FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERI

SPECIALIZARE: ADMINISTRATIE PUBLICA

PROIECT :

MODA

STANCIU RALUCA MIHAELA

GRUPA 105
AN I
 Cuprins:

Definitie

Moda definita de sociologii:

Gabriel de Tarde (1843-1904)
Herbert Spencer (1820-1903)
Georg Simmel (1858-1918)
J. C. Fluger (1939)
W. M. Tchacheray
Jean Baudrillard (1929- 2007)
Paul Verlaine (1844-1896)

Scurta istorie a modei

Isaac Singer
Charles Frederick Worth
Regele Ludovic al XIV-lea
Napoleon Bonaparte

Politia modei

Inceputul prezentarilor de moda

Rolul vestimentatiei in cadrul socialului
Vestimentatie si conformism
Costumul-semn social
Vestimentatia si alte fenomene sociale
Rolul vestimentatiei in comunicarea organizationala
Atributele vestimentatiei: culorile, stilul si materialul
Rolul vestimentatiei in crearea primei impresii
Relatia dintre vestimentatie si personalitate:
Personalitate conservatoare
Personalitate contradictorie
Personalitate adaptabila si acomodabila
Personalitatea “mereu tanara”

Concluzii

Bibliografie
Definitie:
MÓDĂ, mode, s.f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat
unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat pentru un anumit
fel de a se îmbrăca.
♢ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care
se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni)
care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment
dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat.
♢ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului,
depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre
oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu
din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești
(și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de
mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de
modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de
îmbrăcăminte.
– Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode.

Moda definita de sociologi:

Ansamblu de comportamente şi opinii colective care, într-o cultură dată, arată

preferinţa temporară pentru anumite practici expresive ale vieţii sociale (vestimentaţie,
coafură, alimentaţie, lectură etc.)
Moda este expresia simbolică a statusului social şi parte a unei culturi. În lucrările
de sociologie mai vechi, moda era tratată ca o formă de reglare, ca un mecanism al
schimbării sociale, ca o expresie a stratificării sociale.
Gabriel de Tarde (1843-1904) în lucrarea „Legile imitaţiei" (Les Lois de
l'imitation, 1890) vedea moda ca o formă a imitaţiei, a imitaţiei contemporanilor, spre
deosebire de cutume care semnifică imitarea predecesorilor.
Herbert Spencer (1820-1903) şi Georg Simmel (1858-1918) au subliniat funcţia dublă a
moda: tendinţa de uniformizare şi tendinţa de diferenţiere. Semnele distinctive adoptate
de clasele sociale superioare sînt preluate de clasele sociale de la baza societăţii. Pentru a
se diferenţia, clasele superioare sînt constrînse să inventeze noi semne de demarcaţie.
Astfel m. este un fenomen social dinamic, dar nu efemer, un capriciu iraţional şi arbitrar.
J. C. Fluger (1939) a încercat să sintetizeze cele două funcţii ale modei,
acceptîndu-se în prezent că moda reprezintă o instituţie socială ce realizează un echilibru
între tendinţa oamenilor de conformare, acceptare, supunere şi tendinţa de anticonfor-
mare, nonacceptare, independenţă.
 Nonacceptarea moda reprezintă un
fenomen de contraimitaţie, ducînd la
snobism (termen lansat de W. M.
Tchacheray desemnînd pretenţia de
originalitate a unor categorii de indivizi
care resping moda, considerînd-o în esenţa
ei vulgară).
" Modernitatea este un cod, iar moda este
emblema lui. " Jean Baudrillard (n. 29
iulie 1929, d. 6 martie 2007)
Moda este o reactie fireasca impotriva tocirii atentiei prin obisnuinta. Barbatii stiu
cel mai bine cata nevoie de schimbare avem pentru a combate monotonia traiului zilnic,
plictiseala.
Paul Verlaine scria:

Je fais souvent ce reve etrange et Un vis adanc si straniu adesea imi revine
penetrant E o necunoscuta, i-s drag, mi-e draga
D'une femme inconnue, et que j'aime et toata,
qui m'aime Si nu-i de tot aceeasi, de fiecare data,
Et qui n'est, chaque fois, ni tout a fait la si nu-i de tot nici alta……
meme (Visul meu obisnuit, traducere de Maria
Ni tout a fait une autre….. Banus)
(Mon reve familier)

Scurta istorie a modei:

