracrine si autocrin.
De asemenea, celulele mai pot comunica prin intermediul jonctiunilor Gap. Acestea
sunt prezente la nivelul celulelor adiacente, intre cele 2 membrane alaturate. Prin
ele pot trece ioni, molecule mici (AMPc) si astefel se regleaza concentratiile
citosolice ale celor 2 celule.

8. Canale ionice fara poarta

Dpdv chimic, canalele ionice sunt glicoproteine transmembranare organizate in 2 sau

mai multe subunitati identice sau diferite ce delimiteaza un canal central al carui
lungime este egala cu grosimea membrane celulare. Asigura mentinerea potentialului
de repaus prin transport ionic pasiv in echilibru cu transportul active primar si
secundar. Fluxul ionic e de 1000 ori mai redus decat in canalele cu poarta. Fac parte

din categoria sistemelor de transport pasiv, folosindu-se gradientul electrochimic

(toate tipurile de canale sunt asa).
Canalele ionice fara poarta sunt cunoscute si sub numele de canale de scurgere,
permit deplasarea pasiva a ionilor de K, Na, Cl si Ca cat timp membrane prezinta
potential de repaus.
Permeabilitatea lor este mult mai mica comparative cu a celor controlate de voltaj
sau de neurotransmitator.
Canalele fara poarta pt Na permit influxul pasiv al acestui cation in timpul repausului,
fiind in echilibru cu efluxul lui realizat de pompa Na/K. o importanta deosebita au
canalele fara poarta, in special cele de Na, pt celulele nervoase ce prezinta
capacitatea de a genera spontan potentiale de actiune.
Canalele fara poarta pt Cl au rata de transport mult mai mica comparative cu Na
datqorita concentratiei mari de anioni intracelulari.
Transportul ionic se face conform agradientului electrochimic, dar fara a se ajunge
niciodata la egalizarea concentratiilor intra si extracelulare.
Canalele ionice fara poarta mentin homeostazia presiunii osmotice si implicit a
volumului si formei celulei. Aceasta functie este indeplinita prin faptul ca pe langa
permeabilitatea fata de ioni, canalele permit difuzia de apa.
9. Canalele voltaj dependente

(Canalele ionice cu poarta

Potentialul de actiune este rezultatul transportului ionic prin intermediul canalelor cu
poarta. Permit un flux mai rapid al ionilor, participa la generarea, transmiterea si
modularea PA. reprezinta principal tinta terapeutica.
Dupa mecanismul de control al transportului ionic, canalele cu poarta pot fi:
1. Voltaj dependente controlate de potentialul electric de membrane
2. Canale controlate de liganzi
3. Canale controlate de stimuli mecanici
4. Canale controlate de concentratia altui ion decat al ceui care este
transportat.)
Canalele voltaj dependente

Sunt canale ionice a caror poarta este controlata de valoarea potentialuui de

membrane si prezinta cel mai important tip de canele implicat in generarea si
transmiterea potentialului de actiune. Canalele se deschid atunci cand potentialul
de membrane atinge valoarea proprie fiecarui tip de canal. Dupa o scurta perioada
de timp, in care canalul ramane deschis si permite transportul ionilor conforma
gradientului de concentartie, canalul de inchide. Ex: Na, K, Ca, Cl. Canalele de
sodiu controlate de voltaj sunt formate dintr-un lan polipeptidic coninnd cca.
2000 de aminoacizi, organizat n 4 domenii identice, care, la rndul lor conin,
fiecare, 6 segmente transmembranare. Aceast structur reprezint subunitatea
i este comun tuturor tipurilor de canale de sodiu voltaj-dependente. Unul dintre
segmente, din fiecare unitate, conine un numr mare de resturi de aminoacizi de
arginin i lizin cei mai electropozitivi aminoacizi i ndeplinete funcia de
senzor de voltaj. Pe lng subunitatea canalele de sodiu voltaj-dependente mai
con in nc una sau dou subuniti , n funcie de specie i esut, anexate la
subunitatea . Aceste subuniti controleaz stabilitatea i sensibilitatea
subunitii . Variaia potenialului de membran induce modificri de
conformaie spaial a proteinelor din senzor i poart determinnd deschiderea
sau activarea a canalului. micarea ionilor prin canal, care este blocat n timpul
potenialului de repaus, apare cnd membrana celular este depolarizat pn la
o valoare denumit potenial prag. Odat atins valoarea potenialului prag,
poarta se dechide i influxul de sodiu continu pn cnd este activat
componenta de inactivare a canalului, care va opri fluxul ionic. Neurotoxinele
(tetrotoxina=TTX) blocheaza canalele ionice pt ca se leaga specific de partea
proteica a canalului.
a) Canalele de Na
Au 3 conformatii:

Repaus (inchis) cand poarta de activare blocheaza fluxul

Activat (deschis)

Inactivat (inchis) cand poarta deinactivare blocheaza fluxul

Subunitatea alfa formeaza porul canalului, iar subunitatea beta controleaza

transportul ionic si ancoreaza canalul in membrana. Transporta 107 ioni/s,
formeaza faza de depolarizare a PA si conduc PA in fibrele nervoase. Distributie
vezi in ppt. Rol: rectificare, controlul duratei PA, modularea excitabilitatii
celulae prin depo/hiperpolarizarea membrane.
b) Canale pt K voltaj dependente

Tip M Ach

Dependente de ATP

Celulele beta pancreatice creste ATP ce duce la inchiderea canalelor de

K ce duce la depolarizare

Miocardice scade raportul ATP/ADP ce duce la activarea canalelor de K

ce duce la hiperpolarizare

Dependente de Ca celulele beta pancreatice

Dependente de volumul cellular.

Au rol in

Mentinerea PR

Scaderea excitabilitatii celulare prin hiperpolarizarea mb

Controlul duratei PA prin rapiditatea realizarii repolarizarii

Controlul influxului de Ca.

b) Canale de Ca
Trasnporta 180000 ioni/sec/canal
Tipuri:
-

L activat la potential inalt pozitiv

-

Blocat de dihidropiridine: nimodipin, nifedipin, nicardipine;

fenilalchilamine: verapamil, gallopamil; benzotiazepine: diltiazem

Modulat de AMPc

Canalopatii: cecitate congenitala nocturna incomplete cand ambele

tipuri de receptori sunt partial afectati si cecitate congenitala
nocturna complete cand celulele cu bastonas sunt nefunctionale
M activat la potential negativ

- conductanta mica

10

-rol de pacemaker
-blocant: mibefradil
-

N activat la voltaj intermediar

- blocant: omega-conotoxina

- P-cel Purkinje blocant: omega-agatoxina cand creste

-Q- cel granulare blocant: omega-agatoxina cand scade
10.Canale ionice controlate chimic

Sunt canale cu poarta, fiind numite si canale ionice controlate de liganzi, sunt canale
controlate de substante chimice sintetizate fie in altce celule decat in structura
careia se afla, fie de celula din care face parte.
Canalele ionice controlate de liganzi sintetizati de alte celule reprezinta tipul cel mai
bine cunoscut definind in general canalele controlate direct de neurotransmitator si
implicate in transmiterea sinaptica rapida. Canalele din aceasta categorie, localizate
in segmentul postsinaptic al sinapselor cu transmitere rapida, excitatorie sau
inhibitorie, se numesc si receptori ionotropici. Din aceasta categorie fac parte in
general receptorii pentru neurotransmitatorii nonpeptidergici (gaba, glu, Ach,
gly,etc). Deoarece receptorii din aceasta categorie sunt canale ionice ce contin in
structura lor unul sau mai multe locusuri de legare a neurotransmitatorilor se numesc
si receptor-canal. Ex: receptorul canal colinergic nicotinic, receptorul canal pentru
glumat (NMDA).
Canalele ionice controlate de liganzi sintetizati de celula din care face parte pot fi:
Canale controlate de proteine G sau de mesageri secunzi (Ca, IP3), se numesc
si receptori metabotropici, participa la transmiterea sinaptica lenta sau la
modularea transmiterii sinaptice.
Canale controlate de neurotransmitator dar localizate pe segmentul
presinaptic, avand rolul de a controla eliberarea si concentratia acestuia in
spatiul sinaptic (autoreceptori)
Cuplarea neurotransmitatorului cu canalul ionic poate avea doua efecte, intre cele
doua efecte existand un echilibru ce confera starea de functionalitate creierului.
1. Influxul de Na in segmentul postsinaptic, urmat de depolarizare si generarea
PPSE care se va propaga in celula

11

2. Efluxul de K sau influxul de Cl in segmentul postsinaptic, urmat de

hiperpolarizare si generarea PPSI, care va inhiba celula, in sensul de a diminua
excitabilitatea celulei, facand-o mai greu depolarizabila.

11.Canale ionotrope

Receptorii neurotransmitatorilor transduc informatia prin 2 sisteme: prin canale

ligand dependente si prin receptori cuplati cu proteinele G. sunt canale activate
direct de neurotransmitator si sunt implicate in trasmiterea sinaptica rapida.
Canalelel localizate in segmental postsynaptic al sinapselor cu transmitere rapida,
excitatory sau inhibitory, se numesc si receptori ionotropici. Astfel, raspunsul apare in
cateva ms. Ex: receptorul canal colinergic nicotinic, receptorul canal pentru glumat
(NMDA).
12.Receptori metabotropi

Receptorii care sunt grupati cu proteinele G sunt numiti receptori metabotropic.

Activarea lor rezulta in producereaa unitatilor active alfa si beta-gamma, care initiaza
o varietate larga de reaspunsuri celulare prin interactiunea directa fie cu un canal
ionic sau cu alte proteine efectoare cuplate cu mesageri secunzi. Receptorii
metabotropi mediaza raspunsuri sinaptice lente, de lasecunde pana la minute. Ex:
receptorul muscarinic pt Ach.
13.Canale ionice controlate mecanic

Poarta este ancorata prin intermediul unor protein fibrilare de un situs de ancorare
plasat la o distanta corespunzatoare dimensiunilor celulare, in mb aceleiasi cellule
sau a celulei invecinate. Modificarea distantei dintre poarta si situsul de ancorare ca
urmare a modificarii dimensiunilor celulei, respective a distantei deintre cele 2
celule, determina deschiderea canalelor.
14. Pompe ionice

Sunt sisteme de transport care consuma energie, numite si sisteme de transport

activ. Ele transporta active ioni, molecule organice, implica reactii enzimatice si au o
rata mica de transport.
Dintre pompele ionice, amintim pompele ionice de tip P, dintre care face parte si
pompa Na-K. Pt fiecare molecula de ATP hidrolizata, transporta in spatiul
extracelular 3 Na si intracelular 2 K. Are rol in mentinerea excitabilitatii celulare,a
sigurand gradientul electrochimic in repaus. Se mai numeste si pompa electrogenica.
Vedeti ciclul enzymatic din pdf.

12

Pompa de Ca are 10 domenii transmb, capetele HN2 si COOH intracelular, situs de

legare ATP, situs de legare Ca si calmodulina.
15.Transportori ionici

Sunt sisteme de transport pasiv, functioneaza pe baza gradientului electrochimic

generat de pompe pt anumiti ioni. Transporta molecule si contrar gradientului lor.
Ionul transportat contrar gradientului poate avea acelasi sens cu ionul care se
deplaseaza conform gradientului sau electrochimic (simport) sau poate avea sensuri
diferite de transport (antiport). Din punct de veder al excitabilitatii, un rol deosebit il
are schimbatorul Na/Ca, un system de cotransport present in membrane celulara care
transporta calciul contrar gradientului, folosindu-se de gradientul Na. In celula
miocardica are rol major in stabilirea concentratiei Ca in repaus. Alte exemple de
transportori:

Na/H

Na/HCO3

Na/aa

Cl/HCO3

Na/K/2Cl

K/Cl

16.Potentialul de actiune neuronal

PA reprezinta o pozitivare brusca a potentialului transmembranar de repaus

(depolarizare), autointretinuta si autolimitanta. Prin intermediul PA sunt codificate si
transmise majoritatea mesajelor intercelulare, iar substratul molecular este
reprezentat de activarea canalelor voltaj-dependente.
PA apare ca raspuns la un stimul care poate determina depolarizarea pana la nivelul
prag (stimul supraliminar), adica la valoarea potentialului transmb la care se deschid
canalele de Na voltaj-dependente. Inversarea si apoi restabilirea polaritatii
membrane intr-un interval de timp foarte scurt, de ordinal catorva ms, este
determinate de durata de deschidere a canalelor de Na voltaj-dependente si de latent
de deschidere a celor de K voltaj-dependente. Perioada refractara este perioada in
care celula care a generat un PA nu mai poate raspunde la alti stimuli cu valoare prag,
pt ca sunt in faza refractara canalele de Na voltaj-dependente care s-au activat la
stimulul precedent. In cea refracyara absoluta, nu se mai genereaza niciun stimul. In

13

cea refractara relative se poate obtine un raspuns, mai ales de la un stimul

supraliminar.
ntr-o prima faz se deschid canalele voltaj dependente care vor permite un influx
rapid de cationi care va determina scderea diferenei de potenial faza de
depolarizare urmat de deschiderea canalelor de potasiu voltaj dependente prin
care efluxul ionic va readuce potenialul de membran la valoarea potentialului de
repaus faza de repolarizare. Faza de depolarizare este data de deschiderea canalelor
de Na voltaj-dependente, in timp ce cea de repolarizare este data de deschiderea
canalelor voltaj-dependente de K. PA creste de la -70 mV pana la +20mV.

Transmiterea si procesarea semnalului in sistemul nervos

17. Sinapsa electrica
Dpdv structural, sinapsa electrica, denumita si jonctiune gap, este formata prin
suprapunerea a doua membrane plasmatice, in general, a celulelor de acelasi tip.
Fiecare din cele doua segmente: presinaptic si postsinaptic contine cate un canal
format din 6 subunitati de conexina, numit conexon, cu un diametru de aproximativ
1,5 nm.
Canalele sinapsei electrice sunt voltaj-dependente si permit trecerea ionilor
dintr-un segment in celalalt. Un aspect important este faptul c sinapsele electrice
sunt bidirecionale. Transmiterea impulsului nervos se realizeaz fr ntrziere
sinaptic. In creierul uman, sinapsele de acest tip se afl, mai ales, la nivelul gliei
avnd rol n meninerea concentraiei ionice n parametrii normali.
18.Sinapsa chimica
Sinapsa=conexiune functionala de comunicare intre celule in sistemul nervos.
Aproape toate sinapsele din SNC sunt sinapse chimice.
Dpdv structural orice sinapsa este formata dintr-un segment presinaptic (genereaza
sau actualizeaza semnalul) si un segment care preia semnalul (postsinaptic). Intre
cele doua segmente se afla spatiul sinaptic de aproximativ 200-300 A (fanta
sinaptica). Functia de segment presinaptic sau postsinaptic poate fi indeplinita de
oricare din componentele celulei nervoase (corp, dendrite, axon).
In cadrul sinapselor chimice neuronul presinaptic secreta la nivelul
terminatiilor sale o substanta chimica denumita neurotransmitator (neuromediator),
iar aceasta actioneaza asupra receptorilor proteici din membrana neuronului

14

postsinaptic determinand stimularea acestuia, inhibitia sau modificarea sensibilitatii

sale. In general, nt eliberat in spatiul sinaptic induce modificari ale permeabilitatii
ionice a membranei postsinaptice.
1.Segmentul presinaptic:
Este segmentul sinaptic care contine transmitatorul sau mediatorul chimic,
depozitat in vezicule sinaptice, care sunt sintetizate de ribozomii atasati RE corpului
celular. O semnificatie functionala deosebita in dinamica veziculelor sinaptice o au
proteinele din structura membranei veziculelor, dintre care: sinapsina,
sinaptobrevina, sinaptofizina (participa la formarea canalelor ionice), dar si
transportorii din membrane acestora (ex: transportor pentru colina).
Segmentul postsinaptic:
Receptorii postsinaptici sunt proteine transmembranare
complexe, cu structura specifica fiecarui tip de neurotransmitator; dpdv functional
sunt descrise doua tipuri principale de receptori: ionotropi si metabotropi, fiecare
avand o componenta de legare a nt inspre fanta sinaptica, si o componenta
transmembranara.

