P. 1
Curente literare - Romantismul

Curente literare - Romantismul

|Views: 7,906|Likes:
Published by alex

More info:

Published by: alex on May 22, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PPT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/05/2014

pdf

text

original

Definire

 Curentul literar este greu de definit el desemnând o realitate (cea artistică) de o complexitate uriaşă în continuă prefacere şi reaşezare în primul rând recalcitrantă la etichetări şi delimitări stricte definitive. Curentul literar este o mişcare literară de o anumită amploare şi durată; convergentă a unor principii generale de natură complexă (artistică, ideologică, filozofică) exprimate în literatură, care se pot subsuma unor viziuni comune într-o anumită perioadă istorică şi rezultanta generală a tendinţelor unei epoci.

 În funcţie de perioada în care s-au desfăşurat curentele literare se împart în zece mari epoci ale literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.  Unul dintre curentele cele mai semnificative şi cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destrămării feudalismului şi a dezvoltării capitalismului, epoca revoluţiilor burghezo-democrate şi a războaielor pentru eliberare şi independenţă naţională, aduc in câmpul literaturii un nou curent literar numit romantism. Cultivat şi afirmat de o clasă socială ridicată de jos şi potrivnică nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor convenţionale şi rigide ale clasicismului, înclinarea spre reverie şi spre explorarea complexităţii eului uman.

Aparitia curentului
 Pentru ca romantismul sa se manifeste ca o miscare artistica, a fost necesara evolutia societatii si generalizarea unor stari, atitudini psihice; acestea nu s-au realizat simultan in diferitele tari. Entuziasmul spiritismului liberal fata de idealurile revolutiilor din Anglia (1688), Franta (1789 – 1794), framantarile din plan social, lupta dintre fortele societatii feudal-monarhice si miscarile burghezo-democratice, respingerea feudalismului pe plan ideologic si politic determina negarea clasicismului si impun o estetica noua. Romantismul este “liberalismul in literatura”, care completeaza liberalismul politic, va sublinia V. Hugo in prefata lui Hernani (1830). Romantismul se afirma mai intai in Anglia, in Germania si in Franta in primele decenii ale secolului al XIX – lea, difuzandu-se apoi dincolo de continentul nostru, ca o miscare ampla, ce cuprinde nu numai literatura, ci si artele plastice, muzica, filozofia , istoria, estetica.

Romantismul romanesc
 Prezintă caractere proprii, specifice condiţiilor sociale şi politice din ţara noastră. Mai întâi trebuie remarcat faptul că la noi, romantismul, cu toate ca predomină, coexistă alături de clasicism şi realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, găsim, alături de atmosfera romantică dominantă şi elemente clasice sau realiste. În al doilea rând, romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare şi al deşteptării conştiinţei naţionale. Literatura romantică din perioada paşoptistă nu se pierde în zugrăvirea zbuciumului şi a căutărilor intime, ea este o literatură angajată, pusă în slujba idealului naţional. Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară, cu un program bine definit, care ridică literatura noastră de la încercările minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al lui Eminescu.

 În evoluţia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Cârlova, Heliade Rădulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatură a ruinelor cu un usor regret faţă de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate în care visul, fantasticul şi meditaţia primează.  O a doua etapă, momentul paşoptist propriu-zis, aduce o poezie lirică, militantă, patriotică şi vizionară, de evocare istorică, cu rădăcini adânci în bogatul filon folcloric, aşa cum apare la scriitori ca Bălcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogălniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Mureşianu.

 O a treia etapă postpaşoptistă când burghezia realizează monstruoasa coaliţie trădând masele populare, duce la maturizarea estetică a romantismului, dar şi la o reacţie critică şi pamfletară faţă de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu în natură şi mitologie, aşa cum se manifestă la genialul nostru poet Mihai Eminescu.  Filonul romantic, ca manieră de creaţie şi atitudine faţă de viaţă, se prelungeşte apoi şi mai târziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.

Principalele caracteristici ale romantismului românesc paşoptist rămân patriotismul şi lupta pentru realizarea idealului naţional, o conştiinţă militară cetăţenească, o inimoasă dăruire şi slujire a poporului.