Desi oamenii au fost interesati de haine si moda de mii de ani, industria respectiva
a inceput sa capete forma abia in jurul anilor 1850. Dupa sute de ani de imbracaminte
opulenta, doua lucruri se intampla concomitent si ajuta la nasterea a ceea ce astazi se
numeste "haute-couture": inventarea, de catre Isaac Singer, a masinii de cusut cu
impunsatura continua si popularitatea unui croitor numit Charles Frederick Worth.
Paradoxal, nasterea modei a fos initiata de un britanic, nu de un francez, asa cum ar fi fost
de asteptat.
Inainte de 1850, circa 70% din haine erau cusute de mana, chiar de catre cei care
le purtau. Imbracamintea era un produs ca oricare altul,
iar calitatea sa depindea de talentul cusatoresei.
Gospodina obisnuita isi croia hainele in functie
de ce era acceptabil in tara si climatul in care locuia,
precum si in functie de standardele comunitatii locale,
astfel incat toti cei care locuiau intr-o anume regiune se
imbracau la fel, cu foarte mici diferente. Departe de
influentele externe, stilurile de imbracaminte puteau
ramane neschimbate timp de generatii – cum de altfel s-a si intamplat. Astazi, aceste
ramasite ale unor vechi stiluri sunt cunoscute sub numele de "costume regionale" sau
"populare".
 Datorita faptului ca in acele vremuri drumurile comerciale intre orase erau proaste
si deseori atacate de hoti, oamenii stateau mai mult in orasul sau satul de origine si se
foloseau doar de tesaturile disponibile local.
Din moment ce toti aveau acces la aceleasi bunuri, distinctia se facea cu ajutorul
bijuteriilor. Catre mijlocul secolului al XI-lea, cand regii si nobilii au devenit mai
puternici si isi puteau apara mai usor domeniile, rutele comerciale au fost imbunatatite.
Ca urmare, au inceput sa fie transportate tesaturi noi, mai fine, mai costistoare, mai
bogate, pe care le cumparau doar cei care si le permiteau. Din acest moment,
vestimentatia a devenit un semn al statutului social si marimii averii la fel ca si in ziua de
azi.
Cele 30% dintre hainele care nu erau facute in casa, erau cusute de croitori si
cusatorese, de obicei pentru o clientela bogata. In anii 1500, cei mai ceruti si ocupati
croitori din Franta dadusera peste o mina de aur, o modalitate eficienta si economica de a-
si prezenta marfa: creau modele in miniatura ale croielilor, cu care imbracau papusi. De
jumatate sau o treime din inaltime normala a unei persoane, aceste papusi purtau haine
identice pana la ultimul detaliu cu cele pe care croitorul respectiv le putea face pentru
clientele sale. Acestea puteau studia papusile si alege stilurile care le doreau. Ulterior,
hainele erau croite pe masura exacta a celui sau celei care le platea.
Papusile imbracate si-au gasit curand drum catre alte tari si au devenit unul dintre
cele mai populare modalitati de raspandire a modei. Monarhilor si curtierilor, in
particular, le placeau sa le primeasca in dar si iti tineau croitorii ocupati punandu-i sa
copieze ultimele stiluri.
Aristocratii au fost intotdeauna consumatorii cei mai
evidenti ai modei. Se spune ca regina Elisabeta I ar fi avut
peste 1.000 de rochii, multe dintre ele primite cadou.
Georgiana, Ducesa de Devonshire (care facea parte din
familia Spencer, la fel ca si Diana, Printesa de Wales) a fost
in anii 1770 ceea ce astazi am numi "trendsetter" orice
imbraca devenea peste noapte parte din moda obligatorie.

De fapt, motivul pentru care astazi apar tendinte noi in fiecare

sezon este si motivul pentru care Parisul a fost considerat
epicentrul modei timp de mai bine de 300 de ani:
flamboaiantul si impopotonatul rege Ludovic al XIV al
Frantei, Regele-Soare.
Ludovic al XIV-lea avea buzunare adanci, putere de concentrare scazuta si un
ochi educat pentru estetica. In acelasi timp, avea la dispozitie sute de artizani talentati si
cu un simt innascut pentru stil. Lider indiscutabil al modei europene, Regele-Soare a
schimbat croiala hainelor masculine de 63 de ori in timul domniei sale de 72 de ani (a
urcat pe tron la varsta de 6 ani, in 1644). Ca sa va faceti o idee, stilul vestimentatiei
pentru barbati s-a schimbat doar de 3 ori in timpul domniei de 33 de ani a tatalui sau.
Daca Ludovic al XIV-lea purta ceva, toata lumea il imita. De fapt, unii inca o mai fac, el
a fost cel care a introdus portul cravatei barbatesti.
Napoleon Bonaparte a continuat traditia instaurata de Ludovic XIV cand a venit
la putere, in 1804. Economia franceza era o ruina dupa revolutie, iar Bonaparte a incercat
si a reusit sa-si urneasca natiunea, facand apel la una dintre proverbialele "fabrici de bani"
, industria modei.
Una dintre primele legi date de Napoleon interzicea doamnelor care veneau la
curte sa poarte aceeasi rochie de 2 ori tinea
cusatoresele ocupate, obligand femeile bogate sa
cheltuie bani. Acest lucru a creat o prapastie
vizuala, de imagine, intre cei avuti si cei mai
putin avuti. Pe langa aceasta lege, imparatul a
oprit importul tesaturilor englezesti si a relansat
industria dantelariei de Valenciennes, astfel
incat tesaturi fine cum sunt tulul si batistul sa
poata fi tesute local.
Imperiul lui Napoleon nu a durat prea mult timp, in schimb exclusivitatea de a
purta imbracaminte dupa ultima moda franceza i-a supravietuit. Intr-o perioada de numai
50 de ani, industria haute-couture se nascuse iar posibilitatea de a cumpara rochii
desavarsite, noi, in fiecare sezon, devenise amprenta inaltei societati.
Totusi, cum de aceasta practica a celor "bogati si celebri" a castigat teren si
discipoli in randul clasei de mijloc? Simplu , prin marketing. La inceput prin intermediul
articolelor din ziare si reviste despre ce poarta aristocratia si celebritatile,
iar astazi prin show-uri televizate, reclama, filme, reviste de specialitate
si internet.

Politia modei:
Astazi termenul are o conotatie ironica care descrie o persoana
care critica modul in care se imbraca ceilalti. Cu toate acestea, termenul a
aparut catre sfarsitul Evului Mediu, dupa ce « legile somptuozitatii » (legi
care restrictionau sau reglau extravagantele in materie de vestimentatie,
conform unor principii religioase si morale ale vremii) au fost aprobate
de nobilime pentru a se asigura ca anumite tesaturi si stiluri sunt rezervate celor care
aveau « dreptul sa le poarte ». Politia modei patrula strazile, amendand sau arestand pe
cei ce incalcau codul vestimentar.