19.Neurotransmitori, neuromodulatori- definiie, clasificare, mecanism de

aciune

Neurotransmitorii, sau mediatorii chimici, suntsubsante chimicecare se

gsesc nsistemul nervos, prin intermediul crora se face transmiterea, modularea i
amplificareaimpulsurilor nervoasen sinapse.
Neuromodulatorii sunt substante eliberate presinaptic dar cu efecte atat local cat si
la distanta, pentru a diminua sau amplifica efectele neurotransmitatorilor
Au fost identificate mai mult de 50 de substante chimice cu rol de
transmitatori sinaptici. Un grup este reprezentat de neurotransmitatorii cu molecula
mica si actiune rapida, care determina majoritatea raspunsurilor acute ale sistemului
nervos, precum si transmiterea informatiilor senzoriale la nivel cerebral si a
impulsurilor motorii inapoi la nivelul muschilor. Spre deosebire de acestia,
neuropeptidele au de obicei actiune cu durata mai mare, precum modificarea pe
termen lung a numarului receptorilor neuronali, deschiderea si inchiderea pe termen

15

lung a anumitor canale ionice si probabil chiar modificarea pe termen lung a

numarului de sinapse sau a dimensiunilor sinapselor.
Clasificare:
-

clasa
clasa
clasa
clasa

I: Ach
II: Amine (Epinefrina, Norepinefrina, Dopamina, Serotonina etc)
III: Aminoacizi (GABA, Glicina, Glutamat etc)
IV: NO (Oxidul nitric)

Clasificarea peptidelor neuroactive se face in functie de localizarea tisulara:

-

h. eliberatori hipotalamici (TRH, CRH, GHRH, GnRH etc)

h neurohipofizari (Vasopresina, Oxitocina)
peptide hipofizare (ACTH, LH, GH, TSH etc)
peptide gastrointestinale (VIP, CCK, Gastrina, Secretina, Glucagon, Insulina etc)
peptide cardiace (PAN)
altele (Angiotensina II, Bradikinina Calcitonina, NPYY etc)
Mecanism de actiune:

In sinapsa chimica are loc dubla transductie pentru a transmite semnalul

electric de la o celula la alta:
-Transductia semnal electric presinaptic (potential de actiune) semnal chimic
(neurotransmitator)
-Transductia semnal chimic (neurotransmitator) semnal electric postsinaptic
(potential de actiune)
Neurotransmitorii se gsesc n vezicule care conin mai multemoleculede
mediator. Cndpotenialul de aciuneajunge la sinaps, se deschid canalele de Ca++.
Ca++ ptruns n terminalul presinaptic, stimuleaz transportul veziculelor spre
membrana sinaptic, unde acestea fuzioneaz cu membrana, i moleculele sunt
eliberate n fanta sinaptic. Acest proces se numeteexocitoz. Apoi, mediatorul se
cupleaz cu receptorul specific, ceea ce determin deschiderea/ nchiderea unor
canale ionice.

20.Sinapsa excitatorie

16

In cursul functionarii unei sinapse chimice, sub influenta neurotransmitatorilor

se poate realiza depolarizarea membranei postsinaptice (prin deschiderea canalelor
de sodiu) si generarea unui potential de actiune, numit potential postsinaptic
excitator (PPSE); in aceasta situatie, o astfel de sinapsa este considerataexcitatorie.
De regula, un singur PPSE nu este suficient pentru a genera un PA. Totusi, o
succesiune de PPSE determinata de stimuli cu o anumita frecventa, permit datorita
capacitatii de sumatie o depolarizare accentuata a membranei, pana la atingerea
pragului de excitabilitate. In acest moment se deschid canalele de Na dependente de
voltaj si se produce faza ascendenta a unui PA.

21.

Sinapsa inhibitorie

In cursul functionarii unei sinapse chimice, sub influenta neurotransmitatorilor

se poate realiza nemodificarea polarizarii sau mai frecvent hiperpolarizarea (prin
deschiderea canalelor de clor), cu instalarea unui potential postsinaptic inhibitor
(PPSI), situatie in care sinapsa este consideratainhibitorie.
De regula, hiperpolarizarea presupune un influx crescut de Cl in celula sau un
eflux de K, ceea ce face ca interiorul celulei sa fie mai negativ.
22.

Sinapsa colinergic

Sinapsa colinergica este una dintre cele mai raspandite sinapse din sistemul
nervos central si periferic, acetilcolina este si neurotransmitatorul jonctiunii neuromusculare.
In cele mai multe cazuri, Ach (acetilcolina), neurotransmitator cu molecula
mica si actiune rapida are un efect stimulator insa poate avea si efecte inhibitorii la
nivelul anumitor terminatii parasimpatice periferice, de exemplu inhibitia cordului
realizata prin nervii vagi.
Ach este sintetizata la nivelul terminatiei presinaptice din acetil coenzima A si colina,
fiind ulterior transportata activ in vezicule cu ajutorul transportorului vezicular de
acetilcolina (VAchT), antiport H/Ach ATP dependent.
Pe suprafata membranei presinaptice exista receptori pentru Ach pentru
controlul sintezei si eliberarii. Ach este rapid metabolizata, fiind scindata enzimatic
de catre acetilcolinesteraza (AchE) in fanta sinaptica, la acetat si colina.
Acetilcolinesteraza previne reexcitarea continua, fiind factor de control al
transmiterii sinaptice. Colina rezultata in urma actiunii acetilcolinesterazei, este
recaptata in citosolul segmentului presinaptic cu ajutorul transportorului de colina
ChT, simport Na/Ach.

17

Receptorii colinergici (muscarinici si nicotinici) au distributie periferica, central,ACh

avand rolul in dezvoltarea si diferentierea tesuturilor.

23.Sinapsa adrenergica
Adrenalina si noradrenalina sunt neurotransmitatori din clasa aminelor biogene, cu
molecula mica si actiune rapida, actioneaza prin intermediul receptorilor
metabotropici.
Noradrenalina este secretata de terminatiile a numerosi neuroni ale caror corpuri
celulare sunt localizate in trunchiul cerebral si hipotalamus. In mod specific, neuronii
care secreta norepinefrina localizati in punte, trimit fibre nervoase spre arii cerebrale
intinse pentru a contribui la controlul de ansamblu al activitatii si al starii de
dispozitie, realizand de exemplu cresterea nivelului de alerta. In majoritatea acestor
arii activeaza receptori excitatori, insa in unele regiuni poate active receptori
inhibitori. Norepinefrina este secretata si de majoritatea neuronilor simpatici
postganglionari, stimuland anumite organe si inhiband altele.
In sistemul nervos
uman sunt foarte numeroase sinapsele noradrenergice. Eliberata in fanta sinaptica,
noradrenalina interactioneaza cu receptorii postsinaptici sau cu autoreceptorii ce
controleaza sinteza si eliberarea acesteia. Moleculele care nu au interactionat cu
receptorii pre si postsinaptici sunt preluate printr-un transportor specific (simport
dependent de Na, Cl) din butonul terminal si metabolizate in citosol sub actiunea
monoaminooxidazei.
Efectele stimularii acestei sinapse este foarte variat, in functie de teritoriul
unde se afla si implicit de tipul de receptori. Receptorii adrenergici se impart in 2
clase: receptori adrenergici si receptori adrenergici.

24.Sinapsa glutamatergic
Sinapsa glutamatergic este cea mai rspndit sinaps excitatorie din creierul
uman. Receptorii pentru glutamat sunt printre cei mai bine studiai. Exist mai multe
subtipuri de receptori n funcie de afinitatea pentru diferii omologi ai acid glutamic.
Glutamatul este principalul neurotransmitator excitator, in timp de GABA si glicina
sunt inhibitori.
Ca neurotransmitator, glutamatul e sintetizat in mitocondria neuronului
presinaptic din glutamine. Dupa sinteza, este stocat in veziculele sinaptice pentru a fi

18

eliberat in Fanta sinaptica in timpul neurotransmisiei. Actiunea sinaptica a

glutamatului este oprita prin recaptare, cu ajutorul pompelor transportoare de
glutamat, care se gasesc atat presinaptic, cat si pe glia vecina, unde e convertit in
glutamine si la nevoie, neuronul va prelua glutamine de aici si o va reconverti in
glutamate folosit ca neurotransmitator.
25.Sinapsa GABAergica
GABA face parte din clasa AA, fiind un neurotransmitator cu molecula mica si
actiune rapida, este secretat de terminatiile nervoase de la nivelul maduvei spinarii,
cerebelului, ganglionilor bazali si al multor zone corticale. Este cel mai important
neurotransmitator inhibitor din creierul uman. Acest neurotransmitator este in
echilibru functional si chimic cu cel mai important tranmitator excitator, acidul
glutamic. Intre acesti neurotransmitatori exista un circuit metabolic care se
desfasoara in celula gliala si neuron.
GABA este sintetizat din glutamat prin actiunea dehidrogenazei acidului
glutamic (GAD), este eliberat in fanta sinaptica si interactioneaza cu receptorii
postsinaptici (receptori GABA A) sau cu autoreceptorii (receptori GABA B) ce
controleaza sinteza si eliberarea acestuia. Moleculele in exces sunt preluate printr-un
transportor specific (GAT, transportor cu afinitate pentru GABA, simport dependent de
Na si Cl) din membrana celulara a butonului terminal si a celulelor gliale.
Agonistii GABA au o larga utilizare terapeutica in afectiuni neuropsihice (ex:
barbiturice).

Neuro-muscular
26.Arhitectura fibrei musculare sarcomerul
Fibrele musculare au o forma alungita, lungimea acestora variind intre cativa microni
pana la maxim 30cm. Fibra musculara este invelita de endomisium, mai multe fibre ->
fascicul muscular sunt invelite de perimisium, mai multe fascicule ->muschiul este
invelit de epimisium. Rolul tesutului conjunctiv este de a mentine unitatea fibrelor,
asgura aportul nutritiv si transfera forta musculara spre sistemul osos.
Celula musculara prezinta caracteristicile general valabile: membrana, citoplasma,
prot. Structurale, enzime , organite, mai multi nuclei.
Citosolul contine proteine contractile. Fibra musculara este organizata in unitati
structurale numite sarcomere, ce reprezinta unitatea repetitiva. Sarcomerul este
cuprins intre 2 benzi Z . Sarcomerul prezinta 2 proteine contractile actina si miozina

19

care ocupa 85% din vol. Celular restul de 25% sunt proteine cu rol reglator al
contractiei: trponina, titina, nebulina.
Sarcomerele se organizeaza in miofibrile(definitie:structuri proteice cilindrice dispuse
paralel in lungimea celulei musculare). O fibra musculara poate contine 5 pana la 10
000 miofibile.
27. Transmiterea neuro-musculara
Fibrele musculare scheletice sunt controlate de catre neuronii situati in coarnele
anterioare ale maduvei spinarii si in nucleii motori de origine ai nervilor cranieni.
Neuronul motor prezinta un axon lung care in grosimea muschiului se divide in
terminatii, fiecare terminatie inerveaza cate o fibra musculara. Terminatia motorie si
fibra musculara formeaza o jonctiune neuro-musculara numita placa motorie.
Placa motorie cuprinde butonul termina al moto-neuronului care contine vezicule cu
mediator acetilcolina- Ach si sarcolema fibrei musculare care formeaza falduri
jonctionale cu receptori pt Ach. In jurul jonctiunii se afla o celula Schwann cu rol de
izoalre.
Potentialul de actiune este condus de-a lungul axonului prin intermediul canalelor
rapide Na voltaj dependente ! in apropierea butonului terminatiei nervoasea
depolarizarea membranei se va face prin canale de Ca coltaj dependente, prin
introducerea Ca in celula se mentine propagarea PA precum si contracita
citoscheletului cu mobilizarea veziculelor de Ach la suprafata celulei. Ach exocitat se
leaga de receptorii de Ach din faldurile membranei sarcoplasmatice numiti receptori
nicotinici care sunt cuplati direct cu canalele de Na. Acesti receproti colinergici de tip
nicotinic prin legarea Ach produc influx de Na generand un potential de membrana
care va atinge valoarea prag devenind PA. Mediatorul din placa neruo-musculara este
inactivat de acetil-colinesteraza. Colina este recuperata de receptorii membranei
buronului terminal, prin pinocitoza se formeaza vezicule cu mediator incare colina se
acetileaza si se formeaza Ach.

28.Cuplarea excitatiei cu contractia

PA cuprinde intreaga suprafata si apoi patrunde in invaginatiile membranare numite
tubuli T. Tubulii T prezinta numeroase canale de Ca 2+ voltaj dependente( canale DHP
dependente). Modificarea diferentei de potential deschide canalele de Ca si permite
patrunderea in celula a Ca, conform grad. De concentratie. Cantitatea de Ca
patrunsa prin canalele DPH dependente nu e suficienta pt declansarea contractiei dar
activarea acesotr canale este obligatorei pentru ca antreneaza 2 mecanisme:

20

- prin vecinatatea tubulului T cu RS( reticulul sarcoplasmatic) in cadrul triadei

cisterna- tubul T- cisterna se permite un contact intim intr canalele DPH dependente
si canalele de Ca din RS (numite si canale ryo) astfel activarea canalelor DPH
dependente activeaza canalele ryo
- prin patrunderea Ca prin canalele Ca DPH dependente se activeaza canale de Ca din
RS, Calciu cheama Calciu.
29.Rolurile troponinei in contractia musculara
Odata Ca patruns in celula cincentratia acestuia creste. Ca se fixeaza pe situsurile de
legare ale troponinei C. Troponina prezinta mai mulgte situsuri de legare, unele cu
afinitate mare si altele cu afinitate scazuta. 2 situsuri sunt acupate de calciu si
magneziu in mod fiziologic. Troponina are in functie de tipul de fibra unul sau doua
situsuri cu afinitate scazuta si vor lega Ca in functie de nivelul concentratiei intracitoplasmatice. Prin cresterea concentratiei de Ca situsurile cu afinitate scazuta leaga
Ca, troponina isi modifica conformatia cu indepartarea componentei inhibitorii si
mutarea tropomiozinei de pe situsurile actinei.( fibrele scheletice au 2 situsuri cu
afinitate joasa iar cele netede si cardiace au numia unul)
30.Mecanismul contractiei musculare (cuplarea actinamiozina)
Prin eliberarea situsurilor active ale actinei cuplarea actino-miozinica este permisa si
este urmara de glisarea miozinei printre filamentele de actina cu scurtarea
sarcomerului prin evenimente care se repeta si care cuprind mai multe etape(5)
-etapa 1 : ATP se leaga de capatul globular al filamentului de miozina cu scaderea
afinitatii pentru actina
-etapa 2 : lantul usor enzimatic al capatului miozinei permite scindarea ATP in ADP si
Pi !capatul miozinei se flecteaza de la un unghi de 45 la unul de 90 cu inaintarea
printre fil de actina cu 11 nm.
-etapa 3: odata desfacut ATP in ADP si Pi afinitatea miozinei se modifica si se
formeaza o noua punte actino-miozinica
-etapa 4: capul miozinei fixat in noua pozitie pe actina, se desface leg macroergica cu
Pi si se elibereaza energia necesara miozinei pentru o noua modificare
conformationala cu angularea capului la 45 fata de tija si tractionarea filamentului de
actina cu 11 nm in directia benzilor H(Coada miozinei) si scurtarea sarcomerului.
-etapa 5: eliberarea ADP de la niv capului miozinei cu mentinerea conformatiei
miozinei si afinitatii acesteia la situsul actinei.

21

31.Fibre musculare rapide

Modul in care fibra musculara isi procura energia si viteza cu care se contracta
diferentiaza fibrele muculare in :
-fibre musculare glicolitice albe tip II b ele prezinta: metabolism rapid glicolitic,
densitate scazuta de capilare, rezistenta scazuta la efort, viteza mare de contractie,
depozite mari de glicogen, diametru mare, continut scazut de mioglobina.
32.Fibre musculare lente
Fibrele musculare oxidativ-glicolitice rosii I ele prezinta : metabolism oxidativ,
densitate crescuta de capilare, rezistenta mare la efort, vitezza mica de contractie,
depozite mici de glicogen, diamtru mare, continut crescut de mioglobina.
33.8 Oboseala musculara
In cazul unui efort brusc maximal pe un muschi se angajeaza un numar maximal de
fibre lente si intermediare. Daca efortul continua, fibrele angajate se epuizeaza si
intra intr-o perioada de racuperare si sunt inlocuite de fibre rapide dar care nu au o
contractie prelungira care sa permita recuperarea fibrelor folosite initial astfel ca
forta generata scade, fenomen denumit oboseala musculara. Folosirea fibrelor rapide(
glicoliza anaeroba) creste cantitatea de acid lactic si accentueaza oboseala
musculara. Principala cauza a oboselii musculare este cresterea fosfatului anionic ca
urmare a desfacerii rapide a creatinfosfatului cu modificarea activitatii canalelor de
Ca care sunt mentinute mai mult timp deschis si blocarea pompelor de Ca.
Alte cauze ale oboselii musculare:
-lipsa antrenamentului muscular
-epuizarea fibrelor musculare
-motivatia psihologica
-epuizarea transmiterii nervoase
34.Tipuri de contractie musculara
35.Secusa, tetanos incomplet si tetanos complet

impreuna

Exista trei tipuri de contractie musculara: Secusa, Tetanosul incomplet, Tetanosul

complet.