Specificitatea romantismului românesc se exprimă în specii literare ca doina şi balada de inspiraţie populară, meditaţia şi elegia, drama, legenda istorică şi poemul în versuri sau în proză şi se concretizează în opere de aparte ţinută estetică şi înalt mesaj patriotic. Operele reprezentative pentru romantismul românesc sunt: „Poezii populare ale românilor”, „Coana Chiriţa la Iaşi”(Vasile Alecsandri), Cântarea României (Alecu Russo).

Trasaturile generale ale romantismului
 Cu toata diversitatea de forma nationale ale romantismului, se pot stabili anumite trasaturi generale, caractersitice intregului curent:  Cultul sentimentului si al fanteziei creatoare. Romantici au infrant limitele inchise ale idealului de umanitate si ale conceptiei artistice clasice prin exaltarea sensibilitatii, a fanteziei si dascatusarea fortelor vizionare ale omului. Suprimand limitele si legile experientei concrete, ofera constiintei si imaginatiei un camp nemarginit, acordant spiritului individual libertatea si capcitatea unui loc neingradit cu starile sufletesti si propriul eu. “Zugravind eul poetic, poezia va zugravi umanitatea intreaga. Intradevar inima omului nu se schimba, afirma V. Hugo, ea va ramane todeauna inima omului, temelia artei. Ecoul sonor al veacului sau, poetul trebuie sa fie si calauza acestuia spre ideal”. Lasand cea ce este “trecator” ,el trebuie sa arate marele drum al viitorului ideal.

 Scriitori romantici, nesatisfacuti de realitatea obiectiva, incearca sa o depaseasca, sa evadeze din ea. In permanenta cautare a unui ideal, scriitorul romantic evadeaza din prezent in trecut sau viitor, din spatiul sau cunoscut, spre un spatiu fara contururi clare. Aceasta chemare spre alte zari, reintoarcerea in trecut si incercarea de a-l reinvia, nu este o simpla curiozitate, “ci e ca si cum ai reveni la izvor sau ca si cum ai urmari in amintire o melodie din copilarie” (Albert Bèguin). De aceea in operele romanticilor predomina inspiratia din istorie (evul mediu), in tarile sudice si orientale, cu accentul pe latura exotica. In drama mai ales, istoria devine adevaratul subiect. Antichitatea clasica trebuie inlocuita cu istoria moderna, inclusiv cu evul mediu, atat de bogat in subiecte dramatice. Autorul dramatic va aduce in opera lui mari evenimente in legatura cu un caracter interesant sau diferite caractere aflate in conflict cu un anume eveniment. Evocarea trecutului nu este un simplu refugiu dintr-un prezent obositor, ci o forma de a insufla contemporanilor idealuri nationale superioare. “Teatrul este o tribuna, teatrul e o catedra, arta are o misiune sociala, o misiune umana… Poetul raspunde de sufletul oamenilor” (V. Hugo).

 Descoperirea infinitului spatial si temporal. In cautarea altor “ zari” , scriitorul romantic aspira spre infinit, de dragul deschiderii lui in toate directiile. Limitarii clasice i se opune inclinatia spre nelimitat, din convingerea ca esenta omului se implineste in nemarginire. De aici, setea de absolut, cautarea neobosita si cu orice sacrificii a drumului spre ideal, nevoia nestinsa de depasire a realului, a conditiei date. Ideea este surprinsa de Novalis in toata profunzimea ei: “In noi, sau nicaieri, este eternitatea cu lumile ei, trecutul si viitorul”. Descoperirea infinutului da relief sufletului romantic si explica alte caracteristici: nostalgia primordialului, a arhaicului si a miticului, dorul de adncimile istoriei. Agitatia sufletului atras de infinit – insetata de absolut – nu cunoaste liniste, caci pentru scriitorul romantic adevarul nu se gaseste ca pentru clasici in avantul ideii,ci numai in imensitatea infinitului.