Inceputul prezentarilor de moda

Charles Frederic Worth este creatorul caruia istoricii i-au atribuit meritul de a fi
prezentat pentru prima data moda pe manechine vii, el angajand la mijlocul anilor 1860
cateva "demoiselles de magasins", numite "les sosies" cu scopul de a "tine loc" de
oglinda mai bogatelor cliente.
La mijlocul sec. al XIX-lea, pentru a prezenta noutatile in materie de moda,
marile magazine apeleaza la tinere fete, "demoiselles
de magasins", termen regasit in jurnalul fratilor
Goncourt.
Treptat, acest obicei se raspandeste in randul
celorlalte case de moda, iar revista L'Art et la mode
descrie fetele care incercau modelele in saloanele de moda. Ele erau denumite "les
essayeuses" si purtau un furou de culoarea pielii sau negru, pentru a se distinge clar de
mai bogatele cliente.
Alaturi de Worth, casa Paquin organizeaza la sfarsitul anilor 1890, in saloanele
proprii, prezentari cotidiene la ore fixe. Detaliile acestor "prezentari" raman incerte si nu
se stie cat de mult semanau cu notiunea actuala de prezentare de moda.
Cert este ca primele prezentari manifesta o legatura stransa cu teatrul. Acesta se
bucura deja de calitatea de a fi un loc predilect de expunere a noilor modele ca vector
social, actritele fiind importante cliente pentru casele de moda. Scena teatrului inspira
organizarea prezentarilor de moda si astfel prin 1911
majoritatea caselor instalasera un podium in saloanele proprii.
Astfel Redfern (1901) avea in cadrul casei de moda o camera
construita ca un fel de sala de teatru, rotunda si dotata cu
oglinzi si cu lumini de scena, inspirata de palatul iluziilor de la
Expozitia Internationala de la Paris (1900). Actritele puteau
testa efectul costumelor de scena. Peretele cu oglinzi va
deveni in scurt timp o caracteristica a saloanelor de moda: la
Drecoll usile cabinelor de proba aveau oglinzi exterioare, la
Chanel va exista celebra scara cu oglinzi.
Casa londoneza de moda Lucile a declarat ca ar fi
inventat defileul de moda sub forma unui "fashion-play" in
jurul anilor 1897, aducand teatrul in moda. In noile localuri
londoneze ea organizeaza la data fixa adevarate prezentari
intr-o sala conceputa ca o sala de spectacol. La intrare un valet oferea doamnelor un
program cu ordinea pasajelor, iar manechinele defileaza pe muzica. Ritualul prezentarii
dadea astfel colectiei unitatea pe care inca nu o are si permitea o vedere de ansamblu
critica. In 1905 este organizat primul defileu spectacol "Gowns of Emotion", cu
proscenium, cortina de scena, invitatii, program, muzica, lumina, si mai ales poze teatrale
ale manechinelor. Revistele de moda ofera ample reportaje despre evenimentele sale.

In paralel cu sistemul couture parizian sau londonez, deja de la sfarsitul sec. al

XIX-lea marile magazine americane ca Wanamaker sau Gimbels realizeaza prezentari de
moda sub forma unui "teatru" in care lumina atent aleasa punea in evidenta manechinele.
Acestea defilau in fata a cateva sute de cliente cu acompaniament muzical si in jurul unei
teme. Primele prezentari in afara Frantei cand papusa de moda (modalitate de promovare
a modelelor la curtile regale) e inlocuita de personaje reale sunt descrise in L'Art et la
mode (1896).

Exemple de prezentari realizate de marile magazine americane si europene sunt:

Harrod's (1909) - Theatre of Dress, Selfridge's (1912), Herman Gerson (Berlin 1913) -
prezentarea Poiret, Hirsch & Cie (Bruxelles). In
aceste defilee se prezentau modelele cumparate de la
Paris si reproduse ulterior in atelierele magazinelor,
fiind prin amploarea spectacolului o sursa de
publicitate importanta.
 Inainte de Primul Razboi Mondial tango-ul face senzatie la Paris si nu este de
mirare ca in 1913 casa Paquin organizeaza o prezentare de moda tip "Tango Tea" in care
manechinele defilau in ritmuri argentiniene. Straniile miscari, combinate cu moda
orientala, vor fi imortalizate de caricaturistul Sem in deja celebra lucrare "Le vrai et le
faux chic". La fel, Lucile isi inaugureaza sucursala pariziana cu 4 manechine britanice
care vor defila realizand poze dramatice pe scena si un mers in ritm de Tango, descrise de
revistele Femina sau Illustration.

Pe masura ce cumparatorii straini ai marilor magazine devin tot mai importanti,

casele de moda incep a organiza prezentari special destinate lor si astfel in 1910 Camera
Sindicala Haute Couture stabileste un calendar comun al celor doua prezentari anuale
(februarie si august). Odata cresterea puterii economice americane dupa primul razboi ele
devin evenimente fixe in calendarul modei.
Defileul de moda adopta incepand cu ani 20
trasaturile unui spectacol de revista (La Grande Nuit
de Paris 1927 ilustrat in Femina). El este un
eveniment public si social predominand in baluri si
gale si ilustrat de revistele de moda. In 1923 defileul
este mod de promovare pentru Jean Patou care invita
presa alaturi de clientele bogate intr-o ambianta
musichall, un decor de nightclub cu mese, flori,
sampanie si mici cadouri pentru femei. Grandoarea
evenimentului este egalata poate doar de activitatea
zilnica a casei de moda in care lucrau (in 1925) 100 de "vendeuses" care dispuneau de 30
de cabine de proba, iar defileele incepeau dimineata si durau pana seara.
De la un simplu instrument de vanzare defileul de moda devine odata cu anii '80
un adevarat spectacol cu o regie si scenografie elaborate pentru a traduce spiritul colectiei
cu sume fabuloase in joc, de la 500 000 si 1 milion de EUR
pana la 3-4 milioane EUR si chiar 5 milioane de EUR
(prezentarea Victoria's Secret de la Cannes 2002.