22

SECUSA: este un raspuns contractil al muschiului la o stiulare unica a nervului motor.

In conditii fiziologice nu exista secuse. Secusa are mai multe etape: faza de
latenta( 5ms), faza de contractie (25ms) , faza de relaxare (+25ms). Secusele se pot
suma datorita diferentei dintre durata PA al secusei (1ms) si durata secusei (scurtarea
muschiului 55-120ms)
CONTRACTIA TETANICA INCOMPLETA: cresterea frecventei de stimulare a fibrei
musculare genereaza o contractie continua si mai puternica decat secusa. Cand
frecventa stimulilor este mai mica vor aparea perioade de relaxare incompleta si
tensiunea in muschi va fi inconstanta ! tetanos incomplet
CONTRACTIA TETANICA COMPLETA: in mod fiziologic frecventa stimulilor nu permite
perioade de relaxare pe durata contractiei musculare si se obtine un platou, forta
dezvoltata este maxima, superioara secusei cat si tetaniei incomplete.
Contractia izotonica este contractia tetanica in care se produce scurtarea muschiului
cu mentinerea unei tensiuni musculare constante, dar implica scurtarea si alungirea
mushciului. Scurtarea muschiului in timpul contractiei izotonica se numeste
contractie concentrica. Contractia excentrica reprezinta alungirea muschiului in
conditiile in care tensiunea din muschi este sub rezistenta opusa sarcinii, scopul fiind
de a asigura o miscare lenta si controlata a intinderii musculare.
Contractia izometrica ! muschiul nu-si modidica lungimea dar tensiunea creste.
Muschiul nu poate depasi rezistenta opusa si nu se poate scurta.
36.Reglarea fortei musculare
Unitatile motorii nu sunt recrutate la intamplare, primele unitati motorii sunt
celecare cuprind un numar mic de fibre motorii astfel , in prima etapa avem control
fin al muschiului dar forta dezvoltata e mica. Unitatile motorii mici sunt controlate de
neuroni alfa mici su prag scazut de activitate. Necesitatea cresterii fortei de
contractie face ca neuroni mari alfa sa fie stimulati. Fibrele motorii mici contin fibre
musculare lente si fibrele motorii mari contin fibre musculare rapide. O a doua
metoda de control nervos este codarea prin rata de descarcare. La frecvente mici vor
fi stimulati motoneuroni mici si la frecvente mari vor fi stimulari motoneuroni mari in
functie, astfel prin controlul frecventei stimulilor este controlata forta musculara.
37.Fusurile musculare structura si rol
Fusurile sunt proprioreceptorii de la nivelul muschilor, sunt formate din 2 tipuri de
fibre: fibre centrale cu sac nuclear si fibre periferice su lant nuclear. Aceste fibre
prezinta o portiune periferica contrctila si una contrala non-contractila. Fibrele fusale
prezinta atat inervatie senzitiva( fibrele Ia, II) cat si inervatie motorie(fibrele motorii

23

gama). Inervatia senzitiva conduce impulsuri de la fusuri spre maduva si centrii

superiori legate de gradul de intindere al acestora. Fibrele motorii gama produc
contractia portiunii distale a fibrelor intrafusale. Fibrele cu sac nuclear primesc
inervatie senzitiva atat Ia cat si II air fibrele cu lant nuclear primes doar inervatie
senzitiva tip II.( terminatii senzitive! dendrite ale neuronilor pseudounipolari din ggl
dorsali ai nervilor spinali)
Prin alungirea fusurilor neuromusculare apare un raspuns dinamic si unul static.
Raspunsul dinamic este produs de portiunea centrala a fibrelor cu sac nuclear, este
rapid ( 70-120 m/s) este prezent cat are loc modificarea de lungime a portiunii
centrale a fusurilor. Raspunsul static este d.p. cu lungimea portiunii centrale a fibrei
musculare, porneste de la fibrele cu lant nuclear si de la fibrele cu sac nuclear de la
portiunea distala pe calea fibrelor tip II.
38.Refexele osteo-tendinoase
Cele examinate in mod curent in clinica sunt: reflexul bicipital, tricipital, deltoid,
patelar, ahilean, mandibular sau maseter.
-Reflexul bicipital: se tensioneaza tendonul bicepsului cu policele si se percuta
tentonul deasupra policelui examinatorului, bicepsul se contracta si flexeaza
antebratul. Reflexul se inchide la C5- C6 spinal.
-Reflexul tricipital: se percuteaza tendonul tricepsului, se obtine extensia
antebratului pe brat, reflexul se inchide la C7- C8 spinal
-Reflexul deltoid: se percuta tendonul muschiului, se obtine abductia bratului.
Reflexul se inchide la nivelul medular C5-C6.
-Reflexul patelar: se percuta tendonul rotulei si se contracta cvadricepsul. Reflexul de
inchide la nivel spinal L2-L4
-Reflecxul ahilean: se percuta tendonul lui achile si se ocntracta cvadricepsul sural.
Reflexul se inchide la nivel medular L5-S1
Reflexul mandibular sau maseter: se percuta mandibula cu gura intredeschisa si se
contracta maseterul. Relfexul se realizeaza pe cale trigemino-trigeminala cu
inchidere la nivel mezencefalic.

24

39.Reflexele de tendon
40.Rolurile aparatului tendinos Golgi

impreuna

La nivelul tendonului muscular se afla organele tendinoase Golgi. Acesti receptori sunt
situati in serie cu muschiul inervat si constituie componenta senzitiva a reflexului de
tendon. Organul tendinos Golgi cuprinde o retea de terminatii nervoase butonate,
incapsulate, printre fasciculele tendonului. La fiecare organ tendinos Golgi(OTG) sunt
conectate 10 -15 fibre musculare. De la nivelul terminatiilor impulsurile sunt conduse
cu viteza mare, fibrele senzitive fiind prelungiri dendritice ale neuronilor unipolari
situati in ggl paravertebrali din radacina dorsala a nerului spinal
Prin contractia musculara apare o crestre a tensiunii in tendonul muscular cu
stimularea OTG, stimularea produce reflex dinamic sau static. Importanta reflexului
de intindere este in prevenirea rupturilor musculare sau dezinsertia tendonului
precum si fractura sau leziuni ale articulatiilor in urma contractiei prea puternice a
muschiului. Reflexul de intindere este implicat si in distributia uniforma a sarcinii
fiecarui fascicul al muschiului prin controlul tensiunii in tendon.
41.Coactivarea neuronilor motori alfa si gama

42.Fenomenul Treppe
Aplicarea unor stimuli repetitivi imediat dupa sfarsitul fiecarei secuse determina un
fenomen catarator de crestere a fortei de contractie. La inchiderea unei secuse in
celula musculara mai persista o cantitate de Ca in citosol nepreluata de RS,
cantitatea este insa insuficienta pt a determina contractie dar odata cu noul stimul se
adauga o noua cantitate de Ca din RS. Concentratia crescand mai mult decat in secusa
anterioara creste si forta de contractie.

Analizatorul vestibular
43. Transductia semnalului vestibular
Transductia semnalului vestibular este asigurata de celulele paroase vestibulare.
Arhitectura
celulei paroase vestibulare permite detectarea miscarii membranei otolitice. La
nivelul maculei vestibulare celulele paroase au un pol apical indreptat spre membrana
otolitica si un pol bazal orientat spre terminatiile nervoase dendritice ale ggl Scarpa.
Celula paroasa vestibulara in polul apical prezinta stereocili legati intre ei prin

25

filamente fine numite legaturi de varf: Kinocil structura de cil si Microvil sau
stereovil.
Stereocilii inclavati in membrana otolitica se inclina
odata cu miscarea acesteia. O inclinare inspre Kinocil a stereocililor deteremina un
grad mai mare de depolarizare prin deschiderea mai multor canale de K. Ca urmare a
depolarizarii celulei paroase, Ca2+ patrunde masiv si concentratia crescuta de Ca2+
intracelular este urmata de eliberarea unor cantitati mari de glutamat in spatiul
sinaptic.
Inclinarea stereocililor in sens invers este urmata de inchiderea canalelor de K.
Se produce o hiperpolarizarea a celulei paroase si deci o incetare a eliberari de
glutamat in spatiul sinaptic.
Canalele de K fac parte din superfamiliei TRP, respectiv sunt canale
mecanosensibile de tip TRPA1.
44. Rolul maculei utriculei si saculei
Utricula si sacula contin fiecare o arie mica senzoriala (macula) de aproximativ
2 mm situata in plan orizontal pentru utricula si respectiv in plan vertical pentru
sacula atunci cand capul este inclinat cu 25 grade in jos (plimbare).
Fiecare macula este formata din celule paroase acoperite de o membrana
gelatinoasa mucopolizaharidica (otolitica) care contine cristale mici de carbonat de
Ca2+ si proteine = otoliti.
Datorita inertiei crescute a membranei otolitice in raport cu endolimfa orice miscare
a capului determina o acceleratie diferita a celor doua structuri.
In situatia in care suntem in ortostatism si capul il mentinem drept, macula
utriculei situate in plan orizontal detecteaza miscarea capului in plan orizontal, adica
mersul inainte/inapoi sau in lateral. Macula saculei in plan vertical detecteaza
miscarea capului in plan vertical cum ar fi sariturile.

45.Rolul canalelor semicirculare

Sunt implicate in detectarea acceleratiei angulare. Organele cupulare ale canalelelor
semicirculare sunt stimulate de rotatia capului in orice directie. La baza fiecarui
canal semicircular se afla creasta ampulara. Creasta amplulara prezinta zona
receptoare - ampula care cuprinde celule paroase tip I si tip II iar stereocilii sunt

26

inclavati in membrana gelatinoasa laxa numita cupula. Aceasta nu contine otoliti si

are aceeasi densitate ca si endolimfa.
Rotatia capului determina o miscare in sens opus a lichidului din canalele
semicirculare (inertia) in raport cu canalul. Deoarece ampula este intim legata de
canalul semicircular, va urma miscarea capului. Lichidul din canalul semicircular
determina inclinarea stereocililor celulelor paroase tip I si II.
Toate celule cu par sunt orientate in aceeasi directie astfel ca, rotatia va
determina fie hiperpolarizare fie depolarizare in functie de directia rotatiei. Canalele
semicirculare sunt in numar de trei: anterior, posterior si orizontal.

46.

Reflexul vestibulo-ocular

La inclinarea capului se produce o modificare a pozitiei ochilor care ar duce la

pierderea imaginii. Pentru mentinera unei imagini stabile are loc o miscare automata
a globilor oculari in sens opus miscarii capului.
Reflexul include: canale semicirculare -> nervul vestibular -> fasciculul medial
longitudinal -> nucleii oculomotori.
47.Mecanismul de stimulare a celulelor paroase din canalele semicirculare

La baza fiecarui canal semicircular se afla creasta ampulara, care prezinta

zona receptoare ampula, ce cuprinde celule paroase tip I si
tip II iar stereocilii sunt inclavati in membrana gelatinoasa laxa numita cupula.
Rotatia capului determina o miscare in sens opus a lichidului din canalele
semicirculare (inertia) in raport cu canalul. Deoarece ampula este intim legata de
canalul semicircular, va urma miscarea capului. Lichidul din canalul semicircular
determina inclinarea stereocililor celulelor paroase tip I si II.
Toate celule cu par sunt orientate in aceeasi directie astfel ca, rotatia va
determina fie hiperpolarizare fie depolarizare in functie de directia rotatiei.

48. Mecanismul de stimulare a celulelor paroase din utricula si sacula.

27

E descris la sub 44.

49.Detectarea accelaratiei liniare
Deplasarea capului determina o miscare a otolitilor in sens opus datorita
densitatii de 2-3 ori mai mare decat a lichidului din jur. Se produce o inclinare o
cililor si secundar o depolarizare respectiv hiperpolarizare a celulelor paroase (in
functie de tipul de inclinare: spre kinocil sau invers).
Deplasarea are loc atata timp cat exista acceleratie .
50. Detectarea acceleratiei angulare
Canalele semicirculare sunt implicate in detectarea acceleratiei angulare.
Detectarea sensului de rotatie se realizeaza prin pozitia pe care o au canalele si prin
organizarea celulelor cu par de la nivelul ampulei.
Rotatia capului si a ductelor precum si inertia endolimfei determina o
deplasare a cupulei in raport cu ampula. Miscarea de rotatie a capului determina
rotatia endolimfei cu efect de inclinare a stereocililor in sensul sau in sens contrar
cililor din canalul semicircular implicat, si cu efect invers in canalul omonim de parte
opusa.
Rotatia capului spre stanga in plan orizontal , intiaza o stimulare a celulor
paroase (inclinarea cililor in directia kinocilului) in canalul semicircular orizontal
stang si o inhibare a celulelor paroase (inclinare in sens opus kinocilului) in canalul
semicircular orizontal drept.
Prin inclinarea cilului in directia kinocilului se produce o deschidere a canalelor
de K cu depolarizarea celulei. Canalele de Ca2+ voltaj dependente permit
patrunderea de Ca2+ si secundar eliberarea de glutamat cu stimularea terminatiilor
dendritice.
Deplasarea stereocilior are loc atata timp cat exista acceleratie angulara. Daca
miscarea de rotatie continua liniar stimulul inceteaza.

Analizatorul auditiv
51.Caracteristicile sunetului
Frecventa sau tonul muzical i corespunde nlimea (msurat n Hz).
Frecventa vibratiilor da tonalitatea sunetului.

28

 Tonurile pure sunt simple unde sinusoidale. Acestea sunt rar intalnite in
realitatea de zi cu zi.
Tonurile emise in mod uzual de instrumente, vocea umana sunt un amestec de
sunete cu frecvente diferite:
o Frecventele cele mai joase constitue tonalitatea vocii
o Frecventele cele mai inalte constitue timbrul vocii
Un amestec de frecvente fara legatura intre ele se numesc zgomote.

Intensitatea sau amplitudinea- muzical i corespunde nivelul de intensitate sonor

(msurat n dB).
a. INTENSITATEA - definit prin puterea vibraiei pe unitatea de arie cu unitatea W/
m2; reprezinta puterea sunetului pe unitatea de suprafata
b. PUTEREA este energia transmis de unda sonor ntr-o secund i are ca unitate
de msur wattul - W.

Deoarece variatia intensitatii sunetului (respectiv puterea sunetului) perceput de

-12

urechea umana variaza foarte mult (10 W/m 10 W/m ) intensitatea se exprima in
mod obisnuit ca logaritmare a raportului dintre intensitatea sunetului si intensitatea
-12

sunetul de referinta (10

W/m ). Majoritatea msurtorilor de intensitate a

sunetului se fac n raport cu o intensitate numit prag de audibilitate sau 0, iar

unitatea utilizat n acest caz este decibelul: dB.
Durata - se calculeaza din momentul impactului pana la disparitia ultimei vibratii
percepute.
Timbrul sau culoarea - carcateristica unui sunet muzical de a se deosebi de alte
sunete de aceeasi inaltime, durata si intensitate.
Ex: doua sau mai multe instrumente interpreteaza concomitent acelasi paragraf.
Desi sunt aceleasi note, noi putem deosebi diferenta dintre un pian si o chitara chiar
daca ele canta in acelasi timp.
Presiunea sunetului
Putem caracteriza sunetul fara a tine cont de aria pe care actioneaza si de

29

unitatea de timp.
Pentru ca intensitatea sunetului este direct proportionala cu presiunea la patrat,
iar aceasta variaza ca si intensitatea foarte mult, presiunea sunetului se exprima ca
logaritmare a raportului dintre patratul presiunii sunetului si patratul presiunii
atmosferice.