 Romantismul patrunde mai adanc in tainele sufletului, exprima sentimentele profunde ale scriitorului. “Poezia, scria Hugo, este ceea ce e mai intim in toate”. Iar Lamartine sustine aceasi idee: “Poezia trebuie sa ne arate mai putin pe poet si mai mult pe om insusi”. Ea trebuie “sa scoata la lumina ceea ce I s-a revelat poetului” prin “privirile furisate in sanctuarul sufletului”. Stradaniile romancierilor tind sa ajunga dincolo de aparente, in profunzimile vietii psihice. “ E nemaipomenit ca tocmai inauntrul tau trebuie sa privesti ce e afara. Profunda si intunecata oglinda e in adancul omului. Acolo e acel clar obscur inspaimantator. Ceea ce se oglindeste in sufletul oamenilor e mai ametitor decat vazul direct […]. Aplecandu-ne spiritul peste acel put, intrezarim aici, undeva in adanc, ca intr-o prapastie, intr-un cerc ingust, intreaga imensitate a lumii” (V. Hugo). De aceea, poetii roamntici patrund in adancimile infinite ale sufletului, descifrand trairi dincolo de zona constientului. Interesul pentru straturile adanci ale vieti sufletesti aduce si inclinatia spre meditatia fiziologica, precul si cultivarea visului.

 Interesul pentru frumusetea si pitorescul naturii, pentru culoarea locala. Romantici considera omul un microscosm (mic univers), in care se oglindeste si se rezuma macrocosm (universul mare), intr-o perfecta comunicare cu natura. In universul naturii romantice se manifesta predilectia pentru abisurile noptii, cerul cu marii astri si lumi siderate, oceanul, marea, lacurile, izvoarele, codrul , vegetalul abundent, floralul cu o gama sugestiva de culori etc.

 Largind cadrul de inspiratie al artistului, romantismul scoate in evidenta si valoarea artistica a ceea ce nu este frumos. Uratul se prezinta si el in numeroase forme si “fidelitatea”, fata de natura impune surprinderea extremelor naturii: frumos – urat, ochiul romaticului fiind creat pentru a descoperi contrastele.  Interesul pentru creatia populara si pentru traditiile nationale. Romantismului i se datoreaza redescoperirea bogatiei fondului si formei operelor folclorice.

 Personajul romantic provine din toate mediile sociale, este un erou exceptional care actioneaza in imprejurari exceptionale. Autorul romantic realizeaza personajele din trasaturi psihice antitetice, din alb si negru, cu sentimente contrastante. “Personajele dramei trebuie sa fie niste oameni, nu acei eroi artificiali din care spectacolul nu vede decat profilul avantajos. Ca si ceilalti oameni, ele trebuie sa fie complexe si nuantate, alcatuite in adancul lor de bine si din rau” (V. Hugo).

 Arta romantica, in opozitie cu arta clasica, preocupata de unitate, este caracterizata de amestecul genurilor, de renuntarea la regulile unitatilor in numele verosimilului si al culorii locale. Un mare eveniment istoric, va sublinia Hugo, nu poate sa se desfasoare doar intr-un loc si in decurs de douazeci si patru de ore. Tabloul amplu al vietii necesita amestecul genurilor, caci adevarata poezie se afla in armonia contrariilor. Caracteristica romantismului este si largirea vocabularului poetic prin patrunderea arhaismelor, regionalismelor si a cuvintelor populare. Printre procedeele stilistice caracteristice romantismului, antiteza este prezenta in definirea unor situatii, ideei, atitudini sau in caracterizarea personajelor.

 Ironia romantica, bazata pe simularea acordului cu un anumit punct de vedere, apare mai ales in opera romanticilor germani. In exprimarea ironica, sensul mesajului transmis este contrar intelesului cuvintelor care il compun. Nu numai cuvintele, ci si tonul in care este exprimata ironia, amestecul umorului cu sarcasmul sau sentimentul contribue la accentuarea mesajului pe care-l transmite opera. Ironia apare ca un mijloc de a iesi din proza cotidiana a vietii, de atrece dincolo de ea, intr-o lume iluzorie. Uneori, romanticii recurg la ironie pentru a spulbera desartele iluzii, pentru a arata inconsistenta lor, caci, de indata ce se izbesc de realitate, se destrama.