Prezentarile sunt mai scurte ca in trecut. Daca la

inceputul secolului dura 2-3 ore, in anii 50 o ora, azi media
este de 15 minute. Accentul nu e pus numai pe produsul
prezentat ci pe un ansamblu de elemente: loc, sunet,
lumina, casting, machiaj, coafura, produsele haine,
accesorile si look-urile create pentru eveniment. Toate au ca scop intarirea imaginii de
marca prin generarea unei atmosfere unice dar si diferentierea fata de concurenta pentru a
afirma singularitatea marcii.
Publicul s-a schimbat si el: nu mai sunt clientii individuali sau cumparatorii care
sunt privilegiatii ci presa, muzele designerului, celebritatile scopul fiind de a ocupa
spatiul mediatic pentru a creste vizibilitatea (prin intermediul presei). Vedetele au locurile
asigurate si nu rar se intampla cand presa are dificultati in procurarea invitatiilor pentru
intrare. Aparitiile orchestrate de ziaristi vor avea in final o influenta considerabila asupra
vinzarilor la clientul final.

Un nou moment in istoria prezentarilor s-a scris in toamna 2007 la Milano. Gucci
si Armani au inceput prezentarea cu un clip pentru noul lor parfum, abia dupa, au inceput
modelele sa defileze.

O mare expozitie din urma cu cativa ani de la Muzeul

Modei - Galliera din Paris onora prezentarile de moda.
"Showtime" prezenta un parcurs care punea in evidenta tot
sistemul din jurul unui show de moda, de la istoria lui, la marile
desfasurari de forta din perioada contemporana. Catalogul
Showtime este un viu exemplu al importantei prezentarii de moda
in aceasta industrie si o marturie a evolutiei sistemului modei.

Rolul vestimentatiei in cadrul socialului :

Psihologia sociala se bucura de o varietate de teme fundamentale indeajuns de

mare –omul nu numai ca este cea mai sofisticata existenta considerat la nivel individual
ci mai mult, el stabileste raporturi sociale alcatuind grupuri, in plus se afla intr-o
permanenta schimbare-astfel incat micile semne care poate uneori chiar dezvaluie marile
adevaruri nu se bucura de o atentie suficienta.
Vestimentatia nu este una dintre temele fundamentale ale psihologiei sociale si
prin urmare nici nu este supusa unei ”analize microscopice”a psihologilor sociali. Acest
fapt insa nu contesta valoarea unui studiu al acesteia in sfera de preocupari a domeniului
si nici legatura stransa care exista intre vestimentatie si realitatile sociale.
Hainele sunt o prelungire a propriei fiinte, cu imaginea pe care acesta o are despre
sine-“imbracamintea este o conceptie despre sine pe care fiecare o poarta cu sine”(Henri
Michaux) sau chiar cu o realitate sociala-vestimentatia vazuta ca oglinda a
conformismului.
Motivul invocat de crestini pentrul faptul ca ne imbracam este pudoarea-legat de
pasajul biblic in care Adam si Eva isi descopera nuditatea ca pe o rusine si se acopera cu
frunze.
Rationalistii justifica utilizarea costumului ca fiind datorata necesitatii omului de
a acoperi un corp fragil si in felul acesta de se apara de eventualele pericole.
Psihanaliza aduce in prim plan ca si cauza, dorinta omului de a se diferentia de
animal. De asemenea, ca motive, nu sunt omise nici necesitatea de estetic a omului,
dorinta de a arata mai bine sau chiar vanitatea.
Haina are “talentul”nu numai de a ascunde, de a camufla, ci chiar acela de a crea
impresii total eronate despre oamenii cu care intram in contact. Haina poate”converti” si
sexul si de ce nu, il poate “transforma”pe diavol intr-un om admirabil:
”MEFISTO: Da-mi repede scufia ta halatul

Cu masca, am sa-arat incantator “ (“Faust”-Goethe)

Vestimentatie si conformism
Nu fara temei vestimentatia a fost considerata ca fiind o oglinda a
conformismului. Luand in considerare confortul la care oamenii prezentului tin atat de
mult ne-am putea intreba de ce in cele mai toride zile ale verii purtam haine desi ele
reprezinta un real inconvenient si mai mult, ne-am putea gandi la gestul automat al
oamenilor de a se imbraca atunci cand intra in contact cu socialul fara a se intreba
vreodata de ce fac de fapt acest lucru.
Pudoarea ar putea fi un raspuns la aceasta problema dar poate ca nu tocmai unul
potrivit deoarece exista o multitudine de persoane la care nu intalnim aceasta trasatura in
schimb le intalnim pe strada vestimentate si am putea concluziona ca fara un motiv sau
mai cert, cauza o repreznta conformismul.
Un alt aspect in legatura cu care ar putea fi pus in evidenta conformismul
vestimentar il constituie uniforma care de asemenea, de multe ori, este imbracata mecanic
fara ca individul in cauza sa se gandeasca la faptul ca aceasta nu este poate pe gustul sau
sau chiar nu este confortabila. Am putea aprecia ca in unele situatii uniforma este strict
necesara iar indivizii ce o accepta, o accepta rational. Exista insa si nenumarate situatii in
care costurile sunt mult mai mari decat beneficiile sau beneficiile sunt aproape inexistente
ele fiind doar legate de dorinta unei majoritati calitative.
Pe acest fond de conformism vestimentar s-a manifestat insa si nonconformismul
care de altfel ofera una din explicatii in legatura cu evolutia costumului de-a lungul
timpului. Prezenta acestuia ar putea explica totodata si de ce in prezent oamnenii se
imbraca atat de variat, precum si caracterul mult mai confortant al hainelor prezentului.