52.Urechea medie, rol si structura

1. Structura Sistem format din:

3 oscioare: ciocanul, nicovala, scarita

2 muschi:
o muschiul tensor timpani
o muschiul scaritei

ligamente mentin pozitia oscioarelor

2. Rol
Asigura corespondeta impedantei intre aer si apa prin:
Scade amplitudinea, creste forta de 1,3x (undelor sonore)
Prin raportul dintre suprafata timpanului si suprafata ferestrei ovale: 17/1
Forta totala creste de aproximativ 22 de ori
Aceasta amplificare a fortei face ca sunetele cu frecventa cuprinsa intre
300 - 3000 Hz sa se transmita in proportie de 50-75%.
Prin contractia muschilor tensor al timpanului si stapedius se produce:

Cresterea rigiditatii sistemului osicular => reducerea transmisiei sunetelor

in special al celor cu frecventa joasa atunci cand acestea au o intensitate
foarte mare.
reflexul acustic.

30

53.Organul Corti, structura si rolul fibrelor bazilare

Situat in ductul Corti, este format din celulele senzoriale asezate in mai multe
randuri pe membrana bazilara si acoperite de o membrana subtire numita membrana
tectoriala.
Celulele senzoriale ale organului senzorial auditiv Corti se numesc celule paroase.
Aceste celule sunt aranjate in trei randuri externe (celulele paroase externe) si un
rand intern (celule paroase interne).
Aceste randuri de celule paroase sunt in lungimea melcului si perpendiculare pe
fibrele bazilare. Celule paroase au un capat bazal in jurul caruia se afla terminatiile
nervoase si un capat apical ce prezinta cili care se indreapta si, in cazul celulelor
paroase externe, se inclaveaza in membrana tectoriala. Cele trei randuri de celule
paroase externe sunt alaturate intim. Intre randul celulelor paroase interne si
randurile de celule paroase externe se formeaza un tunel numit tunel Corti.
Terminatiile externe ale celulelor paroase sunt fixate de lamina reticulata
sustinuta de celulele cohleare triunghiulare. Fibrele bazilare, lamina reticulata si
celule paroase formeaza o unitate compacta.
Membrana tectoriala este fixata la nivelul limbului spiral si nu se poate deplasa,
iar varfurile cililor sunt fixati in aceasta. Astfel, deplasarea membranei bazilare
impreuna cu celulele paroase determina indoirea stereocililor.

Membrana bazilara

Membrana fibroasa prezinta 20.000 - 30.000 fibre bazilare fixate printr-un

singur capat la columela (partea centrala a cohleei).
Prezinta o elasticitate variabila de la baza si pana la helicotrema deoarece:
Lungimea fibrelor creste progresiv: 0,04 mm baza 0,5 mm varf.
Diametrul scade de 100x de la baza > vf.
Undele patrund prin fereastra rotunda => vibratia lichidului si a membranei
bazilare.

Atunci cand vibratiile intra in rezonanta cu fibrele bazilare se produce maximul

de amplitudine.

Undele cu frecventa joasa, 200Hz intra in rezonata maxima la varful cohlee si

deci trebuie sa o parcurga in intregime

Undele cu frecvente inalta intra in rezonata la baza cohelei astfel ca energia

acestora se disipeaza rapid 8000 Hz

31

Undele cu frecventa intermediara vor intra in rezonanta cu membrana bazilara

intre vf si baza.

54.Transductia semnalului auditiv

Membrana tectoriala este fixata la nivelul limbului spiral si nu se poate deplasa
decat prin marginea libera. Varfurile cililor celulelor paroase sunt fixati in aceasta.
Celulele paroase prezinta un pol bazal orientat spre membrana bazala si un pol apical
care prezinta stereocili orientati spre membrana tectoriala.
Celulele parose auditive sunt prinse ca intr-un sandvis intre membrana bazala si
membrana tectoriala . Deplasarea membranei bazilare este insotita de miscarea
celulele paroase apropiindu-se sau indepartandu-se de membrana tectoriala, miscare
insotita de inclinarea intr-o parte sau alta a stereocililor celulelor paroase.
Totusi, prin acest mecanism doar celulele paroase externe sunt stimulate. Pentru
celulele paroase interne care trimit majoritatea aferentelor auditive deplasarea
membranei bazale nu poate inclina stereocilii si prin urmare nicio informatie auditiva
nu este transmisa.
Stimularea celulor paroase interne este un proces mult mai complex. Acesta
implica mai multe etape:

Rezonanta fibrelor bazale cu undele sonore

Deplasarea membranei bazale care contine fibrele bazilare impreuna cu

celulele paroase spre si dinspre membrana tectoriala

Inclinarea stereocililor celulelor paroase externe urmata de depolarizarea si

contractia acestor celule

Tractiunea membranei tectoriale spre membrana bazala si ingustarea spatiului

dintre cele 2 membrane (bazala si tectoriala)

Prin micsorarea acestui spatiu stereocilii celulelor paroase interne se inclina

Celulele paroase interne se depolarizeaza si descarca posibil glutamat cu

stimularea fibrelor aferente ale nervului cohlear.

55.Focusul auditiv

32

Nu toate celulele paroase externe sunt blocate de nuclei olivari. Celulele paroase
externe din banda de frecventa din organul Corti care nu sunt inhibate vor putea sa se
scurteze in urma stimularii, si astfel sunetele din aceasta banda de frecventa se vor
auzi clar.
Acest fenomen se numeste focus auditiv. Focusul auditiv permite peceptia
sunetelor in una sau mai multe benzii de frecventa si anularea sunetelor in afara
benzilor de interes.
56.Functia celulelor paroase interne
57.Detectarea directiei sunetului
Este initiat la nivelul nucleilor olivari superiori:
Grupul lateral: compara intensitatea sunetelor percepute de cele doua
canale auditive pentru acelasi sunet. Functioneaza optim pentru sunete cu
frecventa mare.
Grupul median compara intarzierea aceluiasi sunet perceput de cele doua
canale auditive (neuronii prezinta aferente ipsi si contra-laterale). Neuronii
din marginea nucleului raspund maximal la intervale mici de timp, iar cei din
marginea opusa la intervale mari. Functioneaza optim pentru sunete cu
frecvente mai mici de 3000Hz

Forma urechii externe (pavilioanelor) asigura diferentierea sunetele care vin din
fata, respectiv din spate prin modificarea calitatii acestora (creste intensitatea
sunetelor cand acestea provin din fata)
Acesta informatie (directia sunetului) este condusa catre cortex posibil pe alte
cai decat cea pentru tonuri.

58.Determinarea frecventei sunetului

1. Teoria localizarii:
o Se bazeaza pe capacitatea membranei bazilare de a intra in rezonanta cu
sunete la distante variabile in functie de frecventa acestora.
o Este eficienta pentru sunete cu frecventa mai mare de 2000 Hz

33

2. Teoria temporala sau a frecventelor

Sunetele determina rafale de impulsuri nervoase sincronizate la aceleasi

frecvente

Este eficienta pentru frecvente joase (20 -2000 Hz)

59.Determinarea intensitatii sunetului

Intensitatea sunetului este decodata prin 3 mecanisme. Cresterea amplitudinii
vibratiei membranei bazale cu cat sunetul este mai puternic va determina:

Deformarea mai mare a stereocililor => cresterea frecventei impulsurilor

Cresterea numarului de celule stimulate => cresterea numarului de fibre
nervoase stimulate
Transmiterea de impulsuri de catre celulele paroase externe prin fibre
aferente ale nervului cohlear.

60.Intensitatea si puterea sunetului

a. INTENSITATEA - definit prin puterea vibraiei pe unitatea de arie cu unitatea W/
m2; reprezinta puterea sunetului pe unitatea de suprafata
b. PUTEREA este energia transmis de unda sonor ntr-o secund i are ca unitate
de msur wattul - W.

Deoarece variatia intensitatii sunetului (respectiv puterea sunetului) perceput de

-12

urechea umana variaza foarte mult (10 W/m 10 W/m ) intensitatea se exprima in
mod obisnuit ca logaritmare a raportului dintre intensitatea sunetului si intensitatea
-12

sunetul de referinta (10

W/m ). Majoritatea msurtorilor de intensitate a

sunetului se fac n raport cu o intensitate numit prag de audibilitate sau 0, iar

unitatea utilizat n acest caz este decibelul: dB.

34

61.Rolul aferentelor si eferentelor celulelor paroase

62.Functia celulelor paroase externe

Semnalele transmise de celulele paroase externe au relevanta minora in formarea
senzatiei auditive. Rolul celulelor paroase deriva din capacitatea de a se contracta.
Contractia celulor paroase externe este asigurata de proteine transmembranare
numite prestine. Moleculele de prestina modifica conformatia cu micsorararea ariei in
planul membranei si scurtarea celulei paroase externe. Prin contractia lor, ele
tractioneaza membrana tectoriala astfel incat cilii celulelor paroase interne ajung in
contact cu aceasta, stimulandu-le.
Contractia celulelor paroase externe este influentata de eferentele primite de la
nucleii olivari. Nucleii olivari pot inhiba contractia celulelor paroase externe, urmata
de blocarea scurtarii acestor celule si tractiuni ale membranei tectoriale spre
membrana bazala.
Prin blocarea tractiunii membranei tectoriale gradul de inclinare a stereocililor
celulelor paroase interne este diminuat si astfel sunetele fie nu mai sunt percepute,
fie sunt percepute foarte slab.

63.Ariile corticale primare si secundare auditive

Cortexul primar

Este situat in regiunea supratemporala a girusului temporal superior.

Raspunde la frecvente sonore unice
Neuronii raspund la intervale scurte de frecventa (prin fenomenul de
inhibitie laterala)
Sase harti tonotopice
Determina tiparele sonore simple

Leziuni ale ariei primare :

Unilateral: hipoacuzie usoara CL, incapacitatea de a determina pozitia
sursei in spatiu
Bilateral: hipoacuzie grava

35

Cortexul auditiv de asociatie/secundar

Asociaza diferite frecvente sonore

Asociaza sunetele cu informatii din alte regiuni senzoriale
Determina tiparele sonore tonale sau secventele complexe
Transmite informatia catre aria Wernicke (parte a cortexului auditiv situata
in regiunea posterioara a girusului temporal superior)

Leziuni ale ariei secunadare:

Pastreaza capacitatea de a auzi si interpreta tipare sonore simple
Incapacitetea de a percepe semnificatia cuvintelor (lezarea ariei Wernicke)

64.Reflexul acustic

Analizatorul vizual
65.Ochiul emetrop
Ochiul emetrop poate focaliza pe retina imaginea obiectelor aflate la distanta
cand muschiul ciliar este complet relaxat.
Ochiul prezinta un raport corect intre puterea de refractie a mediilor si
lungimea axului.
In mod normal lungimea axului este de aproximativ 21-23 mm.
Puterea de refractie a corneei este de aproximativ 39-44 dioptrii si a
cristalinului de 19-23 dioptrii.

66.Mecanismul acomodatiei
Reprezinta capacitatea cristalinului de a-si modifica puterea de refractie
pentru a asigura o imagine clara atat la distanta, cat si aproape.
Cristalinul are o putere de refractive:

la tanar intre 20-34 dioptrii

36

la adultul de 40 ani intre 20-23 dioptrii

la varstnic de 20-21 dioptrii.

La realizarea acomodatie participa:

Cristalinul
Ligamentul suspensor (20 de
zonule/ligamente)
Muschiul ciliar (componenta circulara este cea mai importanta)

Este un reflex conditionat care apare dupa varsta de 6 luni timp necesar
dezvoltarii functiei maculare.

Este realizata prin actiunea:

Sistemului nervos parasimpatic
Nc accesor al nv oculomotor comun fibre preganglionare
Ggl ciliar neuron II
Nervi ciliari scurti fibre postganglionare
Sistemului vegetativ simpatic
Primul neuron este situat in hipotalamus
Al dolea neuron se afla in coarnele intermedio-laterale ale maduvei
spinarii la nivel C8-T2
Al treilea neuron se afla in ggl cervical superior
67.Presiunea intraoculara
Presiunea intraoculara are o valoare normala cuprinsa intre 11-21
mmHg .Valoarea normala este data de echilibrul dintre cantitatea de umoare
apoasa produsa de corpul ciliar si cantitatea eliminata. Cantitatea de umoare
apoasa produsa de epiteliul non-pigmentar din procesele ciliare ale corpului
ciliar este de 2.0 pana la 2.5 microlitri pe minut.
Secretia si eliminarea de umoare apoasa variaza putin atat diurn cat si
de-a lungul vietii.
Umoarea apoasa este eliminate prin:

37

1.calea trableculocanaliculara(90%): trabecul-Canal Schlem-vene

apoase-vene episclerale;
2.calea uveosclerala(10%) prin traversarea fibrelor longitudinale ale
muschiului ciliar-spatiul supacoroidian-vene transclerale-vene episclerale.
Presiunea in venele episclerale variaza cu pozitia corpului: creste in
ortostatism si scade in clinostatisim. Valoarea presiunii in venele episclerale
influenteaza rezistenta la scurgere a umorii apoase.
In timpul noptii si in prima parte a zilei presiunea intraoculara este
crescuta iar in partea a doua a zilei presiunea este minima.
Presiunea intraoculare poate creste, afectand nervul optic, prin:
-cresterea secretiei de umoare apoasa(rar)
-scaderea eliminarii
68.Fototransductia
Se realizeaza in segmentul extern al fotoreceptorilor. Proteina centrala in
celulele cu bastonas este rodopsina. Aceasta face parte din familia proteinelor G
cuplate cu un receptor si este alcatuita din opsina si cis-.Se gaseste sub doua
forme :inactiva si activa. Rodopsina activata declanseaza o cascada cu rol in
amplificarea semnalului, generand o hiperpolarizare a celulei.
In lipsa stimularii luminoase, fotoreceptorii sunt depolarizati datorita unui flux
coninuu de Na+ care are loc prin canalele de Na+ cuplate cu GMPc. Aceasta
depolarizare persistenta este insotita de o eliberare permanenta de
neurotransmitator(glutamat).
Atunci cand o cuanta de lumina ajunge la nivelul rodopsinei aceasta trece prin
forme instabile de scurta durata pana ajunge in stadiul de metarodopsina II sau
rodopsina activata. Durata de viata a acestei forme este de sub o secunda timp in
care initiaza casacada celulara de amplificare a semnalului.Astfel, forma activa a
rodopsinei activeaza la randul ei mai multe molecule de transducina. Transducina
activeaza mai multe molecule de fosfodiesteraza care la randul lor transforma GMPc
in GMP. Prin scaderea GMPc canalele de Na+ se inchid si se intrerupe influxul de ioni
pozitivi si celula se hiperpolarizeaza iar eliberarea de glutamat inceteaza.
Rodopsina activata se desface in trans-retinal si opsina. Trans-retinalul cu
ajutorul unei izomeraze trece din nou in forma cis si recompune cu opsina, rodopsina.

38

In cazul in care trans retinalul este in exces acesta poate fi convertit in trans-retinol
(vitamina A) si depozitat ulterior in celulele epileliului pigmentar.

69.Rolul epiteliului pigmentar

Epiteliul pigmentar retinian este format dintr-un singur strat de celule epiteliale intre
care exista jonctiuni stranse care impiedica comunicarea directa intre tunica
vasculara si retina.
Indeplineste mai multe roluri:

Prin prezenta granulelor de melanina absoarbe lumina in exces si reduce

reflexia creand o camera obscura

Formeaza bariera hematoretiniana externa

Fagociteaza discurile degradate ale segmentelor externe ale

fotoreceptorilor

Asigura nutritia celulelor retiniene din 2/3 externe

Indeparteaza produsii de catabolism din retina

Rol de depozit al vitaminei A

70.Rolul celulelor orizontale:

Principalul rol al celulelor orizontale este inhibitia laterala.
Odata ce un fotoreceptor este stimulat, determina in celule bipolare stimulare
(prin scaderea inhibitiei) si in celulele ganglionare o descarcare de potentiale de
actiune (celulele bipolare si ganglionare de pe aceeasi linie )
Totodata, fotoreceptorii prin intermediul celulelor orizontale inhiba puternic
celulele bipolare din coloanele laterale cu incetarea descarcarii de catre celulele
ganglionare de potentiale de actiune.
Imhibitia laterala este importanta in toate sistemele vizuale si asigura
cresterea contrastului vizual .
Conexiunea laterala prin intermediul celulelor orizontale sustine inhibitia
laterala (GABA). Inhibitia laterala suplimentara este asigurata de celulele amacrine.