Particularitatile romantismului
 Global privind romantismul a fost o mişcare conştienta de ea însăşi şi mai cu seamă de ceea ce opunea sistemului de idei estetice până atunci în vigoare.  Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantică. Se afirmă că Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantică apare în urma unei evoluţii lente cu origini în tragedia clasică. Pe parcursul acestei evoluţii întâlnim drama burgheză, comedia lacrimogena şi melodrama. Visul, viziunile, întâmplările supranaturale, atracţia pentru elementul ocult îşi găseşte locul în producţia dramatică, sfidând uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existenţă proprie, antrenate în acţiuni obiectiv justificabile. În domeniul dramei romantice se remarcă în Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, în Franţa se remarcă V. Hugo care are ca model pe Shakespere.

 Un alt model care are la bază romantismul este romanul epocii romantice în care istoria poate fi obiectul unei negări sau dimpotrivă aşa cum se întâmplă în romanul lui Xalter Scott o realitate fundamentală, generatoare de conflicte sociale si psihologice.  Dintre speciile literare care se afirmă, se dezvoltă şi cunosc apogeul având o grandioasă răspândire în romantism, romanul istoric este în cel mai înalt grad ilustrativ pentru specificul istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocările istorice ale romantismului se hrănesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme elaborate de-a lungul întregului sec al XVIII-lea şi mai ales în preajma şi în perioada imediat următoare revoluţiei din Franţa.

 Pe lânga romantismul de tip istoric există şi un romantismul antichizat. Atitudinea romanticilor faţă de antichitate depăşeşte sfera istorismului romantic, pentru ca mai mult decât valorificarea dintr-un punct de vedere modern a unei epoci trecute el oferă numeroase implicaţii de ordin etic şi estetic. Câteva dintre cele mai decisive tendinţe ale curentului care au conlucrat la prodigioasa inflorescenţă a fantasticului în literatură romantică sunt: atracţia pentru folclor, viziunea mitică, sondajele în straturile profunde ale conştiinţei, fascinaţia tenebrelor interioare, predilecţia pentru expresia simbolică.

 Scriitorii romantici au aspirat cu toţii la o fericire ideală. Romantismul apare ca un avânt al genului individual în căutarea Absolutului.

Reprezentanti
 Ludwig Tieck (1773 – 1853), scriitor roamantic plin de originalitate, creeaza un tip propriu de basm, situat la limita dintre realitate si vis, plin de groaza si puteri ale intunericului, de mister si spaima, apropiat de legenda populara. In substanta epica a basmului, Tieck afla coordonatele fundamentale ale unui substrat liric din care se naste aparenta miraculoasa si miraculosul realitate. Manuieste cu maiestrie umorul si ironia romantica in satirile literare la adresa filistinismului (piesele Motanul incaltat, Printul Zerbino). Evitand filozofia, el urmareste sa povesteasca intr-o forma captivanta. Privelistile lui Tieck apartinand unui univers schimbator, vazut prin ochi visului, in care formele si fiintele se lasa in voia unor neincetate transformari. Tieck este un maestru al naratiuni concise, al miniaturilor narative.

 Wiliam Wordsworth (1770 – 1850) impreuna cu Coleridge scriau Baladele lirice, volum care marcheaza inceputul romantismului englez. Prefata la editia a II – a, scrisa de Wordsworth, constitue manifestul romantismului. Echilibrului, masurii caracteristice secolului al XVIII – lea, ca si purismul formal le sunt opuse efuziunea spontana, interesul pentru natura si tonalitatea grava, melancolia, meditatia.

 Heinrich Hiene (1797 – 1856). Opera lui Hiene marcheaza momentul in care romantismul incepe sa-si traiasca declinul. Poezia lui a reluat aproape toate temele roamtice, abordate intr-un original amestec de sentimentalism si sarcasm, entuziasm si pesimist. Arta lui este o punte de legatura intre lumea veche si cea noua. Vulumul “Cartea cantecelor” se resimte de influenta folclorului german si a traditiei cantecului popular. Versurile apartin, in dominanta lor, lirici erotice.