Costumul-semn social
Diferenta vestimentara poate fi observata pe clasele de varste. Daca initial nu
existau haine speciale pentru copii, ele ulterior au inceput sa apara atat pentru fetite cat si
pentru baieti. Astazi insa copiii sunt imbracati asemeni adultilor (fetitele au inceput sa
poarte maieuri mulate pe corp si pantofi cu toc iar baieteii jeansi) fapt care indica nu doar
precocitatea acestora ci si o erotizare prematura care poate deopotriva sa fie cauza
alegerii unei astfel de vestimentatii dar care poate in acelasi timp sa fie influentata de
vestimentatie.
Clasa sociala din care individul face parte ar putea fi de asemenea desemnata cu
ajutorul vestimentatiei. Daca in trecut aceasta diferentiere se facea fie prin croiala
hainelor fie prin calitatea materialelor din care acestea erau croite, astazi aceste diferente
sunt mai putin sesizabile, in schimb asistam la o adevarata parada de automobile,
automobil ce a devenit el, prin calitatea sa, un semn al clasei sociale careia individul ii
apartine.
Nediferentierea sociala la nivel vestimentar apartine regimurilor asa zis egalitare
asa cum in China maoista barbatii si femeile se imbracau la fel pentru a impiedica la acest
nivel diferentierea pe sexe. Existenta unei vestimentatii care sa nu diferentieze social in
nici un fel indivizii este insa imposibila. Acest fapt a influentat insa restrangerea portului
costumului specific unei regiuni date.
 Diferentierea etnica s-a realizat insa intotdeauna si prin modul in care indivizii se
vestimenteaza. Astfel pentru Japonia este specific kimono-ul, pentru India-sari-ul si
cercul de pe frunte ce poate fi albastru rosu sau negru, indicand apartenenta femeii la o
casta sau religie. Tot Indiei ii este specific si cunoscutul piercing care a fost preluat insa
si de europeni si lansat de Jean Paul Gaultier.
Aceste diferente sunt profund legate de simboluri si credinte ce apartin diferitelor
popoare. Astfel, daca in China obiectul pudorii erau considerate a fi picioarele, in lumea
araba acesta era considerat a fi gura si in consecinta femeile erau vestimentate astfel incat
sa-si ascunda aceste zone. Detasata de aceste simboluri, vestimentatia nu si-ar mai gasi
nici un argument in triburi in care femeile poarta inele pe gat din ce in ce mai multe sau
cercei foarte grei in urechi.
Costumul popular romanesc este unul din cele mai vechi costume din europa si
reprezinta unul din cele mai elocvente exemple ale diferentierii regionale in privinta
vestimentatiei
Costumul a fost folosit in nenumarate randuri si ca semn discriminator. Asa cum
costumul poate semnifica servitutea (cazul servitorilor imbracati distinct de la o familie la
alta) el poate fi insa si o marca a discriminarii. Cel mai reprezentativ exemplu in acest
sens il reprezinta poate evreii. Ei au fost obligati in evul mediu de Conciliul de la Latan
sa poarte o bucata rotunda de panza galbena sau verde ce a devenit apoi rosie sau alba iar
in timpul lui Hitler trebuia sa poarte renumita stea galbena ce le desemna pe viitoarele
victime ale deportarii in lagarele de concentrare.
Tiganii au fost si ei o categorie defavorizata fiind la randul lor obligati sa poarte
pe piept o bucata de drap rosu.
Pentru a nu da nastere la noi victime leprosii purtau ca semn distinct o haina lunga
cu gluga gri sau neagra si o caraitoare ce trebuia sa o agite ori de cate ori vedeau
apropiindu-se oameni sanatosi .
Ocnasii purtau costume astfel create incat sa poata fi usor descoperiti. Din
costumul lor facea parte o bluza rosie si o pereche de pantaloni galbeni. In evul mediu
dungile reprezentau alteritatea fiind specifice nebunilor.
Uniforma reprezinta un semn de recunoastere simbolizand o anumita autoritate
inainte de a fi costume functionale-pompierii din multe tari sunt echipati in tinute de tip
militar folosind destul de putin descoperirile in materie de textile ignifuge.
Vestimentatia poate reprezenta totodata si un semn discriminativ pentru unele
confreerii un exemplu in acest sens fiind reprezentat de membrii Ku-Klux-Klan-ului.

Vestimentatia si alte fenomene sociale

Modul in care individul este vestimentat ofera o sursa in plus de energie in
vederea compararii sociale. Daca in trecut vestimentatia era stabilita in asa fel incat
individul avea prea putin libertatea de a o alege, astazi hainele cu care ne imbracam sunt
in mare parte rodul propriei optiuni. Acest fapt permite o mai mare deschidere in a
interpreta o persoana in functie de stilul vestimentar dar faciliteaza totodata si compararea
sociala sub acest aspect.
Realizarea compararii sociale atrage dupa sine de cele mai multe ori relizarea unei
ierarhii din partea individului si situarea sa pe o pozitie in aceasta ierarhie el simtindu-se
uneori agresat de pozitia celor mai favorizati.
 In acest context Karl Flugel realizeaza o tipologie a persoanelor in functie de
rolul pe care vestimentatia il are pentru un individ sau altul. In cadrul acesteia el distinge
tipul rebel pentru care vestmantul reprezinta o jena, o inchisoare, tipul resemnat care este
si cel mai raspandit, tipul indiferent care abia realizeaza cu ce este imbracat, tipul
pudibond care se simte protejat de haine si tipul celui care se imbraca din datorie, pentru
a avea o constiina impacata.
Fenomenul autoconfirmarii profetiilor poate fi realizat si pe baza unei erori de
interpretare vestimentara. O persoana imbracata lejer la un interviu poate fi considerata
ca fiind de conditie modesta iar pentru aceasta i se poate refuza postul, devenind in cele
din urma de conditie modesta.
Tot vestimentatia poate crea unei persoane sentimentul de anonimat atunci cand
fiind vestimentata asemanator celor din grupul din care face parte deindividualizarea se
realizeaza mult mai lesne.
Dar vestimentatia poate oferi prin moda si sursa unei veritabile manipulari.
Charles-Frederic Worth, liderul cvasiunic al modei feminine timp de un secol, a fost
primul care a avut geniala idee de a-si prezenta modelele pe manechine vii.
Astazi aceasta practica este pretutindeni raspandita avand o puternica influenta
asupra cumparatorului. Astfel, femeile nu mai cumpara articolul vestimentar ci imaginea
manechinului in articolul respectiv-la fel cum in reclame apar oameni veseli, femei
frumoase, individul investind bani in situatia fericita a celor din reclama si nu in produsul
propriu zis.
Fenomenul atribuirii se conduce dupa aceleasi legi si in cazul vestimentatiei. Un
individ prost imbracat va fi interpretat ca neavand gusturi in timp ce el va crede despre
sine ca este astfel vestimentat deooarece nu dispune de mijloace financiare. In acelasi
timp un individ imbracat cu gust va fi considerat astfel vestimentat dearece dispune de
resurse financiare iar el va crede despre sine ca propriile alegeri au stat la baza look-ului
agreabil.
De asemenea, vestimentatia poate fi si sursa unor false prejudecati. Oferind o
sursa de informatie precisa referitore la aprtenenta la un grup sau altul vestimentatia
poate induce in eroare, ea putand fi adoptata doar pentru stilul ei si separat de normele
grupului care o poarta in mod firesc.
Fenomenele fundamentale studiate de psihologia sociala se afla prin urmare in
stransa legatura si cu vestimentatia pe care individul o poarta-dar nu cu vestimentatia in
sine ci cu vestimentatia ca proprie oglindire a personalitatii persoanei ce o poarta.