39

71.Vederea colorata
Celulele cu conuri sunt responsabile pentru vederea colorata. Ele contin
fotopigmenti asemanatori rodopsinei care raspund optim la o anumita valoare a
lungimii de unda a
luminii:
a) albastru (absortie maxima 419nm)
b) verde (absortie maxima 530nm)
c) rosu (absortie maxima 560nm)
Toti cei trei pigmenti sunt necesari pentru vederea cromatica corecta.
Vederea tricromata se intalneste la 90% din populatie, fiind determinata de ultilizarea
in porportii echilibrate a celor 3 pigmenti. In cazul absentei unuia dintre
pigmenti(discromatopsie) individul vede totusi aproape toate culorile (folosind ceilalti
doi pigmenti)
Exista doua teorii care incearca sa explice vederea colorata:
a) Teoria tricromatica;
b) Teoria Hering sau teoria culorilor oponente galbenalbastru.
Teoria tricromatica
Se bazeaza pe posibilitatea perceptiei tuturor nuantelor culorilor prin
amestecarea in diferite combinatii ale celor trei culori fundamentale. Conform
acestei teorii, cele trei tipuri de conuri sunt excitate diferit si intensitatile excitatiilor
pigmentilor sunt comparate de catre creier. Prin aceasta comparatie este
determianta perceptia unei anumite culori.

Teoria culorilor complementare

Propune existenta unui proces neurologic care considera culorile a fi opuse.
Cele doua teorii constitue baza vederii colorate.

72.Reflexul pupilar

40

Cand cantitatea de lumina care patrunde in ochi este prea mare, pupila se
micsoreaza pentru a ajusta aceasta cantitate. Se obtine astfel o vedere clara atat in
mediu luminat cat si intunecat. Este un reflex rapid care modifica diametrul pupilar
de la 1,5 mm in lumina puternica pana la 8 mm in intuneric. De asemenea, determina
creterea profunzimii campului vizual in lumina puternica prin ingustarea fasciculului
de lumina care ajunge la retina.
La stimularea luminoasa exista un raspuns parasimpatic si un raspuns simpatic.
Raspunsul parasimpatic este cel mai important. Lumina patrunde in ochi si stimuleaza
retina determinand impulsuri care merg:

prin fibrele nervoase nazale care decuseaza in nuclei pretectali de parte

opusa

prin fibrele nervoase temporale in nucleii pretectali de aceeasi parte.

Neuronii pretectali de ambele parti stimuleaza neuronii din ambii nuclei

Edinger-Westphal, astfel ca o stimulare unilaterala produce o contractie pupilara
simetrica. Neuronii preganglionari din nucleul Edinger-Westphal transmit fibre pe
calea nervului III pana la ganglionul ciliar. Fibrele postganglionare din ganglionul ciliar
inerveaza sfincterul pupilar.
Raspunsul simpatic determina contractia muschiului dilatator al irisului si
implica mai multi neuroni:

Primul neuron este situat in hipotalamus

Al doilea neuron se afla in coarnele intermedio-laterale ale maduvei

spinarii la nivel C8-T2

Al treilea neuron se afla in ggl cervical superior

73.Rolul celulelor ganglionare

Celulele ganglionare fac convergenta semnalului si de asemenea, transmit
semnalul nervos sub forma de potentiale de actiune spre creier. Avem in jur de
1.600.000 celule ganglionare care preiau informatia de la aproximativ 100.000.000
bastonase si 3.000.000 conuri.
Prelungirile axonale ale celulelor ganglionare au o prima parte nemielinizata la
nivelul retinei (stratul fibrelor nervoase) si o parte mielinizata formand nervul optic ,
chiasma si tracturile optice.

41

Exista trei tipuri de celule ganglionare

- Celule W constitue 40% din celulele ganlionare, transmit semnalul vizual de
la celulele cu bastonase si sunt implicate in vederea scotopica
- Celulele X reprezinta 55% din total, transmit semnalul vizual de la celulele cu
conuri si asigura vederea fotopica, colorata.
- Celule Y reprezinta 5% , se raspandesc pe campuri foarte largi, raspund la
miscari rapide sau schimbari rapide ale intensitatii luminii avand functie de avertizare
si determina miscarea ochilor spre stimulul luminos.

74.Miopia. Hipermetropia

Miopia
Reprezinta dezechilibrul dintre puterea dioptrica si lungimea axului ochiului in
care imaginea unui obiect situat la infinit se formeaza inaintea retinei intr-un
ochi non-acomodativ. Punctul focal este inaintea retinei iar punctul remotum
este intre infinit si ochi.
Exista trei tipuri de miopie:
- miopie de ax cand axul ochiului este mai mare decat normal
- miopie de refractie cand refractia ochiului este mai mare decat normal
- miopie mixta cand refractia si axul sunt mai mari decat normal
Se defineste puterea dioptrica a miopiei prin inversul distantei dintre punctul
remotum si ochi.
Pentru corectie vom folosi lentile care sa scada puterea de refractie a ochiului,
lentile concave sau lentile negative, cu convergenta egala cu inversul distantei
dintre punctul remotum si ochi.

Hipermetropia

42

Reprezinta dezechilibrul dintre puterea dioptrica si lungimea axului ochiului in

care imaginea unui obiect situat la infinit se formeaza in spatele retinei intrun ochi non-acomodativ. Punctul focal este in spatele retinei iar punctul
remotum este un punct virtual.
Exista trei tipuri de hipermetropie:
- hipermetropie de ax cand axul ochiului este mai mic decat normal
- hipermetropie de refractie cand refractia ochiului este mai mica decat
normal
- hipermetropie mixta cand refractia si axul sunt mai mici decat normal
Se defineste puterea dioptrica a hipermetropiei prin valoarea lentilei convexe
(lentila pozitiva, convergenta) necesara ochiului non-acomodativ care sa aduca
punctul remotum la infinit sau sa mute punctul focal pe retina.
Hipermetropul isi poate corecta viciul fie prin purtarea de lentile convexe fie
prin acomodatie. Totusi, o acomodatie prelungita duce la cefalee, dureri
oculare, vedere neclara, , fatigabilitate.

75.Reflexul acomodativ
Acomodatia este un reflex conditionat care apare dupa varsta de 6 luni, timp
necesar dezvoltarii functiei maculare.
Este realizata pe cale simpatica si parasimpatica.
Parasimpatic:
Aferentele arcului sunt asigurate de nervul optic, tracturile optice si apoi
radiatile optice. Daca imaginea proiectata la nivel cerebral este neclara (defocusata),
impulsurile plecate prin tracturile occipito-tectale si occipito-coliculare determina
stimularea nucleilor Edingar-Westphal.
Eferentele: fibre preganglionare intra in componenta nervului III si fac sinapsa
cu neuronul 2 al caii in ganglionul ciliar. De la acesti neuroni pornesc fibre scurte care
inerveaza componenta circulara a muschiului ciliar.
Sistemul vegetativ simpatic implica la fel ca si in reflexul pupilar trei neuroni

43

Primul neuron este situat in hipotalamus

Al dolea neuron se afla in coarnele intermedio-lateral ale maduvei spinarii la

nivel C8-T2

Al treilea neuron se afla in ggl cervical superior

76.Inhibitia laterala
Este principalul rol al celulelor orizontale.
Odata ce un fotoreceptor este stimulat, determina in celule bipolare
stimulare (prin scaderea inhibitiei) si in celulele ganglionare o descarcare de
potentiale de actiune (celulele bipolare si ganglionare de pe aceeasi linie )
Totodata, fotoreceptorii prin intermediul celulelor orizontale inhiba
puternic celulele bipolare din coloanele laterale cu incetarea descarcarii de catre
celulele ganglionare de potentiale de actiune.
Inhibitia laterala este importanta in toate sistemele vizuale si asigura
cresterea contrastului vizual .
Conexiunea laterala prin intermediul celulelor orizontale sustine
inhibitia laterala (GABA). Inhibitia laterala suplimentara este asigurata de celulele
amacrine.

77.Campul vizual
Campul vizual reprezinta aria perceputa de un ochi la un moment dat. Aria
dinspre regiunea nazala este denumita camp nazal, iar cea dinspre regiunea laterala
este denumita camp temporal.
Componentele cmpului vizual :
cmpul vizual central poriunea din spaiul unui obiect a crui imagine
seformeaz n fovee i n aria retinian din jurul ei; este de aproximativ 50
cmpul vizual relativ cmpul vizual perceptibil cnd ochiul i capul rmn
fici.

44

cmpul vizual absolut (total) - cmpul vizual perceptibil atunci cnd capul
rmne fix i obstruciile paraorbitale sunt eliminate prin micri ale ochiului.
Pentru a diagnostica cecitatatea in regiuni specifice ale retinei, trebuie examinat
campul vizual pentru fiecare ochi printr-o metoda denumita perimetrie.In toate
diagramele de perimetrie, pata oarba produsa de absenta bastonaselor si conurilor de
la nivelul discului optic al retinei este localizata la aproximativ 15 grade lateral de
punctul vizual central.
78.Celule fotoreceptoare
Celulele cu conuri si bastonase sunt celulele retiniene specializate in
fototransductia semnalului luminos in semnal nervos. Raportul dintre celulele cu
bastonase si celulele cu conuri este de 20:1.
Celulele fotoreceptoare prezinta trei segmente:
-un segment extern care are forma de bastonas sau de con. Deoarece proteina
implicata in fototransductie este o proteina transmembranara , membrana
fotoreceptorului se plicatureaza formand pana la 1000 de discuri. Prin plicaturarei
membranei la nivelul discurilor se obtine o suprafata membranara foarte mare. Acesta
organizare a membranei explica sensibilitatea mare a fotoreceptorilor, fiind necesare
doar 50-70 de cuante de lumina (fotoni) pentru a obtine un raspuns . Discurile se
produc incontinuu de-a lungul vietii. Discurile noi imping discurile vechi spre
periferie. Cele mai periferice discuri se degradeaza si vor fi fagocitate de epiteliul
pigmentar.
- segmentul intermediar sau central, nu se deosebeste de al altor celule. La
acest nivel se gasesc nucleul, organitele celulare.
-segmentul intern si segmentul sinaptic realizeaza conexiuni cu celulele
bipolare in organizarea pe verticala (coloane retiniene) si cu celulele orizontale in
organizarea pe orizontala.
Celulele cu bastonase. Contin o singura substanta fotosensibila numita
rodopsina formata din opsina si cis-retinal. Fotoreceptorii au o sensibilitate crescuta
la lumina si sunt responsabili de vederea scotopica, monocromatica. Celulele cu
bastonas sunt situate la periferie si absente in fovee. Pentru a creste sensibilitatea la
lumina a retinei exista o convergenta de 100:1 (bastonase: celule ganglionare) in
periferie si mai mica 10:1 spre macula.
Celulele cu conuri. Sunt implicate in vederea diurna(fotopica). Sunt de trei
tipuri, fiecare tip avand un pigment fotosensibil pentru cele trei culori fundamentale:

45

verde, rosu, albastru. Distributia in retina este neomogena. In fovee (zona centrala a
maculei) intalnim numai celule cu conuri, ca apoi in retina periferica densitatea
acestora sa scada cu indepartarea de macula. Convergenta este mai mica decat
pentru celulele cu bastonase pentru ca in fovee raportul sa fie de 1:1 (conuri: celule
ganglionare).

79.Organizarea celulara a retinei

Retina senzoriala (la fel ca epiteliul pigmentar) au origine neuroectodermala
provenind din veziculele optice care se formeaza in stadiul embrionar.
Neuroretina numita si tunica nervoasa este organizata dinspre umorul vitros
situat la interior spre coroida (tunica vasculara) situata la exterior in mai multe
straturi:
1. Membrana limitanta interna (prelungirea celulelor Muller)
2. Stratul fibrelor nervoase (prelungirile celulelor ganglionare)
3. Stratul celulelor ganglionare ( al treilea neuron din circuitul neuronal al
retinei)
4. Stratul plexiform intern (sunt localizate sinapsele dintre celulele ganglionare
si celulele bipolare)
5. Stratul nuclear intern (format in cea mai mare parte din celulele bipolare)
6. Stratul plexiform extern (sunt localizate sinapsele dintre fotoreceptori si
celulele bipolare)
7. Stratul nuclear extern (format din segmentul central al fotorecetorilor)
8. Membrana limitanta externa (prelungirea celulelor Muller)
9. Stratul conurilor si bastonaselor (segmental extern al fotoreceptorilor)
10. Stratul pigmentar (format din epiteliul pigmentar retinian)
*celule Muller-celule gliale cu rol de suport.
Organizarea retinei se face atat in coloane verticale cat si prin conexiuni intre
aceste coloane. Fotoreceptorii sunt situati spre exterior astfel ca lumina traverseaza
toate straturile retinei senzoriale pentru a ajunge la nivelul segmentelor lor externe.
Coloane verticale (fotoreceptori- celule bipolare-celule ganglionare) sunt

46

interconectate prin celulele orizontale si amacrine pentru o corecta procesare a

semnalului la nivelul retinei.
80.Acuitatea vizuala
Reprezinta capacitatea ochiului de a distinge forma, dimensiunea si conturul
obiectelor. Este puterea de discriminare spatiala pe care ochiul o poate exercita
pentru a vedea diferite detalii din spatiu. Exista multiple moduri de a caracteriza
acuitatea vizuala cum ar fi:
o Discriminarea vizuala spatiala
Minima perceptibila (determinarea dimensiunii minime a unui
punct din spatiu care poate fi perceput)
Minima separabila (AV clinica sau acuitatea vizuala Snellen)
(determinarea unghiului minim de separare dintre doua puncte
luminoase din spatiu identificate ca fiind distincte)
o Discriminarea vizuala luminoasa (1%) sau sensibilitatea la contrast
reprezinta pragul minim vizibil ,adica stralucirea minima a unei tinte
care sa o faca distincta de fundal.
o Temporala - durata minima intre doua stimulari pentru a putea fi
percepute ca fiind separate (ex :cinematografia)
In termeni obisnuiti acuitatea vizuala este acuitatea clinica numita si acuitatea
Snellen.. Unghiul minim in termeni fiziologici este de 25 sec arc de cerc. La acest
unghi razele venite de la doua puncte luminoase distincte cad pe doua celule
fotoreceptoare diferite Acest unghi este masurat in laborator cu sedareacompleta a
persoanei investigate.
Capacitatea de discriminare nu este egala in orice punct al retinei si depinde
de intensitatea luminoasa a punctelor luminoase. Retina periferica are o acuitate
vizuala mai mica decat a maculei datorita diferentelor histologice dintre cele doua.
Conexiunile celulare care se relizeaza in macula sunt de 1 la 1, adica un singur
fotoreceptor-o singura celula bipolara- o singura celula ganglionara, fata de retina
periferica cu o convergenta mare a stimulilor de 10:100 celule fotoreceptoare.
Un aspect important este distributia celulelor fotoreceptoare cu prezenta
numai a celulelor cu conuri in macula. In retina periferica exista un amestec de celule
cu conuri si bastonase, densitatea celulelor cu conuri scazand cu indepartarea de
macula. Dispozitia celulelor cu bastonase este relativ uniforma in retina cu exceptia
maculei unde sunt absente. Prin dispozitia inegala a celulor fotoreceptoare avem

47

diferente intre fotopic si scotopic a acuitati vizuale. In fotopic acuitatea vizuala este
maxima in macula si scade abrupt cu trecerea spre periferie(5/50). In scotopic
acuitatea vizuala a retinei este scazuta si relativ omogena in retina periferica (5/50)
si absenta in macula.