 Walter Scott (1771 – 1832). Romancier de seama si poet scotian de limba engleza, este un admirator pasionat al literaturi germane din perioada “furtunii si avantului”. Manifesta interes deosebit pentru productiile folclorice, culegand legende si basme scotiene, pe care le publica sub titlul “Cantece de la fruntariile Scotiei”. Dintre romanele istorice scrise de Walter Scott, unele sunt inspirate din trecutul Scotiei Waverley, Rob – Roy), altele din istoria Angliei, Frantei si a altor tari europene, precum si din viata contemporana. Walter Scott a creat romanul istoric, folosind unele traditii ale literaturii anterioare, indeosebi din Goethe si din romanul iluminist englez. Personajele romanelor sale au o misiune istorica si mijlocesc intre fortele care se ciocnesc in lupta. Cu o intriga complexa, captivanta, romanele lui Walter Scott ii permit sa manuiasca o bogata informatie istorica. Scriitorul reinvie aspecte ale vietii populare engleze, evoca vanatori pline de peripetii, contureaza portrete de cavaleri viteji si reconstituie prin detalii atmosfera epocii. Prin acest gen, Walter Scott a exercitat o considerabila influenta asupra literaturii europene.

• Victor Hugo (1802 – 1885). Prin forta talentului si diversiunea genurilor pe care le abordeaza, prin opera ampla si durabila, Victor Hugo continua linia vigurosilor scriitori in care se situeaza Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare, Goethe. Intreaga sa creatie artistica exprima propria conceptie despre rolul scriitorului si al artei, asa cum rezulta si din preafata la volumul de versuri Contemplatii. Poet, dramaturg si romancier, militant pentru idealurile umaniste revolutionare ale Frantei, V. Hugo este teoreticianul romantismului francez. • Opera sa poetica are un registru tematic larg, cu o gama bogata a mjloacelor expresive ale limbii, interferand epicul cu liricul si dramaticul in specii variate, de la elegie pana la poem, satira si epopee. Definind domeniul poeziei , V. Hugo subliniaza: “ Privind lucrurile de la o anumita inaltime, nu exista in poezie subiect bun sau rau, ci poeti buni si poeti lipsiti de talent. De altminteri, totul este subiect, totul aspira spre arta, totul are dreptul de a intra in cetatea poeziei, unde nu se afla fruct oprit”(Prefata de la Orientale).

 Edgar Allan Poe (1809 – 1849), poet si nuvelist, este unul dintre marile nume ale literaturii americane care patrund in aria universala. Intr-o existenta zbuciumata, in continuu conflict cu lumea, inadaptabil si iremediabil nonconformist, stapanit de o nestinsa sete de cunoastere, Poe realizeaza o opera literara cu un univers alcatuit din elementele unei bogate si indraznete fantezii.  Cu o structura psihica ciudata, artistul romantic evadeaza din existenta sociala strivitoare intr-o lume proprie, a visului si a imaginatiei . Inclinatia spre visare, apropierea sa de filozofia idealista germana, influenta folclorului negrilor cu fabulosul lui specific sunt coordonatele care explica originalitatea operei sale. Ca si Tieck si Hoffmann, Poe incearca desprinderea de realitate, refugiul in starea de visare ingaduindu-i o aparenta impacare cu viata.

Bibliografie
 Ovidiu Drimba; Cristiana Ionescu; Viorel Alecu; Gheorghe Lazarscu: “LITERATURA UNIVERSALA” (Manual pentru clasele a XI-a si a XII-a Scoli normale, licee si clase cu profil umanist) Editura didactica si pedagogica, R.A., Bucuresti – 1998;  Walter Scott, “Ivanhoe”, Bucuresti, Editura Tineretului, 1956;  Victor Hugo, “Versuri”, Bucuresti, Editura Tineretului, 1958.

SFARSIT
 Autorii proiectului: Ababei Georgiana Andron Oana – Alexandra Anei Lavinia Berghiu Diana Bodaie Adriana Chifan Alina Florea Diana Clasa a X – a A Scoala Normala “Vasile Lupu”

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->