Rolul vestimentatiei in comunicarea organizationala

Vestimentatia tinde sa fie un criteriu important de evaluare a angajatilor in cadrul
organizatiilor. Exista organizatii in care vestimentatia este impusa prin anumite
regulamente interne pe care fiecare angajat trebuie sa le respecte.
Richard Denny, sustinea intr-o lucrare a sa ca, desi oamenii au dreptul sa adopte
orice forma de imbracaminte doresc, ei trebuie totusi sa faca distinctia intre munca si
distractie si sa-si adapteze vestimentatia „atmosferei de afaceri create de patronul lor".
Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale, influentănd stima
de sine a celor care le poarta si, de asemenea, modul in care ceilalti se comporta fata de
noi.
 Modul in care o persoana se imbraca contribuie la ceea ce in psihosociologie se
numeste „efectul primei informatii" (primacy effect). Acesta consta in influenta exercitata
preponderent de primele informatii primite, comparativ cu cele ulterioare, datorita
procesarii mesajului in functie de acestea.
Interviurile de angajare, primele contacte cu colegii si sefii la un nou serviciu
constituie situatii sociale in care efectul primei informatii poate avea o mare importanta
asupra modului in care un angajat va fi apreciat.
Vestimentatia organizationala este privita ca un indicator al influentelor atăt din
interiorul organizatiei, cat si din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. De
asemenea, in interiorul unei organizatii exista atăt presiuni formale - care isi au expresia
in codurile si regulamentele interne -, căt si presiuni informale - care isi au expresia in
anumite modele care se pot impune la un moment dat intr-o organizatie, in vederea
adoptarii unui anumit tip de vestimentatie.
Exista trei dimensiuni ale vestimentatiei organizationale:
1. Atributele vestimentatiei - constau in culorile, materialele si stilul vestimentatiei;
2. Omogenitatea vestimentationala - se refera la gradul de variatie in ceea ce priveste
vestimentatia, printre membrii aceleiasi organizatii;
3. Diferentierea - se refera la gradul de diferentiere a vestimentatiei angajatilor dintr-o
organizatie in raport cu vestimentatia persoanelor din afara organizatiei.

Atributele vestimentatiei:
Culorile
Alegerea unei culori pentru vestimentatia organizationala are la baza informatia
simbolica pe care o trasmit culorile. Se poate adauga ca semnificatiile transmise de culori
sunt definite socio-cultural.
Albastru
Inca din cele mai vechi timpuri a fost considerata culoarea puritatii , culoarea cerului
senin fiind utilizata in picturile religioase simbolizand inocenta, devotamentul,
neprihanirea si abnegatia. Persoanele care prefera vestimentatia in tonuri de albastru sunt
echilibrate, cumpatate si linistite, le place sa traiasca intr-o armonie si un echilibru
perfect, astepta sa fie respectate si stimate de cei din jur. Daca cineva evita sa poarte
haine in tonuri de albastru, mai mult ca sigur este o persoana agitata, nelinistita si o fire
dezechilibrata. Vesmintele in nuante de albastru sunt recomandate celor care doresc sa
reuseasca in viata, sa parcurga o cariera stralucita, insa este total nepotrivita in cazul
omenilor de afaceri, finante, marketing.

Rosu
Una dintre cele mai expresive culori, sugereaza energie, virulenta, pofta de viata si o
usoara frivolitate. Cei care poarta haine in aceste culori atrag usor atentia, doresc sa fie in
centrul atentiei sunt persoane foarte hotarate, obtin mai tot timpul cea ce isi doresc. Este
foarte important sa alegeti piesele cu atentie pentru nu a ajunge la cealalta extrema,
aceasta culoare este destul de controversata si ambigua. Pe deoparte simbolizeaza
vitalitatea, veselia, siguranta, senzualitate si optimism, iar pe de alta parte, sugereaza o
persoana egoista, aroganta, rigida cu un caracter de dominare.
Galben
Culoarea soarelui si a verii, exprima seninatatea, fidelitatea si buna dispozitie. Persoanele
care prefera aceasta culoare sunt avide de libertate, de siguranta si de un trai linistit si
cumpatat, se simt atrase de locuri indepartate, de necunoscut si se pot adapta foarte usor
la schimbari. Cei imbracati in galben radiaza in jurul lor caldura si veselie este o culoare
mai mult de vacanta, timp liber. Foarte important nu este recomandat sa combinati galben
cu negru aceasta combinatie lasa o impresie de amenintare.

Violet
Culoare naturala placuta, ce degaja puritate, energie si armonie. Nuantele de violet atrag
imediat atentia asupra inteligentei si senzualitati dumneavoastra, conferindu-va o aura
enigmatica. Vestimentatia in tonuri de violet este foarte potrivita la aproape orice ocazie,
movul este culoarea gratiei si a elegantei. Daca aceste nuante nu ii plac partenerului
dumneavoastra este bine sa renuntati la ele, aversiunea fata de mov indica o teama de
dependenta sau erotism.