81.Acomodarea la lumina si intuneric

Cand cantitatea de lumina care patrunde in ochi este prea mare, pupila se
micsoreaza ajustand astfel aceasta cantitate. Se obtine o vedere clara atat in mediu
luminos cat si in mediu intunecat.
Este un reflex rapid care modifica diametrul pupilar de la 1,5 mm in lumina
puternica pana la 8 mm in intuneric. De asemenea, determina creterea profunzimii
campului vizual in lumina puternica prin ingustarea fasciculului de lumina care ajunge
la retina. Exista un raspuns parasimpatic si un raspuns simpatic.
Raspunsul parasimpatic este cel mai important. Lumina patrunde in ochi si
stimuleaza retina determinand impulsuri care ajung prin fibrele nervoase nazale care
decuseaza in nuclei pretectali de parte opusa si prin fibrele nervoase temporale in
nucleii pretectali de aceeasi parte. Neuronii pretectali de ambele parti stimuleaza
neuronii din ambii nuclei Edinger-Westphal, astfel ca o stimulare unilaterala produce
o contractie pupilara simetrica. Neuronii preganglionari din nucleul Edinger-Westphal
transmit fibre pe calea nervului III pana la ganglionul ciliar. Fibrele postganglionare
din ganglionul ciliar inerveaza sfincterul pupilar.
Raspunsul simpatic determina contractia muschiului dilatator al irisului si
implica mai multi neuroni:
- Primul neuron este situat in hipotalamus
- Al doilea neuron se afla in coarnele intermedio-laterale ale maduvei spinarii
la nivel C8-T2
- Al treilea neuron se afla in ggl cervical superior

Sensibilitatea gustativa
82.Transductia pentru semnalul amar
Pentru gustul amar exista cellule chemoreceptoare specializate ce prezinta la
suprafata receptori GPCR codat de doua mari familii de gene care codeaza receptorii

48

pentru gust (T1R si T2R).Majoritatea acestor cellule se afla in papilele din varful
limbii.
Pentru amar, receptorul este unul din cei 25 monomeri T2Rs.
Acesti receptor actioneaza stimuland proteina G care initiaza calea IP3-PKC. Proteina
G activate de receptorul de suprafata stimuleaza PLC care la randul sau desface
fosfoinozitol(PIP2) in inozitol trifosfat (IP3) si diacilglicerol(DAG). IP3 permite
trecerea Ca din RE in citosol. Prin crestea Ca intracitoplasmatic se activeaza canale
TRPMS(transient receptor potential) care permit patrunderea Na intracellular.
Patrunderea Na depolarizeaza celula si permite canalelor de Ca voltaj dependente sa
se deschida. Influxul masiv de calciu duce la contractia citoscheletului, docarea
veziculelor cu neurotransmitator la suprafata membrane si eliberarea continutui in
fanta sinaptica.
83. Transductia pentru umami si dulce
84.
La fel ca pentru amar, doar ca receptorii sunt:
a) Pentru dulce: receptorul este un dimer T1R2-T1R3. Acest receptor leaga cu
mare specificitate zaharuri, dar si alte molecule diferite de glucide, precum
aspartatul sau zaharina
b) Pentru umami-receptorul este un dimer T1R1-T1R3. Aminoacizii sunt esentiali
in formarea de protein cu rol enzimatic sau structural. Senzatia de delicious pe
care aminoacizii o formeaza este esentiala in a asigura un aport echilibrat
85. Transductia pentru acru
Pentru gustul acru, majoritatea celulelor receptoare sunt in papilele din partea
posterioara a fetei dorsal a limbii si in regiunea palatului moale. Gustul acru este
dat de cantitatea de acizi dizolvati in saliva. Prin disocierea acizilor creste
concentratia protonilor din saliva cu scaderea pH-ului. Protonii stimuleaza celulele
pentru gustul acru prin mai multe mecanisme:
-

Patrunderea protonilor prin canalele de Na EnaC determinand depolarizarea

celulei

Activarea canalelor cationice selective si ASIC (acid sensitive ionic channel)

care produc depolarizarea celulei.

Alte mecanisme implica toxicitatea directa a protonilor

49

86.Transductia pentru gustul sarat

-Gustul sarat este dat de diferitele saruri ingerate si care prin dizolvare in
saliva disociaza.
-Pentru gustul sarat, celulele receptoare se afla in special in mugurii gustative
de pe partile laterale ale limbii.
-Cea mai importanta sare este clorura de sodium care prin disociere in Na si Cl
permite ionilor de Na sa patrunda prin canale de Na ENaC din membrana
celulara in citosol modificand potentialul receptor din celula.
-Transductia gustului pentru sarat se bazeaza pe permeabilitatea fixa a
canalelor de Na la diferite gradiente de Na, spre deosebire de canalele de Na
voltaj dependente care au permeabilitate variata la gradient fix. Atunci cand
concentratia Na in saliva creste datorita permeabilitatii constante a canalului
Na ENaC, influxul de Na creste determinand depolarizarea celulei. Se deschid
canale de Ca voltaj dependente- influx de Ca urmat de eliberarea de mediator
in fanta sinaptica.

87.Reflexul salivar
Fibre din tractul solitar fac sinapsa cu neuroni din nucleul salivar superior si
inferior si de aici pe calea nervilor facial si glosofaringian stimuleaza glanda
parotida si glandele salivare sublinguala si submandibulara. Astfel, prin ingestia
de alimente sunt stimulate receptorii din mugurii gustative care prin
intermediul neuronilor tractului solitar vor stimuli neuronii din nucleii salivari
care vor determina salivatia. Saliva este extrem de importanta in formarea
bolului alimentar si in deglutitie.

88.7.Structura papilelor gustative

Fiecare papila gustativa contine mai multi muguri gustativi. Intr-un mugure
gustativ sunt localizate 50-150 de celule receptoare, numeroase celule bazale
si celule de suport. Mugurele gustative este situate in epiteliul mucoasei
lingual.

50

Celulele epiteliale receptoare prezinta un pol apical cu cativa microvili care se

orienteaza spre porul gustativ si un pol bazal in jurul caruia sunt terminatiile
nervoase sensizitve.
La baza se afla numeroase celule bazale cu rol in inlocuirea celulelor epiteliale
receptoare.

89.8.Rolul receptorilor GPCR in sensibilitatea gustativa

Pentru fiecare din gusturile specifice pentru dulce, amar si umami exista celule
chemoreceptoare specializate ce prezinta la suprafata receptori GPCR codat de
doua mari familii de gene care codeaza receptorii pentru gust(T1R si T2R).
Proteina G activata de receptorul de suprafata stimuleaza PLC care desface
PIP2 in IP3 si DAG. IP3 permite trecerea Ca din RE in citosol. Cresterea Ca
intracitoplasmatic activeaza canalele TRPM5 care permit patrunderea Na
intracelular. Deschiderea canalelor de Ca voltaj dependente- docarea
veziculelor cu mediator la suprafata membrane si eliberarea in fanta sinaptica.

Sensibilitatea olfactiva

90.Transductia semnalului oflactiv

Implica mai multe etape:
a) Activarea receptorilor olfactivi situati la nivelul membrane cililor. Acesti
receptori apartin ca si receptorii gustative familiei GPCR
b) Receptorul activeaza proteina Golf cuplata cu adenilat ciclaza
c) Stimularea proteinei G activeaza adenilat ciclaza care transforma ATP in
AMPc
d) AMPc deschide canale cationice crescand permeabilitatea membranara
pentru Na, Ca
e) Cresterea concentratiei de Ca citosolic determina deschiderea de canale
anionice voltaj dependente
f) Efluxul de CL din celula determina o depolarizare suplimentara a celulei

51

g) Cand celula depaseste potentialul prag se produc potentiale de actiune

SPIKE care se propaga prin axonii scurti care traverseaza lama
cribriforma.
91.Receptorul olfactiv:organizare, structura, rol
A) organizare:
Celulele receptoare olfactive sunt neuronii bipolari situatia in mucoasa
nazala. Sunt in numar de peste 100 milioane.
Numeroase celule de sustinere din epiteliul olfactiv sunt raspandite in jurul
celulelor olfactive.
B) structura:
-au o prelungire dendritica cu o umflatura(butonul olfactiv) de la care
pleaca o arborizatie din 4-25 cili la nivelul carora se afla receptorii olfactivi
-prezinta un axon scurt care strabate lama ciuruita si care face sinapsa cu
celule mitrale la nivelul glomerulilor din bulbul olfactiv
C)rol:
-la nivelul celulelor olfactie se realizeaza transductia semnalului olfactiv

92.Bulbul olfactiv
Axonii scurti ai celulelor bipolar strabat lama ciuruita si se termina in bulbul
olfactiv. La acest nivel se afla mii de glomerului care sunt locul unde fac
sinapsa celulele olfactive cu al doilea neuron. Fiecare glomerul
primeste:-2500 de terminatii ale celulelor olfactive
-25 de terminatii ale celulelor mitrale
-60 de terminatii ale celulelor cu smoc sau in ciucure
Prin stimularea separate a glomerulilor bulbului olfactiv se observa o
orientare a sensibilitatii olfactive. Din bulbul olfactiv porneste tractul
olfactiv care se divide in 2 mari tracturi:
a) Aria medial olfactiva(portiunea mediobazala a creierului, anterior de
hipotalamus)---sistemul limbic : comportament +lingerea buzelor,
salivatie

52

b) Aria lateral olfactiva(cortexul piriform si portiunea corticala a

amigdalei)---hipocamp : placere/respingere a diferitelor alimente
bazata pe experienta anterioara.

Sensibilitatea termica

93.Transductia pentru sensibilitatea termica pentru cald

Terminatiile nervoase pentru cald prezinta receptori din clasa TRP. Receptorii pentru
cald din piele sunt TRPV1-4 sau receptorii vaniloid. TRPV1 este activat de substante
din clasa vaniloidelor cum ar fi capsaicina. Capsaicina se gaseste in boabele de piper,
ardei iute, usturoi si activeaza aceste canale dand senzatia de fierbinte.
Pragul de temperatura pentru TRPV1 este de 43 de grade C si ajuta la modularea
senzatiei de durere in cadrul perceptiei termice
94.Transductia pentru sensibilitatea termica pentru rece
Terminatiile nervoase pentru rece prezinta o serie de receptori care fac parte din
clasa TRP (Transient receptor potential) cum ar fi TRPM8 si TRPA1. Activitatea
receptorului incepe sub temperatura de 40 grade C si atinge un maxim de activare la
27 grade C. Acest receptor poate fi activat de mentol.Prin aplicarea la nivelul pielii de
mentol se activeza canelele de TRPM8 care produc senzatia falsa de rece. La
temperatura de 8 grade C receptorul isi inceteaza activitatea. Sub aceasta
temperature frigul are effect de anestezic local.
95.Raspunsul dinamic si static la stimulul termic
a) Raspunsul dinamic: apare ca urmare a modificarilor bruste de temperatura. Acest
raspuns este cu atat mai amplu cu cat variatia de temperatura este mai mare si cu
cat durata in care se produce modificarea este mai mica.
c) Raspunsul static: este strict legat de temperatura pielii. Acest raspuns
este minim la 40 grade C si creste la un maxim de 28 de grade C ca apoi
sa scada spre 10 grade.
In concluzie, modificarea brusca a temperaturii determina un raspuns
dinamic intr-o prima etapa ca mai apoi dupa cateva minute sa fie urmat de
un raspuns static.
96.Termoreceptia central
97.Termoreceptia periferica
98.+ 99. Receptori pentru cald si rece- (93 +94) la transductie

53

Sensibilitatea tactila
100. Corpusculul Pacinii

Este cel mai studiat receptor tactil, cu adaptare rapida la stimulare

Cel mai mare mecanoreceptor cu o lungime de 2mm si un diametru de 1mm

Sunt situai in hipoderm

Receptorul este format dintr-o terminaie nervoasa ncapsulat. Capsula este

formata din 20-70 de lamele dispuse asemntor foitelor de ceapa; aceste
lamele fiind celulele Schwann modificate, plate foarte subiri. Intre aceste
foite se afla un lichid, gelatinos, vscos care se poate deplasa printre foite si
care permite distribuia uniforma a presiunii pe terminaia nervoasa.

Prin presiune localizata pe corpusculul Pacini se produce o deformare a

terminaiei nervoase ncapsulate cu stimularea mecanoreceptorilor care
deschid canalele de Na urmat de un influx de ioni pozitivi (Na) si producerea
unui potenial local.

Potenialul locat cnd atinge nivelul prag determina deschiderea canalelor de

Na voltaj dependente si iniializarea unor vrfuri de potenial. Aceste vrfuri se
propaga sub forma unor poteniale de aciune ascendent spre mduva spinrii

101. Adaptarea receptorilor

Din descrierea tipurilor de receptori gradul de adaptare depinde de aspectul
histologic al receptorului. Terminaiile nervoase ncapsulate prezinta un grad mare de
adaptare fiind implicate in detectarea stimulilor vibratiilor dar si a stimulilor tactili
fini. Terminaiile nencapsulate se adapteaz lent si permit detectarea stimulilor
tactili grosieri si rspund la presiunea executata asupra tegumentului. Viteza de
adaptate este diferita pentru diferii mecanoreceptori de la o adaptare foarte rapida
(sutimi de secunda) ca in cazul corpusculilor Pacini pana la o adaptare lenta de 1-2
zile cum sunt baroreceptori (receptori de presiune din sistemul circulator arterial).
Chemoreceptorii si receptorii pentru durere se adapteaz foarte lent.

54

Mecanismul de adaptare implica structura receptorului capabil sa anuleze deformarea

indusa de stimul chiar daca acesta i menine aciunea (vezi corpusculii Pacini). Un
mecanism suplimentar de adaptare este chiar terminaia nervoasa libera care prezinta
o scdere a rspunsului mecanoreceptorilor la deformare cu scderea influxului de Na
si scderea frecventei de descrcare a fibrei senzitive. Acomodarea poate fi de
asemenea cauzata de a hiperpolarizarea terminaiei prin activarea canalelor de
canalele de K dependente de Ca.
Receptorii care se adapteaz rapid se numesc receptori fazici si sau de micare si
anuna modificrile de stare de la nivelul pielii. Receptorii cu adaptare lenta sunt
receptori tonici si menin descrcarea de impulsuri pe durata lunga -minute, ore - cu
rol in anuna persistenta aciunii stimulului la nivelul pielii.
102. Cmpul receptor-discriminare spatiala
Exista o variaie a cmpului receptor legata de: tipul de sensibilitate cat si de
regiunea inervata. Cmpul receptor este mai mic pentru pielea minii, fetei si mai
mare pentru pielea spatelui sau a membrelor inferioare. Cu cat cmpul receptor este
mai mare cu att capacitatea discriminativa scade. Daca ne raportam la tipul de
receptor observam ca pentru corpusculii Pacini, cmpul receptor este extrem de larg
iar pentru corpusculi Meissner si discurile Merkel cmpul receptor este foarte mic.
Prin urmare ultimii doi receptori sunt implicai in sensibilitatea epicritic a vrfurilor
degetelor cu o mare rezoluie spaial.
In plus cmpul receptor poate avea o densitate diferita de receptori pe suprafaa
tegumentara. Sensibilitatea tactila creste cu creterea densitii receptorilor. O
cretere a densitate de receptori (creterea a numrului de terminaii pe suprafaa
de piele inervata prin creterea gradului de ramificare a fibrei senzitive) duce la
creterea capacitaii de identificare a unor stimuli slabi.
In concluzie: Discriminarea spaial este in strns legtura cu cmpul receptor si
creste cu cat acesta devine mai mic si este legata de tipul si densitatea receptorilor
in diferitele regiuni ale pielii.
103. Codificarea intensitii stimulului
Intensitatea stimulului este codata prin sumarizare de frecventa si spaial.
Sumarizarea de frecventa a fost prezentata si reprezint relaia dintre intensitatea
stimulului si frecventa potenialelor de aciune transmise prin fibra senzitiva.

55

Creterea intensitii unui stimul va implica stimularea unui numr mai mare de
cmpuri receptoare- sumarizare spaial. Cu cat intensitatea stimulului este mai
mare cu att numrul de fibre senzitive stimulate este mai mare in conjuncie cu
crestarea frecventei de descrcare. Fibrele care au cmpul receptor in locul central
de aciune a stimulului au rata cea mai mare de descrcare. Cu cat cmpul receptor
este situat spre periferia locului de aciune al stimulului cu att frecventa de
descrcare scade.
Tipuri de stimul:
-Stimuli supra liminari si prag - determina descrcarea de impulsuri nervoase.
Stimulul determina in zona centrala de aciune stimularea fibrelor senzitive iar in
periferia zonei de aciune o zona de facilitare. In aceasta regiune aciunea unui alt
stimul se va face cu uurina si poate determina un rspuns chiar si la o intensitate
subliminala.
- stimuli subliminali nu determina descrcare dar regiunea va capt uurina in a
rspunde la ali stimuli, fenomenul denumit facilitare neuronala
104/105. Mecanoreceptori fazici-tonici
Receptorii care se adapteaz rapid se numesc receptori fazici si sau de micare si
anuna modificrile de stare de la nivelul pielii. Receptorii cu adaptare lenta sunt
receptori tonici si menin descrcarea de impulsuri pe durata lunga -minute, ore - cu
rol in anuna persistenta aciunii stimulului la nivelul pielii.
106. Viteza de adaptare
Viteza de adaptate este diferita pentru diferii mecanoreceptori de la o adaptare
foarte rapida (sutimi de secunda) ca in cazul corpusculilor Pacini pana la o adaptare
lenta de 1-2 zile cum sunt baroreceptori (receptori de presiune din sistemul circulator
arterial). Chemoreceptorii si receptorii pentru durere se adapteaz foarte lent.