Verde
Simbolizeaza tineretea si prospetimea, emana calm, meditatie, ratiune si afectivitate.
Daca vestimentatia dumneavoastra este verde, veti lasa impresia ca sunteti o persoana
asezata si serioasa de incredere, marcata, insa, de o anumita doza de
superficialitate.Aceasta culoare este lipsita de dinamism, de forta de convingere.

Maro
Simbolizeaza fertilitate, caldura, soliditatea, modestia. Vestimentatia de aceasta culoare
se poate imbraca la orice ocazie si in oricare moment al zilei, dar trebuie asortata cu
multa grija pentru a nu dobandi un aspect prea sters si sobru. Aceste nuante se regasesc
mai ales in garderoba femeilor si barbatilor cu o fire mai retrasa si solitara. Este culoarea
recomandata mai ales pentru hainele purtate la munca, deoarce exprima fidelitate,
incredere dar si o anumita doza de severitate. Daca evitati cu premeditare aceasta culoare,
mai mult ca sigur va puteti considera un adept sau o adepta a placerilor trupesti.

Negru
O culoare deosebita care exprima atat durere dar sugereaza in acelas timp o atmosfera
festiva, solemna. este tot odata culoarea raului, pacatului si a senzualitati. Lenjeria intima
de culoare neagra este excitanta si rafinata. In general aceasta culoare este recomandata la
diverse ocazii speciale si oficiale, culoarea impune respect, verticaliate si confera o aura
de persona importanta care trebuie respectata.Cei care poarta in exces aceasta culoare
sunt caracterizati ca persoane incomode, o fire agitata, nervoasa, puse mereu pe cearta.

Alb
Aceasta culoare exprima puritatea, luciditatea, se asorteaza perfect cu toate culorile,
intensificandu-le nuantele. Orce culoare pare mai profunda in combinatie cu alb.
Personele imbracate in alb vor lasa o impresie de luciditate, dar in acelas timp si prea
rigide, crude si plate. Singurele persoane carora le sta cu adevarat bine in aceasta culoare
sunt miresele.
Stilul
Stilul vestimentatiei este in strănsa legatura cu statusul si puterea intr-o organizatie.
Trebuie facuta diferenta intre imbracamintea formala si imbracamintea informala.
Aceeasi persoana poate adopta in momente diferite stiluri diferite de vestimentatie.

Stilul clasic
Este unul dintre cele mai elegante stiluri vestimentare. Preferat de majoritatea
oamenilor cu o personalitate puternica, stilul clasic se caracterizeaza, pe langa eleganta,
prin rafinament, modernism si simplitate.

Stilul natural
Se caracterizeaza prin comoditate si se potriveste in general persoanelor atletice,
persoanelor sigure pe fortele proprii. Persoanele „naturale" se ghideaza dupa confortul
fizic atunci cand isi aleg hainele. In cele mai multe cazuri, adeptele stilului natural nu
imbraca costume, ci articolele de imbracaminte separate: tricouri sport, fuste lungi si
largi, blugi etc. Stilul natural poate fi, in viziunea multora, un stil dezordonat, fara o
logica anume.

Stilul romantic
Este unul dintre cele mai feminine stiluri vestimentare. Croielile care accentueaza
talia sunt, de asemenea, o preferinta a adeptelor stilului romantic.

Stilul dramatic
Este sofisticat, misterios si intrigant. Persoanele „dramatice" sunt extrem de
serioase si uneori lasa impresia de duritate. Ele poarta haine lungi (mai ales rochii) cu
imprimeuri abstracte si geometrice, cu linii drepte, revere ascutite si decolteuri patrate.
Stilul dramatic este, de fapt, un stil vestimentar usor masculinizat, iar femeile care apartin
acestui stil vestimentar pot oscila, de la articole de imbracaminte in culori indraznete, la
culori inchise, neutre.

Materialul
Acest criteriu este important datorita asocierilor pe care le declanseaza. Astfel,
utilizarea unei vestimentatii din fibre sintetice sugereaza apartenenta la clasa de jos, iar
utilizarea unei vestimentatii din fibre naturale sugereaza un status social ridicat. In cadrul
organizatiilor, vestimentatia din materiale naturale este specifica staff-ului managerial, in
timp ce in cazul uniformelor angajatilor de la baza ierarhiei manageriale se poate opta si
pentru fibre sintetice.

Rolul vestimentatiei in crearea primei impresii

Studiul realizat de psihologia sociala privind atat rolul primei impresii create cat
si a celei formate ne arata cat de importanta este aceasta in atribuirea sensului lumii
sociale.
Luand in considerare ca o prima impresie formata este mai “rigida” decat
impresiile ulterioare si tinand cont de faptul ca o prima impresie este in primul rand
conturata prin intermediul fizicului si implicit al hainelor, atunci ne putem cu usurinta
explica de ce la interviuri vestimentatia este indicat a fi impecabila.
Insa vestimentatia ne ofera o sumedenie de informatii atunci cand ne formam o
prima impresie. Ele se refera in primul rand la sex, la ocupatie, la pozitia sociala sau la
originea etnica a individului. Aceste informatii furnizate au insa ca si consecinta
diferentierea sociala.

Relatia dintre vestimentatie si personalitate

Personalitate conservatoare
Aici se incadreaza persoanele care nu se imbraca dupa moda sezonului, deoarece
considera ca nu este absolut necesar. Ele sunt caracterizate de stilul clasic si cat mai
comod in vestimentatie. In general ele poarta doar bijuterii veritabile, dar numai cat se
poate de discrete.
Personalitate contradictorie
Tipul de persoane care se incadreaza in aceasta tipologie, sunt numai uneori interesate ce
se poarta, ce este “la moda” si incearca sa se comformeze acesteia, iar alteori nu
conteaza, deoarece au altceva mai bun de facut. Cateodata le plac combinatiile socante de
culori, deoarece atunci vor sa atraga atentia cuiva sau pur si simplu asa se simti bine.