56

Sensibilitatea dureroasa
107. Durerea acuta
Durerea acuta este condusa predominant prin fibre mielinizate lente. Primul Neuronul
senzitiv situat din rdcina dorsala face sinapsa cu neuronii din lamina I din cornul
dorsal din mduva spinrii. La acest nivel neuronul senzitiv I descarc glutamat care
determina o depolarizare rapida si scurta a neuronilor din coarnele anterioara. Axonii
neuronilor II decuseaza si trec in cordoanele laterale formnd fascicolul spinotalamic
lateral. Fibrele se proiecteaz in nc. ventromedial talamic unde fac sinapsa cu al
treilea neuron. Neuronii talamici se proiecteaz in aria somestezica din girusul
postcentral.
108. Durerea lenta
Este condusa prin fibrele lente amielinice si mai puin prin fibre mielinice. Aceste
fibre amielinice fac sinapsa in lamina II si III numita si substana gelatinoasa. Neuronii
descarc diferite peptide dintre care cea mai important este substana P. Aciunea
este lenta si de lunga durata secunde -minute. Dup ce stimulul parcurge mai muli
neuroni intermediari din coarnele dorsale stimulul ajunge la neuronii din lamina V.
Axonii acestor neuroni decupeaz si formeaz fascicolul spinotalamic anterioara.
Doar o treime din aferentele sistemului vechi de conducere se proiecteaz in nucleii
intra laminari si ventrolaterali. Fibrele din neuronii din lamina V se proiecteaz si in
alte trei principale arii:
- nucleii reticulare din TC
- aria tectal mezencefalic
-regiunea gri periductal (din jurul apeductului Sylvius) Aceste arii pot proiecta fibre
scurte spre nucleii talamici
109. Hiperalgia primara
Distrugerea tegumentului produce ntr-o prima etapa o durere acuta care induce si o
sensibilizare la stimuli locali cu un rspuns puternic nociceptiv. Acest sensibilizare
locala care apare imediat dup aciunea stimulului se numete hiperalgie primara.
Stimuli dureroi care acioneaz in aria lezata sau imediat in vecintatea acesteia
produc durere intensa. Cauza acestui fenomen este dat de fenomenul de facilitare
care se produce la nivelul mduvei spinrii in coarnele posterioare. Neuronii din
rdcina dorsala a nervului spinal stimuleaz o serie de neuroni intermediari din

57

coarnele posterioare. Prin stimulare se produce depolarizarea neuronilor de releu cu

rol in transmiterea informaiei dureroase ascendent spre cortex si concomitent
stimularea neuronilor adiaceni care se depolarizeaz parial (sunt facilitai). Daca
acetia din urma (neuronii facilitai) sunt stimulai prin neuronii senzitivi asociai din
rdcina dorsala Stimuli banali de (intensitate joasa) care acioneaz in zona
dureroasa sau adiacenta va aprea un rspunde puternic care este evocat la nivel
central ca o durere intensa (hiperalgie primara).
110. Hiperalgia secundara
Implica mai multe mecanisme care se declaneaz o data cu producerea destrucie
locale.
- Inflamaia
Inflamaia este raspunsul sistemului imun la destrucia tisulara. Celulele inflamatorii
elibereaz o serie de mediatori care produc: 1) vasodilataie locala (PGI2,
bradikinina, histamina) urmata de roeaa, cldur, tumefiere (edem) local, si 2)
durere (bradikinina, histamina, serotonina, K, prostaglandine). Acest rspuns apare la
20 minute de leziunea iniial.
-Reflexul de axon
Prin stimularea terminaiilor nervoase polimodale din tegument apare un rspuns local
prin ramuri desprinse din fibrele aferente (terminaii senzitive care au o structura
similara axonilor). Aceste rspuns este realizat de bucle de ntoarcere desprinse din
fibra senzitiva stimulata si se numete reflex de axon.
111. Reflexul de axon
Prin stimularea terminaiilor nervoase polimodale din tegument apare un rspuns local
prin ramuri desprinse din fibrele aferente (terminaii senzitive care au o structura
similara axonilor). Aceste rspuns este realizat de bucle de ntoarcere desprinse din
fibra senzitiva stimulata si se numete reflex de axon. Ramurile implicate in reflexul
de axon descarc substana P cu aciune prelungita care amplifica inflamaia prin mai
multe mecanisme: creste permeabilitatea vaselor, crete degranularea mastocitelor,
scade pragului pentru durere a terminaiilor nervoase nvecinate. Prin scderea
pragului pentru durere a terminaiilor nervoase nvecinate stimuli mecanici care in
mod uzual nu determina durere sau stimuli termici uori pot provoca senzaie
dureroasa la locul de aciune.

58

112. Receptorii pentru durere

Energia este informativa la valori sczute si moderate. Energia excesiva, la intensiti
mari este distructiva si determina durere. Scopul durerii este de a evita situaiile
potenial nocive. Receptorii pentru durere din piele sunt:

Mecanoreceptori-implicai in detectarea presiunilor crescute realizate asupra

pielii cum ar fi cele exercitate de obiecte ascuite.
o Transmit semnalul nervos prinfibre slab mielinizate III
o Nu rspund la atingeri uoare
o Mediaz durerea resimit la nivelul tegumentului cauzata de presiune
puternica, ciupitura sau strivire si din muchii scheletici sau netezi implicai in
contracii sau
ntinderi excesive
o Cei mai muli pot rspunde si la temperaturi crescute(T>45C)

Receptori termici -terminaii nervoase pentru cald prezinta canale pentru

detecia nocicepie pentru cald TRPV1 si TRPV2 si de asemenea pentru rece
TRPA1 si TRPM8.

Chemoreceptorii rspund la o varietate larga de substane dintre care cele mai

importante
sunt concentraia ionilor de H (pH), concentraia ionilor de K, histamina,
bradikinina, PG.

Polimodali - sunt terminaii nervoase care rspund la mai multe tipuri de

energie mecanica ,
chimica sau termica.

113. Mecanisme de modelare a durerii

a. Sistemul supresie al durerii.
Teoria actuala de control a durerii este de a modifica gradul de excitabilitate a
neuronilor din coarnele dorsale ale mduvei spinrii, locul de intrare al aferentelor
nocicepie pe calea rdcinii dorsale a nervilor spinali.

59

Atunci cnd gradul de activare ale SNC atinge un nivel maxim de alerta se activeaz
sistemul de control al durerii care implica mai multe structuri subcorticale.
Principalele structuri implicate in controlul durerii sunt:
- substana gri periapeductala si arii periventriculare ale mezencefalului
- nucleul rafeul magnus localizat in poriunea inferioara a punii si poriunea
superioara a mduvei spinrii.
- complexul inhibitor al durerii din coarnele dorsale ale mduvei spinrii.
Prin stimularea nucleului refeului magnus si a substanei gri periapeductale se reduce
si chiar suprima durerea condusa prin rdcinile dorsale ale nervilor spinali.
Neuronii sistem de control prezinta fibre descendente care descarc in coarnele
anterioare mai multe tipuri de mediatori: serotonina, substane opiacee (leucinenkefalina Tyr-Gly-Gly-Phe-Leu- OH), metionin-enkefalina ( Tyr-Gly-Gly-Phe-Met-OH),
beta-endorfina ( Tyr-Gly-Gly-Phe-[26 aminoacizi]-OH) dinorfina ( Tyr-Gly-Gly-Phe-[13
aminoacizi]-OH). Toti aceti mediatori inhiba neuronii din substana gelatinoasa din
cornul dorsal al mduvei spinrii.
b. Alte mecanisme de modulare al durerii prin controlul portii de intrare
Prin stimularea tegumentului nvecinat zonei dureroase prin manevre simple, frecare
sau scrpinare se poate obine o scdere a senzaiei dureroase. Senzaia tactila din
aceste zone perilezionale este transmisa prin fibre rapide mielinice II care vor stimula
neuroni inhibitori intermediari din MS. Neuronii inhibitori vor scdea pragul de
excitaie prin inhibiie directa a neuronilor de releu din coarnele dorsale implicai in
transmiterea dureri din aria excitata de stimulul dureros . Pe baza acestui mecanism
durerea este diminuata in cazul fiziokinetoterapie sau acupunctura.
114. Mecanisme de generare a durerii viscerale
- contracia excesiva a musculaturii organelor cavitare(spasm). Prin contracia
permanent creste necesarul metabolic local cu compromiterea parial a circulaiei
locale prin scderea calibrului vaselor datorita comprimrii iniiate de contracia
musculara. Apare ischemie locala, celulele pierd o parte din ioni si in lipsa unui
metabolism aerobic genereaz cantiti importante de acid lactic. Urmare a ischemiei
creste concentraia de K, H , adenozina, bradikinina si histamina care stimuleaz
terminaiile libere ale durerii din aceste organe.
- contactul cu substane chimice. Ulcerul gastric sau duodenal poate sa perforeze
complet peretele digestiv si permite coninutului gastric sau duodenal sa ptrunde in

60

peritoneu cu iritarea acestuia. Prin stimularea terminaiilor dureroase se obine o

durere extrema. Si alte structuri pot perfora si coninutul iritativ se vars in cavitatea
peritoneala: vezica biliara, apendicul, colonul, vezica urinara. -ischemia viscerala
determina o durere extrem de vie. Infarctul visceral poate cuprinde cordul (infarctul
cardiac), tubul digestiv (infarctul mezenteric), ficatul (infarctul hepatic), splina
(infarctul splenic). Prin necroza celulara produsa se elibereaz coninutul celular
bogat in K, adenozina. De asemenea celulele ischemice nc viabile elibereaz acid
lactic. Mediator eliberai cheam in aria de necroza celule inflamatorii care
elibereaz histamina, bradikinina.
- alte mecanisme: tensionarea capsulei organelor parenchimatoase (ficat), iritarea
foitelor viscerale: pleura, pericardul, peritoneul, iritarea meningelui.
115. Caracteristicile durerii viscerale
In diagnosticul clinic, durerea cu originea in diferite viscere abdominale si toracice
este unul din putinele criterii care pot fi utilizate pentru diagnosticarea inflamatiei
viscerale, a bolilor infectioase viscerale si a altor afectiuni viscerale. Adeseori,
viscerele au receptori senzoriali numai pentru durere. Durerea viscerala difera de
durerea de suprafata prin cateva aspecte importante.
Una dintre cele mai importante diferente intre durerea de supafata si durerea
viscerala este faptul ca leziunile viscerale foarte bine localizate determina rareori
durere severa (de ex un chirurg poate realiza o sectiune completa a intestinului unui
pacient constient, fara ca acesta sa resimta o durere semnificativa). In caz contrar,
orice element care stimuleaza difuz terminatiile nervoase libere pentru durere de la
nivlul unui viscer, determina durere care poate fi foarte puternica (de ex, ischemia
cauzata de obstructia aportului sangvin catre o arie larga a intestinului stimuleaza
simultan numeroase fibre nervoase difuze si poate conduce la aparitia unei dureri
extreme de severe).
Durerea viscerala ar trebui suspectata cand pacientul prezinta o stare de indispozitie.
Durerea viscerala e caracterizata ca o senzatie vaga, difuza si slab reprezentata.
Adesea, aceasta durere este asociata cu implicarea sistemului nervos autonom. Unele
simptome includ paloare, transpiratie, ameteala, schimbari in semnele vitale
(presiunea arteriala, puls, temperatura).
Pe masura ce durerea viscerala avanseaza, ea poate fi referita intr-un alt loc al
organismului. Cu toate ca nu exista nicio patologie si nicio cauza pentru durerea
locului somatic respectiv, durerea se va resimti aici, de obicei cu intensitate mai
mare.

61

116. Facilitarea durerii

117. Stimuli durerosi

Durerea poate fi generata de numeroase tipuri de stimuli. Acestia sunt clasificati in
stimuli durerosi mecanici, termici si chimici. In general, durerea rapida este
declansata de stimuli de tip mecanic si termic, in timp ce durerea lenta poate fi
generata de toate cele trei tipuri de stimuli.
Unele dintre substantele care produc durere de tip chimic sunt bradikinina,
serotonina, histamina, ionii de potasiu, acizii, acetilcolina si enzime proteolitice.
Aditional acestora, prostaglandinele si substanta P amplifica sensibilitatea
terminatiilor dureroase, insa nu le stimuleaza in mod direct.

118. Durerea referata (iradiata, referita)

Durerea perceputa intr-o regiune a corpului situata la distanta de tesutul la nivelul
caruia este aplicat stimulul dureros, este denumita durere iradiata (reflexa, telalgie).
De ex, durerea cu originea la nivelul unui organ visceral iradiaza adesea catre o
regiune a corpului. Cunoasterea diferitelor tipuri de durere iradiata este importanta
pentru diagnosticul clinic, numeroase afectiuni viscerale manifestandu-se numai prin
durere iradiata.
Mecanismele: 1. Incrucisarea semnalului nervos
2. Originea embrionara a viscerelor
1. Ramurile fibrelor nervoase viscerale pentru transmiterea durerii fac sinapsa, in
coarnele post ale maduvei spinarii, cu aceiasi neuroni de ordinul doi care primesc
semnale dureroase de la nivelul tegumentului. Cand fibrele viscerale pentru durere
sunt timulate, cel putin o parte din semnalele dureroase de la nivelul viscerelor sunt
conduse prin aceiasi neuroni care transmit impulsurile nervoase de la nivel cutanat.
Astfel, pacientul resimte durearea difuz, pe o arie mare de tegument.
2. Durerea se resimte in regiunea de origine embrionara a organelor viscerale si nu la
locul actual al acestora. Originea embrionara si localizarea reala a viscerelor este
diferita. Multe organe isi au originea in segmente superioare locului actual de
localizare.

62

119. Rolul inflamatiei in durere

120. Inhibitia laterala, rol in modularea durerii

SNV
121. Organizarea SNV simpatic
Corpii neuronilor simpatici preggl sunt localizati in coarnele laterale ale materiei
cenusii spinale de la nivelul tuturor segmentelor toracice si a primelor doua sau trei
segmente lombare. Componentele periferice ale SNV simpativ sunt: lantul de ggl
paravertebrali (3 cervicali, 10-12 toracali, 5 lombari, 4-5 sacrali), ggl prevertebrali
(celiac, mezenteric sup si mezenteric inf) si fibre cu originea in ggl si care se
distribuie catre diferite organe.
Corpii celulari ai neuronilor preganglionari sunt localizati in cornul medular
intermediolateral, iar axonii lor au traiect prin radacina anterioara a nervului spinal
corespunzator. Imediat ce nervul spinal paraseste canalul medular, fibrele simpatice
preggl se desprind de acesta si ajung prin ramura comunicanta alba la ggl lantului
simpatic. De aici, traiectul fb simpatice preggl poate fi unul dintre urmatoarele:
1. Fac sinapsa cu neuronii postggl la nivelul ggl simpatico paravertebral in care au
ajuns;
2. Au traiect ascendent sau descendent prin lantul paravertebral simpatic si fac
sinapsa la nivelul altui ggl;
3. Parcurg distante variabile prin lantul simpatic si apoi patrund in unuil dintre
nervii simpatici ce pornesc de la acest nivel, iar in final fac sinapsa intr-un ggl
impatic prevertebral.
Astfel, neuronul simpatic postggl poate fi localizat in unul dintre ggl lantului
paravertebral sau in unul dintre ggl prevertebrali. Fb postggl se distribuie catre
diverse organe.
De la nivelul lantului paravertebral, unele fb postggl au traiect retrograde catre nervii
spinali prin ramuril comunicante cenusii. Aceste fb simpatico sunt fb de tip C; au
dimensiuni foarte mici, care se distribuie catre toate regiunile corpului pe calea
nervilor care inerveaza musculature scheletica. Ele controleaza vasele sangvine,
glandele sudoripare si muschii piloerectori ai firului de par.

63

122. Organizarea SNV parasimpatic

Corpii neuronilor parasimpatici preggl sunt localizati in anumiti nuclei ai nervilor
cranieni din trunchiul cerebral si material cenusie a segmentelor S2-S4 ale maduvei
spinarii. Fibre eferente, mielinizate, emerg din SNC doar prin nervii cranieni III, VII,
IX, X si prin nervii spinali S2-S4. Majoritatea corpilor neuronilor parasimpatici postggl
sunt situati a distanta de SNC, fie in ggl localizati in apropierea structurilor inervate
(ggl previsceral), fie dispersati in peretii viscerelor (ggl intramurali).
In partea craniala a sistemului parasimpatic se disting 4 ggl periferici ce apartin
exclusiv sistemului eferent: ciliar, pterigopalatin, submandibular si otic.
La nivelul capului si gatului, sistemul parasimpatic inerveaza glandele salivare si
lacrimale, glandele mucosae ale cavitatilor orala si nazala, sfincterul pupilei si
muschiul ciliar al globului ocular. Mii de axoni parasimpatici preggl cu originea in
nucleul dorsal al vagului din bulbul rahidian traverseaza gatul prin nevii vagi pentru a
se distribui plamanilor, cordului, esofagului, stomacului si intestinului, fara sa
inerveze strucuturi de la nivelul capului sau gatului.
In coarnele laterale ale segmentelor spinale S2-S4 se gasesc corpii neuronilor
parasimpatici preggl, ce compun diviziunea sacrala a sistemului nervos parasimpatic.
Axonii lor preggl se alatura nervilor spinali corespunzatori si se indreapta catre plexul
pelvic si ggl mici, raspanditi in vecinatatea organelor pelvine, unde fac sinapsa cu
sistemul nervos enteric si cu corpii neuronilor postggl din ggl parasimpatici. De aici, fb
parasimpatice postggl se distribuie vezicii urinare, pensiului, prostatei, veziculelor
seminale (la barbat) si vezicii urinare, uterului, clitorisului, vaginului (la femeie).
123. Fibre pre si postggl simpatice
Fibrele preggl simpatice incep in coarnele intermediolaterale ale maduvei spinarii si
urmeaza radacina anterioara a nervului spinal. Imediat ce nervul spinal paraseste
canalul medular, fibrele simpatice preggl se desprind de acesta si ajung prin ramura
comunicanta alba la ggl lantului simpatic. De aici, traiectul fb simpatice preggl poate
fi unul dintre urmatoarele:
1. Fac sinapsa cu neuronii postggl la nivelul ggl simpatici paravertebrali in care au
ajuns;
2. Au traiect ascendent sau descendent prin lantul paravertebral simpatic si fac
sinapsa la nivelul altui ggl;
3. Parcurg distante variabile prin lantul simpatic si apoi patrund in unuil dintre
nervii simpatici ce pornesc de la acest nivel, iar in final fac sinapsa intr-un ggl
simpatic prevertebral.
Astfel, neuronul simpatic postggl poate fi localizat in unul dintre ggl lantului
paravertebral sau in unul dintre ggl prevertebrali. Fb postggl se distribuie catre
diverse organe.

64

De la nivelul lantului paravertebral, unele fb postggl au traiect retrograde catre nervii

spinali prin ramurile comunicante cenusii. Aceste fb simpatice sunt fb de tip C; au
dimensiuni foarte mici, care se distribuie catre toate regiunile corpului pe calea
nervilor care inerveaza musculature scheletica. Ele controleaza vasele sangvine,
glandele sudoripare si muschii piloerectori ai firului de par.
Neuronii preggl simpatici sunt colinergici (secreta acetilcolina), deci stimuleaza
neuronii postggl. Aceste fb preggl sunt destul de scurte.
Neuronii postggl simpatici sunt adrenergici, in marea lor majoritate. Unele fb postggl
simpatice sunt colinergice. Aceste fb sunt lungi.
125. Fibre pre si postggl parasimpatice
Spre deosebire de sistemul nervos simpatic, aici fibrele preggl au traiect neintrerupt
pana la nivelul organului caruia ii asigura inervatia. In peretele organului respectiv
sunt localizati neuronii postggl cu care fac sinapsa fb preggl. Fb postggl sunt scurte,
inervand organul respectiv. Deci, fb preggl sunt lungi, iar cele postggl sunt foarte
scurte.
Neuronii preggl cat si cei postggl secreta acetilcolina; de aceea, se spune ca
acetilcolina e un neurotransmitator parasimpatic.
124. Tipuri de receptori adrenergici
Exista doua tipuri principale de receptori adrenergici: receptori alfa si receptori beta.
(Exista cate o subclasificare a fiecarui tip de receptori, respective receptori alfa1,
alfa2 si receptori beta1, beta2).
Norepinefrina si epinefrina, subtstante secretate sin sange de catre
medulosuprarenala, au efecte usor diferite in ceea ce priveste stimularea receptorilor
alfa si beta.
Norepinefrina stimuleaza in principal receptorii alfa, asupra receptorilor beta avand
un efect mai redus.
Epinefrina stimuleaza in mod aproximativ la fel ambele tipuri de receptori.
De aceea, efectele relative ale epinefrinei si norepinefrinei la nivelul diferitelor
organe efectoare sunt determinate de tipurile de receptori prezenti in organul
respectiv.
126. Receptori alfa adrenergici

65

Sunt subimpartiti in receptori alfa1 si alfa2. Pentru acesti receptori are afinitate
norepinefrina.
Functiile acestor receptori:
Vasoconstrictie
Dilatatia irisului
Miorelaxare intestinala
Contractia sfincterelor intestinale
Contractie pilomotorie
Contractia sfincterului vezicii urinare
127. Receptori beta adrenergici
Sunt subimpartiti in receptori beta1 si beta2. Acesti receptori sunt stimulati in
principal de
epinefrina.
Functiile acestor receptori:
Beta2
Vasodilatatie
Relaxare intestinala
Relaxare uterine
Bronhodilatatie
Termogeneza
Glicogenoliza
Relaxarea peretelui vezicii urinare

Beta1
Cardioacceleratie
Cresterea fortei miocardice
Lipoliza

128. Cascade de semnalizare intracelulara la stimularea receptorilor adrenergici

Receptorii adrenergici sunt cuplati cu proteine G.
Receptorii alfa2, beta1 si beta2 sunt cuplati cu o proteina G ce activeaza adenilat
ciclaza.
Adenilat ciclaza transforma ATP in AMPc, care va activa protein kinaza A, care prin
activarea altor proteine va exercita efectele epinefrinei sau norepinefrinei.
Receptorii alfa1, sunt cuplati cu proteina G ce hidrolizeaza, cu ajutorul fofsfolipazei
C, fosfatidil inozitol disfosfatul. Astfel se obtin diacilglicerolul(DAG) si inositol
trisfosfatul(IP3).
DAG va activa protein kinaza C, care va activa la randul ei proteine efectoare.

66

IP3 va creste concentratia de Ca intracelulara.

129. Fibre postggl simpatice colinergice si dopaminergice
Aproape toate fb nervoase simpatice realizeaza un contact foarte redus cu organelle
pe care le inerveaza. In unele cazuri, aceste fb se termina in tesutul conjunctiv
localizat adiacent de celulele care urmeaza sa fie stimulate. La locul de contact cu
celulele tinta, fibrele prezinta dilatatii numite varicoziti. In interiorul acestora,
sunt sintetizate di depozitate vezicule de acetilcolina. La nivelul varicozitatilor exista
de asemenea si multe mitocondrii, ce produc ATP necesar sintezei. Cand un potential
de actiune ajunge la nivelul terminatiei nervoase, procesul de depolarizare determina
cresterea permeabilitatii membranei fibrei pt ioni de Ca. Acestia difuzeaza in
terminatiile nervoase sau in varicozitati. Ionii de Ca determina eliberarea continutului
varicozitatiilor in exterior.
130. Tipuri de receptori muscarinici
Receptorii muscarinici sunt activati de aetilcolina. Ei sunt prezenti la nivelul tuturor
celulelor efectoare stimulate de neuronii colinergici postggl ai sistemului nervos
parasimpatic sau ai sistemului nervos simpatic.
Acesti receptori sunt cuplati cu proteine G si sunt numiti si receptori metabotropic.
Ei:
1. Stimuleaza hidroliza fosfo-inozitolilor, crescand astfel concentratia de Ca, si
activand protein kinaza C;
2. Inhiba adenilat ciclaza, astfel micsorand cantitatea de AMPc ;
3. Moduleaza direct canalele de K prin componenta a proteinei G.
Pentru ca sunt mediate de meageri secunzi, raspunsurile receptorilor muscarinici sunt
mai lente.
Receptorii muscarinici exista in 5 subtipuri farmacologice diferite (M1-M5).
131. Rolul curentului M
132. Organizarea neuronilor preganglionari parasimpatici
Corpurile neuronilor pregg PS se afla in maduva, punte, mezencefal si la nivelul S2-S4.
Fibrele pregg PS ce pleaca din partea craniala se distribuie nervilor cranieni 3,7,9 si
10.Fibrele pregg PS din reg sacrala merg impreuna cu nervii splanhnici pelvieni.
Neuronii pregg PS ce merg impreuna cu nervul cranian 3 sunt situati in nucleul
Edinger-Westphal din mezencefal.
Neuronii pregg PS ce merg impreuna cu nervul cranian 7 sunt situati in nucleul
salivator superior.

67

Neuronii pregg PS ce merg impreuna cu nervul cranian 9 sunt situati in nucleul

salivator inferior.
Neuronii pregg PS ce merg impreuna cu nervul cranian 10 sunt situati in nucleul
ambiguu si in nucleul dorsal al vagului.
Neuronii pregg din regiunea sacrala au o pozitie asemanatoare cu neuronii pregg
simpatici, dar nu formeaza chiar un corn lateral ( intre cornul ant si cel post al
maduvei, cum fac cei simpatici).
133. Cascade de semnalizare intracelulara la stimularea receptorilor parasimpatici
Receptorii parasimpatici sunt receptori colinergici ( leaga acetilcolina).
Receptorul colinergic se afla pe partea externa a membranei, fiind atasat ca grupare
prostetica unei molecule proteice, care strabate integral membrana.
Legarea neurotransmitatorului determina o modificare conformationala a moleculei
proteice, care intrand in celula provoaca la randul ei o modificare conformationala a
celulei. In cazul acetilcolinei se modifica permeabilitatea membranei prin
deschiderea sau inchiderea unor canale ionice.
De exemplu, la jonctiunea nerv-muschi, legarea Acetilcolinei la receptorul specific
determina intrarea Na in celula si migrarea K in exteriorul celulei.

Musculatura neteda
134. Tipuri de muschi netezi
Muschii netezi se clasifica in 2 categorii majore :

Muschi netezi multiunitari - sunt alcatuiti din fibre musculare netede separate

inervata

- fiecare fibra este independenta de celelalte si este

de o singura terminatie nervoasa

- fibrele prezinta la ext un strat subtire ( asemanator

unei membrane bazale) format din fb fine de colagen si glicoproteine, care ajuta la
izolarea fibrelor una de cealalta
- caracteristica principala consta in faptul ca fiecare
fibra se poate contracta independent ( controlul contractiilor se realizeaza in special
prin impulsuri nervoase)
- exemple : mm ciliari ai globului ocular, irisul, mm
piloerectori ( determina ridicarea firelor de par)

68

Muschi netezi unitari - termenul "unitar" nu se refera la fibre unice, ci la o

masa compacta de sute, miii de fibre ce se contracta unita
- fibrele sunt dispuse in straturi sau fascicule, iar
membranele adera intre ele in numeroase puncte si contin jonctiuni de
comunicare, ce permit schimbul de ioni intre fibre
- astfel potentialele de actiune se deplaseaza de la o fibra
la alta si determina contractia simultana a acestora
- denumit si muschi neted sincitial, datorita conexiunilor de
tip sincitiu dintre fibre, sau mm neted visceral
- exemple : se afla in peretii majoritatii viscerelor
( intestin, uretere, uterul) si in numeroase vase sangvine

135. Organizarea actino-miozinica in celulele musculare netede

Muschii netezi contin atat filamente de miozina, cat si filamente de actina, ca mm
striati, insa nu au complexul troponinic de control al contractiei.
Interactiunea dintre filamente este similara mm striati, procesul este activat de ionii
de Ca, diferentele dintre muschi apar la nivel structural.
Mm netezi nu au o dispunere striata a filamentelor, ci au filamentele de actina
atasate unor structuri numite corpi densi, Acestia se gasesc fie atasati la membrana
celulara, fie dispersati in int celulei. Unii corpi densi membranari sunt interconectati
prin punti proteice intercelulare, care au rolul de a transmite forta contractiei.
Filamentele de miozina sunt raspandite printre cele de actina. Au diametrul cel putin
dublu fata de filamentele de actina, dar filamentele de actina sunt un numar de 5-10
mai mare decat ele.
Unitatea contractila este formata din numeroase filamente de actina dispuse
divergent de la nivelul a doi corpi densi si un filament de miozina ( peste care se
suprapun capetele filamentelor de actina) situat la mijlocul distantei dintre cei doi
corpi densi. Corpii densi au de fapt acelasi rol ca discurile Z in muschii scheletici.
Filamentele de miozina mai au si punti transversale cu polaritate laterala, ce permit
miozinei sa traga un filament de actina intr-o directie pe o parte, in timp ce trage
simultan in directie opusa un alt filament de actina de partea cealalta. Rezultatul
este contractia pana la 80% din lungimea intiala fata de 30% a mm scheletici.
136. Generarea undelor lente in sincitiu muscular
Unii mm netezi prezinta fenomenul de auto-excitare, pot de actiune fiind generate de
celulele musculare netede, nu de un stimul extrinsec. Acest fenomen se asociaza
uneori cu prezenta unui potential de membrana cu unde lente. O astfel de asociere se

69

intalneste la nivelul intestinului. Potentialul de membrana cu unde lente nu este un

proces autointretinut care se propaga de-a lungul fb musculare, ci este mai degraba o
proprietate locala a fb musculare netede ce formeaza masa musculara.
Cauza ritmului cu unde lente este necunoscuta. S-a sugerat ca undele lente sunt
determinate de cresterea si descresterea activitatii de pompare a ionilor pozitivi
( probabil ioni de sodiu) in afara celulei prin membrana fibrei musculare.
Cand undele lente sunt suficient de puternice pot genera potentiale de actiune. Cand
varful potentialului negativ al undei lente de la interiorul membranei celulare se
deplaseaza catre valori pozitive ( crescand de la -60mV la -35mV) apare un pot de
actiune ce se propaga in intreaga masa musculara. Apoi se produce contractia.
Aceste unde sunt denumite si unde pacemaker.
137. Generarea potentialului de actiune in celulele musculare netede
Pot de actiune se produc in muschii netezi unitari ca si un mm scheletici. Acestea sunt
de doua tipuri : - potentiale de varf : tipice cu durata intre 10-50 milisecunde; pot fi
initiate in diverse moduri ( stimulare electrica, actiune hormonala, prin elongare)
- potentiale de actiune cu platou : are un debut similar pot de varf, insa in
locul repolarizarii rapide a mb fb musculare, repolarizarea se realizeaza cu intarziere
de pana la 1 secunda; acest fenomen explica contractiile prelungite ce se produc in
anumite tipuri de mm ( uretere, mm netezi vasculari)
In lipsa unui stimul electric, pot de actiune se pot genera atunci :
cand elongarea muschilor netezi este suficient de mare; combinatia dintre
potentialele cu unde lente si reducerea in ansamblu a negativitatii
potentialului membranar (datorita elongarii) are ca rezultate producerea de
pot de actiune spontane.
sau, uneori, cand unii receptori hormonali de la nivelul mb fibrelor musculare
netede determina deschiderea unor canale pentru ionii de sodiu sau calciu, cu
depolarizarea consecutiva a membranei, la fel ca in cazul stimularii nervoase.

138. Canalele de Ca din celule musculare netede

Membrana fb netede are un numar mult mai mare de canale de calciu reglate electric
decat cea a fb scheletice, insa are mai putine canale de sodiu. De aceea sodiul
participa in masura mai mica la generarea pot de actiune in fb netede.
Influxul de ioni de Ca este responsabil de producerea pot de actiune. Acesta se
produce in aceeasi maniera autointretinuta intalnita in cazul canalelor de sodiu din fb

70

scheletice. Totusi, canalele de Ca se inchid mai lent decat cele de sodiu si de

asemenea raman deschise mai mult timp. Acest comportament este responsabil de
durata lunga a pot de actiune cu platou generate la nivelul fibrelor netede.
De asemenea, o alta caracteristica importanta a influxului ionilor de Ca in timpul pot
de actiune este reprezentata de faptul ca acesti ioni pot actiona direct asupra
mecanismului contractil, determinand producerea contractiei. Ca indeplineste
simultan 2 functii.

71