Personalitate adaptabila si acomodabila

Aceste persoane se imbraca in functie de caz, de situatia in care sunt puse: acasa,
la serviciu, la plimbare in parc etc. Ele stabilesc cu usurinta relatii cu cei din jur, din
diferite categorii sociale, regionale etc. Acestia, la randul lor, ii accepta la fel de usor,
deoarece sunt persoane calme, binevoitoare, care stiu sa se stapanesca in anumite situatii,
iar atunci cand este necesar sunt capabile de reactii rapide si energice. Ele pot castiga
increderea aproape oricui.

Personalitatea “mereu tanara”

Sunt mereu, orice-ar fi, la moda, indiferent de varsta pe care o ai. Au o
receptivitate deosebita la schimbarile modei, doresc sa se simta si sa fie apreciate drept
promotoarii celui mai extravagant stil, ceea ce ii fac sa fii in centrul atentiei celorlalti, in
mod special prin acest lucru: le plac combinatiile neasteptate de culori care socheaza,
margelele si colierele sunt “bogate” si foarte viu colorate, cerceii si bratarile la fel.

Relatia dintre vestimentatie si personalitate nu are un sens unidirectional.

Ele se influenteaza si interconditioneaza reciproc. In acest sens, o stare de spirit negativa
poate atenua pornirile avangardiste ale unei personalitati “mereu tinere” de exemplu, sau
poate influenta tonurile de culoare alese in mod obisnuit. Un alt lucru important ar mai fi
cat de mult sunt oamenii dispusi sa cheltuiesca pentru a fi “la moda”.
 Concluzii:
Modul in care a evoluat vestimentatia de-a lungul timpului nu este un aspect
tocmai de ignorat in studiul evolutiei individului atat la nivel spiritual cat si concret. Ea
poate oferi indicii clare despre conceptiile, ideile, sentimentele si aspiratiile unei epoci
fiind o sursa de inspiratie in acest sens asemnei artelor. Astfel, autorea cartii “Istoria
vestimentatiei europene” realizeaza o asociatie intre locul unde este croita talia la femei si
perioadele de liniste sau neliniste sociala, considerand ca in perioadele de liniste aceasta
era croita suprapus pe talia femeii iar in perioadele de neliniste ea era croita ori mai sus
ori mai jos. Astfel de interpretari par neverosimile insa cel mai elocvent exemplu in care
stilul vestimentar este asociat conditiilor sociale si politice il constituie prezentul.
“Moda actuala este baroca, excesiva, senzuala si impertinenta. Este plina de
voluptate si arabescuri. Suntem departe de avangarde si de asceza lor; suntem luxosi,
post-moderni si mai ales deloc inocenti. Visand la splendorile trecute ale Bizantului,
moda isi inventeaza o noua Varsta de Aur. Ea nu mai are nostalgia timpului pierdut, ci
evoca un timp regasit, in care femeia redevine creatura pretiosa, schimbatoare,
voluptuoasa.” (Severine Jouve-Glamour).
Se spune astfel ca epoca in care traim este baroca; aceasta descriere nu este
nicidecum echivalenta cu barocul care a triumfat aproape doua secole si care si-a lasat
amprenta in mod vadit ci se refera la acel sens al barocului descris ca reprezentand-“de
un neasteptat care socheaza”. Acest neasteptat nu se manifesta insa doar la nivelul modei
ci se regaseste si in celelalte arte-in literatura unde insolitul socheaza prin fond, in
cinematografie unde imaginile se succed rapid, in muzica unde trecerile sunt bruste iar
basul foarte puternic.
Daca ne uitam insa in jurul nostru vom observa ca ceea ce se creaza se preteaza
exact pe structura omului modern care vietuieste in asa-numitul mileniu al vitezei si care
nu mai are rabdare sa vizioneze un film cu cadre lungi si nici sa citeasca un autor clasic.
El va putea ramane in lumea creata de artist numai daca aceasta va fi capabila sa-l
impresioneze indeajuns de puternic, deci daca va fi baroca.
Libertatea pe care omul si-a castigat-o de-a lungul timpului pare a fi primita cu o
oarecare ostilitate-in lipsa de o alegere buna individul alege extremul. Chiar si copiii
prefera la carnavale mastile insangerate in locul celor cu personaje din povesti
manifestandu-si parca ingrijorarea si neacceptarea societatii asa cum este.
Bibliografie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Baudrillard
http://www.fashionandbeauty.ro/fashion_editorial_moda_opinie_scandal_octavian_sever
_coifan.html
http://www.fashionandbeauty.ro/fashion_de_adina_nanu_despre_moda.html
http://www.dictsociologie.netfirms.com/M/Termeni/moda.htm
http://alexandrahorecica.wordpress.com/page/2/
http://alexandrahorecica.wordpress.com/category/istoria-modei/
http://www.psiho.eu/?p=3
http://www.raspunsuri.info/enciclopedie/enciclopedia-sanatatii-si-frumusetii/psihologia-
culorilor-in-vestimentatie/
http://www.sfin.ro/articol_8060/rolul_vestimentatiei_in_comunicarea_organizationala.ht
ml
http://anatolbasarab.wordpress.com/2010/03/24/relatia-dintre-vestimentatie-si-
personalitate/
http://www.haine-vintage.info/2009/01/haute-couture-scurta-istorie-a-modei/
http://www.fashionandbeauty.ro/fashion_editorial_inceputul_prezentarilor_de_moda.htm
l
http://www.unica.ro/detalii/articole/istorie-moda-romania-1.html?tx_ttnews
%5BpageNum%5D=1&cHash=67332cff8d
http://www.codrosu.ro/femeia-de-criza-este-la-moda/